Sunteți pe pagina 1din 48

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE DREPT SI ADMINISTRATIE PUBLICĂ BUCURESTI

LUCRARE DE LICENTA

Coordonator:
Prof.univ.dr. DINUICA DOINEL

Absolvent:

1
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE DREPT SI ADMINISTRATIE PUBLICĂ BUCURESTI

LUCRARE DE LICENTA

LUAREA DE MITA

Coordonator:
Prof.univ.dr. DINUICA DOINEL

Absolvent:

2
CUPRINS 3
INTRODUCERE 4
CAP.I FENOMENUL CORUPŢIEI ÎN ROMÂNIA 5
1,1 Accepţiunile noţiunii de corupţie în dreptul penal român 5
CAP.II LUAREA DE MITĂ 19
2.1 Condiţii preexistente 19
2.2 Obiectul infracţiunii 20
a) Obiect juridic 20
b) Obiect material 20
2.3 Subiecţii infracţiunii 21
A) Subiectul Activ 21
B) Subiectul Pasiv 26
2.4 Participaţia penală 26
2.5 Conţinutul Constitutiv 29
2.6 Latura Obiectivă 29
Element material 29
Urmarea imediată şi legătura de cauzalitatea 35
2.6.1 Condiţiile esenţiale ale elementului material 33
2.7 Latura Subiectivă 35
2.8 Formele infracţiunii de luare de mită 38
2.9 Modalităţi 39
2.10 Sancţiuni 39
CAP.III DELIMITĂRI ALE INFRACŢIUNII DE LUARE DE MITĂ DE 41
ALTE
INFRACŢIUNI
3,1 Luarea de mită şi traficul de infuenţă 41
3,2 Luarea de mită-Falsul Intelectual 42
3,3 Luarea de mită – Abuzul în serviciu 42
CAP.IV LUAREA DE MITĂ ÎN NOUL COD PENAL 44
CONCLUZII 45
BIBLIOGRAFIE 47

3
INTRODUCERE

Faptul că fenomenul corupţiei a existat din cele mai vechi timpuri, constituind până în
prezent unul dintre cele mai grave şi mai răspândite comportamente ale unor persoane cu funcţii
importante, este o afirmaţie ce nu suportă îndoială.
Fenomen social, corupţia reprezintă un factor perturbator pentru democraţie si pentru
ordinea de drept.
Actualizarea problemei se impune mai ales din cauza impactului negativ, foarte puternic al
fenomenului corupţiei asupra democraţiei statului, echităţii sociale, a justiţiei şi a respectării
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Modalităţile de atribuire, conform legislaţiei în vigoare, înconjoară o arie largă de aspecte
privind achiziţiile publice. Ele se aplică în funcţie de situaţia efectivă creată de activul care face
obiectul procedurii de atribuire, de cerinţele contractantului pe de o parte şi posibilităţile financiare
ale acestuia pe de altă parte, fireşte de ofertanţi şi alţi factori de influentă.
Lucrarea de faţă constituie o încercare de a aborda problema corupţiei din perspectiva
infractiunii luarii de mita şi a formelor ei sub aspectul teoretic al dreptului penal .
Se propune prin prezenta lucrare îmbunătăţirea interpretarii şi aplicării eficiente a normelor
de drept în practică nu doar la nivel teoretic, a elimina textele cu interpretare ambiguă şi cu
posibilităţi de eludare a legii şi de evitare a răspunderii. Necesită de asemenea adoptarea unui şir de
măsuri spre perfecţionarea aparatului public, spre ridicarea responsabilităţii funcţionarilor,
publicitatea în activitatea factorilor de decizie şi transparenţa activităţii lor, informarea largă a
societăţii civile despre modul de rezolvare a intereselor ei, precum şi controlul eficient din partea
organelor de control competente, mass – media şi societăţii civile, asupra aparatului public.

4
CAPITOLUL I. FENOMENUL CORUPŢIEI ÎN ROMÂNIA

1.1. Accepţiunile notiunii de coruptie in dreptul penal roman.

Problema corupţiei în Romania post-comunistă a constituit unul dintre factorii ce au


îngreunat progresul de dezvoltare economică şi politică, un element ce a sabotat din interior drumul
şi aspiratiile României către o intrare în normalitate după revoluţia din 1989. Aceasta este o părere
unanim acceptată şi recunoscută ca atare chiar dacă cu nuanţe diferite în cazurile majoritaţii ţărilor
aparţinand fostului bloc comunist. Odată cu începerea negocierilor în vederea aderării României la
Uniunea Europeană, semnalele externe din ce în ce mai frecvente primite de Guvernul României au
făcut din problema corupţiei unul din punctele negative esenţiale ce stăteau în calea procesului de
aderare. După semnarea tratatului de aderare în 2005, corupţia a constituit şi constituie înca unul
din capitolele problematice, din cauza cărora aderarea României putea fi amânată. În consecinţă
Guvernul Romaniei în colaborare cu diverse organizaţii ale societăţii civile şi cu ajutorul
organismelor internaţionale au stabilit că lupta anti-corupţie trebuie să devină una dintre
preocupările centrale ale întregii societăţi româneşti în vederea creşterii nivelului de integritate şi
de încredere faţă de instituţiile statului şi a încadrării societăţii româneşti în rândul comunităţii
europene.
Termenul de „corupţie” are originea de la cuvântul francez „corruption” şi latinescul
„corruptio”, prin ce se subînţelege abaterea de la moralitate, de la cinste, de la datorie, sau
desfrânare. Sinonimul cuvântului „corupţie” este „venalitate” – însuşirea proprie a unei persoane,
care este lipsită de scrupule, care face orice lucru pentru bani.
Problemele corupţiei preocupă societatea de mai mult timp. S-au făcut şi încercări de a
delimita corupţia pe plan internaţional.
O definiţie mai largă este oferită de către Consiliul Europei: „corupţia reprezintă luarea de
mită sau orice alt comportament al unor indivizi, cărora li s-a delegat exerciţiul unor
responsabilităţi publice sau de stat, ceea ce conduce la încălcarea acestor obligaţii, care derivă din
statutul persoanelor cu funcţie de răspundere, colaboratorilor individuali, agenţilor independenţi, în
scopul obţinerii unor beneficii ilegale”.
Conform art. 2 al prezentei legi noţiunea de corupţie are următoarea semnificaţie: „Corupţia
este un fenomen antisocial ce reprezintă o înţelegere ilegală între două părţi, una promiţând sau

5
propunând privilegii sau beneficii nelegitime, cealaltă, antrenată în serviciul public, consimţind sau
propunându-le în schimbul executării sau neexecutării unor anumite acţiuni funcţionale ce conţin
elemente ale infracţiunii prevăzute de Codul Penal”.
Reieşind din această definiţie dată corupţiei de către legiuitor este de menţionat faptul că
aceasta nu diferă mult de noţiunea mitei, ba chiar este mai îngustă decât aceasta din urmă, fiindcă
mita nu poate fi numai propusă sau promisă, consimţită sau primită, dar şi extorcată. Acest fapt
fiind omis din definiţia noţiunii de corupţie dată de legea sus-numită.
Apoi legea conţine prevederea unor „anumite acţiuni funcţionale”, însă în ştiinţa dreptului
penal s-a constatat că componenţa luării de mită prevede nu numai cazurile când subiectul
acţionează în limitele competenţei sale de serviciu, ci şi „atunci când persoana cu funcţii de
răspundere, bazându-se pe autoritatea sa de serviciu, influenţează asupra altor persoane
întrebuinţând legăturile sale personale cu alte posibilităţi legate de situaţia de serviciu”.
Noţiunea dată corupţiei de „Legea privind combaterea corupţiei şi protecţionismului” nu
reprezintă altceva decât darea-luarea de mită. Există în teorie şi altă părere, conform căreia corupţia
este privită mai larg decât mita. Unii specialisti consideră că: „amploarea şi pericolul social
deosebesc substanţial corupţia de mită.” Fenomenul corupţiei după manifestarea sa obiectivă este
mai variat decât mita. Fiindcă corupţia nu rezidă doar în mită, ce cunoaşte o deosebită amploare în
societate, ci este un fenomen social negativ, care se distinge prin multiple modalităţi şi diverse
forme privind folosirea directă şi cu intenţie de către persoanele cu funcţii de răspundere a
drepturilor legate de postul deţinut în scopuri de îmbogăţire personală.
Specialiştii din România pledează că: „corupţia nu înseamnă numai luare şi dare de mită,
traficul de influenţă, abuzul de putere şi funcţie, ci şi actele de imixtiune ale politicului în sfera
privată, utilizarea funcţiei politice în interes personal, realizarea unui volum de afaceri între
indivizi.”1 Tot în această ordine de idei V.Dobrinoiu susţine că: „în esenţă corupţia reprezintă un
abuz de putere în scopul obţinerii de avantaje materiale sau alte foloase (onoruri, titluri, publicitate,
exonerare de răspundere)”.2
In documentul adoptat de către Guvernul României în anul 2010 numit „Strategia naţională
anticorupţie”, o altă definitie a ce se înţelege prin termenul de corupţie ne este oferită:
• devierea sistematică de la principiile de imparţialitate şi echitate care trebuie să stea
la baza funcţionării administraţiei publice, şi care presupun ca bunurile publice să fie distribuite în
1
M.Udroiu,Drept penal,2011
2
V.Dobrinoiu, Tratat de drept penal,2008

6
mod universal, echitabil şi egal ;
şi
• substituirea lor cu practici care conduc la atribuirea către unii indivizi sau grupuri a
unei parţi disproporţionate a bunurilor publice în raport cu contribuţia lor.
Sintetizând în final cele expuse mai sus am definit fenomenul corupţiei ca: ”fenomenul
social de amploare caracterizat prin mituire, protecţie si utilizarea atribuţiilor de serviciu pe care le
oferă funcţia publică deţinută de către persoanele cu funcţii de răspundere.
Ţările aflate in plin proces de dezvoltare, care trec printr-o perioadă de tranziţie ,sunt cele
mai vulnerabile în faţa marilor riscuri legate de fenomenul corupţie.
Pe fondul coruperii unor funcţionari publici cu atribuţii judiciare sau financiare, ori a unor
funcţionari vamali responsabili, manifestarile crimei organizate au căpătat un caracter transnational.
În ţările europene, astfel de domenii în care activităţile infracţionale au loc pe fondul unor
acte de corupţie sunt următoarele:
- Activitatea întreprinderile ajung de multe ori să fie controlate de către organizaţiile
criminale care le consideră indispensabile datorită obiectului lor de activitate, poziţionării
geografice, pieţelor de desfacere, etc; în acest proces, pe lângă acţiunile de intimidare, mita este
folosită pentru "cucerirea" întreprinderii, prin influenţarea factorilor de decizie iar, pe de altă parte,
după dobândirea controlului întreprinderii respective, profiturile obţinute sunt utilizate pentru
comiterea unor noi acte de corupţie.
- Contrabanda cu ţigări fabricate în străinătate efectuată prin sustragerea fizică de la regimul
de tranzit şi prin întocmirea unor documentaţii false aferente importurilor de ţigări însoţite de
coruperea unor funcţionari vamali cu atribuţii de inspecţie;
- Evaziunea fiscală prin utilizarea unor firme fantomă organizate pe mai multe paliere;
- Spălarea banilor inclusiv prin repunerea în circulaţie, sub formă de mită, a unor fonduri
dobândite ilicit sau prin reciclarea sau refolosirea de către funcţionarii corupţi a sumelor de bani
primite cu titlu de mită;
- Comercializarea ilegală a alcoolului;
- Falsificarea cardurilor;
- Transferurile frauduloase de bani prin mijloace electronice (inclusiv prin Internet);
-Traficul de deşeuri şi infracţiunile asupra mediului înconjurător constituie un fenomen
transregional, legat de strângerea şi distrugerea deşeurilor atât urbane cât şi industriale; datorită

7
lipsei cronice de instalaţii adecvate, organizaţiile criminale recurg în mod sistematic la depozitarea
sau distrugerea ilegală a deşeurilor toxico-nocive, cu obţinerea unor profituri uriaşe, iar asemenea
activităţi, cu consecinţe dezastroase şi ireversibile asupra mediului înconjurător, au loc deseori cu
complicitatea unor funcţionari corupţi.
- Traficul de arme, materiale nucleare, droguri sau fiinţe umane reprezintă activităţi
criminale cu caracter transnaţional care generează profituri mari şi, în acelaşi timp, prezintă riscuri
mici pentru infractorii implicaţ
În cadrul programelor guvernamentale privind prevenirea şi acţiunea împotriva corupţiei,
pornindu-se de la identificarea sectoarelor vulnerabile la corupţie şi a factorilor de risc specifici au
fost identificate următoarele forme de corupţie:
- corupţia administrativă "priveşte activitatea administraţiei publice locale şi centrale,
autorităţile vamale, sănătatea şi asistenţa socială, cultura şi învăţământul, instituţiile din domeniul
apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale - corupţia în justiţie" cu referire la autorităţile
judecătoreşti "parchete şi instanţe";
- corupţia economică în special în domeniul financiar-bancar, în agricultură, silvicultură şi
în unele ramuri ale industriei: metalurgie-siderurgie, precum şi în prelucrarea şi comercializarea
petrolului.
- corupţia politică legată în special de activitatea parlamentară şi a partidelor politice:
efectele negative ale imunităţii parlamentare, influenţarea iniţiativelor legislative, finanţare
partidelor politice şi a campaniilor electorale.
România a făcut obiectul preocupării Uniunii Europene, care a monitorizat şi analizează în
continuare fenomenul corupţiei în ţara noastră.
Raportul catre Parlamentul European privind progresele realizate de Romania in cadrul
mecanismului de cooperare si verificare este un raport intermediar elaborat în cadrul mecanismului
de cooperare si verificare (MCV)3, care oferă informaţii tehnice actualizate privind evoluţiile
importante înregistrate în ultimele şase luni în România, respectiv de la ultimul raport al Comisiei
din luna iulie 2011. Sunt furnizate informaţii actualizate în primul rând referitoare la măsurile care
au fost finalizate sau urmează să fie finalizate în perioada imediat următoare, indicându-se totodată
acţiunile care nu au fost încă întreprinse.
3
Decizia Comisiei 2006/928/CE din 13 decembrie 2006 de stabilire a unui mecanism de cooperare si de verificare a progresului
realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referintă specifice în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei
împotriva coruptiei (JO L 354, 14.12.2006, p. 56).

