COROANA DE INVELIŞ MIXTĂ SEMIFIZIONOMICĂ

Acest tip de coroană de înveliş este alcătuit din 2 componente:

a) metalică (structura ce acoperă bontul în totalitate)
b) fizionomică (reprezintă faţa vestibulară a dintelui)
Din punct de vedere estetic, coroana de înveliş mixtă poate fi parţial sau total
fizionomică.
Coroana mixtă metalo-acrilică (tip Weiser) = proteză unidentară constituită din structura
metalică ce conferă rezistenţă şi componenta acrilică ce realizează aspectul fizionomic.
Componenta metalică:
- este în contact cu dintele preparat
- asigură rezistenţa protezei unidentare
- asigură retenţia componentei fizionomice
- tehnologic, se realizează prin procedeul de turnare
- se realizează sub formă de casetă, cu deschiderea vestibular la maxilar, şi vestibulo-
ocluzal la mandibulă
Componenta fizionomică:
- situată pe faţa vestibulară la maxilar şi pe feţele vestibulară şi ocluzală la mandibulă
- reface funcţia fizionomică parţial
- se realizează din răşini acrilice termo/foto-polimerizabile
Indicaţii: clasic, se aplică la nivel canin şi premolar, dinţi ce prezintă leziuni coronare, dar se
pot aplica şi pe dinţi frontali sau molari primi/secunzi superiori (la pacienţi cu grad de vizibilitate
mai mare a dinţilor).
Caracteristici:
- rezistentă
- reface funcţia fonetică
- reface parţial funcţia fizionomică
- din punct de vedere morfologic, reface în bune condiţii morfologia dintelui respectiv
Materiale:
- componenta metalică: aliaje nobile, seminobile, nenobile
- componenta fizionomică: răşini acrilice; materiale compozite sau mase ceramice
Tehnologia de realizare:
I. componenta metalică
II. componenta fizionomică
1. Examenul clinic al pacientului. Stabilirea diagnosticului şi a planului de tratament
2. Prepararea structurii dentare:
- în general, configuraţia este neretentivă în sens cervico-ocluzal;
- faţa vestibulară se prepară mai accentuat (2 mm) pentru a realiza spaţiul necesar
componentei fizionomice (1,5 mm) aplicată peste componenta metalică (0,30-0,40
mm)
- faţa ocluzală la dinţii superiori: se reduce cu 2 mm pentru a favoriza retenţia
componentei fizionomice
- pragul (1,5 mm) este subgingival (0,5mm) pe faţa vestibulară şi jumătatea vestibulară
a feţelor proximale
- pentru coroana de acoperire mixtă, dar total fizionomică, pragul este circular

1
 3. Amprentarea
4. Realizarea modelelor – din ghips dur, cu bont mobilizabil
5. Realizarea machetei componentei metalice:
 Metoda foliei de ceară calibrate (Provicap)
- se izolează modelul cu substanţă grasă/izolatoare
- se plastifiază folia de ceară calibrată, 0,3 mm, şi se aplică pe model
- se realizează macheta unei cape cu grosime de 0,3mm
- se prepară pasta din masă de ambalat şi se aplică pe faţa vestibulară,
jumătatea vestibulară a feţelor proximale, şi jumătatea vestibulară a feţei ocluzale, şi
se modelează realizând morfologia dintelui respectiv, astfel încât să rămână un spaţiu
pe feţele proximale şi faţa ocluzală, spaţiu ce va fi ocupat de macheta componentei
fizionomice
- se aplică ceară albastră pe feţele proximale, ocluzală şi orală, peste masa de
ambalat, cu excepţia feţei vestibulare şi se modelează morfologia corespunzătoare
- rolul masei de ambalat: creează o cavitate destinată componentei
fizionomice
 Metoda elementelor prefabricate (sistemele VKS, DW, MK-C sau sistemul ATR –
Atraumatic Rehabilitation, ce se caracterizează prin utilizarea de elemente
prefabricate, de forma incrustaţiilor MOD, macheta fiind concepută din răşini
calcinabile)
 Metoda reducerii din bloc de ceară cu dimensiuni mai mari (metodă veche şi
neutilizată)

Coroana mixtă metalo-ceramică = proteză unidentară constituită dintr-o infrastructură metalică

(ce conferă rezistenţă) şi componenta ceramică ce realizează aspectul fizionomic, pentru o
estetică superioară.

