Sunteți pe pagina 1din 18

Excluziunea socială a

copiilor instituționalizați din


România

Ţifrea Mădălina
Introducere

Când vorbim despre sărăcie tindem să ne gândim la vremurile trecute sau la alte părți ale
lumii. Din nefericire aceasta este o problemă de zi cu zi în care trăiesc milioane de copii din țara
noastră. Copilul reprezintă una din categoriile de populație putenic dezavantajate din societatea
românească actuală. Statisticile arată că mai mulți copii trăiesc în condiții precare material și
social decat adulți. Copii sunt foarte fragili așadar șansele de viitor a celor care cresc în săracie
pot fi grav afectae.

Aproximativ 27 de milioane de copii din Europa sunt expuși riscului de sărăcie sau
excluziune socială1 , iar criza economică, financiară și socială din prezent îi pune și mai mult în
pericol. Deși strategia Europa 20202pentru creștere economică inteligentă, durabilă și favorabilă
incluziunii își propune să scoată cel puțin 20 de milioane de oameni în afara riscului de sărăcie și
excluziune socială până în anul 2020, Uniunea Europeană (UE) se îndepărtează în acest moment
de realizarea acestui obiectiv. În fiecare țară europeană există copii care trăiesc în sărăcie,
inclusiv în statele nordice egalitare prin tradiție. În cele 28 de state membre UE, 28% dintre
copiii sub 18 ani sunt afectați de riscul sărăciei sau excluziunii sociale.3

În multe țări, discrepanța dintre săraci și bogați se adâncește. Venitul familial, compus din
salarii și diferite măsuri de sprijin social, reprezintă unul dintre factorii principali pe baza căruia
se determină dacă un copil trăiește în sărăcie. Cu toate acestea, sărăcia nu se referă doar la lipsa
banilor. Sărăcia se corelează cu excluziunea socială și lipsa accesului la servicii, inclusiv servicii
de îngrijire pentru copii, educație de calitate și condiții de locuit adecvate. În cazul copiilor,
fenomenul presupune și imposibilitatea de a participa la activități sociale și culturale alături de
colegi.4

1
http://ec.europa.eu/eurostat/tgm/table.do?tab=table&init=1&language=en&pcode=tespm040&plugin=1 accesat la
data de 30.05.2017;
2
Comisia Europeană, Europa 2020. http://ec.europa.eu/europe2020/ index_en.htm accesat la data de 30.05.2017;
3
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/microdata/eu_silc , European Union Statistics on Income and
Living Conditions accest la data 30.05.2017;
4
https://salvaticopiii.ro/upload/p0001000100050001_Child%20Poverty%20and%20Social%20Exclusion%20in%20
Europe_full%20report_RO_bt.pdf. accesat la data de 30.05.2017;

1
România are cel mai mare procent de copii cu varste între 0-17 ani ce trăieșc în sărăcie din
UE, conform unui raport eurostat făcut în 2016, în care arată stiuația îngrijorătoare din 2005 până
în 2016.5

Sărăcia în sine nu reprezintă în mod necesar un motiv suficient pentru ca un copil să fie
exclus din punct de vedere social sau să devină un adult sărac în viitor. Alţi factori cum ar fi
instabilitatea familială, cauzată de abuzul de alcool, violenţa domestică sau condiţiile
supraaglomerate de locuit şi educaţia insuficientă se pot combina cu sărăcia, având ca rezultat un
climat apăsător şi negativ pentru bunăstarea şi dezvoltarea copilului. Datele referitoare la sărăcie
disponibile de la Eurostat arată că mulţi dintre aşa-numiţii indicatori Laeken care cuantifică
amploarea sărăciei nu sunt disponibili la momentul actual pentru România.

Datele disponibile arată că rata riscului de sărăcie (punctul limită de: 60 % din venitul mediu
echivalat după transferurile sociale) pentru România în 2005 a fost foarte asemănătoare cu rata
medie a riscului de sărăcie din UE pentru categoriile „părinţi singuri cu copii în întreţinere”, „doi
adulţi cu un copil în întreţinere” şi „doi adulţi cu doi copii în întreţinere”. Cu toate acestea, rata
pentru „doi adulţi cu trei sau mai mulţi copii în întreţinere” este în mod semnificativ mai mare si
anume 44 % pentru România în comparaţie cu o medie de 26 % în UE. O analiză a ratei sărăciei
în rândul copiilor, în funcţie de ocupaţia capului familiei, indică faptul că familiile din zonele
rurale în care capul familiei nu are un statut ocupaţional legal sunt cel mai mult expuse riscului
de sărăcie extremă.6

Lucrarea de față își propune să arate care sunt cauzele instituționlizării, cum copii
instituționalizați sunt excluși social și cât de greu se pot intergra aceștea datorită situației lor cât
și care ar fi cele mai bune metode de incluziune pentru ei.

