Societăţile mixte sovieto-române în economia României

Alina ILINCA

Una dintre cele mai inteligente şi, în acelaşi timp, perfide metode utilizate de
sovietici pentru a pătrunde şi a controla de pe poziţii cheie viaţa economică a
din Europa de Est a fost aceea a companiilor mixte create sub pretextul
ţiilor germane” şi al „ajutorului frăţesc”. Primele astfel de societăţi şi-au făcut
în urma acordurilor de colaborare economică semnate de aceste ţări cu
Sovietică, în 1945. Acordul dintre România şi URSS, încheiat la Moscova, la
1945, stabilea domeniile de colaborare, fiind vizate toate componentele
iei româneşti, de la agricultură şi industrie (petrolieră, minieră, metalurgică,
jfertstieră, alimentară şi textilă), până la transporturi şi activităţi bancare.

Etapele subordonării economice

Protocolul confidenţial care însoţea acordul preciza modalităţile de

.-elaborare în cadrul principiilor stabilite. Spre exemplu, era prevăzută constituirea
stnei societăţi mixte pentru explorarea, exploatarea, prelucrarea şi comerţul
petrolului şi produselor petrolifere şi a altor societăţi care să aibă ca obiect de
activitate navigaţia fluvială şi maritimă, precum şi transportul aerian. De asemenea,
arma să fie studiată problema realizării unor astfel de societăţi în industria lemnului
şi a comerţului de bancă.
Fiecare dintre cele două guverne se obligau să participe în mod egal la
formarea capitalului acestor societăţi1. Participarea României la fiecare societate se
realiza prin resursele existente în ramura respectivă, în timp ce aportul URSS
trebuia să fie format din utilaje şi bunuri destinate să sporească potenţialul de
producţie al ramurilor respective din economia românească. în mod expres,
protocolul mai prevedea şi semnarea, în termen de două luni, a unor acorduri
separate pentru stabilirea condiţiilor juridice, financiare şi tehnice privind
organizarea şi activitatea fiecărei societăţi în parte12.
Realitatea a fost însă cu mult diferită. Contribuţia părţii sovietice la
sovromuri a constat din bunuri foste proprietate germană şi din sume de bani încasate
de la statul român, pentru răscumpărarea unor bunuri şi creanţe germane, acţiuni ale
Societăţii „Petroşani”şi ale Societăţii „Uzinele şi Domeniile Reşiţa”, utilaje şi
materiale, iar mai târziu, sume de bani încasate de la sovromuri sub formă de
beneficii. între acestea, bunurile foste proprietate germană au avut o pondere
importantă3.

1ANIC, fond CC al PCR, Secţia Economică, dosar 18/1945, ff. 2-8.

2 Ibidem, fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Stenograme, dosar 5/1945, f. 22.
3 Ibidem, fond CC al PCR, Cancelarie, dosar 6/1963, vol. I, f. 128.
 tmmmiiiiinumnimtîlH’IHM'îlIMlIHÎllIlIîlllUÎÎIIinSlinnil!
imn

122______________________________ Alina Ilinca_______________________________

Trebuie precizat că, potrivit protocolului lucrărilor Conferinţei de m

Potsdam din 1 august 1945, punctul Iii „Reparaţii germane”, paragrafele 8, 9 şi C
guvernul sovietic „renunţă la orice pretenţii cu privire la acţiunile întreprindem®
germane situate în zonele occidentale ale Germaniei, precum şi la activele exterw
germane aflate în orice ţară, cu excepţia celor aflate în Bulgaria, România, Ungara.
Finlanda şi Austria oriental㔺i „nu ridică pretenţii cu privire la aurul capturat a*
trupele aliate în Germania”. în acelaşi timp, „guvernele SUA şi Marii Britanii
renunţau la pretenţiile lor cu privire la acţiunile întreprinderilor germane din zori
răsăriteană de ocupaţie a Germaniei, precum şi la activele externe germane d» 1
Bulgaria, Finlanda, România, Ungaria şi Austria orientală”4. Aceasta hotărâre en !
adoptată „pentru a uşura Uniunii Sovietice recuperarea creanţelor ei faţă ât
Germania”. Ea s-a concretizat în art. 26 al Tratatului de Pace încheiat între
România şi Puterile Aliate şi Asociate la Paris, la 10 februarie 1947, care prevede»
că „România recunoaşte că Uniunea Sovietică are dreptul la toate averile germane
din România care au fost transferate Uniunii Sovietice de către Consiliul de
Control pentru Germania şi se obligă să ia toate măsurile necesare pentru a înlesni
asemenea transferuri”. Articolul 28 reglementa situaţia bunurilor române din
Germania, obligând România să renunţe „în numele său şi în numele cetăţenilor săi
la orice pretenţii împotriva Germaniei şi a societăţilor germane pendinte la 8 mai
1945, cu excepţia pretenţiilor din contracte şi alte obligaţii anterioare datei de 1
septembrie 1939” . în acelaşi timp, România era obligată să renunţe la creanţele sale
rezultate din exportul românesc în Germania şi care se ridicau la circa 1 miliard
Reich Mark, fiind obligată să plătească creanţele Germaniei împotriva ei rezultate
din schimburile comerciale efectuate în sistem de cliring între cele două ţări în
perioada războiului5.
De asemenea, statul român a trebuit să plătească Uniunii Sovietice şi
daunele întreprinderilor germane rezultate ca urmare a micşorării patrimoniului
icestora în perioada cât au fost administrate de autorităţile române. Din aceste
;ume de bani, o parte au fost utilizate de către URSS în România pentru
constituirea aportului său la sovromuri şi pentru alte cheltuieli, iar restul a fost
ransferat în URSS prin contul de cliring, respectiv s-au plătit de către statul român
>rin mărfuri exportate în cadrul acordurilor comerciale6.
S-au ivit numeroase probleme şi în privinţa stabilirii drepturilor de
roprietate. Astfel, la cea mai mare parte din bunurile care au fost aduse de către
ovietici în patrimoniul sovromurilor sau au fost răscumpărate de către statul
iimân, proprietatea germană era greu de dovedit, unele dintre ele aparţinând unor
stăţeni români sau unor persoane de altă naţionalitate decât cea germană şi
gurând chiar pe listele de pretenţii ale statelor respective atunci când s-a pus
-oblema reglementarii relaţiilor lor economice cu statul român. Mai mult, în

