Sunteți pe pagina 1din 27

TEHNICA JOCULUI

DE HANDBAL
TEHNICA JOCULUI DE HANDBAL

Prin tehnica jocului de handbal, se intelege totalitatea deprinderilor motrice specifice, care
tin cont de regulile privind manevrarea mingii si miscarile jucatorului, cu scopul de a atinge
eficienta maxima in joc.

Atunci cand ne referim la tehnica jocului de handbal utilizam de obicei notiunile de


elemente tehnice, procedee tehnice, stil si maiestrie tehnica.

Elementele tehnice sunt categorii generale de miscari care faciliteaza rezolvarea scopului si
a normelor globale ale jocului in conformitate cu regulamentul de concurs. Sarcinile globale ale
jocului sunt usor identificabile in fazele de atac si de aparare: recuperarea mingii, trecerea in atac,
finalizarea, pierderea posesiei mingii, replierea si apararea in sistem. Aceste sarcini globale (pe
faze) sunt rezolvate prin anumite elemente tehnice distincte. Exemple: recuperarea mingii
presupune: prinderea, blocarea, deplasarea in aparare etc; atacul presupune: pasarea, driblingul,
aruncarea la poarta etc.

Elementele tehnice au o definitie abstracta si strict delimitata de sarcinile


globale ale jocului.

Elementele tehnice ale jocului de handbal sunt:

• pozitia fundamentala;

• miscarea in teren;

• tinerea mingii;

• prinderea mingii;

• pasarea mingii;

• driblingul;

• fentele sau miscarile inselatoare;

• aruncarea la poarta;

• scoaterea mingii de la adversar;


• atacarea adversarului aflat in posesia mingii;

• blocarea aruncarilor la poarta;

• elementele tehnice specifice portarului.

Conditiile de joc ce apar sau in care sunt aplicate elementele tehnice (atac aparare), au
condus la formarea si perfectionarea unor procedee tehnice concrete (operationale) pentru
rezolvarea respectivelor sarcini.

Procedeul tehnic se distinge in primul rand prin structura motrica de


organizare interna, invatata si perfectionata pana la automatism in cadrul procesului
de instruire.

Procedeele tehnice au o structura simpla sau complexa.

Procedeele tehnice simple sunt gesturi motrice a caror functie de executie se incadreaza
in trei faze (momente) distincte: pozitia initiala, miscarea propriu-zisa si pozitia finala.

Este bine de retinut ca ritmul de executie al acestor faze este foarte important pentru frumusetea,
corectitudinea si eficienta procedeelor.

in jocul de handbal procedeele simple apar numai atunci cand opozitia adversarului este
inexistenta (pasa de deasupra umarului, driblingul etc.) sau in momente fixe ale jocului (aruncarile
libere, de pedeapsa, de la margine etc).

Procedeele tehnice complexe au o mai mare frecventa de utilizare in jocul de handbal,


structura motrica a acestora leaga doua sau mai multe procedee simple. Datorita opozitiei
adversarului, unele secvente isi pierd caracterul invariabil (standard), fiind executate cu un alt ritm
de executie, cu intreruperi, cu introducerea altor acte motrice (fente) cu indici avansati de viteza sau
de forta, cu solutii creative personale sugerate de situatia de moment.

Exemple: dribling aruncare, fente de pasa - aruncare etc.

Stilul tehnic - in momentul in care particularitatile individuale (dimensiuni


corporale, antropometrice, calitati motrice, atitudinea, trasaturi de personalitate),
intervin si se impun cu pregnanta in una, mai multe sau in toate secventele modelului
de executie respectivul procedeu devin stil tehnic. Nu trebuie sa confundam stilul cu
miscarile incorecte si incoerente de executare a unui procedeu.

Stilul tehnic apare atat in efectuarea procedeelor simple cat si in cele complexe. Astfel
procedeele simple pot fi diferite ca stil prin ritmul de executie, prin utilizarea lor inselatoare, prin
implicarea unor insusiri corporale (robustetea etc), prin manevrarea neobisnuita a mingii, iar
procedeele tehnice complexe prin prelungirea sau scurtarea fazelor de executie, prin fente. Stilul
tehnic poate caracteriza chiar si comportamentul tehnic al unei echipe. Exemplu: scoala afro-
asiatica adopta stilul tehnic al inaltei maiestrii tehnice si a actiunilor tactice purtate in regim de
viteza, spre deosebire de echipele nordice care adopta un stil tehnic adaptat la insusirile
fizice (robustete, talie viguroasa) pe care le au. Stilul tehnic este adanc implementat si in tactica,
fiind vorba aici si de actiuni individuale subordonate gandirii.

Maiestria tehnica caracterizeaza doar jucatorii cu o inalta capacitate tehnica


achizitionata in decursul timpului. Ea este rezultatul instruirii (colective si
individuale) la care se adauga si „vocatia' pentru joc.

Criteriile dupa care se poate aprecia inalta maiestrie tehnica sunt:

• numarul de elemente si procedee tehnice de atac si aparare achizitionate si usurinta cu care


sunt aplicate in rezolvarea sarcinilor de joc;

• acuratetea, virtuozitatea , precizia si eficienta cu care se executa in conditii grele de joc;

• stabilitatea cu care se executa in conditiile aparitiei unor factori perturbatori: opozitia


adversarului, oboseala, stresul, incordarea nervoasa etc;

• priceperea de a alege, regla si schimba fazele de executie a procedeelor tehnice in functie de


reactiile adversarului.

1. SISTEMATIZAREA ELEMENTELOR TEHNICE

Pe langa sistematizarea clasica a elementelor tehnice, realizata de prof. I.K. Ghcrmancscu,


se poate oferi si o alta clasificare, in functie de situatiile tactice ale jocului de handbal, atacul si
apararea.

Tehnica jocului in atac:

• pozitia fundamentala de atac;

• miscarea sau deplasarea in teren;

• tinerea mingii;

• prinderea mingii;

• pasarea mingii;

• conducerea mingii;

• aruncarea la poarta;

• fentele sau miscarile inselatoare.


Tehnica jocului in aparare:

• pozitia fundamentala de aparare;

• deplasarea in aparare;

• atacarea adversarului cu corpul;

• scoaterea mingii de la adversar;

• blocarea aruncarilor la poarta.

Tehnica portarului:

• pozitia fundamentala; deplasarea in poarta; prinderea mingii; degajarea mingii; respingerea


mingii cu bratele; respingerea mingii cu picioarele; plonjonul; miscarile inselatoare.