5
http://ec.europa.eu/eurostat/tgm/table.do?tab=table&init=1&language=en&pcode=tespm040&plugin=1 accesat la
data de 30.05.2017;
6
file:///C:/Users/Boschet/Downloads/romania_1_2007_ro%20(2).pdf Marieta Radu, Ian Smith, Combaterea
sărăciei în rândul copiilor şi promovarea incluziunii sociale a copiilor, mai 2007, accesat la data de 30.05.2017;

2
Cazuele instituționalizării

În România problemele legate de săracia și instituționalizarea copiilor a început să prindă


amploare din perioada Comunistă. După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial datorita
pierderilor terioriale cât și a celor omenești s-a înregistrat o scădere demografică foarte mare, și
pentru a restabilii echilibrul demografic liderii totalitarii au abordat o măsură drastică asupra
populației românești. În acest scop, a instituit o serie de politici pronataliști menite să sporească
populația țării. Acestea includ interzicerea avortului, interzicerea contracepției și impunerea unui
impozit familiilor cu mai puțin de cinci copii.7

Ca urmare a acestor politici, sa înregistrat o creștere dramatică a natalității. Dar multe


familii sărace au fost nevoite să aibă mai mulți copii decât își puteau permite. Ca o alternativă la
creșterea copiilor în familii, guvernul a încurajat familiile să-și așeze copii pe care nu și-au putut
permite să le îngrijească în instituții mari, de stat. Confruntate cu sărăcia răspândită și
oportunitățile economice limitate, multe familii și-au abandonat copiii la naștere sau în curând.
Ca urmare, în decursul mai multor decenii, abandonarea a devenit o alegere acceptabilă pentru
zeci de mii de familii, creând unul dintre cele mai mari sisteme pe cap de locuitor ale instituțiilor
de creștere a copilului din istorie. În decembrie 1989, când Ceaușescu a fost răsturnat și executat,
mai mult de 170.000 de copii locuiau în diferite instituții de stat din România.

Traumele și consecințele devastatoare ale instituționalizării copiilor sunt printre cele mai
dure forme de abuz și de violență. Încă din anii 1940, numeroase studii au documentat faptul că
acei copii care cresc în instituții manifestă întârzieri în dezvoltarea fizică, emoțională, socială și
cognitivă. Printre efectele dezastruoase ale instituționalizării asupra copilului se numără lipsa
atașamentului față de un adult și deprivarea senzorială și emoțională, care duc la întârzieri în
dezvoltare, uneori foarte dificil de recuperat. Copiii instituționalizați de vârstă școlară au
performanțe semnificativ mai scăzute la școală, în comparație cu cei de aceeași vârstă, care cresc
în medii familiale, și sunt supuși unui risc mai mare de comportament antisocial și de abandon
școlar. Tinerii care ies din instituții au mari probleme în a deveni independenți; lipsa unor

7
https://geopolitikon.wordpress.com/2008/10/29/ceausescu-decretul-7701966-si-generatia-decreteilor, accesat la
data 02.06.2017;

3
abilități esențiale de trai independent, stima de sine scăzută și problemele de identitate le măresc
riscul de abuz, exploatare, trafic sau comportament antisocial, precizează autorii lucrării.8

Cauza principală ce a dus la numărul mare de instituționalizări a fost sărăcia, ei erau copii
doriți dar parinții realizau că nu le pot oferi un suport financiar suficient așadar îi trimiteau în
instituții peare le vedeau ca niște școli cu internt. Însă acești copii reprezentau o minoritate în
populația instituționalizată. Mult mai multi copii erau internați nu din cauza sărăciei ca atare, ci
din cauza problemelor ce amplificau efectul. Abandonul familial sau destrămarile familiale
aveau repercursiuni grave asupra copiilor. Familiile cu un singu părinte nu se putea descurca din
punct de vedere economic în acele vremuri.

Chiar și în familiile cu doi părinți, o serie întreagă de alți factori de stres social au agravat
problemele sărăciei și nesiguranța materială. Violența îndreptată împotriva femeilor și copiilor
avea uneori ca urmare directă internarea într-o instituție cât și cazul violurilor și a maltratării
copiilor.

O altă cauză a era starea de sănătate a copilului. Cei cu handicap și cu boli cronice care
necesitau îngrijire specială, o ingrijire greu de asigurat în condițiile în care viața părinților se
consuma în încercarea de a trai de pe o zi pe alta erau părăsiți incă din naștere sau plasați ulterior
în instituții.

Condițiile îngrozitoare de trai dezvăluite în instituțiile de copii la începutul perioadei de


tranziție au atras focalizarea drepturilor omului înspre copiii în dificultate. Un copil în dificultate
este definit ca fiind unul a cărui dezvoltare fizică și morală este periclitată, incluzând orice copil
privat de un mediu familial.9

În ciuda eforturilor de a se îndrepta sitația din acea perioadă numărul coiilor


instituționalizați tot era în creșere. Cifrele arată că pe la începutul anilor 90, peste 40.000 de copii
au rămas în instituții subordonate de Ministerul Sănătății (leagăne) și Ministerul Învățământului
(case de copii).