Apud Ion Alexandrescu, Societăţile mixte sovieto-române (Sovrom). în „Dosarele Istoriei”,

.3/1996, p.40.
bidem, pp.40-41.
iNIC, fond CC al PCR, Cancelarie, dosar 6/1963, voi. I, f. 131.
 Tffffnmtmititm

Societăţile mixte sovieto-române în economia României 123

Soarea despăgubirilor plătite pentru daunele cauzate bunurilor germane pe timpul

«|t acestea au fost sub administraţie românească, au fost în mod nejustificat
«duse: valoarea bunurilor ridicate de trupele sovietice, influenţele devalorizării
teiui în perioada de până la reforma monetară din 1947, precum şi pagubele
poduse bunurilor care în mod incorect au fost predate către URSS ca fiind de
provenienţă germană7.
Convenţiile pentru înfiinţarea primelor societăţi mixte sovieto-române,
^Sovrompetrol” şi „Sovromtransport”, au fost încheiate abia în iulie 1945, la
Bucureşti. La 17 iulie 1945 a fost semnată de către reprezentanţii celor două
taverne, român şi sovietic, convenţia prin care se stabilea înfiinţarea Societăţii
suvte sovieto-române „Sovrompetrol”, convenţie ce a fost ratificată prin Jurnalul
Consiliului de Miniştri nr. 1.337, publicat în „Monitorul Oficiaf’nr. 243, din 24
octombrie 1945.
Capitalul social a fost stabilit la 5 miliarde de lei, urmând să fie realizat
prin contribuţia egală a părţilor semnatare. Astfel, grupul sovietic se obliga să
»ducă: instalaţii, burlane şi material necesar, până la valoarea totală de 740.300.000
lei, precum şi acţiunile unor societăţi petroliere, care aparţinuseră unor persoane
fizice sau juridice de naţionalitate germană şi fuseseră trecute în patrimoniul URSS
prin Legea nr. 573, din 19 iulie 1945, în valoare nominală de 1.759.700.000 lei. La
rândul său, grupul român urma să participe cu acţiunile societăţilor româneşti în
valoare nominală şi active de 1.000.000.000 lei, în mod obligatoriu; terenurile
devenite disponibile pentru statul român, care aveau să rezulte din explorările în
extindere şi 50% din redevenţele cuvenite anual statului român, până la egalizarea
aporturilor celor două grupuri fondatoare8.
Statul român nu a luat parte directă la constituire, ci a desemnat în numele
său două societăţi particulare româneşti, „Creditul Minier” şi „Redevenţa
Română”. Nici acestea nu şi-au trimis reprezentanţii legali, semnând pentru ele
Mircea Solacolu, pe atunci ministru subsecretar de Stat pentru Comerţ Exterior,
împuternicit prin Jurnalul Consiliului de Miniştri nr. 1.138/28 iulie 19459.
Cei mai mulţi dintre acţionarii celor două companii nu au fost de acord să
ia parte la constituirea „Sovrompetrolului”, dar s-a aplicat următorul principiu: s-a
considerat de către autorităţi că atunci când reprezentantul statului român a semnat
convenţia de constituire a sovromurilor, o convenţie internaţională, s-a promulgat o
lege şi dacă statul a hotărât trecerea unei companii româneşti la un sovrom,
hotărârea statului trebuia să fie lege pentru acţionarii acelei companii. Cine se
opunea, nu putea decât să-şi vândă acţiunile statului, la un preţ stabilit de acesta10.
Cazul nu a fost singular, numeroşi fiind aceia care au devenit acţionari la
câte un sovrom creat, desigur, înainte de naţionalizare, fără ca cineva să le fi cerut

7 Ibidem, f. 132.
8 Evaluarea aporturilor urma să se facă pe baza preţurilor medii practicate în România în primul
semestru al anului 1939 (Ibidem. Secţia Economică, dosar 21/1946, ff. 1-2).
9 Ibidem, f. 3.
10Ibidem, Cancelarie, dosar 42/1946, ff. 9-10.
124 Alina Ilinca

