Sunteți pe pagina 1din 29

Motto:

"Tot ce suntem am învăţat să fim unii de la alţii, dar mai mult de la nimeni."

Laurenţiu Budău

Personajele:

Bibliotecara Hildegard

Deţinutul 79062

-2018-
ACTUL I

SCENA I

Deţinutul 79062 intră încătuşat în încăperea mică a bibliotecii penitenciarului. Se aşază cu


greutate la o masă şubredă. Bibliotecara aduce un teanc de cărţi jerpelite şi i le trânteşte în
faţă.

BIBLIOTECARA (mecanic): Patologii, de Zakhar Prilepin, Bântuiţii, de Chuck Palahniuk,


Cinci fluvii ale vieţii, de Victor Erofeev...

Heblu.

SCENA II

Deţinutul 79062 intră încătuşat în încăperea mică a bibliotecii penitenciarului. Se aşază cu


greutate la o masă şubredă. Bibliotecara aduce un teanc de cărţi jerpelite şi i le trânteşte în
faţă.

BIBLIOTECARA: Pe drum, de Jack Kerouac, Cuiul din creier, de Renzo Trunk, Friederich
Dürenmatt - Pană de automobil, Karel Čapek - Krakatit, Thomas Mann - Muntele vrăjit...
Vrăjeşte-mă! Chiar şi cu o privire care îngheaţă. Chiar şi cu un cui bătut drept în creştet..

Heblu.

pag. 1
SCENA III

Deţinutul 79062 intră încătuşat în încăperea mică a bibliotecii penitenciarului. Se aşază cu


greutate la o masă şubredă. Bibliotecara aduce un teanc de cărţi jerpelite şi i le trânteşte în
faţă.

BIBLIOTECARA: Stanisław Lem - Solaris, John Cheever - Fidela Clarisa, Renzo Trunk -
Abisurile, Montaigne - Eseurile, Erich Maria Remarque - Nimic nou pe frontul de vest... Mai
doreşti ceva în afară de nimic?

Miorlăituri. Sunetul unei păsări înspăimântate care se izbeşte de geam. Heblu.

SCENA IV

Deţinutul 79062 intră încătuşat în încăperea mică a bibliotecii penitenciarului. Se aşază cu


greutate la o masă şubredă. Îşi pune capul în mâini. Bibliotecara aduce un teanc de cărţi
jerpelite şi i le pune cu grijă în faţă.

BIBLIOTECARA: De ce te prefaci că nu sunt o insulă, de ce te prefaci că nu exist?... James


Joyce - Ulise, Renzo Trunk - Colcăiala ostrovului, Stefan Heym - Relatare despre regele
David, Milan Kundera - La fete de l’insignifiance... Aici, chiar că nu ne vede, aici, chiar că
nu ne aude nimeni. Sst!

Un mic cutremur, de fapt o zgâlţâitură. Un urlet dintr-o celulă îndepărtată. O împuşcătură


cu amortizor. Heblu.

pag. 2
SCENA V

Deţinutul 79062 intră încătuşat în încăperea mică a bibliotecii penitenciarului. Se aşază cu


greutate la o masă şubredă. Bibliotecara aduce un teanc de cărţi jerpelite.

BIBLIOTECARA: Gustav Meyrink - Golem, Ernst Jünger – În furtuni de oțel, Kurt


Vonnegut - Abatorul numărul cinci, Jonathan Littell - Binevoitoarele... Nu înţelegi că nu pot
trăi o fărâmă de clipă fără tine, că tu eşti raţiunea mea de-a urca pe o scară până la cornul de
mătase al lunii? Nu?... Bulgakov - Maestrul și Margareta, Rulfo - Pedro Parâmo, Renzo
Trunk - Gheţuri sfărâmate, Vasili Grossman - Viaţă şi destin, Murakami - Kafka pe malul
mării... Dac-ai vrea, am putea să aducem malul mării până aici. Simţi turbarea vulpilor de
sare, simţi stridiile de sub tălpi?

Heblu.

SCENA VI

Deţinutul 79062 intră încătuşat în încăperea mică a bibliotecii penitenciarului. Se aşază cu


greutate la o masă şubredă. Bibliotecara se apropie de el cu un teanc de cărţi jerpelite.

BIBLIOTECARA: Ce naiba? Doar nu ai sângele făcut din celuloză, doar nu eşti făcut din o
claie de câlţi. E atât de multă viaţă în mine încât buşeşte pe de lături! Atinge-mă! Atinge-mă,
molâule!!!... Ah, mă dezguşti mai rău decât o omidă portocalie care face amor cu un perete
verzui!... Vassili Grossman - Panta Rhei, Renzo Trunk - Zero barat, Hannah Arendt -
Originile totalitarismului, Eschil - Orestia.

Heblu.

pag. 3
SCENA VII

Deţinutul 79062 intră încătuşat în încăperea mică a bibliotecii penitenciarului. Se aşază cu


greutate la o masă şubredă. Bibliotecara rămâne nemişcată la locul ei, cu acea satisfacţie
specifică oamenilor din spatele unei tejghele.

BIBLIOTECARA: Ai venit degeaba, domnule Solo. Poţi să te reîntorci împăcat în celula ta.
Da, închipuie-ţi, ai terminat toate cărţile de citit, ai epuizat tot fondul de carte. Dac-ar fi fost
după mine, ar fi cazul să deschidem o şampanie. Din păcate, încă nu s-a inventat nicio
distincţie pentru cititorii înveteraţi.

DEŢINUTUL 79062: ?!

BIBLIOTECARA: Fiecare femeie, domnule Solo, e un tom poliţist plin de meandre.


Reaminteşte-ţi “Rebecca” lui Du Maurier, de ”Fiica timpului” lui Josephine Tey. (Lasciv.)
Ah, cât de uşor m–aş fi lăsat frunzărită în toate capitolele, în punctul culminant... Ah, cât de
uşor m–aş fi lăsat să-mi întorci, cu degetele tale groase, paginile, una câte una, să pui rigidul
semn de carte în mijlocul unei fraze neterminate, să zăboveşti infinit în mijlocul unei
introduceri lungi... Dar dumneata, domnule Solo, ai amânat până la nesfârşit să trăieşti
această clipă, până ai uitat cu totul de ea. Păcat pentr-o aşa irosire fatală de timp. (Îi întinde
glacial mâna.)

DEŢINUTUL 79062: Ce crezi că am fi avut de câştigat, domnişoară Hildegard?

BIBLIOTECARA: Chiar dacă premiul pus la bătaie ar fi fost pielea tăbăcită a unei maimuţe
ori scrotul uscat al unui şacal, tot ar fi trebuit să încercăm. Nu?

DEŢINUTUL 79062: Infinitul este intangibil.

BIBLIOTECARA: Şi totuşi, unii reuşesc să-l măsoare. Bineînţeles, nu e cazul dumitale... Da,
da, trebuie să-ţi mulţumesc frumos (chiar să-ţi fac o uşoară plecăciune) pentru aceşti 17 ani
exemplari petrecuţi “împreună”. Singurul cititor remarcabil al penitenciarului. De fapt, ca să
fim cu adevărat cinstiţi, singurul cititor. Toţi cei de dinaintea ta, toate brutele alea se fofilau
pe aici doar ca să-şi facă rost de materie primă pentru îngrijirea propriului dos... Poate de
asta, Guvernatorul a hotărât să desfiinţeze postul de bibliotecar în favoarea unui desfundător
de haznale calificat. (Îşi retrage mâna.)

DEŢINUTUL 79062: Molimele lovesc doar atunci când te aştepţi cel mai puţin, de fapt e
chiar datoria lor să te ia prin surprindere... Vorbeai cumva despre o plecare?

BIBLIOTECARA: Mă-ntorc să îngraş rândurile bârfitoarelor din ţinutul natal, că despre un


post decent de institutoare, acolo, nici nu poate fi vorba. Nici măcar de unul de infirmieră la
creşa de cruci. Asta e. Din cauza unuia ca dumitale, desigur. Dac-ai fi citit numai cinci pagini
pe zi, dac-ai fi citit doar atât cât recomandă regulamentele în vigoare, ne-ar fi mers la

pag. 4
amândoi bine. Poate nu chiar atât de bine ca în mult trâmbiţata libertate, dar satisfăcător spre
mizerabil, sigur... Dac-ai fi avut norocul, în afara zidurilor ăstora cernite, să fii fost bărbăţelul
meu drăgăstos, ai fi avut parte numai de urme perfecte de cratiţă pe frunte şi un ficat cât se
poate de sănătos. (Suspină tradiţional.) Chiar că eşti hulpav de abstract. De fapt, numai eu
sunt cu adevărat cea vinovată, singura care se acuză fără să fi înţeles pe deplin de ce. De fapt,
despre ce vorbim noi aci?