Tehnologia de realizare a componentei metalice a protezelor dentare metalo-ceramice

Tehnologia de realizare: în prima etapă se realizează componenta metalică, ce va fi cu
aproximativ 2 mm mai mică decât reconstituirea finală, rezervându-se astfel, spaţiul pentru
componenta ceramică.
Aspecte privind realizarea machetei componentei metalice:
o Macheta componentei metalice se realizează subdimensionat, cu 1,5-2 mm faţă de modelul
dinţilor antagonişti, nivelul feţelor orală şi vestibulară, dacă vor fi acoperite în totalitate de
componenta ceramică. Astfel, se asigură o grosime uniformă componentei ceramice, nu vor
apare tensiuni în grosimea acesteia, iar metalul nu va transpare.
o Macroretenţiile sunt contraindicate.
o Suprafaţa machetei trebuie să fie cât mai netedă, fără rugozităţi.
o Grosimea viitorului schelet metalic trebuie să fie de 3-5 mm.
o Limita marginală metal-ceramică se face în unghiuri drepte, astfel se previn fisurile,
fracturile şi desprinderile masei ceramice de pe scheletul metalic.
Tehnici de realizare a machetei componentei metalice:
 Realizarea machetei din elemente prefabricate din ceară. Acestea se prezintă sub formă
de seturi cu dimensiuni şi aspecte variabile în funcţie de morfologia coronară şi
topografia dintelui pe arcadă. Se aleg în funcţie de particularitatea cazului clinic şi se
adaptează pe modelul de lucru prin radiere sau picurare de ceară, respectându-se

2
 direcţia şi orientarea dintelui în arcadă, şi conservându-se spaţiul pentru componenta
ceramică. Metoda are avantajul economiei de timp şi materiale.
 Metoda de modelare pas cu pas (step-by-step). Metoda constă în aplicarea de ceară prin
picurare, realizându-se îngroşări la nivelul joncţiunii cu viitoarea componentă ceramică;
se modelează subdminesionat.
 Metoda INZOMA. Metoda aparţine firmei Ivoclar, şi se bazează pe principiul lui Shore,
conform căruia, ceramica atinge valori maxime ale rezistenţei mecanice, dacă se arde
pe un substrat metalic cu suprafeţe concave. În treimea incizală sau ocluzală prezintă o
proeminenţă sub formă de guleraş. Machetele vor fi individualizate pe modelul de lucru
cu bonturi mobilizabile. După transformarea machetei în piesă metalică, se va arde pe
suprafaţa acestuia un agent de legătură – Bonding Agent – care se prezintă sub forma
unei pulberi metalice INZOMA-P pentru aliajele nobile şi INZOMA-NP, pentru aliajele
nenobile. Prin această tehnică se obţin proteze dentare metalo-ceramice cu o foarte
bună rezistenţă mecanică, o legătură puternică metalo-ceramică, şi o importantă
reducere a consumului de aliaj, de 40%.
 Tehnica PROBOND. Este tehnica propusă de firma Renfert. Macheta componentei
metalice se realizează dintr-o plasă elastică de ceară calibrată, de 0,4 mm, care
înlocuieşte capele clasice. Astfel, se asigură o reducere a cantităţii de aliaj de 40%. Pe
secţiune, nervurile plasei au o formă de semicerc, suprafaţa plană venind în raport cu
rondelul substructurilor, iar suprafaţa convexă cu masa ceramică, mărind astfel
suprafaţa de contact dintre metal şi ceramică cu 20%.
 Metoda conturului anatomic.
 Metoda machetei ajurate. Această metodă foloseşte machete prefabricate cu o formă
particulară de inele concentrice, care se îngustează spre cervical. Se aplică pe modelul
de lucru şi se individualizează. Metoda este rapidă, presupune consum mic de aliaj şi o
bună legătură metalo-ceramică.

3
 COROANA DE INVELIŞ METALICǍ TURNATǍ

Definiţie: elemente unidentare ce acoperă în totalitate coroana unui dinte, reface morfologia şi
funcţiile, şi se realizează tehnologic prin procedeul de turnare, iar din punct de vedere estetic,
sunt nefizionomice.
Clasificare:
a) coroana turnată cu grosime nedirijată
b) coroana turnată cu grosime dirijată

COROANA TURNATǍ CU GROSIME NEDIRIJATǍ

Caracteristici:
 are grosime neuniformă: feţele interne ale coroanei sunt în contact cu feţele dintelui
preparat;
 pereţii laterali au dimensiuni mari şi neuniforme;
 prezintă agregare coronară totală – contact total cu suprafaţa coronară a dintelui, ceea ce
asigură o retenţie foarte bună;
 între feţele interioare ale coroanei de acoperire şi feţele dintelui preparat apare forţa de
fricţiune, care asigură cea mai eficientă stabilitate;
 necesită un consum mai mare de aliaj, deci preţul de cost creşte pentru aliajele nobile;
 se îndepărtează mai greu, prin secţionarea feţelor orală şi vestibulară;
 necesită o preparare foarte exactă a dintelui, şi orice imperfecţiune atrage imposibilitatea
inserţiei coroanei de acoperire pe dintele respectiv;
 datorită contactului total în suprafaţă, transmite variaţiile de temperatură la nivelul
dintelui preparat.
Indicaţii: se aplică pe dinţi cu leziuni coronare situaţi în regiunile laterale ale arcadei dentare, pe
dinţi cu dimensiuni reduse cervico-ocluzal.
Tehnici de realizare a machetei:
a. tehnica răcirii gradate:
 se izolează modelul dintelui preparat cu o substanţă izolatoare (lac special,
Distanzlak, strat de 0,1 mm) – împiedică aderarea cerii machetei de model şi
asigură detaşarea machetei de pe model;
 plastifierea cerii se face pe baia de apă (cel mai recomandat), direct la flacăra
becului de gaz, pe spatulă
 modelul dintelui preparat se introduce în baia de ceară – câteva secunde – până se
obţine primul strat gros de 0,30-0,40mm cu rol de capă; se realizează scufundări
succesive, până la realizarea unei grosimi suficiente;
 se aplică modelul dinţilor antagonişti, pentru a verifica planul de ocluzie;
 se modelează macheta, redând morfologia fiecărei feţe a coroanei dintelui.
b. tehnica prin picurarea cerii:
 se izolează modelul dintelui preparat;
 depunerea cerii se face prin picurare, până la obţinerea unei grosimi suficiente;

