DENTISTICĂ PREVENTIVĂ

SUBIECTE EXAMEN ANUL III

Examen practice

1. Revelarea plăcii bacteriene. Obiective. Protocol clinic. Substanţe

revelatoare de placă bacteriană.

Obiectivele acţiunii de revelare a depozitelor de placă bacteriană sunt:

conştientizarea pacienţilor asupra existenţei depozitelor de placă bacteriană şi
explicarea patogenităţii acesteia în raport cu dinţii şi parodonţiul marginal;
motivarea acţiunilor de igienizare profesională a cavităţii orale şi de îndepărtare a
factorilor favorizanţi depunerii de placă bacteriană;
verificarea eficienţei şi corectitudinii efectuării periajului dentar (cel mai practic
mijloc de îndepărtare a plăcii bacteriene);
calcularea indicilor de igienă orală şi aprecierea ei de-a lungul şedinţelor de
tratament. Pacienţii care nu respectă regulile de igiena orală nici după
demonstrarea tehnicilor de periaj, nu oferă garanţia menţinerii rezultatelor terapiei
aplicate;
evaluarea legăturii ce există între maturizarea plăcii bacteriene şi ritmul
inflamaţiei gingivale;

SUBSTANŢE REVELATOARE DE PLACĂ BACTERIANĂ

Pentru vizualizarea plăcii bacteriene se folosesc metodele de colorare in vivo cu

substanţe colorante denumite revelatori de placă bacteriană.
Calităţile pe care trebuie să le îndeplinească un revelator de placă bacteriană
sunt:
să nu fie toxici sau alergici;
să aibă un index bun de colorare, realizând o colorare selectivă;
colorarea să fie imediată, să persiste după clătirea orală şi să poată fi îndepărtată
cu uşurinţă prin periaj;
utilizare facilă şi să nu necesite condiţii speciale de depozitare;
să prezinte gust agreabil;
 să fie uşor de procurat şi ieftin.
Revelatorii de placă bacteriană disponibili în prezent încearcă să se încadreze în
regulile expuse, dar nu există încă reprezentantul ideal.
În practică se folosesc următoarele substanţe colorante:
soluţii colorante (ca soluţii de clătire, sau spray-uri) cu: fuxină bazică 0,03%,
albastru de toluidină 1%, albastru de metilen 2%, hematoxilină 0,1% eozină 1%,
tinctură de iod 2%, eritrozină
coloranţi pe bază de fluoresceină - se vizualizează cu lampa Wood
drajeuri sau comprimate colorante, care se dizolvă în salivă şi produc colorarea
plăcii bacteriene, mono sau bitonic- Placolor, Ceplac, Red-Cote, Revelan, Oral B,
Mira-2- Ton
coloranţi bitonici, care colorează placa bacteriană tânără în violet şi placa
bacteriană matură în albastru.
Protocolul clinic de revelare a plăcii bacteriene
clătire orală cu apă simplă sau utilizarea spray-ului de apă şi aer pentru
îndepărtarea depozitelor moi şi a resturilor alimentare;
vaselinarea buzelor pentru a evita colorarea lor;
aplicarea revelatorului de placă (soluţie - cu bulete de vată prin badijonare sau
tabletă - se va plimba prin gură până la dizolvare);
clătirea cavităţii orale pentru îndepărtarea surplusului de colorant;
aprecierea gradului de colorare;
îndepărtarea colorantului prin periaj profesional cu paste abrazive;

2. Indici de igienă orală. (OHI)

Indicele de igienă orală (OHI) este un indice combinat, compus din Indicele de depozite
moi (DI – detritus index) şi Indicele de tartru (CI – calculus index).

Fiecare din aceşti doi indici este determinat numeric pe baza cantităţii de depozite
moi, respectiv tartru găsită pe suprafaţa vestibulară şi orală a fiecărui dintre cele trei
segmente ale arcului dentar maxilar şi mandibular

Fiecare segment este examinat pentru depozite moi şi pentru tartru. Se ia în calcul
dintele cu valoarea cea mai mare pentru segmentul respectiv.

Criteriile pentru clasificarea depozitelor moi

SCOR CRITERIU
 0 Depozite moi sau coloraţii absente.

1 Depozite moi prezente în treimea gingivală (dar

nu mai mult) sau coloraţii extrinseci fără depozite
moi.

2 Depozite moi prezente între o treime şi două

treimi din suprafaţa dintelui.

3 Depozite moi prezente pe o întindere mai mare de

două treimi din suptafaţa dentară analizată.

Criteriile pentru clasificarea depozitelor de tartru sunt prezentate în tabelul 3.2.

Tabelul 3.2. Criteriile pentru cuantificarea depozitelor de tartru.

SCOR CRITERIU

0 Depozite de tartru absente.

1 Depozite de tartru supragingival prezente în treimea gingivală

(dar nu mai mult).

2 Depozite de tartru supragingival prezente între o treime şi

două treimi din suprafaţa dintelui sau tartru subgingival sub
formă de insule de-a lungul zonei cervicale, sau ambele forme
prezente

3 Depozite de tartru supragingival prezente peste două treimi

din suprafaţa dintelui sau tartru subgingival sub formă de
bandă continuă de-a lungul zonei cervicale, sau ambele forme
prezente
Indicele de igienă orală simplificat (OHI –S) – Green şi Vermillon, 1964.
OHI-S diferă faţă de OHI prin numărul de suprafeţe dentare analizate (6 în loc de 12) şi
prin metoda de selecţie a suprafeţelor dentare care vor fi analizate.

Indicele simplificat de igienă orală (OHI-S) este un indice combinat, compus din Indicele
de depozite moi (DI – detritus index) şi Indicele de tartru (CI – calculus index).

Fiecare din aceşti doi indici este determinat numeric pe baza cantităţii de depozite moi,
respectiv tartru găsită pe suprafaţa vestibulară a dinţilor maxilari aleşi şi de pe suprafaţa linguală
a dinţilor mandibulari aleşi
În situaţia în care lipseşte un dinte din zona respectivă şi poate lua în calcul un dinte
alăturat.

DI = (suma scorurilor depozitelor moi) / numărul suprafeţelor dentare analizate.

CI = (suma scorurilor depozitelor de tartru) / numărul suprafeţelor dentare

analizate.

OHI= CI + DI

3. Indici epidemiologici ai cariei dentare. Indicele CAO, CAOs.

Indice epidemiologic care indica experienta carioasa a subiectului

CAOD- dinti cariati(C), absenti(A), obturati(O)

CAOS- suprafete cariate(Cs), absente(As), obturate(Os)

4. Indici de placă bacteriană. Indicele Quigley-Hein, O’ Leary, API.

1. Indicele de placă Quigley Hein modificat de Turesky

Indicele de placă Quigley Hein modificat de Turesky (1970) cuantifică prezenţa plăcii
bacteriene pe suprafeţele vestibulare şi orale ale dinţilor, cu excepţia molarului de minte.
0 Depozite de placă bacteriană absente.
1 Depozite de placă bacteriană la nivelul marginii gingivale, sub formă de insule,
2 Depozite de placă bacteriană la nivelul marginii gingivale, sub formă de bandă
continuă, până la 1mm
3 Depozite de placă bacteriană la nivelul marginii gingivale, până la o treime din
coroana dintelui
4 Depozite de placă bacteriană la nivelul marginii gingivale, între o treime şi două
treimi din coroana dintelui
5 Depozite abundente de placă bacteriană, care depăşesc două treimi din coroana
dintelui
Indicele de placă Quigley Hein pentru toţi dinţii, cu excepţia molarilor de minte se
determină prin împărţirea sumei tuturor scorurilor vestibulare şi orale la numărul de
suprafeţe examinate (maxim 56).
 Pentru simplificare, sau pentru studii epidemiologice se poate calcula indicele de
placă Quigley Hein pe dinţii Ramfjord (16, 21, 24, 36, 41, 44), pe suprafeţele vestibulare
şi orale.

2. Indicele de placă O'Leary

Indicele de placă O'Leary este un indice calitativ şi procentual de placă bacteriană,
deoarece nu contorizează decât prezenţa sau absenţa plăcii de pe suprafeţele vestibulare, orale,
meziale şi distale ale fiecărui dinte, cu excepţia molarului de minte.
Indicele de placă O'Leary se calculează împărţind suma tuturor suprafeţelor cu placă
bacteriană la numărul total de suprafeţe examinate înmulţite cu o sută.

IP = Nr. total de suprafeţe cu placă bacteriană X 100

Nr. Total de suprafeţe examinate

3. Indicele API
Spaţiile aproximale sunt cel mai mult neglijate în cursul practicării igienei orale
individuale.
La nivelul spaţiilor aproximale, ca urmare a stagnării resturilor alimentare şi
colonizării cu floră microbiană, se creează nişe ecologice ce întreţin şi amplifică
inflamaţia ţesuturilor parodontale.
API apreciază calitatic şi procentual acumularea plăcii bacteriene în spaţiile
aproximale

Numarul sup rafetelor aproximale cu placa

API = Numarul sup rafetelor aproximale exa min ate x 100

Pentru calculul API se examinează suprafeţele aproximale privind dinspre

vestibular în cadranele II şi IV şi dinspre oral în cadranele I şi III.
Aprecierea stării de igienă orală în funcţie de valoarea API se face după
următoarea scală de valori:
API = 100-70% - igienă total nesatisfăcătoare;
API = 70-35% - igienă orală medie;
API = 35-25% - igienă orală relativ corectă;
API < 25% = igienă orală optimă

5. Indici de inflamaţie gingivală : Indicele SBI. Indicele PMA

1. Indicele de sângerare gingivală SBI

BI este un indice procentual, care se calculează în acelaşi fel ca şi API, cu ajutorul
tabelului în diagonală (Figura 3-12), numai că de această dată facem referire la
sângerarea papilară (Figura 3-13 a,b,c).
 Indicele de sângerare gingivală SBI este un indice corelat cu API, care apreciază
sângerarea la nivelul spaţiilor aproximale. Astfel se poate să facem corelarea dintre
maturarea plăcii bacteriene de la nivelul situs-urilor proximale şi fenomenele inflamatorii
de la acest nivel (Error: Reference source not found).

Numarul spatiilor aproximale cu sangerare

BI = Numarul spatiilor aproximale examin ate x 100

2. Indicele PMA
Indicele PMA (P-papila, M-margine, G-gingie ataşată) (Error: Reference source
not found) indică prezenţa sau nu a inflamaţiei gingivale la nivelul grupului frontal
maxilar şi mandibular (de la canin la canin). Prezenţa sau absenţa inflamaţiei se notează
cu 1, respectiv 0 pentru: papilă (P), margine gingivală (M), gingie ataşată (A). Valoarea
totală reprezintă indicele PMA şi poate fi maxim 36.