Heblu.

SCENA VIII

Deţinutul 79062 intră încătuşat în încăperea mică a bibliotecii penitenciarului. Descoperă


lipsa mesei.

BIBLIOTECARA (în timp ce-şi face tacticos buzele): Totul se duce la casare. Inclusiv eu.
După ce voi pleca de aici, vagonul ăsta de cărţi jerpelite va intra direct în soba
comandantului... Ce revoluţionar! În sfârşit, toţi deţinuţii şi gardienii vor respira pe nări, într-
un mod foarte direct, cultură pură. Chiar acum construiesc o rampă din scânduri care duce fix
de aici până la geamul său. Îi auzi ce voioşi sunt?

O voce gâjâită strigă de la subsol: “Ţâţă de mâţă! Ţâţă de mâţă!”

DEŢINUTUL 79062: Va fi o iarnă plină de bufniţe gri. Una neaşteptat de lungă, cu sute de
tone de rebusuri necompletate...

BIBLIOTECARA (total aiurea): Doar pentru reumatici ori pentru cei care suferă de
inaniţie... Vrei să auzi bocetul orcilor?

DEŢINUTUL 79062: De aici, din văgăunile munţilor?!

BIBLIOTECARA: Ultimul tichet! Vrei să-l auzi ori ba?

DEŢINUTUL 79062: Sunt surd pentru viaţa din adâncuri ori pentru cea de deasupra norilor
Cumulus. Nu sunt acolo, dar nici aici, cu toate că mi se pare că, totuşi, încă exist.

pag. 5
BIBLIOTECARA: Chiar că eşti puţin alunecos, dar nu se ştie în ce nebănuite direcţii. Toate
ghidurile pentru disecat elefanţii s-au vândut ca pâinea caldă. La noi n-a mai ajuns niciun
exemplar. Da, da, chiar de sub tipar, îţi vine să crezi? De asta n-a mai ajuns niciunul până
aici. Curaj, domnule Solo, datorită d-tale am pierdut, pare-se, toate procentele privitoare unei
supravieţuiri decente. Să vină Apocalipsa!... În rest, nicio problemă de fond.

DEŢINUTUL 79062: Convinge-mă, domnişoară, că lumea cealaltă este nebună, că viermii


nu pot pătrunde în niciun fel de gând. Nici măcar cu şperaclele.

BIBLIOTECARA: Crezi că dacă ştii mai multe secrete decât alţii, crezi că dacă IQ-ul tău
depăşeşte 300, ai dreptul să judeci? Asta e prea de tot. E chiar scandalos. Afară! Trebuie să
închid. Trebuie să fac inventarul pentru casare. Trebuie să fac ceea ce trebuie.

Se aude scrâşnetul unor piroane smulse din scânduri. Sudalme ireproductibile de salahori.
Un acordeonist versat care cântă cu patimă “Bagă mare, frăţioare! şi “Mă ud pe a voastră
iubire”. Heblu cu scântei.

SCENA IX

Deţinutul 79062 intră încătuşat în încăperea mică a bibliotecii penitenciarului. Constată


lipsa a circa jumătate din rafturi.

DEŢINUTUL 79062: Evident. Nu sunt un om cu aripi, ci cu ţepi! Târâşul nu e forma mea de


înaintare, domnişoară Hilde. Evident, submersiunea nici atât.

BIBLIOTECARA: Şi crezi că eu, dacă nu am urme de cătuşe la mâini, sunt cumva Pasărea
Phoenix ori stăpâna felinarelor purpurii?

DEŢINUTUL 79062: Ce vorbe vor să fie astea? Spre dezamăgirea tuturor reprezentantelor
sexului frumos, unele chestii trebuie să fie neapărat scurte, doar atât cât să poată fi bănuite.

BIBLIOTECARA: Te previn: nu-mi pune pumnul în gură! Ai citit, ai devorat tot ca un virus.
Se şuşoteşte, la toate punctele de control, că eşti cel mai deştept, cel mai tare în clanţă de pe
aici. De asta şi primeşti câte o jumătate de pesmet în plus faţă de ceilalţi.

DEŢINUTUL 79062: Ha, ha! Şi atunci de ce mă poartă gardienii peste tot cu lanţurile astea
ca pe un urs? De ce nu-mi spun pe nume, aşa ca tine, de ce nu-mi spun Solo, de ce-mi spun
toţi 79062?

pag. 6
BIBLIOTECARA: Tocmai de aia, pentru că te dispreţuiesc de moarte, chiar dacă evită să te
privească drept în ochi. Simplu: ca să nu poţi fi deosebit de restul lichelelor de care eşti
înconjurat. De aia. De cealaltă. De tot.

DEŢINUTUL 79062: Pesmetul ăsta suplimentar nu mă face un om liber. Am să ies neapărat


la raport. Am să ajung până la Guvernator, Hilde, până la ministru, până la...

BIBLIOTECARA: Nu fii stupid. Crezi că Guvernatorul, că gardienii lui sunt oameni liberi,
că fac numai ce vor ei? Unele chestii le sunt foarte subtil sugerate din diferite cotloane... De
unde şi până unde fanteziile astea puerile?

DEŢINUTUL 79062 (deschide un geam văruit cu un x): Miroase a fum dulceag peste tot, ca
şi cum s-ar fierbe, la foc mărunt, magiunul de prune. Toamna e cel mai indicat anotimp
pentru cules.

BIBLIOTECARA: Închide-l, mă sufoc! Mai târziu va deveni şi mai înecăcios, ca un zid. Am


stat toată dimineaţa cu şalul ăsta gros peste gură. Ceea ce vezi în jurul ochilor mei nu e niciun
fel de fard.

DEŢINUTUL 79062 (închide geamul ca pe un capac de sicriu): Adio, William Shakespeare,


F.M. Dostoievski, William Faulkner, Henry James, Ernest Hemingway, Jane Austen, Franz
Kafka, Charles Dickens, James Joyce, Thomas Mann, Mark Twain, Vladimir Nabokov,
Virginia Woolf, nefericitule de Renzo Trunk!...

BIBLIOTECARA: Felicitări! Cele mai cumplite lovituri le primeşti din partea celor care te-
au dorit cel mai mult, dar nu te-au putut avea... De azi înainte poţi să-i pui într-un pomelnic
pentru arşi. De fapt şi aşa “nemuritorii” ăştia duhneau de tot soiul de vicii, dar tu, deşteptule,
ai reuşit să-i extermini pentru a două oară. Definitiv. Acum sunt morţi-morţi, iar tu eşti
singurul lor inchizitor. (Cântă cu patimă “Allons enfants de la Patrie/ Le jour de gloire est
arrivé!” şi se aplaudă într-un stil inconfundabil.)

DEŢINUTUL 79062: Crezi? N-aş putea deloc să pun mâna la inimă pentru trebuşoara asta.
Absolut deloc.

BIBLIOTECARA: Continui să mă uimeşti continuu, domnule Solo. Chiar că mă enervezi cu


exactitatea ta. Inteligenţa şi deşteptăciunea sunt două lucruri diametral opuse: alfa şi omega.
Nu mă mai contrazice mereu, nu mai ţine coada pe sus... Nu înţelegi că suntem croiţi să fim
perisabili şi cinici? Mare brânză. Coboară şi tu de pe scara ta de mătase pe pământ. Onorează-
ne cu vizitele tale din când în când.

DEŢINUTUL 79062: Aşa deci?

BIBLIOTECARA: Nu vezi că m-ai lăsat şi fără oxigen? Viaţa înseamnă risc. Cine ştie ce mai
urmează, cine ştie câte mai am de tras de pe urma ta... egoistule. (Tuşeşte groaznic.)

Un greier prevestitor ascuns sub duşumea. Heblu.

pag. 7
SCENA X

Deţinutul 79062 intră încătuşat în încăperea mică a bibliotecii penitenciarului. Constată


lipsa totală a rafturilor.

DEŢINUTUL 79062: Aşa deci! Măcar dacă aş fi bănuit.

