Sunteți pe pagina 1din 25

SEMIOLOGIE GENERALA

I. CATEGORII SEMIOLOGICE DE BAZĂ

I.1. PRODROM - Prodromul sau starea prodromică reprezintă stadiul de inceput in


evolutia clinică a unei boli, ce dureaza din momentul aparitiei primelor semne de boală și
se întinde până conturarea (dezvoltarea) simptomelor specifice unei boli.
- manifestările suferinței animalelor sunt neconcludente, fiind descrise de proprietar prin
sintagma „animalul nu se simte bine”.
Evolutia unei boli:
a. Sanatos
b. Perioada de latenta / invazie / incubatie – fara semen de boala
c. Perioada prodromica – apar primele semne de boala, semne generale, nespecifice
unei afectiuni; nu se poate pune diagn de boala (clinic), dar trebuie urmarit, dar
poate fi purtator si transmite boala
d. Perioada de stare clinica – cu semne specifice unei boli, care permit stabilirea
diagn.
e. Perioada terminala / finala: vindecare / cronicizare / moarte
f. Sanatos
Schema curs

I.2. SIMPTOM - Simptomul sau semnul este o manifestare (una singura) prezenta pe
parcursul unei boli.

Clasificarea simptomelor în funcție de:

 natura
FUNCTIONALE (simptom): stranut, tuse, anorexie, polidipsie, vomitare etc
FIZICE (semn) morfologica, structurala, anatomica: edem, hematom, cicatrice,
fractura, varice etc
 intindere
GENERALE –participarea întregului organism: hipertermia, transpiratia, horipilatia
LOCALE – o manifestare limitata,numite și semne de organ: vezicula, afta, abces
 după posibilitatea stabilirii diagnosticului
PATOGNOMONICE – prin care se pune diagn de boala - manifestări precise, care
definesc exclusiv o unică boală pe care o pot provoca: hiperglicemia in DZ, fractura
osoasă deschisă, semne radiologice
TIPICE / SPECIFICE – manifestări care se intalnesc constant intr-o boala sau intr-un
grup de boli cu etiologie asemanatoare (dar ptr stabilirea diagn trebuie coroborate
si cu alte semne):afta in unele viroze: febra aftoasa, stomatita veziculoasa,
stomatita papuloasa; stranutul in rinita
ATIPICE – manifestări necaracteristice/nespecifice ale unei boli, intalnite in mai
multe boli cu etiologie variata:tusea cu origine centrala -bulbară
origine extrarespiratorie – iritatie peritoneală
origine respiratorie – TBC, bronsita
DUBIOASE / CONFUNDABILE – in starea prodomica, manifestări nespecifice
 după consecventa cu care apar (prezența în tabloul clinic)
CONSTANTE – mereu prezente: suflul de stenoza orificiala si insuficienta valvulara
in boala mitrala
INCONSTANTE – manifestări neregulate: hipertermia poate fi inconstantă în boli
infecțioase, voma in gastrite
 după modul in care sunt exprimate de catre animal
DIRECTE – la locul suferintei: epistaxis, rinoragie, fractura

1
INDIRECTE – la distanta de locul suferintei: edeme declive în insuficiența cardiacă,
tahicardia in hipertiroidism, paraplegia in hernii discale
 după modul in care sunt receptionate de medic
OBIECTIVE –descoperite de examinator: valori cifrice (temperatura, frecvența
cardiacă, frecvența respiratorie), suflurile endocardice, suflurile pulmonare
SUBIECTIVE –deduse de examinator: reactia de aparare în momentul examinării
unei zone dureroase, indepartarea olecranelor in afectiuni ale toracelui inferior
 după nume proprii, regiuni anatomice
SEMNUL BABINSKI – extensie a degetelor la determinarea reflexului
plantar
SEMNUL ROMBERG – dezechilibru accentuat după acoperirea ochilor
SEMNUL BRIGHT – determinarea zgomotului de frecătură peritoneală la nivel
abominal
SEMNUL TERMOMETRULUI – termometrul prezintă sânge, mucus, etc.
SEMNUL BRAȚULUI – mănușa de explorație transrectală prezintă sânge, mucus etc.

I.3. SINDROM - grup de semne, intotdeauna acelasi, manifestate în boli cu etiologie


variata, ce alcătuiesc un tablou clinic caracteristic.

SINDROMUL DE FEBRĂ – hipertermie + modificari functionale: tahicardie, tahipnee,
transpiratie etc.

SINDROMUL DE ICTER – colorarea în galben la nivelul mucoaselor si pielii + durere
Icter hepatic (adevarat) – hepatocelular (infectios/toxic)
mecanic (litiaza biliara / tumori)
Icter hemolitic – liza hematiilor
Icter fals – alimentar / medicamentos
Diferentiere:
Icter hepatic Icter hemolitic + fals
Culoare galbena Culoare galbena
Durere Fara durere
Saruri in sange si urina Numai pigmenti: hem – nr hematii

SINDROMUL DE COLICĂ – manifestare dureroasa exprimata prin semne digestive,
nervoase, respiratorii

SINDROAME CU NUME DE PERSOANE: CUSHING – producția crescută de
glucocorticoizi la nivelul corticosuprarenalei, PARHON, HOFLUND

I.4. DIAGNOSTIC - reprezintă concluzia procesului examenului clinic, defineste starea


clinică de sanatate / de boala a animalului sanatos (apt) / bolnav (diagn de boala)

 dupa gradul de certitudine


CERT – 100%, diagnosticul este stabilit cu precizie
PROBABIL / POSIBIL – diagnostic temporar, ce necesită examene suplimentare
sau asteptare
 dupa gradul de participare a medicului
POZITIV – stabilit dupa examinarea clinica
PASIV – fara examinarea fiecarui animal in parte, ci prin asemuirea semnelor (ex:
animale care coabiteaza și prezintă semne similare)
NEGATIV –fără examinarea animalului, condamnabilă atât deontologic cât și
juridic. Este principala sursă a erorilor de diagnostic (diagn la telefon)
 dupa stadiul de cunoastere a bolii
SIMPTOMATIC – dupa semne si sindroame
TOPOGRAFIC – dupa regiunea afectata
ANATOMIC – dupa organul lezat
FUNCTIONAL – dupa functia modificata
EVOLUTIV – dupa evolutia afectiunii

2
PATOGENIC – dupa modul in care se produce boala
ETIOLOGIC – dupa cauza care produce boala

!!!! Nu ptr toate bolile se poate respecta aceasta forma de stabilire a


diagnosticului.

Diagnosticul complet: cert, pozitiv si etiologic.

 dupa metoda folosita de medic in stabilirea diagnosticului


DIRECT / PRIN DEDUCTIE –pe baza simptomelor prezente
DIFERENȚIAL / PRIN EXCLUDERE – prin eliminarea bolilor a caror semne specifice
nu sunt prezente
TERAPEUTIC – intervenția terapeutică a examinatorului ce poate oferi o
cale de determinare a diagnosticului. Nu se recomandă utilizarea abuzivă a
acestui tip de diagnosticare. (ex: tratamente abuzive cu antibiotice au dus
la fenomene de rezistență a germenilor)
IN ASTEPTARE / EXPECTATIV –prin observare, examinatorul urmărește evoluția
d. dupa procedeul administrativ utilizat
CLINIC – pe animalul viu (telul suprem)
DE LABORATOR – la animalul viu (urina, sange, tesut) sau mort (histologic)
NECROPSIC - după moarte

I.5. PROGNOSTIC – apreciere anticipata asupra evoluției bolii / bolnavului

În medicina veterinară, există două tipuri de prognostic – cel vital și cel economic
Prognosticul vital se referă la viața animalului iar cel economic se referă la
consecințele suferinței asupra scopului în care era folosit (rentabilitate, capacitate de
efort, producție de lapte, carne etc.).