6. Indici parodontali : Indicele CPITN

CPITN – Community Periodontal Index Treatment Needs (Ainamo, 1982)

(Error: Reference source not found) utilizează pentru evaluare trei indicatori ai statusului
parodontal:
prezenţa sau absenţa sângerării gingivale;
tartrul supra- şi subgingival;
adâncimea pungii parodontale.
CPITN stabileşte necesarul de tratament parodontal (TN) în funcţie de situaţia
clinică (CPI).
Pentru evaluarea CPITN se foloseşte o sondă parodontală cu vârf sferic, cu
diamentru de 0,5mm, cu gradaţii la 3,5, 8,5 şi 11 mm. De obicei porţiunea dintre gradaţia
3,5 mm şi 8,5 mm este colorată în negru pentru a uşura determinările.
Sextanţi. Cavitatea orală este împărţită în sextanţi definiţi prin numărul dinţilor
astfel: 18-14, 13-23, 24-28, 38-34, 33-43, 44-48.
Un sextant se examinează numai dacă sunt prezenţi doi sau mai mulţi dinţi şi care
nu au indicaţie de extracţie. Dacă într-un sextant este prezent doar un singur dinte, acesta
se include în sextantul adiacent.
Pentru tinerii cu vârsta până la 19 ani, pentru evaluarea CPITN se iau în calcul
următorii dinţi: 16, 11, 26, 36, 31, 46.
Pentru pacienţii peste 20 de ani se iau în calcul dinţii din fiecare sextant,
alegându-se valoarea cea mai mare pentru fiecare sextant.
Pentru studiile epidemiologice care implică foarte multe cazuri se analizează doar
dinţii din tabelul 1 (pentru rapiditatea determinărilor):

Scor CPI -TN Tratament de aplicat

0 sănătos
 1 sângerare la sondare I instrucţie – igienă orală (OHI)
2 tartru supra sau subgingival
3 pungi parodontale până la 5 mm
adâncime II I + detartraj

4 pungi parodontale peste 6 mm III I + II + tratament complex

adâncime parodontal

7. Mijloace de prevenţie primară a cariei dentare .Fluorizarea locală

prin clătiri orale cu soluţii fluorurate
pentru clătirile cu soluţii fluorurate, fie că sunt programe individuale, fie
programe colective (şcoli), au fost acceptate următoarele concentraţii: soluţie de
NaF 0,05% (230 ppm F) pentru clătiri zilnice şi soluţia de NaF 0,2% (900 ppm F)
pentru clătirile săptămînale;
programele de clătiri orale în şcoli sunt recomandate comunităţilor în care nivelul
de F în apa potabilă este scăzut(0,3 mg F/l), iar carioactivitatea este medie şi
mare; în comunităţile cu nivel optim de F în apă, aceste programe nu sunt
indicate;
pentru pacienţii la care riscul carios este în creştere (pacienţii cu aparate
orodontice fixe, pacienţii care urmează tratamente radioterapice) clătirile orale cu
soluţii fluorurate sunt indicate;
clătirile orale cu soluţii fluorurate nu sunt indicate la copii cu vârsta sub 6 ani.
METODE Concentraţie (ppm) Reducerea cariei (%)

0.1%F–1000ppm

Soluţie-0.05% NaF, clătiri zilnice 225ppm 30 – 40

Soluţie-0.4% SnF2, clătiri zilnice 200 ppm 30 – 40

Soluţie–0.2% NaF, clătiri saptamânale 900ppm 30 – 40,

după 2 ani

Soluţie-1% SnF2, clătiri săptămânale 2500 ppm

Soluţie aminofluoruri 5 min/ zi - CHX 250 ppm

8. Mijloace de prevenţie primară a cariei dentare Fluorizarea

locală prin pastele de dinţi

Pastele de dinţi cu o concentraţie de 1000-1100 mg F/g şi 1500 mg F/g sunt

indicate persoanelor peste vârsta de 6 ani.
Pentru copii mai mici de 6 ani există riscul fluorozei dentare datorită faptului că
reflexul de înghiţire nu este întotdeauna bine controlat (în special sub 3 ani); sau înghit
deliberat pastă de dinţi atunci când gustul este agreabil. La un periaj dentar (1 g pastă) se
înghite aproximativ 0,3 g. În nici un caz nu se recomandă pasta cu concentraţie de 1500
mg F/g la copiii sub 6 ani. Pentru aceştia este indicată o cantitate mică de pastă, de 0,25 g
la un periaj dentar, de cel mult 2 ori pe zi, sau paste de dinţi cu concentraţii de 250-500
ppm F.
Pentru copiii sub 2 ani se recomandă avizul medicului stomatolog şi pediatru.
Efectele pastelor de dinti:
favorizează remineralizarea smalţului demineralizat, fiind preluat direct de acesta;
contribuie la creşterea concentraţiei de F din placa bacteriană;
pentru indivizii cu un anumit grad de educaţie, periajul dentar reprezintă o
manoperă de rutină a igienei personale individuale, fiecare individ beneficiind de
o expunere constantă la F, fără a-şi schimba obiceiurile cotidiene;
substanţe active: NaF, SnF2, aminofluoruri, MFP
concentraţii:
1000 - 1500 ppm F (adulţi)
250 – 550 ppm F (copii)
Rata de înghiţire a pastei de dinţi de către copii:
la 2 ani: 80%
între 2-4 ani: 60%
la 6 ani: < 20%

9. Mijloace de prevenţie primară a cariei dentare Fluorizarea locală

prin mijloace profesionale.

Soluţii fluorurate

• Soluţie neutră de NaF 2%

• Aplicaţii săptămânale, timp de 4 săptămâni la copii de 3,7,11,13 ani
• Scop: prevenirea cariei dentare
• După KNUTSON, sol. neutră de NaF 2% se aplică de3 ori pe an, timp
de 3 – 8 minute.
• Fluorură de Staniu 8%
• Este instabilă, se recomandă prepararea ei pentru fiecare pacient
• Se aplică la interval de 6 luni
• Dezavantaje: gust neplăcut, coloraţii dentare, dificil de aplicat la copii
• Solutia APF 1,23% pH= 3,5;Se aplică similar cu SnF2
Dezavantaje: este agresiv faţă de restaurările compozite, porţelan
• Aminofluoruri (Fluoramin)
Se aplică numai după vîrsta de 4 ani, de două ori pe an
Protocol clinic asemănător cu cel de la Sn F2
Se evită contactul prelungit cu mucoasa orală
După aplicarea soluţiilor fluorurate nu se bea, nu se mănîncă, nu se clăteşte
timp de 30 min.
Solutii bicomponente: SnF2 (1,64% F) + APF (0,31%F)
Eficienţă superioară soluţiilor monocomponente
Protocol de utilizare:
- Preparare prin amestecare cu apa
 - Clatire 60 s. SnF2
- Clatire 60 s. cu APF

Geluri

APF (Fluorură Fosfatică Acidulată)

• 1,23 % F-, pH = 3,5
• Indicaţii:- desensibilizare, o dată pe săptămână , timp de 1 – 6 săptămâni
• - profilaxia cariei dentare: de două ori pe an
• Are proprietăţi tixotropice
Protocol clinic
• periaj profesional cu pastă sau pulbere fără F
• uscarea arcadei
• aplicare cu ajutorul gutierelor prefabricate ( max. 2,5 ml in fiecare gutieră)
şi menţinerea acestora pe arcade timp de 4 min.
• se îndepărtează gutierele şi se menţine aspiraţia salivară timp de 10 min.
• nu se bea, nu se mănîncă, nu se clăteşte timp de 30 min.

Spume
• 2,0 % NaF, pH neutru
• Indicaţii şi protocol clinic - aceleaşi ca la APF
•
Lacuri fluorurate
• Indicate la copii cu risc mediu sau mare de producere a cariei dentare ,în special la
copii necooperanţi, sau la marginile restaurărilor protetice, pe rădăcini dezgolite,
pe carii incipiente
• rezistă în cavitatea orală pînă la o săptămână
• eliberează fluorul lent devenind un rezervor de fluorura de calciu,care elibereaza
F in momentul in care pH salivar scade
• Trebuie aplicate la intervale de 3-4 luni pentru a mentine efectul cariopreventiv
• Duraphat nu are efect semnificativ asupra Streptococcus mutans din saliva,
efectul cariostatic fiind determinat de remineralizarea leziunilor initiale carioase.
(Zikert si Emilson)
• pot exista usoare reactii adverse
• Nu se utilizeaza la pacientii cu gingivite si stomatite
• Nu exista riscul intoxicatiilor deoarece se aplica o cantitate redusa de lac (0,3-0,6
ml)

Produs Concentratie (ppm) Reducerea cariei (%)

0.1%F–1000ppm

NaF – 1.7% 8.000ppm 40 - 50

NaF – 5% - Duraphat si Duraflor 25.000ppm 50 - 60

2,26%F

NaF – 5% - 10.000ppm
Fluor Protector -1% F
Dispozitive cu eliberare lenta de fluor

• Tablete bioadezive ce se fixează pe dinţii care prezintă cariosusceptiblitatea

cea mai mare.
• Membranele copolimerice au apărut recent în S.U.A. şi sunt de tipul unui
rezervor cu eliberare controlată formate dintr-un miez de copolimer
hidroximetil metacrilat / metil metacrilat încărcate cu o cantitate precisă de
fluorură de sodiu. Miezul este înconjurat de o membrană copolimerică care
controlează rata de eliberare a fluorului – între 0.02 şi 1.0 mgF/zi pe o
perioadă cuprinsă între 30 şi 180 de zile.
• Plăcuţele de sticlă au apărut pentru prima dată în Marea Britanie. Aceste
plăcuţe au diametrul de 4mm şi se fixează la nivelul molarilor maxilari prin
tehnica laminării, se dizolvă lent în contact cu saliva, eliberând astfel fluorul
conţinut.
• Obturaţii coronare cu materiale ce elibereaza F : glass ionomeri, răşini
modificate glass ionomeri, giomeri, compomeri, compozite cu fluor.

10. Mijloace de prevenţie primară a cariei dentare Tehnici de

periaj individual : tehnica Bass

TEHNICA DE PERIAJ BASS

Caracteristici:
tehnică creviculară - realizează curăţarea şanţurilor gingivale;
realizează protecţia feţei vestibulare a caninului, evitând apariţia recesiunii
gingivale;
se realizează pe grupe dentare (secvenţială);
realizează curăţarea feţei distale a ultimului molar;
este o tehnică mixtă, gingivo-dentară (îndepărtează placa bacteriană de la nivelul
dinţilor şi stimulează circulaţia sanguină la nivel gingival);
metoda foloseşte mişcările vibratorii.

Descrierea tehnicii
Periajul feţelor vestibulare
Peria se aplică pe faţă vestibulară a ultimului dinte de pe hemiarcada dreaptă
maxilară, paralel cu planul de ocluzie, în unghi de 45° faţă de axul longitudinal al dinţilor
în contact cu marginea gingivală .Trebuie avut grijă să se cuprindă şi faţa distală a
ultimului molar. Din această poziţie se vor realiza mişcări de presiune şi vibraţie a perilor,
pe loc, de 5-6 ori, fără dezangajarea firelor din spaţiul crevicular, apoi se realizează o
mişcare pe suprafaţa vestibulară a dinţilor. Se realizează 3-4 repetări ale mişcărilor pentru
fiecare grup de dinţi.
 O atenţie deosebită se va acorda periajului feţei vestibulare a caninului, plasat în
zona de maximă convexitate a arcadei, care va fi periat pe segmente: jumătatea feţei
vestibulare dinspre distal cu grupul premolar şi jumătatea feţei vestibulare dinspre mezial
cu grupul frontal .
Periajul feţelor orale
Se realizează în acelaşi mod, de la stânga la dreapta
Periajul feţelor ocuzale
Periuţa se aşează perpendicular pe suprafaţa ocuzală, se realizează o uşoară
presiune, astfel încât perii să pătrundă în şanţuri şi gropiţe, apoi se efectuează mişcări
antero-posterioare .
Pentru dinţii mandibulari se respectă aceleaşi reguli ca la dinţii maxilari. Pentru
feţele orale ale dinţilor frontali maxilari respectiv linguale la dinţii mandibulari, periuţa se
plasează orizontal sau vertical în funcţie de mărimea capului periuţei (importantă este
poziţionarea corectă).
Tehnica Bass este indicată mai ales pacienţilor cu risc de a dezvolta boală
parodontală.

11. Mijloace de prevenţie primară a cariei dentare Tehnici de periaj

individual : Tehnica Charters.