BIBLIOTECARA: Întotdeauna ai fost un actor de mâna a cincea, un saltimbanc de duzină.


Te-am prevenit constant de eventualele consecinţe. Nu te mai preface şocat.

DEŢINUTUL 79062: Totuşi, cea mai gravă pierdere nu este distrugerea cărţilor ci...

BIBLIOTECARA: Vorbele tale aruncate în vânt nu mai ajută cu nimic. O posibilă evadare
din actualul decor, posibil da. Printre altele.

DEŢINUTUL 79062: ...Totuşi, cea mai gravă pierdere nu este desfiinţarea acestei biblioteci
insalubre.

BIBLIOTECARA: Nu te mai strădui să fii uimit de ce ai fi putut să prevezi. Vorbele tale de


duh oricum nu mai ajută cu nimic. Sunt ca nişte nisetri fără coadă. Sunt ca nişte undiţe fără
cârlig, ca nişte limuzine Ford ireproşabile, dar care nu pot fi înmatriculate din pricina unor
cretine vicii de procedură. Poate tocmai din cauza asta.

DEŢINUTUL 79062: Totuşi, cea mai...

BIBLIOTECARA: Chiar că eşti hipoacuzic. Iisus nu mai apare la cină, te-ai lămurit? Ar
trebui să ieşi la raport chiar în seara aceasta, chiar acum. Forţează-ţi norocul! Poate, în loc de
latrinier, vor prefera doar o moaşă cu mustaţă bogată ori poate un mim debutant.

DEŢINUTUL 79062: Ai o dantură atât de frumoasă încât ar trebui să porţi neapărat o botniţă
pe măsură. Pentru raport ieşi doar cu o singură problemă. Celelalte apar după ridicarea ei.

BIBLIOTECARA: Clar. Oricum, în ziua de azi, ca mai în toate timpurile, nu se rezolvă nimic
cu prudenţa, doar se mimează starea de grijă.

DEŢINUTUL 79062: Guvernatorul închisorii nu este Doamne-Doamne! Dacă nu l-aş fi auzit


înjurând, dacă nu i-aş fi auzit flatulenţele ca pe nişte salve de tun, poate aş fi avut o cu totul
altă părere. Una favorabilă, desigur.

BIBLIOTECARA: În cazul de faţă, Guvernatorul este chiar Doamne-Doamne, îndrăgostit de


propria creaţie şi profund interesat de bunăstarea creaturilor sale. Fiecare guvernator al unei
închisori este un mic Doamne-Doamne, Solo. N-ai remarcat tocmai tu? E o chestie atât de
elementară, din lipsa contracandidaţilor.

DEŢINUTUL 79062 (respiră greu): Mă dor sinapsele de atâta fum. N-aş fi crezut că pot să
usture până şi clasicii.

pag. 8
BIBLIOTECARA: Şi încă ce. Ei sunt cei care răscolesc conştiinţele şi le aruncă într-o baie de
acid, uitând să le mai agaţe cu cangea iertării şi să le călăuzească la mal.

DEŢINUTUL 79062: Auuu! Mă dor circumvoluţiunile de atâta monoxid de carbon. Lasă-mă


să mă întind aici.

BIBLIOTECARA: Fii bucuros că, la nivelul ăla, mai are ce să te doară. Pe alţii, la nivelul
acela, nu i-a durut niciodată nimic. Pot să depun oricând mărturie.

DEŢINUTUL 79062: Îmi crapă sufletul în mii de cioburi.

BIBLIOTECARA: Nu tragediza. O să-l repare Doamne-Doamne al nostru cu puţin lut şi


scuipat deasupra. “Reparaţii”, cu asta se ocupă. Astea sunt, astea au fost tot timpul
îndeletnicirea Lui de bază. Întoarce-te cătinel în celulă. Nu poţi să adormi, în niciun caz, aici.
E interzis conform regulamentelor... Hei! Trezeşte-te, Solo! Solo! A venit iarna, vremea
eroilor cu spadă şi platoşă a apus. Este anotimpul concluziilor, al renunţării de sine, este
timpul să te opreşti să urci pe o scară care nu duce nicăieri! Mă auzi? Întoarce-te în celulă!
Acum! ACUM!

Heblu. Lumină. Heblu. Un oftat foarte adânc de bărbat foarte singur.

SCENA XI

Deţinutul 79062 intră în încăperea mică şi pustie a bibliotecii penitenciarului.

BIBLIOTECARA (mimând marea surprindere): Te-au lăsat fără nicio cătuşă la mâini?!

DEŢINUTUL 79062: Mda.

BIBLIOTECARA: Nu-mi vine să cred! Te-au lăsat fără niciun lanţ la picioare?!

DEŢINUTUL 79062: Se poate zice şi aşa.

BIBLIOTECARA: Te-au lăsat fără niciun cerc de fier în jurul capului?!... Şi ce bine-ţi stătea.
Parcă erai un martir din anul 100.

DEŢINUTUL 79062: Mi-au zis (sau cel puţin aşa au lăsat să se-nţeleagă): “După ce ţi-am
luat toate hârţoagele, 79062, nu avem de ce să ne mai temem de tine, nici măcar ca de un
gândac ciocolatiu de bucătărie. Da, da, da. Eşti ca şi noi toţi, adică un demn reprezentant al

pag. 9
naturii umane. Adică, un mare nimeni. Hi-hi-hi, pezevenghiule! Un zero pilug, între patru
pereţi.”

BIBLIOTECARA: De fapt, nu mă mai miră chiar nimic. Sper să nu realizeze în veci ce gafă
monunentală au comis şi să-şi dea cu ciocanul de judecător, cu hotărâre, peste falange ori în
mai ştiu eu ce locuri dosnice...

DEŢINUTUL 79062: Mi-au zis: “Vezi cu câte straturi de grăsime vin aici ăştia noii? După
câteva luni petrecute la noi, se topeşte totul ca un troian de zăpadă sub soarele de martie, nu
rămân decât ciolanele susţinute de piele şi zgârci, dar şi alea cedează treptat. Totul e o
chestiune elementară de timp. Aşa şi cu tine şi cu “bibilica” ta scormonitoare în balegă...
Credeai că eşti privilegiat?... Da, da, da. Cai verzi pe pereţi! Te lăsăm noi să zburzi liber, dar
într-o cuşcă ceva mai mare. Atât.”

O voce gâjâită: “Răbdare şi tutun! La muncă silnică, nu la întins mâna!”

BIBLIOTECARA: Nu-l lua în seamă. E un fost contrabandist de miresme. A cărat mai multă
miere decât putea duce. S-a uns tot şi au început să se adune muştele ciopor. Asta i-a fost
fatal. Din cauza unora ca el se pune de râpă toată ordinea instaurată atât de dificil, totul... Ce-
o fi fost în bostanul ălora?

DEŢINUTUL 79062: Îţi vine să crezi? De la un timp, nici celula nu mi-o închid, nici măcar
nopţile, chiar mi-au dat şi dublura de la legătura de chei. Pot să hălăduiesc peste tot.
Bineînţeles, doar până în spatele zidurilor ciuruite de carabine. Dar şi asta înseamnă ceva.
Nu?

BIBLIOTECARA: Sigur. Mare, mare greşeală din partea lor. Sau poate e doar un simplu
calcul funcţionăresc? Oricum, ceva nu miroase tocmai a bine.

DEŢINUTUL 79062: Peste fiecare doamne-doamne al unei închisori există un Doamne-


Doamne al tuturor carcerelor şi izolatoarelor. Şi tot aşa. Şi tot aşa. E ca un cerc vicios, unul
închis.

BIBLIOTECARA: Ce noroc chior peste capul meu. Nu am prea multe bagaje de făcut. Nu
trebuie să mă conduci până la ultima poartă. Sunt o femeie răzbătătoare, poate prea
răzbătătoare pentru o femeie. Mă descurc, mă descurc ca şi până acum, domnule Solo... Tot
ce am de luat este valiza asta mică şi ghiveciul cu ferigă ofilită. Atât şi mai mult nimic.

