UNIVERSITATEA TEHNICĂ DE CONSTRUCŢII BUCUREŞTI

CATEDRA DE CONSTRUCŢII HIDROTEHNICE

CONTRACT Nr. 436 / 22.12.2009

NORMATIV

STABILIREA ÎNCĂRCĂRILOR ŞI A GRUPĂRILOR

DE ÎNCĂRCĂRI PENTRU CONSTRUCŢII
HIDROTEHNICE DE RETENŢIE.
REVIZUIRE PE 729/89
FAZA 1

RECTOR Prof.univ.dr.ing. Iohan NEUNER

ŞEF CATEDRĂ Prof.univ.dr.ing. Dan STEMATIU

RESPONSABIL CONTRACT Prof.univ.dr.ing. Adrian POPOVICI

BUCUREŞTI, IANUARIE 2011

1
Încǎrcǎri şi grupări de încǎrcǎri pe construcţiile hidrotehnice de
retenţie

Cuprins

1. Obiectul normativului
2. Domeniu de aplicare
3. Definiţii şi termeni
4. Clasificarea acţiunilor
5. Coeficienţi şi grupări ale acţiunilor (încărcărilor)
6. Greutatea proprie
7. Acţiunea apei
8. Împingerea pamântului
9. Acţiunea valurilor
10. Acţiunea gheţii
11. Acţiunea variaţiilor climatice de temperatură
12. Acţiunea seismicǎ

Bibliografie
Anexe

2
 1. Obiectul normativului

Normativul se referă la stabilirea încărcărilor şi a grupărilor de încărcări pentru

dimensionarea şi verificarea construcţiilor hidrotehnice de retenţie, a fundaţiilor lor şi a
unor elemente structurale specifice.

În cadrul prezentului normativ se revizuiesc prescripţiile din normativul

departamental PE 729-89 aplicat pentru construcţiile hidroenergetice din cadrul fostului
Minister al Energiei Electrice şi se armonizează cu reglementarile existente în Uniunea
Europeana.

2. Domeniu de aplicare

Normativul se aplică la proiectarea construcţiilor hidrotehnice de retenţie noi

precum şi la verificarea celor existente din cadrul amenajărilor resurselor de apă şi
anume: baraje de beton şi din umpluturi, stăvilare, echipamente hidromecanice din
frontul barat, conducte şi galerii de golire, diguri de conturare a lacurilor de acumulare,
centrale hidroelectrice şi ecluze din frontul barat, prize de apă de mică şi mare
presiune.

Alte construcţii care pot fi amplasate în frontul barat: poduri peste deversoare,
suprastructurilor centralelor hidroelectrice, case de vane, clădiri anexe etc. nu constituie
obiectivul prezentului normativ, ele se proiectează conform reglementărilor specifice în
vigoare.

3. Definiţii şi termeni

Definiţiile şi termenii folosiţi în normativ sunt parţial preluaţi din

SR EN1990:2004. Bazele proiectării structurilor – termeni referitori la acţiuni şi uneori
corectaţi pentru a corespunde particularitaţilor construcţiilor hidrotehnice .

Acţiune (F)
a) Set de forţe (încărcări) aplicate asupra structurii (acţiune directă);
b) Set de deformaţii impuse sau acceleraţii cauzate, de exemplu, de schimbări de
temperatură, variaţie de umiditate, tasări diferenţiate sau cutremure (acţiune
indirectă).

3
 Efect al acţiunii (E)
Efect al acţiunilor (sau efect al acţiunii) asupra elementelor structurale, (de
exemplu forţa internă, moment, solicitare, deformaţie) sau asupra întregii structuri (de
exemplu deplasare, rotire)

Acţiune permanentă (P)

Acţiune continuǎ pentru care variaţia în timp a mărimii este neglijabilă, sau
pentru care variaţia este mereu în aceaşi direcţie (monotonă) pâna când acţiunea
atinge o anumită valoare limită .

Acţiune temporară (T)

Acţiune cu o intensitate variabilă în timp sau în mod intermitent şi care în
anumite perioade poate să lipsească.

Acţiune cvasipermanenta de lungă durată (C)

Acţiune care se aplică pe durate lungi sau în mod frecvent, cu intensitaţi variabile
sau practic egală cu valoarea caracteristică.

Acţiune variabilă de durată scurtă (V)

Acţiune a cărei intensitate variază sensibil în timp sau care poate lipsi pe
intervale lungi de timp.

Acţiune exceptională (accidentală) (E)

Acţiune care are intensităţi semnificative dar care apare foarte rar, eventual chiar
niciodată pe durata de exploatare a construcţiei hidrotehnice.

Acţiune geotehnică
Acţiune transmisă structurii de către sol, umplutură, apă subterană.

Acţiune fixă
Acţiune care are o distrubuţie şi poziţie fixă asupra structurii sau elementului
structural astfel încat mărimea şi direcţia acţiunii sunt determinate făra ambiguitate
pentru toată structura sau pentru elementul structural dacă mărimea şi direcţia sunt
determinate într-un punct pe structură sau pe elementul structural.

Acţiune liberă
Acţiune care poate avea diverse distribuţii spaţiale pe întreaga structură.

Acţiune independentă
Acţiune care poate fi presupusă statistic independentă în timp şi spaţiu faţa de
orice altă acţiune care se aplică pe structură.

Acţiune statică
Acţiune care nu provoacă acceleraţii semnificative structurii sau elementelor
structurale.

4
 Acţiune dinamică
Acţiunea care provoacă acceleraţii semnificative structurii sau elementelor
structurale.

Acţiune cvasistaticǎ
Acţiune dinamică reprezentată printr-o acţiune statică echivalentă într-un model
static.

Valoare caracteristică a unei acţiuni (Fk)

Valoare principal reprezentativă a unei acţiuni.

NOTA – În mǎsura în care o valoare caracteristică se poate exprima statistic, aceasta

poate fi aleasă să corespundă unei probabilităti prescrise de a nu fi depasită defavorabil în
timpul unei “perioade de referintă” tinându-se seama de durata de viaţă proiectată a structurii
şi de durata situaţiei proiectate.

Durata de referinţă
Perioada de timp aleasă care se utilizează ca bază pentru evaluarea acţiunilor
variabile statistic, şi uneori pentru acţiuni accidentale.

Valoare de grupare a unei acţiuni temporare (Ψ0 T)

Valoare aleasă – pânǎ acum stabilită pe baze statistice – astfel încât probabilitatea
ca efectele cauzate de grupare sa fie depăşite este aproximativ aceeaşi cu efectul
cauzat de valoarea caracteristică a unei acţiuni individuale. Poate fi exprimată ca o
parte determinată din valoarea caracteristică printr-un coeficient Ψ0 ≤1.

Valoare frecventă a unei acţiuni temporare (Ψ1 T)

Valoare determinată – pânǎ acum aleasă statistic – astfel încat ori timpul total, în
cadrul perioadei de referinţa, în timpul căreia este depăsită, nu reprezintă decât o mică
parte a perioadei de referinţa, ori frecvenţa ce este depăsită este limitată la o valoare dată.
Poate fi exprimată ca o parte determinată din valoarea caracteristică printr-un coeficient
Ψ1 ≤1.

Valoare cvasipermanentă a unei acţiuni temporare (Ψ2 T)

Valoare determinată astfel încat perioada totală de timp pentru care aceasta va fi
depasită, reprezintă o parte importantă din perioada de referinţă. Poate fi exprimată ca
o parte determinată din valoarea carcteristică printr-un coeficient Ψ2 ≤1.

Valoare asociată a unei acţiuni temporare (Ψ T )

Valoare a unei acţiuni temporare care însoţeste acţiunea principală într-o grupare.

NOTA - Valoarea asociată unei acţiuni temporare poate fi valoarea de grupare,

valoarea frecventă sau valoarea cvasipermanentă.

Valoare reprezentativă a unei acţiuni (F rep)

Valoare folosită pentru verificarea unei stări limită. O valoare reprezentativă
poate fi valoarea caracteristică (Fk) sau o valoare asociată. ((Ψ Fk )

5
 Valoare de calcul a unei acţiuni (Fd)
Valoarea obţinută prin multiplicarea valorii representative cu un coeficient parţial
γf.

NOTA – Produsul dintre valoarea reprezentativă şi coeficientul parţial

γF = γSd x γf poate fi considerată ca valoarea de calcul a unei acţiuni.

Grupare de acţiuni
Set de valori de calcul care permite verificarea fiabilitaţii structurale la o stare
limită sub influenţa simultană a diferitelor acţiuni.

4. Clasificarea acţiunilor

• Acţiunile asupra construcţiilor hidrotehnice de retenţie se clasifică în functie

de durată, respectiv de frecvenţa şi intensitatea cu care apar în timpul execuţiei sau
exploatării construcţiilor . Clasificarea acţiunilor se prezintă în Tabelul 4.1.

Tabelul 4.1

Nr. Categoria acţiunii Simbol Caracterizare

crt.
1. Permanente P Acţiune pentru care variaţia în timp a
mărimii este neglijabilă sau pentru care
variaţia este mereu în aceaşi direcţie
(monotonă) pâna când acţiunea atinge o
anumită valoare limită.
2. Temporare T Acţiune cu o intensitate variabilă în timp
sau în mod intermitent şi care în anumite
perioade poate să lipsească.
2.1. Cvasipermanente – C Acţiune care se aplică pe durate lungi sau
de lungă durată în mod frecvent cu intensităţi variabile sau
practic egală cu valoarea caracteristică.
2.2. Variabile – de scurtă V Acţiune a carei intensitate variază sensibil
durată în timp sau care poate lipsi pe intervale
lungi de timp.
3. Excepţionale E Acţiune care are intensitaţi semnificative
(Accidentale) dar care apare rar, eventual chiar niciodată
pe durata de exploatare a construcţiei
hidrotehnice.

• Acţiunile permanente (P) includ dupa caz urmatoarele încărcări: greutatea

proprie a corpului barajului, greutatea proprie a echipamentelor tehnologice permanente,

6
greutatea lesturilor care contribuie la asigurarea stabilitǎţii construcţiei, forţe din
precomprimarea corpului barajului cu ancore pretensionate, starea de eforturi iniţiale
(îngheţate) la injectarea rosturilor de contracţie a barajelor arcuite.

• In categoria acţiunilor temporare cvasipermanente de lungă durată (C) se includ

încarcări ca:

- presiunea apei corespunzatoare nivelului retenţiei normale (NRN) în bieful

amonte al construcţiei de retenţie .
Prin NRN se înţelege nivelul maxim al retenţiei în condiţiile exploatării
normale a acesteia, exceptând nivelurile care pot apare la evacuarea debitelor maxime
(de dimensionare, verificare) în condiţii normale de exploatare.

In presiunea apei se consideră, dupa caz, urmǎtoarele componente:

• presiunea hidrostatică din bieful amonte;

• presiunea hidrostatică din bieful aval;
• subpresiunea (statică şi dinamică) pe conturul subteran al construcţei de retenţie
în condiţii normale de funcţionare a lucrărilor de etanşare – drenaj;
• presiunea din infiltraţia apei prin sistemul unitar construcţie de retenţie – teren de
fundare (presiunea apei prin rosturi sau fisuri, presiunea apei din pori, presiuni
intersiţiale);
• presiunea hidrostatică din conducte, galerii de golire corespunzatoare nivelului
retenţiei normale (NRN) la priza de apǎ.

- împingerea activa a pământului inclusiv a aluviunilor depuse în lacul de

acumulare şi a suprasarcinilor;
-împingerea muntelui în cazul construcţiilor subterane auxiliare construcţiilor
hidrotehnice de retenţie ;
- acţiunea variaţiilor climatice de temperatură pentru anul cu amplitudinea medie
de variaţie a temperaturilor medii anuale;
- încărcări tehnologice şi încǎrcǎri utile diverse cu caracter cvasipermanent;
- efecte din tasări şi deplasări diferenţiate ale fundaţiei cand acestea nu sunt
rezultatul unor schimbări majore a structurii terenului de fundare;
- încărcări produse de efectul deformaţiilor împideicate (contracţia betonului,
reacţii alcalii - agregate de umflare a betonului etc.)

• În categoria acţiunilor temporare variabile de scurtă durată (V) se includ încărcări

ca:

- presiunea apei (din bieful amonte, din bieful aval, subpresiune) corespunzatoare
nivelului maxim al apei în loc (NRM) în conditii normale de exploatare a construcţiei;
- presiunea hidrodinamică a apei asupra deversorului la deversǎri corespunzǎtoare
nivelului maxim al apei în lac (NRM);
- împingerea gheţei determinată pentru grosimea medie multianuală;

7
 - presiunea din acţiunea valurilor produse de vânt, determinate pentru viteza
medie multianuală a vantului;
- impactul cu corpuri plutitoare, nave.

• În categoria acţiunilor excepţionale (accidentale) (E) se includ:

- presiunea apei (din bieful amonte, din bieful aval, subpresiune) corespunzatoare
nivelului maxim al apei în lac (NRM) în conditii speciale de exploatare a constructiei
(deteriorări ale sistemului de etansare-drenaj, fisuri la piciorul amonte pe contactul baraj
– fundaţie etc);
- acţiunea seismică (efecte inerţiale şi hidrodinamice produse de cutremurul
operaţional – OBE – sau cutremurul de evaluare a siguranţei – SEE);
- împingerea gheţii determinatǎ pentru grosimea maximă multianuală, precum şi
în cazul ruperii zǎpoarelor şi a evacuării apelor mari în perioadele de iarna;
- presiunea din acţiunea valurilor produse de vânt determinate pentru viteza
maximă multianuală a vântului;
- acţiunea variaţiilor climatice de temperatură pentru anul cu amplitudinea
maximă de variaţie a temperaturilor medii lunare.

5. Coeficienţi şi grupări ale încărcărilor

În conformitate cu SR EN 1990:2004 proiectarea la stări limită include:

- stări limită ultime care implică securitatea oamenilor şi/sau securitatea structurii;
în unele cazuri în această categorie se includ şi stări limită care implică protecţia
bunurilor;
- stări limita de exploatare care implică funcţionarea structurii sau a elementelor
structurale în condiţii normale de exploatare.

Proiectarea la stări limită trebuie să se bazeze pe aplicarea unor stări limită

relevante suficient de severe şi variate astfel încat să cuprindă toate scenariile de acţiuni –
efecte care pot apǎrea în timpul execuţiei sau exploatării construcţiei .

Valoarea de calcul a unei acţiuni (încǎrcǎri) se determină prin înmulţirea valorii

caracteristice cu coeficientul încǎrcǎrii (γ).

Valoarea caracteristica a unei acţiuni este o valoare reprezentativă a acesteia care

trebuie specificată ca valoare medie, valoare superioară/inferioară sau valoare nominală.
Valorile caracteristice ale încǎrcǎrilor şi distribuţiile lor se determină conform
prevederilor din capitolele 6 – 12 ale prezentului normativ sau în cazuri bine justificate
pe baza altor reglementări sau fundamentări specifice .

In funcţie de starea limită la care se face calculul şi categoria grupărilor de

încărcări (acţiuni) se aleg coeficienţii încărcării, conform tabelului 5.1.

8
 Tabelul 5.1

Stări limită de calcul Coeficientul încărcării Verificarile la care se utilizează

Stări limită ultime
Stări limită de exploatare
- încărcările se consideră de
regulă cu valorile lor
carcateristice
- în cazurile de grupări care
includ mai multe încărcări
temporare variabile de
scurtă durată (V)
γ Verificări la stările limită ultime
de rezistenţă şi stabilitate în
cazul grupărilor fundamentale
Verificări la stările limită unde
1.00 intervin efecte de durată şi
verificări la acţiunea grupărilor
speciale.
γ d < 1.00

În cazul încărcărilor permanente (P) valorile coeficienţilor încărcărilor “γ” se

determină conform tabelului 5.2.