TEHNICA DE PERIAJ CHARTERS

peria se va plasa pe faţă vestibulară sau orală a dinţilor, paralel cu planul de
ocluzie, în unghi de 45° faţă de acesta, cu perii îndreptaţi spre marginea liberă a
dintelui (invers faţă tehnica Bass);
mişcările periuţei sunt în faţă şi în spate printr-o mişcare de vibraţie;
la nivelul feţelor ocluzale, mişcările vor fi orizontale şi rotatorii.

Caracteristicile metodei:
 tehnică de igienizare a spaţiilor proximale;
 se acţionează tot pe grupe de dinţi;
 tehnică mixtă gingivo-dentară;
 este considerată o tehnică rotativ-vibratorie.

12. Mijloace de prevenţie primară a cariei dentare Tehnici de periaj

individual Tehnica Stillman. Tehnica Fones

TEHNICA DE PERIAJ STILLMAN

periuţa se va aşeza orizontal, cu capetele perilor pe gingie şi pe zona cervicală a
dinţilor;
perii sunt plasaţi oblic spre apical la nivelul gingiei şi se exercită o anumită
presiune până la albirea vizibilă a mucoasei gingivale;
se va asocia şi o mişcare vibratorie, fără mişcarea perilor de pe loc;
se va decomprima zona pentru a permite reumplerea cu sânge a vaselor;
se va repeta de câteva ori acest procedeu, acţionând pe grupe de dinţi la maxilar şi
la mandibulă, vestibular şi oral;
feţele ocluzale vor fi igienizate prin mişcări orizontale antero-posterioare.
Dezavantajele metodei:
 efectul de curăţare al suprafeţelor dentare este redus;
 poate determina apariţia leziunilor gingivale în cazul aplicării unei
presiuni mari sau al utilizării unor periuţe cu peri rigizi.
TEHNICA DE PERIAJ STILLMAN MODIFICATĂ
periuţa soft-medium se plasează pe gingia ataşată, în unghi de 45 0 faţă de axul
longitudinal al dinţilor, exercitând o presiune uşoară până la ischemie, dar trebuie
avut grijă să nu se lezeze ţesuturile moi
se începe o mişcare verticală în zig-zag pe toată suprafaţa dintelui
se repetă de 5-10 ori mişcările descrise anterior pe fiecare grup de dinţi, după care
se trece la grupul următor;
suprafeţele ocluzale se periază ca în tehnica Bass: periuţa se aşează perpendicular
pe suprafaţa ocuzală, se realizează uşoară presiune, astfel încât perii să pătrundă în
şanţuri şi gropiţe, apoi se efectuează mişcări antero-posterioare.
tehnica Stillman modificată este mult mai eficientă în îndepărtarea plăcii
bacteriene decât tehnica Stillman propriu-zisă, care realiza mai mult o stimulare a
circulaţiei parodonţiului marginal decât îndepărtarea plăcii bacteriene;
TEHNICA DE PERIAJ CIRCULAR (FONES)
este singura metodă ce se realizează cu arcadele dentare în ocluzie;
perii se vor plasa perpendicular pe feţele vestibulare, iar mânerul periuţei va fi
paralel cu planul de ocluzie;
mişcările imprimate vor fi largi, circulare şi vor cuprinde elementele gingivo-
dentare de la fundul de sac maxilar la cel mandibular;
igienizează corespunzător spaţiile proximale şi gingivo-dentare.
Dezavantaje:
 este traumatizantă pentru zona coletului, antrenând leziuni la nivel
gingival şi dentar (recesiuni gingivale şi abraziunea ţesuturilor dentare).
Indicaţii:
 numai pentru colectivităţile de copii.
13. Mijloace de prevenţie primară a cariei dentare. Periajul individual.

Alegerea periuţei dentare

Alegerea periuţei dentare depinde de:

 existenţa şi gradul inflamaţiei gingivale;
 tipul gingiei: fină, fragilă, fibroasă, rezistentă;
 prezenţa şi gradul recesiunilor parodontale;
 sensibilitatea dentară sau dentinară;
 nivelul joncţiunii smalţ-cement;
 spaţiile interdentare;
 malpoziţiile dentare, existenţa restaurărilor conjuncte sau a obturaţii lor
coronare;
 incidenţa cariei şi a parodontopatiilor;
 forma arcadelor;
 metoda de periaj dentar practicată;
 dexteritatea şi preferinţele pacientului.

14. Mijloace de prevenţie primară a cariei dentare .Periajul profesional

Indicatii :

- pentru indepartarea placii bacteriene de pe suprafetele dentare cand se

realizeaza restauratii odontale cu materiale compozite, sigilari
- inainte de fluorizarile locale
- dupa detartrajul suprafetelor dentare

Periajul profesional se realizează cu perii şi cupe de cauciuc care vehiculează prin

intermediul piesei contraunghi pastele abrazive .

Gradul de abrazivitate al pastei este determinat de scorul RDA (relative dentin abrasion),

sau de scorul REA (relative enamel abrasion).

Scorul RDA este foarte important mai ales pentru zona cervicală a dinţilor. De exemplu,

un scor RDA de 8 indică o abrazivitate slabă, un scor de 15 – abrazivitate normală, scorul

34 – abrazivitate medie, iar scorul de 50 abrazivitate foarte mare.

15. Mijloace de prevenţie primară a cariei dentare .Igiena alimentaţiei :

principii

 consum moderat, care să elimine prezenţa în exces a unor alimente;

 consum echilibrat, care are în vedere repartizarea trofinelor energogene în
raport optim de 1 (proteine): 0,8 (lipide): 3,5 – 4 (glucide);
 consumul unor produse alimentare de o cât mai mare varietate, întrucât
bogaţia trofinelor şi nivelul energogen de care are nevoie organismul nu pot fi
altfel satisfăcute; nici unul din alimentele cunoscute nu este considerat
complet dotat trofinic şi energogen;
 consumul unor produse alimentare de mare eficienţă biologică, în măsură să
asigure concomitent o mare valoare nutritiva, o densitate calorică echilibrată şi
raporturi optime între diferite trofine;
 consumul cantităţii de alimente repartizat într-o zi în patru sau cinci reprize;
stabilitatea şi prosperitatea biologică a organismului sunt mai bine asigurate
dacă toată hrana destinată pentru o zi este fragmentată în mai mult de două sau
trei reprize.

Sintetizând, stilul de viaţă sanogen implică următoarele condiţii:

 respectarea orarului zilnic al meselor;
 consumarea de mâncăruri gătite, calde, în locul meselor frugale;
 încurajarea consumului de alimente care conţin principii protectoare;
 limitarea fumatului şi a consumului de alcool;
 alimentaţie bine echilibrată cantitativ şi calitativ;
 practicarea exerciţiilor fizice;
 alternarea efortului intelectual cu pauze de relaxare.

16. Mijloace de prevenţie primară a cariei dentare. Igiena individuală.

Periajul electric

Avantajelor şi dezavantajelor periuţelor electrice :

 periuţă electrică îndepărtează mai bine placa decât una
manuală;
 diferenţa principală constă în capacitatea crescută a
periuţelor electice de a îndepărta placa din zonele
aproximale;
  periuţele electrice pot fi folosite în special pentru copii,
pentru persoanele în vârstă, persoane cu handicap motor
sau pacienţi aflaţi sub tratament ortodontic, pentru cei cu un
control precar al plăcii, sau cu risc crescut de apariţie a
cariilor şi a bolii parodontale.
 reduc şi previn formarea PB şi a tartrului;
 realizează şi un eficient masaj gingival şi implicit îmbunătăţirea circulaţiei
sanguine şi a cheratinizării mucoasei gingivale;
 uşurinţă în utilizare, fără efort din partea subiecţilor;
 dozarea presiunii şi a mişcărilor se realizează uniform, fără a necesita o
atenţie sporită din partea utilizatorului.

Reacţiile adverse şi traumatismele ale ţesuturilor moi şi dure nu

reprezintă o problemă în utilizarea periuţeui electrice. Pentru a obţine
un efect maxim prin folosirea acestui tip de periuţă este necesar un
instructaj profesional.
Părţile componente sunt aceleaşi, intervenind în plus, în grosimea mânerului,
micromotorul pentru acţionarea periuţei

17. Mijloace de prevenţie primară a cariei dentare. Mijloace speciale.

Posibilităţi profilactice prin utilizarea vaccinurilor antibacteriene

Considerând caria dentara ca o boală infecţioasă şi transmisibilă, s-a sugerat

utilizarea răspunsului imun, ca procedeu de prevenţie.
Primele încercări de imunizare în caria dentară datează din 1930, când s-a folosit
ca imunogen Lactobacilul. Elementul bacterian vizat însă, după 1960, a fost numai
Streptococul Mutans.
Imunizarea suprafeţelor dentare se poate face pe cale activă sau pe cale pasivă.
Imunizarea activă poate fi:
sistemică (pe cale parenterala),
mucozală (prin stimulare locală sau per os),
gingivo-salivară locală - metodă neinvazivă, ce urmăreşte localizarea răspunsului
imun la nivelul cavităţii orale.

Imunizarea pasivă – conferă creşterea rezistenţei la carie, prin transfer pasiv de

Ac la Streptococul Mutans. Un progres cert este reprezentat de utilizarea Ac monoclonali
la Ag I/II al. Streptococului Mutans Aplicarea unui astfel de preparat purificat pe dinti, de
câteva ori, a dus la prevenirea sau reducerea semnificativă a colonizării acestora de către
Streptococul Mutans (timp de 2 ani după 3 săptămâni de tratament).

Imunizarea naturală la carie este ineficientă deoarece:

Streptococul Mutans este un slab imunogen;
 colonizarea se produce mai ales la nivelul smalţului,de unde nu poate fi declanşat
răspunsul imun;
răspunsul limfocitelor T este redus faţă de Streptococul Mutans.

18. Mijloace de prevenţie primară a cariei dentare. Mijloace adjuvante

periajului dentar

Firul de mătase - se indică în acele cazuri în care papila a ocupat tot spaţiul de sub
punctul de contact. Astfel periajul nu mai este eficient şi trebuie suplimentat cu utilizarea
firului sau a altor sisteme.
Există multiple tipuri de fire impregnate sau nu cu ceară, cu sau fără fluor etc. În cazul
punctelor de contact foarte strânse trebuie avut grijă să nu se lezeze papila interdentară.
După ce firul a trecut de punctul de contact, se fac mişcări vestibulo-orale şi apoi de
scoatere.

Scobitorile - sunt realizate din lemn moale şi au formă triunghiulară, corespunzătoare

spaţiului interproximal . Sunt indicate acolo unde există recesiunea papilelor, acţionând
ca înlocuitoare ale firului de matăse. Utilizarea brutală poate produce leziuni la nivelul
parodonţiului marginal.