8
Recomandările cuprinse în ultimul raport privind progresele înregistrate, adoptat de Comisie la 20
iulie 2011, constituie termenul de referință pentru evaluarea progreselor înregistrate în raport cu
obiectivele urmărite şi pentru identificarea problemelor încă nesoluţionate. În vara anului 2012,
Comisia va prezenta o evaluare globală a progreselor înregistrate de România, în cadrul MCV, din
momentul aderării sale la UE.
S-au constatat o serie de evoluţii în felul în care România a dat curs recomandărilor Comisiei.
Noul Cod civil a intrat în vigoare fără probleme în octombrie 2011 şi se preconizează că în iunie
2012 va intra în vigoare şi Codul de procedură civilă. Ca răspuns la recomandările Comisiei privind
riscul ca în unele cazuri de corupţie la nivel înalt să se împlinească termenele de prescripţie, Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie a accelerat derularea proceselor privind cazurile de corupţie la nivel
înalt.
Această măsură ar putea avea un impact pe termen mai lung, putând conduce la raţionalizarea
procedurilor judiciare şi la adoptarea unor hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate fără
întârzieri. S-au înregistrat progrese în Parlament în ceea ce priveste proiectul de lege privind
confiscarea extinsă. Direcţia Naţională Anticoruptie (DNA) şi Agenţia Naţională pentru Integritate
(ANI) au continuat să instrumenteze o serie de cazuri importante, inclusiv referitoare la un număr
semnificativ de politicieni şi înalţi funcţionari.
Noile legi privind reformarea modului de numire a magistraţilor în cadrul Înaltei Curti de Casatie
si Justitie privind răspunderea disciplinară a magistraţilor au stabilit cadre menite să asigure o mai
mare claritate şi rigoare. A fost redactată o amplă strategie naţională anticorupţie.
Evoluţiile din ultimele luni din România evidenţiază, de asemenea, o serie de domenii în care ar
trebui depuse eforturi suplimentare, în lumina recomandărilor Comisiei.
Pregătirile pentru punerea în aplicare a Codului penal şi a Codului de procedură penală ar trebui
să continue în domenii precum recrutarea pentru funcţii specifice şi reechilibrarea resurselor alocate
instanţelor; ar trebui, de asemenea, ca aceste măsuri să fie incluse într-un plan de punere în aplicare
clar si cuprinzător.
Capacitatea factorilor de decizie din sistemul judiciar de a soluţiona în mod adecvat problemele
legate de integritatea şi răspunderea magistraţilor este, în continuare, o preocupare în rândul
cetăţenilor. Hotărârile pronuntate în procese-cheie vor trebui să contribuie şi mai mult la
descurajarea în mod eficace a corupţiei la nivel înalt. Ecourile pozitive cu care a fost întâmpinat
proiectul de strategie naţională anticorupţie ar trebui să fie însoţite de o susţinere fermă din partea

9
tuturor institutiilor, pentru a se asigura o eficacitate cât mai mare a acestei strategii.
Sunt necesare eforturi suplimentare pentru a obţine rezultate mai convingătoare în ceea ce
priveste recuperarea produselor provenite din săvârsirea de infracţiuni.
Trebuie, prin urmare, să se depună în continuare eforturi în lunile ce urmează pentru a
demonstra că s-au obţinut rezultate convingătoare în acest sens, având în vedere evaluarea globală a
progreselor înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperarea si verificare de la
aderarea sa la UE, pe care urmează să o realizeze Comisia, în vara anului 2012.
Recomandari ale Comisiei
În contextul continuării reformei sistemului judiciar, Comisia a recomandat în special României
să adopte un plan de punere în aplicare a Codului de procedură civilă, a Codului penal şi a Codului
de procedură penală, să prevadă suficiente resurse pentru reorganizarea necesară a sistemului
judiciar, să îmbunătăţească procesul de formare si recrutare, să consolideze capacitatea Institutului
Naţional de Magistratură si să creeze un cadru de cooperare cu sistemul judiciar si societatea civilă
pentru a monitoriza progresele înregistrate în reforma sistemului judiciar.
Noul Cod civil a intrat în vigoare fără probleme la 1 octombrie si a fost însotit de diferite
initiative de formare si de sensibilizare. Pe baza studiilor de impact finalizate în luna noiembrie
2011, s-a anunţat recent că intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă este prevăzută pentru
iunie 2012. Celelalte coduri vor intra în vigoare în martie 2013, lăsând astfel timp suficient pentru
recrutarea unui număr mare de magistraţi si personal judiciar si pentru restructurarea sistemului
judiciar. În ultimele luni, s-au întreprins actiuni legate de legislaţia de punere în aplicare a
Codului de procedură civilă, a Codului penal şi a Codului de procedură penală, iar studiile de
impact pentru toate codurile au fost finalizate în luna noiembrie. Ar trebui în prezent să se dea curs
declarațiilor recente privind punerea în aplicare prin adoptarea legislatiei de punere în aplicare si
prin finalizarea unui plan cuprinzător de punere în aplicare, cu implicarea tuturor părtilor interesate
din parlament, din guvern, din sistemul judiciar şi din societatea civilă, inclusiv prin adoptarea
măsurilor pregătitoare necesare, cum ar fi acordarea de prioritate recrutărilor, reorganizarea
sistemului judiciar si actiunile de formare.
De la ultimul raport al Comisiei, România a lansat un proiect pentru dezvoltarea unor standarde
optime privind volumul de lucru al instanţelor, primele rezultate ale acestuia fiind asteptate în vara
acestui an. Va fi lansat în curând un proces de analiză funcţională a sistemului judiciar, care va fi
finalizat până la sfârşitul anului 2012.

10
Unele posturi vacante au fost realocate de către Consiliul Superior al Magistraturii, însă persistă
dezechilibre grave între diferitele instante şi parchete în ceea ce priveste volumul de lucru.
Urmează să fie aprobată de Consiliul Superior al Magistraturii o propunere de armonizare a
examenelor de admitere si de consolidare a formării initiale oferite magistraţilor. Au fost
prezentate, de asemenea, propuneri de alocare de posturi suplimentare pentru Institutul Naţional de
Magistratură şi de îmbunătăţire a facilitătilor de formare. S-a oferit finantare pentru recrutarea a 15
noi formatori în cadrul Institutului.
Pentru a asigura o mai mare răspundere a sistemului judiciar, Comisia a recomandat în special
României să demonstreze că a adoptat decizii de management transparente şi obiective, să continue
reformarea Inspecţiei Judiciare şi să asigure publicarea în format electronic a întregii jurisprudenţe
si motivarea în timp util a hotărârilor judecătoreşti.
De la ultimul raport al Comisiei, România a adoptat acte legislative destinate să sporească
răspunderea disciplinară a magistraţilor. Aceste acte modifică sistemul de abateri disciplinare,
măresc sancţiunile şi consolidează independenţa Inspecţiei Judiciare. Se elimină, de asemenea,
posibilitatea ca magistraţii să eludeze sanctiunile disciplinare prin pensionare în cursul derulării
unui proces pe motive disciplinare. În noiembrie 2011, Consiliul Superior al Magistraturii a adoptat
o strategie si un plan de actiune în vederea sporirii integrităţii magistraţilor. Cu toate acestea, o serie
de cercetări penale recente în care au fost implicaţi înalţi magistraţi a suscitat rezerve cu privire la
hotărârea si capacitatea Consiliului de a asigura integritatea si răspunderea magistratilor.
Numirile efectuate în luna august 2011 în cadrul Înaltei Curti de Casatie şi Justitie au fost
criticate pentru lipsa de transparenţă si obiectivitate. Cu toate acestea, România a adoptat o nouă
lege în luna decembrie, care a fost reintrodusă de guvern pentru a reforma practica numirilor în
cadrul Înaltei Curti de Casatie si Justiţie . Legea introduce îmbunătăţiri substanţiale cu privire la
procedurile de numire si poate avea o contributie importantă la reformarea Înaltei Curţi. Impactul
acestei legi va depinde de voinţa institutiilor competente de a asigura punerea sa în aplicare.
Adoptarea legii ar trebui urmată de o ocupare rapidă a posturilor vacante, în special din
secţia penală, printr-un proces de recrutare transparent şi bazat pe merite. O reorganizare şi mai
profundă a Inaltei Curţi ar contribui la consolidarea capacităţii acesteia de a îndeplini în mod
eficace atribuţiile legate de procedura hotărârilor preliminare, care va fi introdusă de noile coduri ca
un instrument esenţial de unificare juridică.
În continuare, hotărârile judecătoresti motivate nu sunt publicate online în mod global si

11
actualizat. Trebuie asigurată la nivel general respectarea termenelor legale de motivare a hotărârilor
judecătoresti, în special pentru că există riscul ca, în unele cazuri de corupţie la nivel înalt,
tergiversarea motivărilor să atragă prescrierea cazului prin amânarea posibilităţii introducerii căilor
de atac.
Combaterea corupţiei
Pentru a asigura o eficacitate sporită a acţiunii judiciare în cazurile de coruptie la nivel înalt,
Comisia a recomandat în special României să îmbunătăţească modul de gestionare a cazurilor şi
procedurile judiciare în cazurile de corupţie la nivel înalt si să îmbunătăţească caracterul disuasiv si
coerenta sanctiunilor judecătoresti aplicate în acest domeniu. Comisia a recomandat, de asemenea,
continuarea reformei Înaltei Curti de Casatie şi Justitie pentru a putea demonstra rezultate mai bune
în ceea ce priveste frauda în domeniul achiziţiilor publice si pentru a adopta norme procedurale
pentru ridicarea imunităţii parlamentare.
De la ultimul raport al Comisiei, Înalta Curte de Casatie şi Justiţie a adoptat o serie
de măsuri de management si administrative pentru a asigura o mai mare celeritate în derularea
proceselor în cazurile de corupţie la nivel înalt, în special a celor în care exista riscul împlinirii
termenelor de prescriptie. Aceste măsuri au inclus tratarea cu prioritate a cazurilor în care se
apropie împlinirea termenelor de prescriptie si utilizarea temporară a sălilor de judecată libere din
alte instante pentru a spori frecvenţa sedinţelor. Înaltei Curti i-a fost pusă la dispoziţie o clădire
suplimentară în luna noiembrie 2011. Aceste măsuri au determinat accelerarea desfăsurării unui
număr de procese care se aflau pe rolul Înaltei Curti si au avut drept efect si o creştere a numărului
hotărârilor pronuntate. În cursul anului 2011, au fost solutionate 15 acţiuni în primă instanţă la
nivelul Camerei penale a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, comparativ cu doar două astfel de
cazuri în anul 2010. Înalta Curte a pronuntat decizii definitive în nouă procese de corupţie la nivel
înalt.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a publicat orientări privind stabilirea pedepselor în cazul
anumitor infractiuni de coruptie, pe baza unei analize a hotărârilor judecătoresti definitive. Aceste
orientări sunt considerate utile de către practicieni si ar putea fi îmbogătite, diseminate pe scară mai
largă si integrate în programele de formare, monitorizându-se, totodată, aplicarea lor. Analiza
sentinţelor judecătoresti în cazurile de corupţie la nivel înalt indică faptul că pedepsele aplicate
rămân adesea aproape de limita juridică minimă, iar în peste 60 % din cazuri, executarea
pedepselor este suspendată.

12
DNA a continuat să funcţioneze ca un serviciu eficace de urmărire penală în cazurile de
coruptie la nivel înalt. În 2011, a crescut numărul trimiterilor în judecată, al hotărârilor judecătoresti
si al condamnărilor. Odată cu accelerarea instrumentării cauzelor în fata Înaltei Curti de Casatie şi
Justitie, această evolutie a fost vizibilă mai ales la nivelul hotărârilor judecătoreşti definitive: în
2011 au fost pronuntate 158 de hotărâri judecătoresti definitive în cazuri sesizate de DNA, în
comparaţie cu 85 în 2010. Această activitate a continuat să vizeze un număr important de politicieni
si de funcţionari de rang înalt. Direcţia Generală Anticoruptie din cadrul Ministerului
Administratiei şi Internelor a luat măsuri în vederea consolidării activitătii sale de combatere a
coruptiei.
Din iulie 2011, s-au pronuntat 5 condamnări în faţa instantelor de prim grad de jurisdicţie
împotriva a 13 inculpaţi, în procese în domeniul achizitiilor publice. În ceea ce priveste faptele care
aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, s-au pronuntat 5 condamnări definitive si
4 condamnări nedefinitive din iulie anul trecut. Având în vedere importanţa achiziţiilor publice
pentru economia României, trebuie depuse eforturi speciale pentru a se garanta faptul că actiunile
în justitie sunt instrumentate în mod eficient şi rapid. Îmbunătăţirea cunostinţelor financiare si
contabile ale magistraţilor şi asigurarea unei disponibilităţi sporite a unor experţi externi calificaţi
sunt în continuare măsuri necesare pentru asigurarea eficacităţii procedurilor judiciare.
Întreprinderea unor actiuni proactive în sensul dezvoltării unei jurisprudenţe consecvente în
procesele care ţin de domeniul achiziţiilor publice ar contribui, de asemenea, la garantarea derulării
cu succes a procedurii de judecată a acestor cazuri.
Pentru a remedia deficienţele constatate în practica judiciară în cazurile de coruptie la nivel
înalt, Institutul National de Magistratură şi Înalta Curte au organizat, cu sprijinul DNA, reuniuni şi
sesiuni de formare în acest sens. Astfel de initiative ar trebui adoptate într-un mod mai sistematic şi
ar trebui consolidate în cadrul unui plande actiune cuprinzător, astfel încât să se aducă generale
practicii judiciare în procesele de corupţie la nivel înalt. Ar putea fi acordată o atenţie deosebită
îmbunătăţirii normelor privind autorizarea şi finanţarea depoziţiilor experţilor în instanţe şi
justificărilor invocate pentru amânarea termenelor de audiere.
România a elaborat o analiză comparativă a practicilor din alte state membre referitoare la
procedura de ridicare a imunităţii parlamentarilor şi a inclus acest subiect în noul proiect de
strategie naţională anticorupţie. În calitatea sa de autoritate competentă să adopte noi norme
juridice, Parlamentul trebuie, în prezent, să ducă mai departe această iniţiativă.

