Amenajarea Regruparilor

8/24/2018 Ascensiunea traseelor de catarare traditionala - Metode si logistica
Ascensiunea traseelor de catarare traditionala curata

Exigentele catararii traditionale curate, pe parcursul careia capul de coarda trebuie sa descopere
posibilitatile de asigurare si sa-si monteze el insusi protectiile, sunt mult mai complexe decat cele ale
escaladei sportive, in care traseele sunt deja echipate cu protectii permanente.
Astfel, inainte de a te angaja intr-o ascensiune "trad", trebuie sa determini linia pe care te vei catara si
sa obtii toate informatiile posibile despre aceasta, iar in timpul catararii trebuie sa fii capabil sa te orientezi
cat mai bine in perete pentru a urma linia aleasa, ramanand totusi flexibil in privinta variantelor posibile ale
acesteia.
In functie de particularitatile traseului ales, trebuie sa faci o alegere judicioasa a echipamentului

necesar pentru ascensiune: corzi, protectii, bucle de asigurare, materiale pentru amenajarea regruparilor si a
ancorelor de rapel.
Pentru descoperirea posibilitatilor de asigurare, trebuie sa fii capabil sa distingi fisurile care au forme,
directii si dimensiuni adecvate acestui scop si sa apreciezi cat de solida este stanca. Pentru a monta protectii
sigure, trebuie sa poti anticipa ce forte pot aparea si in ce directii pot ele actiona, trebuie sa stii ce modele si
marimi de protectii poti sa folosesti in conditiile respective si cum sa le montezi corect. De asemenea, trebuie
sa fii capabil sa anticipezi traseul corzilor si in functie de acesta sa determini lungimile optime ale buclelor
de asigurare.
In traseele trad de mai multe lungimi de coarda trebuie sa stii cum sa montezi ancore de regrupare
sigure, care sa reziste tuturor solicitarilor posibile, iar la terminarea ascensiunii echipa trebuie sa fii capabila
sa coboare prin mijloace proprii inapoi la baza traseului.
Indiferent la care capat al corzii te afli, pe parcursul catararii trebuie sa evaluezi in mod obiectiv
riscurile si sa-ti asumi pe deplin responsabilitatea pentru deciziile luate. Pentru aceasta, trebuie sa
anticipezi efectele actiunilor tale si sa iei toate masurile necesare pentru ca niciun eveniment, oricat de
improbabil ar fi el, sa nu aiba consecinte grave pentru tine si/sau pentru coechipierul tau.
Identificarea liniei traseului

Traseele de catarare traditionala curata (adica cele pentru parcurgerea carora se folosesc exclusiv
protectii mobile) nu sunt marcate in niciun fel pe teren, ceea ce inseamna ca te vei catara pe stanca naturala,
care nu poarta urmele altor ascensiuni care sa-ti ofere indicii in privinta directiilor de inaintare.
Pentru determinarea traseului pe care il vei parcurge, trebuie sa descoperi si sa analizezi variantele
posibile, iar dintre acestea vei alege linia pe care o vei urma, folosind de multe ori acelasi tip de judecata ca
si pentru o ascensiune in premiera, chiar daca traseul a mai fost urcat si de alti cataratori. Din aceasta
cauza, capacitatea capului de coarda de a se orienta in perete si de a descoperi linia optima a traseului se
dovedeste a fi o calitate esentiala pentru reusita ascensiunii.
Totusi, avand in vedere caracteristicile stilului traditional, traseele respective nu sunt chiar atat de greu
de identificat: de regula, liniile lor sunt dictate de posibilitatile de asigurare pe care le ofera stanca, motiv
pentru care acestea urmeaza frecvent sisteme de fisuri mai mult sau mai putin continue, care pot fi folosite
atat pentru inaintare cat si pentru montarea protectiilor.
Unele dintre traseele foarte frecventate pot avea totusi regrupari echipate sau chiar protectii fixe (spituri,
pitoane) montate in zonele care nu ofera alte posibilitati de asigurare. In general, aceste trasee "hibride" nu
pun mari probleme de orientare, dar chiar si in acest caz trebuie ca in timpul catararii sa fii atent la posibilele
schimbari de directie ale traseului, care s-ar putea sa nu fie evidente: traversari, bifurcatii de variante
inselatoare, continuari "dupa colt", intersectii cu alte trasee etc.
Identificarea liniei unui traseu existent poate incepe prin obtinerea din diferite surse a unor informatii
despre aceasta: descrieri din topo-uri, relatari ale altor cataratori, fotografii etc. (desigur, daca vrei sa faci o
ascensiune la vedere, trebuie sa eviti sa folosesti anumite surse, cum ar fi povestirile despre miscari si
http://www.escalada.verticon.ro/trad/trasee.htm 1/23
protectii, sau filmele celor care au urcat traseul).
Indiferent daca te pregatesti pentru parcurgerea in premiera a unei linii sau

doar pentru repetarea unei ascensiuni pe un traseu foarte frecventat, o etapa absolut
necesara este recunoasterea vizuala a traseului. Pentru aceasta, trebuie sa gasesti
o pozitie din care se vede bine intregul perete sau cat mai mult din el si sa incerci
sa determini liniile logice, care ofera cele mai multe posibilitati pentru inaintare si
pentru asigurare (fisuri continue, diedre, muchii evidente etc.). In continuare, vei
incerca sa obtii cat mai multe indicii despre miscari, protectii si pozitiile de
odihna, studiind aceste linii cu ochiul liber sau chiar folosind un binoclu.
Determina variantele posibile ale traseului ales, eventualele traversari,

discontinuitatile sistemelor de fisuri, pozitiile cele mai bune pentru montarea
protectiilor si pentru odihna, portiunile care nu ofera posibilitati de asigurare,
eventuale prize ascunse si orice alte caracteristici care ar putea fi necesare pentru
orientare si pe care s-ar putea sa fie imposibil sa le vezi din traseu, in timpul
catararii.
De asemenea, in aceasta faza trebuie sa identifici eventualele pericole

obiective aflate pe linia traseului (zone in care stanca pare friabila, bolovani care ar
putea fi instabili etc.) si sa gasesti modalitati pentru evitarea acestora sau pentru
diminuarea pericolului (de exemplu devierea liniei traseului pentru a ocoli o
portiune friabila sau scurtarea unei lungimi de coarda pentru ca regruparea aflata
intr-o zona expusa caderilor de pietre sa fie facuta la adapostul unei surplombe).
Desi toate aceste informatii sunt necesare pentru planificarea ascensiunii,

trebuie sa eviti ca pe baza lor sa-ti faci un plan rigid, pe care sa incerci sa-l aplici
cu orice pret. Pe parcursul catararii ai nevoie sa ramai flexibil, astfel incat sa te poti adapta oricaror
elemente noi care ar putea surveni (de exemplu detalii pe care nu le-ai observat de la sol sau observatii pe
care le-ai interpretat gresit).
Alte informatii utile pe care trebuie sa le obtii inainte de ascensiune sunt detaliile legate de coborarea
la terminarea traseului si de posibilitatile pentru o eventuala retragere fortata din traseu: ancore de rapel
echipate, trasee alaturate, brane pe care poti traversa etc.
Pentru traseele de mai multe lungimi de coarda, aceste detalii pot fi marcate pe o fotografie a
peretelui (ca in imaginea de mai sus) sau pe o schita a traseului, pe care o poti folosi pentru orientare in
timpul ascensiunii.
De asemenea, poti pastra in aparatul de fotografiat sau in telefon o fotografie a paginii cu traseul
din topo-ul tiparit si una a peretelui (pe care o poti face in faza de identificare a liniei). Aceste fotografii
(marite cu ajutorul functiei zoom) te pot ajuta sa identifici detalii ale traseului pe parcursul ascensiunii.
In final, dupa adunarea tuturor informatiile posibile despre traseu, trebuie analizata in mod obiectiv
capacitatea echipei de coarda de a se confrunta cu dificultatile ascensiunii. Cataratorii trebuie sa-si
evalueze nivelul de pregatire tehnica, fizica si mentala si capacitatea lor de a-si asuma in mod responsabil
riscurile pe care le presupune parcurgerea liniei respective. Un alt element de care trebuie sa se tina cont este
disponibilitatea echipamentului necesar pentru ascensiune.
Daca toate acestea sunt pe masura dificultatilor prognozate ale traseului, echipa poate decide sa inceapa
ascensiunea. Daca nu, cel mai bine ar fi sa amane proiectul care deocamdata ii depaseste capacitatile si sa se
orienteze catre un traseu mai potrivit cu posibilitatile actuale ale cataratorilor.
Montarea asigurarilor
Spre deosebire de escalada sportiva, unde traseele sunt (sau ar trebui sa fie...) echipate cu puncte de
asigurare solide, pozitionate astfel incat sa se elimine orice pericol de accidentare a cataratorilor, in catararea
traditionala capul de coarda trebuie sa-si monteze el insusi asigurarile pe masura ce se catara, asumandu-si
raspunderea deplina pentru nivelul de protectie pe care i-l ofera acestea.
Termenul "asigurare" se refera la protectia (naturala, fixa sau mobila) prin a carei
carabiniera a fost trecuta coarda de asigurare, aceasta dobandind astfel rolul de a opri o eventuala
cadere a cataratorului asigurat.
Montarea corecta a protectiilor mobile
Realizarea unor asigurari solide presupune - printre altele - o cunoastere temeinica a caracteristicilor
mecanice si functionale ale protectiilor folosite, a domeniilor lor de utilizare si a limitelor acestora. De
asemenea, trebuie sa cunosti regulile de montare corecta specifice fiecarei protectii, care de obicei sunt
documentate pe larg de catre fabricant in instructiunile de folosire care insotesc fiecare protectie pe care o
cumperi, precum si regulile generale, care trebuie respectate cu strictete la montarea tuturor protectiilor,
indiferent de tipul sau modelul acestora:
Stanca trebuie sa fie solida astfel incat fortele mari pe care le transmit protectiile asupra peretilor
fisurii sa nu produca spargerea/sfaramarea rocii sau dislocarea unei laturi a fisurii (care s-ar putea
produce de exemplu in cazul montarii unei protectii dupa o lespede subtire sau in spatele unui bolovan
detasat de restul stancii).
Suprafata de contact a protectiei cu peretii fisurii trebuie sa fie maxima.
Peretii fisurii trebuie sa fie uscati si curati, fara pamant, licheni, straturi de roca dezagregata sau
gheatza, care ar putea compromite rezistenta sau stabilitatea asigurarii.
Tipul si marimea protectiei folosite trebuie sa fie adecvate pentru forma si dimensiunea fisurii.
Protectiile se pozitioneaza astfel incat sa aiba rezistenta maxima in directia incarcarilor anticipate.
In aparenta, in cazul unei caderi in coarda protectiile sunt solicitate gravitational, adica de sus
in jos pe o directie verticala. Totusi, intr-un traseu vertical cataratorii nu cad in planul stancii, ci la o
anumita distanta fata de aceasta (imaginea alaturata), iar din aceasta cauza va aparea o componenta
orizontala a fortelor dinamice care poate smulge protectiile din fisura.
In consecinta, pentru a fi capabile sa preia si aceasta forta de tractiune spre exterior, cablurile
friend-urilor si ale nucilor trebuie sa fie pozitionate pe directia probabila a rezultantei fortelor care
pot aparea. In mod uzual, aceasta inseamna orientarea protectiilor la cca. 15 - 20 de grade fata de
planul stancii (dar ceva mai putin pe fetele cazute si ceva mai mult in pasajele surplombate)
Factorul de cadere si fortele dinamice
Cunostintele despre caracteristicile mecanice si functionale ale protectiilor folosite si despre felul in care
acestea se monteaza si se asigura corect trebuie sa fie completate de o buna intelegere a fortelor care pot
aparea in cazul caderii si a directiilor din care actioneaza aceste forte asupra asigurarilor si asupra ancorelor
de regrupare.
Intelegerea legaturii dintre inaltimea caderii, fortele dinamice generate si felul in care acestea sunt
amortizate prin contributia diferitelor elemente ale sistemului are o mare importanta pentru evaluarea
obiectiva a riscurilor asumate pe parcursul catararii. In functie de acestea, vom determina tipului si pozitia
asigurarilor si felul in care acestea vor fi distribuite pe parcursul lungimii de coarda.
Factorul de cadere F este un indicator teoretic al severitatii unei caderi si se defineste ca

