Sunteți pe pagina 1din 10

UTILAJE ŞI INSTALAŢII TERMICE CURS 1

1. ASPECTE GENERALE PRIVIND AGREGATELE


TERMICE METALURGICE

1.1. INTRODUCERE

Majoritatea proceselor metalurgice (elaborarea fontelor, a oţelurilor, a aliajelor


neferoase, retopirea în diferite scopuri, încălzirea în vederea deformării plastice
ulterioare prin laminare, forjare, matriţare, etc., încălzirea în vederea realizării
tratamentelor termice şi termochimice, uscarea argilelor pentru turnătorie,
sinterizarea, etc.), se desfăşoară la o temperatură mai mare decât temperatura
mediului ambiant.
Pentru a realiza aceste procese este necesar un aport de căldură (energie termică)
din exterior, sau conservarea unei cantităţi de căldură, în interiorul unui corp, procese
care se realizează prin încălzire, respectiv izolare termică. După cum se ştie din
principiul al doilea al termodinamicii, transferul de căldură se realizează în mod
natural de la un sistem termodinamic cu o temperatură ridicată la unul având o
temperatură mai scăzută.
Procesele metalurgice menţionate mai sus, se desfăşoară în aşa numitele
agregate termice. Ca o definiţie succintă, agregatul termic metalurgic, reprezintă un
ansamblu de corpuri în care se desfăşoară un proces termotehnologic metalurgic. De
aceea agregatele termice metalurgice se mai numesc si agregate termotehnologice
metalurgice (A.T.M) .
Aceste procese termotehnologice se desfăşoară pe seama schimbului energetic
între elementele componente ale A.T.M şi între A.T.M şi mediul ambiant. În baza
acestei observaţii putem spune că A.T.M reprezintă un sistem termodinamic.
Deoarece între un A.T.M şi mediul ambiant au loc schimburi de energie mecanică
(datorită diferenţelor de presiune care se stabilesc) şi schimburi de energie termică
sub formă de căldură, A.T.M poate fi considerat, un sistem termodinamic neizolat. De
asemenea între A.T.M şi mediul ambiant, au loc şi schimburi de masă, datorită
diferitelor procese de evacuare a gazelor, de evacuare şi introducere a încărcăturii
metalice, etc. În consecinţă, A.T.M poate fi considerat şi un sistem termodinamic
deschis.
În majoritatea cazurilor, mediul ambiant pentru un A.T.M. îl reprezintă hala
industrială în care funcţionează, cu atmosfera din interiorul acesteia, precum şi cu
celelalte agregate şi instalaţii montate în interiorul halei.
Deoarece condiţiile în care se află mediul ambiant amintit mai sus nu se
modifică semnificativ în timp, iar regimul de funcţionare al A.T.M este oarecum

1
UTILAJE ŞI INSTALAŢII TERMICE CURS 1

cvasiconstant, putem spune ca între A.T.M şi mediul ambiant se stabileşte un regim


staţionar din punct de vedere termodinamic, regim care este caracterizat de mărimile
de stare cunoscute din termotehică.

Fig. 1.1. Agregatul termotehnologic metalurgic


1- spaţiul de lucru al cuptorului; 2- zidăria cuptorului; 3- instalaţia de ardere;
4- structura metalică de susţinere a zidăriei; 5- canale de evacuare a gazelor
6- schimbător de căldură; 7- coşul de fum.

Pe lângă procesele pur metalurgice care au loc în cuptor (CM), în interiorul


A.T.M. mai au loc şi unele procese auxiliare, cum ar fi:
 preîncălzirea aerului şi/sau a combustibilului, în schimbătorul de căldură (SC);
 obţinerea aburului tehnologic, etc.
Aceste procese au la bază tot fenomene de transfer de căldură.
Procesul metalurgic propriu-zis se desfăşoară în spaţiul de lucru al cuptorului
(SL), spaţiu de lucru care are volumul Vsl. Acest spaţiu este format dintr-un volum
ocupat de încărcătura metalică, notat Vm şi un spaţiu liber, notat Vl:

