METODE GENERALE (OBLIGATORII) DE EXAMINARE

INSPECŢIA - prima metodă din cadrul examenului clinic prin metode generale
= constă în culegerea datelor referitoare la starea de boală, cu ajutorul organelor vizual, olfactiv şi
auditiv, fiind indicat să se facă la lumină naturală, simetric si comparativ.
2 ETAPE:
Inspecţia de la distanţă - se face de la 3-4 m la animalele de talie mare si de la 1-2 m m la
animalele de talie mica
- se observa atat in statiune, cat si in deplasare,
- se face folosind metoda comparaţiei, când se compară regiunile simetrice
- se inconjoara animalul o data sau de mai multe ori,
- se urmaresc:
o identificarea – specie, rasa, varsta, sex, culoare etc
o comportamentul
o habitusul (starea generala prezenta) – conformatia, constitutia, starea de intretinere,
faciesul, temperamental, atitudinile
o semnele de boala
Inspecţia din apropiere - se realizeaza din pozitia de abordare, urmăreşte completarea datelor
culese prin inspecţia de la distanţă precum şi culegerea de semne noi

PALPAŢIA – a doua metodă din cadrul examenului clinic prin metode generale
= constă în perceperea tactila a semnelor clinice
- palpaţia se execută cu mare atenţie, simetric, comparativ şi cu o intensitate progresivă (iniţial
superficial, apoi profund).
2 ETAPE:
P. superficială, efectuată cu pulpa degetelor sau palma (fata dorsala/palmara/marg cubitala),
prin simpla atingere a regiunii examinate sau prin alunecare; se urmareste: sensibilitatea,
umiditatea, temperatura, denivelarile, precum şi senzaţiile tactile speciale (crepitaţii)
P. profundă, realizată cu varful degetelor, cu palma, cu podul palmei sau cu pumnul, când se
urmăreşte sensibilitatea şi consistenţa unor organe localizate mai profund;
Când se realizează palpaţia profundă a organelor, se numeste palpație penetrantă - cu scopul de
a stabili forma, poziţia şi dimensiunea organelor.
Palpaţia se poate realiza:
o prin alunecare,
o prin apasari din loc in loc,
o prin sucusiuni (împingeri cu palma)
o prin balotare (împingerea cu vârful degetelor).
În funcţie de modul în care se realizează, palpaţia poate fi :
 manuala / directă, când între mâna examinatorului şi suprafaţa corporală de examinat nu se
interpune vreun obiect;
 instrumentala / indirectă, când între mâna examinatorului şi suprafaţa de examinat se
interpune un obiect intermediar (cleşte, pense, sonde etc).
În funcţie de locul în care este practicată, poate fi palpaţie:
▫ externă, efectuată pe suprafaţa corpului animalului;
▫ internă, în cazul palpării cavităţilor care comunică în mod natural cu exteriorul.

PERCUŢIA – a treia metodă din cadrul examenului clinic prin metode generale
= constă în lovirea ritmică a unor regiuni corporale, prin care se obţin sunete caracteristice, dependente
de starea fizică a suprafeţelor respective.
Sunetele de percutie pot fi:
 Mate – zone fara aer - matitatea femurala (muschi) + matitatea absoluta (hidrica)
 Sonore – zone cu aer (pulmon)
 Hipersonore –zone cu aer in cantitate mare si sub presiune crescută (ex. timpanismul)
 Submate – intermediare (son mat - son sonor)
 Particulare – son de oală spartă (aer care pătrunde prin orificii înguste), son metalic (de amforă),
nedefinit