raportul dintre inaltimea de cadere H (masurata pana in punctul in care incepe sa se intinda coarda) si
lungimea L a portiunii de coarda care amortizeaza caderea (coarda activa): F = H / L
In catarare, cele mai mari solicitari

posibile din sistemul de asigurare vor aparea in
conditiile opririi unei caderi cu factor 2, care
corespunde situatiei in care inaltimea de cadere
este de doua ori mai mare decat lungimea corzii
desfasurate (diagrama din stanga imaginii
alaturate).
In mod evident, acest fel de cadere poate

surveni doar in traseele de mai multe lungimi de
coarda, atunci cand fortele dinamice generate prin
caderea capului de coarda sunt preluate direct de
ancora de regrupare in care este asigurat secundul,
fara sa existe asigurari intermediare.
Odata cu inaintarea pe parcursul unei lungimi

de coarda, factorul de cadere potential - si implicit
fortele dinamice generate in cazul unei eventuale
caderi - se micsoreaza progresiv datorita montarii asigurarilor intermediare care limiteaza inaltimea de
cadere, in timp ce lungimea corzii de asigurare dintre secund si capul de coarda va creste (in diagrama din
dreapta este un exemplu de cadere cu factor 1).
Totusi, doua caderi cu acelasi factor de cadere dar cu inaltimi de cadere diferite (de exemplu o cadere de
5 m cu 10 m de coarda desfasurata si una de 10 m amortizata de 20 m de coarda) nu vor avea acelasi efect.
Desi fortele dinamice generate vor fi similare, caderea mai lunga va dura mai mult, iar pe parcursul ei se va
atinge o viteza mai mare. Din aceasta cauza, energia care trebuie sa fie disipata pentru oprirea caderii va
creste, ceea ce inseamna ca alungirea dinamica a corzii (care se adauga la inaltimea de cadere) se va mari, iar
in aceste conditii pericolul de lovire a unui obstacol in timpul caderii va spori semnificativ.
Mentinerea factorului de cadere (si implicit a fortelor dinamice potentiale) la o valoare

rezonabila prin montarea asigurarilor la distante corespunzatoare pe parcursul lungimii este una dintre
responsabilitatile capului de coarda.
Fortele de frecare care apar la schimbarile de directie ale corzii sau la contactul acesteia cu stanca pot
micsora lungimea efectiva a corzii care amortizeaza caderea, ceea ce mareste factorul de cadere real, iar
aceasta are ca rezultat cresterea fortelor dinamice din sistem.
De exemplu, daca o asigurare este pozitionata sub un tavan fara o extensie de lungime adecvata, coarda
va freca pe buza tavanului. Amortizarea unei eventuale caderi intr-o asigurare plasata mai sus s-ar face
practic numai pe lungimea de coarda dintre buza tavanului si capul de coarda, in timp ce contributia restului
corzii va fi drastic micsorata datorita fortelor de frecare generate la contactul cu stanca. In acest caz, factorul
de cadere real va fi mult mai mare decat cel teoretic.
Strategii de asigurare
Montarea asigurarilor necesita atentie si consuma timp si energie, dar aceasta este o componenta
importanta a catararii traditionale, care constituie - pe langa problemele pe care le pune depasirea
obstacolelor din traseu - o clasa aparte de probleme pe care cataratorul le are de rezolvat pe parcursul
catararii.
In principiu, asigurarile au rolul de a limita consecintele caderilor in coarda si se amplaseaza acolo unde
simti nevoia lor, in general inaintea pasajelor mai dificile, in care este mai probabil sa cazi, sau pentru
reducerea inaltimii potentiale de cadere pe parcursul lungimii de coarda. Totusi, lucrurile nu sunt chiar atat
de simple...
Asigurarile pe care le montezi nu functioneaza in mod independent, ci trebuie sa se integreze in

sistemul de asigurare pe care il construiesti pe masura ce inaintezi. Pentru ca acest sistem sa fie cat mai
eficient si pentru ca elaborarea lui sa consume o proportie cat mai mica din resursele necesare pentru
catararea propriu-zisa, trebuie sa-ti stabilesti strategii de asigurare care sa tina cont de conditiile specifice
intalnite in traseu.
Pentru aceasta, pe masura ce te cateri, trebuie sa anticipezi directia de inaintare si dificultatea miscarilor,
sa apreciezi nivelul de protectie de care ai nevoie pentru parcurgerea pasajului urmator, sa descoperi si sa
exploatezi in mod optim posibilitatile de asigurare pe care ti le ofera stanca si echipamentul de care dispui si
sa cauti modalitati prin care sa-ti economisesti energia consumata in procesul de construire a sistemului de
asigurare.
Atunci cand montezi o asigurare, cauta o pozitie relaxata, in care sa tii prizele de mana cu mainile
intinse si in care greutatea corpului sa fie preluata cat mai mult de picioare.
Pentru a evita mentinerea prelungita a unei pozitii statice epuizante, in timpul montarii unei asigurari
schimba mainile pe prize, astfel incat sa montezi protectia cu o mana si sa asiguri coarda cu cealalta
mana. De asemenea, poti incerca sa schimbi si pozitiile picioarelor pe prize, folosind zone diferite ale
talpii (varful, marginea interioara sau exterioara, calcaiul etc.) pentru a folosi alternativ grupele de
muschi care lucreaza izometric.
Daca ai o pozitie buna, care-ti permite sa acorzi mai mult timp asigurarii, incearca sa folosesti
protectii pasive, care se pozitioneaza mai greu in fisuri, pastrand friend-urile, care se monteaza ceva
mai usor, pentru situatiile in care trebuie sa te misti repede (uneori, cateva secunde pot parea foarte
lungi...).
Inainte de a relua catararea, profita de pozitia "comoda" din care ai montat o protectie pentru a cauta
continuarea traseului si urmatoarea posibilitate de asigurare. Procedand astfel, vei determina si
directia corzilor, in functie de care vei putea alege lungimea necesara pentru bucla de asigurare.
Pentru cresterea eficientei, protectiile pe care crezi ca le-ai putea monta in urmatorul amplasament pot
fi mutate intr-o pozitie mai accesibila pe ham si pot fi echipate cu bucle de lungimi adecvate, astfel
incat sa pierzi cat mai putin timp cu montarea si asigurarea lor.
Nu te opri in mijlocul unui pasaj dificil pentru a monta o protectie, decat daca este absoluta nevoie.
Daca inainte de sectiunea respectiva exista o pozitie de odihna, poti incerca sa te cateri si sa montezi
protectia din pas, apoi sa te descateri si sa te odihnesti. Dupa ce ti-ai refacut fortele, vei putea urca
pasajul "dintr-o bucata", fara sa mai fie nevoie sa te opresti pe parcurs.
In general, protectiile pe care le ai pe ham nu iti ofera prea multe optiuni pentru aceeasi dimensiune de
fisura. Atunci cand folosesti o anumita marime de protectie, trebuie sa apreciezi cat de necesara ar
putea fi aceasta in continuare, pe parcursul lungimii de coarda. Nu vrei sa "consumi" singura
protectie cu care poti asigura pasul cheie aflat mai sus, montand-o intr-un loc in care ai putea folosi si
altceva. Daca nu ai alte optiuni, foloseste protectia respectiva, iar dupa montarea urmatoarei asigurari
(care trebuie sa fie foarte solida !) poti incerca sa te descateri sa o recuperezi.
Pe parcursul catararii pot aparea situatii periculoase in care cedarea unei asigurari in cazul caderii
capului de coarda ar putea duce la accidentarea acestuia (caderea pe sol, lovirea de un obstacol etc.).
De asemenea, uneori poti intalni portiuni mai lungi in care nu ai posibilitatea sa montezi protectii (run-
out). Inainte de asemenea pasaje, in care consecintele unei caderi ar putea fi destul de grave, ai nevoie
de o asigurare deosebit de solida.