4
  se realizează modelarea morfologiei, cu redarea convexităţilor în sens mezio-
distal şi cervico-ocluzal;
 se asigură refacerea morfologiei feţei ocluzale.
c. tehnica de obţinere a capei prin ambutisarea unui disc din material plastic, urmată de
picurarea cerii machetei
d. tehnica adiţiei de ceară:
 prezintă avantajul că sunt evitate etapele de aplicare a cerii şi îndepărtarea prin
sculptură;
 necesită montarea modelelor de lucru în simulator/articulator;
 se izolează modelul; se realizează iniţial, o capă din ceară albastră, după care,
utilizând cele 5 instrumente ale trusei Thomas şi trusa de ceruri colorate
corespunzătoare elementelor de morfologie ocluzală, se redă morfologia coronară
corectă.

COROANA TURNATǍ CU GROSIME DIRIJATǍ

Acest tip de coroană de acoperire a apărut din necesitatea de a înlătura o serie de inconveniente
pe care le prezintă coroana cu grosime nedirijată.
Caracteristici:
 are grosime uniformă - pereţii laterali sunt uniformi;
 prezintă agregare coronară parţială, cervico-ocluzală – contact parţial cu suprafaţa
coronară a dintelui, pe faţa ocluzală şi la colet;
 spaţiul dintre dintele preparat şi coroana de acoperire este ocupat de cimentul de fixare –
se izolează astfel dintele de aagenţii termici din cavitatea orală;
 necesită un consum mai mic de aliaj, deci preţul de cost este mai mic;
 se îndepărtează mai uşor, prin secţionare;
 dintele trebuie preparat corect,dar nu o prepararea la fel de riguroasă ca pentru coroana cu
grodime;
 inserţia coroanei este mai uşoară.
Indicaţii: pe dinţi cu leziuni coronare, dinţi cu dimensiuni normale sau mai mari î sens cervico-
ocluzal.
Tehnologia de realizare a machetei: principiu pentru realizarea distanţării – se aplică un strat
de material pe feţele laterale, pentru a obţine un spaţiu între machetă şi modelul coroanei
dintelui; materialul nu se aplica la colet şi nici pe faţa ocluzală.
Metode de realizare a distanţării
a) Metoda cu masă de ambalat – masa de ambalat este un material refractar ce se utilizează
la realizarea tiparului
o se izolează modelul dintelui preparat
o se prepară pasta din masă de ambalat şi se aplică pe feţele laterale, la 2 mm de
colet, fără a aplica pe faţa ocluzală
o deasupra masei de ambalat se aplică ceară pe toate feţele dintelui şi se
modelează morfologia dinţelui respectiv
- avantaj: masa de ambalat realizează o ambalare internă a machetei.

5
b) Metoda cu folie de plumb – în locul masei de ambalat se utilizează o folie de plumb cu formă
triunghiulară şi grosime 0,1 mm, care se înfăşoară de la 2 mm deasupra coletului pe feţele
laterale şi se adaptează, realizându-se distanţarea, cu grosime uniformă; deasupra se aplică ceara
şi se realizează macheta. Folia de plumb se îndepărtează înainte de ambalare.
c) Metoda foliei de ceară calibrată – se secţionează o folie de ceară calibrată (ceruri colorate cu
grosime maximă de 0,3 mm), se conformează sub formă de cilindru şi se aplică pe feţele laterale
la distanţă de colet; pe faţa ocluzală se aplică o secţiune sub formă de rondea, din ceara
calibrată,obţinându-se astfel capa, deasupra căreia se pune ceară şi se modelează relieful dintelui
respectiv.
d) Metoda cu model duplicat – este cea mai recomandată. Modelul duplicat este o copie a
modelului de lucru, şi se realizează din masă de ambalat. Pe modelul de lucru se aplică ceară pe
feţele laterale până la 1,5-2 mm de colet. Se amprentează modelul de lucru cu masă duplicatoare
şi în amprenta obţinută se toarnă masă de ambalat, realizând modelul duplicat. Pentru a-i creşte
rezistenţa, modelul duplicat se tratează termic. Avantajele acestei metode: macheta se realizează
în contact direct cu feţele modelului duplicat, şi macheta va fi ambalată împreună cu modelul
duplicat care va forma o parte din tipar, realizând şi o ambalare internă a machetei. Această
tehnică asigură o mare precizie coroanei turnate.
e) Metoda elementelor prefabricate – sunt realizate industrial, din ceară sau material
termoplastic; sunt livrate în seturi de machete, de forme şi dimensiuni variate. Macheta
prefabricată se adaptează pe modelul de lucru, iar adaptarea finală, ocluzală şi cervicală se obţine
prin adăugare de ceară, prin picurare sau prin radiere. Avantajul metodei: macheta se realizează
în timp scurt, cu respectarea principiului ergonomic, în sensul economiei de timp şi materiale.

