Sunteți pe pagina 1din 59

ANNE FLORET

Cum să înlăturăm stările de teamă ale copiilor


prin poveşti terapeutice

PROLOG

Îmi amintesc că, pe cînd eram copil şi mi se citea o carte, ceea ce mă interesa nu era deloc scenariul, ci
o reprezentare, o situaţie, un detaliu al poveştii sau al desenului care îmi antrena imaginaţia şi-mi
satisfăcea închipuirile. Eu recream o poveste într-o altă poveste, scrisă în stilul meu.
Această poveste secretă, acele poveşti secrete, cele care se referă cu adevărat la copil şi la problemele
sale, sînt cele puse în scenă în aceste poveşti scurte, şi nu povestirile care sînt pe placul oamenilor mari.
Căci aceste poveşti le vorbesc despre ei.
Cu ce ocazie am înţeles eu asta?
Într-o zi, pe cînd colaboram la o revistă de psihologie şi răspundeam poştei redacţiei, am analizat
întrebarea unei mame în legătură cu micul ei fiu. Ea era descumpănită şi se simţea vinovată din cauză că
fiul ei se ataşa de fiecare om pe lîngă care trecea, şi erau destui. Ce să fac? Să-i răspund printr-un discurs
psihologic detaliat sau printr-unul cu o uşoară tentă moralistă? Nu, ea avea propria cale, la fel şi
fiul ei. Cel mai bine era ca ea să se simtă ajutată pentru a-şi rezolva descumpănirea. Şi doar
limbajul simbolic putea evita capcana dualităţii şi putea oferi o soluţie din afară. Atunci mi-a venit
în minte o povestioară, o metaforă, o scurtă poveste pe care să i -o relateze fiului ei.
Apoi, această formă de a scrie s-a dezvoltat. Cunoştinţele mele clinice, simbolice, intuiţia
mea şi exerciţiul de a scrie, o adevărată şlefuire în ceea ce priveşte disciplina brută a imaginilor
şi a cuvintelor, mi-au permis să creez poveşti pentru copii inspirîndu-mă din contactul direct cu ei.
Am observat că anumite simboluri revin cu regularitate. Ele se impun fără voia mea. La început, nu
le înţelegeam decît la mult timp după ce terminam de scris, dezvăluind dinamica de regenerare
în deplină dezvoltare la copil, pe care eu încă nu o identificasem - totul datorită faptului că
exerciţiul scrisului este o minunată expresie revelatoare a inconştientului. Apoi, încetul cu
încetul, a luat naştere o veritabilă coerenţă simbolică. Fiecare poveste av înd specificul ei,
numărul acestor simboluri nu a făcut altceva decît să sporească.
Urmînd firul poveştilor, mi-am dat seama că mesajul era priceput foarte repede. Copiii
înţelegeau cu viteza vîntului ceea ce-i interesa, în felul lor, adică fără cuvinte. Cîţiva dintre ei,
simţindu-se eliberaţi, căci apăsarea lor sufletească fusese înţeleasă, voiau să doarmă ţin îndu-şi
în braţe cartea. Alţii, dimpotrivă, nu doreau să afle detalii despre vreun subiect, dar primiseră
mesajul şi plecau ţinînd cartea sub braţ.
În aceste pagini ofer o parte din experienţa mea, dorind să pun la dispoziţia părinţilor şi
educatorilor un instrument de deschidere, de înţelegere şi de comunicare, cu toate limitele pe
care sper că cititorul va avea bunăvoinţa să mi le treacă cu vederea. Cititorul nu trebuie să-şi
caute reperele obişnuite care îi permiteau să încadreze acest stil de a povesti într-un gen literar.
Această carte trebuie citită cu suflet de poet. Sînt nişte poveşti. Ar putea să vă transforme,
luîndu-l ca exemplu pe Bachelard, în „visători de cuvinte, visători de poeme, visători de mituri
şi să vă instaleze astfel, pe deplin, în această realitate antropologică mult mai vitală, mult mai
importantă pentru destin şi, mai ales, pentru fericirea omului, dec ît adevărata moarte obiectivă".

1
INTRODUCERE

„Cuvintele m-au prins de mînă.”


ARAGON

CUM SE NASC POVEŞTILE

Poveştile care urmează au fost create din necesitate, pentru a-i ajuta pe copii şi pe educatorii lor să
depăşească împreună un obstacol. Scopul acestor poveşti este de a încadra din nou problema într-o
dimensiune simbolică.
Miza este: cum să ne îndreptăm spre copil şi să-i înapoiem ceea ce el nu poate exprima în cuvinte,
respectîndu-i libertatea de a accepta sau nu ceea ce i se propune?
Limbajul simbolic sau metaforic oferă un răspuns la această problematică, pentru că acesta îi
vorbeşte subconştientului mai bine decît orice alt discurs. În consecinţă, situaţia copilului este
„metaforizată” de însăşi povestea, iar conţinutul este susţinut de simboluri şi arhetipuri sau prin jocuri de
limbaj pe care inconştientul le savurează în mod special.
Noi am remarcat că aceste povestioare i-au scos din impas atît pe copil cît şi pe familia acestuia, căci
povestea, citită de părinţi, acţionează în mod sistematic.
Nu există niciun fel de metodă terapeutică care să se închidă singură în propriul sistem şi care să
întoarcă spatele oricărei creativităţi. Căci o poveste nu se poate naşte decît din libertatea de a fi creată
sau nu. Dorinţa mea este aceea de a nu sistematiza această apropiere, cu scopul de a-i stimula pe adulţi să
facă apel la propria lor creativitate.
Poveştile pe care urmează să le citiţi sînt, aşadar, create în mod neaşteptat, în diferite ambianţe, pe
măsură ce mă întîlneam cu diverşi copii, atît într-un cadru amical cît şi terapeutic, fie direct cu respectivul
copil, fie în compania părintelui. Unele dintre ele au fost oferite copilului, altele citite, altele au fost
explicate adulţilor, altele au fost încredinţate unor învăţători, prieteni cu mine, care se aflau în situaţii
dificile cu un copil.
Ele au fost create cu uşurinţă şi au fost conduse de creativitate şi de entuziasm. Se apropie mai mult de
artă decît de ştiinţă şi în acest fel aş vrea să le transmit această experienţă părinţilor care vor dori să le
citească, să le ofer această idee de a asculta şi de a spune lucrurile altfel, căci viaţa este mişcare,
transformare şi orice etichetă psihologică riscă să-1 închidă pe copil într-o schemă care nu-i aparţine.

CARE SÎNT OBIECTIVELE ACESTEI CĂRŢI?

Dacă v-aş spune că această carte are cel puţin 55 de ani, probabil că aţi închide-o la loc foarte repede
fără să înţelegeţi că, pentru a o scrie, 55 de ani este o vîrstă minimă!
Există o copilărie, o formare, o experienţă profesională, o iniţiere în simbolistică, o experienţă de viaţă
şi, mai ales, uitarea a tot ceea ce este intelectual pentru a te cufunda în origini.
Această carte vă invită să faceţi şi voi la fel. Citirea ei trebuie să fie pentru voi o experienţă, nu o
ucenicie. îmi doresc foarte mult să vă pot însoţi pe un drum pe care să descoperiţi un alt mod de a-i spune
o poveste unui copil.
O poveste nu este o istorie. O poveste este mult mai bogată în simbolurile din care sîntem alcătuiţi,
precum apa, pămîntul, focul şi aerul. Această carte vă invită să uitaţi de tot, pentru a stabili o legătură cu
copilul căruia îi spuneţi povestea, cu scopul de a percepe şi de a-i restitui ceva din adevărata lui fire, din
realitatea lui, din dorinţa lui de a fi pe picior de egalitate în viaţă.
Acest stil de a povesti se referă la conflictul copilului care încearcă să facă legătura între ştiinţa imensă
a inconştientului său şi adaptarea la viaţa de zi cu zi.
De aceea este important să înţelegem în mod inteligent, adică fără a interpreta poveştile cu reperele
obişnuite de lectură, de ce, de exemplu, un copil de şase ani a devenit foarte agresiv la şcoală în timp ce
acasă e cuminte; de ce unei fetiţe îi ia atît de mult să fie curată; de ce un frate şi o soră par să se urască
etc.

2
SCOPUL ACESTEI CĂRŢI ESTE ACELA
DE A-L ATINGE PE COPIL ÎN REALITATEA SA

Acest băieţel de 6 ani (a se vedea povestea Crabul uriaş), supradotat într-atît încît intimidează, nu-şi
poate explica de ce este agresiv (problemă aparentă) în curtea şcolii. Problema devine atît de gravă încît
însuşi directorul şcolii începe să nu-l mai suporte. Angrenajul infernal nu este departe: respingerea din
partea celorlalţi, exmatricularea de la şcoală, etichetarea „copil violent”. Dacă îl întrebaţi de ce se poartă
aşa, el vă va spune că „colegul său îl bate la cap şi că de aceea el i-a tras un pumn”. La care acel coleg va
spune că „nu el a început” etc. Născocirea unei poveşti pentru el a permis să iasă în evidenţă faptul că
acest copil nu suporta că noul său tată vitreg „îi ocupa” atît de mult atenţia mamei sale (adevărată
problemă). Tată vitreg care, fiind poliţist, menţinea o autoritate ce îngreuna orice fel de agresivitate
acasă, iar colegul de lîngă el îi era de mare folos permiţîndu-i să se încaiere. Cînd, mulţumită poveştii,
această vinovăţie cauzată de ura sa inconştientă faţă de tatăl său vitreg a fost identificată, n-a mai
avut nevoie să fie violent. Pentru el, pentru a înţelege ce se întîmplă, a durat 3 secunde, pentru mine un
pic mai mult...
De ce unei fetiţe de 3 ani i-a luat atît de mult, după părerea mamei, să devină curată (problemă
aparentă)? Pentru că ea simţea că are de-a face cu nişte adulţi prea grăbiţi şi cu un tată nu foarte
afectuos (adevărata problemă). Ea voia să i se acorde timp pentru a sta confortabil pe oliţă. Cum să-i
redai asta fără a-i îngrădi subtilitatea sentimentelor şi impresiilor ei printr-un limbaj greoi şi limitat care
riscă să-l şocheze pe copil sau să-l facă să se simtă vinovat? Simbolul şi metafora reuşesc să facă asta mai
bine. Şi fetiţa a înţeles repede. Dar tatăl a sesizat mesajul? Este posibil, dacă, într-o zi, şi-a făcut şi el timp
să-i citească poveşti fiicei sale.. Dar a făcut el asta? Mă îndoiesc, doar dacă nu cumva mama i-a transmis
mesajul.
De ce acest frate şi sora lui lasă impresia că se urăsc (problemă aparentă)? Există un răspuns
standard: rivalitate! Ei, nu! Micuţa soră nu-i va cere fratelui ei mai mare să se joace pentru „a-l plictisit.
Ea va încerca să-1 facă să iasă din izolarea lui autistă. Ea vrea, inconştient, să-1 descătuşeze dintr-o
„vrajă" psihogenealogică, adică din consecinţa, la nivelul generaţiei sale, a secretelor de familie
(adevărata problemă).
În spatele fiecărei poveşti se află dragostea care încearcă să-şi croiască un drum „înfricoşîndu-i”
pe adulţi. Părinţii trăiesc problemele copilului ca pe nişte agresiuni faţă de ei înşişi, cînd, de fapt, ele nu
sînt decît rezultatul unei iubiri neînţelese. Şi, pare firesc, este greu să faci altfel.
Nu ai pe cine să dai vina, căci părinţii nu pot să ştie tot. Noi, educatorii, avem propriile noastre
probleme, propriul nostru psihic, propriul nostru caiet de sarcini pe care trebuie să-1 umplem, într-o
societate devenită din ce în ce mai materialistă, care a uitat de nevoile sufletului şi de universul al cărei
rod este. Să evităm riscul de a îngrădi aceste comportamente într-un grilaj prefabricat, doar din cauză că
ne este lene să ne deschidem minţile spre o altă viziune. Şi, dacă sîntem obligaţi să acţionăm pentru a
gestiona viitorul apropiat, să încercăm să gîndim altfel.
Aşa cum distrugem pămîntul poluîndu-l, la fel uităm cine sîntem cu adevărat cînd nu acordăm atenţie
decît materiei. Şi dacă cealaltă parte din noi, partea ascunsă de aisberg, are la fel de multă nevoie de
respect ca aceea care se hrăneşte de la McDonald's?

CUM SE CITEŞTE ACEASTĂ CARTE?

Navigînd liniştit prin ea, învăţînd mult din ceea ce spune, „ciugulind” din ea în funcţie de ceea ce vă
doriţi să aflaţi pe moment. Lăsînd-o să facă legături cu propria voastră poveste. Împregnîndu-vă de o
stare, de o dorinţă de a stabili un alt contact cu copilul, eliberîndu-vă de toate credinţele voastre pe durata
unei „bule atemporale” pentru a vă deschide şi pentru a respira alături de el.
Această carte este structurată de aşa natură încît să satisfacă o apropiere rapidă şi mai profundă.
 Introducerea oferă informaţii despre modul în care aceste poveşti terapeutice au luat naştere.
 Prima parte este o iniţiere în ceea ce priveşte limbajul simbolic şi utilizarea sa în aceste povestioare
moderne.
 A doua parte prezintă poveştile:
- contextul istoric al creării lor,
- expunerea poveştii,
3
- explicaţia psihologică,
- sinteza poveştii, sub titlul „Dinamica poveştii”,
- lista de simboluri esenţiale ale căror explicaţii le puteţi consulta, de asemenea, în glosar,
- încadrarea psihologică care explică în mod mult mai sintetic tema tratată.
 A treia parte, pedagogică, vă ghidează cu scopul de a putea, voi şi copilul vostru, să compuneţi în
mod ludic (ca într-un joc) o poveste care să-1 intereseze.

CREAREA DE POVEŞTI

Aceste poveşti se adresează copiilor cu vîrste pornind de la 18 luni. Dacă 18 luni pare o vîrstă prea
timpurie pentru a spune o poveste, trebuie să ştiţi că la orice vîrstă cuvîntul are o semnificaţie: copilul
vă percepe intenţia şi îmbracă în cuvinte ceea ce ştie şi ceea ce simte că este tămăduitor. Veţi şti să-i
transmiteţi toate astea prin intonaţia voastră, prin cuvintele voastre, poate ca un cîntec de leagăn, de ce
nu?
Este esenţial să precizez că fiecare poveste este inspirată dintr-o situaţie reală a unui copil cu
probleme, mai mult sau mai puţin importante. Şi prin asta vreau să spun, fără urmă de umor, că n-am
inventat nimic. Dar această situaţie concretă îi priveşte pe mulţi alţi copii.

Imaginile şi cuvintele care-mi vin în minte sînt create din trăirile copilului. Eu nu ţes poveşti în jurul
propriilor mele fantezii, căci am vrut să mă ţin foarte aproape de ceea ce-mi spunea intuiţia. Poveştile sînt
create plecînd de la „tablouri”, un fel de imagini simbolice care se succed şi formează o dinamică ce se
adresează subconştientului copilului. Nu există scenarii.
Astfel că, descriind poveşti diferite, gruparea din punct de vedere tematic le permite educatorilor să
aleagă poveştile care i se potrivesc cel mai bine copilului şi să găsească explicaţii care să le îngăduie să
creeze ei înşişi o poveste bazîndu-se pe înţelegerea profundă a simbolurilor şi metaforelor oferite în
această carte. Ca un sfat, puneţi-l pe copil să deseneze ceea ce tocmai i s-a povestit. Nu este necesară
nici o interpretare, a desena liber este în sine o activitate terapeutică.
Puteţi să consultaţi în glosar toate simbolurile folosite pentru această carte.

A SPUNE O POVESTE ESTE O ADEVĂRATĂ POVESTE

A şti să spui o poveste unui copil nu are nici o legătură cu ştiinţa din cap, ci cu aceea a inimii. Dacă
copilul nu este deja lîngă tine ţinînd în mînă cartea lui preferată, pe care o ştie pe de rost şi pe care ar
putea el să ţi-o povestească, trebuie să faci un efort de imaginaţie. Însă ştii în mod intuitiv că va trebui să-i
spui o poveste care să se refere la el; în caz contrar, el îţi va aduce repede la cunoştinţă că nu-l
interesează. în afară de canapeaua confortabilă pe care amîndoi urmează să vă afundaţi pentru a profita
cum se cuvine de acest moment privilegiat, va trebui să accepţi să interacţionezi cu ascultătorul tău, adică
să-i cîntăreşti reacţiile pentru a vedea dacă eşti pe drumul cel bun.
Iată că te simţi foarte supărat, căci eşti convins că nu ai nici un pic de imaginaţie. Sau poate că nu ai
încredere în ea. Te temi să porneşti de la „fantome” care se referă la propria ta poveste şi dacă, în treacăt,
ajungi să te apropii de o poveste cu un porcuşor care-l întîlneşte pe Tom Degeţel pe care l-a mîncat lupul,
nu ai certitudinea că nu vei fi pus la punct cu o privire severă: „Tată, tu spui vrute şi nevrute, tu ştii bine
că lupul este cel care a mîncat-o pe bunicuţă şi că Tom Degeţel nu face parte din această poveste”. Tu ştii
foarte bine că acel lup celebru este străbunicul incestuos care a „mîncat-o” deja pe bunicuţă înainte să
profite de Scufiţa Roşie, ceea ce, în treacăt fie zis, este ceva foarte des întîlnit. Dar tu nu vrei să te
aventurezi pe aceste teritorii pe care nu le stăpîneşti şi ţi-ar plăcea mai degrabă să fii un vizitiu, căci
poveştile cu zîne sînt mai drăguţe, iar dacă fundamentele culturii noastre (complexul Oedip, incestul,
dorinţa etc.) rămîn aceleaşi, ne aflăm în secolul XXI, umanitatea a trecut în tot acest timp prin noi
aventuri şi trebuie să ştim să le integrăm în fostele noastre partituri.
Care sînt noile aventuri în afară de a te naşte, de a iubi, de a urî şi de a muri? Noile metode de a
procrea, adopţia interculturală, părintele care-şi creşte singur copilul, investigaţiile medicale care sînt în
stare să provoace stări de comă artificială, chirurgia estetică, transplanturile, naşterile, manipulările
genetice asupra plantelor, animalelor şi oamenilor... fără a epuiza în niciun caz temele. Cum se integrează
toate astea în mitologia noastră?
4
În mod curios, vom regăsi aceleaşi arhetipuri ca în mituri. Pentru că nevoile şi dorinţele profunde ale
oricărei fiinţe umane nu s-au schimbat de-a lungul timpului şi, de exemplu, elementele precum apa, aerul,
focul, pămîntul rămîn adevăraţii noştri genitori, părinţii noştri cosmici în imaginarul nostru. Dar noile
situaţii datorate mutaţiilor ştiinţifice şi sociale scot la suprafaţă ceea ce reglementau înainte de apariţia
grupurilor sociale foarte bine structurate în jurul riturilor iniţiatice.
Veţi învăţa să vă descoperiţi singuri propriile simboluri şi metafore pentru a adapta ceea ce-i povestiţi
copilului. Amintiţi-vă că simbolul se adresează sufletului, această parte a aisbergului pe care noi nu o
vedem. Şi, pentru a-i cita pe Gilbert Durînd şi Raymond Abellio, permiteţi-vă „visarea creativă”, care este
supraconştientă şi îi dă aripi sufletului.

SIMBOLUL

Greşim considerînd simbolul ca o noţiune perimată, în cel mai bun caz ca un subiect de discuţie între
intelectuali. A fi o fiinţă umană înseamnă să te naşti în lumea simbolică, în lumea limbajului împărtăşit.
Simbolul este structura inconştientului nostru. „Inconştientul, departe de a fi «refugiul inefabil al
caracteristicilor individuale», este, dimpotrivă, organul structurării simbolice.”
Noi sîntem fiinţe umane, care de-abia am depăşit epoca de piatră, iar ceea ce ne susţine cultura este
capacitatea noastră de a folosi simbolul, mai mult decît sînt în stare cimpanzeii. Aptitudinea noastră de a
ne exprima prin limbaj ne defineşte pătrunderea în lumea simbolică. Simbolul are această particularitate
de a fi viu şi dinamic. El nu paralizează o situaţie.
Simbolul are şi alte calităţi, cum ar fi următoarele:
- nu ţine de dualitate, este unificator;
- este dincolo de moralitate. El ne răsare din micul nostru calculator mintal, foarte util, dar
limitat, care vede totul binar, negru sau alb, fix sau mobil etc.

Simbolul, la fel cum se întîmplă în vis, permite ca un lucru să fie în acelaşi timp opusul său, ca
elementele opuse să se creeze, ca mai multe sensuri să se exprime prin aceeaşi imagine.
Datorită simbolului, dinamismul propriu vieţii se descătuşează de orice îngrădire morală şi
intelectuală.
El ne uneşte - conform semnificaţiei pe care o are etimologia sa grecească, sumbolon, desemnînd un
obiect tăiat în două din care fiecare protagonist păstra o jumătate pentru a se recunoaşte mai tîrziu - cu un
alt nivel al conştientului. El este dovada părţii din invizibil al cărei control nu îl avem.
Imaginarul pe care-l veţi regăsi în această lucrare cuprinde imagini-arhetip, simboluri şi metafore. Nu
există nicio legătură intenţionată cu o anumită cultură, esenţialul fiind faptul că se adresează acelei părţi a
inconştientului deschise spre posibilităţile noastre. Acest imaginar este condiţionat de situaţia în care a
fost creată povestea. El susţine povestea aşa cum imaginile verbale le vin în minte poeţilor.

SOMNUL
Problematica somnului la copil, şi mai ales în cultura noastră, este mereu actuală. Motivele sînt
multiple. Dar un lucru este cert: dacă am putea, ca în alte culturi, să-i permitem copilului să se legene
inconştient în timpul somnului şi printre cei care-l iubesc, adormirea ar fi mai uşoară. În loc de asta,
mediul nostru social şi obiceiurile noastre ne fac să-i cerem copilului să se detaşeze de tot ce e în jurul
său, să stea singur în camera lui, să-şi petreacă noaptea în ea şi să doarmă. Nimic surprinzător pînă aici,
pînă cînd nu stingi lumina, iar el te prinde de poala fustei sau a pantalonului şi îţi spune: „Te rog, încă o
poveste”, pentru că îi este teamă să rămînă singur.
În culturile neoccidentalizate, copiii adorm printre adulţi. Mama poate să mai aibă încă unul pe
genunchi care, şi el, atunci cînd are nevoie, suge la sîn şi adoarme. Viaţa socială permite asta. Nu există
5
stresul timpului, fapt pentru care copilul dezvoltă liniştit ceea ce psihologul Winnicot a denumit „spaţiul
tranziţional”, acel spaţiu psihic care-i oferă copilului capacitatea de a visa, pentru că el ştie că este lîngă
mama sa şi, în acelaşi timp, în propriul climat de joacă. În cultura noastră, încercăm să ne cufundăm în
somn prin mici ritualuri care-l liniştesc pe copil.
Cauzele tulburărilor somnului sînt numeroase, dar subiectul acestei cărţi nu este acela de a face o listă
exhaustivă. Explicaţiile psihologice vor reieşi pe măsură ce vor fi prezentate următoarele două poveşti.

Povestea 1: Vaporul micuţului marinar


18 LUNI - 3 ANI

Introducere
Prima poveste se referă la tulburări grave ale somnului la un copil de doar 2 ani, din cauza incapacităţii
de a vorbi despre problemele sale. Întrebînd-o pe mama lui, aflăm că această sarcină a urmat unui avort
spontan. Mamei i-a fost foarte frică să nu piardă din nou o sarcină şi a trebuit să fie ţinută sub observaţie
medicală: amniocenteză, apoi imobilizare la pat obligatorie. Aceste dificultăţi au pus foarte mult la
încercare răbdarea cuplului.

Povestea
1. A fost odată ca niciodată un micuţ marinar care locuia în partea de sus a unei faleze. Noaptea,
fiindcă îi era greu să adoarmă, privea pe fereastră vapoarele care pluteau pe valuri.
Odată, s-a dezlănţuit o furtună puternică şi unul dintre ele s-a scufundat, ducîndu-se pe fundul mării.
Micuţul marinar care visa să ajungă pe o insulă frumoasă cu vaporul lui s-a hotărît să construiască unul
foarte solid şi care să nu se teamă de niciun ocean, de nicio furtună.
2. Cînd a terminat, şi-a dat seama că a construit un adevărat submarin în stare nu numai să plutească
pe mare, dar şi să călătorească pe sub apă.
3. Acest submarin ciudat atrăgea privirile. Oamenii voiau să ştie dacă acest vapor putea să meargă.
Mulţi oameni voiau să-l privească. Micuţul marinar îi vedea cum îl observau din spatele hubloului său.
4. Apoi, văzînd că totul era în regulă, l-au lăsat pe micuţul marinar în pace. Acesta se descurca foarte
bine
4. Apoi, văzînd că totul era în regulă, l-au lăsat pe micuţul marinar în pace. Acesta se descurca foarte
bine şi, într-o zi, a ajuns pe insula la care visa de atît timp. Şi-a acostat vaporul. Primele lucruri pe care le-
a văzut au fost doi palmieri mari care se înclinau unul spre celălalt deasupra lui. S-a hotărît să-şi agate de
ei hamacul ca să doarmă.
5. În prima seară, el era încă foarte agitat. Marea îi zgîlţîise vaporul sus, jos, la stînga, la dreapta, şi
el se simţea încă ameţit. Şi-a pregătit o cină copioasă şi s-a hotărît să meargă la culcare. S-a urcat în
hamacul său, a privit luna care strălucea foarte tare pe cer şi a închis ochii.
6. Dar ce s-a întîmplat atunci? Se mişca în continuare: în sus, în jos, la stînga, la dreapta.
El făcea aşa? A încercat să se liniştească. Dar mişcarea continua. Nu reuşea să adoarmă. Din nou, a
închis ochii şi a decis să stea liniştit, foarte liniştit, din ce în ce mai calm.
7. Atunci cei doi palmieri s-au privit şi şi-au spus că vor rezista vîntului pentru ca micuţul marinar să
poată adormi fără să fie zgîlţîit. Şi-au alăturat ramurile deasupra micuţului marinar. Uneori, ce-i drept,
hamacul său se legăna încă puţin, dar doar foarte puţin. Micuţul marinar a trăit fericit pe tărîmul său.
Invita multă lume pentru ca toţi să se simtă bine acolo.