Pentru cresterea sigurantei (sau chiar si numai "de incurajare" inainte de portiunile in care o cadere
este mai probabila, de exemplu crux-ul traseului), poti incerca dublarea protectiilor sau chiar sa
folosesti pentru asigurare o mini-ancora construita din doua sau mai multe protectii. Pentru construirea
acestei ancore, vei avea de ales intre egalizarea statica sau cea dinamica, in functie de ceea ce vrei sa
obtii: redundanta, respectiv distribuirea cat mai uniforma a incarcarilor.
Atunci cand montezi o asigurare, trebuie sa incerci sa corelezi rezistenta protectiei folosite cu
factorul de cadere specific portiunii respective din traseu, care este un indicator al marimii fortelor
dinamice pe care le-ar suporta asigurarea in cazul unei caderi. Astfel, la inceputul lungimii de coarda,
daca ai de ales, vei monta protectii cu rezistenta mare, pastrandu-le pe cele mai putin rezistente pentru
asigurarea pasajelor aflate mai sus, unde factorul de cadere va fi mai mic.
Desi ai putea sa fii tentat sa plasezi asigurarile cat mai sus, pentru a beneficia de o portiune de catarare
"in mansa", cel mai bine este sa le montezi undeva intre nivelul pieptului si al fetei, astfel incat sa
poti verifica vizual contactul acestora cu peretii fisurii. In plus, aceasta pozitionare va reduce
efortul necesar pentru ridicarea corzii spre carabiniera de asigurare, iar protectiile vor putea fi
recuperate mai usor de catre secund.
Ai grija ca prin montarea protectiilor sa nu ocupi prizele din fisura care ar fi necesare pentru catarare.
Uneori vei fi pus in situatia sa alegi intre montarea unei protectii in priza de care ai nevoie pentru
trecerea pasajului si renuntarea la asigurare pentru ca fara priza respectiva catararea ar deveni prea
dificila. De regula, aceasta problema se rezolva prin montarea protectiilor in amplasamente mai joase,
in portiunile de fisura pe care le-ai folosit deja ca prize, dar daca nu reusesti, cantareste bine
consecintele inainte de a lua o decizie !
Monteaza asigurari la distante rezonabile chiar si atunci cand catararea ti se pare usoara si nu simti
nevoia de protectie, pentru ca oricand ti se poate rupe o priza, iti poate aluneca un picior sau poti
ajunge la un pasaj dificil in care lipsesc posibilitatile de asigurare.
Siguranta secundului
Pe parcursul catararii, capul de coarda are libertatea de a-si alege nivelul de risc pe care este dispus sa si-
l asume, in timp ce secundul este nevoit sa se confrunte cu riscurile pe care i le impune coechipierul sau. Din
aceasta cauza, capul de coarda are obligatia morala de a face tot ce-i sta in putinta pentru a-si proteja
secundul.
Astfel, daca inainte de un pasaj dificil al unei traversari ai montat o protectie, nu uita sa montezi una
(foarte solida!) si imediat dupa trecerea pasajului, chiar daca aceasta nu este necesara pentru capul de coarda,
pentru a oferi siguranta secundului in cazul unei caderi pe parcursul portiunii dificile, micsorand astfel riscul
ca acesta sa penduleze catre un obstacol din traseu (muchie, brana etc.).
Chiar si in cazul unei traversari usoare, cum ar fi parcurgerea unei brane catre o regrupare laterala, capul
de coarda trebuie sa se gandeasca la siguranta secundului si sa monteze asigurari la distante rezonabile
pentru a nu-si obliga coechipierul sa se confrunte cu perspectiva unui pendul inspaimantator in situatia in
care i s-ar rupe o priza, ar aluneca pe iarba sau s-ar calca pe sireturi.
In situatia in care dupa traversare traseul continua vertical, iar pentru asigurare folosesti o
pereche de semicorzi, o solutie pe care am aplicat-o de multe ori pentru protejarea secundului ar fi ca
dupa "crux-ul" traversarii sa asiguri doar una dintre corzi, urmand ca pe cealalta sa incepi sa o asiguri
doar dupa ce ajungi la o oarecare inaltime deasupra traversarii, astfel incat secundul sa aiba asigurare
"de sus" pe pasajul respectiv.
In situatiile in care secundul ar putea sa penduleze in cazul unei caderi, trebuie sa iei in calcul si riscul
ca integritatea corzilor sa fie afectata (de exemplu prin frecarea cu muchiile taioase sau prin intepenirea intr-
o fisura) si sa montezi asigurari pentru a preveni acest lucru.
Asigurari "impuse"
Pe parcursul oricarui traseu exista exista cateva situatii "standard" in care cataratorii sunt mai expusi si
in care asigurarile trebuie montate intr-un anumit fel pentru a micsora riscurile cu care se confrunta acestia.
La inceputul traseului sau dupa trecerea peste un prag sau o brana, pentru a preveni caderea la sol
a capului de coarda sau lovirea lui de obstacolele depasite, asigurarile trebuie sa fie montate suficient de des
si trebuie sa fie foarte sigure, atata timp cat acest pericol este prezent. Din aceasta cauza, daca te bazezi pe o
singura protectie care sa te impiedice sa "cauti petrol" la baza traseului, atunci ar fi bine ca aceasta sa fie
foarte solida sau chiar sa fie dublata cu o alta, montata cat mai aproape, care sa-ti ofere mai multa siguranta.
La inceputul unei noi lungimi de coarda, de la plecarea din regrupare a capului de coarda si pana in
momentul in care acesta monteaza prima asigurare, factorul unei eventuale caderi in coarda este 2 (inaltimea
de cadere potentiala este de doua ori mai mare decat lungimea corzii desfasurate). In aceste conditii,
siguranta intregii echipe depinde doar de ancora din regrupare, care ar prelua direct fortele dinamice foarte
mari generate intr-o asemenea cadere.
Pentru a iesi din aceasta situatie periculoasa, capul de coarda trebuie sa monteze o asigurare solida
cat mai curand dupa plecarea din regrupare (in jargonul cataratorilor acesta asigurare este numita "de
factor"). Urmatoarele cateva asigurari vor fi amplasate la distante mai mici, in scopul pastrarii factorului de
cadere potential la valori cat mai reduse, astfel incat sa se limiteze fortele dinamice care actioneaza asupra
ancorei si asupra protectiilor in cazul unei caderi.
Folosirea punctului principal al ancorei sau a uneia dintre protectiile primare ale acesteia ca o
prima asigurare a urmatoarei lungimi de coarda este discutabila (desi este recomandata de multi
cataratori experimentati), pentru ca in eventualitatea caderii capului inainte de montarea unei alte
asigurari, solicitarile asupra ancorei se dubleaza datorita efectului de scripete. Mai mult, in acest caz
secundul ar fi tras brusc si cu putere spre ancora de regrupare, ceea ce ar putea produce lovirea lui de
stanca si/sau pierderea controlului asupra corzii de asigurare.
In situatia in care la inceputul unei lungimi de coarda nu exista posibilitati de asigurare si capul de
coarda alege sa asigure coarda in ancora de regrupare, o solutie ar fi ca secundul sa fileze temporar
dintr-o pozitie aflata la cativa metri sub regrupare, pentru a mari lungimea corzii active, reducand asfel
factorul de cadere.
Pentru aceasta, cataratorul respectiv se poate auto-fila cu un nod semi-cabestan printr-o carabiniera
prinsa in punctul principal al ancorei, iar cand ajunge in pozitia dorita, prinde coarda libera pe brida de
asigurare de la ham cu o carabiniera cu siguranta si un nod opt, astfel incat sa fie legat ham-ancora-
ham. In aceasta pozitie, secundul va trebui sa construiasca inca o ancora din doua-trei protectii, in care
sa se auto-asigure pentru a preveni smulgerea sa in sus in cazul unei caderi a capului de coarda si pentru
pozitionare.
O alta solutie ar fi ca inainte de a regrupa, capul de coarda sa mai urce cativa metri pe lungimea
urmatoare, pana cand gaseste posibilitatea de a monta o protectie solida (profitand astfel de un factor de
cadere potential redus, pentru ca are multa coarda desfasurata in sistem), urmand ca dupa asigurarea
acestei protectii, capul sa se descatare inapoi in pozitia de regrupare unde va construi ancora. In acest
fel, capul de coarda de pe urmatoarea lungime va putea parcurge distanta pana la prima asigurare fiind
asigurat "de sus", ceea ce elimina pericolul unei caderi cu factor 2.
Asigurari multidirectionale
Directiile fortelor care actioneaza asupra unei asigurari se pot modifica pe parcursul catararii.
Aceste situatii trebuie sa fie identificate de capul de coarda, care trebuie sa ia anumite masuri in privinta
stabilitatii protectiilor din sectiunile respective.
Una dintre aceste situatii apare atunci cand traseul are linie oblica sau are pasaje de traversare. In
acest caz, atat caderea capului de coarda, cat si cea a secundului vor genera forte dinamice similare, dar
acestea vor fi aplicate in directii diferite (sagetile rosii din diagrama alaturata indica directiile solicitarilor in
cele doua cazuri).
O atentie deosebita trebuie acordata

asigurarilor aflate la inceputul traseului. Daca
in prima lungime secundul nu poate fila corzile
direct de la baza traseului si se va plasa undeva
mai departe de perete, coarda va face un unghi in
dreptul primei asigurari (notata cu "1" in imaginea
din stanga).
In cazul caderii capului de coarda, aceasta

schimbare de directie a corzii va produce
tractionarea protectiei respective spre exterior.
Cedarea primei asigurari ar putea avea ca efect
solicitarea spre exterior a protectiilor urmatoare si
smulgerea acestora "in cascada", de jos in sus, in
ordinea 1-2-3, putandu-se ajunge in final la
situatia din diagrama din dreapta, care in mod
evident este deosebit de periculoasa pentru capul
de coarda.
O situatie similara, in care se poate produce

smulgerea din fisura a protectiilor, poate aparea si in cazul
in care anumite schimbari de directie a corzii nu pot fi
eliminate prin extinderea cu o bucla mai lunga a
asigurarii respective (de exemplu la capetele
traversarilor).
In toate
situatiile
enumerate
mai sus,
asigurarile
care in cazul
unei caderi ar
putea fi
solicitate la
tractiune spre
exterior, in
sensul
smulgerii din
fisura a protectiilor, trebuie sa fie multidirectionale.
Aceasta inseamna ca asigurarile trebuie sa reziste si in jos (in cazul caderii de deasupra lor) si la
solicitarile spre exterior sau in lateral produse de actiunea corzii in cazul unei caderi a capului de coarda mai
sus, pe parcursul lungimii respective.
Pentru a obtine o asigurare multidirectionala se pot folosi doua protectii montate in opozitie si
tensionate (de ex. cu un anou folosind noduri cabestan ca in imaginea din dreapta). La nevoie, un singur
friend ar putea indeplini partial acest rol datorita capacitatii lui de a se orienta in directia solicitarilor prin
pivotarea in fisura, dar apare riscul ca acesta sa "paseasca" in fisura datorita miscarilor corzii si sa-si piarda
stabilitatea.
Asigurarile marginale (cu rezistenta indoielnica)
Multi cataratori cred ca in traseele "cu mobile" capul de coarda nu trebuie sa cada, dar practica arata ca
la fel ca in toate celelalte stiluri de catarare, caderile pot surveni si in catararea traditionala. Din aceasta
cauza, asigurarile din traseu ar trebui sa fie capabile sa opreasca o cadere in coarda, nu doar sa ofere un
oarecare confort psihic "pentru ca oricum n-o sa cad".
Totusi, mai devreme sau mai tarziu, orice catarator ajunge in situatia in care sa fie nevoit sa foloseasca
asigurari cu rezistenta indoielnica, iar in acest caz, trebuie sa fie capabil sa aplice niste tehnici si strategii prin
care aceste asigurari marginale sa devina cat mai eficiente cu putinta.
In principiu, cele doua cauze care pot face ca rezistenta unei asigurari sa fie insuficienta (in afara
"erorilor de pilotaj", desigur) sunt:
Rezistenta redusa a protectiilor (de regula sub 6-8 kN) care pot fi montate in plasamentele
disponibile. Dintre acestea, cele mai notorii sunt marimile cele mai mici de nuci care datorita
cablurilor lor foarte subtiri au de obicei rezistente intre 2 si 5 kN si marimile mici din anumite modele
de friend-uri, garantate de producator la doar 5-8 kN (de exemplu Alien, Wild Country Zero, Metolius
Master Cams etc.). De asemenea, in categoria protectiilor cu rezistenta mica putem include anumite
protectii naturale (clepsidre cu sectiune mica, arbusti cu tulpina prea subtire etc.) sau pitoanele gasite
in traseu, care datorita rezistentei lor incerte trebuie privite cu suspiciune.
Calitatea dubioasa a stancii din zona respectiva, in care se gasesc formatiuni cu aspect fragil (cum
sunt "solzii" sau placile subtiri, care "suna a gol", care se intalnesc frecvent in anumite zone), care este
puternic fisurata sau care are rezistenta mica la compresiune (de exemplu gresie, anumite feluri de
calcar etc.).
In acest caz, elementele care influenteaza rezistenta asigurarii sunt tipul si modelul protectiilor folosite
(se stie ca protectiile pasive transmit catre peretii fisurii solicitari mai mici decat cele active) si
suprafata de contact dintre stanca si protectie, care trebuie sa fie cat mai mare, pentru a micsora riscul
de sfaramare locala a rocii.
Este de remarcat ca o valoare mare a rezistentei garantate de producator pentru o anumita protectie nu
reprezinta o garantie pentru o rezistenta satisfacatoare a asigurarii daca protectie respectiva este
montata in roca slaba, in acest caz stanca fiind de regula cea care cedeaza prima.
In aceste conditii - protectii slabe si/sau stanca dubioasa - de cele mai multe ori, solutia aplicata pentru
realizarea unei asigurari cat mai eficiente este una "de bun simt": montarea mai multor protectii care sa
conlucreze, in speranta ca prin cumularea contributiilor acestora la rezistenta asigurarii respective, aceasta
va face fata solicitarilor.
Din discutiile despre ancorele de regrupare stim ca intr-o