1
În funcţie de modul cum se execută, percuţia poate fi:
directă sau imediată – lovirea directă a suprafeţei corporale, cu vârful degetelui mijlociu, cu
vf degeteleor 2-3-4 sau cu un instrument (ciocan de percuţie)
indirectă sau mediată, când între suprafaţa de percutat şi elementul percutor se interpune
un obiect intermediar, care are proprietatea de a amplifica sunetul obţinut.
- digito-digitală,
- cu ciocanul şi plăcuța plesimetrică
- combinata
ASCULTAŢIA - a patra metodă din cadrul examenului clinic prin metode generale
= reprezintă recepţionarea prin intermediul urechii, a sunetelor produse în corpul animalelor, de ordin
fiziologic sau patologic, pentru organe cu activitate motorie (pulmon, cord, aparat digestiv).
Metodele de ascultaţie pot fi:
directe – prin aplicarea urechii la nivelul suprafeţei corporale, prin intermediul unui câmp de
ascultaţie.
indirecte – prin intermediul stetoscopului

APRECIEREA TEMPERATURII CORPORALE - a cincea metodă din cadrul examenului clinic general
Poate fi următoarea metodă utilizată după inspecţie, în momentul unor suspiciuni de boală infecto-
contagioasă, ca element de triere.

Modul de apreciere al temperaturii corporale poate fi:

SUBIECTIV – direct sau indirect.

o direct - prin aprecierea temperaturii cutanate a diferitelor regiuni corporale (baza urechilor,
laturile gâtului, axilar, laturile toracelui)
o indirect - prin intermediul semnelor clinice pentru sindromul febril (transpiraţie, horipilaţie,
anorexie, somnolenţă, etc.) sau prin anamneză (culegerea datelor din interogatoriul clinic cu
proprietarul).
Locurile de elecţie pentru aprecierea directa (subiectiva):
– la cal se palpează pavilioanele şi baza urechilor, latura gâtului şi a toracelui, regiunea axilară;
– la bovine se palpează baza coarnelor şi a urechilor, botul, faţa laterală a gâtului şi regiunea axilară;
– la rumegătoarele mici: faţa interna a coapselor, regiunea axilară, laturile toracelui;
– la suine – baza urechilor, regiunea axilară, partea internă a coapsei, partea latero-inferioară a
abdomenului;
– la câini şi pisici – botul, regiunea axilară, faţa internă a coapselor;
– la iepure – baza urechilor, regiunea axilară, partea internă a coapselor;
– la păsări – creasta, picioarele şi gâtul;

OBIECTIV – prin intermediul termometriei:

- rectale (zonă de elecţie) sau, dacă nu este posibil în zona se poate determina şi la nivel vaginal,
bucal şi axilar (cu adăugarea unui coeficient de corecţie - pentru vagin si pliul buccelor cu 0.1 –
0.50C, iar pentru zona axilara cu 0.8 – 0.90C). În cazul termometrării animalelor în alt loc de
elecţie decât rect, se va avea în vedere faptul că, în mod normal, temperatura în vagin este cu
cca. 0,5°C mai ridicată, iar în regiunea axilei şi în cavitatea bucală este mai coborâtă decât cea
rectală. Termometrarea în cavitatea bucală impune formarea unei cute în regiunea buccei şi
izolarea termometrului faţă de molari în acel pliu.
- cloaca (pasari)

Conditii termometrare corecta:

- termometrarea animalelor se va face după aproximativ 30 de minute după adăpare, furajare, defecare
şi efort;
- locul de unde se înregistrează temperatura să nu prezinte modificări ( inflamaţii, paralizii);
- nu se vor termometra animalele după exploraţii rectale, clisme;
- când se repetă termometrarea zilnic, acest lucru se va face de fiecare dată în aceleaşi condiţii şi la
aceeaşi oră.
2
Valoarea temperaturii poate varia prin depăşirea limitei superioare şi poate apare la animale cu
metabolism intens (animale tinere), după efort sau nocturn. Scăderea sub limita inferioară poate apare
la animale senile (bătrâne).
Aprecierea din punct de vedere obiectiv a temperaturii corporale la animale se face cu
ajutorul termometrului de uz uman, veterinar sau a termometrelor electronice. Termometrul de uz
veterinar este alcătuit dintr-un material mai rezistent decât cel uman, cu o formă triunghiulară pe
secţiune şi o limită superioară a gradaţiei de 43-44˚C, cu o gâtuitură la capătul opus rezervorului, unde
se poate lega un fir de aţă prevăzut cu o clemă care se poate fixa pe perii din coadă.

