A fi părinte nu este deloc uşor.

Aceasta implică multe griji, responsabilităţi, timp şi

înţelegere.
A avea grijă de o persoană cu probleme de sănătate mintală înseamnă mai mult decât
atât. Înseamnă o luptă continuă cu boala, cu prejudecăţile, cu tine însuţi, cu lumea.
Înseamnă să vrei să ştii mai mult, să ai controlul, să găseşti forţe când te simţi neputincios şi
ai vrea să abandonezi totul, s-o iei de la capăt, să comunici, să fii ascultat, să fi înţeles.

Dar de tine, cine are grijă?

(Dr.Florjan Koleci, Fundaţia Estuar)

Introducere
Instruirea aparţinătorului (Instruire continuă)
Instruire (Grupuri de suport)

Aparţinătorii (persoanele implicate în îngrijirea) persoanelor cu boli mintale, joacă un rol

vital în sistemul de sănătate mintală, nevoile lor sunt adesea supraevaluate sau neglijate în
totalitate. A avea grijă de cei care au o relativă sau serioasă boală mintală, dă naştere la un
efort nu numai pentru aparţinătorul principal, dar şi pentru prieteni şi alţi membri ai familiei.
Instruirea grupurilor de suport, oferă multor aparţinători o modalitate prin care “preiau” ei
înşişi greutăţile şi învaţă în mijlocul celor care au întâmpinat situaţii similare, şi în acelaşi
timp îi pregăteşte pe aparţinători cu un anumit simţ al controlului în plus, în ceea ce priveşte
experienţa de viaţă haotică. Această lucrare doreşte să întărească instruirea şi normele, mai
mult şi natura terapeutică a acestui gen de activitate.

Istoria şi dezvoltarea mişcării de instruire şi autoajutor

Conceptul educaţional de autoajutor nu este unul nou. Formele de autoajutor ale

organizaţiei au apărut “în special în timpul perioadelor de frământare socială şi sunt
caracterizate prin pierderea relaţiilor şi înstrăinare”. (Chapman 1997, pg. 150). Acest
fenomen a putut fi văzut încă din secolul 18 şi 19, când uniuni şi societăţi s-au dezvoltat ca
reacţie la Revoluţia Industrială.
Tocmai datorită acestui fapt lucrarea lui Nikolai Frederik Severin Grundvig a devenit atât
de importantă. Grundvig, (1783-1872), era un autor olandez, profesor şi politician,
predecesor al mişcării de instruire continuă. Grundvig a pătruns direct în instituţiile literare
şi academice din acea perioadă şi a implicat populaţia olandeză, (iar acum prin Uniunea
Europeană, restul Europei), în proiectele sale inovatoare de instruire. Aceste idei ale sale au
fost primele care s-au răspândit printre profesorii de la “liceele populare”, aceste şcoli şi-au
propus să nu înveţe sumar ci să studieze într-o direcţie. Pe baza planurilor formulate destul
de larg ale lui Grundvig, aceste şcoli au apărut în multe părţi, începând din 1844 în
Rodding.
O ”instruire” generală pentru problemele de zi cu zi şi viaţa ca cetăţean, înlocuieşte
instruirea academică şi instruirea ocazională mărginită. Lucrarea lui Grundvig ca teolog,
savant, poet şi instructor popular, a făcut epocă. El a luptat pentru o libertate ce a asigurat
fiecărui cetăţean acelaşi potenţial de viaţă şi acţiune în viaţa de zi cu zi tot astfel cum fiecare
cetăţean şi-ar dori pentru vecinul său.

1
 Din fericire, el a înţeles dreptul de a fi “tu însuţi”. În perioada când, Europa s-a cultivat şi
evaluat în general o elită artistică şi intelectuală, Grundtvig a adoptat punctele de vedere
comune ale bărbaţilor – şi femeilor, când a început să cunoască o gamă largă de nevoi
educaţionale.
Grundtvig privea fiecare formă de obligativitatea intelectuală sau spirituală ca fiind
perversă. Argumentul său cel mai mare era dreptul de a alege. A pledat pentru discursul
oral, şi a făcut conversaţie cu schimb de vederi între părţile ce se aflau în zona sa de
instruire. Lucrarea de temelie a lui Grundtvig din sec. al-19-lea, ne-a dat posibilitatea să
înţelegem ideea principală a acestei lucrări, privind “Instruirea aparţinătorului” (instruirea
continuă), prin instruirea grupurilor de suport.
Ideile lui Grundtvig încă au legătură cu viaţa de astăzi pe multiple căi, în special prin
folosirea acestor grupuri, instruire de autoajutor pentru aparţinători, când discursurile orale
erau cel mai important vehicul pentru schimbul de vederi , experienţă, instrucţiune şi
cunoştinţă.
Reacţia generală mai sus descrisă, la Revoluţia industrială, este indicată mai târziu, de
mişcările de instruire / autoajutor, care istoric, au avut tendinţa ca răspuns la un reflex şi
declin în majoritatea schimbărilor sociale. Mişcările anti-Vietnam ale femeilor de la
jumătatea secolului XX-ca exemplu, nu au marcat numai reacţii împotriva autorităţii, dar au
servit de asemenea drept catalizatori pentru mai multe forme ale instruirii de autoapărare.
Acestea şi alte grupuri de eliberare, bazate pe rasă, etnie, s-au format ca reacţie împotriva
autorităţii şi birocraţiei şi au apărut din politicile exclusiviste şi discriminatorii din societate.
Astfel, mişcarea de autoajutor, pe care noi o ştim astăzi a luat naştere din nevoile şi crizele
majore ale indivizilor şi familiilor.
Un mare număr de factori menţionaţi în literatură, ca facilităţi în dezvoltarea
autoajutorului, includ:
- Destrămarea structurilor familiale tradiţionale;
- Eşecul serviciilor de sănătate mintală în a se adresa adecvat sau să îndeplinească nevoile
acelor care încearcă să le acceseze în special acele persoane care aparţin grupurilor
minoritare, au venituri mici şi se luptă cu tulburări majore disruptive;
- O mai bună acceptare a cunoştinţelor obţinute experienţial, suport de învăţare şi social
ca bunuri de folos în întreţinerea sănătăţii;
- Progresul în ştiinţa medicală lucru ce a mărit proporţia persoanelor ce au o durată de
viaţă îmbunătăţită şi în acelaşi timp probleme medicale cronice;
- Diferite mişcări civile şi drepturi ce au fost stimulate şi au mărit sensul unor titluri
personale autorizate şi care în schimb au mărit dorinţa oamenilor pentru controlul
personal pentru grija de propria sănătate.

Începutul mişcării pentru autoajutor în sănătatea mintală

Originile autoajutorului au fost relatate foarte strîns faţă de schimbările sociale majore, la
fel şi pentru începuturile mişcării de autoajutor în sănătatea mintală. Ca urmare a reformelor
din sec.al XIX-lea, încarcerarea apare ca un destin (sau pedeapsă) pentru cei ce au fost
clasificate ca demenţi sau beţivi. Totuşi, în ajunul anului 1950, odată cu desfiinţarea
instituţiilor de educare, asemenea măsuri nu au constituit centrul sistemului de sănătate
mintală. În prezent, oamenii luptându-se cu o boală mintală, au acceptat din ce în ce mai

2
mult să trăiască şi să primească tratament în comunitate. Aşa cum au subliniat Grosser şi
Vine (1991), multe familii sunt “frustrate de un sistem de îngrijire a sănătăţii mintale,
omiţând să considere nevoile lor o prioritate, dezamăgiţi de programe nepotrivite pentru ei şi
supăraţi de experienţele lor negative în munca cu profesionişti, personal medical şi
funcţionari publici” .
Această lipsă a serviciilor şi frustrarea ce rezultă pentru familiile cu boli mintale, a condus
la sporirea mişcării pentru instruirea în sănătatea mintală şi autoajutor. Astfel, de peste 20 de
ani, numărul grupurilor pentru membri familiilor pentru persoanele cu boli mintale severe a
crescut exponenţial. Aparţinătorii acum sunt foarte mult implicaţi în autoajutor şi procesul
de instruire.

Cine sunt aparţinătorii?

“Puţine persoane devin aparţinători prin luarea unei decizii raţionale în privinţa a ceea ce
vor face cu viaţa lor şi mai degrabă rolul de aparţinător îi preia pe ei atunci când devine
foarte clar că ruda lor va avea nevoie de ajutor mult mai mult timp decât oricine altcineva.
”(Berry 1997).
În domeniul sănătăţii mintale, două grupe de persoane interesate au dezvoltat grupuri de
instruire de autoajutor: persoane care au experimentat probleme de sănătate mintală, (care se
referă la ei ca “beneficiari”, “supravieţuitori” sau “beneficiarii de servicii”, în funcţie de ţara
lor de origine şi/sau în particular de părinţi şi membrii familiei persoanelor cu probleme de
sănătate mintală.
Rudele (prieteni, familie, soţi) sunt denumiţi fie “aparţinători”, “rude”, „familie” sau
“consumatori secundari”, terminologie care încă se modifică o dată cu dezvoltarea
discursului sănătăţii mintale.
Următorul pas îndepărtat este grupul acelor prestatori de servicii care înfruntă în fiecare zi
stresul muncii cu aceia care sunt bolnavi grav sau pe moarte. Câteodată grupurile implică şi
includ toate cele trei categorii de persoane interesate.
Rolul vital pe care-l joacă – aparţinătorii – nu poate fi supraestimat.
O dată cu dezinstituţionalizarea şi accentul rezultant pus pe îngrijirea comunitară, s-a
presupus că familiile vor prelua o bună parte din responsabilitatea pentru îngrijirea
persoanelor diagnosticate, de exemplu cu schizofrenie.
O mare parte din literatura de azi, pune accentul pe rolul pe care-l joacă aparţinătorii în
spectrul larg al sănătăţii mintale. Aparţinătorii sunt priviţi ca aceea „legătură care ţine
sistemul laolaltă”, “paraprofesioniştii care joacă un rol important în sistemul de acordare de
servicii”.(Abramowitz and Coursey 1989), “coordonatorii serviciilor şi reprezentarea
intereselor handicapaţilor” (Winefield Harvey 1995) precum şi “sursa primară de îngrijire
pentru persoanele cu boli mintale grave....ei asigurând azil, ajutor financiar, însoţitor şi
suport emoţional"”(Pickett Schenk şi al. 2000). În lumina acestor roluri, Instruirea continuă
a adulţilor, devine o paradigmă centrală a nevoilor de educaţie şi suport pentru aceste
grupuri variate de aparţinători.

Care sunt beneficiile potenţiale ale instruirii orientate către grupurile de suport .

Beneficiile instruirii orientate către grupurile de suport au fost documentate pe larg în

literatură.Calităţile fundamintale de instruire, pentru a fi puternice includ: posibilităţi pentru

3
descoperire, legătură de susţinere, termene de acţiuni şi instruire psihologică, precum şi
adaptarea la provocările vieţii.Grupurile de suport/instruire care apreciază valoarea
programelor bazate pe grup pentru cei ce pun la punct instruire ilicită, beneficii psihologice
şi sănătate fizică (Davidson, al.2000).
În informaţiile lui Jacob şi Goodman (1989): “Membrii noi care au fost în mod frecvent
stigmatizate şi criticaţi (sau cel puţin izolaţi şi neînţeleşi), imediat se acceptă a fi membrul
grupului.Uneori experienţa uimitoare pare a fi o treaptă vitală pentru a face cunoscute
emoţional schimbările de comportare necesare pentru o funcţionare mai efectivă şi
îmbunătăţirea vieţii”.
Beneficiile ce derivă din participarea la grupurile de suport/instruire sunt direct relatate de
nevoile percepute ale aparţinătorilor.Dacă îngrijirea este dată la timp (ex. la o fază potrivită
vieţii îngrijitorului), atunci beneficiile ating ambele obiective (practice) şi subiective
(emoţionale), ceea ce înseamnă, informare de vârf ce poate fii dezvoltată, precum şi suport
emoţional dat şi primit.
Direct din afară, cei ce se îngrijesc de nevoile obiective ale îngrijitorului, pentru cineva cu
o schizofrenie fundamintală, se includ previziuni ale instruirii şi informaţiei.Astfel,
cunoaşterea schizofrenei precum şi inteligenţa emoţională a lui/a ei, este sporită şi boala este
descoperită.
Pe măsură ce sporirea în cunoaştere a serviciilor disponibile sunt experimentate de-a
lungul problemelor întâlnite, rezolvă capacitatea aparţinătorilor.Se prevăd sfaturi practice şi
sugestii pentru despărţirea dificultăţilor, noi căi de gândire, de simţire în experienţa de viaţă
sunt descoperite, iar schimbarea atribuţiilor de boală percepute de membrii, prin
autoblamarea ce ţine de problemele lor, sunt datorate unei dezordini biologice.Nevoile
subiective asociate din exterior, derivă direct din împărţirea experienţei şi sensul suportului
protector dintr-un grup.
Toate acestea înseamnă a fi capabil de a compara precizările, scăderea emoţiilor negative
din relaţiile de prietenie şi restabilirea reţelelor sociale.
Asta înseamnă să ajungă a realiza că unul nu este singur, o înţelegere comună, ce se poate
îmbunătătţi prin reînoirea speranţei şi expunerea la modele cu rol pozitiv.
Membrii care au avut experienţe similare se identifică unii pe alţii, lucru ce face ca
asemenea oameni ştiu că nu sunt singuri în lupta lor.Mai mult, persoanele care au avut
experienţe similare se găsesc într-o poziţie eficace pentru a înţelege şi accepta membrii noi
existenţi (Rootes şi Aanes 1992).

Există vreo slăbiciune în grupurile de suport / instruire ?

Ca orice intervenţie, grupurile de suport/instruire nu sunt fără slăbiciunile lor.Una din

problemele citate în literatură este starea de pesimism ce poate apare la supraveghetori,
povestind scenariile lor pentru cazuri mai rele.O parte din studiul condus de Karps şi
Tanarugsachock (2000), include documentaţia cu observaţii pe termen lung relativ la un
grup de suport.
Ei notează:
“Noii veniţi învaţă de asemenea de la veterani, lucru ce-i zăpăcesc vizibil.Concret, ei dau
înapoi, ei dau din cap a neâncredere şi uneori au convulsii când învaţă mai mult despre
regulile ce le revin pentru persoana bolnavă, ani în şir, uneori suportă decăderi.
Deşi discutarea regulilor este pregătită cu referinţe optimiste pentru noile medicamente şi
noi tratamente, iar progresul făcut de către unnul preferat, stările lor de speranţă, par a fi
fundamintal contrazise prin propriile lor “biografii”.

4
Instruirea emoţională şi suportul

Caracteristica fundamintală pentru orice grup de suport/instruire, este aproape simplă,

suport emoţional şi instruire.Aşa cum s-a menţionat anterior, termenii de “grup de suport/
instruire”, “grup de suport” şi “grup de auto-ajutor” sunt adesea folosite cu schimbul.
Înseamnă apoi că, trăsăturile fundamintale ale procesului de suport (incluzând
caracteristicile generale ale beneficiilor ce se vor obţine), sunt aceleaşi cu ale procesului de
auto-ajutor menţionat anterior în această lucrare.Aspectul de suport al oricărui grup implică
în mod necesar mai multe poveri subiective, asigurând un loc unde aparţinătorii pot:
- A confirma confirmările;
- Scăderea emoţiilor negative, creşterea instruirii emoţionale;
- Forme de prietenie;
- Refacerea reţelelor sociale;
- Scăderea izolării;
- Stabilirea speranţei; şi
- Întărirea modelelor cu rol pozitiv în grup

Informaţii

Această componentă nu trebuie să fie confundată cu psihoinstruirea sau cu programele de

instruire familială, pentru că există o diferenţă fundamentală în felul în care sunt acordate
aceste servicii. Programele de instruire sunt în general acordate de către beneficiari, foşti
beneficiari şi supraveghetori în psihiatrie, aparţinători şi profesionişti în sănătatea mintală în
cadrul unei perioade, în timp ce obţinerea de informaţii în cadrul instruirii/grupului de
suport se bazează mai mult pe o situaţie ad-hoc şi poate fi asigurată printr-o varietate de căi,
incluzând:
Oaspeţi oratori, de ex. beneficiari, foşti beneficiari şi psihiatri, muncitori legali şi alte
asigurări de servicii, care vorbesc grupului despre domeniul lor practic de interese;
Cărţi şi pliante ce s-au vândut în timpul mitingului de către comitetul de organizare;
şi, video ce urmează a fi arătate grupului.
Subliniem numeroasele beneficii ce se pot câştiga din obţinerea de informaţii.
Repetăm, legătura directă în reliefarea poverilor obiective ale îngrijitorului şi includerea
instruirii ce se bazează pe:
- Cunoştinţe mai multe despre schizofrenie;
- Informaţii mai multe despre serviciile disponibile;
- Demistificarea bolilor;
- Dezvoltarea capacităţii de rezolvare a problemelor şi a inteligenţei emoţionale;
- Capacităţi crescute de depăşire a problemelor, şi
- Schimbarea atribuţiunilor bolilor.

Instruirea familiei

Aşa cum am menţionat anterior, psihoeducaţia este diferită de instruirea ce derivă în mod
normal de la grupurile de suport. Scopul programelor de psihoeducaţie este instruirea,

5
asigurată de obicei de către specialiştii în îngrijirea sănătăţii mintale, organizaţi şi structuraţi
în forma păstrării controlului asupra a ceea ce ei văd în teritoriul lor. Aceste programe sunt
desemnate să instruiască familii despre boala mintală şi tratamentul ei, recunoscând în
acelaşi timp nevoia de instruire şi comunicare precum şi îndemânarea în rezolvarea
problemei pentru a reduce tensiunea familiei în menajarea comportamentului respectiv, cu
mai multă eficienţă (Kane al.1990). Există de asemenea o deosebire făcută în literatură între
psihoeducaţie şi familie (Instruire continuă) şi modele de instruire.Pickett-Schenk al.2000,
face această deosebire:
“Modelele de psihoeducaţie tipice sunt tratamente secundare şi se axează în primul rând pe
exteriorul clientului, în timp ce modelele de instruire a familiei (instruire continuă) sunt
independente de tratament şi se axează pe îmbunătăţirea exterioară a familiei prin sporirea
competenţelor familiei pentru a suporta mai bine boala respectivă. Programele de instruire
familială sunt de regulă pe termen scurt, variind de la o zi de lucru la trei luni şi se pot folosi
beneficiari, fost-beneficiari şi supraveghetori de psihiatrie, profesionişti, membrii de familie
sau o familie de profesionişti membru în echipă. Programele de instruire familială sunt
adesea discutate în literatura referitoare la grupul de suport tradiţional.
Multe studii şi reviste au fost dirijate pentru a întreprinde pentru a asigura superioritatea
unei forme de intervenţie asupra alteia. Totuşi, rezultatele tind inevitabil să recomande
ambele forme de intervenire, fiecare având avantaje unice asupra altora.
Când se înfăţişează în această lumină, este clar că ambele metode de intervenţie sunt
capabile, sunt recomandate.
Aparţinătorii “începători” au adesea nevoie de acces rapid la informarea de vârf, iar aceasta
se obţine într-un program scurt accesibil printr-un model de instruire familială. Mai mult,
aparţinătorii “avansaţi”, pot fi de asemenea priviţi pentru o fază de suport în care se discută
situaţia lor.
Acest lucru se poate câştiga prin mai multe grupuri tradiţionale de suport.

CAPITOLUL1.

METODOLOGIA ÎNVĂŢARII EXPERENTIALE

ÎNVĂŢAREA PERMANENTĂ

Societatea bazată pe cunoaştere, cu toate implicaţiile sale în viaţa economică, socială,

culturală şi politică, solicită omului adaptarea rapidă la schimbare, adică o permanentă
„învăţare”. Ce înseamnă „învăţare permanentă”? Înseamnă asimilare de noi experienţe şi
cunoştinţe şi adaptare la situaţii noi, prin dezvoltarea de capacităţi, deprinderi şi competenţe.

Învăţarea permanentă a devenit o prioritate politică a ţărilor europene, urmărindu-se prin

aceasta accesul la învăţare, investiţia în dezvoltarea resurselor umane, ameliorarea
metodologiei şi a climatului de învăţare, consilierea şi adaptarea ofertei de învăţare la

6
particularităţile beneficiarilor, legătura dintre educaţia formală, non-formală şi informală, în
sensul valorificării lor reciproce.

Ce beneficii ne oferă învăţarea permanentă?

1. calificare profesională mai bună, integrarea pe piaţa muncii, competitivitate
economică;
2. cetăţeni activi, responsabili, participanţi la viaţa comunităţii
3. un nivel de trai mai bun
4. ameliorarea comunicării şi a relaţiilor interumane, atât în grupuri mici, de ex.,
familie, colectiv profesional, grup de prieteni etc., cât şi în societate, în general.

Ceea ce am învăţat în şcoală nu poate fi suficient pentru a face faţă schimbărilor sociale şi
situaţiilor noi pe care le parcurgem. Prin urmare, este nevoie să ne actualizăm cunoştinţele în
funcţie de solicitările sau problemele pe care le întâmpinăm în viaţă, să ne formăm sau să ne
dezvoltăm competenţe specifice pentru a ne adapta cu succes la nou.

DIMENSIUNI ALE CONCEPTULUI DE EDUCAŢIE A ADULŢILOR

“Mai mult ca oricând, indivizii doresc să-şi planifice propria viaţă, sunt
aşteptaţi să contribuie activ la viaţa societăţii. Educaţia, în sensul său larg, este cheia
învăţării şi înţelegerii modului în care se pot aborda aceste provocări” (Memorandum
privind învăţarea permanentă, Comisia Europeană, 2001).
Educaţia este o formă de adaptare a omului la lume şi a lumii la om, dar această adaptare se
face printr-un model interior, tridimensional, de cunoaştere, apreciere şi acţiune.
Specificul adulţilor îl reprezintă angajarea variată a acestora în multiple roluri, în activităţi
de muncă, politice, cetăţeneşti, de familie etc. În toate aceste activităţi apar şi conflicte care
îşi pun amprenta asupra personalităţii adulţilor. Adultul acceptă dificil schimbările, deoarece
acestea implică modificări structurale ale modelelor explicative, valorice şi acţionale cu care
s-a obişnuit.
Educaţia adulţilor este nu numai un proces de asimilare, de interiorizare, de dezvoltare, ci şi
un proces de restructurare, de generalizare, de schimbare a relaţiilor dintre adult şi mediu
(social, de muncă, familial etc. ). Adultul are uneori o atitudine pasivă faţă de învăţare,
generată de reticenţa la schimbare şi de teama de a nu face faţă exigenţelor învăţării sau de a
i se diminua prestigiul social. De aici se poate trage concluzia că educaţia adulţilor este un
proces de cunoaştere, dar mai ales o acţiune practică de valorificare şi aplicare a
cunoştinţelor şi a experienţelor de viaţă.
Experienţa de viaţă acumulată de adulţi, precum şi nevoia de exprimare a acesteia impun,
în cadrul metodologiei, utilizarea de forme şi procedee active şi participative, cu accent pe
exprimarea opiniei proprii.
Aproape în toate interpretările date învăţării se subliniază că procesul de învăţare este
influenţat în mod hotărâtor de motivaţie. “Conceptul de motivaţie este unul din cele mai

7
spectaculoase din întreaga psihologie” (Lindworsky, 1921). Motivaţia este un supraconcept
pentru toate acele stări sau fenomene traduse prin conceptele aspiraţie, dorinţă, speranţă,
voinţă, interes etc. (Thomas, 1965). “Ca impuls, motivul este cauza acţiunii, dar pentru a
deveni această cauză, trebuie el însuşi să fie elaborat”; “motivele sunt determinate de
problemele cu care este confruntat omul, în aceeaşi măsură în care sarcinile sunt determinate
de motive” (Hiebsch, 1966).
Existenţa unei motivaţii se traduce prin modificări ale comportamentului:
- motivaţia generează acţiune, dinamizează subiectul, îl face activ;
- motivaţia dirijează sau orientează comportamentul spre scop;
- motivaţia produce un efect selectiv şi intensificator de stimuli specifici, deci are un
efect asupra atenţiei;
- motivaţia realizează o suptratensiune.
Toate acestea relevă importanţa realizării de situaţii motivante. Este esenţial ca adulţii să
înţeleagă raportul dintre activitatea de formare propusă şi propriile interese.
“Modelul pentru un învăţământ raţional al adulţilor” (G. Meyer ) trebuie să răspundă
unei singure condiţii fundamentale, şi anume ca acest învăţământ să fie “andragogic”, ceea
ce înseamnă că el trebuie să respecte în mod satisfăcător particularităţile învăţământului
pentru adulţi.
Metodele moderne în educaţia adulţilor sunt considerate esenţialmente experimentale,
deci educaţia se face prin efort personal, prin participare activă. Ele sunt determinate
atât de specificul acestui public-ţintă, cât şi de particularităţile acestui tip de educaţie.

În continuare, vor fi prezentate cateva elemente de care trebuie să ţinem seama atunci când
lucrăm cu adulţii.

1. Sensibilizarea şi crearea situaţiei de receptivitate

Adeseori, sensibilizarea şi crearea situaţiei de receptivitate este denumită şi activizare sau
priză a conştiinţei şi are la bază fenomenul psihologic conform căruia implicarea personală
într-o experienţă provoacă o activitate personală intensă. Sensibilizarea se produce datorită
creării unui moment emoţional prin implicarea experienţei personale şi prin punerea în
lucru a unor resurse motivaţionale. Un rol important îl are crearea situaţiei-problemă care
să genereze nevoia de găsirea unei strategii, a unei soluţii pentru rezolvarea problemei.
Situaţia trebuie să fie o situaţie-presiune, în care participanţii trebuie să simtă intens că
reinstaurarea echilibrului se poate face numai prin rezolvarea problemei.

2. Crearea situaţiei motivante

Formatorii care organizează şi desfăşoară activităţi cu adulţii trebuie să fie preocupaţi de
suscitarea interesului, a curiozităţii, a nevoii în raport cu acţiunea respectivă deoarece
acestea vor exercita presiune asupra participanţilor. Succesul personal, reuşita duc la
dezvoltarea nevoii de afirmare a fiecărei persoane. Trebuie avute în vedere şi perceperea
clară a scopului, facilitatea, prestigiul social, valoarea activităţii respective etc.

8
 3. Participarea grupului
Pentru realizarea unei situaţii formative eficiente, participarea grupului este un element
esenţial. Grupul trebuie să aibă un scop clar şi să acţioneze unitar.

4. Calităţile formatorului
Formatorul trebuie să fie el însuţi o sursă de informaţie şi un model de comportament care să
antreneze grupul în activitatea desfăşurată. Calităţile strict necesare sunt:
 bun organizator, îndrumător, lider;
 abilităţi interpersonale (să fie capabil să motiveze participanţii, să identifice potenţialul
de învăţare în orice situaţie, să valorizeze intervenţiile participanţilor);
 sursă permanentă de informaţie, sprijin şi ajutor în învăţare;
 diagnostician al nevoilor de formare şi al dificultăţilor în învăţare
 competenţă în domeniu;
 disponibilitate pentru munca în grup;
 spirit de echipă;
 interes pentru reuşită;
 adaptare uşoară la condiţiile de lucru, anticiparea dar, mai ales, influenţarea acestora;
 evaluator şi terapeut.