3. POZITIA FUNDAMENTALA

Ca in orice alta ramura de sport si in handbal jucatorul adopta in diferite faze ale jocului o
pozitie caracteristica, denumita pozitia fundamentala, din care el este capabil sa execute cu
maxima eficacitate miscarile cerute de situatia respectiva. Pozitia fundamentala il ajuta pe jucator in
executarea miscarilor specifice jocului de aparare si chiar in cele de atac.

3.1. POZITIA FUNDAMENTALA PENTRU JOCUL DE APARARE

Sarcina principala a aparatorului este aceea de a impiedica prin toate mijloacele permise de
regulamentul de joc inscrierea de goluri in poarta proprie. Pentru aceasta el va trebui sa fie
preocupat in timpul jocului de marcarea adversarului, blocarea aruncarilor la poarta, inchiderea
patrunderilor spre poarta si colaborarea cu portarul.

Atunci cand se gaseste in asteptarea actiunii adversarului sau direct, aparatorul departeaza
picioarele cu 40-50 cm. unul fata de celalalt, avand genunchii usor indoiti, spatele rotund, bratele
indoite din coate si putin departate de corp privirea indreptata inainte, spre adversar, greutatea
corpului este egal repartizata pe ambele picioare, asigurandu-se astfel un echilibru stabil corpului.
Metodica invatarii

Pozitia fundamentala pentru jocul in aparare se invata usor de catre incepatori inca de la
primele lectii, prin folosirea urmatoarelor exercitii:

• jucatorii se deplaseaza in mers, in alergare cu joc de glezne sau in alergare usoara, la semnalul
antrenorului ei se opresc brusc si adopta pozitia fundamentala de aparare.

• jucatorii executa sarituri ca mingea, iar la semnal se opresc in pozitia fundamentala de


aparare.

• jucatorii se deplaseaza in alergare inainte, inapoi sau lateral, orientati fiind cu


fata spre antrenor. Acesta indica prin ridicarea bratului in sus momentul opririi jucatorilor din
deplasare si luarea imediata a pozitiei fundamentale, dupa care, printr-un alt semn conventional
facut cu bratul, indica jucatorilor noua directie de deplasare.

3.2. POZITIA FUNDAMENTALA PENTRU JOCUL IN ATAC

In atacul pozitional se observa o pozitie specifica de lucru pe care o numim pozitia


fundamentala pentru jocul de atac. Aceasta pozitie nu difera prea mult de cea specifica jocului de
aparare, fiind si ea usor de invatat.

Jucatorul care asteapta sa primeasca mingea se gaseste orientat cu fata catre coechipierul
de la care o va primi. Piciorul opus bratului de aruncare este departat de celalalt la aproximativ 30-
40 cm. si dus inainte.

Genunchii sunt usor indoiti si impinsi din glezne inainte. Trunchiul este putin flcxat pe
bazin, iar spatele rotunjit. Bratele sunt indoite din coate si indreptate in directia de primire a mingii.
Aceasta pozitie, cu mici modificari este pastrata si dupa prinderea mingii, ea constituind pozitia de
plecare (de baza) in vederea pasarii ulterioare a acesteia.

Metodica invatarii

Pentru invatarea pozitiei fundamentale de atac, se pot utiliza exercitiile prin care se invata
pozitia fundamentala de aparare, iar perfectionarea ei se face odata cu invatarea prinderii, tinerii
si pasarii mingii.

MISCAREA IN TEREN

TINEREA, PRINDEREA SI PASAREA MINGII

DRIBLINGUL

FENTELE SAU MISCARILE INSELATOARE

ARUNCAREA LA POARTA

TEHNICA APARATORULUI

SCOATEREA MINGII DE LA ADVERSAR


BLOCAREA ARUNCARILOR LA POARTA

ATACAREA ADVERSARULUI AFLAT IN POSESIA MINGII

TEHNICA PORTARULUI

4. MISCAREA IN TEREN

Miscarea in teren cuprinde procedeele tehnice pe care jucatorul Ic foloseste pentru a se


deplasa in vederea manuirii mingii, pentru a initia si finaliza atacurile cit si pentru realizarea fazei
de aparare.

Astfel exista procedee de deplasare in teren specifice jocului de atac sau jocului de aparare, cat si
comune celor doua faze.

Dintre cele mai importante amintim:

Alergarea tropotita

Acest procedeu de alergare serveste jucatorului pentru intrarea in cel mai scurt timp in viteza
maxima de deplasare. Se foloseste la pornirile de pe loc si la accelerarile bruste efectuate din
alergare ceva mai lenta.

Alergarea lansata

Acest procedeu de miscare in teren reprezinta o alergare cu pas intins, executata in mod relaxat si
economic. Ea urmeaza de obicei unei alergari tropotite.

Alergarea cu spatele

Este intrebuintata de catre jucatorii echipei care se retrag in aparare. Ea ofera aparatorilor
posibilitatea pastrarii permanente a contactului vizual cu adversarii, permitand observarea
intentiilor de atac ale acestora, anticipand planul lor tactic, evitand astfel situatii neprevazute.

Deplasarea cu pasi adaugati, lateral, oblic inainte si inapoi.

Miscarea de translatie a aparatorilor pe semicercul de la 6 metri se efectueaza de cele mai


multe ori cu ajutorul acestui procedeu tehnic.

Jucatorul din pozitie fundamentala executa deplasarea cu pasi adaugati lateral, in felul urmator: mai
intai deplaseaza lateral piciorul din directia deplasarii, apoi aduce in pozitia initiala celalalt picior si
asa mai departe.
In timpul deplasarii laterale cu pasi adaugati intreaga greutate a corpului trebuie sa fie
mentinuta pe partea anterioara a labei piciorului, pe pingea.

Talpile picioarelor se vor deplasa cat mai aproape de sol. in acest fel deplasarea centrului de
greutate a corpului aparatorului este aproape rectilinie.

Deplasarea laterala ofera aparatorului posibilitati optime de oprire, accelerare si schimbare


a directiei de deplasare in functie de actiunile derutante ale atacantului.

O cerinta obligatorie este evitarea incrucisarii picioarelor, deoarece la o miscare


neprevazuta sau la o fenta a adversarului aparatorul are posibilitati ceva mai reduse de a reactiona
in timp util.

Opririle

Opririle din alergare sunt necesare atat atacantului care doreste sa actioneze cu scopul de a
se demarca, cat si aparatorului care-1 marcheaza. Oprirea ca procedeu tehnic nu reprezinta o
dificultate in sine, fiind usor de insusit. Dezvoltarea musculaturii picioarelor pentru ca acesta sa
fie capabil sa franeze brusc, viteza de deplasare este singurele probleme metodice care se ivesc in
legatura cu acest procedeu tehnic. Oprirea se poate executa printr-o franare cu un picior, pus de
obicei pe sol, oblic si lateral, si printr-o franare pe ambele picioare. Oprirea pe ambele picioare
este precedata de obicei de o usoara saritura.