Vsl=Vm+Vl (1.1)

1.2. CLASIFICAREA CUPTOARELOR METALURGICE

Varietatea proceselor metalurgice şi diversitatea tehnologiilor specifice unui


proces a generat de-a lungul timpului apariţia unor numeroase tipuri de cuptoare a
căror clasificare este foarte greu de realizat. Totuşi luând în considerare anumiţi
factori putem face următoarea clasificare:
a) În funcţie de natura procesului termotehnologic care are loc:
 cuptoare metalurgice de elaborare (topire);
2
UTILAJE ŞI INSTALAŢII TERMICE CURS 1

 cuptoare metalurgice de încălzire:


o cuptoare de încălzire pentru deformări plastice;
o cuptoare de încălzire pentru tratamente termice şi termochimice;
o cuptoare de încălzire pentru sinterizarea produselor din pulberi;
o cuptoare metalurgice de uscare.

b) După modul de funcţionare tehnologică:


 cuptoare cu funcţionare discontinuă - se caracterizează prin faptul că
operaţiunile de încărcare-descărcare sunt distincte în raport cu procesul
metalurgic propriu-zis, astfel durata totală a unui ciclu de funcţionare este dată
de relaţia:

c=înc+p.m+desc (1.2)

Aceste cuptoare cu funcţionare discontinuă se mai numesc şi cuptoare tip cameră.


Temperatura în interiorul acestora este una variabilă în timp, sau uneori constantă în
timp, dar întotdeauna constantă în diferitele puncte ale spaţiului de lucru.
 cuptoare cu funcţionare continuă - la aceste cuptoare procesele de
încărcare şi descărcare se suprapun peste procesul tehnologic propriu-zis,
astfel:

c=p.m (1.3)

Aceste cuptoare poartă denumirea de cuptoare traversate. În acest caz temperatura


cuptorului este constantă în timp, dar variabila în spaţiul de lucru.

c) După sursa termică:


 cuptoare cu combustie:
 cuptoare cu flacără;
 cuptoare de tip convertizor;
 cuptoare electrice.

La cuptoarele cu flacără căldura se degajă pe seama arderii unui combustibil.


În cazul cuptoarelor de tip convertizor, producerea căldurii are loc pe seama reacţiilor
de ardere din interiorul topiturii.

d) După desfăşurarea volumului util al cuptorului:


 cuptoare tip vatră - lungimea şi lăţimea spaţiului util sunt mult mai mari decât
înălţimea. Este cazul cuptoarelor de încălzire.
 cuptoare tip cuvă - cu dezvoltare pe verticală, având lungimea şi lăţimea mult
mai mici decât înălţimea. Este cazul cuptoarelor circulare, la care diametrul
vetrei este mult mai mic decât înălţimea.

3
UTILAJE ŞI INSTALAŢII TERMICE CURS 1

2. ELEMENTE CONSTRUCTIVE ALE


CUPTOARELOR METALURGICE

Indiferent de categoria din care fac parte, există probleme general valabile
tuturor cuptoarelor, probleme legate de partea constructivă a acestora. Există şi
particularităţi, ele nefăcând subiectul acestui capitol.
Părţile constructive esenţiale ale unui cuptor metalurgic sunt:
 Fundaţia;
 Zidăria;
 Elementele de susţinere metalice.
Menţionăm faptul că unele aspecte înfăţişate în capitolul de faţă trebuie corelate
cu informaţiile existente în capitolul următor, referitor la materialele de construcţie.