5. Control şi evaluare
Controlul este înţeles ca nivelul de stăpânire a problemelor specifice cuprinse
în situaţia educativă şi a metodelor participative utilizate preponderent. Într-o
viziune mai largă, controlul se va identifica cu evaluarea.
Metodele pedagogice recomandate în educaţia adulţilor trebuie să ţină cont de:
 eterogenitatea grupului ca nivel de pregătire, vârstă, domeniu de activitate,
probleme specifice cu care se confruntă;
 timpul liber limitat;
 fixarea asupra concretului, necesitatea unor activităţi practice ce pot capta
interesul şi pot contribui la rezolvarea unora dintre problemele cu care se
confruntă zilnic;
 valorificarea experienţelor personale;
 rezistenţa la schimbare, flexibilitatea redusă a structurilor cognitive (schimbarea
mentalităţilor);
 necesitatea unor noi comportamente ce au un impact social puternic;
 evitarea teoretizărilor.

9
 Orice metodă pedagogică activă este inductoare de stări afective deoarece
implică o definiţie şi o distribuţie de roluri, de manipulare a motivaţiilor, o
formă de presiune exercitată asupra participanţilor. Formatorul se poate
confrunta şi cu manifestări de neîncredere din partea grupului de participanţi,
pe care el trebuie să le înţeleagă în raport cu situaţia în care a pus grupul în
procesul formării. .
Activitatea de formare la adulţi devine, din ce în ce mai mult, o responsabilitate a
managementului fiecărei organizaţii, precum şi o responsabilitate a fiecărei persoane
pentru propria dezvoltare.

ÎNVĂŢAREA EXPERIENŢIALĂ. METODOLOGIE

Învăţarea experienţială, după cum arata si numele, este învăţarea din experienţe si intervine
atunci când o persoana se angrenează intr-o activitate, revizuieşte aceasta activitate in mod
critic, trage concluzii utile si aplica rezultatele intr-o situaţie practica . A învăţa din
experienţă este o calitate intrinsecă vieţii.

Învăţarea experienţială presupune reflecţie asupra propriei activităţi, valorificare cognitivă a

experienţei.

Învăţarea prin experienţă este o învăţare activă. Adulţii pot reflecta si analiza
propria lor experienţă. Fiecare adult poate învăţa din exprienţele celorlalţi
adulţi cu care interacţionează. Fiecare adult poate să decidă ce anume din ce a
învăţat va fi folosit pentru a îmbunătăţi sau schimba opţiunile pentru viitor.

Metodologia învăţării experienţiale prezintă o abordare inovatoare a instruirii si include o

structura flexibila a activităţilor de învăţare in grup si exerciţii similare experienţelor “ din
viata “. Calitatea experienţei creşte prin integrarea ei într-un context educaţional care
focalizează influenţele pozitive şi oferă posibilităţi de intercomunicare şi interînţelegere.
Însuşirea de către participanţi a cunoştinţelor si calitatilor legate de activitatea acestora şi a
unor practici valoroase este facilitată de formatori . Principala funcţie a formatorului este
aceea de a crea medii propice învăţarii, stimulative, relevante si eficiente. Aceasta abordare
experientiala a învăţarii, care are in centru adultul, permite participanţilor sa-si conducă si
sa-si asume responsabilitatea învăţarii in mod individual.

ETAPE ALE ÎNVĂŢĂRII EXPERIENŢIALE

 Experienţa

Experienţa este de fapt un element inerent al vieţii. Procesul învăţarii experientiale

ajuta indivizii sa diminueze reacţiile subiective si pune in evidenta elementele obiective ale
experienţei lor .În raport cu o activitate, experienţa poate fi valorizată pozitiv, considerându-
se ca un tezaur, fie negativ, ca un depozit de modele, procedee şi tehnici depăşite. Experienţa
se relevă în operativitate, eficienţă şi siguranţa în decizia luată pentru rezolvarea problemei.
Caracteristica principală a experienţei este diversitatea.

10
 Prelucrarea

Aceasta este o etapa cruciala in ciclul învăţarii experientiale unde indivizii discuta
cu ceilalţi despre experienţe specifice pe care le-au avut . Aceasta poate avea loc individual,
in grupuri mici de lucru, sau cu întreg grupul . Indivizii fac schimb de reacţii cognitive si
afective .O regulă generală a comunicării sociale este aceea că oamenii răspund selectiv la
un mesaj în funcţie de propria lor experienţă. Cu toate acestea, sistematizarea experienţei
este necesară tocmai pentru punerea ei în valoare.
Rolul formatorului ca facilitator este foarte important in decursul acestei faze a
învăţarii experientiale. Acesta trebuie să incite comunicarea, să puncteze momentele
importante, să ajute participanţii în judecarea critică a experienţei lor.
Pe scurt, rolul formatorului este acela de a ajuta participanţii sa conceptualizeze
experienţele astfel încât aceştia sa aibă date concrete pe baza cărora sa tragă concluzii si sa
generalizeze.

 Generalizarea

In aceasta faza se trag concluzii din tiparele si temele identificate .

 Aplicarea

Daca învăţarea este definita ca o schimbare relativ stabila in

comportament , etapa aplicării este aceea care facilitează modificarea
comportamentelor viitoare ale participanţilor .

Rolul formatorului in metodologia experimentala

 încurajarea implicării active a tuturor participanţilor

 promovarea unei atmosfere de colaborare
 ajutarea participanţilor in a stabili legături intre sesiunea de formare si situaţii din viata
de zi cu zi
 îndrumarea participanţilor spre materiale si resurse umane de care ar putea avea nevoie
 punerea la dispoziţia participanţilor a resurselor personale ; aceasta nu înseamnă ca
formatorii pot sa se considere experţi care sa aibă întotdeauna răspunsuri

Diferenţe între abordarea tradiţională a învăţării şi abordarea experienţială

Abordarea tradiţională a învăţării Abordarea experienţială

Atitudinea celui care învaţă
pasivă activă

11
 Relaţia cu formatorul
dependenţă interdependenţă sau independenţă
Responsabilitatea activităţii de învăţare
este numai responsabilitatea participanţii împart
formatorului de a face posibila responsabilitatea pentru cele
învăţarea învăţate cu formatorul
Sursa cunoaşterii
formatorul este considerat ca fiecare individ are cunostintele si
expert care ştie tot si are puteri capacităţile necesare pentru a-si
depline aduce contribuţia în grup
Obiectivele învăţării
a prelua numai informaţii, a învăţa cum sa inveti si cum sa
transmitere de informaţii de la aplici cele învăţate in viata de zi cu
formator la participant zi
transfer de informaţii între
formator şi cursanţi

INSTRUIREA - LA CE FOLOSEŞTE?

Obiective: Participanţii vor dobândi cunoştinţe despre:

Ce înseamnă instruirea.
Avantajele instruirii.

Activitatea 1- Ce înseamnă instruirea?

Scop: cunoasterea de catre participanti a ceea ce insema instruirea

- Aranjaţi participanţii în semicerc, îndreptaţi spre flipchart.

- Prezentaţi obiectivele sesiunii.
- Întrebaţi participanţii: Ce înţelegeţi prin instruire ? Ce înseamnă instruirea? şi listaţi
răspunsurile lor pe o coala de flipchart.
- Lipiţi într-un loc vizibil răspunsurile participanţilor.
- Prezentaţi pe flipchart Ce înseamnă instruirea, discutând cu participanţii ce înseamnă
fiecare din termenii listaţi. (tabel 1)

FC 1. Ce înseamnă instruirea
- asistenţă
- proces conştient la care se adaugă experienţă
- proces necesar pentru a avea rezultate
- eficienţă
- investiţie

12
- reducerea timpului necesar pentru a rezolva diferite probleme
- vor fi comparate aceste elemente cu răspunsurile date anterior de către participanţi.

Tabel-1 (Teorie)
Instruirea înseamnă....
1. Asistenţa pe care o acorzi pentru a ajuta pe alţii să înveţe, respectiv cum să:
- comunice mai bine
- sa facă faţă problemelor
- sa fie informaţi, etc

2. Un proces conştient, intenţionat, care adaugă valoare experienţei astfel încât "o
experienţă câştigată în zece ani" să însemne mult mai mult decât o experienţă de un an
repetată de zece ori

3. Modalitate de îmbunătăţire a propriilor rezultate. Ar fi excelent ca rezultatele bune să fie

la fel de previzibile ca efectul deschiderii unui robinet - o curgere garantată. Uneori
rezultatul nu este altceva decât reducerea treptată a debitului, pe măsură ce plictiseala şi
mulţumirea de sine obturează conductele. Păstrează nivelul iniţial al debitului printr-o
activitate continua de instruire

4. Îmbunătăţirea performanţelor va fi remarcată nu numai de tine, cât şi de cei din jur. Este
vorba despre acele lucruri pe care le poţi face acum, dar care nu erau posibile cu o lună
sau cu un an în urmă.

5. Investiţie în propria persoană. La fel ca achiziţionarea unui nou computer. Este o

strategie pe termen lung pentru obţinerea succesului.

6. Îmbunătăţirea capacităţilor de rezolvare de probleme, eficientizarea eforturilor. Putem

creşte eficienţa activităţii noastre, prin reducerea timpului consumat pentru rezolvarea
problemelor.

Activitatea 2 - Cum învaţă adulţii?

Scop: conştientizarea modului cum învăţa adulţii
- Păstraţi participanţii în semicerc, îndreptaţi spre flipchart.
- Întrebaţi participanţii: Când învaţă mai bine adulţii ? şi listaţi răspunsurile lor pe o
coală de flipchart. Se va folosi brainstormingul având pe flipchart o coală pe care este
scris titlul Adulţii învaţă mai bine când …..
- Implicaţi cât mai mulţi participanţi.
- Lipiţi într-un loc vizibil răspunsurile participanţilor.
- Prezentaţi pe flipchart Adulţii învaţă mai bine când …., discutând cu participanţii
ce înseamnă fiecare din termenii listaţi. (tabel 2)

FC 2. Adulţii învaţă mai bine când:

13
- Înţeleg utilitatea informaţiei.
- Le este clară finalitatea efortului lor.
- Le este permis să greşească.
- Propria experienţă le este luată în considerare.
- Când informaţia nouă are o legătură cu ceea ce ştiu deja.
- Primesc frecvent feedback-uri corecte.
- Când sunt respectaţi şi ascultaţi.
- Apelează la experienţă şi la interacţiunea cu ceilalţi.
- Pot să controleze procesul învăţării.
- Nevoia este imediată.
- Se pot implica în instruire.
- Pot face schimb de experienţă.
- Pot să reflecteze.
- Mediul este relaxat..

Se vor compara elementele de pe flipchart cu cele indicate de participanţi la începutul

activităţii.

Tabel 2 - (Teorie)
Adulţii învaţă mai bine când:
Înţeleg utilitatea informaţiei.
- Adulţii vor ca informaţia primită să le poată fi utilă, să poată fie pusă în practică.
- Le este clară finalitatea efortului lor. Ei speră ca prin ceea ce vor învăţa să aducă o
schimbare atât în viaţa lor cât şi în viaţa persoanelor pe care le îngrijesc. Oamenii vor să
ştie la ce îi va ajuta ceea ce învaţă, care va fi rezultatul final al învăţării.
- Le este permis să greşească. Nu există oameni perfecţi. Toţi greşim, iar greşeala ne oferă
şansa de a învăţa.
- Propria experienţă le este luată în considerare. Nimeni nu ştie mai bine ca un părinte
ce înseamnă să trăieşti alături de o persoană cu probleme de sănătate mintală. Experienţa
i-a făcut să rezolve cu succes în majoritatea cazurilor, situaţii dintre cele mai dificile.
- Când informaţia nouă are o legătură cu ceea ce ştiu deja. Părinţii cunosc multe lucruri
nu numai datorită experienţei, ci şi datorită încercărilor de a asigura prin diferite căi
acces la informaţii. Poate au citit un articol, au urmărit o emisiune TV, au discutat cu un
specialist etc. Asta face ca informaţia nouă să se aşeze pe o structură deja existentă.
- Primesc frecvent feedback-uri corecte. Sunt lucruri pe care le facem foarte bine sau bine,
dar sunt şi lucruri pe care le facem prost sau nu le facem deloc. Se întâmplă ca oamenii
să nu ştie întotdeauna ce au făcut foarte bine sau unde au greşit. Un feedback corect i-ar
ajuta să continue să facă un anumit lucru sau să încerce să schimbe ceva.
- Când sunt respectaţi şi ascultaţi. Fiecare are dreptul la o opinie. A-l lăsa pe celălalt să se
exprime înseamnă a-l respecta.
- Apelează la experienţă şi la interacţiunea cu ceilalţi. Ei află că nu sunt singuri, că poate
şi alte persoane au trecut sau trec prin aceleaşi situaţii şi probleme. Cine îi poate înţelege
mai bine decât alţi părinţi care a mai trecut prin asemenea clipe? Interacţiunea duce
uneori şi la creşterea reţelei de sprijin de care are nevoie fiecare.

14
- Pot să controleze procesul învăţării. Adulţii sunt conştienţi de propriile lor nevoi şi îşi
asumă responsabilitatea învăţării.
- Nevoia este imediată. Motivarea de a învăţa este maximă atunci când training-ul se
adresează nevoilor reale ale participantului.
- Se pot implica în training. Training-ul trebuie sa fie interactiv. Dacă adulţii participă
activ, învăţarea este mult mai eficace, uşor de aplicat.
- Pot face schimb de experienţă. Adulţilor le face plăcere şi învaţă efectiv prin
împărtăşirea experienţelor.
- Pot să reflecteze. Învăţarea este eficientă când adulţilor li se dă posibilitatea să reflecteze
asupra experienţei trecute, să tragă concluziile şi să le folosească în experienţa viitoare.
- Mediul este relaxat. Un mediu relaxat şi de încredere este mult mai eficient decât unul
stresant sau părtinitor.

Învăţarea prin experienţă este o învăţare activă.

Adulţii pot reflecta şi analiza propria lor experienţă. Fiecare adult poate învăţa din
experienţele celorlalţi adulţi cu care interacţionează.
Fiecare adult poate să decidă ce anume din ce a învăţat va fi folosit pentru a îmbunătăţi
sau schimba opţiunile pentru viitor.

Activitatea 3 – Bariere în învăţare

Scop: conştientizarea barierelor in învăţare/ identificarea propriilor bariere in
învăţare.
- Împărţiţi participanţii în două grupuri, fiecare grupă primind câte o foaie de flipchart şi
markere.
- Daţi sarcina ca fiecare grup să identifice timp de 5 minute diferite bariere în învăţare şi
să listeze răspunsurile pe o coală de flipchart.
- Cereţi fiecărui grup să aleagă un raportor pentru prezentarea concluziilor în grupul mare
(participanţii stau în semicerc, îndreptaţi spre flipchart).
- Prezentaţi coala de flipchart cu titlul Bariere în învăţare.
- Listarea făcută de participanţi se compară cu prezentarea făcută pe flipchart.

FC 3 – Bariere în învăţare
- Ştiu deja.
- Experienţa anterioară.
- Prea bătrân pentru a învăţa.
- Lipsa încrederii.
- Lipsa motivaţiei.
- Diferenţele de statut.
- Abordare sau material greşit.

Tabel 3-(Teorie)

Bariere în învăţare
Poate exista o rezistenţă la învăţare datorată mai multor cauze.

15
Ştiu deja. O rezistenţă la învăţare des întâlnită, mai ales în cazul angajaţilor care lucrează de
mult în acel domeniu şi care au fost trimişi la instruire împotriva voinţei lor. Încercaţi să
folosiţi experienţa lor în cadrul grupului, decât să reacţionaţi la atitudinea lor.

Experienţa anterioară. Experienţa săracă în ceea ce priveşte învăţarea poate să le afecteze

percepţia asupra a ceea ce se întâmplă. Ei ar putea simţi că instruirea este irelevantă,
plictisitoare sau greu de înţeles etc. Încercaţi să pregătiţi sesiuni interesante în care
participanţii să aibă un rol activ.

Prea bătrân pentru a învăţa. Această atitudine se întâlneşte în special la cei care cred că nu
vor face faţă. Poate fi vorba de incertitudine cu privire la schimbările viitoare şi la
posibilitatea de a ţine pasul în special cu tehnologia.

Lipsa încrederii. Aceasta poate fi o lipsă generală de încredere sau se poate referi doar la
subiectul în discuţie. Unii cursanţi sunt timizi şi nu se simt capabile să participe într-un grup,
ceea ce subliniază lipsa lor de încredere. Încercaţi să îi încurajaţi şi să îi lăudaţi, încurajaţi-i
să participe în grup, fără a-i scoate în evidenţă însă.

Lipsa motivaţiei. Poate avea mai multe cauze, motive personale cum ar fi starea de spirit
sau oboseala. Spre deosebire de instructor, cursanţii poate nu înţeleg scopul instruirii sau
poate simt că au lucruri mai importante de făcut în altă parte.

Diferenţele de statut. În cazul în care cursanţii aparţin unor nivele diferite din organizaţie şi
iau parte la aceeaşi instruire, aceasta poate duce la tensiuni. Persoanele din conducere pot
avea o atitudine refractară dacă sunt într-o situaţie jenantă, iar noii veniţi pot avea reţineri în
a se afirma. S-ar putea să nu pună întrebări sau să ceară explicaţii de teama de a nu fi
consideraţi proşti.

Abordare sau material greşit. Instruirea nu e concepută corespunzător, astfel că nu

satisface necesităţile de instruire ale cursanţilor. Informaţia este prezentată într-un mod
defectuos ori auditoriul nu este corespunzător.

Activitatea 4 – Memorarea informaţiei

Scop: cunoaşterea nivelelor de memorare a informatei
- Păstraţi participanţii în semicerc, îndreptaţi spre flipchart.
- Prezentaţi la flipchart nivelele de memorarea a informaţiei.

FC 4-Nivele de memorare
10% din ceea ce este citit
20% din ceea ce este auzit
30% din ceea ce este văzut
50% din ceea ce este auzit şi văzut
70% din ceea ce este spus şi scris
90% din ceea ce este spus şi făcut

Tabel 4 -Memorarea informaţiei

16
 - Învăţarea depinde de un minim de atenţie. Capacitatea de concentrare variază de la
individ, dar în orice caz este limitată.
- Utilizarea activităţii, schimbări în derularea cursului sau utilizarea mijloacelor vizuale
ajută la creşterea nivelului atenţiei.
- Nivele de memorare:
10% din ceea ce este citit
20% din ceea ce este auzit
30% din ceea ce este văzut
50% din ceea ce este auzit şi văzut
70% din ceea ce este spus şi scris
90% din ceea ce este spus şi făcut

Activitatea nr. 5 Toleranţa pentru alte opinii (alte puncte de vedere)

Nu există manie fără conflict. Nu există răzbunare fără conflict.

Deci, totul duce la conflict.
Conflict înseamnă ciocnire materială sau morală violentă,
situaţie controversată, stare de duşmănie (conflict armat, social,
psihologic, politic, economic etc.).
Conflictul în viziunea lui Daniel Sapiro este asociat cu un
arbore. Fiecare parte a lui reprezintă o parte componentă a
conflictului.

Solul - mediul social în care izbucneşte conflictul (familia, colectivul, societatea)

Rădăcina - cauzele multiple ale conflictului
Tulpina - (diferite parţi) - părţile implicate în conflict
Scorbura - problema clar definită a conflictului
Florile - emoţiile proprii pozitive şi negative ale celor implicaţi în conflict
Frunzele - acţiunile concrete ale persoanelor implicate
Fructul - soluţia rezolvării conflictului
Orice măr care nu este mâncat la timp cade şi din seminţele lui ia naştere un nou pom. Aşa şi orice conflict
care nu este rezolvat la timp serveşte premisa pentru naşterea altui conflict.

Obiective : Manifestarea înţelegerii pentru alte puncte de vedere vis-à-vis de o

situaţie ( experienţă)

Proceduri : Antitextul sau dialectica “grupurilor faţă în faţă” combinată cu

studiul de caz :
Se împart participanţii în două grupuri.
Se prezintă o cazuistică din experienţele trăite de participanţi.
Se încearcă soluţionarea cazului.
Primul grup este de partea celui implicat.
Al doilea grup este împotriva celui implicat.

17
 Prin argumente, dezbateri etc. se înscriu pe flipchart factorii favorizanţi şi
defavorizanţi apoi soluţiile pro şi contra.
Se selectează acele variante de decizie care întrunesc consens.

Activitatea nr. 6 Prietenul necunoscut

Obiective : Îniţierea unor relaţii de prietenie

Promovarea unor relaţii interpersonale

Proceduri :

 Se împart participanţii în două categorii după criterii diferite : vârstă,

sex, preferinţe comune, simpatii etc.
 Cei din primul grup trag la sorţi câte un bileţel pe care este înscris
numele unui partener din celălalt grup.Acesta devine “ prietenul secret”,
pentru o perioadă limitată, respectiv perioada stagiului de formare.
 În această perioadă, fiecare trebuie să facă mici atenţii, să transmită
mesaje amabile dar anonime, prin bileţele strecurate în geantă, sau scrise
pe tablă, să ofere mici cadouri printr-o terţă persoană etc. comunicând că
acestea sunt din partea prietenuluim necunoscut.
 În finalul stagiului de formare, se divulgă public prietenul, prilej cu care
fiecare îşi va cunoaşte astfel prietenul într-un cadru emoţional.

Activitatea nr. 7 Joc de roluri

Obiective : Cunoaşterea căilor de abordare, mediere şi soluţionare a

conflictelor

Proceduri : Joc de roluri

Se prezintă diferite situaţii conflictuale trăite de participanţi.

Se înscriu pe flipchart.
Fiecare participant care a prezentat o astfel de situaţie conflictuală are sarcina de a
privi şi exprima, din punctul de vedere al celeilalte părţi aflate în conflict următoarele:
- Cum ar reacţiona în această situaţie
- Ce conduită ar adopta
- Ce limbaj ar folosi

18
 - Ce drepturi i s-au încălcat
- La ce foruri, autorităţi, ar apela

CAPITOLUL 2

APARŢINĂTORII

Cine sunt aparţinătorii?(Carers)

Activitate: Cine sunt aparţinătorii?

- Păstraţi participanţii în semicerc, îndreptaţi spre flipchart.

- Întrebaţi participanţii: Cine sunt aparţinători ? şi listaţi răspunsurile lor pe o coală de
flipchart. Se va folosi brainstormingul având pe flipchart o coală pe care este scris titlul
"Aparţinători sunt ….."
- Implicaţi cât mai mulţi participanţi.
- Lipiţi într-un loc vizibil răspunsurile participanţilor.
- Prezentaţi pe flipchart "Aparţinători sunt ….", discutând cu participanţii despre fiecare
din aceste categorii (FC)

FC
Aparţinători sunt....

 Părinţii
 Copii
 Partenerii
 Alte rude
 Prietenii apropiaţi

Teorie

În categoria de aparţinători nu intră numai părinţii ci oricare altă categorie de persoane care
practic are grijă de persoana cu probleme de sănătate mintală. Adesea, copii sunt cei care au
grijă de părintele lor iar această sarcină devine şi mai dificilă când este vorba de familii
monoparentale. În alte situaţii soţii sunt cei care au grijă de partenerul lor. Adesea se implica
în îngrijirea unei persoane cu probleme de sănătate mintală şi alte rude- în special la
persoanele rămase fără familie, sau prietenii apropiaţi.

Ce vor aparţinătorii?

Activitate:
- Împarte grupul de participanţi în alte patru grupuri mici.

19
 - Cere fiecărui grup să listeze ce informaţii vor aparţinătorii.
- Cere grupului să pună listările pe flipchart pentru a le vedea întregul grup.
- Alege un participant din fiecare grup să citească ceea ce au listat.
- Discută asemănările şi deosebirile întâlnite în răspunsurile participanţilor legate
de nevoia de informare.
- Completează lista de mai sus cu alte aşteptări ale aparţinătorilor.
(Cere participanţilor să-şi motiveze răspunsurile)

Teorie
Aparţinătorii în general vor să se implice în a ajuta rudele lor care manifestă
probleme de sănătate mintală. Dacă situaţia rudelor lor se va îmbunătăţii, implicit şi viaţa
lor va fi mai bună şi vor avea de înfruntat mai puţine presiuni. Ei vor să se implice pentru că
le pasă de aceste persoane sau pentru că le iubesc. Uneori ei sunt cei mai buni specialişti în a
rezolva diferite probleme şi situaţii. Acest lucru se întâmplă pentru că adesea ei trăiesc
împreună cu aceste persoane, petrec mult timp cu ei, recunosc uneori mei repede decât un
profesionist primele semne ale recăderilor, ei cunosc istoria bolii şi istoria vieţii acestora.
Pentru a face faţă acestor probleme ei au nevoie de:
- Ajutor
- Tratamente cât mai bune
- Informaţii

Aparţinătorii vor informaţii despre:

- Natura bolii şi evoluţia ei

- Unde pot beneficia de tratament şi de ajutorul profesioniştilor pentru rudele lor
- Care sunt aceste tratamente şi ce efecte secundare pot avea
- Cine oferă servicii şi cine coordonează aceste instituţii
- Cum să abordeze subiecte ca sexualitatea, alcoolul etc.

Responsabilitatea grijii

Astfel de responsabilităţi care cad asupra familiilor oamenilor cu o boala mintala,

inevitabil rezulta in câteva tipuri de poveri experimentate de către cei care ii îngrijesc.
Aceasta povara este unica pentru cei care ii îngrijesc pe oamenii cu boli mintale. După cum
explica Karp (2000): “deşi boala lor ar putea in mod dramatic sa rupă rutinele logistice ale
vieţii de familia cotidiene, din punct de vedere fizic, oamenii bolnavi sunt in mod obişnuit
orientaţi sa se vindece si sa se reîntoarcă la rolurile lor sociale dinaintea bolii. Comparativ,
oamenii bolnavi mintal un se pot ghida după regulile sociale obişnuite in societate, pot
adopta comportamente respingătoare din punct de vedere social, uneori neaga faptul ca ar fi
bolnavi si in mod frecvent ii tratează pe asistenţi cu ostilitate in loc de recunoştinţă.”
Fiind persoana principala care are grija de un om cu schizofrenie, acest lucru poate
produce costuri considerabile pentru familii si adesea presupune unitate familiala pe termen
luna in fata stresului care ameninţa binele membrilor familiei atât fizic, social cat si psihic.
Aparţinătorii sunt adesea aruncaţi de la o extrema la alta din cauza putinei sau lipsei
formarii profesionale in ceea ce priveşte bolile mintale. Ei se confrunta de asemenea cu lipsa

20
de informaţii referitoare la aceasta boala si la medicaţia respectiva, cu lipsa resurselor si
facilitaţilor de tratament si uneori cu lipsa răspunsului sau ajutorului din partea
profesioniştilor. Chiar aceste obstacole reale aduc asupra membrilor familiei atât poveri /
responsabilităţi obiective (practice) cat si subiective (emoţionale). Grijile obiective sunt de
fapt probleme fizice/practice cum ar fi cele asociate cu greutăţile financiare sau
dezmembrarea familiei si îndepărtarea sociala, in timp ce grijile subiective (emoţionale) sunt
asociate cu sentimente de teama, vina, furie si pierdere. O lipsa fundamentala de servicii din
partea comunităţii duc la un sprijin exagerat pe membrii familiei, care la gândul ei
generează probleme fizice si emoţionale pentru asistenţi. Atunci, acest lucru oferă suportul
necesar pentru descoperirea nevoilor asistenţilor.

Responsabilităţi/griji/poveri obiective (practice)

Exista o intelegere generala in literatura de specialitate care tratează aceasta problema,

in ceea ce priveşte natura grijilor obiective si subiective plasate pe umerii aparţinătorilor
pentru persoanele cu schizofrenie. Grijile obiective pot include următoarele:
- Pierderi economice: cum ar fi dificultăţi financiare si de angajare ca de altfel si
pierderea ocaziei si potenţialului pentru asistent
- Sănătate fizică precară: într-un studiu întreprins de către NSF (UK) in 1997, peste
70% din asistenţii supravegheaţi au simţit ca sănătatea lor a fost afectata datorita
grijii acordate.
- Ruperea relaţiilor: relaţiile de familia pot suferi deoarece comportamentul rudelor
poate fi extrem de dificil de tolerat si simptomele pot fi alternante
- Reducerea comunicării sociale: acest lucru se datorează in mare parte ruperii
activităţii sociale normale si de recreere ca de altfel si a stigmei care adesea merge
mana in mana cu diagnosticul de boala mintala.