Schimbarile de directie

Schimbarile de directie pot fi facute cu scopul derutarii aparatorului sau pentru simpla modificare a
directiei de deplasare in teren a atacantului. Exista mai multe procedee tehnice de schimbare de
directie. Toate sunt necesare jucatorului aflat in lupta directa cu adversarul, mai ales cand este
marcat strans de acesta. Acestea pot fii simple sau duble.

Schimbarea simpla de directie - se executa in felul urmator: jucatorul care se deplaseaza


in linie dreapta face la un moment dat un pas oblic lateral, lasand aparatorului impresia ca se va
deplasa in continuare in aceasta noua directie. in realitate atacantul se va opri scurt pe piciorul cu
care a facut pasul oblic lateral si va impinge din el in directie opusa, directie in care isi va continua
de fapt deplasarea.

Schimbarea dubla de directie - are o executie asemanatoare cu cea descrisa mai sus, cu
deosebirea ca dupa primul pas lateral (sa presupunem ca s-a facut spre stanga) urmeaza un mic pas
oblic lateral spre dreapta, dupa care jucatorul porneste decis din nou spre stanga, incercand sa-si
depaseasca adversarul direct.

Aceste procedee tehnice se invata la inceput de pe loc, apoi din alergare usoara.
Sariturile

Sariturile sunt procedee tehnice de mare importanta atat in jocul de aparare, cat si in cel de atac.
Prinderea mingilor inalte, unele aruncari la poarta, blocarea aruncarilor si alte actiuni de joc cer
din partea jucatorului sa execute sarituri inalte. Aceste sarituri se pot executa de pe loc si din
deplasare cu bataie pe un singur picior,

sau pe ambele picioare.

5. TINEREA MINGII

Tinerea mingii este elementul tehnic cu ale carui procedee un jucator de handbal isi asigura
posesia mingii pe timpul celor trei secunde regulamentare sau pe durata de timp dintre o prindere si
o aruncare. Tinerea mingii se poate efectua cu doua maini si cu o mana.

Tinerea mingii cu doua maini

Mingea este tinuta cu doua maini in dreptul abdomenului, uneori in dreptul pieptului.
Jucatorul de handbal pentru a-si asigura posesia mingii pe timpul dintre o prindere si o aruncare o
tine cu doua maini in dreptul abdomenului, adaposlind-o de adversari.

Acesta o cuprinde cu palmele, cu degetele mult rasfirate (cele mari sunt apropiate si
orientate inapoi spre corp). Mingea nu este stransa prea tare cu degetele, iar podul palmei nu se
lipeste de ea. Din aceasta pozitie de tinere a mingii cu doua maini, jucatorul poate executa cu
usurinta toate procedeele tehnice, in mod simetric, cu mana dreapta si cu cea stanga.

Tinerea mingii cu o mana

Cele mai utilizate procedee de tinere a mingii cu o mana sunt: prin apucare si tinerea echilibrata a
mingii, intre palma si antebrat si sprijinita pe coapsa, piept sau abdomen. La jocul modern de
handbal, procedeul de tinere a mingii cu o mana prin apucare s-a raspandit foarte mult. Datorita
acestuia s-au dezvoltat numeroase alte procedee tehnice de fentare executate cu mingea ca: fentele
de pasare, si fentele de aruncare la poarta. Acest procedeu tehnic este indispensabil pentru pasarea
mingii din pronatie, ca si pentru executarea diferitelor fente de pasare si fente de aruncare la poarta.
Avand in vedere faptul ca tinerea mingii cu o mana prin apucare ofera jucatorilor largi posibilitati
de formare si dezvoltare a unor procedee tehnice complexe, apreciem ca absolut necesara
invatarea ei inca de timpuriu.

In afara acestui procedeu tehnic trebuie amintita si tinerea echilibrata a mingii. Ea este
caracteristica jocului in miscare, jocului de circulatie in viteza. Mingea este tinuta in echilibru in
timpul miscarii pregatitoare pentru aruncare, precum si in timpul executarii aruncarii. Echilibrul
de care este vorba se realizeaza datorita impulsului dinspre inainte spre inapoi, dat mingii de
mana stanga si rezistentei mainii drepte care se opune acestui impuls.

Tinerea echilibrata a mingii nu poate dura multa vreme; ea coincide cu timpul necesar
bratului pentru pregatirea aruncarii si a aruncarii propriu-zise.

Procedeele tehnice de tinere a mingii cu o mana se invata impreuna cu cele de prindere si pasare.
Demonstrarea de catre antrenor a procedeelor de tinere a mingii, explicarea amanuntita a executiei
lor, ca si a importantei invatarii lor corecte in vederea efectuarii altor procedee tehnice, si
exersarea lor analitica sau globala in timpul exercitiilor de prindere si pasare, sunt suficiente
pentru a se asigura baza acestor deprinderi motrice.

6. PRINDEREA MINGII

Prinderea este elementul tehnic cu ale carui procedee jucatorul de handbal intra in posesia
mingii trimisa de un coechipier sau interceptata de la un adversar. Prinderea mingii este un
element de baza in jocul de handbal. Astazi viteza si precizia actiunilor de joc au crescut atat de
mult, incat nu se mai poate concepe ca un jucator sa comita greseli in prinderea mingii. E bine stiut
ca prinderea poate fi usurata sau ingreuiata de anumiti factori, de care trebuie sa se tina seama atat
in joc, cat si la antrenamente. Cei mai importanti factori sunt:

• viteza de zbor si traiectoria mingii;

• pozitia jucatorului care prinde mingea fata de cea a coechipierului care paseaza;

• viteza si directia de deplasare in teren a jucatorilor;

• marcajul si incercarile adversarului de a intra in mod regulamentar in posesia mingii.

Prinderea mingii se realizeaza cu numeroase procedee executate cu doua maini si cu o mana, de pe


loc, din alergare si din saritura. invatarea procedeelor tehnice de prindere a mingii se realizeaza
concomitent cu a celor de pasare. Principalele procedee de prindere a mingii sunt:

Prinderea mingii cu doua maini in dreptul pieptului

Acesta este un procedeu tehnic de baza. Cu el se incepe de fapt invatarea prinderii mingii. Jucatorul
adopta pozitia fundamentala specifica jocului de atac si isi indreapta privirea si bratele in directia
din care va primi mingea. intreaga tinuta a corpului, a bratelor si a degetelor trebuie sa fie relaxata
in faza de asteptare a mingii. Pe masura ce mingea se apropie de jucator, acesta va intinde bratele in
intampinarea ei.
Palmele sunt orientate cu fata in jos si foarte putin inainte. Degetele sunt rasfirate. Degetele
mari sunt apropiate formand impreuna cu palmele si celelalte degete o cupa in care va intra mingea.