Explicaţie
Vom parcurge povestea, secvenţă cu secvenţă, pentru a înţelege simbolurile folosite.
Despre ce este vorba?
1. A fost odată ca niciodată un micuţ marinar care locuia în partea de sus a unei faleze.
Micuţul marinar reprezintă un copil interesat de elementul mare, asociat simbolic mamei, ceea ce
înseamnă că este vorba despre o poveste între un copil şi mama sa. El se află într-o casă, adică în căminul
său. Copilul este acolo cu gîndul, din dorinţa părinţilor, în căminul cu probleme din partea de sus a
unei faleze. Faleza simbolizează un obstacol impunător.
2. Noaptea privea pe fereastră vapoarele care pluteau pe valuri.
Noaptea simbolizează faptul că părinţii încă nu ştiu cum să facă pentru a duce la bun sfîrşit această
6
sarcină. De la fereastra sa, adică din conştiinţa sa, el observă marea. În inconştientul lui, copilul ştie că
mama lui a încercat de mai multe ori să rămînă însărcinată înainte de venirea lui pe lume, vapoarele
goale reprezintă acele încercări, ambarcaţiunea pe care o punem în mişcare.
3. Odată, s-a dezlănţuit o furtună puternică şi unul dintre ele s-a scufundat, ducîndu-se pe fundul
mării.
Sarcina precedentă s-a încheiat printr-un avort spontan.
4. Micuţul marinar care visa să ajungă pe o insulă frumoasă cu vaporul lui s-a hotărît să
construiască unul foarte solid şi care să nu se teamă de niciun ocean, de nicio furtună.
Proiectul de viaţă este mult mai puternic de data aceasta. Acest copil are toată intenţia de a-şi construi
vehiculul cel mai bun!
5. Cînd a terminat, şi-a dat seama că a construit un adevărat submarin în stare nu numai să
plutească pe mare, dar şi să călătorească pe sub apă.
Submarinul reprezintă fătul, mai rezistent de data aceasta, căci nu riscă să se scufunde.
6. Acest submarin ciudat atrăgea privirile. Oamenii voiau să ştie dacă acest vapor putea să meargă.
Această parte subliniază impactul a ceea ce se petrece în jurul fătului. Sarcina este supravegheată
îndeaproape. în povestea aceasta, micuţul marinar, în conştiinţa sa, ştie - şi poate că şi fătul simte asta în
mod egal - că îi este observată evoluţia.
7. Mulţi oameni voiau să-l privească. Micuţul marinar îi vedea cum îl observau din spatele
hubloului său. Puncţia amniotică este simbolizată prin hubloul care permite exteriorului să privească în
interior.
8. Apoi, văzînd că totul era în regulă, l-au lăsat pe micuţul marinar în pace. Acesta se descurca
foarte bine şi, într-o zi, a ajuns pe insula la care visa de atît timp. Şi-a acostat vaporul.
În aceste poveşti, a acosta reprezintă naşterea. Copilul trece din marea-mamă, adică din matricea-apă
în care a stat, pe tărîm ferm.
9. Primele lucruri pe care le-a văzut au fost doi palmieri mari care se înclinau unul spre celălalt
deasupra lui. S-a hotărît să-şi agaţe de ei hamacul ca să doarmă.
De cînd se naşte, copilul, lipsit de apărare, are încredere în cei doi adulţi aplecaţi deasupra
leagănului său. Micuţul marinar îşi agaţă hamacul, adică planul său de somn şi de relaxare, de doi
palmieri mari, părinţii.
10. În prima seară, el era încă foarte agitat. Marea îi zgîlţîise vaporul sus, jos, la stînga, la dreapta,
şi el se simţea încă ameţit. Şi-a pregătit o cină copioasă şi s-a hotărît să meargă la culcare.
O naştere dificilă care are loc după o sarcină plină de griji lasă urme ce se vor domoli odată cu trecerea
timpului şi prin gesturi tandre.
11. S-a urcat în hamacul său, a privit luna care strălucea foarte tare pe cer şi a închis ochii.
Micuţul marinar priveşte luna-mamă: prima privire între mamă şi copil este de o importanţă crucială,
este primul sprijin al bebeluşului, primul obiectiv pe care vederea, releu fundamental al conştiinţei, îl
întîlneşte. Acea privire plină de dragoste şi de emoţie, acea încrucişare de conştiinţă între mamă şi copil,
în momentul în care medicul ginecolog i-l prezintă pe copil mamei sale, este de bază. Un copil care n-a
trăit aşa ceva are probleme la acest nivel funcţional care este vederea şi tot ceea ce include ea.
12. Dar ce s-a întîmplat atunci? Se mişca în continuare: în sus, în jos, la stînga, la dreapta. El făcea
aşa? A încercat să se liniştească. Dar mişcarea continua. Nu reuşea să adoarmă. Din nou, a închis ochii
şi a decis să stea liniştit, foarte liniştit, din ce în ce mai calm.
Acest pasaj, în care se recunoaşte foarte bine agitaţia copilului căruia îi e greu să adoarmă, determină
legănarea. Cufundarea în somn este pentru copil o situaţie care poate provoca nelinişte, din motivele mai
sus menţionate. Legănarea este continuitatea unei trăiri intrauterine şi aceasta este foarte importantă.
Părinţii ghicesc asta din instinct. Păcat că părţile landoului care îl legănau pe copil altădată nu mai există.
Cînd nu putem legăna prin mişcare, o putem face prin vorbe. Un cuvînt repetat în mod ritmic şi cu
blîndeţe este hipnotic şi-l linişteşte pe copil.
13. Atunci cei doi palmieri s-au privit şi şi-au spus că vor rezista vîntului pentru ca micuţul marinar
să poată adormi fără să fie zgîlţîit. Şi-au alăturat ramurile deasupra micuţului marinar. Uneori, ce-i
drept, hamacul său se legăna încă puţin, dar doar foarte puţin.
Părinţii trebuie să conştientizeze că este nevoie ca relaţia lor să fie paşnică pentru ca micuţul lor să se
liniştească. Un copil ale cărui gestaţie şi naştere au fost dificile are o nevoie absolută de un mediu
maternal liniştit şi ocrotit şi de o mamă bună, care să aibă o intuiţie suficientă pentru a-i înţelege nevoile
7
fiziologice şi afective, ştiind că aceste două nevoi sînt corelate. Pentru ca o mamă să poată fi liniştită şi
atentă la copilul ei, ea trebuie să fie, la rîndul ei, protejată de soţul ei. Folosesc metafora de păpuşi ruseşti
pentru a sublinia importanţa tatălui pentru bebeluş: tatăl, cea mai mare dintre păpuşi, o protejează pe
păpuşa mijlocie care, la rîndul ei, o ocroteşte pe păpuşa cea mică.
14. Micuţul marinar a trăit fericit pe tărîmul său. Invita multă lume pentru ca toţi să se simtă bine
acolo. Micuţul marinar aduce lume pe insula lui. Modul său de a intra în contact cu oamenii este acela de
a-i invita pe ceilalţi să vină spre el şi să creeze o atmosferă frumoasă.

Dinamica poveştii
Pentru eroul acestei povestioare, provocarea este de a reuşi să traverseze apele maternale pentru a se
întrupa pe pămînt. în acest scop, hotărăşte să construiască o navă sănătoasă care nu se va teme de
„umorile” mării-matrice.
Marea poate să se manifeste oricum! Există marea calmă şi transparentă, contopită, marea tulburată,
marea periculoasă, valul seismic, ţărmul mării, toate fiind referinţe la emoţiile mamei de care copilul este
atît de dependent. Dincolo de mama umană, acest simbol face trimitere la însuşi principiul creaţiei, la
matricea vieţii. Ne naştem din mare.

Problemele cu somnul la copil sînt frecvente. Unii percep mersul la culcare ca o întrerupere a
activităţii, altora le este frică să se cufunde în somn, în sfîrşit, majoritatea copiilor se tem de noapte. Cu
excepţia insalubrităţii înconjurătoare precum zgomotul, lipsa aerului, prea multă lumină, undele
electromagnetice, căldura sau frigul etc., ele pot să dezvăluie o anxietate ascunsă a cărei origine poate să
fie veche, dar şi actuală, în legătură cu un eveniment din viaţa copilului care uneori este greu de priceput.
Este deja posibil să-l obişnuim pe copil în mod pozitiv cu întunericul. Françoise Dolto sfătuieşte să se
practice jocul de-a baba-oarba, care îi permite copilului să se ascundă într-un loc unde nu este direct
vizibil şi, în acelaşi timp, să se obişnuiască cu întunericul avînd ochii acoperiţi. Lumina aprinsă a unei
mici veioze îl poate linişti. Şi de ce să nu-i pui întrebarea direct? Dacă copilul a dobîndit deja graiul,
întreabă-l: „Ştii cumva de ce îţi este greu să dormi, poate că ştii în adîncul sufletului tău şi nu îndrăzneşti
să o spui?”. Copilul va răspunde mereu cîte ceva, în limbajul său, adică uneori în paralel, iar tu va trebui
să încerci să înţelegi ce vrea să spună. Esenţial este ca el să poată să adoarmă într-un climat liniştit.

Simbolurile importante de reţinut


Marea - Faleza - Noaptea - Vapoarele Submarinul - Hubloul - Insula - Hamacul Palmierii - Luna.

Povestea 2: Micul tigru şi ceasornicarul viselor


4-7 ANI

Introducere
Uneori, copiilor le este greu să se ducă la culcare pentru că le este frică de coşmarurile lor. Această
poveste a fost creată pentru o fetiţă. Este vorba despre frică şi despre modul de a o anticipa pentru a o
domina.

Povestea
1. A fost odată ca niciodată un mic tigru care trăia cu familia sa în inima marii păduri virgine.
2. Pădurea era atît de sălbatică încît ei trăiau foarte liniştiţi, ascunşi printre lianele şi ruinele unui
vechi templu.
3. Micul tigru nu avea decît o preocupare: visele sale. Ele erau atît de ciudate încît se întreba cum de
el, un tigru atît de mic, putea să aibă astfel de chestii în capul său.
4. Într-o zi, a avut loc o întîlnire ciudată. Un bătrîn cu o barbă foarte lungă şi albă i-a apărut în cale.
Micul tigru nu l-a făcut să se întoarcă din drum, atît era de absorbit de gîndurile sale.
— A! Iată-te, micule tigru!, zise bătrînul, stau treaz de mai multe nopţi pentru că în visele mele mi se
spune că ai nevoie de mine.
Micul tigru a fost foarte surprins. Era primul om pe care-l vedea în carne şi oase, pe ceilalţi îi văzuse
doar în visele sale. Şi, în plus, acest bărbat părea că-i citeşte gîndurile. Fără îndoială, viaţa îţi rezervă
8
multe surprize. Micul tigru i-a mărturisit că are mereu acelaşi coşmar: se făcea că era în arenă şi... Micul
tigru i-a spus, aşadar, povestea sa bătrînului.
— Dar tu ştii ce sînt arenele?
— Nu, răspunse micul tigru, dar în visul meu ştiam.
— Bine, continuă.
— În arenă, mă aflam în faţa unui leu şi trebuia să mă lupt cu el.
— Şi atunci?
— Oamenii urlau în jurul nostru. Nu înţelegeam de ce mă aflam acolo şi nu ştiam ce să fac. Leul m-a
atacat şi eu mi-am luat zborul spre cer. Zburam precum pasărea pe care o vezi acolo, sus, şi vedeam arena
din ce în ce mai îndepărtată, pe măsură ce mă ridicam spre cer.
5. Bătrînul şi-a netezit barba. „Bine, uite altceva!” S-a scărpinat în cap, întrebîndu-se ce ar putea să
spună pentru a-l face pe tigru să înţeleagă. „Bine, ascultă. Ştii că mi se spune «ceasornicarul viselor»?
Vezi acest obiect?”. Bătrînul scosese, ca prin minune, un ceas enorm care trebuie să fi avut la fel de mulţi
ani ca şi el. „Vezi ceasul ăsta? De acord, crezi că este foarte vechi, văd asta în ochii tăi, dar nu este mai
puţin folositor. O să vezi. O să mă asculţi cu atenţie. Dacă întorc cadranul la stînga, ne va duce în visul
tău, dacă îl întorc la dreapta, va ajunge în visările tale. Eşti de acord să navigam în visul tău?”.
Micul tigru a întrebat care este diferenţa dintre vis şi visare. „Un vis este ceea ce ai noaptea, cînd
dormi, iar o visare are loc în timpul zilei, cînd vrei ceva ce nu poţi avea.”
Micul tigru a înţeles şi a acceptat propunerea cu bucurie, în ciuda temerilor sale, căci el simţea că acest
om este cumsecade.
6. Bătrînul a întors cadranul cel mare la stînga. S-a auzit un „buf” puternic şi ei au poposit în mijlocul
arenei, pe nisip. În faţa lui, leul. Micul tigru era paralizat de frică. Aceasta îl împiedica să se lupte, atît de
tare îl paraliza. Leul se năpustise deja asupra lui şi îl rănise. Apoi, dintr-odată, l-a simţit pe bătrîn lîngă el,
făcăndu-i semn cu ochiul. Micul tigru a înţeles. Nu, el nu va lăsa să-l învingă frica. Nu se va da bătut,
trebuie să ştie să se apere în viaţă!
Şi, cu toată puterea specifică rasei sale, el s-a apărat cu trup şi suflet şi a cîştigat. Şi-a simţit inima
explodîndu-i de bucurie. Îşi învinsese duşmanul şi teama.
7. Bătrînul i-a mai făcut încă o dată semn cu ochiul şi i-a poruncit să-l urmeze. „O să-ţi spun un
secret, îi zise, ascultă-l: cînd te simţi puternic, eşti încrezător în tine şi nu mai ai nevoie să-i ataci pe
ceilalţi”.
8. S-a mai auzit încă un „buf” şi au revenit în pădure, în punctul lor de plecare. Micul tigru rămase
tăcut. În jurul lor, pădurea imensă fremăta de zgomote familiare şi miresmele profunde îi înconjurau din
nou. El se simţea la el acasă, fericit, confortabil. Scăpase de mantaua fricii şi acum avea un prieten.
Bătrînul s-a ridicat şi i-a făcut un semn de rămas-bun. El a adăugat: „Micule tigru, cînd o să ai nevoie de
mine, să mă chemi în gîndurile tale. Ne vom ocupa şi de celelalte vise ale tale. Apropo, mă numesc
Apotac”.

Explicaţie
1. A fost odată ca niciodată un mic tigru care trăia cu familia sa în inima marii păduri virgine.
Micul tigru este puiul marelui tigru, simbol al forţei şi al curajului. El trăieşte într-o pădure virgină
care simbolizează familia sub aspectul ei simbiotic, ceea ce nu este nici familia genetică simbolizată de
o pădure clasică, nici satul care simbolizează familiile sub aspectul lor social; pădurea virgină, primitivă,
reprezintă familia dinainte de cuvinte.
2. Pădurea era atît de sălbatică încît ei trăiau foarte liniştiţi, ascunşi printre lianele şi ruinele unui
vechi templu.
Prezenţa unui templu în poveşti simbolizează o legătură cu valorile importante pentru familie. Aceste
valori sînt strîns legate prin liane de familia imaginară.
3. Micul tigru nu avea decît o preocupare: visele sale. Ele erau atît de ciudate încît se întreba cum
de el, un tigru atît de mic, putea să aibă astfel de chestii în capul său.
Contrar a ceea ce cred majoritatea adulţilor, copiii au o cunoaştere intuitivă dezvoltată. Ei au propriile
credinţe - ne întrebăm de unde or fi venind ele! Uneori, ei au o înţelepciune şi o profunzime a gîndirii
uimitoare şi pun nişte întrebări pe care un metafizician nu le-ar rezolva. Micul tigru îşi pune întrebări
despre faimoasele sale vise pe care nu le evaluează cu adevărat.
4. Într-o zi, a avut loc o întîlnire ciudată. Un bătrîn cu o barbă foarte lungă şi albă i-a apărut în
9
cale. Micul tigru nu l-a făcut să se întoarcă din drum, atît era de absorbit de gîndurile sale.
— A! Iată-te, micule tigru!, zise bătrînul, stau treaz de mai multe nopţi pentru că în visele mele mi se
spune că ai nevoie de mine.
Micul tigru îl întîlneşte pe tovarăşul său imaginar, acela care îl va ajuta şi îl va iniţia. Apotac este un
bătrîn cu barbă lungă, un fel de Merlin înţelegător şi blînd, căruia nu-i lipseşte umorul. Apotac îi spune
că-l poate ajuta deoarece îl înţelege cu puterea gîndului. Foarte mulţi copii vorbesc despre prietenul lor
imaginar.
5. Micul tigru a fost foarte surprins. Era primul om pe care-l vedea în carne şi oase, pe ceilalţi îi
văzuse doar în visele sale. Şi, în plus, acest bărbat părea că-i citeşte gîndurile. Fără îndoială, viaţa îţi
rezervă multe surprize. Micul tigru i-a mărturisit că are mereu acelaşi coşmar: se făcea că era în arenă
şi...
În ciuda faptului că un copil nu cunoaşte încă sensul intelectual al termenului, el are însă o cunoaştere
înnăscută, moştenită din inconştientul colectiv şi familial. Ceea ce vrea să spună că, fără să fi văzut
vreodată o fiinţă umană, adică înainte chiar de a avea acces la limbaj, copilul recunoaşte, în exterior, ceea
ce inconştientul său cunoaşte în interior, în visele sale, de exemplu. Imaginea „arenei” - de explicat
copiilor — face referire la trecut, ceea ce face parte din istoria familiei, dar şi la luptă. Altfel spus, micul
tigru are coşmaruri legate de temerile din familie.
6. În arenă, mă aflam în faţa unui leu şi trebuia să mă lupt cu el.
- Şi atunci?
- Oamenii urlau în jurul nostru. Nu înţelegeam de ce mă aflam acolo şi nu ştiam ce să fac. Leul m-a
atacat şi eu mi-am luat zborul spre cer. Zburam precum pasărea pe care o vezi acolo, sus, şi vedeam
arena din ce în ce mai îndepărtată, pe măsură ce mă ridicam spre cer.
Coşmarul include senzaţia de teamă. A i-o reda copilului printr-o poveste îi permite să o integreze în
conştiinţa sa. De exemplu, adultul poate spune: „Ştii, în visele urîte pe care le poţi avea uneori, ai dat
peste senzaţia de teamă, însă toată lumea poate să întîlnească acest sentiment. Dar la fel ca micul
tigru, poţi să zbori foarte sus, deasupra celui care te face să-ţi fie frică şi să priveşti de departe, ca o
pasăre care vede copacii departe, dedesubtul ei”.
(În schimb, cînd se trezeşte dintr-un coşmar, trebuie să-l liniştim pe copil arătîndu-i că totul este bine
în realitate, în jurul lui, că este cu familia sa şi că nu există monştri sub pat. Să-i dăm să bea ceva ca să-i
revină senzaţiile corporale şi să-i dispară cele imaginare şi să-l asigurăm că totul este în regulă.)
7. Bătrînul şi-a netezit barba. „Bine, uite altceva!” S-a scărpinat in cap, întrebîndu-se ce ar putea să
spună pentru a-l face pe tigru să înţeleagă. „Bine, ascultă. Ştii că mi se spune «ceasornicarul viselor?»
Vezi acest obiect?” Bătrînul scosese, ca prin minune, un ceas enorm care trebuie să fi avut la fel de mulţi
ani ca şi el. „Vezi ceasul ăsta? De acord, crezi că este foarte vechi, văd asta în ochii tăi, dar nu este mai
puţin folositor. O să vezi. O să mă asculţi cu atenţie. Dacă întorc cadranul la stînga, ne va duce în visul
tău, dacă îl întorc la dreapta, va ajunge în visările tale. Eşti de acord să navigăm în visul tău?”
Micul tigru a întrebat care este diferenţa dintre vis şi visare. „Un vis este ceea ce ai noaptea, cînd
dormi, iar o visare are loc în timpul zilei, cînd vrei ceva ce nu poţi avea.”
Micul tigru a înţeles şi a acceptat propunerea cu bucurie, în ciuda temerilor sale, căci el simţea că
acest om este cumsecade.
Ceasul magic, cel mare şi vechi, al lui Apotac poate naviga în timp. Apotac îl va linişti pe micul tigru
permiţîndu-i să anticipeze evenimentele stresante datorită acestui ceas antediluvian. De asemenea, îi
explică diferenţa dintre visare şi vis, învăţîndu-l astfel că datorită visărilor sale din timpul zilei, micul
tigru îşi poate pregăti visele nocturne în mod pozitiv.
8. Bătrînul a întors cadranul cel mare la stînga. S-a auzit un „buf” puternic şi ei au poposit în
mijlocul arenei, pe nisip. În faţa lui, leul. Micul tigru era paralizat de frică. Aceasta îl împiedica să se
lupte, atît de tare îl paraliza. Leul se năpustise deja asupra lui şi îl rănise. Apoi, dintr-odată, l-a simţit pe
bătrîn lîngă el, făcîndu-i semn cu ochiul. Micul tigru a înţeles. Nu, el nu va lăsa să-l învingă frica. Nu se
va da bătut, trebuie să ştie să se apere în viaţă! Şi, cu toată puterea specifică rasei sale, el s-a apărat cu
trup şi suflet şi a cîştigat. Şi-a simţit inima explodăndu-i de bucurie. Îşi învinsese duşmanul şi teama.
Apotac provoacă o visare care îl duce pe erou cu anticipare în visul său. Îl determină să joace din
nou scena în care i-a fost frică, făcîndu-l să fie conştient de resursele sale şi eliberîndu-l din poziţia
sa de victimă.
9. Bătrînul i-a mai făcut încă o dată semn cu ochiul şi i-a poruncit să-l urmeze. „O să-ţi spun, un
10
secret, îi zise, ascultă: cînd te simţi puternic, eşti încrezător în tine şi nu mai ai nevoie să-i ataci pe
ceilalţi.”
Apotac îi oferă unul dintre secretele sale în ceea ce priveşte agresivitatea inutilă: devenim agresivi
cînd ne pierdem stima de sine. (Există o agresivitate inutilă care-i permite să-şi protejeze vitalitatea, dar
faptul că se incită la agresivitate şi la ură prin intermediul desenelor animate şi al jocurilor video la care
copilul se uită fără a fi pedepsit, în complicitate cu educatorii şi negustorii de moarte, nu prevesteşte
nimic favorabil pentru deceniile următoare.)
10. S-a mai auzit încă un „buf” şi au revenit în pădure, în punctul lor de plecare. Micul tigru rămase
tăcut. În jurul lor, pădurea imensă fremăta de zgomote familiare şi miresmele profunde îi înconjurau din
nou. El se simţea la el acasă, fericit, confortabil. Scăpase de mantaua fricii şi acum avea un prieten.
Bătrînul s-a ridicat şi i-a făcut un semn de rămas-bun. El a adăugat: „Micule tigru, cînd o să ai nevoie
de mine, să mă chemi în gîndurile tale. Ne vom ocupa şi de celelalte vise ale tale. Apropo, mă numesc
Apotac”.
Micuţul erou şi-a învins frica şi a cîştigat un prieten. Poate să trăiască încrezător şi să profite de viaţa
sa foarte retrasă din pădurea sa înmiresmată. Frica este comparată cu o manta, căci ea poate fi îndepărtată.
Ea nu trebuie să facă parte din natura profundă a fiinţei umane.

Dinamica poveştii
Această povestioară este menită să-l facă pe copil să înţeleagă că educatorul îi recunoaşte coşmarurile
(el nu i le neagă) şi îi oferă putere pentru a se distanţa şi pentru a se simţi rezistent.
Micul tigru călătoreşte în timp. Micul tigru încă nu are cuvintele pentru a-şi exprima temerile, căci el
se află în lumea fuziunii; bătrînul înţelept aparţine lumii cuvintelor împărtăşite, dar are, în acelaşi timp,
acces şi la secretele sufletului. Cu ajutorul ceasului său mare, el îi „arată” micului tigru că îi poate folosi
ansamblul de imagini mintale pentru a interveni asupra temerilor lui. El îi oferă micului tigru accesul la
propria conştiinţă şi la puterea de a-şi schimba scenariile care-i provoacă frică. Pe neaşteptate, frica îşi
pierde din energie, la fel cum se dezumflă o minge din băşică de bou.

Coşmarurile încep în jurul vîrstei de 18 luni. La originea lor există mai multe motive, în funcţie de
vîrstă. Ele reprezintă o proiecţie a agresivităţii fireşti a copilului.
Cînd copilul a dobîndit o motricitate voluntară, ştie să meargă, descoperă viaţa datorită independenţei
sale psihomotorii din ce în ce mai sigure. Poate să acţioneze asupra spaţiului şi asupra mediului său
înconjurător.
El devine autorul intenţionat al acţiunilor sale. De asemenea, se adaugă temerile anturajului legate de
noile sale capacităţi, descoperirea spaţiului expunîndu-l din ce în ce mai mult la pericole. Pe lîngă
temerile adultului în ceea ce-l priveşte, el descoperă propriile temeri. Dar, cu cît îşi descoperă mai mult
capacităţile de a acţiona voluntar asupra mediului înconjurător, cu atît îşi consolidează mai mult eul şi
dorinţele. Este perioada „dezlipirii” dintre copil şi mama sa.
Această frază poate fi mai greu de înţeles pentru copiii care au avut traume psihologice sau fizice în
creştere (sarcină, naştere, primele luni de viaţă), căci sentimentul de siguranţă de bază nu s-a instalat,
chestiunea „dezlipirii” nu este la ordinea zilei, deoarece au existat probleme în ceea ce priveşte fuziunea.
Coşmarurile sînt cu atît mai importante cu cît mama este neliniştită, căci acest lucru nu-i permite copilului
să devină independent. El va rămîne într-o relaţie tip oglindă cu ea şi despărţirea nu simbolizează nimic.
Această stare este corelată cu problemele de sănătate. Copilul are nevoie de joacă, mai ales de jocuri de
apă, jocurile în care el are dreptul să se murdărească pentru ca fantasmele să se exprime. În timpul
somnului copilului revin temerile cu care se confruntă de-a lungul zilei (atenţie la filmele la care se uită,
de care nu se poate distanţa), la care se adaugă şi cele ale inconştientului familial. În afară de angoasele
mamei şi ale tatălui, ştim că, atunci cînd este mic, copilul încă păstrează contactul cu ceea ce numim
inconştientul colectiv.
Barierele pe care le va impune eul său în plină dezvoltare sînt în construcţie, dar încă poroase, iar tot
ceea ce transportă familia în „cavoul ei psihologic”, vechile istorii ascunse, temerile, nedreptăţile,
crimele, dacă acestea există, sinuciderile, incesturile, într-un cuvînt, ceea ce orice umanitate încă prost
educată ştie să facă, pe toate acestea copilul le primeşte în leagănul său cînd se naşte. În visele sale,
copilul găseşte aceste resturi sub formă de spaime nocturne.

11
Simbolurile importante de reţinut
Tigru - Pădure virgină - Liane - Ruine - Templu - Bătrîn.

DESPĂRŢIREA PĂRINŢILOR
Principiul poveştii permite să tratăm dificila problemă a despărţirii părinţilor, motivele care stau la
baza acesteia, întotdeauna foarte diferite, şi modul în care o resimt copiii fără a rămîne prizonieri ai
clişeelor.

Povestea 1: Căpitanul şi meduzele


PESTE 4 ANI

Introducere
Prima poveste este inspirată din situaţia unei fetiţe de 2 ani al cărei tată se droghează. Avînd o mare
problemă cu partenerul ei de viaţă, mama propune o despărţire. Să vedem ce ne învaţă această poveste.
Povestea
1. A fost odată ca niciodată un mic mus care naviga pe un vapor împreună cu al său căpitan. Pe mare
pluteau multe vaporaşe, fiecare cu echipajul lui.
2. Uneori, furtuna era aşa de puternică încît vreun vapor naufragia. Toată lumea ştia că aşa ceva i se
putea întîmpla oricăruia dintre ei, ceea ce-i făcea să sărbătorească în fiecare zi bucuria de a fi împreună.
3. Dar, vai!, într-o zi, soarta rea a lovit vaporul micului mus. Căpitanul său, pe care toţi îl iubeau atît
de mult pentru că era bun şi mereu binedispus, a fost azvîrlit în mare sub ochii lor: o frînghie i-a fost
înfăşurată în jurul picioarelor şi l-a tras peste bord. Vaporul s-a scufundat mult timp pe fundul apei.
4. Cînd el îşi reveni pe fundul mării, în jurul lui erau o grămadă de meduze albastre. Păreau să
provină de nicăieri. Lungile lor tentacule pluteau în jurul lor ca nişte coroane fluide şi periculoase.
5. Căpitanul a vrut să-şi facă prieteni. Au plutit împreună o bună bucată de timp.
6. Dar, încetul cu încetul, ele l-au încercuit pentru a-l împinge într-o vîltoare. El a rezistat atît cît a
putut, dar ele au devenit mai ameninţătoare.
7. Căpitanul a cercetat profunzimea prăpastiei. Nu putea să vadă capătul, atît era de departe. A
înţeles că se înşelase, ele nu erau prieteni şi îi voiau moartea.
8. Vai, imposibil să se întoarcă înapoi, nu mai avea posibilitatea. Trebuia să înainteze cu orice preţ,
trebuia să înfrunte abisul. Vîltoarea era sumbră. Pe măsură ce cobora, el nu distingea altceva decît
circumferinţa fluorescentă a cochiliilor de scoici încrustate în rocă. Încetul cu încetul, vederea i s-a
înceţoşat. El a uitat totul.
9. Cînd şi-a revenit, se afla pe o plajă, în faptul zilei. El nu a ştiut cît timp s-a scurs de cînd şi-a
pierdut cunoştinţa. Totul era liniştit şi pur. O cochilie mare era deschisă în faţa lui. Marea silenţioasă se
năpustea spre nisip la picioarele lui. O femeie stătea în faţa lui. Ea îi zîmbea tandru, întinzîndu-i mîna.
10. Căpitanul a simţit cum îi revine puterea. I se oferea o nouă viaţă. Au mers mult timp pînă au ajuns
la o pădure frumoasă. Căpitanul a hotărît să taie nişte copaci pentru a construi o casă şi vapoare. El a tăiat
mulţi arbori. Aceasta era noua lui muncă. Mormane de copaci se strîngeau în faţa lui.
11. Dar micul matelot nu a putut să-l uite pe căpitan. Într-o zi, pe cînd se plimba de-a lungul mării
gîndindu-se la el, a văzut în depărtare o siluetă ocupată cu tăierea lemnului. El s-a apropiat şi l-a
recunoscut pe căpitan. De bucurie, a alergat spre el şi s-a năspustit în braţele sale. Căpitanul nu şi-a
ascuns bucuria de a-l revedea pe micul mus.
12. A ales în mod special un copac pentru a-i fabrica un leagăn frumos. Micul matelot îşi regăsise
veselia. Se legăna întruna, rîzînd în hohote. Cînd într-o parte, cînd în cealaltă. Acest lucru îi plăcea. Acea

12
legănare semăna un pic cu marea, dar pe pămînt.
13. Astfel, micul matelot şi căpitanul său şi-au regăsit bucuria de a trăi. În ceea ce priveşte marea, ei
au păstrat dorinţa de a construi noi vapoare.