Grijile subiective (emoţionale)

Grijile subiective prin care trec familiile si prietenii in cauza au fost puse in legătura
directa cu experimentarea problemelor obiective. Grijile subiective sunt mai mult de natura
emoţionala si includ sentimente de anxietate, stres, vina, ruşine, autoblamare, depresie,
teama, furie si confuzie. A îngriji pe cineva cu schizofrenie poate consuma tat timp cat si
energie; familia si prietenii sunt puse pe local doi, iar planurile si ambiţiile asistentului sunt
de cele mai multe ori puse in practica, lucru care duce la sentimente de furie si resentiment
(Berry 1997). Supărarea este de asemenea ceva obişnuit. Supărarea aparţinătorilor care se
ocupa de oameni cu schizofrenie se manifesta adesea ca o reglare a limitelor cu
personalitatea dezintegratată a membrului familiei: “Exista întotdeauna sentimentul de
pierdere asemănător morţii. Schizofrenia distruge tinerii in drumul lor spre un potenţial, iar
persoana lăsata in urma, pare adesea o umbra palida a celui ce a fost înainte. Exista un
moment de compasiune profunda care trebuie arătat acestei persoane pierdute, compasiune
care va ajuta asistentul sa se acomodeze cu noua persoana in suferinţă.”(Berry, 1999)
Alte experienţe includ stima de sine scăzută si o izolare accentuata si retragere
datorită stigmei şi a comunicării sociale reduse.

Nevoile aparţinătorului

21
 Deoarece povara grijii e direct legata de costurile emoţionale fizice pe care le
presupune îngrijirea persoanelor cu schizofrenie, la fel se întâmplă si cu nevoile
aparţinătorilor care provin din rolul pe care sunt forţaţi sa-l joace in cadrul sistemului de
sănătate mintala si al grupurilor actuale.
Nevoile educaţionale ale aparţinătorilor se împart in 2 categorii distincte: nevoia de
informare despre strategii de cooperare in situaţii de criza si nevoia de ajutor in ceea ce
priveşte cooperarea cu emoţiile subiective (a face fata sentimentelor de vina, furie, teama,
depresie, ruşine si supărare).

Aparţinătorii nu au nevoie doar de informaţii si sfaturi referitoare la modul de tratare

a rudelor bolnave, ci au nevoie si de sprijin afectiv.
Este foarte important sa recunoaştem ca nevoile individuale ale aparţinătorilor se
schimba de-a lungul timpului.” Uneori in graba dinaintea diagnosticării finale a persoanei
care suferă de schizofrenie sentimentele de grija sunt date deoparte, ca si cum ar conta cel
mai puţin. După diagnostic intervin multe lucruri practice de rezolvat pentru ca atât
asistentul cat si cel in suferinţa se adaptează la noua viata de a trai cu boala. Doar după
rezolvarea imediata a problemelor aparţinătorii îşi găsesc timp sa reflecteze la emoţiile
implicate. Recunoaşterea acestor emoţii e la fel de importanta ca îngrijire, cat si pentru
partea practica.
Când o ruda e prima data diagnosticata cu schizofrenie avem de-a face cu
sentimentul aparţinătorului de informare si educare referitoare la schizofrenie si la tratarea
acestora ca de altfel si la nevoia de informare despre serviciile existente disponibile: cazare
speciala si facilităţi de reintegrare. Pe lângă aceste lucruri exista nevoia de strategii de
cooperare, pentru ca rudele lupta cu înverşunare si încearcă sa facă faţă problemelor de
comportament inerente asociate cu schizofrenia.
Pe măsura ce timpul trece, iar sentimentul de panica e depăşit aparţinătorii încep sa-
si recunoască propriile emoţii si nevoia de a învăţa din experienţa lor cu ceilalţi, care s-au
aflat in situaţii similare.
Totuşi pe parcurs asistenţii pot avea sentimentul de a încerca sa-i ajute pe alţii care s-
au co0nfruntat cu schizofrenie in propriile lor familii. Acest lucru poate conduce la o dorinţa
reala de a deveni avocatul celor cu bolile mintale (prin conducerea guvernului sa
îmbunătăţească serviciile si prin încercarea de a face comunitatea sa conştientizeze boala
mintala pentru reducerea stigmei) sau se poate manifesta astfel încât asistentul sa devină un
membru pe termen lung a unui grup de educare / suport sau in calitate de transmiţător al
educaţiei.
Astfel se creează distincţia care ar trebui făcută intre aparţinătorii începători aflaţi pe
un teren nou in ceea ce priveşte conceptul de schizofrenie in familiile lor si aparţinătorii
profesionişti care pot avea ani de experienţa si care si-au dezvoltat modul de lucru prin
învăţare susţinuta in domeniul sănătăţii mintale.
Acest concept este pus in lumina de Winefield in studiul de calitate, care a avut la
baza intervievarea asistenţilor in diferite etape de-a lungul formarii. Ei au descoperit
diferente clare intre un aparţinător cu experienţa de doi ani care se afla încât in faza de
strângerea informaţiilor si unul cu experienţa de 20 de ani care era gata sa îşi pună in
practica energiile in plan politic …?
Un aparţinător cu experienţa de 10 ani si-a exprimat foarte clar tristeţea si
sentimentul inutilităţii ca cei mai mulţi accepta in cele din urma cronicitatea bolii. Ei au
ajuns la concluzia ca aparţinătorii cu experienţa mai mica de 5 ani doreau mai multa

22
informare despre boala si medicaţie comparativ cu cei mai vechi in domeniu care erau mai
puţin interesaţi in încurajarea de a îmbunătăţi serviciile.
După 10 ani se instalează acceptarea, iar după aceea pregătirea pe planul politicilor
înlocuieşte speranţele de vindecare.
Conceptul de etape diferite, nevoi diferite ale aparţinătorilor este pus in evidenta in
studiul lui Wintersteen şi Young (1988) care concluzioneaza in felul urmator:
”Familiile trec prin etape previzibile de cooperare şi treptat trec de la orientarea
intrinseca la un extrinseca.pe masura ce ajung sa accepte boala şi sa-şi continue viata, ei au
nevoie de mai putin sprijin şi de mai multe ocazii favorabile”. In plus intr-un studiu calitativ
recent Karp şi Tanarugsachock (2000) au trasat harta nevoilor schimbarii emotionaleale
aparţinătorilor bazate pe 50 de interviuri. Ei au descoperit ca emotiile apartinaorilor s-au
schimbat drastic in timp de la confuzie (prediagnostic) la usurare (diagnostic), speranta
(pentru ca persoana in cauza sa se faca bine), tristete (cand se realizeaza ca boala e
nevindecabila), furie şi acceptare finala.
De aceea e un moment deosebit de important recunoasterea nevoilor de schimbare
ale aparţinătorilor atunci cand incearca sa creeze interventii sau strategii pentru rudele
persoanelor afectate de schizofrenie şi de alte boli mintale grave.
Includerea persoanelor in cauza intr-un program psihoeducational a ajutat la
explicarea bazelor schizofreniei cand tot ceea ce au nevoie e sa comunice cu altii in situatii
similare şi sa creeze o relatie sociala, e un ajutor putin probabil.
In plus unele rude nu au nevoie de nici una din aceste sugestii. Ele şi-au facut
datoria, iar acum sunt interesate sa-şi canalizeze energiile catre societate sub forma
reprezentarii (advocacy).

Ce se întămplă cu aparţinatorii cănd află că un membru al familiei are probleme de

sănătate mintală?

Adesea, la începutul manifestări acestor probleme, membrii familiei încearcă să nege

sau să nu accepte existenţa acestor probleme. Ideea "acest lucru nu se poate întămpla în
familia noastră este frecventă". Ei uneori percep acest fapt ca un şoc, căruia nu ştiu cum să-i
facă faţă. Chiar dacă se adresează specialiştilor, frecvent ei neagă diagnosticul dat şi speră să
fie vorba doar de o greşeală.
După acest prim şoc, mulţi aparţinători încearcă să se informeze despre problema
apărută, dar nu întotdeauna aceste informaţii sunt uşor de accesat sau suficiente pentru ei.
În acestă periodă adesea încep să apară sentimentele de vinovăţie şi autoreproşuri,
care se datorează frecvent şi lipsei de informare în ceea ce priveşte mecanismele apariţiei
problemelor psihice, dar şi datorită influenţelor cultural-religioase. În multe culturi boala
psihică este considerată ca o pedeapsă divină pentru "păcatele" părinţilor. Adesea acest
sentiment de vinovăţie nu dispare pentru o periodă lungă de timp.
Frecvent familia încearcă să stabilească o legătură intre apariţia bolii şi unele cauze
externe, cum ar fi anumite evenimente stresante din viaţa omului (ruperea unei relaţii,
pierderea unui examen sau unei slujbe etc.)
Un alt sentiment care apare frecvent printre membrii familei este cel al ruşinii.
Acesta este în srănsă legătură şi cu stigmatizarea persoanelor cu probleme de sănătate

23
mintală. ruşinea îi determină pe mulţi aparţinători să limiteze contactele sociale, ajungând
pănă la izolarea totală a persoanei suferinde sau uneori a întregii familie.
La un interval mai lung de timp după primele manifestări ale bolii, pot apărea mai
multe probleme legate de comunicare, refuzul de a lua medicaţia, probleme de sexualitate,
consumul de alcool şi alte situaţii noi. In acestă periodă insuccesele pot face ca aparţinătorii
să se îndepărteze sau chir să nu mai aibă speranţe că lucruriile se pot schimba. Aceasta se
manifestă în general printr-o atitudine din ce în ce mai critică şi

Familiile au conceput urmatoarea lista de reactii negative intalnite foarte frecvent referitor la
diagnosticul de schizofrenie a unei rude:
 negarea bolii: “Acest lucru nu se poate intampla in familia noastra”
 negarea severitatii bolii: “Este doar o faza”
 refuzul despre a discuta despre frica lor
 izolarea din functiile obisnuite sociale
 rusine şi vinovatie: “Unde am greşit?”
 sentimente de izolare: “Nimeni nu stie prin ce trec”
 amaraciune: “Nu e corect. De ce ni se intampla noua?”
 invinuire: “Ar fi trebiut sa stai acasa cu copii”
 preocupate de mutare: “Poate daca am pleca din oras şi ne-am muta la tara...”
 cautare excesiva de posibile explicatii: “Poate l-am pedepsit prea mult”
 incapacitatea de a gandi sau o vorbi despre altceva, decat despre boala
 ambivalenta extrema fata de persoana bolnava
 disensiuni maritale, eventual divort
 rivalitate intre frati sau refuzul de a vorbi sau a sta cu fratele afectat
 cresterea consumului de alcool sau de calmante
 depresie
 insomnie, scadere in greutate, anxietate

GESTIONAREA EMOTILOR
Gestionarea adecvata a emotiilor joaca un rol important in crearea unui mediu pozitiv, care
poate influenta reducerea recaderilor şi un mediu confortabil atat pentru aparţinători cat şi
pentru persoana cu probleme de sanatate mintala.

Factori interni

- Abilitatea de a comunica, de a fi clar şi direct.

- Abilitatea de a împărtăşi sentimentele
- Abilitatea de a acfcepta propriile greşeli şi imperfecţiuni
- abilitatea de a accepta diferenţa opiniilor
- Abilitatea de a lua decizii şi asumarea lor
- Abilitatea de a recunoaşte propriile puteri
- Stimă de sine

24




- Abilitatea de socializare
- Interese şi hobiuri
- Abilitatea de a lega prietenii
- Abilitatea de a verbaliza propriile sentimente

Factori externi

- Suportul tuturor membrilor familiei

- Casa - un loc stabil, drag şi suportiv
- Specialişti receptivi
- Cunoaşterea instituţiilor care oferă sprijin

Activitate: Cand avem nevoie de ajutor

Scop: constientizarea situatiilor cand poate fi nevoie de ajutor

Impartiti participantii in 3 grupuri mici

Dati fiecarui grup sarcina de a identifica Cand un prieten poate avea nevoie de ajutor
Listati raspunsurile lor pe flipchart
Discutati despre momente din viata lor cand au avut nevoie de ajutor
Completati lista lor cu alte momente din tabelul Un prieten poate avea nevoie de
ajutor cand….

Tabel

Un prieten (rudă) poate avea nevoie de ajutor cand….

A trecut printr-o pierdere majora sau a rupt o relatie importanta

Şi-a schimbat stilul de viata
Este in continuu deprimat şi anxios
Rezultatele la scoala sau la serviciu s-au deteriorat
Are sentimente de neajutorare şi lipsa de speranta
Vorbeste depre suicid
Are tulburari de somn
S-a retras fata de familie sau preteni
S-a detasat de scoala, serviciu sau de activitatile obisnuite
Se palnge de dureri de cap, greata şi oboseala inexplicabila
Stima lui de sine a scazut foarte mult
Simte ca nu mai poate face fata provocarilor vietii

Ce poti face ca sa-l ajuti ?

Nu evita sa vorbesti despre acest subiect

Ia in serios discutia legata de sentimentele lui de deprimare

25


Vorbeste cu cineva daca esti ingrijorat in legatura cu persoana respectiva

Spune-le pritenilor tai unde pot abtine ajutor şi insoteste-i in locul de unde pot abtine
ajutorul
Arata persoanei respective ca are şi alte optiuni decat suicidul, deşi nici una dintre
ele pare sa nu fie ideala la momentul respectiv

Cum sa fii suportiv pentru un om care a pierdut pe cineva drag?

Accepta-ti sentimentele oricare ar fi ele (chiar daca acestea apar pe neasteptate)

Mentine stabilitate in ritmul tau de viata
Accepta tacerile. Nu a trebuie sa le umpli cu vorbe
Foloseste atingerea atunci cand vorbele nu sunt potrivite
Incurajeaza exprimarea emotiilor
Adopta o atitudine care sa arate ca iti pasa, care sa incurajeze exprimarea gandurilor
şi emotiilor
Renunta la : a da sfaturi, a spune cuiva ce trebuie sa faca, ce trebuie sa gandeasca şi
nu insista sa vorbeasca despre pierderea persoanei dragi.
Accepta ca nu poti opri sentimentele de durere, dar poti incuraja persoana care
sufera sa numeasca şi sa exprime durerea cauzata de pierdere

Darul tau catre o persoana care sufera esti chiar tu. Oamenii care sufera o astfel de
pierdere, îşi vor aminti cine esti nu ceea ce spui. Deci :

Fii acolo
Asculta
Incurajeaza omul sa-şi exprime sentimentele
Ofera suport nonverbal

Factori care determina reactia persoanei la pierderea cuiva drag?

Exista cativa factori care influenteaza raspunsul persoanei la pierderea cuiva drag:

Cine a fost persoana decedata ?

Pentru a stabili cum o persoana ar putea sa raspunda la o pierdere majora este necesar sa
stim care a fost relatia cu acea persoana- parinte, prieten, copil, iubit sau bunic.

Natura atasamentului fata de ea

Puterea atasamentului- cat de mult a iubit persoana decedata?

Securitatea relatiei-cat de importanta era persoana respectiva pentru securitatea şi stima sa
de sine ?
Incertitudinea legata de importanta relatiei- deşi sentimentele mixte sunt normale in
asemenea situatii, daca sentimentele negative sunt dominante persoana ramasa in viata va
avea dificultati mai mari in a face fata durerii.

26


Conflicte cu persoana care a decedat- daca au existat conflicte cu persoana respectiva

(abuz fizic sau sexual, etc) va fi mult mai greu pentru persoana ramasa in viata sa faca fata
durerii pricinuite de pierdere.

Modalitatea in care s-a petrecut pierderea- naturala, accidentala, suicid,

homicid. Este mai greu sa faci fata unei morti accidentale sau neasteptate, la fel in
cazul suicidului sau al unei crime apar reactii extrem de acute de durere.
Istoria pierderilor anterioare- daca persoana respectiva a avut tulburari de
sanatate mintala (in special depresie) in trecut asociate unor pierderi. Pe de alta
parte, cu cat o persoana experimenteaza mai multe schimbari cu atat este mai greu sa
le faca fata.
Caracteristici individuale- sunt importanti factori cum ar fi varsta şi sexul, precum
şi tipul de personalitate. Este vorba de o personalitate dependenta, despre o persoana
care îşi exprima cu usurinta sentimentele ? Persoanele cu diverse tulburari de
persoanlitate vor avea mai multe dificultati in a face fata durerii şi vor avea nevoie
de ajutor din partea unui medic.
Factori din mediul social- grupul din care face parte persoana, atitudinile culturale
fata de durerea legata de moartea unei persoane apropiate, ritualurile legate de
moarte, reteaua de suport care exista pentru persoana care sufera, dificultatile legate
de « abandonarea suferintei » sunt factori care influenteaza reactia la pierdere.
Alti factori de stres concurenti- reactia la pierdere este influentata de alte
schimbari care pot aparea odata cu acest eveniment de tipul: dificultati economice,
schimbarea locuintei, a scolii, etc.

Cum poti ajuta pe cineva care a suferit o pierdere sau cum te poti ajuta singur?

Activitate: Cum sa faci fata pierderii cuiva drag?

 Identificati daca vreunul din participanti a suferit pierderea cuiva drag, sau cunoaste pe
cineva care a trecut prin acesta situatie
 Rugati-l sa impartaseasca grupului cum a facut fata acestei situatii
 Completati relatarea cu alte informatii din tabelul Cum sa faci fata pierderii cuiva
drag?

Tabel:

Cum sa faci fata pierderii cuiva drag?

1. Fii pregatit sa inveti despre durerea pricinuita de o pierdere, vorbeste cu cei din jurul
tau şi traieste sentimentele asociate durerii
2. Identifica persoanele de incredere care ar fi capabile sa-ti ofere suport atunci cand
esti trist. Vorbeste mai intai cu ei despre lucrurile mici care te supara.
3. Accepta ca durerea pricinuita de pierderea cuiva drag este normala

27
 4. Foloseste diverse modalitati de aface fata durerii : scrie (scrisori, jurnal, poezii,
muzica), fii activ fizic, vorbeste cu oamenii, creaza obiecte de arta
5. Gaseste persoane care au facut fata cu succes durerii provocate de o pierdere, citeste
despre ele sau vorbeste cu ele şi incerca sa le afli povestea lor- probabil ca o sa le
ajute şi pe ele.
6. Intelege ca suferinta iti va lua ceva timp - saptamani, luni, ani şi este un proces care
te oboseste fizic şi emotional
7. Rezerva-ti timp pe care sa-l petreci cu prietenii, sa razi şi sa te simti bine.

Cum poti ajuta un prieten sau un membru al familiei ?

1. Fii alaturi de prietenul tau, vorbeste cu el la telefon sau scrie-i scrisori chiar daca nu-
ti raspunde
2. Gandeste-te ce l-ar putea ajuta. S-ar putea ca el sa nu stie ce il poate ajuta sau poate
nu iti va cere ajutorul. Poate lucrurile la care te gandesti tu, s-ar putea sa nu mearga,
dar el îşi va aminti oricum gestul tau.
3. Fii pregatit sa auzi detalii legate de pierderea suferita de mai multe ori. O persoana
care sufera, îşi spune povestea de mai multe ori ceea ce o ajuta sa inteleaga şi sa
accepte ceea ce s-a intamplat.
4. Asculta persoana fara a o intrerupe. Cel mai bun raspuns ar fi comentariile scurte
care ii arata ca il asculti de exemplu : « Imi pare rau », « Povesteste-mi despre… »
5. Reamintirea unor vremuri bune poate sa ii aduca ceva confort. Roaga-ti prietenul sa-
ti povesteasca despre vremurile placute petrecute cu persoana respectiva, vizitati
impreuna locuri care i-ar putea readuce in minte clipe placute sau realizati impreuna
o ceremonie in onoarea amintirii persoanei respective
6. Daca esti ingrijorat cu privire la prietenul respectiv, vorbeste cu parintii/ persoanele
de incredere despre aceste temeri şi ingrijorari
7. Accepta ca prietenul tau va dori sa vorbeasca la un moment dat despre pierderea lui
sau sa se comporte ca şi cum nu s-ar fi intamplat.
8. Învăţa despre durere şi despre cum poti sa fii suportiv.

Strategii neadecvate de a face fata pierderii unei persoane dragi:

1. Comportament de evitare- refuza sa aduca in discutie subiectul sau evita persoana

2. Directive- « Acum tu va trebui sa fii capul familiei », « Va trebui sa te controlezi »
3. Comportamente fortate- este presat sa vorbeasca despre subiect sau este presat sa
intre in noi relatii
4. Judecata- « De ce te comporti asa », « Nu o lua asa de serios »
5. Sugereaza ca intelege totul- « Stiu exact ce simti”
6. Face comparatii- « Cel putin nu este asa de rau cu… »
7. Judecata la intamplare- « Este mai bine fara.. », « Este mai bine asa… »
8. Dorinta lui Dumnezeu- « Este voia lui Dumnezeu », « Dumnezeu avea nevoie de
el in rai »

28



CAPITOLUL 3

COMUNICAREA

Obiective:
Dezvoltarea abilităţiilor de comunicare
Exersarea abilităţilor de comunicare

Se aşează participanţii în semicerc, cu faţa spre flipchart.

Prezentaţi obiectivele sesiunii.

Activitatea 1. Ce este comunicarea?

Întrebaţi participanţii : Ce înţelegeţi prin comunicare ? Ce înseamnă comunicarea ? şi

listaţi răspunsurile lor pe o coala de flipchart.
Lipiţi într-un loc vizibil răspunsurile participanţilor.
Prezentaţi pe flipchart (FC 1) Ce înseamnă comunicarea, subliniând faptul că,
comunicarea este un proces continuu.

Teorie:

Mulţi oameni, cănd aud termenul de comunicare se găndesc la transmiterea unui mesaj de la
o persoană la cealaltă. Doar că acest lucru este doar o parte din procesul de comunicare.
folosim termenul proces, pentru că acel mesaj trimis de cineva, primeşte un răspuns. Uneori
chiar şi tăcerea este un răspuns. Acest răspuns produce un impact asupra celui care a iniţiat
comunicarea, tronsformându-l într-un proces continuum. Uneori fragmentăm acest proces
doar pentru a putea studia mai bine ceea ce se întâmplă în cadrul procesului de comunicare,
cum este cazul şi în schema de mai jos.

FC 1. Comunicarea

A C B

Vorbitor -----cod -------canal de comunicare-----------mesaj-------- ascultător

29


Tabel 1. Schema comunicării

Cea mai simplă schemă de comunicare cuprinde:

Emiţătorul (vorbitorul)
Codul
Canalul de comunicare
Mesajul
Receptorul (ascultătorul)
Conexiunea inversă de la destinatar la emiţător.

Vorbitorul are o idee bazată pe experienţa sa.

Vorbitorul descrie ideea cu ajutorul sunetelor.
Sunetele activează nervul acustic din urechea ascultătorului.
Creierul ascultătorului răspunde cu o idee bazată pe experienţa proprie.

DE CE ESTE IMPORTANTĂ COMUNICAREA ?

Activitate 2. Probă ( joc) de comunicare

Scop : Sensibilizarea participanţilor asupra importanţei şi rostului comunicării

Resurse : Fişe cu scheme grafice individuale;

Flipchart
Tablă
Retroproiector

Proceduri de realizare: participanţii vor juca, pe rând, rolul de vorbitor având

drept sarcină comunicarea corectă a schemei grafice primite.
Ascultătorii au drept sarcină realizarea pe coli individuale a schemelor grafice
transmise de vorbitori prin comunicare verbală.
Feed-back-ul se realizează prin confruntarea schemelor grafice realizate de
ascultători cu schemele grafice proiectate de vorbitori pe ecran sau desenate pe tablă.

30
 Exemplu de scheme grafice:
Figura 1.

Figura 2.

Moderatorul va construi fişe individuale ce conţin câte o astfel de schemă, cu un

grad de dificultate din ce în ce mai crescut. Pentru primele trei scheme grafice cu grad de
dificultate redus, participanţii nu au voie să adreseze întrebări vorbitorului, feed-back-ul
făcîndu-se în final.
Pentru următoarele scheme grafice, mai dificile, ascultătorii şi vorbitorii au dreptul
la dialog pentru precizări, clarificări care să ajute la înţelegerea şi realizarea schemei.
Se pot pune întrebări de forma:

-Figura este înscrisă în cerc ?

-Figura rezultată în interiorul dreptunghiului conţine un romb ?

Moderatorul observă toate comportamentele ascultătorilor şi vorbitorilor şi în final,

în urma unor dezbateri cu aceştia, înscrie pe flipchart, pe două coloane, aspectele pozitive şi
respectiv negative ale comunicărilor realizate.
De asemenea, moderatorul formulează câteva concluzii referitoare la impactul comunicării
asupra auditoriului şi stabileşte repere vizând eficientizarea acesteia.

Teorie:
Cum comunicăm?

Principalele metode de comunicare:

Cuvântul vorbit

31
Fată în faţă : într-un grup larg / restrâns sau conversaţie directă, interviu, discuţie, întâlniri,
sesiuni de instruire, prezentări.
Telefon: pot exista probleme legate de limitări în comunicarea nonverbală şi limitări de
timp.
Radio şi TV: comunicare undirecţională din parte prezentatorului.
Tele şi video conferinţe: pot aduce împreună un număr de persoane aflate la distanţe mari,
dar pot crea probleme în identificare şi control; totodată, implică costuri ridicate pentru
procurarea echipamentului.

Cuvântul scris
Rapoarte, memorii, scrisori: pot fi trimise unei largi categorii de persoane, eliminând
cheltuiala de deplasare, dar se pot crea neînţelegeri referitoare la înţelesul conţinutului.
Handouts : utile pentru susţinerea prezentărilor orale în instruire etc.
Postere : dacă sunt amplasate la locul potrivit, ajung la o audienţă largă, dar trebuie să
atragă privirea, să fie clare şi să ofere informaţie actuală pentru a avea un impact.
Mijloace vizuale: pot capta interesul şi susţin mesajul.
Note: pot ajuta la recapitularea evenimentului în timp şi pot fi întocmite în stilul propriu al
persoanei care le utilizează.

O problemă comună tuturor metodelor de comunicare în scris este că, pentru a avea un
impact, trebuie să fie citite şi înţelese, iar cel care le întocmeşte nu are întotdeauna controlul
asupra acestor cerinţe.

Vizual
Televiziunea: imaginile prezentate sunt active şi actualizate şi ajută la captarea atenţiei.
Fotografii şi desene: imaginile statice pot susţine sau substitui cuvântul vorbit şi au impact
foarte mare.
Diagrame: pot fi redactate simbolic (ex. o schiţă uşor de înţeles).
Grafice, scheme etc.: pot demonstra efectiv materialul care ar putea fi dificil de înţeles, cum
ar fi formule complicate sau date comparate.

Semnale
Comportamentul nonverbal (sau limbajul corpului) reprezintă cea mai eficientă metodă prin
care comunicăm.

