Răsfăţici, se aruncă în pat cu gând să se prefacă că a adormit, apoi să se mai joace puţin

singură prin casă; bunicii obosiţi de munca prin grădina de legume, îi promiseră că o vor
vizita în curând; până la venirea lor fetiţa în vârstă de 7 anişori îşi îmbrăcă pijamaua cu
ursuleţi îl gâdilă sub bărbie pe Martinel ursul de pluş cât ea de înalt (care mai nou ţine după
urechea dreaptă un creion de tâmplărie împrumutat de la tataie), aruncă pisicuţa”Albă ca
zăpada” pe pervaz, îşi aruncă propriul corp în pat ,proptindu-şi privirea în steluţele din fosfor
atârnate de lustră, hotărâ să aştepte vizita bunicilor.
Dar Moş Ene ştie el un mare secret prin care aduce somnul în ochii copilaşilor.
Încet, încet, Răsfăţici, deşi nu voia, adormi;
Ascunsă după perdeaua grea, Zâna Vocalelor aştepta răbdătoare, avea nevoie de ajutorul
fetiţei pentru a-şi elibera supusele din închisoare….O luă de mânuţă pe Răsfăţici şi împreună
intrară pe tărâmul poveştilor.
- Cine eşti? Întrebă Răsfăţici frecându-şi ochişorii!
- Sunt Zâna Vocalelor!
- Cine??!! Zâna Vocalelor?? Nu am auzit de tine, am auzit de Zâna Măseluţă, uite i-am
şi dăruit 2 dinţişori, arătă ea cu degetul spre guriţa ştirbă, dar nu-i problemă toată
lumea spune că vor creşte alţii şi mai frumoşi, mai puternici… Am auzit de Zâna
Morcovel, De Zâna din povestea lui Pinochio, cum o cheamăă… am uitat… dar de
tine niciodată…
- Ei bine, niciodată nu e prea târziu, dar de mine să ştii că aud copilaşi care trebuie să
meargă la şcoală…
- Dar eu încă nu merg la şcoală.
- Vei merge şi dacă nu mă ajuţi atunci cred că nici nu mai ai ce căuta acolo.
- Ce vrei să spui?
- Am nevoie de ajutorul tău!
Răsfăţici deschise ochii mari cu uimire; Nu prea i se cerea ei ajutorul, toată lumea îi dădea
ordine: fă asta, nu pune mâna, du-te acolo… dar să-i ceară ei ajutorul!! Hm, niciodată. O
privi pe zână cu neîncredere.
- Ce trebuie să fac?
- Uita acolo în spatele acelor gratii sunt închise supusele mele: vocalele, tu va trebui să
le eliberezi?
- Dar cum?
- Strigându-le pe nume…. Spuse Zâna cu voce pierdută, deja îmi pierd puterile, te rog
ajută-mă, mergi acolo….
Speriată Răsfăţici se apropie de uşa de fier şi strigă cu voce tremurândă:
- Hei e cineva aici, întoarse capul spre zână dar această dispăruse, Trebuie să mă
descurc singură, of de ce mi se întâmplă tocmai mie.
- Ajutorrrrr, se auziră câteva voci, ajutor….
- Cine sunteţi?
- Suntem vocalele, te rugăm să ne ajuţi?
- Dar cum pot eu o fetiţă mică să fac asta?
- Numai tu poţi, trebuie să ne strigi pe nume, şi să scrii pe acea tablă cu creta albă
numele noastre.
- Dar eu nu ştiu… ce mă fac!
- Te ajutăm noi: pentru prima vocală trebuie să spui o poveste.
- Ce poveste?
- Orice poveste, trebuie să spui începutul şi ai să găseşti numele primei vocale.
Răsfăţici, închise ochii şi încercă să-şi amintească o poveste dar în căpuţul ei mic era o
amestecătură de poveşti: toate personajele alergau în toate direcţiile; până la urmă
deschise ochii şi spuse tare, apăsând cu vocea primul sunet: A fost odată….
 -Daaa, bravoooo , acum scrie; Scrie ceea ce ai spus.
Luă creta şi scrise mare : A
Uşa se deshise şi litera „A” păşi afară din închisoare
- Bravo te-ai descurcat foarte bine, acum să încercăm împreună să le eliberăm pe
surorile mele.
- EEEE IIII ce întâmplare!! Se minună fetiţa.
- Bravo, bravo, scrie repede!
- Ce să scriu? Se agită nedumerită Răsfăţici.
- Exact ce ai spus: „E” „I”.
Neîncrezătoare, luă creta albă şi scrise mare în dreptul lui „A” „E”, „I”
Uşa se deschise cu zgomot şi alergând apărură literele „E”şi „I” .
- Îţi mulţumim, îţi mulţumim.
- Oooo, ce aventură, râse Răsfăţici.
- Bravo, acum scrie, sări în sus litera „A”.
- Iar? Ce să scriu?
Exact ce ai spus: „O”.
Apropiindu-se de tablă scrise „O” cu mai multă hotărâre.
Prin uşa deschisă, „O” se rostogoli fericit.
- Îţi mulţumesc uimitoare domnişoară, spuse el făcând o reverenţă.
- Uuuuu…. ce ai spus?
- Scrie repede strigară în cor sunetele eliberate.
- Am spus: Uuuuu.
Luă repede creta şi cu un zâmbet larg scrise: „U”.
Sărind fericită litera aproape zbură lângă celelalte.
- Gata ?
- Nu e gata, mai suntem aici 2 vocale, te rugăm nu ne lăsa aici, fără noi nu ai putea scrie
nici o poveste.
- Seamănă mult cu mine spuse „A”, gândeşte-te te rugăm. Gândeşte-te la un copil mic
mic, ce spune el când începe a vorbi?
- ĂĂĂĂ, ÂÂÂÂ….
Nu mai aşteptă îndemnul, apucă creta şi scrie cu drag pe tablă „Ă”„”
Toate literele se prinseră într-o mare horă şi cântară fericite :
A E I O U Ă Â.
A E I O U Ă Â.
Răsfăţici cânta şi ea.

- Ai reuşit se auzi o voce caldă, acum vei găsi toate aceste vocale în cele mai frumoase
poveşti din lume….
Dar să nu uiţi că pentru a scrie trebuie să foloseşti şi alte litere, pe care le vei învăţa
curând. Îţi mulţumim.
La revedere Răsfăţici.