Explicaţie
1. A fost odată ca niciodată un mic mus care naviga pe un vapor împreună cu al său căpitan. Pe mare
pluteau multe vaporaşe, fiecare cu echipajul lui.
Regăsim tema mării, a vaporului şi a unui echipaj. De data aceasta, musul îl reprezintă pe copil, iar
căpitanul - pe tată. Ambarcaţiunea simbolizează familia în mişcare. Vaporul, musul şi căpitanul său
reprezintă entitatea familială care este condusă de mamă. Celelalte vapoare sînt alte familii aflate în
aceeaşi situaţie.
2. Uneori, furtuna era aşa de puternică încît vreun vapor naufragia. Toată lumea ştia că aşa ceva i se
putea întîmpla oricăruia dintre ei, ceea ce-i făcea să sărbătorească în fiecare zi bucuria de a fi împreună.
Familia trăieşte zi de zi bucuria de a fi împreună, căci ea ştie că această bucurie este fragilă.
3. Dar, vai!, într-o zi, soarta rea a lovit vaporul micului mus. Căpitanul său, pe care toţi îl iubeau atît
de mult pentru că era bun şi mereu binedispus, a fost azvîrlit în mare sub ochii lor: o frînghie i-a fost
înfăşurată în jurul picioarelor şi l-a tras peste bord. Vaporul s-a scufundat mult timp pe fundul apei.
Micul mus, care o reprezintă pe fetiţă cu iubirea pentru tatăl ei, îşi vede tatăl tras pe fundul apei, pentru
că piciorul lui este prins de o frînghie. Este vorba despre o dependenţă care-l face să se scufunde.
4. Cînd el îşi reveni pe fundul mării, în jurul lui erau o grămadă de meduze albastre. Păreau să
provină de nicăieri. Lungile lor tentacule pluteau în jurul lor ca nişte coroane fluide şi periculoase.
Simbolul meduzei îşi are originea în mitologie. Expresia „a pica în mrejele meduzei” înseamnă a fi
cuprins de fascinaţie. Meduzele reprezintă o dependenţă care influenţează.
5. Căpitanul a vrut să-şi facă prieteni. Au plutit împreună o bună bucată de timp.
Această influenţă durează un anumit timp fără ca acel bărbat să-şi dea seama de pericol. El este „sub
influenţă”.
6. Dar, încetul cu încetul, ele l-au încercuit pentru a-l împinge într-o vîltoare. El a rezistat atît cît a
putut, dar ele au devenit mai ameninţătoare.
Pericolul devine din ce în ce mai precis. Se dovedeşte a fi o adevărată dependenţă.
7. Căpitanul a cercetat profunzimea prăpastiei. Nu putea să vadă capătul, atît era de departe. A
înţeles că se înşelase, ele nu erau prieteni şi îi voiau moartea.
Există o conştientizare a stării de influenţă şi a pericolului adevărat.
8. Vai, imposibil să se întoarcă înapoi, nu mai avea posibilitatea. Trebuia să înainteze cu orice preţ,
trebuia să înfrunte abisul. Vîltoarea era sumbră. Pe măsură ce cobora, el nu distingea altceva decît
circumferinţa fluorescentă a cochiliilor de scoici incrustate în rocă. Încetul cu încetul, vederea i s-a
înceţoşat. El a uitat totul.
Tatăl este prizonierul prăpastiei asociate cu dependenţa sa, aceasta fiind simbolizată de adîncurile
sumbre,ale mării; doar cîteva cochilii de stoici strălucesc cu o lumină palidă, ceea ce înseamnă că acelui
bărbat nu-i mai rămîne decît foarte puţină conştientă.
9. Cînd şi-a revenit, se afla pe o plajă, în faptul zilei. El nu a ştiut cît timp s-a scurs de cînd şi-a
pierdut cunoştinţa. Totul era liniştit şi pur. O cochilie mare era deschisă în faţa lui. Marea silenţioasă se
năpustea spre nisip la picioarele lui. O femeie stătea în faţa lui. Ea îi zîmbea tandru, întinzîndu-i mîna.
I se întinde o mînă de ajutor care îi permite să regăsească nivelul normal de conştientă şi capacitatea de
a visa, simbolizată de plajă.
10. Căpitanul a simţit cum îi revine puterea. I se oferea o nouă viaţă. Au mers mult timp pînă au ajuns
la o pădure frumoasă. Căpitanul a hotărît să taie nişte copaci pentru a construi o casă şi vapoare. El a
tăiat mulţi arbori. Aceasta era noua lui muncă. Mormane de copaci se strîngeau în faţa lui.
Familia este din nou prezentă. Pădurea simbolizează, în general, sprijinul. A tăia nişte copaci, „a subţia
o bucată de lemn”, înseamnă că el munceşte pentru a-şi reconstrui familia şi pentru a-i oferi un sprijin.
11. Dar micul matelot nu a putut să-l uite pe căpitan, într-o zi, pe cînd se plimba de-a lungul mării
gîndindu-se la el, a văzut în depărtare o siluetă ocupată cu tăierea lemnului. El s-a apropiat şi l-a
recunoscut pe căpitan. De bucurie, a alergat spre el şi s-a năspustit în braţele sale. Căpitanul nu şi-a
ascuns bucuria de a-l revedea pe micul mus.
Fetiţa poate, în cele din urmă, să-l regăsească pe acel tată de care este atît de ataşată. Faptul că ea nu l-
13
a putut uita înseamnă că despărţirea a fost grea pentru ea.
12. A ales în mod special un copac pentru a-i fabrica un leagăn frumos. Micul matelot îşi regăsise
veselia. Se legăna întruna, rîzînd în hohote. Cînd într-o parte, cînd în cealaltă. Acest lucru îi plăcea. Acea
legănare semăna un pic cu marea, dar pe pămînt.
Copacul, mai ales trunchiul copacului, simbolizează rezistenţa părintelui, acela pe care copilul se poate
sprijini. Tatăl poate fi, în sfîrşit, un sprijin pentru copilul său, împărţind această sarcină cu mama, idee
exprimată de această imagine a leagănului.

Această metaforă revine frecvent în ceea ce priveşte grijile împărtăşite. Copilul este cînd cu mama,
cînd cu tata. Dar asta înseamnă că metafora se manifestă în egală măsură şi la tată şi la mamă, adică
maternă, o funcţie nouă pe care trebuie să o găsească părintele singur, în cazul acesta tatăl. Fiecare trebuie
să îndeplinească, de asemenea, rolul atribuit din punct de vedere cultural celuilalt. Cu condiţia ca asta să
se întîmple într-o atmosferă liniştită, copilul se adaptează. Deschiderea şi toleranţa vor permite noii
noastre societăţi să se înalţe deasupra modelelor care o alcătuiesc în mod obişnuit. Fără iubire, copilul ar
fi în pericol.
13. Astfel, micul matelot şi căpitanul său şi-au regăsit bucuria de a trăi. În ceea ce priveşte marea, ei
au păstrat dorinţa de a construi noi vapoare.
Marea-mamă va fi întotdeauna cea care le va permite omului şi copilului să întreprindă călătoria vieţii.

Dinamica poveştii
Ambarcaţiunea căpitanului şi a micului mus este în pericol din cauză că furtuna provoacă valuri înalte.
Căpitanul nu rezistă chemării adîncurilor şi se scufundă din ce în ce mai mult pînă cînd atinge fundul
mării, atras de fascinaţia meduzelor. Micul mus îl va regăsi mai tîrziu, pe o plajă, pregătindu-se să taie
lemne, adică muncind pentru a putea să se ocupe din nou de el. Micul mus se aruncă în braţele sale pentru
a-1 îmbrăţişa, atît este de fericit că 1-a regăsit. Leagănul care va fi construit va folosi pentru a se înclina
cînd spre latura mamei, cînd spre cea a tatălui.
Chiar dacă o mamă are motive întemeiate pentru a-şi dori despărţirea de tatăl copilului ei, sentimentele
micuţului, chiar şi cînd este bebeluş, referitoare la tatăl lui pot fi diferite de ale mamei. Este important să
ne gîndim la sensibilitatea copilului cînd se pune problema despărţirii şi să păstrăm o imagine pozitivă
despre părintele care a plecat.
Faptul că un tată este incapabil să-şi asume o grijă din cauză că dependenţa îl face iresponsabil nu
înseamnă că respectivul părinte este mai puţin bun, din punct de vedere al iubirii pe care o împărtăşeşte cu
micuţul său.
Este foarte important ca părinţii, în ciuda conflictelor dintre ei, să continue să-i transmită copilului o
imagine pozitivă despre celălalt părinte.

Simbolurile importante de reţinut


Micul mus - Vapor - Căpitan - Echipaj – Furtună - Naufragiu - Frînghie - Meduze – Tentacule -
Vîltoare - Plajă - Fluorescentă - Pădure -Leagăn - Lemn - Plajă - Copac - Leagăn.

Povestea 2: Piţigoiul echilibrist


2-6 ANI

Introducere
Cadrul acestei poveşti este despărţirea părinţilor, care a devenit foarte conflictuală. Fetiţa este foarte
mică. Povestea a fost creată pentru a evalua impactul conflictului asupra copilului.

Povestea
1. A fost odată ca niciodată un mic piţigoi foarte minion şi vesel. De la o vreme încerca să-şi ţină
echilibrul pe o sîrmă întinsă între doi stîlpi. Avea această deprindere şi-i saluta pe toţi oamenii care
treceau.
2. Dar într-o zi, pe cînd urca, apoi cobora de pe stîlpi, a observat jos multe animăluţe răutăcioase
care stăteau la pîndă, aşteptînd ca el să cadă pentru a-l savura. Atenţie, micuţule piţigoi!
3. Micului piţigoi i-a fost frică. El nu văzuse niciodată răutatea. A fugit să se refugieze pe unul din
14
stîlpii săi, lipindu-se de vîrful lui, încrezător şi strîmbîndu-se la animalele răutăcioase.
4. Apoi, curajos, nevrînd să se lase bătut, a coborît de pe stîlp, ca alpiniştii, şi, odată ajuns pe pămînt,
a sărit cu cele două picioare într-o băltoacă mare pentru a stropi pe toată lumea. Buf! Bravo!
5. Animalele răutăcioase au fugit toate, în afară de un motan umflat, enorm, drăguţ şi tandru, care îl
privea liniştit pe piţigoi. Ei au devenit prieteni şi motanul cel umflat şi cenuşiu avea să-l protejeze.
6. Piţigoiul şi-a luat catrafusele şi amîndoi au părăsit locul, pasărea călare pe spatele rotund al
motanului cel umflat şi cenuşiu.
7. Pe drum, ei au găsit un loc frumos unde au construit o colibă. Motanul cel umflat şi cenuşiu făcea
de mîncare, iar micul piţigoi supraveghea uşa cu arcul său: nu se pune problema ca de acum înainte să
mai poată cineva să-i deranjeze în noua lor casă bine clădită.

Explicaţie
Oricine ştie că impactul unui divorţ asupra copiilor nu este niciodată unul fericit. Despărţirea a doi
protectori importanţi, a căror uniune reprezenta cadrul unde se putea dezvolta copilul, este, trebuie să o
spunem, dramatică. Este într-adevăr dramatică pentru părinţi, care trebuie să ţină doliu după o iluzie, şi
pentru copilul a cărui bulă protectoare explodează. Este de altfel momentul tuturor pericolelor. Totuşi, nu
este mai bine pentru el o despărţire a părinţilor decît un climat care a devenit atît de tensionat încît nu mai
poate dispune de energia sa? Şi nu ar fi chibzuit din parte cuplului să folosească mediatori, consilieri
conjugali pentru a potoli şi a controla conflictul înaintea unei despărţiri? Din păcate prea puţin utilizate,
aceste metode ar permite evitarea dramei, aceasta fiind noua panoplie de instrumente folosită de către
unul dintre membrii cuplului, care se simte nesigur, obligîndu-l pe celălalt să se apere şi mai mult şi
implicînd în conflictul dintre ei justiţia şi tot echipamentul său de aberaţii (mărturii, manipulări).
1. A fost odată ca niciodată un micpiţigoi foarte minion şi vesel. De la o vreme încerca să-şi ţină
echilibrul pe o sîrmă întinsă între doi stîlpi. Avea această deprindere şi-i saluta pe toţi oamenii care
treceau.
Copilul reuşeşte să rămînă vesel şi prietenos cînd este centrul de interes al cuplului, dar este o situaţie
de echilibru instabil.
2. Dar într-o zi, pe cînd urca, apoi cobora de pe stîlpi, a observat jos multe animăluţe răutăcioase
care stăteau la pîndă, aşteptînd ca el să cadă pentru a-l savura. Atenţie, micuţule piţigoi!
Animalele răutăcioasă reprezintă instinctele rele. Sînt toate acele probleme pe care şi le pot face între
ei cei doi parteneri (mărturii împotriva partenerului pentru a susţine un dosar penal, minciuni etc). Copilul
este în pericol în integritatea sa.
3. Micului piţigoi i-a fost frică. El nu văzuse niciodată răutatea. A fugit să se refugieze pe unul din
stîlpii săi, lipindu-se de vîrful lui, încrezător şi strîmbîndu-se la animalele răutăcioase.
Stîlpul simbolizează unul din părinţi. Primul reflex este acela de a se lipi de acest părinte, căci
universul exterior a devenit periculos.
4. Apoi, curajos, nevrînd să se lase bătut, a coborît de pe stîlp, ca alpiniştii, şi, odată ajuns pe pămînt,
a sărit cu cele două picioare într-o băltoacă mare pentru a stropi pe toată lumea. Buf! Bravo!
A coborî de pe stîlp - sprijinul - în rapel înseamnă că micuţul se îndepărtează de acest părinte pentru a
se duce să-l vadă pe celălalt din cînd în cînd, în funcţie de bunăvoinţa celui dintîi. Totuşi, copilul îşi
manifestă trăirile prin agresivitate, sărind în această băltoacă ce „stropeşte” pe toată lumea (instinctele
rele conduc la exprimarea lor în momentul unor asemenea conflicte).
5. Animalele răutăcioase au fugit toate, în afară de un motan umflat, enorm, drăguţ şi tandru, care îl
privea liniştit pe piţigoi. Ei au devenit prieteni şi motanul cel umflat şi cenuşiu avea să-l protejeze.
Motanul cel umflat şi cenuşiu îl simbolizează, în această poveste” pe tatăl care nu se pretează jocului
pervers al mărturiilor. El aşteaptă răbdător ca totul să se liniştească. Am fi putut să dăm la fel de bine şi
peste situaţia inversă.
6. Piţigoiul şi-a luat catrafusele şi amîndoi au părăsit locul, pasărea călare pe spatele rotund al
motanului cel umflat şi cenuşiu.
Justiţia decide că odrasla îi poate fi încredinţată tatălui. Catrafusele înseamnă că micuţul îşi poate lua
lucrurile pentru a dormi la celălalt părinte.
7. Pe drum, ei au găsit un loc frumos unde au construit o colibă. Motanul cel umflat şi cenuşiu făcea
de mîncare, iar micul piţigoi supraveghea uşa cu arcul său: nu se pune problema ca de acum înainte să
mai poată cineva să-i deranjeze în noua lor casă bine clădită.
15
Coliba, prin aspectul ei rustic, simbolizează elementele de bază, fundamentale, din căminul familial,
înseamnă a fi la adăpost, aspectele afective şi biologice depăşindu-le pe cele materiale. Micul piţigoi îşi
va dezvolta polaritatea „masculină”: el întinde un arc pentru a-şi apăra căminul, căci motanul cel umflat şi
cenuşiu este mai degrabă calm decît agresiv.

Dinamica poveştii
Ce să faci cînd eşti tras într-o parte de tata şi în cealaltă de mama, de cei pe care îi iubeşti şi care se
detestă unul pe altul? Trebuie să încerci să-ţi menţii echilibrul între cele două puncte de sprijin, pentru o
vreme, căci jos, răpitoarele, cei care vor să profite de conflict, stau la pîndă. Plin de energie, micul piţigoi
face rapel de-a lungul unui stîlp, îi stropeşte în trecere pe răutăcioşi şi pleacă liniştit împreună cu motanul
cel umflat şi îngăduitor care nu vrea răul nimănui. Şi se fereşte de cei care vor să-i facă necazuri, este cu
ochii în patru.
Prea numeroase sînt cazurile în care, în situaţia unui divorţ, părinţii folosesc în mod pervers legea
pentru a se răzbuna. O despărţire ar trebui să se poată încheia la fel de frumos cum începe o căsnicie! Cel
mai important este binele copilului. Însă a te folosi de avocaţi pentru a-ţi pedepsi partenerul, chit că cel
care plăteşte oalele sparte este copilul, reprezintă o catastrofă, ceea ce vedem adesea.

Simbolurile importante de reţinut


Piţigoi - Stîlp - Animăluţe - Băltoacă de apă -Motan îngăduitor - Catrafuse - Colibă - Arc şi săgeţi.

LIMITELE

Florent şi toba
5-7 ANI

Introducere
Această poveste îi priveşte pe copiii al căror părinte îşi asumă singur, în mare parte, educaţia de zi cu
zi a copilului. Distanţa este, aşadar, greu să se impună, căci părintele riscă să devină şi tovarăşul copilului,
iar autoritatea sa îşi pierde din putere.
Povestea este inspirată dintr-o situaţie în care tatăl, aflat în şomaj, trebuia să se ocupe de fiul său în
timp ce mama merge la serviciu. Tatăl, deşi adept al unei culturi în care femeia stă acasă şi bărbatul se
duce la serviciu, trebuie să-şi asume în parte sarcinile obişnuite care i se cuvin mamei. Frecvent, atunci
cînd situaţia se prezintă ca fiind neconvenţională, rezultatele sînt pozitive. Copilul a avut un tată foarte
prezent pentru a se ocupa de el.

Povestea
1. A fost odată ca niciodată un băieţel care voia să cînte la tobă, dar mama lui nici nu voia să audă.
Ea pusese toba în fundul unui dulap negru care-i inspira teamă lui Florent.
2. El era foarte nefericit. într-o zi, nemairezistînd, a încercat să pună mîna pe tobă, dar o mişcare
neîndemînatică a făcut să cadă o mătură. Asta a produs un zgomot ciudat, apoi el a auzit: „Mersi!”. A
privit în jurul lui şi a auzit, de data asta mai clar: „Mersi, pune-mă la locul meu, dar nu lîngă mopul ăsta.
O să te ajut dacă faci asta pentru mine...”„Dar grăbeşte-te!"„Da, eu sînt cea care vorbeşte, mătura, da. N-
ai văzut niciodată o mătură care vorbeşte? Ei bine, uite, vezi acum una!” Florent s-a uitat la mătură,
absolut uluit. „Mă cheamă Avilor. Cu cine am onoarea?”
Florent a fost cît pe-aci să-i întindă mîna, dar şi-a retras-o, amintindu-şi că o mătură nu are nici braţe,
nici mîini, şi a răspuns: „Florent. Mă numesc Florent”.
— Ce cauţi în dulapul ăsta?

16
— Aş vrea toba mea, dar mama nu mă lasă!
— Bine, o să încercăm să te ajutăm. Mătură camera!
Florent, surprins, a apucat mătura şi a început să imite mişcările pe care le făcea mama sa. Era bucuros
că are un nou tovarăş. Şi-a dat toată silinţa.
Curios, el a întrebat-o pe Avilor:
— Cealaltă mătură din dulap face aceleaşi lucruri ca tine?
— Imbecila aia? I-ai văzut capul?
Florent s-a abţinut să-i spună că el nu vedea nicio diferenţă între ele două. Avilor l-a întrebat de ce i-a
pus această întrebare.
— Vreau să o tai în bucăţi pentru că am o idee.
— Poţi să tai urîţenia aia, îţi dau voie.
Puţin mai tîrziu, Florent lipise destul de multe rondele pe Avilor, care se răsucea ca să privească toate
acele felii pe coada ei.
— Uau! E bine pentru că o faci tu!
— Mi-ai dat acordul tău. O să fii Ferrari a măturilor.
— Fiecare cu gusturile lui...
— Acum, dacă apăs, tu demarezi!
— De parcă aş avea nevoie de tine pentru asta. Bine, cooperez pentru că ţi-am promis, încearcă!
Florent a apăsat pe prima rondelă şi el şi mătura au ajuns într-o zecime de secundă la celălalt capăt al
camerei.
— Recunosc că mi-ai îmbunătăţit performanţele. Mai încearcă şi cu alta.
Florent s-a supus şi s-au rotit în aşa fel încît obiectele pe care el le avea în buzunare s-au răspîndit prin
întreaga cameră. Pînă şi Avilor se simţea ameţită.
— OK, ne perfecţionăm. Încearcă să apeşi şi pe a treia rondelă.
Spre marea lor surprindere, Avilor a început să măture camera foarte repede. S-a scuturat chiar şi de
praf pe treaptă, foarte mirată de acest reflex. Florent a sfătuit-o să păstreze secretul.
— O să-i spui mamei tale că se poate lipsi de a mă mai atinge? Îmi place foarte mult să dansez în
mîinile ei!
Ei au stabilit o înţelegere, fiind amîndoi avantajaţi de faptul că nimeni nu ştie că menajul se poate face
singur.
Florent a învîrtit o altă rondelă: Avilor a dispărut. Odată depăşit momentul de uimire, Florent a
chemat-o.
— Ei bine, sînt aici, în faţa ta. De ce m-ai chemat?
— Nu te mai văd, eşti invizibilă!
— Eu nu am prevăzut asta. Dar asta îmi dă idei. O să ne amuzăm copios! Dar trebuie să aflăm cum să
redevin vizibilă...
Florent a avut o idee. S-a dus să caute puţin praf sub pat şi l-a împrăştiat pe jos. Din instinct, Avilor a
apărut şi a început să măture.
— Bună mişcare, Florent! Nu m-am putut abţine să nu mătur!
— Va trebui să avem mereu asupra noastră un săculeţ cu praf. Avînd în vedere că mama nu îşi
schimbă obiceiurile, este la fel ca mine, ea nu prea mătură prin colţurile camerei...
Au încercat toate rondelele de pe Avilor şi s-au amuzat copios. Dar Florent se gîndea la colegii lui.
— Oare şi colegii mei pot să aibă o astfel de mătură?
Avilor s-a simţit jignită.
— A! Tu crezi că mai sînt şi alte mături ca mine?
Văzînd dezamăgirea de pe chipul lui Florent, Avilor a cedat:
— OK! Mai adaugă o rondelă din cretina aia de mătură pe coada mea, aici, sus.
Florent s-a supus.
— Învîrte-o, acum!
Imediat ce Florent a atins rondela, o altă mătură geamănă a apărut lîngă Avilor, apoi încă una şi încă
una.
— Uite, am rezolvat problema. Aceste mături îţi stau la dispoziţie pentru prietenii tăi, dar cu o
condiţie: de îndată ce jocul se termină, hop! În grajd! În garaj, vreau să zic. Şi garajul sînt eu. Priveşte.
Avilor a învîrtit ea însăşi rondela şi măturile au dispărut, înghiţite de ea.
17
— Ai înţeles bine? Eu păstrez puterea, dar tu o poţi avea din cînd în cînd, cu condiţia să rămîi
disciplinat. Trebuie să păstrezi secretul nostru şi să mă pui la loc imediat ce mama ta este aici. De altfel,
aud zgomote. Repede, în dulap!
Florent a închis repede uşa după ce a instalat-o confortabil pe Avilor în dulap.
3. El era chiar bucuros că avea un prieten. Mama lui s-a uitat ciudat la el.
— Ai un aer ştrengar, Florent. Sper că n-ai făcut năzdrăvănii, da?
— Nu, mamă. Ironic, a adăugat: Aş fi foarte fericit să am toba mea, dar tu nu vrei.
— Nici nu se pujie problema să ne spargi urechile! Găseşte-ţi un joc mai puţin gălăgios!
În acel moment, în dulap s-a auzit un mic zgomot, ca o mătură care loveşte într-o uşă. Dar numai
Florent l-a auzit.
4. Florent a ştiut să-şi respecte cuvîntul dat. Şi-a invitat, aşadar, colegii şi i-a dat fiecăruia cîte o clonă
a lui Avilor. Era foarte mîndră că ştia ce înseamnă cuvîntul „clonă”. Avilor îi explicase că era „puţin mai
rău decît un frate geamăn”. O călărea pe Avilor, care nu înceta să facă pe pretenţioasa. Se amuzau ca
nebunii acasă.
Mai adăugase o rondelă pe Avilor: funcţiona ca un radio acum.
Într-o zi, a transmis o emisiune care vorbea despre stele, despre planete şi despre toate misterele
universului. S-au hotărît să dea o tură prin cer.
5. Într-o duminică însorită, pe cînd părinţii se uitau la Cupa Mondială de fotbal, au decis să se înalţe
spre cer. Se lăsa noaptea, totul era pus bine la punct. Noapte se anunţa minunată.
Într-o armonie perfectă, demnă de o escadrilă de avioane de vînătoare, mica trupă a luat calea cerului,
cu Avilor în frunte.
Apoi ei s-au despărţit, pentru a cerceta fiecare cîte o părticică de cer.
Florent s-a dus direct spre Soare.
Mai întîi, a fost orbit şi intimidat de el. Soarele este cel care permite viaţa pe pămînt.
6. Dar Florent şi-a dat seama că Soarele suferă, pentru că una dintre razele sale era răsucită. Se străduia
să ascundă asta, dar lui Florent nu-i scăpa nimic. În consecinţă, s-a apropiat de astru şi i-a propus să-l
ajute ca să-şi regăsească axa. I-a cerut o clonă lui Avilor şi a legat-o de-a lungul razei pentru ca aceasta
să-şi regăsească duritatea. „E suficient ca o rază să nu fie dreaptă şi lumea se prăbuşeşte”, a mormăit
Avilor, care participa la manevră, „el este cel care menţine coeziunea sistemului nostru solar, nu trebuie
să uităm asta”.
— Ce este coeziunea? a întrebat Florent strîngînd bine legăturile.
— Coeziunea este ca... este ca iubirea, face bine. OK! Florent, ai fost sensibil la suferinţa.lui, dar fii
atent totuşi că este vorba despre Soare, stăpînul sistemului nostru solar, nu uita asta, între noi fie zis, el ar
trebui să ştie să-şi regleze singur problemele. Promite-mi că nu te vei apropia din nou de el.
Florent învăţase bine lecţia, dar ceva îl atrăgea. Nu ştia prea bine ce anume. Ca şi cum... ca şi cum rana
Soarelui i-ar fi dezvăluit un secret. Şi a minţit-o pentru prima dată pe Avilor promiţîndu-i că nu va mai
reveni în apropierea Soarelui.
7. Într-o seară, după ce a sustras o clonă, a luat singur calea stelelor. Voia să vadă faţa ascunsă a
Soarelui.
Dar pe drumul său a întîlnit-o pe Matode cea grasă, menajera cerului, care ştergea praful de pe
cioburile de stele ale nopţii cu mătura ei. Ea i-a spus să nu se îndepărteze prea mult, să-l lase pe Soare să
doarmă în cealaltă parte a Pămîntului. Florent nu avea de ce să vadă ceva ce nu-l privea.
— Dar eu l-am ajutat pe Soare cînd raza lui era răsucită! a protestat Florent.
— Asta nu-ţi dă dreptul să fii indiscret. Fiecare are secretele lui, şi Soarele la fel, şi trebuie să-l
respectăm, el este şeful. Vezi bine că se află în spatele Pămîntului, că este bine ascuns. Este momentul lui
de intimitate. A! Nu m-am prezentat, mă numesc Matode, fac curăţenie pe cer: este la fel ca pe pămînt.
Dar tu, tu eşti Florent, nu-i aşa?
— Da. Si am o prietenă...
— Avilor, ştiu.
— Ea mi-a dat voie să...
— Asta m-ar surprinde! Avilor ştie ce face.
— Am creat o clonă fără ca ea să-şi dea seama, e adevărat, a recunoscut Florent. Aş vrea astfel să mă
duc să-l văd pe Soare!
— M-aş mira să aprecieze ceea ce ai făcut. Ea avea încredere în tine.
18
— Eu aş vrea...
— Trebuie să ştii să accepţi limitele care ţi se impun, chiar dacă asta te înfurie.
În acel moment, mătura pe care o ţinea Matode a început să se zgîlţîie în toate direcţiile. Matode o
ţinea ferm şi discret. Florent nu vedea nimic.
— Dar trebuie să-l ajutăm pe Soare!
— Este nevoie ca el să ştie că are nişte responsabilităţi. Nu-i revine unui băieţel datoria de a-l îngriji.
Acum întoarce-te şi du-te la culcare.
8. Florent a traversat cerul la întoarcere şi s-a culcat la căldurică în patul său. A doua zi avea să o vadă
pe Avilor înainte de a pleca la şcoală. El i-a povestit tot.
— Pentru a te revanşa, trebuie să mături prin casă. Si cu o mătură adevărată. Vezi?
Florent, care credea că greşeala mărturisită e pe jumătate iertată, totuşi nu a protestat. Seara, cînd s-a
întors de la şcoală, a măturat casa. Atunci s-a întors mama lui de la serviciu. Ea a fost atît de impresionată
de ajutorul fiului încît, pentru a-l recompensa, a dat jos toba din dulap.
Florent, în al nouălea cer, a luat toba şi pe Avilor şi au recuperat timpul pierdut. A fost un adevărat
concert.
Cînd mama şi tatăl lui nu se uitau la ei, el şi Avilor făceau o mică piruetă în tavan sau răspîndeau clone
pretutindeni. Ei nu au ştiut niciodată de ce existau atît de multe mături în casă în anumite zile.
Şi astfel, un băieţel pe nume Florent a putut să se facă auzit în toată casa şi, mai ales, de către părinţii
lui.

