Sunteți pe pagina 1din 6
Basm

Basm

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Basmul (din sl. basnŭ: născocire, scornire), numit și poveste [1] , este alături de

povestire, snoavă și legendă, una dintre cele mai vechi specii ale literaturii orale,

semnalată încă din antichitate, răspândită într-un număr enorm de variante la toate

popoarele.

Indiferent de tip, basmul diferă de restul scrierilor fantastice, precum nuvela, prin aceea

că prezintă evenimente și personaje ce posedă caracteristici supranaturale, fără a

pretinde că acestea sunt reale sau seamănă cu realitatea, miraculosul din basme purtând,

astfel, numele de fabulos și reprezentând, de fapt, un fantastic convențional, previzibil,

ce vine în contrast cufantasticul autentic modern, unde desfășurarea epică și fenomenele

prezentate sunt imprevizibile, insolite și se manifestă în realitatea cotidiană, drept o

continuare a ei.

Cuprins

Origini

Clasificare Basmul fantastic (popular) Basmul nuvelistic Basmul cult

Teoria basmelor

Basmele și psihanaliza

Basmele românești

Povești și povestitori

Vezi și

Note

Bibliografie

Legături externe

Origini

Cenușăreasa. O ilustrație din 1865
Cenușăreasa. O ilustrație din
1865

Despre originea basmelor au existat mai multe teorii, mai importante fiind: teoria mitologică, teoria antropologică, teoria

ritualistă și teoria indianistă. Mitul, istoria sacră, înscrisă în timpul "circular, reversibil și recuperabil", vorbește despre zei, despre

ființe fantastice cu abilități pentru călătorii cosmice și terestre. Basmul induce și ideea de lume repetabilă, existentă tiparîn e arhaice,

atemporale, încă de la începutul începuturilor. Unele gesturi sunt magice, cum ar fi scuipatul de trei ori în urmă; la fel, petele de

sânge de pe batistă pot arăta că fratele de cruce este mort. Plantele pot adăposti copii: un dafin are în el o fată care iese doar noaptea

pentru a culege flori. Zmeii sau balaurii aleargă după carne de om sau o miros de departe când se întorc acasă și aruncă buzduganul

de la distanță. Unele pedepse, cum ar fi aceea de a decapita persoana și a o arde, aruncând cenușa în patru direcții, sunt de certă

inspirație arhaică, din comunitățile primitive. [2]

Relația dintre basm și mit a fost stabilită de frații Grimm, de Wesselski și de Propp: basmul are ca sursă certă de inspirație mitul, iar

cele două specii au existat de la început la popoarele arhaice, uneori confundându-se. Cu timpul, însă, mitul a pierdut importanța pe

care o avea prin "degradarea sacrului" și transformarea lui în profan [3] , zeii și eroii mitici fiind înlocuiți cu personaje umane, cu puteri

însă supranaturale, în basmul fantastic, sau cu personaje comune, în cel nuvelistic. Pe această pantă a desacralizării, zeitatea supremă

a pădurii devine Strâmbă-Lemne, adică un personaj cu puteri specifice mediului în care trăiește; foarte băutor, devine Setilă, în timp

ce zeul ubicuu, uriașul care pășește de pe un munte pe altul, devine Munte Vânăt, avînd capacitatea de a fi peste tot, de a sta cu

picioarele pe lună și cu capul sub un stejar, calități pe care le întalnim la Păsări-Lăți-Lungilă.Teoriile moderne vorbesc de poligeneza

basmelor, de originea multiplă, de influențele reciproce, ca și de structurarea unei tipologii coerente a acestei specii literare.

Clasificare

După caracteristicile personajelor, specificul și tematica acțiunii, predominanța elementelor miraculoase sau a aspectelor concrete de

viață, basmele se clasifică în:

fantastice, cele mai semnificative și mai răspândite, desprinse de regulă di n mit , cu , cele mai semnificative și mai răspândite, desprinse de regulă dinmit, cu o pregnanță a fenomenelor miraculoase,

animaliere, provenite din dezvoltarea narativă a legendelor totemice despre animale, chiar despre plante sau unele , provenite din dezvoltarea narativă a legendelor totemice despre animale, chiar despre plante sau unele obiecte simbolice,

nuvelistice, având ca punct de pornire snoava, în narațiune semnalându-se o puternică inserție a aspectelor , având ca punct de pornire snoava, în narațiune semnalându-se o puternică inserție a aspectelor reale, concrete de viață.