Prognosticul poate fi:


FAVORABIL – se vindeca complet / isi reface capacitatea productiva
REZERVAT – salvarea animalului 80% / dar si a capacitatii de productie
GRAV – animalul ramane cu sechele (salvarea animalului 20% sanse) / mutilat
(nu este vindecat)
DEFAVORABIL – moare

3
II. METODOLOGIA EXAMINĂRII CLINICE

Examinarea clinica presupune:


 Metode de examinare: generale si special
 Intocmirea Foii de observatie clinica FOC (planul examinarii clinice)
Măsuri premergătoare examenului clinic
 Abordarea – obligatorie
 Imobilizare partiala / totala
 Contentia - facultativa

Metode de examinare clinică – sunt tehnici de culegere a datelor despre animal, dar si a
semnelor de boala, in vederea stabilirii simptomatologiei (tablou clinic al bolii).

metode generale - !!! obligatorii – I, P, P, As, Atc


metode speciale – complemetare, paraclinice

METODE GENERALE DE EXAMINARE

INSPECȚIA - prima metodă din cadrul examenului clinic prin metode generale
= constă în culegerea datelor si a semnelor despre animal cu ajutorul organelor vizual,
olfactiv și auditiv, fiind indicat să se facă la lumină naturală, simetric si comparativ.
2 ETAPE:
Inspecţia de la distanţă - se face de la 3-4 m la animalele de talie mare si de la
1-2 m m la animalele de talie mica
- se observa atat in statiune, cat si in deplasare,
- se face folosind metoda comparației, când se compară regiunile simetrice
- se inconjoara animalul o data sau de mai multe ori,
- se urmaresc:
o identificarea – specie, rasa, varsta, sex, culoare etc
o comportamentul
o habitusul (starea generala prezenta) – conformatia, constitutia, starea
de intretinere, faciesul, temperamental, atitudinile
o semnele de boala
Inspecţia din apropiere - se realizeaza din pozitia de abordare, urmărește
completarea datelor culese prin inspecția de la distanță precum și culegerea de
semne noi

PALPAȚIA – a doua metodă din cadrul examenului clinic prin metode generale
= constă în culegerea datelor si a semnelor despre animal cu ajutorul simtului palpatoriu /
tactil / pipait
- palpația se execută cu mare atenție, simetric, comparativ și cu o intensitate progresivă
(inițial superficial, apoi profund).
2 ETAPE:
P. superficială, efectuată cu pulpa degetelor sau palma (fata
dorsala/palmara/marg cubitala), prin simpla atingere a regiunii examinate sau prin
alunecare; se urmareste: sensibilitatea, umiditatea, temperatura, denivelarile,
precum și senzațiile tactile speciale (crepitații)
P. profundă, realizată cu varful degetelor, cu palma, cu podul palmei sau cu
pumnul, când se urmărește sensibilitatea și consistența unor organe localizate mai
profund;
Când se realizează palpația profundă a organelor, se numeste palpație penetrantă
- cu scopul de a stabili forma, poziția și dimensiunea organelor.
Palpația se poate realiza:
o prin alunecare,
o prin apasari din loc in loc,
o prin sucusiuni (împingeri cu palma)
4
o prin balotare (împingerea cu vârful degetelor).
În funcție de modul în care se realizează, palpația poate fi :
 manuala / directă, când între mâna examinatorului și suprafața corporală de
examinat nu se interpune vreun obiect;
 instrumentala / indirectă, când între mâna examinatorului și suprafața de
examinat se interpune un obiect intermediar (clește, pense, sonde etc).
În funcție de locul în care este practicată, poate fi palpație:
▫ externă, efectuată pe suprafața corpului animalului;
▫ internă, în cazul palpării cavităților care comunică în mod natural cu exteriorul.

PERCUȚIA – a treia metodă din cadrul examenului clinic prin metode generale
= constă în lovirea / ciocanire ritmică a unor regiuni corporale, prin care se obțin sunete
caracteristice, dependente de starea fizică a suprafețelor respective.
Sunete  prin percutie = uniforme
Zgomote  prin ascultatie = variabile

Sunetele de percutie pot fi:


 Mate – zone fara aer - matitatea femurala (muschi) + matitatea absoluta (hidrica)
 Sonore – zone cu aer (pulmon)
 Hipersonore –zone cu aer in cantitate mare si sub presiune crescută (ex. timpanismul)
 Submate – intermediare (son mat - son sonor)
 Particulare – son de oală spartă (aer care pătrunde prin orificii înguste), son metalic (de
amforă), nedefinit

Clasificarea sunetelor pe baza calitatilor (insusirilor) acestora:


 Frecventa = nr vibratii/sec
- f. mare = sunete inalte / subtiri = sonore
- f. mica = sunete joase / groase = mate
 Durata = propagarea in timp dupa o singura percutie
- s lungi = sonore
- s scurte = mate
 Intensitatea / Taria / Amplitudinea / Inaltimea = marimea vibratiei care da
putere sunetelui
- i mare (la sunetele puternice) = sonore
- i mica (la sunetele slabe, infundate) = mate
 Timbrul / Armonia / Nuanta = da posibilitatea diferentierii sunetelor cu
aceeasi tonalitate de baza
 Sonul sonor pulmonar – la animalele de talie mica si mare
(suprapunerea de vibratii suplimentare / secundare, date de specie,
talie, greutate, varsta etc):
o Timbru: timpanic / armonic – la anim talie mica
atimpanic / disarmonic – la anim talie mare
 Sonul mat: femural si hidric
 Rezonanta = presupune amplificarea sunetului (cresterea intensitatii si
duratei vibratiei) – cand zona percutata contine aer in cantitate mare
(caverne, pneumotorax, pneumopericard, pneumoperitoneu, emfizem
subcutanat, enteroaerocolie etc)

În funcție de modul cum se execută, percuția poate fi:


directă sau imediată – lovirea directă a suprafeței corporale, cu vârful
degetelui mijlociu, cu vf degeteleor 2-3-4 sau cu un instrument (ciocan de
percuție)
indirectă sau mediată, când între suprafața de percutat și elementul percutor
se interpune un obiect intermediar, care are proprietatea de a amplifica
sunetul obținut.
- digito-digitală,
- cu ciocanul şi plăcuța plesimetrică
- combinata
5
ASCULTAȚIA - a patra metodă din cadrul examenului clinic prin metode generale
= reprezintă recepționarea prin intermediul urechii, a sunetelor produse în corpul
animalelor, de ordin fiziologic sau patologic, pentru organe cu activitate motorie (pulmon,
cord, aparat digestiv).
Metodele de ascultație pot fi:
directe – prin aplicarea urechii la nivelul suprafeței corporale, prin intermediul
unui câmp de ascultație.
indirecte – prin intermediul stetoscopului

APRECIEREA TEMPERATURII CORPORALE - a cincea metodă din cadrul examenului clinic


general
Poate fi următoarea metodă utilizată după inspecție, în momentul unor suspiciuni de
boală infecto-contagioasă, ca element de triere.

Modul de apreciere al temperaturii corporale poate fi:

SUBIECTIV – direct sau indirect.


o direct - prin aprecierea temperaturii cutanate a diferitelor regiuni corporale (baza
urechilor, laturile gâtului, axilar, laturile toracelui)
o indirect - prin intermediul semnelor clinice pentru sindromul febril (transpirație,
horipilație, anorexie, somnolență, etc.) sau prin anamneză (culegerea datelor din
interogatoriul clinic cu proprietarul).