Stimulatoarele sau conurile interdentare

 sunt dispozitive din lemn, cauciuc sau material plastic, care se montează pe
mânere speciale sau la capătul liber al periuţei de dinţi într-un spaţiu creat
special
 se prezintă sub forme şi dimensiuni variate care permit adaptarea în spaţiile
interproximale;
 indicaţia de utilizare este în cazul recesiunilor papilelor interdentare sau
pentru igienizarea zonelor de furcaţie dezgolite;
 aplicarea conului se face în unghi de 45° faţă de axul dintelui, latura
inferioară sprijinindu-se pe gingie, iar cele laterale pe feţele proximale ale
dinţilor;
 realizează igienizarea spaţiului interdentar şi stimularea circulaţiei la nivel
gingival;

Periuţe interdentare

 Sunt utilizate pentru igienizarea spaţiilor interdentare, mai ales la pacienţii cu

probleme parodontale, care permit inserţia periuţei interdentare

Periuţele uni-smoc

Se utilizezază în special pentru pacienţii care prezintă incongruenţă dento-

alveolară cu înghesuire, pentru igienizarea fiecărei suprafeţe dentare
Duşurile bucale
 reprezintă un valoros supliment al igienei orale
 acţionează prin îndepărtarea resturilor alimentare dar nu îndepărtează
şiplaca bacteriană, deci ele vor fi doar adjuvante ale perajului şi nu
înlocuitoare ale acestuia;
 utilizează dispozitive de irigare sub uşoară presiune;
 există o multitudine de sisteme, de la cele care utilizează instalaţii simple şi
care se pot adapta la robinetul de apă curentă până la cele complexe ce
încălzesc apa şi o trimit sub o anumită presiune;
 adăugarea de soluţii antiseptice imprimă şi un caracter antibacterian direct
cu întârzierea formării plăcii bacteriene şi a tartrului dentar;
 acţionează prin:

 stimularea troficităţii tisulare;

 reducerea gradul de inflamaţie gingivală;
 creşterea gradului de cheratinizare a mucoasei orale;
 reducerea sau anularea halenei şi crearea unei stări de confort.

Soluţiile recomandate pentru duşurile bucale:

 soluţia izotonicădeNaCl;
 soluţia hipertonică de NaCl (soluţie apoasă de 2%) - cu efect
decongestionant;
 soluţie de bicarbonat de sodiu (2g la 100 cm3 de apă);
 soluţie digluconat de clorhexidină 0,2%;
 soluţie listerină, etc.

19. RPR I . Principii, indicaţii, protocol clinic.

RPR I - atunci când avem diagnostic incert de carie sau când există marmoraţii;
Elementele cheie de care trebuie să ţinem cont în prepararea pentru restaurările
preventive cu răşini sunt:
Prepararea suprafeţei
Etapele preliminare
Gravajul acid
Adezivul amelo-dentinar
Alegerea materialului de restaurare
Mecanismul de fotoiniţiere – sursa cu halogen, plasmă, laser.

Protocolul operator este diferit în funcţie de tipul de RPR.

RPR tip I
Protocolul operator
Îndepărtarea strictă a smalţului alterat cu instrumentar diamantat sub răcire cu
spray-ul de apă
 Izolarea câmpului operator (ideală este izolarea cu diga)
Gravajul acid al smalţului timp de 60 de secunde
Spălarea cu apă, timp de 30 secunde
Uscarea cu aer timp de 30 secunde
Refacerea izolării câmpului operator
Aplicarea adezivului amelo-dentinar în interiorul cavităţii dar şi pe zona tratată
acid
Fotoactivarea luminoasă timp de 20 de secunde sau după indicaţiile fabricantului
Restaurarea cavităţii cu răşini compozite posterioare, aplicate strat cu strat, şi
fotoactivarea fiecărui strat în parte timp de 40 de secunde sau după indicaţiile
fabricantului
Verificarea rapoartelor ocluzale cu hârtie de articulaţie şi îndepărtarea punctelor
de contact prematur
Aplicarea sigilantului la nivelul feţei ocluzale a restaurării conform protocolului
descris la “sigilare”
Fotoactivarea luminoasă timp de 20 de secunde sau după indicaţiile fabricantului
Verificarea rapoartelor ocluzale cu hârtie de articulaţie şi îndepărtarea punctelor
de contact prematur
Finisarea şi lustruirea obturaţiei cu discuri de hârtie cu grade de abrazivitate în
ordine descrescătoare, şi cu polipanturi.
Cuvântul cheie în cazul RPR I (faţă de sigilarea clasică) este restaurarea unei
cavităţi minime, preparate cu freze diamantate cu diametrul mai mic de 1mm.

7.1.1.1.Răşinile compozite

Compoziţie - răşinile compozite conţin o fază organică (răşini fără umplutură –

fluide) şi o fază anorganică legate prin agenţi de cuplare silanici. Faza anorganică
conţine umplutura (răşini cu umplutură mai vâscoase ). De asemenea răşinile pot
conţine fluor (Helioseal F - )care se eliberează lent dezvoltând şi un efect
carioprofilactic în jurul sigilării.
Mecanismul de priză este chimic (autopolimerizare) sau fotoindus
(fotopolimerizare).
Răşinele compozite utilizate pot fi (Figura 7-3) răşini fără umplutură - Delton,
Deguseal, Helioseal, Teethmate-F, Concise White Seal (3M ESPE)) şi răşini cu
umplutură - P50, Herculite, Heliomolar - în sigilările lărgite
Indicaţiile de elecţie sunt în zonele supuse stresului ocluzal acolo unde materialul
trebuie să prezinte o rezistenţă la abrazie ridicată.
Mecanismul de aderare este mecanic prin interpătrundere la nivelul
microretenţiilor create în smalţ prin gravaj acid.
 Proprietăţile preventive ale acestor materiale se bazează pe faptul că realizează
un strat foarte subţire, fluid care va etanşa substratul dentinar şi va bloca nişele
ecologice de carie. Studii statististice cu privire la performanţa sigilanţilor au
concluzionat că nu există diferenţe prea mari între sigilanţii autopolimerizabili (cu priză
chimică) şi cei fotopolimerizabili (cu priză fotoindusă) (..Ripa 1993, ), iar altele au
concluzionat că sigilanţii autopolimerizabili prezintă o durabilitate mai mare. (..Evans,
1983, Rock şi colab. 1990, Shapira şi colab., 1990). Sigilanţii cu umplutură prezintă
acelaşi grad de penetrare ca sigilanţii fără umplutură (Feldens şi colab, 1994) având o
rată de retenţie similară (..Barrie şi colab 1990, Boksman şi colab 1993). Sigilanţii
opaci ca Clinpro™Sealant (3MESPE), (Figura 7-4) s-au dovedit mai eficienţi în
evaluarea sigilărilor monitorizarea prezenţei acestora realizându-se mai uşor atât de
către medic (.Rock 1989, Waggoner şi Seigal 1996).cât şi de către pacient.
Datorită apariţiei noilor generaţii de adezivi amelo-dentinari ex: Prime & Bond
2.1, One-Step (BISCO), Opti-Bond Solo (KERR), Single Bond, Adper Prompt el Pop
(3M ESPE) Prime & Bond NT (Dentsply De Trey) menţinerea sigilantului este
ameliorată. Anumite sisteme adezive adezive îşi pot menţine proprietăţile adezive şi în
condiţii de umiditate. (Tenure Quik cu fluor (Den-Mat), All-Bond (BISCO) şi
Scotchbond MP (3M ESPE)) acest fapt reprezentând un avantaj major în cazul
pacienţilor la care nu se poate realiza un câmp operator perfect uscat.

7.1.1.2.Glass ionomerii

Compoziţie – pulbere de fluoroaluminosilicat şi lichid – acid poliacrilic

Mecanismul de priză este chimic (autopolimerizare), fotoindus (fotopolimerizare)
sau mixt (răşinile modificate glass ionomer)
Mecanismul de aderare este chimic prin schimb ionic între glass ionomer şi
substratul dentinar.
Proprietăţile preventive ale acestor materiale se bazează pe faptul că prezintă
biocompatibilitate, efect cariostatic, adeziune chimică chiar şi în condiţii de umiditate
(Gilpin 1997), bună stabilitate dimensională cu o bună etanşeitate.
Dezavantajele acestor materiale constau în dificultatea de obţinere a unui
amestec pulbere – lichid ideal (dacă dozajul şi prepararea amestecului nu sunt optime,
calităţile mecanice şi estetice se deteriorează rapid) prezintă un timp de priză prelungit,
sensibilitate la umezeală în timpul prizei primare (trebuie acoperit cu un lac protector),
rugozitatea suprafeţei (pentru CIS convenţionale, cele fotopolimerizabile nu se
deshidratează, au duritate convenabilă şi se pot finisa). De asemenea prezintă proprietăţi
mecanice slabe, ceea ce contraindică folosirea cementurilor cu ionomeri de sticlă în
zonele supuse stressului ocluzal.
Retenţia sigilantului este mai redusă decât a sigilanţilor pe bază de răşină.
(Smales şi Wong 1999). Cu toate acestea mai multe studii ( Williams 1981, Shimokobe
1986, Ovrebo 1990, Skartveit 1990, Mejare 1990) indică faptul că efectul cariostatic se
menţine şi după dispariţia materialului prin eliberarea fluorului din cementul rămas la
baza fisurii.

7.1.1.3.Compomerii

Compoziţie – Compomerii reprezintă materiale hibride rezultate din amestecul

glass ionomerilor (25%) cu răşinile compozite (75%).
Mecanismul de priză este mixt chimic prin reacţia acid-bază a glass ionomerului
şi fotoindus (fotopolimerizare)
 Modalitatea de prezentare este în sistem monocomponent în capsule Compoglass
flow (3MESPE) sau seringi (Dyract Seal (Densply De Trey). (Figura 7-5)
Mecanismul de aderare este mixt, mecanic (prin componentele răşinice) şi
chimic (prin componentele glass ionomerului).
Proprietăţile preventive ale acestor materiale se bazează pe faptul că prezintă
biocompatibilitate, efect cariostatic prin eliberare de fluor , adeziune optimă chiar şi în
condiţii de umiditate (Gilpin 1997), o mai bună stabilitate dimensională decât a
compozitelor.
.

20. RPR II . Principii, indicaţii, protocol clinic.

RPR II
Se indica atunci cand procesul carios este situat la jonctiunea smalt - dentina sau a
cuprins si o portiune limitata a dentinei.
Protocolul operator
a) administrarea anesteziei(daca este necesar),periajul profesional cu paste abrazive fara
fluor si fara vehicul gras.
b) izolarea campului operator,ideal cu diga.
c) indepartarea tesuturilor alterate fara a se urmari desenarea unei cavitati in sensul clasic
descris de BLACK.Prepararea se face cu instrumentar de dimensiuni mici,descris in
tabelul anterior.
d) descoperirea limitata a unei zone de dentina necesita protejarea acesteia inainte de
restaurarea cu rasini.Protectia organului dentino-pulpar se realizeaza cu produse pe baza
de hidroxid de Ca.
e) tratarea acida a smaltului ocluzal,timp de 60 secunde, cu acid ortofosforic de 37 %.
f) spalarea acidului si refacerea izolarii campului operator(daca a fost folosita diga nu
este necesara )
g) uscarea suprafetei ocluzale .
h) aplicarea adezivului amelo-dentinar in interiorul cavitatii dar si pe zona tratata acid.
i) restaurarea cavitatii cu compozite posterioare si contolul rapoartelor ocluzale.
j) aplicarea sigilantului la nivelul fetei ocluzale.Controlul rapoartelor ocluzale asigura
mentinerea in timp a rezultatelor RPR .

21. Mijloace de profilaxie parodontală. Detartrajul manual. Principii,

tehnică, instrumentar

Principiile generale ale detartrajului

1. Poziţia pacientului - va fi cât mai confortabilă, cu capul bine sprijinit în

tetieră, uşor în extensie când se lucrează la maxilar şi cu capul în
continuarea trunchiului pentru detartrajul arcadei mandibulare.
2. Poziţia medicului - va fi cât mai comodă, în funcţie de hemiarcada la care
lucrează şi de tipul de iluminare folosit; practica stomatologică modernă
impune adoptarea poziţiei de lucru “sit-down”; în acest fel medicul poate
desfăşura confortabil manoperele obositoare şi minuţioase pe care le
solicită detartrajul.