Explicaţie
Vom alege pasajele cele mai semnificative, căci această poveste, care se adresează copiilor mai
măricei, este foarte lungă.
1. A fost odată ca niciodată un băieţel care voia să cînte la tobă, dar mama lui nici nu voia să audă.
Ea pusese toba în fundul unui dulap negru care-i inspira teamă lui Florent.
În mod tradiţional, toba cheamă la adunare. Florent vrea să-i adune pe părinţii săi în jurul a ceea ce are
să le spună: „încetaţi să vă mai certaţi”, dar mama lui nici nu vrea să audă. Dulapul este locul unde punem
lucrurile pe care nu vrem să le vedem.
2. El era foarte nefericit. Într-o zi, nemairezistînd, a încercat să pună mîna pe tobă, dar o mişcare
neîndemînatică a făcut să cadă o mătură. Asta a produs un zgomot ciudat, apoi el a auzit: „Mersi!”. A
privit în jurul lui şi a auzit, de data asta mai clar: „Mersi, pune-mă la locul meu, dar nu lîngă mopul
ăsta. O să te ajut dacă faci asta pentru mine...” „Dar grăbeşte-te!” „Da, eu sînt cea care vorbeşte,
mătura, da. N-ai văzut niciodată o mătură care vorbeşte? Ei bine, uite, vezi acum una!” Florent s-a uitat
la mătură, absolut uluit. „Mă cheamă Avilor. Cu cine am onoarea?”
Florent face cunoştinţă cu Avilor, mătura, pusă şi ea tot în dulap. A sta degeaba este ca şi cum te-ai
simţi exilat în dulap. Una şi aceeaşi metaforă, ca în vis, are două sensuri în acelaşi timp: mătura este cea
care îndeplineşte sarcinile casnice şi există, de asemenea, expresia: „Hai, la mătură!” care înseamnă
„Pune mîna şi munceşte!”. Dar Avilor nu se lasă pusă la socoteală, faptul că stă în dulap nu o face să-şi
piardă demnitatea.
— OK, ne perfecţionăm. Încearcă să apeşi şi pe a treia rondelă.
Spre marea lor surprindere, Avilor a început să măture camera foarte repede. S-a scuturat chiar şi de
praf pe treaptă, foarte mirată de acest reflex. Florent a sfătuit-o să păstreze secretul.
- O să-i spui mamei tale că se poate lipsi de a mă mai atinge? Îmi place foarte mult să dansez în
mîinile ei!
Ei au stabilit o înţelegere, fiind amîndoi avantajaţi de faptul că nimeni nu ştie că menajul se poate face
singur.
Lui Avilor nu-i place să stea în dulap, dar nu-şi pierde nici demnitatea, nici contactul cu oamenii, nici
dragostea pentru stăpîna sa, în mîinile căreia adoră „să danseze”. Această imagine evocă raportul intim
dintre părinţi, care-l intrigă atît de mult pe băieţel. Ceea ce nu se spune este: „Nu din cauză că sînt în
şomaj îmi este atinsă virilitatea”. Totuşi, Florent este martor că Avilor nu controlează totul: este depăşită,
fără voia ei, de un reflex (ea mătură fără voia sa). Şi Florent este sensibil în faţa acestei dovezi de
vulnerabilitate care îi scapă lui Avilor.
- Ai înţeles bine? Eu păstrez puterea, dar tu o poţi avea din cînd în cînd, cu condiţia să rămîi
disciplinat. Trebuie să păstrezi secretul nostru şi să mă pui la loc imediat ce mama ta este aici. De altfel,
19
aud zgomote. Repede, în dulap!
Mătura-tată restabileşte ordinea firească: el este cel care deţine autoritatea şi îi va arăta copilului
puterea sa, cu condiţia ca acesta din urmă să rămînă demn.
3. El era chiar bucuros că avea un prieten. Mama lui s-a uitat ciudat la el.
- Ai un aer ştrengar, Florent. Sper că n-ai făcut năzdrăvănii, da?
- Nu, mamă. Ironic, a adăugat: Aş fi foarte fericit să am toba mea, dar tu nu vrei.
- Nici nu se pune problema să ne spargi urechile! Găseşte-ţi un joc mai puţin gălăgios!
În acel moment, în dulap s-a auzit un mic zgomot, ca o mătură care loveşte într-o uşă. Dar numai
Florent l-a auzit.
Între băiat şi tatăl său se naşte o complicitate ca între bărbaţi.
4. Florent s-a dus direct spre Soare. Mai întîi, a fost orbit şi intimidat de el. Soarele este cel care
permite viaţa pe pămînt. Dar Florent şi-a dat seama că Soarele suferă, pentru că una dintre razele sale
era răsucită. Se străduia să ascundă asta, dar lui Florent nu-i scăpa nimic. În consecinţă, s-a apropiat de
astru şi i-a propus să-l ajute ca să-şi regăsească axa. I-a cerut o clonă lui Avilor şi a legat-o de-a lungul
razei pentru ca aceasta sî-şi regăsească duritatea. „E suficient ca o rază să nu fie dreaptă şi lumea se
prăbuşeşte”, a mormăit Avilor, care participa la manevră, „el este cel care menţine coeziunea sistemului
nostru solar, nu trebuie să uităm asta”.
Soarele simbolizează principiul masculin, iar raza - strălucirea sa. Băiatul este sensibil la faptul că, în
sinea lui, tatăl său ar fi atins în strălucirea sa masculină şi vrea să-l ajute. Aşa cum fac toţi copiii, căci ei
resimt suferinţele părinţilor şi vor să-i vindece, cu riscul de a lua asupra lor povara unui simptom.
5. — Coeziunea este ca... este ca iubirea, face bine. OK! Florent, ai fost sensibil la suferinţa lui, dar
fii atent totuşi că este vorba despre Soare, stăpînul sistemului nostru solar, nu uita asta, între noi fie zis,
el ar trebui să ştie să-şi regleze singur problemele. Permite-mi că nu te vei apropia din nou de el.
Avilor îşi continuă, de asemenea, învăţăturile, ea îi explică ceea ce înseamnă coeziunea într-un mod
foarte simplu. În acelaşi timp, îi impune o altă limită, pe care să o înţeleagă astfel: „Atenţie, eu sînt tatăl
tău, iar taţii nu le cer fiilor lor să le rezolve problemele, un bărbat trebuie să fie un bărbat”.
6. Într-o seară, după ce a sustras o clonă, a luat singur calea stelelor. Voia să vadă faţa ascunsă a
Soarelui. Dar pe drumul său a întîlnit-o pe Matode cea grasă, menajera cerului, care ştergea praful de
pe cioburile de stele ale nopţii cu mătura ei. Ea i-a spus să nu se îndepărteze prea mult, să-l lase pe
Soare să doarmă în cealaltă parte a Pămîntului. Florent nu avea de ce să vadă ceva ce nu-l privea.
— Dar eu l-am ajutat pe Soare cînd raza lui era răsucită! a protestat Florent.
— Asta nu-ţi dă dreptul să fii indiscret. Fiecare are secretele lui, şi Soarele la fel, şi trebuie să-l
respectăm, el este şeful. Vezi bine că se află în spatele Pămîntului, că este bine ascuns. Este momentul lui
de intimitate. A! Nu m-am prezentat, mă numesc Matode, fac curăţenie pe cer: este la fel ca pe pămînt.
Dar tu, tu eşti Florent, nu-i aşa?
— Da. Şi am o prietenă...
— Avilor, ştiu.
— Ea mi-a dat voie să...
— Asta m-ar surprinde! Avilor ştie ce face.
— Am creat o clonă fără ca ea să-şi dea seama, e adevărat, a recunoscut Florent. Aş vrea astfel să
mă duc să-l văd pe Soare!
— M-aş mira să aprecieze ceea ce ai făcut. Ea avea încredere în tine.
— Eu aş vrea...
— Trebuie să ştii să accepţi limitele care ţi se impun, chiar dacă asta te înfurie.
În acel moment, mătura pe care o ţinea Matode a început să se zgîlţîie în toate direcţiile. Matode o
ţinea ferm şi discret. Florent nu vedea nimic.
- Dar trebuie să-l ajutăm pe Soare!
- Este nevoie ca el să ştie că are nişte responsabilităţi. Nu-i revine unui băieţel datoria de a-l
îngriji. Acum întoarce-te şi du-te la culcare.
Florent ştie să mintă pentru a cerceta cît mai mult ceea ce-l interesează: „Ce fac tata şi mama împreună
seara în patul lor?” Şmecher, el profită de o informaţie dobîndită pentru a rîvni la o alta. Matode,
reprezentare a matroanei, ajutor psihologic din exterior pentru familie, veghează şi redă regulile tuturor
oamenilor. Ea insistă asupra scenei primitive (actul sexual dintre părinţi, din punctul de vedere al
copilului, care a fost o consecinţă a acestuia - prin urmare, asupra punctului culminant), o pune în lumină
20
şi îl face să înţeleagă că asta le aparţine părinţilor şi, în realitate, nu-l priveşte pe copil. Asta înseamnă, de
asemenea, că tatăl, ca un bărbat ce este, va şti să se descurce chiar dacă, aşa cum i se întîmplă oricărei
fiinţe umane, el a suferit. Matode „face curăţenie pe cer”, adică rolul ei de psihoterapeut necesită ca ea să-
l ajute pe fiecare om în parte să-şi clarifice comportamentul.
Ea îl aduce cu picioarele pe pămînt trimiţîndu-l la el acasă.
7. Florent a traversat cerul la întoarcere şi s-a băgat la căldurică în patul său. A doua zi avea să o
vadă pe Avilor înainte de a pleca la şcoală. El i-a povestit tot.
— Pentru a te revanşa, trebuie să mături prin casă. Şi cu o mătură adevărată. Vezi?
Florent, care credea că greşeala mărturisită e pe jumătate iertată, totuşi nu a protestat. Seara, cînd s-
a întors de la şcoală, a măturat casa.
Adevărul şi întoarcerea la realitatea împărtăşită cu membrii familiei sînt necesare şi structurale. Fiecare
îşi aduce contribuţia ca să se păstreze coeziunea familială; a mătura nu este ceva degradant, este o sarcină
pe care o poate îndeplini un bărbat sau un copil la fel de bine ca o femeie... ceea ce nu te împiedică să
visezi, iar Florent şi Avilor nu duc lipsă de aşa ceva.

Dinamica poveştii
Această poveste, alcătuită din scene ludice, este, de fapt, structurată în jurul relaţiei tată-fiu, atunci cînd
mama se duce la serviciu. Ce loc poate să ocupe acest tată aflat în şomaj pentru a rămîne un tată, fără să
se folosească de autoritatea lui? Căci, ştim cu toţii foarte bine asta, părintele care interacţionează cel mai
mult cu copilul este cel care trebuie să-şi dubleze efortul de a-şi păstra autpritatea. Trebuie să aibă grijă de
copil, să-l educe, să-i fie tovarăş de joacă fără a-i fi partener, căci el este partenerul mamei. Şi trebuie să-
şi păstreze demnitatea în faţa unei soţii care nu i-a recunoscut-o. Fiindu-i imposibil să rămînă indiferent în
faţa acestui haos, micul Florent ştie bine că vrea să-l ajute pe tatăl său să-şi regăsească strălucirea.

Limitele impuse de educatori sînt structurale, dacă nu sînt zadarnice. Copilul este, prin firea lui, curios.
întrebările sale fundamentale sînt: „De unde provin?” şi „De ce mă aflu pe pămînt?”. El nu va înceta să
încerce să găsească răspunsuri la aceste întrebări. Aşadar, ceea ce este cel mai misterios şi cel mai
atrăgător pentru el este ceea ce se întîmplă între cei doi părinţi ai săi cînd aceştia sînt împreună, singuri, şi
are în minte această întrebare: „Ce îl face pe tata să se bucure, ce o face pe mama să se bucure?”.
Este important ca acest domeniu al sexualităţii dintre părinţi să rămînă o problemă de oameni mari.
Judecînd după mărturisirile pacienţilor mei deveniţi adulţi, nu a rezultat nimic bun din spectacolele
amoroase la care ei au avut prilejul să asiste, fie din perversitate, fie din neglijenţă, sau din imaginile
pornografice pe care le-a surprins. Copiii sînt atunci privaţi de propria lor elaborare imaginară.
Cum să găsim exact calea de mijloc pentru a sugera că sexualitatea oferă plăcere, lăsîndu-i copilului
propria imaginaţie? Chestiune de tact. Există lumea copiilor şi lumea adulţilor; în schimb, copiilor le
place să-şi vadă părinţii sărutîndu-se, ceea ce sugerează că relaţia dintre ei este plină de tandreţe.

Simboluri importante de reţinut


Dulap - Mătură - Casă - Tobă - Spaţiu sideral -Soare - Rază - Matroană.

21
ADOPŢIA

Povestea 1: Călătoria lui Louis Clisse


4-7 ANI

Introducere
Această primă poveste se adresează copiilor adoptaţi. Ea evocă trauma iniţială pe care o reprezintă
abandonul părinţilor şi excluderea din familie. Evidenţiază etapele de străbătut pentru a se adapta în noua
familie.
Este bine să afirmăm în preajma copilului că părinţii lui adoptivi l-au ales, chiar dacă el ştie în adîncul
sufletului său că înainte a existat un abandon. Sarcina vieţii sale va fi aceea de a cicatriza această negare
iniţială. Prima ruptură este pentru totdeauna întipărită în psihicul copilului, dar o familie iubitoare permite
formarea unei personalităţi creative şi adaptarea la diverse condiţii de viaţă.
Această primă poveste a fost inspirată de un băieţel de 7 ani adoptat peste hotare la vîrsta de 2 ani, o
adopţie relativ tîrzie. Copilului îi este greu să se adapteze la şcoală. El este hipersensibil şi ascunde în
spatele comportamentului său distrat un protest împotriva a ceea ce i se cere. Mesajul oferit părinţilor este
acela al răbdării şi al toleranţei.

Povestea
1. A fost odată ca niciodată un băieţel pe nume Louis Glisse. El trebuia să fugă din ţara sa, unde era
război, şi să pornească pe drumul noii sale vieţi. Lui Louis Glisse îi plăcea foarte mult să facă lumea să
rîdă.
2. Dar pe drum a ajuns în faţa unei mari prăpăstii, iar noua lui ţară era de cealaltă parte.
3. Ce a făcut Louis Glisse? El a cugetat şi, inteligent, a decis să pună o scîndură de-a curmezişul
prăpastiei. Şi a traversat-o curajos.
4. Odată ajuns de cealaltă parte, şi-a scuturat praful de pe haine şi a privit cu atenţie peisajul. Totul era
foarte verde, de un verde-deschis şi frumos. El privea totul în jurul lui pentru a descoperi bine această
nouă ţară.
5. Louis Glisse credea că acel loc era perfect pentru el. S-a rostogolit pe iarbă, s-a tolănit pe burtă în
această prerie care mirosea frumos şi care îi făcea bine.
6. Louis Glisse trebuia să-şi continue călătoria. Şi-a reluat drumul, dar un lac mare îi bara calea.
Trebuia să ajungă în cealaltă parte, pe malul celălalt. A găsit o barcă pe care el însuşi a împins-o pe apă şi
în care s-a suit curajos.
7. Pe celălalt mal erau sate. Existau acolo case, magazine, multă lume şi totul arăta foarte bine. El era
atît de bucuros încît s-a grăbit să se ducă în toate direcţiile. El voia să facă totul foarte repede, îmbrăţişa
oamenii, dar îi şi împingea. Totul era nou pentru el.
8. Atunci i s-a explicat cum trebuie să se comporte în această ţară nouă, i s-au arătat care sînt noile
maniere, cum trebuia să-şi ocupe timpul pentru a munci, cum trebuia să aibă răbdare şi să fie atent. Şi
Louis Glisse a devenit foarte puternic şi a muncit foarte bine, chiar dacă, uneori, continua să facă pe
clovnul, căci el voia să fie iubit.

Explicaţie
1. A fost odată ca niciodată un băieţel pe nume Louis Glisse. El trebuia să fugă din ţara sa, unde era
război, şi să pornească pe drumul noii sale vieţi. Lui Louis Glisse îi plăcea foarte mult să facă lumea să
rîdă.

22
La începutul vieţii copilului adoptat, a existat o „explozie” în sînul familiei din cauza unui „război”,
pămîntul copilului, soclul său, a fost devastat. El nu a putut fi integrat în neamul familial din care provine
din diverse motive, cel mai adesea legate de sărăcie. Familia a explodat. Acest copil deţine deja propriul
mecanism de apărare şi de adaptare, care este acela de a face pe clovnul.
2. Dar pe drum a ajuns în faţa unei mari prăpăstii, iar noua lui ţară era de cealaltă parte.
Această falie, în pămînt, simbolizează o ruptură profundă, aceea de a părăsi orfelinatul unde copilul a
învăţat un limbaj, pentru a se duce într-o familie care vorbeşte un altul pe care el nu l-a înţeles niciodată.
De asemenea, el trebuie să-i părăsească pe oamenii de la orfelinat care s-au ocupat de el, precum şi
compania altor copii. Pămîntul este simbolul puternic şi universal al apartenenţei noastre la viaţă, el este
Gaia, mama tuturor fiinţelor.
3. Ce a făcut Louis Glisse? El a cugetat şi, inteligent, a decis să pună o scîndură de-a curmezişul
prăpastiei. Şi a traversat-o curajos.
Regăsim simbolistica lemnului, aici sub aspectul lui de „scîndură de salvare”. Copilul are voinţa de a
merge înainte, el este descurcăreţ. Noua familie este o scîndură de salvare pentru el, chiar dacă pentru asta
este nevoie să traverseze o prăpastie.
4. Odată ajuns de cealaltă parte, şi-a scuturat praful de pe haine şi a privit cu atenţie peisajul. Totul
era foarte verde, de un verde-deschis şi frumos. El privea totul în jurul lui pentru a descoperi bine
această nouă ţară.
Louis Glisse tocmai a părăsit o ţară aflată în război, a traversat o prăpastie şi el priveşte această ţară
nouă unde tocmai a sosit. Acel verde este culoarea speranţei şi, în acelaşi timp, sugerează procesul de
adaptare.
5. Louis Glisse credea că acel loc era perfect pentru el. S-a rostogolit pe iarbă, s-a tolănit pe burtă în
această prerie care mirosea frumos şi care îi făcea bine.
Micuţul erou consideră că are dreptul să profite puţin de noile desfătări şi de speranţă. Cînd regăsim
această idee de a se rostogoli pe iarbă sau pe pămînt înseamnă că munca de adaptare poate să înceapă.
6. Louis Glisse trebuia să-şi continue călătoria. Şi-a reluat drumul, dar un lac mare îi bara calea.
Trebuia să ajungă în cealaltă parte, pe malul celălalt. A găsit o barcă pe care el însuşi a împins-o pe apă
şi în care s-a suit curajos.
Nu este de ajuns să adopte un nou tărîm, chiar dacă acesta este blînd, el trebuie să se adapteze din
punct de vedere cultural, să-şi schimbe viziunea asupra vieţii (chiar dacă este mic, copilul este impregnat
de cultura pe care a cunoscut-o înainte de a fi adoptat) şi să se adapteze acestei civilizaţii noi. A trece de
pe un mal pe celălalt al unui lac simbolizează o nouă formare. Barca permite traversarea şi „debarcarea”
în cealaltă parte. Acest simbol este, de asemenea, foarte prezent în anumite poveşti pentru a sublinia
contextul naşterii.
7. Pe celălalt mal erau sate. Existau acolo case, magazine, multă lume şi totul arăta foarte bine. El era
atît de bucuros încît s-a grăbit să se ducă în toate direcţiile. El voia să facă totul foarte repede, îmbrăţişa
oamenii, dar îi şi împingea. Totul era nou pentru el.
Un mal locuit simbolizează un grup social mai mare decît grupul familial. El include familia, fraţii şi
surorile, prietenii de familie, comercianţii din jurul locuinţei şi şcoala. Este o entitate în acelaşi timp
familială şi economică. Louis Glisse vine de departe, din toate punctele de vedere. Abandonul, orfelinatul
şi tot ceea ce nu cunoaştem referitor la condiţiile sarcinii îl fac pe copil să aibă întîrzieri cognitive. Pentru
el, urgent este mai întîi să stabilească bazele afective sigure care îi vor asigura rezistenţa. Pentru părinţi,
scopul este acela de a găsi echilibrul între latura „maternă” şi educaţională. Însă lui i se cer performanţe
pe care nu le poate asigura. Aşadar, el lasă impresia că este un elefant într-o prăvălie cu obiecte de
porţelan. De unde i se trage personalitatea de clovn, foarte importantă pentru el, chiar dacă aceasta îi irită
pe educatori. Alţi copii pot să reacţioneze prin sisteme de adaptare diferite.
8. Atunci i s-a explicat cum trebuie să se comporte în această ţară nouă, i s-au arătat care sînt noile
maniere, cum trebuia să-şi ocupe timpul pentru a munci, cum trebuia să aibă răbdare şi să fie atent. Şi
Louis Glisse a devenit foarte puternic şi a muncit foarte bine, chiar dacă, uneori, el continua să facă pe
clovnul, căci el voia să fie iubit.
Aici este vorba despre latura educaţională. Este nevoie ca respectivul copil să primească şi să includă
instrumentele care îi vor permite să se descurce în viaţă. Este vorba despre învăţăminte sociale şi şcolare.
însă lui Louis Glisse, din cauza trecutului său, îi este greu să se concentreze, ceea ce nu este deloc
surprinzător. Încă o dată, educatorii trebuie să fie fermi, dar răbdători şi iubitori. Şi vor fi nevoiţi să
23
respecte această personalitate de clovn specifică respectivului copil, căci ea îi permite să se integreze şi-i
oferă importanţă în grupul copiilor. Este identitatea vie pentru el.
Dinamica poveştii
Scopul micuţului erou care tocmai a supravieţuit după două adevărate cataclisme, abandonul şi
schimbul de cultură, este acela de a-şi urma drumul, datorită noilor oportunităţi care i se prezintă. El se
simte bine primit în acest nou „humus”, dar i se cere să fie la fel ca şi ceilalţi copii ai acestei culturi. Cum
să se adapteze şi să se remarce dacă nu adoptînd o personalitate de clovn?
A adopta un copil înseamnă, de asemenea, a-i adopta trecutul. Ştiind că evenimentele cele mai
importante din viaţa unui individ sînt cele petrecute în jurul vîrstei de 9 luni, noii părinţi vor trebui să fie
conştienţi de acest trecut al abandonului iniţial care este un element esenţial în ceea ce priveşte destinul
copilului. Totuşi, dragostea dăruită acestui copil, chiar dacă nu şterge primele condiţii de viaţă, va
consolida procesul de adaptare. Şi va face posibil să se spună că acest copil a avut noroc, în ciuda
evenimentelor trăite iniţial.

Simbolurile importante de reţinut


Război - Explozie - Prăpastie - Scîndură din lemn - Culoare verde - A se rostogoli (pe pămînt) - Iarbă
frumos mirositoare - Lac – Ambarcaţiune - Mal locuit - Sat.

Povestea 2: Un copac atît de mare


2-6 ANI

Introducere
Inspirată de o adopţie într-un orfelinat dintr-o ţară îndepărtată, această poveste dezvăluie problemele
constante referitoare la explozia familială, la excludere, sprijin, schimbarea culturală - care pare mult mai
pregnantă decît ne închipuim cînd adopţia este prematură, căci micuţul a auzit un alt limbaj, a simţit alte
miresme - şi la noua adaptare-adopţie, în toate sensurile termenului, în ceea ce priveşte noua familie şi
noua tară.
1. A fost odată ca niciodată un băieţel care locuia într-o ţară foarte îndepărtată. îi plăcea să caute
muşchi în întinsa pădure virgină.
2. Într-o zi, a avut loc o mare explozie şi băieţelul a fost proiectat în cer, foarte departe, deasupra
copacilor. înnebunit, bunicul său, care răzuia muşchiul pe vaporul său, s-a oprit şi a alergat să vadă ce se
întîmpla, dar, vai!, băieţelul nu mai era acolo.
3. S-a pomenit în vîrful unui copac imens şi a coborît ramură cu ramură pînă cînd a atins solul întinsei
păduri. Şi acolo, şi-a ridicat ochii spre copacul cel înalt care îl prinsese în căderea sa. Ce copac imens şi
atît de simpatic!
4. Băieţelul l-a luat de braţ şi amîndoi au traversat pădurea. Cîteodată, cînd oboseala îşi făcea simţită
prezenţa, copacul cel înalt se întindea pe pămînt pentru ca băieţelul să se poată odihni stînd pe el. Copilul
se aşeza şi cugeta. Copacul cel înalt veghea tăcut asupra lui.
5. El avea deja o idee despre locul unde să se ducă. Trebuia să părăsească deja această pădure. Era
vorba despre o călătorie lungă, lungă.
6. Iată că au ajuns într-un loc vesel. Acolo exista o statuie imensă şi foarte veche care îi privea de
foarte mult timp pe oamenii care treceau. Băieţelul s-a uitat la ea, intimidat. Părea că aceasta voia să-i
povestească ceva important. Băieţelul a ciulit urechea şi ea i-a şoptit: Aminteşte-ţi că eu mă aflu mereu
aici şi pentru tine”.
7. În cele din urmă, ei au ajuns într-un sat mare unde toate casele erau asemănătoare şi bine aranjate.
Băieţelul s-a hotărît să locuiască acolo împreună cu marele său copac. Ei s-au instalat într-o casă şi au
trăit foarte fericiţi.

Explicaţie
1. A fost odată ca niciodată un băieţel care locuia într-o ţară foarte îndepărtată. îi plăcea să caute
muşchi în întinsa pădure virgină.
Tema ţării îndepărtate face referire, în poveştile despre adopţie, atît la dimensiunea spaţială cît şi la cea
temporală: spaţiul simbolizează cultura diferită de unde provine copilul, iar timpul simbolizează timpul
psihic, plin de profunzime în aceste poveşti particulare. Pădurea virgină, pe care am întîlnit-o deja în
24
povestea Micul tigru şi ceasornicarul viselor, reprezintă familia în sensul vital al termenului, familia
iniţială. Copilul caută muşchi, adică bogăţia: „Nu umbla din uşă-n uşă, că nu te mai pricopseşti”, spune
proverbul, confirmînd bine această simbolistică a abundenţei.
2. Într-o zi, a avut loc o mare explozie şi băieţelul a fost proiectat în cer, foarte departe, deasupra
copacilor. Înnebunit, bunicul său, care răzuia muşchiul pe vaporul său, s-a oprit şi a alergat să vadă ce
se întîmplă, dar vai!, băieţelul nu mai era acolo.
Explozia corespunde respingerii copilului de către neamul din care face parte, reprezentat de pădure: el
este proiectat departe, deasupra copacilor înalţi, părinţii şi familia lor. Simbolul este bogat, căci el indică
două dinamici simultane: respingere, provocată de suflul exploziei, şi efectul asupra psihicului profund al
copilului căruia i se neagă această apartenenţă legitimă. Bunicul este capul familiei, el îşi pune amprenta,
dar familia este săracă: el răzuie muşchiul pe coca vaporului său. Muşchiul este simbolul bogăţiei cînd
este abundent, dar simbolizează nefericirea cînd este rar.
3. S-a pomenit în vîrful unui copac imens şi a coborît ramură cu ramură pînă cînd a atins solul întinsei
păduri. Şi acolo, şi-a ridicat ochii spre copacul cel înalt care îl prinsese în căderea sa. Ce copac imens şi
atît de simpatic!
Am văzut deja că simbolistica pădurii reprezintă susţinerea. Pădurea este familia. Copacul corespunde
unui individ - aici, este vorba despre o persoană singură care o să fie părintele adoptiv. Dacă el coboară
ramură cu ramură este pentru că procesele de adopţie sînt lungi. Privind copacul, copilul vrea să spună că
acceptă adopţia!
4. Băieţelul l-a luat de braţ şi amîndoi au traversat pădurea. Cîteodată, cînd oboseala îşi făcea simţită
prezenţa, copacul cel înalt se întindea pe pămînt pentru ca băieţelul să se poată odihni stînd pe el.
Copilul se aşeza şi cugeta. Copacul cel înalt veghea tăcut asupra lui.
A traversa pădurea corespunde călătoriei lungi legate de adopţia unui copil peste hotare şi strîngerea
progresivă a legăturii cu înaltul copac.
5. El avea deja o idee despre locul unde să se ducă. Trebuia să părăsească deja această pădure. Era
vorba despre o călătorie lungă, lungă.
Aceeaşi idee a etapelor afective şi administrative întîlnite pentru a părăsi ţara de origine împreună cu
respectivul copil.
6. Iată că au ajuns într-un loc vesel. Acolo exista o statuie imensă şi foarte veche care îi privea de
foarte mult timp pe oamenii care treceau. Băieţelul s-a uitat la ea, intimidat. Părea că aceasta voia să-i
povestească ceva important. Băieţelul a ciulit urechea şi ea i-a şoptit: „Aminteşte-ţi că eu mă aflu mereu
aici şi pentru tine”.
Această imagine face referire la credinţele care sînt proprii culturii de unde provine copilul, ca o
promisiune că într-o zi el o va putea regăsi, căci această statuie este eternă.
7. În cele din urmă, ei au ajuns într-un sat mare unde toate casele erau asemănătoare şi bine aranjate.
Băieţelul s-a hotărît să locuiască acolo împreună cu marele său copac. Ei s-au instalat într-o casă şi au
trăit foarte fericiţi.
Imaginea satului reprezintă, am văzut şi vom mai vedea, grupul social care face parte dintr-o cultură.
Casele bine aranjate reprezintă oraşul cu geometria sa uniformă.

Dinamica poveştii
În această poveste regăsim ideea de progresie în spaţiu prin călătorie, imaginea procesului de adaptare
a copilului: să-şi părăsească din punct de vedere fizic şi psihic rădăcinile şi să se adapteze la alte culturi.
Prezenţa pădurii este foarte importantă pentru că ea simbolizează sprijinul.
Un alt concept important este satul. Copilul adoptat va găsi un „sat”, adică o structură socială
organizată în care va avea locul său, pe lîngă cel pe care-l are în sînul noii sale familii. Unii părinţi
adoptivi inteligenţi şi intuitivi ştiu că este foarte important ca tot ceea ce poartă copilul în genele sale,
adică istoria sa, incluzînd ţara de origine, cultura sa, va fi întipărită pentru totdeauna în patrimoniul său şi
nu va fi negată.

În această poveste regăsim anumite elemente constante precum explozia devastatoare originară, de
data aceasta provocată de sărăcie, adopţia de către un copac, şi nu de o familie, călătoria de întoarcere
care este lungă din cauza formalităţilor şi integrarea în noua cultură citadină. De data aceasta, drumul este
mai uşor, deoarece copilul a fost adoptat mai devreme. Cu cît copilul este mai devreme încredinţat
25
părinţilor adoptivi, cu atît este mai bine, căci va suporta mai puţin traumele orfelinatului (neputinţa de a
.se ataşa de cineva). Dar noua familie trebuie să rămînă conştientă că respectivul copil a avut alte rădăcini
culturale şi genetice şi să i le redea într-un fel sau altul. Crescut într-un climat plin de iubire, trauma
iniţială se transformă în putere de adaptare.

Simbolurile importante de reţinut


Explozie - Bunic - Muşchi - Privire - Copaci -Statuie - Sat - Pădure.

CONTROLUL SFINCTERELOR

Moa, farfuria şi lingura ei


2-3 ANI

Introducere
Povestea se adresează copiilor pe cale să dobîndească acest control al reflexelor. A fost scrisă pentru o
fetiţă a cărei dezvoltare psihomotorie era foarte avansată în raport cu deprinderea acestor reflexe. Din
acest motiv, mama nu-şi făcea nicio grijă şi se aştepta ca fetiţa să se desprindă rapid de fusta ei, iar
această povestioară, pe care copiii de 2-3 ani o adoră, expune pur şi simplu ceea ce trăieşte micul om
pentru a ajunge la continenţă (controlul reflexului de a urina).