Tabelul 5.2
Nr.crt. Tipul încărcării γ
maxim minim
1. Greutatea proprie a construcţiei de retenţie şi a
echipamentelor tehnologice 1,05 0,95

2. Greutatea proprie a cǎmǎşuelii golirilor de fund

sau a tunelelor de acces. 1,10 0,90

3. Greutatea umpluturilor 1,10 0,90

4. Efectul precomprimării
- prin tensionarea armăturilor
- prin injectare (la lucrări subterane) 1,10 0,90
1,00 0,80
5. Eforturi iniţiale la închiderea rosturilor
1,10 0,90

La determinarea valorilor de calcul limită ale acţiunilor pentru coeficientul

încărcării “γ” se alege valoarea maximă sau minimă, astfel ca în cadrul grupării de
încărcare sa se obţină combinaţia cea mai defavorabilă.

9
 În cazul încǎrcǎrilor temporare cvasipermanente de lungă durată (C), valorile
coeficienţilor încărcărilor “γ” se determină conform tabelului 5.3.

Tabelul 5.3
Nr.crt. Tipul incărcării γ
1. Presiunea şi greutatea apei (hidrostatică din bieful
amonte şi bieful aval, subpresiunea, presiunea din
infiltraţia apei prin sistemul baraj – fundaţie,
presiunea apei din conducte şi galerii de golire
etc.). 1,00
2. Presiunea apelor subterane pe camaşuiala
galeriilor şi tunelurilor. 1,20 (0,80)
3. Împingerea activă a pămantului 1,20
4. Împingerea muntelui
Împingerea verticală:
- în cazul formǎrii parabolei de surpare 1,50
- în cazul considerării greutaţii coloanei de rocă 1,20
pâna la suprafaţă
Împingerea laterală:
- componenta uniform radială 1,20(0,80)
- componenta are o direcţie oarecare 1,30
5. Efectul variaţiilor climatice de temperatură 1,10
6. Efectul diferenţei de temperatură a apei şi a
masivului exterior 1,20
7. Încǎrcǎri tehnologice şi încǎrcări utile 1,20x)
8. Tasări şi deplasări neuniforme 1,20
9. Încărcări produse de efectul deformaţiilor
împidicate, fenomene de contraţia betonului,
umflarea betonului 1,10
x)
Coeficientul încărcării “γ” corespunde numai
pentru incărcări statice.

La determinarea valorilor de calcul limită ale acţiunilor pentru coeficientul

încărcării “γ”, se alege valoarea maxima sau minimă (datǎ în paranteză), astfel ca în
cadrul gruparii de încărcare să se obţină combinaţia cea mai defavorabilă.

În cazul încărcărilor temporare variabile de scurtă durată (V) valorile

coeficienţilor încărcărilor “γ” şi “γd” se determină conform tabelului 5.4.

Tabelul 5.4.
Nr.crt. Tipul încărcării γ γd

10
 1. Presiunea apei (hidrostatică, subpresiunea,
presiunea din infiltraţia apei prin sistemul baraj –
fundaţie şi din pori, presiunea în conducte şi
galerii de golire etc.), în condiţiile nivelului apei
din bieful amonte corespunzător debitului maxim
evacuat în condiţiile normale de exploatare. 1,00 1,00
2. Presiunea hidrodinamică a apei asupra
deversorului 1,00 1,00
3. Presiunea de injecţii la lucrări subterane. 1,00 1,00
4. Împingerea gheţii 1,00 0,6
5. Presiunea datorită acţiunii valurilor 1,00 0,6
6. Împingerea corpurilor plutitoare şi a navelor 1,20 0,8

NOTA: Coeficienţii încarcarilor “γ” şi “γd” corespund numai pentru încǎrcǎri statice

Acţiunile (încărcările) excepţionale (E) care se includ numai în grupările speciale

se consideră cu coeficientul incǎrcǎrii γ=1.

Coeficienţii încărcărilor pentru acţiuni (încărcări) care nu au fost specificaţi în

tabelele 5.1….5.4 vor fi stabiliţi în tema de proiectare odată cu valoarea caracteristică a
acţiunilor.

Calculul şi verificarea structurilor şi elementelor structurale ale construcţiilor de

retenţie se fac la combinaţiile cele mai defavorabile, practic posibile, ale diferitelor
acţiuni (încărcări) denumite grupări de încărcări.

• Grupările de încărcări se alcătuiesc pentru fiecare perioadă din viaţa construcţiei

de retenţie .

- perioada de execuţie;
- perioada de exploatare;
- perioada de revizii şi reparaţii.

Valorile de calcul ale acţiunilor (încărcărilor se stabilesc în funcţie de condiţiile

specifice pentru fiecare din perioadele de viaţa ale construcţiei de retenţie.

Grupările de încărcări sunt de două categorii:

- grupări fundamentale şi
- grupări speciale.

În grupǎrile fundamentale se includ: încărcările permante (P), încărcări

11
cvasipermantente de lunga durata (C) a cǎror acţiune simultanǎ este posibilǎ, încărcări
temporare de scurtă durată (V) a cǎror acţiune simultanǎ cu a celor cvasipermanente este
posibilǎ.

În grupǎrile speciale se includ: încărcările permante (P), încărcări

cvasipermantente de lunga durata (C), încărcări temporare de scurtă durată (V) şi o
singură încărcare excepţională (E). În stabilirea încărcărilor C,V,E din grupări se vor avea
în vedere probabilitaţile de producere simultană.

Încărcările temporare cvasipermanente de lungă durată (C) şi temporare variabile

de scurtă durată (V), a căror acţiune simultană este posibilă, se iau în considerare atunci
cand efectele lor sunt defavorabile pentru calculul la starea limită respectivă.

În cazurile când într-o grupare de încărcări se includ mai multe încărcări

temporare variabile de scurtă durată (V), valorile lor de calcul se obţin din valorile
caracteristice corectate cu coeficienţii de încărcare “γd” (Tabelul 5.4).

Grupările de încărcări se alcătuiesc funcţie de starea limită la care se face calculul

conform tabelului 5.5.

Tabelul 5.5
Nr. Starea limită la care se face Grupări de încarcari
crt. verificarea Fundamentale Speciale
1. Stări limita ultime de ∑ γ i Pi + ∑ γ i C i + ∑ γ iVi ∑ Pi + ∑ C i + ∑ γ i d Vi + E1
rezistenţă şi stabilitate i = 1..n i = 1..n
2. Stări limită de exploatare in
condiţii normale ∑ Pi + ∑ C i + ∑ γ iVi
- starea limită de finisare I= 1..n
-starea limită de deformaţie

Notǎ: În valorile de calcul ale acţiunilor (încarcărilor) cu caracter dinamic se va lua în

consideraţie coeficienţii dinamici de amplificare.

• În cazul unor construcţii de retenţie de importanţă deosebită (clase de

importanţă I sau II sau categorii de importanţă A sau B) se pot stabili prin tema de
proiectare şi alte grupări de încărcări pe baza unor justificari tehnice corespunzatoare.

12
 6. Greutatea proprie

• Greutatea proprie este o încărcare permanentă care se aplică treptat pe mǎsura

execuţiei construcţiei de retenţie, pâna ajunge la valoarea limită practic constantă în timp
la terminarea construcţiei .

• Greutatea proprie pe construcţiile de retenţie este compusă dupa caz din

urmǎtoarele încărcări: greutatea proprie a corpului barajului, greutatea proprie a
echipamentelor tehnologice permanente, greutatea lesturilor şi forţe din precomprimare
care contribuie la asigurarea stabilitaţii construcţiei.

• În fazele de proiectare a construcţiilor de retenţie, daca nu există date stabilite

pe bază de încercări în laborator sau pe piste experimentale, se admite a se considera la
dimensionarea construcţiilor de retenţie urmǎtoarele greutaţi volumice ale corpului
barajului:
baraje din beton
ƒ cu agregate cu granula maximǎ de 30 mm γb=24..24,5 kN/m3
ƒ cu agregate cu granula maximǎ de 120mm γb=24,5..25,5 kN/m3
baraje din beton cilindrat (rolcret): γb=23...25 kN/m3

baraje din pământ stabilizat (soil cement) γp=21...23 kN/m3

baraje (umpluturi) din anrocamente (vibrocompactate):

- anrocamente din roci eruptive γp= 21...23 kKN/m3
-
anrocamente din roci metamorfice şi sedimentare γp= 20...25 kN/m3

baraje (umpluturi) de pământ (compactat)

-
argile, argile nisipoase în stare de umiditate naturală γp= 18...21 kN/m3
-
nisipuri argiloase, nisipuri în stare de umiditate naturală γp= 18..22 kN/m3
- nisipuri în stare saturată γp= 20..24 kN/m3
- pietriş şi balast în stare de umiditate naturală γp= 18..20 kN/m3
- pietriş şi balast în stare saturată γp= 20..22 kN/m3
- bolovaniş în stare de umiditate naturală γp= 17..19 kN/m3
- bolovaniş în stare saturată γp= 19..21kN/m3

Greutatea volumică a materialelor din corpul barajelor se va urmări în

permanenţǎ pe parcursul execuţiei în conformitate cu proceduri stabilite prin
reglementări specifice.

• Greutatea specifică a apei se va considera de regulă γa=10 kN/m3. Dacă apa

conţine debit solid în suspensie, greutatea specifică se poate considera pânǎ la maximum
γa=10.5 kN/m3. În asemenea cazuri se vor face prelevări de probe de apă cu particule
solide în suspensie pentru care să se facă în laborator determinări ale greutaţii specifice.

13
 • Greutatea proprie este o încărcare care apare treptat pe măsura execuţiei
barajului . Uneori sistemul static al barajului pe perioada execuţiei poate fi diferit de cel
din perioada de exploatare (cazul barajelor arcuite cu rosturi de contracţie deschise în
perioada execuţiei care se injecteazǎ înainte de intrarea în exploatare a barajului). În
terenul de fundare există o stare iniţială de eforturi (litostatice); în timpul excavaţiilor se
produce o decomprimare a terenului iar pe masura execuţiei barajului o reîncărcare.
În cazul barajelor încadrate la clasele de importanţa I şi II sau categoriile de
importanţă A şi B raspunsul barajului (deplasări, deformaţii, eforturi) la încarcarea din
greutatea proprie se va determina cu considerarea programului calendaristic de execuţie a
lucrării. Calculele se vor face tridimensional pentru ansamblul unitar baraj – teren de
fundare de preferinţǎ prin metoda elementelor finite (MEF).

• In cazul barajelor de beton şi beton cilindrat încadrate la clasele de importanţă I

şi II sau categoriile de importanţa A şi B, dupa terminarea construcţiei îndeplinirea
greutǎţilor volumice considerate în fazele de proiectare se va verifica prin prelevări de
carote din corpul barajelor pe bazǎ de reglementǎri specifice. Prelucrǎrile statistice ale
determinărilor greutaţilor volumice ale carotelor se vor referi la valoarea medie (Xm) şi
coeficientul de variaţie (cv).

Având un şir de determinǎri de greutaţi volumice Xi (i=1…n) relaţiile de calcul

pentru Xm şi cv sunt urmǎtoarele:
n
∑ iXi τ
Xm = 1 cv = (6.1)
n Xm

unde τ este abaterea standard (abaterea medie pătratică):

∑ i( X i − X m )2
τ= 1
pentru n ≤30 (6.2)
n −1

∑ i( X i − X m )2
τ= 1
pentru n ≥30 (6.3)
n

În cazurile când Xm este mai mic decât valoarea considerată în proiectare şi cv nu

se încadrează în intervalul 0.001….0.008 se vor analiza măsurile necesare pentru
asigurarea siguranţei în exploatare a construcţiei respective.

14
 7. Acţiunea apei

7.1 Aspecte generale

• Acţiunea hidraulică apei reprezintă principala încărcare pe construcţiile

hidrotehnice de retenţie. Ea se poate încadra la acţiuni temporare cvasipermanente (P)
când se evaluează pentru nivelul de retenţie normală în bieful amonte (NRN), la
acţiuni variabile de scurtă durată (V) când se evaluează pentru nivelul de retenţie
maximă (NRM) în bieful amonte şi funcţionare normală a sistemului de etanşare –
drenaj a fundaţiei sau la acţiuni excepţionale (E) cand se evaluează pentru NRM în
bieful amonte şi sistemul de etanşare - drenaj a fundaţiei deteriorat.

• Acţiunea apei (presiuni hidrodinamice) produsă de valuri, ghiaţǎ sau cutremure

se trateaza în capitole separate.

• Presiunile hidrostatice şi hidrodinamice acţionează normal pe suprafaţa de

aplicare. In cazul barajelor din materiale zonate, presiunea hidrostaticǎ se aplicǎ pe
elementul de etanşare chiar dacǎ acesta este plasat în interiorul corpului barajului
(diafragme, nuclee la baraje din materiale locale).

• Tensorul presiunilor interstiţiale sau din pori a apei este un tensor sferic.
Presiunea apelor de infiltraţie pe conturul subteran al unui baraj considerat etanş se
denumeşte uzual subpresiune. Conturul subteran al barajului este o linie de curent iar
subpresiunea, ca orice presiune hidraulică, acţionează normal pe suprafaţa de
aplicare.

7.2. Presiunea hidrostaticǎ amonte-aval pe paramentele barajelor

• Presiunea hidrostatică (pz) actionând asupra paramentelor barajului sau a

oricarei construcţii care crează retenţii variază liniar cu adâncimea:

pz= γ a × Z (7.1)

unde γ a este greutatea specifică a apei ( γ a= 10 kN/m3 sau în cazuri bine justificate
γ a= 10,5 kN/m3) iar z – adâncimea punctului unde se calculează presiunea hidrostatică
faţa de planul oglinzii apei.

15
 Fig. 7.1 Acţiunea apei în profilul transversal al unui baraj de greutate.

• În cazul unui profil transversal de baraj de greutate cu paramente înclinate

(fig.7.1) forţele hidrostatice care acţionează asupra profilului barajului se calculează
pentru 1 ml de baraj în lungul coronamentului pentru componentele lor orizontale şi
verticale:
1
o Forţele hidrostatice orizontale: Ph, am = γ a × H2
2
1
Ph, av = γ a × h2 (7.2)
2

1
o Fortele hidrostatice orizontale: Pv, am = γ a λ 1 x H2
2
1
Pv, av = γ a λ x h2 (7.3)
2

unde H este adâncimea lacului la piciorul amonte al barajului, h – adâncimea apei la

piciorul aval al barajului, λ 1 şi λ înclinǎrile faţa de verticală ale paramentului amonte şi
respectiv aval.

• Nivelurile apei în bieful aval se determină din cheia debitelor funcţie de

debitele ce urmează a fi deversate în gruparea de încǎrcǎri la care se face calculul (debit
salubru, debit de servitute, debit maxim cu o anumita probabilitate anuală de apariţie
atenuat în lac etc.). În cazul când în bieful aval sunt variaţii mari de nivel, pentru acest

16
bief se va considera nivelul critic, corespunzǎtor situaţiei celei mai dezavantajoase la
starea limită de calcul luată în considerare.

• Nivelurile apei în bieful amonte, respectiv adâncimile apei se consideră funcţie

de clasificarea acţiunii (C,V,E) din gruparea de încărcări la care se face calculul.

7.3 Subpresiuni pe talpa de fundaţie a barajelor.

• Presiunile hidrostatice amonte, aval se vor considera proporţionale cu

adâncimea apei conform relaţiei (7.1), de regulă până la piciorul amonte, respectiv aval al
barajului. În acest caz subpresiunea acţioneaza numai pe talpa de fundaţie.