13
Pentru a asigura o mai mare eficacitate a punerii în aplicare a politicilor în domeniul integrităţii,
Comisia a recomandat României să demonstreze existenţa unor rezultate pozitive în ceea ce
priveşte pronunţarea de sancţiuni prin care să se dea curs hotărârilor Agenţiei Naţionale pentru
Integritate (ANI), să îmbunătăţească şi să uniformizeze practicile comisiilor de cercetare a averilor
şi să amelioreze capacitatea investigativă a ANI şi cooperarea sa cu alte instituţii.
De la ultimul raport al Comisiei, bugetul Agenţiei Naţionale pentru Integritate (ANI)
a fost majorat semnificativ şi instituţia atras fonduri UE importante, menite să asigure
îmbunătăţirea sistemelor şi procedurilor sale de informaţii. ANI a încheiat o serie de acorduri de
cooperare cu alte instituţii şi a realizat o primă evaluare specifică a riscurilor, precum şi verificări
pe scară largă cu privire la conflictele de interese din domeniul achiziţiilor publice, la nivel local şi
regional.
Numărul rezultatelor pozitive obţinute de ANI a crescut în ultimele luni. Conform
noului său temei juridic, din 2010 până în prezent, ANI a depistat 18 cazuri de averi potenţial
nejustificate, în valoare totală de 5,7 milioane EUR, 23 de cazuri de conflicte de interese de natură
administrativă şi 118 cazuri de incompatibilităţi.
Modul în care s-a asigurat urmărirea judiciară şi administrativă a acestor cazuri nu a fost pe de-
a-ntregul pozitivă. În două prime cazuri prezentate de ANI în temeiul legislaţiei anterioare,
hotărârile definitive ale Înaltei Curţi au confirmat existenţa unor averi nejustificate şi a dispus
confiscarea lor. Ca urmare a constatării unor incompatibilităţi în temeiul legislaţiei anterioare, o
persoană care ocupa o funcţie publică a fost demisă, au fost aplicate sancţiuni în alte două cazuri,
iar şase alte persoane aflate în funcţii publice au demisionat.4
O mulţime de alte procese, în special legate de conflicte de interese, se află încă pe rolul
autorităţilor judiciare. Întregul proces a fost complicat prin instituirea comisiilor de cercetare a
averilor, create în august 2010 ca organisme intermediare între ANI şi instanţe. Sunt în curs de
elaborare orientări comune sau reguli de procedură destinate să îmbunătăţească eficacitatea
procedurilor şi să uniformizeze practica judiciară. În ultimele luni s-au derulat o serie de seminarii
de formare pentru a încuraja cele mai bune practici. Instanţele vor trebui totuşi să se pronunţe, într-
un caz care va constitui o premieră în acest sens, dacă ANI are competenşa de a ataca cu recurs
hotărârile de respingere a cazurilor pronunţate de comisii.
Efectul disuasiv potenţial al investigaţiilor ANI este limitat de întârzierile şi de lipsa de
4
Raportul Comisiei catre Parlamentul European privind progresesel României în cadrul mecanismului de cooperare şi
verificare,martie 2012

14
consecvenţă constatate în modul în care se dă curs, fie pe cale administrativă, fie
judiciară, investigaţiilor ANI. Tentativele de a ridica semne de întrebare cu privire la independenţa
juridică şi instituţională a ANI au abătut, de asemenea, atenţia de la eforturile de consolidare a
rezultatelor pozitive obţinute de ANI. Faptul că urmează să fie numit un nou preşedinte al ANI
reprezintă o oportunitate de a sublinia stabilitatea instituţională şi integritatea ANI.
Pentru a obţine rezultate mai bune în combaterea corupţiei, Comisia a recomandat României să
asigure o mai bună coordonare la cel mai înalt nivel, să elaboreze o nouă strategie multianuală
anticorupţie şi să creeze în acest scop un grup de monitorizare. Comisia a recomandat, de
asemenea, ca România să demonstreze că a obţinut rezultate convingătoare în ceea ce priveşte
recuperarea produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni şi din spălarea de bani, să adopte o
nouă lege privind confiscarea extinsă, să elaboreze norme pentru prevenirea conflictelor de interese
în gestionarea fondurilor publice şi să consolideze procedurile şi capacitatea autorităţilor
competente din domeniul achiziţiilor publice.
De la ultimul raport al Comisiei, România a elaborat un nou proiect de strategie anticorupţie,
care a fost primit în mod pozitiv de experţii şi practicienii din domeniu.
Punerea în aplicare eficace şi impactul strategiei vor depinde de existenţa unui sprijin
şi a unei susţineri politice largi. Adoptarea strategiei de către Parlament ar constitui un semnal
pozitiv puternic în acest sens. Instituirea unui mecanism vizibil de monitorizare a strategiei ar spori
impactul acesteia, ca şi obligația impusă tuturor componentelor guvernamentale de a pune în
aplicare strategia în domeniile lor specifice de competenţă şi de a prezenta rapoarte privind
rezultatele obţinute. Din vara anului 2011 până în prezent, s-a obținut de asemenea finanţare din
fondurile UE pentru o serie de proiecte în domeniul combaterii corupţiei, inclusiv în Ministerul
Educaţiei, al Sănătăţii, al Administraţiei şi Internelor. A început procesul de punere în aplicare şi în
prezent sunt aşteptate rezultatele acestui proces. Din punctul de vedere al efectului disuasiv, faptul
că, în luna noiembrie, un politician a fost exclus din partidul din care făcea parte în momentul în
care au fost lansate împotriva lui o anchetă penală privind corupţia la nivel înalt a fost considerat un
exemplu convingător de asumare eficace a răspunderii publice. Cu toate acestea, alţi parlamentari
condamnaţi în cazuri de corupţie participă în continuare, ca membri activi, la şedinţele
parlamentului.
În cazul în care proiectul de lege privind confiscarea extinsă, care este în prezent discutat în
Parlament, este adoptat în forma propusă, acesta ar consolida considerabil caracterul disuasiv al

15
pedepselor. Va trebui ca această lege să fie acompaniată de măsuri prin care să se garanteze faptul
că se dă curs în mod eficace hotărârilor pronunţate în instanţă prin care se aplică sancţiuni
financiare. Trebuie să se demonstreze în continuare rezultate convingătoare în ceea ce priveşte
recuperarea produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni. Măsurile luate de Procurorul General
s-au concretizat într-o creştere considerabilă a volumului activelor îngheţate în anul 2011. O notă
orientativă a fost difuzată parchetelor pentru a încuraja urmărirea penală a spălării de bani ca
infracţiune de sine-stătătoare în cadrul legislaţiei existente.
În luna decembrie 2011, România a adoptat un cod de conduită privind incompatibilitatea şi
conflictul de interese în gestionarea fondurilor UE. A fost creat un grup de lucru, însărcinat cu
dezvoltarea mecanismelor de monitorizare, care să asigure aplicarea dispoziţiilor acestui nou cod
de conduită.
De la ultimul raport al Comisie, au fost adoptate modificări juridice şi măsuri administrative
pentru consolidarea protecţiei împotriva neregulilor şi a conflictelor de interese în gestionarea
fondurilor publice. Printre măsuri se numără elaborarea unei documentaţii standard pentru licitaţii
şi consolidarea capacităţii Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor
Publice (ANRMAP) de a efectua verificări ex-ante. ANRMAP a încheiat acorduri de cooperare cu
alte instituţii publice. În prezent, sunt în discuţie noi măsuri care ar putea contribui la îmbunătăţirea
aplicării eficace a normelor în domeniul achiziţiilor publice.
"Anual, corupţia produce pagube de 120 de miliarde de euro economiei comunitare"5, sublinia
comisarul european pentru afaceri Interne Cecilia Malmstrom. "Ceea ce reprezintă aproape un
procent din Produsul Intern Brut al UE, respectiv bugetul întregii comunităţii pe aproape un an."
Deşi există diferenţe de stil şi complexitate, corupţia ca fenomen permanent afectează în egală
măsură statele membre ca şi statele de la graniţele Uniunii Europene. Investiţiile scad, piaţa internă
suferă şi finanţele publice sărăcesc acolo unde corupţia dictează.
Autorităţile unionale sunt obligate să acţioneze. În caz contrar, sunt pericilitate credibilitatea şi
încrederea cetăţenilor. Potrivit celor mai recente sondaje comandate de Comisia Europeană,
cetăţenii susţin că nivelul corupţiei a crescut în ultimii trei ani. Aproape trei sferturi dintre cei
chestionaţi consideră corupţia drept problemă permanentă şi cred că funcţionarii şi membrii
guvernelor sunt coruptibili.
În plus, mulţi experţi reclamă lipsa unor progrese reale. "Nu au fost luate măsuri care să
5
Cecilia Malmstron,comisar european pentru afaceri Interne, declaratie cu ocazia unei dezbateri organizate de Grupul
Socialistilor si Democratilor din Parlamentul European ,10,02,2012

16
soluţioneze problemele"6- e critica adusă UE de către Dominik Enste, de la Institutul pentru
economia germană din Köln. Unele state şi-au propus combaterea reală a corupţiei şi a economiei
subterane, dar acţiunile sunt mai degrabă singulare. "Şi totuşi, subiectul se bucură de multă atenţie,
astfel încât datele puse la dispoziţie de diferite state nu sunt acceptate necondiţionat. "7 Enste
aminteşte şi de Grecia care şi-a asigurat accesul în Uniunea Europeană pe baza unor bilanţuri false.
Şi Nienke Palstra de la "Transparency International" manifestă rezervă: "Salutăm importanţa pe
care o câştigă combaterea corupţiei, dar promisiunile trebuie acoperite de fapte."8
Statele comunitare au conştientizat de mult care sunt rădăcinile corupţiei şi ce ar trebui
schimbat. Lipseşte însă voinţa politică. "Una din cele mai importante provocări este angajamentul
slab al politicienilor în combaterea corupţiei." se plânge şi comisarul european Malmström. Deşi
există cadrul legislativ internaţional şi european, "asistăm la abordări foarte diferite în anumite state
membre".
De abia la mijlocul anului trecut, Uniunea Europeană a prezentat un pachet propriu de măsuri
împotriva corupţiei. O noutate în cadrul strategiei o reprezintă Raportul european despre
combaterea corupţiei, care "în viitor va prezenta deficitele şi punctele slabe în cele 27 de state
membre, ca şi disponibilitatea politicienilor de a acţiona", explică Malmström. Raportul, bazat
printre altele pe analize şi informaţii ale institutelor publice precum şi pe informaţiile livrate de
experţi independenţi, va fi publicat din doi în doi ani. Atât cercetătorul Enste cât şi angajata
Transparency International, Palstra, consideră măsurile ca fiind un pas important, dar nu decisiv. La
nivel european, de exemplu, lipsesc posibilităţile pedepsirii în justiţie a corupţilor dovediţi.
Corupţia întârzie şi extinderea Uniunii Europene, pentru că state candidate precum Croaţia sau
Serbia au intrat de mult în vizorul observatorilor, după cum constată Enste. "Se poate constata de pe
acum o frânare a procesului de aderare". Ceea ce nu este neapărat un dezavantaj. Respectarea
criteriilor de aderare "ar putea proteja Uniunea Europeană de probleme precum criza datoriilor sau
cele cu care se confruntă sudul continentului. Şi Nienke Palstra crede în şansele oferite de criză. În
opinia ei, negocierile de aderare sunt "o ocazie unică" pentru a continua reformele.
Raportul european asupra combaterii corupţiei, care va fi prezentat pentru prima oară în 2013, ar
putea spori presiunile politice. Posibili candidaţi vor încerca să nu apară în listele negre. În centrul
raportului se vor afla, în mod sigur, şi România şi Bulgaria. Amânarea aderării la spaţiul Schengen

6
Dominik Enste,Institutul pentru economia Germana,articol publicat in revista Capital 15,02,2012
7
Domink Enste,Institutul pentru economia Germana,articol publicat in revista Capital,15,02,2012
8
Nienke Palstra,"Transparency International",februarie 2012

17
a intrat în stand by după veto-ul exprimat de Olanda. Ambele state trebuie să progreseze în reforma
justiţiei şi combaterea corupţiei şi a criminalităţii organizate. Dacă raportul nu le va fi favorabil,
românii şi bulgarii riscă să râmână pe termen lung în afara spaţiului de liberă circulaţie.