situatie in care se monteaza doua sau mai multe protectii, acestea
pot fi "egalizate" static sau dinamic folosind un anou sau o bucla
din cordelina (egalizare insemnand de fapt distribuirea cat mai
uniforma a solicitarilor intre protectiile respective; in continuare,
termenul este folosit cu acest sens) iar capul de coarda trebuie sa
decida ce metoda va folosi in functie de conditiile specifice
fiecarei situatii in parte.
In cazul egalizarii statice (imaginea din dreapta), se elimina

extensia care ar aparea in sistem in cazul cedarii uneia dintre
protectii, dar de regula incarcarile nu sunt suficient de bine
distribuite intre protectiile primare, una dintre acestea fiind de
obicei mult mai solicitata decat celelalte. In acest caz, rolul
protectiilor suplimentare ar fi sa ofere redundanta: daca una
dintre protectii cedeaza, incarcarile vor fi preluate de o alta, care
va functiona ca o rezerva.
In mod evident, datorita aceastei posibilitati de cedare "in cascada" a protectiilor care alcatuiesc
asigurarea, egalizarea statica este indicata doar in cazul in care fiecare dintre protectii ar fi capabila sa preia
integral solicitarile, deci trebuie sa fie evitata in cazul folosirii de protectii cu rezistenta mica si/sau montate
in roca slaba.
In cazul in care in amplasamentul respectiv poti monta doar protectii cu rezistenta mica, ai interesul ca
incarcarea sa fie distribuita cat mai egal intre acestea, caz in care poate fi mai adecvata egalizarea
dinamica a protectiilor respective folosind un anou cu un "X glisant" (imaginea din stanga). In aceasta
configuratie, doua nuci mici cu rezistenta de 6 kN montate perfect ar putea sa suporte impreuna o solicitare
de
10-
12
kN,
ceea
ce ar
putea fi suficient in cele mai multe dintre cazuri.
Pentru diminuarea frecarilor care pot aparea intre chingi si carabiniera, care pot micsora eficienta
egalizarii, este bine sa folosesti un anou din chinga Dyneema cat mai subtire, iar asigurarea se va face
folosind o carabiniera larga, care sa alunece usor pe chingi.
Daca pozitia iti permite, poti reduce extensia care se poate produce in cazul cedarii uneia dintre protectii
facand un nod simplu "de limitare" pe bratul cel mai lung al anoului. De asemenea, pentru a creste sansele
asigurarii de a opri o cadere, este bine sa incerci sa montezi protectiile in fisuri diferite, astfel incat daca se
sparge stanca, sa nu cedeze intreaga asigurare (principiul redundantei).
O solutie mai rapida pentru egalizarea a doua protectii apropiate ar fi sa o asiguri pe fiecare dintre ele cu
cate una dintre semicorzi, sau daca folosesti o coarda simpla, sa le asiguri pe amandoua cu bucle de lungime
corespunzatoare, in asa fel incat carabinierele pentru coarda sa se afle la acelasi nivel. In acest fel, exista mai
multe sanse ca in cazul unei caderi solicitarile asupra protectiilor sa fie cat de cat distribuite intre acestea sau
ca in cazul cedarii uneia dintre protectii, caderea sa fie oprita de cea ramasa.
O alta metoda care poate fi aplicata pentru eficientizarea unei asigurari indoielnice este reducerea
solicitarilor care pot actiona asupra acesteia prin introducerea in sistem a unor elemente care sa disipeze o
parte din energia generata de oprirea caderii capului de coarda.
Astfel, daca intr-un pasaj nu exista conditii pentru montarea de asigurari solide, ci numai plasamente
pentru protectii cu rezistenta mecanica mica (5-8 kN) sau protectii naturale care nu-ti inspira incredere
(arbusti subtiri, clepsidre firave etc.), acestea pot fi asigurate cu un atenuator de soc care va consuma o parte
din energia caderii, reducand astfel forta maxima din sistem.
Atenuatoarele disponibile pe piata sunt de doua

tipuri: cele de unica folosinta, care functioneaza prin
ruperea graduala (incepand de la o forta de 2-3 kN) a unor
siruri de cusaturi (in imagine sunt doua modele: Yates
Screamer si Petzl Nitro) si cele refolosibile, la care
disiparea energiei se face prin alunecarea unei bucati de
coarda sau de chinga prin orificiile unui dispozitiv metalic
(de ex. Kong Kissa).
Folosirea unui asemenea atenuator este recomandata

si pentru asigurarile de la inceputul lungimii de coarda,
zona in care factorul de cadere are valori mari, ceea ce
implica solicitari dinamice mai insemnate.
Totusi, este bine de stiut ca unele teste facute de Clubul Alpin Italian in situatii reale pe stanca au aratat
ca atenuatoarele de soc ar fi eficiente doar in cazul caderilor scurte, survenite catre finalul lungimii de
coarda, unde factorul de cadere este mic, iar testele de laborator ale firmei americane Black Diamond au
aratat un efect similar: in cazul unei caderi de 0,60 m cu factor 0,36 reducerea a fost de de 26 % (fata de o
bucla Dyneema), in timp ce in cazul unei caderi de 2,7 m cu factor 1 s-a masurat o reducere a fortelor cu doar
14 % (dar reducerea exista totusi !).
Prin urmare, daca ai asigurat o protectie indoielnica prin intermediul unui "shock absorber" si pe
parcursul urmatorilor cativa metri nu gasesti o posibilitate de asigurare mai solida, va trebui sa fii constient
ca ai intrat intr-o situatie periculoasa si ca trebuie sa te cateri in consecinta (sau sa iei in calcul posibilitatea
unei retrageri...).
Totusi, chiar daca dispui de toate materialele necesare, inainte de a construi o asigurare pe care stii ca
nu te poti baza prea mult, incearca sa-ti dai seama daca nu te-ai putea dispensa de ea. In multe cazuri,
energia consumata pentru montarea unei protectii nesatisfacatoare ar putea fi folosita mai eficient pentru
catararea in continuare pana la o posibilitate de asigurare mai solida (cataratorii americani spun "when in
doubt, run it out"...).
Pericolul pitoanelor gasite in trasee
In Romania, contrar practicii internationale, pitoanele folosite la premierele majoritatii liniilor "clasice"
au fost lasate in mod deliberat in trasee ca protectii fixe, atat pentru asigurarea pe parcursul catararii, cat si
pentru amenajarea regruparilor. In timp, multe dintre vechile pitoanele au ruginit sau au fost slabite de
ciclurile de inghet/dezghet si au disparut, dar in trasee au mai ramas destule "relicve", pe care unii cataratori
inca le mai folosesc pentru asigurare (motiv pentru care am considerat ca trebuie sa mentionez pitoanele in
aceasta sectiune).
Este practic imposibil sa evaluezi rezistenta unui piton gasit intr-un traseu. Desi partea
vizibila a pitonului poate parea solida, nu stii niciodata ce se ascunde in interiorul fisurii: cat de lung
este pitonul, cat de avansata este coroziunea lui, cat de alterata este roca din interiorul fisurii etc.
Din aceasta cauza, un piton ii este de folos

doar cataratorului care l-a batut, pentru ca acesta
este singurul care stie ce dimensiuni si ce
caracteristici mecanice are pitonul respectiv, cat de
bine este fixat si cata incredere poate avea in acea
asigurare.
Mai mult, pitonul respectiv este "de

incredere" doar imediat dupa ce a fost batut,
datorita caracterului imprevizibil al comportamentul
lui in timp (chiar si de la o zi la alta !): dilatarea sau
contractia pitonului sau stancii datorate variatiilor de
temperatura, lubrifierea suprafetei de contact dintre
piton si peretii fisurii datorata umezelii, coroziunea
etc. pot afecta stabilitatea pitonului in moduri
absolut incontrolabile.
In aceste conditii, eu consider ca acei cataratori

care aleg sa foloseasca pentru asigurare pitoanele din trasee, se angajeaza intr-o "ruleta ruseasca" foarte
periculoasa, care nu are nimic in comun cu modul responsabil in care trebuie analizate si acceptate
riscurile in catarare.
In consecinta, pentru siguranta ta, este bine sa eviti folosirea pitoanelor fixe gasite in trasee
(chiar daca par sa fi fost batute recent) si sa incerci sa gasesti posibilitati alternative de asigurare
cu protectii mobile.
Daca totusi nu ai de ales, incearca sa verifici cat de cat rezistenta pitonului prin smucituri aplicate in
lungul fisurii si spre exterior cu ajutorul unei bucle (vei fi surprins sa descoperi cat de multe pitoane care par
solide la prima vedere pot fi scoase cu mana in acest fel), eventual verifica daca sunetul scos la lovirea cu un
obiect metalic (carabiniera, hex etc.) nu este infundat, caz in care pitonul ar putea fi slabit si nesigur.
Trebuie sa fii totusi constient ca de fapt, aceste metode de „verificare” nu sunt de mare folos, pentru
ca fortele pe care le-ai putea produce tragand cu mana de piton nu sunt nici pe departe comparabile cu fortele
care pot aparea in cazul unei caderi a capului de coarda, iar sunetul acestuia iti da doar un indiciu vag despre
contactul lui cu peretii fisurii.
Daca dupa "verificare" (ai observat ghilimelele, nu?) alegi totusi sa folosesti pitonul respectiv pentru
asigurare, catara-te cu precautie deasupra acestuia si incearca sa montezi cat mai repede o protectie solida.
Daca in cazul asigurarii pitoanelor de pe parcursul lungimii de coarda ai ceva mai multe sanse sa scapi
ieftin in cazul unei caderi (pentru ca pana la urma unul dintre "cuie" s-ar putea sa reziste...), in cazul
ancorelor de rapel situatia este complet diferita. O asemenea ancora este singura legatura cu planeta a celui
care face rapelul, iar daca aceasta cedeaza, probabil ca respectivul nici macar nu mai apuca sa-si dea seama
ce greseala a facut.
Data fiind importanta acestei ancore pentru siguranta ta, daca vrei sa folosesti pitoanele "pentru rapel"
pe care le-ai gasit undeva pe retragerea din traseu, trebuie sa iei in calcul multe ipoteze: posibilitatea ca
acestea sa fi fost batute de o echipa ratacita care a trebuit sa se descurce doar cu ce avea la indemana, faptul
ca pitoanele respective ar putea fi facute intr-un garaj, dintr-o bucata de platbanda gasita la fier vechi,
eventualitatea ca cel care le-a batut sa nu fi avut nicio idee despre cum se bat pitoanele etc. In acest caz, daca
tii cont si de comportamentul imprevizibil in timp al pitoanelor, poate te gandesti de doua ori inainte sa le
folosesti!
Cel mai bine ar fi sa cauti niste protectii naturale solide (copac, bolovan incastrat, colt de stanca,
clepsidra...) pe care sa le echipezi cu bucle de chinga sau de cordelina, eventual sa constuiesti o ancora de
rapel din doua nuci solide egalizate (daca ai impresia ca sunt scumpe, incearca sa apreciezi cam cati bani
valoreaza viata ta!)
La fel stau lucrurile si in cazul regruparilor „echipate” cu pitoane, care in cazul unei caderi cu factor
2 pot deveni singura legatura cu stanca a echipei de coarda: daca dupa „verificarea” (din nou, ai observat
ghilimelele, nu?) acestora alegi totusi sa le folosesti, cauta posibilitati pentru montarea de protectii mobile pe
care sa le integrezi in componenta ancorei de regrupare, astfel incat sa fii sigur ca aceasta poate face fata
tuturor solicitarilor care pot aparea.
Daca nu reusesti sa montezi protectii suplimentare, cel mai indicat este sa cauti o alta pozitie de
regrupare, care sa-ti ofere posibilitati mai bune pentru construirea unei ancore solide si sigure, pentru ca da,
asa este: o ancora de regrupare compusa din protectii mobile montate si egalizate corect este mult mai sigura
decat regruparea in pitoanele cu rezistenta incerta batute de un catarator anonim.
Traseul corzilor
In catararea traditionala, posibilitatile de montare a protectiilor se gasesc de cele mai multe ori in lateral
fata de directia de inaintare. Daca traseul corzii ar urma intocmai dispunerea haotica a acestora, in dreptul
asigurarilor ar aparea schimbari de directie care ar putea genera solicitari periculoase asupra sistemului de
asigurare.
Pe masura ce inainteaza, capul de coarda trebuie sa extinda asigurarile cu bucle de lungimi