acordul. Cei care au reuşit să părăsească ţara au intentat proces statului român
stadiul actual al cercetărilor nu permite încă o evaluare a rezultatelor".
Probleme s-au ivit şi în cazul utilajului petrolier prezentat ca aport sovi
Americanii, mai ales, s-au plâns că mare parte din el a aparţinut nu germanilor«
unor companii americane, britanice, franceze şi belgiene, fiind prelevat în
abuziv de către sovietici în contul reparaţiilor germane1112134.
în 1947, după doi ani de funcţionare, „Sovrompetrol”deţinea 37% a«:
numărul metrilor foraţi pentru explorare, 43,7% din numărul metrilor foraţi pentn
exploatare, 29,8% din producţia de ţiţei, 36,5% din cantitatea de ţiţei prelucrat,;
37,7% din expediţiile interne de petrol şi 38,2% din cele externe11.
După 11 iunie 1948, în industria petrolieră s-a creat o relaţie ciudată întet;
„Sovrompetrol”-ul cvasi-capitalist şi întreprinderile naţionalizate. în locul tutun»;
companiilor petroliere expropriate s-au creat două mari întreprinderi de s a l
,,Moldova”şi „Muntenia”. Ele produceau 66% din petrolul ţării şi normal era c»
guvernul RPR să le acorde avantaje. Dimpotrivă însă, ele au fost supuse fără mii
concurenţei „SovrompetroP’-ului şi, ca urmare, cele două întreprinderi au trebuit să fu
lichidate la 1 septembrie 1950, fiind, după aceea, absorbite de către „Sovrompetrol”" ;
Peste numai două zile a fost semnată şi convenţia privind constituire»
Societăţii mixte sovieto-române „Sovromtransport”, care avea ca obiectiv transportui
maritim şi fluvial şi un capital social iniţial de 3 miliarde de lei. Aportul sovietic a fost
compus din 10 remorchere, patru barje motorizate, 23 de barje petroliere (19.552 tone>
40 de barje regulare (4.447 tone), evaluate de către proprii specialişti la 1,5 miliarde lei
De precizat că toate aceste nave au fost considerate captură de război după semnarea
Convenţiei de Armistiţiu. Contribuţia părţii române cuprindea 200 de vase (120.000
tone), aici intrând 19 remorcherelOl barje, 43 barje petroliere, restul fiind vase mici.
România mai acorda societăţii dreptul de a închiria orice fel de instalaţii portuare, în
orice port românesc dorea, pe o perioadă de 30 de ani15.
Până în 1953 s-au construit pentru „Sovromtransport” opt nave de
pasageri. Despre una dintre navele companiei, „Transilvania”, s-a spus că a fost
folosită la transportul de emigranţi evrei din România în Israel, acest gen de
servicii aducând societăţii un venit de aproape 36 de milioane de dolari, suma
plătită de un emigrant pentru transport fiind de cel puţin 300 de dolari16.
Convenţia privind înfiinţarea Societăţii de Transporturi Aeriene Sovieto-
Române „TARS” a fost semnată la 8 august 1945, societatea având un capital
social de 1,8 miliarde de lei şi deţinând monopolul asupra liniilor aeriene civile
interne şi externe ale României, în zona sovieto-română a Mării Negre şi pe
teritoriul URSS, între aeroporturile civile Ismail, Odessa, Nicolaev, Cherson,

11 Ibidem, dosar 46/1949, ff. 2-30.

12 Ibidem, dosar 39/1949, ff. 3-7.
13Apud I. Schonfeld, Problema petrolului românesc, în „Probleme economice”, nr.1/1948, pp. 56-63.
14Ghiţă lonescu, Comunismul în România, Bucureşti, Editura Litera, 1994, pp. 195-196.
15 „Monitorul Oficial”, partea I, nr. 188/18 august 1945, pp.6893-6894.
16Apud „News from behind the Iron Courtain”, vol. 3, nr.9/1954, p. 19.
 ■

Societăţile mixte sovieto-rornâne în economia României 125

^ppttoria, Simferopol. Avioanele societăţii urmau să participe la traficul aerian sub

:<»lion românesc. Ca şi alte sovromuri, TARS-ul era scutit de taxe vamale la
tul de avioane şi de alte echipamente din Uniunea Sovietică17.
La 14 august 1945, cu un capital social iniţial de 1,2 miliarde lei,
llltn alentul a 5,6 milioane de dolari, a fost creată Societatea mixtă sovieto-română
ijk'vrombanc”. Scopurile erau de a finanţa operaţiunile financiare între cele două
;#t» şi operaţiunile pe care urmau să le facă societăţile înfiinţate în România ca
«rultat al acordului din 8 mai 1945, „precum şi efectuarea tuturor operaţiunilor
Iscare permise băncilor române prin legi”. Sovieticii erau reprezentaţi prin Banca
4t Comerţ Exterior „Vnestorbanc”şi Banca Industrială „Prombanc”, „ca
Artinâtoare de acţiuni ale Societăţii Bancare Române şi ale Băncii Comerciale
iomâne”, iar partea română prin „Casa Alteţei Sale Regale, Principesa Elisabeta,
«»deţinătoare de acţiuni ale Băncii de Credit Român, Banca de Credit Român S.A.,
Stanca Chrissoveloni S.A., Banca de Scont a României S.A., Uzinele de Fier şi
Domeniile Reşiţa S.A., Societatea „N. Malaxa”S.A.R., ca deţinătoare de acţiuni ale
Sincii Agricole şi „Dacia - România”, societate generală de asigurări S.A.”18.
în scurt timp, „Sovrombanc” a ajuns să deţină o poziţie importantă pe piaţa
română de capital. Dacă la 31 decembrie 1946, suma bilanţurilor sale era de 424 de
miliarde de lei şi cea a bilanţurilor celorlalte bănci de 597,7 miliarde de lei, după
•umai şase luni societatea nou creată preluase conducerea, având o sumă a
bilanţurilor de 3.621,7 miliarde, faţă de 3.249,3 miliarde pentru celelalte bănci.
Aceeaşi situaţie s-a înregistrat şi în privinţa plasamentelor. La sfârşitul anului
1946, grupul „Sovrombanc” avea plasamente în valoare de 298,3 miliarde de lei,
rar celelalte bănci în valoare de 400,9 miliarde de lei, pentru ca la 30 iunie 1947
sumele să fie de 2.637,9 miliarde de lei şi respectiv 2.367,7 miliarde de lei19.
înfiinţată la 20 martie 1946, cu un capital iniţial de 425 de milioane de lei,
la cursul de 143 lei pentru 1 dolar, necesar pentru stabilirea disponibilităţilor
valutare, societatea sovieto-română „Sovromlemn” avea ca obiectiv exploatarea şi
industrializarea lemnului din România, achiziţionarea de materiale lemnoase,
precum şi comercializarea produselor lemnoase atât pe piaţa internă, cât şi pe cea
externă. Trustul „Stanislavlesprom” din Stalinislav şi Uniunea „Exportles”
reprezentau interesele sovietice, în timp ce grupul român era compus din: „Casa
Autonomă a Pădurilor Statului, Fondul Bisericesc din Bucovina de Sud,
Administraţia bunurilor comune Ciuc, cele 44 de comune foste grănicereşti din
Năsăud, Alianţa Forestieră, Regia Publica Comercială din Gheorgheni, „Forema”
S.A.R.; „Forestiera” din Nădlag şi Succesiunea Mihail D. Sturdza, reprezentată
prin doamna Olga M. Sturdza”20.