Prinderea mingii cu doua maini deasupra capului

Prinderea mingilor care vin din lateral

Prinderea mingii la piept;

Prinderea mingilor joase;

Prinderea mingilor care sarpe sol;

Culegerea mingilor rostogolite;

Prinderea mingii cu o mana;

Prinderea mingii de deasupra umarului;

Prinderea mingii cu o mana din lateral.

7. PASAREA MINGII

Aruncarea mingii unui coechipier si prinderea ei de catre acesta poarta denumirea de


pasa. Asadar, pasa este compusa dintr-o aruncare si o prindere. Aceasta transferare a mingii de la
un jucator la altul realizata cu ajutorul procedeelor tehnice de aruncare se mai numeste si pasarea
mingii.

Jocul modern de handbal impune cerinte extrem de mari in ceea ce priveste precizia,
siguranta, lungimea si viteza paselor, deoarece apararile din ce in ce mai bine organizate nu mai
pot fi depasite decat printr-un joc colectiv al carui element principal de legatura il constituie
pasarea mingii.

Procedeele tehnice de pasare a mingii trebuie subordonate strict tuturor principiilor de


tactica individuala si colectiva si in special principiului asigurarii mingii. in functie de situatia
tactica respectiva pasa poate fi data direct, cu bolta, cu pamantul sau precedata de o fenta, prin
urmatoarele procedee de pasare a mingii:

Pasa cu o mana de deasupra umarului:

Acesta este procedeul tehnic cel mai des folosit in jocul de handbal, deoarece el corespunde
integral cerintelor de precizie, viteza, forta si usurinta de pasare din orice pozitie.
Pentru realizarea pasei cu o mana de deasupra umarului, jucatorul foloseste aruncarea zvarlita.
Pentru a executa pasa de pe loc, jucatorul va adopta in prealabil pozitia fundamentala specifica
jocului de atac. Acei jucatori care arunca mingea cu mana dreapta vor avea in fata piciorul stang,
iar stangacii piciorul drept.

Pasa lansata inainte pe langa sold

Aceasta aruncare este asemanatoare miscarii de lansare a bilei in jocul de popice.

Pasa prin impingere

Sunt numeroase situatiile de joc cand mingea transmisa cu repeziciune de la un coechipier


la altul pentru crearea unei faze decisive, de gol. La aruncarea prin impingere faza de pregatire
este redusa la maximum, de cele mai multe ori confundandu-se chiar cu amortizarea prinderii
mingii. Pasele prin impingere se folosesc in mod deosebit pentru angajarea pivotilor si pentru
transmiterea mingii la distante scurte la atacul in circulatie.

Pasa cu doua maini de la piept

Pasa cu doua maini de la piept este de fapt realizata tot printr-o aruncare prin impingere.
Ea este intalnita in mod curent in jocul de baschet. Cu ajutorul acestei aruncari mingea poate fi
pasata repede precis si sigur.

Pasa cu doua maini de la sold

Aceasta pasa se executa in mod asemanator cu cea intalnita in mod frecvent in jocul de
rugby. Pasa cu doua maini de la sold se foloseste in handbal pentru transmiterea mingii la mica
distanta si mai ales in timpul incrucisarilor, a circulatiei in opt si in sarja rapida. Este o pasa
precisa si sigura.

Pasa cu doua maini de deasupra capului


Sunt anumite situatii cand dupa prinderea mingilor inalte este necesar sa se execute
imediat o pasa. Pentru a nu se intarzia transmiterea mingii coechipierului, prin ducerea mai intai a
mingii deasupra umarului sau lateral langa sold se foloseste pasa cu doua maini pe deasupra
capului.

Pasele speciale

Jocul de handbal prin specificului sau isi imbogateste permanent numarul de procedee
tehnice. Marirea numarului de procedee tehnice o consideram normala, daca tinem seama de
faptul ca handbalul impune cerinte extrem de ridicate, de viteza, actiuni spontane pline de
neprevazut, sau actiuni de fentare a adversarilor aglomerati in fata spatiului de poarta.

Pasa din pronatie

Acest procedeu tehnic se executa usor de catre jucatorii care au degetele lungi si pot tine
mingea cu o mana prin apucare. Pasa din pronatie reprezinta cea mai buna solutie pentru
transmiterea rapida a mingii unui coechipier apropiat, care se gaseste in partea bratului de aruncare
a posesorului mingii, mai ales in situatiile cand acesta a facut in prealabil o fenta de pasare sau
aruncarea la poarta. Procedeul isi gaseste o larga intrebuintare si in angajarea pivotilor la
semicerc.

Pasa laterala din articulatia pumnului

Jucatorii care au degete foarte lungi si pot cuprinde cu usurinta mingea pot angaja pivotii
trimitand mingea printr-o miscare de extensie a palmei pe antebrat. Procedeul acesta se executa
numai din tinerea apucata si nu poate avea ca urmare aruncari prea puternice.

Pasa inapoi pe deasupra umarului

Mingea este dusa deasupra umarului ca in miscarea pregatitoare pentru executarea unei
aruncari zvarlite.

Pasa pe la spate

Acest procedeu tehnic este precedat de o fenta de aruncare la poarta si se realizeaza prin
ducerea bratului cu mingea oblic-inapoi la nivelul soldului, mingea fiind pasata pe la spate.

Pasa pe sub picior

Acest procedeu tehnic este precedat de o fenta de aruncare la poarta pe langa genunchi si
se executa de asemenea pentru angajarea surprinzatoare si eficace a pivotilor la semicerc.
Metodica invatarii prinderii si pasarii mingii

Procedeele tehnice de prindere si pasare se invata concomitent, cu ajutorul unor exercitii


executate de pe loc, din deplasare, in grupuri mai mici sau mai mari de jucatori, in functie de
conditiile de lucru existente si de specificul echipei.

La inceputul etapei de invatare a procedeelor de prindere si pasare se vor crea conditii mai
usoare de executie. Pasele se vor executa de pe loc, apoi din deplasare in mers sau in alergare usoara.

Exercitii:

1.Pase in doi de pe loc - Varianta: - intoarcere completa 360' dupa pasa

2.Pase in doi si in trei din deplasare

3.Suveica simpla

4.Suveica dubla

5.Pase in sir cu doua mingi. Trei jucatori stau in sir, la distante egale, apoi distanta

variaza. Jucatorii de la capetele sirului obliga pe cel de la mijloc la prindere-pasare, coordonare


alternativa prin intoarcere.