8
https://radioromaniacultural.ro/8-000-de-copii-mai-traiesc-inca-in-institutiile-din-romania-un-studiu-al-hope-and-
homes-for-children-arata-care-sunt-pasii-catre-inchiderea-acestora/ accesat la data de 02.06.2017;
9
K. Fern Greenwell, Reforma bunăstării copilului în România: abandon și dezinstituționalizare, 1987-2000, p.1
http://pdf.usaid.gov/pdf_docs/Pnacn657.pdf accesat la data de 02.06.2017;

4
O singură concluzie se poate desprinde din aceste date. În terminologia epitemologică,
sărăcia nu este nici necesară, nici suficientă pentru a provoca instituționalizarea. Așadar sărăcia
și nesiguranța financiară crează condițiile în care este probabil să se producă instituționalizarea,
ca reacție la alte evenimente, mai ales abandonul și destramărea familială.

Tot aceștea sunt și factorii cu care ne luptăm în prezent pentru a putea diminua această
problemă. Situația copiilor abandonați în maternități, spitale și sectii de pediatrie este similara cu
cea de acum trei decenii, chiar dacă întreg sistemul de protecție a copilului s-a modernizat.
Conform unui studiu realizat de Ministerul Sănătății și UNICEF în 150 de unități medicale,
specialiștii au estimat, pentru 2004, ca aproximativ 4000 de nou-născuți au fost abandonați
imediat dupa naștere, reprezentând 1,8% din totalul acestora. Concluziile raportului UNICEF
sunt îngrijorătoare. În ciuda faptului că dupa revoluția din '89 a fost legalizat avortul și metodele
contraceptive au devenit accesibile tuturor, în anii 2003 și 2004, abandonul copiilor s-a încadrat
în aceleași coordonate ca acum 10, 20, 30 de ani. Amploarea fenomenului a fost determinată prin
calcularea ratei abandonului.10

Exculiunea copiilor instituționalizați

Copii instituționalizați infruntă multiple dificultăți în comparație cu ceilalți copii. Aceste


dificultăți încep de la vărste fragede chiar în interiorul familiei care se extind și în societate
acestea afectând în mod negativ dezvoltarea ulterioara a copilului.

Conform studiilor efectuate, tânărul care trăiește experiența instituționalizării suferă o serie
de transformări progresive ale personalității, modificându-și simultan sentimentul propriei
identitaăți și modul de a-i percepe pe ceilalți. Eul fiecăruia se elaborează în limitele unui sistem
instituțional. El resimte dependența față de instituție și se identifiă cu ea, cu colegii și cu
personalul din unitate.

Satisfacerea nevoilor de comunicare, de afectivitate ale copilului are loc mai ales în familie.
Datorită ritmului vieții actuale, comunicarea dintre părinți și copii este serios afectată. Problema
se agravează mai mult cînd vorbim de copiii din instituții, în cazul carora legatura copil-părinte
nu poate fi suplinită în totalitate prin relația cu educatorii. Consecința acestui fapt o reprezintă

10
http://www.scrigroup.com/sanatate/asistenta-sociala/Cauzele-si-efectele-institutio32833.php accesat la data de
02.06.2017;

5
probabilitatea crescută de apariție a dificultăților de adaptare și dezvoltare psihică, ceea ce poate
duce la manifestarea unor tendinte agresive și a unor tulbuăari afectiv-comportamentale.

La aceste dificultăți de ordin psihologic se adaugă etichetarea de catre membrii


societatii ca fiind 'din casa de copii'. Tanarul interiorizează stigmatul și se comportă conform
așteptărilor 'denigratorilor'. Atât timp cât tânărul se afla în fața membrilor unei colectivități,
reprezintă o persoana obișnuită, normală, însă informația că este 'de la casa de copii' atrage
discreditarea, fiind identificat cu diverse atribute - slabiciune, handicap afectiv, lipsa de
responsabilitate, mergându-se până la ideea de personalitate infracțional înnăscută acetse
mentalități duc la exclucerea persoanei instituționlizate . In aceste condiții, negativitatea pare
dominantă la tinerii postinstitutionalizați, care se autoevaluează în urma nereușitelor în termeni
de incapacitate, incompetență, imposibilitatea de a depăși un obstacol.11

Sistemul de integrare a tinerilor în societate şi în viaţa activă, precum şi folosirea optimă


a potenţialului lor reprezintă elemente esenţiale pentru reducerea riscului excluziunii sociale şi
pentru atingerea obiectivului de creştere durabilă a oricărei societăţi. Tinerii care părăsesc
sistemul de protecţie a copilului reprezintă o categorie socială cu probleme şi greutăţi specifice,
impunându-se în etapa actuală de dezvoltare a societăţii româneşti ca o prioritate a sistemului
general de asistenţă şi protecţie socială, necesitând o intervenţie etatistă imediată.

Cu toate că se încearca prin diferite modalități integrarea acestor copii în societate aceștea
întâmpină dificultăți deorece problemele de integrae apar din ambele părți, atât din partea
societății cât și din partea copiilor instituționalizași. La nivel social respingerea copiilor
instituționalizați este cauzată de existența stereotipurilor negative în ceea ce îi privește, iar din
parte copiilor instituționalizați stuiile au demonstrat o incapacitate de adaptare și socializare.