• În cazul barajelor de inalţimi mici şi mijlocii sau fundate la adâncimi mari faţa
de cota terenului, presiunea hidrostatică la valoarea ei integrală se poate considera numai
până la nivelul terenului în care este înglobată construcţia. Presiunea apei pe conturul
îngropat (subteran) al barajului, în această ipoteză se determină pe baza pierderilor de
sarcină liniare ale infiltraţiei amonte-aval de-a lungul liniei de curent corespunzǎtoare
conturului îngropat al barajului.

• Subpresiunea pe talpa construcţiilor de retenţie se poate descompune în două

componente: statică şi dinamică (fig.7.1). Subpresiunea statică (Ss) depinde de nivelul
apei în bieful aval, valoarea ei în orice punct de pe conturul subteran al talpii de fundaţie
fiind egală cu înǎlţimea coloanei de apă din bieful aval din punctul respectiv.
Subpresiunea dinamică (Sd) corespunde nivelului liniei piezometrice în punctul
considerat de pe talpa barajului, măsurat de la nivelul apei din bieful aval.

• În stabilirea diagramelor de supresiuni la proiectele noi de construcţii de

retenţie se vor avea în vedere rezultatele monitorizarii subpresiunilor de la baraje
existente. Unele rezultate din monitorizarea subpresiunilor se prezintă pentru
exemplificarea în figurile 7.2 şi 7.3.

• În proiectarea construcţiilor de retenţie încadrate în clasele de importanţă I şi II

sau categoriile de importanţă A şi B, diagramele de subpresiuni în diversele ipoteze de
verificare se determină pe baza spectrului hidrodinamic al infiltraţiilor prin terenul de
fundare al construcţiei de retenţie stabilit prin metode numerice de calcul (elemente
finite, elemente de graniţǎ etc.) sau pe modele fizice (analogie electro-hidrodinamică) bi-
şi tridimensionale.

• În fazele preliminare al construcţiilor de retenţie din clasele de importanţă I şi II

şi la proiectarea construcţiilor hidrotehnice din clasele III, IV şi V diagrama de
subpresiune se stabileşte funcţie de măsurile de etanşare şi drenaj al terenului de fundare,
geologia terenului de fundare (discontinuităţile din masa rocii, gradul de interconectare a
fisurilor în reţeaua de fisuri, variaţia permeabilitaţii în lung sau transversal pe zonele de
forfecare sau pe falii, adâncimea de fundare, calitatea contactului baraj-teren de fundaţie,
înǎlţimea construcţiei de retenţie).

17
Fig. 7.2. Diagrame normalizate de subpresiuni măsurate la baraje de greutate şi
arcuite din Elveţia

18
Fig. 7.3. Linii de egală presiune interstiţială măsurate şi calculate în profilul transversal
al unui baraj de greutate prevăzut cu voal de etanşare şi reţea de drenaj.

• Diagrama de subpresiune se trasează prin interpolări liniare pe baza evaluarii

subpresiunilor în puncte caracteristice conform relaţiei:

ps = γ a × hav + mi γ a Hd (7.4)

unde hav corespunde cu înǎlţimea coloanei de apă din bieful aval faţă de punctul unde se
determină ps ; Hd este diferenţa de nivel dintre bieful amonte şi bieful aval; mi –
coeficienţi de subpresiune în punctele caracteristice.
Punctele caracteristice cu notaţiile folosite pentru coeficienţii de subpresiune sunt
urmatoarele: piciorul amonte (mam), voalul – ecranul de etanşare (m0), primul şir de
drenuri (m1), al doilea şir de drenuri (m2), piciorul aval al barajului (mav, în general egal
cu 0).
• În Tabelul 7.1 şi figura 7.4 se dau coeficienţii de subpresiune (mi) pentru
construcţiile de retenţie de clasa I de importanţă şi pentru cele de clasa II cu înalţimi
H>50 m fundate pe roci fisurate prevǎzute cu lucrări de impermeabilizare. În cazurile
când se dau două valori pentru mi, valoarea de pe primul rând (numărător) corespunde
funcţionarii normale a sistemului de etansare-drenaj iar valoarea de pe rândul doi
(numitor) situaţiei cu sistem de etanşare deteriorat şi reţea de drenaj colmatată.

• În cazul construcţiilor hidrotehnice de retenţie cu inaltimi H ≤ 30 m, respectiv

de clasele de importanţă III, IV şi V precum şi de clasa de importanţă II, fundate pe
terenuri stâncoase nefisurate, de buna calitate, îngropate în terenul de fundare pe o
adâncime de minimum 0.10H prevăzute cu măsuri constructive pentru o bună legǎtură pe
contactul baraj-fundaţie coeficienţii din Tabelul 7.1 se pot reduce cu maximum 20%.

19
 Tabelul 7.1
Tipul de baraj şi măsuri de etanşare- Coeficienţi de subpresiune
drenaj în terenul de fundare mam m0 m1 m2 mav

1.Baraje de greutate şi alte

construcţii hidrotehnice masive din
beton care crează retenţii
1.1 Fară sisteme de etanşare şi 1.00 - - - 0.00
drenaj….

1.2 Cu un singur rând de drenuri 1.00 - 0.30 - 0.00

0.50

1.3 Cu voal (ecran) de etanşare 1.00 0.40 - - 0.00

0.60

1.4 Cu voal (ecran) de etanşare şi 1.00 0.40 0.20 - 0.00

un rând de drenuri 0.60 0.35

1.5 Cu voal (ecran) de etanşare şi 1.00 0.40 0.20 0.10 0.00

două rânduri de drenuri 0.60 0.35 0.15

*
2. Baraje de greutate cu rosturi 1.00 0.40 0.00
lǎrgite, evidate şi cu contraforţi (în 0.60
axul plotului)

3. Baraje arcuite 1.00 0.60 0.40 - 0.00

0.80 0.60

4. Baraje de greutate din rolcret 1.00

(beton cilindrat) - - - 0.00

* În cazul barajelor evidate şi cu contraforţi la limita aval a capului (plǎcii) amonte.

• În cazul construcţiilor hidrotehnice de retenţie cu avantradier legat etanş de

construcţia hidrotehnică, diagrama subpresiunilor se determină considerând coeficienţii
de supresiune de la punctul 1.1 din tabelul 7.1 şi cu mam deplasat la limita amonte a
avantradierului.

20
Fig. 7.4. Diagrame de subpresiuni pentru condiţii normale de funcţionare a sistemelor de
etanşare şi drenaj pentru baraje de greutate clasele de importanţă I şi II în anumite
condiţii: 1 – linia voalului de etanşare, 2 – linia primului rând de drenuri, 3 – linia celui
de al doilea rând de drenuri.

• În cazul când între corpul barajului deversor şi radierul disipatorului de energie nu

se asigura un rost deschis, prin care apa se poate infiltra liber, diagrama de subpresiuni se
determină mutând pozitia lui ma =0 de la piciorul aval al barajului în rostul aval următor
deschis prin radierul disipatorului sau la limita aval a dispatorului de energie.

• În cazul construcţiilor hidrotehnice la care pe o anumita zonă de contact baraj –

teren de fundare de la piciorul amonte se produc eforturi de întindere, pe zona respectivă
subpresiunea se va considera egală cu valoarea integrală a presiunii hidrostatice din bieful
amonte, adică zona respectivă de contact se va considera fisurată.

• În cazul drenajului forţat (prin pompaj) se acceptǎ ca în secţiunea forajelor de

drenaj pentru grupǎrile fundamentale, subpresiunea sǎ fie egalǎ cu diferenţa de nivel
între galeria de drenaj şi talpa fundaţiei barajului cu condiţia monitorizǎrii permanente a
funcţionǎrii denajului şi funcţionǎrii sigure a sistemului de pompare care sǎ fie alimentat
cu douǎ surse independente de energie.
În diagrama de subpresiuni în lungul barajelor de greutate cu drenaj forţat se va
considera cǎ în rosturile dintre ploturi subpresiunea staticǎ se mǎsoarǎ de la nivelul apei
din bieful aval, iar racordul cu subpresiunea din dreptul galeriei de drenaj se va face cu
douǎ ramuri de parabole.

• În cazul barajelor cu rosturi lǎrgite, evidate sau cu contraforţi în zona de evidare (cu
roca fundaţiei la zi) subpresiunea se va considera egalǎ cu diferenţa între nivelul apei din
bieful aval şi cota rocii din zona de evidare. Racordarea pe direcţia longitudinalǎ a
barajului cu subpresiunile din axul ploturilor sau contraforţilor se va face cu ramuri de
parabole.

21
 7.4. Subpresiuni la ecluze

• În cazul ecluzelor amplasate pe canale sau în zone izolate de acţiunea directă a

biefurilor amenajării, regimul pânzei subterane este determinat în principal de
următoarele niveluri:

- Nivelul amonte redus. Acest nivel reprezintă nivelul care se stabileste imediat
în aval de ecranele impermeabile din fundaţie şi de etanşǎrile laterale prevăzute la capul
amonte; în cazul în care nu se dispune rezultatele unor cercetări adecvate, pierderile de
sarcină de-a lungul conturului subteran al capului amonte, se pot detrmina prin „metoda
coeficienţilor de rezistenţă hidraulică “ pe traseul dintre bieful amonte si bieful aval,
respectiv pentru ecluze pe canal între portul de aşteptare amonte şi cel aval, considerând
influenţa lucrărilor de etanşare, a eventualelor drenuri etc.
- Nivelul maxim al biefului aval corespunzător regimului hidrologic al cursului
râului sau al lacului amenajării din aval.
- Nivelurile de curgere ale debitelor colectate în drenajele laterale realizate în
umpluturile ecluzei.

• Modelele matematice si fizice de studiu al regimului infiltraţiilor în jurul

ecluzelor trebuie să ţină seama de caracterul tridimensional al curgerii şi de condiţiile
limită stabilite de nivelurile menţionate mai înainte. Practic se acceptă şi o rezolvare
aproximativă pe baza următoarelor prevederi:

- In lungul ecluzei, curba de depresie se consideră o parabolă Dupuit între

ordonata nivelului amonte redus – la care este tangentă – şi nivelul maxim bief aval; la
ecluza cu mai multe trepte se va pune condiţia ca această curbă să nu coboare sub
nivelurile minime ale apei în camerele adiacente ale ecluzei; de asemenea , curba de
depresie se va plafona la cotele platformelor intermediare ale treptelor ecluzei.
- În cazul ecluzelor cu drenuri longitudinale – amplasate deasupra nivelurilor
maxime ale biefului (treptei) aval de regulă cu 1,00 – 1,50 m, curba de depresie va fi
limitată superior de nivelurile de curgere din drenuri, admiţând următoarele:
• pantele de curgere din drenuri se acceptă de 0,5 - 0,2%
• debitele pierdute în limita unei camere a ecluzei duc la ridicarea nivelurilor
pânzei subterane lângă bajoaiere cu circa 0,10 Ha (dar minimum 1m) pentru umpluturi
permeabile din terenuri nisipoase controlate si 0,3 - 0,4 Ha pentru umpluturi din argile
prăfoase; căderea activă Ha este diferenţa între nivelul apei din sas şi fundul drenajului.
Ca situaţie excepţională se va considera blocarea funcţionării drenurilor din
umplutură şi ridicarea corespunzătoare a curbei de depresie.

• În cazul ecluzelor amplasate în zona de influenţă a biefurilor amenajării, regimul

infiltraţiilor în jurul ecluzei se stabileşte în funcţie de poziţia frontului de barare şi a
ecranelor de etanşare care limitează acţiunea biefului amonte; pentru ecluzele amplasate
în amonte de aceste lucrări se vor lua ca niveluri de calcul cele corespunzătoare biefului
amonte. Ecluzele din avalul lucrărilor respective se tratează similar celor izolate de
acţiunea directă a biefurilor amenajării.

22
 • O situaţie particulară prezintă ecluzele incluse în frontul de retenţie în cazul în
care acesta se prelungeşte de la capul aval (sau intermediar) spre capul amonte
închizându-se în versant sau în linia digurilor de apărare; lucrările de etanşare în
profunzime (voal, ecran) şi cele de drenaj prevăzute la fundaţia barajului se execută în
acest caz şi sub sasul ecluzei. Diagramele subpresiunilor pe talpa sasului se determină de
regulă prin metode numerice de calcul (elemente finite, elemente de graniţă) sau
experimental (analogia electro-hidrodinamică); de asemenea, se poate aplica metoda
coeficienţilor de rezistentă hidraulică, considerând mai multe ipoteze de pierderi de
presiune de-a lungul conturului subteran, pentru diferite trasee, la o serie de ploturi ale
sasului între nivelurile biefurilor amonte şi aval.

• În cazul ecluzelor fără radier sau cu radier permeabil, bajoaierele independente -

fundate pe rocă de bună calitate şi cu permeabilitate scăzută - suportă pe talpa de
fundaţie o diagramă trapezoidală de subpresiuni având ca ordonate: nivelul maxim din
sas, respectiv nivelul reglat de drenurile din spatele bajoaierului; calculul presiunilor pe
paramentul exterior ecluzei se face ca în cazul ecluzelor cu drenuri longitudinale
prezentat mai înainte.

• În limita zonei comprimată permanent pe contactul ecluză-teren de fundare,

subpresiunile variază liniar, fiind influenţate şi de lucrările de etanşare (voal, ecran),
drenaj în fundaţie; în amonte de sistemul de etanşare subpresiunea se consideră constantă
şi egală cu nivelurile din bieful amonte.

• În partea dinspre paramentul amonte, dacă apar zone de întindere pe contactul

ecluză-teren de fundare se va accepta ipoteza desprinderii construcţiei de pe roca de
fundaţie pe toată zona întinsă, iar subpresiunea pe zona de deprindere se va lua constantă
cu valoare maximă.

• Nivelurile de scurtă durată provenind din:

- mişcarea nepermanentă în avanporturi din procesul de ecluzare;

- reglajul zilnic al puterii hidrocentralei;
- eventuale deversări laterale la egalizarea nivelurilor în treptele succesive ale
ecluzei, determină cotele construcţiilor şi ale platformelor, precum şi condiţiile de
verificare a stabilităţii şi rezistenţei construcţiilor ecluzei, dar nu se vor putea folosi la
determinarea nivelurilor de apă din umplutură; acestea din urmă se vor stabili pe baza
nivelurilor relativ de lungă durată provocate de regimul hidrologic al curentului, de
modul de exploatare a acumulării şi în general de elementele care definesc mişcarea cu
carcter permanent.

Nivelurile pânzei freatice din umpluturile longitudinale ale ecluzei au în general

variaţii foarte lente în timpul unei zile; în calcule se admite considerarea unor decalaje –
în sens defavorabil – ale nivelurilor apei din ecluză şi cele din umplutură.

23
 7.5. Presiuni din infiltraţia apei prin sistemul construcţie de retenţie din beton –
teren de fundare

• În cazul unei construcţii hidrotehnice de retenţie din beton în care nu există

galerii, sisteme de drenaj, goluri, fisuri, cu rosturile de contracţie etanşe, variaţia presiunii
apei din pori în profil transversal se consideră liniară de la valoarea integrală a presiunii
hidrostatice de pe paramentul amonte la valoarea integrală a presiunii hidrostatice de pe
paramentul aval, care este nulă în punctele situate deasupra nivelului apei din bieful aval.

• În cazul când în corpul construcţiei hidrotehnice de retenţie există puţuri sau

galerii de drenaj, galerii, caverne sau alte goluri, presiunile apei din pori se determină pe
baza spectrului hidrodinamic al infiltraţiei.