6.Pase in formatie: triunghi, patrat, hexagon, cerc, etc.

7.Jocuri sub forma de concurs: 'mingea la capitan', 'cine tine mingea mai mult', stafete, etc.

8. DRIBLINGUL

Driblingul este un element tehnic care a aparut in jocul de handbal odata cu introducerea
regulii celor trei pasi si a celor trei secunde.

Cu ajutorul procedeelor de dribling, jucatorul se poate deplasa cu mingea in teren, poate actiona
ca varf de contraatac, se poate incadra in diferite actiuni colective de atac, poate patrunde spre
poarta sau actiona in vederea pastrarii mingii, atunci cand coechipierii sai sunt marcati.

Folosirea exagerata a driblingului in joc franeaza construirea fazelor de atac si


da posibilitatea apararii adverse sa se organizeze.

Driblingul simplu
Acest procedeu tehnic se executa, in limitele permise de regulament, in felul urmator: sa
presupunem ca jucatorul prinde mingea cand se gaseste in sprijin pe piciorul stang, el are voie sa
faca in continuare trei pasi cu mingea in mana, dupa care, inainte de a face cel de-al patrulea pas
va trebui sa impinga mingea spre pamant. Mingea care va ricosa din pamant va fi prinsa de j ucator.

Din clipa prinderii el poate face din nou cel mult trei pasi cu mingea in mana, dupa
efectuarea carora va fi obligat s-o paseze unui coechipier sau sa o arunce la poarta.

Daca o va impinge din nou spre pamant si o va reprinde sau o va juca intr-un alt fel inainte
ca ea sa fi fost atinsa de un coechipier, adversar sau instalatia portii, inseamna ca a comis greseala
'dublu dribling', greseala care se sanctioneaza de arbitru cu aruncare libera.

Este bine ca jucatorii sa fie obisnuiti sa execute impingerea mingii in pamant oblic inainte,
in functie de viteza de deplasare, si lateral, in afara planului de miscare a picioarelor, pentru a nu se
frana viteza si pentru a se evita greseala numita 'picior' (atingerea mingii cu piciorul considerat de
la genunchi in jos).

Driblingul multiplu

Acest procedeu tehnic permite o deplasare nelimitata a jucatorului in teren. Conceptia


moderna de joc accepta folosirea driblingului multiplu atunci cand un jucator a scapat liber pe
contraatac si se indreapta spre poarta adversa, nestingherit de aparatori, precum si in acele cazuri
cand nu gaseste pentru moment nici un coechipier liber pentru a-i pasa mingea.

Driblingul multiplu consta dintr-o serie de impingeri succesive a mingii spre sol, executate
prin apasari cu palma pe suprafata acesteia.

Daca driblingul se executa din alergare, atunci, ca si driblingul simplu, mingea este impinsa spre
sol in partea laterala a corpului, sub un unghi care este proportional cu viteza de deplasare a
jucatorului

Metodica invatarii driblingului

Insusirea driblingului simplu nu ridica greutati de ordin metodic pentru antrenor. Dupa o
sumara explicare si demonstrare a driblingului simplu, jucatorii sunt lasati sa se deplaseze liber in
teren, in grupe de cate doi-trei sau mai multi jucatori, sa-si paseze mingea unul altuia, dupa ce in
prealabil a executat dribling simplu.

Driblingul multiplu cere buna indemanare si coordonare a miscarilor. invatarea driblingului


multiplu incepe prin executarea de pe loc a unor impingeri repetate asupra mingii. Dupa aceea,
jucatorul este lasat sa se deplaseze inainte, lateral si inapoi, la inceput in mers, mai tarziu in
alergare usoara in linie dreapta, in linie serpuita si cu schimbari de directie. Pe masura ce jucatorul
obtine siguranta in conducerea mingii, va creste si viteza de deplasare in teren.
Perfectionarea driblingului se va face prin exercitii de deplasare variata in teren, in conditii
de viteza cu schimbari de directie, cu serpuiri printre obstacole, in lupta cu adversarul semiactiv si
activ, in concursuri de intrecere sub forma de stafete si in timpul jocurilor de antrenament.

9. FENTELE SAU MISCARILE INSELATOARE

Fentele sunt miscari facute de un jucator cu corpul sau cu segmentele lui, cu si fara minge,
pe loc si din deplasare, cu scopul de a induce in eroare pe adversar asupra adevaratelor intentii
viitoare. Sistematizarea procedeelor tehnice de fentare este destul de dificila, deoarece miscarile
sunt complexe, constituite de cele mai multe ori din inceputul unei miscari, intrerupte la un moment
dat si reluate cu alta executie tehnica, care la randul ei poate fi inlocuita cu executia in final a altui
procedeu tehnic.

Schimbarile de directie

Sunt procedee ale miscarii in teren care pot constitui elemente derutante pentru aparatori sau care
se asociaza cu alte miscari facute cu bratele si corpul, dand astfel nastere unui procedeu de fentare
mai complicat si mai eficace. Schimbarile de directie urmaresc in principal eliberarea atacantului
de aparatorul care-1 marcheaza strans. Mentionam in plus ca impotriva apararii om la om pe tot
terenul, schimbarile de directie, urmate de sprinturi scurte, opriri bruste si alergari de viteza
presarate mereu de alte schimbari de directie sunt mijloace de baza pentru
realizarea demarcajclor, a depasirilor aparatorilor si a patrunderilor spre poarta.

Fentele executate in atac urmaresc fie crearea unor situatii de aruncare la


poarta sau de angajare surprinzatoare a pivotilor, fie adunarea a doi aparatori in zona
unui singur atacant, fapt care are ca urmare crearea unui raport supranumeric
favorabil coechipierilor acestuia in alta portiune de teren.

Fenta simpla de pornire Acest procedeu tehnic este folosit de jucatorii din linia a doua,
atunci cand actioneaza impotriva unei aparari agresive circuland in 'opt' sau efectuand incrucisari
simple. Fenta simpla de pornire se executa de pe loc sau din usoara deplasare inainte. Pentru a
actiona decisiv spre dreapta, atacantul face mai intai un pas oblic inainte cu piciorul stang, simuland
pornirea in aceasta directie. Aparatorul va schita si el o miscare de aparare, deplasandu-se spre
dreapta. Atacantul franeaza inaintarea cu piciorul stang, din care se impinge apoi puternic catre
dreapta, directie in care isi va continua alergarea.
Fenta dubla de pornire

Pentru a deruta mai mult un aparator se foloseste fenta dubla. Se executa asemanator cu
cea simpla, cu deosebirea ca primul pas cu stangul urmeaza un nou pas cu dreptul oblic spre
dreapta dupa care pornirea se va face spre stanga, adica in directia primului pas.

