Sunteți pe pagina 1din 3

Şcolile de management

În acest capitol ne propunem să punem in evidenţă schemele de gîndire , modalităţile de


abordare şi tratare a problematicii manageriale ale diferitelor şcoli de management. Investigarea
sistematică a teoriei fundamentale a managementului a început abia în secolul al xx-lea.Primele
încercări aparţin lui Fayol, Moony,Alvin Brown, Sheldon, Barnard şi Urwick, practicieni
experimentaţi care, între anii 1910-1920, au depus eforturi insistente pentru a ordona şi
sistematiza numeroasele şi controversatele aspecte ale ansamblului activităţii manageriale.

ŞCOALA CLASICĂ

Reprezintă o abordare anglo-saxonă , preponderent pragmatică , axată pe metode inductive ,


promovate de F.W.Taylor, care a pus bazele ştiinţei managementului. Abordarea latină aparţine
francezului Henry Fayol care, utilizînd metodele deductive , extinde managementul taylorist de
la cercetarea pro 17117y245r ceselor de muncă la ansamblul întreprinderii , de la elementele
productivităţii individuale la procesele de producţie şi la organismele sociale ca factori ai
progresului economic. În afară de Taylor şi Fayol, regăsim ca reprezentanţi de seamă ai şcolii
clasice pe L.Gulick, J.Moony, L.Allen, E.Brech şi mulţi alţii. Meritul deosebit al acestei şcoli
constă în faptul că au pus bazele constituirii ştiintei managementului şi a implementa maniera de
abordare economică în management , în strînsă concordanţă şi dependenţă cu finalitatea
economică care stă la baza creării şi dezvoltării întreprinderi. Studiile elaborate de către
reprezentanţii şcolii clasice , abordează într-o manieră analitică , principalele concepte şi
instrumente ale economiei întreprinderii, ca de pildă profitul, rata rentabilităţii , cheltuielile ,
investiţiile şi altele. O altă caracteristică a acestei şcoli constă în modul de tratare a relaţiilor
mnageriale , pe care le examinează în ansamblul lor cu accente pronunţate asupra laturii de
organizare abordate pe două planuri şi anume: la nivelul întreprinderii şi la nivelul funcţiei de
producţie. Potrivit universaliştilor , organizarea este exclusiv formală , concepută şi proiectată de
specialişti , cu un sistem de comportament ,, de sus ,,. Se consideră că orice nerespectare a
acestui sistem reprezintă o încălcare a stării normale , cu consecinţe nefavorabile asupra
eficienţei activităţii întreptinderii. Structura şi procesul de funcţionare a organizării era
concepută şi înţeleasă în mod mecanicist , întreprinderea era concepută şi privită ca un sistem
închis , lipsită de orice legături cu mediul exterior.Caracteristic pentru şcoala clasică de
management era accentul pus pe aspectele mecanice ale muncii , pe sporirea productivităţii
muncii. H.Fayol adaugă acestei orientări principiile administrării întreprinderii , respectiv
primele principii de management modern: autoritate şi responsabilitate , specializare şi diviziune
, unitate de comandă , ierarhie, coordonare , extinderea controlului în management.

Şcoala psihologică

Denumită şi behavioristă, a relaţiilor umane sau comportamentistă , şcoala psihosociologică îşi


face apariţia în urmă cu patru decenii, ca răspuns la ideile promovate de şcoala clasică care a
neglijat factorul uman.Reprezentanţii acestei şcoli aparţin de regulă cercurilor universitare. Cei
mai de seamă reprezentanţi ai şcolii psihosociologice sunt : E.Mayo, M.Weber, G. Mead şi alţii.
Aceştia acordă o importanţă deosebită individului , grupurilor de lucru , comportării acestora. Ei
susţin că factorul uman influenţează şi modifică toate punctele de sprijin în organizare ,
concepute şi susţinute de către universalişti.Dezvoltîndu-şi ideea centrală a necesităţii situării pe
primul plan în procesul managerial a resurselor umane ale întreprinderii , reprezentanţii şcolii
psihosociologice subliniază faptul că omul ar putea fi determinat să muncească mai productiv
dacă i s-ar satisface anumite necesităţi psihologice şi sociale E .Mayo a emis teza potrivit căreia
procesul de producţie şi ,, cerintele tehnice pure ,, ce se pun acestuia au o importanţă relativ mai
mică în comparaţie cu poziţia socială şi psihologică a muncitorului în procesul muncii. Reliefînd
că munca industrială este o activitate de grup , E. Mayo arăta că : indivizii care compun un
atelier de muncă nu sunt pur şi simplu un număr de indivizi, ei formează o grupă , în interiorul
căreia indivizii dezvoltă relaţii ce devin obiceiuri , relaţii între ei şi şefii lor, cu munca lor, cu
regulamentele întreprinderii[1]. Şcoala psihologică a fost dezvoltată şi de alte cercetări , unele
tot atît de laborioase şi prestigioase , dintre care cele mai influente sunt ,,sociometria ,, ,iniţiată
de J.L.Moreno[2] şi ,,dinamica grupei ,, elaborată de Kurt Lewin[3], fiecare cu numeroşi adepţi
din toate părţile lumii.