DEŢINUTUL 79062: Mi-au mai zis: “Cătinel-cătinel! La sfârşit de tot, ţi-o vom lua şi pe
încrezuta aia de Hildegard şi o vom trimite la ea acasă plocon. Dintr-o doamnă va redeveni
ţărăncuţa care a fost, cea care dezgroapă cartofii cu unghiile şi îngrijeşte cu voioşie de râtani.
Asta va fi lovitură noastră fatală, una nesperată pentru tine, cea care-ţi va aduce sfârşitul...
Crezi că n-am fi putut pune, încă de la bun început, în locul ei un bărbat în vână, unul cu
muşchii bine lucraţi? Hă, hă, hă, hă, sulică! Fără cunoaştere poţi pierde totul, dar fără chestia

pag. 10
aia pricăjită, numită “dragoste oarbă”, nu mai însemni nimic pentru Piramida lui Maslow. Hă,
hă, hă, hă! Hă, hă, hă, hă!”

O voce de scapete behăie de la subsol: “Viaţa e drumul şerpuit dintre două adâncituri moi!”

BIBLIOTECARA (se uită agitată la ceas): Nu-l lua nici pe ăsta în seamă. E unul care s-a-
nghesuit toată viaţa după găini negre aruncate peste groapă şi ţuici fierte de nouă ori... Acum
este, acum să fie sfârşitul de tot, domnule Solo?!

DEŢINUTUL 79062: Doar pentru unii. Pentru cei lacomi, ori pentru cei care renunţă prea
uşor... Valiza asta pare destul de grea, de parcă ar fi plină cu borduri. Vrei să te conduc până
la punctul de control?

BIBLIOTECARA: Mă descurc. Trebuie să reînvăţ să nu fiu dependentă de nimeni... Şi pentru


ceilalţi ce e?

DEŢINUTUL 79062: Sfârşitul nimicului. Asta este cel mai dureros pentru ei.

BIBLIOTECARA: Rămâne de apreciat care şi cum! Rămâne de apreciat care şi cu cine!

DEŢINUTUL 79062: Vrei să te conduc?

BIBLIOTECARA: M-ai mai întrebat o dată, nu?... Nu ţi se pare că eşti cam grăbit să mă
expediezi, domnule Solo?

DEŢINUTUL 79062: Eu?! Nici gând. De unde şi până unde ideea asta?

Heblu. O goarnă fără talent care nu prevesteşte nimic.

pag. 11
SCENA XII

Deţinutul 79062 vrea să intre în încăperea mică şi pustie a bibliotecii penitenciarului, dar
este împiedicat de o stinghie pusă ostentativ în mijlocul uşii.

DEŢINUTUL 79062: Încă eşti aici?! Lasă-mă să intru.

BIBLIOTECARA: Orice despărţire brutală trebuie făcută treptat, ca să-i dai victimei senzaţia
c-ar mai putea să mai urmeze ceva care să schimbe totul. Tu eşti doar un deţinut celebru, dar
eu nu sunt o femeie liberă. Cel puţin aşa mă consider.

DEŢINUTUL 79062: Dacă ne-am fi cunoscut înainte, ar fi fost cu totul altfel. Ţi-aş fi dăruit
caleşti intregi de iasomie. Te-aş fi învăţat să păşeşti peste ape ori să prinzi peşti cu mâinile
goale printre stânci. Te-aş fi învăţat să închizi, într-un coş de papură, luna.

BIBLIOTECARA: Înainte de ce, dacă nu sunt tocmai indiscretă?

DEŢINUTUL 79062: Înainte de a ne cunoaşte.

BIBLIOTECARA: Orice exerciţiu de imaginaţie devine inutil. Dacă nu ne-am fi cunoscut


deloc, ar fi fost cu totul altfel, ca o pânză a unui zugrav alcoolic care, din lipsă de bani, îşi
suprapune, rând pe rând, toate nefericirile lui, pe aceeaşi pânză îngroşată de culori... Dar aşa,
totul este aşa cum este. Dar aşa, totul este cum nu ar trebui să fie, adică impecabil de strâmb.

DEŢINUTUL 79062: Tot ce suntem, am învăţat să fim unii de la alţii, dar mai mult de la
nimeni. Nu suntem decât nişte bureţi putrezi, îmbibaţi cu tot soiul de umori.

BIBLIOTECARA: Tot ce sunt, am învăţat să fiu de la tine. De fapt, de la tine am învăţat că


sunt. Ce, credeai că împleteam cipici ori îmi muşcam unghiile în tot timpul orelor când
studiai aici?... Chiar că s-au înşelat cei care credeau că, luându-ţi cărţile, vei fi asemenea lor.

O voce neutră răzbate de la subsol: “Amestecaţi untdelemnul şi apa, boilor! Trebuie să iasă
ceva. Musai.”

BIBLIOTECARA: Nu-l lua în seamă. E unul care se crede mare alchimist. E unul care a fost
găsit cu 200 de tigve de cai şi cu un bici de muscal în beci.

DEŢINUTUL 79062 (îngenunchează): Lasă-mă să intru!... Lasă-mă să intru!... Hildeee, te


rog!!!

BIBLIOTECARA: Ce folos... Ce târziu... Ce prostesc...

pag. 12
DEŢINUTUL 79062: Întotdeauna a existat o barieră intre noi, dar acum a devenit de-a
dreptul fizică. Realizezi?

BIBLIOTECARA (îmbătrânită subit): Tu eşti doar un deţinut, 79062, unul printre mulţi alţii,
dar eu nu sunt, în niciun caz, o femeie liberă. Sunt doar un cearcăn fără părinţi. Sunt doar un
cactus uscat, abandonat pe un culoar dezafectat.

DEŢINUTUL 79062: De fapt, dacă ne gândim bine, domnişoară Hilde, nici nu esti încă
femeie. Eşti 79062 bis.

BIBLIOTECARA: Grozavă constatare. Chiar, mulţumesc. Nici nu ştiam de ce obişnuiesc să


mă-mbrac ca o zebră rătăcită de turmă. De fapt nici nu te-ai prea străduit ca să fie altfel,
“tigrule”, cu toate strădaniile mele...

DEŢINUTUL 79062: Încă nu e totul pierdut. Ridică stinghia!

BIBLIOTECARA: Lacătele nu sunt făcute pentru hoţi, ci pentru idioţi. Mă faci să râd foarte
nervos. Mă faci să plâng pe interior, ca o trestie de zahăr... Nu fii copil! Crezi că flinticul ăsta
neînsufleţit, crezi că bucăţica asta de lemn plină de carii poate să te mai oprească?

DEŢINUTUL 79062: Îmi zgârie văzul ca un ciuline uscat.

BIBLIOTECARA: Chiar că ai o mentalitate de puşcăriaş, 79062. Nu fii ridicol. E de ajuns un


simplu bobârnac şi toate cărările-ţi sunt deschise.

DEŢINUTUL 79062: Îmi zgârie auzul, îmi zgârie toate cele 46 de simţuri.

BIBLIOTECARA: Îndrăzneşte! Rupe pisica în două! Sfâşie antilopa în patru!

DEŢINUTUL 79062: Nu pooot! Ce-ar zice ditamai Guvernatorul despre una ca asta? Nu, nu
vreau să-mi pierd libertatea dobândită atât de greu.

BIBLIOTECARA: De la ridicol, ai ajuns la stadiul de jalnic. Care libertate, “gânditorule”,


cea de-a umbla liber într-o puşcărie care se scufundă?! De ce crezi că toreadorii pun cearşaful
roşu înaintea vitelor cu coarne? De proşti?

DEŢINUTUL 79062: Din tradiţia scrisă. Adio, Hilde! Mă scufund în abis!

BIBLIOTECARA: Nu ştiu de ce, dar nu pot să-ţi mai spun pe nume, nici măcar în limba
peştilor fără coadă, scârbiţi de atâta apă... Nu te mai recunosc nici cât albastru sub unghie. De
fapt, ce crezi că mai avem în comun?

DEŢINUTUL 79062: Cum, ai uitat deja tot?! Virginia Woolf, Edgar Allan Poe, Sylvia Plath,
Marchizul de Sade, Ernest Hemingway, Lev Tolstoi, Jonathan Swift, Philip K. Dick, H.P.
Lovecraft, Jack Kerouac...

BIBLIOTECARA: Cam prea multe neamuri cărora n-ai apucat să le strângi mâna la uşă...
Lasă-mă cu toţi iraţionalii, cu toţi sinucigaşii amatori, cu toţi bipolarii, cu toţi dereglaţii tăi
mintali!

pag. 13
DEŢINUTUL 79062: Dac-ar fi fost altfel, am mai fi ştiut unul de altul, am mai fi ştiut cumva
de ei? Poate nici n-am mai fi apucat să ne cunoaştem ori să ne frecăm privirile unul de
celălat, ca un cotoi de un felinar părăsit... Indiscutabil. Ăsta e meritul lor.

