Publius Ovidius Naso (n. 20 martie, 43 î.Hr., Sulmo, azi Sulmona/Aquila - d.

17
sau 18 d. Hr., Tomis, azi Constanța) a fost un poet roman, cunoscut în română sub
numele de Ovidiu.
Ovidiu a excelat în forma distihului elegiac, cu excepția Metamorfozelor, scrise
în hexametru dactilic, după modelul Eneidei lui Virgiliu sau epopeelor lui Homer.
În toamna anului 8 d.Hr., în timp ce poetul se afla pe insula Elba, în mod
neașteptat, fără o hotărîre prealabilă a Senatului, Augustus hotărăște exilarea lui Ovidiu
la Tomis, pe țărmul îndepărtat al Mării Negre. Forma de exil la care a fost supus era
relativ mai ușoară („relegatio”) și nu cuprindea clauza aquae et ignis interdictio (în
sensul de „proscris în afara legii”). Motivele exilului sunt până astăzi învăluite de mister.
Ovidiu însuși scria că motivul ar fi fost „carmen et error”, o poezie și o greșeală.
Datorita faptului ca a fost invinuit de Ferdinald I , comandantul armatei romane , ca ar fi
furat bunuri personale a fost comandat la moarte. Dupa ce Ferdinald il aresteaza Ovidius
reuseste sa fuga si ulterior Ferdinald moare subit .
Ovidiu a făcut numeroase încercări, prin scrisori trimise la Roma, să obțină grația
lui Augustus. Toate au rămas lipsite de succes, chiar după moartea lui Augustus, urmașul
său, Tiberius, nu l-a rechemat la Roma.
Conform cronicei lui Heronim, Ovidiu ar fi murit în anul 17 d.Hr. la Tomis, unde
a fost și înmormântat, dar această dată nu este sigură. Din poemul calendaristic Fasti, I,
versurile 223-226, rezultă că în primăvara anului 18 d.Hr. poetul era încă în viață. Pentru
piatra sa funerară, Ovidiu a compus - în parte patetic, în parte ironic - următorul text, în
forma unei scrisori trimise soției sale (Tristia, III, 73-76):

„Hic ego qui iaceo tenerorum lusor amorum

Ingenio perii, Naso poeta meo.
At tibi qui transis, ne sit grave quisquis amasti,
Dicere: Nasonis molliter ossa cubent”.

În traducerea liberă a lui Theodor Naum:

„Sub astă piatră zace Ovidiu, cântărețul
Iubirilor gingașe, răpus de-al său talent,
O, tu, ce treci pe-aice, dac-ai iubit vreodată,
Te roagă pentru dânsul: să-i fie somnul lin”.

Scrieri înainte de exil

Poeme de iubire
Amores - „Iubiri”
Heroides sau Epistulae Heroidum - „Eroine” sau „Scrisori ale unor eroine”
Ars amandi - „Arta iubirii”
Remedia amoris - „Remediile iubirii”, replică ironică la Ars amatoria
De medicamine faciei femineae - „Îngrijirea feței feminine”.
Poeme mitologice
Phaenomena
Metamorfoze - „Metamorfozele”, 15 cărți în hexametri cuprinzând 250 legende (un om
sau o zeitate se transformă într-un animal, într-o plantă sau o constelație, în urma unor
întâmplări deosebite), desfășurate cronologic, de la formarea universului până la
apoteoza lui Cezar, divinizat ca o constelație.
Fasti - „Sărbătorile”
Tragedia Medeea, de mare renume în antichitate, s-a pierdut aproape în întregime.

Lirica din exil

Tristia - „Tristele”, în 5 cărți
Epsitulae ex Ponto sau Pontica - „Scrisori de la Pontus Euxinus (Marea Neagră)” sau
„Ponticele”, în patru cărți.

Citate Publius Ovidius Naso: (8 citate)

Sansa este tot timpul puternica, carligul tau sa fie tot timpul aruncat, in balta in
care te astepti cel mai putin, vei gasi peste.
Chiar daca tu nu stii, de multe ori tu poti fi subiectul barfelor de tot felul care
circula in tot orasul.
Intelepciunea vine o data cu anii.
Atat timp cat esti fericit, vei avea multi amici.
Cel care a naufragiat o data se teme si de ape linistite.
Timpurile se schimba si noi ne schimbam odata cu ele.
Mai intai castiga-i dragostea, abia pe urma fa-i cadouri, este mai greu, adevarat,
dar asa trebuie.
Femeia casta este cea pe care nu a vrut-o nimeni.

METAMORPHOSEN LIBER PRIMVS

In nova fert animus mutatas dicere formas
corpora; di, coeptis (nam vos mutastis et illas)
adspirate meis primaque ab origine mundi
ad mea perpetuum deducite tempora carmen!

METAMORPHOSEN LIBER SECVNDVS

Regia Solis erat sublimibus alta columnis,
clara micante auro flammasque imitante pyropo,
cuius ebur nitidum fastigia summa tegebat,
argenti bifores radiabant lumine valvae.

METAMORPHOSEN LIBER TERTIVS

Iamque deus posita fallacis imagine tauri
se confessus erat Dictaeaque rura tenebat,
cum pater ignarus Cadmo perquirere raptam
imperat et poenam, si non invenerit, addit
exilium, facto pius et sceleratus eodem.