CAPITOLUL 2. LUAREA DE MITA

18
2. 1. Conditii preexistente

În general, scrierile de drept împart mituirea în: mituire activă (darea de mita) şi mituire
pasivă (luarea de mita). Aceste reprezentări , raportate la dispozitiile legii noastre penale, după
parerea lui V. Dobrinoiu sunt necorespunzatoare întrucât ele nu relevă semnificaţia reală a fiecărei
fapte. În sensul art. 289 corupţia zisă pasivă nu este doar fapta funcţionarului care se lasă plătit , fie
pentru a îndeplini un act al funcţiei sale, fie pentru a se abţine de la el, atâta vreme cât în una din
modalităţile sale iniţiativa aparţine acestuia şi nu celui care mituieşte.
Sistemul incriminarii bilaterale - adoptat de Cod penal român cuprinde darea si luarea de
mită ca infracţiuni de sine stătătoare.
În structura lor darea şi luarea de mită sunt două laturi ale unei fapte complexe care,
exceptând cazul când pretinderea mitei nu este urmată de acceptare - presupune concursul a doua
persoane, cel care mituieşte si cel mituit. De aceea, unii specialişti au susţinut că darea si luarea de
mita reprezintă o infractiune bilaterala în care fapta ilicită se naşte dintr-un raport bilateral,
"intervenit între subiecţii actului" - dar pe care legiuitorul, din considerente de politică penală, a
disociat-o, incriminând separat cele doua acte care o alcatuiesc "încât, desi faptul prin natura sa,
este un subiect activ, plural, activitatea fiecarui cooperant constituie o infractiune aparte
(individuala)9".
În cazul dării şi luării de mita, se succed două situaţii subiective , de asemenea conjugate între
ele. Actiunilor de "oferire" si de "dare" de bani si alte foloase, de la darea de mita, le corespunde la
luarea de mita o actiune de "primire", iar actiunii de "promitere" a unei sume de bani ori a unui alt
avantaj, de la corupţia activă îi corespunde, în cazul coruptiei pasive "acceptarea" sau
"nerespingerea" promisiunii. Pe de altă parte, sub aspect subiectiv, în timp ce mituitorul pretinde sa-
l determine pe cel mituit la o anumit comportament în legătura cu sarcinile serviciului sau, acesta
din urmă, acceptând mita, acceptă în mod deliberat să aibă un comportamentul anticipat de cel
dintâi creîndu-se astfel o situaţ de dependenşă faşă de cel care a corupt.
Pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu funcţionarul public sau orice alt funcţionar, nu trebuie
sa se lase influenţat de foloase materiale, de obtinerea unor drepturi ce nu i se cuvin

2.2 Obiectul infractiunii

9
V.Dobrinoiu, Tratat de drept penal,2008

19
A)Obiectul juridic special

Relatiile sociale a căror formare, desfăşurare şi dezvoltare normală impun un comportament


cinstit a oricarui functionar sau salariat in raporturile de seviciu ale acestora cu cetăţenii,
combaterea faptelor de venalitate prin care sunt lezate prestigiul, autoritatea, credibilitatea de care
se bucure autoritatea, institutia, organul statal, unitatea in care făptuitorul isi desfasoara activitatea
precum si prejudicierea intereselor legale ale persoanelor alcătuiesc obiectul juridic al infracţiunii
luării de mită.
Prin incriminarea faptelor care constituie infracţiunea de luare de mită sunt oblăduite şi relaţiile
sociale referitoare la asigurarea şi respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor,
acestea constituind ociectul juridic special secundar al infracţiunii.
B)Obiectul material
Luarea de mita nu are ca obiect material acţiunea făptuitorului nefiind indreptată şi exercitată
impotriva unui bun, a unei existente materiale, corporale.Sumele de bani sau foloasele pretinse,
primite, acceptate ori a căror oferire nu a fost respinsă, nu reprezintă obiectul material al
infracţiunii de luare de mită, ci profitul obţinut de funcţionar sau alt salariat prin înfăptuirea
acesteia.
Nu trebuie confundat obiectul mitei cu cel al infractiunii de luare de mita, ori prin incriminarea
faptelor care constituie infracţiunea, legiuitorul a avut în vedere mita şi nu accepţiunea infracţiunii
de mită.
Obiectul material al infractiunii o reprezintă bunul, existenta materială asupra căreia se
rasfrânge acţiunea făptuitorului, însă la infracţiunea de luare de mită aceasta nu actionează.
De aceea sunt specialisti care îşi exprimă rezerva vis-à-vis de acele opinii care sustin fie ca
in toate cazurile infracţiunea de luare de mită are ca obiect material « bunurile sau alte foloase », fie
că tratând subiectul mai nuanţat afirmă că existenţa acestuia atunci când funcţionarul a efectuat
îndatorirea pentru a cărui indeplinire a primit mită, dacă acesta priveste un obiect material.Aceasta
va constitui în acelaşi timp obiectul material al infracţiunii de luare de mită, a infracţiunilor de
corupţie si cele asimilate.

2.3. Subiecţii infracţiunii de luare de mită

Mita este definită în Dicţionarul Explicativ ca fiind „suma de bani sau obiecte date sau

20
promise unei persoane, cu scopul de a o determina să-şi încalce obligaţiile de serviciu sau să-şi
îndeplinească mai cu râvnă aceste obligaţii”. După cum se poate observa, autorii scapă din vedere
aspectul luării de mită, fapt oarecum scuzabil având în vedere că dicţionarul a fost întocmit de
filologi, şi nu de jurişti.
a). Subiectul activ
După cum se observă din conţinutul legal, subiectul activ este calificat, cu alte cuvinte,
autor al unei astfel de infracţiuni poate fi doar un funcţionar public sau funcţionar în accepţiunea
dată prin art. 175 alin 1 si 2 C.penal Functionarul public “este persoanan care,cu titlu permanent
sau temporar,cu sau fara remuneratieexercita:a)atributii si responsabilitati stabilite in temeiul
legii,in scopul realizarii prerogativelor puterii legislative,executive sau judecatoresti;b)exercita o
functie de demnitate publica sau o functie publica de orice natura;c)exercita singura sau impreuna
cu alte persoane,in cadrul unei regii autonome,al altui operator economic sau al unei persoane
juridice cu capital integral sau majoritar de stat ori al unei persoane juridice declarate ca fiind de
utilitate publica,atributii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia. 2)De asemenea este
considerat functionar public,in sensul legii penale,persoana care exercita un serviciu in interes
public pentru care a fost investita de autoritatile publice sau care este supusa controlului ori
supravegherii acestora cu privire la indeplinirea respectivului serviciu public”.
Aşadar, pentru a putea fi considerată „funcţionar”, o persoană trebuie să întrunească în mod
cumulativ următoarele calităţi: să fie încadrată în muncă, să exercite o însărcinare (indiferent dacă a
fost sau nu investită, indiferent de modalitatea exercitării – cu orice titlu, şi indiferent de durata
acestei însărcinări – permanent sau temporar), iar însărcinarea respectivă să fie exercitată în
serviciul unei unităţi publice – „tot ceea ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice,
instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea
bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care
potrivit legii sunt de interes public”.
Durata exercitării însărcinării nu prezintă relevanţă. Poate fi exercitată fie pentru o scurtă
perioadă de timp, fie pentru o lungă perioadă – permanent. Nu prezintă relevanţă nici dacă
funcţionarul a fost investit prin contract, repartizare, concurs, numire sau alegere, nici chiar
validitatea raportului de muncă, răspunzând penal pentru luare de mită şi funcţionarii investiţi
nelegal sau neregulat, adică aceia ale căror forme de investire sunt în curs de îndeplinire sau nu sunt
valabile, fiind făcute cu încălcarea unor prevederi legale, ori de către organe sau persoane

21
incompetente, cu condiţia de a fi exercitat în mod efectiv o însărcinare în interesul unei unităţi
publice. Deci, simpla exercitare a unor atribuţii specifice funcţiei este suficientă pentru ca persoana
să fie considerată „funcţionar” în sensul legii penale, cu menţiunea că unitatea în cauză să-şi dea
acceptul, chiar şi tacit, pentru că altfel nu poate fi vorba despre un raport de serviciu între persoana
respectivă şi unitatea publică. Mai mult, chiar o persoană condamnată, care execută pedeapsa la
locul de muncă poate fi subiect activ al infracţiunii de luare de mită. 10 În literatura de specialitate se
argumentează în acest sens că, deşi prestarea muncii nu reprezintă îndeplinirea unei obligaţii
izvorâte dintr-un contract de muncă – nici chiar atunci când munca este prestată în aceeaşi unitate –
ci executarea unei pedepse, aplicată printr-o hotărâre judecătorească, iar raporturile dintre
condamnat şi unitate îşi au sorgintea în infracţiunea săvârşită şi se stabilesc pe baza mandatului de
executare a pedepsei, totuşi în sfera acestor raporturi apar ulterior şi aspecte reglementate în mare
măsură de dreptul muncii, condamnatul având, cu anumite limitări, toate drepturile şi îndatoririle ce
le revin la locul de muncă persoanelor încadrate în muncă. Constatăm aşadar că, în faza executării,
raportul juridic penal se interferează cu elemente ale dreptului muncii, care îi conferă, în această
fază, o fizionomie specifică. De asemenea, persoana neîncadrată în muncă, dar aflată în termenul de
încercare, în vederea angajării definitive, are calitatea de funcţionar şi poate răspunde pentru
infracţiunea de luare de mită. În sprijinul acestei idei, s-a afirmat că în perioada respectivă persoana
îndeplineşte sarcinile de serviciu ale funcţiei în care urmează a fi angajată şi, deşi nu există încă un
contract de muncă, se supune regulamentului de ordine interioară şi disciplinei muncii din unitatea
respectivă.
În doctrina şi practica judiciară se consideră că pot fi subiecţi ai infracţiunii de luare de mită
orice funcţionari publici, funcţionari sau alţi salariaţi, chiar elevii şi studenţii practicanţi, în măsura
în care îndeplinesc o însărcinare în serviciul unei unităţi sau organizaţii de stat în care efectuează
practica.
Controverse există în literatura de specialitate cu privire la calitatea de funcţionar a
medicilor şi la răspunderea lor penală pentru infracţiunea de luare de mită. Înainte de 1989, medicii
erau consideraţi funcţionari publici, în baza art. 175 C. penal. Hotărârea Guvernului nr. 220/1992,
care aprobă noile reglementări cu privire la statutul medicului, arată că medicul nu mai trebuie
privit ca funcţionar public. Or, art. 1 pct. 3 şi 4 din Principiile de bază ale statutului medicului în
România se referă la funcţionar public şi nu la noţiunea de funcţionar în sensul art. 175 C. penal. În

10
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie -Sectia penala-Jurisprudenţă-2011

22
Legea nr. 74/1995 privind exercitarea profesiei de medic, se prevede expres că medicul nu este
funcţionar public („Medicul nu este funcţionar public în timpul exercitării profesiunii medicale prin
natura umanitară şi liberală a acesteia” – art. 3, alin. 2).
În situaţii similare sunt notarii publici, care până în 1989 erau consideraţi funcţionari
publici. În art. 3 din Legea 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale s-a prevăzut că
notarul public are „statutul unei funcţii autonome”. Totuşi, majoritatea doctrinarilor consideră că
profesioniştii menţionaţi vor răspunde pentru luare de mită în baza art. 175 C. penal.
În ceea ce priveşte avocaţii, înainte de 1989 erau consideraţi „alţi salariaţi” în baza art. 148
C. penal vechi. Ca urmare, şi aceştia puteau fi subiecţi ai infracţiunii de luare de mită, pentru că art.
258 C. penal prevedea aplicarea dispoziţiilor privitoare la funcţionarii publici şi altor funcţionari. În
infirmarea acestor dispoziţii vine o decizie a Tribunalului care consideră că faptele unui avocat
care pentru a presta asistenţă juridică a pretins şi încasat de la justiţiabili sume de bani peste
onorariul stabilit nu constituie infracţiuni de luare de mită, deoarece numai avocaţii aleşi de
organele de conducere ale colegiului şi biroului colectiv de asistenţă juridică, precum şi persoanele
care fac parte din aparatul tehnico-administrativ îndeplinesc însărcinări în serviciul colegiului de
avocaţi şi pot fi socotite „alţi salariaţi”
Parerea specialistilor este că ar trebui să se ajungă la un consens avându-se în vedere natura
şi primordialitatea actelor normative în discuţie. În ceea ce priveşte sfera aplicării normelor
juridice, normele generale au sfera mai largă de aplicabilitate, în speţă Codul penal reprezintă
dreptul comun în materie, iar normele speciale derogă de la dreptul comun (specialia generalibus
derogant). După gradul şi intensitatea incidenţei normelor juridice, normele-principii (Codul penal)
se impun cu o forţă de valabilitate mult mai evidentă decât normele-mijloace normative (legile ce
reglementează exercitarea unor profesii).11 Conform principiului ierarhiei normelor juridice, o
normă ierarhic superioară poate dispune „soarta” unei norme juridice ierarhic inferioare. Totuşi, la
fel de adevărat este că legea specială derogă de la legea generală, creând una sau mai multe excepţii
de la aceasta. Rămâne ca specialiştii să îşi spună părerea şi astfel să se încerce adoptarea unui punct
de vedere comun.
Nu trebuie trecut cu vederea faptul că există acte normative speciale în care sunt incriminate
infracţiunile de corupţie. De exemplu, Legea nr. 78/ 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea şi
sancţionarea faptelor de corupţie conţine reguli speciale privind anumite categorii de persoane