Activitatea nr. Captarea atenţiei

Obiective: Iniţierea în diverse tehnici şi proceduri menite să trezească interesul

pentru problematica abordată în comunicare

32
 Proceduri: Încercaţi să captaţi interesul, atenţia, bunăvoinţa auditoriului începând
prezentarea ( comunicarea) pe o temă stabilită din timp, cu una din variantele :
a accentuarea aspectelor asupra cărora
auditoriul este de accord;
b falsa ipoteză-anunţaţi o concluzie ce până
la urmă, dovediţi –prin argumente şi
întrebări retorice-că este falsă;
Exemplu : În ultimul număr din revista Science et vie se precizează că
pământul este nemişcat în univers !
c prezentaţi un citat din autori celebri
( autoritate într-un domeniu) care
analizează subiectul abordat în exerciţiul
dumneavoastră şi care vă susţine întregul
demers;
d prezentaţi un proverb amuzant, o glumă,
cu rolul de “ a sparge gheaţa”;
e adresaţi întrebări referitoare la subtemele
pe care auditoriul dumneavoastră doreşte
să le dezvolte.Astfel daţi dovadă de
respect şi interes pentru problemele care
frământă publicul dumneavoastră,
demonstraţi că sunteţi documentat etc.

Activitatea nr. Cunoaşterea reciprocă

Proceduri : Fiecare participant va prezenta :

-un scurt C.V.
-o problemă personală;
-un eveniment deosebit din viaţa lui;
-o poezie, un cântec, o anecdotă etc;
-numele mic sau de alint, porecla etc. prin care să fie apelat de către
ceilalţi participanţi.

33
Tipuri de comunicare

Oamenii comunică în diferite moduri. folosim cuvintele atunci cănd vrem să

transmitem un mesaj. Dar adesea sensul mesajului se poate schimba complet, atunci cand
mimica sau gesturile noastră nu este în concordanţă cu conţinutul mesajului. Găndiţi-vă în
căte moduri puteţi spune "mulţumesc" cuiva. Mesajul vostru, în funcţie de intonaţie sau
limbajul non-verbal folosit poate exprima mulţumire, reproş, poate să fie ironic, tăios, etc.
Tipurile de comunicare le am putea clasifica în trei categori:
- Comunicare prin mesaje verbale
- Comunicare prin limbajul nonverbal (gestică, mimică, limbajul trupului, etc)
- Intonaţia (deseori sensul unui mesaj poate fi schimbat datorită intonaţiei folosite)

Activitatea 2. Tipuri de comunicare

Exerciţiu: Mima
Scop: Identificarea elementelor comunicării nonverbale.
Resurse: Bilete cu rolurile pentru mimă.

Fiecare participant va primi un bilet cu un rol pe care va trebui să-l mimeze. Ceilalţi
participanţi trebuie să identifice ceea ce s-a mimat. (Acest exerciţiu se poate realiza şi
împârţind participanţii în două grupe).

Exemple de întrebări ce pot fi folosite de traineri:

Aţi avut dificultăţi în a identifica ceea ce mima celălalt?
Care au fost elementele folosite în comunicarea nonverbală?
Cum v-aţi simţit utilizând doar limbajul nonverbal pentru a comunica?

Comunicarea verbală şi nonverbală.

Tipuri de comunicare. Comunicare verbală şi nonverbală.

Împărţiţi participanţii în grupe.

Un grup va avea ca sarcină să identifice elementele comunicării verbale, iar celălalt grup să
identifice elementele comunicării non-verbale.

Îi lăsaţi să lucreze în grup timp de 20 de minute, punând la dispoziţie coli de flipchart şi

markere.

Fiecare grup alege un raportor, care va prezenta pe flipchart concluziile grupului.

Discutaţi pe marginea lor, adăugând dacă este cazul alte elemente ale comunicării.

34


Exerciţiu: Cercul lui Mehrabian.

Scop: Cunoaşterea ponderii limbajului nonverbal, intonaţiei şi mesajului verbal în

comunicare.

Resurse: Coală de flipchart, markere.

Întrebaţi participanţii ce pondere au în procesul de comunicare mesajul verbal, limbajul

nonverbal şi intonaţia. (pondere exprimată în procente).
Notaţi pe flipchart căteva dintre răspusunrile lor.
Adăugaţi pe flipchart cifrele rezultate din studiile făcute:

Mesaj verbal-7%; limbaj nonverbal-55%; intonaţie-38%

-Amintiţi-le participanţilor că un copil mic, care încă nu cunoaşte sensul cuvintelor, se

apropie de unele persoane şi se îndepărtează de altele, iar singurele moduri de comunicare de
care se ghidează pentru a face această alegere sunt intonaţia şi limbajul nonverbal.

In procesul de comunicare folosim 3 componente: mesajul verbal, intonatia şi limbajul

nonverbal (mimica, gesturi). Studiile facute arata ca transmitem verbal doar 7% din mesaj,
prin intonatie 38%, iar nonverbal 55% din mesaj.

Activitatea 3 Limbajul nonverbal

Obiective : Exersarea comunicării nonverbale

Proceduri :
1 Joc de comunicare nonverbală
Se împarte grupul de participanţi în microgrupuri şi se alege o temă pe care
participanţii trebuie să o ilustreze prin joc de mimică şi gestică

2 Moderatorul stabileşte pentru fiecare

participant o profesie ( aceste profesii sunt
înscrise pe bileţele şi participanţii trag la
sorţi un bileţel). Ăn funcţie de profesia
respectivă, prin mimică şi gestică,
paricipanţii trebuie să sugereze ocupaţia/
profesia astfel încât ceilalţi să înţeleagă
despre ce este vorba.

Activitatea 4 Expresivitatea limbajului

35
 Obiective: Evidenţierea rolului şi a importanţei expresivităţii limbajului, a
intonaţiei şi respectiv a punctuaţiei în comunicarea orală şi scrisă.

Proceduri :
-Se prezintă drept model pentru aplicaţie prezicerea Oracolului de la
Delphi, întrebat de un conducător de oşti , dacă va învinge în lupta care îl aştepta
( dacă se va duce la luptă, dacă se va întoarce şi dacă va trăi victorios).
Conducătorul de oşti, ascultând nerăbdător şi neatent oracolul, a dat
precizării următorul sens:
Te vei duce
Te vei întoarce
Nu vei muri
Conducătorul de oşti pierde lupta în care, de altfel, moare.Rudele acestuia
cer explicaţii, justificări oracolului care precizează că a fost greşit înţeles.Oracolul de
fapt spusese:
Te vei duce.
Te vei întoarce ? Nu !
Vei muri!
-Se alege dintr-un text o propoziţie afirmativă.
Căutaţi, pe rând, să-I schimbaţi sensul prin intonaţie ( respectiv punctuaţie)
în variantele următoare:
 interogativă;
 exclamativă ( mirare, surpriză etc.);
 imperativă (dorinţă, insistenţă, de poruncă, rugăminte,
ameninţare, jicnire, mustrare etc.).

Activitatea 5. Jocul cu proverbe

Proceduri:
Luaţi o carte cu proverbe şi în mod aleatoriu combinaţi două proverbe în
scopul de a crea alte două proverbe.Se citesc cele două proverbe şi apoi se scriu pe
flipchart.Se împart în două subunităţi care urmează a fi combinate.Se formulează
astfel alte două proverbe compuse.Se interpretează apoi sensul şi semnificaţia
acestora.

Activitatea 6-Alternanţa vorbitor-ascultător

Obiective : Conştientizarea ipostazelor alternative de ascultător şi

vorbitor

Proceduri :

36



În dubla ipostază de ascultător şi vorbitor, interpretaţi proverbul : “

Dumnezeu a dat omului două urechi, doi ochi, dar numai o singură gură”.
Ce valabilitate are recomandarea : “ Fiţi numai ochi şi urechi ! “ ?

Activitatea 8- Bariere în comunicare

Exerciţiu: Construind ziduri (bariera în comunicare)

Scop: Identificare barierelor de comunicarea

Identificarea unor modalităţi de depăşire a barierelor de comunicare

Resurse: Coli de flipchart, markere de diferite culori.

Se împart participanţii în diade.

Timp de 15 minute, vor identifica şi scrie pe o coală de hartie, ce bariere de comunicare
au întălnit.
După 15 minute, câte un reprezentant din fiecare diadă va expune pe flipchart barierele
identificate.
Trainerul va nota fiecare din aceste bariere pe foaia de flipchart, notandu-le in niste
dreptunghiuri de forma unor caramizi – se – construieste astfel un zid.
Pentru fiecare barieră identificată, se va discuta în grupul mare despre modalitatea prin
care se poate depaşi, şi se noteaza in aceiaşi casuta cu alta culoare

Iată câteva indicii pe care le-aţi putea identifica în limbajul trupului la povestitor:
- Braţele încrucişate – Eşti în defensivă?
- Nervozitate – Te simţi presat?
- Buzele strânse - Te simţi nervos?
- Încruntarea – Te simţi confuz?
- Ţinerea respiraţiei – Te simţi tensionat?

Bariere în comunicare

Prezentare pe flipchart (FC 1) a barierelor de comunicare. Se pot implica participanţii in

listarea barierelor de comunicare. Discuţie facilitată de instructor pentru explicarea lor.
(Tabel 1)

FC 1. Bariere în comunicare

Filtre în mintea vorbitorului care îl impiedică să îşi exprime în mod clar ideea.
Filtre în mintea ascultătorului care îl împiedică să recepţioneze ideea asa cum a fost
transmisa.

37


Bariere externe.

Tabel 1

BARIERELE SUNT:

Fizice: deficienţe verbale, acustice, amplasament, lumină, temperatură, ora din zi, durata
întălnirii etc.

Semantice: vocabular, gramatică, sintaxă, conotaţii emoţionale ale unor cuvinte.

Determinate de factori interni:

Implicarea pozitivă: Îmi place Ion, deci ascult ceea ce are de spus.

Implicarea negativă: Mirela m-a barfit acum 10 ani, deci interpretez tot ce spune ca fiind
împotriva mea.

Frica: Sunt aşa de preocupat de ceea ce voi spune încăt nici nu pot să aud ceea ce spune
Mihai.

Presupuneri subiective: Arăţi exact ca unchiul meu pe care nu pot să-l sufăr, aşa că ori de
câte ori vorbeşti, îl aud pe el...

Lumi imaginare: Toti avem “lumi imaginare”... interpretarea noastră personală a lucrurilor
şi ideilor... pe care le protejăm cu grija.

Atunci cănd vorbim de comunicarea cu o persoană cu probleme de sănătate mintală, acestor

bariere de comunicare li se adaugă şi altele datorită specificului acestor probleme, cum ar fi:
prezenţa unor halucinaţii auditive sau vizuale (voci sau imagini care nu sunt rale), unor idei
delirante (idei care nu corespund realităţii), etc.
În cazul halucinaţiilor,de exemplu, chiar dacă aceste voci sau vedenii nu sunt adevărate, ele
sunt căt se poate de prezente pentru aceste persoane. Ele produc aceaşi impact emoţional ca
în situaţia în care ar fi adevărate şi induc frecvent o stare de tensiune şi teamă.

Exerciţiu- Halucinaţiile auditive ca barieră de comunicare.

Scop: Înţelegerea impactului halucinaţiilor auditive asupra

procesului de comunicare.

Resurse: Biletele cu roluri, coli de flipchart făcute sul (1 coală pentru fiecare grup mic).

Explicati participantilor ce sunt halucinatiile auditive (voci inexistente pe care le aud

unele persoane care sufera de diferite boli psihice)

Exerciţiu in grupuri mici (4-5 participanti), un vorbitor, un ascultător, un participant care va

avea rolul “vocii”, 1-2 observatori.

38
Participanţii vor primi în grupul mic câte un bilet cu rolurile enunţate mai sus.
Povestitorul va avea ca sarcină să povestească timp de 5 minute ascultătorului despre o
problemă cu care se confruntă.
Participantul care a primit biletul cu rolul “Vocii” va fi instruit ca să intervină la 2 minute
după ce începe exerciţiul, vorbind la urechea ascultatorului, folosind o coala de hartie de
flipchart, facuta sul. El va juca rolul halucinatiilor auditive, incercând să perturbe cât mai
mult ascultătorul. (Poate să râdă, să înjure, să dea diferite ordine ascultătorului).
Observatorii vor avea ca sarcină să observe procesul de comunicare dintre povestitor şi
ascultător.
După terminarea exerciţiului se va discuta în grupul mare.

Exemple de întrebări ce pot fi folosite de către traineri.

- Cum a decurs comunicarea?

- Ce s-a întămplat în momentul când a intervenit vocea?
- Ce au simţit şi făcut cei care ascultau în momentul când a intervenit vocea?
- Ce au simţit cei care povesteau?
- Cum pot influenţa halucinaţiile auditive procesul comunicării?

Îmbunătăţirea comunicării

Relatia in cazul cand oferi ajutor

Procesul de oferire a ajutorului este un proces de comunicare bilateral. Amandoi, atat

persoana care ofera ajutor, cat şi cel care are nevoie de ajutor, trimit, primesc, evaluaza şi
interpreteaza mesaje verbale, vocale şi corporale.
De ex. raspunsurile empatice ale persoanei care ofera ajutor, pot induce raspunsuri sincere
din partea celuilalt.
Relatie eficienta este cea colaborativa.
Cel care are nevoie de ajutor comunica atunci cand se simte inteles şi simte o legatura
pozitiva cu cel care îi oferă acet ajutor.

Relatiile de ajutorare sunt relatii umane, intre persoana care are nevoie de ajutor şi persoana
care ofera ajutor. Aceste relatii cuprind cateva dimensiuni:

a) Empathia: este capacitatea de a intelege lumea interioara a celuilalt.

Dimensiuniile empathiei:
- Observarea şi ascultarea. (Mesajele verbale, vocale, limbajul corporal)
- Rezonanta. (Simti cateva din emotiile pe care le traieste celălalt)
- Discriminarea. (Discerna ce este intradevar important pentru celălalt şi formulezi asta
intr-un raspuns)
- Comunicarea. Transmiti un raspuns pentra a arata intelegere fata de ganduriile,
sentimentele şi semnificatiile celuilalt.
- Verificarea. Uneori este important să verifici dacă ai înţeles corect ceea ce a vrut să
spună celălalt.

b) Atentia pozitiva neconditionala: contine 2 dimensiuni:

39
1) Nivelul atentiei pozitive. Cuprinde sentimentele pozitive ale celui care oferă ajutor, cum
ar fi simpatia, preocuparea, caldura.
2) Neconditionalitatea atentiei. Acceptare fara a-l judeca.

Persoana care ofera ajutor, respecta şi valorizeaza cele mai profunde parti ale celuilalt şi le
identifica mai curand cu potentialul decat cu manifestarile curente.

c) Sinceritatea: are 2 dimensiuni

1) Interna. Persoana care oferă ajutor trebuie sa-şi recunoasca propriile ganduri,
sentimente, experiente. (constientizarea sinelui)
2) Externa. Ceea ce spune şi cum spune celălalt.

Activitate: Prezentare la Flipfhart

FC:
Arata atentie şi interes:

1. Fi disponibil
2. Adopta o postura relaxanta şi deschisa
3. Apleaca-te usor in fata
4. Foloseste privirea şi contactul vizual
5. Adopta o expresie faciala potrivita
6. Foloseste corect gesturile
7. Foloseste cu grija atingerile
8. Fii atent la spatiul personal şi inaltimea scaunelor
9. Fii atent la imbracaminte şi toaleta

Communicarea suportiva

Probleme de comunicare Comunicatre Alternative

Coercitiv (ar trebui)
Citirea găndurilor
Folosind afirmaţii de genul
“Intotdeauna” sau
“niciodată”
A da comenzi
Sarcasm
Amestecând pozitivul cu
negativul
Nonsuportivă
"Ar trebui să ştii cănd se
serveşte masa”
"Eşti furios pentru că
prietenul tău a uitat să te
viziteze”
"Niciodată nu-ţi iei
medicamentele”
"adună-ţi hainele imediat"
"Eşti atât de leneş"
"Eşti îmbrăcat bine dar părul
tău arată jalnic”
"Aş aprecia dacă ai veni la
masă la ora 13.00"
"Pari furios. Aşa este?"
"Sunt îngrijorat că nu ai luat
medicamentele dimineaţa”
"Mi-ar plăcea să-ţi hainele de
pe jos înainte de cină”
"Am fost dezamăgit că nu ai
dus gunoiul aseară”
"Îmi place ţinuta ta astăzi”

40
Aptitudinea de a asculta.
Ascultarea joacă un rol foarte important în procesul comunicării. Fără a acorda atenţie celor
ce ne spun ceilalţi, discursul nostru va semăna mai degrabă cu un monolog decăt cu un
dialog. Ascultarea activă înseamnă mai mult decăt ampla receptare şi interpretare a
semnalelor sonore.

- A auzi: capacitatea de a constientiza şi primi mesaje

- A asculta: capacitatea de a primi mesaje şi a intelege semnificatia lor
- A asculta activ: capacitatea de a intelege semnificatia mesajelor şi a arata vorbitorului ca
l-ai inteles.

Activitate- ascultarea activă

Prezentare pe flipchart a deprinderilor de ascultare eficiente (5 minute). Se va distribui
Handout-ul cu deprinderile de ascultare eficientă.

FC: Abilităţi de ascultare activă

- Stabilirea unui climat confortabil

- Menţinerea contactului vizual
- Folosirea unui limbaj nonverbal adecvat
- Reflectarea sentimentelor de bază
- Reflectarea ideilor de bază
- Parafrazarea
- Rezumarea
- Folosirea întrebărilor ajutătoare
- Încurajarea celuilalt

Parafrazarea şi reflectarea sentimentelor:

1. Parafrazarea:
Parafrazarea inseamna exprimarea in alte cuvinte a semnificatiei afirmatiilor celuilalt.

Prin parafrazare verifici perceptia. Atunci cand celalat se simte inteles va spune “ exact”,
“corect” etc.

2. Reflectarea sentimentelor:

Reflectarea sentimentelor presupune intr-un fel parafrazariile care pun accent pe continutul
emotional a ceea ce iti comunica celalalt.
Acest proces are doua etape: identificarea sentimentelor şi reflectarea sentimentelor.

1- Identificarea sentimentelor

41
sunt cateva cai de a identifica sentimentele:
- mesajele corporale
- mesajele vocale
- cuvinte care exprima sentimente (trist, fericit, furios, singur, etc)
- cuvinte care exprima reactii fizice ( obosit, tensiune, dureri, etc)
- metafore care exprima sentimente (sunt in al noulea cer, etc)
- imagini vizuale ale sentimentelor (ma simteam pus la colt-exprima jena)

2- Reflectarea sentimentelor:
- incepe propozitia cu "te simti....."
- comunica-i ce crezi că simte (de ex: te simti furios; te simti dezamagit;)

Ex:

Pacientul: Imi vine să urlu

Părinte: Înteleg ca te simti foarte furios

Exercitiu: Ascultarea activă

Scopul exerciţiului: Înţelegerea şi exersarea abilităţilor de ascultare activă.

Resurse: Handouturi.

Se vor impartii participantii in grupuri de 3-4 persoane. In fiecare grup se va alege voluntar
o persoana sa fie povestitorul şi o alta persoana care va fi ascultatorul. Ceilalti sunt
observatori. Povestitorul ii va vorbi ascultatorului timp de 5 minute despre o problema
legata de copilul lui, iar ascultatorul va trebui sa foloseasca cat mai multe din deprinderile
de ascultare eficianta. Observatorii vor observa procesul de comunicare, in special pe
ascultator, pentru a vedea care din deprinderi foloseste. Dupa aceea se va discuta in grupul
mic timp de 10 minute despre ceea ce s-a intamplat in timpul exercitiului. Povestitorul şi
observatorii ii vor da feedback ascultatorului depre folosirea acestor deprinderi, fiind
specifici şi descriand comportamentele (atunci cand ai…… ai folosit abilitatea de…),
povestitorul va spune daca s-a simtit ascultat şi ce anume l-a facut sa simta acest lucru.
Ascultatorul va descrie cum s-a simtit in acest rol şi ce deprinderi a folosit.
Se discuta in grupul mare (5 minute) experienta şi ceea ce au învăţat participantii.

Exemple de întrebări ce pot fi folosite de traineri:

Cum a decurs exerciţiul?

Ce aţi aflati despre modul cum ascultaţi?
Ce aţi schimba în modul cum ascultaţi pănă acum?

42


Abilitatea de a pune întrebări

Prezentare pe flipchart a abilităţiilor de punere a întrebărilor:

FC-

- Puneti cate o intrebare o data

- Intrebarile sa fie clare şi concise
- Puneti intrebari deschise
- Cercetati mai in profunzime continutul
- Dati timp suficient pentru raspunsuri
- Pastrati tacerea pentru ca vorbitorul sa se poata gandi
- Puneti intrebari pentru a verifica perceptia

Se va distribui şi Handout pe care participanti il pot consulta in timpul exercitiului.

Exerciţiu: Abilitatea de a pune întrebări

Scopul exerciţiului: Inţelegerea şi exersarea abilităţiilor de punere a întrebărilor.

Resurse: Handouturi

Se vor împărţii participanţii în grupuri de 3-4 persoane. In fiecare grup se va alege voluntar
o persoana sa fie povestitorul şi o alta persoana care va fi ascultatorul. Ceilalti sunt
observatori. Povestitorul ii va vorbi ascultatorului timp de 7 minute despre o experienţă a sa,
iar ascultatorul va trebui sa foloseasca cat mai multe din abilităţiile de punere a întrebărilor,
combinate cu cele de ascultare activă. Observatorii vor observa procesul de comunicare, in
special pe ascultator, pentru a vedea care din deprinderi foloseste. Dupa aceea se va discuta
in grupul mic timp de 15 minute despre ceea ce s-a intamplat in timpul exercitiului.
Povestitorul şi observatorii ii vor da feedback ascultatorului depre folosirea acestor
deprinderi, fiind specifici şi descriind comportamentele (atunci cand ai…… ai folosit
abilitatea de…), povestitorul va spune daca s-a simtit ascultat şi ce anume l-a facut sa simta
acest lucru. Ascultatorul va descrie cum s-a simtit in acest rol şi ce deprinderi a folosit.

- Se discută în grupul mare (5 minute) experienţa şi ceea ce au învăţat participanţii.

Exemple de întrebări ce pot fi folosite de traineri:

Cum a decurs exerciţiul?

Ce aţi aflati despre modul cum puneţi întrebări?
Ce aţi schimba?

Conversaţia

43


Gândiţi-vă la toate conversaţiile pe care le aveţi într-o zi normală. Ele pot implica
oamenii pe care îi cunoaşteţi bine, cum ar fi prietenii sau membrii familiei dumneavoastră
sau colegii pe care îi vedeţi în fiecare zi la serviciu. Sau pot avea loc cu oameni pe care abia
dacă îi cunoaşteţi.

Unele din aceste conversaţii merg bine: sunt plăcute şi duc la o concluzie
satisfăcătoare. Pe scurt, funcţionează. Totuşi, altele nu merg bine. Alte conversaţii se învârt
în cerc sau se termină cu o notă negativă. Altele, sunt “înăbuşite în faşă” înainte să înceapă
corespunzător. Cei mai mulţi dintre noi ar prefera să aibă o conversaţie ca cea din primul tip.

Exerciţiu: Conversaţia

Scopul: Înţelegerea modului propriu de a conversa cu ceilalţi

Înţelegerea importanţei conversaţiei într-un proces de comunicare.

- Rugaţi-i pe participanţi să formeze diade şi să converseze timp de 5 minute.

- Săpuneţi-le să discute despre un subiect fără încărcătură emoţională mare.
- Discutaţi în grupul mare despre cum a decurs exerciţiul.
- Discutaţi despre modul cum pot recunoaşte “o conversaţie bună”.

Exemple de întrebări ce pot fi folosite de traineri:

Cum v-aţi simţit în timpul exerciţiului?
Cum a fost atmosfera?
Ce v-a facut să vă simţiţi bine?
Ce v-a făcut să nu vă simţiţi bine?

Deşi este dificil să definim exact înţelesul de conversaţie “bună”, totuşi este uşor să-ţi dai
seama dacă ai o astfel de conversaţie. Şi este chiar mai uşor să-ţi dai seama când conversaţia
nu merge.
Prezentaţi flipchartul cu tema "Cum recunoşti o conversaţie bună" (FC 1).

FC 1.-Cum recunoşti o conversaţie bună:

Seamănă cu o experienţă unică pentru ambele părţi, amândouă fiind la fel de implicate şi
interesate.
Amândoi (interlocutorii) simt că sunt auziţi şi înţeleşi. Există dorinţa de ambele părţi de
a fi deschis, de a comunica.
Atmosfera este confortabilă. Chiar dacă ceea ce discuţi este un subiect dificil lucrurile
importante sunt exprimate în cele din urmă.

44


Se întâmplă ceva folositor.

Pentru a înţelege cum să facem din conversaţie o experienţă unică pentru ambele părţi,
gândiţi-vă la ea ca la un dans.
Când dansezi, nu încerci sa obţii puncte în vreun fel. În schimb, lucraţi ca un cuplu,
coordonându-vă mişcările unul cu celălalt şi încercând să nu vă călcaţi prea mult pe
picioare. Ideea de bază este că mai degrabă ar fi bine să cooperaţi decât să concuraţi astfel
încât amândoi sunteţi “câştigători”.
Totul se reduce la faptul ca fiecare persoană are şansa de a-şi exprima punctul de vedere,
de a-şi face cunoscute nevoile şi de a-şi limpezi gândurile şi sentimentele.
O conversaţie deschisă este o experienţă împărtăşită, un duet mai degrabă decât 2 solo-
uri care se intâmplă să coincidă.
Deci, dacă îţi dai seama că domini conversaţia, opreşte-te şi lasă loc şi celeilalte
persoane. Şi dacă te simţi exclus, autoinvită-te, chiar dacă asta înseamnă să întrerupi
politicos. Adu-ţi aminte că fiecare are aceleaşi drepturi de a fi auzit.
Aşa cum învăţaţi să dansaţi în moduri diferite, tot în acelaşi fel puteţi dezvolta noi modalităţi
de comunicare.
Pentru a înţelege cum puteţi avea conversaţii in care ambele părţi să se simtă
înţelese, imaginaţi-vă ca fiecare din noi avem propria noastră lume. Din afară, aceste lumi
pot părea asemănătoare la suprafaţă. În definitiv, toţi suntem membri ai aceleiaşi specii. Dar
toţi în esenţă, lumile noastre sunt foarte diferite.

Crearea atmosferei potrivite

Aproape tot ce auzim produce o reacţie. De exemplu, când suntem lăudaţi, ne simţim
bine în pielea noastră. Pe de altă parte, dacă suntem criticaţi, ne simtim răniţi şi furioşi.
Acestă furie poate avea câteva efecte diferite. Dacă duce la un atac verbal faţă de
cealaltă persoană poate să transforme conversaţia într-un câmp de luptă. Sau te-ar face să
adopţi o poziţie defensivă, caz în care vei încerca să schimbi subiectul conversaţiei sau chiar
să-i pui capăt. În oricare din cazuri, conversaţia nu este ajutată să se desfăşoare şi lucrurile
importante nu ajung să fie exprimate.

Exerciţiu: Creearea atmosferei potrivite

Scop: Conştientizarea rolului creării atmosferei potrivite în procesul de comunicare.

Rugaţi-i pe participanţi să formeze diade şi să converseze timp de 5 minute.

Săpuneţi-le ca timp de 2-3 minute să facă complimente celuilalt, subliniând că
întotdeauna putem găsi calităţi sau aspecte pozitive la un partener de discuţie.
Cereţi participanţilor să continue să mai discute între ei încă 3-4 minute.
Discutaţi în grupul mare despre cum a decurs exerciţiul.
Discutaţi despre modul cum influenţează crearea atmosferei potrivite procesul de
comunicare.