BIBLIOTECARA: Tu eşti un deţinut demn de invidiat, unul model, unul care merge pe
sârmă şi ştie să spună cu voce tare “Prezent!”, unul care aleargă pe jar cu botniţa bine prinsă
de maxilare, dar eu nu sunt încă o femeie liberă. Punct!

DEŢINUTUL 79062: Crezi că mai e ceva de pierdut între noi? Ridică stinghia!!!

BIBLIOTECARA: De ce strigi, ai înnebunit?!... Ce faci?!... Dacă o să fim prinşi?

DEŢINUTUL 79062: Creierul meu comandă palmelor mele şi ele îl ascultă orbeşte, de parcă
asta ar fi aşteptat toată viaţa... Nu asta voiai?... Nu?... Spune, strigă că nu.

Cocori de hârtie invadează biblioteca, rotindu-se cu strigăte în jurul îmbrăţişării celor doi.
Cortină de lumină.

pag. 14
ACTUL II

SCENA I

Bibliotecara Hildegard în faţa unei uşi ruginite pe care scrie 79062. Ascultă îndelung. Heblu.

SCENA II

Bibliotecara Hildegard în faţa unei uşi ruginite pe care scrie 79062. Vrea să bată, dar se
răzgândeşte în ultimul moment. Heblu.

SCENA III

Bibliotecara Hildegard în faţa unei uşi ruginite pe care scrie 79062. Bate timid. Heblu.

SCENA IV

Bibliotecara Hildegard în faţa unei uşi ruginite pe care scrie 79062. Bate cu putere. Nici un
răspuns. Heblu.

pag. 15
SCENA V

Bibliotecara Hildegard în faţa unei uşi ruginite pe care scrie 79062. O zgâlţâitură ceva mai
consistentă. Din tavan se scurg fuioare subţiri de var.

BIBLIOTECARA (înspăimântată): Solo!!! Domnule Solo!!!... 79062!!!

Heblu.

SCENA VI

Bibliotecara Hildegard în faţa unei uşi ruginite pe care scrie 79062. Îşi deschide valiza în
dreptul vizetei.

BIBLIOTECARA: La răul Piedra am şezut şi-am plâns, de Paulo Coelho... Jurnalul unei
iubiri, de Nicholas Sparks... Doctor Jivago, de Boris Pasternak... Mierea şi laptele, de Renzo
Trunk... Să nu mă părăseşti, de Kazuo Ishiguro... Cititorul, de Bernhard Schlink... Sfârşitul
unei iubiri, de Graham Greene... Ştiu că nu-ţi place Paulo Coelho, ştiu că eşti dezgustat până
la culme de geniul nerecunoscut al lui Renzo Trunk, dar nu eşti singurul căruia cei doi îi
stârnesc constant repulsii. (Plânge.) Atât am reuşit să mai salvez din flăcări, crede-mă. De ce
eşti atât de crud? Ştiu că mă auzi.

Un foşnet din celulă. Heblu.

pag. 16
SCENA VII

Bibliotecara Hildegard în faţa unei uşi ruginite pe care scrie 79062.

BIBLIOTECARA: E o urgenţă!... Deschide, iubire, deschide, Solo, ştiu că eşti aici!...


Deschide, măcar pentru cât am riscat ca să ajung până aici!... Am atâta nevoie să mă ajuţi!...

DEŢINUTUL 79062 (din spatele uşii): Ia-ţi portativul în spate şi cântă la altă masă!...
Întoarce-te doar când ai să ştii la perfecţie pe cine anume cauţi!

BIBLIOTECARA: Deschide, iubitule!... Am aflat un lucru îngrozitor, unul cutremurător...


Nu vrei să-l afli? Ceva ce ne priveşte în egală măsură.

DEŢINUTUL 79062 (din spatele uşii): Pleacă odată, purtătoare de veşti rele! Ce faci? Şuieră
o locomotivă foarte nervoasă! Nu te mai grăbeşti?

BIBLIOTECARA: Cine pe cine caută?... Nu e evident?... Deschide!... Sunt ameninţată de un


munte de gheare!... Sunt ameninţată de o cascadă de colţi!... (Bate cu putere.)

DEŢINUTUL 79062 (din spatele uşii): Ce repede uiţi! “Fiecare cu celula sa. Acolo e
siguranţa deplină.” Parcă aşa spuneai cu ceva săptămâni în urmă, nu?

BIBLIOTECARA: Nu fii cinic!... Sunt urmărită!... Aud paşi strecuraţi, aud vorbe răsucite,
simt umbre prelingându-se în spatele meu ca nişte bale flămânde!...

DEŢINUTUL 79062 (din spatele uşii): Lasă-mi o pauză de cel puţin câteva secole, ca să pot
reuşi să mă emoţionez pe deplin. Ha, ha! Toţi suntem urmăriţi de către cineva, chiar în timp
ce ni se pare că filăm pe altcineva. Nu ştiai? Tocmai tu... care joci permanent la două capete.
Ce înduioşător!

BIBLIOTECARA: Deschide, sunt urmărită de o umbră de lavă clocotită, una de 2.500 de


grade Celsius!

DEŢINUTUL 79062 (din spatele uşii): De trecutul tău năbădăios, de “zburdălniciile” tale
repetate, nu? De ce nu mi-ai spus că eşti amanta oficială a Guvernatorului? (O lovitură
îndepărtată de tun.) Chiar că nu e frumos, domnişoară!... Un mic test de sinceritate ar fi fost
atât de simplu şi edificator. Un mic gest, doar atât.

BIBLIOTECARA: E o minciună, Solo, una sfruntată rău... (Dându-şi seama că orice negaţie
e inutilă.) De unde, de la cine-ai aflat?!

DEŢINUTUL 79062 (din spatele uşii): Linişteşte-te. De la tine, din guriţa ta boită, în mod
sigur, nu. Cert. Deşi te citesc ca pe-o foaie velină. Deşi şi zidurile au urechi.

BIBLIOTECARA: Dar, dragule, cine credeai că ţi-a scos cătuşele de la picioare, brutele alea
păroase de la fierărie, Pronia Cerească?

pag. 17
DEŢINUTUL 79062 (din spatele uşii): Când aveai de gând să mi-o spui? Repet: De ce nu
mi-ai spus că eşti amanta Guvernatorului?

BIBLIOTECARA: Cine credeai că ţi-a scos cătuşele de la mâini? Amicii tăi liber-cugetători?
Ordinul colonelului? Al ministrului de interne?... Hai să ne ţinem de bancuri!... Ha! Ha! Ha!

DEŢINUTUL 79062 (din spatele uşii): Parezi excelent. De ce m-ai minţit tot timpul,
“iubire”, de ce nu mi-ai spus că eşti amanta oficială a Guvernatorului? Credeai că n-o să se
afle de afacerea voastră până la urmă? Ai fost văzută intrând tiptil, în fiecare seară, în
cabinetul său. Ai fost văzută, ieşind şi mai tiptil, în fiecare dimineaţă din cabinetul său. De
cele mai multe ori, cu părul extrem de ciufulit, cu ţinuta extrem de dezordonată... Ce, credeai
că n-am aflat că biblioteca a fost creată special pentru tine, ca să fii cât mai aproape de
Guvernator?... Ştii ce sunt cu adevărat clovnii? Nişte rataţi ai îndeletnicirilor importante. Da,
da. Nu-ţi cheltui inutil energia să execuţi mima asta nevinovată, domnişoară Tiptil, nu te mai
obosi să tot negi.

BIBLIOTECARA: Lui, crezi că i-am spus ceva despre noi? M-ai întrebat vreodată de asta,
m-ai întrebat? De ce nu m-ai întrebat? Întreabă-mă acum! (Plânge fără lacrimi, dar cu
încredere.)

DEŢINUTUL 79062 (din spatele uşii): Pentru mine, erai mai presus de orice îndoială... Nici
n-am îndrăznit să mă gândesc la asemenea grozăvie.

BIBLIOTECARA: Cercurile de fier din jurul capului tău crezi că s-au desprins de la sine,
crezi?

DEŢINUTUL 79062 (din spatele uşii): Nu te mai împăuna cu elemente care nu te definesc.
Astea din urmă mi le-am scos singur-singurel, pentru că aveam mâinile total libere.