adecvate, astfel incat traseul fiecarei corzi sa fie cat mai direct, in scopul eliminarii - sau macar
reducerii - fortelor nedorite din sistem:
Forte de frecare dintre coarda si stanca sau carabiniere. Acestea amplifica fortele dinamice care
actioneaza asupra cataratorilor si protectiilor in cazul unei caderi prin reducerea lungimii active a
corzii, producand astfel cresterea factorului de cadere. In plus, frecarile se adauga la greutatea corzii,
ingreunand inaintarea capului de coarda sau asigurarea secundului.
Pentru reducerea frecarilor, se poate recurge la montarea de

extensii de lungime adecvata astfel incat corzile sa fie deviate cat
mai putin in dreptul asigurarilor respective. Totusi, o asemenea
extensie produce cresterea inaltimii caderii potentiale, ceea ce in
anumite cazuri poate fi extrem de periculos: caderea la sol sau pe
praguri, lovirea de obstacole pe parcursul caderii etc.
Pentru diminuarea fortelor de frecare acolo unde nu pot fi

evitate schimbarile de directie ale corzii sau pentru a evita
extinderea exagerata a protectiilor aflate la schimbarile radicale
de directie, se pot folosi bucle mai scurte (20~30 cm) echipate cu
cate o carabiniera DMM Revolver, care are un scripete incorporat
(imaginea alaturata).
Unul dintre cazurile in care ar trebui sa fie folosita o

asemenea bucla este atunci cand secundul nu poate fila de la baza
stancii, iar coarda face un unghi spre exterior in dreptul primei
protectii (care trebuie sa fie multi-directionala !). In mod evident,
in aceasta situatie, cu cat bucla de asigurare este mai lunga, cu
atat creste pericolul de cadere la sol a capului de coarda.
De asemenea, montarea de bucle cu carabiniere Revolver la

ambele capete ale unei traversari ceva mai lungi ajuta la
micsorarea frecarilor, in conditiile in care nicio extensie (de lungime rezonabila…) n-ar fi suficienta pentru a
compensa schimbarea de directie a corzii.
Forte de tractiune laterale, ascendente sau orientate spre exteriorul fisurii care ar actiona asupra
asigurarilor aflate la schimbarile de directie a corzii si care ar putea produce dislocarea protectiilor.
Atunci cand stabilesti traseul corzii, trebuie sa tii cont de faptul ca stabilitatea unei protectii pozitionate
perfect pentru o tractiune pe verticala se poate schimba in mod dramatic atunci cand aceasta este solicitata
lateral sau in sus.
De aceea, o protectie susceptibila sa se deplaseze sau sa fie dislocata in acest fel datorita miscarilor
corzii (de exemplu un friend care ar putea "pasi" in fisura, o nuca montata intr-o fisura care se deschide spre
exterior sau o tri-cama insuficient intepenita) trebuie sa fie asigurata cu o bucla mai lunga, chiar daca in
aparenta in pozitia respectiva ar fi suficienta doar o carabiniera simpla.
Extinderea protectiilor pentru asigurarea unui traseu cat mai rectiliniu al corzilor simple si al semicorzilor
Cel mai frecvent, pentru extinderea protectiilor se folosesc bucle "expres" de 25-30 cm si anouri de 60
cm si de 120 cm, echipate cu una sau cu doua carabiniere, care se aleg in functie de conditiile specifice ale
fiecarei asigurari, dar tinand cont de configuratia intregului sistem de protectie in care se integreaza acestea.
Atunci cand extinzi o protectie care este deja prevazuta cu o carabiniera (de exemplu un
friend sau un hex), poti folosi unul dintre cele cateva anouri echipate cu cate o singura carabiniera pe
care este bine sa le porti in banduliera pentru asemenea cazuri (sau pentru asigurarea protectiilor
naturale: clepsidre, copaci etc.). In acest scop, anoul se prinde in carabiniera protectiei, iar coarda se
asigura in carabiniera anoului.
Daca folosesti o bucla expres, aceasta va fi prinsa sub carabiniera cu care este echipata protectia
respectiva, pe partea mai apropiata de stanca. Desi unii cataratori prefera sa o recupereze, este bine sa
lasi carabiniera protectiei la locul ei, pentru ca secundul va avea nevoie de ea pentru a prinde pe ham
piesa respectiva dupa ce o demonteaza.
Uneori, extinderea asigurarii nu este posibila sau nu este indicata (de exemplu in cazul in care cresterea
inaltimii de cadere produsa de extensie ar induce pericolul lovirii de un obstacol). In acest caz, o solutie ar fi
folosirea unei bucle scurte, iar dupa montarea urmatoarei (sau urmatoarelor) asigurari solide, capul de coarda
sa coboare si sa demonteze protectia respectiva (americanii numesc procedeul back-cleaning) sau sa o
extinda cu o bucla mai lunga.
Determinarea lungimii buclei de asigurare
Pentru a stabili ce lungime trebuie sa aiba bucla de asigurare pentru o anumita protectie trebuie sa
identifici pozitia ultimei asigurari montate si sa determini pozitia in care anticipezi ca vei monta urmatoarea
asigurare (adica sa afli de unde vine coarda si incotro se va duce). In continuare, trebuie sa apreciezi distanta
la care se afla protectia pe care trebuie sa o extinzi fata de linia dreapta care uneste cele doua asigurari, iar
lungimea buclei va fi aleasa in consecinta, astfel incat sa elimini eventuala schimbare de directie a corzii
indusa de protectia respectiva.
Atunci cand apreciezi traseul corzii, trebuie sa fii constient ca evoluezi intr-un spatiu
tridimensional, iar schimbarile de directie nu apar doar in planul stancii (stanga-dreapta - de exemplu la
traversarile laterale) ci pot aparea si in planul perpendicular pe aceasta (fata-spate - de exemplu la trecerea
peste un tavan sau peste o prag orizontal). Din aceasta cauza, este necesar sa extinzi cu o bucla mai lunga atat
protectiile montate sub surplombe sau tavane, cat si pe cele montate imediat dupa trecerea unui prag, pentru
a preveni frecarea corzii pe buza surplombei sau pe marginea pragului respectiv.
Protectii directionale
Pe parcursul catararii pot aparea situatii in care traseul corzilor parcurge zone periculoase (de ex.
blocarea corzii intr-o fisura, posibilitatea de dislocare a unor bolovani instabili sau frecarea corzii pe o
muchie ascutita care ar putea sa o taie). Atunci cand identifica o asemenea situatie, capul de coarda trebuie sa
ia toate masurile necesare pentru eliminarea pericolului.
De cele mai multe ori, aceste probleme pot fi rezolvate prin devierea traseului corzii prin montarea
unei protectii directionale, care sa dirijeze coarda in afara zonei periculoase (de exemplu, montarea unor
protectii laterale astfel incat coarda sa ocoleasca zona friabila din care s-ar putea disloca bolovani, fisura in
care s-ar putea intepeni sau portiunea in care exista muchii ascutite periculoase).
Alte solutii care sunt aplicate frecvent sunt: montarea unei protectii in fisura din buza unui tavan, astfel
incat coarda sa alunece pe aceasta in loc sa se blocheze in fisura, montarea de protectii mai dese acolo unde
exista pericolul de pendulare a cataratorilor in zone in care coarda ar putea sa se taie prin frecarea de
muchiile ascutite etc.
Recuperarea protectiilor
Ca secund, esti responsabil pentru recuperarea protectiilor si buclelor montate de capul de coarda
pe parcursul lungimii, iar misiunea ta este foarte importanta, pentru ca echipamentul respectiv este necesar
pentru continuarea traseului si... este costisitor - pentru tine, pentru ca va trebui sa-l despagubesti pe
proprietarul materialelor pe care le-ai lasat in traseu (sau pe care le-ai scapat din mana...) sau sa-ti cumperi
altele, daca acestea erau ale tale. (Desigur, exista si cazuri in care o nuca a fost intepenita iremediabil din
cauza unei caderi, sau in care un friend prea mare a fost fortat intr-o fisura prea mica de un cap de coarda
panicat, iar in asemenea situatii membrii echipei pot gasi rezolvari amiabile pentru inlocuirea echipamentului
pierdut).
Extractorul de nuci
Extractorul (sau cheia) de nuci este o unealta indispensabila pentru recuperarea protectiilor mobile. In
forma lui cea mai simpla, extractorul este o lama din otel (sau din alte metale cu rezistenta mare dar mai
usoare: titan, aliaje cu aluminiu etc.) care la un capat are un carlig cu o adancitura in forma de V in partea
frontala, iar la celalalt capat este prevazuta cu o gaura pentru carabiniera.
Pe piata exista multe modele de chei de nuci, mai simple sau mai complicate. In imaginea alaturata, sunt
cinci modele diferite: de sus in jos, o cheie simpla, fabricata de C.A.M.P., doua modele de la Wild Country, o
cheie Metolius Freenut, care are o carabiniera incorporata pentru prinderea pe ham si o protectie pentru
palma si o cheie Trango Shark, care este prevazuta cu o lama rabatabila zimtata pentru taierea de chingi sau
cordeline (bucle de rapel, asigurarea protectiilor naturale etc.).
Principalele caracteristici pe care trebuie sa le urmaresti atunci cand cumperi o cheie de nuci sunt forma
(o terminatie care sa permita lovirea cu palma, un carlig cat mai eficient, lama curbata si cu lungime
suficienta pentru a ajunge si la protectiile montate mai adanc in fisuri) si rezistenta (materialul din care este
confectionat trebuie sa reziste oricarui abuz fara sa se indoaie sau sa se rupa).
Pentru a preveni pierderea lui, extractorul poate fi legat cu o bucla de cordelina subtire care se trece
peste mana in timpul utilizarii acestuia. De asemenea, prin intermediul acestei bucle, secundul poate sa
prinda extractorul cu o carabiniera pe coarda de asigurare din fata sa.
Desi unii cataratori considera ca extractorul de nuci ii este este necesar doar secundului, acesta n-ar
trebui sa lipseasca nici de pe hamul capului de coarda, care il poate folosi pentru curatarea fisurilor, pentru
tragerea anourilor prin clepsidre sau prin