11
F.streteanu,Tratat de drept penal,2008

23
cărora li se aplică prezenta lege, categorii de infracţiuni, precum şi dispoziţii privind descoperirea şi
urmărirea infracţiunilor. În ceea ce priveşte subiectul activ al infracţiunilor de corupţie şi implicit al
infracţiunii de luare de mită, Legea 78/2000 se arată mai cuprinzătoare decât prevederile Codului
Penal, dispunând aplicarea prevederilor sale următoarelor persoane:
a) care exercită o funcţie publică, indiferent de modul în care au fost investite, în cadrul
autorităţilor publice sau instituţiilor publice;
b) care îndeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o funcţie sau o însărcinare, în
măsura în care participă la luarea deciziilor sau le poate influenţa, în cadrul serviciilor publice,
regiilor autonome, societăţilor comerciale, companiilor naţionale, societăţilor naţionale, unităţilor
cooperatiste sau al altor agenţi economici;
c) care exercită atribuţii de control, potrivit legii;
d) care acordă asistenţă specializată unităţilor prevăzute la lit. a) şi b), în măsura în care
participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa;
e) care, indiferent de calitatea lor, realizează, controlează sau acordă asistenţă specializată,
în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, cu privire la: operaţiuni care
antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operaţiuni de
plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele
asimilate acestora, tranzacţii interne şi internaţionale;
f) care deţin o funcţie de conducere într-un partid sau într-o formaţiune politică, într-un
sindicat, într-o organizaţie patronală ori într-o asociaţie fără scop lucrativ sau fundaţie;
g) alte persoane fizice decât cele prevăzute la lit. a) – f), în condiţiile prevăzute de lege.
După cum se poate observa, până la lit. d) inclusiv, se reproduce ideea exprimată atât de
Cod, cât şi de doctrina şi practica judiciară cu privire la funcţionarii publici şi celelalte categorii de
funcţionari cu atribuţii de exerciţiu sau de control în cadrul instituţiilor sau autorităţilor publice, a
căror analiză am întreprins-o mai sus. În continuare însă, la lit. e) calitatea făptuitorului nu importă,
fiind suficient să realizeze, controleze sau să acorde asistenţă specializată, în măsura în care
participă la luarea deciziilor sau le poate influenţa, în domeniul comercial-bancar.
În ceea ce priveşte Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43/4 aprilie 2002 privind
Parchetul Naţional Anticorupţie, parchet specializat în combaterea infracţiunilor de corupţie, se
prevăd ca posibili subiecţi activi ai infracţiunilor de corupţie şi implicit ai infracţiunii de luare de
mită, în art. 13, alin. 2, următorii:

24
dacă indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai
mare decât echivalentul în lei a 100 000 euro sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii unei
autorităţi publice, instituţii publice sau oricărei alte persoane juridice;
deputaţi şi senatori, membrii Guvernului, secretari de stat şi asimilaţii acestora, judecătorii
Curţii Constituţionale, membrii, judecătorii, procurorii şi controlorii financiari ai Curţii de Conturi
şi ai Camerelor de Conturi judeţene, preşedintele Consiliului Legislativ, Avocatul poporului,
guvernatorul şi viceguvernatorii Băncii Naţionale a României, preşedintele Consiliului
Concurenţei, magistraţi, ofiţeri superiori, generali, mareşali, amirali, notari publici, executori
judecătoreşti, consilieri judeţeni şi locali, primari, prefecţi, subprefecţi, persoane cu funcţii de
conducere şi de control în cadrul autorităţilor publice centrale şi locale sau în cadrul instituţiilor
publice, membrii consiliilor de administraţie şi persoane care deţin funcţii de conducere de la
director, inclusiv, în sus în cadrul regiilor autonome de interes naţional sau local, al companiilor şi
societăţilor naţionale, societăţilor comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice
este acţionar, instituţiilor publice care au atribuţii în procesul de privatizare al unităţilor centrale
financiar-bancare.
După cum se observă, aici se incriminează fapte care fie au un pericol social ridicat, prin
producerea unor pagube materiale deosebite sau prin crearea unei stări de dezordine, de tulburare
gravă a activităţii unei autorităţi publice, instituţii publice sau oricărei persoane juridice, fie sunt
săvârşite de persoane care au o anumită funcţie sau un anumit rang înalt în ierarhia socială, în
diferite domenii de activitate, cum ar fi aparatul legislativ, executiv, judecătoresc, bancar, militar,
etc.
b) Subiectul pasiv
Subiectul pasiv general este statul, ale cărui interese, privind desfăşurarea activităţii
organizaţiilor de stat şi publice, prestigiul acestora, şi îndeplinirea serviciului de către funcţionari şi
alţi salariaţi, în condiţii de probitate şi la adăpost de orice suspiciune, sunt grav lezate prin
săvârşirea unor fapte de natura luării de mită.
Subiectul pasiv special este organizaţia de stat, autoritatea publică, instituţia publică sau de
interes public ori persoana juridică privată, în serviciul căreia făptuitorul realizează îndatoririle de
serviciu. Uneori, poate fi subiect pasiv special şi o persoană fizică, în condiţiile în care a fost
constrânsă să dea mită de către funcţionarul corupt, însă acesta este subiectul pasiv secundar sau
adiacent.

25
c) Participaţia penală
Infracţiunea de luare de mită poate fi săvârşită în oricare formă a participaţiei penale.
Câteva observaţii se impun, totuşi. În primul rând, pentru a fi în prezenţa participaţiei penale,
trebuie să existe o pluralitate de făptuitori, care să acţioneze cu vinovăţie, cooperând efectiv la
săvârşirea unei faptei prevăzute de legea penală. Deci, pentru a fi considerată un act de participare
penală, acţiunea făptuitorilor trebuie să îmbrace una din următoarele forme: efectuarea de acte prin
care se realizează material, în mod nemijlocit, fapta prevăzută de legea penală (autorat); efectuarea
de acte prin care se determină altă persoană să comită o faptă prevăzută de legea penală (instigare);
efectuarea de acte prin care se înlesneşte sau se ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute
de legea penală (complicitate). Situaţia juridică a instigatorului sau a complicelui este hotărâtă de
felul actelor de participaţie comise de el însuşi şi de fapta materială săvârşită de executorul ei. În
ipoteza în care executarea faptei nu a început, deci nu se poate vorbi încă de o faptă incriminată,
chiar dacă instigatorul şi complicele au prestat contribuţia lor, în mod firesc nu ne vom afla în
prezenţa unei participaţii. Altfel spus, participaţia pedepsibilă ia naştere numai în momentul în care
fapta însăşi, prevăzută de legea penală, îmbracă o formă pedepsibilă. Or, în cazul luării de mită,
chiar tentativa, deşi posibilă, nu este incriminată şi sancţionată. De asemenea, simpla intenţie de a
contribui la săvârşirea infracţiunii nu atribuie persoanei în cauză calitatea de participant;
comunicarea rezoluţiei de participare şi aprobarea planului criminal nu sunt nici ele acte de
participare – atâta vreme cât nu sunt însoţite de alte manifestări externe de natură a contribui la
săvârşirea faptei – afară, bineînţeles, de cazul în care au determinat la autor hotărârea de a săvârşi
fapta prevăzută de legea penală sau l-au întărit în hotărârea de a o comite, situaţie în care constituie
instigare şi, respectiv, complicitate. Nu va exista instigare dacă activitatea instigatorului nu a fost
cauza determinantă a hotărârii luate de autor (de exemplu, când autorul concepuse el însuşi
infracţiunea şi luase hotărârea de a o săvârşi anterior activităţii de instigare), după cum nu există
nici complicitate, dacă autorul nu se foloseşte de ajutorul dat de complice sau dacă acest ajutor este
impropriu comiterii faptei.Nu este necesar ca autorul să aibă cunoştinţă despre activitatea
instigatorului sau complicelui; dacă însă autorul cunoaşte activitatea desfăşurată de instigator sau
complice, legătura subiectivă va fi neapărat bilaterală, reciprocă, întrucât o asemenea legătură,
pornind de la instigator sau complice către autor este oricum necesară.
Nu trebuie uitat faptul că luarea şi darea de mită constituie infracţiuni distincte în dreptul
penal român, aşadar, mituitul şi mituitorul sunt subiecţi activi ai infracţiunilor mai sus menţionate,

26
iar nu coautori ai uneia sau alteia dintre aceste infracţiuni; cu atât mai puţin, mituitorul nu poate fi
instigator sau complice la infracţiunea de luare de mită. În acest sens, s-a reţinut că, în cazul
infracţiunilor în discuţie, activitatea autorului uneia dintre cele două infracţiuni reprezintă
întotdeauna un ajutor dat autorului celeilalte infracţiuni. Cel ce dă mită înlesneşte prin însuşi acest
fapt luarea de mită. Totuşi autorul infracţiunii de dare de mită nu este considerat şi complice la
luarea de mită. Participaţia acestuia la săvârşirea infracţiunii de luare de mită se absoarbe în
autoratul la infracţiunea corelativă de dare de mită. Dar dacă autorul dării de mită nu este
considerat complice la luarea de mită, cu atât mai puţin complicele la darea de mită ar putea fi
considerat complice şi la luarea de mită, tocmai datorită unităţii juridice în care se situează acţiunile
participanţilor în realizarea unei infracţiuni unice. Infracţiunea unică de dare de mită cuprinde în
însuşi conţinutul său elementele caracteristice ajutorului (complicităţii) la luarea de mită. În speţă,
se consideră că fapta unei persoane de a primi bani şi alte bunuri de la studenţii candidaţi la
examene şi de a le preda unui cadru didactic, condamnat pentru luare de mită, spre a-i declara
promovaţi, constituie complicitate la aceasta infracţiune, iar nu dare de mită.
În situaţia în care autorul infracţiunii de luare de mită declară că instigatorul l-a constrâns
moral pentru a-l determina să săvârşească infracţiunea mai sus menţionată, autorul faptei va trebui
să probeze spusele sale. Dacă va putea dovedi constrângerea morală exercitată asupra sa de către
instigator, autorul nu va mai putea fi condamnat pentru luare de mită, întrucât, în conformitate cu
art. 46, alin. 2 C. penal, „... nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită din
cauza unei constrângeri morale, exercitată prin ameninţare cu un pericol grav pentru persoana
făptuitorului ori a altuia, şi care nu putea fi înlăturat în alt mod”. În schimb, instigatorul va fi
judecat şi condamnat pentru instigare la infracţiunea de luare de mită, iar pe de altă parte, dacă se
dovedeşte constrângerea morală, se realizează şi conţinutul unei alte infracţiuni, şi anume şantajul.
E necesar de subliniat faptul că instigarea absoarbe complicitatea, având în vedere că
formele de participaţie săvârşite cu intenţie au caracter absorbant, iar instigarea ca formă de
participaţie principală înglobează complicitatea ca formă de participaţie secundară. Aşadar, în
situaţia în care intermediarul a conceput infracţiunea de luare de mită şi l-a determinat pe
funcţionar să o săvârşească prin intermediul său, el va cumula şi calitatea de complice, dar va
răspunde numai pentru instigare.12
În cazul în care doi intermediari acţionează succesiv (suma de bani sau folosul material de

12
A.Boroi,drept Penal,partea Speciala

27
altă natură este luat de unul dintre intermediari şi transmis celuilalt care, la rândul său, îl remite
funcţionarului), ambii intermediari vor fi complici la luarea de mită, chiar în situaţia în care primul
intermediar nu îl cunoaşte personal pe funcţionarul mituit, sau dacă primul intermediar nu face
altceva decât să îl ajute pe cel de-al doilea la îndeplinirea actului său de complicitate. În prima
ipoteză, complicele şi autorul pot să nu se cunoască, fiind suficient pentru existenţa complicităţii ca
primul să aibă cunoştinţă despre fapta autorului şi să-l ajute la realizarea ei, chiar fără ca autorul să
ştie. Totuşi, instanţa a calificat ca nefiind complicitate la luare de mită fapta intermediarului de a
transmite obiectul mitei de la mituitor la cel de-al doilea intermediar, pentru motivul că nu a
cunoscut personal pe funcţionarul mituit, şi în consecinţă a dispus achitarea acestuia. În a doua
situaţie, când primul intermediar îl ajută pe celălalt la îndeplinirea actului sau la complicitate, nu
este complice al complicelui, ci un complice al autorului infracţiunii de luare de mită, pentru că
ajutorul dat complicelui nu reprezintă decât un sprijin la realizarea infracţiunii însăşi, deci un act de
complicitate la comiterea acesteia.13

S.2 Continutul constitutiv

Preliminarii. In lucrarile clasice de drept penal, mituirea este clasificata in mituire activa
(darea de mita) si mituire pasiva (luarea de mita). Desi prezinta unele avantaje teoretice, ea nu
corespunde intru totul realitatii legislative de la noi, pentru ca nu releva semnificatia reala a fiecarei
fapte. Astfel, uneori – de pilda in varianta normativa a pretinderii - mituitul are initiativa, el este cel
activ in cadrul acestui targ al coruptiei. In
continuare vom analiza continut constitutiv1 al infractiunii de luare de mita.