Locurile de elecție pentru aprecierea directa (subiectiva):


– la cal se palpează pavilioanele și baza urechilor, latura gâtului și a toracelui,
regiunea axilară;
– la bovine se palpează baza coarnelor și a urechilor, botul, fața laterală a gâtului și
regiunea axilară;
– la rumegătoarele mici: fața interna a coapselor, regiunea axilară, laturile toracelui;
– la suine – baza urechilor, regiunea axilară, partea internă a coapsei, partea latero-
inferioară a abdomenului;
– la câini și pisici – botul, regiunea axilară, fața internă a coapselor;
– la iepure – baza urechilor, regiunea axilară, partea internă a coapselor;
– la păsări – creasta, picioarele și gâtul;

OBIECTIV – prin intermediul termometriei:


- rectale (zonă de elecție) sau, dacă nu este posibil în zona se poate determina și
la nivel vaginal, bucal și axilar (cu adăugarea unui coeficient de corecție - pentru
vagin si pliul buccelor cu 0.1 – 0.50C, iar pentru zona axilara cu 0.8 – 0.90C). În
cazul termometrării animalelor în alt loc de elecție decât rect, se va avea în
vedere faptul că, în mod normal, temperatura în vagin este cu cca. 0,5°C mai
ridicată, iar în regiunea axilei și în cavitatea bucală este mai coborâtă decât cea
rectală. Termometrarea în cavitatea bucală impune formarea unei cute în regiunea
buccei și izolarea termometrului față de molari în acel pliu.
- cloaca (pasari)

Conditii termometrare corecta:


- termometrarea animalelor se va face după aproximativ 30 de minute după adăpare,
furajare, defecare și efort;
- locul de unde se înregistrează temperatura să nu prezinte modificări locale(inflamații,
paralizii);
- nu se vor termometra animalele după explorații rectale, clisme;
- când se repetă termometrarea zilnic, acest lucru se va face de fiecare dată în aceleași
condiții și la aceeași oră.

6
Valoarea temperaturii poate varia prin depășirea limitei superioare și poate apare la
animale cu metabolism intens (animale tinere), după efort sau nocturn. Scăderea sub
limita inferioară poate apare la animale senile (bătrâne).
Aprecierea din punct de vedere obiectiv a temperaturii corporale la animale
se face cu ajutorul termometrului de uz uman, veterinar sau a termometrelor electronice.
Termometrul de uz veterinar este alcătuit dintr-un material mai rezistent decât cel uman,
cu o formă triunghiulară pe secțiune și o limită superioară a gradației de 43-44˚C, cu o
gâtuitură la capătul opus rezervorului, unde se poate lega un fir de ață prevăzut cu o
clemă care se poate fixa pe perii din coadă.

Termometria animalelor bolnave se face de 2 ori pe zi, dimineața între orele 6-8
și după-amiaza, între orele 17-18. În cazul evoluției unor boli infectocontagioase se va
recurge la termometria animalelor la intervale mai mici, în funcție de indicațiilor
medicului veterinar. Valorile temperaturii se înscriu pe foaia de observație clinică, iar prin
unirea acestora cu o linie se obține curba termică.

Specia Valorile mai frecvente în ⁰C

Cal 37,5-38,0
Măgar 37,5-38,0
Catâr 38,0-38,5
Taurine 38,0-38,7
Capră 38,5-39
Cămilă 35-38,6
Porc 38,5-39,2
Purcel 39,5-40,0
Câine 38,5-39,0
Pisică 38,5-39,2
Oaie 38,5-39,0

SEMIOLOGIA temperaturii corporale: simptomul si sindromul termic

Simptom termic:
 hipertermie / hiperpirexie– crește peste limita superioară
 hipotermie – scade sub limita inferioară
 normotermie – valori în limitele normale
Sindrom termic:
 sindromul de febra
 sindromul de hipotermie

SINDROMUL DE FEBRA
Creșterea temperaturii peste limita superioară, apare însoțită și de manifestări de ordin muscular
(tremurături), respirator (frecvență respiratorie crescută), cardiac (frecvență cardiacă crescută), digestiv
(anorexie, constipație), urinar (scăderea cantității de urină), cutanat (horipilație) și nervoase (abatere,
convulsii, lipsă de tonus).

CLASIFICARE
dupa valoarea hipertermiei

Febra latentă – temp normală + modif functionale

Febra relativă – temp la limita superioară + modif functionale

Febra adinamică – cateva diviziuni deasupra (moderată) + modif functionale

Febra ușoară – depășirea limitei superioare cu 1 grad

Febra mijlocie – depășirea limitei superioare cu 1-2 grade

Febra mare – depășirea limitei superioare cu cu 2-3 grade

Febra foarte mare – depășirea limitei superioare cu peste 3 grade

7
8
dupa durata febrei
 Febră efemeră –câteva ore - 2-3 zile
 Febră acută – max 1 sapt
 Febră subacută – 2 sapt – 1 luna
 Febră cronică – luni de zile
dupa aspectul aspectul curbei termice
 Febră continuă (in platou)– variația zilnică < de 1 grad (pneumonia lobara cal,
caine)
 Febră remitentă (in dinti de fierastrau) – variația zilnică > de 1 grad
(bronhopneumonia bovina)
 Febra recurenta (ondulata) – alternari perioade febrile cu perioade normale (TBC,
boli recidivante)
 Febra intermitenta – cu puseuri febrile scurte si la intervale mari de timp (stari
piemice = infectie generala a organismului)
 Febră atipică – curba termică nu respectă nici un model
dupa origine
 Febră aseptică – produsă de medicamente, proteine (vaccinuri, seruri, arsuri), de
tip nervos, de anumite alimente
 Febră septică – produsă de bacterii, virusuri, paraziti

SINDROMUL DE HIPOTERMIE
Reprezintă scăderea temperaturii corporale + modificarea marilor funcții (prognostic
grav).
Poate apare în colaps, comă, hemoragii masive, uremie, paralizie, intoxicații , îngheț,
etc.

9
METODE SPECIALE / COMPLEMENTARE DE EXAMINARE

Metodele speciale de examinare:



Fizice

Chimice

Biologice

METODE FIZICE (mii)

1. Măsurători – lungime, înălțime, lățime, temperatura, greutate, tensiune, frecvența


cardiacă, frecvența respiratorie
2. Tehnici fizice de laborator: Ht, VSH, nr cel albe, nr cel rosii
3. Sondaje / cateterisme - introducerea unor tuburi flexibile (sonde/catetere) prin
canale normale sau patologice
4. Punctiile exploratoare (centeze) – inteparea unor tesuturi sau organe cu ace
trocare (cecocenteza, ruminocenteza, toracocenteza
5. Deschiderile (tomiile) – unor cavitati sau organe (laparotomia, ruminotomia)
6. Raclajul – la piele / chiuretajul – la mucoase – razuirea pielii sau mucoasei unei
cavitati naturale (uter) sau patologice
7. Biopsia - recoltarea de fragmente de țesut din zonele modificate pentru examen
histopatologic
8. Electrografiile – captarea si inregistrarea grafica a biocurentilor produsi de unele
organe sau tesuturi: EKG, EEG, EcoG, EMG etc
9. Electroforezele – separarea fractiunilor proteice serice, musculare etc, printr-un
camp electrostatic
10. Tehnici imagistice – receptioneaza, proceseaza si stocheaza imagini
 Tehnici care capteaza radiatii (neinvazive)
Fotografia (clasica / digitala) – aspecte macro si micro
Inregistrarea video (clasica / digitala) – aspecte semiologice
Microscopia (optica / electronica ...)
Endoscopia (cu endoscop clasic / optic / cu videopilula)
Termografia (pe film termografic / cu sistem digitalizat)
 Tehnici care emit si capteaza radiatii (unele f invazive)
Ultrasunete – ecografia: externa, endoabdominala, endovasculara, tehnica
Doppler ....
Radiatii ionizante (X, gamma)- tehnici radiologice:
Rontgendiagnostic – radiografie Rx
Tehnici tomografice – tomografie CT
Medicina nucleara - scintigrafie
Rezonanta protonilor de H sub actiunea unui camp magnetic si de
radiofrecventa RMN / IRM / MRI

METODE CHIMICE (mii)

 calitative = prezența sau absența unui component (proteinurie, glucozurie)


 cantitative = masurarea unui component (glicemie, uremie)

METODE BIOLOGICE (mii)

 m microbiologice
 m imunologice
 m experimentale
Metode ce permit identificarea agenților etiologici.

