Ibnu l-Fāriḍ

ODĂ VINULUI
(al-Ḫamriyya)
Coperta I: Reproducere după o lucrare de Omar Abdulaziz

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

IBNU L-FĀRIḌ
Odă vinului : (al-Ḫamriyya) / Ibnu l-Fāriḍ ; ed. şi trad. originalului
arab, studiu introductiv şi note: George Grigore. - Iaşi : Ars Longa, 2018
Conţine bibliografie
ISBN 978-973-148-295-8

82

© George Grigore

© ARS LONGA, 2018

str. Elena-Doamna 2,
700398 Iaşi, Romania
Tel.: +40-(0)724 516 581
e-mail: arslonga@mail.dntis.ro; ars.longa@live.com
web: www.arslonga.ro

Toate drepturile rezervate. Orice reproducere totală sau parţială a acestei ediţii se pedepseşte conform legilor.
 Ibnu l-Fāriḍ

ODĂ VINULUI
(al-Ḫamriyya)
Editarea și traducerea originalului arab, studiu introductiv și note:
George Grigore

ARS LONGA
 Ibnu l-Fāriḍ

Šarafu d-Dīn Abū Ḥafṣ ʿUmar ibnu l-Fāriḍ, sau, pe scurt, Ibnu l-Fāriḍ, așa cum a devenit cunoscut, s-a
născut, a trăit și a murit la Cairo. Data exactă a nașterii sale nu e cunoscută, în unele surse este 22 martie
1181, în altele, 11 martie 1182, în schimb, asupra datei morții sale, 23 ianuarie 1235, nu există controverse.
Opera sa poetică, pusă sub semnul sufismului, este considerată un monument de rafinament al limbii arabe.
Fiu al unui funcționar, născut în Siria, specializat în legislația privitoare la moștenire, Ibnu l-Fāriḍ, la
îndemnul tatălui său, începe să studieze legislația islamică pentru a deveni jurist, însă abandonează destul de
repede acest drum și se dedică unei vieți religioase solitare, izolându-se pe înălțimile Muqaṭṭam aflate în
apropierea orașului Cairo. În timpul vizitei sale la Mecca, unde va rămâne câțiva ani, îl cunoaște pe celebrul
poet sufit as-Suhrawardī din Bagdad, care îl va influența într-o primă fază, În timpul vieții, este venerat de
către admiratorii săi, venerare ce va continua și după moartea sa, prin vizitarea mormântului său considerat a
fi un loc sfânt.
Cea mai mare parte a operei poetice a lui Ibnu l-Fāriḍ – constituită din poeme de tip qaṣīda (odă) – are ca axă
dorul ce-l macină fără încetare pe robul credincios de a se întoarce la obârșia sa, la Creatorul tuturor. Aceste
ode închinate Creatorului și creației sale înglobează în ele căile de înțelegere a divinului și de descriere a
acestuia în termeni sufiți, așa cum sunt celebrele Naẓm as-sulūk (Poemul căii) și, respectiva, al-Ḫamriyya
(„Odă vinului”), prezentată, în original și în traducere în limba română, în volumul de față.

5
 Vinul şi semnificaţiile sale în opera lui Ibnu l-Fāriḍ și în a altor autori sufiți1

Vinul în islam are o situaţie paradoxalǎ, cǎci, pe de o parte, el este interzis de legea islamică, iar pe de altă
parte, se constituie într-un element forte în cadrul simbolisticii misticii islamice. În prezentul studiu, vom
încerca sǎ-i analizǎm semnificaţiile, pornind de la textele fundamentale ale islamului – Coranul şi ḥadīṯ-ul –
şi de la operele unor mari autori mistici musulmani (sufiţi), cu precădere, Rābiʻa (721–801), Ḥusayn bin
Manṣūr al-Ḥallāğ (857–922), Abū l-Mağd Sanā’ī (1059–1140), Ibnu l-Fāriḍ (1181–1235), Mewlānā
Ğalāluddīn Rūmī (1207–1273), Šihābuddin Yaḥyā Suhrawardī (1154–1191), Ibn ʻAğība (1746–1809)2 ş.a.

Vinul din perspectiva Coranului şi a ḥadīṯ-ului

Chiar dacǎ toate şcolile juridice – malikită, şafiʻită, hanbalită şi hanefită – ale ortodoxiei islamice consideră,
după lungi dezbateri, consumarea vinului ca fiind unul din marile păcate (al-kabā’ir), textele fundamentale
ale islamului nu sunt tot atât de tranşante în această privinţă. Din mulţimea de ḥadīṯ-uri referitoare la vin,

1
A primă variantă a acestui text a apărut sub titlul George Grigore: „Simbolismul vinului în poezia mistică islamică”, în Analele
Universităţii Spiru Haret, Seria Filologie, nr. 5. Bucureşti. 2003: 83-95, apoi a fost reluată și în limba maghiară, George Grigore:
„A bor jelentései az iszlám misztikában (trad. Gyöngyösi Csilla)”, în Korunk (Iszlám). 2018/6: 3-9.
2
Numele arabe și persane apar în textul nostru în transcriere academică în alfabet latin, acolo unde numele este preluat dintr-o altă
operă cu scriere în alfabet latin, am păstrat grafia ca atare, de aceea apar unele variații la aceste nume Rūmī – Rumi etc.

6
doar câteva conţin o interdicţie clară cum ar fi: „Orice îmbată este ḫamr, iar ḫamr-ul este interzis” (Muslim,
1963: 208). Contrar unor păreri răspândite cu privire la interzicerea vinului (a se înţelege aici orice băutură
alcoolică) în textul coranic, acesta are o poziţie ambiguă faţă de vin. Întru început, vinul este considerat ca
fiind unul dintre semnele bunăvoinţei divine faţă de oameni:

„Din roadele curmalilor şi ale viei căpătaţi o băutură beţivă şi o hrană bună. Întru aceasta este
un semn pentru un popor ce pricepe!”
(Coran, XVI, 67)3

Consecinţele negative ale beţiei asupra credincioşilor fac ca poziţia să fie schimbată, însă nu tranşant, ci mai
degrabă, ea capătă un statut de recomandare:

„Când te întreabă despre vin şi jocul de noroc, spune-le: ʻÎn amândouă, oamenii află un mare
păcat, însă şi un câştig, însă păcatul le este cu mult mai mare decât câştigul.’”
(Coran, II, 219)

Mai târziu, o acuzaţie directă va fi adresată oamenilor, urmată de un sfat, de un avertisment, dar şi acesta uşor
relativizat din cauza formei întrebătoare în care este lansat:

3
Toate citatele coranice sunt preluate din Coranul. Traducere din limba arabă, introducere şi note: George Grigore. Bucureşti:
Editura Kriterion (2000, 2002) şi Editura Herald (2005, 2009). Istanbul (ediţie bilingvă arabă-română): Çağrı Yayınları (2003,
2010).