2.4 Latura obiectiva.


a) Elementul material.
Elementul material al laturii obiective a infractiunii de luare de mita constă în fapta
funcţionarului care, în conditiile şi scopurile prevăzute de art. 289 cp, pretinde ori primeşte bani sau

13
C.Mitrache,drept penal parte generala

28
alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge.
Acea sta poate fi săvârşită alternativ în oricare dintre modalităţile normative , printr-o actiune care
să constea în pretinderea ori primirea de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin, ori acceptarea
promisiunii unor astfel de foloase, sau printr-o inacţiune nerespingerea unor asemenea promisiuni.
Luarea de mita – art 289 cp – precizează că infracţiunea de luare de mită este fapta
funcţionarului de a pretinde sau primi bani sau alte foloase care nu i se cuvin, sau de a accepta
promisiunea unor astfel de foloase ori de a nu respinge o asemenea promisiune.
Fapta prevăzută în alin. 1, dacă a fost săvârşită de un funcţionar cu atribuţii de control, se
pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă
acestea nu se găsesc, cel în cauză este obligat la plata echivalentului în bani.”
Potrivit art. 7 al. (1) din legea 78/2000 „fapta de luare de mită , prevăzuta la art. 289 din Codul
penal, daca a fost savarsita de o persoana care, potrivit legii, are atributii de constatare sau de
sanctionare a contraventiilor ori de constatare, urmarire sau judecare a infractiunilor, se
sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta la art. 289 al. (2) din Codul penal privind savarsirea infractiunii
de catre un functionar cu atributii de control.”
Potrivit art. 9 din aceeasi lege „in cazul infractiunilor prevazute in prezenta sectiune, daca sunt
savarsite in interesul unei organizatii, asociatii sau grupari criminale ori al unuia dintre membrii
acesteia sau pentru a influenta negocierile tranzactiilor comerciale internationale ori schimburile
sau investitiile internationale, maximul pedepsei prevazute de lege pentru aceste infractiuni se
majoreaza cu 5 ani.”
În cazul săvârsirii elementului material al laturii aobiective in modalitatea pretinderii, initiativa
este a functionarului corupt, iar in celelalte, aceasta apartine mituitorului sau unui intermediar,
interpus al acestuia.
Prima modalitate normativa de savarsire a alementului material al laturii obiective a
infractiunii, consta in fapta de a pretinde bani sau alte foloase necuvenite. A pretinde inseamna a
cere, a formula o anumita pretentie. Pretinderea , ca modalitate de realizare a elementului material
al laturii obiective a luarii de mita, inseamna pretentia , cererea formulata de catre subiectul activ de
a i se da bani sau alte foloase necuvenite, in imprejurarile si scopurile prevazute de lege. Ea poate fi
realizata prin cuvinte, scrisori, prin orice mijloc de comunicare, gesturi, semne, comunicare
inteleasa de cel caruia ii este adresata, putand fi atat expresa cat si aluziva, ocolitoare. Astfel, daca

29
actiunea de pretindere este ocolitoare, aluziva, nu este necesar ca ea sa poata fi inteleasa de oricine.
Este necesar si suficient ca in raport de imprejurarile si mijloacele folosite, pretinderea sa fie
inteligibila pentru cel caruia i se adreseaza. Mai mult, s-a spus ca in raport de caracterul unilateral
al actiunii de pretindere, nu este necesar nici ca cel caruia ii este adresata aluziv cererea de catre
functionar, sa fi priceput, daca acesta din urma a voit sa fie inteles. Alaturi de alti autori , apreciem
ca, pentru existenta elementului material al laturii obiective a luarii de mita, in acesta modalitate, nu
este suficienta vointa de actiune in acest sens a functionarului, fiind necesar, mai mult decat atat, sa
se faca inteles de cel caruia i se adreseaza, ca acesta sa inteleaga demersul facut. Actiunea de
pretindere realizata prin asemenea mijloace trebuie sa aiba o semnificatie exacta, precisa, sa
sugereze neindoielnic, neechivoc, cererea de bani sau foloase necuvenite, aceasta trebuind sa fie
inteleasa ca atare de catre cel caruia i se adreseaza. Acesta trebuie sa inteleaga nu numai ca s-a
formulat o cerere, pretentie de a da functionarului bani sau alte foloase, dar si ca acestea sunt
necuvenite.
In oricare din formele de realizare a pretinderii, aceasta trebuie sa fie neechivoca, manifestand
intentia functionarului de a conditiona de ea indeplinirea ori intarzierea efectuarii unui act privitor
la indatoririle sale de serviciu sau efectuarea unui act contrar acestor indatoriri, sa ajunga la
constiinta celui caruia ii este destinata si sa fie inteleasa de acesta. Destinatarul pretentiei formulata
de functionarul corupt nu trebuie sa inteleaga semnificatia penala a faptei, dar el trebuie sa stie ca
prin aceasta pretindere se conditioneaza indeplinirea corespunzatoare a indatoririlor de serviciu de
catre acesta.
In cazul in care pretinderea se formuleaza prin scrisoare, infractiunea nu se savarseste in
momentul expedierii corespondentei ci in acela in care aceasta a fost primita de destinatar, care,
luand cunostinta de continutul ei, intelege solicitarile ce i se adreseaza. Atitudinea destinatarului
pretentiei – de accptare sau respingere a cererii formulata de catre functionarul corupt, dupa
receptionarea si intelegerea acesteia – nu influenteaza asupra existentei elementului material al
laturii obiective a infractiunii in aceasta modalitate.
A doua modalitate de savarsire a elementului material al laturi obiective a luarii de mita, consta
in actiunea de primire de bani sau alte foloase. Primirea inseamna luarea in posesie, in stapanire de
catre subiectul activ , a banilor sau foloaselor necuvenite, care i se ofera, i se dau, i se remit. Spre
deosebire de pretindere, primirea implica o predare efectiva a banilor sau bunurilor care nu este
realizata din initiativa functionarului ci a corupatorului sau a altuia. Ea trebuie sa fie voluntara si

30
presupune o relativa simultaneitate, concomitenta cu acceptarea care o precede in mod logic.
Primirea nu poatre fi conceputa fara acceptarea prealabila de catre functionar a faptelor sau
foloaselor, insa intre acestea axista un interval de timp extrem de scurt, care determina relativa lor
concomitenta, simultaneitate; astfel comprimat, nu ingaduie acceptarii sa devina ea insasi relevanta
penal, din punctul de vedere al elementului material al laturii obiective a infractiunii de luare de
mita.
Daca cele doua actiuni nu ar fi simultane, concomitente si ar fi avut loc o acceptare a
promisiunii de bani sau foloase, separata in timp de primirea ulterioara, atunci elementul material al
laturii obiective se realizeaza in atreia modalitate, infractiunea consumandu-se in momentul
acceptarii. Primirea ulterioara a banilor sau foloaselor nu mai este relevanta pentru existenta
infractiunii care s-a consumat in momentul acceptarii, fiind numai o confirmare probatorie in timp
a acesteia. Primirea poate fi realizata si prin lasarea banilor sau a bunurilor in locul indicat de catre
functionar sau convenit de el, astfel incat acesta sa le aiba la indemana, sa le poata prelua oricand,
sa poata dispuna de ele , ori prin remiterea acestora unui tert fata de care avea o obligatie care este
stinsa in acest mod. De altfel, atunci cand se refera la foloase nici nu este posibila primirea lor
manuala ci numai dobandirea avantajelor create.
In cazul in care banii sau bunurile au ajuns la functionar prin posta, in urma expedierii lor cu
trenul sau in alt mod asemanator, destinatarul – pentru a se exclude ideea primirii – trebuie sa-si
manifeste neintarziat vointa de a nu accepta; el nu este obligat sa le reexpedieze trimitatorului, dar ,
daca nu o face, trebuie sa denunte fapta autoritatilor. Daca darul sau folosul este predat unei
persoane din familia functionarului, primirea se considera realizata numai atunci cand functionarul,
afland despre remiterea folosului si fiind constient ca acesta ii este destinat lui, in considerarea
efectuarii unui act de serviciu, se hotaraste sa-l pastreze.
Acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase este cea de-a treia modalitate normativa de
savarsire a elementului material al laturii obiective a infractiunii de luare de mita. Prin acceptare se
intelege atitudinea subiectului activ de a fi de acord, a consimti, a se invoi cu promisiunea de bani
sau foloase, ce i.a fost facuta in schimbul serviciilor sale.
Acceptarea poate fi expresa sau tacita, rezultata din comportarea, gestica subiectului activ,
acesta trebuind sa fie neindoielnica, in sensul ca a acceptat promisiunea de mituire care i s-a facut.
In aceasta modalitate a elementului material al laturii obiective, initiativa apartine corupatorului ori
interpusului acestuia, functionarul acceptand promisiunea de bani sau alte foloase necuvenite.

31
Pretentios cu conduita functionarului in indeplinirea atributiilor de serviciu,legiuitorul a prevazut
ca, in al patrulea rand, elementul material al luarii de mita poate consta in simpala nerespingere a
promisiunii de bani sau alte foloase. In conceptia Codului penal roman, atitudinea pasiva a
functionarului fata de oferta de mituire, de a nu o respinge, constituie prin ea insasi, o fapta
socialmente periculoasa, o manifestare a coruptiei care trebuie combatuta prin mijlocul incriminarii
infractiunii de luare de mita in acesta modalitate.
Legea penala cere functionarului o atitudine corecta, cinstita, demna, transanta fata de oferta
de mituire, impunandu-i o pozitie ferma, neechivoca, clara, de respingere a acesteia. Ramanerea in
expectativa a functionarului fata de oferta de mituire facuta prin promisiunea de bani sau de alte
foloase, este nu numai un act nedemn ci si unul de coruptie care trebuie prevenit si pedepsit, ea
fiind pusa de legea penala pe acelasi plan cu acceptarea.
Prin nerespingere se intelege atitudinea pasiva, omisiva a functionarului care nu-si
realizeaza obligatia stabilita in sarcina sa si nu da la o parte, nu refuza promisiunea corupatorului.

2.5.1 Conditii esentiale ale elementului material.

Actiunea sau inactiunea care constituie elementul material al luarii de mita trebuie sa indeplineasca
mai multe conditii concomitente:
Pretinderea, primirea, acceptarea sau nerespingerea promisiunii trebuie sa se refere la bani
sau alte foloase. Prin bani se intelege moneda divizionara sau bancnotele nationale sau straine – cu
putere circulatorie, indeplinind functia de masura a valorii, mijloc de plata, de circulatie si de
acumulare. Titlurile de valoare si valorile de orice fel, chiar daca au o valoare baneasca, nu pot fi
incluse in aceasta notiune, in definirea infractiunii de luare de mita, ele neavand nici economic si
nici juridic aceasta semnificatie.
Definind obiectul mitei , Codul penal din 1865 se referea la „daruri si prezenturi”,
ceea ce insemna acelasi lucru, iar in Codul penal din 1936 la „bani, bunuri, valori, comisioane sau
orice alt folos necuvenit dupa lege”. In actualul art. 289 se vorbeste despre „bani sau alte foloase”
dar in literatura juridica s-a spus ca prin expresia „alte foloase” se intelege orice profit, incluzand
bunurile, valorile si comisioanele la care se referea codul anterior. Astfel, inacceptiunea generala
prin folos se intelege castig material sau moral, avantaj, profit sau beneficiu. In practica judiciara s-
a decis ca obiectul mitei poate consta, printre altele, in : a) sume de bani , indiferent daca sunt date

32
in mod expres ca un dar sau sub forma unui imprumut simulat; b) acordarea unui
imprumut.Imprumutul constituie un folos in sensul codului penal si, din moment ce a fost solicitat
de un functionar in scopul de a face un act ce tine de atributiile sale de serviciu, toate elementele
infractiunii de luare de mita sunt realizate; c) diferite daruri sub orice forma, cum ar fi vanzarile
simulate, schimburi avantajoase pentru functionar, pierdere voita la joc de noroc in favoarea
functionarului etc.
S-a discutat daca obiectul mitei poate consta doar in bunuri mobile sau atat in bunuri mobile cat
si in bunuri imobile. Formularea din art. 289 C.p. nu cuprinde vreun indiciu de excludere a
imobilelor din sfera bunurilor ce pot fi date sau luate ca mita.
O alta problema importanta legata de stabilirea sferei notiunii de obiect al mitei, este aceea daca
prin „alte foloase” in sensul art. 289 C.p. se inteleg numai valori materiale ori si valori de natura
nemateriala.
In literatura noastra juridica mai veche, sub imperiul Codului penal din 1865, s-a emis
parerea ca o avansare sau o numire intr-o functie nu poate fi considerata ca obiect al luarii de mita.
Referindu-se la expresia „daruri sau alte foloase”, prin care legea germana desemneaza obiectul
mitei , un autor arata ca, in timp ce, in general, notiunii de „dar” i se atribuie o semnificatie
exclusiv materiala, aceea a unui transfer de avere, notiunii de „folos” unii ii recunosc iar altii ii
neaga si o semnificatie imateriala. Acest autor considera ca ambele notiuni au, fiecare in parte, o
dubla semnificatie iar ceea ce intereseaza pentru existenta luarii de mita nu este caracterul material
sau imaterial al subventiei, ci faptul daca in raport cu situatia obiectiva a primitorului, dar si cu
aprecierea subiectiva a acestuia, subventia respectiva reprezinta pentru el un dar sau un alt folos.
Astfel, satisfacerea orgoliului, realizarea unor avantaje in munca, daca declanseaza o atitudine
publica pozitiva, pot fi privite ca avantaje, ca foloase. Adesea avantajele imateriale ofera satisfactii
mai mari decat cele materiale. Acest lucru e atestat de energia, curajul si banii folosite pentru
satisfacerea vanitatii sau autoritatii.
In raport de reglementarea actuala din tara noastra, consideram ca obiectul mitei il pot constitui
si unele foloase imateriale. Prin expresia „alte foloase”, utilizata in art. 289 C.p.,se inteleg orice fel
de avantaje, patrimoniale (bunuri, comisioane, imprumuturi, premii, amanarea platii unei datorii,
folosinta gratuita a unei locuinte, prestatia gratuita a unui serviciu) dar si nepatrimoniale (acordarea
unui titlu sau a unui grad ori a altor distinctii onorifice).
Termenul „folos” desemneaza „orice castig material sau moral” si nu exista nici un indiciu ca, in

33
cuprinsul art. 289 C.p. , legiuitorul ar fi dorit sa dea acestui termen o alta semnificatie. El a inteles
sa foloseasca acest termen tocmai pentru a atribui obiectului mitei un continut mai larg, care sa
includa si avantajele nemateriale, fiind evident ca fapta unui functionar de a pretinde sau primi, de a
accepta sau a nu respinge promisiuni privind foloase de natura nemateriala, in scopul indicat de
lege, nu este cu nimic mai putin periculoasa decat savarsirea unor astfel de actiuni pentru foloase
materiale. Atunci cand se refera la masura confiscarii legiuitorul nu mai foloseste notiunea de „alte
foloase” ci pe aceea de „bani, valori sau orice alte bunuri” .
A doua conditie prealabila consta in aceea ca banii sau celelalte foloase pretinse ori primite sau
a caror promisiune a fost acceptata ori nu a fost respinsa, sa fie necuvenite, sa nu fie legal datorate.
Ele sunt necuvenite nu numai cand indeplinirea actului este gratuita, dar si in situatia in care se
pretind , primesc, accepta sau nu se resping de catre functionar banii sau alte foloase care depasesc
ceea ce este legal datorat pentru actul efectuat sau serviciul prestat.
Savarsirea oricareia dintre faptele care pot determina elementul material al
laturii obiective , pretinderea, acceptarea sau nerespingerea trebuie sa fie anterioare sau
concomitente cu indeplinirea , neindeplinirea, intarzierea indeplinirii actului privitor la indatoririle
de serviciu ale functionarului, ori cu efectuarea unui act contrar acestor indatoriri.
O alta conditie esentiala consta in aceea ca actul pentru a carui indeplinire , neindeplinire etc. se
pretinde, se primeste, se accepta sau nu se respinge promisiunea unor foloase, sa faca parte din
sfera atributiilor de serviciu ale functionarului, adica sa fie un act privitor la indatoririle sale de
serviciu sau un act contrar acestor indatoriri . In intelesul art. 289 C.p. prin act se intelege orice
activitate care trebuie efectuata de functionar in conformitate cu indatoririle, atributiile,
competentele de serviciu ale acestuia.
Indatoririle de serviciu ale functionarului sunt definite ca fiind tot ceea ce cade in seama acestuia
in conformitate cu normele care reglementeaza, guverneaza serviciul respectiv ori este inerent
naturii acestuia.Daca actul in vederea indeplinirii caruia functionarul asavarsit actiunea sau
inactiunea care defineste elementul material nu intra in competenta sa, in atributiile sale de serviciu,
nu este realizata latura obiectiva a infractiunii de luare de mita. Actul care excede competentei
functionarului nu devine act de serviciu, nici in cazul in care este indeplinit la locul de munca si in
timpul programului de lucru .

b) Urmarea imediată şi raportul de cauzalitate.