După autor, basmele pot fi

populare, creație a colectivității anonime, , creație a colectivității anonime,

culte, creație a unui autor cunoscut. , creație a unui autor cunoscut.

Basmul fantastic (popular)

Prin basm fantastic înțelegem o narațiune continuă, în general de o anumită lungime, practic întotdeauna în proză, serioasă în întregul

ei, deși umorul nu este exclus în nici un fel, centrată pe un erou sau o eroină, de regulă sărac(ă) sau nevoiaș(ă) la început, care, după o

[4]

serie de aventuri în care elementul supranatural joacă un rol important, își atinge scopul și trăiește fericit(ă) de atunci încolo.

Verosimilitatea basmului fantastic trimite spre o vreme îndepărtată, in illo tempore, când a umblat Dumnezeu cu Sfântu Pătru pă

Pământ, când erau viteji cu urieși, adică într-un timp mitic. Despre veridicitatea faptelor petrecute într-un timp atât de îndepărtat și

insondabil chiar cu percepția omului modern, există accepțiunea: "nu credea nimenea, toată lumea vede că sunt basme de pierdut

vremea, poate copiii ăștia mai mici cred că așa a fost. Nu, ce să crezi în minciuni? Niciodată n-o existat oameni care să creadă, chiar

dacă n-o știut carte." Inserția în „timpul mitic” este dată de formule inițiale și finale, care fixează timpul narativ în care se

proiectează acțiunea, iar la sfârșit închide această buclă temporală, prin revenirea întimpul real.

Formulele pot fi diversificate, uneori foarte expresive și dezvoltate, precizând și atitudinea naratorului față de faptele povestite și

caracterul lor miraculos, aproape paradoxal, dar toate au ca nucleu precizarea de ordin temporal: "A fost odată ca niciodată; că, de n-

ar fi, nu s-ar mai povesti; de când făcea plopșorul pere și răchita micșunele; de când se băteau urșii în coade; de când se luau de gât

lupii cu mieii de se sărutau înfrățindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de oca de fier și s-arunca în

slava cerului de ne aducea povești: De când scria musca pe perete,/ Mai mincinos cine nu crede." [5] . Sau o formulă de final: "Iar eu,

isprăvind povestea, încălecai p-o șea și vă spusei dumneavoastră așa; încălecai p-un fus, să fie de minciună cui a spus; încălecai p-o

lingură scurtă, să nu mai aștepte nimica de la mine cine-ascultă; iar descălecând de după șea, aștept un bacșiș de la cine mi-o da:

Basm băsmuit,/Gura i-a trosnit,/Și cu lucruri bune i s-a umplut". [6] Formulele mediane mențin discursul narativ în același timp al

fabulei, făcând conexiunea între secvențele narative, arătând durata, continuitatea, deplasarea fără sfârșit: "Și se luptară,/ Și se

luptară,/ Zi de vară până seară" sau "Zi de vară/ Până seară,/ Cale lungă,/ Să-i ajungă."

Basmul nuvelistic

Basmul nuvelistic este o narațiune cu caracter general, în care eroul este urmărit din copilărie până la o vârstă a împlinirii în viață.

Din om simplu, el ajunge împărat sau dobândește alte măriri. Eroul combină, în acest tip de basm, inteligența cu viclenia, reușind, în

cele din urmă, să depășească orice întâmplare potrivnică. Din punct de vedere al vechimii, basmul nuvelistic este mai recent decât

basmul fantastic, marcând și o anume demitizare a personajului [7] , care este ales din lumea comună. În literatura română, basme

nuvelistice populare sunt cele cuPăcală, Băiet Sărac, iar, de exemplu, basm cult esteDănilă Prepeleac, de Ion Creangă.

Basmul cult

Articol principal: Basm cult.

Paralel cu eforturile de fixare în scris a basmului popular, apare basmul cult, care preia motivele și tehnicile narative ale acestuia.