17„Monitorul Oficial”, partea I, nr.245/26 octombrie 1945, pp.9437-9438.

18 Ibidem, nr.281/7 decembrie 1945, pp. 10676-10677.
19 Apuci Alexandru Olteanu, Colaborarea economică romăno-sovietică, în .Probleme economice",
nr.3/1948, pp.25-26.
70 „Monitorul Oficial”, partea I, nr. 150/2 iulie 1946, pp.6880-6881.
126______________________________ Alina Ilinca________________________________

Aportul sovietic a inclus echipament, cum ar fi: locomotive, vagoare

platformă, şine pentru calea ferată, fierăstraie mecanice şi patru maşini pentre
împachetat lemnul, toate evaluate la 1.385.000 de dolari, precum şi acţiuni în valoare
de 100.000 de dolari la foste companii forestiere germane. Contribuţia românească*
fost de 660.000 de metri-cubi de lemn în diferite păduri din ţară, evaluate de către
experţii sovietici la 2,25 dolari pe metru-cub21. La sfârşitul anului 1947, „Sovromlemn'
exporta 40% din producţia de lemn a României, desigur, în URSS22.
Problemele au apărut în scurt timp; zonele împădurite de la „Sovromlemn"
sufereau o vizibilă transformare, mare parte din ele ajungând simple terenuri
agricole, fapt ce a determinat Ministerul Pădurilor să lanseze în 1951 un vast
program de reîmpădurire. Nu doar defrişarea fără discernământ şi-a spus cuvântul. >
ci şi transportul inadecvat al materialului lemnos şi inadaptarea acestuia la
condiţiile de lucru. Mari cantităţi de lemn stăteau pe pământ, sub cerul liber,
deteriorându-se. După tăierea arborilor şi scoaterea rădăcinilor, de cele mai multe
ori, nu se făceau lucrări de reamenajare a terenurilor (reprezentau cheltuieli în plus.
iar sovieticii aveau interesul să scoată cât mai mult material lemnos din ţară),
creându-se locuri deosebit de fertile pentru insecte, care s-au înmulţit aşa de repede
încât, în câteva rânduri, s-a făcut apel la sovietici să trimită avioane pentru
stropirea zonelor şi exterminarea dăunătorilor.
„Cooperarea” româno-sovietică în industria lemnului a fost atât de
„benefică” pentru România încât a dus la crearea de grave probleme în privinţa
umidităţii şi a eroziunii solului şi „a ajutat” la reducerea suprafeţei împădurite,
suprafaţă evaluată în 1946, când „Sovromlemnul” îşi începea activitatea, la aproape
un sfert din suprafaţa totală a ţării23.
Ultimul sovrom creat înainte de naţionalizare a fost „Sovromfilm”, care se
jcupa cu importul şi distribuţia de filme, deţinând monopolul în România pentru
iifuzarea filmului sovietic. Calculul făcut de către Ministerul Artelor şi Informaţiilor,
Direcţiunea Cinematografiei, Oficiul de Studii şi Documentare arăta că, în decembrie
948, din 1.762 de filme difuzate în România, 1.426 erau filme sovietice, 136 franceze,
>1 americane, 22 italiene, 61 germane, 55 cehe, 25 diverse24.
Societatea, prezentată ca având un deosebit succes, a fost dizolvată în iulie
952, după ce statul român începuse să-şi dezvolte propria industrie de film şi
îînnase acorduri culturale cu ţările de democraţie populară şi pentru schimbul de
lme. Prin desfiinţarea „Sovromfilmului”, industria de film românească a fost pusă
e picior de egalitate cu cea din celelalte ţări din zona de influenţă sovietică,
rvieticii deschizând, la Bucureşti, un oficiu de distribuţie a filmului produs în
RSS - „Sovfilm”25.

ANIC, fond CC al PCR, Secţia economică, dosar 13/1946, f.3.

Apud Ion C. Movileanu, Realizări şi perspective in comerţul nostru exterior, în „Probleme
rnomice”, nr.4/1948, p.78.
4NIC, fond CC al PCR, Cancelarie, dosar 6/1963, vol.II, f.190.
Ibidem, Secţia economică, dosar 42/1949, f.34.
bidem, Cancelarie, dosar 6/1963, vol.II, f.37.
 Societăţile mixte sovieto-române în economia României 127