3. Iluminarea - cavitatea orală trebuie să fie foarte bine iluminată: direct

(lumina de la lampa scialitică) sau indirect (cu oglinda dentară) în zonele
mai greu accesibile.

4. Îndepărtarea părţilor moi - este necesară pentru a proteja părţile moi,

deoarece detartrajul se realizează cu instrumentar ascuţit. Îndepărtarea
părţilor moi se realizează fie cu oglinda fie cu degetele mâinii stângi.

5. Punctul de sprijin - se ia pe elemente stabile: dinţii vecini, pe mâna

stângă sprijinită pe arcada dentară, pe menton sau alte zone ale feţei. Se
urmăreşte în acest fel ghidarea mişcărilor ce trebuie să fie foarte precise;

6. Priza instrumentului de detartraj - este esenţială deoarece se exercită

presiune sau tracţiune asupra blocului de tartru. Se acceptă două sisteme
de priză şi anume: priza palmară şi priza tip”creion”. Fiind o manoperă
sângerândă devine obligatorie protejarea corespunzătoare cu mănuşi şi
măşti de protecţie.

7. Îndepărtarea depozitelor tartrice - se va realiza după prealabila

insinuare a vârfului instrumentului sub blocul de tartru, iar dizlocarea
acestuia se realizează dintr-o singură mişcare, prin decolare şi nu prin
raclare de pe suprafaţa smalţului sau al cementului.
Tehnica de detartraj manual impune utilizarea instrumentelor în concept
ergonomic, prin acţionarea aceluiaşi instrument urmărind faţetele paralele
a unui grup dentar. Faţetarea în tehnica de detartraj reprezintă un avantaj
prin urmărirea secvenţială, a unor hemifeţe dentare, de la un cadran la
altul, intervenţia la nivelul celorlalte feţe realizându-se în sens invers,
odată cu schimbarea poziţiei operatorului.

8. Imobilizarea dinţilor - adesea în practică, suntem nevoiţi ca înainte de

detartrajul propriu-zis să realizăm imobilizarea dinţilor cu grad crescut de
mobilitate; se poate face direct, cu degetele, concomitent cu detartrajul sau
prin aplicarea unui conformator din ceară termoplastică la nivelul marginii
incizale (frontalii mandibulari prezintă adesea mobilitate crescută);

9. Finisarea şi lustruirea suprafeţelor detartrate - constituie o etapă

deosebit de importantă, care garantează în timp rezultatele detartrajului;
şedinţa se va încheia prin clătirea cavităţii orale cu o soluţie antiseptică,
antiinflamatorie, cicatrizantă. În prezent, badijonarea cu sol. 10 % de
ZnCl2 , tinde să fie înlocuită datorită riscului alergic şi gustului neplăcut cu
clătirile orale cu substanţe antiplacă de tipul CHX 0,2 %. În urma unui
 detartraj realizat corect şi complet sângerarea gingivală se reduce
considerabil.

10. Numărul şedinţelor - se va stabili în funcţie de cantitatea de tartru; se

lucrează pe grupe de 4 - 6 dinţi şi obligatoriu va fi recomandată şi
demonstrată o tehnică de periaj adecvată; în şedinţele următoare se va
controla dacă au fost respectate indicaţiile de igienă orală.

Instrumente manuale de detartraj

Trusa clasică de instrumente manuale de detartraj, cuprinde:

Foaia de mirt (gheara). Este un instrument nepereche, cu partea activă în formă

de gheară cu două muchii laterale active, cu care se ridică depozitele de tartru situate în
porţiunea coronară, în special în zonele aproximale (fig. 8.1a). Vârful ascuţit al acestui
instrument fracturează prin apăsare blocurile de tartru, ceea ce uşurează dislocarea lor. De
asemenea vârful permite insinuarea subgingival pentru a desprinde tartrul de la acest
nivel printr-o tracţiune înspre porţiunea coronară. Este considerat prin forma sa un
instrument puternic dar şi uşor de adaptat zonelor pe care se intervine.

Gheara (foaia de mirt) este indicată pentru:

 detartrajul supra şi sub-gingival al grupului frontal maxilar şi mandi-bular;
 detartrajul feţelor vestibulare şi orale ale dinţilor laterali maxilari;
 detartrajul spaţiilor proximale;
 dată fiind geometria părţii active, poate fi folosită şi pentru excizia unor
papile hiperplazice, a unor polipi gingivali, etc.

Instrumentele trapezoidale. Sunt instrumente pereche (); ele au partea activă de

forma unui trapez ascuţit la nivelul bazei mari. Forma trapezului este uşor asimetrică prin
marginile laterale care sunt inegale ca lungime astfel încât baza mare este oblică faţă de
baza mică, de aceea, baza mare formeaza cu una din laturi un unghi ascutit care se
orienteaza spre papilă şi spatiul interdentar. Instrumentele trapezoide sunt astfel realizate
încit în cadrul unei perechi unul din instrumente actionează pe o jumatate din faţa
coronară (vestibulară sau orală) şi anume către spaţiul interdentar spre care se plasează
vârful ascuţit, iar cel de al doilea instrument acţionează pe cealaltă jumătate fiind orientat
spre spaţiul interdentar opus. Acest lucru rezultă din faptul că fiecare instrument este
imaginea în oglindă a perechii sale.
Forma uşor-concavă a bazei mari permite adaptarea instrumentului trapezoidal
vestibulo-aproximal sau oro-aproximal cuprinzând deci un arc de cerc din circumferinţa
dintelui.
Instrumentele trapezoide actionează numai asupra blocurilor de tartru situate
imediat supragingival precum şi asupra tartrului pelicular care acoperă uneori fetele
vestibulo-orale până aproape de marginea incizală sau suprafaţa ocluzală a dinţilor.
 Secera simplă (instrumentul universal). Are partea activă în formă de seceră,
ascuţită şi activă atât pe marginea concavă care este orientată spre mâner cât şi pe
marginea convexă, opusă (fig. 8.1c). Vârful ascuţit al instrumentului poate fi folosit
pentru fracturarea blocurilor mari de tartru ; de asemenea el se insinuează subgingival şi
dislocă prin tractiune spre coronar, tartrul de la acest nivel.
Instrumentul este denumit universal deoarece acţionează pe toate feţele dinţilor atât
supra- cât şi subgingival.

Secera cu dublă cudură (fig. 8.1d) este un instrument pereche care prin
conformaţia sa permite îndepărtarea tartrului de pe feţele aproximale ale ultimilor molari,
situati în poziţii mai distale pe arcade, acolo unde accesul celorlalte instrumente este mai
dificil.

Dălţile - se folosesc din ce în ce mai rar, fiind indicate totuşi pentru dislocarea
unor depozite voluminoase de tartru, de la nivelul feţelor linguale şi proximale ale
frontalilor mandibulari.

Răzuşele - au o singură margine tăietoare bizotată în unghi de 45 0. Utilizate în

special pentru detartrajul supragingival, constituie în acelaşi timp şi un excelent
instrument pentru finisarea suprafeţelor radiculare în timpul intervenţiilor de chirurgie
parodontală.

Pilele - au porţiunea activă de forme şi dimensiuni variate, care permite

insinuarea instrumentului în spaţii dificil de abordat prin alte mijloace (zona furcaţiei, în
profunzimea unor pungi proximale, etc.).

Chiuretele - reprezintă grupa de instrumente indicate atât pentru detartrajul

supragingival cât şi pentru cel subgingival. Datorită părţii active în formă de lingură cu
două margini ascuţite, sunt indicate şi pentru finisarea suprafeţelor dentare.
Reprezentantul cel mai cunoscut şi apreciat al grupei este cel al chiuretelor
“Gracey”. Sunt cuprinse în categoria instrumentelor de chirurgie parodontală. Cuprind un
număr de 7 perechi de instrumente cu forme şi angulaţii ce permit abordarea dinţilor de la
nivelul întregii arcade. Din anii '80 s-au mai adăugat două perechi de instrumente pentru
zonă posterioară. Numărul este înscris direct pe mâner sau pe o banderolă colorată la
nivelul mânerului, în forma 1/2, până la 13/14 (17/18) care este ultima pereche.
Chiuretele Gracey se utilizează după cum urmează:
 perechea 1/2- dinţii frontali, feţele vestibulare şi câte jumatate din feţele
proximale (mezial şi distal);
 perechea 3/4 sunt complementare acţiunii perechii ½;
 perechea 5/6 acţionează la nivelul premolarilor
 perechile 7/8 şi 9/10 acţionează la nivelul premolarilor şi la nivelul feţelor
vestibulare şi orale ale molarilor;
 perechea 11/12 acţionează la nivelul feţelor meziale ale premolarilor şi
molarilor şi la nivelul furcaţiilor;
 perechea 13/14 acţionează la nivelul feţelor distale ale molarilor şi
premolarilor şi la nivelul furcaţiilor.

Principalele avantaje ale minitrusei Gracey sunt:

  manopera este minim invazivă, atraumatică atât pentru detartraj cât şi
pentru planarea suprafeţelor detartrate;
 posibilitate minimă de lezare a ţesuturilor moi;
 adaptare îmbunătăţită a instrumentului la diferite morfologii radiculare, în
special în cazul pungilor parodontale adânci;
 accesibilitate foarte bună la furcaţii;
 acces foarte bun la toate supafeţele dentare.


Depistarea tuturor concreţiunilor de tartru prin inspecţie riguroasă şi palpare

atentă cu sonda pe toate feţele dintelui, dar mai ales subgingival, înainte şi după detartraj
reprezintă una din regulile de bază ale acestuia.

Tartrul trebuie îndepărtat prin dislocare, pe cât posibil în bloc, şi nu prin răzuire
de pe dinte. Mişcarea activă a instrumentului se realizează atât din articulaţia degetelor
cât şi a mîinii şi antebraţului.
Instrumentele de detartraj exercită mişcări de tracţiune şi de presiune paralele cu
axul dintelui în vederea îndepărtării blocurilor de tartru.
În mişcarea de tracţiune instrumentul se insinuează sub marginea gingivală a
concreţiunii tartrice care se dislocă printr-o mişcare fermă, în direcţie coronară. În
condiţiile unui bun sprijin al mîinii pe dinţii vecini, tartrul se poate disloca şi printr-o
mişcare de presiune dinspre incizal spre gingival; forţa cu care se apasă trebuie bine
dozată pentru a disloca tartrul printr-o deplasare mică a instrumentului, ceea ce previne
împingerea tartrului subgingival sau deraparea instrumentului în gingie şi traumatizarea
acesteia.

22. Mijloace de profilaxie parodontală Metode de finisare a

suprafeţelor detartrate.

După detartraj trebuie controlate cu minuţiozitate toate suprafeţele dentare şi dacă mai
există suprafeţe cu mici asperităţi acestea trebuie finisate, iar tartrul rezidual îndepărtat.
Finisarea suprafeţelor detartrate se realizează cu:
 instrumentar manual în timpul manoperei de detartraj (chiurete Gracey);
 instrumentar rotativ: perii, cupe de cauciuc, paste abrazive cu sau fără
fluor;
 pile, benzi, discuri abrazive cu granulaţie fină pentru spaţiile aproximale;
 dispozitive de tipul: Prophy-Jet, Cavi-Jet, etc. (spray cu apă şi bicarbonat
de sodiu).