10
***
ENDOSCOPIEREA
-tehnica de explorare vizuala a interiorului unui organ cavitar (stomac, colon), a
unei cavitati (abdomen) sau conduct (uretra, esofag) cu ajutorul unui aparat numit
endoscop sai fibroscop (cu fibra optica).
Scop:
-diagnostic – inspectie + biopsie
-terapeutic – chirurgie endoscopica (ablatie de polipi)
Denumire:
Ap digestiv – oroscopie (stomatologie, faringoscopie, gastroscopie, ruminoscopie,
duodenoscopie, colonoscopie, rectoscopie
Ap respirator – rinoscopie, laringoscopie, traheoscopie, bronhoscopie
Cavitati – toracoscopie, laparoscopie, artroscopie
Ap urinar – uretroscopie, cistoscopie
Ap genital – colposcopie (uter + vagin)
Endoscopia capsulara – videocapsula
-2001 medicina umana
-metoda scumpa, cu utilizare limitata la tubul digestiv – recomdata ptre intestinul
subtire (e greu de investigat cu endoscopia clasica)
-videocapsula contine: 1-2 camere de luat vederi la capete, baterii, sursa de
lumina, antena
-videocapsula e de unica folosinta
-imaginile se transmit la un sistem de receptie care e fixat pe abdomen ca o
centura
-se inregistreaza 2-3 imag / sec, in total 60.000 pe tot tubul digestiv

TERMOGRAFIA
-tehnica de investigare si masurare a radiatiilor termice (IR infrarosii) emise de un
organ sau tesut bolnav la nivelul pielii
-termograf cu film sensibil la IR sau digitalizat (fara contact)
-termograma = harta color a distributiilor termale
-in medicina veterinara – aparat locomotor, dermatologie, oncologie mamara
Caldura cutanata depinde de fluxul sangvin local = zone / pete calde
 afectiuni circulatorii prin cresterea cantitatii de sange: inflamatii,
traumatisme, tumori (mamotermografia), dupa efort - congestii
 afectiuni circulatorii prin scaderea cantitatii de sange: tulburari de nutritie
si metabolism (atrofii, distrofii, ischemie, infarct, necroza)
 monitorizarea terapiei
De obicei nu se stabileste diagnosticul de boala, ci localizarea afectiunii.

 ECOGRAFIA
 RADIOLOGIA
o Radiodiagnostic
- Radiografie
- Radioscopie
o Radioterapie
 SCINTIGRAFIA (medicina nucleara)
 COMPUTER TOMOGRAFIA CT/TC
 REZONANTA MAGNETICA NUCLEARA RMN / MRI / IRM
IRM/MRI-Imagistică prin Rezonanță Magnetică/Magnetic Resonance Imaging
RMN/MNR- Rezonanță Magnetică Nucleară/Magnetic Nuclear Resonance

11
ECOGRAFIA = metoda inofensiva, prin utilizarea ultrasunetelor
-Utilizata in scop:
- diagnostic - ecografia + tehnica Doppler (examinarea vaselor sangvine in miscare)
- terapeutic – spargerea calculilor sub ghidaj ecografic (avand la baza efectul de
ecou/reintoarcere a ultrasunetelor)

Proprietăți fizice ale ultrasunetelor


ultrasunete=vibrații mecanice-identice cu vibrațiile sonore, dar care au o frecvență
ce depășește posibilitățile de percepție ale urechii omului, adică peste 20.000 Hz/ 20
KHz(animale-cutremur)
Nu se propagă în vid.
Viteza de deplasare depinde de mediul străbătut, de temperatură.
-lungime de undă, intensitate, energie
-se propagă în linie dreaptă în mediul omogen
-în mediul eterogen se reflectă ca și sunetele(ecou)

Componente
-sonda(transductor)-produce ultrasunete prin fenomenul piezoelectric(deformarea unui
corp sub acțiunea unui câmp electric)
-diverse dimensiuni și frevențe
-display-cu sistemul de modulare(calculator)
-după modalitatea de afișaj ecografia poate fi:
-uni sau monodimensională(eco 1D): la porci grași
-bidimensională(eco 2D)=tomografie cu ultrasunete(nodul tiroidian)
-ultimele tipuri-3D sau 4D(tridimensională+în culori+mișcare)(fetus)

Pregătirea animalului pentru:


Ecografierea externă(abdominală)
-post furajer
-fără gaze la nivelul tubului digestiv
-vezica urinară-cu lichid sau administrat lichide
-poziția animalului
-zona tunsă/rasă
-gel ecografic
Ecografie endoabdominală-la rect, colon, vagin
Ecografie endovasculară-la artere, vene(tumori)

Interpretarea imaginii (carte)


-după ecodensitate(ecogenitate)-intesitate:
a)hiperecogen=alb-ultrasunetele sunt reflectate în totalitate(grăsime, oase, litiază)
b)ecogen=gri deschis(reper ficatul)
c) hipoecogen=gri închis(rinichi, mușchi)
d) anecogen=fără ecou=negru-ultrasunetele sunt absorbite(lichidele: ex. urina cu calculi)
Efecte:
Termice:
-la animalele gestante în prima etapă(nidația)
-în timpul ultrasonoterapiei(ex. litiaza)
Mecanice:
-distrugere de molecule(liză celulară)
-fenomenul de cavitație-bulele de gaz care se găsesc în mod normal în țesuturi se
sparg la acțiunea US-producând cavități organe-risc în terapia cu US
Chimice: oxidare și denaturare proteică

Nu interesează tehnica, interesează interpretarea.

12
Tehnica/Ecografierea Doppler
-principiul Doppler=ultrasunetele reflectate de un corp în mișcare, se întorc la
sondă(transductor) sub forma unui ecou, dar cu o frecvență diferită, față de cea
inițială(tehnica folosește cel puțin 2 transductori separați)
-acest pricipiu este utilizat pentru examinarea:
-circulației sanguine(deplasarea sângelui)
-mișcarea pereților vaselor de sânge
-diferențierea arteră-venă
-examinarea cavităților cardiace
-tehnica alb-negru și color
-4 tipuri de aparate: pentru cord, sistemul vascular periferic, abdominal, examen
transvaginal
-se poate analiza și forma undei pulsatile.

TEHNICILE RADIOLOGICE - Radiații ionizante


Radiodiagnostic:
 Roentgendiagnosticul - X
 Tomografia - X (produsă de electron)
 Scintigrafia – Gamma (produsă de nucleu) și beta
-tehnici cu risc, unele foarte invazive

RADIOLOGIA = știința care se ocupă cu studiul radiațiilor


a) Fotonul = cuanta(particulă energetică) asociată câmpului electromagnetic (undei)
-este particula fundamentală a luminii și a altor radiații electromagnetice(x, gama)
Materia a existat dintotdeauna, combinațiile ei în diverse structuri sunt trecătoare,
au un timp de viață limitat.