7
 „Diavolul vrea să işte printre voi vrăjmăşie şi ură prin vin şi jocuri de noroc. El vrea să vă
oprească de la amintirea lui Dumnezeu şi a rugăciunii. Nu vă veţi abţine, oare?”
(Coran, V, 91)

Deşi interzis într-o manieră indirectă şi voalată, dar totuşi interzis, vinul are o poziţie cu totul privilegiată,
fiind băutura cu care musulmanii pioşi vor fi recompensaţi în rai:

„Grădina care a fost făgăduită celor temători este astfel: în ea sunt râuri de apă care nu se
strică, râuri de lapte cu gust neschimbător, râuri de vin întru desfătarea celor care-l beau, râuri
de miere curată. Ei vor afla acolo fructe de tot soiul, precum şi iertarea Domnului lor.”
(Coran, XLVII, 15)

Tocmai de la această existenţă a vinului în raiul islamic pleacă misticii musulmani în considerarea lui drept o
băutură divină, iar beţia cu vin ca fiind starea paradisiacă prin excelenţă. Faptul că vinul material este interzis
de către Legea islamică (šarīʻa) accentuează şi mai mult acest simbolism prezent în literatura mistică. Privind
cu atenţie locul de baştină al misticilor ce aduc laudă vinului, se poate observa că, în marea lor majoritate, fie
provin din Persia, fie au avut legături strânse cu misticii persani. Acest lucru se poate explica prin faptul că
vechii persani venerau vinul şi chiar îl divinizau sub numele de Haoma (iniţial, numele unei băuturi mitice,
imortalizante, destinate zeilor şi celor aleşi – precum ambrozia la greci – cu aceeaşi funcţie ca Soma la
indieni). Acest cult persan al vinului are drept similitudine, în Europa precreştină, cultul lui Dionysos la
greci, cultul lui Bachus la romani. Aşadar, după islamizarea persanilor, acest cult al vinului va transpare,

8
sublimat, doar ca esenţă, în zona misticii graţie şi descrierii oferite de Coran. De altfel, în operele unor poeţi,
precum Hafiz (m.1389), vinul este lăudat într-un mod atât de echivoc, încât este aproape imposibil de a trasa
o linie clară de demarcaţie între o interpretare telurică a vinului şi una mistică.

Dumnezeu – vin – dans rotitor

Sufismul sau mistica islamică are două căi de expresie, şi anume, una de o religiozitate emoţională excesivă –
numită în termeni mistici sukr (beţie) –, iar cealaltă de un riguros legalism – numită sahw (trezie, veghe). În
primul caz, călăuzirea divină cuprinsă în šarīʻa (aici cu sensul de „lege revelată”) este dată uitării, lăsându-se
frâu liber trăirilor religioase emoţionale, intuitive, iar în al doilea caz, experienţa lăuntrică este ignorată,
luându-se în consideraţie doar discuţiile teologice desfăşurate în cadru legal (Woodward, 1989: 234 şi urm.).
Cele două căi se concretizează în forme literare diferite, astfel, sukr (beţia) predomină poezia sufită, care este
ideală pentru a descrie atât cunoaşterea la care se ajunge prin iluminare sau revelare, cât şi viziunea unităţii
lumii şi a unirii cu Dumnezeu, iar sahw (trezia) predomină proza sufită, prin care se exprimă abstracţiunile
teologice care-l ţin la distanţă pe om de Creatorul său. Pe cât de liberă de orice constrângeri este poezia
sufită, pe atât de rigidă este proza, reprezentată de tratate (risāla) aride ce se bazează pe opiniile juriştilor şi
ale teologilor. Nu de puţine ori, cei „treji”, conduşi doar de intelect, nu au putut înţelege beţia divină a
dragostei şi adesea i-au persecutat pe aceşti adevăraţi iubitori ai lui Dumnezeu.
Licenţele poetice îi permit misticului – beat de dragostea sa pentru Dumnezeu – să spună lucruri care în proză
nu ar putea fi exprimate (Waugh, 1989: 80). Acest statut de tolerat pe care îl are poezia sufită îşi are baza –

9
după părerea noastră – în Coran, unde poeţii sunt consideraţi un fel de nebuni ce trebuie îngăduiţi, fără a fi
luaţi însă în serios:

„Şi poeţii! Ei sunt urmaţi doar de cei care rătăcesc. Nu-i vezi oare? Ei aiurează în fiece vale,
spunând ceea ce nu fac…”
(Coran, XXVI, 224-226)

Cu toate acestea, unii mistici care au ajuns să facă afirmaţii extreme privitoare la încarnarea lui Dumnezeu în
propria lor fiinţă – al-Hallaj, Sohrawardi ş.a. – nu au putut fi salvaţi de la martirizare nici măcar de poezie.
Dintre toate denumirile vinului în arabă (ḫamr – vocabulă derivată de la verbul ḫamara, a fermenta; nabīḏ –
vin obţinut din curmale fermentate; raḥīq – „nectar”, denumire coranică cf. Sura LXXXIII, 25; šurāb sau
mašrūb – „băutură”, vocabule derivate de la verbul šariba – „a bea”), cea derivată de la rădăcina dwm
(continuare, veşnicire; rotire) pare a conţine cheia legăturii strânse – în viziune mistică – dintre divinitate şi
beţia mistică. Aşadar, pentru mistici, vinul se numeşte mudām („continuu”, „neîncetat”, „perpetuu”) sau, la
feminin, mudāmat (ambele participii pasive de la verbul ’adāma – a face ceva să dureze; a face să se rotească
în jurul său) mudawwamat (participiu pasiv de la verbul dawwama – „a face să se rotească”; „a stropi”). Tot
de la aceeaşi rădăcină – dwm – este derivat unul din „cele mai frumoase nume” (al-’asmā’u l-ḥusnā) ale lui
Dumnezeu – nume, în număr de nouăzeci și nouă, care-l definesc pe Dumnezeu – şi anume, Dā’im
(„Permanent”, „Etern”, „Veşnic”). După această explicaţie lexicală, se poate înţelege mai bine legătura dintre
Dumnezeu (Dā’im), rotirea rituală (dawwāma; executată prin dansul ritual samāʻ) şi vin (mudām, mudāmat,
mudawwamat) în viziunea misticilor musulmani (Kasimirski, 1944 : 753-754).