În prezent incluziunea sociala a copiilor din institutii cuprinde următoarele politici și


strategii naționale:

 „Strategia naţională pentru protecţia copilului şi promovarea drepturilor copiilor”,


asigură cadrul pentru abordarea integratoare a sărăciei în rândul copiilor şi a excluziunii
sociale a copiilor, stabileşte responsabilităţile în vederea coordonării şi punerii în

11
http://www.scrigroup.com/sanatate/asistenta-sociala/Cauzele-si-efectele-institutio32833.php accesat la data de
03.06.2017;

6
practică şi stabileşte obiectivele politice. Obiectivele politice sunt puse în practică prin
intermediul programelor anuale de interes naţional pentru protecţia drepturilor copiilor.
Fiecare program este alcătuit dintr-un număr de proiecte cu obiective, sarcini
cuantificabile şi bugete stabilite;12
 Sistemul de sistenta maternală s-a dovedit cea mai optimă soluție penru dezvoltarea și
reintagrearea socială a copilului garantând egalitatea de șanse a cestuia 13;
 Strategia națională pentru protecția și promovrea drepturilor copilului 2014-202014.

Efectele excluziunii sociale

În anul 1989, când secretarul general al Partidului Comunist Român și șeful de stat al
Republicii Socialiste România, Nicolae Ceaușescu a fost înlăturat de la putere survenind sfârșitul
regimului comunist în România se aflau aproximativ 170.000 de copii orfani în institutiiile
statului. Numărul ridicat al copiilor abandonați a survenit odată cu politicile de creștere a
natalității a lui Nicolae Ceaușescu urmărind creșterea forței de muncă și a productivității în
România. Pentru a genera capital uman liderul Partidului Comunist Român a intoridus politici
care intreziceau contracepția și avortul, politici care au dus la o majorare semnificativă a ratelor
natalității înainte de anul 1989. Cu toate acestea, datorită oportunităților economice limitate
multe familii au fost nevoite să își plaseze copiii în instituțiile statului, unde aceștia adesea erau
victiele abuzurilor și a neglijenței. Nicolae Ceaușescu considera, prin politicile sale, că statul este
mai potrivit pentru creșterea copiilor, implicit în instituțiile statului în detrimentul familiilor
naturale15.

În toamna anului 2000 a fost demarat proiectul „The Bucharest Early Intervention
Project” cu scopul de a elucida consecințele comportamentale și neurologice ale

12
http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/comunicare/comunicate-de-presa/3670-2015-01-16-cp , Comunicat
de presă, 16 Ianuarie 2015, Strategia naţională pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului a fost
aprobată vizualizat la data e 03.06.2017;
13
http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/ORDINE/O35-2003.pdf, ORDIN Nr. 35 din
15 mai 2003 privind aprobarea Standardelor minime obligatorii pentru asigurarea protectiei copilului la asistentul
maternal profesionist si a ghidului metodologic de implementare a acestor standarde, accesat la data de
03.06.2017;
14
https://www.prostemcell.ro/images/stories/download/anexa_1_strategia_nationala_drepturile_copilului_2014-
2020.pdf accesat la data 03.06.2017;
15
Charles A. NELSON, Nathan A.FOX, Charles H. ZEANAH, Romania's Abandoned Children Deprivation, Brain
Development, and the Struggle for Recovery, Harvard University Press, Massachusetts, 2015, p. 18;

7
instituționalizării copiilor precum și urmările abuzurilor și a neglijenței din instituțiile statului16.
Studiul a inclus 136 de copii abandonați dintre care jumătate au fost plasați în centre de
plasament iar jumătatea cealaltă în grijă unor familii adoptive sau a asistenților maternali, pentru
a înțelege sistematic diferențele în dezvoltarea primară care survin la copii abandonați și
instituționalizați versus care au fost plasați în grija unor familii17.

În „Romania’s Abandoned Children: Deprivation, Brain Development and the Struggle


for Recovery” cercetătorii Charles A. Nelson, Nathan A. Fox și Charles H. Zeanah subliniază că
efectele instituționalizării și abandonului copiilor la vârste fragede duc la efecte negative în
dezvoltarea neurologică, psihologică și chiar și biologică a acestora. În acest studiu cercatatorii
atrag atenția, de asemenea, asupra efectelor benefice și a reversibilități efectelor negative a
abandonului și instituționalizării prin adopții sau plasarea copilului în grija unui asistent
maternal. Studiul a concuzionat că în toate domeniile și ariile de activități copiii abandonați și
instituționalizați au dificultăți în comparație cu copiii care sunt crescuți în familii și se dezvoltă
în parametri normali pentru vârstele specifice. S-a mai concluzionat că în cazul copiilor care
beneficiază în urma abandonului de atenția unui adult prin plsamentul în familii își dezvoltă
aptitudinile lingvistice și de comunicare în parametri normali pentru un copil, însă aceștia în
continuare au un deficit de atenție și memorie anormal18. În ceea ce privește structura și funcțiile
neurologice, s-a demonstrat că instituționalizarea încă de la cele mai fragede vârste duce la o
dezvoltare lentă și uneori chiar anormală a funcțiilor cerebrale19.