Radioactivitatea=proprietatea unor nuclee de a emite spontan radiații nucleare până când


devine un nucleu stabil
1. Radiația alfa
2. Radiația beta
3. Radiația gamma

-radiații alfa și beta=radiații corpusculare(pierdere de materie sub formă de substanță)


-radiația gamma=radiație electromagnetică(foton)

Clasificarea radiațiilor
-după origine:
-naturale
-artificiale
-după natură:
-corpusculare(particule): alfa, beta
-electromagnetice(unde): gamma, X, UV, IR
-după efect:
-ionizante: gamma, X, alfa, beta
-neionizante: vizibile, IR, radio, microunde
-după lungimea de undă

TABEL
Modul și locul de producere a radiațiilor-SCHEMĂ
Surse de radiații:
-surse închise=material radioactiv înglobat(în industrie)
-surse deschise=izotopii radiaoctivi
-generatori de radiații=roentgen, aceleratorii de particule

Radiologia specială
1. Rontgendiagnosticul
13
2. CT
3. Medicina Nucleară-izotopi radioactivi
=> Radiodiagnosticul => Radioprotecția
Radioterapia Radiointoxicația

A. RADIODIAGNOSTIC-utilizarea radiațiilor ionizante cu scop de diagnostic(X, gama)


 Roentgendiagnosticul
 Tomografia computerizată
 Radiodiagnosticul cu izotopi radioactivi(medicina nucleară)-scintigrafia

1. Rontgendiagnosticul-clasic sau digitalizat, utilizează radiații X


Există 2 tipuri de radiații X:
a) radiații X de frânare(în cantitate mare)-folosite pentru radiografie, CT.
b)radiația X caracteristică(în cantitate mică)
-cu aceasta se identifică elementul chimic care a produs-o

Descriere radiații X:
-viteza luminii
-se propagă în linie dreaptă
-traversează sau nu corpurile-unele sunt radiotransparente(pulmon), altele radioopace(os)
-produce fluorescența unor substanțe=luminează->radioscopie
-efecte fotochimice-impresionează filmul -> radiografie
-efecte biologice: somatice și genetice

Roentgendiagnosticul are la bază 2 tehnici cu multe variante:


-radioscopie/fluoroscopie:
-clasică(la ecran)
-cu intensificator de imagine+monitor
-intervențională
-radiografie:
-clasică(pe film)
-digitală(cu detector de radiații X): pe film, CD, hârtie

2. Tomografia computerizată(TC) tomografia 2D, 3D(densitometria cu raze X)


-imagini radiografice pe secțiuni de organ
-multe sisteme-cel mai modern are la bază sistemul spiralat
3. Radiodiagnosticul cu izotopi radioactivi(medicina nucleară)-
-izotopii radioactivi-emit radiații (gama, alfa, beta) ce pot fi detectate și măsurate
-sunt folosiți în cercetare, diagnostic și tratament
-peste 100 radioizotopi(30 frecvent utilizați): Ca, Na, K, S, C, Cr, Fe, Co, Au,
Stronțiu, Tecnețiu, I, Cesiu
Pentru diagnostic se administrează izotopul radioactiv specific(i.v.) și după un
timp(standardizat) se examinează imaginea captată prin diverse tehnici:
A. Camera gamma(de scintilație) stabilește distribuția izotopului radioactiv în sânge.
Imaginea apare sub formă de puncte de scintilație.
Scintilația pentru circulația sanguină(ex: cerebrală) în cazul anevrismului apare
forma respectivă.
B. Scintigrafierea prin baleere(scanare) stabilește distribuția izotopului radioactiv în țesut.
Ex: tiroida: 90% din I reactiv se găsește la acest nivel (noduli, tumori, unde apar zone
"mute")
-pentru cord, sistem circulator
-pentru ficat(tumori), colangiografiere(Au, Tc)
-os, pulmon, rinichi, pancreas
-radioizotopul se introduce prin perfuzie intravenoasă
-timpul de așteptare- de la câteva minute-la 2-3 ore
C. Positron Emission Tomography=PET sau combinarea cu CT rezultând Tomografia
computerizată cu emisie pozitronică(CT)-vizualizarea metabolismului țesutului examinat

14
-administrarea i.v. de analog al glucozei(deoxiglucoză) marcat cu un trasor
radioactiv=izotop radioactiv (Fluor-18)=FDG(18-fluorodeoxiglucoza) emițător de
pozitroni(1 pozitron+1 electron=2 cuante radiație gamma)
-celulele canceroase(cancere mamare, colo-rectale, bronho-pulmonare, limfoame,
melanoame) sunt mari consumatoare de glucoză(de 5-6 ori mai mult decât celulele
normale) (glucoza se consumă iar radioizotopul rămâne fiind foare vizibil la PET-timp de
înjumătățire de 110 minute)
D. Tomografia computerizată prin emisie fotonică singulară(Single Photon Emission
Computed Tomography=SPECT)=tomoscintografie sau combinarea SPECT-CT
-izotopii generatori de radiații gamma/trasori(tecnețiu radioactiv) inoculat i.v. pun
în evidență lipsa irigării cu sânge a unor țesuturi vitale pentru organism
-tehnica este folosită în special pentru cord, encefal și țesut osos(poate reda
imaginea în 3D a acestora)

B. RADIOTERAPIA: în tumori, inflamații osteo-articulare, afecțiuni degenerative(cutanate)


-pentru cancere-tehnica poate fi folosită singură sau cu chimioterapie, tratament
hormonal, chirurgie: actualmente sunt 4 tehnici de terapie anticanceroasă:
a) radioterapia externă(transcutanată, teleradioterapia)-sursa de radiații este în exteriorul
organismului, respectiv:
-accelerator linear de particule-fascicule de electroni, protoni
-generator de radiație X
-telecobaltoterapia-generator de radiație gamma
-se administrează doze zilnice, mici, câteva săptămâni, o ședință 5-15min
b) radioterapia internă(brahiterapia)-sub 2 forme: endocavitară și interstițială
-este folosită pentru tumori fără metastaze
-sursa radioactivă(implant radioactiv) se introduce în tumoră, lângă sau în spațiul
rămas după extirpare
c) radiochirurgia se aplică o singură doză(foarte mare) de radiații- de la exterior, cu
scopul de a liza instantaneu procesul tumoral
d) radioterapia metabolică substanță radioactivă(stronțiu, iod, aur) se administrează i.v.
prin circulație/măsuri speciale; ex pentru metastaze osoase

C. RADIOPROTECȚIA:
-generală(colectivă):
-autorizații amplasare, construcție, utilizare
-camere izolate
-ventilație
-cubaj minim
-distanță
-verificări periodice
-individuală:
-personal: costum, fotodozimetrie, program de lucru, examinare periodică
-animal

D. RADIOINTOXICAȚIA:
-după accidente nucleare
-ca boală profesională-din ce în ce mai rar
-după examinări:radiodermita
Semnele intoxicației radiologice(semiologia radiointoxicațiilor) și țesuturile cele mai
sensibile:
-pielea-când radiația provine din exterior: congestii, dermatite, dermatoze, ulcere,
cancer
-celule tinere și în diviziune accelerată:
-celule sexuale=gameții din ovar și testicul
-țesuturile hematoformatoare: măduva, splina, timus
-stadii evolutive(tinere) ale unui animal:ou, embrion, făt, tineret
-sângele
-mucoasele: digestiv, respirator, genital femel, urinar
15
-cristalinul
-glanda mamară

 REZONANTA MAGNETICA NUCLEARA RMN / MRI / IRM


IRM/MRI-Imagistică prin Rezonanță Magnetică/Magnetic Resonance Imaging
RMN/MNR- Rezonanță Magnetică Nucleară/Magnetic Nuclear Resonance

16
FOAIA DE OBSERVAȚIE CLINICĂ = FOC
Foaia de observație clinică = document în care se înscriu datele despre animal(prin
inspecție, palpație, anamneză) și date despre boală (simptome, sindroame, date cifrice,
diagnostic, prognostic, evoluție, tratament, recomandări, etc.) - în spitalele
veterinare+clinici universitare(FMV).
În cazul cabinetelor sau circumscripțiilor, datele înregistrate se trec într-un registru
medical, sub formă succintă (spațiul este mic)
FOC poate avea și rol juridic, în situații de litigiu. Atestă faptul că medicul a realizat
examenul clinic obiectiv, atent și corect.

FOC cuprinde:
FOAIA SEMNALETICA = identificarea animalului  permite restrangerea
patologiei
Cuprinde:
specia, rasa, sexul, varsta, talia, greutatea, serviciul animalului, culoarea si
particularitatile de culoare, numar matricol si semne particulare (daca e cazul),
numele si adresa proprietarului.
FOAIA CLINICA (MEDICALA) – permite culegerea semnelor de boala si stabilirea
diagnosticului
Planul de examinare = 2 etape:
1. examenul subiectiv = anamneza + diagn la internare
2. examenul obiectiv = examenul general + examenul pe aparate, sisteme si organe

ANAMNEZA = Interogatoriul clinic = Ancheta clinica = dialog medic-proprietar


Anamneza, sau examenul subiectiv reprezintă procesul de culegere de date
referitoare la animal, prin discuția cu proprietarul sau îngrijitorul.

