Sunteți pe pagina 1din 3

Descoperire fabuloasă: creierul uman este conectat cu Universul

Cercetări științifice recente au condus la concluzia extraordinară că un rol esențial în procesele


foarte fine ale gândirii îl au anumite interacțiuni de la nivelul creierului în care sunt implicate
particule cosmice din familia leptonilor. Leptonii sunt o categorie de particule elementare ușoare
din care fac parte electronul, neutrinul sau miuonul, care încă reprezintă o taină, o taină cosmică,
pentru cercetătorii fizicii particulelor. Deocamdată nu există o tehnică precisă prin care să se
poată măsura și aprecia exact rolul leptonilor în funcțiile cerebrale, dar se știe cu certitudine că
acel câmp leptonic, intuit de savanți, împreună cu câmpul magnetic, ne pune în contact direct și
permanent cu informația din întregul univers.

Cu privire la câmpul leptonic al Terrei este util să știm că el a fost localizat și că acesta are un rol
determinant în rotația pe parcursul unui ciclu de 24 de ore a tuturor câmpurilor planetei noastre.
Însăși axa de rotație a Pământului coincide cu axa câmpului leptonic. Transmiterea informației
prin câmpul leptonic este spontană și trebuie menționat că orice tip de materie este penetrată
de acest câmp leptonic. Implicațiile multiple și foarte complexe ale fenomenului continuă să
impresioneze și să incite oamenii de știință.

Este interesant că nu doar gândirea își are „baza” în câmpul leptonic, ci și clarviziunea sau
formarea zonelor biopatogene. Tot din câmpul leptonic derivă și structurarea spațiului Hartman,
a canalelor informaționale, dar și fenomenele meteorologice extreme ca tornadele sau
uraganele. Din aceleași cauze apar fenomenele enigmatice din Triunghiul Bermudelor, radiațiile
de torsiune, cutremurele, erupțiile vulcanice, fulgerele sferice (globulare), focarele (punctele) de
acupunctură… și multe altele.

În fine, spun specialiștii, majoritatea evenimentelor, fenomenelor, manifestărilor ce fac obiectul


parapsihologiei și a „misterelor ființei umane” vor putea fi evaluate și cercetate prin luarea în
considerare a câmpului leptonic și a câmpului magnetic cerebral. S-a reușit localizarea la om a
câmpul leptonic, el fiind situat de-a lungul coloanei vertebrale. Ceva mai mult, s-a descoperit că
fiecare vertebră conține un generator de leptoni, ce prezintă o formă de spirală conică…

Mai mult, fiecare câmp generator din vertebre este legat de un anumit organ. De asemenea, în
cele șapte chakra-e se află formațiuni spiralice puternice de intrare si iesire a energiei leptonice.
Organelor noastre li se „pompează” în permanență leptoni, iar încărcarea cu energie leptonică
are loc și atunci când, spre exemplu, dormim zece minute.

Leptonii conțin toată informația despre Universul material, despre trecutul, prezentul și viitorul
Universului. Se poate spune că însăși baza procesului gândirii la om este câmpul leptonic. Deși s-
a spus în secolul trecut că gândirea nu este de origine materială, totuși „imaterialitatea” gândirii
are o bază materială, un suport energetic și fizic în care se petrec procesele „imateriale”.

Cercetarea a mers și mai departe și s-a făcut încă un pas, uriaș, spre alte mistere, numite
deocamdată „câmpurile micro-leptonice”, a căror multitudine de profiluri și funcții subtile vor
avea darul de a uimi lumea științei din secolul nostru. Surprinzător și senzațional este faptul că
noi, oamenii, prin câmpul leptonic, suntem racordați în fiecare secundă a existenței noastre la
câmpul leptonic al Universului. Așa se explică unele capacități paranormale ale unor persoane
supradotate, cum sunt clarvăzătorii sau cei ce pot oferi predicții despre diferite evenimente și
care ulterior se adeveresc a fi fost uimitor de corecte.

Iată așadar că parapsihologia, fenomenele paranormale cu întregul lor lanț de manifestări


misterioase care adeseori sfidează logica, vor putea fi evaluate și deslușite. Iar afirmația că
suntem racordați la Univers prin funcțiile și energia leptonică s-ar putea, ca într-un viitor nu prea
îndepărtat, să ne modifice sau să ne transforme mai toate reprezentările cu privire la ceea ce
suntem cu adevărat – niște ființe cosmice în care se regăsește Universul așa cum noi ne regăsim
în tot ceea ce există în Univers.

Citiți și:

Somatoidele – Puntea dintre planul fizic, suflet şi spirit

Creierul uman percepe lumea ca pe un multivers cu până la 11 dimensiuni

Un singur zâmbet natural poate stimula creierul uman precum 2.000 de ciocolate!

yogaesoteric

21 septembrie 2018

S-ar putea să vă placă și