Sunteți pe pagina 1din 5

Biofizică – Noţiuni de optică.

Ochiul uman

OCHIUL OMENESC, CA APARAT OPTIC

Din punct de vedere anatomic, ochiul este un organ deosebit de complex,


servind la transformarea imaginilor geometrice ale corpurilor în senzaţii vizuale.
Privit însă din punct de vedere al opticii geometrice, el constituie un sistem optic
format din trei medii transparente: umoarea apoasă, cristalinul şi umoarea
sticloasă (fig.7.48.). Acestea se găsesc în interiorul globului ocular mărginit în
exterior de o membrană fibroasă rezistentă numită sclerotică care are o zonă
transparentă în faţă (n = 1,377), numită corneea transparentă.

Fig.7.48. Structura ochiului uman

183
Iuliana Lazăr

Lumina pătrunde în ochi prin cornee, străbate cele trei medii transparente
şi cade pe retină, unde se formează o imagine reală şi răsturnată a obiectelor
privite. Cele trei medii transparente sunt (Fig.7.48):
- cristalinul, cu n = 1,42;
- umoarea apoasă, cu n = 1,337;
- umoarea sticloasă, cu n = 1,337.
Irisul, reglând dimensiunile pupilei (între 2 şi 8 mm în diametru), reglează
fluxul de lumină care intră în ochi. Cristalinul are forma unei lentile nesimetrice
biconvexe, ce poate fi bombată mai mult sau mai puţin, modificându-şi astfel
convergenţa încât imaginea să cadă pe retină. Retina este o membrană subţire
(500 m) alcătuită din prelungirea nervului optic şi care conţine un număr mare de
celule senzoriale, care percep lumina. Retina realizează traducerea semnalelor
luminoase într-o multitudine de semnale bioelectrice (potenţiale de acţiune), care
se propagă spre lobii occipitali ai sistemului nervos central. Ea este formată din
trei straturi de celule nervoase (Fig.7.49), celulele ganglionare, celulele bipolare şi
celulele fotoreceptoare. Axonii primului strat, al celulelor ganglionare formează
nervul optic. După cum se poate observa, lumina traversează două straturi de
celule înainte de a ajunge pe celulele fotoreceptoare. Straturile verticale sunt
interconectate prin celule de distribuţie orizontale al căror scop este de a analiza
imaginea din punct de vedere dinamic (de exemplu pentru a determina direcţia
unei mişcări).

184
Biofizică – Noţiuni de optică. Ochiul uman

Fig.7.49. Distribuţia straturilor de celule nervoase în retină


Fotoreceptorii retinieni sunt de două feluri: celule receptoare cu conuri
(aproximativ 7x106) şi celulele receptoare cu bastonaşe (aproximativ 130x10 6)
numite aşa după forma geometrică a segmentului receptor. Celulele receptoare
cu conuri sunt responsabile de vederea diurnă (fotopică), care la om şi la unele
specii animale este colorată, iar celulele cu bastonaşe sunt destinate vederii
nocturne (scotopice) care este în alb – cenuşiu – negru. Cele două tipuri de
fotoreceptori sunt de fapt complementare, după cum se poate vedea şi din
tabelul alăturat în care sunt trecute comparativ proprietăţile lor.
Bastonaşe Conuri
Număr 130x106 7x106
Vedere nocturnă diurnă
Sensibilitate mare, exceptând roşul slabă
Acuitate spaţială slabă puternică
Variaţie spectrală vedere necolorată vedere colorată
Adaptare importantă şi lentă slabă şi rapidă
Pigment unul singur trei pigmenţi

Retina umană este sensibilă la radiaţii luminoase cu lungimea de undă


cuprinsă între 400 şi 750 nm, interval denumit domeniu vizibil al spectrului.
Din punct de vedere optic, ochiul este o succesiune de dioptrii sferici,
având următoarele proprietăţi (în absenţa acomodării):
- dioptrul aer – cornee, cu o convergenţă C  48,3 ;
- dioptrul cornee – umoare apoasă, cu o convergenţă C  - 6,1 ;
- dioptrul umoare apoasă – cristalin, cu o convergenţă C  8 ;
- dioptrul cristalin – umoare sticloasă, cu o convergenţă C  14 .
Ochiul poate fi înlocuit deci cu două sisteme optice, corneea, cu o
convergenţă de aproximativ 42 , şi cristalinul, cu o convergenţă de aproximativ
22 . O schiţă simplificată a ochiului din punct de vedere optic este reprezentată
în Fig.7.50.a
Parametrii optici ai ochiului pot fi caracterizaţi tratând toate mediile optice
ale ochiului ca şi cum ar forma o singură lentilă groasă. Un astfel de model se
numeşte ochi redus. Cel mai simplu ochi redus este format dintr-un dioptru sferic

185
Iuliana Lazăr

unic, de rază r = 5.6 mm, ce delimitează exteriorul, de mediul interior considerat


omogen, având indicele de refracţie egal cu 1.336 (Fig.7.50.b).

42 
22  5,6 mm

n=1,336 16,8 mm

6,4 mm
24 mm 22,4 mm

(a) (b)

Fig.7.50. Schema optică a ochiului. (a) modelul cu două sisteme optice,


corneea şi cristalinul; (b) ochiul redus, format dintr-o lentilă groasă

Un ochi normal, aflat în repaus, are focarul situat pe retină, astfel încât
toate obiectele situate la infinit (practic la distanţe mai mari ca 15 m) formează
imaginile pe retină fără nici un efort de modificare a convergenţei cristalinului.
Apropiind obiectul, cristalinul îşi modifică convergenţa, adică se
acomodează, astfel ca imaginea să rămână tot pe retină. Acomodarea se face
prin două mecanisme:
- modificarea mecanică a razei de curbură a cristalinului;
- modificarea indicelui de refracţie a cristalinului. Acest lucru este posibil
prin modificarea structurii lamelare a cristalinului.
Acomodarea ochiului este posibilă între un punct la distanţa maximă
(punct remotum – d > 15 m) şi un punct la distanţa minimă (punct proximum – d 
15 cm). Ochiul vede cel mai bine la o distanţă de aproximativ 25 cm, numită
distanţa vederii optime.
Din punct de vedere optic, ochiul poate avea următoarele defecte de
convergenţă (Fig.7.51):
a) ochiul miop se caracterizează prin aceea că imaginile nu se formează
pe retină, ci în faţa ei. El nu poate vedea obiecte mai depărtate decât punctul său

186
Biofizică – Noţiuni de optică. Ochiul uman

remotum care este la o distanţă mică (de câţiva metri, în funcţie de gradul de
miopie). Defectul se corectează cu ochelari alcătuiţi din lentile divergente, astfel
ca imaginea finală să se formeze pe retină.

Fig.7.51

b) ochiul hipermetrop are focarul în spatele retinei. Nici acest ochi nu vede
obiectele de la infinit în stare relaxată, dar acest lucru se poate realiza doar cu
efort de acomodare. Corectarea acestui defect se poate face cu lentile
convergente.
c) ochiul prezbit este ochiul oamenilor în vârstă şi se datorează slăbirii cu
timpul a capacităţii de bombare a cristalinului. Deoarece imaginile se formează în
spatele retinei, corectarea se face cu lentile convergente ca la ochiul hipermetrop.

187