Este o etapă care ține de 2 factori:


medic – pregătirea profesionala
proprietar / ingrijitor - exactitatea redării semnelor

Permite orientarea examinarii spre organul afectat si stabilirea diagnosticului (uneori


e suficienta ptr diagn: otraviri, fracturi, epilepsie)
o Întrebările sunt scurte, directe si clare, cu evitarea utilizării excesive de
termeni medicali.
o Nu e un rechizitoriu sau o invinovatire a propietarului (acesta va omite
declaratii)
o Precede examenul clinic, dar poate continua si pe durata acestuia

Principii de baza:
a. Proprietatea animalului
b. Motivatia prezentarii la medic (de ce ai venit?)
c. Momentul aparitiei primelor semne si evolutia acestora (de cand?)
d. Conditii de macroclimat, microclimat si zooigiena
e. Conditii de exploatare
f. Conditii de alimentatie
g. Interventii profilactice si examinari anterioare
Anamneza are ca scop, pe lângă culegerea de informații și semne legate de animal, și stabilirea
proprietății și provenineței animalelor, persoanelor care au trimis animalul pentru examinare,
motivele prezentării la medic, aplicarea tratamentelor sau efectuarea de intervenții anterior
examinării curente.
De asemenea, anamneza urmărește stabilirea apariției semnelor, evoluției acestora,
circumstanțele îmbolnăvirii (importante mai ales pentru animale crescute în comun), existența
altor animale cu aceleași semne în colectiv, perioada de timp care a trecut de la apariția
primelor semne.
17
Prin examenul anamnetic, se pot strânge informații legate de macroclimat, microclimat, igienă,
etc. La originea multor boli, există cauze derivate din condiții improprii de adăpostire, igienă,
hrănire, adăpare, etc. Încadrarea într-un tip productiv anume la animalele de interes economic
sau modul de exploatare poate direcționa investigațiile către un segment anume.

EXAMENUL OBIECTIV= examenul general + examenul pe aparate, sisteme si organe


Activitate proprie de investigație a unui animal.
III. EXAMENUL GENERAL AL ANIMALULUI

In cadrul examinarii generale a animaului se va urmari:


1. Starea generala prezenta sau habitusul
2. Semiologia (examinarea) pielii si fanerelor
3. Semiologia (examinarea) musoaselor aparente
4. Semiologia (examinarea) sistemului limfatic superficial

HABITUSUL
Habitusul reprezintă starea prezentă a animalului si se examineaza prin inspectie
din apropiere si de la distanta, urmarindu-se:

1. Conformaţia reprezintă gradul de dezvoltare și aspectul exterior al corpului


animalului.
 bună sau normală
 rea sau defectuoasă.
Spre exemplu, ca defecte de conformație pot fi amintite: deformările coloanei
vertebrale, ale cozii și carenei sternale, defectele de aplomb, toracele plat etc.
Există totuși caractere de rasă care nu sunt încadrate în categoria defectelor de
conformație, cum ar fi: abdomenul supt la caii de cursă, botul turtit la unele rase
de porci, membrele curbate la anumite rase de caini etc

2. Constituţia reprezintă structura fizică generală a corpului unui animal, raportul


dintre conformația unui animal și capacitatea lui de reacție, de rezistență sau de
adaptare la mediul în care trăiește și care condiționează activitatea pe care o
efectuează(producția, efortul), care poate fi de mai multe tipuri:
 fină, la femele
schelet fin (osatura subtire), masa musculara putina, cu o piele fină si elastica,
păr scurt, neted și lucios, conformație armonioasă, temperament vioi.
Acest tip de constituție este caracteristic cailor de cursă, vacilor cu producții
mari de lapte, câinilor de vânătoare, găinilor specializate pentru producția de
ouă;
 robustă, la masculi
schelet masiv, musculatura dezvoltata, piele groasa si temperament limfatic
Animalele cu astfel de tip de constituție sunt taurinele și ovinele pentru
producția de carne, caii de tractiune și păsările pentru producția de carne;
 debilă, o exagerare a constituției fine
 grosolană, o exagerare a constituției robuste

3. Starea de intretinere, care poate fi:


 bună,
 exagerată (obezitate),
 rea (slăbire, cașexie sau marasm).

4. Temperamentul arată modul de a reacționa al animalului la acțiunea diverșilor


factori ai mediului extern.
 normal - vioi (nervos, prompt) - tineret, care reacționează imediat la
excitațiile mediului ambiant,
- limfatic (lenes, moale, tardiv) - animalele adulte sau bătrâne
 modificat

18
5. Faciesul reprezintă aspectul general al feței, care poate exprima buna dispoziție,
satisfacția, frica, durerea, furia, somnolența etc. În anumite stări faciesul poate fi
normal sau modificat:
Facies imobil, consecutiv modificarilor functionale
▫ trist (tific) în inhibiția corticală;
▫ tetanic (sardonic) în colici la cal, tetanos, intoxicații cu stricnină;
▫ peritoneal (hipocratic), întâlnit în peritonită, privire ștearsă și nemișcată (ochi
de mort);

Facies imobil, consecutiv modificarilor morfologice


▫ capul mare
▫ capul de hipopotam si capul de rinocer
▫ capul senil
▫ râtul strâmb
Facies mobil
▫ agitat (furios)
▫ narile in trompeta
▫ respiratia bucala

6. Atitudinea reprezinta pozitia animalului sau a anumitor regiuni anatomice, fiind


apreciată în stațiune, mers și decubit.
Atitudinea poate fi:
Normala
Anormala:
o inertă (pasivă)
o forțată

Atitudinea inertă în stațiune se întâlnește în stările febrile și cele de inhibiție corticală. Se


caracterizează prin menținerea de către animal a capului aplecat, cu pleoapele aproape închise, deplasare și
menținerea cu greutate a echilibrului, răspuns întârziat la comenzi și izolarea de restul animalelor.
Atitudini forţate în stațiune:
CAP
- torticolis, cu răsucirea capului spre gât, poziție întâlnită în forma cronică a pseudopestei aviare;
- opistotonus, atunci când, din cauza spasmului prelungit al mușchilor spatelui, animalul adoptă o
poziție de arc de cerc a acestuia;
- emprostotonus, situație în care animalul își menține capul aplecat (încăpușonat);
CAP SI GAT
- pleurostotonus sau atitudinea de autoascultație, cu orientarea capului animalului spre torace, ca și
când se autoascultă, întâlnită în entero și gastropatii;
- autoascultatia – sprijinirea capului pe torace sau abdomen
- poziții forțate ale membrelor (atitudine campată, atitudine sub el dinainte și sub el dinapoi,
atitudine antalgică etc);
- sprijinirea si mersul pe genunchi (rahitism, pododermatite)
- abductia unui membru (fracturi, luxatii)
COLOANA VERTEBRALA
- poziții forțate ale coloanei vertebrale (cifoză, lordoză, scolioză, cifoscolioza, rigiditatea coloanei
etc);
COADA
- coada intre picioare – caini emotivi, fricosi
- coada ridica – animale agresive, retive
- coada in S – colica
- mimica caudala – misc permanente ale cozii (afect colon, rect, aparat genital)
INTREGUL CORP
- pozitia ortopneică - animalul își menține capul în prelungirea gâtului, întâlnit stări dispneice
- poziția tetanica – contractura musculara tonica generalizata, aspect rigid de capra de taiat lemne
(tetanos, intoxicatii cu stricnina)
- poziția de pinguin (verticalizarea corpului) - în peritonita vitelină la păsări;