10
Vinul înseamnă dragoste şi bucurie. Adevăraţii credincioşi sunt beţi de vinul dragostei divine. Vinul îl
eliberează pe băutor de cătuşele legalismului şi ale convenţiilor, căci el este, în calitatea sa de băutură
paradisiacă, o emanaţie divină care iradiază din formă în formă, un simbol al dragostei supreme care se
manifestă în creaţie: beţia înseamnă uitarea a tot ceea ce nu este El:

„Nu adăsta nici în trup, nici în suflet: unu-i grosolan, celălalt, diafan,
Ieşi din încleştarea celor două, nu sta nici în unul, nici în altul.
Lasă tot ce te-ndepărtează de Cale: fie tăgadă, fie credinţă.
Lasă tot, fie urât, fie frumos, ce te-mpiedică s-ajungi la Prieten.
Când vorbeşti despre credinţă e totuna de-o faci în ebraică ori în siriacă.
Când cauţi un loc să-i placi lui Dumnezeu, e totuna dacă e la Jabolqa sau la Jabolsa (oraşe
legendare aflate, fiecare, la una din extremităţile lumii, n.n.).
Prietene, de vrei să veşniceşti, mori înainte să mori!”
(Sanāʻī, 1341 h: 51).

„… fie tăgadă, fie credinţă”, vers ce aminteşte de începuturile misticii islamice, la Basrah, Irakul de astăzi,
unde mistica Rābiʻa (721 – 801) alerga pe străzi, într-o mână cu un tăciune aprins ca să dea foc raiului, iar în
cealaltă cu o cofă de apă să stingă iadul, astfel ca să nu mai poată fi preocupată de nimic altceva decât de
Dumnezeu în sine, de dragostea care o unea cu El (v. Sitaru, 2002 : 149-157).
Vinul, aşa cum am mai menţionat, este un simbol al dragostei divine – aflată deasupra oricărui rit exterior –
care duce la o stare similară cu cea a beţiei, a intoxicării (sukr) – îndrăgostitul este beat de dragostea sa

11
pentru Dumnezeu, dragoste a cărei expresie este chiar el – îndrăgostitul – însuşi, prin existenţa sa materială.
A fi beat înseamnă a fi dominat de prezenţa şi dragostea lui Dumnezeu, iar vinul nu este altceva decât elixirul
acestei profunde credinţe:

„Dacă sufiţii l-au numit vin (pe acest elixir, n.n.) – spune misticul marocan Ibn ʻAjiba (1746-
1809) – este din cauza faptului că atunci când iradiază inimile, acestea îşi pierd simţurile ca şi
cum ar fi băut vin material. Adesea, prin ʻvin’ ei desemnează beţia însăşi (sukr), precum şi
emoţia şi întâlnirea extatice (wağd, wiğdān). Vorbind despre ʻcupă’ (kā’s) din care acest vin
este băut, sufiţii fac aluzie la strălucirea luminilor epifanice în inimile care sunt pline de
fervoarea dragostei.”
(Ibn ʻAjiba apud. Chebel, 1995a: 639)

O descriere a acestui vin este oferită de Ibn al-Fāriḍ (1182-1235) în poemul său mistic al-Ḫamriyya (Odă
vinului) – o summa a apologiei vinului şi beţiei:

„Mi s-a spus: Zugrăvește-l, tu care ești atât de bine știutor al însușirilor sale!
Da, într-adevăr, eu am știința însușirilor sale.
Limpede fără să fie apă, diafan fără să fie aer,
lumină fără de foc, duh fără de corp.
Cuvântul său e-naintea tuturor celor ce există,
Dintotdeauna, înainte de orice formă, înainte de orice plăsmuire.

12
 Prin el există toate lucrurile, însă cu înțelepciune;
ele ascund aceasta tuturor celor care nu pricep”.
(Ibnu l-Fāriḍ, 1998: 15-17)

În poezia sufită, vinul este matricea multor metafore, cum ar fi cupa, cârciumarul, paharnicul, cârciuma, a
căror cheie de descifrare se află în simbolismul vinului. Cupa, pocalul (kā’s) este inima misticului care se
umple cu vinul iubirii. Poeţii sufiţi asociază băutul vinului cu ḥuḍūru l-qalb (prezenţa inimii, concentrarea
inimii), noţiune de care se leagă apoi elemente sufite fundamentale: meditaţia (fikra), contemplaţia (naḍra),
invocarea (ḏikr), ascultarea mistică (samāʻ) şi absenţa sau detaşarea faţă de lucrurile existente (taġyīb). În
ceea ce priveşte personajele din poemul mistic bahic, cum ar fi cârciumarul sau vânzătorul de vin (al-
ḫammār), paharnicul (as-sāqī), acestea apar drept călăuze spirituale ale celui doritor de a-l cunoaşte pe
Creatorul său sau, uneori, apar chiar ca Dumnezeu revărsându-şi harul asupra credinciosului, aşa cum
cârciumarul toarnă vin în pocale. Locul unde se bea vin, cârciuma, taverna (în arabă, ḫammāra – „vinărie”),
iar în persană numită eufemistic – modalitate absolut necesară într-o comunitate în care vinul este blamat
religios – maykhane adică „hanul apei”; may înseamnă în dialectele arabe „apă”, iar în persană a ajuns,
datorită aceluiaşi eufemism, să însemne chiar „vin”), poate desemna locul de întrunire a prietenilor sau a
sfătuitorilor, adică a celor ce împărtăşesc aceleaşi taine spirituale; sau, într-un sens profund mistic, un centru
de iniţiere, unde adevăraţii credincioşi se întâlnesc pentru a experimenta împreună prezenţa divinului lor
iubit, pentru a bea vinul dragostei Sale, pentru a uita totul în afară de El. Acolo, ei ajung la acea stare
extatică, la acea ruptură de lumea din jur:

13
 „Ei – sufiţii – spun: 'Suntem într-o minunată beţie, adică complet absenţi faţă de lucrurile
care pot fi percepute prin simţuri.”
(Ibn ʻAjiba apud. Chebel, 1995 : 439)

În literatura sufită, cârciuma (ḫammāra) contrastează cu moscheea (masğid) unde se întâlnesc legaliştii şi
care este, de cele mai multe ori, asemănată unui cimitir, căci sentimentele celor de acolo sunt moarte.
Legaliştii nu cunosc nimic din adevărata dragoste pentru Dumnezeu, în timp ce aceia care sunt beţi de vinul
dragostei pentru Dumnezeu îl văd pe Dumnezeu în orice lucru (cf. principiului waḥdatu l-wuğūd, „unitatea
existenţei”). Instaurarea legii presupune impunerea unei distanţe incomensurabile faţă de Dumnezeu, şi
tocmai din această absenţă a lui Dumnezeu ia naştere polul separator al legii. Vinul este, înainte de toate,
esenţa spirituală existentă înaintea oricărei legi, chiar înainte de crearea lumii materiale pe care Ibn Faridh o
desemnează prin vocabula „vie”:

„Am băut în amintirea Iubitului un vin

ce ne-a îmbătat înainte de a fi creată via.