Noi convenţii economice

După 11 iunie 1848, sovromurile existente şi-au consolidat poziţia, altele

«ei fiind create, legea naţionalizării lăsând o portiţă deschisă în acest sens. Prin
articolul 5, era exceptat de la expropriere „capitalul acelor întreprinderi ce au fost
acordate unui stat membru al ONU, ca rezultat al aplicării Tratatului de pace ori ca
plată a reparaţiilor de război“. Sub protecţia acestei definiţii, aplicabilă doar în
cazul URSS, guvernul acestui stat avea să devină singurul mare proprietar străin de
capital industrial din RPR26. La 1 noiembrie 1948 s-au semnat convenţiile
economice româno-sovietice în urma cărora au luat naştere societăţile
^Sovromchim“ şi „Sovromtractor“.
„Sovromchim“ avea ca obiect de activitate transformarea gazului natural în
produse chimice specifice. Proiectul s-a bazat pe o idee românească din timpul
celui de-al doilea război mondial cu privire la crearea unui combinat chimic.
Fabrica nu a fost terminată din cauza lipsei utilajelor, care trebuiau aduse din
Germania şi n-au mai putut să fie livrate. După război, sovieticii, preluând astfel de
utilaje din zona răsăriteană a Germaniei, s-au oferit ei să finalizeze înzestrarea
tehnică a combinatului, în schimbul a jumătate din acţiunile acestuia27.
Fabrica „Sovromtractor“ din Braşov a fost construită pe locul singurei
fabrici de avioane din ţară, bombardată în timpul războiului, societatea folosind un
număr de utilaje care se mai aflau în stare de funcţionare şi care aparţinuseră
fabricii de avioane. Contribuţia URSS la această companie a fost constituită din
planurile pentru un tractor „românesc“ şi din utilaje pentru îmbunătăţirea dotării.
„Sovromtractor“ a deţinut monopolul producerii de tractoare în RPR până la
sfârşitul lui 1952, când „Uzinele 23 August“ au început să producă şi ele acest tip
de echipament agricol28.
în 1949 au fost constituite nu mai puţin de cinci sovromuri: „Sovromgaz”
(martie), „Sovrom metal”, „Sovromcărbune“, „Sovromconstrucţii“ (iulie) şi
„Sovromasigurare” (august). „Sovromgaz”a fost înfiinţată cu scopul de a explora şi
exploata resursele de gaze naturale din Transilvania. întreprinderea a luat în
proprietate conductele de gaze care legau diferite centre industriale cu Transilvania
şi pe cele care mergeau de la Copşa Mică la Bucureşti, ajungând să producă, în
1953, 2.660 milioane metri-cubi de gaz natural29.
în cazul „Sovrommetal” sovieticii au participat cu acţiunile de la
Societatea „Uzinele şi Domeniile Reşiţa”, obţinute în schimbul minereurilor de fier
şi a fierului vechi adus de către ei în timpul războiului. Prin participarea la această
întreprindere, Uniunea Sovietică deţinea controlul asupra uneia dintre cele mai
mari combinate metalurgice din sud-estul Europei, care avea atunci o capacitate

26Apud Ghiţă Ionescu, op.cil., p. 195.

27 Apud About „brotherly concern", în „News from behind the Iron Courtain”,nr.9/1954, p.21.
28 Ibidem, p.22.
29 ANIC, fond CC al PCR, Secţia economică, dosar 15/1954, f. 13.
128 Alina Ilinca

lunară de producţie de 18.000 de tone de oţel. Aici se produceau locomotive, c a â il

de oţel pentru poduri, motoare electrice şi arme (grenade, pistoale), ca şi cărămael
rezistente la o temperatură foarte înaltă (necesare la construirea furnalelor), şine dtfl
cale ferată şi ţevi din oţel, majoritatea acestora, produse după standardele sovieticul
fiind duse în URSS în cadrul reparaţiilor de război30.
Mijloacele economice cu caracter minier ale fostei societăţi „Petroşani” (Ir
care partea sovietică avea o cotă de participaţie de 61,65 %, provenită din acţiunile
cedate de Ungaria în contul despăgubirilor de război, restul de 38,35% aparţinând
statului român în urma naţionalizării), ale exploatărilor carbonifere Anina, Domaa
Secul, Armeniş şi Sinersig din Banat, care aparţinuseră fostei societăţi „Uzinele şi
Domeniile Reşiţa” (34% URSS, 66% statul român), ale fostei societăţi „Lonea” (5,6S
URSS, 94,4% statul român) şi ale grupului de mine de lignit din bazinul Schitu Goleşti
- Câmpulung, care aparţinuseră fostei societăţi „Concordia”, apoi, după lichidarea a i
societăţii „Sovrompetrol”(ca aport egal al celor două părţi) au constituit fondul statutar,
stabilit Ia 675 milioane lei, al societăţii „Sovromcărbune”.
„Sovromconstrucţii” a absorbit fosta companie germană „Derubau” şi
câteva firme italiene care fuseseră implicate în realizarea construcţiilor în România
Societatea avea 10 trusturi în diferite regiuni ale ţării, fiecare trust având în jur de
100 de ingineri şi arhitecţi, 400 de planificatori şi tehnicieni, 50 de şefi de echipă.
1.000 de muncitori calificaţi şi alţi 2.000 necalificaţi. Acest sovrom a fost implicat
în realizarea unor ticuri diferite de construcţii, de la locuinţe şi drumuri până la
obiective industriale31.
Sectorul asigurărilor a fost acoperit de către „Sovromasigurare”. Guvernul
RPR, la cererea Uniunii Sovietice, se obliga să apeleze în toate cazurile la această
societate. Toate bunurile aparţinând sovromurilor şi cele produse de către acestea
erau asigurate în mod obligatoriu aici.32 La angajare, orice inginer, tehnician sau
muncitor aflat în schemele de lucru ale unuia dintre sovromuri semna un contract
de asigurare în caz de accident de muncă; cei care lucrau în sovromuri, la 3
septembrie 1949, au fost nevoiţi să semneze atunci contractul în cauză.33 Societatea
şi-a încetat activitatea la 1 iulie 1953, dar, în februarie 1954, existau încă discuţii
cu privire la suma de răscumpărare a părţii sovietice34. Presa românească n-a
menţionat evenimentul, însă, la 12 ianuarie 1954, ştirea a apărut într-un ziar
iugoslav, „Vjesnik” din Zagreb.35 Probabil că sovieticii au considerat că era mai
simplu să lase statul român să se ocupe singur de sectorul asigurărilor, ei putând să
acumuleze profit din reasigurarea diferitelor proprietăţi ale statului român. Trebuie
precizat că, în 1953, guvernul român crease ADAS-ul (Administraţia Asigurărilor
de Stat).