• Rosturile şi fisurile din corpul construcţiilor hidrotehnice de retenţie se

consideră închise în zonele comprimate şi deschise în zonele unde se produc eforturi la
întindere în secţiuni normale pe planul lor. Presiunea din infiltraţia apei în rosturile şi
fisurile închise (comprimate) se consideră că variază liniar, similar cu presiunea apei din
pori. Presiunea din infiltraţia apei în rosturile şi fisurile deschise se consideră constantă
şi egală cu valoarea integrală a presiunii hidrostatice de la parament.

7.6. Presiuni hidrodinamice pe deversare

• Presiunea hidrodinamică asupra profilului deversant se manifestă în timpul

descărcării apelor peste ploturile deversante ale barajelor şi este o acţiune temporară
variabilă de scurtă durată (V), când debitul evacuat corespunde condiţiilor normale de
exploatare, respectiv o acţiune excepţională (E), când debitul evacuat corespunde
condiţiilor speciale de exploatare.

• În cazul barajelor deversoare de clase de importanţă I şi II sau categorii de

importanţă A şi B presiunile hidrodinamice pe deversoare la evacuarea apelor mari se
determină pe bază de calcule hidraulice sau de experimentări în laboratoare pe modele
fizice.

• În cazul barajelor deversoare de clase de importanţă III, IV şi V, presiunile

hidrodinamice se determină prin calcule hidraulice şi prin analogie cu măsurători la
deversoare similare aflate în exploatare.

• În cazul profilelor deversoare cu curgere liberă (fără stavile) presiunea

hidrostatică pe paramentul amonte se va corecta luând în consideraţie efectele
hidrodinamice ale curgerii.
Rezultanta acestor presiuni (Phd) are forma:

⎛ h ⎞
Phd = γ a H 2 − 2γ a m 2 hl2 ⎜1 − l ⎟ (7.5)
⎝ H⎠
unde H este adâncimea apei în bieful amonte, măsurată de la nivelul apei în lacul de
acumulare până la cota piciorului amonte al barajului, respectiv până la planul de

24
alunecare (la limita ecranului de etanşare) în cazul când verificarea la alunecare a
barajului se face pe o suprafaţă din terenul de fundare; hl înǎlţimea lamei deversante; m –
coeficient de debit al deversorului.

• În cazul barajelor de înălţimi mici şi mijlocii (Hb< 30 m) cu lame deversante

avândînălţimi hl > 0.3 Hb, efectele hidrodinamice ale curgerii peste deversoare sunt
importante şi se vor face verificări ale stabilităţii la alunecare a barajului în această
ipoteză.

• Forţa hidrodinamică pe 1 ml în lungul deversorului în zona cilindrică de racord

a barajului cu disipatorul se determină conform teoriei impulsului cu relaţia:

Fr= ρ × q v (kN/ml) (7.6)

unde ρ este densitatea apei în tone/m3 , q – debitul specific deversat în m3/s.ml şi v –

viteza apei în sectiune m/s.

Componentele rezultantei Fr pe direcţiile orizontală şi verticală sunt următoarele:

θ θ
Fr,v = Fr cos şi Fr,o = Fr sin (7.7)
2 2

unde θ este unghiul paramentului aval cu orizontala.

• Presiunile hidrodinamice care acţionează pe radierele disipatoarelor de tip bazin

fără obstacole în calea curgerii se determină acceptănd o variaţie liniară a presiunilor de
la valoarea minimă γ a (h2-hd) în dreptul adâncimii contractate la valoarea maximă γ a h2
la o distanţă pe orizontală de 7 h2 faţă de secţiunea adâncimii contractate.

⎡⎛ ⎞ ⎤
hd = 0.85 ⎢⎜1 − 0,55 × 3 h2" − 1⎟ × p − 2 ⎥ hc (7.8)
⎜ h ⎟ hc
⎢⎣⎝ ⎠ ⎥⎦

unde hc este adâncimea contractată, h2 – adâncimea în bieful aval, h// - adâncimea

conjugatǎ, p – înălţimea deversorului (diferenţa între cota crestei deversorului şi cota
radierului disipatorului).

• În cazul unor baraje de clase de importanţă I şi II prevăzute cu disipatoare cu

obstacole în calea curgerii sau cu geometrii mai complicate, presiunile hidrodinamice se
vor determina prin calcule cu metode numerice (elemente finite, elemente de graniţă etc)
sau prin experimentări în laboratoare pe modele fizice.

25
 8. Împingerea pământului

8.1 Generalitǎţi

• Împingerea pământului este o acţiune temporară cvasipermanentă (C) care

acţionează pe baraje şi alte construcţii din frontul barat, ecluze, ziduri de sprijin etc.

• În general următoarele acţiuni se încadrează la împingerea pământului:

- împingerea activă a pământului, inclusiv suprasarcina;
- împingerea activă a aluviunilor depuse în lacul de acumulare;
- presiunea pământului în stare de repaus asupra pereţilor construcţiilor
hidrotehnice;
-împingerea pasivă a pământului, reacţiune generată de eventuale
deformaţii/deplasări semnificative ale construcţiilor hidrotehnice.

• În cazul construcţiilor hidrotehnice de retenţie subterane (galerii de golire,

tunele de acces, galerii de drenaj etc.) acţiunea masivului de rocă asupra construcţiilor se
numeşte împingerea muntelui.

• În evaluarea împingerii pământului se va ţine seama de poziţia terenurilor în

raport cu nivelul apei.
În cazul terenurilor situate deasupra nivelului apei, împingerea pământului se
determină considerând în calcul greutatea volumică a terenului cu umiditate naturală.
În cazul terenurilor situate sub nivelul apei, împingerea pământului se determină
considerând în calcul greutatea volumică a terenului submersat şi presiunea integrală a
apei.

• Împingerea pământului se determină având în vedere condiţiile specifice de

lucru a construcţiei hidrotehnice de retenţie şi categoria de stare limită la care se face
calculul.

• În calculele de stabilitate generală a construcţiei hidrotehnice de retenţie, terenul

se consideră în stadiul de echilibru limită – stare limită ultimă – (împingerea pământului
se transmite pe suprafaţa de calcul).

• În calculele de rezistenţă, deplasări şi deformaţii, pământul se consideră în

stadiul de eforturi dinainte de stadiul de echilibru limită. În cazul deformaţiilor suficient
de mari pentru trecerea terenului în stadiul de echilibru limită – corespunzător acestui
stadiu împingerea pământului se transmite direct pe suprafaţa de contact a terenului cu
construcţia.

26
 • Suprafaţa considerată în calcule corespunde cu suprafaţa laterală plană a
construcţiei la contactul cu pământul sau o suprafaţă convenţională în interiorul terenului
(în cazul în care suprafaţa de contact nu este plană sau între construcţie şi pământ există
un element de descărcare).
În cazul în care între paramentul construcţiei şi pământ este prevăzut un dren de
piatră spartă, se consideră că împingerea pământului se transmite pe suprafaţa de
separaţie dintre dren şi pământ.
În cazul în care suprafaţa de calcul pe care acţionează împingerea pământului
trece prin pământ şi nu coincide în totalitate cu paramentul construcţiei hidrotehnice,
împingerea pământului trebuie determinată pentru mai multe suprafeţe de calcul, iar la
verificarea construcţiei hidrotehnice trebuie luată suprafaţa de calcul şi valoarea
împingerii pământului cele mai dezavantajoase pentru starea limită analizată.

• Valorile limită ale împingerii pământului, corespunzătoare stadiului de apariţie a

suprafeţei de alunecare se stabilesc după metoda echilibrului limită luând în consideraţie,
de regulă, atât frecarea cât şi coeziunea pământului pe suprafaţa de alunecare.

8.2. Împingerea activă a pământului

• Împingerea activă a pământului este acţiunea (presiunea) pe care o dezvoltă

pământul asupra paramentelor (pereţilor) construcţiilor hidrotehnice cu tendinţa de a
deplasa sau de a răsturna construcţia hidrotehnică.

• Împingerea activă a pământului se determină pe baza teoriei echilibrului la

limită a maselor de pământ.
Construcţiile hidrotehnice de retenţie trebuie să îndeplinească condiţiile de
stabilitate generală, adică să poată prelua împingerea pământului la valoarea maximă pe
care o poate dezvolta masivul de pământ în stare de echilibru limită.

• În determinarea valorii maxime a împingerii active a pământului se vor

considera parametrii rezistenţei de forfecare ai pământului: unghi de frecare interioară
( ϕ ) şi coeziunea (c).

8.3. Împingerea activă a aluviunilor

• Împingerea activă a aluviunilor este produsă de depunerile de sedimente în

lacurile de acumulare în vecinătatea paramentului amonte al construcţiilor de retenţie.

• În general, sedimentele în lacurile de acumulare se depun în mod uniform în

straturi orizontale şi fără coeziune. Presiunea activă a aluviunilor depuse asupra
construcţiilor hidrotehnice cu parament aproape vertical se determină cu relaţia :

27
 pa , h = γ al' ⋅ y ⋅ tg 2 (45 − ϕ / 2) (8-1)

unde γ al' este greutatea volumică a aluviunilor în stare submersată, y - adâncimea

punctului pe paramentul construcţiei hidrotehnice măsurată de la suprafaţa depunerilor
aluvionare.

• În cazul depunerilor neconsolidate, din materiale fine, argiloase în lacurile de

acumulare adânci, unghiul de frecare interioară ( ϕ ) se apropie de 0 şi relaţia (8-1)
devine:
pa , h = γ al' ⋅ y (8-2)

• Grosimea straturilor de sedimente din lacurile de acumulare se stabileşte pe baza

caracteristicilor geotehnice şi a debitelor solide transportate de cursurile de apă, prin
calcule de prognoză a colmatării lacului de acumulare.

• Grosimea maximă a depunerilor se stabileşte în funcţie de durata de viaţă fizică

a construcţiei hidrotehnice de retenţie, considerând şi măsurile de decolmatare a lacului
de acumulare prevăzute în proiect.

8.3. Împingerea pământului în stare de repaus

• Împingerea pământului în stare de repaus (echilibru) corespunde cu presiunea pe

care o dezvoltă pământul asupra paramentelor (pereţilor) construcţiilor hidrotehnice
înainte de a se ajunge la starea de echilibru limită.
Această împingere exercită presiuni pe paramentul (peretele) construcţiei
hidrotehnice cu tendinţa de a o deplasa pe talpa de fundaţie sau de a o răsturna.

• Împingerea pământului în stare de repaus (pe,h) asupra construcţiilor

hidrotehnice rigide cu parament (perete) vertical sau aproape vertical se calculează cu
relaţia :

μ
pe, h = γ al' y (8-3)
1− μ

unde μ este coeficientul Poisson iar ceilalţi parametri au fost explicitaţi mai înainte.

8.4. Presiunea reactivă a pământului

• Presiunea reactivă a pământului apare la zidurile de sprijin, bajoaierele ecluzelor

şi la alte construcţii hidrotehnice ca urmare a deformaţiilor acestor construcţii în sensul
către umplutura de pământ produse de presiunea apei, variaţiile de temperatură etc.
Această presiune se consideră în calcul simultan cu împingerea pământului în
stare de repaus suma împingerii pământului în stare de repaus şi a presiunii reactive a
pământului se limitează la valoarea împingerii pasive a pamântului.

28
 • Presiunea reactivă a pământului pe o suprafaţă de calcul verticală produsă prin
deplasarea paramentului (peretelui) construcţiei către umplutura de pământ orizontală se
determină cu relaţia:

y
Pr,h = KEs (8.4)
H

unde y este ordonata punctului măsurată de la suprafaţa pamântului; H – înălţimea

umpluturii; E – modulul de deformaţie liniara; K = 2 kN/m3; s – deplasarea pe orizontală
a paramentului la adâncimea y.

8.5 Împingerea pasivă a pǎmântului

• Împingerea pasivă a pamântului este reacţiunea pe care o dezvoltă pamântul pe

paramentul (peretele) unei construcţii hidrotehnice sub acţiunea acestei construcţii,
atunci când ea se deformează către umplutura de pamânt.

• Împingerea pasivă a pamântului se ia în consideraţie numai când există certitudine

că construcţia se deplasează sau se deformează suficient astfel ca să mobilizeze pământul
pentru ca acesta să poată răspunde cu o reacţiune, împingerea pasivă a pǎmântului
.
• În general, împingerea pasivă a pǎmântului nu se ia în consideraţie încazul
construcţiilor hidrotehnice care au o adăncime de încastrare în terenul de fundaţie mai
mică de 5 m.

• Împingerea pasivă a pamântului se determină pe baza teoriei echilibrului limită a

maselor de pământ.

• În vederea asigurării stabilităţii generale a construcţiei hidrotehnice, în calcule se

ia în consideraţie valoarea minimă a reacţiunii pe care o poate dezvolta pământul în stare
de echilibru limită, după ce a fost atinsă această stare, respectiv după producerea tuturor
deformaţiilor necesare mobilizării terenului. Dacă aceste deformaţii nu s-au produs,
împingerea pasivă a pământului nu a fost mobilizată şi ca urmare valoarea acesteia este
zero.

• În cazul terenurilor necoezive (c=0) împingerea pasivă se determină cu relaţia:

'
pp,h = γ al (
⋅ y ⋅ tg 2 45 0 + ϕ / 2 ) (8.5)

unde toţi parametrii au fost explicitaţi mai înainte

• În cazul terenurilor coezive (c ≠ 0) relaţia de calcul a împingerii pasive are forma:

pp,h = γ
'
al ( ) (
⋅ y ⋅ tg 2 45 0 + ϕ / 2 + 2 ⋅ c ⋅ tg 45 0 + ϕ / 2 ) (8.6)

29
 9. Acţiunea valurilor produse de vînt

9.1. Generalităţi

• Valurile se formează datorită acţiunii prelungite a vântului (circa 6 ore) în

lacurile de acumulare, în canale sau pe cursurile de apă. Valurile pe lângă efectul de
eroziune a suprafeţelor cu care vin în contact produc încărcări pulsatorii (presiuni-
depresiuni) orientate perpendicular pe paramentul amonte al barajelor care se suprapun
peste presiunile hidrostatice. Aceste încărcări sunt relativ puţin importante pentru barajele
înalte, dar importanţa lor creşte pentru barajele de înălţimi mai mici sau pentru calculul
stavilelor de coronament.

• Presiunea valurilor este o încărcare temporară variabilă (V) dacă se determină

pentru viteza medie multianuală a vântului şi o încărcare excepţională (E) dacă se
determină pentru viteza maximă multianuală a vântului.

• În evaluarea acţiunii valurilor produse de vânt se au în vedere următoarele

elemente ale valului (fig. 9.1).

Fig. 9.1 Mărimi caracteristice şi de calcul al valurilor.

Elementele valurilor:
h – înălţimea medie a valului, măsurată de la baza valului la creasta valului (m);
λv - lungimea medie de undă a valului, măsurată din crestă în creastă (m);
Tv – perioada medie a valului (s);
2π
ω v - frecvenţa circulară medie a valului ω = (rad/s) ;
Tv
h
η S = + ho - supraînǎlţarea medie a crestei valului deasupra nivelului de calcul
2
al retenţiei (m);

30
 h
ηi = − ho - coborârea medie a suprafeţei libere a valului sub nivelul de calcul al
2
retenţiei (m);
ho – supraînălţarea oglinzii apei liniştite datorită aerării produse de vânt;
Hcrit – adâncimea criticǎ a apei la care începe disiparea valului (m);
Hdef – adâncimea apei la care începe deferlarea valului pe plajă (m).