Cu toate acestea, studiul a evidențiat și faptul că plasamentul în interiorul unei familii sau
în grija unui asistent maternal are efecte benefice în dezvoltarea neurologică a copiilor în unele
cazuri acestea ajungând în timp în parametri normali, sugerându-se că intervenția asistenței
maternale poate remedia unele probleme de ordin neurologic a copiilor instituționalizați20. Din
punct de vedere biologic, în general, copiii instituționalizați au o toleranță mai scăzută în

16
http://www.bucharestearlyinterventionproject.org/, The Bucharest Early Intervention Project, accesat la data de
17.05.2017;
17
Ibidem;
18
Charles A. NELSON, Nathan A.FOX, Charles H. ZEANAH, Romania's Abandoned Children Deprivation, Brain
Development, and the Struggle for Recovery, Harvard University Press, Massachusetts, 2015, pp. 154-180;
19
Idem, pp. 183-209;
20
Ibidem;

8
comparație cu alții copii în ceea ce privește îmbolnăvirea și riscurile de ordin medical 21. Din
punct de vedere social s-a observat că în cazul copiilor instituționalizați există probleme de
comunicare și integrare socială22. S-a observat o îmbunătățire în dezvoltarea socio-emoțională și
comportamentală a copiilor care au fost adoptați sau plasați în grija unui asistent maternal,
demonstrându-se că dezvoltarea emoțională și socială a copiilor este plastică și este direct
dependentă de mediul exterior în care copilul se dezvoltă23.

Pentru a înțelege mai bine modelele de dezvoltare ale copilului instituționalizat vom
adopta teoria dezvoltată de către Urie Bronfenbrenner, și anume “Teoria dezvoltării în funcție de
context”. Urie Bronfenbrenner consideră că dezvoltarea umană trebuie privită ca o obișnuire
progresivă, în timpul unui ciclu de viață, a unui organism uman care se dezvoltă și schimbările în
împrejurimile imediate în care trăiește.24

Această teorie are la bază patru sisteme pe care trebuie să le avem în vedere:

1. Microsistemul, care se referă la instituțiile și grupurile care afectează în mod


direct dezvoltarea copilului, acestea pot fi spre exemplu familia, școala, instituțiile
religioase, imediata vecinătate și colegii;
2. Mezosistemul, care se referă la interacțiunea institutiileor sau grupurilor din
microstistem, spre exemplu relațiile dintre falimie și învățători, relata dintre
familie și colegii copilului, relația dintre familie și imediata vecinătate, etc;
3. Exosistemul, care se referă la legăturile sociale în care copilul nu are un rol activ
și nu este nici în context direct, spre exemplu un decesul unei rude îndepărtate și
moștenirea de către familie a unei importante sume de bani care îi va afecta
circumstanțele viitoare;
4. Macrosistemul, care se referă la cultura în care copilul trăiește, incluzând
contextul economic, etnic, religios, politic, etc..25

21
Idem, pp. 212-225;
22
Idem, pp. 226-298;
23
Ibidem;
24
Urie BRONFENBRENNER, The Ecology of Human Development: Experiments by Nature and Design, Harvard
University Press, Cambridge, 1979, p.514;
25
Idem, p. 516;

9
Microsistem și copiii instituționalizați din România

Principalele elemente ale microsistemului copilului instituționalizat o incud locul unde


acesta a trăit, rolurile pe care le au persoanele din acel loc și activitățile pe care copilul le a avut
sau la care a luat parte. Cele mai importante procese din microsistemul unui copil sunt hrănirea,
acordarea atenției și a grijii, timpul de joacă, cititul, activități sportive, activități culturale,
dobândirea de noi abilități, dezvoltarea abilităților de rezolvare a problemelor sau soluționarea de
cerințe specifice, învățatul și acumularea de noi informații, și dezvoltarea de cunoștințe în urma
experiențelor avute.26 În cazul copiilor instituționalizați microsistemul este insuficient dezvoltat
rezultând în procese de dezvoltare anormale și lente. Studiile în domeniu au identificat, în genere
trei tipuri de insuficiențe ale microsistemului; primul în cazurile în care o nevoie de bază nu a
fost îndeplinită, spre exemplu hrana necesară nu a fost suficientă sau nu a îndeplinit normele
calitative; al doilea, în care o parte a nevoilor psihologice nu a fost îndeplinite, spre exemplu,
copilul nu a avut parte de atenție și grijă din partea adulților desemnați pentru a îndeplini acesta
nevoie; al treilea, în care toate nevoile de bază și psihologice au fost îndeplinite cu excepția
continuității în relațiile sociale dezvoltate, spre exemplu copilul a fost mutat în mod constant
într-o perioadă scurtă de timp în mai multe centre de plasament sau familii adoptive.27