30 Ibidem, f.20.
31 Ibidem, f.25.
32 „Buletinul Oficial”, partea I, nr.54 /20 august 1949, p.7.803.
33 ANIC, fond CC al PCR, Secţia economică, dosar 38/1952, f.5.
34 Ibidem, Cancelarie, dosar 21/1954, f. 12.
35 Apud About „brolherly concern", în „News from behind the Iron Courtain”,nr.9/1954, p.22.
 Societăţile mixte sovieto-române în economia României 129

Capitalul „Sovromquarţitului” a fost, iniţial, de 50 de milioane de ruble,

fpovenite din contribuţia celor două părţi. Protocolul semnat la Moscova, la 31
Jeeembrie 1951, prevedea ca, în afară de aporturile sociale ale părţilor, necesare
constituirii mijloacelor fixe şi începerii producţiei, statul român şi cei sovietic să pună
«dispoziţia societăţii şi sumele necesitate de cheltuielile pentru explorări geologice.
Convenţia mai prevedea că societatea livrează întreaga sa producţie
: Uniunii Sovietice la preţul de cost, în care nu se includeau cheltuielile pentru
explorări geologice, plus un beneficiu de 8%, care, în 1954, a fost mărit la 10%.
Preţul de livrare se calcula la tona de minereu livrat, indiferent de cantitatea de
metal cuprinsă în minereu. Acordul a fost încheiat pe o perioadă de 25 de ani şi
dădea societăţii dreptul de monopol asupra explorării şi exploatării „oricăror
zăcăminte radioactive de pe teritoriul RPR“ .
La 31 martie 1954 a fost semnat un al doilea protocol, prin care se prevedea că
plata minereului de uraniu şi aportul părţii sovietice la capitalul social al societăţii şi la
cheltuielile de explorare, care până atunci se efectuaseră prin livrări de utilaje şi
materiale la preţurile mondiale, „se va face, în viitor, fie prin livrări de utilaje şi
materiale la preţurile cu ridicata în vigoare în RPR, fie prin vărsăminte efectuate din
leii încasaţi de statul sovietic de la societăţile mixte sovieto-române”. De asemenea,
„vărsămintele la capitalul statutar al societăţii efectuate de către statul sovietic în 1952—
1953 prin livrări de utilaje şi materiale la preţurile mondiale se vor recalcula la preţurile
interne româneşti şi statul român va achita diferenţa”.
Cum multe dintre utilaje nu se produceau în România, Consiliul de
administraţie a primit ordin de la Comisia centrală de colaborare româno-sovietică
să calculeze preţul intern al acestora prin înmulţirea preţului în ruble cu
coeficientul 4,84, care s-a spus că a fost obţinut prin realizarea diferenţei dintre
preţul de curs intern şi preţul de curs mondial, suma plătită pentru acoperirea
diferenţei de preţ de către statul român fiind de 75.263.000 lei363738940.
Ultimele sovromuri create au fost „Sovrom Utilaj Petrolifer” şi
„Sovromnaval”, la 15 august 1952. Statul sovietic, pentru a ajunge la paritate cu
aportul statului român, a oferit acestuia din urmă bunuri sovietice de pe teritoriul
RPR, foste bunuri austriece, în condiţiile în care Tratatul de pace cu Austria nu
fusese încă semnat. Cu un an înainte, multe dintre aceste bunuri fuseseră propuse
spre cumpărare guvernanţilor români, dar aceştia refuzaseră .
Prima dintre societăţi avea un capital iniţial de 600 de milioane de lei şi
urma să se ocupe de „exploatarea şi construirea întreprinderilor pentru producţia şi
reparaţiile capitale ale utilajului petrolifer, a instalaţiilor şi aparatajului rafinăriilor
de petrol, a pieselor de schimb şi uneltelor de pe teritoriul RPR” , cea de-a doua
avea un capital de doar 225 de milioane de lei, urmând să aibă ca obiect de
activitate „construcţia şi repartiţia de vase .

36 AN1C, fond CC al PCR, Cancelarie, dosar 104/1956, ff.10-12.

37 Ibidem, f. 13.
38 Ibidem, dosar 52/1952, f. 10.
39 Ibidem, dosar 152/1952. f.2.
40 Ibidem, f.21.
130 Alina Ilinca

La ambele societăţi, „fondatorii şi unicii participanţi” au fost: Direcţi* |

Generală a Bunurilor Sovietice din Străinătate de pe lângă Consiliul de Miniştri â ?
URSS şi Ministerul Industriei Metalurgice şi Industriei Chimice al RPR4'.
„Sovrom Utilaj Petrolifef1 şi-a constituit patrimoniul din uzine |
„Sovrompetrol“ sau care se găseau în arenda acestei societăţi, o secţie a Combinatului ’
„Reşiţa“ ce aparţinea „Sovrommetal“, Uzina română de stat de construcţii de maşini 1
din Târgovişte şi cea similară din Bacău, iar „Sovromnaval“, în mod similar, din. ţi
şantierele româneşti de stat Constanţa, aflate în arenda „Sovromtransport“ şi şantierele !
româneşti de stat „1 Mai“ (Brăila) şi Olteniţa. în compensaţie, partea sovietică a preda! |
guvernului român o parte din bunurile sovietice din RPR42.
Pe întreg parcursul funcţionării lor, sovromurile au avut un statut ;
privilegiat în economia românească, prin toate convenţiile de constituire, guvernul :
român obligându-se să le acorde „tot sprijinul său“43. Scutite, de la bun început, de I
plata taxelor de timbru, de înregistrare sau vamale44, ele se bucurau de dreptul de 1
extrateritorialitate, de materia primă, la ele trebuia să apeleze statul român dacă J
avea lucrări de executat. Dacă lucrătorii lor erau nemulţumiţi, statul român trebuia
să intervină pentru aplanarea conflictelor (de exemplu, se făceau măriri de salariu
din banii luaţi de la Ministerul Finanţelor, doar pentru ca sovieticii să fie j
mulţumiţi)45. De asemenea, guvernul român „garanta desfacerea produselor acestor
societăţi la preţuri cuprinzând preţul de cost plus un beneficiu corespunzător”46.
Cu deosebirea că sovromurile constituite înainte de naţionalizarea din 1948
aveau şi o Adunare generală a acţionarilor, cu rol pur decorativ, deoarece niciodată
la o astfel de adunare nu s-au prezentat jumătate plus unu dintre acţionari, pentru a
se lua o hotărâre „pro forma”, societăţile mixte au fost conduse de către Consiliul
ie administraţie şi directorul general, ajutat de un director general adjunct47.
Consiliul de administraţie era alcătuit pe bază de paritate şi avea
irmătoarele atribuţii: examina şi aproba bugetul, distribuia beneficiile societăţii,
examina şi aproba ştatele şi devizele de cheltuieli administrative, închidea şi
leschidea filiale etc.
Directorul general, care trebuia să fie sovietic, secondat de către un
djunct român, putea: să încheie contracte în numele societăţii, să achiziţioneze, să
ândă sau să ipotecheze orice fel de bunuri aparţinătoare societăţii (după ce
Donsulta” Consiliul de administraţie); să efectueze, fără excepţie, toate operaţiunile
e credit şi bancare; să emită procuri în numele societăţii; să reprezinte societatea
i faţa tuturor organizaţiilor şi instituţiilor; să înainteze procese şi, mai ales, putea
i acţioneze fără procura specială din partea Consiliului de administraţie49.*