Luna plină-i e cupa, iar el, soare învârtit

de un corn de lună, amestecat: ce de stele!”

(Ibnu l-Fāriḍ, 1998: 9-15)

Ğalāluddīn Rūmī (1207-1273) – autorul, printre altele, al operei mistice Mathnawi, un monumental poem-
fluviu de douăzeci şi cinci de mii de distihuri – scrie, de asemenea, făcând aluzie la preexistenţa sufletelor:

14
 „Înainte ca în această lume să fie o grădină, o vie, struguri – sufletul nostru se îmbătase cu
vin nemuritor.”
(Rumi, 2001: 56)

Vinul în islam are semnificaţii nuanţate, nuanţe ce pot ajunge până la divergenţă. În ciuda interdicţiei de
principiu, acest vin va avea o prezenţă şi o putere extreme, o semnificaţie mult sporită. Puterea care îi este
atribuită constă în înlesnirea apropierii de divinitate şi amestecarea sau contopirea cu realitatea Sa supremă:

„În el duhul meu s-a pierdut, amestecându-se,

cu el contopindu-se,
fără insinuarea unui trup în celălalt”
(Ibnu l-Fāriḍ, 1998: 17)

Contopire care, aşa cum reiese din ultimul vers citat – „Fără insinuarea unui trup în celălalt” – este pusă
totuşi sub semnul relativului. Numita realitate supremă nu este proiectată decât mental în vin, aşa cum afirmă
al-Ḥallāğ cu limpezime:

„Când vreau să mă adăp şi să-mi potolesc setea,

Ţie îţi văd umbra în pocal
Dacă aş putea merge la Tine, ajunge la Tine,

15
 M-aş târî pe faţă, aş merge în cap!”
(al-Ḥallāğ, 1984: 58).

Acest vin mental, diferind de vinul material în comparaţie cu care nu mai are nimic teluric ori vegetativ şi
care nu poate fi băut decât mistic, apare la Rūmī ca Vin-Spirit, esenţă existentă din preeternitate, din care se
împărtăşeşte întreaga creaţie:

„Din neant a pornit caravana noastră purtătoare a dragostei

Vinul unirii iluminează veşnic noaptea noastră
De acest vin neoprit de religia dragostei
Buzele noastre sunt umezi până-n zorii neantului…”
(Rumi, 2001: 98)

Pentru a concluziona această primă parte a studiului nostru, am ales un fragment din comentariul lui ʻAbd al-
Ghani an-Nabolosi (1641-1731) la poemul „Odă vinului” (al-Ḫamriyya) al lui Ibn al-Fāriḍ, fragment ce
cuprinde, după părerea noastră, chintesenţa semnificaţiilor vinului și ale beţiei mistice:

„Vinul simbolizează băutura iubirii divine… căci această iubire zămisleşte beţia şi uitarea
desăvârșită a tot ceea ce există în lume. Adaugă: Acest vin este Iubirea divină veşnică care se
arată în toate manifestările creaţiei. Mai este, vinul acesta, lumina care străluceşte în orice loc

16
 şi este, de asemenea, vinul Existenţei adevărate şi al chemării adevărate. Orice lucru existent
în această lume s-a adăpat din acest vin…”
(Nabolosi apud. Dermenghem, 1931: 126).

Vinul şi sângele hristic

Deşi islamul nu acceptă sacrificiul cristic – Iisus este ridicat direct la ceruri de către Dumnezeu în momentul
în care evreii plănuiesc să-l ucidă ca răzbunare a ponegririi lor (Coran, IV, 156-158) – totuşi, vinul ca
metaforă a sângelui vărsat de Iisus Hristos pentru salvarea omenirii este prezent încă din zorii misticii
islamice. al-Ḥallāğ, martirizat în 992 sub acuzaţia de încarnare pe care el a pronunţat-o în faimoasa sa
locuţiune: ’Anā l-Ḥaqq (Eu sunt Adevărul) unde „eu” uman se uneşte cu „eu” divin, este cel pentru care acest
vin spiritual nu este altceva decât sângele lui Iisus Hristos, căci aceasta poate fi interpretarea care se poate da
având în vedere un fragment din Divanul său:

„Du-te şi spune-le iubiţilor mei

că am plecat pe mare, iar corabia mi s-a rupt…
În legea crucii va fi moartea mea;
nu mai vreau să merg nici la Mecca, şi nici la Medina.”
(al-Ḥallāğ, 1984: 85)

17
În spiritul doctrinei unităţii existenţei – waḥdatu l-wuğūd – în care se înscriu toate operele misticilor
musulmani, Hristul de pe cruce şi călăul său devin o singură entitate, iar vinul şi sângele se metamorfozează
unul în celălalt, în mod simbolic:

„Cel ce mă învaţă şi care nu poate trece fără să mă rănească

Îmi dădu să beau din cupa din care bău,
Precum o gazdă musafirului
Cupa trecu, apoi, din mână-n mână
Iar el aduse biciul şi sabia tăioasă …”
(al-Ḥallāğ, 1984: 92)

Vinul şi sângele sunt evocate în aceste versuri, unde omul şi divinitatea se suprapun concomitent pe cruce,
crucea pe care a fost sacrificat Iisus, crucea pe care al-Hallaj îşi va afla sfârşitul lumesc, aşa cum, în mod
straniu, intuise: sakranu l-maḥabbati yuṣlabu – „cel beat de dragoste va fi crucificat” (al-Ḥallāğ, 1984: 101).
Împletire de substanţialitate, dar nu şi de consubstanţialitate, cu toate că – frontiera este insesizabilă şi
mişcătoare – limba îşi poate întinde cursa din care nu se poate elibera cu adevărat decât cel, şi este cazul lui
al-Ḥallāğ, care face să se rătăcească, la modul absolut, fiinţa plină de neajunsuri, care este, în fiinţa absolută a
Celui, absorbit şi absorbant, căruia îi aparţine; actul advenit al Totului în sânul nimicului (Stétié, 1998: 38-
39):
„Duhul tău s-a amestecat cu duhul meu,
Precum se amestecă vinul (al-ḫamra) cu