19
- poziția câinelui şezând (animalul sta pe fese) - în sindromul de colici la cal, dispepsii, dilatatii
gastrice.
- poziția de cangur (asem caine sezand, dar cu coloana deviata lateral) – lumbago, luxatii

Atitudini forţate în decubit:


- decubit sterno – abdominal – lipire abdomen de suprafețe reci (durere gastrică)
- decubit dorsal la cabaline – in colica
- rostogolire în butoi – leziuni nervoase unilaterale

Atitudini forţate în deplasare:


- pulsiunile – miscari intr-un singur sens cu tendinta de cadere
- dromomania – deplasare continua inainte
- piruetarea – invartirea pe trenul anterior sau posterior
- mersul în manej – mersul în cerc (cu sau fără reducere diametru)
- mersul înțepenit – lipsa flexării articulare (lipsă contracții – intoxicații cu
stricinină, tetanos
- mersul ca pe ace – pași scurți – congestia copitei la cal
- mersul cainelui de circ (acrobatic) – ridicarea trenului post in aer
- mersul de caine (la alte specii decat cainele) – cu devierea laterala a trenului
posterior (lumbago)
- mersul intepenit – fara flexarea articulatiilor membrelor
- mersul de hiena – cu articulatiile membrelor semiflexate
- mersul de focă –deplasare cu târârea trenului posterior – paralizii medulare lombo-
sacrală
- mersul in zig-zag – mers ebrios (de om beat), tulburări cerebeloase

20
EXAMENUL PIELII ŞI FANERELOR (coarne, copite, ongloane, pene, cioc, solzii de pe
picioarele păsărilor, castanele, pintenii și ghearele)
Examenul pielii urmareste:
Culoarea – discromii: hipercromii / hipocromii.
Mirosul
Umiditatea pielii este dată de secreția glandelor sudoripare. - hiperhidroză /
anhidroză
Onctuozitatea pielii sau gradul de îmbibație cu substanțe grase
Temperatura
Elasticitatea
Sensibilitatea
Deformările reversibile ale pielii sunt: papula, vezicula, pustula, crusta,
scuamele, edemul subcutanat, emfizemul subcutanat, hematomul, abcesul, chiştii
cutanați etc.
Distrofiile cutanate deformante sunt: plăgile, cicatricea, nodulii, crevasele,
ulcerele, tumorile și gangrenele.
Erupțiile cutanate, reprezentate de pete sub formă de exantem, eritem, rozeolă
și purpură pot fi, în funcție de dimensiuni, sub formă de peteşii, echimoze, sufuziuni și
macule.

Examenul părului și fanerelor


Părul se examinează prin inspecție și palpație, caracteristicile urmărite fiind:
lungimea, luciul, abundența, uniformitatea, culoarea şi direcția.
Fanerele, reprezentate prin coarne, copite, ongloane, pene, cioc, solzii de pe
picioarele păsărilor, castanele, pintenii și ghearele se examinează prin inspecție și
palpație, fiind urmărite caracteristici ca: forma, dimensiunile, aspectul suprafeței,
culoarea, integritatea, luciul, consistența, sensibilitatea şi temperatura.

21
EXAMENUL SISTEMULUI LIMFATIC

Examenul sistemului limfatic se face la nivelul limfonodurilor și a vaselor


limfatice superficiale.
Metode:
Generale – inspecție și palpație – examinarea urmareste: dimensiunea, forma si
aspectul suprafetei, consistenta, temperatura, sensibilitatea, mobilitatea.
Speciale - puncții, biopsii, examen transrectal și examen radiologic (Röntgen).
Limfonodurile se examinează diferit, în funcție de specia de animale. !!!! SIMETRIC,
BILATERAL

La cabaline:
- in conditii normale – lfn submandibulare, prescapulare, subliace (precrurale sau din pliul
iei), inghinale superficiale – la masculi si retromamare – la femele
- in conditii patologice – lfn retrofaringiene, parotidiene, prepectorale si inghinale
profunde
- prin sondaj esofagian si examen Rx – lfn traheobronsice si mediastinale
- prin exploratie transrectala – mezenterici, sublombari si sacrali

limfonodurile submandibulare = lfn jgheabului (în spațiul intermandibular) – au forma


literei Y sau V
- sunt moniliformi, elastici, mobili
- palparea se face din pozitia de abordare – plasare in dreptul spetei privind cranial,
cu mana dinspre animal se palpeaza, cu cealalta mana se tine capastrul
- degetul mare se sprijina pe fata ext a mandibulei, iar cu celelalte degete se realiz
o palpare prin glisare in jgheabul intermandibular
limfonodurile prescapulare (sub spata) – plasare in dreptul gatului, cu mana dinspre
animal pe gat / capastru si cu mana libera executa palpatia prin glisare în fața spetei,
deasupra articulației scapulohumerale
limfonodurile subliace (precrurale sau din pliul iei) – plasare in dreptul toracelui, cu
mana dinspre animal pe spate si cu mana libera se palpeaza pliul iei, intre degetul mare si
celelalte degete.
limfonodurile inghinale superficiale – la masculi – contentie cu iavasaua si prin ridicarea
mb anterior din sprijin, plasare in dreptul abdomenului, cu mana dinspre animal pe spate
si cu mana libera se palpeaza furoul si fata interna a mb post pana in regiunea inghinala
limfonodurile retromamare – la femele (pe fețele laterale ale mamelei)
limfonodurile parotidiene (caudal față de articulația temporo-mandibulară, inapoia
marginii recurbate a mandibulei) si retrofaringiene (sub aripa atlasului) – cond patologice

La taurine sistemul limfatic este mai dezvoltat decât la cal fiind mai accesibil examenului
clinic.
- in conditii normale – lfn submandibulare, prescapulare, subliace si retromamare – la
female
- in conditii patologice – lfn retrofaringiene, parotidiene, cervicale, prepectorale si din
scobitura flancului

22
limfonodurile submandibulare (la originea salbei, imediat înapoia ramurei recurbate a
mandibulei) - plasare in dreptul spetei privind cranial, cu mana dinspre animal pe
greaban, cu mana libera se palpeaza
limfonodurile prescapulare (la un lat de palma deasupra articulatiei scapulo-humerale)
limfonodurile subiliace (la ½ dist care uneste tuberozitatea iliaca=tuberculul coxal si
patela),
limfonodurile din scobitura flancului (in golul flancului)
limfonodurile parotidiene (ventral față de articulația temporo-mandibulară, pe partea
caudală a mușchiului maseter), retrofaringiene (perpendicular, sub aripa atlasului),
limfonodurile cervicale inferioare superficiale (la un lat de palmă cranial de articulația
scapulo-humerală) - plasare in dreptul spetei privind cranial, palpare bimanuala regiunea
ant a traheei, pana la intrarea pieptului
limfonodurile retromamare (la baza sferturilor post ale mamelei);

La rumegătoarele mici examenul sistemului limfatic se face mai rar. Tehnica de lucru
este similară rumegătoarelor mari. Se examineaza: lfn prescapulare, din pliul grasetului,
popliteu.
La suine se examinează mai greu din cauza țesutului adipos. Pot fi examinate
limfonodurile subatloidiene la tineret si animale slabe.
La carnasiere pot fi examinate limfonodurile poplitee - se contenționează de bot cu
ajutorul unei benzi, apoi se face palpația limfonodurilor poplitei cuprinzând între degetul
mare și celelalte degete originea tendonului lui Achile (calcanean comun) intre triceps si
semitendinos.

EXAMENUL MUCOASELOR APARENTE


Se face la lumină naturală, prin inspecție și palpație, în mod atent, simetric,
comparativ, după o contenție adecvată. Se examinează orificiile si mucoasele: tunicii
conjunctivale, nazală, bucală, vaginală şi prepuțială, în privința culorii, volumului,
integrității si aspectului mucoaselor, cantității și calității secrețiilor.