Joc de rol:

45



Ana are 19 ani. Ea locuieşte cu mama sa şi se înţelege foarte bine cu ea. Într-o zi
Ana vine acasă şi îi spune mamei sale că are un nou prieten, care îi place foarte mult şi o
face să se simtă bine, şi o întreabă pe mama sa dacă poate să-l invite acasă iar mama este de
acord cu acest lucru. Când mama Anei vine acasă de la serviciu a doua zi, găseşte stând pe
canapea un baiat de aproximativ 22-23 de ani, cu tatuaje pe tot corpul, cu două lanţuri grele
pe gât, cercei prinşi de nas, sprâncene, buza superioră, îmbrăcat în maieu, blugi decoloraţi şi
bocanci. Rămăne şocată dar are puterea să spună bună ziua şi se duce în bucătărie, de unde
o cheamă pe Ana. Este evident că nu-l place pe noul prieten al Anei şi este îngrijorată de
alegerea fiicei sale. Ana vine în bucătărie şi îi spune mamei: "El este noul meu prieten. Nu-i
aşa că este un dulce?", iar mama ei îi raspunde: " Când ies din bucătărie să nu-l mai găsesc
în casă".

Întrebări:
- Ce credeţi că se va întâmpla cu comunicarea între Ana şi mama ei?
- Cum aţi fi reacţionat dumneavoastră în locul mamei?
- Ce rol poate avea crearea unei atmosfere potrivite la inceputul discuţiei, pentru a exista
o comunicare reală?

Răspunsul dat de mamă în acesta situaţie inchide orice cale de comunicare fără a avea
cel mai adesea nici un rezultat sau creând fiicei sale sentimente de frustrare sau poate chiar
de revoltă că nu este lăsată să decidă singur, ducând frecvent la răcirea relaţiilor cu părintele
şi blocarea procesului de comunicare.

Care sunt condiţiile greşite pentru o conversaţie? (FC 2)

FC 2.-Condiţiile greşite pentru o conversaţie

Să fii tensionat
Să te simţi “atacat”
Să fii tratat cu dispreţ
Să fii ignorat
Să ţi se respingă părerile sau sentimentele
Să fii condamnat
Să fii ameninţat
Să ţi se ţină discursuri
Să ţi se dea sfaturi nedorite
Să nu ţi se acorde atenţia cuvenită
Să nu ţi se dea ocazia să vorbeşti
Să fie luate peste picior punctele tale de vedere
Discutaţi cu participanţii pe marginea acestor puncte listate.

Există o regulă simplă care ne poate ajuta să evităm distrugerea conversaţiei prin
sentimente negative de acest fel:
Tratează-i pe oameni aşa cum ai vrea tu să fii tratat.

46



Discutaţi cu participanţii pe marginea acestor puncte listate.

Activitate:Un bun vorbitor

Obiective: dezvoltarea abilitatiide a fi un bun vorbitor

Prezentare pe flipchart "Cum să devi un bun vorbitor"

Să presupunem că îi povesteşti unui prieten despre decizia dificilă care te aşteaptă acasă. Din
curiozitate, îi ceri să-ţi relateze din nou povestirea. Şocat, realizezi ca prietenul tău nu a
înţeles-o exact în cele din urmă.
Cine a fost responsabil pentru neînţelegere – tu, povestitorul, sau prietenul tău?
Este inutil să învinovăţeşti alţi oameni pentru faptul ca te-au înţeles greşit.
 Trebuie să îţi asumi întreaga responsabilitate pentru a te asigura că pasajele tale sunt
auzite şi înţelese;
 Trebuie să verifici din când în când că mesajele pe care intenţionezi să le trimiţi sunt
corect recepţionate şi interpretate de altă persoană;
 Trebuie să realizezi că înţelegerea are loc nu în cuvintele tale, ci în mintea celeilalte
persoane, atunci când încearcă să înţeleagă ceea ce ai spus.

FC 3.-Cum să devii un bun vorbitor?

Specularea situaţiei
Captarea atenţiei
Elucidarea sensului
Pregătirea decorului
Completarea tabloului
Căutarea de indicii
Verificarea înţelegerii
Să exprimi ce te frământă

Tabel 3. – Cum să devii un bun vorbitor

Specularea situaţiei
Unele conversaţii eşuează pur şi simplu pentru că au loc într-un moment nepotrivit sau în
nişte situaţii proaste.

Captarea atenţiei
Deseori atenţia noastră este concentrată pe interior. De fapt, avem o conversaţie cu noi înşine
ascultând propriile gânduri. Poate necesita ceva efort pentru a ne redirija atenţia către
altcineva, mai ales dacă avem unele lucruri importante la care ne gândim.

Elucidarea sensului

47
Ce se întâmplă când te ascultă cineva vorbind? Ei recepţionează informaţia şi încearcă să o
înţeleagă. Ei încearcă să analizeze mesajele la un loc. Se întreabă – ce înseamnă toate
acestea?

Pregătirea decorului
Poveştile tradiţionale, transmise pe cale orală, încep adesea cu “A fost odată ca niciodată”.
Ideea este destul de simplă. Înainte ca povestea să înceapă să se deruleze, trebuie să aranjezi
scena/decorul şi să prezinţi personajele.

Completarea tabloului
Povestitorii buni oferă celuilalt informaţii suficiente astfel încât să evite presupunerile
greşite. Sau astfel spus, ei se asigură că pietrele au ingredientele necesare pentru a oferi o
bază corectă şi completă – dar fără a le pierde în detalii.

Căutarea de indicii
Aşa cum orice comediant ştie, publicul poate oferi tot felul de indicii despre cât de bine
merge prestaţia. După “citirea” reacţiei publicului, actorul experimentat s-ar putea întreba:
“Să accelerez sau să încetinesc? Să fac o altă glumă sau să aştept puţin?”

Verificarea înţelegerii
Cum să ştii dacă cineva te-a înţeles? Singura modalitate prin care poţi fi sigur este ca ei să
spună ceva care să te convingă că mesajul a fost recepţionat corect.
Dacă rezumatul celeilalte persoane arată că el sau ea nu a înţeles, atunci i-ai oferit ocazia de
a încerca din nou.

Să exprimi ce te frământă
Când doi oameni vorbesc, de fapt au loc trei conversaţii.
Este o conversaţie externă – nu doar prin cuvinte, ci şi prin modul în care vorbesc şi limbajul
trupului.
Apoi sunt conversaţiile care au loc în mintea fiecaruia în timp ce vorbesc unul cu celălalt.
Ce faci atunci când realizezi că în ciuda eforturilor tale, celălalt nu doreşte sau nu poate să
înţeleagă?
Sunt două operaţii pentru această situaţie:
Poţi spune lucruri de genul: “Văd că eşti uimit de ceea ce spun” sau “se pare că te-am
zăpăcit”
Al doilea pas este să te întorci şi să începi din nou cu o idee clară. Ai putea spune: “Punctul
principal la care vreau să ajung…” şi apoi, dacă este necesar, reformulează-ţi povestea
amintindu-ţi să incluzi toate detaliile importante exprimate concret şi la obiect.

Exerciţiu: Ai pierdut atenţia celuilalt

Scopul: Înţelegerea indicilor care arată că ai pierdut atenţia celuilalt.
Resurse: Text cu limbaj tehnic, coli de flipchart, markere.

Exerciţiul poate avea loc atât în grupul mare, cât şi în grupuri mai mici.

48
- Trainerul sau un reprezentant al grupului mic, va citi timp de 4-5 minute un text de
specialitate, unde să se întâlnească frecvent termeni tehnici, sa foloseasca o voce cât mai
monotonă şi joasă.
- La expirarea timpului stabilit, trainerul intrabă ascultatorii ce au reţinut din textul citit,
dacă au reuşit să fie atenţi , şi cum au reacţionat.
- Pe o foaie de flipchart, trainerul notează reactiile non-verbale pe care ascultătorii le-au
manifestat in timpul exerciţiului, cu alutorul participanţilor.

Câteva indicii te ajută să-ţi dai seama dacă ai pierdut atenţia celeilalte persoane.

Iată câteva semnale de avertizare:

- se uită prin cameră

- se joacă cu lucrurile din mână
- îşi agită picioarele
- o privire discretă către ceas
- tolănit în scaun

Cand vezi unul din aceste semnale, ar fi timpul să îţi pui întrebări de genul:

- “Mă grăbesc sau sunt prea lent?”

- “Îi supraîncarc sau îi plictisesc?”
- “Este timpul să-i dau şansa celeilate persoane de a răspunde?

Sincronizarea pe aceeaşi lungime de undă

Pentru a comunica eficient cu celalalt este important ca amandoi sa fiti pe acelaşi "lungime
de unda".
Iată câteva trucuri despre cum să demonstrezi că eşti pe aceeaşi lungime de undă sau
interesat de cealaltă persoană:

- Priveşte-l pe celălalt drept în faţă

- Fii relaxat şi sincer, nu încordat şi crispat
- Menţine contactul vizual la un nivel normal ( nu trebuie să te uiţi fix în ochi
celuilalt. Privitul fix poate fi perceput ca un semn de agresivitate de către unele
persoane cu probleme de sănătate mintală)
- Foloseşte-ţi mimica pentru a arăta că eşti pe aceeaşi lungime de undă cu celaltă
persoană: deci, dacă cealaltă persoană este serioasă, arată-I înţelegerea printr-o
mimică serioasă
- Dă din cap din când în când. E simplu, dar poate este cel mai uşor mod de a
arăta că receptorul a înţeles.

Ghid pentru comunicare

Fii la obiect:

49
 Formuleaza clar idea şi motivul de ingrijorare
 Foloseste un limbaj simplu şi direct

Exprima sentimentele:

 Foloseste mesaje de tip”Eu”. Vorbeste in numele tau.

 Exprima verbal sentimentele
 Vorbeste cu o voce calma
 Nu face presupuneri

Foloseste incurajarile:

 Priveste-l in ochi
 Spune-i concret ce a facut de te a multumit
 Foloseste mesaje de tip “eu” ca sa spui cum te simti

Verifica ceea ce simte sau gandeste ruda dvs:

 Asculta cu atentie, nu-l grabi

 Pune intrebari cand nu intelegi
 Repeta ce ai auzit şi intreba daca ai inteles bine
 Pune mai multe intrebari

Fii clar şi specific:

 Evita propozitiile lungi sau intoducerile

 Fii direct atunci cand soliciti celuilalt sa faca ceva
 Concentreaza-te la fiecare subiect pe rand, nu la mai multe deodata.

- Loud voice
CAPITOLUL 4

SANATATE MINTALA- INFORMATII DESPRE BOLI

Obiective:
Acest capitol îşi propune să vă ajute să înţelegeţi mai bine ce înseamnă sănătatea
mintală şi boala psihică, să vă ofere mai multe informaţii despre tulburările psihice cele mai
frecvent întălnite şi să vă ajute să gasiţi soluţii in faţa unor situaţii dificile.

Activitatea 1: Cum înţelegem sănătatea mintală?

50


Obiective: intelegerea conceptului de sanatate mintala, intelegerea diferentelor intre

sanatate mintala-boala fizica-boala mintala.

- Împarte grupul de participanti în alte patru grupuri mici.

- Dă fiecarui grup o bucată de hârtie cu unul dintre cei patru termeni: “sănătate
fizică”, “boală fizică”, “sănătate mintală" şi ”boală mintală”.
- Cere fiecărui grup să listeze prin brainstorming toate cuvintele care le vin în
minte legate de termeni.
- Cere grupului să pună listările pe flipchart pentru a le vedea întregul grup.
- Alege un participant din fiecare grup să citească ceea ce au listat.
- Discută asemănările şi deosebirile întâlnite în răspunsurile participanţilor legate
de problemele de sănătate mintală.
- Cere participanţilor să-şi motiveze răspunsurile.

Activitatea 2: Brainstorming

Obiective: constientizarea atitudinii fata de boala mintala

Referiţi-vă la activitatea 1 (brainstorming).

Întreabă participanţii să adauge orice cuvinte pe care le-au auzit sau folosit în legătură
cu boala mintală).
Aceasta poate include: psihoză, smintit, schizo, biscuiţi, aerian, nebun, ciudat etc).
Scrie cuvintele pe o tablă.
Întreabă participanţii: “ Ce sentimente trezesc aceste cuvinte în sufletul oamenilor?
Teamă, frică, ridicol, ruşine, “mai bine ca ei”, ratare, “de neluat în serios”.
Se pot asocia acestea cu alte boli?
Daţi răspunsurile cat mai personale.

Activitatea 3: Să înţelegem ce înseamnă boala mintală.

Obiective: cunoasterea notiunii de sanatate mintala şi ceea ce cuprinde ea

Facilitează o discuţie de grup în jurul următoarelor întrebări:

Cât de des e întâlnită boala mintală?
Care sunt cauzele bolilor mintale?
Cât costă boala mintală?
De ce crezi că ăn ultimul timp ezistă o preocupare deosebită in doemniul sănătăţii
mintale?

Teorie

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) descrie sănătatea în următorul mod:

“Sănătata este o stare de bine din punct de vedere fizic, mintal şi social şi nu doar absenţa
bolii sau dizabilităţii”.
În ceea ce priveşte sănătate mintală şi tulburările specifice, există de asemenea multe
definiţii. Dar ce este de fapt sănătatea mintală şi sănătatea în general?

51



A defini sănătatea fizică este destul de uşor. Înseamnă absenţa bolii şi a

dizabilităţiilor. Desigur, există diferite grade de boală şi doar pentru că ai o răceală nu se
poate considera că eşti bolnav, sau că nu eşti sănătos. Depinde de asemenea câte puţin de
punctul de vedere a fiecăruia. Dar, oricum, toată lumea ştie ce înseamnă să fii sănătos.
De asemenea definiţia bolii mintale şi a tulburărilor mintale este foarte clară şi uşor
de înţeles. Boliile mintale sunt tulburări ale creierului care dereglează găndirea,
sentimentele, dispoziţia, şi abilitatea de a relaţiona cu alţii.Rezultatul acestor tulburări este
adesea o capacitate diminuată de a face faţă cerinţelor obişnuite ale vieţii, dar ele sunt
tratabile. Boliile mintale sunt tulburări severe de comportament, dispoziţie, procese de
gândire şi/sau relaţii interpersonale.
Chiar dacă este dificilă definirea sănătăţii mintale, Organizaţia Mondială a Sănătăţii
a încercat să dea o definiţie sub următoarele aspecte:
Stare de bine subiectivă, incluzând stima de sine şi a te simţii bine cu tine insuţi.
Percepţia autoeficienţei (la slujbă, familie, prieteni, mediu – responsabilităţi certe).
Competenţa, în sensul de a fi capabil sa munceşti cu productivitate.
Dependenţa intergeneraţională(relaţiile sociale, familia).
Dezvoltarea potenţialului intelectual şi emoţional.
Autonomia.
Abilitatea de a contribui pentru comunitatea din care faci parte.

“Sanatatea mintala este balanta intre toate aspectele vietii-social, fizic, spiritual şi
emotional. Are impact asupra felului in care coordonam mediul şi asupra modului in care
luam decizii in viata noastra-in mod evident este parte componenta a sanatatii in general”

Sanatate mintala este mult mai mult decat absenta bolii mintale şi are de-a face cu multe
aspecte ale vietii noastre incluzand:
Ce simtim fata de noi?
Ce simtim fata de altii?
Cum suntem capabili sa facem fata cerintelor vietii?

Aceste aspecte sunt fundamintale pentru a face faţă vieţii de zi cu zi cu toate suişurile şi
coborâşurile ei, şi nu înseamnă că trebuie să fii fericit şi încăntat tot timpul sau să nu ai
nevoie de ajutorul altcuiva.
Sănătatea mintală este legată în mod fundamintal de funcţionare fizică şi socială. Astfel
cele mai multe tulburări sunt cauzate şi influenţate de combinaţii de factori biologici,
psihologici şi sociali după cum se vede mai jos:
Câteva boli mintale, cum ar fi schizofrenia, sunt cauzate de disfuncţii fizice şi datorită
unor tulburări genetice (lipsesc anumite enzime sau dezvoltarea unor nervi). Câteva
tulburări mintale se pot întâlnii în familie. De exemplu dacă unul din gemeni are depresie,
celălalt frate are şanse de 70% s-ă dezvolte aceaşi problemă. Asemenea, boliile importante
fizice pot cauza probleme de sănătate mintală. De exemplu persoanele afectate de SIDA
manifestă frecvent probleme psihologice datorită infecţiei sau datorită diagnosticului şi
stigmei sau discriminării.

Ce este starea de bine?

Starea de bine nu este doar simpla absenţă a bolii ci o calitate îmbunătăţită a vieţii printr-o bună
sănătate fizică, socială, mintală, emoţională şi conjuncturală.

52
Starea de bine este un proces de o viaţă. Presupune maximizarea potenţialului
individual. Acţiunile care contribuie la armonia, echilibrul şi satisfacerea sănătăţii
persoanei în ansamblu sunt aspecte importante ale acestei stări de bine.

Menţinerea sănătăţii (mintale) cere acţiune şi scop.

ROATA STĂRII DE BINE

Exerciţiu: Ce putem face pentru a ne păstra sănătatea mintală?

Resurse: Coli, markere

- Împarte grupul în alte 2-3 grupuri.

- Ce re fiecărui grup să găsească răspunsuri la întrebarea “Ce putem face pantru a
ne păstra sănătatea mintală”
- Alege un participant din fiecare grup să prezinte ceea ce au listat.
- Discută asemănările şi deosebirile întâlnite în răspunsurile participanţilor
- Cere participanţilor să-şi motiveze răspunsurile.

INFORMATII DESPRE TULBURARILE PSIHICE:

SCHIZOFRENIA

"Ştiu ca toate acestea nu sunt voci reale, dar simt că totuşi sunt şi că trebuie să le ascult
sau ceva se va întâmpla cu mine.
Văd lucruri….în mulţime.
Văd oameni care se care se uită la mine, care-mi vorbesc.
Uneori îi aud că plănuiesc să mă ucidă. Nu vreau să mor. Vreau să fiu ca toţi ceilalţi."

53
Activitate
Obiective: cunoasterea cauzelor şi simptomelor schizofreniei, identificarea de
modalitati de a face fata situatilor de criza, constientizarea prejudecatilor in relatia
cu o persoana care sufera de schizofrenie.

 Aranjaţi participanţi în semicerc, îndreptaţi spre flipchart.

 Intrebaţi participanţii Cum se manifestă schizofrenia şi listaţi răspunsurile lor pe o
coala de flipchart
 Lipiţi într-un loc vizibil răspunsurile participanţilor
 Prezentaţi pe flipchart Simptomele schizofreniei, discutând cu participanţi ce înseamnă
fiecare din termenii listaţi. (tabel 1)

Ce este schizofrenia?

Schizofrenia este o boala psihica. aproape 1 persoana la 100 se poate imbolnavi de

schizofrenie (sau o boala asenenetoare) pe parcursul vietii.
Schizofrenia poate afecta oameni din toate mediile sociale şi toate varstele. Primele
simptome deseori se dezvolta din prima adolescenta, dar pot ramane nediagnosticate.
Cum incepe sa se manifeste schizofrenia variaza de la persoana la persoana. Pentru
unii boala incepe dintr-o data. Gandurile sale devin tulbure sau poate avea halucinatii.
pentru altii, schimbarea este graduala şi incep sa apara semne de izolare sau neglijarea
propriei persoane. Uneori poate fi dificil sa intelegi aceste schimbari, mai ales atunci cand
nimeni nu stie ca acea persoana este bolnava.

Care sunt cauzele schizofreniei?

O cauză clară a schizofreniei nu se cunoaşte, dar dovezile tind să evidenţieze un

mozaic de factori, care implică factori genetici, modificări biochimice la nivelul creierului,
modificări ale structurii cerebrale, infecţii virale, traume craniene, etc.
În ziua de astăzi se vorbeşte de modelul "vulnerabilitate-stres", care ar sta la baza
schizofreniei. Conform acestui model, factorii genetici joacă un rol doar la apariţia unei
vulnerabilităţi, care, sub influenţa unor factori de stres duc la declanşarea bolii.

Poate afecta mai multi membrii ai familiei/

De obicei pot fi afectati şi alti membrii ai familei şi adesea poate fi transmisa din generatie in
generatie. Pe de alta parte poate apara in familie aparent din senin. Este in general acceptat
faptul ca in schizofrenie exista o vulnerabilitate genetica.

Cand incepe de obicei?

Schizofrenia poate apara la orice varsta, chiar din copilarie, dar de obicei se manifesta in
adolescenta sau in primi ani a vietii de adult. De obicei incepe mai devreme la barbati, la
care este şi mai severa.

54
Se pot face bine oamenii afectati de schizofrenie?
Exista o serie de medicamente care pot atenua simptomele schizofreniei, dar inca nu s-a
desoperit un medicament “minune”. Unii dintre pacientii se simt bine continua sa-şi ia
tratamentul prescris de medic. Altii au o evolutie impredictibila.

Nu am intalnit pe nimeni care sa sufere de schizofrenie!

Unul din o suta de oameni poate avea schizofrenie. Este posibil ca sa cunosti oameni care
sufera de aceasta boala dar sa nu-ti dai seama.

Schizofrenia este o tulburare care interferă cu abilitatea persoanei de a recunoaşte ce

este real, de a gestiona emoţiile sale, a gandi clar, a emite judecăţi şi a comunica. Ea este
caracterizată în general prin distorsiuni fundamintale şi caracteristice a gandirii şi percepţiei
şi afect neadecvat sau şters. Claritatea conştiinţei şi capacitatea intelectuală este în general
menţinută, cu toate că deseori pot interveni deficite cognitive.
Deseori schizofrenia avansează treptat, astfel încât familia sau persoana afectată nu
înţeleg multă vreme adevărul. O evoluţie progresivă poate duce la acutizare sau criză, care
poate implica halucinaţii, agitaţie psiho-motorie, tulburări de gândire ( idei delirante ), etc.
Uneori schizofrenia evoluează rapid şi chiar neprevăzut, apărând modificări grave de
comportament în câteva săptămâni sau chiar zile, care duc la un episod psihotic acut.
în alte cazuri boala poate evolua către schizofrenia cronică, care este o incapacitate gravă şi
de durată caracterizată prin scăderea marcată a nivelului de funcţionare socială, lipsa
motivaţiei, sensibilitate scăzută, indiferenţă.
Semne şi simptome
Chiar daca schizofrenia afecteaza oamenii in diferite moduri, exista o serie de semne şi
simptome care se pot observa, cum ar fi:

 Halucinatiile
Persdoana bolnava poate vedea, auzi, simtii, mirosii sau atinge ceva ce nu exista, ca
si cum ar fi real. Prezenta vocilor este cea mai frecventa halucinatie in schizofrenie.
 Ideile delirante
Credinte şi convingeri false şi adesea neobisnuite. De exemplu, cineva se poate teme
ca este privit sau urmarit de altii, care vor s-l controleze sau ranii. Persoanele
afectate descriu comploturi organizate impotriva lor, sau pot crede ca au puteri
speciale.
 Aplatizarea emotionala
Abilitatea de exprimare a emotiilor este redusa, sau atunci cand le exprima, pot fi in
afara contextului, de exemplu sa planga la o gluma.
 Apathy
The person may become withdrawn, avoiding the company of friends and family and
staying in his or her room.
 Dificultati in a vorbi
Scade initiativa in a vorbi sau initia conversatii, sau pot vorbii intr-un mod greu de
urmarit, sarind de la un subiect la altul, fara o conexiune logica.
 Tulburari de gandire şi comportamente ciudate
Persoana in cauza gandeste sau actioneaza intr-un mod greu de inteles.Poate deveni
ostil intr-un mod necaracteristic cu membrii familiei.

55
Psihiatrii mai împart simptomele schizofreniei în două categorii - “pozitive” şi “negative”.
Prin simptome “pozitive” înţelegem acele simptome care sunt prezente deşi nu ar trebui să
existe ( de ex. halucinaţile, ideile delirante, etc)
Prin simptome “negative” intelegem simptomele care reflecta lipsa unor manifestari care ar
trebui sa fie prezente (de ex. lipsa motivaţiei şi interesului, aplatizare afectivă, etc)
Simptomele negative pot face ca o persoana sa se neglijeze. Nu mai vrea sa faca nimic şi
pare sa fie prins in gandurile lui. Pentru ingrijirori simptomele negative sunt adesea cel mai
greu de suportat şi indurat.

Retragerea sociala este o manifestare frecvent intalnită in schizofrenie. Ea poate fi nu numai

o manifestare directa a schizofreniei, ci şi un rezultat a depresiei, a sentimentelor de
nesiguranta relativa in singuratate, sau rezultat a temerii ca nu se pot descurca.
Schizofrenia apare de regula intre 15 şi 30 de ani. Se poate intalni in toate rasele, culturile,
clasele sociale şi in ambele sexe. Riscul de imbolnavire, pentru orice persoana este de 1%.
Acum schizofrenia nu este vindecabila in totalitate, dar cursul bolii este diferit la persoane
diferite. Datorita medicatiei antipsihotice şi psihioterapiei simptomele pozitive pot fi tinute
sub control. Studiile au demonstrat ca schizofrenia nu mai este o tulburare cu deteriorare
progresiva, cum era considerata pana acum.

Cum să recunoaştem schizofrenia?

Membrii familiei au raportat frecvent că ei au observat mai timpuriu ceva anormal la rudele
lor. Ei au observat că fiul sau fica lor, fratele sau sora, soţul sau soţia nu sunt afectate doar
de o simplă plictiseală sau o dispoziţie proastă temporară. Totuşi deseori, datorită mai ales
prejudecăţilor sau unui sentiment de vinovăţie, familia refuză să accepte sau să solicite
ajutor la timp.
De obicei schizofrenia poate fi recunoscută în primul rând datorită schimbărilor care apar în
funcţionarea socială şi profesională a persoanei, fără a exista explicaţii adecvate. Perioada
până la apariţia simptomelor active ale bolii este numită perioadă “prodromală” şi poate să
dureze chiar ani de zile. In majoritatea cazurilor simptomele negative sau nespecifice pot să
apară cu mult înainte de cele pozitive.

Simptomele timpurii pot include modificări cum ar fi:

 anxietatea generalizată,
 depresii uşoare tranzitorii,
 pierderea interesului,
 retragerea de la serviciu sau de la activităţiile sociale care au fost importante anterior,
 suspiciozitatea,
 modificări marcante şi evidente în obiceiurile şi valorile personale (toaleta şi igiena
personală, vestimentaţia, punctualitatea, etc).

Deseori explicaţiile oferite pentru aceste schimbări şi comportamente sunt simbolistice,

metaforice sau bizare.

56
Se pot vindeca oamenii care sufera de schizofrenie?
Dupa primul episod de schizofrenie, aproximativ 25% din oameni îşi pot revenii in 5 ani,
50% ar putea avea probleme şi fluctuatii in urmatorii ani, şi pot avea şi alte episoade, 15%
ar putea avea probleme severe persistente iar aproximativ 10% raman cu o incapacitate
permanenta. S-a observat ca un tratament de la primele manifestari este foarte important
pentru a spera la o evolutie buna.