Termometria animalelor bolnave se face de 2 ori pe zi, dimineaţa între orele 6-8 şi după-
amiaza, între orele 17-18. În cazul evoluţiei unor boli infectocontagioase se va recurge la termometria
animalelor la intervale mai mici, în funcţie de indicaţiilor medicului veterinar. Valorile temperaturii se
înscriu pe foaia de observaţie clinică, iar prin unirea acestora cu o linie se obţine curba termică.

Termometrarea la cal: animalul se contenţionează de capastru si prin ridicarea unui membru

toracic.
Examinatorul sau ajutorul stă lateral şi uşor posterior de animal, orientat caudal, prinzând cu mâna
dinspre animal perii şi baza cozii pe care o îndepărtează în partea opusă. În felul acesta se descoperă
regiunea anusului. Din aceasta poziţie, examinatorul, având în mâna dreaptă termometrul verificat şi
rezervorul lubrefiat îl dirijează spre sfincterul anal. Prin mişcări de răsucire se învinge rezistenţa
sfincterului anal, ajungând cu termometrul în ampula rectală. În ampula rectală termometrul se
orientează în aşa fel încât rezervorul cu mercur să vină în contact cu mucoasa rectală. Termometrul se
introduce aproximativ jumătate sau 2/3 din lungimea sa în rect. În rect termometrul se ţine 5 minute,
apoi se scoate, se apreciază prin inspecţie fecalele rămase pe suprafaţa lui, sau alte produse:
sânge, puroi, paraziţi (informaţii utile în stabilirea diagnosticului), apoi se şterge cu un tampon de vată
şi se citeşte temperatura înregistrată.
La bovine termometrarea nu impune o contenţie deosebită. Tehnica de lucru este similară ca şi în cazul
calului, cu deosebirea că cel ce termometrează animalul nu stă lateral, ci posterior animalului orientat
cranial.
La animalele de talie mijlocie şi mică alegerea metodei de contenţie rămâne la latitudinea
examinatorului, animalul va fi urcat pe o masa de examinare. Examinatorul se plasează lateral sau
posterior animalului. Cu mâna stângă ridică coada animalului, în timp ce cu mâna dreaptă introduce
termometrul în rect, respectând aceleaşi indicaţii ca şi în cazul tehnicii descrise la cal.
La păsări contenţia în vederea termometrării o va face proprietarul, prinzând pasărea de picioare şi de
baza aripilor, în timp ce examinatorul prinde coada păsării descoperind regiunea cloacei. Termometrul
se introduce în cloacă prin mişcări de răsucire, aproximativ 5-6 cm.

Specia Valorile mai frecvente în ⁰C

Cal 37,5-38,0
Măgar 37,5-38,0
Catâr 38,0-38,5
Taurine 38,0-38,7
Capră 38,5-39
Cămilă 35-38,6
Porc 38,5-39,2
Purcel 39,5-40,0
Câine 38,5-39,0
Pisică 38,5-39,2
Oaie 38,5-39,0

3
 EXAMINAREA GENERALA A ANIMALELOR

In cadrul examinarii generale a animaului se va urmari:

1. Starea generala prezenta sau habitusul

2. Examinarea pielii si fanerelor
3. Examinarea musoaselor aparente
4. Examinarea sistemului limfatic superficial

HABITUSUL
Habitusul reprezintă starea prezentă a animalului si se examineaza prin inspectie din apropiere si
de la distanta, urmarindu-se:
1. Conformaţia reprezintă gradul de dezvoltare şi aspectul exterior al corpului animalului.
 bună sau normală
 rea sau defectuoasă.
Spre exemplu, ca defecte de conformaţie pot fi amintite: deformările coloanei vertebrale, ale cozii şi
carenei sternale, defectele de aplomb, toracele plat etc
2. Constituţia reprezintă structura fizică generală a corpului unui animal, care poate fi de mai multe
tipuri:
 fină, la femele
 robustă, la masculi
 debilă, o exagerare a constituţiei fine
 grosolană, o exagerare a constituţiei robuste
3. Starea de intretinere, care poate fi:
 bună,
 exagerată (obezitate),
 rea (slăbire, caşexie sau marasm).
4. Temperamentul arată modul de a reacţiona al animalului la acţiunea diverşilor factori ai mediului
extern.
 normal - vioi se întâlneşte la tineret, care reacţionează imediat la excitaţiile mediului ambiant,
- limfatic se observă la animalele adulte sau bătrâne
 modificat
5. Faciesul reprezintă aspectul general al feţei, care poate exprima buna dispoziţie, satisfacţia, frica,
durerea, furia, somnolenţa etc. În anumite stări faciesul poate fi normal sau modificat:
▫ trist în inhibiţia corticală;
▫ tetanic sau sardonic în colici la cal, tetanos, intoxicaţii cu stricnină;
▫ peritoneal, întâlnit în peritonită, caracterizat prin privire ştearsă şi nemişcată (ochi de mort);
▫ dispneic, întâlnit în stări de apatie, afecţiuni cardiace şi pulmonare.
6. Atitudinea este raportul diferitelor regiuni corporale între ele, faţă de mediul înconjurător, mai ales
faţă de sol. La animale, atitudinea poate fi inertă (pasivă) şi forţată, fiind apreciată în staţiune, mers
şi decubit.

4
EXAMENUL PIELII ŞI FANERELOR (coarne, copite, ongloane, pene, cioc, solzii de pe picioarele păsărilor,
castanele, pintenii şi ghearele)
Examenul pielii urmareste:
Culoarea – discromii: hipercromii / hipocromii.
Mirosul
Umiditatea pielii este dată de secreţia glandelor sudoripare. - hiperhidroză / anhidroză
Onctuozitatea pielii sau gradul de îmbibaţie cu substanţe grase
Temperatura
Elasticitatea
Sensibilitatea
Deformările reversibile ale pielii sunt: papula, vezicula, pustula, crusta, scuamele, edemul
subcutanat, emfizemul subcutanat, hematomul, abcesul, chiştii cutanaţi etc.
Distrofiile cutanate deformante sunt: plăgile, cicatricea, nodulii, crevasele, ulcerele, tumorile şi
gangrenele.
Erupţiile cutanate, reprezentate de pete sub formă de exantem, eritem, rozeolă şi purpură pot fi, în
funcţie de dimensiuni, sub formă de peteşii, echimoze, sufuziuni şi macule.

Examenul părului şi fanerelor

Părul se examinează prin inspecţie şi palpaţie, caracteristicile urmărite fiind: lungimea, luciul,
abundenţa, uniformitatea, culoarea şi direcţia.
Fanerele, reprezentate prin coarne, copite, ongloane, pene, cioc, solzii de pe picioarele păsărilor,
castanele, pintenii şi ghearele se examinează prin inspecţie şi palpaţie, fiind urmărite caracteristici ca:
forma, dimensiunile, aspectul suprafeţei, culoarea, integritatea, luciul, consistenţa, sensibilitatea şi
temperatura.

EXAMENUL SISTEMULUI LIMFATIC

5
 Examenul sistemului limfatic se face la nivelul limfonodurilor şi a vaselor limfatice superficiale.
Metode:
Generale – inspecţie şi palpaţie – examinarea urmareste: dimensiunea, forma si aspectul
suprafetei, consistenta, temperatura, sensibilitatea, mobilitatea.
Speciale - puncţii, biopsii, examen transrectal şi examen radiologic (Röntgen).
Limfonodurile se examinează diferit, în funcţie de specia de animale. !!!! SIMETRIC, BILATERAL