6
 COROANA DE SUBSTITUŢIE

Definiţie: este o proteză unidentară care reface coroana unui dinte care a fost distrusă sau
amputată în scop protetic, şi care restabileşte morfologia şi funcţiile dintelui respectiv.
Elemente componente:
- o porţiune coronară – reface coroana dintelui respectiv
- o porţiune radiculară – se ancorează în lăcaşul radicular prin pivot.
Dispozitivul coronar - prezintă două componente:
 componenta metalică, care asigură rezistenţa, şi se realizează sub formă de casetă
sau de pseudobont;
 componenta nemetalică, fizionomică, care se realizează sub formă de faţetă sau de
coroană de acoperire fizionomică.
Dispozitivul radicular – se realizează prin turnare, şi poate fi:
 pivot simplu
 pivot compus, cu întărituri: plăcuţă (acoperă suprafaţa de seciune a rădăcinii) şi inel
pericervical.
Materiale utilizate:
- dispozitivul radicular + componenta metalică a dispozitivului coronar: aliaje nobile,
seminobile şi nenobile;
- dispozitivul coronar: componenta fizionomică: răşini acrilice, materiale compozite sau
mase ceramice.
Indicaţii:
- refacerea coroanelor distruse prin carie, traumatisme, abrazie, când este afectat mai mult
de jumătate din coroana dintelui
- malpoziţii dentare, discromii, anomalii de formă, volum;
- în scop protetic: element de agregare pentru proteze fixe (punţi) din zona frontală (dinţi
devitalizaţi în scop protetic).
Caracetristici:
- pe dinţi monoradiculari; la pluriradiculari, rădăcinile trebuie să fie paralele între ele, sau
dacă se pot prepara lăcaşuri paralele;
- rădăcina: corect tratată şi obturată, să fie accesibilă, cu lungimea cel puţin cât a viitoarei
coroane de substituţie;
- implantarea dintelui în osul alveolar să fie bună şi favorabilă aplicării dispozitivului.

Coroana de substituţie – casetă şi faţetă (semifizionomică)

Elemenete componente:
1. dispozitivul radicular: pivot + plăcuţă + inel pericervical
2. dispozitivul coronar: casetă şi faţetă
Pivotul:
- asigură ancorarea în lăcaşul radicular
- diametrul să fie 1/3 din diametrul rădăcinii
- lungimea, să fie 2/3 din lungimea rădăcinii
- forma, să fie cilindro-conică, de aceeaşi formă cu cea a rădăcinii.

7
Plăcuţa:
- acoperă suprafaţa de secţiune a rădăcinii pe care o protejează
- se opune înfundării pivotului în canalul radicular.
Inelul pericervical:
- înconjoară pereţii laterali ai dintelui, marginile ajung în sulcusul gingival
- asigură soliditatea construcţiei
Etape clinico-tehnologice:
1. Examenul clinico-tehnologic, stabilirea diagnosticului şi a planului de tratament –
examen local şi radiografic (starea rădăcinii, implantarea)
2. Preparea substructurii organice:
- suprafaţa de secţiune: se prepară sub formă de unghi diedru, cu 2 versanţi:
vestibular (înclinat) şi oral (orizontal)
- loja radiculară: 2/3 din lungimea rădăcinii, 1/3 din diametrul rădăcinii, formă
cilindro-conică, ovalară pe secţiune orizontală cu diametrul mare vestibulo-oral.
2. Inregistrarea amprentei: se amprentează loja radiculară şi suprafaţa de secţiune, dinţii
vecini şi antagonişti, rapoarte de ocluzie
3. Realizarea modelelor – se lucrează pe modelul cu bont mobil
4. Realizarea machetei dispozitivului radicular:
- Se izolează modelul cu substanţă izolatoare
- În modelul lojei se introduce un con din ceară albastră plastifiată
- Se pregăteşte un ştift cu retenţie (tijă metalică de 3-4 mm lungime şi 1 mm grosime)
se încălzeşte şi se introduce în lojă – ceara va prelua forma lojei
- Macheta pivotului este îndepărtată prin tracţiune şi este verificată
- Macheta pivotului este reintrodusă în modelul lojei, se aplică ceara pe suprafaţa de
secţiune şi se modelează macheta unei cape cu aspect de unghi diedru.