• Elementele valurilor se calculează în funcţie de următorii parametri:

v – viteza de calcul a vântului pe direcţia de formare a valului (m/s), stabilită
pe baza măsurătorilor şi înregistrărilor pe un şir de cel puţin 25 de ani şi
reduse la înălţimea de 10 m deasupra nivelului oglinzii apei lacului de
acumulare;
D – lungimea de formare a valului sau lungimea liberă de bătaie a vântului la
oglinda apei din lac în metri (fetch);
Dmax/Dmin - raportul dintre lungimea maximă şi lungimea minimă de formare a
valului;
tv – durata acţiunii neîntrerupte a vântului, de regulă 6 ore;
H – adâncimea apei în zona de calcul a înălţimii valului (m) ;
g – acceleraţia gravitaţiei (m/s2).

• Lacurile de acumulare în funcţie de adâncimea apei au sau nu au influenţă

asupra caracteristicilor valurilor.
În zona de adâncime mare a lacurilor H > ½ λv fundul lacului nu influenţează
asupra caracteristicilor valurilor.
În zona de adâncime micǎ a lacurilor Hcrit<H< ½ λv fundul lacului are influenţă
asupra caracteristicilor valurilor.
Zona de disipare a energiei valurilor se încadrează în limitele Hdef ≤ H < Hcrit
Zona de deferlare (pe plajă) H < Hdef se caracterizează prin deferlarea periodică a
valurilor pe mal, disipându-şi astfel integral energia.

Fig. 9.2 Diagramă pentru determinarea lui Hcrit.

31
• Hcrit este adâncimea critică, de la care începe spargerea valului fără refracţie, care se
stabileşte în funcţie de panta fundului lacului (1:m) şi elementele valului în zona de
adâncime mare (hv, Tv, λv ). Hcrit poate fi determinat conform diagramei din figura 9.2.

• Adâncimea apei la care se încheie spargerea valurilor Hdef se stabileşte în funcţie

de panta fundului acumulării (1:m) şi numărul de spargeri ale valurilor (n = 2, 3, 4),
conform relaţiei:

Hdef = K tn −1 ⋅ H crit (9.1)

unde coeficientul K tn −1 este dat în Tabelul 9.1.

Tabelul 9.1
Panta fundului lacului n K tn −1
1:m
1 : 100 4 0.425
1 : 67 3 0.400
1 : 50 3 0.314
1 : 40 3 0.250
1 : 30 3 0.205
1 : 30 2 0.420
1 : 25 2 0.400
1 : 22 2 0.370
1 : 20 2 0.350

9.2 Acţiunea valurilor asupra construcţiilor hidrotehnice cu parament cvasivertical

• În cazul valurilor formate în zona de adâncime mare a lacului (H ≥ 0.5 λv ),

înălţimea medie a valului (h) şi perioada lui medie (Tv) se determină conform diagramei
din figura 9.3 . Astfel parametrii gh/v2 şi gTv/v (h în m, Tv în secunde) se determină în
funcţie de gD/v2 şi gh/v2 (unde v este viteza vântului, în m/s; D – lungimea liberă de
bătaie a vântului la oglinda apei în m (fetch); H – adâncimea lacului în zona de calcul a
înălţimii valului în m; g – acceleraţia gravitaţiei, m/s2).

• Lungimea de undă medie a valului ( λv ) se determină funcţie de perioada medie

a valului (Tv) cu relaţia:

Tv2
λv = g = 1,56 Tv2 (9.2)
2π

• Supraînălţarea liniei medii a valului faţă de nivelul normal al oglinzii apei

liniştite (ho) se determină cu relaţia:

32
 v2D
h0 = 2 10 gH cos α
-6
m (9.3)

unde α este unghiul format între axul longitudinal al lacului şi direcţia vântului,
celelalte notaţii fiind explicitate mai înainte.

Fig. 9.3 Diagramă pentru determinarea elementelor valurilor de vânt în zone cu

adâncimi mari din lacurile de acumulare ( H ≥ 0.5lv ).

• Caracteristicile vântului se stabilesc prin prelucrări statistice a măsurătorilor din

amplasament întinse pe o durată de minimum 25 de ani.
Viteza de calcul a vântului, în relaţiile de mai înainte, se ia la înălţimea de 10 m
deasupra nivelului apei şi se determină cu formula:

v = kz . v z (9.4)

în care: vz este viteza vântului măsurată la înălţimea z, iar coeficientul de corecţie kz = 1,1
când z = 5 m; 1,0 când z = 10 m şi 0,9 când z ≥ 20 m. Pentru valori intermediare ale lui
z, coeficientul kz se poate calcula prin interpolare liniară.

• În stabilirea elementelor valului (înălţimea medie, perioada medie, lungimea de

undă medie, supraînălţarea liniei medii a valului) probabilităţile anuale de depăşire ale
vitezei maxime a vântului se aleg în funcţie de clasa de importanţă a construcţiei astfel:
p = 2 % pentru construcţii de clasele I şi II (p = 1% numai în cazuri speciale, justificate)
şi p = 4% pentru construcţii de clasele III şi IV.

• Înălţimea medie a valului de calcul cu probabilitatea anuală de depăşire p%

( h p % ) se determină cu formula:
h p % = k ih (9.5)

unde coeficientul ki se determină din diagrama din figura 9.4 în funcţie de raportul gD/v2.

33
 Fig. 9.4 Diagramă pentru determinarea înălţimii valului cu probabilitatea anuală de
depăşire p%.

• Supraînălţarea medie a crestei valului deasupra nivelului de calcul al apei

liniştite (hv) cu probabilitatea anuală de depăşire p% se determină în funcţie de înălţimea
medie a valului având aceeaşi probabilitate h p % şi perioada medie a valului Tv. În ipoteza
H>0,5 λv , se utilizează diagrama din figura 9.5, în care se reprezintă corelaţia între
hv p%/ h p % şi h p % /g Tv2 .

Fig. 9.5 Diagramă pentru determinarea supraînălţării medii a crestei valului cu

probabilitatea anuală de depăşire p% deasupra nivelului apei liniştite.

• În alte cazuri decât cele prezentate mai înainte, stabilirea caracteristicilor

valului se va face în conformitate cu „Indreptar pentru determinarea elementelor valurilor
datorită acţiunii vântului” MEF-ISPH – Bucureşti, 1987.

34
 Fig. 9.6 Diagrame de presiuni (depresiuni) din valuri pe baraje cu parament amonte
vertical: a – faza de compresiuni, b – faza de depresiuni.

• În zona paramentului amonte al barajului se produc periodic în timp

supraînălţări, respectiv coborâri ale nivelului liber al valurilor (η ), care se pot determina
cu următoarea relaţie aplicabilă pentru paramente verticale şi H ≥ 0.5 λv (fig. 9.6)

2π t π h 2πH 2π t
η (t ) = −h cos − cth cos 2 (9.6)
Tv λv λv Tv

• Relaţia (9.6) serveşte pentru determinarea supraînălţării maxime ( hs max ) şi

coborârii maxime (hi max) a nivelului liber al valului la parament faţă de nivelul apei
liniştite. Supraînălţarea suprafeţei libere a valului (η cr ) pentru care încărcările din val pe
parament sunt maxime se obţine atunci când:

2π t λv
cos = (9.7)
Tv ⎛ 8πH ⎞
π h⎜⎜ − 3 ⎟⎟
⎝ λv ⎠

• Presiunile din val sub cota oglinzii apei liniştite din lac sau sub cota suprafeţei
libere a valului când acesta se află sub cota oglinzii apei liniştite se determină cu relaţia
(fig. 9.6 b):

2π z − 4π z ⎛ − 4π z⎞
2π t π h2 2π t π h2 ⎜ ⎟
p ( z) = γ a h e λv cos − γa e λv cos 2 −γ a ⎜1 − e
λv
⎟
Tv λv Tv λv ⎜ ⎟
⎝ ⎠

35
 −6π z
4π t 2π 2 h 3 4π t 2π t
cos − γa e λv cos cos (9.8)
Tv λ2v Tv Tv

• În cazul când cota suprafeţei libere a valului se află deasupra cotei oglinzii apei
liniştite, presiunile din val sunt pozitive şi se determină cu expresiile:

p (η ) = 0 pentru z = η
p0 = p(z) pentru z = 0 (9.9)

• În cazul când cota suprafeţei libere a valului se află sub cota oglinzii apei
liniştite, încărcările din val sunt depresiuni (presiuni negative) şi se determină cu
expresiile:

p0 = 0 pentru z = 0
p(η ) = p(z) pentru η = z (9.10)

• Relaţiile 9.6...9.10 se folosesc pentru calculul presiunilor din val în diverse

puncte pe paramentul amonte al barajului şi la momente caracteristice. Prin integrarea
diagramelor astfel obţinute se determină forţele pulsatorii din valuri care solicită barajul.

Fig. 9.7 Diagrame de presiuni şi subpresiuni produse de acţiunea valurilor pe

paramentul vertical al unei construcţii hidrotehnice de retenţie.

1
• În zonele de adâncime mică a lacului (H < λv ) (fig. 9.7) valoarea maximă a
2
rezultantei presiunilor produse de valuri pe paramentul vertical al construcţiei de retenţie
se calculează prin integrarea diagramei trasate cu valorile din Tabelul 9.2

36
 Tabelul 9.2
Numărul punctului z
(vezi fig. 9.7) (m) p (kPa)
1 - ηS p1 = 0

2 0.00 p 2 = K 2 γ a hv
3 0.25 H p3 = K 3 γ a hv
4 0.50 H p 4 = K 4 γ a hv

5 1.00 H p5 = K 5 γ a hv

Valorile coeficienţilor K2...K5 se determină din figura 9.8.

Fig. 9.8 Diagrame de determinare a coeficienţilor K2…Ks din relaţiile de calcul a

presiunilor şi subpresiunilor produse de valuri pe paramentul vertical al construcţiilor
hidrotehnice de retenţie în zone de lacuri cu adâncime mică ( H < 1/2lv ).

37
 • Presiunile valorilor p (în kPa) care se sparg pe paramentul vertical al
construcţiei de retenţie în zonele de adâncime mică a lacului se determină funcţie de
adâncimea z a punctului unde se calculează, faţă de nivelul oglinzii apei conform
relaţiilor (vezi fig. 9.7):

z1 = - hv p1 = 0
z2 = 0 p2 = 1.5 γ a hv (9.11)
γ a ⋅ hv
z5 = H p5 =
2π H
ch
λv

• Subpresiunea pe talpa de fundaţie şi presiunea din corpul construcţiei de retenţie

produsă de presiunea valurilor se consideră că variază liniar de la valoarea presiunii pe
paramentul amonte la valoarea 0 pe paramentul aval al construcţiei.

9.3 Actiunea valurilor asupra construcţiilor hidrotehnice cu pante dulci

Fig. 9.9 Diagrama presiunilor maxime a valurilor deferlate pe taluzuri protejate cu

peree de beton (beton armat ).

• Diagrama presiunilor valurilor deferlate pe taluzurile cu pante cuprinse în

1 1 2
limitele ≤ ≤ protejate cu peree din dale de beton (beton armat) se calculează
5 m 3
conform parametrilor din figura 9.9.

38
 Valoarea presiunii maxime a valurilor deferlate pe taluz (p2) în kPa se determină
cu relaţia:

p 2 = k pt ⋅ k pv ⋅ p 2 ⋅ γ a ⋅ hv (9.12)

unde p 2 este presiunea relativă maximă a valurilor deferlate pe taluz în punctul 2 (fig.
9.9) care se stabileşte funcţie de înălţimea de deferlare a valului pe taluz hdef conform
Tabelului 9.3.
Kpt – coeficient funcţie de panta taluzului (1 : m), lungimea medie de undă a
valului ( λv ) şi înălţimea valului (hv) conform relaţiei :

hv hv
Kpt = 0.85 + 4.8 + m (0.028 – 1.15 ) (9.13)
λv λv

λv
Kpv – coeficient funcţie de raportul , în conformitate cu Tabelul 9.4.
hv

Tabelul 9.3
Înălţimea de deferlare a valului pe taluz p2
hdef , m
0,5 3,7
1,0 2,0
1,5 2,3
2,0 2,1
2,5 1,9
3,0 1,8
3,5 1,75
≥ 4,0 1,7

Tabelul 9.4
λv kpv
hv
10 1,00
15 1,15
20 1,30
25 1,35
35 1,48

• Adâncimea punctului 2, (fig. 9.9) în care presiunea valurilor deferlate este

maximă, z2 (m), măsurată de la nivelul de calcul al acumulării, se stabileşte cu ajutorul
formulei :

39
 ⎡ 1 ⎤
z2 = ⎢ A + 2 (1 − 2 ⋅ m 2 + 1) ( A + B)⎥ ⋅ hv (9-14)
⎣ m ⎦

A şi B sunt parametri care se stabilesc cu relaţia :

λv 1
A = (0,47 + 0,023 ) (1 + ) hv , (9.15)
hv m2
⎡ h ⎤
B = ⎢0,95 − (0,84 ⋅ m − 0,25) v ⎥ ⋅ hv (9.16)
⎣ λv ⎦

Punctul 3, până la care se urcă valul deferlat, pentru care p3 = 0, corespunde

înălţimii valului deferlat pe taluz, coordonata z 3 a punctului fiind:

z3 = - hv

• În zonele de pe taluz învecinate punctului 2 de presiune maximă, presiunea

valurilor deferlate pe taluz scade. Astfel, la distanţele li, măsurate pe taluz faţă de punctul
2, se acceptă următoarele presiuni pe pereu :

l1 = 0,0125 La
} p1 = p3 = 0,4 p2 (9.17)
l3 = 0,0265 La

l2 = 0,0325 La
} p2 = p4 = 0,1 p2 (9.18)
l4 = 0,0675 La

m
unde La = ⋅ λv (m) (9.19)
4
m2 −1

• Subpresiunile p3 (kPa), datorită acţiunii deferlării valurilor pe taluzuri protejate

cu plăci de beton, se determină pentru fiecare placă (fig. 9.10) cu formula:

ps = kpt . kpv . p S ⋅ γ a ⋅ h (9.20)

unde coeficienţii kpt şi kpv au fost explicitaţi mai înainte iar p s este subpresiunea
relativă asupra plăcilor datorită deferlării valurilor pe taluz (fig. 9.10).
Subpresiunea p s se stabileşte în funcţie de raportul Bpl/ λv , în care Bpl este
lăţimea în metri a plăcilor, considerată pe direcţia liniei de cea mai mare pantă a
taluzului, iar λv este lungimea medie de undă a valului, şi de raportul x/ λv , unde x este

40
distanţa de la rostul inferior al plăcii până la punctul corespunzător nivelului de calcul al
acumulării măsurată în metri, iar λv - lungimea medie de undă a valului.

Fig. 9.10 Diagramă pentru determinarea subpresiunilor produse de valurile deferlate pe

taluzuri protejate cu peree de beton (beton armat ).

• Subpresiunea pe o fâşie de placă, considerată pe direcţia liniei de cea mai mare

pantă a taluzului, lată de 1 m, se calculează cu relaţia :

PS = Bpl . pS (kN/m) (9.21)

• În cazul unor construcţii de importanţă deosebită, precum şi în cazul unor

taluzuri cu berme şi ruperi de pante, se recomandă ca încărcările din acţiunea valurilor să
se stabilească pe bază de încercări de laborator.

41
 10. Acţiunea gheţii

10.1. Elemente generale

• Acţiunea gheţii este o încărcare temporară variabilă de scurtă durată (V) când se
calculează pentru grosimea medie multianuală a stratului de ghiaţă şi o încărcare
excepţională (E) când în calcul se consideră grosimea maximă multianuală.