spatele pietrelor incastrate sau pentru
scoaterea unei protectii de care nu este
satisfacut si pe care vrea sa o
repozitioneze sau sa o inlocuiasca.
Strategii pentru recuperarea

protectiilor
Atunci cand ajungi in apropierea

unei asigurari, gaseste-ti o pozitie cat
mai comoda, in care sa-ti poti elibera
cel putin o mana si in care sa poti sta mai
mult timp fara sa obosesti. De asemenea,
din aceasta pozitie trebuie sa poti vedea
foarte bine amplasamentul protectiei
respective (incearca sa-ti dai seama in ce
pozitie a stat capul de coarda cand a
montat protectia).
Daca in portiunea respectiva a

traseului nu poti sta pe prize in timpul
recuperarii protectiei, nu ezita sa te
suspenzi cu un anou intr-o alta protectie din apropiere (sau sa-ti montezi intr-o pozitie adecvata una dintre
protectiile de pe ham, pe care le-ai scos deja) sau sa-i ceri coechipierului sa tensioneze coarda si sa te sustina
- recuperarea materialelor este mai importanta decat "red-point-ul" tau cu asigurare de sus.
Pentru a elimina riscul de a scapa protectiile in timpul demontarii lor, aceastea trebuie sa ramana
prinse de coarda cu carabinierele sau cu buclele lor de asigurare pana cand sunt eliberate din fisura, apoi sunt
mutate pe bridele de echipament de pe ham sau pe banduliera.
In principiu, o protectie va fi scoasa din fisura pe acelasi traseu pe care a fost introdusa. Prin urmare,
inainte de a incepe recuperarea protectiei, este necesar sa-i analizezi cu atentie pozitia si modul in care
se realizeaza contactul ei cu peretii fisurii si sa incerci sa-ti dai seama in ce fel a fost montata (de
exemplu, este posibil ca o nuca sa fi fost manevrata pe un traseu destul de complicat prin interiorul fisurii
pana la portiunea care oferea cele mai bune conditii pentru impanarea ei, o alta nuca ar fi putut fi introdusa
pe latura scurta, fiind apoi rotita cu 90 de grade si tractionata spre exterior pentru a se fixa transversal, iar un
friend "greu de recuperat" ar fi putut fi introdus lateral si translatat prin fisura pana in locul in care a fost
montat)
Uneori se intampla totusi sa intalnesti o protectie care nu se lasa scoasa din fisura. In aceste cazuri,
trebuie sa-ti pastrezi calmul si sa ai rabdare, pentru ca pana la urma, multe protectii care par iremediabil
blocate pot fi recuperate daca esti suficient de perseverent.
Demontarea protectiilor
Nucile pot fi dislocate adesea printr-o usoara smucitura a buclei de asigurarea in sensul in care fisura
se largeste. Uneori insa, este posibil sa intalnesti o nuca intepenita prea energic de capul de coarda, una
care a oprit o cadere si s-a "sudat" in fisura sau o nuca "micro" cu cablul foarte subtire si fragil.
Incercarea de a scoate o asemenea protectie prin smucirea cablului ar putea sa duca la deteriorare
acestuia (indoituri ireversibile, fire rupte etc.), asa ca in acest caz este necesar sa folosesti extractorul
de nuci.
Pentru demontarea acestor protectii, capatul extractorului se potriveste cu decupajul in forma de V pe

muchia adecvata a corpului nucii, se orienteaza in sens opus celui din care aceasta a fost fixata in
fisura si se impinge sau se loveste manerul cu cealalta mana. Daca protectia nu se disloca usor, se
poate folosi o piatra sau o piesa de echipament mai grea (de ex. un hex mare) pe post de ciocan. De
asemenea, se poate incerca folosirea extractorului ca parghie. Dupa ce protectia a fost dislocata, se
manevreaza spre exterior folosind cablul ei de asigurare, sau se foloseste carligul extractorului pentru a
o trage intr-o zona mai larga a fisurii, pe unde se poate scoate.
Hex-urile se monteaza de regula in fisuri mai largi si din aceasta cauza sunt destul de accesibile. De
cele mai multe ori, un hex poate fi dislocat apucandu-l cu degetele si rotindu-l in fata/spate. Daca hex-
ul este intepenit prea tare, se disloca folosind o cheie de nuci, apoi se apuca cu mana corpul hexului si
se scoate din fisura.
Big Bro - demontarea din fisura se face inversand operatiunile facute pentru montare: se desurubeaza
complet colierul de fixare, apoi se comprima dispozitivul pana cand butonul de blocare intra in locasul
sau din tubul exterior.
Friend - se tractioneaza tragaciul de retragere a camelor, apoi dispozitivul se manevreaza cu grija prin
fisura pentru a nu se bloca in zonele mai inguste ale acesteia. Friend-urile care au fost introduse fortat
in fisura (sau care s-au deplasat intr-o pozitie in care camele sunt prea inchise) trebuie abordate cu
precautie, pentru ca o miscare gresita poate duce la intepenirea lor definitiva. In cazul unui asemenea
friend, se poate incerca deblocarea fiecarei came in parte, prin tractiune sau parghie cu extractorul. De
asemenea, se poate incerca translatarea lui laterala, pe directia axului camelor, spre o zona mai larga a
fisurii.
Ball Nut - mai intai, se poate incerca dislocarea dispozitivului prin miscari de rotatie a cablului in sus
si in jos, in lungul fisurii, apoi se retrage pastila mobila folosind tragaciul acesteia. Daca este intepenit
mai tare (de ex. datorita unei caderi in coarda) se poate incerca dislocarea nucii din otel (nu a pastilei !)
cu ajutorul extractorului, la fel ca in cazul unei nuci normale.
Organizarea pe ham a echipamentului recuperat
Odata recuperate, protectiile si buclele de asigurare trebuie sa fie organizate pe bridele de

echipament de pe ham (sau pe banduliera), astfel incat tranzitia in regrupare sa fie cat mai rapida.
Daca pe lungimea urmatoare vei fi cap de coarda, pe masura ce recuperezi echipamentul il vei pune
pe ham in acelasi fel in care l-ai organiza in regrupare, atunci cand te pregatesti sa te cateri: nucile se scot de
pe buclele de asigurare si se pun pe o carabiniera, friendurile se pun in ordine, fiecare pe carabiniera proprie,
buclele se grupeaza separat in functie de lungime, iar buclele "de trad" de 60 cm care au fost extinse se
tripleaza la loc .
Daca pe lungimea urmatoare vei fi tot secund, vei organiza echipamentul pe ham la fel ca mai sus,
adica intr-o ordine care sa faciliteze tranzitia, dar pentru ca echipamentul sa fie transferat intr-un mod cat mai
eficient capului de coarda, buclele recuperate si protectiile echipate cu o carabiniera (hex-uri, friend-uri) pot
fi grupate pe marimi. Pentru aceasta, de exemplu, pui o bucla expres de 25 cm pe ham, iar pe urmatoarele
patru le prinzi de carabiniera acesteia, obtinand un manunchi de cinci bucle; la fel si pentru friend-uri sau
hex-uri: pui unul pe ham, iar pe urmatoarele cateva le prinzi pe carabiniera acestuia. Aceste manunchiuri
necesita o singura miscare pentru a fi inmanate capului de coarda, in loc de patru-cinci miscari in cazul
pieselor separate (desigur, daca scapi din mana o legatura de friend-uri sau de bucle, pierderea este mult mai
mare, asa ca daca stii ca ai degetele prea rare, mai bine ramai la metoda obisnuita, una-cate-una).
Daca pozitia din care recuperezi echipamentul nu iti permite sa-l organizezi, trebuie sa ai grija ca acesta
sa nu-ti incomodeze miscarile pana cand ajungi intr-o pozitie mai confortabila in care sa il poti redistribui. In
acest caz, in loc sa fie triplate, buclele de 60 cm pot fi trecute peste cap si peste un umar, iar buclele "expres"
trebuie sa fie prinse pe ham cu carabiniera in care se afla protectia pe care ai demontat-o, astfel incat aceasta
sa nu atarne prea jos.
Asigurarea cataratorilor
Autoasigurarea cataratorilor in regrupare
Pentru a mari capacitatea intregului sistem de a amortiza eventualele socuri, cataratorii

se vor autoasigura in punctul principal al ancorei si pe una dintre protectiile primare (pentru
redundanta) folosind carabiniere cu siguranta cu noduri opt sau cabestan pe corzile de asigurare,
care sunt dinamice. In niciun caz nu se vor folosi "daisy chains" sau anouri din chinga, care ar
creste solicitarile asupra ancorei datorita lipsei lor de elasticitate.
Asigurarea capului de coarda
In traseele in care se folosesc protectii mobile pentru regrupari si pentru asigurarile de pe parcursul
lungimii de coarda, capul de coarda va fi asigurat exclusiv de pe ham, astfel incat in cazul unei caderi,
inertia corpului secundului si coarda dinamica de asigurare care il leaga pe acesta de ancora sa contribuie la
amortizarea fortelor dinamice generate.
Este de preferat ca secundul sa poarte manusi pentru asigurare, pentru controlul mai ferm al corzilor si
pentru evitarea arsurilor pe care le-ar putea produce curgerea rapida a corzilor prin dispozitivul de asigurare
in timpul opririi unei caderi.
In toate cazurile in care asigurarea coechipierului se face de pe ham, carabiniera

dispozitivului de asigurare va fi prinsa pe brida de asigurare (care este probabil cea mai rezistenta
piesa a hamului) si nu prin cele doua puncte pentru legarea in coarda aflate pe centura si pe puntea
dintre buclele pentru picioare (cum mai vad uneori in zonele de catarare), caz in care carabiniera ar
putea fi solicitata triaxial sau peste clapeta.
In traseele "de trad" este contraindicata folosirea dispozitivelor auto-blocante (Petzl Gri-Gri,
Trango Cinch etc.), care induc incarcari mari in sistem prin blocarea brusca a corzii. Pentru limitarea
solicitarilor asupra protectiilor care pot aparea in cazul unei caderi, capul de coarda va fi asigurat cu un
dispozitiv care sa permita amortizarea dinamica a caderii (Petzl Reverso, Black Diamond ATC, DMM
Pivot etc.), la care energia caderii este disipata prin frecarile produse la "curgerea" corzii prin dispozitiv, care
incepe atunci cand fortele dinamice ating un anumit prag (de obicei 2,5 - 3 kN).
Punctul principal de asigurare al ancorei trebuie sa fie pozitionat la o inaltime convenabila, aleasa in
functie de conditiile de asigurare, iar protectia directionala din componenta ancorei trebuie sa fie amplasata
astfel incat secundul sa nu fie smuls din regrupare in cazul caderii capului de coarda (dar acesta sa aiba totusi
spatiu pentru o oarecare deplasare, pentru comoditate).
Daca directia traseului este laterala sau oblica, secundul se va pozitiona intre ancora din regrupare si
prima asigurare a lungimii urmatoare. Acronimul folosit de americani pentru aceasta regula este A-B-C:
anchor > belayer > climber (ancora > asigurator > catarator).
Daca traseul continua pe verticala regruparii, secundul se va plasa direct sub ancora, montandu-si o
protectie directionala care sa-i limiteze deplasarea in sus, in cazul opririi unei caderi a capului de coarda.
Asigurarea secundului
In ultimul timp, imbunatatirea dispozitivelor de asigurare care sunt capabile ca in anumite pozitii sa
blocheze automat coarda in cazul unei caderi (Petzl Reverso, Black Diamond ATC Guide etc.) a facut ca
acestea sa fie folosite frecvent (in pozitia de auto-blocare) pentru asigurarea secunzilor.
In acest caz, dispozitivul va fi conectat cu o carabiniera cu siguranta direct in punctul principal de