18
 apa preacurată (az-zulāl)…
Aşa încât, dacă ceva Te atinge, pe mine mă atinge!
Căci Tu eşti eu în toate!”
(al-Ḥallāğ, 1984: 73)

Sângele lui Hristos strâns din rana sa la poala crucii pe care fusese răstignit se va transforma în strălucitoarea
lumină a Graalului. Un alt Graal şi totuşi acelaşi pe care-l evocă as-Suhrawardī în a patra povestire a suitei
sale mistice Loghat-ê mûrân (Limba furnicilor), unde cupa misterioasă, deţinută de Kay Khosraw, este
desemnată drept Jâm-ê Jâm (Graalul lui Jâm), cupa „oglindă a universului” conţinătoare a luminii – nūr –
pentru a cărei contemplaţie trebuie să se elibereze din învelişul de carne:

„Atunci când am auzit de la învăţătorul meu povestea Graalului lui Jâm

Am fost eu însumi Graalul lui Jâm, oglinda Universului
Din care e scos Graalul meu, oglindă a Universului
Acest Graal ascuns este Flacăra arzătoare din care
se hrăneşte moartea noastră.”
(Sohrawardi, 1939 : 45)

Aceasta este, în fond, viziunea creştină asupra Graalului, simbol al voinţei spirituale, a omului, de transfor-
mare a ceea ce ţine de natura sa materială, supusă alterării, în lumina imaterială. Albert Béguin spune:

19
 „Graalul reprezintă, în acelai timp, în mod substanţial, pe Hristos mort pentru oameni, vasul
de la Cina cea de Taină (adică harul divin dăruit de către Hristos discipolilor săi) şi, în sfârşit,
pocalul de slujbă, conţinând sângele real al Salvatorului. Aceste trei realităţi, Crucificarea,
Cina, Euharistia, sunt inseparabile, iar ceremonia Graalului este revelarea lor, dând în
comuniune cunoaşterea persoanei lui Hristos şi participarea la sacrificiul său salvator.”
(Béguin, 1958 : 72).

Este exact sensul – de jertfă şi de reînnoire – pe care Henri Corbin îl dă „Luminii Gloriei” visată de as-
Suhrawardī:

„Ardoarea sau setea care duce în final la moarte – se întinde pentru mine de la Graalul ascuns
în mine şi care sunt eu însumi… această ardoare, consumând viaţa noastră, se hrăneşte din
moartea noastră. De acea simbolul Graalului se întâlneşte aici cu simbolul Phoenixului...”
(Corbin, 1971 : 208).

Pentru a rezuma tema vinului ca metaforă a sângelui hristic, menţionăm un catren al lui Rūmī pentru care
„Hristos este omenirea acestei lumi, este fiece lucru din ea” (Rumi, 2001: 57):
„Vinul pe care-l bem este propriul nostru sânge
Trupurile îl fermetează ca nişte butoaie
Dăm totul pentru o cupă din vinul acesta

20
 Ne dăm minţile pentru o sorbitură …”
(Rumi, 2001: 78)

***

De la Rābiʻa, la al-Ḥallāğ, la as-Suhrawardī, la Sanā’ī, la Rūmī, poemul mistic, cu subiect aparent bahic,
subiect folosit doar ca pretext pentru exprimarea celor mai profunde şi inedite trăiri religioase, dincolo de
orice constrângeri – „fie de tăgadă, fie de credinţă”, cum spune Suhrawardī – a fost pentru multă vreme
fundamental în incantaţia mistică de la un capăt la altul al lumii islamice. Hulit de unii, admirat de alţii, el a
înflorit treptat din secolulul al VIII-lea, până în secolul al XIII-lea, apoi a decăzut, amestecându-se cu poezia
bahică profană ce cânta doar plăcerile lumeşti, continuând însă să fie practicat – după secolul al XIV-lea,
când se instaurează şi dogmatismul religios – anonim şi obscur, în limba arabă, clasică sau dialectală, în
persană, turcă, urdu, kurdă, până în secolul al XIX-lea.

21
 al-Ḫamriyya
de Omar bin al-Faridh

‫رم‬ ِ ِ ِ ِ ‫شربنا على‬

ُ ‫ من قبل أن ُيخلق ال َك‬،‫َسك ْرنا بها‬ ً‫الحبيب مدامة‬ ‫ذكر‬

Am băut în amintirea Iubitului4 un vin

ce ne-a îmbătat înainte de a fi creată via.

‫جم‬ ْ ‫ وكم يبدو إذا ُم ِزَج‬،‫ِهلل‬

ُ ‫ت َن‬ ‫البدر كأس وهي شمس يديرها‬
َ ُ ‫لها‬
Luna plină-i e cupa, iar el, soare învârtit
de un corn de lună5, amestecat: ce de stele!

‫الوهم‬
ُ ‫تصورها‬
َ ‫ولو ل سناها ما‬ ‫اهتديت لحانها‬
ُ ‫ولول شذاها ما‬

De n-ar fi fost mireasma-i, n-aş fi găsit drumul spre tavernă;

de n-ar fi fost scânteierea-i, închipuirea nu l-ar fi plăsmuit.

4
Începutul poemului amintește, fără îndoială, de celebrul vers deschizător al mu‘allaqatei (odă suspendată, o odă ce era agățată de
Kaʻba, în perioada preislamică, în semn de respect pentru arta poetică) lui Imru’u l-Qays: Qifā nabki min ḏikrā ḥabibin wa
manzilin – „Să ne oprim să plângem în amintirea unei ființe iubite și a unui loc de popas”. Unii comentatori consideră că este vorba
de ḏikr, invocarea numelor lui Dumnezeu, o practică de bază în sufism. Întregul poem este pus astfel sub semnul numelor divine
care se constituie în cheia sa de descifrare.
5
Hilāl „corn de lună”, „semilună”, simbol al islamului.