Este bine de ştiut că evoluţia schizofreniei este bună în următoarele situaţii:

- Existenţa sprijinului familiei
- Debutul bolii la o vărstă căt mai mare
- Nivel crescut de educaţie
- Neîntreruperea tratamentului
- Conştientizarea şi acceptarea bolii
- Grad ridicat de socializare
- Recunoaşterea semnelor recăderilor

Tratamentul

Medicatia
Este adesea prima cale de abordare a schizofreniei. Cele mai folosite medicamente
sunt neurolepticele (sau antipsihoticele).
Neurolepticele micsoreaza simptomele schizofreniei blocând căile dopaminei, un
transmiţător chimic care se găseşte în creier. In schizofrenie, se presupune că este
prezentă într-o cantitate mai mare.
Cu o medicaţie adecvată, pot apăra foarte repede unele îmbunătăţiri, dar este nevoie
să fie luat tratamentul timp de câteva săptămâni pentru a se observa o ameliorare a
tuturor simptomelor. Cum fiecare raspunde diferit la un anume medicament, poate fi
nevoie de timp pentru a găsi care este medicamentul potrivit.
Pentru majoritatea oamenilor este recomandabil să-şi ia medicamentele prescrise
timp de luni de zile, uneori chiar tipm de câţva ani. Acest lucru se face pentru a fi
sigur că nu vor apărea probleme pentru o perioadă lungă de timp.
Medicamentele injectabile-depou
Căteva neuroleptice sunt disponibile in forma injectabilă-depou, find administrate
intramuscular, şi pot acşiona in organism pentru o perioadă de timp între 1-6
săptămâni.
Terapia Electroconvulsivanta
Se folosea în genera în cazul schizofreniilor rezistente la tratament. Această terapie
se realizează sub anestezie, pentru a evita fracturi şi alte răni care pot fi produse ca
efect al convulsiilor produse de către curentul electric. În perioada aplicării acestei
terapii apare amnezie care poate rămăne pe o perioadă de căteva zile.Riscurile

57
acestui tratament sunt: probleme respiratorii, apariţia unor aritmii cardiace, creşterea
frecvenţei recăderilor, distrugerea unui număr de neuroni.
Efecte secundare
Efectele secundare sunt frecvente în cazul folosirii neurolepticelor. Din ele fac parte:
 Sedarea, o senzaşie de somnolenţă şi/sau slăbirea concentrării.
 Cele care afectează sistemul nervos autonom, cum ar fi scăderea tensiunii
atunci cănd te ridici prea repede, cauzând ameţeli; gura uscată, constipaţia,
înceţoşarea vederii, şi ocazional retenţie urinară.
 Cele care afectează acea parte a creierului numită hipotalamus, cum ar fi, la
femei dereglarea ciclului menstrual, sau, la bărbati mărirea sânilor sau
impotenţă.
 Cele care afectează muşchii, cum ar fi tremorul, rigiditate musculară sau
crampe musculare.
 Diskinezia tardivă, care constă in apariţia unor mişcări necontrolate, iniţial
în zona feţei, dar care pot cuprinde şi alte zone ale corpului.
 Creştere în greutate
Totuşi, nu la toţi apar aceste efecte secundare descrise mai sus, şi există alte
tratamente care pot stopa aceste efecte secundare. Dacă persoana de care aveţi grijă
manifestă vreunul din aceste efecte secundare, informaţi medicul curant, sau puteţi
să intrebaţi la farmacie pentru a obţine mai multe informaţii.

Alte forma de tratament.

Tratamentul psihologic
O data ce s-a inceput tratamentul medicamentos, poate fi foarte efectiv şi tratamentul
psihologic. Termenul de tratament psihologic descrie o abordare terapeutică care are
ca scop adaptarea gandurilor şi comportamentelor, şi poate fi oferit în strănsă
legătură cu medicaţia..
Acesta include:

 Consiliere
Persoana poate explora problemele personale într-un mediu confidenţial şi
sigur.

 Terapia de grup
Unde cei care au depăşit simptomele acute, pot explora o parte din probleme
împreună cu alţii. Nu este neapărat ideală pentru toţi, dar poate oferii o sursă
vitală de suport pentru multe persoane.

58


 Terapia familială
Care explorează familia ca un întreg, printr-o abordare intensă dar limitată în
timp.

 Terapia cognitivă
În general este oferită de psihoterapeuţi, este focusată pe ajutarea persoanei
să-şi adapteze comportamentul şi să înveţe să facă faţă simptomelor bolii.
Reabilitarea
Include diferite forme de terapie ocupaţională care au ca scop să ajute la recăpătarea
sau dezvoltarea abilităţilor necesare de a face faţă vieţii de zi cu zi, cum ar fi
comunicarea, cumpărăturile, gestionarea banilor, pregătirea hranei, evenimentele
sociale, etc.
Dezvoltarea de noi abilităţi, cum ar fi de exemplu folosirea calculatorului etc, pot
duce la crearea oportunităţilor de angajare etc.

Studiu de caz

George are 20 de ani şi este student, anul 2 şi a descoperit că a fi student înseamnă o

adevărată competiţie. Are probleme de somn, găndeşte negativ despre oameni şi despre viaţă
în general. Cu puţin timp în urmă a început să aibă căteva experienţe ciudate. De exemplu a
inceput să vadă oameni în afara câmpului său vizual, care se uitau urât la el, dar care nu
erau de fapt acolo când se uita din nou. Era de asemenea foarte sigur că cineva ţipă la el şi
că-l strigă. Părea că era o voce de la radio, care îi spunea ce să facă şi ce să găndească.

Ce credeţi că se întâmplă cu George?

Are George o problemă? De ce credeţi asta?
Dacă ai fi prietenul lui, ce ai discuta cu el?
Ce ar putea face George?
Dacă ai fi în situaţia lui, care ar fi prima persoană căreia îi ai cere ajutor? De ce?
Cât de mult te ar ajuta ceilalţi?
Ar exista motive ca ceilalţi să nu te ajute?
De ce i-ar putea fi dificil lui George să ceară ajutorul unei alte persoane?

Ce este de făcut în situaţie de criză

Activitate: Ce este de făcut în situaţie de criză

Scop: Identificarea unor modele de abordare intr-o situaţie de criză

- Aşezaţi participanţii în semicerc, cu faţa spre flipchart.

- Întrebaţii dacă rudele sau cunoştinţe ale lor care suferă de schizofrenie au trecut
prin situaţii de criză.

59
 - Întrebaţii cum au acţionat şi cum au depăşit această situaţie.
- Distribuiţi handouturile cu titlu "Ce este indicat sa faceti" şi "Ce nu este indicat
sa faceti"

Joc de rol prin care sa se exemplifice ceea ce trebuie facut.

Descrirere joc de rol: Va aflaţi acasă. În sufragerie este pornit televizorul care transmite o
emisiune de ştiri. Ruda dumneavoastră, care suferă de schizofrenie manifestă agitaţie, se
mişcă prin toată camera, vorbeşte tare, spune că la televizor se vorbeşte numai de el, are
momente cănd conversează cu personaje nevăzute, intră în polemică cu ei. Brusc incepe să
râdă fără nici-un motiv, afirmând că are o misiune pe pământ. Fumează ţigară după ţigară.
Cum aţi proceda?

- Invitaţi participanţii să discute şi să ofere feedback despre cum a decurs jocul,

persoanei aflate în rolul părintelui/rudei.

- Trainerul va avea grijă să scoată din rol persoanele implicate.

Întrebări ce pot fi folosite de către traineri:

- Cum a decurs exerciţiul?
- Ce comportamente indicate în situaţie de criză a pus în practică persoana aflat în
rolul părintelui?
- Ce comportamente care nu sunt indicate aţi observat?

Sfaturi care ar putea să vă îndrume în situaţii de criză

Handout-Ce este indicat să faceţi:

- încercaţi să vă păstraţi pe cât posibil calmul
- dacă alte persoane sunt prezente rugaţi-le să părăsească încăperea
- opriţi orice alte mijloace de comunicare externe cum ar fi: televizorul, radioul,
etc.
- vorbiţi rar
- încercaţi să spuneţi mereu “ hai să stăm jos şi să vorbim” sau “hai să stăm jos
liniştiţi”
- vorbiţi rar şi clar cu voce normală
- trageţi concluzii la comportamentul pe care-l observaţi: “eşti speriat, furios,
dezorientat. Spune-mi te rog ce te-a făcut să devii speriat, etc. “
- evitaţi superioritatea, poziţii autoritare cum ar fi: “ te comporţi ca un copil, vei
face ceea ce îţi spun eu , etc.“
- repetaţi întrebările şi concluziile când este necesar folosind aceleaşi cuvinte tot
timpul; nu reformulaţi întrebările cu speranţa că aceasta le va face mai clare.
- ajutaţi persoana aflată în criză să aibă un spaţiu propriu în cameră; nu staţi prea
apropiaţi, încercaţi să înţelegeţi că prea multe emoţii din partea dumneavoastră
vor tulbura rapid persoana în cauză.

60
Handout

Ce nu este indicat să faceţi:

- nu ţipaţi
- nu criticaţi persoana bolnavă dacă nu poate fi adusă pe o linie normală.
- nu provocaţi persoana la o noua criză.
- evitaţi privitul continuu în ochi.
- nu blocaţi drumul către uşă şi nu discutaţi în contradictoriu cu ceilalţi despre ce
este de făcut.

La sfarşitul sesiunii ar putea fi distribuit şi discutat pe scurt handoutul "Planificare de

urgenţă"

Handout-Planificarea de urgenţă

- Ţineţi la îndemână o listă cu telefoanele pentru: poliţie, medic - psihiatru şi un

centru pentru internări în caz de urgenţă.
- Întrebaţi din timp medicul de familie sau psihiatru la care spital urmează să
apelaţi în caz de urgenţă.
- Aflaţi care din membrii de familie sau prieteni ai rudei sunt mai de încredere în
caz de urgenţă.
- Aflaţi cui puteţi telefona pentru sprijin la orice oră din zi sau din noapte.
- Dacă este cazul hotărâţi cine va avea grijă de copii.
- Luaţi în calcul explicarea din timp a situaţiei la circa de poliţie locală pentru a
primi sfaturi despre ceea ce este de făcut.
- Situaţiile de criză pot fi mai puţin înspăimântătoare pentru persoana bolnavă
dacă procedura de urgenţă a fost explicată şi anticipată.

Teorie

Cele mai multe familii spun că o criză sau un episod psihotic este o ruptură serioasă
faţă de realitate , a fost observată la câteva luni sau chiar un an de la începerea formei
evidenţei compartamentului. Unii au spus totuşi ca semne prevestitoare mici sau inexistente.
In timpul episoadelor de criză rudele bolnave vor avea următoarele simptome
prezente: halucinaţii, idei delirante, anomalii nervoase, tulburări de comportament şi
tulburări emoţionale. Familile care au trecut în mod direct prin aceste episoade psihotice
avertizează că nici un fel de pregătire nu vă poate poteja pe deplin de şocuri , panică şi
momente dificile. înţelegeţi că ruda dumneavoastră poate fi la fel de marcată ca şi
dumneavoastră de ceea ce s-a întâmplat: “vocile” pot da comenzi ameninţătoare, "gustările"
pot zbura pe fereastră, "aburi de otravă" pot umple camera. Trebuie să căutaţi ajutor
medical cât mai repede posibil şi aceasta ar putea însemna în majoritatea cazurilor
spitalizarea. Dacă ruda dumneavoastră nu primeşte asistenţă medicală telefonaţi imediat la
doctor sau la psihiatru. Intrebaţi la ce spital ar trebui să mergeţi şi ce trebuie să faceţi.

61
 Este mai bine, dacă e posibil, ca persoana bolnavă să meargă de bunăvoie la spital.
Dacă este posibil ca persoana bolnavă să nu vă asculte, vedeţi dacă există cineva care poate
discuta cu ea. Unii au observat că este mai bine dacă persoana bolnavă este pusă în faţa unei
alegeri: doreşti să mergi la spital cu mine sau preferi sa mergi cu altă persoană? Făcând o
paranteză, ar fi folositor să îndepărtăm persoanele care nu pot da ajutor, oferindu-i o şansă,
nu contează cât de mică. Putem găsi o cale de a rezolva situaţia aceasta neplăcută pentru toţi
cei implicaţi.
Uneori un episod pishotic poate implica violenţa. În astfel de situaţii nu este timp
pentru a vorbi calm persoanei aflate în criză sau pentru a telefona la medic sau la psihiatru
pentru sfat. Deoarece persoana aflată în criză este aproape ruptă de realitate, el sau ea se va
comporta în funcţie de halucinaţiile pe care le are – de ex: ar putea să spargă fereastra, să vă
ameninţe, să vă rănească, să vă distrugă casa. În asemenea situaţii, trebuie să faceţi ceea ce
este necesar pentru a vă proteja atât pe dumneavoastră cât şi pe ceilalţi (incluzând persoana
bolnavă) de manifestările psihice distrugătoare.
Cea mai înţeleaptă comportare ar fi să pornim de la premise. O altă alternativă ar
putea fi să aveţi grijă de ruda în cauză aflată în cameră până telefonaţi sau mergeţi după
ajutor. Un asemenea mod de acţiune este totuşi indicat numai în situa]ii extreme.
În situaţii deosebite, probabil singura dumneavoastră posibilitate este să telefonaţi la
poliţie, poate fi riscant să conduceţi singur persoana aflată în criză la spital, faceţi aceasta
doar dacă mai este cineva care poate merge cu dumneavoastră.

Implicarea poliţiei

Familiile care au fost nevoite să facă aceasta, recunosc că au ezitat să apeleze la

poliţie. Ei au simţit că îşi tratează ruda ca pe un criminal şi atunci când nu a mai existat nici
o şansă au simţit că au abandonat-o. Un tată a spus că vederea uniformei de poliţie ajută la
aplanarea situaţiei. Dar un alt tată ce nu aproba acest mod de a proceda, a avertizat că,
deoarece fiica sa era paranoică, simpla vedere a unui agent de poliţie în casă a fost ca
agitarea unui semn roşu şi a înfuriat-o mai târziu. Amintiţi-vă să aveţi încredere în propriile
instincte, dumneavoastră vă cunoaşteţi ruda mai bine decât oricine altcineva şi aveţi o mai
bună posibiltate de a raţiona cum va raspunde la diferite metode.
Când telefonaţi la poliţie explicaţi că ruda dumneavoastră are nevoie urgentă de
ajutor medical şi are diagnosticul de schizofrenie (dacă este cazul). Descrieţi pe scurt ce face
ruda dumenavoastră - ameninţă şi distruge în jur – şi declaraţi că aveţi nevoie de ajutorul
poliţiei pentru a interna ruda în spital. Informaţi poliţia dacă ruda dumneavoastră este
înarmată şi dacă sunt arme accesibile în casă. Unii agenţi de poliţie au o oarecare cunoaştere
sau experienţă în înţelegerea şi comportarea în diferite cazuri de criză. Unii agenţi pot fi
extrem de simpatici în timp ce alţii sunt exact invers. Dumneavoastră puteţi fi solicitat de
poliţie să vă asumaţi riscul / răspunderea, în mod normal trebuie să vă gândiţi bine la
implicaţiile acestui mod de a proceda. Trebuie să înţelegeţi, de asemenea, că propriul
dumneavoastră comportament, stare exterioară sau stare emoţională pot fi factori în
determinarea reacţiei poliţiei. În evidenţa dumneavoastră notaţi tot ce se întâmplă când
telefonaţi la poliţie: notaţi cât de mult a durat să vă răspundă cineva la solicitare, notaţi
numele agentului de poliţie, notaţi pe scurt cum v-au tratat şi cum au rezolvat situaţia.
O dată ajunsă la dumneavoastră acasă, poliţia va încerca să analizeze situaţia şi să
decidă ce s-ar putea face. În timp ce poliţia este prezentă, puteţi avea ocazia să telefonaţi

62
pentru a cere sfatul medicului de familie sau psihiatrului. Informaţi poliţia dacă medicul ţi-a
dat acordul pentru internarea în spital a persoanei bolnave.

TULBURARIILE DE DISPOZITIE

Activitate:
Obiective: cunoasterea tulburarii bipolare de dispoziţie si modalitatilor de abordare
a unei persoane care sufera de aceasta.

- Aşezaţi participanţii în semicerc, cu faţa spre flipchart.

- Întrebaţii ce este Tulburarea Bipolară de Dispoziţie şi listaţi pe flipchart
răspunsuriile lor
- Împărţiţi participanţii în 2 grupuri.
- Cereţi primului grup să identifice şi listeze simptomele maniei
- Cereţi celui de al doilea grup să identifice şi listeze simptomele depresiei (este
ocazia de a face şi o recapitulare a depresiei)
- Discutaţi despre simptomele maniei şi depresiei afişănd pe flipchart FC 1 şi FC
2, făcănd referiri şi la cele identificate de participanţi.

Ce este Tulburarea Bipolara de Dispoziţie?

- Este noua denumire a ceea ce era psihoza maniaco-depresiva (PMD)

- Termenul de manie e folosit pentru a descrie extremele veselie/tristete,
hiperactivitate/inactivitate
- Unele persoane cu Tulburarea Bipolara de Dispoziţie pot avea doar episoade
maniacale sau depresive

DEFINITIE
Tulburările de dispoziţie cuprind un grup extins de tulburări psihice, cunoscute în
clasificările anterioare ca tulburări afective. Astăzi este preferat termenul de tulburări de
dispoziţie pentru că se referă la starea emoţională de bază şi nu la exprimarea către exterior
a unei stări emoţionale prezente. Tulburările de dispoziţie sunt considerate ca un sindrom
care conţine o serie de semne şi simptome prezente pe o perioadă de căteva săptămâni sau
luni, şi care reprezintă o schimbare a modului obişnuit de funcţionare a persoanei în cauză şi
care are tendinţa să se repete periodic.

Tulburarea Depresivă Majoră şi Tulburarea

Tulburarea Depresivă Majoră (depresia unipolară) este cea mai frecventă din
tulburăriile de dispoziţie. Ea se poate manifesta ca un singur episod sau ca episoade

63
repetitive. Chiar dacă prognosticul este bun în ceea ce priveşte revenirea de la un episod
acut, 75% din pacienţi pot avea din nou probleme. Tulburăriile bipolare (numite înainte cu
termenul de psihoză maniaco-depresivă) constă în prezenţa a cel puţin unui episod de
hipomanie, manie sau episod mixt. Episoadele mixte reprezintă a mixtură a manifestărilor
maniacale sau hipomaniacale cu manifestările depresive. Mania este mai frecvent întălnită la
bărbaţi, iar depresia la femei. Tulburarea bipolară clasică a fost descrisă ca o tulburare
psihotică de dispoziţie, din care fac parte atât episoadele maniacale cât şi cele depresive, dar
studiile recente au arătat existenţa unui spectru de stări depresive care alternează cu perioade
scurte sau medii de hipomanie decăt cu episoade maniacele propriu-zise.

Foarte mult din ceea ce se ştie astăzi despre tulburăriile de dispoziţie a fost descrisă
de grecii şi romanii antici, găsindu-se termeni ca melancolie şi manie, şi relaţie între ele.
Anticii lansau ipoteza ca la originea acestor tulburări stă temperamentul. Multe din ideile
moderne despre tulburăriile de dispoziţie (operele şcolii franceze şi germane la mijlocul şi
sfărşitul secolului 19, care au influenţat conceptele curente americane şi britanice) îşi au
originea la aceste concepte antice.
Melancolia
Hippocrates (460–357 ÎC) descrie melancolia (“fierea neagră”) ca o stare de
“aversiune la măncare, tristeţe, insomnie, iritabilitate şi nelinişte”. Aşadar în denumirea
acestei stări, medicii greciei antice (care ar putea să fi preluat conceptul din egiptul antic) au
postulat prima formulare biochimică a unei tulburări psihice. Ei credeau că boala apare
datorită substratului de temperament sobru melancolic care, sub influenţa planetei Saturn,
detrmină splina să secrete fiere neagră, care afectează creierul.
Aretaeus din Cappadocia ( 150 AD) descrie manifestările principale ale maniei aăa
cum sunt cunoscute şi astăzi:
"Sunt infinite forme de manie, dar boala este una singură. Dacă mania este
asociată cu veselia, pacientul poate răde, juca, dansa zi şi noapte, şi se duce la piaţă să
se lupte. Ideile pe care le au pacienţii sunt infinite. Ei cred că sunt experţi în astronomie,
filozofie sau literatură.
Pacientul poate devenii excitat, suspicios sau iritabil; auzul devine mult mai mai
ascuţit…aude zgomote şi bâzăit în urechi; sau poate avea halucinaţii vizuale; visele
urâte şi dorinţele sexuale pot devenii incontrolabile; trezit furios poate devenii foarte
rău…şi să alerge fără se opri, să urle; îi ucide pe cei care au grijă de el sau îşi face rău.
”

FC 1-Simptomele Maniei

- dispozitie crescuta- persoana care se simte foarte fericita şi plina de energie

- experienta e descrisa ca fiind uneori foarte sus in varful lumii, de neinvins
- energie de nedescris
- nevoi reduse de somn
- irirtabilitate – persoana poate deveni nervoasa cu cei care le dezaproba planurile
şi ideile nerealiste
- gandire şi vorbire rapida – gandurile sunt mult mai rapide decat de obicei; acest
lucru apare la persoana care vorbeste foarte repede şi sare rapid de la un subiect
la altul

64



- lipsa de inhibitii – persoana nu cunaoste consecinta actiunilor sale; cheltuirea

fara ratiune a banilor cumparand lucruri care nici nu-i sunt de folos
- credinte şi planuri marete – cei care sufera de manie cred despre ei ca au talente
neintalnite, ca sunt regi, personaje din filme etc

Starea normala

Multe persoane care au episoade depresive şi maniacale experimenteaza şi starea normala

intre cele doua episoade. Ei sunt capabili sa traiasca normal.

Cauze:

factori genetici
factori biochimici
stresul

Tratament

medicatie antidepresiva pentru episodul depresiv sub supravegherea medicului

psihoterapia e folosiata odat cu medicatia pentru al face pe pacient sa inteleaga mai bine
boala şi sa poata sa se descurge cu efectele ei de-a lungul intregii vieti

Prognosticul Tulburărilor Afective Bipolare

Este bine de ştiut că evoluţia tulburărilor afective bipolare este bună în următoarele situaţii:
- Existenţa sprijinului familiei
- Debutul bolii la o vărstă căt mai mare
- Neîntreruperea tratamentului
- Conştientizarea şi acceptarea bolii
- Grad ridicat de socializare
- Recunoaşterea semnelor recăderilor
- Existenţa unei reţele sociale de suport

DEPRESIA

“ A fost cea mai urâtă perioadă din viaţa mea. În mod normal sunt o persoană optimistă,
dar am ajuns să fiu pesimist şi apatic. Nu vedeam în nici un fel cum aş fi putut merge mai
departe. Mă simţeam ca un orfan. Îmi amintesc că plângeam întruna. Aş fi putut umple
un ocean cu lacrimile mele. Mă tot întreb de unde vin atâtea lacrimi. Mă gândeam la un
moment dat că nu o să mă mai pot opri din plâns; era deja ca un fel de obicei pentru
mine."

Activitate:

65



Obiective: cunoasterea cauzelor şi simptomelor depresiei , identificarea modalitatilor

de a face fata depresiei
Aranjaţi participanţi în semicerc, îndreptaţi spre flipchart.
Intrebaţi participanţii Ce înţelegeţi prin depresie ? Ce înseamnă depresia ? Şi listaţi
răspunsurile lor pe o coala de flipchart
Lipiţi într-un loc vizibil răspunsurile participanţilor
Prezentaţi pe flipchart Simptomele depresiei, discutând cu participanţi ce înseamnă
fiecare din termenii listaţi. (tabel 1)
prezentati pe flipchart Cauzele depresiei

CE ESTE DEPRESIA? CARE SUNT CAUZELE DEPRESIEI?

DESCRIE SIMPTOMELE DEPRESIEI? CE FEL DE TRATAMENT SE

FOLOSEŞTE ÎN CAZUL DEPRESIEI?

DEPRESIA

Ce este depresia:

Depresia este un termen folosit pentru a descrie o tulburare psihica. Deseori oameni
spun ca sunt depresivi atunci cand au o stare de tristete sau nefericire, pe care oricine dintre
noi le poate trai din cand in cand, dar acestea pot fi doar reactii emotionale de scurta durata
şi fac parte din viata de zi cu zi. În acest capitol vom discuta despre boala depresivă şi nu
desepre depresia care apare ca o reacţie emoţională datorită unor situaţii de viaţă.

FC:Simptomele depresiei

Dispoziţie depresivă, tristeţe persistentă, anxietate

Pierderea interesului
Energie scăzută, lentoare, oboseală.
La acestea se adaugă:

66



Idei de vinovăţie şi lipsă de valoare

Deznădejde, pesimism
Tulburări de somn
Pierderea poftei de măncare şi scăderea în greutate, sau creşterea poftei de măncare şi
creşterea în greutate
Gănduri persistente despre moarte şi sinucidere
Dificultăţi de concentrare şi memorare
Dificultăţi în luarea deciziilor
Nelinişte, agitaţie, iritabilitate.
Simptome fizice persistente (dureri de cap, tulbur[ri digestive, etc)

Cauzele depresiei:

Genetice. Adesea se observă mai multe cazuri de depresie în aceaşi familie. Acest lucru
sugerează o vulnerabilitate biologică ereditară
Biochimice. Depresia se întâlneşte şi la persoane, în familia cărora nu au mai fost cazuri
de depresie. Studiile făcute au arătat că depresia este asociată cu un dezechilibru al
mediatorilor neuro-chimici.
Psihologice. Există persoane care au o stimă de sine scăzută, care privesc lumea sau
propria persoană intr-un mod pesimist, manifestând o predispoziţie psihologică pentru
depresie. Deseori depresia poate fi asociata si cu stresul, in special dupa o tragedie
personala sau dezastre.

Studiu de caz

Mirela are 19 ani. Ea este în căutarea unei slujbe. După un timp a inceput să aibă dificultăţi
în a adormi. De mult nu s-a mai dus la un interviu pentru o slujbă, ceea ce a făcut-o să aibă
dificultăţi în a plăti facturile. Prietenii ei au observat că nu mai vrea să iasă cu ei în oraş. Ia
pastile de somn ca să poată să adoarmă şi spune tot timpul cât de mult o ajută şi sunt singura
ei speranţă.

Ce credeţi că se întâmplă cu Mirela?

Are Mirela o problemă? De ce credeţi asta?
Dacă ai fi prietenul ei, ce ai discuta cu ea?
Ce ar putea face Mirela?
Dacă ai fi în situaţia ei, care ar fi prima persoană căreia îi ai cere ajutor? De ce?
Cât de mult te ar ajuta ceilalţi?
Ar exista motive ca ceilalţi să nu te ajute?
De ce i-ar putea fi dificil Mirelei să ceară ajutorul unei alte persoane?

Activitate-cum ajuti o persoana care sufera de depresie

Scop-identificarea modalitatilor de a ajuta o persoana care sufera de depresie.

- impartiti participantii in doua grupuri

- primul grup va avea ca sarcina ca timp de 15 min. sa identifice unde ar putea
cere ajutor pentru o persoana care sufera de depresie.

67



- al doilea grup va avea ca sarcina ca timp de 15 min. sa identifice ce trebuie facut

atunci cand depresia incepe sa se manifeste.
- listati raspunsurile participantilor pe flipchart la un loc vizibil.
- prezentati flipchartul cu tema "Unde sa ceri ajutor" şi discutati despre el
comparand cu raspunsurile participantilor.
- prezentati flipchartul cu tema "Ce faci cand se manifesta depresia" şi discutati
despre el comparand cu raspunsurile participantilor.

FC1-Unde să ceri ajutor

- medicului de familie
- specialiştii în sănătate mintală, cum ar fi psihiatrii, psihologii, asistenţii sociali
sau consilierii în sănătate mintală
- organizaţii din domeniul sănătaţii mintale
- centre comunitare de sănătate mintală
- spitalul de psihiatrie, policlinică
- servicii adresate familiilor, biserică
- cabinete şi clinici particulare
- asociaţii locale de psihiatrie sau medicale

FC2-Ce să faci cand depresia se manifesta?

Evită consumul de alcool. Chiar dacă la început alcoolul iţi poate crea impresia că
te ajută, în timp el poate agrava depresia.
Incearcă să te linişteşti. Nu astepta să faci lucrurile cum le făceai înainte. Propune-
ti să faci lucruri realiste.
Evită să iei decizii importante. Uneori aceste decizii pot conţine o doză mare de
subiectivism.
Gândeşte pozitiv. Aminteşte-ţi că găndurile negative sunt manifestări ale depresiei,
şi o să dispară o dată cu ea.
Aminteşte-ţi că depresia poate fi tratată.
Cere ajutor

Cum se trateaza depresia?