Din păcate datele exacte și studiile în domeniul copiiilor instituționalizați înainte de anul
1989 sunt insuficiente și nu pot fi utilizate pentru studiul pe care dorim să îl demarăm, după anul
1990 instituționalizarea copiilor a devenit un subiect dezbătut și studiat, datele fiind publice și
concludente pentru studiul nostru. Conform unui studiu publicat în anul 2008 și condus de
Lavinia Onica-Chipea, Simona Stanciu și Floare Chipea 59.9% din persoanele intervievate au
fost mulțumite de instituțiile de protecție a copilului în care au trăit sau crescut, iar, 27% au avut
un răspuns negative si nefavorabil sau foarte negativ în ceea ce privește aceeași întrebare. 28
68,9% dintre persoanele intervievate au răspuns că nu au avut o persoană apropiată lor în periada
în care au fost copii instituționalizați, 72% de persone au atras atenția asupra abuzului psihic la

26
Idem, pp. 994-996;
27
Megan R. GUNNAR, Neurodevelopmental Effects of Early Deprivation in Post-Institutionalized Children, Biol
Psychiatry, Iowa, 2010, pp. 224–236;
28
Lavinia ONICA-CHIPEA, Simona STANCIU, Floare CHIPEA, Efectele institutionalizării asupra copiilor din Romania.
Studiu concret in judeţul Bihor, Universitatea din Oradea, 2010, pp. 5-10, http://www.upsc.md/wp-
content/uploads/2017/03/cer_pub_ppsas_nr_13_-2008.pdf, accesat la data de 19.05.2017;

10
care au fost supuși în perioada instituționalizării.29 Cel mai adesea abuzul psihic era manifestat
între copiii de vârste mai înaintate ca forme de pedeapsă sau amuzament, în unele cazuri s-a atras
atenția și asupra abuzului psihic manifestat de către persoanele în grijă căruia a fost lăsat copilul,
persone din conducerea institutiiler de plasament și învățători sau profesori. În medie
aproximativ 20% din copii, fete și băieți au experimentat o formă de abuz sexual în perioada
instituționalizării.30

S-a observant că în general din instituțiile pentru copii orfani lipsesc relațiile de
comunicare directă între copii și adulți, jucăriile, activitățile educative și sportive dedicate pe
segmente de vârstă, programele individuale de dezvoltare, personal medical avizat și în unele
cazuri hrana, îmbrăcămintea și spațiul sunt restricționate. S-a atras atenția, de asemenea, și
asupra numărului ridicat de copii pe care un singur adult îi are în grijă în instituțiile de asistență a
copilului în România, în medie aproximativ 30 de copii pentru un singur adult avizat. 31 92%
dintre persoanele intervievate care au părăsit instituțiile pentru copiii orfani înaintea vârstei de 4
ani în perioada 1991-1999 au clasat experiența psihică din orfelinatele românești ca foarte rea,
iar 87% au spus că au avut acces la jucării.32

În baza studiilor putem concluziona că microsistemul în cazul instituțiilor avizate pentru


grija copiilor orfani în România este insuficient dezvoltat. Cele mai importante nevoi ale
copilului, sănătate și nutriție, siguranță și continuitate, stimularea dezvoltării emoționale,
cognitive, a abilităților de comunicare, interacțiunea socială între copii și între copil și adult, sunt
deficiente în instituțiile din România.

29
Ibidem;
30
Ibidem;
31
http://www.drepturilecopiilor.ro/downloads/presskit/4_Statistici_final.pdf, Educational Campaign on Family
Advisory Issues and Child Rights, Statistici, accesat la data de 19.05.2017;
32
Jenny CASTLE, Michael RUTTER, Celia BECKETT, Christine GROOTHUES, Thomas G. O’CONNOR, Effects of qualities
of early institutional care on cognitive attainment. E.R.A. Study Team. English and Romanian Adoptees, King’s
College London, Londra, 2008, pp. 424-437;
.

11
Mezosistem și copiii instituționalizați din România

Mezosistemul cuprinde relațiile între principali actori care contribuie la dezvolratea


copilului sau a unui individ la un anumit moment din viața sa. 33 Pentru copiii instituționalizai în
România mezosistemul este foarte restrăns, acesta constând între un număr redus de actori. Spre
exemplu relațiile între copii și relația dintre copil și adult culmină cel mai adesea în violență.
41.9% dintre băieți și 43.8% dintre fete au declarat ca au fost victimele violenței în timpul
instituționalizării, în plus, 46.7% dintre băieți și 42.9% dintre fete au fost victimele violenței și în
școală.34 Imediata vecinătate a fost pentru 46.5% dintre băieți și 36.1% dintre fete un mediu ostil
și violent. Prin consecință nici școala sau împrejurimile nu au fost spații propice pentru
dezvoltarea normală a copiilor instituționalizați. De asemenea, nici interacțiunile dintre actori
microsistemului nu s-au dovedit a fi favorabile pentru copii instituționalizați din România.