Povestea
1. A fost odată, cu mult timp în urmă, o pădure mare şi frumoasă şi, în mijlocul acestei păduri, un izvor
straniu.
2. Din acest izvor ţîşnea Moa, foarte vesel.
3. Îi plăcea să-şi arate forma trupului. Asta îl făcea foarte fericit. Îi plăcea la nebunie să se privească în
oglindă.
4. El s-a aşezat să mănînce avînd în faţă farfuria lui şi în mînă lingura.
5. Apoi Moa s-a bătut uşor cu palma pe mica lui burtă, răsunînd ca un tam-tam. Acolo, înăuntru, era tot
ce mîncase.
6. Lui Moa îi plăcea să transporte foarte multe lucruri în căruţa sa.
7. Dar unde se ducea Moa?
8. Moa se ducea să se ascundă în spatele unui trunchi de copac, pe care-l înconjura cu braţele sale.
Acesta era secretul lui Moa.
9. După aceea, Moa putea să plece din nou, împingîndu-şi căruţa. Şi el era mulţumit.

Explicaţie
Titlul rezumă problematica referitoare la dobîndirea controlului reflexelor de a urina şi de a defeca.
Este vorba despre trecerea lui Moa (Eu - scris fonetic ca franţuzescul „moi”) între două funcţii
fundamentale: a înghiţi, simbolizată de lingură, şi a expulza, care stîrneşte teamă copilului pentru că e
nevoit să accepte că ceea ce-i aparţine trupului său se separă şi moare, de unde apare nevoia de a fi însoţit
din punct de vedere afectiv în această aventură.
1. A fost odată, cu mult timp în urmă, o pădure mare şi frumoasă şi, în mijlocul acestei păduri, un
izvor straniu.
26
Expresia „cu mult timp în urmă” face referire la originile copilului, înainte de naşterea sa. Izvorul,
sursa, reprezintă fecundarea ovulului de către spermatozoid. Pădurea simbolizează familia din care
provine copilul.
2. Din acest izvor ţîşnea Moa, foarte vesel.
E vorba despre copilul născut din această uniune corespunzînd arborelui genealogic. Personajul este
încă abstract, căci imaginea trupului nu este deocamdată conturată, e ca un fel de bulă de aer (precum
faimoşii „Barbapapa” din desenele animate), împins de o bucurie intensă de a trăi. Prin Moa copiii înţeleg
„moi” (eu), pricepînd astfel foarte bine că e vorba de propria poveste.
3. Îi plăcea să-şi arate forma trupului. Asta îl făcea foarte fericit. îi plăcea la nebunie să se privească
în oglindă.
Este vorba despre o schiţă a imaginii pe care şi-o formează ei despre trupurile lor. Este o vîrstă la care
copiii jubilează în faţa oglinzii şi au nevoie de explicaţii în privinţa a ceea ce se întîmplă în corpurile lor.
4. El s-a aşezat să mănînce avînd în faţă farfuria lui şi în mînă lingura.

A apuca el însuşi hrana cu lingura este un mare pas spre independenţă pentru copil. Cu lingura, el
introduce singur alimentele în trupul său. Moa este individualizat şi ştie că stăpîneşte ceea ce intră (a
înghiţi, a mînca folosind lingura) şi ceea ce iese (urina şi fecalele).
5. Apoi Moa s-a bătut uşor cu palma pe mica lui burtă, răsunînd ca un tam-tam. Acolo, înăuntru, era
tot ce mîncase.
Moa face comparaţia între exterior, mica sa burtă, şi interior, ceea ce tocmai a mîncat.
6. Lui Moa îi plăcea să transporte foarte multe lucruri în căruţa sa.
Căruţa este o transpunere a traseului alimentelor în burtă, dar ţinînd cont că există acum o
conştientizare şi o stăpînire a capacităţii de a transporta şi de a „împinge” aşa cum trebuie. Copilul se
simte implicat în ceea ce se întîmplă.
7. Dar unde se ducea Moa?
Moa a dobîndit independenţă spaţială şi temporală. Este în acord cu procesele sale interioare şi
independent datorită motricităţii sale, iar cînd are chef, poate să plece. Nu mai este dependent de braţele
mamei sale.
8. Moa se ducea să se ascundă în spatele unui trunchi de copac, pe care-l înconjura cu braţele sale.
Acesta era secretul lui Moa.
Această independenţă dobîndită şi această descoperire plăcută a eului său nu-l împiedică pe Moa,
micuţul copil, să aibă nevoie să simtă liniştea în apropierea stîlpilor care sînt părinţii, simbolizaţi de
trunchiul copacului pe care Moa îl înconjoară cu braţele sale.
9. După aceea, Moa putea să plece din nou, împingîndu-şi căruţa. Şi el era mulţumit.
Liniştit, ocrotit şi felicitat pentru noile sale deprinderi, copilul poate să-şi continue drumul către alte
descoperiri.

Dinamica poveştii
Să dobîndeşti controlul reflexelor nu este un lucru uşor, dovadă fiind faptul că dacă survine o traumă
procesul trebuie luat de la capăt. Această povestioară evidenţiază întregul drum de parcurs pentru ca acest
control al sfincterelor să se întîmple în mod firesc. Acest parcurs, desigur, face parte din patrimoniul
uman, dar noi îl dobîndim astfel încît uităm că, devenind curat, copilul trebuie să includă o întreagă serie
de funcţii simbolice precum: istoria originilor sale, simbolizată în această poveste printr-un ou sau un
izvor (fecundarea) într-o pădure (familia), crearea trupului fizic pornind de la această celulă şi bucuria
care ar trebui să însoţească acest proces, descoperirea interiorităţii propriului corp, a capacităţilor sale de
acţiune asupra lumii cu ajutorul motricitatii sale şi a puterii sale asupra obiectelor (a şti să împingă
reziduurile afară şi cît mai departe de el), misteriosul traseu pe care îl parcurg alimentele în corpul său,
capacitatea de continenţă pe care o foloseşte şi de care abuzează faţă de mama sa şi nevoia de ocrotire.
Această povestioară îi bucură pe toţi micuţii care înţeleg că Moa sînt chiar ei.
Dobîndirea acestui control sfincterian este dependentă de sistemul nervos, el însuşi în legătură cu
dezvoltarea afectivă. Acest simţ se dezvoltă în jurul vîrstei de 2-3 ani. Fiecare copil are ritmul său.
Deprinderea continenţei urinare are loc mai devreme decît controlul sfincterului anal. în niciun caz nu
trebuie forţat copilul, dar trebuie ajutat pentru ca acest lucru să poată avea loc fără frică, într-o atmosferă
27
plăcută (de exemplu, arătîndu-i avantajele oliţei, făcînd în aşa fel încît acel moment să fie plăcut, lipsit de
tensiune, lăsîndu-l să se conecteze cu „producţia” lui şi vorbind cu el).
Nu aruncaţi excrementele în toaletă şi nu trageţi apa înainte ca el să fi înţeles ce va deveni caca lui (îi
puteţi spune: „asta vine din corpul tău, dar nu mai face parte din corpul tău, pentru că tu însuţi l-ai
eliminat şi asta se va duce în pămînt pentru hrană”), nu îl certaţi în cazul unor mici incidente (oliţa
răsturnată, pipi sau caca scăpat în chiloţi). Punctul de plecare al acestor deprinderi este „izvorul, oul”, în
interiorul „pădurii”, adică al familiei, unde el se naşte. Pentru a dobîndi aceste funcţii sfincteriene,
identitatea lui biologică se referă iniţial la moştenirea filogenetică, ceea ce reprezintă partea instinctivă a
fiinţei umane, dar şi climatul afectiv trebuie să fie perceput ca fiind ocrotitor.

Simbolurile importante de reţinut


Pădure - Izvor - Căruţă - Oglindă - Lingură -Farfurie - Trunchi de copac.

EXCLUDEREA

Borcanul spart
3-6 ANI

Introducere
Unii copii trăiesc în condiţii foarte grele şi această poveste nu este o istorie uşoară. A fost inspirată de
un băiat de 10 ani ale cărui condiţii de sarcină, apoi de educaţie, au fost extreme. Sarcina mamei,
dezvoltată într-un climat confiictual, a fost atît de grea încît la naştere medicii nu ştiau sigur dacă
bebeluşul putea să fie sănătos. Copilul a stat o vreme în incubator. Ajuns acasă, el a fost martor la
abuzurile tatălui său şi la suferinţa mamei. Deşi iubit de părinţii lui, conflictul dintre ei a ajuns într-un
punct în care copilul nu mai voia să-şi vadă tatăl, iar mama lui a trebuit să ia măsuri drastice pentru a-i
asigura o şcolaritate conform cerinţelor.

Povestea
1. A fost odată ca niciodată un mic peşte roşu care nu avea decît o dorinţă: să găsească pe cineva care
să se ocupe de el. Stătea în borcanul său privind în jurul lui pentru a vedea cui îi putea cere aşa ceva.
2. Cînd, dintr-odată, o parte din tavan s-a prăbuşit peste borcan, care s-a spart, căzînd jos în mii de
bucăţele.
3. Ce putea să facă un mic peşte roşu pe jos, într-o băltoacă? S-a zbătut cît a putut, căci îşi dorea să
trăiască. El era foarte curajos. Dar unde avea să ajungă? Apoi a simţit o mînă care îl apuca de capătul
cozii şi îl ţinea între degetele sale, uşor ezitant.
4. Dar trecuse ceva timp de cînd el se balansa acolo, deasupra vidului. Ce făcea persoana aceea? De ce
nu-l introducea din nou într-un borcan cu apă? Peştişorului i-a fost frică să înţeleagă: persoana aceea
ezita. Avea să reuşească aceasta să-l salveze?
5. Atunci, ea a lăsat totul la voia întîmplării şi peştişorul a sfîrşit prin a ateriza într-o cutie de conservă
care se afla pe capacul tomberonului, gata să fie închisă, cu încă doi peşti înăuntrul ei. Ce îngrozitor! Şi
acele sardine care nu reacţionau deloc, în timp ce mocheta se mişca!
6. Tremura de frică, dar, cum avea intenţia fermă de a trăi, a profitat de o frînghie care atîrna în
apropiere pentru a se prinde de ea şi pentru a se ridica, într-o mare balansare, la etajul de deasupra, chiar
în momentul în care a auzit capacul închizîndu-se. Of! Ce noroc!
7. Acest loc era reconfortant. Era un bazin pentru peşti, special amenajat pentru peştişorii roşii ca el.
Acolo erau îngrijiţi, li se dădea de mîncare, li se vorbea şi erau alintaţi. Atunci, el s-a instalat confortabil
în leagănul său şi cineva a venit să-i dea să mănînce. Ce bine era, în sfîrşit se ocupa cineva de el!
28
8. Şi, astfel, peştişorul roşu a crescut, savurînd cu mare plăcere toate îngrijirile pe care le primea. Vă
daţi seama, avea mare nevoie de asta, el, cel care trecuse prin atîtea pericole. Şi, apoi, era aşa de bine să
fie tratat precum ceilalţi şi să fie împreună cu ei...

Explicaţie
1. A fost odată ca niciodată un mic peşte roşu care nu avea decît o dorinţă: să găsească pe cineva
care să se ocupe de el. Stătea în borcanul său privind în jurul lui pentru a vedea cui îi putea cere aşa
ceva.
Fătul-peşte roşu are intenţia fermă de a trăi, dar condiţiile sosirii sale pe lume sînt vitrege. Tatăl nu se
mai înţelege cu mama.
2. Cînd, dintr-odată, o parte din tavan s-a prăbuşit peste borcan, care s-a spart, căzînd jos în mii de
bucăţele.
Tavanul reprezintă cerul casei, adică tatăl. Violenţele conjugale afectează fătul-peşte roşu în uter într-
atît încît îl împiedică să se dezvolte. Sănătatea lui este pusă în pericol.
3. Ce putea să facă un mic peşte roşu pe jos, într-o băltoacă? S-a zbătut cît a putut, căci îşi dorea să
trăiască. El era foarte curajos. Dar unde avea să ajungă? Apoi a simţit o mînă care îl apuca de capătul
cozii şi îl ţinea între degetele sale, uşor ezitant.
Băltoaca este elementul apă în care fătul s-a scăldat. Dezvoltarea lui traumatizantă îl lasă suspendat
între viaţă şi moarte la naştere, el este „pe pămînt”, neputincios.
4. Dar trecuse ceva timp de cînd el se balansa acolo, deasupra vidului. Ce făcea persoana aceea? De
ce nu-l introducea din nou într-un borcan cu apă? Peştişorului i-a fost frică să înţeleagă: persoana aceea
ezita. Avea să reuşească aceasta să-l salveze?
Ezitarea medicilor este din cauză că ei nu ştiu dacă pruncul va fi sănătos.
5. Atunci, ea a lăsat totul la voia întîmplării şi peştişorul a sfîrşit prin a ateriza într-o cutie de
conservă care se afla pe capacul tomberonului, gata să fie închisă, cu încă doi peşti înăuntrul ei. Ce
îngrozitor! Şi acele sardine care nu reacţionau deloc, în timp ce mocheta se mişca!
Acest paragraf face referire la faptul că pruncul este părăsit de cei din jurul lui care, foarte devreme, ar
fi putut să preia controlul asupra situaţiei. Mai degrabă decît să fie zdrobit de violenţa tatălui - cutia cu
sardine -, el nu rămîne pasiv, alege să fugă şi îi ia pe fraţii săi cu el (celelalte două sardine pasive).
6. Tremura de frică, dar, cum avea intenţia fermă de a trăi, a profitat de o frînghie care atîrna în
apropiere pentru a se prinde de ea şi pentru a se ridica, într-o mare balansare, la etajul de deasupra,
chiar în momentul în care a auzit capacul închizîndu-se. Of! Ce noroc!
Aflîndu-se încă acolo, rezolvarea şi inteligenţa sa îi permit să scape de ce e mai rău. Frînghia este o
legătură cu o persoană pozitivă care îi va îngădui să se ridice spre înalt.
7. Acest loc era reconfortant. Era un bazin pentru peşti, special amenajat pentru peştişorii roşii ca el.
Acolo erau îngrijiţi, li se dădea de mîncare, li se vorbea şi erau alintaţi. Atunci, el s-a instalat confortabil
în leagănul său şi cineva a venit să-i dea să mănînce. Ce bine era, în sfîrşit se ocupa cineva de el!
El este găzduit într-o pensiune unde directoarea îşi asumă un rol maternal în ceea ce-l priveşte,
asigurîndu-i protecţie şi înţelegere.
8. Şi, astfel, peştişorul roşu a crescut, savurînd cu mare plăcere toate îngrijirile pe care le primea. Vă
daţi seama, avea mare nevoie de asta, el, cel care trecuse prin atîtea pericole. Şi, apoi, era aşa de bine să
fie tratat precum ceilalţi şi să fie împreună cu ei...
Peştişorul roşu se simte primit şi integrat în acest cadru. El va putea, atîta timp cît va dura această
bunăstare, să se dezvolte într-un climat ocrotitor. Totuşi, va fi întotdeauna dependent de acea nevoie de a
fi acceptat.

Dinamica poveştii
La fel ca în cazul copilului adoptat, copilul respins şi maltratat trebuie să supravieţuiască. Această
poveste îi aduce la cunoştinţă copilului situaţiile de respingere pe care le-a întîlnit, atît pe plan somatic —
sarcina dificilă — cît şi în plan psihologic. Îi redă copilului acest dar de a supravieţui şi nevoia sa
fundamentală de a avea pe cineva care să se ocupe de el. Această poveste îi spune: „Da, tu ai trăit
respingerea şi ai făcut totul pentru a supravieţui, căci forţa vieţii este cea mai importantă pentru tine. Să
ştii, de asemenea, că recunoaştem că ai nevoie să se ocupe cineva de tine”.

29
Vai, un copil nu.este întotdeauna binevenit. El soseşte uneori într-un moment neplăcut: părinţii nu sînt
pregătiţi sau ei nu se mai înţeleg, ca să nu mai vorbim despre situaţiile extreme ale vieţii (pierderea
tatălui, viol, incest). În calitatea sa de făt, pe lîngă riscurile medicale de care depinde supravieţuirea sa, el
suferă impactul emoţiilor mamei, ea însăşi dependentă de tatăl copilului în această perioadă.
Aceşti copii au parcă înscris pe leagănul lor „Tu vei fi respins oriunde te-ai duce”; într-atît condiţiile
sosirii lor pe lume o să rămînă întipărite în inconştientul lor.
Respingerea fiind primul lucru pe care îl cunoaşte copilul, aceasta nu va putea să provoace în viaţa lui
decît situaţii care îl vor conduce către acest rezultat. Este credinţa lui de bază.
El va avea nevoie de două ori mai multă dragoste şi atenţie pentru a face în aşa fel încît caracterul
acesta puternic să se îndrepte către adaptare şi nu spre agresivitate.

Simbolurile importante de reţinut


Peştele roşu - Borcanul - Tavanul - Capacul -Frînghia - Bazinul pentru peşti.

FAMILIE BICULTURALĂ

Muntele alb
4-7 ANI

Introducere
Cum să împaci două culturi, două limbi materne diferite într-o singură familie?
Această poveste este inspirată de un băieţel în vîrstă de aproximativ 7 ani, care avea multe probleme la
şcoală din cauza tensiunii de acasă, provocată de diferenţa culturală dintre părinţii săi. Ţara în care
trăieşte este Franţa, iar tatăl, de aceeaşi religie, deşi nonpracticant, este originar dintr-o ţară îndepărtată.
Povestea nu se adresează numai copilului, ci întregului său anturaj, iar faptul de a o citi împreună cu el
provoacă reamenajări în dinamica familială, căci exprimă în cuvinte ceea ce de obicei nu se rosteşte.
Această poveste a ajutat-o pe mamă să detensioneze atmosfera care domnea în familie făcîndu-l pe copil
să conştientizeze importanţa de a recunoaşte, atît el cît şi ceilalţi, cultura tatălui. O călătorie în acea ţară a
strîns laolaltă pe toată lumea.

Povestea
1. A fost odată ca niciodată un băieţel pe care îl chema Zaletto. Zaletto locuia într-o vale adîncă dintr-
un sat unde oamenii nu rîdeau niciodată. Probabil că asta se întîmpla din cauza ceţii care plutea deasupra
acestui sat, indiferent de anotimp. Într-o zi, băieţelul s-a hotărît să urce pe cărarea care se afla la ieşirea
din sat. Acolo, a întîlnit trei copii care păreau că aşteaptă, ca şi el, să se întîmple ceva.
2. Zaletto şi prietenii săi au hotărît să se ducă spre marele munte alb care domina valea. Pe drum, ei au
întîlnit o floare enormă care îşi înclina corola spre ei pentru a le atrage atenţia. Tulpina ei ieşea dintr-un
cactus bine ascuns de o piatră, pe marginea drumului. Ea pretindea că este prizoniera pămîntului. Zaletto,
care nu o credea, nu a putut să nu o găsească frumoasă. Dar ea era un pic prea guralivă şi nu spunea
întotdeauna adevărul. O chema Manda. Desprinzîndu-şi fără greutate tulpina lungă de lîngă cactusul care
o hrănea, ea i-a reîntîlnit pe potecă. Era o vreme frumoasă. Copiii vorbeau veseli. Ei toţi voiau să revadă
piscul înzăpezit al marelui munte alb pentru a merge să schieze.
3. Dar drumul era lung. Soarele apunea şi copiilor le era puţin teamă, căci piscul părea mereu atît de
îndepărtat. Apoi, noaptea s-a lăsat foarte repede. S-a lăsat frigul. Totul a devenit negru. Din fericire, mica
trupă a descoperit o grotă în care s-a refugiat. Cum ei încă nu se cunoşteau prea bine, în ciuda frigului, ei
nu îndrăzneau să se apropie unii de alţii pentru a-şi ţine de cald. Totuşi, în cele din urmă, au adormit. Dar,
în timpul nopţii, au auzit un zgomot surd şi pămîntul s-a cutremurat. Solul a crăpat, despărţind mica trupă
în două. Ce s-a întîmplat?
4. Uite că din această falie a ţîşnit un dragon verde. El s-a uitat mai întîi la Manda şi i-a zis: „A! Eşti
aici, ai reuşit să îi îmbrobodeşti!”, apoi, întorcîndu-se spre cealaltă latură a crăpăturii, el s-a adresat
celorlalţi: „Ei bine, de ce faceţi mutra aia? Eu am dreptul să fiu un dragon şi să ţîşnesc din pămîntul meu,
eu nu sînt ca Manda, care a crescut pe un cactus!”

30
5. „Să nu vă fie frică de mine, eu sînt un dragon drăguţ, dar trebuie mai întîi să-mi puneţi un nume
pentru ca această falie să se lipească la loc şi pentru ca voi să fiţi din nou împreună.” În realitate, el avea
deja multe nume, dar trebuia ca oamenii să înveţe să spună lucrurilor pe nume. Copiii au hotărît că el se
va numi „crocodil”. Dragonul a adăugat: „Şi care este rolul meu?”.
6. „Să spunem adevărul?”, a răspuns Zaletto. „Da, dar mai ales, fiindcă voi m-aţi numit într-un fel,
crăpătura s-a închis şi sînteţi din nou împreună. Deja nu este rău deloc, nu-i aşa?” Copiii au fost de acord.
„Acum, duceţi-vă, urmaţi-vă calea cu încredere”, le-a spus dragonul.
7. Ei erau trişti că-l părăseau, deoarece, sub aparenţa lui de temut, el ştia multe lucruri. Dar de-abia au
părăsit grota că au şi zărit, la poalele înmiresmate şi pline de verdeaţă ale unui munte, un sat şi pe toţi
sătenii care coborau repede panta pentru a le ieşi în întîmpinare, îmbrăcaţi în toate culorile. Aceşti oameni
erau fericiţi. „Nu ca în satul meu, şi-a spus Zaletto, mă întreb oare ce îi face să fie aşa de bucuroşi.”
Manda, pentru prima dată, a răspuns ceva ce nu părea a fi o prostie: „Ei sînt atît de bucuroşi pentru că sînt
mai aproape de soare”.
8. Copiii au fost invitaţi în case şi li s-au oferit lapte, miere şi fructe. Ei au vorbit despre visul lor de a
atinge piscul muntelui alb. O săteancă i-a privit gînditor şi a zis: „Avem impresia că muntele vrea să se
apere de noi cu mantia lui groasă de zăpadă albă. Nu-şi dă seama cît de multă nevoie avem de el. Se
protejează din cauza frigului”. Zaletto a înţeles ce voia să spună femeia. El i-a cerut sfatul pentru a ajunge
la pisc. „Este foarte simplu, nu trebuie decît să ai un fular gros, mănuşi şi să porneşti la drum. În orice
caz, el nu se va mişca de acolo, a răspuns femeia, o să împrumutăm toate cele necesare.”
9. De fapt, în ciuda aerului său rece, piscul aştepta pe toată lumea de mult timp. Dar el trebuia să
rămînă acolo, ţeapăn şi mîndru, în ţinuta sa de zăpadă scînteietoare. Nu era vina lui că era alcătuit din
stîncă şi, apoi, învăţase să domine tăcut întreaga vale, satele şi locuitorii acestora şi să trimită înapoi
soarele prin lumina reflectată de coastele sale.
10. Mica trupă a urcat în linişte poteca. Ei au ajuns în vîrf la prînz, soarele fiind la zenit. Şi-au
dezbrăcat hanoracele şi s-au folosit de ele pe post de sănii. A fost o bucurie imensă. Ei lunecau pe
coastele blînde şi mătăsoase fără să-şi dea seama că piscul muntelui alb rîdea de plăcere sub gîdilările lor,
în felul lui, silenţios şi tainic, ca de obicei. El era atît de fericit încît ei au putut să depăşească frigul pentru
a profita de zăpada cea frumoasă. Piscul era, în sfîrşit, fericit. La fel ca Zaletto şi ceilalţi copii.

Explicaţie
1. A fost odată ca niciodată un băieţel pe care îl chema Zaletto. Zaletto locuia într-o vale adîncă dintr-
un sat unde oamenii nu rîdeau niciodată. Probabil că asta se întîmpla din cauza ceţii care plutea
deasupra acestui sat, indiferent de anotimp. Într-o zi, băieţelul s-a hotărît să urce pe cărarea care se afla
la ieşirea din sat. Acolo, a întîlnit trei copii care păreau că aşteaptă, ca şi el, să se întîmple ceva.
Copilul se simte închis în bula de aer maternă, simbolizată în acest caz de vale. El caută alte elemente
de sprijin.
2. Zaletto şi prietenii săi au hotărît să se ducă spre marele munte alb care domina valea. Pe drum, ei
au întîlnit o floare enormă care îşi înclina corola spre ei pentru a le atrage atenţia. Tulpina ei ieşea
dintr-un cactus bine ascuns de o piatră, pe marginea drumului. Ea pretindea că este prizoniera
pămîntului. Zaletto, care nu o credea, nu a putut să nu o găsească frumoasă. Dar ea era un pic prea
guralivă şi nu spunea întotdeauna adevărul. O chema Manda. Desprinzîndu-şi fără greutate tulpina
lungă de lîngă cactusul care o hrănea, ea i-a reîntîlnit pe potecă. Era o vreme frumoasă. Copiii vorbeau
veseli. Ei toţi voiau să revadă piscul înzăpezit al marelui munte alb pentru a merge să schieze.
El şi ceilalţi membri ai familiei tatălui caută să stabilească o legătură cu acesta din urmă, simbolizat de
frumosul munte alb inaccesibil. Personajul Manda reprezintă un membru al familiei tatălui care s-a
adăugat noii familii şi care trăieşte ca un parazit pe spinarea mamei, pentru că, după părerea lor, este ceva
normal în cultura tatălui.
3. Dar drumul era lung. Soarele apunea şi copiilor le era puţin teamă, căci piscul părea mereu atît de
îndepărtat. Apoi, noaptea s-a lăsat foarte repede. S-a lăsat frigul. Totul a devenit negru. Din fericire,
mica trupă a descoperit o grotă în care s-a refugiat. Cum ei încă nu se cunoşteau prea bine, în ciuda
frigului, ei nu îndrăzneau să se apropie unii de alţii pentru a-şi ţine de cald. Totuşi, în cele din urmă, au
adormit. Dar, în timpul nopţii, au auzit un zgomot surd şi pămîntul s-a cutremurat. Solul a crăpat,
despărţind mica trupă în două. Ce s-a întîmplat?
Grota este locul unei posibile naşteri la un alt nivel al conştiinţei. Dar familia nu sesizează această
31
şansă: „Ei nu îndrăznesc să se apropie”.
4. Uite că din această falie a ţîşnit un dragon verde. El s-a uitat mai întîi la Manda şi i-a zis: „A! Eşti
aici, ai reuşit să îi îmbrobodeşti!”, apoi, întorcîndu-se spre cealaltă latură a crăpăturii, el s-a adresat
celorlalţi: „Ei bine, de ce faceţi mutra aia? Eu am dreptul să fiu un dragon şi să ţîşnesc din pămîntul
meu, eu nu sînt ca Manda, care a crescut pe un cactus!”
Dragonul reprezintă puterile negative care riscă să zguduie soclul pe care se clădeşte familia. Mama
(care este, de asemenea, cactusul), prin psihoterapie, învaţă să spună lucrurilor pe nume şi pentru ea, şi
pentru familia sa. Este un „dragon drăguţ”, fiindcă intenţia ei este aceea de a rezolva problemele, în ciuda
mîniei care o roade. Este greu, în cultura ei, să-i accepte pe membrii familiei soţului ei şi să trăiască într-
un nucleu familial diferit de cel cunoscut de ea. Mama îi reproşează Mandei, această floare drăguţă a
soarelui, că trăieşte ca un parazit pe spinarea ei.
5. „Să nu vă fie frică de mine, eu sînt un dragon drăguţ, dar trebuie mai întîi să-mi puneţi un nume
pentru ca această falie să se lipească la loc şi pentru ca voi să fiţi din nou împreună.” În realitate, el
avea deja multe nume, dar trebuia ca oamenii să înveţe să spună lucrurilor pe nume. Copiii au hotărît că
el se va numi „crocodil”. Dragonul a adăugat: „Şi care este rolul meu?”.
A spune cuvintelor pe nume înseamnă să conştientizezi situaţiile familiale complexe. înseamnă a
recunoaşte mai degrabă o stare de fapt decît a o prelungi în muţenie.
6. „Să spunem adevărul?”, a răspuns Zaletto. „Da, dar mai ales, fiindcă voi m-aţi numit într-un fel,
crăpătura s-a închis şi sînteţi din nou împreună. Deja nu este rău deloc, nu-i aşa?” Copiii au fost de
acord. „Acum, duceţi-vă, urmaţi-vă calea cu încredere”, le-a spus dragonul.
Falia care desparte această familie în două, membrii familiei tatălui într-o parte şi mama şi fiul ei de
cealaltă parte, se închide la loc. Există posibilitatea de a fi din nou împreună şi de a se îndrepta spre
acelaşi obiectiv: să-l facă pe tată să nu mai fie atît de distant.
7. Ei erau trişti că-l părăseau, deoarece sub aparenţa lui de temut, el ştia multe lucruri. Dar de-abia
au părăsit grota că au şi zărit, la poalele înmiresmate şi pline de verdeaţă ale unui munte, un sat şi pe toţi
sătenii care coborau repede panta pentru a le ieşi în întîmpinare, îmbrăcaţi în toate culorile. Aceşti
oameni erau fericiţi. „Nu ca în satul meu, şi-a spus Zaletto, mă întreb oare ce îi face să fie aşa de
bucuroşi.” Manda, pentru prima dată, a răspuns ceva ce nu părea a fi o prostie: „Ei sînt atît de bucuroşi
pentru că sînt mai aproape de soare”.
Unul dintre mijloacele de a-l avea din nou alături pe tată este, pentru toţi membrii familiei, acela de a-i
recunoaşte cultura şi de a vizita împreună ţara lui, printr-o călătorie, de exemplu. Satul şi locuitorii lui
coloraţi reprezintă tradiţiile sociale ale tatălui.
8. Copiii au fost invitaţi în case şi li s-au oferit lapte, miere şi fructe. Ei au vorbit despre visul lor de a
atinge piscul muntelui alb. O săteancă i-a privit gînditor şi a zis: „Avem impresia că muntele vrea să se
apere de noi cu mantia lui groasă de zăpadă albă. Nu-şi dă seama cît de multă nevoie avem de el. Se
protejează din cauza frigului”. Zaletto a înţeles ce voia să spună femeia. El i-a cerut sfatul pentru a
ajunge la pisc. „Este foarte simplu, nu trebuie decît să ai un fular gros, mănuşi şi să porneşti la drum. În
orice caz, el nu se va mişca de acolo, a răspuns femeia, o să împrumutăm toate cele necesare.”
Mierea, laptele şi fructele reprezintă ceea ce este dulce. În mod tradiţional, familia tatălui este
ospitalieră şi generoasă, dar bărbatul se cuvine să fie distant şi autoritar, într-atît încît el uită că, în cultura
pe care o adoptă, cei din jurul său percep asta ca pe o nepăsare din partea lui.
9. De fapt, în ciuda aerului său rece, piscul aştepta pe toată lumea de mult timp. Dar el trebuia să
rămînă acolo, ţeapăn şi mîndru, în ţinuta sa de zăpadă scînteietoare. Nu era vina lui că era alcătuit din
stîncă şi, apoi, învăţase să domine tăcut întreaga vale, satele şi locuitorii acestora şi să trimită înapoi
soarele prin lumina reflectată de coastele sale.
Tatăl, pentru că el rămîne instinctiv pe poziţiile sale culturale, suferă în egală măsură din cauza acestei
situaţii. El nu mai are reperele culturii sale pentru a-şi asuma poziţia de bărbat. Face şi el ce poate, trimite
înapoi, indirect, strălucirea masculină (soarele).
10. Mica trupă a urcat în linişte poteca. Ei au ajuns în vîrf la prînz, soarele fiind la zenit. Şi-au
dezbrăcat hanoracele şi s-au folosit de ele pe post de sănii. A fost o bucurie imensă. Ei lunecau pe
coastele blînde şi mătăsoase fără să-şi dea seama că piscul muntelui alb rîdea de plăcere sub gîdilările
lor, în felul lui, silenţios şi tainic, ca de obicei. El era atît de fericit încît ei au putut să depăşească frigul
pentru a profita de zăpada cea frumoasă. Piscul era, în sfîrşit, fericit. La fel ca Zaletto şi ceilalţi copii.
Dar, la urma urmei, perseverenţa fiecăruia duce la încheierea conflictului. Ei i s-au alăturat tatălui în
32
cultura sa. Şi acest lucru îi oferă, de asemenea, suficientă consolare.