Examenul mucoaselor se face după o prealabilă abordare și contenție a animalului (după


caz),
– Examenul va fi făcut la lumina naturală a zilei.
– Examenul mucoaselor este precedat de examenul regiunilor învecinate.
– Examenul se va face atent, simetric și comparativ.
– Examenul prin inspecție poate fi însoțit și de palpație (după caz).
– La examenul mucoaselor apreciem următoarele criterii: culoarea, umiditatea, volumul,
integritatea.
În mod normal, culoarea mucoaselor aparente este roz-pal, de nuanță mai roșiatică în
cazul calului și al câinelui. La rumegătoare mucoasele au un luciu mai pronunțat și o tentă
mai pală.
În stări patologice culoarea mucoaselor poate să fie:
– anemică (alb cenușiu) – icterică (galbenă)
– congestionată (roșu aprins) – cianotică (albastră).

La cabaline
Orificiile si mucoasa oculara
-examinarea se realizeaza monomanual si bimanual
- Monomanual: din pozitia de abordare – plasare in dreptul spetei privind cranial. Mâna de
aceeasi parte cu animalul se aplică pe oasele nazale sau se prinde de căpăstru, iar cu
mâna de langa animal se evidentiază mucoasa palpebrală. În acest scop degetul arătător
se aplică pe marginea și jumătatea lungimii pleoapei superioare, iar degetul mare în mod
similar pe pleoapa inferioară. Prin apăsare cu degetul arătător în orbită și ușor spre
unghiul intern al ochiului se evidentiaza mucoasa palpebrală și pleoapa a treia.
- Bimanual: mâna de langa animal este plasata deasupra fantei palpebrale, apasand cu
degetul mare pleoapa superioara sub arcada oculara, iar mana opusa este plasata sub
fanta palpebrala, tragand in jos cu degetul mare de pleoapa inferioara.
Narile si mucoasa nazală
23
- examinarea se realizeaza monomanual si bimanual. !!!! În prealabil se examinează lfn
submandibulare
- Examenul mucoasei nazale se referă la mucoasa septului nazal.
- Monomanual: cu mâna de langa animal pe capastru si cu mana de aceeasi parte cu
animalul se realiz examinarea: degetul mare si aratator vor fi introduse in nara de pe
partea pe care se afla examinatorul; printr-o mișcare de extensie a degetelor se
indeparteaza narile, largim orificiul nazal si mărim vizibilitatea spre mucoasa nazală.
- Bimanual: se prinde cu degetul mare si aratator de la mâna de langa animal prindem
aripa externa a narii, iar cu degetul mare si aratator de la mâna cealaltă prindem aripa
mediana a narii.
Orificiul bucal si mucoasa labio-gingivala (mucoasa bucală)
- examinarea se realizeaza monomanual si bimanual
- examinarea se face prin răsfrângerea buzelor: buza inferioara in jos si cea superioara in
sus
Orificiul vaginal si mucoasa vestibulo-vaginala
- se realizeaza masuri drastice de contentie (iavasa + ridicarea mb ant din sprijin,
aplicarea platlonjei la mb post sau introducerea in travaliu)
- cu degetul mare si aratator de la fiecare man se prind buzele vulvei si se trag lateral
Preputul si orificul extern al uretrei
- se realizeaza masuri drastice de contentie
- se trage preputul in directie caudala evidentiind glandul penian si fata interna a
preputului

La bovine
Mucoasa oculara
-plasare in dreptul spetei privind cranial
- pentru sclerotica  se prinde cu mainile baza coarnelor si se rasuceste capul in lateral
- pentru mucoasa palpebrala  animalul este contenționat de un ajutor, prinzându-l de
coarne sau de nas. În acest timp examinatorul este plasat lateral de capul animalului,
aplicând degetele mari pe marginea ciliară a pleoapelor și tragând in sus si in jos.

Mucoasa nazală. Se evidențiază mai greu decât la cal, deoarece orificiile nazale sunt mai
strâmte (înguste).
- animalul este contenționat de cap, fixându-l de coarne în timp ce examinatorul
evidentiază mucoasa nazală, bimanual, încercând să îndeparteze aripile nărilor
Mucoasa labio-gingivala (bucală).
-examinarea se realizeaza monomanual si bimanual
- Monomanual: examinatorul contenționează animalul prinzându-l de septumul nazal, iar
cu cealalta mana răsfrânge buza inferioară în jos, pornind din fața incisivilor spre
comisuri. În acest sens se introduce degetul mare pe fața internă a buzei inferioare
- Bimanual: contenția este făcută de un ajutor, răsfrângerea buzei inferioare se poate
face cu ambele maini.
Mucoasa vestibulo-vaginală.
- examinatorul este plasat înapoia animalului privind cranial.
- evidențierea mucoasei se face bimanual, bilateral, tragand cu degetul mare si aratatorul
de la fiecare mana de labiile vulvare.
Furoul si mucoasa prepuțială.
- examinatorul din poziția de abordare (lateral de regiunea spetei) se apropie de regiunea
abdominală cu mâna și în mod treptat de regiunea furoului, încercând să facă inspecția
prepuțului.
- se trage preputul in directie caudala evidentiind glandul penian si fata interna a
preputului

La rumegătoarele mici.
Mucoasa bucală. După o prealabilă abordare și contenție a animalului, examinatorul se
plasează lateral de gâtul animalului orientat cranial. Din aceasta poziție, răsfrânge buzele
în mod alternativ evidențiind mucoasa gingivo-labială.

24
Mucoasa oculara. Examenul se poate face fie numai de examinator, fie ajutat de un
ajutor. În primul caz examinatorul contenționează animalul prin încălecare, orientat
cranial prinzând ușor capul animalului între mâini, înclinându-l ușor, în timp ce cu
degetele mari aplicate pe marginea pleoapelor (superioară și inferioară) îndepărtează în
mod alternativ pleoapele. Astfel se evidențiază mucoasa sclerală și palpebrală.
Mucoasa nazală, este practic greu de examinat din cauza pigmentației și a structurii
anatomice a nărilor (orificii înguste).

La suine, examenul mucoaselor se face mai ușor la sugari și la tineret, contenționându-i


capul în sus sau în brațe, orientând capul spre o sursă de lumină. Animalul adult se
examinează contenționându-l de urechi și de coadă, în timp ce se ridică ușor capul
acestuia. Mucoasa nazală se examinează pe o porțiune foarte mică, din cauza orificiilor
nazale foarte înguste, a pigmentației abundente și rigidității râtului.

La câine , pisică și iepure.


Mucoasa conjunctivală. Examenul impune contenția animalului după caz (legarea
botului). Examinatorul stă lateral de gâtul animalului, orientat cranial în timp ce prinde
capul acestuia între mâini. Din aceasta poziție aplică degetele mari pe marginea
pleoapelor (superioară și inferioară) si prin tractiune in sus si in jos evidentiaza
conjunctiva si sclerotica.
Mucoasa bucală, impune contenția botului cu o banda de tifon, în timp ce examinatorul
stă lateral de capul animalului prinzând cu mâna dinspre animal buza superioară, pe care
o răsfrânge în sus, iar cu cealaltă mâna răsfrânge buza inferioară. Astfel se evidențiază
mucoasa gingivo-labială într-o parte, repetându-se manopera (tehnica) și în partea opusă
în mod similar.
Mucoasa nazală, este greu de examinat atât din cauza pigmentației melanice, cât și a
structurii anatomice a narinelor.
Mucoasa vaginală și prepuțială, se examinează la fel ca și în cazul rumegătoarelor prin
îndepărtare și răsfrângere.

La păsări
Se examineaza mucoasa oculara, iar mucoasele oro-faringiana si laringo-traheala dupa
deschiderea ciocului. Se mai realizeaza examenul crestei, al bărbițelor și al
membranelor interdigitale (palmipede). Pasărea este examinată liber, sau contenționată
de picioare și de baza aripilor.

25