La cabaline:
- in conditii normale – lfn submandibulare, prescapulare, subliace (precrurale sau din pliul iei), inghinale
superficiale – la masculi si retromamare – la femele
- in conditii patologice – lfn retrofaringiene, parotidiene, prepectorale si inghinale profunde
- prin sondaj esofagian si examen Rx – lfn traheobronsice si mediastinale
- prin exploratie transrectala – mezenterici, sublombari si sacrali

limfonodurile submandibulare = lfn jgheabului (în spaţiul intermandibular) – au forma literei Y sau V
- sunt moniliformi, elastici, mobili
- palparea se face din pozitia de abordare – plasare in dreptul spetei privind cranial, cu mana dinspre
animal se palpeaza, cu cealalta mana se tine capastrul
- degetul mare se sprijina pe fata ext a mandibulei, iar cu celelalte degete se realiz o palpare prin
glisare in jgheabul intermandibular
limfonodurile prescapulare (sub spata) – plasare in dreptul gatului, cu mana dinspre animal pe gat /
capastru si cu mana libera executa palpatia prin glisare în faţa spetei, deasupra articulației
scapulohumerale
limfonodurile subliace (precrurale sau din pliul iei) – plasare in dreptul toracelui, cu mana dinspre
animal pe spate si cu mana libera se palpeaza pliul iei, intre degetul mare si celelalte degete.
limfonodurile inghinale superficiale – la masculi – contentie cu iavasaua si prin ridicarea mb anterior din
sprijin, plasare in dreptul abdomenului, cu mana dinspre animal pe spate si cu mana libera se palpeaza
furoul si fata interna a mb post pana in regiunea inghinala
limfonodurile retromamare – la femele (pe feţele laterale ale mamelei)
limfonodurile parotidiene (caudal faţă de articulaţia temporo-mandibulară, inapoia marginii recurbate a
mandibulei) si retrofaringiene (sub aripa atlasului) – cond patologice

La taurine sistemul limfatic este mai dezvoltat decât la cal fiind mai accesibil examenului clinic.
- in conditii normale – lfn submandibulare, prescapulare, subliace si retromamare – la female
- in conditii patologice – lfn retrofaringiene, parotidiene, cervicale, prepectorale si din scobitura flancului

limfonodurile submandibulare (la originea salbei, imediat înapoia ramurei recurbate a mandibulei) -
plasare in dreptul spetei privind cranial, cu mana dinspre animal pe greaban, cu mana libera se palpeaza
limfonodurile prescapulare (la un lat de palma deasupra articulatiei scapulo-humerale)
limfonodurile subiliace (la ½ dist care uneste tuberozitatea iliaca=tuberculul coxal si patela),
limfonodurile din scobitura flancului (in golul flancului)
limfonodurile parotidiene (ventral faţă de articulaţia temporo-mandibulară, pe partea caudală a
muşchiului maseter), retrofaringiene (perpendicular, sub aripa atlasului),
limfonodurile cervicale inferioare superficiale (la un lat de palmă cranial de articulaţia scapulo-
humerală) - plasare in dreptul spetei privind cranial, palpare bimanuala regiunea ant a traheei, pana la
intrarea pieptului
limfonodurile retromamare (la baza sferturilor post ale mamelei);

La rumegătoarele mici examenul sistemului limfatic se face mai rar. Tehnica de lucru este similară
rumegătoarelor mari. Se examineaza: lfn prescapulare, din pliul grasetului, popliteu.
La suine se examinează mai greu din cauza țesutului adipos. Pot fi examinate limfonodurile
subatloidiene la tineret si animale slabe.
La carnasiere pot fi examinate limfonodurile poplitee - se contenţionează de bot cu ajutorul unei benzi,
apoi se face palpația limfonodurilor poplitei cuprinzând între degetul mare şi celelalte degete originea
tendonului lui Achile (calcanean comun) intre triceps si semitendinos.

EXAMENUL MUCOASELOR APARENTE

6
 Se face la lumină naturală, prin inspecţie şi palpaţie, în mod atent, simetric, comparativ, după o
contenţie adecvată. Se examinează orificiile si mucoasele: tunicii conjunctivale, nazală, bucală, vaginală şi
prepuţială, în privinţa culorii, volumului, integrităţii si aspectului mucoaselor, cantităţii şi calităţii secreţiilor.