Dinamica poveştii
Această poveste pune în scenă un băieţel, Zaletto, pierdut într-o atmosferă familială în care el nu
găseşte repere (ceaţa asupra văii). El îşi doreşte să relaţioneze mai mult cu tatăl lui, dar acesta din urmă
rămîne distant, greu accesibil şi nu se clinteşte din poziţiile sale culturale (muntele de zăpadă în
depărtare). Băieţelul încearcă să-i atragă atenţia folosindu-se de mijloacele pe care le are (ei pornesc la
drum pe această cărare de munte). Dar fără rezultat (drumul este lung şi dificil). În familie există un
personaj care are o poziţie ambiguă (floarea Manda). Prezenţa ei în familie creează o diviziune (fractura
în solul grotei) a cuplului pe care-l formează părinţii. Situaţia familială riscă să rămînă într-un impas, căci
niciun membru al familiei nu îndrăzneşte să spună problemei pe nume (ei se lasă surprinşi de căderea
nopţii şi găsesc adăpost în grotă). Conflictul dintre cele două clanuri ale familiei biculturale - pe de-o
parte, mama şi fiul laolaltă, pe de altă parte, familia tatălui - necesită să fie recunoscut şi numit. Pentru a
regăsi un echilibru dinamic, trupa porneşte din nou la drum spre muntele alb. Este important să
recunoaştem cultura părintelui expatriat (trupa găseşte o primire complice şi călduroasă pe lîngă locuitorii
muntelui). Ceea ce reuneşte pe toată lumea (muntele rîde în taină şi piscul se simte fericit).

Dacă diferenţa culturală încîntă la început cuplul de îndrăgostiţi, care nu vede în aceasta decît avantaje,
ea ia cu totul altă turnură după căsătorie, cînd ei trebuie să facă faţă vieţii de zi cu zi: presupunerile nu
mai pot rămîne aceleaşi. O căsătorie biculturală este o competiţie greu de susţinut. Adevărul unuia nu este
şi al celuilalt. Uneori este greu, pentru soţul european, de exemplu, să-i găzduiască şi să-i hrănească pe
membrii familiei sale prin alianţă, pentru că aceasta este tradiţia în familia respectivă.
Cultura este prima ştiinţă, prima viziune a vieţii, ea formează credinţele de bază, propriul său „adevăr”
care, dacă nu luăm distanţă, este cel pe care credem că trebuie să i-l impunem celuilalt: „La mine se face
aşa şi este bine”. Sarcina este cu atît mai dificilă cu cît ţara de origine este departe sau cu cît religia este
mai diferită. Copiii sînt sensibili la tensiuni şi la neplăcerile pe care această diferenţă le produce între
părinţi.
Este esenţial ca fiecare părinte să încerce să-l apropie pe copil de cultura celuilalt părinte, în timp ce-l
familiarizează şi cu propria cultură.

Simbolurile importante de reţinut


Vale - Ceaţă - Munte alb - Cactus - Piatră -Cărare care urcă - Grotă - Falie - Dragon - Sat - Săteni -
Soare.

FRUSTRAREA

Cuibul strîmb
2-4 ANI

Introducere
Povestea se inspiră din viaţa unei fetiţe care suferă de faptul că răspunsurile pe care i le oferă părinţii ei
în ceea ce priveşte viaţa de zi cu zi nu se adaptează nevoilor sale de bază. Mamei îi lipseşte încrederea în
sine şi nu-şi exercită nici rolul de soţie, nici cel de mamă, lăsînd sarcinile ei în seama unei doici nocive.
Copilul a devenit iritabil şi nemulţumit. Opoziţia fetei îi reaminteşte mamei de lipsa ei de încredere în
sine şi de cît îi este de greu să-şi îndeplinească rolul de mamă.

Povestea
1. A fost odată ca niciodată o mică pasăre care şi-ar fi dorit un cuib plăcut şi moale.
33
2. Cuibul ei era prost construit, crenguţele o înţepau şi multă lume o împingea. Era întruna deranjată şi
nu era deloc mulţumită.
3. Într-o zi, a sosit o zînă mare, atît de mare încît a lovit cu pălăria de tocul uşii cînd a intrat. Ea a
întrebat-o pe micuţa pasăre ce poate să facă pentru ea.
4. Mica pasăre a privit-o amuzată. Zîna era comică, făcea totul anapoda. Totuşi, mica pasăre i-a spus
că vrea un cuib bun şi foarte moale. Şi foarte solid.
5. Atunci, zîna a adus o pernă mare albă. Ce idee comică, şi-a zis micuţa pasăre, ce să fac eu cu asta?
Asta-mi umple tot cuibul şi mă sufocă. În mod cert, zîna asta n-a înţeles nimic!
6. Atunci, pasărea a hotărît să preia controlul situaţiei. A coborît din cuibul ei, a luat-o de mînă pe
marea zînă şi a dus-o într-o pădure. Acolo, totul era atît de frumos! Ele au strîns toate crenguţele de care
aveau nevoie pentru cuib.
7. Cînd au ajuns acasă, au făcut un mic cuib rezistent, răcoros şi moale. Mica pasăre s-a cuibărit în el,
şi-a pus capul pe marginea cuibului şi a adormit foarte fericită.
8. Atunci, marea zînă s-a retras în vîrful picioarelor ca să nu o trezească, dar, evident, s-a lovit din nou
de tavan, ceea ce a făcut-o pe mica pasăre să zîmbească în visul ei.

Explicaţie
1. A fost odată ca niciodată o mică pasăre care şi-ar fi dorit un cuib plăcut şi moale.
Copilul nu primeşte răspunsurile de care are nevoie.
2. Cuibul ei era prost construit, crenguţele o înţepau şi multă lume o împingea. Era întruna deranjată
şi nu era deloc mulţumită.
Răspunsurile care i se oferă nu sînt cele care să se adapteze la nevoile sale trupeşti, la nevoile de
stabilitate, de ritm şi de siguranţă ale unui copilaş.
3. Într-o zi, a sosit o zînă mare, atît de mare încît s-a lovit cu pălăria de tocul uşii cînd a intrat. Ea a
întrebat-o pe micuţa pasăre ce poate să facă pentru ea.
Marea zînă o reprezintă pe mama care vrea „să facă lucrurile bine”, dar care nu este în stare. Pălăria
cea mare simbolizează faptul că apropierea sa de nevoile copilului ei este mai mult mentală decît
kinestezică.
4. Mica pasăre a privit-o amuzată. Zîna era comică, făcea totul anapoda. Totuşi, mica pasăre i-a spus
că vrea un cuib bun şi foarte moale. Şi foarte solid.
Copilul îşi dă seama foarte bine de punctul slab al părintelui. Din acel moment, el îşi asumă
răspunderea în ceea ce priveşte lacunele părintelui şi poate să manifeste un comportament capricios şi
autoritar.
5. Atunci, zîna a adus o pernă mare albă. Ce idee comică, şi-a zis micuţa pasăre, ce să fac eu cu asta?
Asta-mi umple tot cuibul şi mă sufocă. În mod cert, zîna asta n-a înţeles nimic!
Este vorba despre o alegere greşită, tocmai cea a unei doici indiscrete care îl sufocă.
6. Atunci, pasărea a hotărît să preia controlul situaţiei. A coborît din cuibul ei, a luat-o de mînă pe
marea zînă şi a dus-o într-o pădure. Acolo, totul era atît de frumos! Ele au strîns toate crenguţele de care
aveau nevoie pentru cuib.
Pădurea simbolizează familia. Copilul indică faptul că el se simte bine cînd este înconjurat de propria
familie şi nu de doica respectivă. Fetiţa vrea să-i facă pe părinţii ei să înţeleagă că ei trebuie să vegheze
asupra atmosferei din cămin, că în această ambianţă ea va găsi crenguţele cele bune pentru un cuib moale.
7. Cînd au ajuns acasă, au făcut un mic cuib rezistent, răcoros şi moale. Mica pasăre s-a cuibărit în
el, şi-a pus capul pe marginea cuibului şi a adormit foarte fericită.
Mama a reuşit în cele din urmă să răspundă la nevoile copilului ei.
8. Atunci, marea zînă s-a retras în vîrful picioarelor ca să nu o trezească, dar, evident, s-a lovit din
nou de tavan, ceea ce a făcut-o pe mica pasăre să zîmbească în visul ei.
Mama-zînă acţionează cum este mai bine. Dar, într-o zi, ea va trebui să-şi dea jos pălăria mentală,
pentru a avea şi mai multe percepţii bune. Copilul va avea grijă să îi pună din nou ideile la locul potrivit...

Dinamica poveştii
Scopul eroului, mica pasăre, este a de o face pe mama-zînă să înţeleagă nevoile fundamentale: un
cămin plin de armonie, un pat moale, nişte părinţi care să se ocupe de ea şi, fie-ţi milă, mamă!, fără
această doică sufocantă şi dubioasă! Nimic mai simplu decît construcţia unui cuib plăcut, crenguţele, într-
34
o pădure, simbol al familiei! Mica pasăre preia, aşadar, controlul asupra situaţiei, care o depăşeşte pe
mama ei.
Societatea noastră a prevăzut ca un copil să se nască din doi părinţi căsătoriţi, cu scopul de a asigura
identitatea femeii şi siguranţa copiilor. Dar nu întotdeauna lucrurile se întîmplă cum sînt prevăzute, iar
femeia se află uneori într-o situaţie primejdioasă, lipsită de protecţia soţului ei, renegată în statutul ei de
soţie şi, uneori, prost formată de propria mamă pentru rolul de mamă. Ceea ce instinctul, bunul simţ sau
tradiţia nu fac, tînăra mamă trebuie să re-înveţe cu ajutorul propriei minţi, adică la nivel mental. Iar
mentalul este departe de realităţile unui copil, care o face repede pe mamă să înţeleagă asta. Aşadar,
vedem cum se instalează foarte devreme pentru copil nevoia de a prelua controlul situaţiei (aceşti copii
pot deveni colerici), ceea ce accentuează şi mai mult poziţia „neputincioasă” a mamei. Prin urmare, ea nu
va fi în stare să preia nici rolul de soţie, nici pe cel de mamă. Rolul partenerului de viaţă ar fi acela de a-şi
sprijini partenera în asumarea identităţii de femeie şi de mamă.

Simbolurile importante de reţinut


Cuib - Zînă - Pălărie - Pădure.

DIFICULTĂŢILE ŞCOLARE

Povestea 1: Sătenii invizibili


5-7 ANI

Introducere
Această primă poveste a fost scrisă pentru o educatoare de grădiniţă al cărei şcolar prezintă probleme
de comportament. S-a convenit ca povestea să fie citită întregii clase pentru ca respectivul copil să nu se
simtă diferit de ceilalţi. După ce povestea a fost citită şi desenele făcute, rezultatul a fost foarte interesant.
Această activitate în comun i-a permis băieţelului să îndrăznească să intre în contact cu ceilalţi copii într-
un mod diferit de cel agresiv de pînă atunci, pentru a le arăta desenele sale.
Trebuie să spunem că această activitate n-ar fi fost posibilă dacă această educatoare n-ar fi fost
deschisă spre orice fel de abordare pozitivă care să o apropie de copil.

Povestea
1. A fost odată ca niciodată un băieţel pe nume Osee. Se afla în mijlocul unei mari păduri virgine,
vîslind cu pagaia, singur-singurel, pe marele fluviu.
2. Iată că barca sa acostează pe un mal rîpos de nisip. Osee coboară din ambarcaţiunea sa şi urcă
printre copaci spre un luminiş, acolo unde pare să se afle un sat. El este foarte bucuros să găsească acolo
locuitori.
3. Dar, cînd soseşte, nu vede pe nimeni. Ce s-a întîmplat cu locuitorii din acest sat? Colibele lor erau
acolo, la fel şi ceaunele fierbinţi în care ei îşi pregăteau hrana. Satul pare locuit şi Osee se simte bine
acolo. Ceea ce nu ştie Osee este că locuitorii îl văd pe el.
4. Atunci, sătenilor le-a venit o idee. L-au înconjurat cu o coardă lungă pe care au ţinut-o cu toţii în
mîinile lor pentru ca Osee să înţeleagă că ei se află acolo.
5. În cele din urmă, Osee înţelege, văzînd această coardă întinsă în jurul lui, că acel sat este locuit şi că
sătenii se află acolo, în jurul lui, pentru a-l ajuta. El ţopăie de bucurie şi se rostogoleşte pe pămînt de
fericire.
6. Apoi, îi vine ideea să se ducă spre locurile unde este ţinută coarda. El nu-i vede încă pe oameni, dar
hotărăşte să emită un sunet. Ce miracol! Datorită acestui sunet, sătenii devin vizibili.
35
7. Osee merge atunci la fiecare sătean din horă cîntînd pentru a strînge mîinile tuturor.
8. Întregul sat se află acolo, în jurul lui, şi îl primeşte călduros. Îi oferă unelte şi el îi poate ajuta la
sarcinile lor, devenind unul dintre ei. El face acum parte din grupul lor.

Explicaţie
1. A fost odată ca niciodată un băieţel pe nume Osee. Se afla în mijlocul unei mari păduri virgine,
vîslind cu pagaia, singur-singurel, pe marele fluviu.
Conform simbolisticii pădurii virgine, copilul se simte într-o „familie dinainte de cuvinte”; raportul lui
cu ceilalţi nu este simbolizat printr-un limbaj împărtăşit, căci celălalt nu există în realitatea sa. Oriunde ar
fi, el are o senzaţie de singurătate. Barca în care vîsleşte evocă o sosire neprevăzută, poate nedorită. Apa
este elementul emoţiei şi al originii, iar fluviul sau un rîu lung simbolizează sarcina.
2. Iată că barca sa acostează pe un mal rîpos de nisip. Osee coboară din ambarcaţiunea sa şi urcă
printre copaci spre un luminiş, acolo unde pare să se afle un sat. El este foarte bucuros să găsească
acolo locuitori.
Osee „debarcă”: soseşte. „A sosi” este important pentru el. Dar, mai ales, el caută prezenţa umană.
Malul rîpos de nisip, la fel ca şi plaja, sînt imagini care simbolizează o posibilitate de viaţă imaginară.
Luminişul reprezintă un spaţiu liber. Osee îşi doreşte să ajungă în acest spaţiu unde există oameni, adică
clasa lui.
3. Dar, cînd soseşte, nu vede pe nimeni. Ce s-a întîmplat cu locuitorii din acest sat? Colibele lor erau
acolo, la fel şi ceaunele fierbinţi în care ei îşi pregăteau hrana. Satul pare locuit şi Osee se simte bine
acolo. Ceea ce nu ştie Osee este că locuitorii îl văd pe el.
Faptul că Osee nu-i vede pe locuitorii satului înseamnă că băieţelul nu-i poate vedea pe ceilalţi în
realitatea sa. El nu are experienţa unei vieţi sociale împărtăşite şi simbolizate. El vede colibele,
reprezentare a caselor dinainte de cuvinte, casa primitivă în sensul psihic al termenului.
4. Atunci, sătenilor le-a venit o idee. L-au înconjurat cu o coardă lungă pe care au ţinut-o cu toţii în
mîinile lor pentru ca Osee să înţeleagă că ei se află acolo.
Coarda simbolizează legătura. Această coardă este ţinută de toţi sătenii. Strategia de a împărtăşi
povestea cu întreaga clasă creează o sinergie în centrul căreia se găseşte, fără să ştie nimeni, cu excepţia
educatoarei, băieţelul, la fel ca în poveste. Inconştientul lui ştie că s-a creat o legătură (coarda) în jurul lui.
5. În cele din urmă, Osee înţelege, văzînd această coardă întinsă în jurul lui, că acel sat este locuit şi
că sătenii se află acolo, în jurul lui, pentru a-l ajuta. El ţopăie de bucurie şi se rostogoleşte pe pămînt de
fericire.
Copilul este foarte fericit să ştie că toată lumea se ocupă de el şi vrea să-1 ajute.
6. Apoi, îi vine ideea să se ducă spre locurile unde este ţinută coarda. El nu-i vede încă pe oameni, dar
hotărăşte să emită un sunet. Ce miracol! Datorită acestui sunet, sătenii devin vizibili.
Sunetul, prin urmare cuvîntul, îl face pe celălalt vizibil, real. Sunetul este creator. Micul erou al
poveştii a înţeles asta, el emite sunet, vibraţie, simboluri ale cuvîntului adresat celuilalt. Şi celălalt apare
în realitatea copilului.
7. Osee merge atunci la fiecare sătean din horă cîntînd pentru a strînge mîinile tuturor.
Osee vrea acum să emoţioneze. La fel ca în poveste, după lectură, copilul se duce să le arate desenul
colegilor săi, el care pînă atunci nu intra niciodată în contact cu ei decît în mod agresiv.
8. Întregul sat se află acolo, în jurul lui, şi îl primeşte călduros. Îi oferă unelte şi el îi poate ajuta la
sarcinile lor, devenind unul dintre ei. El face acum parte din grupul lor.
Osee se simte nu numai primit, dar şi recunoscut ca unul dintre ei. El poate să participe ca toată lumea
la activităţile grupului.

Dinamica poveştii
Vedem un copil singur în barca sa pe un fluviu întins care „debarcă” şi se îndreaptă spre satul din
inima pădurii virgine. Drumul lui este acela de a înţelege felul în care cuvîntul lui, adică o vibraţie
articulată, intenţionată, adresată celuilalt, prin urmare, verbală şi simbolică, îi oferă realitate umană
celuilalt şi îl scoate din izolarea sa uşor autistă.
Efectul acestei poveşti citite de educatoarea grădiniţei arată cît de important este să fii acceptat şi
înţeles într-un grup şi cît îl ajută acest lucru pe copil ca să se vindece.
Dorinţa fundamentală a copilului este aceea de a regăsi un grup care să-l primească în sînul lui.
36
Acestui copil îi place să meargă la şcoală, căci relaţia bună pe care o are cu educatoarea lui îi permite să
înceapă să simtă iubirea în sensul larg al termenului. Dar îi este greu să intre în contact cu colegii săi, din
cauza istoricului său psihologic. Deşi sala de clasă nu este locul terapiei, această poveste ne arată cît de
vindecătoare poate fi atitudinea binevoitoare a unei educatoare, atunci cînd ea este avertizată de
problemele psihologice care influenţează comportamentul unui copil şi care pot interveni în munca ei de
pedagog.
Nu toţi copiii sînt egali în ceea ce priveşte învăţarea, mai ales cea din mediul şcolar, căci aceasta este
deseori rigidă, dar toţi copiii au calităţi care trebuie dezvoltate şi care le vor fi de folos mai tîrziu. Aceste
calităţi sînt uşor de evidenţiat, căci ele reprezintă ceea ce-i place copilului să facă şi pentru ce este dotat.
Ele sînt cu atît mai valoroase cu cît sînt recunoscute de către părinţi şi de către educatori.

Simbolurile importante de reţinut


Pădure virgină - Pagaie - Fluviu - Barcă - Mal rîpos de nisip - Luminiş - Sat - Colibe - Coardă - Sunet -
Horă.

Povestea 2: Colina vulpii


4-7 ANI

Introducere
Această poveste a fost inspirată de un copil care a fost exmatriculat din şcoala unde învăţa pentru că îşi
distrăgea colegii. Povestea se întîmplă într-o altă ţară, dar putem vedea că problematica este aceeaşi
pentru toţi şcolarii.

Povestea
1. A fost odată ca niciodată un băieţel pe nume Aminou, care, în fiecare zi, pornea spre şcoală. Dar o
colină mare, înaltă cît un munte, îi bara drumul.
2. Acest munte era cunoscut pentru faptul că includea secretul cunoaşterii. Aminou şi camarazii săi s-
au luat de mînă şi s-au învîrtit în jurul lui, neştiind ce altceva să facă.
3. Iată că, într-o zi, din vîrful acestui munte a ţîşnit o vulpe foarte şmecheră, încîntată să-i ajute pe
copii.
4. Ea a coborît repede panta spre ei şi i-a îndemnat pe toţi să meargă spre un anumit loc, pentru a le
arăta ceva.
5. Vulpea a întins un sul de papirus în faţa copiilor şi le-a arătat ce era scris pe el. Acolo era un secret
pentru ei pe care vulpea voia să îl împărtăşească cu ei. Dar, pentru asta, trebuia să meargă în locul care
ascundea acel secret, mlaştina.
6. Copiii au alergat atunci pînă la marginea mlaştinii şi s-au împrăştiat printre stuf şi trestii pentru a
găsi ceea ce vulpea le arătase pe papirus.
7. Aminou, la fel ca şi ceilalţi, şi-a găsit comoara şi a adus-o în braţe, ţinînd-o lîngă inima sa, era un
nor de lumină magică plin de paiete de toate culorile.
8. Cu toţii s-au dus să depună comoara la şcoală, în faţa învăţătorului. Şi iată că se întîmplă un lucru
ciudat: toţi norişorii se unesc pentru a forma un nor mare. Acesta pare un văl lung şi translucid în formă
de inimă. Şi învăţătorul înţelege. El ştie acum că, pentru ca acel nor mare să existe, trebuie să-i lase
fiecărui elev dreptul de a-şi descoperi micul nor.

Explicaţie
1. A fost odată ca niciodată un băieţel pe nume Aminou, care, în fiecare zi, pornea spre şcoală. Dar o
colină mare, înaltă cît un munte, îi bara drumul.
Colina simbolizează acel element pe care copilul „se sprijină” în dobîndirea cunoştinţelor sale. Acela i
se pare că este un munte de netrecut pentru că-i lipseşte exact esenţialul: dorinţa de a învăţa. Dorinţa de
a învăţa înseamnă că micuţul nu suportă să i se interzică „să ştie”, de exemplu, un „secret de familie” sau
un secret referitor la originile sale sau să i se interzică să-şi depăşească părinţii în ceea ce priveşte ştiinţa.
2. Acest munte era cunoscut pentru faptul că includea secretul cunoaşterii. Aminou şi camarazii săi s-
au luat de mînă şi s-au învîrtit în jurul lui, neştiind ce altceva să facă.
În lipsa dorinţei de a învăţa, copilul caută complicitatea camarazilor săi. Ceea ce nu poate să ştie cu
37
instrumentele intelectului său nu-l împiedică să folosească instrumente de inteligenţă emoţională datorită
cărora îşi poate face prieteni. Această trupă veselă se învîrte în jurul colinei, adică nu reuşeşte să înveţe.
3. Iată că, într-o zi, din vîrful acestui munte a ţîşnit o vulpe foarte şmecheră, încîntată să-i ajute pe
copii.
Vulpea simbolizează inteligenţa instinctivă, inteligenţa care se adaptează, simţul percepţiei. Această
inteligenţă vine în ajutorul acestor copii care nu ştiu să folosească instrumentele mentale de la şcoală. Ea
ţîşneşte din mamelonul colinei, ca un lapte binefăcător care îi va hrăni pe copiii ce suferă de un blocaj în
ceea ce priveşte învăţarea de la şcoală.
4. Ea a coborît repede panta spre ei şi i-a îndemnat pe toţi să meargă spre un anumit loc, pentru a le
arăta ceva.
Această inteligenţă instinctivă va găsi locurile de unde să-şi extragă resursele. Rolul vulpii este cel de a
da un avînt grupului de copii. Panta descendentă simbolizează înclinarea naturală şi uşoară.
5. Vulpea a întins un sul de papirus în faţa copiilor şi le-a arătat ce era scris pe el. Acolo era un secret
pentru ei pe care vulpea voia să îl împărtăşească cu ei. Dar, pentru asta, trebuia să meargă în locul care
ascundea acel secret, mlaştina.
Papirusul şi mlaştina fac referire la ceva străvechi, care a existat dintotdeauna, chiar înainte de naşterea
copiilor. Papirusul reprezintă trecerea de la tradiţia verbală la tradiţia scrisă. Mlaştina este alcătuită din
apă amestecată cu pămînt, totul în ea este îngropat, ascuns. Mlaştina simbolizează respingerile sociale şi
familiale, humus pe care cresc trestiile şi stuful, necesare pentru scriere. Vulpea, care are o cunoaştere
instinctivă şi adaptabilă, îi invită pe copii să regăsească originea dorinţei lor de cunoaştere. Ea face într-un
fel o reîncadrare: „Vreţi să învăţaţi, atunci priviţi spre ceea ce este baza cunoaşterii: istoria lumii şi istoria
naşterii voastre”.
6. Copiii au alergat atunci pînă la marginea mlaştinii şi s-au împrăştiat printre stuf şi trestii pentru a
găsi ceea ce vulpea le arătase pe papirus.
Scrierea este o achiziţie tîrzie a omenirii şi se adaugă tradiţiei orale, la fel cum copilul va trebui să
stăpînească, după cuvînt, gestul scrierii, simbolizat de trestie. Se întîmplă foarte des ca un copil să se
blocheze cînd este vorba despre învăţare pentru că el nu ştie încă la ce-i foloseşte să înveţe. Are nevoie de
o reîncadrare care să-i explice, pe un plan concret, la ce foloseşte ceea ce învaţă.
7. Aminou, la fel ca şi ceilalţi, şi-a găsit comoara şi a adus-o în braţe, ţinînd-o lîngă inima sa, era un
nor de lumină magică plin de paiete de toate culorile.
Ceea ce găsesc copiii este „consimţămîntul” lor în ceea ce priveşte procesul de învăţare. Ei îl poartă în
faţa inimii, căci acesta provine, de această dată, din inimă, adică dintr-o ataşare profundă la învăţămînt,
odată dobîndită înţelegerea globală a scopului acestei învăţări.
8. Cu toţii s-au dus să depună comoara la şcoală, în faţa învăţătorului. Şi iată că se întîmplă un lucru
ciudat: toţi norişorii se unesc pentru a forma un nor mare. Acesta pare un văl lung şi translucid în formă
de inimă. Şi învăţătorul înţelege. El ştie acum că, pentru ca acel nor mare să existe, trebuie să-i lase
fiecărui elev dreptul de a-şi descoperi micul nor.
Vulpea îl determină pe fiecare dintre copii să descopere ataşamentul lui profund la dorinţa de a învăţa
şi îi arată învăţătorului că el trebuie să trezească acest ataşament în elevii săi, la nivelul întregii clase, nu
numai pentru cîţiva aleşi. Dinamica grupului este importantă, căci ea poate să-l susţină pe fiecare şi nu
trebuie să excludă pe nimeni.

Dinamica poveştii
Este suficient să ne învîrtim astfel în jurul cunoaşterii fără să putem niciodată să ne ataşăm de ea!
Vulpea, care simbolizează simţul percepţiei şi viclenia, îşi dă seama că trebuie să-i ducă pe copii la sursa
înţelegerii depline: originile lor şi originile ştiinţei omenirii. Acolo, ei vor înţelege cu inima de unde
provin şi de ce este important să înveţe. Şi ei îl vor face să înţeleagă asta şi pe învăţătorul clasei.
Cum este posibil să înghiţi cunoştinţe cînd cele mai importante, cele referitoare la venirea noastră pe
lume, sînt interzise? Mulţi copii se străduiesc să afle acest motiv: o parte a istoriei lor rămîne secretă din
cauze familiale. Aceşti copii, care nu-şi găsesc locul în structura societăţii, n-au posibilitatea de a se
integra în ordinea simbolică a ştiinţei. Primul demers care trebuie făcut este, cu ajutorul unei psihoterapii,
să le fie redată istoria vieţii lor, originea.