Sistematizarea procedeelor tehnice de fentarc este destul de dificila, deoarece miscarile sunt
complexe, constituite de cele mai multe ori din inceputul unei miscari, intrerupte la un moment dat si
reluate cu alta executie tehnica, care la randul ei poate fi inlocuita cu executia in final a altui
procedeu tehnic.
Fenta de pasare

Tinerea apucata a mingii a favorizat aparitia a numeroase fente de pasare. Ele se executa fie
premeditat, fie ca urmare a situatiei create. in toate cazurile se cere multa indemanare si un bagaj
bogat de procedee tehnice de pasare.

Jucatorul simuleaza miscarea de aruncare a mingii spre un coechipier. Prin strangerea degetelor
pe minge, el o retine inainte ca aceasta sa paraseasca mana. Apoi, dupa ce aparatorii s-au miscat,
reactionand la fenta facuta, atacantul paseaza mingea in alta directie, folosind unul din procedeele
tehnice de pasare, adecvat rezolvarii momentului tactic respectiv. Fenta de pasare poate fi urmata
de o pasa simpla din pronatie, o pasa lansata, o pasa pe la spate sau pe deasupra umarului etc.

Fenta de aruncare la poarta

Atacantul aflat in patrundere simuleaza aruncarea la poarta cu pas incrucisati, cu pas adaugat
sau cu pas saltat, dupa care, sesizand blocajul apararii, opreste miscarea bratului, retine mingea,
franeaza inaintarea corpului cu piciorul stang si paseaza imediat coechipierului liber.

Fenta de aruncare la poarta poate fi urmata de o pasa de angajare a pivotului, de o pasa


laterala sau de o aruncare la poarta cu procedeul initial sau cu un alt procedeu. Aceasta poate fi
inceputa, de exemplu, prin simularea unei aruncari pe langa sold si continuata, daca blocajul
aparatorului advers a fost prompt, cu o alta aruncare la poarta executata pe deasupra umarului,
prin evitare cu cadere laterala etc.

Metodica invatarii fentelor

Invatarea fentelor presupune stapanirea perfecta in conditii de joc, a procedeelor tehnice cu


care se incearca inducerea in eroare a adversarului.

Nu se poate incepe invatarea unei fente de aruncare la poarta armata, de exemplu, de o angajare a
pivotului cu o pasa data pe sub picior, pana ce procedeele componente nu sunt bine insusite si
utilizate in joc.

Cand procedeele tehnice componente sunt cunoscute, se poate trece la imbinarea lor intr-o
fenta. Acest lucru se face in cadrul antrenamentelor individualizate, la inceput fara adversar, apoi
cu adversar semiactiv si coechipier activ, cu adversar sau adversari activi si coechipieri activi. in
conditii apropiate dejoc.

10. ARUNCAREA LA POARTA

Numeroase procedee tehnice de aruncare la poarta care pana nu demult au fost considerate
executii personale sau 'stiluri' ale unor jucatori cu calitati fizice deosebite, au intrat astazi in
arsenalul jucatorilor obisnuiti si sunt observate tot mai des chiar la juniori si copii.

Astazi nu se mai poate concepe un jucator de handbal care sa nu cunoasca cel putin 4-5
procedee diferite de aruncare la poarta specifice postului ocupat in echipa. Aruncarea la poarta, ca si
pasarea mingii, poate fi realizata, sub aspectul miscarii si actiunii bratului aruncator, prin zvarlire,
lansare si prin impingere.

Aruncarea zvarlita

Este procedeul care corespunde cel mai bine executarii aruncarilor la poarta. Cu acest
procedeu de aruncare se imprima cel mai bine mingii o mare viteza de zbor, se obtine o buna
precizie si se creeaza conditii de derutare a portarului, ca si al aparatorilor, prin fentele de
aruncare la poarta sau de pasare, care sunt favorizate de aruncarea zvarlita.

Aruncarile la poarta, indiferent de modul de aruncare folosit (zvarlit, lansat


sau prin impingere), pot fi executate de pe loc, din alergare, din saritura, din plonjon, cu elan cu
pasi incrucisati, adaugati si cu pas saltat.

Alegerea procedeului de aruncare este determinata de mai multi factori, dintre care citam: pozitia
jucatorului fata de poarta, relatia in care se gaseste fata de aparatori, distanta fata de semicerc,
postul ocupat in echipa ctc.

Situatiile de joc mereu schimbatoare, ca si pozitiile de aruncare care cer anumite executii
tehnice, impun cunoasterea de catre fiecare jucator a procedeelor tehnice enumerate mai sus.

Astfel vom enumera:

• aruncarea prin evitare;

• aruncarea pe la spate;

• aruncarea cu prinderea si aruncarea mingii din saritura;

• aruncarile de pe extreme din saritura si plonjon;


• aruncarea din plonjon sarit;

• aruncarea din saritura precedata de pas saltat;

• aruncarea cu fandare sau cadere laterala spre bratul de aruncare;

• alte tipuri de aruncari.

Aruncarea la poarta din saritura

Acest procedeu tehnic a aparut din necesitatea de a executa aruncari la poarta peste
aparatorii masati in fata semicercului, pentru marirea unghiului de aruncare, pentru evitarea
calcarii semicercului si pentru micsorarea distantei dintre aruncator si poarta.

Aruncarea la poarta din saritura poate fi executata cu intarziere, dand posibilitatea de a fi


observate mult mai bine miscarile portarului de catre atacant, lucru care ii ofera acestuia mari
posibilitati de derutare.

Jucatorul care se afla in patrundere spre poarta va prinde mingea, pasata de un coechipier
sau retinuta din dribling, pe piciorul drept. Aceasta ii favorizeaza aruncarea fie dupa un pas, fie
dupa trei pasi facuti cu mingea in mana.

Bataia pentru saritura se face pe piciorul stang, cu o tehnica asemanatoare sariturilor din
atletism. in urma bataii, in care laba piciorului ruleaza dinspre calcai spre varf si piciorul se
destinde din articulatii, corpul este aruncat in sus si inainte, inaltarea corpului este ajutata si de
pendularea piciorului drept, care in timpul bataii se ridica in sus cu genunchiul indoit spre piept. in
timpul inaltarii corpului, mingea se duce deasupra umarului drept, fiind sprijinita la inceput si de
mana stanga, apoi tinuta in mana dreapta, echilibrat sau prin apucare.

Cand jucatorul atinge momentul maxim al inaltarii, corpul se blocheaza in aer pentru a
oferi un punct de sprijin bratului care efectueaza miscarea propriu-zisa de aruncare. Piciorul drept
penduleaza in jos si inapoi, in timp ce bratul drept (bratul aruncator) trece inainte. Aterizarea din
saritura se face tot pe piciorul stang, adica pe piciorul de bataie.