Ibidem, ff.3,22.
Ibidem, ff. 15-16, 25-26.
Ibidem, ff.4,22.
bidem, ff.5,23.
bidem, dosar 6/1963, voi.II, f. 172.
bidem, dosar 152/1952, ff.6,24.
Monitorul Oficial”, partea 1, nr.281/7 decembrie 1945, p. 10681.
bidem.
bidem.
 Societă(He mixte sovielo-române în economia României |,1I
în cazul în care se iveau disensiuni, ele trebuiau supuse spitf nlMil un'
Comisiei mixte de colaborare economică româno-sovietică, care м при de
«oromul respectiv, următorul for fiind Comisia mixtă de colaborare | | ццц n
яятапо-sovietică de la nivel central, înfiinţată în baza articolului 6 ni .)• i t t •Ini
wmnat la 8 mai 1945 la Moscova. Membrii acestei ultime comisii erau di « iiumi| i
a reprezentanţi ai guvernelor celor două state în problema sovromuriloi "

Pagubele cconoinei româneşti

Care a fost însă situaţia financiară a acestor societăţi mixte?

Din activitatea a 14 sovromuri (nu s-au luat în calcul „TAK,‘. ui >i
_Sovromquarţit-ul”) s-a obţinut un beneficiu total de 4.073,2 milioni» Ici,
corespunzând unei rentabilităţi medii de circa 13%. Din acest beneficiu, părţii мл lultoc
i-au revenit 1.877,1 milioane lei, sumă care a fost reinvestită în sovromuri.
Rentabilitatea mare se explică prin faptul că, în reglementarea activ naţii
sovromurilor, au fost luate o serie de măsuri menite să asigure venituri mari chiar
in condiţii financiare dezavantajoase pentru statul român. Printre aceste tulburi
menţionăm: acordarea unilaterală a unor credite de către statul român, neincludcrca
in costuri a tuturor cheltuielilor (forajul de explorare şi de descoperire a rezervelor
de gaze naturale, renta pădurii, amortismentele, locaţiile, preţul preferenţial de
energie electrică ş. a.), precum şi scutirea şi reducerea de impozite şi taxe.
Raportând aceste beneficii la valoarea aportului părţii sovietice, constituit din
materiale şi utilaje care au luat parte la procesul de producţie, rezultă că la aceste
plasamente Uniunea Sovietică a realizat o dobândă medie anuală de 14,9%5051.
Până în 1954, beneficiile părţii sovietice s-au transferat în URSS prin
contul de cliring, pe baza unui curs valutar supraevaluat, partea sovietică încasând
sume mult mai mari decât cele cuvenite. Guvernul sovietic, „recunoscând
injusteţea acestei practici, a fost de acord să se recalculeze beneficiile transferate”
şi a restituit statului român, în 1957, suma de 60 de milioane de ruble vechi.
Modul de transferare a beneficiilor în URSS a avut drept consecinţă şi
plata de către statul român a unor diferente de preţ de peste un miliard de lei la
aporturile constituite din beneficiile retransferate, greşit considerate lei-valută. De
aici au rezultat pagube însemnate pentru economia românească, deoarece raportul
dintre operaţiunile de comerţ exterior şi cele interne nu era de un leu valută la un
leu intern, ci de aproximativ un leu valută la 3,5 până la 4 lei valută.
în acest fel, un leu intern realizat din beneficii şi transferat în URSS prin
contul de cliring a fost retransferat ca aport la sovromuri în echivalenţă cu operaţiunile
de schimburi comerciale, devenind astfel egal cu 3,5 până la 4 lei interni52.
Prin acordurile succesive privind vânzarea şi predarea către statul român a
părţii de participaţie sovietice la sovromuri, încheiate la 31 martie şi 18 septembrie
1954, în încercarea de a diminua sentimentele antisovietice din ţările Europei de