asigurare al ancorei de regrupare. (In imaginea din dreapta este un dispozitiv Pivot produs de DMM
utilizat in acest fel)
Pentru dispozitivele care impun interventia asiguratorului pentru franarea caderii, asigurarea secundului
se va face de pe ham, cu redirectionarea corzii prin punctul principal al regruparii si/sau prin carabiniera unei
protectii solide montate deasupra regruparii (care va putea fi apoi folosita ca o prima asigurare in lungimea
urmatoare de coarda). In acest caz, trebuie tinut cont ca solicitarile transmise asupra punctului de
redirectionare cresc destul de mult datorita efectului de scripete.
De regula caderea secundului nu

genereaza forte dinamice importante, dar
acestea pot totusi aparea atunci cand
coarda este filata prea larg si in sistem
apare o bucla care poate mari distanta de
cadere. Din aceasta cauza, este indicat ca
in permanenta coarda secundului sa fie
usor tensionata (doar putin, cat sa-i simti
miscarile, dar fara sa-i jenezi catararea).
Comunicarea pe parcursul
catararii
In traseele de escalada sportiva sau in
cele de trad de o singura lungime de
coarda comunicarea dintre cataratori
reprezinta rareori o problema: de regula
capul de coarda poate fi urmarit cu
privirea, iar manevrele de coarda pe care
acesta le face in timpul catararii pot fi
intuite cu usurinta de catre cel care il
asigura.
Situatia se schimba insa atunci cand cataratorii nu au contact vizual din cauza reliefului stancii sau a
distantei dintre ei sau atunci cand manevrele de coarda devin mai complicate (de exemplu in traseele de mai
multe lungimi de coarda). In aceste cazuri, inainte de a incepe ascensiunea, coechipierii trebuie sa stabileasca
un sistem de comunicare bazat pe semnale a caror semnificatie sa fie clara si fara echivoc pentru
fiecare dintre ei, indiferent de modul in care acestea sunt exprimate.
In principiu, sistemul de comunicare se bazeaza pe trei categorii de mesaje:
comenzi de coarda care se refera la felul in care coechipierii trebuie sa manevreze corzile (slabirea,
filarea sau blocarea corzii),
anunturi prin care coechipierii sunt instiintati despre o anumita situatie (regrupare, caderea unui
catarator, caderi de pietre etc.) si
interogatii adresate coechipierilor pentru obtinerea acordului lor pentru anumite actiuni (de exemplu
inceperea catararii pe lungimea urmatoare) sau pentru obtinerea de informatii (de ex. lungimea corzii
disponibile in regrupare).
Cel mai frecvent, cataratorii folosesc comenzi verbale concise, formulate in asa fel incat sa fie cat mai
diferite fonetic pentru a nu putea fi confundate intre ele (de exemplu, "slabeste" sau "slab" pentru "da-mi
mai multa coarda", "fileaza" sau chiar "fil" pentru "trage coarda inapoi prin dispozitivul de asigurare" etc.),
care acopera majoritatea situatiilor care se pot intalni pe parcursul catararii.
O alta solutie pentru comunicarea verbala pe parcursul catararii (mai ales in traseele lungi,
desfasurate pe pereti framantati, cu multe obstacole) poate fi folosirea statiilor radio de emisie-
receptie. Desi acestea ofera posibilitati practic nelimitate pentru transmiterea mesajelor intre
coechipieri, chiar si in acest caz cataratorii trebuie sa stabileasca un sistem de comunicare de rezerva,
pentru cazul in care tehnologia ii lasa balta (se termina bateriile, o statie se defecteaza sau este scapata
din mana...). In plus, in timp ce te cateri sau in timp ce-ti asiguri coechipierul poate fi dificil, daca nu
chiar imposibil sa-ti eliberezi o mana pentru a folosi statia pentru transmiterea comenzilor de coarda,
motiv pentru care, de cele mai multe ori statiile ajung sa fie folosite doar pentru comunicarea de la o
regrupare la alta, ceea ce le reduce utilitatea.
In anumite conditii care ar face imposibila comunicarea verbala (vant puternic, obstacole din perete etc.)
cataratorii pot recurge la semnale acustice (tipete, fluieraturi etc.) care se aud ceva mai bine sau la semnale
tactile, transmise cu ajutorul corzilor de asigurare (de ex. trei smucituri de coarda pentru "am regrupat" sau
doua pentru "te asigur, poti sa pleci"), dar acestea sunt mult mai sarace in semnificatii decat comenzile
verbale, motiv pentru care se folosesc de regula doar pentru anuntarea anumitor situatii sau actiuni
(regrupare, preluarea asigurarii, inceperea catararii etc.).
Din aceasta cauza, de cele mai multe ori, aceste sisteme de comunicare non-verbala sunt folosite mai
mult ca rezerva, pentru cazul in care din anumite motive comunicarea verbala nu mai poate fi folosita.
Totusi, pentru ca semnalele acustice si tactile functioneaza suficient de bine (in lipsa de altceva...), si pentru
ca principiul redundantei se aplica si aici, este absolut necesar ca fiecare echipa sa-si puna la punct o
asemenea metoda de comunicare alternativa inainte de inceperea catararii.
Atat semnalele acustice cat si cele tactile trebuie sa fie folosite cu precautie, pentru ca pot
aparea confuzii cu consecinte grave (de exemplu, tractionarea repetatata pentru degajarea unei corzi
care are frecare mare poate fi interpretata gresit de catre secund ca "Am regrupat, scoate-ma din
asigurare!" iar un strigat multiplicat de ecou poate capata un cu totul alt inteles pentru coechipier).
Pentru ca intelegerea gresita a unui semnal poate avea consecinte grave, fiecare comanda va fi
confirmata de catre cel caruia ii este adresata (de exemplu, atunci cand capul de coarda spune "Fileaza
coarda!" secundul va raspunde "Filez", "Bine" etc. pentru a arata ca a inteles comanda). Tot pentru claritatea
comunicarii, daca mai sunt si alte echipe de coarda in zona respectiva, coechipierul va fi strigat pe nume,
pentru a preveni interferentele cu celelalte echipe (de ex. "Laurentiu, am regrupat!")
Desi de regula cataratorii folosesc cam aceleasi comenzi, acestea nu sunt standardizate si pot sa aiba
forme sau intelesuri diferite de la o zona de catarare la alta sau de la un grup de cataratori la altul, asa ca
inainte de a te angaja in traseu este bine sa te pui de acord cu coechipierul in privinta mesajelor
folosite pe parcursul catararii - atat cu partenerul tau obisnuit, dar mai ales cu un coechipier nou.
De exemplu, aud adesea cum capul de coarda de pe un traseu de escalada sportiva striga "liber" atunci
cand vrea ca secundul sa-i slabeasca coarda. Intr-un traseu de mai multe lungimi de coarda, comanda "liber"
se foloseste de regula atunci cand capul de coarda a regrupat si vrea sa fie scos din asigurare, iar pe parcursul
catararii se foloseste comanda "slabeste" sau "slab". Este evident ca daca dintr-o confuzie il scoti pe capul de
coarda din asigurare in loc sa-i slabesti putin coarda, se poate produce un accident cu urmari foarte serioase.
Un exemplu de comunicare verbala pe parcursul unei lungimi de coarda
In regruparea de jos, inainte de inceperea catararii
Secundul (S.): - Te-am luat (am trecut corzile prin dispozitivul de asigurare si sunt pregatit sa te asigur)
Capul de coarda (C.C.): - Bine. (confirma ca a inteles)
C.C. - Pot sa plec? (esti sigur ca totul este in regula?)

S.- Poti pleca! (sunt sigur!)
C.C. - Am plecat. (incep sa ma catar)

S. - Te filez. (confirma ca a inteles)
Pe parcursul catararii capului de coarda
C.C. - Slab verde (slabeste coarda verde, vreau sa asigur)

S. - Verde slab (confirmare)
C.C. - Fileaza albastru (fileaza coarda albastra, are bucla prea mare)
S. - Filez albastru (confirmare)
C.C. - Blocheaza ! (tensioneaza corda si tine-ma aici... sau cad!)
C.C. - Coarda? (cata coarda mai am?)

S. - Zece metri!
Capul de coarda a regrupat, iar secundul se afla inca in regruparea anterioara
C.C. - Am regrupat! sau Liber! (m-am autoasigurat in ancora de regrupare, scoate-ma din asigurare)
S. - Liber (te-am scos din asigurare, poti sa tragi coarda ramasa)
- Sunt eu (s-a intins coarda, poti sa ma iei in asigurare)
C.C. - Te-am luat, poti sa pleci (esti asigurat, poti incepe sa te cateri)
S. - Am plecat (incep sa ma catar)
C.C. - Filez! (confirma ca a inteles)
Pe parcursul catararii secundului
S. - Slabeste albastru (slabeste coarda albastra)

C.C. - Albastru slab (confirma ca a inteles)
S. - Blocheaza verde (tensioneaza coarda verde, de ex. vreau sa ma tii aici, sa scot o protectie
intepenita)
C.C. - Verde blocat (confirma ca a inteles)
Organizarea regruparilor
Multe echipe de coarda pierd timp in trasee datorita lipsei de organizare din regrupari. Intr-un traseu
lung, intarzierile cumulate ar putea ajunge chiar si la cateva ore (de exemplu, 12 lungimi de coarda x 10 min.
intarziere = 2 ore !), iar consecintele prelungirii excesive a duratei catararii pot fi destul de grave: o retragere
"epica" pe intuneric in rapel sau pe teren necunoscut, sau chiar blocarea in perete peste noapte.
O echipa de coarda eficienta va actiona astfel incat sa micsoreze cat mai mult intervalele de timp
in care niciunul dintre cataratori nu se catara. Pentru aceasta, sarcinile care revin fiecarui coechipier
trebuie sa fie indeplinite in mod voluntar si operativ, dupa un protocol bine pus la punct, astfel incat catararea
sa poata fi reluata cat mai repede.
Sarcinile capului de coarda
Dupa ce a ales locul pentru regrupare, capul de coarda monteaza o protectie solida in care se autoasigura
cu un nod cabestan pe coarda (ramanand insa asigurat in continuare si de catre secund), apoi, incepand de la
aceasta protectie, el va construi ancora de regrupare.
Atunci cand este satisfacut de ancora montata, capul se auto-asigura cu ajutorul corzilor (cu noduri opt
sau cabestan) in punctul principal al ancorei si intr-una dintre protectii (pentru redundanta), dupa care anunta
ca a regrupat, ceea ce inseamna ca secundul il poate scoate din asigurare si se poate pregati pentru catarare.
Daca acelasi catarator va fi cap de coarda pe tot traseul, este indicat ca acesta sa egalizeze
regruparile folosind bucle de cordelina si/sau anouri, astfel incat fiecare ancora sa aiba un punct
principal de asigurare care sa poata fi folosit si de secund.
Daca echipa va parcurge traseul cu "cap schimbat", cea mai eficienta metoda - ca timp si ca
necesar de materiale - este egalizarea ancorei de regrupare cu ajutorul corzilor de asigurare, daca
lungimea acestora este suficienta. O asemenea ancora ii ofera conditii optime de autoasigurare doar
celui care a construit-o, dar aceasta functionalitate limitata este suficienta, in conditiile in care celalalt
catarator nu are nevoie sa stea prea mult in regrupare.
Dupa ce a regrupat, principala sarcina a capului de coarda este sa actioneze astfel incat secundul
sa poata incepe cat mai repede sa se catere. Pentru aceasta, el recupereaza imediat restul de coarda pana
cand aceasta se intinde, apoi preia asigurarea secundului, de preferat cu un dispozitiv cu autoblocare
(Reverso, ATC - Guide etc.) montat in punctul principal al ancorei.
Daca din varii motive respectivul foloseste un dispozitiv obisnuit, acesta va fi conectat pe brida de
asigurare de la ham, iar coarda va fi redirectionata prin punctul principal al ancorei sau prin carabiniera unei
protectii foarte solide, montate deasupra regruparii.
Abia dupa aceea, in intervalul in