- Medicatie antidepresiva. Exista mai multe tipuri de medicamente antidepresive;

antidepresive triciclice, tetraciclice, inhibitori selectivi ai recaptarii serotoninei
(SSRI), litiu, etc.
- Psihoterapie. Exista mai multe tipuri de psihoterapii folosite in tratamentul
tulburarilor depresive, cum ar fi psihoterapia cognitiv-comportamintala,
interpersonala, etc.

Efecte secundare ale medicaţiei şi mijloace de combatere ale acestora

Gură uscată – bea multă apă, mestecă gumă fără zahăr!

Constipaţie – mănâncă cereale, multe fructe şi legume!

68



Urinare dificilă – adresează-te medicului specialist!

Probleme sexuale – discută cu doctorul tău!
Tulburări de vedere – vor trece în scurt timp; nu e nevoie să porţi ochelari sau să îi
schimbi.
Ameţeală – ridică-te foarte încet din pat sau de pe scaun!
Sedare – va trece repede; evită să conduci maşina!
Cele mai noi tipuri de antidepresive au efecte secundare diferite:
Dureri de cap – vor trece repede;
Greaţă – chiar dacă apare după fiecare doză, este trecătoare;
Nervozitate şi insomnie – pot dura în primele săptămâni; reducerea dozei, sau
timpul, le va rezolva;
Agitaţie – adresează-te doctorului tău!

Antidepresivele nu crează dependenţă. Numai medicul psihiatru poate stabili de ce tip de

medicament ai nevoie, doza corectă şi schimbări ale tratamentului.

Studiu de caz

Peter are 14 ani şi merge la liceu.

Când avea 11 ani mama lui a murit subit. Acum tatăl său e tot timpul la muncă şi fraţii şi
surorile lui mai mari merg la orfelinat. Toţi se aşteaptă să fie fericit.
Totuşi, deşi toţi cred că e fericit, Peter spune că “de căte ori merge acasă, închide uşa la
dormitorul lui şi plânge ore întregi. Nu ştie de ce este atăt de trist, dar deseori se simte foarte
singur.

Întrebări:

Ce credeţi că se întâmplă cu Peter?

Are Peter o problemă? De ce credeţi asta?
Dacă ai fi prietenul lui, ce ai discuta cu el?
Ce ar putea face Peter?
Dacă ai fi în situaţia lui, care ar fi prima persoană căreia îi ai cere ajutor? De ce?
Cât de mult te ar ajuta ceilalţi?
Ar exista motive ca ceilalţi să nu te ajute?
De ce i-ar putea fi dificil lui Peter să ceară ajutorul unei alte persoane?

SUICIDUL

Suicidul nu este o formă de evadare ci o încercare serioasă de a rezolva o problemă la care

nu găseşte alternative.

Activitate:

69


Scop: Identificare factorilor care pot duce la suicid, cunoasterea modalitatilor de

abordare a unei persoane cu risc suicidar

Aşezaţi participanţii în semicerc îndreptaţi spre flipchart.

Împărţiţi participanţii în 2 grupuri.
Primului grup daţi ca sarcină să identifice factori psiho-social care pot influenţa apariţia
intenţiei de suicid
Celui de al doilea grup daţi ca sarcină să identifice factori sau condiţii medicale care pot
duce la acest lucru.
Listaţi pe flipchart răspunsurile participanţilor.
Discutaţi pe marginea lor, adăugând dacă este cazul şi alţi factori aflaţi pe tabelul
(Factori psiho-sociali; Factori medicali)

Tabel

Factori psiho – sociali:

 dispariţia colectivelor mari

 apariţia “noului” om individualist
 dispariţia familiilor mari
 înlocuirea scopurilor ideale cu consumul material ( justificat ca expresie a libertaţii – ex:
shopping)
 creşterea anonimitaţii şi formalismului în relaţii. Contactele se diminuează pentru că nu
este timp.
 îmbătrânirea populaţiei.
 lipsa de perspective în viaţă (în special la bărbaţii 20-30 ani datorită creşterii şomajului)
 suicideri indirecte – curse de maşini, alcoolism, droguri, banji-jumping,etc.

Factori medicali:
 depresia
 schizofrenia (voci care îl îndeamnă să se sinucidă)
 consumul de alcool, etc.

Ce faci când o persoană are o criză suicidală:

 să nu preiei tensiunea celuilalt; dacă intri în panică nu vei mai ştii ce ai de făcut, şi rişti
să-i transmiţi starea ta de tensiune, agravând situaţia.
 să nu gândeşti că nu mai e timp
 să nu-l laşi singur (să nu întrerupi contactul); nu uita că în acel moment eşti singura sa
legătură cu lumea reală.
 nu te apropii de el pănă nu-i ceri permisiunea şi ai acordul lui.
 nu face reproşuri; acestea ar putea adănci sentimentul de neputintă şi culpabilitate.
 anunţă imediat salvarea, pompieri, poliţia, un negociator, în funcţie de situaţie.

70
Intrebari despre suicid

Suicidul este cea de-a doua cauza de mortalitate printre tineri şi adultii tineri. In fiecare an,
mai mult de 500 de tineri intre 15 şi 24 de ani, mor prin suicid. Doar accidentele au depaşit
suicidul ca rata de mortalitate.

- Care este cea mai buna maniera de a trata o persoana care nu mai vrea sa
traiasca; sa o asiguram ca lucrurile se vor indrepta şi trebuie doar sa aiba rabdare ?

Nu. Dandu-i false asigurari, nu o va ajuta şi o va face sa se simta mai vinovata şi mai lipsita
de valoare. Nu poti garanta ca lucrurile se vor indrepta, dar poti incuraja persoana sa creada
ca asa se va intampla şi ii poti spune ca esti increzator in abilitatile ei de a face fata
situatiilor dificile. Este important sa asculti persoana şi sa-i permiti sa-ti spuna ce simte
pentru a putea intelege de ce are aceste sentimente.

- Daca o persoana iti impartaseste intentia ei de a se sinucide şi te roaga sa nu

spui nimanui acest lucru, ar trebui sa pastrezi secretul pentru a-i arata ca esti un priten
de incredere ?

Nu.Va trebui sa-i tradezi increderea pentru a-i salva viata. Este important sa spui unei
persoane responsabile imediat, pentru ca acesta este un lucru greu de suportat de unul
singur. In multe cazuri, aceasta dezvaluire este chiar o cerere de ajutor . Daca persoana
careia i-ai spus, nu te ia in serios, incearca cu altcineva.. Chiar daca nimic nu se intampla,
trebuie sa stii ca nu ai facut nimic rau ca ai spus şi alcuiva. O persoana care spune ca vrea sa
se sinucida are nevoie de ajutor.

- Este adevarat ca doar putini dintre cei care vorbesc despre/ îşi fac planuri
legate de suicid, incearca sa se sinucida ?

Nu. Multi dintre cei care au incercat, au dat indicii verbale şi şi-au exprimat anterior
intentia. Conform studiilor, adolescentii intotdeauna povestesc despre planurile lor legate de
suicid. Uneori o spun direct, alteori trimit mesaje indirecte de tipul « O sa le para rau cand
nu o sa mai fiu » sau « Nu voi mai fi o problema pentru tine pentru multe vreme ». Aceste
persoane au nevoie de ajutor din partea medicului.

- Lipsa sperantei şi sentimentul de neajutorare sunt cei doi mari indicatori ai

unui comportament suicidar ?

Da. In aceste conditii, persoana nu mai are energie pentru prezent şi nici speranta pentru
viitor. Aceste simptome semnifica un risc mare de suicid şi faptul ca persoana in cauza are
nevoie de ajutor.
- Daca este vorba de un risc imediat de suicid, este cazul sa laşi persoana in
cauza şi sa mergi sa chemi ajutor ?

Nu. Persoana nu trebuie lasata nesupravegheata. Ramai cu ea sau gaseste pe cineva sa stea
cu ea pana trece criza.. Pentru ajutor, poti sa apelezi la spital, la un hot-line sau la politie.

71
 - Care este cel mai bun raspuns cand cineva iti spune : « Nu mai pot, o sa ma
sinucid ». Sa stai şi sa o asculti pentru a vedea de ce se simte asa ?

Da. Ramai calm şi incerca sa-i transmiti calmul tau. Nu incerca sa-i demonstrezi ca este
irationala sau ca nu gandeste coerent. Asta nu va face decat sa agraveze situatia. Asculta şi
incurajeaza persoana sa vorbeasca cu tine.

- Din moment ce o persoana decide sa se sinucida, exista vreo modalitatea reala

de a o opri ?

Da. Multe tentative de suicid au fost prevenite. Se pare ca adolescentii care au incercat, au
declarat mai tarziu ca nu doreau de fapt sa moara. Presupune ca individul doreste sa
traiasca, chiar daca pentru moment, aceasta nu este o « voce prea puternica »

- Sunt toate tentativele de suicid un strigat de ajutor sau doar incercari de a

atrage atentia ?

Da. Ele trebuie considerate intotdeauna un strigat de ajutor.

Violenta şi tulburarea mintala

Perceptia publica
Perceptia publica , incurajata de mass-media, ca boala mintala este puternic legata
de violenta , nu este sustinuta de evidentele stiintifice. Aceasta prejudecata este intretinuta de
catre televiziune şi presa scrisa prin articolele sau reportajele de senzatie difuzate despre
“nebunii periculoşi “, prin folosirea populara a termenilor psihiatrici ( cum ar fi “ psihotic “
şi “ psihopat “) şi nu in ultimul rand de catre industria spectacolului care exploateaza aceste
stereotipii. Marea majoritate a oamenilor cu o boala mintala nu comit niciodata un act de
violenta. Publicul justifica frica şi respingerea oamenilor etichetati ca bolnavi mintali şi
incearca sa-I izoleze in comunitate, prin aceasta presupunere a pericolului. Cercetarile arata
ca persoanele cu probleme de sanatate mintala nu sunt mai periculoase decat persoanele
sanatoase din aceiaşi populatie. Mai putin de 3% din pacientii bolnavi mintal au un potential
de violenta, atunci cand nu se trateaza sau cand primesc un tratament inadecvat şi cand
intervine consumul de alcool şi droguri.

Factorii de risc
In comparatie cu alti factori sociali, boala psihica are prea putina legatura cu faptul
ca cineva comite acte violente. Riscul de a deveni violent impotriva altora poate sa nu aibe
nici o legatura directa cu a fi diagnosticat ca bolnav mintal in trecut sau internat intr-un
spital psihiatric. Factorii de risc pentru violenta, atat la populatia sanatoasa cat şi la cei cu
probleme de sanatate mintala sunt :
 Sexul masculin
 Dezintegrarea sociala
 Istoria unui comportament violent
 Abuzul de alcool sau de substante

72



 Credinta inselatoare ca viata ii este pusa in pericol ; tratamentul corespunzator al

acestor simptome minimizeaza riscul violentei.

Comportamentul violent
Modelul comportamentului criminal este asemanator la persoanele cu probleme de
sanatate mintala cu al celor sanatoşi, atunci cand abuzeaza de alcool sau substante.
Oamenii cu probleme de sanatate mintala sunt, in realitate mai degraba victime ale
abuzului şi violentei decat autori ai actelor criminale. Violentele comise de cei cu tulburari
psihice sunt datorate diferitelor motive şi sunt orientate cel mai adesea asupra partenerilor
intimi, membrilor familiei sau politicienilor, medicilor şi judecatorilor.
Exista o legatura intre tulburarea mintala şi violenta impotriva sieşi.

Ce se poate face
Pentru a reduce orice legatura dintre violenta şi tulburarile mintale, trebuie sa:
 Facilitam accesul la un tratament corespunzator
 Sa eliminam stigma şi discriminarea care descurajeaza , provoaca şi penalizeaza pe
aceia care sunt bolnavi şi primesc ajutor pentru starea lor de boala.
 Sa descurajam consumul de alcool şi substante
 Să creăm şi dezvoltam serviciile comunitare

Efecte secundare ale tratamentului medicamentos in cazul bolilor psihice

Efectele secundare ale medicamentelor folosite în cazul bolilor psihice nu sunt nici puţin
numeroase nici lipsite de periculozitate. Practica arată ca efectele secundare de diferite tipuri
nu apar izolat, putandu-se realiza combinaţii multiple:

Activitate:

Listaţi împreună cu participanţii efectele secundare ale medicamentelor, efecte întălnite

în situaţia lor
Discutaţi despre ele şi încurajaţii să împărtăşească celorlalţi din experienţa lor.
Cum au rezolvat aceste situaţii?
Ce cunosc despre riscurile automedicaţiei
Prezentaţi următoarele informaţii

Efectele secundare ale medicamentelor:

Efecte secundare neurologice

Crize diskinetice. Se manifestă prin transpiraţii, congestia feţei, anxietate intensă.

Sindrom extrapiramidal. Se manifestă prin contracţii ale muschilor, in special cei
faciali, senzaţia că nu mai poţi inghiţi, nu poţi controla miscările limbi, ochi sunt daţi
peste cap.

73



Diskinezii, tremor ale extremităţiilor, miscări necontrolate ale musculaturii faciale, etc.
pot fi interpretate ca şi ticuri. La nivelul feţei se întălnesc miscări de mestecare, grimase.
La nivelul membrelor superioare, cel mai frecvent strânge şi desface mâinile,
încrucişează şi descrucişează braţele. La nivelul membrelor inferioare apar mişcări de
pedalare. La nivelul trunchiului apărea mişcări de ridicare a umerilor.

Efecte secundare somatice

Tulburări cardiovasculare, in special hipotensiune, tahicardie

Tulburări digestive, cum ar fi greaţă, arsuri, constipaţie, uscăciunea gurii, etc
Tulburări metabolice, care se pot manifesta prin hipersalivaţie, uscăciunea gurii
Tulburări endocrine care pot duce la frigiditate, impotenţă, creşterea în grăutate
Tulburări oftalmologice, vedere tulbura, opacitatea cristalinului şi corneei
Manifestări cutanate
Tulburări urinare, dificultăţi de urinare, mai ales la persoanele care suferă de prostată.

Efecte secundare psihice

Indiferenta afectiv-ideativa - este data de sedative şi consta in reducerea emotiilor,

sentimentelor, vivacitatii, imaginatiei, elanului vital.
Anxietatea – imposibilitatea fixarii atentiei
Starea de confuzie – apare in cazul tratamentului cu antidepresive, mai ales la
persoanele in varsta.
Somnolenta – apare la folosirea sedativelor.
Multe din aceste efecte dispar o dată cu întreruperea medicaţiei, sau chiar de la o
reducere a dozei. Dar pentru a nu apărea alte situaţii neprevăzute, aceste modificări
trebuie să se facă numai cu sfatul medicului.

4.Servicii

Activitate: Serviciile de sanatate mintala

74
Obiective: Cunoasterea servicilor de sanatate mintala, identificarea resurselor in
sanatate mintala.

- Prezentati participantilor FC cu servicii

- Impartiti participantii in 3 grupuri mici
- Cereti primului grup sa identifice servicile de asistenta primara şi serviciile
psihiatrice din zona, subliniand unde se afla, ce servicii ofera şi cum se pot
accesa
- Cereti celui de al doilea grup sa identifice serviciile psihologice (consiliere,
suport, etc) şi cele de asistenta sociala din zona, subliniand unde se afla, ce
servicii ofera şi cum se pot accesa.
- Cereti celui de al treila grup sa identifice serviciile de nursing şi cele de
beneficiari sau aparţinători care actioneaza in zona respectiva, subliniand unde
se afla, ce servicii ofera şi cum se pot accesa.
- Rugati cate un reprezentant din fiecare grup sa prezinta aceste informatii in
grupul mare.
- Invitati şi ceilalti participanti sa completeze ceea ce a lucrat fiecare grup cu alte
informatii.

FC Servicii de sanatate mintala

- Servicii primare (medic de familie, policlinici, etc)

- Servicii psihiatrice (spitale, ambulatoriu, centre comunitare, etc)
- Servicii psihologice (suport, consiliere, etc)
- Servici de asistenta sociala
- Servicii de nursing
- Miscari ale beneficiarilor sau aparţinătorilor

CAPITOLUL 6

PRINCIPII ŞI LEGISLATIE

Stigmatizare, discriminare, marginalizare

Stigma este un termen mai vechi care se referea la un semn fizic făcut pe corpul celor căzuţi
în dizgraţie sau condamnaţi, la o deformaţie fizică sau la o ocupaţie mai puţin demnă (de
ex., cei care lucrează la salubrizare). În zilele noastre, „stigma” se referă la o etichetă socială
atribuită persoanelor sau grupurilor considerate „deviante” sau „de ruşine”, rezultatul fiind
respingerea sau sancţionarea/pedepsirea lor.
Stigmat înseamnă „orice atribut ori semn fizic sau social care devalorizează identitatea unui
individ până într-acolo încât el nu mai poate beneficia de întreaga acceptare a societăţii”
(Vlăsceanu, L., Zamfir, C. (coord), Dicţionar de sociologie, Ed. Babel, Bucuresti, 1993).

Stigmatizarea este o formă de prejudecată, care discreditează sau respinge indivizii sau
grupurile de indivizi consideraţi a fi diferiţi de ceea ce societatea acceptă şi „aşteaptă” de la
membrii săi. Când stigma se transpune în comportamente, devine discriminare.
Discriminarea apare când indivizii sau grupurile sunt tratate nedrept, fără un alt motiv decât
apartenenţa la grupul stigmatizat.

75
În cazul persoanelor cu probleme de sănătate mintală, stigmatizarea provine din ignoranţă şi
ostilitate faţă de boală şi faţă de bolnavi. Oamenii nu transpun întotdeauna în
comportamente prejudecăţile lor, dar acestea sunt o sursă de izolare şi de stres pentru
persoanele vizate. Stigmatizarea şi discriminarea sunt „bariere” în asistenţa şi tratarea
diferitelor boli. Acestea afectează nu doar persoanele stigmatizate şi discriminate, ci şi pe
cele care discriminează, cuprinse de teamă şi ignoranţă.

Discriminarea înseamnă manifestarea prejudecăţilor şi stereotipurilor în comportamente,

“tratarea inegală a indivizilor sau a grupurilor în raport cu unele trăsături categoriale, cum
ar fi apartenenţa etnică, rasială, religioasă sau de clasă” (Vlăsceanu, L., Zamfir, C. (coord),
Dicţionar de sociologie, Ed. Babel, Bucuresti, 1993).
De regulă, discriminarea reprezintă un comportament negativ faţă de anumite persoane, faţă
de care avem prejudecăţi. Se vorbeşte însă şi despre discriminare pozitivă, atunci când sunt
iniţiate politici şi măsuri de favorizare a unui grup, de regulă minoritar, aflat în dificultate,
pentru a diminua anumite decalaje (de tip economic, social, cultural etc.).

Activitate practică
V-aţi simţit vreodată discriminat pe nedrept? Daţi exemple.

76
 Discriminarea persoanelor sau grupurilor din motive de rasă, religie, sex,
origine etnică, descendenţă, naţionalitate sau orientare sexuală este interzisă
de către multe instrumente internaţionale de drepturi ale omului şi de
majoritatea legislaţiilor naţionale.

Cum se explică discriminarea?

Discriminarea se explică prin cunoaşterea insuficientă a celorlalţi (în general, ne temem de
ceea ce nu cunoaştem), prin generalizarea propriei experienţe de viaţă (de ex., dacă am
cunoscut o persoană cu dizabilităţi care ne-a lăsat o impresie proastă, vom fi tentaţi să
considerăm că aşa sunt toate persoanele cu dizabilităţi şi invers, dacă ne-a lăsat o impresie
bună, vom avea tendinţa de a avea o părere bună despre toate persoanele din aceeaşi
categorie). W. Lipman (1922) considera că sterotipurile sunt “clişee din mintea noastră”,
care îndeplinesc funcţia de “economie a gândirii”, în sensul că ne este mai uşor să cunoaştem
şi să înţelegem lumea dacă utilizăm nişte scheme simplificatorii, gata formate, pe care le
învăţăm “de la sine” din copilărie.

Pentru a înţelege mai bine ce înseamnă discriminarea şi cum apare ea, este nevoie să definim
alţi doi termeni: stereotip şi prejudecată.

Stereotipurile desemnează “credinţe despre caracteristicile psihologice şi/sau

comportamintale ale unor indivizi sau grupuri sociale” (Vlăsceanu, L., Zamfir, C. (coord),
Dicţionar de sociologie, Ed. Babel, Bucuresti, 1993). Acestea acţionează ca nişte şabloane,
ca nişte idei “pre-concepute”, în sensul că ele nu ni le formăm prin observarea şi cunoaşterea
acelor persoane/grupuri, ci le preluăm, le învăţăm din societate. Stereotipurile sunt deseori
arbitrare, fiind o generalizare abuzivă a unor aprecieri referitoare la diferite grupuri de
persoane.

pozitive (de ex., evreii sunt buni finanţişti)

Stereotipuri negative
neutre (ex., bulgarii sunt mari cultivatori de castraveţi)

Prejudecăţile sunt idei preconcepute dobândite, de regulă, prin procesul de socializare.

Înseamnă formularea unor aprecieri ale unor persoane fără a le cunoaşte.

77


Activităţi Întrebări/dileme
Daţi exemple de stereotipuri pozitive, negative şi neutre.
Cum credeţi că sunt arabii? Dar romii? Dar musulmanii? Aţi cunoscut vreodată
un arab, un rom sau un musulman? Cum vă explicaţi că aveţi anumite păreri
despre unele persoane, fără a le cunoaşte, bazate doar pe faptul că aparţin unei
etnii sau unei religii?
Amintiţi-vă ce vi s-a spus despre diferite persoane? Pe ce se bazau acele păreri?

Exerciţiu (simulare)
“Imaginaţi-vă că fiul dvs se află într-o excursie la Amsterdam. Într-o seară, vă
dă telefon:
Mamă, trebuie să-ţi spun ceva foarte
important…..
Da, dragul mamei, spune, ce faci, cum
este?
Mamă, tată, nu ştiu cum să vă spun, n-aş
vrea să vă supăr…
S-a întâmplat ceva, eşti bolnav?
Nu, dar nu ştiu cum să vă spun…. M-am
îndrăgostit.
Dar este extraordinar!? Cum să nu ne poţi
spune, ne bucurăm…Şi de cine, când ne
faci cunoştinţă?
Gestionarea stereotipurilor şi a prejudecăţilor
Toţi avem sterotipuri şi prejudecăţi faţă de alte persoane, aşa cum şi faţă de noi alte persoane
manifestă unele prejudecăţi sau stereotipuri. Important este să ne dăm seama de existenţa lor
şi să ne raportăm la ele în mod conştient, raţional, obiectiv.

Marginalizarea se referă la izolarea membrilor unei comunităţi, pe baza stereotipurilor şi a

prejudecăţilor existente. Se manifestă prin absenţa unui minim de condiţii sociale de viaţă
(economice, de locuit, locuri de muncă, acces la educaţie, posibilităţi limitate de afirmare şi
de participare la viaţa colectivităţii). Indivizilor marginali li se atribuie o poziţie socială
periferică, de izolare şi acces drastic limitat la resursele economice, politice, educaţionale şi
comunicaţionale ale societăţii. Sursa marginalizării nu este insuficienţa resurselor, ci
organizarea socială caracterizată de accesul inegal la resurse.

78
Există un „cerc vicios”: discriminarea generează discriminare, marginalizarea duce la o
accentuare a acestei stări. Din cauza accesului limitat la resurse, persoanele marginalizate au
şanse minime de a-şi îmbunătăţi situaţia, fapt care accentuează izolarea şi generează apariţia
unor norme şi valori noi, a unor moduri de viaţă diferite. Marginalizarea duce şi la apariţia
unor conflicte interne, la stări de frustrare, deoarece persoanele marginalizate se simt
neacceptate de către ceilalţi.

Există mai multe forme de discriminare, în funcţie de drepturile încălcate preponderent.

Una dintre cele mai des întâlnite forme de discriminare o reprezintă discriminarea rasială,
definită de Convenţia Internaţională privind Eliminarea Tuturor Formelor de
Discriminare Rasială drept „orice distincţie, excludere, restricţie sau preferinţă din motive
de rasă, culoare, descendenţă sau origine etnică sau naţională, care are scopul sau efectul de
a anula sau afecta recunoaşterea, beneficierea de sau exercitarea, în condiţii de egalitate, a
drepturilor omului sau a libertăţilor fundamintale în domeniul politic, economic, social,
cultural sau în orice alt domeniu al vieţii publice.”

O altă formă des întâlnită o reprezintă discriminarea femeilor, care a făcut obiectul
Convenţiei privind Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare a Femeilor. Discriminarea
femeilor se referă la „orice distincţie, excludere sau restricţie din motive de sex, care are
scopul sau efectul de a afecta sau anula recunoaşterea, beneficierea de sau exercitarea de
către femei a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamintale în domeniul politic, economic,
social, cultural sau în orice alt domeniu” (Convenţia privind Eliminarea Tuturor Formelor
de Discriminare a Femeilor).

Egalitatea sexelor nu trebuie considerată ca opusul diferenţei dintre sexe, ci mai degrabă a
inegalităţii dintre sexe. Termenul „sex” se referă la rolurile construite social ale femeilor şi
bărbaţilor, care le sunt atribuite în funcţie de sex. Rolurile sexelor depind aşadar de un
context socio-economic, politic şi cultural special şi sunt influenţate de diferiţi factori,
precum: rasa, originea etnică, clasa socială, orientarea sexuală şi vârsta. Rolurile sexelor se
învaţă şi variază în şi între culturi. Spre deosebire de sexul biologic al unei persoane, rolurile
sexelor se pot schimba.

Cât este de uşor pentru bărbaţi să se adapteze schimbărilor care au survenit

ca rezultat al recunoaşterii drepturilor femeilor?

Homofobia sau discriminarea din motive de orientare sexuală este o altă formă de
discriminare, care se manifestă prin aversiune sau ură faţă de homosexuali sau, în
general, faţă de oamenii cu o orientare sexuală diferită. În multe ţări, persoanele cu o
altă orientare sexuală sunt supuse discriminării, de la forme aparent uşoare (insulte,
neacceptare), la marginalizare şi uneori la crime.

79


Discriminarea religioasă este şi ea frecvent întâlnită. În Europa, majoritatea o reprezintă

creştinii, dar, cu toate acestea, tot s-au înregistrat de-a lungul timpului multiple conflicte,
ajungând la războaie – de ex., războaiele dintre catolici şi protestanţi sau dintre catolici şi
creştinii ortodocşi din est.
În funcţie de felul în care se manifestă, deosebim discriminarea directă de cea
indirectă.
Discriminarea directă apare atunci când o persoană este tratată mai puţin favorabil
decât altele, din motive de apartenenţă la un grup discriminat. De ex., refuzul
agenţilor economici de a angaja femei, in special femei tinere, despre care se
presupune că vor avea copii în viitorul apropiat, caz în care compania ar trebui să
plătească 2 ani concediul de maternitate. Un alt exemplu îl reprezintă refuzul de a
închiria apartamente străinilor sau altor persoane stigmatizate: romi, prostituate etc.

Discriminarea indirectă apare ca efect al unor politici, măsuri, prevederi. De

exemplu, persoanele mai mici de statură nu sunt acceptate pentru a deveni ofiţeri,
pompieri sau persoanele cu probleme de sănătate mintală nu sunt acceptate pentru
diferite ocupaţii, considerându-se că nu ar putea îndeplini responsabil sarcinile de
muncă. Aceste prevederi, care pot părea fireşti într-o oarecare măsură, pot plasa în
poziţie net dezavantajată unele persoane.