BIBLIOTECARA: Deci, revenim de unde am plecat... Cu adevărat sunt pierdută pentru o


cauză nobilă. Nu-mi mai rămâne decât să...

Uşa celulei se deschide cu scârţâit sinistru.

DEŢINUTUL 79062: O simplă dâră de căinţă este suficientă pentru o întreagă existenţă
petrecută printre mocirle... Intră, nufărule... Eşti singură, da?

BIBLIOTECARA: Niciodată mai mult decât acum şi acum mai mult decât niciodată. DA!!!...
Aşa cred, deşi sunt cu tine... Mă înşel?

Heblu. Baie de lumină. Urletele câinilor de pază. Heblu.

pag. 18
SCENA VIII

Celula 79062. Un gând iritat la culme:“Mai daţi-o-n gleznele mele cu filozofia voastră de
doi bani. Prea mult lugu-lugu, prea mult hara-hara, prea mult Zen. Credeaţi că aici, în
hrubele astea, puteţi avea oarece secrete, că puteţi face paradă de dureri? Ce naivi. Credeaţi
că nu auzim, că nu ştim tot? Avem şi noi parte, de puţină, de ceva acţiune azi, 79062, da? În
hrubele astea numai şobolanii se tot înmulţesc! Daţi-i bice! Rupeţi odată salteaua aia
mânjită de ploşniţe, faceţi-o praf şi pulbere, faceţi măcar voi ceea ce restul nu putem nici
măcar îndrăzni să ne imaginăm!”

DEŢINUTUL 79062 (vizibil stânjenit): Nu e chiar ceea ce se aude, nu e chiar cine crezi. E un
fost piroman, surprins în timp ce voia să incendieze Zidul Plângerii... Nu trebuie să ţinem
cont, în niciun caz, de părerile imature ale unor recidivişti imaturi. De cele ale unor taraţi.

BIBLIOTECARA: Nici nu speram la cine ştie ce intimitate în “casa ta”, dar nici, nici să fiu o
caradaşcă sub lupă. Crezi că e cazul să ne liniştim, să ne regrupăm pe vechile poziţii?

DEŢINUTUL 79062: ...

BIBLIOTECARA: ... De unde se stinge lumina asta stranie care pulsează aidoma unui far?

DEŢINUTUL 79062: De nicăieri. Vine din lăuntrul meu. N-ai remarcat?

Acelaşi gând recidivist: “Jalnic! Parcă sunteţi nişte boxeri de sentimente. Parcă sunteţi o
plută fără apă, parcă sunteţi un orologiu fără limbi!... Chiar, chiar că sunteţi teribil de
jalnici! Exact ca raţele care înoată în varză!”. Hăhăieli. Zgomotul unui aparat de sudură
electric. Flash. Flash. Flash.

pag. 19
SCENA IX

Celula 79062.

BIBLIOTECARA: De când te-am văzut prima oară, am ştiut că eşti tu. Dintr-odată,
biblioteca fadă a închisorii căpăta sens ca un triton care se trezeşte la viaţă, de îndată ce
blocul de gheaţă în care este ţintuit este anihilat de căldura primăverilor timpurii... Îmi
amintesc şi acum; nu, nu m-ai privit în faţă cel puţin trei ani, de parcă te fereai ca de
Gorgona... De parcă aş fi fost Medusa, Stheno şi Euryale la un loc.

DEŢINUTUL 79062: De când te-am văzut prima oară, am putut să jur că eşti tu. Am aşteptat
ca să înţelegi şi tu asta. Toate cărţile acelea le mai citisem o dată, de două, de şapte ori. Unele
din ele le şi... Nu-mi mai spuneau nimic nou, nu-mi mai provocau nicio surpriză, nicio
plăcere, de parcă le-aş fi scris pe toate chiar eu însumi.

BIBLIOTECARA: Înfiorător. Şi de ce trebuie să aflu de-abia acum?

DEŢINUTUL 79062: Trebuia să-mi iau toate precauţiile, toate măsurile de prevedere. Nu
mai puteam să am încredere aşa deodată în altcineva, mai ales după ce suferisem atât... Cea
mai grea carte ai fost, pentru mine, tu. N-aş fi vrut să încep taman cu sfârşitul, deşi, ca să fiu
foarte sincer, nici acum n-am reuşit să te descifrez pe deplin.

BIBLIOTECARA: Fiecare femeie, domnule Solo, e un tom plin de meandre. Reaminteşte-ţi


“Luni de fiere” de Pascal Brukner, de “Povestea târfelor mele triste” a lui Gabriel Garcia
Marquez, de minunatul “Suspinul realului” a lui Ren... Nu, nu, de ultimul dintre ei nu-ţi mai
aminti în veci. Ah, cât de uşor m–aş fi lăsat frunzărită în toate capitolele, în punctul
culminant... Ah, cât de uşor m–aş fi lăsat să-mi întorci, cu degetele tale groase ca nişte
şuruburi de şaisprezece, paginile, una câte una; să pui rigidul semn de carte în mijlocul unei
fraze neterminate, să zăboveşti infinit în mijlocul unei introduceri nesfârşite... Dar dumneata,
domnule Solo, ai tot amânat să gusti, să trăieşti această clipă, până ai uitat cu totul de ea.
Păcat pentr-o aşa irosire fatală de timp.

DEŢINUTUL 79062: Nu-mi mai spune domn. Îmi zgârii auzul ca o cretă care patinează
lugubru pe tabla de clasă ştearsă cu oţet.

BIBLIOTECARA: Dar cum?

DEŢINUTUL 79062: Nu ştiu. Altfel. Sună aiurea ca un reproş, ca un geam mânjit din belşug
cu muştar expirat.

BIBLIOTECARA: De unde vrei să ştiu să-mi aleg foarte atent cuvintele în faţa invaziei unor
emoţii total necunoscute pentru mine?... Trebuie să mai caut mult mai adânc în mine până să-
ţi găsesc adevăratul nume... Cel care să te definească foarte exact.

pag. 20
DEŢINUTUL 79062: Am destulă răbdare pentru un bărbat singur. De altfel, nici dacă n-aş
avea prea multă, n-aş avea de ales. Mai ales în locaţia asta total improprie pentru tandreţuri cu
voal.

BIBLIOTECARA: E un adevărat miracol că ai supravieţuit. Cum de-ai reuşit să rezişti atâţia


ani?! E atât de cancer aici încât am senzaţia că ochii îmi sunt două sfere de gheaţă.

DEŢINUTUL 79062: Dar e atât de multă lumină în schimb, încât ai crede că toţi pereţii ăştia
sunt zugrăviţi cu fosfor.

BIBLIOTECARA: Mă dor ochii. Sunt total bulversată de toate sentimentele, de toate veştile
astea noi, pe care nu ştiu pe ce sertar să le pun.

DEŢINUTUL 79062: Între Bine şi Rău nu există punţi!

O serie de mici cutremure. Sunete de paşi care aleargă haotic. Strigăte. Împuşcături
repetate.

DEŢINUTUL 79062: Se pare că şi suportabilitatea are limitele ei... S-a pornit, deja,
răzmeriţa?

BIBLIOTECARA (impacientată): Conform protocolului, în cazul cataclismelor de orice


natură, trebuie să predau de urgenţă cheile aflate asupra mea supraveghetorului-şef. E o
întreagă birocraţie bine pusă la punct. Printre multe altele, trebuie să iau, de îndată, o hotărâre
în ceea ce nu ne priveşte.

DEŢINUTUL 79062: Calm! Guvernatorul hotărăşte doar peste trupuri!... Atât!... Rupe-o cu
el!... Aşteaptă să se liniştească lucrurile!... Rămâi aici!... Nu ieşi!... Este prea periculos pentru
o femeie atât de fragilă!...

BIBLIOTECARA: Eşti ferm convins de ceea ce spui?

DEŢINUTUL 79062: Evident. Rămâi aici, cel puţin până se liniştesc apele.

BIBLIOTECARA: Trebuie neapărat să ies. Asta ar putea schimba enorm de multe lucruri
între noi doi. Pentru tine, în mod sigur.

DEŢINUTUL 79062: Calm!... Aşteaptă să se liniştească lucrurile!... Rămâi aici!... Nu ieşi!...


Este prea periculos pentru o femeie croită din porţelan!...