Chiar culegătorii de folclor devin povestitori, ca în cazul lui Petre Ispirescu, care actualizează și recreează basmul, păstrând funcțiile

principale, formule fixe, oralitatea, anumite expresii, dar adăugând o tentă ușor moralizatoare sau aluzii mitologice de sorginte

Basmul cult, împlinit printr-o inserție expresivă specifică stilului marilor scriitori, își armonizează structurile narative, dobândind

unitate și fluență discursivă, preluând viziunea scriitorului și integrînd teme și motive caracteristice ale operei acestuia. Scriitorul

respectă de regulă structura și tipologia basmului popular, dar poate aduce modificări ale viziunii naratorului, alternând persoana a

treia cu persoana întâi și a doua, creând o comunicare mai directă cu cititorul și dând uneori o nuanță subiectivă expunerii faptelor. În

același timp, se pot identifica particularități ale stilului, modalități portretistice și motive proprii autorului în scenariul basmului, care

îi conferă originalitate și atractivitate.

Basmul cult estompează de cele mai multe ori miraculosul și fantasticul, dându-le o mai mare verosimilitate, și în același timp reduce

caracterul convențional al unor secvențe narative, adaugîndu-le semnificații și efecte specificeliteraturii culte.

G. Calinescu numea basmul cult “o oglindire a vietii in moduri fabuloase”, “un gen vast, depasind cu mult romanul, fiind mitologie,

etica, stiinta, observatie morala etc. Caracteristica lui este ca eroii nu sunt numai oameni, ci si anume fiinte himerice, animale. […]

Cand dintr’o naratiune lipsesc acesti eroi himerici, n’avem de a face cu un basm.”

Basmul a aparut in epica populara, ulterior patrunzand si in literatura culta (in sec. al XIX-lea, in perioada de afirmare a esteticii

romantice). Specie a epicii (culte), naratiune ampla, implicand supranaturalul sau fabulosul.Personajele (oameni, dar si fiinte

himerice) sunt purtatoare ale unor valori simbolice: binele si raul in diversele lor ipostaze. Conflictul dintre bine si rau se incheie, de

obicei, prin victoria fortelor binelui. Eroul (protagonistul) este ajutat de fiinte supranaturale, animale fabuloase sau obiecte magice si

se confrunta cu un adversar (antagonistul). Eroul poate avea trasaturi omenesti, dar si puteri supra naturale (de exemplu, capacitatea

de a se metamorfoza). Clasificarea sau functiile personajelor, prin raportare la erou (in basmul popular): raufacatori (produc o dauna

care trebuie corectata de erou), donatori sau furnizori (personaje intalnite intamplator de erou, care ii daruiesc un obiect miraculos ce-

l va ajuta la nevoie), ajutoare (se pun la dispozitia eroului care duce la bun sfarsit o sarcina, cu sprijinul lor). Parcurgerea drumului

maturizarii de catre erou presupune un lant de actiuni conventionale sau momentele subiectului: situatia initiala de echilibru, intriga

(evenimentul care deregleaza echilibrul initial), actiunea de restabilire a echilibrului (calatoria eroului, aparitia donatorului si

ajutoarelor, trecerea probelor), deznodamantul (refacerea echilibrumul, rasplata eroului si pedepsirea rau facatorului).

În basmul cult, autorul preia tiparul narativ al basmului popular, dar reorganizează evenimentele stereotipe conform viziunii sale

artistice și propriului său stil. Basmul cult imită relația de comunicare de tip oral din basmul popular, ceea ce conferă oralitate stilului.

Particularitățile basmului cult:

clișee compoziționale: formule tipice (inițiale, mediane, finale);oralitate stilului. Particularitățile basmului cult: motive narative diverse: călătoria, lupta, victoria

motive narative diverse: călătoria, lupta, victoria eroului, probele depășite, demascarea și pedepsirea răufăcătorului, căsătoria și răsplata eroului etc.;formule tipice (inițiale, mediane, finale); specificul reperelor temporale (timpul fabulos, mitic) și

specificul reperelor temporale (timpul fabulos, mitic) și spațiale (tărâmul acesta și tărâmul celălalt) – sunt vagi, imaginare, redate la modul general ;răufăcătorului, căsătoria și răsplata eroului etc.; stil elaborat, îmbinarea narațiunii cu dialogul și cu

stil elaborat, îmbinarea narațiunii cu dialogul și cu descrierea;și tărâmul celălalt) – sunt vagi, imaginare, redate la modul general ; cifre magice, simbolice; obiecte

cifre magice, simbolice;redate la modul general ; stil elaborat, îmbinarea narațiunii cu dialogul și cu descrierea; obiecte miraculoase;

obiecte miraculoase;redate la modul general ; stil elaborat, îmbinarea narațiunii cu dialogul și cu descrierea; cifre magice,

întrepătrunderea planurilor real – fabulos; fabulosul este tratat în mod realist; convenția basmului (acceptată de
întrepătrunderea planurilor real – fabulos; fabulosul este tratat în mod realist; convenția basmului (acceptată de

întrepătrunderea planurilor real – fabulos; fabulosul este tratat în mod realist;

convenția basmului (acceptată de cititor): acceptarea de la început a supranaturalului ca explicație a întâmplărilor incredibile.