Acţiuni calificate drept discriminare pot lua diferite forme, mai mult sau mai puţin grave/
periculoase:
atitudine de respingere (părinţii recomandă copiilor să nu se împrietenească sau să
se joace cu copii care au probleme de sănătate fizică sau mintală sau care au în
familie astfel de cazuri);
restricţie (limitarea accesului la învăţământul public, la cluburi etc.);
excludere a unei persoane sau a unui grup (refuzul de a angaja anumite persoane).

Mulţi tineri şi copii cu probleme de sănătate mintală cresc într-un mediu social ostil,
în care singurul sprijin şi recunoaştere le primesc de la propria comunitate sau de la
familie. Li se neagă cele mai elementare drepturi sau li se limitează accesul la acestea,
cum ar fi la educaţie sau sănătate.

Cum privesc indivizii şi societatea persoanele bolnave?

Date importante

10 octombrie - Ziua Internaţională a Sănătăţii Mintale

3 decembrie - Ziua Internaţională a Persoanelor cu Deficienţe

80


Oamenii pot avea deficienţe din cauza unei afecţiuni fizice, intelectuale şi senzoriale, a unor
probleme medicale sau a unor boli mintale. Astfel de afecţiuni, probleme sau boli pot fi
permanente sau temporare.
S-a estimat că, în medie, 10% din populaţia lumii are o deficienţă. În ciuda progreselor
înregistrate în ultimii ani în numeroase domenii, multe persoane cu deficienţe din Europa de
azi se confruntă cu bariere în calea şanselor egale şi a participării depline la viaţa
comunităţii, cum ar fi niveluri scăzute de educaţie şi formare profesională; rate înalte ale
şomajului; venituri mici; obstacole în mediul fizic; excludere socială; intoleranţă; clişee şi
stereotipii; discriminare directă şi indirectă; violenţă, rău tratament şi abuz. Potrivit
Eurobarometrului din 2001, 97% din oamenii intervievaţi consideră că ar trebui făcut ceva
pentru a asigura o mai bună integrare a persoanelor cu deficienţe în societate.
Ce doresc persoanele cu probleme de sănătate mintală?

Text al unui părinte, benefiaciar al serviciilor Fundaţiei Estuar, in genul celui de mai jos:
„Nimic special, nimic neobişnuit. Vrem să putem frecventa şcoala din apropiere, să folosim biblioteca publică,
să mergem la film, să urcăm în autobuz pentru a merge în oraş la cumpărături sau să ne vizităm prietenii sau
familia din oraş sau din ţară. Vrem să putem ajunge la centrul de votare din apropiere pentru a vota împreună cu
toată lumea în ziua alegerilor. Vrem să ne putem căsători. Vrem să putem munci. Vrem să ne putem creşte copiii.
Vrem servicii medicale accesibile şi de înaltă calitate. Vrem să putem fi văzuţi ca oameni adevăraţi, ca parte a
societăţii, nu ca ceva care trebuie ascuns, demn de milă sau obiecte ale carităţii.”
Adrienne Rubin Barhydt, 10 aprilie 199613
Sursă: www.disrights.org

Stigma şi schizofrenia

Exerciţiu: Concepte greşite

Scop: conştientizarea conceptelor greşite în ceea ce priveşte schizofrenia.

Activitate:

Împărţiţi participanţii în 3 grupuri.

Daţi fiecărui grup o listă (Tabel 1) cu diferite afirmaţii şi rugaţii să discute şi să
stabilească care din afirmaţiile de pe listă sunt greşite.
Cereţi fiecărui grup să prezinte concluziile la care au ajuns.

81


Distribuiţi Handoutul cu titlu "Concepte greşite" şi discutaţi pe marginea lui, referindu-

vă şi la răspunsurile date de participanţi.
Discutaţi cu participanţii despre stigma şi marginalizarea persoanelor care suferă de
schizofrenie.

Tabel 1- Lista afirmaţii

Care din afirmaţiile de mai jos sunt corecte şi care nu? Argumentaţi răspunsul.

- Nimeni nu-şi revine de la schizofrenie

- Schizofrenia este o boală multicauzală
- Orice spun persoanele cu schizofrenie nu are sens
- Părinţii sunt vinovaţi pentru apariţia schizofreniei
- Consumul de alcool poate agrava starea unei persoane care suferă de
schizofrenie
- Frecvent, persoanele care suferă de schizofrenie sunt marginalizate

Handout

Concepte greşite
- nimeni nu îşi revine de la schizofrenie
- schizofrenia este o boală incurabilă
- persoanele cu schizofrenie sunt deseori violenţi şi periculoşi
- schizofrenia este rezultatul unei slăbiri deliberate a voinţei şi caracterului
- orice spun persoanele cu schizofrenie nu are sens
- persoanele cu schizofrenie sunt complet inapte de a lua decizii raţionale în ceea
ce priveşte viaţa lor
- persoanele cu schizofrenie sunt imprevizibile
- persoanele cu schizofrenie nu pot muncii
- schizofrenia avansează progresiv
- părinţii sunt vinovaţi pentru apariţia schizofreniei.

Teorie

Cuvântul “stigmă” derivă din greacă şi înseamnă “a marca” , “a însemna”. Discriminarea

este o consecinţă particulară negativă a stigmei şi prejudecăţilor. Asta înseamnă că individul
sau grupuri care fac parte dintr-o societate lipsesc pe alţii de drepturi sau beneficii datorită
stigmei sau prejudecăţilor. Discriminarea datorită schizofreniei se exprimă în multe
modalităţi, cum ar fi :refuzul de a angaja persoane cu schizofrenie, refuzul de a le permite
intrarea într-un grup social, etc.

Această stigmă se datorează în primul rând păstrării sau creării unei imagini stereotipe
despre schizofrenie. Această imagine deseori include păstrarea unor concepte greşite, cum
ar fi cele menţionate în următoarea listă:

82
Discriminarea sporeşte dificultatea pe care o au persoanele cu schizofrenie în recuperarea
abilităţii de funcţionare în societate. Această discriminare este rezultatul unui proces care
începe când cineva este etichetat ca diferit. Oamenii iau atitudine faţăde ceea ce este diferit.
Sigur că această atitudine se va dezvolta în funcţie de normele şi trăsăturile lor culturale.
Discriminarea poate avea diferite forme de manifestare, cum ar fi: să nu discute cu cineva cu
schizofrenie, să refuze să-i plătească munca, să refuze să-i acorde timp, să nu ţină cont de
părerea lui sau să evite să se apropie de familia lui.
Deasemenea mass-media a avut un rol important în creearea şi menţinerea acestei
discriminări. Multe filme TV prezintă boala mintală asociată cu violenţa sau omuciderea.
Termeni ca psihotic sau psihopatic sunt folosite deseori fără a cunoaşte conţinutul sau
semnificaţia lor ştiinţifică.

„Dacă vi se pare că educaţia costă mult, încercaţi

ignoranţa”.
Educaţia … cheia schimbării Anonim

Un pas foarte important ar fi să se treacă de la recunoaşterea la aplicarea drepturilor tuturor

persoanelor, indiferent de rasă, origine etnică, religie, clasă socială, dizabilităţi sau probleme
de sănătate fizică sau mintală.
Educaţia reprezintă în acelaşi timp obiectivul cheie şi principalul mijloc prin care se pot
preîntâmpina atitudinile de discriminare şi marginalizare, se pot promova cunoaşterea,
acceptarea şi valorizarea persoanelor cu probleme de sănătate mintală. Deseori, se consideră
că oamenii se găsesc în această situaţie din vina lor, ca şi cum ei doresc acest lucru sau nu
fac nimic pentru a-şi îmbunătăţi situaţia. Este uşor să aruncăm întreaga responsabilitate şi
vină asupra lor, în acest fel absolvind societatea şi pe noi înşine de responsabilităţile pe care
le-am avea faţă de ei. Acest mod de a vedea lucrurile contrazice cultura drepturilor omului,
deoarece nu oferă persoanelor excluse posibilitatea de a trăi cu demnitate şi de a-şi exercita
drepturile.

Să amintim câteva dintre drepturile fundamintale ale omului care sunt totodată drepturi, dar
şi mijloace indispensabile de realizare a altor drepturi.

Dreptul la educaţie
Conform Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul la educaţie a fost definit ca „dreptul
de acces la instituţiile de învăţământ «existente la un moment dat» şi dreptul de a beneficia
de educaţia primită, care înseamnă dreptul de a obţine recunoaşterea oficială a studiilor
încheiate.”
Educaţia este principala modalitate prin care adulţii şi copiii marginalizaţi din punct de
vedere economic şi social se pot ridica din sărăcie şi pot obţine mijloacele de a participa pe
deplin la viaţa comunităţii.

83


UNESCO a definit drept „piloni” ai învăţării

A învăţa să trăieşti împreună cu alţii: educaţia ar trebui să formeze

deprinderile şi abilităţile de comunicare şi interacţiune cu alţi oameni, de
a respecta pluralismul şi diversitatea şi de a fi integraţi şi a participa activ
la viaţa comunităţii.
A învăţa să cunoşti înseamnă că fiecare trebuie să aibă posibilitatea de a
dobândi cunoştinţe generale şi cele specifice unui domeniu de activitate,
de a învăţa să înveţe pe tot parcursul vieţii.
A învăţa să faci subliniază că fiecare persoană are nevoie să îşi dezvolte
capacităţi şi deprinderi profesionale şi competenţe sociale care să
faciliteze integrarea în societate şi în muncă.
A învăţa să fii înseamnă dezvoltarea personalităţii, a gândirii critice, a
responsabilităţii.

Dreptul la sănătate
Sănătatea este o problemă socială, economică şi politică, precum şi una de drepturi ale
omului.
În ultimele decenii, schimbările economice din întreaga lume au afectat profund sănătatea
oamenilor şi accesul lor la serviciile sociale şi medicale. O treime din populaţia lumii nu are
nici un fel de acces la medicamente esenţiale. Dreptul la sănătate este menţionat în câteva
instrumente internaţionale de drepturi ale omului, cum ar fi art. 12 din Acordul Internaţional
privind Drepturile Copilului.

Dreptul la munca
A avea un loc de muncă presupune mai mult decât a avea mijloace de subzistenţă, adică
înseamnă şi un mod de viaţă, de cunoaştere a vieţii.
Lipsa de activitate creează adesea probleme de sănătate, ajungând până la probleme sociale,
cum ar fi violenţa, crima, sinuciderea, consumul excesiv de alcool şi droguri.

Când recunoaşte dreptul la muncă, un stat nu se angajează să garanteze un loc de muncă

pentru oricine doreşte să lucreze; o astfel de obligaţie ar fi imposibil de pus în practică.
Dreptul la muncă este important în sine, dar şi în măsura în care reprezintă o condiţie de
bază pentru asigurarea demnităţii umane. Cu excepţia cazului în care dreptul la muncă este
garantat mai întâi, exercitarea efectivă a câtorva altor drepturi de bază poate părea de
neconceput.
Ca un corolar al dreptului la muncă vine dreptul la condiţii echitabile (sau corecte) de
muncă. Acest drept include în mod specific garantarea nediscriminării, a primirii unei
remunerări corecte şi a unor zile de concediu plătit, precum şi a unui program de lucru
rezonabil şi a unui mediu de lucru sigur şi sănătos, care protejează bunăstarea fizică şi
mintală a persoanei.

84



Dreptul la sport

Declaraţiile şi convenţiile privind drepturile omului nu conţin prevederi specifice care să

formuleze dreptul omului la practicarea sau accesul la sport. Cu toate acestea, sportul poate
fi considerat un element esenţial al drepturilor atât la educaţie, cât şi la cultură.
Jocurile paraolimpice reprezintă o competiţie pentru persoanele cu deficienţe, inclusiv cele care au
suferit amputări, persoanele cu deficienţe de vedere, paraplegicii şi persoanele cu paralizie cerebrală.
Jocurile paraolimpice au fost iniţiate în 1948, în Anglia, fiind recunoscute şi sprijinite de Comitetul
Olimpic Internaţional şi reglementate de Comitetul Paraolimpic Internaţional.

V-aţi gândit să încurajaţi copiii dvs. să înceapă practicarea unui sport?

Enumeraţi câteva schimbări comportamintale pozitive pe care apartenenţa la
o echipă sportivă le-ar aduce copiilor dvs.

Sportul contribuie la îmbogăţirea vieţii sociale şi culturale, prin promovarea comunicării şi a

interacţiunilor dintre oameni. Apartenenţa la o echipă poate ajuta la depăşirea diferenţelor şi
poate încuraja dialogul. Cunoscându-se reciproc, oamenii ajung să-şi depăşească
prejudecăţile, stereotipurile şi diferenţele culturale, să devină mai toleranţi şi mai buni.

Activitate: Ce este reprezentarea (advocacy) ?

Obiectiv: cunoasterea reprezentarii şi modalitatiilor de realizare

-intrebati participantii ce inteleg prin termenul de reprezentare (advocacy)

-listati raspunsurile participantilor pe flipchart
-prezentati definita termenului de advocacy şi discutati-l arand asemanarile şi deosebirile
definitia prezentata şi raspunsurile date de participanti.

Activitatea

impartiti participantii in 2-3 grupuri

85



oferiti fiecarui grup sarcina de a gasi 1-2 metode prin care sa se raspunda la
intrebarea: In ce anume consta metodele urmatoare de advocacy:
- advocacy colective
- advocacy profesionale
- advocacy cetăţenească
- advocacy de cuplu
- advocacy în criză
cereti ca o persoana din fiecare grup sa expuna solutia grupului.
distribuiti handoutul Abordari in ce priveste advocacy

Valoriile şi principiile

Activitate
 intrebaiti participantii care sunt valorile şi principiile in advocacy
 listati pe flipchart raspunsurile participantilor
 prezentati flipchartul Reprezentare-Valori

FC-Reprezentare-Valori

Fiecare este indreptatit :

 sa fie inclus
 sa fie acceptat
 sa ia decizii

Prezentati flipchartul Advocacy-Principii

FC. Reprezentare-Principii

 Independenta
 Imputernicire

CAPITOLUL 7

86
Grupurile de suport

Ce sunt grupurile de suport?

Grupurile de suport sunt grupuri formate de oameni care împărtăşesc aceeaşi

probleme, situaţii de viaţă sau crize. Oamenii participă la aceste grupuri pe bază de
voluntariat

Activitate
Care este scopul grupurilor de suport

 Aranjaţi participanţii participanţii in semicerc, cu faţa spre flipchart

 Întrebaţi participanţii “care este scopul unui grup de suport”
 Listaţi răspunsuriile lor pe flipchart
 Preyentaţi pe flipchart scopurile unui grup de suport

FC- Care este scopul unui grup de suport

 Membrii grupului oferă unul altuia suport emoţional

 Învaţă modalităţi noi de a face faţă problemelor
 Descoperă strategii pentru a-şi îmbunătăţii viaţa
 Socializarea, cunoştinţe noi
 Împărtăşirea informaţiei
 Satisfaxcerea nevoilor mutuale
 Încurajarea interacţiunii
 .........................................................................

PRINCIPII DE ORGANIZARE A UNUI GRUP DE SUPORT

Chiar daca esti sau nu profesionist e important sa tii minte cateva principii de baza atunci
cand esti implicat in formarea unui community suport grup. Acestea sunt:

1. Du-te acolo unde este energie – Cei mai buni lideri ai SHG sunt persoanele care sunt
dipsuse sa dea energie procesului. Sunt deobicei acei oemeni care se simt in stare sa dezvolte
grupul.

2. Cauta oamenii -Cel mai eficient mod de a mari numarul de oameni este prin invitatii
individuale. Daca fiecare ar cauta 1-2 persoane şi le-ar invita sa ia parte la grup astfel grupul
s-ar dezvolta şi ar evolua. Sunt la fel de bine venite şi brosurile şi anunturile despre grup.

87
3. Marimea grupului este importanta- Grupul trebuie sa fie suficient de aerisit astfel incat
sa se poata oferi suport chair şi atunci cand unii membri lipsesc. In general numarul suficient
de membri este intre 10-25 de oameni.

4. Alege o buna locatie- Este important sa fie alese locuri usor accesibile, care conve
majoritatii membrilor grupului. Ei trebuie sa se simta confortabil in acel loc.

5. Incepe şi termina la timp- Grupurile de suport dureaza intre 1-2 ore. Exista o exceptie.
Daca grupul este in mijlocul unei discutii importante care asteapta un raspuns din partea
membrilor atunci timpul se poate prelungi.

6. Alege-ti scopul. Fiecare gurp de suport are nevoie de un scop clar definit. De regula la
prima intalnire se discuta despre acest scop şi nevoile membrilor.

7. Include timp şi pentru socializare- Fiecare intalnire trebuie sa dea ocazia oamenilor sa
se socializeze.

8.Imparte responsabilitatile in grup – Oamenii capata incredere in ei daca au anumite

responsabilitati in grup: fac aranjamentele pentru intalniri, aduc invitati din afara, cauta
modalitati de a-i implica pe oameni.

9. Subliniati acceptarea ideilor fara ca oamenii sa fie judecati- Grupurile de suport

trebuie sa incurajeze oamenii sa-şi impartaseasca ideile, sentimentele şi experientele fara
teama de a fi criticati sau judecati.Unele grupuri doresc sa aiba o confidentialitate in tot ceea
ce se intampla in grup. Puneti accent pe ascultare, pe acceptarea oamenilor asa cum sunt, pe
sustinerea in hotararile pe care le iau.

10. Asigurati-va ca oamenii au ocazia sa vorbeasca. Intrerupeti-i pe cei care incearca sa

domine grupul.

11.Incurajati contactul intre sesiuni. Membrii grupului sunt incurajati sa-şi schimbe
numerele de telefon, şi sa se sune intre ei oricand au nevoie de ceva.

12. Subliniaza importanta confidentialitatii- Acest lucru priveste atat pe membri grupului
cat şi pe lider, de a nu povesti in afara grupului ceea ce se discuta sau se intampla acolo.

Activitate: Presentarea pe flipchart a principiilor

88
 CINCI LUCRURI DE CARE SA-TI AMINTESTI
CAND TII UN GRUP DE SUPORT

1. AMINTESTE-TI SA IMPARTASESTI – deşi suna ca un sfat pe care un parinte il

da copilului sau este totuşi un bun sfat pentru grupurile de suport.

a) Imparte responsabilitatile grupului

b) Distribuie rolurile

c) Premiaza succesele şi nu judeca insuccesele

d) Imparte timpul

2. AMINTESTE-TI SA FII REALIST – grupul nu poate avea intotdeauna succes cu

activitatile lui sau oamenii care vin acolo. Nu te culpabiliza pentru asta! Fii realist fata de
oamenii care decid sa paraseasca grupul!

3.AMINTESTE-TI CA GRUPUL SE DEZVOLTA IN STADII

Formare – apare cand oamenii se cauta unii pe altii pentru a-şi impartaşi problemele
lor

Normare – se dezvolta realatiile in grup, oamenii incep sa se cunoasca mai bine.

Discutiile sunt mult mai deschise.

Furtuna – unii o numesc “faza de adolescenta a grupului”. Apar neintelegeri legate

de scop, activitati şi asteptarile care pot aparea. Este o faza a intrebarilor.

Incheierea – grupul se stabilizeaza. Membrii îşi cunosc bine rolurile. Asteptarile şi

scopul au fost acceptate.

4- AMINTESTE-TI SA EVALUEZI ŞI SA REEVALUEZI

5-AMINTESTE-TI CE STIE CEL MAI BINE SA FACA GRUPUL DE SUPORT – SA

OFERE SUPORT

89
 TEHNICI DE RECRUTARE A MEMBRILOR GRUPULUI

1. Plaseaza biletele in zone des frecventate: biserici, scoli, organizatii, cluburi,

magazine, spitale, biblioteci, posta etc.

2. Distribuie o pagina cu prezentarea SHG-ului tau

3. Creeaza o brosura care sa explice scopul, activitatile serviciile grupului.

4. Vorbeste cu doctorii, asistentii sociali, personalul medical, etc.

5. Vorbeste cu persoane care au inceput deja un SHG şi intreaba-i ce metode au

folosit pentru recrutarea membrilor.

6. Contacteaza serviciile locale, asociatiile şi fundatiile care se adreseaza

domeniului ce te preocupa pe tine.

SUGESTII PENTRU STRUCTURA UNEI INTALNIRI

1. Urati bun venit noilor membri.

2. Intalnire formala de deschidere

3. Introducerea noilor membri.

4. Discutii, educatie şi impartaşire de informatii

90
 5. Inchiderea formala

IDEI DE PROGRAM PENTRU SHG

- Vezi care este starea membrilor grupului, intreband: “Cum va simtiti astazi?”

- Descrieti un singur lucru bun care vi s-a intamplat de la ultima intalnire.

- Impartaşiti care sunt talentele şi punctele voastre tari.

- Impartaşiti un singur lucru pe care l-ati învăţat deşi a fost greu.

- Descrie cum se simt ei bazandu-se pe folosirea analogiilor

( animale, flori, culori, numere (1-10), etc)

- Pune in plicuri temele propuse de grup şi extrage cate una in fiecare intalnire pentru
discutie.

- Intreaba daca exista cineva in grup care are o nevoie urgenta de a vorbi şi lasa-l pe el
primul.

CONCLUZII

Creşterea înţelegerii faţă de problemele de sănătate mintală, este o zonă foarte

complexă a activităţii, care începe la nivel guvernamintal şi se termină la “omul de pe
stardă”.Una din căile avute în vedere, depinde unde este localizată.
Totuşi, “Organizaţia Mondială de Sănătate “, a întocmit o agendă largă, care trebuie
să informeze munca noastră şi să ne convingă că noi avem nevoie să atacăm schimbarea

91
legislativă, dezvoltarea comunităţii şi schimbarea socio-economică, precum şi activităţile de
educare, instruire şi campania tradiţională asociată cu această muncă, dacă noi vrem să
dezvoltăm mai multe societăţi incluse care să promoveze sănătatea mintală şi bunăstarea
tuturor membrilor unei comunităţi.

Serviciile de sanatate mintala in Romania:

Noua Lege a Sanatatii Mintale promulgata in august 2002, promoveaza
imbunatatirea şi cresterea serviciilor de sanatate mintala comunitara. Aceasta lege
precizeaza in art. 22 institutiile la nivelul carora se realizeaza serviciile specializate de
sanatate mintala comunitara:
 centrul de sanatate mintala
 cabinetul psihiatric, cabinetul de evaluare, terapie şi consiliere psihologica, de
psihoterapie şi de logopedie
 centrul de interventie in criza
 servicii de ingrijire la domiciliu
 stationarul de zi
 sectia de psihiatrie din spitalul general
 compartimentul de psihiatrie de legatura din spitalul general
 centre de recuperare şi reintegrare sociala
 ateliere şi locuinte protejate
 centrul de consultanta privind violenta in familie.
Institutiile alternative, ofera un mediu terapeutic mai putin rigid ca structura decat
spitalizarea traditionala.
Ingrijirea la domiciliu, reprezinta cea mai ambitioasa strategie a tratamentului
comunitar. Este identificat pacientul care are nevoie de internare, şi este intors acasa, cu
suportul unui clinician la domiciliu. Pacientii psihotici neagresivi, cu familii care sunt
dispuse sa participe la tratament, sunt asistati prin ingrijiri la domiciliu, mai degraba decat
printr-o spitalizare. Cercetarile au aratat ca aceasta metoda este la fel de eficienta ca şi
tratamentul spitalicesc, dar scade foarte mult perioada de spitalizare.
In Romania nu exista la ora actuala centre specializate pentru interventia in criza,
dar exista cateva echipe izolate care fac interventii in criza; acestea sunt in general in cadrul
serviciilor de urgenta.
Spitalele de zi au aparut ca o alternativa la spitalizarea completa
Ca strategie pentru ameliorarea ingrijirii in ambulator, programele rezidentiale,
asigura pacientilor oportunitati in a atinge roluri sociale semnificative şi in acelaşi timp de a-
i proteja de evenimentele neplacute care pot sa apara in comunitate. Aceste programe
rezidentiale promoveaza o buna functionare sociala mai degraba decat sa reduca nivelul
simptomatologic sau sa previna recaderile. Pacientii sunt la inceput incurajati , şi apoi
stimulati sa îşi asume responsabilitatea pentru toate aspectele activitatilor cotidiene şi a
muncii.

92
 Tratamentul comunitar afirmativ, consta dintr-un set de interventii bazate pe
asistenta directa a pacientului, instruirea sa in deprinderi de viata elementare şi suport social.
Tratamentul comunitar afirmativ duce la o reducere a timpului de spitalizare.
Cluburile sunt programe de zi comunitare care furnizeaza o serie de servicii de
sprijin şi reabilitare. Cluburile ii incurajeaza pe pacienti sa-şi asume roluri cotidiene intr-o
institutie ( gatit, curatenie, activitati de birou ) şi in acelaşi timp le confera sentimentul de a
fi membru intr-o organizatie sociala de sprijin. Activitatile intarzie, dar nu previn
reinternarile; au tendinta de reinsertie vocationala. Planul National Antisaracie in domeniul
persoanelor cu handicap îşi propune “ dezvoltarea unei retele comprehensive de centre de zi
in vedere recuperarii, integrarii şi dezvoltarii in comunitate a persoanelor cu handicap. In
cadrul acestor retele trebuie sa existe şi centre de informare şi consiliere, atat pentru
persoanele cu handicap cat şi pentru familiile acestora.” In Romania exista in reteaua
centrelor de asistenta speciala din subordinea Autoritatii Nationale pentru Persoanele cu
Handicap, un numar de 24 de centre de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrica.
Locuintele protejate au fost introduce pentru prima oara in Boston in 1954. Acest
model a fost apoi introdus la scara larga in anii urmatori. Locuinta protejata este situata intr-
un asezamant obisnuit al unui cartier şi asigura spatiu locativ bolnavilor psihic care au
nevoie de un mediu suportiv şi structurat, fara sa prezinte insa simptome sau disfunctii care
sa necesite internarea in spital. In general, aceste programe sunt concepute sa asigure o
gazduire temporara, reprezentand un stadiu intermediar in tranzitia dinspre spital spre
propriul domiciliu. In Romania, in subordinea Autoritatii Nationale pentru Persoane cu
Handicap, la data de 30 iunie 2003 nu exista nici o locuinta protejata pentru persoane cu
probleme de sanatate mintala. Exista insa cateva ONG-uri, care asigura locuinte protejate
pentru acest tip de beneficiari In cadrul locuintelor protejate, fiecare locatar este asistat in
functie de nevoile sale specifice de catre specialisti. Locatarii sunt sustinuti şi incurajati
permanent in demersurile lor de reintegrare sociala, de recladire a unei vieti familiale şi
profesionale normale.
Laboratoarele de sanatate mintala (L.S.M.), reprezinta in Romania elementul central
al asistentei psihiatrice de ambulatoriu. Acesta preia şi coordoneaza toate actiunile de
asistenta a bolnavilor psihici nespitalizati. Aici se desfasoara controale periodice preventive
in populatie, pentru depistarea bolilor mintale, pentru supravegherea starii de sanatate a
populatiei din teritoriul arondat. L.S.M. au un rol important in asigurarea asistentei sociale a
bolnavilor psihic, in scopul recuperarii active a acestora, prin conditii de munca protejata,
reintegrare familiala, sociala, scolara. Cele mai multe L.S.M. au cabinete de consultatie, dar
fara o echipa terapeutica multidisciplinara ( include doar psihiati, asistente fara o pregatire
specifica şi psihologi sau asistenti sociali). Ingrijirea este relativ uniforma şi nu este centrata
pe nevoile beneficiarilor, iar distributia geografica a serviciilor nu corespunde nevoilor
locale.
In cadrul echipei, psihiatrul are un rol central, dar el de unul singur are posibilitati
limitate de actiune. El este conducatorul echipei, stabilind planul terapeutic şi supervizand
transpunerea in practica a acestui plan.

93