Examenul mucoaselor se face după o prealabilă abordare şi contenţie a animalului (după caz),
– Examenul va fi făcut la lumina naturală a zilei.
– Examenul mucoaselor este precedat de examenul regiunilor învecinate.
– Examenul se va face atent, simetric şi comparativ.
– Examenul prin inspecție poate fi însoţit şi de palpație (după caz).
– La examenul mucoaselor apreciem următoarele criterii: culoarea, umiditatea, volumul, integritatea.
În mod normal, culoarea mucoaselor aparente este roz-pal, de nuanţă mai roșiatică în cazul calului şi al
câinelui. La rumegătoare mucoasele au un luciu mai pronunțat şi o tentă mai pală.
În stări patologice culoarea mucoaselor poate să fie:
– anemică (alb cenușiu) – icterică (galbenă)
– congestionată (roşu aprins) – cianotică (albastră).

La cabaline
Orificiile si mucoasa oculara
-examinarea se realizeaza monomanual si bimanual
- Monomanual: din pozitia de abordare – plasare in dreptul spetei privind cranial. Mâna de aceeasi parte cu
animalul se aplică pe oasele nazale sau se prinde de căpăstru, iar cu mâna de langa animal se evidentiază
mucoasa palpebrală. În acest scop degetul arătător se aplică pe marginea şi jumătatea lungimii pleoapei
superioare, iar degetul mare în mod similar pe pleoapa inferioară. Prin apăsare cu degetul arătător în orbită
şi ușor spre unghiul intern al ochiului se evidentiaza mucoasa palpebrală şi pleoapa a treia.
- Bimanual: mâna de langa animal este plasata deasupra fantei palpebrale, apasand cu degetul mare
pleoapa superioara sub arcada oculara, iar mana opusa este plasata sub fanta palpebrala, tragand in jos
cu degetul mare de pleoapa inferioara.
Narile si mucoasa nazală
- examinarea se realizeaza monomanual si bimanual. !!!! În prealabil se examinează lfn submandibulare
- Examenul mucoasei nazale se referă la mucoasa septului nazal.
- Monomanual: cu mâna de langa animal pe capastru si cu mana de aceeasi parte cu animalul se realiz
examinarea: degetul mare si aratator vor fi introduse in nara de pe partea pe care se afla examinatorul;
printr-o mișcare de extensie a degetelor se indeparteaza narile, largim orificiul nazal si mărim vizibilitatea
spre mucoasa nazală.
- Bimanual: se prinde cu degetul mare si aratator de la mâna de langa animal prindem aripa externa a
narii, iar cu degetul mare si aratator de la mâna cealaltă prindem aripa mediana a narii.
Orificiul bucal si mucoasa labio-gingivala (mucoasa bucală)
- examinarea se realizeaza monomanual si bimanual
- examinarea se face prin răsfrângerea buzelor: buza inferioara in jos si cea superioara in sus
Orificiul vaginal si mucoasa vestibulo-vaginala
- se realizeaza masuri drastice de contentie (iavasa + ridicarea mb ant din sprijin, aplicarea platlonjei la mb
post sau introducerea in travaliu)
- cu degetul mare si aratator de la fiecare man se prind buzele vulvei si se trag lateral
Preputul si orificul extern al uretrei
- se realizeaza masuri drastice de contentie
- se trage preputul in directie caudala evidentiind glandul penian si fata interna a preputului

La bovine
Mucoasa oculara
-plasare in dreptul spetei privind cranial
- pentru sclerotica  se prinde cu mainile baza coarnelor si se rasuceste capul in lateral
- pentru mucoasa palpebrala  animalul este contenţionat de un ajutor, prinzându-l de coarne sau de nas.
În acest timp examinatorul este plasat lateral de capul animalului, aplicând degetele mari pe marginea
ciliară a pleoapelor şi tragând in sus si in jos.

Mucoasa nazală. Se evidenţiază mai greu decât la cal, deoarece orificiile nazale sunt mai strâmte
(înguste).