• Acţiunea gheţii asupra construcţiilor hidrotehnice de retenţie şi a construcţiilor

hidrotehnice în general se manifestă sub următoarele forme:

- împingerea statică din cauza împiedicării dilatării termice a stratului de ghiaţă

la creşteri rapide a temperaturii aerului;
- împingerea dinamică a sloiurilor de ghiaţă târâte de vânt;
- împingerea statică a zăpoarelor formate din îngrămădirea sloiurilor de ghiaţă
în plutire sub acţiunea curentului de apă şi vântului;
- - acţiunea gheţii prinse de elemente structurale din construcţie şi supusă
variaţiilor de nivel în lacul de acumulare.

• În proiectarea construcţiilor hidrotehnice de retenţie încadrate în clasa de

importanţă I, acţiunea gheţii se va evalua pe baza observaţiilor din amplasament asupra
formării şi deplasării sloiurilor de ghiaţă, a grosimii straturilor de ghiaţă, a variaţiilor de
temperatură pe perioade scurte, a vitezei şi direcţiei vântului.

În celelalte cazuri rata de creştere a grosimii stratului de ghiaţă poate fi estimată

cu următoarea ecuaţie, numită şi metoda grade x zi:

h = α S1/ 2 (10.1)

unde h este grosimea stratului de ghiaţă în metri ; α - coeficient de pondere în m/(grade

x zile de îngheţ)1/2; S - numărul de grade x zile de îngheţ.
Coeficientul α depinde de condiţiile climatice locale şi este de circa 0.03
m/(grade x zile de îngheţ)1/2.

• Relaţia 10.1 este valabilă când nu există zăpadă pe stratul de ghiaţă.

Flotabilitatea gheţii fiind relativ redusă (densitatea gheţii ρ g = 920 kg/m3) şi stratul de
ghiaţă având fisuri, de obicei un strat subţire de zăpadă va submersa stratul de ghiaţă, apa
se va amesteca cu zăpada producând aşa numita ghiaţă de zăpadă. Acest fenomen se
poate produce de mai multe ori pe durata iernii creind un strat de ghiaţă cu pronunţat
caracter anizotropic. În aceste situaţii evaluarea grosimii stratului de ghiaţă se va face pe
bază de observaţii în zonă.

42
 10.2. Împingerea statică din cauza împiedicării dilatării termice

• În cazul structurilor rigide, lungi şi a ipotezelor conservative că stratul de

ghiaţă nu este fisurat şi este integral încastrat pe contur de maluri şi structuri perfect
rigide, împingerea statică pe metru liniar din împiedicarea dilatării termice a stratului de
ghiaţă se determină cu relaţia :

p = 160 (1 – 0.053 θ ) h1/2 (kN/ml) (10.2)

unde p este împingerea termică maximă pe unitatea de lungime (kN/ml), θ - temperatura

iniţială la suprafaţa gheţii (oC) şi h – grosimea stratului de ghiaţă (m).

• Relaţia (10.2) poate fi aplicată în ipoteza rezonabilă că temperatura la interfaţa

zăpadă-ghiaţă poate creşte în primăvară de la -100C la 00C pe o perioadă critică de câteva
zile, sub forma:

p = 245 h1/2 (kN/ml) (10.3)

• În Tabelul 10-1, se prezintă pentru orientare valorile împingerii termice ale

stratului de ghiaţă în kN/ml, uzual folosite în mai multe ţări (grosimea h a stratului de
ghiaţǎ în metri).

Tabelul 10-1
Canada După Acres (1970) 250 h
şi S.U.A. După Drowin (1970) (150...300) h
După Michel (1970) (150...220) h
După Carter (1990) pe
structuri rigide, lungi 250 h
Rusia După Starosolsky (1970)
(Fosta U.R.S.S.) Regiunea Siberiei 300 h
Regiunea Petrograd 200 h
Regiunea Caucaz 150 h
Norvegia După Starosolsky (1970) 90 h
Suedia După Starosolsky (1970) 200 h
Japonia După Yamoaka et al (1988) 250 h
China După Xu Bomeng (1988) 300 h
h – este grosimea maximă a stratului de ghiaţă în m.

• În cazul structurilor semirigide, acceptând unele fisuri în stratul de ghiaţă şi o

anumită flexibilitate a malurilor şi structurilor care conturează stratul de ghiaţă,
împingerea statică în kN/ml se calculează cu relaţia:

p = 245 c h1/2 (kN/ml) (10-4)

43
unde c este un coeficient de corecţie egal cu 0.50 când stratul de ghiaţă nu este perfect
încastrat astfel încât forţele decalate din partea mai adâncă a stratului compensează
expansiunea din partea superioară.

• Împingerea statică a stratului de ghiaţă pe structuri înguste se calculează cu

relaţia:

p = 245 c τ h1/2 (kN/ml) (10-5)

h
τ =1+
3B

unde p este împingerea termică pe unitatea de lungime (kN/ml)

c = 0.5
τ - factor de corecţie ≤ 2.57
B – lărgimea structurii (m)
h – grosimea gheţii (m)

10.3 Încărcări din impactul sloiurilor târâte de vânt şi curenţi

• Forţa maximă de impact (încărcare dinamică) exercitată de un sloi de ghiaţă

după coliziunea cu structura corespunde în general cu forţa de spargere prin fisurare
(strivire) a sloiului prin încovoiere, lunecare, compresiune sau ondulare. Producerea
unuia din mecanismele menţionate mai înainte depinde de geometria suprafeţei de
contact, proprietăţile gheţii şi coeficientul de frecare între ghiaţă şi structură.

• În absenţa unor date din observaţii în natură, punctul de aplicare al forţelor

dinamice de impact se consideră la limita treimii superioare a grosimii sloiului. Grosimea
sloiului de ghiaţă se consideră de minimum 80% din grosimea stratului de ghiaţă cu
perioadă de revenire de 1 la 100 de ani.

• Studiile teoretice şi observaţiile în natură arată că strivirea sloiului se produce în

două etape. Iniţial apar fisuri radiate de la zona de impact şi apoi aria afectată de fisuri se
extinde producând descompunerea (spargerea) sloiului. Forţa de spargere a sloiului pe o
arie elementară de contact structură-sloi de ghiaţă depinde esenţial de proprietăţile gheţii,
geometria structurii şi coeficientul de frecare pe contact şi se calculează cu relaţiile
elaborate de Carter (1975, 1986, 1987, 1990). Forţele rezultante pe direcţiile
longitudinală, transversală şi verticală se obţin prin metoda Simpson de integrare a
componentelor elementare care acţionează pe circomferinţa structurii. Relaţiile de calcul
sunt următoarele:

H = K1 σ B h
V = K2 σ B h (10-6)
T = K3 σ B h

unde H este forţa orizontală (kN); V – forţa verticală (kN); T – forţa transversală (kN);

44
σ - rezistenţa de compresiune a gheţii (kPa) (Tabelul 10-2); B – lăţimea sau diametrul
structurii (m); h – grosimea sloiului de ghiaţă; K1, K2, K3 – factori care depind de
geometria structurii.

Tabelul 10-2
Temperatura gheţii Dimensiunea Structura Rezistenţa
sloiului de ghiaţă internă σ (kPa)
Punct de topire micǎ deteriorată 400
Punct de topire medie intactă 700
Punct de topire mare intactă 1100
Rece foarte mare intactă 1500

Fig. 10.1 Elemente geometrice la o pilă rectangulară ( f = 0.15, α = 1800 ).

• În Tabelele 10-3 şi 10-4 se dau coeficienţii K1 şi K2 din relaţia (10-6) pentru pile
rectangulare (coeficient de frecare f = 0.15 şi α = 1800) (fig.10-1). Coeficientul K3 este
nul (K3 = 0) pentru o pilă cu această geometrie.

Tabelul 10-3
Coeficientul K1 pentru calculul lui H (relaţia 10-6) (fig. 10-1)
β Raport B/h
(0 ) 0.5 1.0 2.0 4.0 10.0
0 2.41 1.96 1.73 1.61 1.55
15 2.41 1.96 1.73 1.61 0.77
30 2.41 1.72 0.89 0.47 0.22
45 1.80 0.92 0.47 0.25 0.12

45
 Tabelul 10-4
Coeficientul K2 pentru calculul lui V (relaţia 10-6) (fig. 10-1)
β Raport B/h
0
() 0.5 1.0 2.0 4.0 10.0
0 0.00 0.00 0.00 0.00 0.00
15 0.27 0.22 0.20 0.18 0.09
30 0.95 0.68 0.35 0.19 0.09
45 1.33 0.68 0.35 0.19 0.09

Fig. 10.2 Elemente geometrice la o pilă semicirculară ( f = 0.15, α = 1800 ).

• În Tabelele 10-5, 10-6 şi 10-7 se dau coeficienţii K1, K2 şi K3 din relaţia (10-6)
pentru pile semicirculare (coeficient de frecare f = 0.15 şi α = 1800), (fig. 10-2).

Tabelul 10-5
Coeficientul K1 pentru calculul lui H (relaţia 10-6) (fig. 10-2)
β Raport B/h
(0 ) 0.5 1.0 2.0 4.0 10.0
0 2.30 1.87 1.65 1.54 1.48
15 2.30 1.87 1.65 1.12 0.57
30 2.30 1.87 1.25 0.68 0.34
45 2.30 1.87 1.00 0.54 0.26

Tabelul 10-6
Coeficientul K2 pentru calculul lui V (relaţia 10-6) (fig. 10-2)
β Raport B/h
(0 ) 0.5 1.0 2.0 4.0 10.0
0 0.00 0.00 0.00 0.00 0.00
15 0.26 0.21 0.19 0.13 0.07
30 0.42 0.34 0.23 0.13 0.07
45 0.52 0.42 0.23 0.13 0.07

46
 Tabelul 10-7
Coeficientul K3 pentru calculul lui T (relaţia 10-6) (fig. 10-2)
β Raport B/h
0
() 0.5 1.0 2.0 4.0 10.0
0 0.37 0.30 0.27 0.25 0.24
15 0.37 0.30 0.27 0.25 0.24
30 0.37 0.30 0.27 0.25 0.24
45 0.37 0.30 0.27 0.25 0.24

• În Tabelele 10-8, 10-9 şi 10-10 se dau coeficienţii K1, K2 şi K3 din relaţia (10-6)
pentru pile cu avant-bec (coeficient de frecare f = 0.15 şi α = 600), (fig. 10-3)

Fig. 10.3 Elemente geometrice la o pilă cu avant-bec( f = 0.15, α = 600 ).

Tabelul 10-8
Coeficientul K1 pentru calculul lui H (relaţia 10-6) (fig. 10-3)
β Raport B/h
0
() 0.5 1.0 2.0 4.0 10.0
0 1.01 0.82 0.73 0.68 0.65
15 1.01 0.82 0.73 0.68 0.58
30 1.01 0.82 0.73 0.49 0.29
45 1.01 0.82 0.50 0.30 0.18

Tabelul 10-9
Coeficientul K2 pentru calculul lui V (relaţia 10-6) (fig. 10-3)
β Raport B/h
0
() 0.5 1.0 2.0 4.0 10.0
0 0.00 0.00 0.00 0.00 0.00
15 0.39 0.31 0.26 0.22 0.16
30 0.82 0.65 0.54 0.33 0.16
45 1.40 1.09 0.61 0.33 0.16

47
 Tabelul 10-10
Coeficientul K3 pentru calculul lui T (relaţia 10-6) (fig. 10-3)
β Raport B/h
0
() 0.5 1.0 2.0 4.0 10.0
0 0.64 0.52 0.46 0.43 0.41
15 0.64 0.52 0.46 0.43 0.34
30 0.64 0.52 0.46 0.28 0.16
45 0.64 0.52 0.28 0.16 0.09

• În cazul unor pile cu alte geometrii decât cele cuprinse în normativ coeficienţii
K1, K2 şi K3 se vor lua din Buletinul ICOLD nr. 105 „Dams and related structures in cold
climate”.

10.3 Împingerea statică a zăpoarelor

• Împingerea zăpoarelor (câmpurilor de sloiuri de ghiaţă) formate din

îngrămădirea sloiurilor de ghiaţă târâte de curenţi şi vânt, care acţionează perpendicular
pe paramentul construcţiei hidrotehnice de retenţie se calculează cu relaţia :

Pc , g = Ω (4 ⋅ p1 + p2 + p3 + p4 ) (MN) (10-7)

unde Ω este suprafaţa câmpului de ghiaţă (m2) evaluată în lipsa observaţiilor în natură cu
1 2
L , L – fiind lungimea frontului construcţiei la nivelul retenţiei normale; p1, p2, p3 şi
2
p4 sunt presiuni în MPa conform relaţiilor:

p1 = 5 ⋅10−6 Vh max
hg ⋅Vh2max
p2 = 5 ⋅10− 4 (10-8)
Lm
p3 = 9.2 ⋅10 −3 hg .i
p4 = 2 ⋅ 10−8 Vv2, max
unde Vh, max este viteza maximă a curentului de apă sub sloiurile de ghiaţă (m/s); Vv, max –
viteza maximă a vântului (m/s); Lm – lungimea medie a sloiurilor de ghiaţă staţionare pe
direcţia curentului de apă care pentru şenale se acceptă egală cu lăţimea şenalului (m); i
– pana suprafeţei de curgere liberă a apei; hg – grosimea zăporului conform regimului
termic al gheţurilor pe sectoarele adiacente cursului de apă barat, dar nu mai mare de
80% din adâncimea medie a curentului de apă la debitul corespunzător perioadei
zăpoarelor.

48
 • Presiunea câmpurilor de ghiaţă asupra construcţiilor hidrotehnice dispuse
longitudinal (paralel cu direcţia curentului), respectiv asupra malurilor (pl) se determină
cu relaţia:

Pc . g
pl = ζ (10-9)
L

unde coeficientul ζ se consideră cu următoarele valori:

- maluri nisipoase 0.7
- maluri argiloase 0.8
- maluri stâncoase şi verticale 0.9

10.4. Încărcări induse de variaţiile de nivel în acumulare

• Ridicările şi coborârile de nivel ale suprafeţei îngheţate a apei din acumulare

induc încărcări verticale pe structurile de care este prinsă ghiaţa (fig. 10-4).

Fig. 10.4 Forţe exercitate de stratul de gheaţă pe o structură hidraulică din cauza
fluctuaţiilor de nivel al apei.

În cazul unei pile verticale, la fluctuaţiile de nivel a apei după formarea fisurilor
radiale în ghiaţa din jurul pilei, ruperea formează o masă de ghiaţă în formă de pană care
exercită asupra pilei o forţă verticală ( V ) care se determină cu următoarea relaţie
empirică propusă de Carter (1985) care confirmă stadiile teoretice efectuate de Nevel
(1972) (fig.10-5):
⎡ α P⎤
V = 0.38 ⎢tg + ⎥ σ h 2 (kN) (10-10)
⎣ 2 l⎦

unde V este forţa verticală asupra pilei (kN); P – lungimea suprafeţei de contact între
pilă şi stratul de ghiaţă; σ - efortul de rupere la încovoiere (Tabelul 10-11); h –
grosimea stratului de ghiaţă (m); I – lungimea caracteristică a stratului de ghiaţă (m); α -
unghiul de la capătul penei (fig. 10-5).

49
Fig. 10.5 Diagrame de calcul al forţelor verticale din gheaţă pe o pilă verticală produse
de fluctuaţiile de nivel al apei.