Coroana de substituţie – pseudobont (fizionomică)

Elemente componente:
1. dispozitivul radicular: pivot + plăcuţă + inel pericervical
2. dispozitivul coronar: componenta metalică + componenta fizionomică (coroana de
acoperire)
Componenta metalică: formă tronconică (pseudobont), realizează cu plăcuţa unghiuri bine
exprimate pentru a asigura retenţia componentei fizionomice; imită forma viitoarei coroane a
dintelui; asigură grosimea suficientă pentru componenta fizionomică 1,5 mm.
Componenta fizionomică: acoperă bontul metalic în totalitate, şi este realizată din materiale
fizionomice – materiale compozite, mase ceramice.
Etape clinico-tehnologice:
1. Examenul clinico-tehnologic, stabilirea diagnosticului şi a planului de tratament –
examen local şi radiografic (starea rădăcinii, implantarea)
2. Preparea substructurii organice:
a. suprafaţa de secţiune: se prepară sub formă de unghi diedru, cu 2 versanţi:
vestibular (înclinat) şi oral (orizontal)

8
 b. loja radiculară: 2/3 din lungimea rădăcinii, 1/3 din diametrul rădăcinii, formă
cilindro-conică, ovalară pe secţiune orizontală cu diametrul mare vestibulo-oral.
2. Inregistrarea amprentei: se amprentează loja radiculară şi suprafaţa de secţiune, dinţii
vecini şi antagonişti, rapoarte de ocluzie
3. Realizarea modelelor – se lucrează pe modelul cu bont mobil
4. Realizarea machetei dispozitivului radicular:
 Izolarea modelului lojei radiculare şi a suprafeţei de secţiune
 Se realizează un con din ceară albastră plastifiată, efilat, şi se introduce în
modelul lojei
 Se pregăteşte pivotul auxiliar (tijă metalică de 3-4 mm lungime şi 1 mm grosime)
care se încălzeşte şi se introduce în conul de ceară din lojă – ceara va prelua forma
lojei, şi se obţine macheta pivotului
 Se aplică ceară pe suprafaţa de secţiune şi se modelează capa cu 2 versanţi:
vestibular şi oral, dar şi inelul pericervical
Modelarea machetei bontului metalic – se poate face:
- direct, odată cu modelarea capei
- separat, bontul tronconic se centrează peste capă.

9
 INCRUSTAŢIILE

Definiţie: proteze unidentare care se inseră mai mult sau mai puţin în profunzimea ţesuturilor
dure dentare, şi refac morfologia şi funcţiile dintelui respectiv.
Incrustaţii:
-
intratisulare = INLAY - se inseră în profunzimea ţesuturilor
-
extratisulare = ONLAY – se agregă la suprafaţa coroanei

INLAY

Condiţiile cavităţii:
-
cavitatea să fie retentivă în sens orizontal şi neretentivă în sens vertical
-
pereţii cavităţii – să fie paraleli între ei sau uşor divergenţi pentru a putea îndepărta
incrustaţia
-
unghiurile realizate de pereţi trebuie să fie mai mari de 900
-
forma cavităţii pe secţiune verticala – trapez cu baza mare spre periferie şi baza mică spre
apex
Clasificare:
 după topografie:
-
clasa I – la nivelul feţei ocluzale a dinţilor laterali
-
clasa II – pe feţele proximale ale dinţilor laterali
-
clasa III – pe feţele proximale ale dinţilor frontali
-
clasa IV – pe feţele proximale şi unghiul incizal la dinţii frontali
-
clasa V – la coletul dinţilor
 după gradul de complexitate:
-
simple – o cavitate
-
duble – 2 cavităţi
-
triple
Cel mai utilizat tip este incrustaţia MOD – ca element de agregare pentru punţile dentare.
Aliajele folosite – nobile sau seminobile

Faze clinco-tehnologice de realizare:

1. Examenul pacientului. Stabilirea diagnosticului şi a planului de tratament.
2. Prepararea dintelui: realizarea cavităţii – retentivă orizontal şi neretentivă vertical.
3. Inregistrarea amprentei
4. Realizarea modelului de lucru
5. Realizarea machetei; prin metoda directă în cavitatea orală – amprenta cu ceară specială
tip inlay (nu are modificări volumetrice şi arde fără reziduuri)