23
 ِ ِ ‫ولم ي ْب‬
ِ ‫ص‬
‫دور الُنهى َكتْ ُم‬ َ
ُ ‫ في‬،‫كأن َخفاها‬ ‫شاشة‬ َ ‫ق منها ال َد ْه ُر‬
َ ‫غير ُح‬ ُ

Veacul n-a păstrat din el decât o fârâmă

ca pe o taină în adâncurile piepturilor ascunsă.

‫إثم‬
ُ ‫عليهم ول‬
ْ ‫نشاوى ول عار‬ ُ‫أصبح أهله‬
َ ‫الحي‬
ِ ‫ذكرت في‬
ْ ‫فإن‬
ْ

Dacă este pomenit în trib, toți devin

beți fără a păți vreo rușine și fără de păcat.

‫اسم‬ ِ َ ‫ولم ي ْب‬ ِ

ِ ‫أحشاء ال ِد‬ ِ ‫ومن‬
ُ ّ‫ إل‬، ِ‫الحقيقَة‬
َ ‫ في‬،‫ق م ْنها‬ َ ‫تصاعدت‬
ْ ‫نان‬ ‫بين‬ ْ

El a urcat alene din măruntaiele amforelor

și nu a mai rămas din el într-adevăr decât numele.

‫وارتحل الهَ ُم‬ ،‫راح‬ ِ ْ ‫أقام‬ ِ ‫ت يوماً على‬

ِ ‫خاط ِر‬
َ ُ ‫ت به ال ْف‬ َ ٍ‫امرىء‬ َ ْ ‫إوا ْن َخطَ َر‬

Dacă acesta într-o zi va veni în mintea unui om,

bucuriile îl vor copleși, iar grija se va duce.

24
 ِ
‫الختم‬
ُ ‫ذلك‬
َ ‫من دونها‬
ْ ‫هم‬ ُ ‫ولو َنظَ َر الُن‬
ْ ‫ لسكر‬،‫دمان ختْ َم إنائها‬
Dacă petrecăreții ar privi pecetea ulciorului6,
ar cădea în beție doar din aceasta.

‫الجس ُم‬ ‫ش‬

َ ‫ و ْانتَ َع‬،‫الرو ُح‬ ِ ‫ت‬
ُ ‫إليه‬ ْ ‫لعاد‬
َ ٍ ‫ولو َنضحوا ِمنها ثَرى قَ ْب ِر م‬
،‫يت‬
ْ َ َ

Dacă ar stropi cu el țărâna unui mormânt,

mortul și-ar recăpăta duhul, iar trupul i s-ar trezi la viață.

‫ُقم‬ ِ ِ ‫ولو طرحوا في‬

ُ ‫وقد أشفى لفارقهُ الس‬
ْ ً‫حائط كرمها عليل‬ ‫فئ‬

Dacă ar întinde, la umbra zidului viei sale,

un bolnav agonizând, s-ar tămădui, iar beteșugul l-ar părăsi.

‫البكم‬
ُ ‫من ذكري مذاقتها‬
ْ ‫وتنطق‬
ُ ‫من حلها مقعداً مشى‬
ْ ‫قربوا‬
َ ‫ولو‬
ْ
Dacă ar apropia de taverna sa un damblagit, acesta ar merge,
iar muții s-ar așterne la taclale în amintirea savoarei sale.
6
Ḫatmu ’inā’ihā „sigiliul/pecetea vasului/ulciorului său” pare a fi o aluzie la profetul Muḥammad definit ca Ḫātamu l-nabiyyīn
„Pecetea profeților” cf. „Muḥammad nu este tatăl niciunuia dintre bărbații voștri, ci el este trimisul lui Dumnezeu și pecetea
profeților. Dumnezeu este Atotcunoscător” (Coran 33: 40).

25
 ‫لعاد لهُ ال َش ُم‬ ِ
َ ‫الغرب مزكوم‬ ‫وفي‬ ‫أنفاس طيبها‬
ُ ِ ‫عبقت في ال َشر‬
‫ق‬ ْ ‫ولو‬
ْ
Dacă adierile miresmei sale s-ar împrăștia în Răsărit,
în Asfințit, unui om cu nasul înfundat i-ar reveni mirosul.

ِ ٍ َ ٍ ُ ‫من كأسها‬
ُ ‫لما ضل في ليل وفي يده الَن‬
‫جم‬ ‫لمس‬ ‫كف‬ ْ ‫خضبت‬
ْ ‫ولو‬
ْ
Cel ce ține cupa, cu palma încărcată de acest vin,
nu s-ar rătăci în noapte, căci are în mână stelele.

‫ص ُم‬
ُ ‫ومن راو وقها تسمعُ ال‬
ْ ‫بصي اًر‬ ٍ ‫سر على‬
ً‫أكمه غدا‬ ً‫جليت َا‬
ْ ‫ولو‬
ْ
Dacă s-ar dezvălui în taină unui orb din născare,
și-ar căpăta pe loc vederea, iar susurul scurgerii sale ar face surdul să audă.

‫لماضرهُ الس ُم‬

َ ِ ‫الر‬
‫كب ملسوع‬ ِ ‫ولو أن رْكباً يمموا تُرب أر‬
َ ‫ وفي‬،‫ضها‬ ْ َ ْ َ َّ ّ

Dacă o trupă de călăreți se îndreaptă spre ale sale meleaguri

și unul este mușcat de o bestie veninoasă, veninul nu-i va face niciun rău.

26
 ‫سم‬ ٍ
َ ‫مصاب‬ ِ ‫على‬
ُ ‫الر‬
َ ُ‫جن أبرأه‬ ‫جبين‬ ‫حروف اسمها‬
َ ‫الرقي‬
َ ‫رسم‬
َ ‫ولو‬
ْ
Dacă un descântător face literele numelui său
pe fruntea unui posedat îndrăcit, scrierea îl va tămădui.

‫قم‬
ُ ‫الر‬ َ ‫تحت الِلوا‬
َ ‫ذلك‬ َ ‫من‬ْ ‫لسكر‬
َ ،‫اسمها‬ ِ ِ
ُ ‫الجيش لو ُرق َم‬ ‫وفوق ِلواء‬
َ

Brodat pe steagul unei armii,

numele său i-ar îmbăta pe toți de sub el.

‫عزم‬ ِ ‫ق‬ ِ ‫بها لطري‬

ُ ُ‫من ل له‬
ْ ‫العزم‬ ‫الندامى َفي ْهتَدي‬
ّ ‫أخلق‬
َ ‫ب‬
ُ ‫تُهَ ّذ‬

El șlefuiește caracterul comesenilor

și cu el se călăuzesc pe calea voinței ferme cei fără de voință.