După detartraj se realizează întotdeauna un periaj profesional, care are rolul de a netezi
suprafeţele dentare rugoase, pentru a desfiinţa spaţiile retentive care favorizează
depunerea rapidă a plăcii bacteriene.
Periajul profesional se realizează cu perii şi cupe de cauciuc care vehiculează
prin intermediul piesei contraunghi paste abrazive
Gradul de abrazivitate al pastei este determinat de scorul RDA (relative dentin abrasion),
sau de scorul REA (relative enamel abrasion). Scorul RDA este foarte important mai ales
pentru tona cervicală a dinţilor. De exemplu, un scor RDA de 8 indică o abrazivitate
slabă, un scor de 15 – abrazivitate normală, scorul 34 – abrazivitate medie, iar scorul de
50 abrazivitate foarte mare. În general pastele de profilaxie care se găsesc pe piaţa de
materiale dentare au un RDA cuprins între 4 şi 24. Mai mult a fost creat un indice
profilactic al pastei (Prophylactic paste index - PPI) care este dependent de următorii
parametri: potenţialul de curăţare, rugozitatea suprafeţei dentare şi RDA. Toate acestea
arată că un scor mare al indicelui PPI înseamnă potenţial mare de curăţare, în timp ce
abrazia structurilor dentare este mică, rezultând suprafeţe lucioase

23. Mijloace de prevenţie primară a cariei dentare. Sigilarea şanţurilor

şi fosetelor. Indicaţii, protocol clinic.

Sigilarea reprezintă o metodă de imunizare a suprafeţelor dure dentare cu reliefuri

accentuate la pacienţi cu risc carios crescut.
Sigilărea se face pentru închiderea reliefurilor retentive ocluzale şi orale la
maxilar şi vestibulare la mandibulă la dinţii recent erupţi pentru a se împiedica
transformarea zonelor de stagnare a plăcii bacteriene în nişe ecologice de carie,
favorizarea curăţirii şi autocurăţirii suprafeţelor retentive.

Indicaţii

Pacienţi cu risc crescut de îmbolnăvire prin carie

Şanţurile şi fosetele ocluzale ale molarilor (temporari şi definitivi) şi premolarilor
(de elecţie suprafaţa ocluzală a primului molar definitiv imediat după erupţie);
Şanţurile şi fosetele vestibulare şi orale ale molarilor;
Fosetele supracingulare;
Şanţuri şi fosete ce prezintă coloraţii intrinseci ale smalţului de la care nu s-au pus
în evidenţă carii dentinare subiacente prin examen clinic şi radiologic;
Şanţurile şi fosetele cu smalţ colorat şi decalcifiat dar fără carii dentinare la
acelaşi dinte, evidenţiate clinic şi radiologic;
Pacienţi cu igienă orală riguroasă;Pacienţi cooperanţi.
Contraindicaţii

Dinţi care prezintă concomitent leziuni carioase proximale:

Şanţuri puţin exprimate, care sunt apreciate ca zone cu risc scăzut;
Pacienţi cu tulburări ocluzale;
Pacienţi cu igienă orală şi alimentară defectuoasă;
Pacienţi necooperanţi.
 Materiale de sigilare

Alegerea materialului de sigilare este condiţionată de parametrii clinici:

proprietăţile ideale ale materialelor de sigilare de care trebuie să ţinem cont fiind:
Să fie inerte în cavitatea orală (excepţie eliberarea lentă de fluor);
Să prezinte o bună umectabilitate a smalţului;
Să prezinte o vâscozitate redusă pentru a favoriza penetrabilitatea în
microretenţivităţile smalţului gravat acid;
Proprietăţi mecanice adecvate (adeziune, rezistenţă la abrazie);
Proprietăţi fizice similare smalţului.

Materialele utilizate ca agenţi de sigilare sunt:

 glass ionomerii convenţionali tip III;

 glass ionomeri-răşină modificată (RMGI) - Photac fil (ESPE), Fuji II LC,
Vitremer (3M), lonosit (VOCO);
 răşini compozite cu umplutură - P50, Herculite, Heliomolar (se utilizează
în sigilările lărgite);
 răşini de sigilare fără umplutură (fluide) - Delton, Deguseal, Helioseal,
Teethmate-F;
 Compomeri - Dyract seal.

Menţinerea în timp a rezultatului depinde de:

 acurateţea tehnicii;
 calitatea produselor utilizate;
 modul de polimerizare;
 tipul rapoartelor de ocluziei
 igiena orală

Metodologia de aplicare

Etapele de lucru

 Aplicarea digăi pentru a beneficia de un câmp operator bine izolat;

 Curăţarea suprafeţei dintelui – se face cu paste abrazive fără ulei, glicerină
sau substanţe fluorurate, vehiculate cu periuţe rotative;
 Spălarea suprafeţelor cu spray de apă şi uscarea cu spray de aer;
 Mordansarea smalţului timp de 15-30 sec - se utilizează acid fosforic în
concentraţie de 37% sub formă de soluţie sau gel de consitenţă cât mai
fluidă, aplicat prin pensulare sau injectare;
 Spălarea cu spray de apă timp de 15-30 sec. şi uscarea cu spray de aer.
Suprafaţa de smalţ va avea aspect alb, cretos, mat.
 Aplicarea sigilantului: se realizează cu ajutorul unor aplicatoare de unică
folosinţă; sigilantul trebuie să acopere toate şanţurile, fosetele, precum şi
versanţii cuspizilor adiacenţi; sigilantul se menţine 10sec pentru a permite
saturarea şi penetrarea optimă a smalţului mordansat.
  În cazul unui sigilant cu priză fotoindusă, se fotopolimerizează timp de 40s
(se respectă indicaţiile fabricantului);
 Îndepărtarea digăi;
 Adaptarea funcţională – refacerea morfologiei funcţionale a suprafeţelor
sigilate se face prin verificarea ocluziei cu hârtie de articulaţie şi
îndepărtarea contactelor premature cu pietre diamantate;
 Reevaluarea pacientului - este o etapă necesară şi obligatorie, integritatea
sigilantului verificându-se la fiecare 6 luni.

Gravajul acid reprezintă o metodă opţională în cazul realizării sigilărilor cu materiale pe

bază de glass ionomeri puterea de aderare a acestor materiale fiind crescută condiţionarea

ţesuturilor cu acizi organici slabi de tipul acid itaconic, maleic, poliacrilic fiind suficientă

24. Mijloace de profilaxie parodontală. Detartrajul ultrasonic. Principii,

tehnică.

Ultrasunetele sunt vibraţii mecanice cu o frecvenţă mai mare decît cea care poate
fi percepută de urechea omului sub formă de sunet (16 000 Hz). Spre deosebire de alte
domenii de activitate în care se folosesc ultrasunete cu frecvenţe între 500 — 800 kHz, în
stomatologie se întrebuinţează frecvenţe mai mici, între 25 000 — 46 000 Hz.
Efectele terapeutice ale ultrasunetelor : au capacitatea de a îmbunătăţi circulaţia
locală şi de a accelera metabolismul, în acelaşi timp exercită şi un masaj al zonelor asupra
cărora sunt aplicate. Unii autori atribuie ultrasunetelor un efect analgezic.
În stomatologie, ultrasunetele se recomandă mai puţin pentru acţiunea lor asupra
ţesuturilor, folosindu-se pentru acţionarea prin vibraţie a unor instrumente.

Indicaţiile ultrasunelelor în stomatologie:

 detartraj ;
 uşurarea tratamentului mecanic al canalelor radiculare ;
 condensarea materialelor de obturaţie în cavitate.

Aparatura

Obţinerea ultrasunetelor se poate face în două moduri:

1. folosindu-se proprietăţile piezoelectrice ale cristalelor de cuarţ, care intră
în vibraţie atunci când la suprafaţa lor acţionează un curent de înaltă
frecvenţă (fig. 8.21);
2. prin efectul de magnetostricţiune, care constă din variaţii ale lungimii unor
materiale feromagnetice în funcţie de cîmpul electromagnetic

Cea mai semnificativă diferenţă între cele două tipuri de aparate cu ultrasunete
este miscarea ansei, care la aparatele bazate pe magnetostricţiune este eliptică (în formă
de 8 iar la aparatele piezoelectrice mişcarea este liniară
Tehnica detartrajului cu ultrasunete
Instrumentarul recomandat în acest scop este variat. Se procedează în
felul următor:
 se realizează anestezia parodonţiului marginal de înveliş cu ajutorul unui
spray anestezic de contact (gingicain, stomacain etc.) ;
 se montează în piesa de mînă a aparatului ansa corespunzătoare zonei pe
care dorim să lucrăm;
 se reglează frecvenţa şi sistemul de răcire la aparat, în aşa fel, încât jetul
de apă să fie dirijat la nivelul vîrfului instrumentului;
 se aplică aspiratorul de salivă;
 se acţionează pedala aparatului şi se aplică vârful instrumentului pe faţa
dintelui, efectuîndu-se 5-6 mişcări verticale, fără presiune (de pensulare)
în sens cervico-ocluzal. În acest timp zona pe care acţionează instrumentul
trebuie să fie în permanenţă răcită de jetul de apă pulverizată. Apoi se
execută 5—6 mişcări orizontale, pentru îndepărtarea resturilor de tartru, de
pe acestă faţă, după care se trece la o altă suprafaţă dentară ce trebuie
detartrată;
 după terminarea detartrajului cu ultrasunete se explorează suprafeţele
coronare şi radiculare cu instrumentar de mînă şi se constată starea
suprafeţelor detartrate (dacă sunt netede sau rugoase, dacă mai sunt resturi
de tartru, etc.).

Avantajele detartrajului cu ultrasunete:

uşurează activitatea practicianului;
 este bine suportat de pacient, dacă nu prezintă zone de hiperestezie.

Dezavantajele detartrajului cu ultrasunete:

 manopera trebuie întreruptă des datorită acumulării în cavitatea bucală a

apei (acest inconvenient se poate compensa prin plasarea unui aspirator) ;
 este greu de suportat, provocînd dureri la nivelul zonelor hiperestezice ;
 după folosirea acestei tehnici, pe suprafaţa de smalţ persistă rugozităţi, în special
pe feţele aproximale şi subgingival, ceea ce implică necesitatea unui finisaj prin
periaj.
 Instrumentele ultrasonice nu elimină complet folosirea instrumentelor de
mână, dar le înlocuiesc într-un mod avantajos pentru cea mai mare parte din
manopere.

Contraindicaţiile detartrajului cu ultrasunete:

 la copii, deci la nivelul ţesuturilor aflate în dezvoltare şi creştere;
 la nivelul plăgilor chirurgicale, când se realizează finisarea suprafeţelor
cementare descoperite;
 la pacienţii cu proteze valvulare;
 la gravide.

25. Evaluarea riscului carios

Evaluarea riscului carios se realizează cu scopul de a stabili intervalul repetării

examenului clinic. Astfel pacienţii cu risc carios mic vor fi evaluaţi o dată pe an,
pacienţii cu risc carios moderat de două ori pe an, iar pacienţii cu risc carios crescut o
dată la 3 luni. Această evaluare presupune: evaluarea statusului nivelului de afectare prin
carie a pacientului (bilanţ, activitate, sediul leziunilor, etc) şi evaluarea riscului carios,
cariograma, teste salivare.
În identificarea factorilor de risc cel mai semnificativ predictor este reprezentat de
observaţia clinică a semnelor sau simptomelor vechi de boală. Se fac şi teste care pot
determina apariţia riscului carios.
Principalii factori de risc incriminaţi în apariţia bolii carioase sunt reprezentaţi de:
factori locali (dinţi cu morfologie accentuată, incongruenţă dento - alveolară cu
înghesuire, dinţi cu malpoziţii (versii, rotaţii), dinţi cu dentinogeneză imperfectă, cu
distrofii dentare secundare, dinţi cu restaurări debordante, la pacienţi cu sindrom
disfuncţional al sistemului stomatognat), factori alimentari (frecvenţa, tipul de alimente
şi forma sub care sunt consumate), factori de risc de la nivelul fluidului oral (flux salivar,
capacitate tampon, analiza microbiologică a salivei).
Cariograma se realizează cu ajutorul unui program pentru PC Windows, care are
drept scop mai buna înţelegere a bolilor multifactoriale, cum este caria dentară şi
încurajarea metodelor de preventie primară.