Exosistem și copiii instituționalizați din România

Exosistemul este un setul de microsisteme care pote avea impact asupra dezvoltării
copilului, dar în acestestea el nu poate interveni și îi este extern experiențelor. 35
Exosistemul
copiilor instituționalizați din România poate fi descris prin strategiile naționale și politicile de
instituționalizare aplicate de agențiile guvernamentale sau de cele operaționale la nivel local. În
ultimi 20 de ani politicile de instituționalizare a copiiilor pe teritoriul Romaniai s-au schimbat
considerabil. În perioada reginumui comunist grija pentru copiii aflați în dificultate era strict
responsabilitatea statului, rezultând în politici de încurajare a familiilor aflate în dificultate de a
își încredința copiii în grija statului.

După încheierea perioadei comuniste în România au fost introduse politici noi în ceea ce
privește copiii instituționalizați, cu precădere în anii 1990-1992.36 Perioada următoare a fost
marcată de reforme și politici care nu au avut succesul așteptat, urmând ca în perioadă 1997-

33
Urie BRONFENBRENNER, The Ecology of Human Development: Experiments by Nature and Design, Harvard
University Press, Cambridge, 1979, p.514;
34
Lavinia ONICA-CHIPEA, Simona STANCIU, Floare CHIPEA, Efectele institutionalizării asupra copiilor din Romania.
Studiu concret in judeţul Bihor, Universitatea din Oradea, 2010, pp. 5-10, http://www.upsc.md/wp-
content/uploads/2017/03/cer_pub_ppsas_nr_13_-2008.pdf, accesat la data de 19.05.2017;
35
Urie BRONFENBRENNER, The Ecology of Human Development: Experiments by Nature and Design, Harvard
University Press, Cambridge, 1979, p.515;
36
Adrian V. RUS, Sheri PARRIS, David CROSS, Karyn PURVIS, Simona DRĂGHICI, Reforming the Romanian Child
Welfare System: 1990 – 2010, Revista de cercetare și intervenție socială, 2011, vol. 34, pp. 56-72;

12
2000 să fie introduse politici și reforme care au dus la o îmbunătățire a sistemului.37 În perioada
2001-2004 au fost create instituții și adoptate noi soluții alternative de creștere a copiilor
instituționalizați, precum, asistenți maternali profesioniști sau centre de locuințe comune.38 În
ceeasi perioadă au fost adoptate strategii pentru a evita separarea temporală sau totală a copiluilui
de familia naturală, încercarea corectării problemelor familiare, unde este posibil, în interiorul
familiei sub îndrumarea unei persoane autorizate de către autoritățile regionale sau naționale
avizate. Odata cu procesele de intergrare în Uniunea Europeană au fost introduse strategii și
pachete legislative care se concentrează pe dezinstituționalizarea copiilor aflați în dificultate și
dorește protecția acestiu grup vulnerabil încercând integrarea socială a acestor copii. În ultimi 30
de ani exosistemul copiilor instituționalizați din România s-a schimbat dramatic, afectând direct
în mod benefic calitatea vieții acestor copii.

Macrosistem și copiii instituționalizați din România

Macrosistemul cuprinde contextul cultural al individului, în acest caz particular al


copiilor instituționalizați, aceștia nu sunt incluși în mod direct, ci, mai degrabă include
influențele culturale precum tradiții, cutume, folclor, legi, valori morale, etc. ale copiilor39. La
începutul anilor `90 ca urmare a procesului de tranziție, numărul familiilor sărace a crescut
determinând un abandon ridicat în rândul copiilor. Cu toate că în anul 2007 România a aderat la
Uniunea Europeană problema copiiilor instituționalizați nu s-a soluționat, din contra, o nouă
formă de abandon poate fi abordată, precum în cazul copiilor care au cel puțin un părinte care a
părăsit țara pe perioadă nedeterminată cu scopul de a muncii, doar în anul 2007 înregistrându-se
un număr de 350,000 de copii care au cel puțin un părinte plecat în străinătate și un număr de
126,000 de copii având ambii părinți plecați în afara granițelor Române. 40

37
Ibidem;
38
Child Welfare – Unicef, Child Welfare in Romania: The Story of a Reform Process , pp. 13-17,
https://www.unicef.org/ceecis/Rom_RefHist.pdf, accesat la data de 20.05.2017;
39
Urie BRONFENBRENNER, The Ecology of Human Development: Experiments by Nature and Design, Harvard
University Press, Cambridge, 1979, p.515;
40
UNICEF Romania, Alternative Sociale Association, Gallup Organization Romania, National Analysis of the
Phenomenon of Children Left Home by their Parents who Migrate Abroad for Employment,
http://www.crin.org/en/docs/Parents%20Migration.pdf, accesat la data de 20.05.2017;

13
Concluzii

Serviciul de asistență socială a copilului în România a trecut printr-o serie de schimbări


majore în ultimii 30 de ani. După încheierea regimului comunist au fost o serie de eforturi
internaționale de a dezvolta strategii și politici sau reforme pentru a îmbunătății sistemul de
asistență a copiiilor instituționalizați, însă după o perioadă de tranziție cu importante limitări
economice, în România s-a observat o îmbunătățire semnificativă. Metodele alternative de
instituționalizare a copiilor a căror părinți au decăzut din drepturile părintești s-au dovedit
eficiente în comparație cu centrele tradiționale pentru copii. Strategiile de soluționare a
problemelor în interiorul familiei și evitarea separării complete a copilului de familia naturală
împreună cu serviciul de asistență maternală și centrele de conlocuire se dovedesc a fi
îmbunătățirile a 30 de ani de studii asupra efectelor negative pe care neglijența și lipsa resurselor
le au asupra unui copil devenit adult.