Teoria basmelor

Toate basmele din lume corespund unui set de scheme narative arhetipale. O clasificare extrem de precisă a fost realizată în 1910 de

folcloristul finlandez Antti Aarne (1867-1925), completată mai apoi de un american, de Stith Thompson. Clasificarea Aarne-

Thompson include azi 2 340 tipuri diferite de basme.

Folcloristul rus Vladimir Propp în studiul „Morfologia basmului“ a aprofundat structura naratologică a basmelor populare rusești.

Pornind de la clasificarea sa formaliștii ruși au dezvoltat naratologia, o știință care studiază elementele din care sunt alcătuite

narațiunile.

Criticul român de literatură, George Călinescu, a studiat basmele în studiul său „Estetica basmului“, cu rezultate mai mult decât

meritorii.

Basmele și psihanaliza

Bruno Bettelheima descris modul în care schemele narative arhetipale pot fi raportate la invarianți psihici sau psihanalitici autorizân

și o reinterpretare a conținutului lor. Recent a apărut și opera analitică a Clarissei Pinkola Estés pe un corpus de basme populare, de

fabule și de mituri, pornind de la o interpretare psihnalitică dintr-un studiu clasic al lui Carl Gustav Jung a adus o contribuție

semnificativă și o cheie de lectură contemporană. Există două categorii de basme, cele populare, care pot fi culese de un autor

oarecare sau de un folclorist sau cele culte, scrise în epoca Romantismului, după modelul basmelor populare cu spridusi. Patrimoniul

de basme europene a început să se formeze la sfârșitul secolului al XVII lea. Principalii culegători și adaptatori de basme au fost

Charles Perrault (1628-1703), Madame d'Aulnoy, în Franța, frații Jacob și Wilhelm Grimm în Germania, Alexandre Nikolaïévitch

Afanassiev (1826-1871) în Rusia.

Basmele românești

Basmele româneștiau intrat în atenția scriitorilor relativ târziu, în epoca marilor clasici și a Junimii. Atunci foarte activi în culegerea

basmelor și apoi în scrierea unor basme culte au fost scriitoriiVasile Alecsandri, Alexandru Odobescu(„Basmul feciorului de împărat

fără noroc la vânat“ din eseul „Pseudokynegetikos“),Mihai Eminescu (autorul mai multor basme originale, între care și Făt Frumos

din Tei, Cenușotca - o variantă a Cenușăresei), Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale, și puțin după aceea și Petre Ispirescu. In ultimul

timp, în România scriitorul care a publicat basme culte este Petre Crăciun (Floarea ințelepciunii și Iarba puterii, in 2002 și Basme,

Editura Zorio, 2013, Basme pentru familia mea, Ed. Zorio 2014)

Povești și povestitori

Basmele populare sunt parte a memoriei colective, a ceea ce Jung numește inconștient colectiv. Cu toate acestea primele care le-au

cules au fost femeile, deși marii povestitori europeni sunt bărbați. O perspectivă europocentristă este destul de periculoasă deorece

există foarte multe basme și în afara spațiului european, basme arabe (culese în ciclul O mie și una de nopți), basme persane, basme

africane, basme chinezești, basme coreene sau basme japoneze.

Vezi și

Note

2. ^ Hadrian Soare, Gheorghe SoareLimba și literatura română - îndrumător pentru manualele alternative, Editura Carminis, Pitești, 200

3. ^ Mircea Eliade, Sacru și profan

4. ^ Alexander H. Krappe,The Science of Folklore[1930], The Northon Library, New.York. 1964. p.1.