10
 ONLAY

Definiţie = incrustaţii extratisulare (coroane parţiale) – se inseră la suprafaţa coroanei

dintelui, pot acoperi una sau mai multe feţe ale dintelui, dar lasă neacoperită faţa vestibulară.
Clasificare – după numărul feţelor pe care le acoperă, pot fi:
-
onlay mono-faţă, bi-faţă, tri-faţă
-
onlay – 3/ 4 la dinţii frontali, şi 4/ 5 la dinţii laterali
Avantaj: conservă faţa vestibulară, deci sunt fizionomice
Se mai numesc şi coroane parţiale deoarece seamănă cu o coroană de înveliş.
Suprafaţa de contact este mai mică, deci retenţia este mai slabă, de aceea se apelează la
mijloace suplimentare de retenţie:
-
şanţuri pe feţele proximale şi pe faţa ocluzală (incizal) în formă de U (MOD), şanţurile
trebuie să fie paralele şi unite între ele prin şanţul ocluzal; corespunzător acestor şanţuri,
onlay-ul va avea o nervură metalică cu rol de retenţie
-
şanţuri parapulpare – loje create în profunzimea ţesuturilor dentare în care se inseră
crampoane
-
asocierea de şanţuri şi puţuri parapulpare
-
sisteme speciale de retenţie

Faze clinco-tehnologice de realizare:

1. Examenul pacientului. Stabilirea diagnosticului şi a planului de tratament.
2. Prepararea dintelui: se prepară ca o jumătate de trunchi de con şi se realizează elemente de
retenţie.
3. Inregistrarea amprentei
4. Realizarea modelului de lucru – să fie mai precise şi mai rezistente; se utilizează materiale
cu fidelitate mare (ghipsuri speciale, răşini), metale pe cale galvanică
5. Realizarea machetei: cu ceară specială tip inlay, care prezintă o serie de caracteristici:
 plasticitate optimă
 se modelează uşor
 nu suferă modificări volumetrice
 rezistenţă corespunzătoare
 arde fără reziduuri
Tehnica de realizare a machetei:
-
plastifierea uniformă a cerii în baie de apă (termostat), şi apoi introducerea ei fără
presiune (pentru a evita contracţia şi acumularea de tensiuni interne), prin picurare, în
cavităţile amenajate şi izolate
-
modelarea fiecărei feţe pentru a reproduce morfologia, rapoarte normale cu dinţii vecini
şi antagonişti
-
se realizează ştifturi metalice ce se încălzesc şi se introduc în profunzimea machetei,
ceara aderă de ştift şi permite tracţiunea verticală fără deformarea machetei
-
macheta se introduce în apă la temperatura de 25-300C, pentru eliminarea tensiunilor
interne acumulate
6. Ambalarea:
-
se utilizează masă de ambalat specifică aliajului din care se realizează incrustaţia
-
cuprinde pregătirea pentru ambalare şi amblarea propriu-zisă
-
amplasarea rezervorului de aliaj în centrul mufei de turnare (tipar)

11
7. Realizarea tiparului
8. Topirea şi turnarea aliajului topit în tipar
9. Dezambalarea şi prelucrarea mecanică
10. Verificarea, adaptarea şi cimentarea în cavitatea orală a incrustaţiei

12
 REALIZAREA

Etapele clinico-tehnologice de realizare a protezelor dentare presupun o serie de

particularităţi care cuprind multiple operaţiuni, utilizează instrumentar şi tehnici specifice
materialelor din care se realizează acestea, în scopul obţinerii unor piese protetice corect realizate
şi bine adaptate la nivelul structurii dentare.
Există o succesiune de etape clinice iniţiale care se materializează prin prepararea
structurilor dentare corespunzătoare şi amprentarea câmpului protetic respectiv.
Amprenta reprezintă imaginea negativă a câmpului protetic, ce poate fi înregistrată prin
tehnici şi cu materiale diferite, în funcţie de particularităţile cazului clinic.
Pregătirea amprentei în vederea turnării modelului, urmăreşte: verificarea, igienizarea
amprentei şi tratamentul specific al suprafeţei modelului.

Realizarea modelului de lucru

Modelul reprezintă imaginea pozitivă şi fidelă a câmpului protetic obţinută consecutiv
înregistrării unei amprente. Acesta serveşte în primul rând, la realizarea machetei viitoarei
construcţii protetice, el constituind cel mai important punct de plecare pentru întreaga execuţie
tehnologică.
În componenţa oricărui model se pot descrie două elemente componente: modelul propriu-
zis şi soclul modelului. Cele două elemente îndeplinesc roluri diferite, iar din punct de vedere al
biomaterialului din care au fost realizate, pot fi identice sau diferite.
Modelele ideale trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, sistematizate de Newmann şi
William, condiţii esenţiale:
 stabilitate dimensională;
 capacitate de reproducere fidelă a detaliilor;
 duritate;
 rezistenţă la abraziune şi fracturare;
 stabilitate chimică.
 manipulare uşoară;
 tehnologie de realizare uşoară;
 compatibilitate chimică, fizică (volumetrică şi termică) şi mecanică, cu materialele de
amprentă şi cu materialele de machetare.