2.1. FUNDAŢIA

Fundaţia reprezintă partea constructivă a cuptoarelor care are rolul de a


uniformiza presiunile specifice de contact, la nivelul solului.
Fundaţiile se execută, în funcţie de situaţiile particulare existente, din cărămidă
roşie, rocă brută legată cu mortar, din beton sau din beton armat.
Alegerea acestor tipuri de materiale se face, în funcţie de tipul solicitărilor care
apar. A dimensiona fundaţia unui cuptor, înseamnă a determina aria totală de contact
cu solul şi grosimea fundaţiei.
Din punct de vedere mecanic, calculul fundaţiei presupune un echilibru al
forţelor care acţionează asupra acesteia:
Gc + Gf = ps.a . Sc = R (1.4)
unde ps.a reprezintă presiunea specifică admisibilă a solului în suprafaţa de contact şi
diferă în funcţie de natura solului. Pentru a obţine rezultate optime, această presiune
trebuie să fie în jurul a 0,25 MN/m 2. Gc este greutatea cuptorului, iar Gf este greutatea
fundaţiei (fig. 1.2).

Fig. 1.2. Dimensionarea fundaţiei

4
UTILAJE ŞI INSTALAŢII TERMICE CURS 1

În cazul în care, pentru anumite situaţii concrete, această presiune admisibilă nu


se atinge se iau măsuri speciale de ajungere la această valoare. O măsură ar fi mărirea
suprafeţei de contact (fig. 1.3).

S’C

SC

Fig. 1.3. Evazarea fundaţiei pentru mărirea suprafeţei de contact Ac cu solul


O altă metodă ar fi mărirea rezistenţei solului prin compactare, sau prin
eliminarea acestuia până se ajunge la roca dură. Când nivelul rocii se află la o
adâncime mai mare de 4 metri, se recurge la realizarea unor fundaţii suspendate pe
piloni (fig.1.4).
Pe lângă solicitările mecanice la care este supusă fundaţia, mai apar şi solicitări
de natură termică, datorită existenţei unui gradient de temperatură între suprafaţa de
contact vatra cuptorului - fundaţie şi suprafaţa de contact fundaţie - sol.

Fig. 1.4. Dispunerea fundaţiei pe piloni

Acest gradient de temperatură duce la dilatări neuniforme ale fundaţiei,


provocând fisuri în masa acesteia. Pentru a se evita acest lucru, se poate recurge la
următoarele metode:
 realizarea vetrei, astfel încât fluxul de căldură care se pierde spre exterior q I, să
fie mai mare decât fluxul de căldură care se transmite către fundaţie, qII,
qI > qII presupune ca rezistenţa termică a vetrei pe direcţia I, să fie mult mai
mică decât rezistenţa termică pe direcţia II. Această afirmaţie conduce la ideea
conform căreia grosimea vetrei trebuie să fie mai mare decât semilăţimea
cuptorului. Este evident vorba despre o soluţie scumpă, la care se apelează
numai în cazuri speciale (furnalele pentru elaborarea fontei).
5
UTILAJE ŞI INSTALAŢII TERMICE CURS 1

 o altă variantă constă în realizarea de vetre răcite (fig. 1.5). Prin această metodă,
între vatră şi fundaţie se realizează canale prin care circulă (natural sau uneori
forţat) aer.
 prevenirea efectului negativ al dilatării termice excesive se poate obţine şi prin
construcţia fundaţiilor în formă de “şa” În acest caz, părţile laterale ale fundaţiei
lucrează ca nişte grinzi dispuse la marginea acesteia.

La construcţia fundaţiilor mai trebuie respectate şi unele condiţii legate de


umiditatea optimă a solului. Când acesta este prea uscat se recurge la umectarea
artificială. Dacă nivelul apelor freatice are o adâncime mai mică de 2 metri, se adoptă
soluţii de drenaj ale zonei sau hidroizolarea fundaţiei cu ajutorul unor chesoane
metalice sau cu betoane speciale.
În cazul cuptoarelor executate în afara halelor industriale mai trebuie să se ţină
cont şi de nivelul de îngheţ al solului, corespunzător zonei geografice respective. La
noi în ţară nivelul maxim de îngheţ este de 70 cm, aceasta presupunând o poziţionare
a fundaţiei sub acest nivel deoarece solul îngheţat îşi modifică total proprietăţile faţă
de cel neîngheţat.