În ciuda tuturor deficiențelor, acest sistem continuă să se definească și să se perfecționeze


în speranța că va atinge idealul de a garanta șanse egale pentru toți copiii.

14
Bibliografie:

1. BRONFENBRENNER, Urie, The Ecology of Human Development: Experiments by


Nature and Design, Harvard University Press, Cambridge, 1979;
2. Child Welfare – Unicef, Child Welfare in Romania: The Story of a Reform Process ,
https://www.unicef.org/ceecis/Rom_RefHist.pdf;

3. file:///C:/Users/Boschet/Downloads/romania_1_2007_ro%20(2).pdf Marieta Radu, Ian


Smith, Combaterea sărăciei în rândul copiilor şi promovarea incluziunii sociale a
copiilor, mai 2007;

4. GUNNAR, Megan R., Neurodevelopmental Effects of Early Deprivation in Post-


Institutionalized Children, Biol Psychiatry, Iowa, 2010, pp. 224–236;

5. http://ec.europa.eu/europe2020/ index_en.htm. Comisia Europeană, Europa 2020.


6. http://ec.europa.eu/eurostat/tgm/table.do?tab=table&init=1&language=en&pcode=tespm
040&plugin=1;
7. http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/microdata/eu_silc , European Union
Statistics on Income and Living Conditions;

8. http://www.bucharestearlyinterventionproject.org/, The Bucharest Early Intervention


Project;
9. http://www.drepturilecopiilor.ro/downloads/presskit/4_Statistici_final.pdf, Educational
Campaign on Family Advisory Issues and Child Rights, Statistici;

10. http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/comunicare/comunicate-de-presa/3670-2015-
01-16-cp , Comunicat de presă, 16 Ianuarie 2015, Strategia naţională pentru protecţia şi
promovarea drepturilor copilului a fost aprobată;
11. http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/ORDINE/O35-
2003.pdf, ORDIN Nr. 35 din 15 mai 2003 privind aprobarea Standardelor minime
obligatorii pentru asigurarea protectiei copilului la asistentul maternal profesionist si a
ghidului metodologic de implementare a acestor standarde;
12. http://www.scrigroup.com/sanatate/asistenta-sociala/Cauzele-si-efectele-
institutio32833.php ;

15
13. http://www.upsc.md/wp-content/uploads/2017/03/cer_pub_ppsas_nr_13_-2008.pdf;

14. https://geopolitikon.wordpress.com/2008/10/29/ceausescu-decretul-7701966-si-generatia-
decreteilor/;
15. https://radioromaniacultural.ro/8-000-de-copii-mai-traiesc-inca-in-institutiile-din-
romania-un-studiu-al-hope-and-homes-for-children-arata-care-sunt-pasii-catre-
inchiderea-acestora/;
16. https://salvaticopiii.ro/upload/p0001000100050001_Child%20Poverty%20and%20Social
%20Exclusion%20in%20Europe_full%20report_RO_bt.pdf;
17. https://www.prostemcell.ro/images/stories/download/anexa_1_strategia_nationala_dreptu
rile_copilului_2014-2020.pdf;

18. Jenny CASTLE, Michael RUTTER, Celia BECKETT, Christine GROOTHUES, Thomas
G. O’CONNOR, Effects of qualities of early institutional care on cognitive attainment.
E.R.A. Study Team. English and Romanian Adoptees, King’s College London, Londra,
2008, pp. 424-437;

19. K. Fern Greenwell, Reforma bunăstării copilului în România: abandon și


dezinstituționalizare, 1987-2000 http://pdf.usaid.gov/pdf_docs/Pnacn657.pdf;

20. NELSON, Charles A., FOX, Nathan A., ZEANAH, Charles H., Romania's Abandoned
Children Deprivation, Brain Development, and the Struggle for Recovery, Harvard
University Press, Massachusetts, 2015;
21. ONICA-CHIPEA, Lavinia, STANCIU, Simona, CHIPEA, Floare, Efectele
institutionalizării asupra copiilor din Romania. Studiu concret in judeţul Bihor,
Universitatea din Oradea, 2010;
22. RUS, Adrian V., PARRIS, Sheri, CROSS, David, PURVIS, Karyn, DRĂGHICI, Simona,
Reforming the Romanian Child Welfare System: 1990 – 2010, Revista de cercetare și
intervenție socială, 2011, vol. 34, pp. 56-72;
23. UNICEF Romania, Alternative Sociale Association, Gallup Organization Romania,
National Analysis of the Phenomenon of Children Left Home by their Parents who
Migrate Abroad for Employment, http://www.crin.org/en/docs/Parents%20Migration.pdf;

16
24. Urie BRONFENBRENNER, The Ecology of Human Development: Experiments by
Nature and Design, Harvard University Press, Cambridge, 1979, pp.513-996.

17