34
Urmarea imediată, în opinia majorităţii teoreticienilor, opinie la care subscriem, constă într-
o stare de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite prin incriminare, în cazul nostru pentru
îndeplinirea îndatoririlor de serviciu de către funcţionari şi, implicit, pentru desfăşurarea activităţii
organizaţiilor de stat şi publice, întrucât prin încercarea de corupere sau prin coruperea efectivă a
funcţionarului, se impietează asupra probităţii acestuia – condiţie indispensabilă pentru buna şi
normala funcţionare a serviciului.14 În sprijinul acestor afirmaţii se susţine că, în cazul luării de
mită, rezultatul nu îmbracă haina unei urmări materiale. Totuşi, unii autori 15 consideră că luarea de
mită este o infracţiune materială, de rezultat, bazându-se pe criteriul împărţirii infracţiunilor în
infracţiuni de pericol sau formale şi infracţiuni de rezultat sau materiale. Credem că o asemenea
părere nu poate fi admisă, deoarece starea de pericol, urmarea imediată a infracţiunii în discuţie,
este inevitabilă, certă, fără a necesita primirea efectivă a unul bun sau folos cu caracter material.
Însă aceasta nu înseamnă că rezultatul nu trebuie dovedit, dar proba existenţei şi întinderii sale se
face dovedind materialitatea activităţii desfăşurate de infractor. În doctrină s-a relevat şi faptul că
atunci când elementul material constă în primirea de mită care a fost pretinsă în scopul îndeplinirii
unui act licit privitor la îndatoririle de serviciu, urmarea imediată constă şi în vătămarea
patrimoniului adusă persoanei constrânse să dea mită. Deşi acest aspect este irelevant sub aspectul
luării de mită, se cuvine menţionat că atunci când mituitorul dă mita din proprie iniţiativă, nu se
poate vorbi despre o pagubă în patrimoniul acestuia; dimpotrivă, când o persoană este constrânsă să
dea mită, fapta acesteia nu cade sub incidenţa legii penale, iar prejudiciul material suferit de ea este
urmarea directă şi imediată a activităţii ilicite a funcţionarului incorect.
Raportul de cauzalitate trebuie să existe întotdeauna între acţiunea (pretinderea, primirea,
acceptarea) ori inacţiunea (nerespingerea) săvârşită de funcţionar şi rezultat, în sensul că tocmai
acţiunea/ inacţiunea a creat starea de pericol pentru relaţiile sociale cu privire la buna şi normala
desfăşurare a raporturilor de serviciu. Existenţa legăturii de cauzalitate nu depinde, la fel ca
urmarea imediată, de îndeplinirea efectivă a actului în considerarea căruia a fost luată mita.

2.5 Latura subiectiva.

Se poate afirma ca latura subiectiva la infractiunea de luare de mita consta in vointa


14
A.Boroi,Drept Penal,2008
15
T.Toader,Drept Penal-partea Speciala,2010

35
functionarului de a efectua una din activitatile specifice laturii obiective, in scopul de a indeplini, a
nu indeplini ori a intarzia indeplinirea unui act privitor la indatoririle sale de serviciu, ori in scopul
de a efectua un act contrar acestor indatoriri, fiind constient ca prin aceasta creaza o stare de pericol
pentru bunul mers al organizatiei, care este de neconceput in conditiile lipsei de probitate a
functionarilor.
Vointa pe care o implica latura subiectiva a infractiunii de luare de mita se refera la efectuarea,
de catre functionar, a actiunii de pretindere sau primire a folosului necuvenit, ori de acceptare sau
nerespingere a promisiunii de mita, in scopul de a-si incalca indatoririle de serviciu, in oricare din
modalitatile aratate. Actul de vointa sub impulsul caruia este savarsita fapta este precedat insa – in
cazul luarii de mita ca si al oricarei infractiuni – de un act de constiinta, de o atitudine a constiintei
fata de fapta conceputa si de urmarile ei. Altfel spus, constiinta creaza cauzalitatea psihica, iar
vointa declanseaza cauzalitatea fizica a faptei.
In cazul luarii de mita, faptuitorul – savarsind cu vointa actiunea-inactiunea ce constituie
elementul nmaterial al infractiunii – stie ca foloasele pe care le pretinde, primeste etc. nu i se cuvin
si ca mita are derpt scop fie indeplinirea, neindeplinirea sau intarzierea indeplinirii unui act privitor
la indatoririle sale de serviciu, fie efectuarea unui act contrar acestor indatoriri. Actionand in acest
fel, cu constiinta ca primeste o retributie necuvenita, in legatura cu efectuarea unui act de serviciu,
faptuitorul are, implicit, reprezentarea pericolului creat pentru activitatea organizatiilor de stat si
publice care presupune cu necesitate prestarea serviciului de catre functionari si alti salariati, in
conditii de probitate si legalitate. Intrucat acest rezultat este cert, inrvitabil, implicat in mod necesar
de toate actiunile-inactiunile specifice luarii de mita, se poate spune ca forma de vinovatie specifica
luarii de mita este intentia directa.
In cazul luarii de mita „acceptarea” desemneaza una din actiunile tipice si se raporteaza la
promisiunea folosului facuta functionarului de catre mituitor. Or, odata ce promisiunea folosului –
conceput ca o retributie pentru actul de serviciu – a fost acceptata de functionar, rezultatul,
constand in starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite prin incriminare este, in toate cazurile
cert, de neevitat, iar functionarul nu si-l poate reprezenta decat astfel.
In legatura cu scopul indicat in cuprinsul art. 289 c.p., este de mentionat ca pentru existenta
infractiunii este suficient ca faptuitorul sa fi actionat in vederea finalitatii respective, fiind
indiferent daca acel scop s-a realizat sau nu.
In literatura de specialitate s-a afirmat ca „sub raportul vinovatiei, mita se savarseste cu intentie

36
directa, caracterizata prin scopul urmarit de faptuitor, si anume obtinerea unui avantaj material
pentru a indeplini, a nu indeplini, a intarzia indeplinireaunui act privitor la indatoririle de serviciu
ori a indeplini un act contrar acestor indatoriri”
Alti autori considera ca scopul caracteristic laturii subiective a luarii de mita nu este cel de a
obtine un folos material, ci acela de a face, a nu face etc. un act privitor la indatoririle de serviciu.
Scopul mentionat in definitia de mai sus reprezinta, de fapt, mobilul care il determina pe autor sa
comita luarea de mita, dorinta de a obtine castiguri necuvenite.
In literatura juridica s-a mai pus intrebarea daca infractiunea de luare de mita este caracterizata
printr-un acord subiectiv intre mituit si mituitor. S-a raspuns de multe ori afirmativ, apreciindu-se
ca ceea ce caracterizeaza aceasta infractiune, este traficul, conventia ilicita , ca mituirea pasiva este
„intelegerea intervenita intre un functionar public si un particular, in virtutea careia primul se
angajeaza sa faca sau sa nu faca un act care intra in functiunea sa si celalalt sa procure un avantaj
oarecare in schimb” In acelasi sens, s-a afirmat ca „luarea de mita presupune existenta unui acord
prealabil intre functionar si mituitor”.
Consider ca acordul de vointa nu constituie o caracteristica a luarii de mita, deoarece nu este
propriu tuturor ipotezelor prevazute in norma incriminatoare. Daca, dintre activitatile tipice ,
primirea banilor sau foloaselor, precum si acceptarea si nerespingerea promisiunii unor asemenea
foloase se pot realiza pe baza unui acord sau a unei intelegeri exprese sau tacite, in cazul
pretinderii, un asemenea acord nu exista intotdeauna.
Referitor la dovada intentiei, se relevare ca aceasta se deduce, in general, din materialitatea
faptei. Deducerea intentiei ex re nu inseamna ca existenta ei este presupusa, fara a mai trebui sa fie
dovedita, cu incalcarea prezumtiei de nevinovatie. Dimpotriva,aceasta obliga instanta sa faca
dovada tuturor situatiilor, imprejurarilor sau circumstantelor in care s-a comis fapta – susceptibile
de a evidentia pozitia subiectiva a faptuitorului. In plus, trebuie sa se demonstreze de ce faptele in
sine releva existenta intentiei.

2.7 Formele Infractiunii de luare de mita

Codul nostru penal nu incrimineaza actele preparatorii sau pregatitoare ca forma infractionala.
În cazul luarii de mita este de observat, daca se tine seama de esenta activitatilor incriminate, ca
dintre cele patru modalitati de realizare ale elementului material, cel putin doua - acceptarea si

37
nerespingerea promisiunii - nu sunt în esenta lor decât, acte pregatitoare ale primirii efective de
mita, pe care însa legiuitorul, pentru considerentele aratate, a înteles sa le incrimineze autonom,
situându-le pe acelasi plan, sub raportul semnificatiei lor penale, cu luarea de mita propriu-zisa.
Consumarea

Are loc în momentul realizarii oricareia din cele patru actiuni - inactiuni incriminate alternativ
prin art. 289 din Codul penal
În practica judiciara s-a decis - de exemplu - ca infractiunea de luare de mita se consuma în
momentul în care se pretinde folosul si nu în acela în care este primit, ca este suficienta simpla
acceptare a promisiunii facute, predarea banilor sau a foloaselor putând sa aiba loc ulterior sau
putând sa nu se realizeze. Nu este relevanta împrejurarea ca banii primiti s-au dat dupa efectuarea
actului ori dupa acordul intervenit între mituitor si mituit sau daca fapta nu a fost urmata de
primirea banilor pretinsi sau promisi.
Rezulta deci ca orice activitate ulterioara acestui moment nu are nici o influenta asupra existentei
infractiunii. Astfel fapta constituie luare de mita chiar daca faptuitorul restituie folosul primit, îl
refuza sau daca ulterior promisiunii este înlaturat din functia pe care o ocupa

2.8 Modalitati

Luarea de mita, în oricare din variantele (tip, agravanta) are doua modalitati:
- pretinderea sau primirea de catre functionar de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin;
- acceptarea sau nerespingerea de catre functionar a promisiunii de foloase necuvenite;
În ceea ce priveste varianta agravata se presupune ca fapta este savârsita de un functionar cu
atributii de control.
Într-o opinie se sustine ca a doua varianta agravata este cea prevazuta de Legea 42/1992 când
fapta este savârsita de un agent constatator, un organ de urmarire penala sau judecator ce
instrumenteaza contraventiv sau infractiuni prevazute de legea privind protectia populatiei
împotriva unor activitati ilicite,
Pe lânga modalitatile normative aratate mai sus, infractiunea de luare de mita poate reprezenta
si diferite modalitati faptice determinate de circumstantele concrete în care se comite infractiunea.

38
De modalitatile faptice se va tine seama la evaluarea gradului de pericol social concret al faptei si
dozarea pedepsei.