Şcoala cantitativă

Această şcoală adaptează instrumentarul matematico-statistic la cerinţele practicii sociale.Pe


această cale analizele şi soluţiile manageriale îşi amplifică substanţial caracterul aplicativ,
căpătînd un plus de precizie şi de rigurozitate. Are loc nu numai o extindere a folosirii aparatului
matematic şi statistic , dar şi o utilizare din ce în ce mai largă a calculatorului electronic. Se
folosesc în mod frecvent teoria cifrelor , teoria firelor de aşteptare , analiza combinatorie ,
programarea liniară. Ele se utilizează în principal în tratarea funcţiilor de previziune şi
organizare managerială.A fost depăşită perioada iniţială , cînd studiile organizate de către
reprezentanţii şcolii cantitative erau orientate în majoritatea lor pentru abordarea activităţii de
producţie. În ultimii ani se constată că centrul de greutate al acestor preocupări a fost deplasat
spre studiul problemelor comerciale , din domeniul cercetării şi dezvoltării şi altor activităţi
importante din viaţa întreprinderii. Ca repreyentanţi de seamă ai şcolii cantitative reţinem pe :
A.Kaufman , J.Starr , Kornay şi alţii. Meritul acestei şcoli constă în faptul că asigură o
fundamentare superioară a deciziilor şi acţiunilor manageriale şi contribuie la scientizarea
managementului microeconomic. În acelaşi timp , trebuie vorbit şi despre limitele acestei şcoli
care abordînd cu preponderenţă aspectele de natură cantitativă împiedică luarea în considerare a
elementelor calitative şi nu oferă posibilitatea tratării adecvate a tuturor funcţiilor manageriale.

Şcoala sistemică

Este cea mai tânără şcoală. Ea este o sinteză a precedentelor şcoli.Alături de anumite moşteniri ,
reprezentanţii acestei şcoli i-au adăugat şi alte trăsături care îi conferă complexitate şi
aplicabilitate. Este reprezentată de reputaţii oameni de ştiinţă , dintre care menţionăm pe
următorii : P.Drucker , R.Johnson , F.Kast, H.Simon. Studiile manageriale efectuate de către
aceştia se caracterizează prin următoarele trăsături :

 Se utilizează o gamă largă de concepte şi metode ce provin din alte ştiinţe ca analiza
economică , sociologie , psihologie , finanţe , statistică , matematică , drept , informatică ,
logica.

 Componentele multidisciplinare de natură conceptuală şi metodologică sunt folosite


pentru abordări complexe şi echilibrate a relaţiilor dintre cele cinci funcţii ale
managementului respectiv : previziunea , organizarea , conducerea , antrenarea şi evaluarea.

 La randul său , întreprinderea este studiată şi tratată ca un sistem şi fiecare din cele cinci
funcţiuni ca subsisteme ale sale , mod de abordare ce asigură realism şi dinamism
analizelor şi rezolvărilor elaborate.

În concepţia reprezentanţilor şcolii sistematice , managementul este funcţia integratoare şi


proiectivă a întreprinderii .Utilizarea metodei cercetării prin sisteme ajută pe manager să
gîndească şi să înţeleagă întreprinderea ca pe un ansamblu integrat şi complex de elemente
interdependente , acţionînd între ele şi ăn ansamblu cu mediul înconjurător. Conceptul de
sistem este ataşat definiţiei sistemului ca un ansamblu de elemente aflate în interacţiune în
vederea realizării unui scop dinainte stabilit. Conceptul de flux are în vedere intrările ,
procesul de transformare propriu-zis şi ieşirile, precum şi principalele categorii de fluxuri
din fiecare întreprindere. În concluzie , şcoala sistemică , prin abordarea întreprinderii într-o
manieră multidisciplinară integratoare , simultan analitică şi sintetică şi situand pe primul
plan finalitatea economică a întreprinderii într-o viziune complexă şi previzională aduce o
contribuţie esenţială în arsenalul modalităţilor de tratare a problemelor manageriale.