Clasificarea modelelor:
- după materialul din care au fost realizate (Schulze):
o din gipsuri dure sau extradure;
o din cimenturi;
o din metale sau aliaje metalice;
o din mase plastice reprezentate de răşini acrilice, poliuretanice,
epoxidice, epiminice sau materiale compozite.
- după tehnologia de realizare:
o obţinute prin turnare, realizate din gipsuri, materiale plastice,
compozite, aliaje uşor fuzibile;
o obţinute prin fularea în amprentă a amalgam-urilor sau a cimenturilor
fosfat de zinc;
o obţinute prin galvanizare sau pulverizare;

13
 o obţinute prin ardere.
- după caracterul de mobilitate al bonturilor:
o modele cu bonturi fixe;
o modele cu bonturi mobilizabile.

În ideea respectării acestor cerinţe au fost dezvoltate noi tehnologii şi materiale pentru
realizarea modelelor de lucru care au evoluat de la turnarea modelelor din ghips obişnuit în
amprente înregistrate cu inel de cupru şi mase termoplastice, la realizarea modelelor din
materiale mai fiabile în amprente înregistrate cu materiale elastice susţinute de diverse tipuri de
portamprente.

Tehnici de realizare a modelelor de lucru:

1. Modele monobloc cu bonturi fixe - bonturile şi restul elementelor câmpului protetic fac corp
comun cu soclul modelului.
2. Modele cu bonturi mobilizabile:
 modelul clasic cu bont mobilizabil
 modelul secţionat cu pinuri dowel - pinurile dowel sunt tije cilindro-conice care au un cap
retentiv ce se fixează în amprenta structurii dentare preparate, corespunzător centrului
acesteia. Pinurile se centrează în interiorul amprentei bontului până la 13 mm de
marginea incizală. Se pot folosi pentru fiecare model mobilizabil 1-2 pinuri paralele între
ele
 procedeul Pindex - se utilizează pinuri dowel introduse în model după priza ghipsului.
 procedeul Zeiser: modelul se toarnă din ghips dur sau extradur sau răşini epoxidice şi are
3 elemente: soclul sau infrastructura, modelele unitare sau suprastructura, şi pinurile
dowel ce leagă cele două elemente. Pinurile au în prelungirea lor o suprafaţă plană care
formează o angulaţie. Ele pot fi inserate cu precizie în baza de Plexiglas. Sistemul
permite o secţionare imediată a bonturilor mobilizabile şi repoziţionarea foarte exactă a
acestora.
 model cu bonturi mobilizabile fără pinuri (sistemul Tray şi Accu-Trac):
Sistemul Tray utilizează un conformator prefabricat din plastic transparent cu multe proeminenţe
ce realizează separarea dintre modelele unitare.
Sistemul Accu-Trac foloseşte: un suport/conformator, o plăcuţă de bază, un distanţier.

Montarea modelelor de lucru în simulator

Montarea modelelor de lucru în simulator se face cu scopul obţinerii unor proteze dentare
cu un relief ocluzal individualizat şi funcţionalizat, montarea în articulator oferind posibilitatea
de a verifica rapoartele construcţiei protetice cu modelul arcadei antagoniste, şi în ocluzia statică,
şi în dinamica mandibulară.
Montarea în simulator se face pe baza datelor înregistrate în acest scop; înregistrarea
rapoartelor mandibulo-craniene, respectiv a relaţiei de ocluzie se poate realiza chiar în momentul
amprentării, când amprenta se obţine printr-o tehnică globală unică. Se pot utiliza ocluzoare sau
articulatoare neprogramabile de tip Gysi New Simplex; parţial programabile de tip Whip Mix,
sau total programabile, de tip Stuart.