Simbolurile importante de reţinut


38
Colină - învîrtire în cerc - Vulpe - Papirus -Mlaştină - Stuf, trestii - Inimă.

REGRESUL

Porcuşorul care ştia tot


3-5 ANI

Introducere
Această poveste a fost scrisă pentru un copil ai cărui părinţi au ajuns brusc în pragul divorţului, tatăl
dorindu-şi s-o părăsească pe mama copiilor săi pentru o altă femeie. Copilul de 4 ani a devenit dintr-odată
enuretic (scapă pipi involuntar). Decizia de a consulta un pedopsihiatru l-a ajutat pe băieţel să-şi
regăsească echilibrul. Povestea ne redă evoluţia psihologică a copilului care se confruntă cu o traumă,
începînd apoi o vindecare datorită colaborării familiei cu pedopsihiatrul.

Povestea
1. A fost odată ca niciodată o ţară frumoasă şi caldă ca bumbacul. Era ţara porcuşorului.
2. Într-o zi, porcuşorul şi-a scos nasul afară din bumbac şi a hotărît să se ducă să vadă cum este afară.
3. El alerga foarte repede, poate că puţin prea repede. De parcă ar fi avut opt labe şi patru urechi!
4. Şi ceea ce trebuie să se întîmple se întîmplă: s-a lovit de un zid! Atunci, a făcut cale-ntoarsă foarte
repede, ca o ruletă de măsurat.
5. El a decis să-şi construiască propria colibă în care s-a proclamat rege şi a condus pe toată lumea.
6. Şi, într-adevăr, încetul cu încetul, în jurul lui s-a instalat ordinea, aşa cum avea el nevoie.
7. Fiindcă îi era bine la el acasă şi totul era în ordine, s-a hotărît să se îmbrace cu un pantalon şi să-şi
aranjeze cărţile în bibliotecă.
8. Apoi, s-a instalat într-un fotoliu confortabil, picior peste picior, ca tatăl său, şi a privit lumea peste
ochelarii săi, cu o carte în mînă.

Explicaţie
1. A fost odată ca niciodată o ţară frumoasă şi caldă ca bumbacul. Era ţara porcuşorului.
Pînă în prezent, băieţelul a trăit bine, protejat de părinţii săi, într-o familie stabilă. Dezvoltarea are loc
în mod normal. Cuvîntul „porcuşor” simbolizează aspectul care-l impulsionează pe copil, specific acestei
vîrste, o vîrstă la care cele cinci simţuri se trezesc şi la care senzualitatea este puternică şi inocentă.
2. Într-o zi, porcuşorul şi-a scos nasul afară din bumbac şi a hotărît să se ducă să vadă cum este
afară.
Unul dintre cele mai importante impulsuri ale fiinţei umane este curiozitatea: să descopere, să
descopere întruna. Copilul nu încetează să-şi extindă cîmpul de investigare.
3. El alerga foarte repede, poate că puţin prea repede. De parcă ar fi avut opt labe şi patru urechi!
Băieţelul este pus în situaţia de a se confrunta cu scene pe care n-ar trebui să le vadă, într-atît încît asta
îl tulbură.
4. Şi ceea ce trebuie să se întîmple se întîmplă: s-a lovit de un zid! Atunci, a făcut cale-ntoarsă foarte
repede, ca o ruletă de măsurat.
Zidul este decizia tatălui de a părăsi domiciliul conjugal pentru o altă femeie. Confruntîndu-se cu acest
eveniment traumatic, copilul regresează în ceea ce priveşte deprinderile sale („a făcut cale-ntoarsă”).
5. El a decis să-şi construiască propria colibă în care s-a proclamat rege şi a condus pe toată lumea.
Construirea propriei colibe este efectul terapiei familiale care-i îngăduie copilului să-şi regăsească
identitatea fizică şi pe cea referitoare la impulsuri. Coliba, aşa cum am văzut adesea, este casa primitivă,
cea din fragedă pruncie. Datorită acestei intervenţii, copilul se simte înţeles în identitatea sa: el devine
39
rege.
6. Şi, într-adevăr, încetul cu încetul, în jurul lui s-a instalat ordinea, aşa cum avea el nevoie.
Ordinea simbolizează întoarcerea la o stare de linişte. Cuvintele rostite în cadrul terapiei sînt
structurale, descrierea situaţiilor prin cuvinte conferă din nou coerenţă dinamicii familiale.
7. Fiindcă îi era bine la el acasă şi totul era în ordine, s-a hotărît să se îmbrace cu un pantalon şi să-şi
aranjeze cărţile în bibliotecă.
Această linişte familială îi permite copilului o nouă maturizare: din porcuşorul dezbrăcat care era
devine un mic porc îmbrăcat, adică integrat în societate. Problema referitoare la enurezis s-a vindecat. De
asemenea, el poate să se concentreze asupra învăţăturii (biblioteca).
8. Apoi, s-a instalat într-un fotoliu confortabil, picior peste picior, ca tatăl său, şi a privit lumea peste
ochelarii săi, cu o carte în mînă.
Odată ce criza a trecut, copilul îşi poate continua dezvoltarea psihologică şi poate recunoaşte
identitatea tatălui. Ochelarii simbolizează faptul că el îşi poate dezvolta acum aspectul mental.

Dinamica poveştii
Micul erou, fericit în paradisul copilăriei protejate, n-are în mod cert nici o perspectivă pînă cînd nu se
hotărăşte să scoată nasul din carapacea sa. Aventura se iveşte clar prin ceea ce i se întîmplă şi micul erou
îşi ia picioarele la sănătoasa pentru a se întoarce rapid, căci ceea ce a zărit îi depăşeşte capacitatea de
înţelegere. Din fericire, el găseşte ajutorul care-i permite să devină rege la el acasă. Un rege bine îmbrăcat
şi înconjurat de cărţi.
Fiecare copil este un „porcuşor” pînă cînd îşi dobîndeşte complet controlul sfincterelor. Această
funcţie se restabileşte în funcţie de maturitatea neurologică a copilului, dar şi de maturitatea afectivă.
Cuvîntul „porcuşor” simbolizează aspectul care-l impulsionează pe copil. Fiecare copil îşi are propriul
stimulent de viaţă, la baza căruia se află şi impulsurile care-l îndeamnă să descopere lumea „gustînd” din
ea. Această plăcere este necesară şi face parte din viaţă şi doar încetul cu încetul copilul va învăţa să-şi
controleze impulsurile şi frustrările specifice maturizării.
Mai întîi din inocenţă, copilul vrea să iasă şi să descopere lumea. Trauma acţionează ca un electroşoc.
Pus prea devreme în faţa unor evenimente pe care el nu era îndeajuns de matur ca să le gestioneze, copilul
regresează. Dacă el avea pînă atunci controlul reflexului de a urina, acum poate să şi-l piardă.
Copilul are nevoie de protecţie şi de iubire ca să crească armonios, în caz contrar dobîndirea unor noi
funcţii este tulburată semnificativ.

Simbolurile importante de reţinut


Porcuşor - Zid - Colibă - Rege - Pantalon -Bibliotecă - Ochelari.

FAMILIA RECOMPUSĂ

Povestea 1: Crabul uriaş


3-6 ANI

Introducere
Inspirată de un băieţel de 6 ani care devenea agresiv la şcoală (problemă aparentă), această poveste m-
a ajutat să învăţ multe despre importanţa de a nu ne întoarce la temerile sociale şi la voinţa de a depista
din timp comportamentele asociale.
Acest băiat de 6 ani se remarca la şcoală prin tendinţa sa de a lovi tot ce mişcă, în aşa fel încît toată
40
şcoala era în alertă. Mama mi l-a adus la consultaţie.
Ea era divorţată şi-şi găsise un partener cu care avea o fetiţă. Copilul îşi întîlnea tatăl în vacanţe la
bunicii paterni. Noua configuraţie familială nu părea să-i facă plăcere acestui copil!
Eu i-am propus să citească o mică poveste. Reacţia sa cu privire la poveste a fost imediată: privind
crabul făcut bucăţi pe nisip, el a exclamat: „Dar n-are dreptul!”, mărturisire ţîşnită din însăşi agresivitatea
lui refulată (problemă reală) faţă de tatăl său vitreg. Dar haideţi să vedem povestea...

Poveste
1. A fost odată ca niciodată un băieţel căruia îi plăcea să privească lucrurile de-a curmezişul. Dacă
vedea o ramă, el privea în spatele ei pentru a vedea cum a fost făcută. La fel se întîmpla şi cu o lampă, o
maşină, un ghiveci cu flori. Cum era foarte inteligent, se simţea cam singur, căci ceilalţi copii îşi băteau
joc de el.
2. Atunci, clipa lui de mare fericire era să se afle în faţa mării. Acolo, putea să se scufunde în adîncul
apei. El înota liniştit pe spate, ţinîndu-şi răsuflarea, şi privea dedesubtul peştilor, dedesubtul vapoarelor.
Se simţea cu adevărat foarte bine în mare.
3. Dar, într-o zi, în timp ce înota liniştit sub apă, un crab uriaş a trecut pe deasupra lui şi i-a făcut
umbră.
4. Nu a avut încredere şi a vrut să fugă. Dar era greu pentru un băieţel să înoate aşa de repede. Ce era
de făcut? Din fericire, doi delfini i-au sărit în ajutor şi i-au spus să se agaţe de frînghia pe care o legaseră
între ei doi.
5. Au fugit foarte repede departe de crab şi l-au depus pe băieţel pe o plajă, apoi s-au retras pe fundul
oceanului.
6. În timp ce delfinii se întorceau la ei acasă, marea s-a retras departe, departe, departe. Era frumos
afară, soarele strălucea pe cer. Dar ce a văzut copilul în depărtare? Bucăţi de crab uriaş răspîndite pe
nisip, uscate de soare.
7. Totul şi-a reluat locul şi totul devenea mai uşor. Băieţelul era salvat. Niciun crab uriaş nu-l mai
deranja! Nu se mai vedea decît carcasa acestuia departe, pe plajă! Delfinii plecaseră la ei acasă, pe fundul
oceanului, după ce-şi luaseră la revedere de la băieţel.
8. Băieţelul era din nou la soare, în siguranţă. El se putea juca liniştit cu toţi copiii care soseau.

Explicaţie
1. A fost odată ca niciodată un băieţel căruia îi plăcea să privească lucrurile de-a curmezişul. Dacă
vedea o ramă, el privea în spatele ei pentru a vedea cum a fost făcută. La fel se întîmpla şi cu o lampă, o
maşină, un ghiveci cu flori. Cum era foarte inteligent, se simţea cam singur, căci ceilalţi copii îşi băteau
joc de el.
Un copil, trezit la viaţă, vrea să înţeleagă ce se ascunde în spatele a ceea ce i se spune sau a ceea ce i se
arată.
2. Atunci, clipa lui de mare fericire era să se afle în faţa mării. Acolo, putea să se scufunde în adîncul
apei. El înota liniştit pe spate, ţinîndu-şi răsuflarea, şi privea dedesubtul peştilor, dedesubtul vapoarelor.
Se simţea cu adevărat foarte bine în mare.
Relaţia bună cu marea şi adîncimile ei simbolizează iubirea pentru mamă, fără să rămînă prizonierul
unei relaţii în oglindă, căci băieţelul ştie să privească de-a curmezişul lucrurilor, adică dincolo de
aparenţe.
3. Dar, într-o zi, în timp ce înota liniştit sub apă, un crab uriaş a trecut pe deasupra lui şi i-a făcut
umbră.
Există diferite interpretări posibile pentru crab, dar, în aceste poveşti, el este „cleştele” pentru mamă, el
îl simbolizează pe tatăl vitreg, rivalul care îi „face umbră” băieţelului ce-şi iubeşte mama şi îl ameninţă cu
cleştii săi uriaşi.
4. Nu a avut încredere şi a vrut să fugă. Dar era greu pentru un băieţel să înoate aşa de repede. Ce
era de făcut? Din fericire, doi delfini i-au sărit în ajutor şi i-au spus să se agaţe de frînghia pe care o
legaseră între ei doi.
Delfinii, animale paşnice, neprădătoare, obişnuite cu apa, prin urmare, cu emoţiile, îi reprezintă aici pe
bunicii care folosesc legătura lor familială (frînghia) pentru a-l îndepărta de tatăl vitreg.
5. Au fugit foarte repede departe de crab şi l-au depus pe băieţel pe o plajă, apoi s-au retras pe fundul
41
oceanului.
Copilul se află în vacanţă departe de sursa neliniştii sale, iar plaja simbolizează acest spaţiu psihic
unde are posibilitatea să „viseze”.
6. În timp ce delfinii se întorceau la ei acasă, marea s-a retras departe, departe, departe. Era frumos
afară, soarele strălucea pe cer. Dar ce a văzut copilul în depărtare? Bucăţi de crab uriaş răspîndite pe
nisip, uscate de soare.
Dar salvarea lui implică pierderea momentană a prezenţei mamei (marea este joasă), căci el este
departe de ea acum, dar şi de ceea ce reprezintă sursa neliniştii sale, crabul uriaş, acum uscat şi făcut
bucăţele. Copilul rămîne în lumina paternă (soarele).
7. Totul şi-a reluat locul şi totul devenea mai uşor. Băieţelul era salvat. Niciun crab uriaş nu-l mai
deranja! Nu se mai vedea decît carcasa acestuia departe, pe plajă! Delfinii plecaseră la ei acasă, pe
fundul oceanului, după ce-şi luaseră la revedere de la băieţel.
Copilul simte că se poate linişti, crabul descompus în mii de bucăţele (moartea simbolică a tatălui
vitreg) este ceea ce i-a permis acestui băieţel să îşi exprime agresivitatea refulată şi vinovăţia pe care o
resimţea. Formula lui instinctivă „O! Nu are niciun drept!” indică clar că ceea ce exista în violenţa sa de
la şcoală erau ura lui refulată împotriva tatălui vitreg şi sentimentul său de vinovăţie.
8. Băieţelul era din nou la soare, în siguranţă. El se putea juca liniştit cu toţi copiii care soseau.
Un copil liniştit se poate juca normal şi calm cu ceilalţi copii.

Dinamica poveştii
Să ţii frîiele unei familii nu este deloc uşor! Dar, în plus, cînd ea este recompusă, necesită adaptări
psihice dificile din partea tuturor membrilor care o alcătuiesc. În mod firesc, tatăl este rivalul băiatului,
apoi modelul, dar tatăl vitreg (la fel ca şi mama vitregă) ocupă un loc foarte greu de acceptat, căci
întreaga ambivalenţă referitoare la tată se poate exprima deschis întîlnindu-l pe acel nou-venit. în
povestea noastră, copilul nu şi-a putut-o exprima în interiorul familiei şi a dezvoltat un comportament
„deviant” la şcoală. Bunicii oferă un refugiu de pace în care conflictele din familie regăsesc o oază de
linişte.
Pentru băieţi, o .agresivitate războinică este sănătoasă fiindcă ţîşneşte dintr-un instinct de apărare a
teritoriului, dar, cînd este exagerată, ascunde un conflict.
Copiii au nevoie să-şi poată exprima acest surplus de energie. Faptul că se mişcă, aleargă, că se
încaieră este sănătos pe bună dreptate.
Ceea ce este mai puţin sănătos - şi ar trebui să ne punem întrebări cu privire la originile acestei devieri
- este modelul actual al ţapului ispăşitor în care mai mulţi copii îl atacă pe unul singur. Asta dezvăluie o
perversitate socială foarte gravă. Acest fenomen se dezvoltă din ce în ce mai mult, deoarece copilul cu
probleme se va lăsa influenţat de jocurile video care n-ar trebui să existe şi pe care adultul (statul şi
părintele deopotrivă) le susţine prin faptul că le îngăduie, banalizînd această violenţă. Ceea ce este pur şi
simplu scandalos!
Referitor la agresivitatea copilului, primul lucru care trebuie făcut este înţelegerea motivului: părinţii
care nu se înţeleg şi transmiterea acestei violenţe asupra copilului care nu are cuvinte şi, mai ales, puterea
să îşi spună punctul de vedere, nedreptăţile din cadrul familiei sau la şcoală etc. Lista este lungă şi trebuie
să spunem problemei pe nume, dar nu vom rezolva nimic dacă situaţia din familie nu se schimbă.

Simbolurile importante de reţinut


De-a curmezişul - Adîncul apei — Crab - A face umbră - Frînghie - Delfini - Plajă - Nisip uscat (sau
surplus de apă).

42
Povestea 2: Pajul şi prinţesa
4-6 ANI

Introducere
Un cuplu care se caută, se pierde, se regăseşte, se pierde iar şi se desparte definitiv, cu toate că
partenerii se iubesc, pentru a alcătui o altă familie devine un eveniment banal în zilele noastre. În această
poveste, copiilor le este uneori greu să se regăsească.
Dacă povestea crabului uriaş se referă la gelozia faţă de tatăl vitreg, această poveste ne vorbeşte despre
pierderea reperelor părinteşti care poate să ducă pînă la probleme de restabilire a identităţii. „Cine sînt şi
ce pot să fac în haosul ăsta?” se întreabă puţin micul paj al acestei poveşti, în aceeaşi măsură în care este,
de asemenea, tentat să fugă...

Poveste
1. A fost odată ca niciodată un paj şi o prinţesă care locuiau într-un mare castel. Pajul şi prinţesa
admirau acest loc.
2. Dar ei se simţeau adesea singuri. Regele şi regina plecau cu un mare alai şi îi lăsau la palat.
3. Într-o zi, cînd se organizase o plimbare la un alt castel, micul paj şi prinţesa, care-i însoţeau pe rege
şi pe regină, s-au pierdut în pădure.
4. Se simţeau bine acolo şi s-au plimbat mult timp, dar paşii lor i-au condus la marginea unei poteci. În
depărtare, în stînga sa, printre tufişuri, pajul a zărit clopotniţa unui sat care se înălţa spre cer, în timp ce, în
dreapta sa, drumul îl îndemna spre teritorii necunoscute. El nu-şi dădea seama că strîngea foarte tare mîna
prinţesei.
— Au, mă strîngi prea tare, de ce-mi faci rău?
— Nu voiam să-ţi fac rău. Mă întreb unde să mergem. Ai chef să mergi în satul acela?
Mica prinţesă i-a strîns mîna pajului şi nu a zis nimic.
5. Oftînd, pajul a hotărît să-şi îndrepte paşii spre sat. Nu prea avea chef şi se întreba peste ce va mai da.
Au traversat cîteva desişuri şi satul a apărut.
6. Ce sat comic! Totul era alandala. Pajul şi prinţesa nu se regăseau deloc acolo şi s-au refugiat în
clopotniţa bisericii pentru a privi de sus ceea ce se întîmpla. Sătenii puseseră toate obiectele lor de
mobilier în stradă, amestecate, unele peste altele.
7. Micul paj şi prinţesa, din înaltul clopotniţei, visau că un capitel mare acoperă întreg satul şi îl
protejează. Şi-au imaginat o piaţă mare de sat în formă de inimă şi străzi foarte curate. Atunci, au coborît
din clopotniţă şi s-au alăturat sătenilor.
8. Timpul trecea, ore în şir, dar micul paj şi prinţesa ştiau să le vorbească sătenilor. Încetul cu încetul,
au readus ordinea pe străzi, au construit în centrul satului o piaţă frumoasă în formă de inimă şi capitelul
cel mare a apărut deasupra satului, ca o cupolă de sticlă care lăsa să treacă lumina.

Explicaţie
1. A fost odată ca niciodată un paj şi o prinţesă care locuiau într-un mare castel. Pajul şi prinţesa
admirau acest loc.
Pajul simbolizează un băiat din prima căsătorie, mai mare decît mica prinţesă, fiică din a doua
căsătorie. El o protejează. Castelul este căminul familial, idealizat de copii.
2. Dar ei se simţeau adesea singuri. Regele şi regina plecau cu un mare alai şi îi lăsau la palat.
Viaţa activă a părinţilor îi conduce deseori departe de casă.
3. Într-o zi, cînd se organizase o plimbare la un alt castel, micul paj şi prinţesa, care-i însoţeau pe
rege şi pe regină, s-au pierdut în pădure.
Cuplul se desparte şi copiii trebuie să-i urmeze. Dar ei suferă o traumă în perioada manifestării
complexului lui Oedip într-atît de puternică încît nu se mai regăsesc şi se pierd în viaţa imaginară.
4. Se simţeau bine acolo şi s-au plimbat mult timp, dar paşii lor i-au condus la marginea unei poteci.
În depărtare, în stînga sa, printre tufişuri, pajul a zărit clopotniţa unui sat care se înălţa spre cer, în timp
ce, în dreapta sa, drumul îl îndemna spre teritorii necunoscute.

43
El nu-şi dădea seama că strîngea foarte tare mîna prinţesei.
-Au, mă strîngi prea tare, de ce-mi faci rău?
- Nu voiam să-ţi fac rău. Mă întreb unde să mergem. Ai chef să mergi în satul acela?
Mica prinţesă i-a strîns mîna pajului şi nu a zis nimic.
Tentaţia de a rămîne pierduţi pe acest tărîm imaginar oedipian este atît de mare încît ei îşi pierd
identitatea, dar micul paj îşi recapătă raţiunea, fiindcă are în vedere clopotniţa satului. Clopotniţa este
reperul simbolic cel mai puternic pentru copii şi poate fi reprezentat de un bunic care are rol de stîlp de
susţinere pentru copii.
5. Oftînd, pajul a hotărît să-şi îndrepte paşii spre sat. Nu prea avea chef şi se întreba peste ce va mai
da. Au traversat cîteva desişuri şi satul a apărut.
Un episod demoralizant poate să intervină în acel moment şi să se manifeste printr-o ruptură în ceea ce
priveşte interesul pentru şcoală sau printr-o diminuare a relaţiilor. Desişurile precum şi faptul de a se
pierde în pădure simbolizează fuga în viaţa imaginară.
6. Ce sat comic! Totul era alandala. Pajul şi prinţesa nu se regăseau deloc acolo şi s-au refugiat în
clopotniţa bisericii pentru a privi de sus ceea ce se întîmpla. Sătenii puseseră toate obiectele lor de
mobilier în stradă, amestecate, unele peste altele.
Satul simbolizează o asociere de case unite prin legături sociale. În acest sat domneşte haosul. Noii soţi
pun beţe în roate în ceea ce priveşte organizarea părinţilor referitoare la copiii lor şi înţelegerea cu foştii
parteneri.
7. Micul paj şi prinţesa, din înaltul clopotniţei, visau că un capitel mare acoperă întreg satul şi îl
protejează. Şi-au imaginat o piaţă mare de sat în formă de inimă şi străzi foarte curate. Atunci au coborît
din clopotniţă şi s-au alăturat sătenilor.
Bunicul îl protejează pe copil şi îi oferă o poziţie de observator. Copilul poate să înceapă să gîndească
şi să viseze. Însă dorinţa arzătoare a unui copil nu este alta decît să-şi vadă părinţii înţelegîndu-se, în timp
ce toate familiile recompuse trăiesc în armonie şi realcătuiesc o mare familie, o familie şi mai extinsă.
8. Timpul trecea, ore în şir, dar micul paj şi prinţesa ştiau să le vorbească sătenilor. Încetul cu încetul,
au readus ordinea pe străzi, au construit în centrul satului o piaţă frumoasă în formă de inimă şi
capitelul cel mare a apărut deasupra satului, ca o cupolă de sticlă care lăsa să treacă lumina.
Dar trebuie să ştie să maturizeze această dorinţă şi să o formuleze, mai degrabă decît să se ascundă (în
imaginar, în depresie sau în fugă), aşa cum face micul paj. El face apel la toate mijloacele sale pentru ca
satul (familiile) să spună acestui haos pe nume şi să regăsească nu numai ordinea, dar şi o inimă şi o
protecţie.

Dinamica poveştii
Această povestioară se aseamănă foarte mult cu poveştile străvechi. Regăsim aici simbolul regelui, al
reginei, al unui paj şi al unei prinţese. Se pune accentul pe reprezentările interioare, la nivelul vieţii sale
psihice, pe care trebuie să le dezvolte copilul pentru a regăsi, în sens transformator, numeroase schimbări
în sînul familiei lui.
Oricare ar fi condiţiile, copiii sînt întotdeauna suficient de inteligenţi pentru a înţelege, oricît de puţin
inteligenţi ar fi înşişi părinţii, şi pentru a păstra esenţialul pentru ei: armonia şi cuvintele care oferă
explicaţii. Rolul bunicilor iese, de asemenea, în evidenţă în această poveste, clopotniţa simbolizînd un
bunic cu valori superioare cu ajutorul căruia copilul poate să vadă lucrurile dintr-un punct de vedere
diferit.

Simbolurile importante de reţinut


Paj - Prinţesă - Rege - Regină - Pădure - Castel - Clopotniţă - Desişuri - Sat.

44
COPILUL Şl MOARTEA

Grota cu două capete


4-6 ANI

Introducere
Această poveste a fost scrisă pentru a ajuta o mamă al cărei fiu de 6 ani o „şantaja” cu moartea, la fel
ca tatăl lui.
Tatăl, despărţit de mamă, suferă de depresie profundă şi a avut deja mai multe tentative de a se
sinucide, creînd în jurul lui, pentru copiii săi şi pentru cei dragi, un climat de nelinişte.
Un tată este un tată şi ceea ce face el trebuie să fie bine; în caz contrar, pe cine să te bazezi?... Aşadar,
apropierea în mod constant de moarte trebuie să fie un lucru bun, din moment ce tata o face. Iată cum
poate un copil să interpreteze comportamentul tatălui său.
Dar copilul ştie bine că mama dezaprobă această atitudine, prin urmare, modul lui de a-i face faţă este
acela de a o şantaja... cu moartea sau, mai degrabă, cu ideea.pe care el şi-a făcut-o despre moarte, căci
aceasta nu poate fi reprezentabilă. Acest băieţel n-are nicio depresie sau vreo dorinţă de a muri.
Ceea ce ne învaţă această poveste este faptul că mama nu trebuie să se teamă că fiul ei ar trece la fapte,
căci „non-viaţa” nu-l interesează; în schimb, ca orice copil la această vîrstă, se identifică cu tatăl său şi
vrea să-i imite comportamentul.