Tabelul 10-11
Rezistenţele la rupere a gheţii (în kPa)
Rezistenţa la Temperatura medie în şase zile care preced
rupere a gheţii încărcarea din stratul de ghiaţă
0
0C -50C -100C -150C -300C
Prin strivire 450 900 1100 1200 1500
Prin încovoiere 335 680 835 900 1125

• În cazul forţelor verticale din ghiaţă pe o pilă circulară izolată, se consideră că

ruperea gheţii se face în 6 pene cu unghiuri de 600 sau 8 pene cu unghiuri de 450, şi
ecuaţia de evaluare a forţelor verticale devine :

⎡ P⎤
V = ⎢1.3 + 0.38 ⎥ σ h 2 (kN) (10-11)
⎣ l⎦

• În cazul forţelor verticale din ghiaţă asupra unui perete lung ( α = 0) relaţia de
calcul are forma:

⎡ P⎤
V = ⎢0.38 ⎥ σ h 2 (kN) (10-12)
⎣ l⎦
iar forţa pe 1 ml din lungimea peretelui devine :

σ h2
V / ml = 0.38 (kN/ml) (10-13)
l

50
Fig. 10.6 Ruperi paralele cu faţa barajului în stratul de gheaţă la fluctuaţii ale nivelului
apei în acumulare: a – scăderi de nivel, b – creşteri de nivel.

• Fluctuaţiile de nivel al apei conduc în general la formarea de fisuri

aproximativ paralele cu paramentul amonte al unui baraj. Fisurile divizează stratul de
ghiaţă în trei părţi separate aşa cum se prezintă în figura 10-6 . În cazul unei creşteri a
nivelului apei, blocul din mijloc are rosturi care produc împingeri asupra blocului prins
de structură, respectiv asupra structurii. Aceste forţe se suprapun peste cele generate de
împiedicarea dilatării termice. În prezent nu există relaţii fundamentate credibil pentru
evaluarea împingerilor orizontale din fluctuaţiile de nivel. Pentru orientare se
menţionează cazul unei stavile clapetă de la barajul Imnas (Suedia) care a fost avariată
din cauza unei împingeri orizontale evaluatǎ la 230 kN/ml. Ea a rezultat din fluctuaţii
zilnice de nivel în acumulare (scăderi de nivel ziua şi creşteri în cursul nopţii de 0.5 m) la
grosimi măsurate ale stratului de ghiaţă de 2 m la distanţa de 1 m de stavilă şi respectiv
de 1.3 m la distanţă de 7 m de stavilă.

51
 11. Acţiunea variaţiilor climatice de temperatură

11.1. Aspecte generale

• Variaţiile de temperatură ale mediului ambiant generează eforturi suplimentare

în corpul barajelor monolite, în special al barajelor arcuite, la care sunt împiedicate
deformaţiile induse de variaţiile termice. Rosturile de dilatare permit deformarea liberă
sau limitată numai pe anumite direcţii ale construcţiilor hidrotehnice de retenţie şi reduc
eforturile termice potenţiale.

• Efectul variaţiilor climatice de temperatură trebuie considerat de asemenea în

cazurile conductelor neprotejate termic, al măştilor (dale, fâşii) din beton (beton armat)
de etanşare a barajelor din umpluturi, al bajoaierelor ecluzelor şi al zidurilor de sprijin
pentru determinarea împingerii reactive a pământului.

• Acţiunea variaţiilor de temperatură este temporară cvasipermanentă de lungă

durată (C) dacă în calcul se consideră variaţiile de temperatură pentru anul cu
amplitudinea medie de variaţie a temperaturii medii lunare. Ea devine excepţională (E)
dacă se consideră anul cu amplitudine maximă de variaţie a temperaturilor medii lunare.

• Determinarea câmpului termic de calcul se face în două etape: evaluarea

variaţiilor de temperatură ale mediului ambiant (aer, apă) la paramentele barajului şi
evaluarea distribuţiei temperaturilor induse în corpul barajului de temperaturile mediului
ambiant cu evidenţierea celor mai defavorabile situaţii pentru structură.

11.2. Evaluarea temperaturilor în mediul ambiant

• În calculele termice ale construcţiilor hidrotehnice de retenţie se consideră

temperaturile medii lunare pentru un an normal din punct de vedere termic, respectiv
pentru un an extrem (foarte călduros sau foarte rece). Variaţiile de temperatură ale aerului
şi apei în amplasamentul construcţiei de retenţie se stabilesc printr-un studiu de
climatologie elaborat pe baza înregistrărilor zonale pe mai mulţi ani atât în aer şi în lacuri
de acumulare (minimum 25 de ani).

• Variaţia pe durata unui an a temperaturilor medii lunare a aerului θ a (t ) se

determină cu relaţia (fig. 11.1) :

2π t
θ a (t ) = θ a + Aa cos [0C] (11.1)
T

52
unde θ a are semnificaţia temperaturii medii anuale a aerului şi se poate evalua cu relaţia :
θ +θ
θ a = VII 1 (11.2)
2
cu θ VII , θ1 temperaturile medii ale lunii celei mai călduroase (iulie) şi respectiv celei mai
friguroase (ianuarie) 0C;
Aa – are semnificaţia amplitudinii oscilaţiilor temperaturilor medii lunare în aer şi
se evaluează cu relaţia :
θ − θ1
Aa = VII 11.3
2
t – timpul începând de la mijlocul lunii iulie (în jur de 4380 ore) până în
momentul de calcul considerat, ore:
T – durata în ore a unui an (8.760 ore)

• În faze preliminare de proiectare în funcţie de amplasamentul din România al

construcţiei hidrotehnice de retenţie temperatura medie anuală a aerului ( θ a ) se poate
considera între (5...10) 0C iar amplitudinea oscilaţiilor în aer între (12...15)0C.

• Variaţia anuală a temperaturilor medii lunare ale apei din lac la o cotă z sub
nivelul oglinzii apei se determină în general cu o relaţie de forma (fig. 11.1)

⎛ 2π t ⎞
θ l (t ) = θ l + Al cos ⎜ − β⎟ (11.4)
⎝ T ⎠

unde θ l are semnificaţia temperaturii medii anuale în lac la cota z ;

Al – amplitudinea oscilaţiilor temperaturilor medii lunare a apei în lac la cota z şi β -
defazajul (întârzierea) oscilaţiilor temperaturilor din lac faţă de cele din aer. Defazajul β
de regulă se neglijează în calculele curente.

Fig. 11.1 Diagrame de variaţii ale temperaturilor medii lunare din aer şi apă la
paramente în secţiunea unui baraj.

53
 • În cazul lacurilor cu adâncimea până la 60 m, temperatura medie anuală θ l la o
cotă z sub nivelul oglinzei apei se calculează cu relaţia (fig. 11.2):

z 2
θ l = 4,50 + (kθ a − 4,50) (1 − ) 20 m ≤ H ≤ 60 m
H
5m ≤ z ≤ H (11.5)

care rezultă din condiţiile ca pentru z = 0 să fie θ l = k θ a (k poate fi luat egal cu 1,6) şi
pentru z = H să fie θ l = 4,50C. Adâncimea H, pentru care θ l = 4,50C este identică în
acest caz cu adâncimea lacului.

Amplitudinea Al a oscilaţiilor de temperatură lunare la o cotă z sub nivelul

oglinzii apei se calculează cu relaţia :

2
⎛ z ⎞
Al = Aa ⎜1 − ⎟ 20 m ≤ H ≤ 60 m
⎝ H⎠
5m ≤ z ≤ H (11.6)

care rezultă din condiţiile ca pentru z = 0 să fie Al = Aa şi pentru z = H să fie Al = 0.

Defazajul β în zile, al oscilaţiilor de temperatură din lac faţă de cele din aer, la o
cotă z sub nivelul oglinzii apei se calculează cu relaţia :

β = 11,62 z (11.7)

care rezultă din condiţia ca pentru z = 0 să fie β = 0 şi pentru z = 60 m să fie β = 90

zile.

Fig. 11.2 Definirea oscilaţiilor de temperatură dintr-un lac

a – temperatura medie anuală, b – amplitudinea oscilaţiilor de temperatură lunare,
c – defazajul (întârzierea) în zile a oscilaţiilor de temperatură din lac faţă de cele din aer.

54
 • În cazul lacurilor cu adâncimea mai mare de 60 m temperatura medie anuală θ l
până la adâncimea de 60 m are expresia (11.5) prezentatǎ mai înainte. La adâncimi mai
mari de 60 m temperatura apei este constantă şi egală cu 4,50C.

Amplitudinea Al şi defazajul β la adâncimi de peste 60 m sunt nule, o dată ce

temperatura apei este constantă.

11.3 Evaluarea temperaturilor în corpul barajului

• Câmpul termic într-un masiv de beton solicitat de variaţii de temperatură la

paramente se determină prin integrarea ecuaţiei conducţiei de tip Fourier, în varianta
unidimensională (fig. 11-3):

∂θ ∂2 θ
=a (11.8)
∂t ∂ x2

unde θ este temperatura în masivul de beton (0C) iar a – coeficientul de difuzibilitate a

betonului (m2/h) :
k
a= (11.9)
c ρb
unde k este coeficientul de conductibilitate termică şi corespunde cu raportul căldurii
transmise într-o unitate de timp printr-o grosime egală cu unitatea pe o suprafaţă egală cu
unitatea supusă la o diferenţă de temperatură egală cu unitatea între feţe

(k = 1.7 … 2.0 kcal/m.h. 0C) ;

c – căldura specifică corespunzând cantităţii de căldură necesare pentru a creşte

cu un grad temperatura unei mase egale cu unitatea (c = 0.22 … 0.24 kcal/kg. 0C) ;
ρ - densitatea betonului ( ρ = 2300…2500 kg/mc) ;
Betoanele hidrotehnice au coeficientul de difuzibilitate a = 0.0025…0.0045 m2/h

Fig. 11.3 Echivalarea câmpului termic într-o secţiune de grosime L:

1 – distribuţie reală; 2 – distribuţie liniară echialentă.

55
 • În cazul unor baraje de importanţă deosebită (clase de importanţă I şi II) câmpul
termic în corpul barajului se determină prin integrarea prin metode numerice (elemente
finite) a ecuaţiei conducţiei şi pesimizarea câmpului termic (selectarea celor mai
defavorabile cazuri de solicitare termică). Ca alternativă câmpul termic se poate evalua
pe bază de prelucrări de înregistrări de temperatură în corpul unor baraje de dimensiuni
comparabile şi amplasate în condiţii de mediu asemănătoare.

• În calculele preliminare de proiectare pentru baraje de clase de importanţă I şi II

sau pentru proiectarea barajelor din celelalte clase de importanţă, distribuţia reală a
câmpului termic θ (x, t) se poate echivala cu o distribuţie liniară echivalentă constând
din temperatura medie θ m (t) şi diferenţa de temperatură Δ θ (t ) între feţele amonte şi
aval (fig. 11-3).

• Temperatura medie θ m corespunzătoare unui timp oarecare t se defineşte cu

relaţia :
L
1
θ m = ∫ θ ( x) . dx (11.10)
2 0

• În ipoteza uzual acceptată de neglijare a defazajului ( β = 0 ) valorile maxime şi

minime ale lui θ m se calculează cu relaţia :

Aa + Al θ + θl
θm = ± Cm + a (11.11)
2 2

unde coeficientul de corecţie Cm se determină conform graficului din figura 11-4.

Fig. 11.4 Coeficienţii de corecţie Cm şi C∆ calculaţi pentru diverse valori ale

coeficientului de difuzibilitate (a).

56
 • Diferenţa de temperatură Δ θ se determină din condiţia ca diagrama de
repartiţie liniară să aibă acelaşi moment static faţă de centrul secţiunii ca diagrama reală,
conform relaţiei (fig. 11-3) :

1 2 L ⎛L ⎞
12
L . Δθ = ∫
0
θ ⎜ − x ⎟ dx
⎝2 ⎠
(11.12)

sau după prelucrări:

12 L ⎛L ⎞
Δθ =
L2
∫0 θ⎜
⎝2
− x ⎟ dx
⎠
(11.13)

• În ipoteza neglijării defazajului ( β = 0 ) valorile lui Δ θ corespunzătoare

momentelor când θ m are valori extreme (maxim, minim) se calculează cu relaţia :

Δ θ = ± ( Aa − Al ) C Δ + (θ a − θ l ) (11.14)

unde coeficientul de corecţie C Δ se determină conform graficului din figura 11-4.

• În Tabelul 11-1 se dau coeficienţii Cm şi C Δ pentru diverse grosimi ale secţiunii

barajului şi coeficient de defuzibilitate a = 0.0025 m2/h.

Tabelul 11-1

Coeficienţi de reducere pentru a = 0,0025 m2/h

L(m) 1 2 3 4 5 6 7 8
Cm 0,999 0,994 0,969 0,912 0,820 0,711 0,604 0,514
CΔ 0,999 0,996 0,991 0,978 0,954 0,928 0,897 0,863
L(m) 9 10 11 12 13 14 15 16
Cm 0,442 0,387 0,345 0,312 0,286 0,265 0,248 0,232
CΔ 0,828 0,792 0,755 0,724 0,687 0,653 0,619 0,588
L(m) 17 18 19 20 21 22 23 24
Cm 0,219 0,207 0,196 0,187 0,177 0,170 0,162 0,156
CΔ 0,559 0,532 0,508 0,486 0,466 0,448 0,431 0,415

57
 • În cazul barajelor arcuite temperaturile efective de calcul (θmc , Δ θ c ) se
raportează la temperatura de injectare a rosturilor de contracţie (θ î r ), moment când
structura barajului devine monolită (hiperstatică). Relaţiile de calcul sunt următoarele :

θ mc = θ m − θ î r
Δθ c = Δ θ (11.15)

unde θ î r - temperatura de închidere a rosturilor de contracţie.

În condiţiile din România, temperatura de închidere a rosturilor de contracţie θ î r

poate fi considerată cu 20C mai coborâtă decât temperatura medie multianuală din aer
( θ a ).

58
 12. Acţiunea seismică

• Acţiunea seismică se încadrează la categoria E (încărcări excepţionale) şi se

include în grupări de încărcări speciale.

• Evaluarea încărcărilor seismice necesită parcurgerea a două etape:

- stabilirea caracteristicilor cutremurului de calcul;
- evaluarea încărcărilor seismice sau direct a răspunsului seismic al structurii.

• Parametrii de bază ai acţiunilor seismice sunt:

- acceleraţia seismică maximă (acceleraţia seismică de vârf) (c) ;
c
- coeficientul de intensitate seismică a amplasamentului K S = (g –
g
acceleraţia gravitaţiei);
- perioada de colţ Tc caracteristică diagramei de compoziţie spectrală a
mişcării seismice din amplasament;
- perioada (perioadele) dominante ale cutremurului Ti (s) respectiv, conţinutul
1
în frecvenţe dominante f i = (Herzi sau 1/s);
Ti
- durata oscilaţiilor seismice (durata cutremurului) t şi numărul de vârfuri de
mare intensitate din accelerograma (accelerogramele) simulată sau înregistrată
a cutremurului de calcul.

• În general din acţiunea cutremurelor rezultă două tipuri de încărcări pulsatorii

aflate în interacţiune:
- forţe de inerţie din masa construcţiei hidrotehnice de retenţie;
- forţe hidrodinamice orientate perpendicular pe suprafaţa paramentului amonte
produse de undele de presiune/depresiune din lac.
Uneori în cazul construcţiilor hidrotehnice de retenţie fundate la adâncimi relativ
mari trebuie considerată şi împingerea dinamică a pământului.

• În cazul construcţiilor hidrotehnice de retenţie de clase de importanţă III, IV şi V

sau categorii de importanţă C şi D se stabileşte un singur nivel al cutremurului de calcul
şi anume cutremurul de bază de exploatare (OBE).

• În cazul construcţiilor hidrotehnice de retenţie de clase de importanţă I şi II sau

categorii de importanţă A şi B se stabilesc două niveluri de intensitate a cutremurului de
calcul şi anume: cutremurul de bază de exploatare (OBE) şi cutremurul de evaluare a
siguranţei (SEE).