7
- animalul este contenţionat de cap, fixându-l de coarne în timp ce examinatorul evidentiază mucoasa
nazală, bimanual, încercând să îndeparteze aripile nărilor
Mucoasa labio-gingivala (bucală).
-examinarea se realizeaza monomanual si bimanual
- Monomanual: examinatorul contenţionează animalul prinzându-l de septumul nazal, iar cu cealalta mana
răsfrânge buza inferioară în jos, pornind din faţa incisivilor spre comisuri. În acest sens se introduce degetul
mare pe faţa internă a buzei inferioare
- Bimanual: contenţia este făcută de un ajutor, răsfrângerea buzei inferioare se poate face cu ambele
maini.
Mucoasa vestibulo-vaginală.
- examinatorul este plasat înapoia animalului privind cranial.
- evidențierea mucoasei se face bimanual, bilateral, tragand cu degetul mare si aratatorul de la fiecare
mana de labiile vulvare.
Furoul si mucoasa prepuţială.
- examinatorul din poziția de abordare (lateral de regiunea spetei) se apropie de regiunea abdominală cu
mâna şi în mod treptat de regiunea furoului, încercând să facă inspecția prepuțului.
- se trage preputul in directie caudala evidentiind glandul penian si fata interna a preputului

La rumegătoarele mici.
Mucoasa bucală. După o prealabilă abordare şi contenţie a animalului, examinatorul se plasează lateral
de gâtul animalului orientat cranial. Din aceasta poziție, răsfrânge buzele în mod alternativ evidențiind
mucoasa gingivo-labială.
Mucoasa oculara. Examenul se poate face fie numai de examinator, fie ajutat de un ajutor. În primul caz
examinatorul contenţionează animalul prin încălecare, orientat cranial prinzând ușor capul animalului între
mâini, înclinându-l ușor, în timp ce cu degetele mari aplicate pe marginea pleoapelor (superioară şi
inferioară) îndepărtează în mod alternativ pleoapele. Astfel se evidențiază mucoasa sclerală şi palpebrală.
Mucoasa nazală, este practic greu de examinat din cauza pigmentaţiei şi a structurii anatomice a nărilor
(orificii înguste).

La suine, examenul mucoaselor se face mai ușor la sugari şi la tineret, contenţionându-i capul în sus sau
în brațe, orientând capul spre o sursă de lumină. Animalul adult se examinează contenţionându-l de urechi
şi de coadă, în timp ce se ridică ușor capul acestuia. Mucoasa nazală se examinează pe o porțiune foarte
mică, din cauza orificiilor nazale foarte înguste, a pigmentației abundente şi rigidității râtului.

La câine , pisică şi iepure.

Mucoasa conjunctivală. Examenul impune contenţia animalului după caz (legarea botului). Examinatorul
stă lateral de gâtul animalului, orientat cranial în timp ce prinde capul acestuia între mâini. Din aceasta
poziție aplică degetele mari pe marginea pleoapelor (superioară şi inferioară) si prin tractiune in sus si in
jos evidentiaza conjunctiva si sclerotica.
Mucoasa bucală, impune contenţia botului cu o banda de tifon, în timp ce examinatorul stă lateral de capul
animalului prinzând cu mâna dinspre animal buza superioară, pe care o răsfrânge în sus, iar cu cealaltă
mâna răsfrânge buza inferioară. Astfel se evidențiază mucoasa gingivo-labială într-o parte, repetându-se
manopera (tehnica) şi în partea opusă în mod similar.
Mucoasa nazală, este greu de examinat atât din cauza pigmentației melanice, cât şi a structurii anatomice
a narinelor.
Mucoasa vaginală şi prepuţială, se examinează la fel ca şi în cazul rumegătoarelor prin îndepărtare şi
răsfrângere.

La păsări
Se examineaza mucoasa oculara, iar mucoasele oro-faringiana si laringo-traheala dupa deschiderea
ciocului. Se mai realizeaza examenul crestei, al bărbiţelor şi al membranelor interdigitale (palmipede).
Pasărea este examinată liber, sau contenţionată de picioare şi de baza aripilor.