Fig. 1.5. Metoda vetrelor răcite Fig.1.6. Construcţia fundaţiei în şa

2.2. ZIDĂRIA

Zidăria ca noţiune generală cuprinde: vatra cuptorului, pereţii laterali şi bolta.


Zidăria este elementul de construcţie care închide spaţiul de lucru al cuptorului având
următoarele funcţii:
 să poată asigura o rezistenţă termică, mecanică şi chimică adecvată în
interiorul spaţiului de lucru;
 să asigure etanşeitatea spaţiului de lucru;
 să menţină în interiorul spaţiului de lucru temperatura optimă cerută de
procesul tehnologic, cu alte cuvinte, pierderile de căldură spre exterior să fie
minime.
Realizarea zidăriei se poate face utilizând 1, 2, 3, sau, în cazuri excepţionale,
mai multe straturi din materiale ceramice cu proprietăţi diferite.
6
UTILAJE ŞI INSTALAŢII TERMICE CURS 1

În interiorul cuptorului peretele trebuie să reziste la şocurile termice, la


coroziunea chimică şi la acţiunile mecanice. Pentru aceasta, stratul interior trebuie să
aibă proprietăţi refractare foarte bune, adică materialul să reziste la temperaturi înalte
şi la şocuri termice. Pe de altă parte materialul zidăriei trebuie să prezinte proprietăţi
termoizolante pentru a diminua fluxul de căldură pierdut spre exterior. Acest material
mai trebuie să aibă şi o rezistenţă mecanică suficientă pentru a se putea realiza
susţinerea întregului ansamblu. Zidăria are şi rolul de susţinere a instalaţiei de ardere
şi a dispozitivelor auxiliare montate pe cuptor.
În situaţia în care regimul termic al cuptorului este unul scăzut, dimensiunile
acestuia fiind reduse, zidăria se poate realiza în varianta cu un strat, strat care
îndeplineşte toate condiţiile menţionate mai sus.
În majoritatea cazurilor însă, zidăria se realizează din două straturi, unul interior,
din material ceramic refractar, rezistent la temperaturi înalte, coroziune şi şoc termic
şi unul exterior, termoizolator.

Fig.1.7. Realizarea zidăriei cu unul, două şi respectiv trei straturi

În cazul în care temperatura intermediară tx , nu poate fi coborâtă sub 11000C


(fig. 1.7), se recurge la varianta cu trei straturi. Primul este un strat refractar, al doilea
unul termoizolator, dintr-un material rezistent la temperaturi înalte şi un al treilea
start, tot termoizolator, dar care rezistă la temperaturi sub 8000C.

2.3. VETRELE CUPTOARELOR METALURGICE

Vatra e elementul de zidărie care închide la partea inferioară spaţiul de lucru al


cuptorului. Ca şi o clasificare generală putem spune că, în primul rând, vetrele se
împart în două categorii:
► vetrele cuptoarelor de elaborare,
► vetrele cuptoarelor de încălzire.
Vetrele cuptoarelor de încălzire se diferenţiază pentru :

7
UTILAJE ŞI INSTALAŢII TERMICE CURS 1

 cuptoare cu cameră, la care există:


 vetre fixe;
 vetre mobile;
 cuptoare traversate (cu funcţionare continuă).

Vetrele cuptoarelor de elaborare pot fi:


 vetre în arc negativ;
 vetre în pantă;
 vetre în trepte.
Exemple demonstrative pentru modul de construcţie a acestor tipuri de vetre
sunt prezentate în schiţele următoare.

a) b) c)
Fig.1.8. Tipuri de vetre pentru cuptoare de elaborare:
a- în arc negativ; b- în pantă; c- în trepte
1- strat refractar; 2- strat izolator; 3- strat de uzură ştampat

a) b) c)

Fig.1.9. Tipuri de vetre pentru cuptoare de încălzire


a- vatră fixă; b-vatră mobilă; c-vatră cu grinzi păşitoare.
1- vatra; 2- pereţii laterali; 3- semifabricatul supus încălzirii;
4- fundaţia cuptorului; 5- mecanism de antrenare a grinzilor mobile;
1a- grinzi mobile; 1b- grinzi fixe.