3.1.1.1. Risc carios 0

Factori etiologici:
Streptococcus mutans negativ;
nivele scăzute de lactobacili în salivă (< 10.000 CFU/ml);
rata de formare a PB scăzută sau foarte scăzută.

Prevalenţa cariei: carii ocluzale fără leziuni carioase, suprafeţe restaurate la molari.
Incidenţa cariei 0.
Indicatori de risc externi, factori de risc şi prognosticul factorilor de risc; nuli.
Indicatori de risc interni, factori de risc şi prognosticul factorilor de risc; nuli.
Factori preventivi:
standard de igienă orală foarte bun;
folosirea regulată a pastelor de dinţi cu fluor;
dieta excelentă;
ingrijiri oro-dentare preventive regulate;

3.1.1.2. Risc carios scăzut

Factori etiologici:
Streptococcus mutans < 100.000 CFU/ml;
nivele scăzute de lactobacili în salivă (< 10.000 CFU/ml);
rata de formare a PB scăzută sau foarte scăzută.

Prevalenţa cariei: între 20 – 35 ani câteva carii ocluzale sau suprafeţe restaurate la
molari.
Incidenţa cariei; mai puţin de o suprafaţă cariată la mai puţin de 5 ani
Indicatori de risc externi, factori de risc şi prognosticul factorilor de risc: reduşi sau
 nuli
Indicatori de risc interni, factori de risc şi prognosticul factorilor de risc: reduşi sau
nuli
Factori preventivi:
standard de igienă orală bun;
folosirea regulată a pastelor de dinţi cu fluor;
dietă bună;
îngrijiri oro-dentare preventive regulate.

3.1.1.3. Risc carios moderat

Factori etiologici:
Streptococcus mutans > 100.000 CFU/ml;
nivel crescut de lactobacili în salivă ( 10.000 CFU/ml);
rata de formare a PB moderată sau mare.

Prevalenţa cariei mare: între 20 – 35 ani pot fi prezente leziuni carioase sau restaurări,
cele mai multe ocluzale şi câteva pe suprafeţele aproximale posterioare.
Incidenţa cariei: mare, mai mult de o suprafaţă cu leziune carioasă pe an.
Indicatori de risc externi, factori de risc şi prognosticul factorilor de risc:
frecvenţa mare de consum a produselor zaharoase (clearance prelungit);
nivel socio-economic necorespunzător.

Indicatori de risc interni, factori de risc şi prognosticul factorilor de risc:

reducerea secreţiei salivare stimulate;
capacitate tampon redusă;
răspuns imunologic redus.

Factori preventivi:
standard de igienă orală deficitar;
folosirea neregulată a pastelor de dinţi cu fluor;
regim alimentar deficitar;
îngrijiri oro-dentare preventive neregulate.

3.1.1.4. Risc carios mare

Factori etiologici:
Streptococcus mutans > 1.000.000 CFU/ml;
nivele crescute de lactobacili în salivă ( >100.000 CFU/ml);
rata de formare a PB mare sau foarte mare.

Prevalenţa cariei foarte mare: între 20 – 35 ani prezintă mai mult de un dinte pierdut
prin carie direct sau indirect (de cauza endodontică sau rădăcini fracturate în
trecut), restaurări ocluzale, cele mai multe suprafeţe aproximale, includ incisivul
 maxilar şi suprafeţele orale;
Incidenţa cariei: foarte mare, mai mult de două noi suprafeţe cariate pe an.
Indicatori de risc externi, factori de risc şi prognosticul factorilor de risc: frecvenţa
foarte mare de consum a produselor zaharoase:
nivel socio-economic scăzut sau foarte scăzut (nivel educaţional scăzut)
utilizarea medicamentelor hiposialice;

indicatori de risc interni, factori de risc şi prognosticul factorilor de risc:

rata secreţiei salivare foarte scăzută sau xerostomie;
capacitate tampon foarte redusă;
boli cronice care duc la xerostomie (sdr. Sjögren);
răspuns imunologic sever compromis.

Factori preventivi:
standard de igienă orală foarte scăzut;
folosirea neregulată a pastelor de dinţi cu fluor;
regim alimentar mult deficitar.
Îngrijiri oro-dentare preventive neregulate sau absente.

EVALUAREA FINALĂ A RISCULUI CARIOS

Evaluarea riscului carios se poate realiza acordând diferite scoruri factorilor
predictivi de carie conform tabelului 2.
Tabel Acordarea de scoruri pentru diferiţi factori de risc a cariei dentare
Nr crt Factori de risc Scor
1 Carii în dentină 6
2 Carii în smalţ 4
3 Restaurări (<12 luni) 3
4 >5 dinţi absenţi sau restauraţi 2
5 Igienă orală precară 2
6 Dietă cariogenă 2
7 Fluorizări neadecvate 2
8 Flux salivar scăzut 2
9 Pacient necooperant 2
10 Restaurări incorecte 1
11 Suprafeţe radiculare expuse 1
Pe baza analizei datelor de mai sus, se face evaluarea finală a riscului carios al
pacientului în: risc carios mic, risc carios moderat (cu carii active sau inactive), risc
carios mare (cu carii active sau inactive
Intervalul între şedinţele de evaluare
Scor Risc Nr.sedinţe/an
> 12 Mare 8 – 12
9 - 11 Mediu 4–8
<9 Mic 1-2
26. Prevenirea transmiterii infecţiei în stomatologie : Precauţii

Universale – echipament de protecţie

Mănuşi de protecţie

Ele pot fi : mănuşi medicale (de examinare şi chirurgicale) şi mănuşi non-

medicale (menajere).

Mănuşile de protecţie, atât cele destinate examinării cât şi cele chirurgicale,

sunt de unică folosinţă şi pot fi confecţionate din latex – cauciuc natural sau din
materiale non-latex sintetice : vinil, nitril şi neopren (polimeri şi copolimeri de
cloroprenel) . Datorită prevalenţei în creştere a reacţiilor de hipersensibilizare la latex a
personalului medical sunt disponibile mănuşi din latex cu conţinut scăzut de componente
proteice, tratate sau nu cu talc, precum şi mănuşi din material sintetic. Alegerea tipului
de mănuşi se face în funcţie de scopul utilizării lor şi tipul de procedură care urmează a fi
efectuată.
Mănuşile nu oferă o protecţie completă a mâinilor (rata de perforare: 6%
-16%) siguranţa pe care o oferă această barieră fizică împotriva infecţiei depinzând de :
tipul şi calitatea materialului perioada de utilizare, intensitatea utilizării, compania
producătoare.
Reguli de utilizare a mănuşilor de protecţie:
- în cadrul Precauţiilor Universale mănuşile se utilizează în cursul tuturor
manoperelor clinice care implică expunerea la sânge sau alte secreţii ale organismului
contaminate cu sânge ;
- înlocuirea mănuşilor se face după fiecare pacient sau în caz de deteriorare;
- aplicarea mănuşilor nu înlocuieşte spălatul pe mâini;
- îndepărtarea mănuşilor printr-o tehnică specială care previne contaminarea pielii
mâinilor prin contactul cu suprafeţele contaminate ale mănuşii (introducerea degetelor
mâinii opuse în interiorul mănuşii care trebuie îndepărtată şi răsucirea acesteia cu faţa
contaminată în interior) ;
- după îndepărtarea mănuşilor măinile trebuie spălate şi/sau decontaminate ;
- mănuşile nu se spală şi nu se refolosesc; spălarea cu săpun, clorhexidină sau
alcool poate duce la microfisuri şi contaminarea mâinilor
- schimbarea mănuşilor în cursul procedurilor îndelungate (30 min – 3 ore); pentru
evitarea perforării acestora
- aplicarea unei perechi de mănuşi suplimentare sau utilizarea unor cleşti sau
serveţele de hârtie pentru atingerea unor obiecte şi suprafeţe înafara câmpului operator
- evitarea produşilor pe bază de alcool după îndepărtarea mănuşilor tratate cu talc,
interacţiunea cu resturile de pudră determinînd apariţia unor senzaţii neplăcute la nivelul
pielii măinilor; integritatea mănuşilor poate fi compromisă de contactul cu materialele şi
substanţele utilizate în activitatea clinică (antiseptice, dezinfectante, compozite, agenţi
bonding, materiale de amprentă) sau de utilizarea loţiunilor şi cremelor de îngrijire a
mâinilor ;
.
TIPUL DE INDICAŢII MATERIALE
MĂNUŞI CARACTERISTICI
Mănuşi pentru Examinare, -Sterile sau nesterile - Latex natural
examinare tratamente şi -Unică folosinţă -Nitril
proceduri -Se utilizează la un - Nitril şi cloropren (Neopren)
nechirurgicale care singur pacient şi se - Nitril şi latex natural
implică contactul debarasează -Butadien metal-metacrilat
cu mucoasa corespunzător -Polivinil clorid (PVC,vinil)
-Poliuretan
-Copolimer pe bază de stiren
Mănuşi Proceduri -Sterile - Latex natural
chirurgicale chirurgicale -Unică folosinţă - Nitril
-Se utilizează la un - Cloropen (Neopren)
singur pacient şi se - Latex natural şi nitril sau cloropren
debarasează - Polyisopren sintetic
corespunzător - Copolimer pe bază de stiren
- Poliuretan

Mănuşi non- -Proceduri -Mănuşi de utilizare - Latex natural sau cu cloropren

medicale menajere universală, rezistente la - Cloropren (Neopren)
(curăţenie, înţepare şi substanţe - Nitril
dezinfecţie) chimice. - Cauciuc butyl
-Manipularea - Mănuşile din latex nu - Fluoroelastomer
acelor contaminate oferă protecţie chimică - Copolimer Polyetilen şi etilen vinil
sau a substanţelor
chimice
-Nu se utilizează
pentru îngrijirea
pacientului

Tabel nr. - Indicaţii de utilizare a mănuşilor de protecţie

Personalul medical prezintă un risc relativ ridicat de hipersensibilizare la

mănuşile din latex natural ( 6% -17% faţă de 1%-6% pentru populaţia generală),
determinate de proteinele conţinute de laptele provenit din arborele de cauciuc
(hevamina, heveina, factorul de elongaţie-REF ) sau alte substanţe conţinute în mănuşi ca
: acceleratori chimici ( thiuram, carbamaţi, benzotiazoli ) sau substanţele utilizate în
procesarea acestora (antioxidanţi, biocide, săpunuri Aceste reacţii se manifestă clinic
prin: dermatita iritativă de contact, dermatita alergică de contact (hipersensibilitate
întârziată tip IV ) alergia mediată de IgE-histamină (hipersensibilitate imediată tip I) –
formă gravă care poate evolua spre şoc anafilactic. Pulberea de amidon de porumb (talc)
folosită pentru a facilita aplicarea şi îndepărtarea mănuşilor poate favoriza acţiunea
proteinelor alergizante .