Metodica invatarii aruncarii la poarta din saritura

Rularea labei piciorului si ridicarea bratului opus in sus se deprind cu ajutorul pasului
saltat. Pentru dezvoltarea fortei in picioare se pot face urmatoarele exercitii:

• sarituri succesive cu bataie si cadere pe acelasi picior, fara si sub forma de concurs;

• sarituri peste o banca cu bataie si aterizare pe acelasi picior;

• acelasi exercitiu, cu ridicarea bratului drept in sus;


• apoi cu ridicarea mingii deasupra umarului drept.

Pentru executarea propriu-zisa a aruncarii din saritura se vor folosi la inceput exercitii de
pasare din saritura intre coechipieri dispusi in diferite formatii. Dupa ce jucatorii au invatat sa
paseze din saritura, sunt trecuti in fata portii, unde vor arunca la inceput actionand individuali din
dribling, pe urma primind mingea de la coechipieri.

Aruncarea la poarta cu pas incrucisat

Acesta este un procedeu tehnic care permite realizarea unor aruncari puternice de la distanta.
EI trebuie sa apartina bagajului motric al jucatorilor care actioneaza la linia de 9 metri, adica al
aruncatorilor de la distanta.

Aruncarea la poarta cu pas incrucisat se executa cu o tehnica asemanatoare cu cea folosita de


atleti in aruncarea sulitei.

Jucatorul, pregatindu-se de aruncare, efectueaza o incrucisare a piciorului drept peste sau prin
spatele celui stang, dupa care isi fixeaza piciorul stang pe sol. in timpul acestor miscari facute cu
picioarele, mingea este dusa deasupra umarului, iar corpul se rasuceste spre dreapta, privirea
ramanand insa atintita inainte.

Aruncarea cu pas incrucisat poate folosi cu succes procedeele de aruncare zvarlita de


deasupra umarului, lateral pe langa umar, lateral pe langa sold si pe langa genunchi.

Aruncarea la poarta cu pas adaugat

La acest procedeu tehnic miscarile pregatitoare pentru aruncare se executa in felul


urmator: jucatorul face un pas cu stangul inainte, aduce printr-o saritura piciorul drept langa cel
stang, pe care-l muta din nou cu un pas inainte. in acest timp mingea a fost dusa deasupra umarului
drept si pregatita pentru aruncare.

Fata de aruncarea cu pas incrucisat prezinta avantajul ca in timpul pregatirii pentru


aruncare axul umerilor este paralel cu linia portii, deci procedeul ofera mari posibilitati de
observare a portarului; in schimb aruncarile nu sunt chiar asa de puternice.

Metodica invatarii aruncarilor la poarta cu pas incrucisat si pas adaugat

Invatarea acestor procedee de aruncare impune insusirea miscarilor care preced aruncarea
propriu-zisa. lata cate exercitii pregatitoare:

• alergarea cu incrucisarea picioarelor drept peste cel stang si invers.


• mers normal cu schimbarea pasului, adica cu saritura de pe stangul pe dreptul si invers;

• din mers normal, schimbarea pasului sau incrucisarea picioarelor, cu ducerea mingii deasupra
umarului drept;

• acelasi lucru cu simularea aruncarii la poarta;

• dribling, aruncare la poarta cu pas adaugat sau pas incrucisat;

• pasarea mingii in doi ,trei, din deplasare, cu aruncare la poarta cu pas adaugat, sau pas
incrucisat.

Alte tipuri de aruncari la poarta:

• aruncarea la poarta pe langa sold;

• aruncarea la poarta pe langa genunchi;

• aruncarea la poarta prin evitare;

• aruncarea la poarta din saritura cu evitare;

• aruncarea la poarta prin evitare cu plonjon;

• aruncarea la poarta pe la spate;

• aruncarea inapoi pe langa sold;

• aruncarea zvarlita prin lateral;

• aruncarea pe la spate cu pirueta;

• aruncarea la poarta cu prinderea mingii in saritura;

• aruncarea la poarta cu fandare sau cu cadere laterala spre partea bratului de aruncare;

• aruncarea cu doua maini printre picioare.

TEHNICA APARATORULUI

Cele mai multe procedee tehnice apartin jocului de atac. Jocul aparatorului este mult mai
sarac decat cel al atacantului in privinta procedeelor tehnice. Printr-un numar restrans de procedee
tehnice aparatorul trebuie sa se impotriveasca multiplelor si variatelor situatii de atac create de
adversari si sa impiedice, in ultima instanta, inscrierea de goluri in poarta proprie. Daca in jocul de
atac o imperfectiune tehnica mai poate fi corectata de jucatorul respectiv sau coechipierii sai, in
jocul de aparare orice greseala tehnica poate avea ca urmare inscrierea unui gol de catre adversari.

La baza jocului de aparare stau procedeele tehnice de deplasare in teren si in pozitia


fundamentala. Alergarea inainte, retragerea cu spatele, pornirea rapida si oprirea brusca,
intoarcerile rapide din deplasare, deplasarea laterala, iesirea la omul cu mingea si retragerea pe
semicerc, miscarea bratelor independent de cea a picioarelor, supletea in miscari sunt
indispensabile fiecarui jucator cand actioneaza in calitate de aparator.

In afara acestor procedee de miscare in teren, tehnica aparatorului cuprinde si unele strans
legate de lupta impotriva atacantului care se gaseste in posesia mingii cum ar fi: scoaterea mingii
de la adversar, blocarea aruncarilor la poarta si atacarea adversarului cu corpul.

1.SCOATERE A MINGII DE LA ADVERSAR

Se poate face din dribling (prin atac din fata, lateral si din spate),din tinerea echilibrata a
mingii, sau prin interceptie.

Scoaterea mingii prin atac din fata

Daca atacantul executa dribling in fata aparatorului, acesta are sansa sa-l deposedeze,
interpunand bratul cu palma deschisa intre mingea care sare din pamant si mainile adversarului.

Scoaterea mingii prin atac din lateral

Acest procedeu isi gaseste cel mai des utilizarea in cadrul apararii 'om la om'.

Scoaterea mingii prin atac din spate

Scoaterea mingii prin atac din spate este permisa cu conditia respectarii unor prevederi
regulamentare.

Scoaterea mingii din tinere echilibrata

Este un procedeu tehnic greu de executat, care cere multa munca pentru perfectionare, deoarece
la aplicarea lui nu se admit greseli, orice abatere de la regulament fiind sanctionata cu aruncare de
pedeapsa (7 metri).

