Casa mea a fost o lume aparte.

Un Univers plin de mistere în care eu mă pierdeam pe măsură ce

înăintăm. Când am văzut prima dată casa mea, am fost uimit. Reprezenta o clădire de trei etaje
construită în anii 80. Când am crescut, părinții mi-au zis că a fost vila unui savant care a la vârsta
de 60 ani a fost socoti nebun și dus la spital, după care el a evadat și a fugit în pădure. Probabil,
credeți că e ceva straniu, dar să nu ne abatem de la temă.
Părinții m-au adus în această casă miraculoasă și am văzut un labirint ce se întindea pe mile
întregi. Am devenit foarte fericit în acel moment când am realizat faptul că e casa mea. La vârsta
de un an am făcut primele mele pasuri demne pe lemnul dur al casei și am simțit cum mă
aventurez în necunoscut. Într-o zi, am observat o ușă care ducea spre cerdac și eu am avut o
dorintă astronomică de a ajunge în puncul dat. Am încercate multe metode: am plâns, n-am vrut
să mănânc, am fost enervat. Până la urmă, am izbutit să ajung acolo folosind limba gesturilor,
adăugând la asta primul meu cuvânt care, de fapt, reprezenta un verb: „să mergem”.
Aceste cuvinte au șocat părinții mei, dar oricum scopul meu primordial a fost îndeplinit. Țin
minte cum tata a deschis ușa misterioasă și noi ne-am afundat în întuneric. Parbrizele au fost
acoperite cu stofă refractoare care nu permitea penetrarea fasciculelor de lumină. Am devenit
speriat și am început să plâng, și brusc s-a aprins o lumină. Un soare deasupra mea lumina
câmpiile încăperii. Spre uimirea mea, am văzut o masă de biliard, fotolii, o scară ce permitea să
te urci pe acoperiș și încă două uși. Am fost în același timp entuziasmat, dar și enervat. Cele
două uși au fost încuiate și părinții mei nu aveau cheiele. De aceea, am uitat de ele pe un timp.
Mi-am continuat cercetările casei în baie, sufragerie, salon, cămerile de dormit. Ceea ce
vedeam eu, a fost o opurtunitate de a călători prin această lume micuță.
În baie, am testat percepția mea a temperaturii apei ce s-a sfârșit cu o tentativă de sinucidere
prin asfixiere deoarece dorind să mă apropii de apă, am căzut din mâinele părințelor.
În sufragerie, am văzut o magie întreagă. Asistam la transformarea cartofului într-un obiect de
artă culinară și pentru prima dată am văzut cum un animal care se mișca adineori devenea o
gustare franceză imobilă. Păcat de găina care am văzut-o, dar așa e natura. Momentul care îl țin
minte este atunci când eu încercam să iau cuțitul în mâini. Această încercare era urmărită de o
tentativă de a ucide găina care deja a fost ucisă. Cuțitul a căzut perpendicul în pulpa găinii. Ce
norocos am fost.
De la explorarea sufrageriei, am ajuns la analiza încăperilor precum salonul. Nu-mi plăceau.
Doream să le modelez, dar nimeni nu auzea și nu înțelegea ceea ce doream eu să zic așa că am
început să-mi umplu creierii alte idei.
La vârsta de doi ani și jumătate, eu mi-am amintit de ușele secrete ce se aflau în cerdac. Deja
puteam merge și vorbi. Am folosit capacitățile și aptitudinele mele cu scopul de a nimeri acolo
singur. Scările spre cerdac erau pentru mine o transcendere dintre două realități. Simțeam că asist
la o ceremonie spirituală când ridicam scările una câte una, pas cu pas. Am deschis ușa, și am
văzut încăperea străbătută de soare. Stofele au fost scoase. Am mers prin încăpere și am
observat o mică cutiuță încleiată de partea posterioară a mesei de biliard. Cutia a fost lipită cu o
bandă adezivă calitativă deoarece îmi era foarte greu să o dezlipesc. După ce am izbutit, am luat
cutia în mâini și am deschis-o. Am văzut trei obiecte: o foaie cu înscripții(am uitat să vă zic că
puteam citi), o fotografie și un inel. Am putut să descifrez primele cuvinte scrise „Bine ai venit”.