6. ^ D. Stăncescu

7. ^ Hadrian Soare, Gheorghe SoareLimba și literatura română - îndrumător pentru manualele alternative, Editura Carminis, Pitești, 2002

Bibliografie

Vladimir Propp, „Morfologia basmului“, ed. Points-Seuil, Parisalternative , Editura Carminis, Pitești, 2002 Bibliografie Bruno Bettelheim, „Psihanaliza basmelor“, ed. Gallimard,

Bruno Bettelheim, „Psihanaliza basmelor“, ed. Gallimard, ParisPropp, „Morfologia basmului“, ed. Points-Seuil, Paris Marie Louise Von Franz (eleva lui Carl Gustav Jung),

Marie Louise Von Franz (eleva lui Carl Gustav Jung), „Interpretarea basmelor“, „La fontaine de Pierre“, ParisBettelheim, „Psihanaliza basmelor“, ed. Gallimard, Paris Carl Gustav Jung, „Vise. Gânduri. Amintiri“. Carl

Carl Gustav Jung, „Vise. Gânduri. Amintiri“.basmelor“, „La fontaine de Pierre“, Paris Carl Gustav Jung, „Arhetipurile și inconstientul

Carl Gustav Jung, „Arhetipurile și inconstientul colectiv“Paris Carl Gustav Jung, „Vise. Gânduri. Amintiri“. Carl Gustav Jung, In lumea arhetipurilor Ion Pachia

Carl Gustav Jung, In lumea arhetipurilorGustav Jung, „Arhetipurile și inconstientul colectiv“ Ion Pachia Tatomirescu, Dicționar estetico-literar,

Ion Pachia Tatomirescu, Dicționar estetico-literar, lingvistic, religios, deteoria comunicației Aethicus, 2003, pp. 50 – 53. Dicționar estetico-literar, lingvistic, religios, deteoria comunicației Aethicus, 2003, pp. 50 – 53.

George Călinescu,Estetica basmului , București, Editura pentru Literatură, 1965. Estetica basmului, București, Editura pentru Literatură, 1965.

,

Timișoara, Editura

Anghelescu, M. Apolzan, N. Balotă, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Gh. Ceaușescu, M. Duță, R. Hîncu, A. Mitescu,M.

M.

G.

Muntean, M. Novicov, Dinu Pillat, Al. Săndulescu, Roxana Sorescu, Marian Vasile, Ileana Verzea, Mihai Vornicu,

Dicționar de termeni literari(coordonator: Al. Săndulescu), București, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1976.

Ion Horațiu Crișan,Spiritualitatea Geto-Dacilor , Buc., Editura Albatros, 1986. Spiritualitatea Geto-Dacilor, Buc., Editura Albatros, 1986.

Basmul cu Soarele și Luna(din basmele timpului și spațiului – antologie, prefață și bibliografie de Iulian Chivu), București, Editura (din basmele timpului și spațiului – antologie, prefață și bibliografie de Iulian Chivu), București, Editura Minerva, 1988.

Legături externe

Lume frumoasă și fascinantă , 5 decembrie 2008, Jurnalul Național Lume frumoasă și fascinantă, 5 decembrie 2008,Jurnalul Național

A fost odată , 1 noiembrie 2009, Andrei Bacalu, Jurnalul Național A fost odată, 1 noiembrie 2009, Andrei Bacalu,Jurnalul Național

Cum se face o poveste? , 5 decembrie 2007, Carmen Anghel, Jurnalul Național Cum se face o poveste?, 5 decembrie 2007, Carmen Anghel,Jurnalul Național

Povestitorul sau omul orchestră , 5 decembrie 2007, Loreta Popa, Jurnalul Național Povestitorul sau omul orchestră, 5 decembrie 2007, Loreta Popa,Jurnalul Național

EDIȚIE SPECIALĂ/Povești de la Moș Nicolae , 4 decembrie 2008, Carmen Anghel, Jurnalul Național EDIȚIE SPECIALĂ/Povești de la Moș Nicolae, 4 decembrie 2008, Carmen Anghel,Jurnalul Național

Povești de Moș Nicolae , 4 decembrie 2007, Carmen Anghel, Jurnalul Național Povești de Moș Nicolae, 4 decembrie 2007, Carmen Anghel,Jurnalul Național

Povești de Moș Nicolae , 5 decembrie 2007, Daniela Cârlea Șontică, Jurnalul Național Povești de Moș Nicolae, 5 decembrie 2007, Daniela Cârlea Șontică,Jurnalul Național

Literatura pentru copii în România

Cine mai scrie povești româneșt i , 12 ianuarie 2009, Florentina Ciuverca, Evenimentul zilei Cine mai scrie povești românești, 12 ianuarie 2009, Florentina Ciuverca,Evenimentul zilei