Scoaterea mingii prin interceptie

Este un procedeu tehnic complex, care pretinde din partea aparatorului sa posede un start rapid, multa
indrazneala, precum si capacitatea tactica de a anticipa actiunile atacantilor adversi.
Metodica invatarii:

• Cate doi, fata-n fata, unul este atacant cu mingea, iar celalalt aparator. Atacantul executa dribling
din deplasare, aparatorul incearca sa scoata mingea din dribling.

• Cate doi, fiecare cu mingea, din dribling intr-un spatiu restrans se incearca scoaterea mingii.

• Acelasi exercitiu ca mai sus, dar se joaca in relatia 2:2.

• Un numar oarecare de jucatori dribleaza intr-un spatiu delimitat (spatiul de poarta). Fiecare jucator
va incerca, in timp ce dribleaza, sa scoata partenerului mingea din dribling. Jucatorul caruia i-a fost
intrerupt driblingul si a carui minge a parasit suprafata de joc, va fi exclus din joc.

• Pe lungimea terenului stau un numar oarecare de jucatori cu mingea. in fata fiecarui jucator este
plasat un aparator. Posesorul mingii va incerca sa-si depaseasca aparatorul direct in dribling, ca sa
ajunga pe partea cealalta a terenului. Aparatorul va incerca sa scoata mingea din driblingul executat
de atacant.

2. BLOCAREA ARUNCARILOR LA POARTA

La handbal apararea portii nu cade exclusiv in seama portarului. Aparatorii au sarcina sa


colaboreze cu acesta, acoperind cu corpul si bratele un colt al portii.

Mijloacele tehnice de realizare a acestor sarcini de aparare sunt procedeele de blocare a


aruncarilor la poarta. in handbalul actual trebuie sa se puna un mare accent pe insusirea temeinica a
tuturor procedeelor tehnice de blocare a aruncarilor la poarta. Aceste procedee sunt:

• blocarea mingilor inalte;

• blocarea mingilor laterale;

• blocarea mingilor joase prin fandare;

• blocarea mingii cu piciorul.

3. ATACAREA ADVERSARULUI AFLAT IN POSESIA MINGII

Aparatorul are voie sa bareze cu corpul drumul adversarului spre poarta. De asemenea ii
este permisa folosirea fortei corporale pentru impiedicarea patrunderilor sau circulatiilor libere ale
atacantului in teren. Cand adversarul direct primeste mingea, aparatorul se va deplasa inainte, il va
ataca cu un brat pe sold si celalalt pe bratul de aruncare.
Metodica invatarii blocarii aruncarilor la poarta si atacarii adversarului aflat in posesia
mingii

• Imitarea blocarii aruncarilor la poarta, prin miscari ale bratelor in diferite pozitii: sus, jos, lateral
(insotita de fandare).

• Cate doi, fata-n fata, unul fiind atacantul cu mingea, se simuleaza aruncari Ia poarta in diferite
directii si la diferite inaltimi, iar aparatorul executa miscarile corespunzatoare pentru blocare.

• Jucatorii lucreaza pe grupe in urmatoarea succesiune: atacantul paseaza aparatorului, acesta


retransmite mingea atacantului care arunca, avand partea si inaltimea dinainte stabilite, iar
aparatorul blocheaza aruncarea.

• Atacantii cu mingea in mana vor executa fenta de aruncare precedata de un elan de trei pasi.
Aparatorii vor ataca adversarul cu mingea pe partea bratului de aruncare, dupa care ambii jucatori
se retrag repetand exercitiul.

12. TEHNICA PORTARULUI

Cu tot jocul bun tehnic si tactic al apararii, echipa adversa isi creeaza pozitii de aruncare la
poarta. Daca poarta este bine pazita de un portar cu calitati si antrenat in mod corespunzator, multe
din mingile aruncate de adversar vor fi respinse.

Calmul portarului, siguranta lui in interventii, curajul si spiritul sau de sacrificiu pentru
echipa influenteaza favorabil starea de spirit a celorlalti jucatori, ii mobilizeaza la lupta.

Calitatile fizice cerute unui portar sunt: viteza sub toate formele ei de manifestare si in mod
special viteza de reactie, rezistenta specifica, indemanarea, coordonarea buna a miscarilor, forta
generala si in special forta in picioare (detenta), forta in brate si abdomen.

Calitatile morale si de vointa au un rol deosebit la portarul de handbal. Cea mai importanta
calitate este curajul. Portarul trebuie sa fie calm, sa dea dovada de multa liniste, siguranta si
stapanire de sine.Datorita faptului ca in handbal aruncarile la poarta se executa din apropiere,
cu procedee tehnice variate, portarul si-a format o tehnica speciala.

Unele procedee sunt identice cu cele analizate la tehnica jucatorilor de camp. Altele insa
sunt specifice portarului si aceste procedee sunt: pozitia fundamentala; deplasarea in poarta;
prinderea mingii; respingerea mingii cu bratul; respingerea mingii cu piciorul; plonjonul; miscarile
inselatoare; degajarea mingii.

Pozitia fundamentala

Aceasta este o necesitate, deoarece faciliteaza executarea in cel mai scurt timp a altor
miscari in vederea apararii portii.
Poate fi descrisa astfel: picioarele departate cam la latimea umerilor, greutatea corpului fiind
repartizata in mod egal pe ambele picioare si pe toata suprafata talpilor, varfurile picioarelor
orientate putin in afara, genunchii usor indoiti si impinsi inainte clin glezna, trunchiul putin arcuit
in fata iar privirea indreptata inainte spre minge, bratele indoite din coate, usor departate de corp,
palmele orientate inainte.

Deplasarea in poarta

Deplasarea se face cu pasi adaugati, in dreptul barei, adoptandu-se pozitia fundamentala


specifica apararii mingilor aruncate de pe extrema.

Prinderea mingii - se face ca la jucatorii de camp.

Degajarea mingii - se face prin aruncare zvarlita de deasupra umarului, executand o


usoara fandare pe piciorul opus bratului de aruncare.

Respingerea mingilor inalte - se face prin intinderea bratelor in directia respectiva si


lovire cu palma, concomitent cu bratele se deplaseaza si corpul in directia mingii prin impingere
puternica in piciorul opus directie de deplasare.

Mingile trimise la inaltime medie - se resping cu un brat, putand fi ridicat si piciorul de pe


acea parte.

Mingile aruncate in colturile de jos ale portii - se resping printr-o fandare laterala, iar bratul
si mana cu palma deschisa trebuie sa insoteasca piciorul pentru a acoperi cat mai mult zona.

Plonjonul si miscarile inselatoare - sunt folosite numai in situatii speciale de joc, dar nu
trebuie abuzat de aceste procedee.