Zgomotele continuă să se intensifice constant. Vacarm insuportabil. Heblu.

pag. 21
ACTUL III

SCENA I

Cabinetul Guvernatorului. Deţinutul 79062 şi Bibliotecara se privesc foarte insistent, de


parcă s-ar fi văzut pentru prima oară. Heblu.

SCENA II

Cabinetul Guvernatorului. Deţinutul 79062 cercetează atent încăperea cu pereţi fisuraţi.


Bibliotecara îşi face misterioasă vânt cu o hârtie făcută sul.

DEŢINUTUL 79062: Ce e cu hârtia asta?

BIBLIOTECARA (râde provocator): O pereche de aripi! De fapt, două!... De ce te tot


foieşti?

DEŢINUTUL 79062: Nu văd baldachinul...

BIBLIOTECARA: Care baldachin?!

DEŢINUTUL 79062: Patul de campanie. Să nu-mi spui că o făceaţi aici... pe birou ori pe
scaunele astea şubrede.

BIBLIOTECARA: Muhaha!... Nu fii stupid!... Crezi că între un bărbat şi o femeie, ăsta e


unicul element de legătură?

DEŢINUTUL 79062: Parcă mai ştiu ce să cred. Oricum, un element esenţial. Deci?

BIBLIOTECARA: Schimbă subiectul. Ţi-e foame?

DEŢINUTUL 79062: Parcă mai ştiu dacă mi-e foame. (Ciocăneşte mobilele ca un expert.)

BIBLIOTECARA: Ţi-e sete?

DEŢINUTUL 79062: Parcă mai ştiu dacă... Ce spuneai că m-ai întrebat?

pag. 22
BIBLIOTECARA: Opreşte-te odată, Solo! Mă exasperezi! Unde ţi-e celebrul calm olimpian?

DEŢINUTUL 79062: Dacă o să fim prinşi? Ce căutăm noi, Hilde, aici? Pe noi înşine, în
niciun caz. Eşti prea sofisticată, prea încifrată pentru spaţiul ăsta lugubru. Când te privesc,
îmi vine să recit Biblia în aramaică. Nu te mai înţeleg aproape deloc.

BIBLIOTECARA: Nu cumva tu simplifici prea mult? Exact ca şi un număr urmat doar de


zerouri. Cu toate astea, nu-ţi port nicio pică pentru că nu vrei să trăieşti în prezent... Te-am
întrebat doar dacă ţi-e foame. Atât.

DEŢINUTUL 79062: Şi eu ce ţi-am răspuns? Ţi-am răspuns ceva?

BIBLIOTECARA: Nimic. De fapt, tot ce trebuia.

DEŢINUTUL 79062: Aha!

BIBLIOTECARA: Stai jos. Cognac sau absint?

DEŢINUTUL 79062: Da.

BIBLIOTECARA: Ce “da”, gelosule?

DEŢINUTUL 79062: Vreau... De fapt nici eu nu ştiu ce mai vreau. De fapt, tu eşti
specialista... Îmi recomanzi călduros ceva?... Nu ştiu ce merge mai bine după un pesmet
mucegăit.

BIBLIOTECARA (toarnă din cele două clondire în acelaşi pahar): Santé, liberté, égalité,
fraternité!

DEŢINUTUL 79062: Prea mulţi de ”é”... De fapt, pentru ce bem, Hilde?

BIBLIOTECARA (râde): Pentru... gură, domnule Solo. Sau pentru orice altă parte a corpului.
Ce preferaţi?

DEŢINUTUL 79062: Gura este doar o simplă terminaţie a creierului.

BIBLIOTECARA: Pentru toţi cei care s-au dus după nasul altora sau au fost duşi de propriul
nas. E mai bine aşa?

DEŢINUTUL 79062: Santé?!... Pentru cine?

BIBLIOTECARA: Pentru: Manifestul Comunist al lui Karl Marx şi Friederich Engels,


Principele - Niccolo Machiavelli, Mein Kampf, de Adolf Hitler, Vladimir Ilici Lenin - Opere
complete, Originea speciilor - Charles Darwin, Republica - Platon, Bogăţia naţiunilor - Adam
Smith, Tucidide - Istoria Războiului Peloponesiac, Moise Maimonide - Ghidul rătăciţilor,
Cabala, Erasmus din Rotterdam - Elogiul nebuniei, Martin Luther - Despre captivitatea
babilonică a Bisericii, Nicolaus Copernicus - Despre mişcările de revoluţie ale corpurilor
cereşti, John Locke - Eseu asupra intelectului omenesc, Edward Gibbon - Istoria declinului şi
prăbuşirii Imperiului Roman, William Godwin - Justiţia Politică, Thomas Robert Malthus -
Eseu asupra principiului populaţiei, Friedrich Nietzsche - Aşa grăit-a Zarathustra, Cărticica

pag. 23
roşie a preşedintelui Mao Zedong, Georges Ivanovitch Gurdjieff - Poveştile lui Beelzebub
nepotului său, Thomas Kuhn - Structura revoluţiilor ştiinţifice.

DEŢINUTUL 79062: Nu pot să beau pentru aceşti care-mi displac aproape total, pentru
aceşti care şi-au scos proprii demoni şi i-au alungat prin lume.

BIBLIOTECARA: Pentru “Scopul scuză mijloacele”, scorţosule, “Banii şi apa”, “Revoluţii


de paie”, “Eseu incomplet asupra sentimentelor nevertebratelor”, “Dacă nu poţi să silabiseşti,
urlă”. Toate, toate ale aceluiaşi gernial Renzo Trunk pe care tu, nu ştiu din ce înalt motiv, îl
consideri submediocru.

DEŢINUTUL 79062: Unde e scuipătoarea?... Mi-e rău!

BIBLIOTECARA (scoate o baionetă ruginită dintr-un sertar): Atunci, cel puţin, dacă nu poţi
să bei, mănâncă pentru unul ca el! Poate, aşa reuşeşte să mai crească şi el puţin în ochii tăi.

DEŢINUTUL 79062: Chiar că ai un scop bine determinat. Mă înspăimânţi mai ceva ca dinţii
unui şacal triped!

BIBLIOTECARA (taie cu dexteritate o conservă foarte dură): Stai, odată, jos! Unde te tot
uiţi? Iisus nu mai apare la cină azi. Are programat altceva... Mănâncă!

DEŢINUTUL 79062: Nu ştiam că ai atâta forţă, atâta putere de convingere.

BIBLIOTECARA: Nici eu. Mestecă!

DEŢINUTUL 79062 (timid): N-am niciun chef. Vreau să facem dragoste, Hilde... să scăpăm
de toate aluviunile care s-au năpustit peste noi din toate părţile. Doar dra-gos-te.

BIBLIOTECARA: Stelele nu se văd din oraşele mari. Mestecă bine, ţi-am zis! Mestecă!

Heblu. Un geamăt surd de farfurie spartă.

pag. 24
SCENA III

Cabinetul Guvernatorului. Deţinutul 79062 mănâncă în surdină, supravegheat atent de


Bibliotecară. Heblu.

SCENA IV

Cabinetul Guvernatorului.

BIBLIOTECARA: Filozofia pe burta goală a fost întotdeauna păguboasă, chiar a stat la baza
atâtor conspiraţii. Ţine hârtia asta şi pune-o undeva!

DEŢINUTUL 79062 (ironic): “Aripile”?

BIBLIOTECARA: Da, aripile...

DEŢINUTUL 79062: Acum îmi este şi mie clar. Totul, deşi nu înţeleg mai nimic. De când o
ţin în palmă, mă simt ca un fulg.

BIBLIOTECARA (îi arată nişte planuri îngălbenite scoase dintr-un sertar): Ştiai că
închisoarea a fost construită pe marginea unei prăpăstii?...

DEŢINUTUL 79062: Aflu acum.

BIBLIOTECARA: Mai bine mai târziu decât niciodată. Aripa stânga a clădirii s-a prăbuşit
deja în hău. Şi odată cu ea şi...

DEŢINUTUL 79062: Şi odată cu ea şi?...

BIBLIOTECARA: Scapă cine poate. La următorul cutremur se va duce de râpă totul. Toţi
stâlpii de susţinere, toate grinzile mai au o chemare. De fapt, aşa a fost calculat. Când şi-a dat
seama în sfârşit de asta, Guvernatorul a fost cel care a plecat în secret primul. La scurt timp,
după ce s-a răspândit vestea, au tăiat-o şi gardienii.