2.8 Sanctiuni

a)Pedeapsa principala

Infractiunea de luare de mita este sanctionata cu închisoare de la 2 la 7 ani, iar daca fapta a fost
savârsita de un functionar cu atributii de control se pedepseste cu închisoare de la 3 la 15 ani
potrivit dispozitiilor Legii 78/2000.
Conform Legii nr. 12/1990 modificata prin legea nr. 42/1991 actulizata în cazul savârsirii faptei
de catre functionari împuterniciti sa constate infractiuni sau contraventii sanctionate de acest act
normativ ori sa le instrumenteze, pedeapsa este de la 5 la 14 ani, întrucât art. 5 al acestei legi
prevede ca minimul si maximul prevazut de art. 289 alin. 1 se majoreaza cu câte 2 ani.
Referitor la individualizarea pedepsei este de subliniat necesitatea ca instantele de judecata sa
evalueze cu grija în fiecare caz în parte, ponderea diverselor circumstante reale si personale în
conturarea gravitatii concrete a infractiunii

În cazul luarii de mita aplicarea pedepsei complementare sus mentionate este obligatorie.
Printre drepturile al caror exercitiu poate fi interzis Cod pen. prevede . si dreptul de a exercita o
functie sau de a ocupa o profesie de natura acelor de care s-a folosit condamnatul la savârsirea
infractiunii.
Interzicerea acestui drept poate fi însa dispusa - a aratat Tribunalul Suprem - numai daca fapta
comisa de cel condamnat este în strânsa legatura cu fapta sau cu profesia sa.
c)Confiscarea speciala
Potrivit art. 289 alin. 3 Cod pen. banii, valorile sau orice alte bunuri care au facut obiectul
luarii de mita se confisca, iar daca acestea nu se gasesc, condamnatul este obligat la plata
echivalentului lor în bani, la fel cum prevede si Legea 78/2000.
Indicarea obiectului confiscarii prin expresia "bani, valori sau alte bunuri" subliniaza dorinta
legiuitorului de a viza si avantajele nepatrimoniale sau neevaluabile în bani (situatie în care se va
putea însa dispune, când ar fi cazul, restabilirea situatiei anterioare

39
CAPITOLUL III.
DELIMITĂRI ALE INFRACŢIUNII DE LUARE DE MITĂ DE ALTE INFRACTIUNI

3.1 Luarea de mită / Traficul de influenţă

Traficul de influenta este reglementat de Codul penal in art.291


Între luarea de mită şi traficul de influenţă, elementul de diferenţiere se află la obiectul
infracţiunii. Dacă la luarea de mită, înţelegerea dintre funcţionar şi particular, atunci când există,
are ca obiect efectuarea, neefectuarea sau întârzierea efectuării de către cel dintâi, a unui act
privitor la îndatoririle de serviciu, ori efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri, la traficul de
influenţă înţelegerea care, de această dată nu se mai perfectează cu funcţionarul, are ca obiect
intervenţia subiectului activ, un particular, pe lângă funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu
facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu. Cu alte cuvinte, în timp ce la luarea de mită

40
funcţionarul trafica cu funcţia sa, la traficul de influenţă particularul trafica cu influenţa sa, reală
sau presupusă. Trebuie să se reţină că ambele infracţiuni sunt infracţiuni de pericol, aducând
atingere aceluiaşi obiect juridic; totuşi, se deosebesc prin aceea că discreditarea organelor de stat
sau publice se realizează în mod direct în cazul luării de mită, deoarece fapta arată că un funcţionar
este corupt, şi indirect în cazul traficului de influenţă, deoarece fapta creează impresia că un
funcţionar poate fi influenţat în legătură cu atribuţiile sale de serviciu. 16 O problemă aparentă se
iveşte în situaţia în care traficantul este el însuşi un funcţionar. Dacă funcţionarul trafica propriile
lui atribuţii de serviciu, în scopul arătat de art. 289 C. penal, ne aflăm indubitabil în prezenţa unui
caz de luare de mită; dacă însă, funcţionarul uzează de influenţa pe care o exercită funcţia sa sau
chiar propriile relaţii, asupra unui alt funcţionar care urmează să facă sau să nu facă un act referitor
la atribuţiile sale de serviciu, el va comite infracţiunea de trafic de influenţă.
De asemenea, în practica judiciară se constată că remiterea unei sume de bani unui
funcţionar, din partea altei persoane, pentru ca acesta să îndeplinească un act privitor la îndatoririle
sale de serviciu, întruneşte elementele complicităţii la infracţiunea de luare de mită, iar nu ale
infracţiunii de trafic de influenţă.17

3.2. Luarea de mită / Falsul intelectual


Chiar dacă cele două infracţiuni nu par a avea elemente comune, există în practica judiciară
situaţii în care se nasc dispute în ceea ce priveşte includerea faptelor de fals în modalităţile de
săvârşire a infracţiunii de luare de mită.
De exemplu, fapta unui poliţist de a primi foloase pentru a nu întocmi acte de cercetare
penală privind o infracţiune rutieră şi de a nu consemna în raportul de activitate că l-a oprit pe
conducătorul unui autovehicul pentru control constituie numai infracţiunea de luare de mită
constând în neîndeplinirea unui act pe care era obligat să-i realizeze în virtutea îndatoririlor sale de
serviciu, şi nu infracţiunea de fals intelectual prin omisiune, această din urmă faptă fiind inclusă în
latura obiectivă a infracţiunii de luare de mită. Aşadar, deşi posibil, concursul dintre cele două
infracţiuni nu se realizează în speţa de faţă, falsul intelectual săvârşit prin neîntocmirea actelor ce
intrau în atribuţiile poliţistului şi primirea unei sume de bani în acest scop, făcând parte din
modalităţile normative ale infracţiunii de luare de mită.
3.3 Luarea de mită / Abuzul în serviciu
16
I.Vasiu, Drept Penal-partea Speciala ,2011
17
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,Dec.122/27,03,2009

41
Abuzul in serviciu art.297 Codul Penal

Deosebirea dintre luarea de mită şi abuzul în serviciu constă în aceea că prestaţia nedatorată
este cerută şi obţinută ca un drept în cazul abuzului, iar în situaţia luării de mită este cerută şi
obţinută ca un avantaj acordat funcţionarului peste ceea ce se datorează legal. Trebuie să ţinem
seama însă de câteva aspecte: normele care reglementează infracţiunile de abuz în serviciu au, în
mod firesc, caracter general şi în consecinţă devin aplicabile numai în lipsa unei norme cu caracter
special. Totuşi, este necesar ca elementele constitutive ale infracţiunii cu caracter special să se poată
integra în sfera mai largă a elementelor care constituie infracţiunea incriminată de normele generale
ale abuzului în serviciu, care au caracter subsidiar. Mai mult, atât doctrina, cât şi practica
judecătorească sunt unitare în sensul de a considera că o faptă poate fi calificată abuz în serviciu,
numai dacă încălcarea atribuţiunilor de serviciu de către funcţionar nu este incriminată distinct, de
norme speciale, situaţie în care fapta trebuie încadrată în aceste norme
Este irelevant pentru existenţa infracţiunii faptul că funcţionarul indică sau nu corect ce
destinaţie urmează să dea banilor primiţi; importantă este poziţia lui subiectivă privitoare la
primirea foloaselor în legătură cu îndatoririle sale de serviciu. Sub acest aspect, cel care dă bani sau
alte foloase, se poate afla în eroare de fapt cu privire la destinaţia acestora, împrejurare de
asemenea lipsită de relevanţă.
Aşadar, putem afirma că diferenţierea infracţiunilor în discuţie se poate face avându-se în
vedere următorul criteriu: la luarea de mită, ambele părţi ştiu că funcţionarul îşi trafica funcţia,
pretinzând sau primind ceea ce nu i se datorează, în vederea îndeplinirii unui act privitor la
îndatoririle sale de serviciu sau contrar acestor îndatoriri; la abuzul în serviciu, funcţionarul sileşte
o persoană să-i dea bunuri sau alte foloase, pretinzând că acestea i se datorează în mod legal.
Trebuie astfel „să se ia în considerare voinţa substanţială şi efectivă a celor doi subiecţi, pentru a se
vedea care dintre ele s-a supus celeilalte”.
În ciuda diferenţierilor nuanţate dintre infracţiuni – luare de mită şi abuz în serviciu –, cele
două infracţiuni nu se exclud reciproc, existând în practică situaţii în care luarea de mită şi abuzul
în serviciu apar în concurs.

42
CAPITOLUL IV
LUAREA DE MITĂ ÎN NOUL COD PENAL

Luarea de mita, in noul cod, este incriminata intr-o varianta tip, care are un continut apropiat
de cel din Codul penal vechi.
Intr-un alineat distinct este incriminata luarea de mita cand este savarsita de catre o persoana
care exercita o profesie de interes public, dar numai in ipotezacomiterii acestei fapte in scopul de a
nu indeplini, a intarzia indeplinirea unui act privitor la indatoririle sale legale sau in scopul de a nu
face un act contrar acestor indatoriri.
Prin aceasta dispozitie se rezolva mult controversata problema daca notarul public, executorul
judecatoresc sau alte persoane care executa o functie de interes public, pentru care este necesara o
abilitate speciala a autoritatilor publice, poate fi sau nu autor al luarii de mita.
Pentru realizarea in conditii mai bune a preventiei generale, in cazul normei de incriminare a luarii
de mita, s-a prevazut ca pedeapsa complementara interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o
functie publica sau de a exercita profesia sau activitatea in executarea careia a savarsit fapta.
Infracţiunea de cumpărare de influenţă a fost preluată din Legea nr. 78/2000, modificată şi
completată prin Legea nr. 161/2003, la care s-a prevăzut aplicarea obligatorie a pedepsei
complementare a interzicerii exercitării unor drepturi . Din aceeaşi lege a fost preluată si
infractiunea de abuz de funcţie, reglementata in art. 292
În sfârsit, acest capitol cuprinde un text general (art. 294) preluat din Legea nr. 78/2000
modificată şi completată, în care se prevede că dispoziţiile cuprinse in capitolul „infracţiuni de
corupţie” se aplică in mod corespunzator faptelor de coruptie săvârşite de către funcţionarii străini
ori in legatură cu activitatea acestora.
De aseamenea ,ca urmare a ratificării de către România a Protocolului adiţional la Convenţia
penală a Consiliului Europei privind corupţia ,Legea nr.260/2004, s-a impus completarea cadrului
infracţiunilor de corupţie cu o prevedere care face referire la extinderea normelor penale respective
in privinţa faptelor de dare şi luatre de mită comise de persoanele implicate în soluţionarea litigiilor
pe cale de arbitraj intern sau internaţional ,art.2-4 din Protocol.

43
CONCLUZII

Orice discuţie neideologică cu privire la corupţie trebuie să aibă în vedere şi să ţină seama de
faptul ca aceasta este un fenomen social cu deosebit de grave consecinţe antisociale asupra cărora
nu se mai poate specula,
Examinarea corupţiei şi consecinţele ei, impun abordarea nu a sensului filozofic si politic al
acesteia ci a celui social si juridic, care au determinat actiunea consecventă şi fermă de prevenire,
descoperire şi sancţionare a ei.
Grava decădere, descompunere morală - deopotrivă cauze şi manifestări ale corupţiei - sunt
prezente nu numai la nivelul corupţilor sau corupătorilor ci al societăţii în ansamblul ei.
Fenomen social, corupţia este inamicul deosebit de periculos al vieţii sociale civilizate,
organizate statal, a ordinii de drept, a democraţiei, putând determina disoluţia, dispariţia acestora.
Ca o caracatiţă nevazută dar din ce în ce mai prezentă, mai agresivă şi necruţătoare, corupţia îsi
întinde tentaculele surprinzând şi strângând în încleştarea lor sufocantă, ucigătoare, largi şi din ce în
ce mai numeroase segmente ale existentei economice, sociale si politice,
Pericolul deosebit pe care îl reprezinta pentru societatea civilizată, organizată, corupţia,
amploarea pe care aceasta a luat-o pe întreg globul si internaţionalizarea acesteia au determinat în
afara celei la nivel statal si relaţia conjugata a comunitătii internaţionale
Comunitatea internaţională sesizând pericolul grav reprezentat de corupţie atât pentru fiecare
stat component cât şi pentru ansamblul ei, a reacţionat corespunzator, prin mijloacele şi căile de
care dispune.
Conjugarea acţiunilor şi măsurilor naţionale şi internationale împotriva coruptiei este dovada
indiscutabilă a pericolului pe care acest flagel îl reprezintă pentru societătţile naţionale şi
comunitatea internaţionala a faptului că lupta pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea ei este
o necesitate de prim ordin, în afara de orice discutie.
Dacă în domenii precum poliţia sau medicina infracţiunea de luare de mită era mai des întâlnită,
în sistemul militar ea nu era aşa comună. Însă cu noile schimbări intervenite şi în acest sistem ca în
multe altele, odată cu intrarea în Uniunea Europeană, aceasta devine tot mai des întâlnită. De
exemplu folosirea unor servicii civile pentru satisfacerea necesităţilor interne ale unităţilor militare

44
permite diferitelor persoane din sistem să abuzeze de funcţia pe care o au.
Considerăm că aceste situaţii pot fi evitate prin adoptarea unor serie de măsuri. În primul
rând printr-o organizare mult mai bine pusă la punct a tuturor evenimentelor de acest gen din
sistemul public. Exercitarea unor controale severe şi obiective din partea comisiilor competente
asupra evenimentelor ce permit apariţia acestei infracţiuni tot mai răspândită în societatea noastră.
Nu în ultimul rând considerăm ca necesar o mai bună remuneraţie a întregului personal din acest
sistem. O asemenea masură ar micşora cu siguranţă amploarea acestui fenomen care se află într-o
continuă ascensiune. Motivarea personalului prin oferirea unui salariu atrăgator ar face ca micile
atenţii venite din partea diferitelor persoane să devină ineficiente.
Sistemul public, care în momentul de faţă trece printr-o serie de schimbări, rămâne unul
dintre pilonii de bază ai societăţii noaste. Însă acest fenomen al corupţiei care se dezvoltă la nivelul
întregii societăţi afectează şi domenii care pun în pericol siguranţa şi integritatea ţării. Sperăm ca în
urma finalizării procesului de restructurare al armatei şi prin adoptarea unor reglementări adecvate
acest fenomenul corupţiei să dispară sau macar să-şi diminueze amploarea.

45
BIBLIOGRAFIE

1. I. Vasiu, Drept penal - Partea Specială, Ed. Albastra, Cluj- Napoca, 2011
2. T.Toader, Drept Penal -Partea Specială, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009 ( sau 2010)
3. A.Boroi, Drept Penal - Partea Specială, Ed. C.H. Beck, Bucureşti 2010
4. C.Bulai, A.Filipas, C.Mitrache, B.N.Bulai, C.Mitrache, Institutii de Drept Penal. Curs selectiv
pentru licenta, Editura Trei , Bucuresti, 2008
5.V.Dobrinoiu,Drept penal.Partea Speciala.teorie si practica juridica,Ed.Universul Juridic,2011
6. C.Mitrache, Drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic,
București 2010
7. M. Udroiu, Drept penal Partea generală. Partea specială, Ediţia 2, Editura C.H.
Beck, Bucureşti, 2011
8. F.Streteanu, Tratat de drept penal. Partea generală, vol 1., Ed Ch. Beck, vol. I,
București, 2008
9, Sectia penala – Jurisprudenta – Selectii 2010
10, Comisia europeana – Raport al Comisiei europene catre parlamentul European si Consiliul
Europei
11Enste, Dominik., 2002, Hiding in the Shadows: The Growth of the Underground Economy.
Economic Issues No. 30, IMF,
12. Cecilia Malmstron, Dezbatere din parlamentu European,10,02,2012
13,Nienke Palstra,Transparency International
14, Legea 27/2012 pentru modificarea si completarea Codului penal al Romaniei
si a legii nr.286/2009 privind Codul penal

46
47
48