‫ َمن ل لَهُ ِحْل ُم‬،‫الغيظ‬

ِ َ ‫ ِع‬،‫ويحلُ ُم‬
‫ند‬ َ ،ُ‫الجود َكفُه‬
َ ِ ‫عر‬
‫ف‬ ِ ‫وي ْك ُرُم َم ْن لم َي‬
َ
.
Devine darnic cel a cărui palmă n-a cunoscut larghețea
și blând, chiar și la furie, cel lipsit de blândețe.

27
 ‫كسَبهُ َمعنى َشمائِلِها اللّثْ ُم‬ ِ ِ
َ ‫ َل‬،‫نال فَ ْد ُم القَ ْوِم لَثْ َم فدامها‬
َ ‫ولو‬

Dacă prostul neamului ar lua strecurătoarea și ar săruta-o,

ea i-ar dărui pe dată știința desăvârșilor sale.

‫بأوصافها ِع ْل‬
ِ ‫أج ْل! ِعندي‬
َ ،‫فأنت بوصفها َخبير‬
َ ‫يقولون لي صفها‬
َ

Mi s-a spus: Zugrăvește-l, tu care ești atât de bine știutor al însușirilor sale!
Da, într-adevăr, eu am știința însușirilor sale.

‫جسم‬
ُ ‫ونور ول نار وروح ول‬ ،ً‫لهوا‬
َ ‫ و‬،‫طف‬
ْ ُ‫ ول‬،‫ ول ماء‬،‫صفاء‬

Limpede fără să fie apă, diafan fără să fie aer,

lumină fără de foc, duh fără de corp.

‫ ول َر ْس ُم‬،‫هناك‬
َ ‫ ول َشكل‬،ً‫قديما‬ ِ
‫الكائنات حديثها‬ ‫تق َد َم ك َل‬

Cuvântul său e-naintea tuturor celor ce există,

Dintotdeauna, înainte de orice formă, înainte de orice plăsmuire.

28
 ‫فهم‬ ِ ‫عن‬ ِ ،‫ ثَم‬،‫ت بِها ال ْشياء‬
ُ ُ‫من ل له‬
ْ ‫كل‬ ْ ‫احتجبت‬
ْ ‫بها‬ ،‫لح ْك َمة‬ ّ ُ ْ ‫وقام‬
َ
.
Prin el există toate lucrurile, însă cu înțelepciune;
ele ascund aceasta tuturor celor care nu pricep.

‫جرم‬ َ
ُ ُ‫حاداً ول جرم تخلله‬ ‫وهامت بها روحي بحيث تمازجا اتّـ‬
ْ

În el duhul meu s-a pierdut amestecându-se, cu el contopindu-se,

fără insinuarea unui corp în celălalt7.

‫فخـمـر ول كــرم وآدم لــي أب‬ ‫وكرم ول خمر ولي أمِها أ ُم‬

Vinul și nu via: Adam îmi este tată,

via și nu vinul; mama sa îmi este mamă.

7
A se vedea și versurile lui al-Ḥallāğ:
„Duhul tău s-a amestecat cu duhul meu,
Precum se amestecă vinul (al-ḫamra) cu
apa preacurată (az-zulāl)…
Aşa încât, dacă ceva Te atinge, pe mine mă atinge!
Căci Tu eşti eu în toate!”
(al-Ḥallāğ, 1984: 73)

29
 ِ
‫للطف المعاني والمعاني بها تنمو‬ ‫ تابِع‬،‫الحقيقَة‬
َ ‫ في‬،‫ف الواني‬
ُ ‫ط‬
ْ ُ‫ول‬

Neîntinarea vaselor vine de la neîntinarea înțelesurilor,

iar înțelesurile cresc odată cu el.

‫كرم‬ ِ ‫ وال ُك ُل و‬،‫يق‬

ُ ‫وقد وقَ َع التَفر‬
ُ ‫فأرواحنا خمر وأشباحنا‬ ،‫احد‬ ْ
Deosebirea a căzut, totul este unul,
duhurile noastre sunt vinul, iar trupurile, via.

‫حتم‬ ِ
ُ ‫فهي لها‬
َ
‫البعاد‬ ُ‫وقبليَة‬ ‫بعد بعدها‬
َ ‫ول قبلها قبل ول‬

Înaintea lui nu este un înainte, după el nu este un după;

A fi înaintea tuturor „după” este fără de tăgadă.

‫اليتم‬ ِ ِ ْ ‫وعصر المدى‬

ُ ‫وعهد أبينا بعدها ولها‬
ُ ،‫عصرها‬
ْ ‫من قَْبله كان‬ َ ُْ َ
Înainte ca timpul să fie, el era în storcătoare;
testamentul tatălui nostru nu a venit decât după, fiind, așadar, orfan.

30
 ِ ،‫ص ِفها‬ ِ ِ ‫الماد‬
ِ ‫ تَهدي‬،‫محاسن‬
ِ
‫ظم‬
ُ ‫الن‬ ُ ‫نهم الَن‬
ّ ‫ثر و‬ ُ ‫حس ُن فيها م‬
ُ ‫فََي‬ ْ ‫حين ل َو‬ ْ ُ .

Frumusețile sale le dau ghes lăudătorilor să-l zugrăvească

în proze ticluite și versuri de tot armonioase.

ْ ‫ كلّما ُذ ِك َر‬،‫ق ُن ْعٍم‬

‫ت ُن ْع ُم‬ ِ ‫كم ْشتا‬ ِ ‫عند ِذ‬
ُ ،‫كرها‬ ِ ‫ب َمن لم َي‬
َ ،‫درها‬ ُ ‫طر‬
َ ‫وي‬
َ

Se-nveselește, la pomenirea sa, cel ce nu l-a cunoscut

ca acela ce tânjește după Nuʻm ori de câte ori Nuʻm este pomenită.

‫الثم‬ ِ ُ ‫َش ِر‬

ُ ‫ عندي‬،‫ في تَْركها‬،‫بت التي‬ ‫الثم كلَ إواَنما‬
َ ‫بت‬ َ ‫وقالوا شر‬

Au zis: ai băut păcatul pe de-a-ntregul;

numai că eu am băut păcatul părăsirii sale.

ِ ‫لهل‬ِ ً‫هنيئا‬
ْ ‫كم سكروا بها وما شربوا منها ولكَن‬
‫هم ه ُموا‬ ْ ‫الدير‬
Ferice de cei din mănăstire! Cât s-au îmbătat cu acest vin,
fără ca măcar să-l bea, ci avându-l doar în cuget!