Măşti de protecţie
Măştile asigură protecţia personalului medical în cursul manoperelor clinice
care pot genera aerosoli, picături sau stropi de sânge sau alte fluide ale organismului . Ele
au o eficienţă maximă prin reţinerea a 95% din particulele de 3,0-3,2 microni în primele
30 de minute de utilizare, înainte de umezire. Ele pot fi confecţionate din hârtie sau
pânză (bumbac sau sintetic) şi se pot ataşa retroauricular, la ceafă, sau la halat. Măştile
de formă rectangulară asigură protecţia impotriva aerosolilor, iar cele conice sunt mai
eficiente în protecţia contra picăturilor de sânge sau alte fluide contaminate cu sânge
care pot transmite agenţi patogeni precum virusurile HBV şi HIV
Reguli generale de utilizare a măştilor de protecţie:
- schimbarea măştilor la fiecare pacient sau în caz de deteriorare sau umezire.
- acoperirea obligatorie a gurii şi nasului
- evitarea contactului măştilor cu buzele sau tegumentele
- evitarea purtării în zona gâtului, bărbiei sau cefei pentru
prevenirea contaminarii acestor zone
.
In situaţiile în care se impune protecţia specială a pesonalului medical împotriva
expunerii la microorganisme sau nuclei cu dimensiuni sub 5 milimicroni (de exemplu
bacilul tuberculozei) sau faţă de virusul SARS se recomandă utilizarea măştilor cu valve
respiratorii (filtre)

Ochelari de protecţie
Ochelarii de protecţie constituie o componentă obligatorie a echipamentului
personalului medical utilizat în cursul oricărei proceduri clinice în cabinetul
stomatologic . Ei asigură protecţia împotriva agresiunilor fizice (particule de ţesuturi sau
materiale ) , radiaţiilor luminoase (în cursul tehnicilor fotoactive), chimice (materiale,
substanţe) şi microbiene (ex. virusul HBV).
Ochelarii pot fi confecţionaţi din sticlă simplă sau cu lentile protective contra
radiaţiilor ultraviolete. Pentru protecţia corespunzătoare a ochilor ei trebuie prevăzuţi cu
scuturi laterale şi trebuie să corespundă standardelor pentru echipamentul de protecţie,
fiind marcaţi în acest sens.
Manevrarea ochelarilor de protecţie trebuie efectuată în condiţii stricte de
control al infecţiei ,începând de la tâmplă, după îndepărtarea mănuşilor contaminate şi
spălarea mâinilor.
Tehnica decontaminării ochelarilor :
- plasare pe un şervet de hărtie,
- pulverizarea cu spray dezinfectant „water – based” ( 5 minute) ,
- clătire cu apă ,
- reaplicarea dezinfectantului sau imersie în soluţie dezinfectantă ( de ex.:1: 50-
1:100 hipoclorit de sodiu 5%),
- clătire cu apă
- uscare.
Anumite tipuri de ochelari de protecţie permit sterilizarea prin autoclavare.
„Viziera” sau „scutul facial ” asigură o protecţie totală a feţei oferind ,
totodată,un aspect estetic superior.

Halate de protecţie

Halatele trebuie să asigure protecţie hainelor şi a pielii personalului

medical. (Fig.nr.12). Ele pot fi confecţionate din bumbac, sau amestec de bumbac şi
sintetic ( mai uşor de manipulat şi spălat) sau halate de unică folosinţă. Echipamentele
medicale moderne corespund unor exigenţe estetice superioare prin tendinţa de a înlocui
„austerele” halate albe cu modele din materiale în culori calde sau vii cu efecte benefice
asupra activităţii clinic.
 Halatele se contaminează în cursul activităţii clinice prin stropire cu salivă
sau sânge. Virusul HB ca şi alte microorganisme pot supravieţui pe materiale uscate timp
de una sau mai multe zile.
Reguli generale :
- utilizarea halatelor lungi sau trei sferturi ( care acoperă pieptul, braţele şi poalele în
poziţie şezândă) sau a echipamentului din două piese (bluză şi fustă sau pantalon) , cu
mâneci lungi cu manşete strînse sub mănuşi sau scurte în cazul hainelor fără mâneci.
- utilizarea halatelor doar în interiorul unitării medicale
- schimbarea zilnică sau în caz de deteriorare, umezire sau contaminare.
- manipularea cât mai simplă şi eficientă
- debarasarea în saci /containere speciale în condiţiile utilizării echipamentului de
protecţie.
- spălarea cu detergent şi apă fierbinte (70 grd.C) sau cu clor 50-150 ppm şi apă
rece/călduţă ; uscare cu aer fierbinte şi prin călcare.
Protecţia părului
Părul poate fi puternic contaminat în cursul activităţii clinice constituind un
vehicul de transfer al agenţilor microbieni. El trebuie protejat prin utilizarea de capeline
chirurgicale, în special în cursul procedurilor invazive care duc la stropire cu sânge şi
salivă sau implică contaminarea aerului.

Protecţia încălţămintei
Pentru evitarea transmiterii infecţiei în zona operatorie în cursul
procedurilor chirurgicale încălţămintea trebuie protejată prin aplicarea de apărători de
pânză sau hârtie. Îndepărtarea acestora se face prin plasarea mâinii in interior, fară a
atinge suprafeţele exterioare contaminate iar debarasarea se efectuează în containerele
pentru reziduuri medicale generale.

27. Individualizarea planului de tratament profilactic în viziunea

modelului medical.

Datele rezultate în urma analizei clinice şi de laborator se consemnează într-un

formular individual de apreciere a riscului carios, (Tabel 1) pe baza căruia se instituie un
plan de tratament şi reevaluarea ulterioară a pacientului.

Tabel 1 Formular individual de apreciere a riscului carios

Test c Observaţii Scor Diagnostic
Număr de
şedinţe
1 2 3 4 5
DMF 0–2 □□□□□ 0-inferior
1-normal
2-superior
Carii iniţial 0- 2 □□□□□ 0–fără semne clinice
active 1-semne clinice de suspiciune
2–semne clinice de certitudine
Igienă orală Măsurată prin indicele 0-2 □□□□□ 0-bună
de placă 1-medie
2-satisfăcătoare
Capacitate În conformitate cu 0-2 □□□□□ 0-albastru>6
tampon prospectul testului 1- verde 4,5-5.5
salivară Dentobuff 2 – galben < 4

Nr. S. Mutans În conformitate cu 0-3 □□□□□ 0–0

prospectul testului 1-1
Dentocult SM 2–2
3-3
Numărătoare În conformitate cu 0-3 □□□□□ 0 -1-1000UFC
lactobacili prospectul testului 1-peste 10.000 UFC
Dentocult LB 2–peste 100.000 UFC
3–peste 1.000.000 UFC
Caracteristici Aspectele sociale şi 0-3 □□□□□ 0– fără risc
individuale răspunsul pacientului la 1– risc scăzut
pacient indicaţiile date 2– risc mediu
3–risc crescut
Suma □□□□□
Risc cariogen Mic □□□□□
Mediu □□□□□
Mare
□□□□□
Ca o sinteză, tratamentul prin prisma modelului medical de tratament în funcţie de
grupa de risc se poate aplica conform schemei din tabelul 2
Tabel Tratamentul prin prisma modelului medical de tratament în fucţie de grupa
de risc. ( după Operative Dentistry)
Grupa de risc
Mic Mediu Mare
SM
0 Repetarea testelor la şedinţa de reevaluare
1
2 Atenţie la factorii de risc Control consum HC Control consum HC
3 Controlul leziunilor carioase cu Periaj profesional, 2X F Periaj profesional, 2X F,
6 luni în urmă Controlul sediilor de Controlul sediilor de retenţie,
retenţie, Tratament antibacterian,

LB
0 Repetarea testelor la şedinţa de reevaluare
1
2 Atenţie la factorii de risc Control consum HC
3 Controlul leziunilor carioase cu Periaj profesional, 2X F
6 luni în urmă Controlul sediilor de retenţie, sigilanţi
Flux salivar – peste 1ml/minut – rată flux salivar normal, favorabil
Sub 0.7ml/minut Atenţie la factorii Clătiri fluorurate după mese
– factor de risc de risc Recomandări privind produsele de stimulare salivară

Capacitate tampon - CT - Albastru – CT normală

Galben – CT Atenţie la factorii Clătiri fluorurate după mese
slabă, de risc Recomandări privind produsele de stimulare salivară
nefavorabilă

Cantitatea de PB - Redusă - favorabilă

Mare – sedii cu Îmbunătăţirea Îmbunătăţirea igienei Îmbunătăţirea igienei orale
PB persistentă igienei orale; orale Informaţii , periaj profesional X 4
-factor de risc Educaţie sanitară, Educaţie santară, periaj
periaj profesional profesional X 2

Program Paste de dinţi pe Paste de dinţi pe bază Paste de dinţi pe bază de fluor,
fluorizare bază de fluor de fluor, eventual aport eventual aport suplimentar de fluor
suplimentar de fluor Fluorizare locală cu lacuri şi geluri X
Fluorizare locală cu 4/ an
lacuri şi geluri X 2/ an

Restaurare - Indicatii:
 Leziuni cavitare
 Şanţuri şi fosete la pacienţii cu risc carios mare
Restaurări deficitare
Eliminarea nişelor ecologice ce conţin SM şi L
Restaurarea leziunilor cavitare
Sigilarea şanţurilor şi fisurilor la pacienţii cu risc carios mare.

28. Modele de transmitere a mesajului educaţional în educaţia pentru

sănătate orală.

Modelele de educaţie pentru sănătate:

 modelul tradiţional;
 modelul de tranziţie;
 modelul modern.

Modelul tradiţional poate fi perceput, în liniile sale esenţiale, în figura 12.1.

Rezultă clar faptul că accentul cade pe aspectele fizice ale bolii, exprimate prin
informaţiile de bază utilizate, ceea ce oferă o perspectivă medicală şi o bază educaţională
limitate.
Accentul cade pe aspectele de prevenţie a bolii, şi nu pe sporirea stării de sănătate,
iar factorii determinanţi ai sănătăţii, sociali şi politici, sunt neglijaţi.
Nu este luată în calcul nici dimensiunea colectivă a sănătăţii, atâta vreme cât
efortul educaţional este orientat către individ, considerat a fi, prin excelenţă, raţional şi,
ca atare, aşteptându-se de la acesta, întotdeauna, însuşirea ordonată de cunoştinţe,
atitudini şi comportamente medicale corecte.
 Modelul de tranziţie încearcă să depăşească limitele modelului anterior în ceea ce
priveşte succesiunea presupusă (cunoştinţe - atitudini - comportament), succesiune bazată
pe exclusivitatea raţionalului în structura personalităţii.
Acest model cade, astfel, într-o altă extremă, relevând o dependenţă de tacticile
manipulative, iraţionale, prin intenţia de a şoca sau înspăimânta persoanele, cu scopul de
a le orienta spre comportamente "de bun simţ" (de exemplu, imaginile larg vehiculate de
cranii fumând ţigări).

Modelul modern ia în considerare complexitatea problemelor sănătăţii, ca şi a

factorilor ce o influenţează, valorificând rezultatele teoriei şi practicii educaţionale
modeme.
Superioritatea acestui model rezidă în faptul că se urmăreşte atât prevenţia, cât şi
promovarea sănătăţii, luându-se în considerare atât dimensiunile pozitive, cât şi cele
negative ale acesteia, sub aspect fizic, psihic şi social (fig. 12.2). Nu se aşteaptă, pur şi
simplu, ca oamenii să răspundă corect la informaţie, ei sunt ajutaţi să-şi clasifice
informaţiile de care dispun, valorile pe care le acceptă, şi să capete noi abilităţi de viaţă,
cu accent pe creşterea stimei faţă de sine.
Este asigurat, totodată, caracterul participativ al procesului educaţional,
comunicarea realizându-se în dublu sens (educator - educat şi invers), obţinându-se o
înţelegere mai corectă de către oameni a mesajului informaţional vehiculat, bazat pe
experienţa lor de viaţă, ceea ce este mai preferabil decât asaltarea persoanelor cu idei
corecte, dar reci şi strict dependente de limbajul medical de specialitate.