50 ANIC, fond CC al PCR, Secţia economică, dosarl2/1957, f.5.

51 Ibidem, Cancelarie, dosar 6/1963, voi. Ii, f. 300.
52 Ibidem, ff. 301-303.
132 Alina Ilinca

Est, dar nu înainte de a-şi asigura contracte favorabile cu societăţile care urmau si j
preia activele fostelor societăţi mixte, 12 dintre cele 16 sovromuri au fost J
desfiinţate („Sovromcărbune”, „Sovromgaz”, „Sovromconstrucţii”, „Sovrombanc". ;
„Sovromtractor”, „Sovromlemn”, „Sovromchim”şi „SovrommetaP’ la 31- martie51, |
iar „Sovromtransjport”, „Sovrom Utilaj Petrolifer”, „Sovromnaval” şi „TARS” la
18 septembrie)5354. „Sovromfilm” îşi încetase activitatea în 1952, iar
„Sovromasigurare” la 1 iulie 1953. „Sovrompetrol” şi „Sovromquartit” au fost
desfiinţate şi ele în 195655.
Potrivit protocoalelor de răscumpărare a părţii de participaţie sovietice la ]
sovromuri, datoria statului român a fost stabilită la suma de 9.584,2 milioane lei.
care era de peste trei ori mai mare decât valoarea utilajelor şi materialelor aduse de j
către URSS la sovromuri din propriul patrimoniu naţional (2,911 miliarde lei, sumă !
stabilită de către economiştii români). La aceasta au contribuit, pe lângă greşelile
de calcul inerente, includerea în calcul a unor aporturi nereale şi a unor active
incerte, repartizarea în favoarea părţii sovietice a unor sume cuvenite de drept
statului român, precum şi faptul că, la insistenţele părţii sovietice, cu ocazia
lichidării sovromurilor, valoarea participaţiei sovietice a fost majorată nejust prin
micşorarea uzurii mijloacelor fixe la şase sovromuri56.
între 1955 şi 1956, ca urmare a discuţiilor purtate între guvernul român şi
cel sovietic, URSS a consimţit ca datoria de 9.584,2 milioane lei să fie redusă cu
suma de 4.302,6 milioane lei, rămânând de plată 5.281,6 milioane lei.
Reducerile de 4.302,6 milioane lei făcute de către partea sovietică nu au
avut caracterul unor gratuităţi acordate statului român, ci au reprezentat, în fapt,
corectarea, şi aceasta doar în parte, a sumelor nejust incluse în datoria iniţială, ca
urmare a regimului preferenţial, a reglementărilor şi procedeelor inechitabile, ca şi
a exagerărilor intervenite în activitatea fostelor societăţi mixte sovieto-române. Din
această sumă, o reducere de 1,5 miliarde lei s-a făcut în contul averilor germane.
La radio şi în presă s-a anunţat atunci că „Uniunea Sovietică a cedat în favoarea
României, în mod gratuit, toate bunurile foste proprietate german㔺i, de asemenea,
a renunţat la cota sa de beneficii57.
în contul sumei rămase de plată, de 5.218,6 milioane lei, până în anul 1965
s-a plătit statului sovietic suma de 1.763,7 milioane lei, echivalentul a 72,1
milioane ruble noi, sumă folosită pentru întreţinerea organizaţiilor sovietice ce
activau pe teritoriul ţării noastre58.

53 Ibidcm, dosar 21/1954, f. 47.

54 Ibidcm, dosar 94/1954, f. 3.
55 Aclul de lichidare penlru „Sovrompetrol”a fost semnat la 13 decembrie 1955, dar lichidarea
efectivă a început în ianuarie 1956 (Ibidem, dosar 6/1963, f. 313).
56Apud Ion Alexandrescu, op.cit., p.40.
57 Vezi „Scânteia”, nr.3906/9 decembrie 1956.
58 Apud Notă cu privire la constituirea şi lichidarea fostelor societăţi sovieto-romăne, în „Sfera
Politicii”, an IV, nr. 36, martie 1996, p. 27.
 Societăţile mixte sovieto-române în economia României 133

Diferenţa de 3.517,9 milioane lei, echivalentul a 143,8 milioane ruble noi,

| ritenasă de plată în contul răscumpărării cotei sovietice de participaţie la sovromuri,
I r a stabilit a se achita în 10 rate egale, eşalonate pe perioada 1966-1975, prin livrări
|> 4e mărfuri româneşti în URSS59.
In urma unui studiu efectuat de către specialişti ai Ministerului Finanţelor
ia 1965, s-au putut stabili următoarele date cu privire la sumele pentru
tiscumpărarea părţii de participaţie sovietice la societăţile mixte de tip sovrom:

în milioane lei
Diferenţele Datoria
Datoria rămasă
rezultate din apreciată ca
de plată
analiză fiind reală
• t. Utilaje şi materiale 3.111,4 199,8 2.911,6
1 2. Bunuri germane - - -

î 3. Acţiuni Petroşani 558,2 558,2 -

4. Acţiuni Uzinele şi Domeniile Reşiţa 506,6 506,6 -

I 5. Beneficii reinvestite 88,7 37,5 51,2

| 6. Diferenţe de preţ 5,3 5,3 -
S 7.Aport din răscumpărări 762,5 - 762,5
• 8. Sume nejust repartizate la lichidare 248,9 248,9 -

9. Diferenţe rezultate din alte operaţiuni - 896,3' -896,3

i 10. Total 5.281,6 2.452,6 2.829,0
11. Sume plătite 1.763,7 - 1.763,7
1 12. Rest de plată în milioane lei 3.517,9 - 1.065,3
[ 13. Echivalentul în milioane ruble 143,8 - 43,6

De aici rezultă că suma reală de plătit din răscumpărarea cotei sovietice de

participare la sovromuri era de 1.065,3 milioane lei, echivalentul a 43,6 milioane
ruble noi, în loc de 3.517,9 milioane lei, echivalentul a 143,8 milioane ruble noi.60
Aceasta era suma era cea care trebuia plătită în mod normal statului sovietic, în rate
anuale egale, în intervalul 1966-1975.
Stadiul actual al cercetărilor nu permite precizarea sumei reale care a fost
plătită de către statul român pentru răscumpărarea părţii de participaţie sovietice la
sovromuri, deoarece în intervalul precizat au intervenit unele schimbări de curs
valutar, iar suma rămasă de plată a trebuit să fie recalculată.
Un lucru este însă cert: prin intermediul unor astfel de întreprinderi,
Uniunea Sovietică a reuşit să transfere în contul său o bună parte din venitul
naţional al României din acea perioadă. La aceasta a contribuit, pe lângă situaţia
politică creată imediat după cel de-al doilea război mondial, şi ingeniozitatea
economiştilor sovietici.

59 lbidem.
' Suma reprezintă totalul a 355.1 milioane lei din răscumpărarea bunurilor germane. 450 milioane lei
din operaţiuni necomerciale şi 91,2 milioane lei beneficii necuvenite (lbidem).
60 lbidem. p.28.