59
 • OBE este cutremurul care este probabil să se producă pe medie cel mult odată
pe durata aşteptată de viaţă a construcţiei (dar nu mai puţin de 100 de ani). Sub acţiunea
OBE, barajul şi lucrările auxiliare trebuie să rămână funcţionale dar ele ar putea necesita
unele reparaţii.

• SEE este cutremurul care generează cel mai înalt nivel al mişcărilor pământului.
SEE poate fi la limită MCE (cutremurul maxim credibil). MCE este cutremurul care ar
produce cel mai înalt nivel posibil al mişcărilor pământului în amplasament în funcţie de
condiţiile geologice.

Fig.12.1 Zonarea teritoriului României în funcţie de valorile de vârf ale acceleraţiei în

câmp liber pentru cutremure având intervalul mediu de recurenţǎ IMR=100 ani.

• În Tabelul 12-1 se prezintă coeficienţii de intensitate seismică a cutremurului de

bază de exploatare (OBE) în funcţie de coeficientul de intensitate seismică corespunzător
zonei seismice a amplasamentului (fig. 12-1) (KS)

Clasa sau categoria de importanţă
a construcţiei hidrotehnice
I sau A, pentru lucrări noi
II sau B, pentru lucrări noi
III sau C, pentru lucrări noi
IV sau D, pentru lucrări noi
V, pentru lucrǎri noi
Tabelul 12-1
Coeficientul de intensitate seismică al
OBE (KOBE)
KS dar nu mai mic de 0.12
KS dar nu mai mic de 0.08
KS dar nu mai mic de 0.07
KS dar nu mai mic de 0.05
KS dar nu mai mic de 0.05

60
 • Coeficientul de intensitate seismică a cutremurului de calcul (OBE) pentru
construcţiile hidrotehnice de retenţie având clase de importanţă I şi II sau categorii de
importanţă A şi B amplasate în zona de intensitate de gradul IX pe scara MSK (fig. 12-1)
se va stabili pe baza unor analize suplimentare, în vederea sporirii dacă este cazul a
valorilor rezultate din Tabelul 12-1.

Fig. 12.2 Zonarea teritoriului României în funcţie de perioada de colţ ( Tc )

a spectrului de rǎspuns.

• În cazul construcţiilor hidrotehnice de clase de importanţă I şi II sau categorii

de importanţă A şi B, intensitatea cutremurului de evaluarea siguranţei (SEE) se
stabileşte în funcţie de perioada de revenire a unui cutremur de o anumită intensitate,
conform Tabelului 12-2.

Tabelul 12-2
Clasa/categoria de importanţă a construcţiei SEE
hidrotehnice de retenţie Perioada de revenire (ani)
I sau A, pentru lucrări noi ∞ → MCE
II sau B, pentru lucrări noi 475 ani pentru cutremurele Vrâncene
800 de ani pentru alte focare de cutremure

• Încărcările din acţiunea seismică se vor determina conform cu NP 076–02 sau

cu varianta reviziută a acestuia: “Normativ de proiectare, execuţie şi evaluarea siguranţei.
Siguranţa la acţiuni seismice a lucrărilor hidrotehnice din frontul barat “ aprobat prin
Ordinul MLPTL nr. 1703-17.10.2001 şi publicat în Buletinul Construcţiilor nr.19/2003.

61
 Bibliografie

PE 729 – 89 Normativ departamental pentru descifrarea, gruparea şi evaluarea

acţiunilor pentru construcţii hidrotehnice MEE-ISPH Bucureşti, 1989

Popovici, A., Popescu, C. Baraje pentru acumulari de apă. Vol.1 Editura Tehnică
Bucuresti 1992.

Popovici A. Baraje pentru acumulări de apă.Vol 2 Editura Tehnică Bucureşti 2002

Priscu R. Contribuţii la calculul termoelastic al barajelor arcuite. Teza de

doctorat. Studii de Geotehnică, Fundaţii şi Construcţii Hidrotehnice XIV, Bucuresti, 1969

Stematiu D. Calculul structurilor hidrotehnice prin metoda elementelor finite. Editura

Tehnicǎ, Bucuresti, 1988.

*** Design of Gravity Dams – Bureau of Reclamation A Water Resources

Technical Publication, Denver, Colorado, 1976.

ICOLD European Club, Working Group on Uplift Pressure under Concrete Dams
Final Report. Co-ordinator Giovani Ruggeri, Paris, 2004

Schweizerisches Naţional Komitee fur Grosse Talsperren Anbeitsgruppe Auftrieb.

Auftrieb bei Betonsperren, 1992.

Brunet C., Poupart M., Rossignol, D. Analyse de la piezometrie observee en

foundation des barrages poids en beton. Cran Montana Symposium, 1995.

*** Indreptar pentru determinarea elementelor valurilor datorită acţiunii vântului.

MEE-ISPH Bucuresti, 1987.

*** Dams and related structures in cold climate – Design guidelines and case
studies. Bulletin ICOLD No. 105 Paris 1996.

*** Normativ de proiectare, execuţie şi evaluarea sigurantei. Siguranţa la acţiuni

seismice a lucrărilor hidrotehnice din frontul barat NP 076/02 Ordin MLPTL
1703/17.10.2002 Buletinul construcţiilor Nr. 19/2003.

62
 Nr. Standardul românesc identic cu Titlu
crt. Standardul European
1 SR EN 1990:2004 Eurocod: Bazele proiectării structurilor
SR EN 1990:2004/NA:2006 Anexa naţională

SR EN 1990:2004/A1:2006 Eurocod: Bazele proiectării structurilor. Amendament 1

SR EN 1990:2004/A1:2006/AC:2010
SR EN 1990:2004/A1:2006/NA:2009 Anexa A2: Aplicaţie pentru poduri. Anexa naţională

2 SR EN 1991-1-1:2004 Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor. Partea 1-1: Acţiuni generale.

SR EN 1991-1-1:2004/AC:2009 Greutăţi specifice, greutăţi proprii, încărcări utile pentru clădiri
SR EN 1991-1-1:2004/NA:2006 Anexă naţională

SR EN 1991-1-2:2004 Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor. Partea 1-2: Acţiuni generale.

SR EN 1991-1-2:2004/AC:2009 Acţiuni asupra structurilor expuse la foc
SR EN 1991-1-2:2004/NA:2006 Anexă naţională

SR EN 1991-1-3:2005 Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor. Partea 1-3: Acţiuni generale.

SR EN 1991-1-3:2005/AC:2009 Încărcări date de zăpadă
SR EN 1991-1-3:2005/NA:2006 Anexă naţională

SR EN 1991-1-4:2006 Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor. Partea 1-4: Acţiuni generale -

SR EN 1991-1-4:2006/AC:2010 Acţiuni ale vântului
SR EN 1991-1-4:2006/NB:2007 Anexă naţională

SR EN 1991-1-5:2004 Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor. Partea 1-5: Acţiuni generale -

SR EN 1991-1-5:2004/AC:2009 Acţiuni termice
SR EN 1991-1-5:2004/NA:2008 Anexă naţională

SR EN 1991-1-6:2005 Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor. Partea 1-6: Acţiuni generale.

SR EN 1991-1-6:2005/AC:2008 Acţiuni pe durata execuţiei
SR EN 1991-1-6:2005/NB:2008 Anexă naţională

SR EN 1991-1-7:2007 Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor. Partea 1-7: Acţiuni generale.

SR EN 1991-1-7:2007/AC:2010 Acţiuni accidentale

SR EN 1991-2:2004 Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor. Partea 2: Acţiuni din trafic la

SR EN 1991-2:2004/AC:2010 poduri
SR EN 1991-2:2004/NB:2006 Anexă naţională

SR EN 1991-3:2007 Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor. Partea 3: Acţiuni induse de

poduri rulante şi maşini
SR EN 1991-3:2007/NA:2009 Anexă naţională

SR EN 1991-4:2006 Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor. Partea 4: Silozuri şi rezervoare

SR EN 1991-4:2006/NB:2008 Anexă naţională

7 SR EN 1997-1:2004 Eurocod 7: Proiectarea geotehnică. Partea 1: Reguli generale

SR EN 1997-1:2004/AC:2009
SR EN 1997-1:2004/NB:2007 Anexă naţională

SR EN 1997-2:2007 Eurocod 7: Proiectarea geotehnică. Partea 2: Investigarea şi

încercarea terenului
SR EN 1997-2:2007/NB:2009 Anexă naţională

8 SR EN 1998-1:2004 Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenţa la cutremur.

SR EN 1998-1:2004/AC:2010 Partea 1: Reguli generale, acţiuni seismice şi reguli pentru clădiri
SR EN 1998-1:2004/NA:2008 Anexă naţională

63
SR EN 1998-2:2006 Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenţa la cutremur.
SR EN 1998-2:2006/AC:2010 Partea 2: Poduri

SR EN 1998-2:2006/A1:2009 Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenţa la cutremur.

Partea 2: Poduri. Amendament 1
SR EN 1998-2:2006/NA:2010 Anexă naţională

SR EN 1998-3:2005 Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenţa la cutremur.

SR EN 1998-3:2005/AC:2010 Partea 3: Evaluarea şi consolidarea construcţiilor
SR EN 1998-3:2005/NA:2010 Anexă naţională

SR EN 1998-4:2007 Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenţa la cutremur.

Partea 4: Silozuri, rezervoare şi conducte
SR EN 1998-4:2007/NB:2008 Anexă naţională

SR EN 1998-5:2004 Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenţa la cutremur.

Partea 5: Fundaţii, structuri de susţinere şi aspecte geotehnice
SR EN 1998-5:2004/NA:2007 Anexă naţională

SR EN 1998-6:2005 Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenţa la cutremur.

Partea 6: Turnuri, piloni şi coşuri
SR EN 1998-6:2005/NB:2008 Anexă naţională

64
 Anexa 4

Evaluarea temperaturilor de calcul din secţiunea unui baraj arcuit

În figura 4-1 se prezintă secţiunea centrală a unui baraj arcuit cu H = 166 m. Să se

determine temperaturile din secţiunile 1…16 prin profilul barajului considerând
următoarele date de bază:

⎯
⎯→
- temperatura medie multianuală a aerului θa = 8.50C ;
- amplitudinile temperaturilor medii lunare Al = ± 150C ;
- coeficientul de difuzibilitate al betonului a = 0.0040 m2/h;
- închiderea rosturilor de contracţie se face atunci când betonul din corpul
barajului are temperatura de 8.50C, identică cu media multianuală.

Calculele se efectuează cu relaţiile de calcul din capitolul 11 şi se prezintă sintetic

în Tabelele 4-1 şi 4-2.

Notaţiile parametrilor sunt identice cu cele din capitolul 11

.

Fig.4.1 Secţiuni orizontale în

profilul central al unui baraj arcuit în care se
calculeazǎ temperaturile.

65
 Tabelul 4-1
Calculul datelor termice de bază
z L
θa θl Aa Al θ m − (θ a + θl ) / 2 Δθ − (θ a − θl )
Secţiunea (m) (m)
( C)0 0
( C)
0
( C) (0C)
β (rad).
* Relaţia * Relaţia 11.14
11.11 cap. 11
cap.11
1 7,50 7,30 8,50 11,47 15,00 11,48 0,55 +9.,39 ±975 ± 0,25 ± 3,10
2 15,00 8,40 „ 9,62 „ 8,44 0,77 7,00 7,51 2,32 5,57
3 22,50 9,40 „ 8,05 „ 5,86 0,95 5,35 5,87 5,47 7,56
4 30,00 10,50 „ 6,78 „ 3,75 1,10 4,18 4,60 7,47 9,08
5 37,50 11,50 „ 5,78 „ 2,11 1,22 3,46 3,74 9,57 10,23
6 45,00 12,45 „ 5,07 „ 0,94 1,34 3,01 3,15 10,81 10,95
7 52,50 13,50 „ 4,64 „ 0,23 1,45 2,69 2,72 11,21 11,20
8 60,00 14,30 „ 4,50 „ 0,00 - 2,51 11,12
9 75,00 16,20 „ „ „ „ - 2,16 10,39
10 90,00 17,50 „ „ „ „ - 2,01 9,87
11 105,00 19,05 „ „ „ „ - 1,85 9,09
12 120,00 20,60 „ „ „ „ - 1,71 8,69
13 135,00 22,00 „ „ „ „ - 1,61 8,22
14 150,00 23,70 „ „ „ „ - 1,49 7,72
15 165,00 25,00 8,50 4,50 15,00 0,00 - 1,42 7,37

* Relaţia 2.11 din Radu Prişcu „Contribuţii la calculul termoelestic al barajelor arcuite”
(cu considerarea defazajului)
* Relaţia 2.18 din Radu Prişcu „Contribuţii la calculul termoelastic al barajelor arcuite”
(cu considerarea defazajului)

Tabelul 4-2
Temperaturi de calcul în diferite ipoteze
Lac gol Lac plin – ridicare temp. Lac plin – coborâre temp.

Secţi-
z
(m) θ m - 8,50 C0
θ m - 8,50 C0 Δθ θ m - 8,50 C
0 Δθ
unea Relaţia Relaţia Relaţia Relaţia
ridicare coborâre * 11-15a ** 11-15b * 11-15a * 11-15b
cap.11 cap. 11 cap. 11 cap. 11
1 7,50 11,22 -11,22 10,87 11,23 -2,72 0,13 -7,91 -8,27 -3,22 -6,07
2 15,00 9,61 -9,61 7,56 8,07 1,20 4,45 -6,44 -6,95 -3,44 -6,69
3 22,50 8,45 -8,45 5,13 5,65 5,92 8,01 -5,57 -6,09 -5,02 -7,11
4 30,00 7,35 -7,35 3,32 3,74 9,19 10,80 -5,04 -5,46 -5,75 -7,36
5 37,50 6,55 -6,55 2,10 2,38 12,29 12,95 -4,82 -5,10 -6,85 -7,51
6 45,00 5,93 -5,93 1,30 1,44 14,24 14,38 -4,72 -4,86 -7,38 -7,52
7 52,50 5,37 -5,37 0,76 0,79 15,07 15,06 -4,62 -4,65 -7,35 -7,34
8 60,00 5,02 -5,02 0,51 15,12 -4,51 -7,12
9 75,00 4,36 -4,36 0,18 14,39 -4,18 -6,39
10 90,00 4,03 -4,03 0,01 13,87 -4,01 -5,87
11 105,00 3,70 -3,70 -0,15 13,09 -3,85 -5,09
12 120,00 3,42 -3,42 -0,29 12,69 -3,71 -4,69
13 135,00 3,22 -3,22 -0,39 12,22 -3,61 -4,22
14 150,00 2,98 -2,98 -0,51 11,72 -3,49 -3,72
15 165,00 2,83 -2,83 -0,58 11,37 -3,42 -3,37

* Relaţia 2.11 din Radu Prişcu „Contribuţii la calculul termoelestic al barajelor arcuite”
(cu considerarea defazajului)
** Relaţia 2.18 din Radu Prişcu „Contribuţii la calculul termoelastic al barajelor arcuite”
(cu considerarea defazajului)

66
 Pe baza calculelor se pot face următoarele comentarii:

- în mod sistematic valorile calculate cu considerarea defazajului β sunt mai

reduse decât cele calculate neglijând acest fenomen; rezultă că un calcul termic cu
considerarea defazajului conduce la eforturi relative mai reduse în structură comparativ
cu cazul neglijării defazajului;

- structurile mai svelte sunt mai sensibile la variaţiile de temperatură;

- temperaturile uniforme θ m - 8,500C, mai mari în valoare absolută în cazul unei

coborâri de temperatură decât în cazul unei ridicări, indică drept mai favorabilă
închiderea rosturilor la o temperatură a betonului cu circa 20C mai coborâtă decât
temperatura medie multianuală de 8.50C.

67