31
 ‫العظم‬
ُ َ‫معي أبداً تبقي إوا ْن بلى‬ ‫قبل نشأتي‬
َ ‫وعندي منها نشوة‬
َ
M-am îmbătat cu el înainte de a mă naște
cu mine va rămâne veșnic chiar și când oasele se vor fărâmița.

‫هو الظُ ُلم‬ ِ ِ ْ ‫فعدلك‬

َ ‫عن ظلم الحبيب‬ َ ‫شئت مزجها‬
َ ‫عليك بها صرفاً إوا ْن‬
َ

Ia-l simplu și dacă vrei, amestecă-l,

însă înturnarea de la gura Iubitului e păcat.

.‫غنم‬ ِ ِ ‫على‬ ِ ‫ واستَجلِها‬،‫الحان‬

ِ
ُ ‫اللحان فهي بها‬
َ
‫نغم‬ ،‫به‬ ْ ‫فدون َكها في‬
َ

E la-ndemâna ta în taverne; du-te și ia-l în toată spendoarea sa!

Ce bun e de băut în armonia cântecelor!

َ ،‫الن ْغِم‬
‫الغ ُم‬ ّ ‫مع‬ ِ ِ ‫ بِم‬،ً‫ يوما‬،‫ت والهم‬
َ ،‫كذل َك لم َيس ُك ْن‬ ،‫وض ٍع‬ َ ّ َ ْ ‫فما َس َكَن‬
Nicăieri nu stă laolaltă cu grija,
așa cum niciodată mâhnirea nu stă cu cântul.

32
 ِ
ُ ‫ ولَ َك‬،ً‫تَرى ال َد ْه َر َعبداً طائعا‬
‫الح ْك ُم‬ ٍ‫عمر ساعة‬
َ ‫وفي سكرةٍ منها ولو‬
Dacă te-mbeți cu acest vin, chiar și doar un ceas,
timpul îți va fi rob preaplecat și vei avea domnia.

‫الحزم‬
ُ ُ‫يمت سك اًر بها فاته‬
ْ ‫ومن ْلم‬
ْ ً‫عاش صاحيا‬ ْ ‫عيش في ال ُدنيا‬
َ ‫لمن‬ َ ‫فل‬

N-a avut trai pe lume cel ce a trăit treaz,

celui ce n-a murit îmbătat cu el i-a scăpat rostul.

‫سهم‬ ِ ‫نفسه‬
ِ ‫على‬
ُ ‫وليس لهُ فيها نصيب ول‬
َ ‫ضاع عمره‬
َ ‫من‬
ْ ‫فليبك‬

Să plângă asupra lui însuși cel ce și-a irosit viața

fără să aibă parte de el și fără să-l împarte.

33
Referinţe

***, 2000, Coranul, traducere, prezentare, note şi index: George Grigore, Bucureşti: Editura Kriterion.
Béguin, A., 1958, La Quête du Saint-Graal, Paris: Garnier.
Chebel, M., 1995a, Encyclopédie de l’Amour en Islam, Paris: Payot et Rivages.
Chebel, M., 1995b, Dictionnaire des symboles musulmans: rites, mystique et civilisation, Paris: Albin Michel.
Corbin, H., 1971, En Islam iranien, aspects spirituels et philosophiques, Paris: Gallimard.
Dermenghem, E., 1931, L’éloge du vin, Paris.
Grigore, George, 2002, „Le concept d’amour chez Ibn ʻArabī”, în Romano-Arabica II (Discourses on love in the
Orient), Center for Arab Studies / Bucharest University, 79-89.
Grigore, George, „Simbolismul vinului în poezia mistică islamică”, în Analele Universităţii Spiru Haret, Seria
Filologie, nr. 5. Bucureşti. 2003: 83-95, apoi a fost reluată și în limba maghiară George Grigore. „A bor jelentései
az iszlám misztikában (trad. Gyöngyösi Csilla)”, în Korunk (Iszlám). 2018/6: 3-9.
al-Ḥallāğ, 1984, Dīwān, Baġdād: Šaybī.
al-Ḥallāğ, 2008, Divan (poeme mistice), studiu și traducerea poemelor lui al-Ḥallāğ: Georgiana Nicoarea. Cuvânt-
înainte: George Grigore. București: Herald.
Ibnu l-Fāriḍ, 1998, al-Ḫamriyya (Odă vinului) în S. Stétié, Le vin mystique, Paris: Fata Morgana.
Kasimirski, A., 1944, Dictionnaire arabe-français, Beyrouth: Librairie de Liban.
Muslim, 1963, Ṣaḥīḥu Muslim, al-Qāhira (Cairo).
Rumi, J., 2001, Unseen rain, translated by John Moyne & Coleman Barks, Boston & London: Shambhala.
Rumi, J., 2002, Meditaţii şi parabole, traducere din limba persană şi note: Otto Starck; studiu introductiv: George
Grigore; Bucureşti: Editura Kriterion.

34
Sanā’ī, 1341 h, Dīwān, Teheran: Modarres Razavî.
Sitaru, Laura., 2002, „L’amour dans la vision de la mystique Rābiʻa”, în Romano-Arabica II (Discourses on love in
the Orient), Center for Arab Studies / Bucharest University, 149-158.
Suhrawardī, 1939, Loghat-ê mûrân (La langue des fourmis), Bruxelles: Hermès, III.
Stétié, Salah, 1998, Le vin mystique, Paris: Fata Morgana.
Waugh, E. H., 1989, The Munshidin of Egypt; Their World and Their Song, Columbia, S.C.
Woodward, M., 1989, Islam in Java, Tucson.

35
 CUPRINS

Ibnu l-Fāriḍ (date biografice) / 5

Vinul şi semnificaţiile sale în opera lui Ibnu l-Fāriḍ și în a altor autori sufiți / 6
Vinul din perspectiva Coranului şi a ḥadīṯ-ului / 6
Dumnezeu – vin – dans rotitor / 9

Vinul şi sângele hristic / 17

al-Ḫamriyya de Omar bin al-Faridh /23

Referinţe / 34

36
 /HFWRU%UkQGXЮD7ăPDЮ
Tehnoredactare computerizată: ARS LONGA
Apărut 2018. Format 23x cm.
Editura Ars Longa, Str. Elena Doamna nr. 2
Tel./Fax: (0)232 21.50.78 • Iasi - Romania
E-mail: arslonga@mail.dntis.ro
Printed in Romania