8
UTILAJE ŞI INSTALAŢII TERMICE CURS 1

detaliul A

2.3.1. Vetrele cuptoarelor de elaborare

Vetrele cuptoarelor de elaborare în arc negativ (fig. 1.8.a) sunt folosite la


elaborarea aliajelor neferoase, pe când vetrele în pantă (fig. 1.8.b) şi în trepte (fig.
1.8.c) sunt folosite la elaborarea oţelului şi a fontei. Dintre acestea două din urmă,
vetrele în pantă sunt mai scumpe şi mai pretenţioase din punct de vedere al
manoperei pentru că folosesc cărămizi speciale, în schimb au avantajul unui strat de
uzură uniform ca şi grosime, ceea ce conduce la o micşorare a riscului de apariţie a
fisurilor datorate gradienţilor de temperatură pe grosime.

2.3.2. Vetrele cuptoarelor de încălzire

Vetrele fixe (fig. 1.9.a) se folosesc la cuptoarele cu cameră, cu funcţionare


discontinuă. Vatra este monolitică. Operaţiunile de încărcare-descărcare din cuptor se
realizează cu dispozitive speciale. Vatra mobilă din fig. 1.9.b este utilizată tot la
cuptoarele cu cameră, cu funcţionare discontinuă, dar în acest caz, vatra are
posibilitatea de culisare pe nişte şine şi poate fi scoasă din incinta cuptorului. Aceasta
facilitează încărcarea şi descărcarea cuptorului.
Acest tip de vetre se foloseşte la cuptoarele de încălzire a lingourilor de
dimensiuni mari, necesitând un sistem de etanşare care poartă numele de etanşare
jgheab-cuţit, reprezentat în detaliul A din fig. 1.9.
Mai sunt şi alte tipuri de vetre mobile, spre exemplu vetrele cuptoarelor cu
funcţionare continuă, la care se foloseşte foarte des sistemul cu grinzi păşitoare,
prezentat în fig. 1.9.c.
Pe lângă aceste tipuri de vetre, mai există vetre cu glisiere, cu bandă, cu lanţuri,
etc. Acestea sunt specifice cuptoarelor cu funcţionare continuă.

2.3.3. Dimensionarea vetrelor

Vetrele, în general, sunt supuse unor solicitări mecanice, termice şi chimice.


Intensitatea acestor solicitări depinde de tipul cuptorului. Spre exemplu vetrele
cuptoarelor de elaborare, sunt supuse cu precădere unor solicitări termice şi chimice
pentru că vin în contact direct cu topitura metalică. În schimb, vetrele cuptoarelor de
încălzire sunt supuse unor solicitări mecanice mai intense, apoi termice şi chimice
într-o mai mică măsură.
9
UTILAJE ŞI INSTALAŢII TERMICE CURS 1

Dimensionarea vetrelor presupune un calcul al grosimii acestora ( v ) şi al


lungimii (L), respectiv lăţimii (B).
 v se determină din condiţii de rezistenţă mecanică şi izolare termică;
 L, B se determină din următoarele considerente:


 L  B  Sv

 L K

 B (1.5)
Lungimea  Lăţimea = Aria vetrei (Sv).
K este un coeficient a cărui valori sunt recomandate în literatura de specialitate
funcţie de tipul cuptorului.
Calculul ariei vetrei, Av, se face diferenţiat, astfel:
- Pentru cuptoarele cu funcţionare continuă:
P
Sv  (1.6)
p
- Pentru cuptoare cu funcţionare discontinuă:
C
Sv  (1.7)
p  c
unde:
o P [t/h]- este productivitatea cuptoarelor cu funcţionare continuă;
o P [t/m2h] - este productivitatea specifică.
o C [t]- capacitatea cuptorului cu funcţionare discontinuă în tone;
o  c h - durata unui ciclu de funcţionare al cuptorului discontinuu.

10