DEŢINUTUL 79062: Puteai să pleci şi tu. Aveai doar o valiză pregătită şi o ferigă uscată
într-un ghiveci... Ce-ţi trebuia mai mult?

BIBLIOTECARA: Nu m-a lăsat sufletul. Ştii cât de mult îmi plac florile. Mai ales cele
uscate.

pag. 25
DEŢINUTUL 79062: Ce generoasă. Pe mine m-a lăsat demult bucata aia de carne care
palpita tembel în faţa oricărei neînsemnate schimbări.

BIBLIOTECARA: Ce diabolic... Ce plan măreţ!... Să scapi de toţi indezirabilii acestei lumi


printr-un accident simulat şi nimeni să nu te poată acuza chiar de nimic.

DEŢINUTUL 79062: Încă mai poţi să pleci. Trebuie să mai existe cumva o soluţie şi pentru
tine. Primii se salvează copiii, bătrânii şi femeile, nu?

BIBLIOTECARA: Te-ai întrebat dacă încă îmi mai doresc să plec?

DEŢINUTUL 79062: Ce-s copilăriile astea, Hilde?

BIBLIOTECARA: Ce să fie, Solo?

DEŢINUTUL 79062: Spune-mi doar 79062. Spune-mi doar Zero.

BIBLIOTECARA: ... Dac-ai vrea, am putea să aducem malul mării până aici. Simţi turbarea
vulpilor de sare, simţi stridiile de sub tălpi?

DEŢINUTUL 79062: Acum, da.

BIBLIOTECARA: Eşti liber ca o pasăre fără picioare. Desfă sulul. Nu cred că muşcă.

DEŢINUTUL 79062: Ce?... “Act de graţiere a deţinutului 79062”?!

BIBLIOTECARA: Întocmai. Aripile tale. La insistenţele mele...

DEŢINUTUL 79062: ...nocturne şi repetate! Nu-mi mai aduce aminte!

BIBLIOTECARA: În urmă insistenţele mele diurne, nocturne şi repetate, după o analiză


minuţioasă a cazului tău, Guvernatorul a aceptat cererea ta de graţiere.

DEŢINUTUL 79062: Dar n-am făcut nicio cerere de graţiere! Din închisoarea asta de
maximă securitate, nimeni n-a fost graţiat până azi. Ar fi fost inutil să încerc.

BIBLIOTECARA: Nimeni, dacă nu te adăugăm şi pe tine. Înţelegi de ce nu am plecat până


acum? Voiam să ne eliberăm împreună. Împreună, 79062!

DEŢINUTUL 79062: Împreună, 79062 bis!

BIBLIOTECARA: De azi înainte vreau să mă priveşti ca pe o pură!

DEŢINUTUL 79062: De azi înainte, chiar de îmi va fi foarte dificil, am să te privesc doar ca
pe o pură, chiar ca pe o sfântă.

BIBLIOTECARA: Să nu exagerăm, domnule Solo! Vreau să-ţi fac o mărturisire, chiar două.
Ultimele.

DEŢINUTUL 79062: Şochează-mă!

BIBLIOTECARA: Guvernatorul este...

pag. 26
DEŢINUTUL 79062: Nu vreau să mai discutăm în veci şi de-a pururi despre amanţii tăi.

BIBLIOTECARA: Guvernatorul a fost, este şi va fi... fratele meu. Chiar dacă asta nu-l
absolvă de multele-i păcate.

DEŢINUTUL 79062: ...

BIBLIOTECARA: ...

DEŢINUTUL 79062: Deci toată povestea aia urâtă cade...

BIBLIOTECARA: Fără îndoială.

DEŢINUTUL 79062: Acum, fără să fac niciun fel de efort, te văd aşa cum eşti: ca o batistă
din dantelă albă, strălucitoare, purtată uşor de vânt!

BIBLIOTECARA: Totuşi, de dragul marii literaturi, trebuie să-ţi fac o mărturisire completă.

DEŢINUTUL 79062: Acum că m-am liniştit total, poţi să-mi spui orice.

BIBLIOTECARA: Nu te iubesc decât 50%! Celelalte procente sunt alocate celui mai mare
scriitor pe care l-a dat omenirea.

DEŢINUTUL 79062: Nu e nimic de condamnat! E normal să-l iubeşti, să-l idolatrizezi pe


Shakespeare!

BIBLIOTECARA: E vorba de... Renzo Trunk, puiule! Cel mai mare scriitor şi necunoscut al
planetei! Unii spun că nici n-ar fi existat cu adevărat, dar asta e desigur o mare prostie. În
ordinea preferinţelor mele, Shakespeare ocupă un modest loc cinci!

DEŢINUTUL 79062: ...

BIBLIOTECARA: Enervează-te!... Dă cu pumnul în zid!... Sparge un scaun!... Fă ceva! Aşa


ar fi normal!

DEŢINUTUL 79062: Am un motiv foarte întemeiat pentru lipsa asta totală de reacţie. Mai
ales că am confirmarea că mă iubeşti 100%! (O îmbrăţişează cu putere.)

BIBLIOTECARA: ?!

DEŢINUTUL 79062: Renzo Trunk e... pseudonimul meu. (Încearcă s-o îmbrăţişeze din nou,
dar întâmpină rezistenţă.) Ce ai, nu-ţi vine să crezi?... Închipuie-ţi! Da, da, eu sunt Renzo
Trunk, autorul “Zidurilor care respiră”!... Ce e cu faţa asta de zile mari?

BIBLIOTECARA: Crezi că e moral să te culci cu idolii tăi?

DEŢINUTUL 79062: Cu toţi, nu... Cu cel mai mare dintre ei, se pare că da!

pag. 27
SCENA V

Celula 79062-79062 bis. O nouă serie de zgâlţâituri.

BIBLIOTECARA: De unde-am plecat şi unde-am ajuns? E mult mai bine aici decât în partea
cealaltă, nu crezi? Cu toate că stăm între aceste ziduri ca sub o sabie a lui Damocles. Cu toate
că în închisoarea asta de maximă siguranţă nu suntem absolut în nicio siguranţă... Dac-am fi
plecat la timp...

DEŢINUTUL 79062 (mecanic): Gara Minciunilor, Larve de foc, Stârvuri, Comisia, Povestiri
din Casa Verde, Familiara, Călătoriile potcoavei, Adalberto şi semnele lui, Puşca şi condeiul,
De ce unii sunt mai mici decât alţii, Cartea lui Atamaste, Viola fără grai, Salve de glorie,
Tuneluri fără memorie, Memoriile unei coarde bătrâne, Cursa de struţi, Abolirea modernităţii,
Cei care au murit sănătoşi şi sătui, Clasica bătaie pe umăr, Codex Maximus (în varianta
minimală)...

BIBLIOTECARA: Înfiorător. Chiar că sunt ignorantă. N-am auzit în viaţa mea de titlurile
astea.

DEŢINUTUL 79062: Linişteşte-te. Nici n-ai fi avut cum. (Arată spre propriul creier.) Încă
n-au avut debutul editorial. Poate că nici n-o să-l aibă. Dar poate că nici asta nu este atât de
important. Un singur cititor fidel îmi este de ajuns.

BIBLIOTECARA: Nu se mai aude nimic. Parcă suntem într-un sarcofag.

DEŢINUTUL 79062: Nu parcă. Chiar suntem. Muzica de operă ne mai lipseşte. Ştii să cânţi
ceva?

BIBLIOTECARA: Operă? Nu! Ştiu doar câte ceva de la orele făcute împreună cu un bătrân
pianist, dar n-am mai încercat demult; nici nu mai ştiu dacă-mi aduc aminte cuvintele... Ar
putea să sune total nepotrivit, dar total aiurea... N-aş vrea să rămâi cu impresii greşite despre
mine.

DEŢINUTUL 79062: Cântă!

BIBLIOTECARA: Bine, dar să nu te aştepţi la prea mult de la o amărâtă de bibliotecară... Să


nu râzi, da, biblioteca mea vie, promiţi? N-aş vrea să mă fac tocmai acum de ruşine în faţa
unei adunări atât de selecte. (Un vuiet apocaliptic.)

DEŢINUTUL 79062: Se pare că timpul ne este cam drămuit. Cântă... te rog!

BIBLIOTECARA (începe timid, apoi din ce în ce cu mai multă convingere): Lanţuri de


iederă vin să cuprindă/ Ceata de grauri pripăşită în tindă./ Luna începe de un cui să se
prindă...

CORTINA

pag. 28