Sunteți pe pagina 1din 4

George Bacovia.

-viata si opera-

George Bacovia este pseudonimul lui George Vasiliu( n. 4/17


septembrie 1881, Bacău, m. 22 mai 1957, Bucureşti), este un poet
simbolist român. Fiul comerciantului Dimitrie Vasiliu şi al Zoei Vasiliu.
Deşi a aparţinut iniţial Simbolismului, poezia sa şi-a dovedit
modernitatea şi a rezistat probei timpului, impunându-l pe poet drept
unul din cei mai mari poeţi interbelici, la egalitate cu Tudor Arghezi,
Lucian Blaga sau Ion Barbu.

La vârsta de doar 6 anu începe sa înveţe limba germană. Apoi


între 1889-1890 urmează clasa întâi la un pension din Bacău. În 1891
îl aflăm înscris la şcoala primară Domnească nr. 1 din Bacău. trei ani
mai târziu absolvă cursul primar, în luna iunie. În acelaşi an se înscrie
la gimnaziul Ferdinand din Bacău. Toamna rămâne închis o noapte
întreaga, din neatenţia paracliserului, în turnul bisericii Precista din
oraşul natal. Această întâmplare îi va inspira poezia Amurg violet,
scrisă în 1899. Anii traumatici din liceu şi atmosfera cam rece îi
inspiră un alt poem celebru, Liceu. În 1898 Îşi pune pe note câteva
poezii precum şi altele de Mihai Eminescu si Ştefan Petică. Vădeşte
mare talent la desen. Se dovedeşte foarte bun executant la vioară şi
la alte instrumente din orchestra şcolii, pe care o şi dirijează. Se
evidenţiază la gimnastică. În 1899 Obţine premiul I pe ţară la
concursul Tinerimii române pentru "desen artistic de pe natură". Îi
apare în Literatorul din 30 martie poezia Şi toate, scrisă cu un an
înainte, semnată V. George.

În 1900 se înscrie la Şcoala militară din [[Iaşi] de unde se


retrage în al doilea semestru, neputând suferi disciplina cazonă.
Compune poezia Plumb, o va finisa totuşi abia în 1902. Scrie poezia
Lacustră, desăvârşită în 1906. În 1901 se înscrie în cursul superior al
liceului Ferdinand. Absolvă liceul din Bacău în 1903. Scrie poezia
Liceu, ca răspuns la un chestionar adresat de minister absolvenţilor
din acel an, în vederea reformei învăţământului iniţiată de Spiru
Haret. Se înscrie la Facultatea de drept din Bucureşti. Citeşte într-
una din şedinţele salonului literar al lui Macedonski poezia Plumb, care
produce o puternică impresie.

În 1914 Se internează la sanatoriul Dr. Mărgăritescu din


Bucureşti. Publică în suplimentul literar al ziarului Seara. Trimite la
tipar volumul Plumb. în 1915 Editează la Bacău, în colaborare, revista
Orizonturi noi. Publică poezii, proză, recenzii, sub mai multe
pseudonime. Strânge relaţiile de prietenie cu Alexandru Macedonski.
În 1916 devine copist la Direcţia învăţământului secundar şi superior
din Ministerul Instrucţiunii. În iulie apare în librării volumul Plumb. În
timpul războiului, în octombrie, e trimis cu arhiva direcţiei sale în
evacuare la Iaşi. În perioada 1917-1919 e funcţionar în Bucureşti. În
1920 devine şef de birou cl. a III-a în Ministerul Muncii. În 1921 este
avansat şef de birou cl. I-a în acelaşi minister. Se îmbolnăveşte de
plămâni şi demisionează. Un an mai târziu se reîntoarce la Bacău. În
1924 apare la Râmnicu-Sărat ediţia a II-a a volumului Plumb. Este
numit suplinitor de desen şi caligrafie la Şcoala comercială de băieţi
din Bacău. În 1925 devine primul director al revistei Ateneul cultural.
În 1926 Tipăreşte pe cont propriu la Bacău volumul Scântei galbene.
Îi apare şi volumul Bucăţi de noapte, editat de poeta Agatha
Grigorescu. Între 1926-1928 funcţionează ca profesor suplinitor de
desen şi caligrafie la Şcoala comercială de băieţi din Bacău. În 1928
Se căsătoreşte cu Agatha Grigorescu şi se stabileşte la Bucureşti,
unde soţia sa era profesoară. În 1929 retipăreşte volumele Plumb şi
Scântei galbene sub titlul Poezii, la editura Ancora. Reapare sub
conducerea sa revista Orizonturi noi. În 1930 este numit referent la
Direcţia Educaţiei Poporului. Îi apare volumul Cu voi. Din noiembrie
1930 până în octombie 1933, locuieşte în Bacău, fără serviciu.În 1931
i se naşte unicul fiu, Gabriel, iar în 1932 Societatea Scriitorilor îi
aprobă o pensie lunară de 1000 lei. Din 1933 se stabileşte cu familia
în capitală, unde rămâne până la sfârşitul vieţii. În 1934 I se
tipăreşte volumul antologic Poezii. În 1936 george bacovia publică
volumul Comedii în fond. În 1940 i se majorează pensia acordată de
S.S.R. la 2000 lei lunar. Se înfiinţează Casa de pensii a scriitorilor, de
unde obţine o pensie de 10.000 lei lunar. În 1944 Apare volumul de
Opere, care adună toate ciclurile tiparite anterior.

În 1945 este numit bibliotecar la Ministerul Minelor şi


Petrolului. În 1946 este reeditat volumul Stanţe burgheze. E
sărbătorit de Ministerul Artelor, care-l şi angajează. În 1956 i se
publică volumul Poezii. În 1957 moare în ziua de 22 mai în locuinţa sa
din Bucureşti.

Despre George Bacovia, s-a spus iniţial că e un poet


simbolist dar criticii au remarcat ulterior că îşi depăşeşte epoca,
aparţinând poeziei române moderne. Se pare că pseudonimul său
provine din limba latină Bachus via, unde insemna Calea lui Bachus dar
are legătură şi cu denumirea orasului său natal, Bacău.

Dacă în primul său volum, Plumb, publicat în 1916, imediat după ce


carnagiul din primul război mondial se dezlănţuise, influenţa poeziei
simboliste era foarte vizibilă, abia din volumele următoare, în Scântei
galbene sau Comedii în fond, Bacovia descoperă reţeta poeziei
moderne, apropiată de proza poetică. Criticii interbelici au văzut în
Bacovia un neosimbolist (George Călinescu) sau "o bisericuţă dintr-un
lemn" (E. Lovinescu), un poet cu o materie poetică insuficientă. Abia
după cel de-al doilea război mondial poezia sa este afiliată curentelor
de gândire mai noi, fiind pusă în paralel cu teatrul absurdului (M.
Petroveanu), cu anumite curente ale modernismului poetic, cu
suprarealismul, dicteul automat, imagismul sau chiar expresionismul
dar şi cu şcoli filozofice cum ar fi existenţialismul (Ion Caraion), etc.

Astfel Bacovia devine unul dintre cei mai importanţi poeţi


români, devenind autorul care execută un uriaş salt canonic de la
statutul de poet minor la cel de autor clasic al literaturii române.