14
 TRANSFORMAREA MACHETEI COMPONENTEI METALICE
IN PIESĂ PROTETICĂ FINITĂ

6. Ambalarea = învelirea machetei în masă de ambalat specifică aliajului din care se realizează
componenta metalică, cu scopul obţinerii tiparului.
Ambalarea cuprinde două etape:
a) Pregătirea pentru ambalare:
 Realizarea machetei canalului de turnare: din tije metalice, ceară sau mase plastice,
aplicate faţă de suprafaţa machetei in unghi de 900, şi pe versantul lingual al
cuspizilor linguali la mandibulă, şi pe versantul vestibular al cuspizilor vestibulari
 Realizarea machetei rezervorului de aliaj topit: pe tijă se aplică o sferă de ceară cu
diametrul de 3 mm, la 2-3 mm distanţă de machetă
 Realizarea machetei canalelor de evacuare a gazelor: fire de nylon, păr de cal, lipite
cu ceară pe machetă, diametral opus tijei de turnare (celălalt capăt e la nivelul
conului conformatorului)
 Degresarea: cu scopul eliminării urmelor de substanţe grase, pentru a permite
aderarea masei de ambalat la machetă; se face cu solvenţi ai acizilor graşi
 Detensionarea: macheta se introduce în apă la 350C, timp de 30 minute
b) Ambalarea propriu-zisă:
Masa de ambalat conţine:
o Un material refractar – cristalobalit = stare alotropică a quartz-ului (SiO 2) care se
dilată sub acţiunea căldurii (maxim de dilatare la 760C)
o Lianţi = ghipsul (permite realizarea pastei)
Masa de ambalat se dilată în 3 timpi: dilatare de priză, higroscopică, termică.
Ambalarea se realizează în chiuvete speciale = mufe – cilindri din metal căptuşiţi cu azbest
pentru a facilita dilatarea uniformă a masei de ambalat.
Ambalarea se face în interiorul şi exteriorul machetei, prin 2 tehnici: clasică (2 timpi) sau
modernă (1 timp).
1. tehnica clasică (2 timpi, 2 materiale):
- I timp: se introduce în interiorul machetei pastă din masa de ambalat specifică (cu
granulaţie mică) şi apoi se înveleşte şi exteriorul realizând un nucleu din masă de
ambalat specifică cu diametrul de 10-15 mm
- al II-lea timp: nucleul se introduce în mufa ce conţine masă de ambalat nespecifică
(granulaţie mai mare)
Avantaje: economie de masă de ambalat specifică, iar granulaţiile mai mari ale
masei nespecifice determină eliminarea aerului din tipar în momentul turnării
2. tehnica modernă (1 timp, 1 material):
 se prepară pastă din masa de ambalat specifică la vacuum-malaxor şi se face
ambalarea internă şi externă a machetei
 macheta se aşează în chiuvetă astfel încât să ocupe o poziţie periferică, iar rezervorul
de aliaj fluid o poziţie centrală – rezervorul se răceşte mai greu, asigurând o curgere
continuă a aliajului
 conul de turnare se taie la 450, cu vârful la nivelul tijei de turnare pentru a dirija
metalul topit către canalul de turnare

15
 7. Realizarea tiparului – se face în două etape: preîncălzirea ambalajului şi încălzirea
tiparului.
a) Preîncălzirea ambalajului: după priza masei de ambalat (circa 50 minute)se scot tijele
de turnare prin încălzirea capătului liber şi tracţionarea cu un crampon. Mufa se introduce în
cuptorul de preîncălzire cu gura în jos/ înclinat la 45 0 pentru a favoriza curgerea cerii machetei.
Incălzirea se face lent de la temperatura camerei timp de o oră, până la 200-2500C.
Scopul: plastifierea şi eliminarea cerii machetei; uscarea pereţilor tiparului; începerea
dilatării termice a tiparului.
b) Incălzirea tiparului: tiparul se introduce în cuptorul de încălzit, temperatura se ridică
lent de la 2000C timp de o oră, până la 750-8000C
Scopul: arderea urmelor de ceară (nu lasă reziduuri); dilatarea termică a tiparului;
uscarea totală a pereţilor tiparului; aducerea tiparului la o temperatură apropiată de cea a
aliajului topit.

8. Topirea şi turnarea aliajului

a) topirea – utilizează diverse surse de căldură: gazoase, reductoare, electrice (curenţi de
înaltă frecventă, arcul voltaic), laser, plasmă;
Topirea aliajului trebuie să se facă astfel încât să nu depăşească 50 0 faţă de punctul de topire =
intervalul de topire – există riscul modificării structurii aliajului. Topirea se face în conul de
turnare sau în creuzete speciale, iar temperatura optimă este atinsă în momentul când se
formează o sferă mobilă, roşu-intens, cu luciu caracteristic.
b) turnarea – introducerea aliajului topit în tipar; se folosesc diverse forţe: forţa centrifugă/
de rotaţie; presiunea; vacuum-ul; vacuum+presiune.

9. Dezambalarea = îndepărtarea piesei metalice din tipar prin secţionarea tiparului. Pentru aliaje
nobile tiparul este lăsat să se răcească timp de 5 minute – se cufundă în apă rece.

10. Prelucrarea mecanică:

o sablarea = proiectarea jetului de nisip sub presiune ce îndepărtează urmele de masă
de ambalat, cu avantajul economiei de timp şi prelucrării superioare a suprafeţelor
o secţionarea tijelor de turnare – cu discuri
o planarea – cu pietre abrazive cu granulaţie mare
o netezirea şi îndepărtarea plusurilor – pietre abrazive cu granulaţie mică
o lustruirea – cu paste abrazive antrenate de filţuri şi perii circulare; puful de bumbac
pentru lustruire cu aspect cât mai bun = luciu de oglindă

11. Verificarea componentei metalice in cavitatea orală - inserţia şi raportul cu vecinii şi

antagoniştii
12. Realizarea componentei fizionomice
13. Cimentarea coroanei: provizorie / definitivă

16