care secundul se pregateste sa inceapa
catararea, capul de coarda poate face si
alte lucruri (cum ar fi sa-si scoata papucii
de catarare, sa imbrace haine mai groase
sau sa bea apa).
Dupa ce secundul incepe sa se

catere, capul de coarda va avea grija ca
pe masura ce fileaza sa aranjeze
corzile care se aduna in regrupare,
astfel incat acestea sa nu se incurce si
sa nu atarne pe perete unde s-ar putea
agata.
Daca in regrupare este suficient

spatiu, corzile pot fi stivuite intr-o zona
plana de unde sa nu poata aluneca. Daca
nu, corzile pot fi aranjate in bucle succesive de o parte si de alta a unui anou prins de ancora (imaginea din
stanga) sau peste coarda de autoasigurare a celui care fileaza (imaginea din dreapta).
Daca pe urmatoarea lungime secundul va fi cap de coarda, buclele corzii trebuie sa fie din ce in ce mai
mici. In caz contrar, lungimea buclelor trebuie sa fie marita progresiv, astfel incat acestea sa nu se agate intre
ele atunci cand coarda va fi filata in timpul catararii.
Sarcinile secundului
In timp ce capul de coarda recupereaza surplusul de coarda, secundul se pregateste pentru catarare (isi
pune rucsacul, isi incalta papucii etc.). Pentru ca in aceasta etapa nu mai exista riscul de cadere a capului de
coarda, care este autoasigurat in regruparea superioara, secundul poate sa inceapa demontarea ancorei de
regrupare, lasand o singura protectie solida, in care va ramane asigurat pana cand primeste confirmarea ca
poate sa inceapa catararea.
Dupa ce s-au intins corzile, iar capul de coarda l-a anuntat ca a preluat asigurarea, secundul demonteaza
complet ancora de regrupare si il informeaza pe capul de coarda ca incepe sa se catere (dar nu inainte de a se
asigura ca nu a uitat nimic in regrupare!).
Tranzitia in regrupare
Din momentul in care toti membrii echipei au ajuns in regrupare, acestia trebuie sa actioneze
astfel incat capul de coarda de pe urmatoarea lungime sa se puna cat mai repede in miscare.
Pentru aceasta, fiecare catarator trebuie sa execute in mod voluntar operatiunile necesare, astfel incat
nimeni sa nu stea degeaba in regrupare (de exemplu, in timp ce capul de coarda isi aranjeaza echipamentul
pe ham, secundul fileaza corzile si imediat ce termina, preia asigurarea capului).
De asemenea, trebuie evitate toate activitatile care consuma timpul in mod inutil: discutiile despre
pasajele pe care tocmai te-ai catarat pot sa mai astepte pana la terminarea traseului, iar peisajul poate fi
admirat si cand stai singur in regrupare, asigurandu-ti coechipierul care se catara.
In cazul in care cataratorii vor prelua alternativ conducerea pe parcursul traseului (cap schimbat), la
sosirea in regrupare secundul se auto-asigura in ancora (in acest caz, este suficienta o asigurare provizorie cu
un nod cabestan pe coarda), iar daca are un rucsac, acesta va fi asigurat intr-o protectie din componenta
ancorei, intr-o pozitie in care sa nu incurce activitatea din regrupare.
In continuare, respectivul primeste de la coechipier echipamentul pe care acesta nu l-a folosit pe

lungimea de coarda anterioara (protectiile si buclele vor fi inmanate una cate una, pentru a micsora riscul
scaparii lor), apoi noul secund muta dispozitivul de asigurare din punctul principal al ancorei pe bucla de
asigurare de pe ham si anunta ca este pregatit sa asigure.
Inainte de a incepe catararea, este indicat ca noul cap de coarda sa verifice daca protectia directionala
din componenta ancorei este pozitionata in mod adecvat pentru directia in care intentioneaza sa inainteze si
pentru pozitia in care anticipeaza ca va monta prima asigurare, apoi anunta ca incepe catararea si poate pleca
din regrupare.
Daca secundul (care va prelua conducerea pe lungimea de coarda urmatoare) este filat cu un
dispozitiv cu autoblocare (Petzl Reverso, DMM Pivot, Black Diamond ATC Guide etc.) direct din
ancora de regrupare, acesta poate sa ramana in asigurare pana la plecarea din regrupare, fara sa mai fie
nevoie sa-si faca o alta autoasigurare.
Tot ce are de facut este sa-i dea coechipierului dispozitivul lui de asigurarare, pe care acesta il
monteaza pe coarda si il foloseste in continuare pentru a-l fila de pe ham, iar la plecarea din regrupare
noul cap de coarda ia cu el dispozitivul cu care a fost asigurat in ancora. Practic, cei doi fac schimb de
dispozitive de asigurare in fiecare regrupare, iar aceasta manevra poate scurta in mod semnificativ
tranzitia.
Este de remarcat aici ca in acest caz echipa are nevoie de un singur dispozitiv de asigurare cu
autoblocare, cel pe care il va lua cu el capul de coarda. Celalalt dispozitiv, care ramane la secund, poate
fi orice model adecvat pentru asigurarea capului de coarda (de ex. un dispozitiv de tip "cosulet").
Daca pe lungimea urmatoare capul de coarda va fi acelasi, operatiunile devin ceva mai complicate:
Secundul se autoasigura cu corzile in ancora de regrupare, intr-o pozitie in care sa nu impiedice

catararea capului de coarda la inceputul lungimii urmatoare, dar astfel incat imediat dupa plecarea
acestuia sa se poata pozitiona intre ancora si prima asigurare a lungimii.
Protectiile si buclele de asigurare recuperate de pe traseu, materialele folosite pentru ancora de
regrupare precedenta si eventual unele piese de echipament care au fost purtate pana acum in rucsac,
dar care sunt necesare in continuare, sunt inmanate capului de coarda una cate una, astfel incat sa se
evite scaparea lor.
Corzile vor fi filate din nou, astfel incat capetele la care este legat capul de coarda sa se afle deasupra.
Pentru operativitate, cataratorii pot schimba intre ei capetele corzilor (daca acestea nu sunt incurcate),
dupa care isi vor verifica reciproc nodurile de legare. In timpul acestei operatiuni, cataratorii se vor
asigura provizoriu in ancora cu anouri de chinga.
Secundul preia asigurarea pe ham a capului de coarda, iar acesta poate incepe catararea, dupa ce a
primit confirmarea ca este asigurat si poate sa plece.

Amenajarea Regruparilor

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Amenajarea Regruparilor

Titlu original:

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

8/24/2018 Ascensiunea traseelor de catarare traditionala - Metode si logistica

Ascensiunea traseelor de catarare traditionala curata

In functie de particularitatile traseului ales, trebuie sa faci o alegere judicioasa a echipamentului

Identificarea liniei traseului

protectii, sau filmele celor care au urcat traseul).

Indiferent daca te pregatesti pentru parcurgerea in premiera a unei linii sau

Determina variantele posibile ale traseului ales, eventualele traversari,

De asemenea, in aceasta faza trebuie sa identifici eventualele pericole

Desi toate aceste informatii sunt necesare pentru planificarea ascensiunii,

Montarea corecta a protectiilor mobile

Factorul de cadere si fortele dinamice

Factorul de cadere F este un indicator teoretic al severitatii unei caderi si se defineste ca

In catarare, cele mai mari solicitari

In mod evident, acest fel de cadere poate

Odata cu inaintarea pe parcursul unei lungimi

Mentinerea factorului de cadere (si implicit a fortelor dinamice potentiale) la o valoare

Asigurarile pe care le montezi nu functioneaza in mod independent, ci trebuie sa se integreze in

de o asigurare deosebit de solida.

O atentie deosebita trebuie acordata

In cazul caderii capului de coarda, aceasta

O situatie similara, in care se poate produce

Asigurarile marginale (cu rezistenta indoielnica)

Din discutiile despre ancorele de regrupare stim ca intr-o

In cazul egalizarii statice (imaginea din dreapta), se elimina

putea fi suficient in cele mai multe dintre cazuri.

Atenuatoarele disponibile pe piata sunt de doua

Folosirea unui asemenea atenuator este recomandata

Pericolul pitoanelor gasite in trasee

Din aceasta cauza, un piton ii este de folos

Mai mult, pitonul respectiv este "de

In aceste conditii, eu consider ca acei cataratori

Pe masura ce inainteaza, capul de coarda trebuie sa extinda asigurarile cu bucle de lungimi

Pentru reducerea frecarilor, se poate recurge la montarea de

Pentru diminuarea fortelor de frecare acolo unde nu pot fi

Unul dintre cazurile in care ar trebui sa fie folosita o

De asemenea, montarea de bucle cu carabiniere Revolver la

Determinarea lungimii buclei de asigurare

tragerea anourilor prin clepsidre sau prin

Strategii pentru recuperarea

Atunci cand ajungi in apropierea

Daca in portiunea respectiva a

Pentru demontarea acestor protectii, capatul extractorului se potriveste cu decupajul in forma de V pe

Organizarea pe ham a echipamentului recuperat

Odata recuperate, protectiile si buclele de asigurare trebuie sa fie organizate pe bridele de

Pentru a mari capacitatea intregului sistem de a amortiza eventualele socuri, cataratorii

Asigurarea capului de coarda

In toate cazurile in care asigurarea coechipierului se face de pe ham, carabiniera

In acest caz, dispozitivul va fi conectat cu o carabiniera cu siguranta direct in punctul principal de

De regula caderea secundului nu

In principiu, sistemul de comunicare se bazeaza pe trei categorii de mesaje:

Un exemplu de comunicare verbala pe parcursul unei lungimi de coarda

In regruparea de jos, inainte de inceperea catararii

C.C. - Pot sa plec? (esti sigur ca totul este in regula?)

C.C. - Am plecat. (incep sa ma catar)

Pe parcursul catararii capului de coarda

C.C. - Slab verde (slabeste coarda verde, vreau sa asigur)

S. - Filez albastru (confirmare)

C.C. - Blocheaza ! (tensioneaza corda si tine-ma aici... sau cad!)

C.C. - Coarda? (cata coarda mai am?)