Poveste
1. A fost odată ca niciodată un şarpe galben foarte mic, care voia să descopere lumea. El se tîra
bucuros prin iarba înaltă.
2. Dar nori groşi erau pe punctul de a se forma pe cer. El nu-i vedea, căci micul şarpe galben se baza
pe buna sa zînă libelulă pentru orice avea nevoie.
3. Ea veghea asupra lui, îl proteja, făcea totul pentru el, astfel că el nu căpătase obişnuinţa de a gîndi
înainte de a acţiona. Ea i-a spus să înainteze mai repede pentru a se adăposti de ploaia care ameninţa
pămîntul.
4. Micul şarpe şi zîna libelulă au găsit refugiu într-o grotă. Era înaltă şi nu se vedea mare lucru cînd
veneai din afară. Ei se credeau singuri, dar iată că, încetul cu încetul, pe măsură ce se obişnuiau cu
întunericul, au zărit alte persoane, venite să se adăpostească, la fel ca ei.
5. Curios, micul şarpe galben şi prietenii săi au vrut să meargă să descopere capătul grotei. Ei s-au
afundat în adîncul grotei şi nu s-a mai văzut nimic.
6. Dar iată că, de-a curmezişul grotei, o mare doamnă învăluită în fum le bara drumul; ea lua forme
diferite ca un nor pe cer. Copiii s-au uitat la ea, păndindu-i noile apariţii. Dintr-odată, a luat forma unei
fantome, ca la Halloween. Buuu! Ea încerca să-i sperie.
7. Apoi, ea a făcut o plecăciune şi şi-a scobit pîntecele pentru a-i lăsa să treacă spre cealaltă parte a
cavernei. „Duceţi-vă, duceţi-vă să vedeţi ce vreţi, le-a spus ea, am încercat să vă sperii, dar dacă
insistaţi...” Şi iată că ei descoperă un peisaj minunat: ieşirea din grotă ducea spre o vale verde, luxuriantă
şi veselă, cu pomi frumoşi şi o vegetaţie bogată şi variată, de toate culorile.
8. Micul şarpe era atras, la fel ca şi ceilalţi. El s-a apropiat de margine. Toţi admirau cu atenţie şi
începeau să-şi dorească să sară pentru a ajunge în această vale minunată. Dar, dintr-un colţ al grotei, a
apărut un urs uriaş şi, cu laba sa mare, i-a prins pentru a-i aşeza din nou pe solul cavernei. Cu un ton
sever, le-a spus: „încă nu este momentul să vă bucuraţi de această vale frumoasă. Nu aveţi dreptul să
săriţi. Priviţi-o, admiraţi-o, iar acum, că ploaia a încetat, trebuie să vă întoarceţi la casele voastre. Drum
bun tuturor!” Micul şarpe galben şi trupa lui s-au întors la ei acasă. înţeleseseră că doamna învăluită în
fum îi fermecase. Ce bine că ursul acela fusese acolo!
45
Explicaţie
1. A fost odată ca niciodată un şarpe galben foarte mic, care voia să descopere lumea. El se tara
bucuros prin iarba înaltă.
Băieţelul este curios, aşa cum sînt toţi copiii. Şarpele simbolizează vitalitatea, energia în mişcare. Iarba
înaltă îl ascunde şi îl protejează, dar în acelaşi timp îl împiedică să vadă spre ce se îndreaptă.
2. Dar nori groşi erau pe punctul de a se forma pe cer. El nu-i vedea, căci micul şarpe galben se baza
pe buna sa zînă libelulă pentru orice avea nevoie.
Norii simbolizează o ameninţare, în cazul acesta aceea a morţii tatălui prin sinucidere.
3. Ea veghea asupra lui, îl proteja, făcea totul pentru el, astfel că el nu căpătase obişnuinţa de a gîndi
înainte de a acţiona. Ea i-a spus să înainteze mai repede pentru a se adăposti de ploaia care ameninţa
pămîntul.
Zîna libelulă reprezintă spiritul pozitiv şi inteligent al mamei care este conştientă de impactul acestei
probleme asupra fiului ei.
4. Micul şarpe şi zîna libelulă au găsit refugiu într-o grotă. Era înaltă şi nu se vedea mare lucru cînd
veneai din afară. Ei se credeau singuri, dar iată că, încetul cu încetul, pe măsură ce se obişnuiau cu
întunericul, au zărit alte persoane, venite să se adăpostească, la fel ca ei.
După cum ne învaţă miturile, grota simbolizează locul naşterii într-o altă stare de conştientă. Boala
tatălui îi obligă pe cei din jur - cele două familii ale sale - să analizeze moartea într-un mod interior, să
treacă la o altă stare.
5. Curios, micul şarpe galben şi prietenii săi au vrut să meargă să descopere capătul grotei. Ei s-au
afundat în adîncul grotei şi nu s-a mai văzut nimic.
Această stare de fapt îi obligă pe cei din jur, copii şi familie, să depună un efort psihic important pentru
a face faţă neliniştii provocate de ameninţare. Aceste persoane se află în obscuritatea grotei, adică în
starea de necunoaştere. Grota, care ar trebui să fie locul revelaţiei, nu-şi dezvăluie încă secretele.
6. Dar iată că, de-a curmezişul grotei, o mare doamnă învăluită în fum le bara drumul; ea lua forme
diferite ca un nor pe cer. Copiii s-au uitat la ea, pîndindu-i noile apariţii. Dintr-odată, a luat forma unei
fantome, ca la Halloween. Buuu! Ea încerca să-i sperie.
Copilul caută să înţeleagă ceea ce face tatăl său. El urmează drumul pe care-l străbate şi tatăl său, adică
se afundă în grotă şi regăseşte lumea de iluzii pe care i-o înfăţişează în faţa ochilor doamna învăluită în
fum. Doamna învăluită în fum trimite mai multe mesaje, primul fiind acela că ne putem rătăci cînd nu
avem mintea limpede, iar al doilea că putem să inspirăm teamă.
7. Apoi, ea a făcut o plecăciune şi şi-a scobit pîntecele pentru a-i lăsa să treacă spre cealaltă parte a
cavernei. „Duceţi-vă, duceţi-vî să vedeţi ce vreţi, le-a spus ea, am încercat să vă sperii, dar dacă
insistaţi...” Şi iată că ei descoperă un peisaj minunat: ieşirea din grotă ducea spre o vale verde,
luxuriantă şi veselă, cu pomi frumoşi şi o vegetaţie bogată şi variată, de toate culorile.
Marea doamnă învăluită în fum este norul „iluziei”: ea poate să ia formele pe care noi le proiectăm
asupra ei. Ea ia forma „fantomei morţii”, adică ameninţării morţii. Ea arată că este vorba în acelaşi timp
de o teamă şi de o iluzie. Dar ea ne lasă liberi să vedem ceea ce vrem, din momentul în care ştim că
străbatem o iluzie. Ultima iluzie pe care o creează această doamnă învăluită în fum este aceea de a ne face
să credem că se evaporă pentru a indica un adevăr la celălalt capăt al vieţii: moartea ca un paradis, o vale
verde şi tentantă.
8. Micul şarpe era atras, la fel ca şi ceilalţi. El s-a apropiat de margine. Toţi admirau cu atenţie şi
începeau să-şi dorească să sară pentru a ajunge în această vale minunată. Dar, dintr-un colţ al grotei, a
apărut un urs uriaş şi, cu laba sa mare, i-a prins pentru a-i aşeza din nou pe solul cavernei. Cu un ton
sever, le-a spus: „încă nu este momentul să vă bucuraţi de această vale frumoasă. Nu aveţi dreptul să
săriţi. Priviţi-o, admiraţi-o, iar acum, că ploaia a încetat, trebuie să vă întoarceţi la casele voastre. Drum
bun tuturor!” Micul şarpe galben şi trupa lui s-au întors la ei acasă. Înţelesesem că doamna învăluită în
fum îi fermecase. Ce bine că ursul acela fusese acolo!
Sinuciderea este, la fel ca un drog, un mod de a părăsi realitatea vieţii. A sări în acel paradis frumos
este tentant. Pentru micul băiat, acest comportament al tatălui se fixează în inconştientul său ca un model
de urmat. Ursul, ca în multe mituri, este cel care păzeşte pragul. El aparţine naturii terestre şi le arată
copilului şi tatălui că acest paradis nu este decît o iluzie în momentul de faţă şi că nu trebuie să sară.
Copilul nu are nici nevoie, nici chef să moară. El caută pur şi simplu să înţeleagă ceea ce-l atrage pe
46
tatăl său.

Dinamica poveştii
Această poveste redă situaţia pe care o trăieşte copilul: „Ce face tatăl meu de-mi tulbură atît de mult
familia prin comportamentul său?”. Micul şarpe porneşte, aşadar, în încercarea de a înţelege. Zîna libelulă
îl însoţeşte, ceea ce îl face să atingă un prim nivel de înţelegere simbolizat de intrarea în grotă. Dar cei din
grup rămîn în obscuritate pînă cînd decid să-şi continue căutarea. Întîlnirea cu norul de iluzie care ia
formele pe care imaginaţia binevoieşte să le ofere îi trimite la fantoma morţii, adică la frica oamenilor de
moarte, la ideea pe care ei şi-o fac despre moarte, fantomă ce devine transparentă pentru ca o viziune a
morţii să apară în celălalt capăt al grotei. Cealaltă viziune este o altă formă de iluzie (fiindcă moartea nu
este reprezentabilă) care se foloseşte de fascinaţie pentru a întinde o capcană. Din fericire, ursul, care
simbolizează vitalitatea pămîntului şi prudenţa, îi salvează pe imprudenţii „fermecaţi”.

Cum să-l ghidezi pe un copil de 5-6 ani al cărui tată încearcă în mod constant să se sinucidă? Ce se
întîmplă în mintea copilului? În ce măsură se identifică el cu tatăl său? Cum să pui problema? Oare
moartea care-l nelinişteşte atît de mult pe adult este resimţită în acelaşi fel şi de copil?
Ce de întrebări la care este greu de răspuns... Se pare că micuţul nu suferă decît nişte efecte colaterale
ale morţii precum faptul de a nu-şi mai vedea tatăl şi, mai ales, de a nu se mai putea sprijini pe acest
model care este repus în discuţie de către mamă, chiar dacă ea protejează cît mai bine cu putinţă imaginea
părintelui pentru copil. Nevoia fundamentală a copilului este de a avea un tată responsabil şi ocrotitor.
Copilului nu-i este frică de moarte aşa cum i-ar putea fi unui adult. Moartea nefiind reprezentabilă,
neliniştea pe care o resimţim în faţa ei nu are nimic de-a face cu realitatea morţii. Ea face trimitere la
tulburările noastre nevrotice, în vreme ce copilaşul nu le are. A spune lucrurilor pe nume, a reîncadra
situaţia, a-i explica micuţului ceea ce resimte adultul şi, în acelaşi timp, a-l linişti pentru ca el să ştie că va
exista întotdeauna cineva pe care sa se sprijine, acesta este comportamentul pe care trebuie să-l adoptăm.

Simbolurile importante de reţinut


Şarpe - Nor - Libelulă - Grotă - Obscuritate -Fum - Fantomă - Vale verde - Urs.

ABUZURILE

Batistuţa
PESTE 5 ANI

Introducere
Această povestioară a fost scrisă pentru toate acele fetiţe care suferă încă, în ciuda pedepselor din ce în
ce mai mediatízate, de pe urma abuzurilor sexuale. Cel mai adesea tăinuite din cauza ameninţărilor venite
din partea agresorilor, aceste traume marchează pentru totdeauna dezvoltarea psihologică a copilului.

Poveste
1. A fost odată ca niciodată o batistuţa boltită. Oare ce voia să ascundă curbîndu-se aşa deasupra
umbrei sale? Ea ascundea un secret.
2. De asemenea, îşi făcuse noduri la colţuri şi mergea ca un răţoi, ceea ce-i atrăgea bătaia de joc şi
răutatea celor din jur. Sărmana batistuţa era foarte tristă şi se simţea respinsă.

3. Legănîndu-se, ea s-a îndreptat spre ceea ce credea a fi o spălătorie pentru a se face frumoasă. Sigur
47
exista acolo ceea ce-i trebuia ei pentru a se spăla şi a se usca. Ceea ce de altfel a şi făcut. Fusese atît de
stoarsă încît îşi pierduse secretul. Sărmana batistuţa!
4. Atunci, a hoinărit aşa, foarte tristă. Desigur, umbra nu o mai ascundea, de aceea era apretată,
aproape dreaptă! Dar atunci ce se schimbase în ceea ce o priveşte?
5. Era atît de abătută încît a hotărît să se ducă la gunoaiele care existau de-a lungul căii ferate. Valora
ea, mica batistă, mai mult de atît?
6. Dar ceea ce ea nu a văzut este faptul că acea cale ferată o conducea undeva. Spre malul mării. A fost
foarte bucuroasă să descopere valurile albastre. Ce frumos era!
7. Atunci a simţit ca şi cum marea ar fi îndemnat-o să facă o baie în ea. Batistuţa a sărit în apă şi s-a
lăsat contopită cu valurile, era plăcut şi frumos să te legene şi să te răsfeţe marea. Acolo, se simţea cu
adevărat spălată şi ca nouă.
8. Şi ghici ce! Ea se simţea atît de nouă încît a devenit steag. O, da! S-a înălţat şi a sfidat mîndră
împrejurimile pentru a arăta întregii lumi că marea nu numai că o spălase şi o alintase, dar că amîndouă le
vor apăra pe toate batistuţele din lume.

Explicaţie
1. A fost odată ca niciodată o batistuţă boltită. Oare ce voia să ascundă curbîndu-se aşa deasupra
umbrei sale? Ea ascundea un secret.
Imaginea batistei are mai multe semnificaţii: ea foloseşte la a te şterge, „a-i arunca batista" unei femei
era un obicei prin care bărbatul îi dădea de înţeles că o doreşte, „a pune o batistă pe ceva" înseamnă a da
uitării.
Batistuţa cuprinde toate semnificaţiile de murdărie, desfrîu şi refulare. O fetiţă care a suferit abuzuri
trăieşte toate aceste aspecte: ea se simte murdară, dorită în mod nefiresc şi, cel mai adesea, respinge
această amintire.
2. De asemenea, îşi făcuse noduri la colţuri şi mergea ca un răţoi, ceea ce-i atrăgea bătaia de joc şi
răutatea celor din jur. Sărmana batistuţă era foarte tristă şi se simţea respinsă.
A face un nod la batistă înseamnă că, contrar refulării, păstrăm un element pentru a ne aduce aminte.
Mersul ca un răţoi accentuează faptul că locul ruşinii este zona dintre picioare.
3. Legănăndu-se, ea s-a îndreptat spre ceea ce credea a fi. o spălătorie pentru a se face frumoasă. Sigur
exista acolo ceea ce-i trebuia ei pentru a se spăla şi a se usca. Ceea ce de altfel a şi făcut. Fusese atît de
stoarsă încît îşi pierduse secretul. Sărmana batistuţă!
Se pune problema unei supravegheri familiale, psihologice şi poliţieneşti după un astfel de eveniment.
A te simţi stors e starea copilei după ce i s-au pus atîtea întrebări, aceasta simţind că a devenit obiect de
observaţie. I se cere să vorbească, să mărturisească ceea ce s-a întîmplat. În plus, ea trebuie să facă faţă
agresorului şi va fi cuvîntul ei împotriva cuvîntului lui.
4. Atunci, a hoinărit aşa, foarte tristă. Desigur, umbra nu o mai ascundea, de aceea era apretată,
aproape dreaptă! Dar atunci ce se schimbase în ceea ce o priveşte?
Batistuţa nu mai are vreo umbră de ascuns, căci delictul a fost dezvăluit, dar rana profundă care este
ruşinea nu a fost vindecată.
5. Era atît de abătută încît a hotărît să se ducă la gunoaiele care existau de-a lungul căii ferate. Valora
ea, mica batistă, mai mult de atît?
Fetiţa se simte murdară pentru totdeauna în ceea ce priveşte feminitatea ei. De nenumărate ori, familia
o respinge pe copila agresată tratînd-o ca pe o „bolnavă"! Calea ferată simbolizează descendenţa
feminină.
6. Dar ceea ce ea nu a văzut este faptul că acea cale ferată o conducea undeva. Spre malul mării. A fost
foarte bucuroasă să descopere valurile albastre. Ce frumos era!
Calea ferată simbolizează în acest caz descendenţa mamelor şi a fiicelor de-a lungul mai multor
generaţii. Şi această cale ferată conduce la un ţărm şi la o mare, aşadar la mamă. Ţărmul simbolizează
spaţiul psihic unde poate avea loc un conflict psihic, din cauza formării fantomelor. Copila părăseşte
relaţia în oglindă cu mama.
7. Atunci a simţit ca şi cum marea ar fi îndemnat-o să facă o baie în ea. Batistuţa a sărit în apă şi s-a
lăsat contopită cu valurile, era plăcut şi frumos să te legene şi să te răsfeţe marea. Acolo, se simţea cu
adevărat spălată şi ca nouă.
Aici este vorba despre importanţa primordială a îmbrăţişării mamei, simbolizată de mare. Doar ea îi
48
poate reda feminitatea copilei sale consolînd-o, eliminîndu-i ruşinea şi scăldînd-o în însăşi esenţa
feminităţii: marea, de unde ţîşneşte viaţa, dar o viaţă pe care i-o putem dărui prin iubire.
8. Şi ghici ce! Ea se simţea atît de nouă încît a devenit steag. O, da! S-a înălţat şi a sfidat mîndră
împrejurimile pentru a arăta întregii lumi că marea nu numai că o spălase şi o alintase, dar că amîndouă le
vor apăra pe toate batistuţele din lume.
Explicaţie
1. A fost odată ca niciodată o batistuţă boltită. Oare ce voia să ascundă curbîndu-se aşa deasupra
umbrei sale? Ea ascundea un secret.
Imaginea batistei are mai multe semnificaţii: ea foloseşte la a te şterge, „a-i arunca batista” unei femei
era un obicei prin care bărbatul îi dădea de înţeles că o doreşte, „a pune o batistă pe ceva” înseamnă a da
uitării.
Batistuţa cuprinde toate semnificaţiile de murdărie, desfrîu şi refulare. O fetiţă care a suferit abuzuri
trăieşte toate aceste aspecte: ea se simte murdară, dorită în mod nefiresc şi, cel mai adesea, respinge
această amintire.
2. De asemenea, îşi făcuse noduri la colţuri şi mergea ca un răţoi, ceea ce-i atrăgea bătaia de joc şi
răutatea celor din jur. Sărmana batistuţă era foarte tristă şi se simţea respinsă.
A face un nod la batistă înseamnă că, contrar refulării, păstrăm un element pentru a ne aduce aminte.
Mersul ca un răţoi accentuează faptul că locul ruşinii este zona dintre picioare.
3. Legănîndu-se, ea s-a îndreptat spre ceea ce credea a fi. o spălătorie pentru a se face frumoasă.
Sigur exista acolo ceea ce-i trebuia ei pentru a se spăla şi a se usca. Ceea ce de altfel a şi făcut. Fusese
atît de stoarsă încît îşi pierduse secretul. Sărmana batistuţă!
Se pune problema unei supravegheri familiale, psihologice şi poliţieneşti după un astfel de eveniment.
A te simţi stors e starea copilei după ce i s-au pus atîtea întrebări, aceasta simţind că a devenit obiect de
observaţie. I se cere să vorbească, să mărturisească ceea ce s-a întîmplat. În plus, ea trebuie să facă faţă
agresorului şi va fi cuvîntul ei împotriva cuvîntului lui.
4. Atunci, a hoinărit aşa, foarte tristă. Desigur, umbra nu o mai ascundea, de aceea era apretată,
aproape dreaptă! Dar atunci ce se schimbase în ceea ce o priveşte?
Batistuţa nu mai are vreo umbră de ascuns, căci delictul a fost dezvăluit, dar rana profundă care este
ruşinea nu a fost vindecată.
5. Era atît de abătută încît a hotărît să se ducă la gunoaiele care existau de-a lungul căii ferate.
Valora ea, mica batistă, mai mult de atît?
Fetiţa se simte murdară pentru totdeauna în ceea ce priveşte feminitatea ei. De nenumărate ori, familia
o respinge pe copila agresată tratînd-o ca pe o „bolnavă”! Calea ferată simbolizează descendenţa
feminină.
6. Dar ceea ce ea nu a văzut este faptul că acea cale ferată o conducea undeva. Spre malul mării. A
fost foarte bucuroasă să descopere valurile albastre. Ce frumos era!
Calea ferată simbolizează în acest caz descendenţa mamelor şi a fiicelor de-a lungul mai multor
generaţii. Şi această cale ferată conduce la un ţărm şi la o mare, aşadar la mamă. Ţărmul simbolizează
spaţiul psihic unde poate avea loc un conflict psihic, din cauza formării fantomelor. Copila părăseşte
relaţia în oglindă cu mama.
7. Atunci a simţit ca şi cum marea ar fi îndemnat-o să facă o baie în ea. Batistuţa a sărit în apă şi s-a
lăsat contopită cu valurile, era plăcut şi frumos să te legene şi să te răsfeţe marea. Acolo, se simţea cu
adevărat spălată şi ca nouă.
Aici este vorba despre importanţa primordială a îmbrăţişării mamei, simbolizată de mare. Doar ea îi
poate reda feminitatea copilei sale consolînd-o, eliminîndu-i ruşinea şi scăldînd-o în însăşi esenţa
feminităţii: marea, de unde ţîşneşte viaţa, dar o viaţă pe care i-o putem dărui prin iubire.
8. Şi ghici ce! Ea se simţea atît de nouă încît a devenit steag. O, da! S-a înălţat şi a sfidat mîndră
împrejurimile pentru a arăta întregii lumi că marea nu numai că o spălase şi o alintase, dar că amîndouă
le vor apăra pe toate batistuţele din lume.
Acest lucru o face pe copilă, după ce şi-a recăpătat demnitatea şi esenţa de femeie, să poată să se înalţe
mîndră ca un steag şi să le ajute pe toate batistuţele din lume să-şi regăsească demnitatea.

Dinamica poveştii
Batistuţa, rătăcind între ruşine, mărturisire şi depresie, merge fără vreo ţintă precisă, atît de respinsă se
49
simte. Nu îi este de ajuns să spele umbra pe care o ascundea. Căci, la urma urmelor, ceea ce contează este
ceva mult mai profund: trebuie să i se redea demnitatea şi numai înţelegerea, iubirea şi căldura mamei ei o
pot ajuta. Astfel, întreaga descendenţă a femeilor îşi va recăpăta demnitatea. Şi toate generaţiile, actuale şi
viitoare, vor beneficia de asta.
Chiar şi în zilele noastre continuă să existe această eternă problemă a abuzului sexual, a incestului, a
violului asupra copiilor. Cel puţin unul din trei copii suferă abuzuri în copilăria sa şi consecinţele rămîn
pentru tot restul vieţii sale. Bunici, părinţi, unchi, fraţi mai mari, prieteni de familie etc. nu încetează să
facă astfel de fapte, ameninţîndu-i pe copii ca aceştia să tacă, menţinîndu-i în ruşine, căci ei sînt cei care
cară povara vinovăţiei pe umerii lor. De îndată ce încearcă să vorbească, ei trebuie să se confrunte cu
agresorul lor care îşi foloseşte perversitatea pentru a întoarce situaţia în favoarea lui.
Ce se întîmplă cu regula care spune: „N-ai voie să te atingi de un copil”? În ce moment din viaţa unui
băiat (şi a unei fete), apoi a unui adult semnificaţia ei denotă interzicere? Societăţile moderne, care şi-au
pierdut ritualurile, nu acordă niciun moment din educaţia copilului pentru a ENUNŢA această interzicere.
Acest lucru este la fel de grav ca şi înclinaţia spre faptă, pentru perverşi nefiind însă ceva grav. Copilul
este slab, gîndesc ei, „nu-şi va aduce aminte, pot să abuzez de el, nu este aşa de grav”. Însă trauma rămîne
mereu acolo. Trauma a fost ascunsă sub numeroase straturi ce ţin de caracter sau somatice, care distrug
viaţa persoanei violate într-atît încît pot produce, mai tîrziu, boli grave precum cancer sau psihoze,
contaminează generaţiile următoare la nivelul inconştientului familial, dar se află mereu acolo, închistată,
iar amintirea POATE ORICÎND SĂ REVINĂ în memorie.

Simbolurile importante de reţinut


Batistă - Umbră - Nod - Gunoaie - Cale ferată - Mare - Steag.

PAS CU PAS TU Şl COPILUL TĂU


Poveştile tradiţionale se adresează, contrar a ceea ce am făcut noi, adulţilor. Ele fac parte din tradiţia
orală. Poveşti pline de înţelepciune, ele îl trimit pe individ înapoi pe un drum iniţiatic.
Nu căuta modelul tradiţional în aceste poveşti pentru copii. Ele se adresează copiilor mici, acelora care
au destul chef să-şi asculte părinţii citindu-le o poveste.
Aceste poveşti sînt o intrigă.
Aceste poveşti, grupate pe teme, pot fi o paletă de exemple pentru a te ajuta să spui propria poveste. În
niciun caz, ele nu sînt o ştiinţă, un adevăr absolut. În măsura în care ele te inspiră, ele te pot ajuta. De
asemenea, te poţi inspira din glosarul de simboluri şi metafore utilizate, aflat la sfîrşitul acestei cărţi.
Majoritatea poveştilor prezentate în această lucrare se referă la mici probleme de zi cu zi, dar există
teme importante care nu vor putea fi ocolite. Situaţiile traumatice există şi ele au nevoie să fie tratate,
chiar şi într-o carte pentru copii, tocmai... pentru că ei au nevoie de asta.
Ceea ce ai citit, adică:
- poveştile,
- cadrul creării lor,
- explicaţia simbolisticii,
- lista simbolurilor importante,
- un fel de sinteză care rezumă dinamica lor principală,
- încadrarea psihologică,
- te va ajuta să creezi, împreună cu micuţul tău, propriile voastre poveşti.
Fă-ţi timp să stai cu micuţul tău.
Ceea ce un copil nu va uita niciodată este disponibilitatea pe care i-o acorzi.
Instalaţi-vă amîndoi confortabil ca să puteţi fi relaxaţi, astfel veţi fi mai creativi.
A crea o poveste în acest mod este, trebuie să te previn, destul de greu, căci vei avea sentimentul că îţi
lipsesc informaţiile.
Aşadar, vei porni de la schema pe care ţi-am oferit-o aici şi vei da frîu liber acestui nou cuplu creator:
tu şi copilul tău.
Nu uitaţi că vă aflaţi în registrul poveştii, adică în cel al limbajului simbolic şi metaforic. Doar acest
limbaj permite abordarea psihologică şi vindecarea rănilor.
Cel mai important este să vă construiţi povestea plecînd de la simboluri şi nu de la situaţii cotidiene.
50
Eroul
Cine va fi eroul?
Personajul poate să fie un băieţel, o fetiţă sau orice alt personaj pe care povestea să-l însufleţească şi cu
care copilul se va putea identifica: un animal sau un obiect însufleţit etc, dar cel mai bine este să-i pui
această întrebare:
„Despre ce vrei să fie povestea?”
Uneori, din pudoare, copilul va dori să banalizeze personajul, alegînd fie un personaj neutru,
nesemnificativ pentru el, fie un personaj deja existent în cărţi sau în benzile desenate. Nu-l lăsa să facă
asta, stimulează-l să-şi descopere eroul.

Căutarea
Căutarea copilului va reprezenta ceea ce este important de îndreptat, de exemplu:
Este vorba despre cerinţa fundamentală care trebuie să reuşească să-l mulţumească pe erou în povestea
lui. Este unul dintre cele mai importante şi cele mai dificile puncte de găsit, deoarece copilul păstrează în
secret dorinţele inimii sale. El nu are cuvintele necesare pentru a şi le exprima. Această cerinţă, această
căutare se referă la împlinirea unei dorinţe a inimii. Trebuie întotdeauna să căutăm, la bază, o poveste de
iubire, în sensul larg al termenului: nevoia de a fi iubit, acceptat, bine primit, admirat, ca pacea să
domnească în jurul lui etc. Întreabă-l:
„Şi ce-şi doreşte acest personaj cu adevărat, în adîncul inimii lui?”
Dacă îţi răspunde că-şi doreşte un obiect material, o îngheţată de ciocolată, un suc sau o trotinetă,
încearcă să-l întrebi la ce-i va folosi eroului acest faimos obiect. De ce şi-l doreşte el atît de mult? Căci tu
ştii că, în fond, acest obiect trebuie să aibă un alt scop, mult mai profund, diferit pentru fiecare copil.
La rîndul tău, încearcă să înţelegi dorinţele profunde ale acestui copil în situaţia pe care se pregăteşte
să o trăiască. Ce-şi doreşte el, în adîncul fiinţei sale? Ce ţi-ai dori tu, în locul lui, în pielea lui de copil?
Căutarea copilului va reprezenta ceea ce este important de îndreptat, de exemplu:
 Pentru micul marinar (Vaporul micuţului marinar), a fost nevoie să se creeze un corp care să reziste
la avorturile spontane succesive ale mamei. Bineînţeles, copilul nu ştie asta conştient, ci inconştient, iar a-
i vorbi despre acest subiect înseamnă a-l pune în centrul dorinţei sale de a trăi.
 Pentru Louis Glisse (Călătoria lui Louis Glisse), important este să se adapteze în contextul social
pentru a se face iubit şi acceptat.
 Pentru băieţelul care ajunge în satul din mijlocul pădurii (Sătenii invizibili), important este să
găsească un grup în care să se integreze.
 Pentru micul şarpe galben (Grota cu două capete), important este să înţeleagă că moartea nu este un
lucru bun, chiar dacă aşa crede tatăl lui...
 Pentru mica vulpe (Colina vulpii), important este ca educatoarea să-i permită inteligenţei copilului,
vulpea în cazul acesta, să iasă la suprafaţă datorită încurajărilor ei, să-i permită să se regăsească.
 Pentru micul piţigoi (Piţigoiul echilibrist), obiectivul poveştii este ca tatăl său să devină o axă în jurul
căreia să se poată simţi în siguranţă.
 Pentru Moa (Moa, farfuria şi lingura ei), obiectivul este siguranţa. Aceasta îi este necesară pentru
maturizarea organismului ei, căruia îi trebuie timp ca să dobîndească independenţa motorie astfel încît
controlul sfincterelor să se stabilizeze.
 Pentru mica pasăre (Cuibul strîmb), este necesar ca nevoile ei de bază să fie satisfăcute de mama ei
altfel decît într-un echilibru instabil între tată şi doică.
 Pentru Zaletto (Muntele alb), importantă este dorinţa de a se desprinde de fusta mamei pentru a se
orienta către tată.
 Pentru peştişorul roşu (Borcanul spart), important este să aibă cineva grijă de el.

Punctul de plecare
Punctul de plecare al poveştii corespunde punctului psihic de unde porneşte copilul pentru a-şi împlini
căutarea, el este cauza de origine a rănii, reprezentînd în mod fundamental falia în jurul căreia copilul
va trebui să se cicatrizeze, drumul său spre adaptare.
Dacă ştii că micuţul a trăit traume încă de cînd era în burta mamei (o traumă poate fi fizică şi să aibă
51
repercusiuni asupra psihicului) sau la naştere, orientează-l spre elementul apă şi elementele care conţin
apă, căci ele sînt foarte importante. Dacă nu, lasă-l să inventeze insistînd asupra faptului că asta
trebuie să vină de la el, căci tu şi el sînteţi cei care creaţi această nouă poveste şi nimeni altcineva.
Întreabă-l:
„De unde vrei să plece personajul poveştii tale?”
 De exemplu, un copil adoptat pleacă dintr-un loc psihic simbolizat printr-o explozie.
 Vom găsi deseori simbolurile fluviului, pădurii, copacului, muntelui, al bulei care-l depune pe
copil etc. Locul depinde de istoria copilului în acel moment al vieţii sale şi de faptul dacă aceasta a fost
mai mult sau mai puţin marcată de traume între viaţa embrionară şi primul an de la naştere.
 Anumite simboluri precum fluviul, barca, marea, borcanul, tot ceea ce are legătură cu apa,
subliniază importanţa, pentru structura psihică a copilului, a ceea ce s-a petrecut în timpul perioadei
intrauterine: de exemplu, peştişorul roşu porneşte de la un „borcan uter” care se sparge.
 Pentru micul marinar (Vaporul micuţului marinar), înălţimea unei faleze înseamnă că urmează să
survină o problemă în privinţa uterului, unde se va dezvolta embrionul.
 Pentru Florent (Florent şi toba), punctul de plecare va fi dulapul unde se află toba şi mătura, pentru
că ceea ce este în discuţie este relaţia furtunoasă dintre părinţi.
 Pentru micul tigru (Micul tigru şi ceasornicarul viselor), este vorba despre a spune unei situaţii pe
nume, adică de a şti că el ştie, de a ieşi dintr-o situaţie simbiotică reprezentată de pădurea virgină.
 Pentru micul mus (Căpitanul şi meduzele), vaporul pe mare reprezintă aventura copilului şi a tatălui
său, dependenţi de o mamă-mare care zdruncină acel vapor.
 Pentru micul piţigoi (Piţigoiul echilibrist), este vorba despre această tensiune dintre părinţi,
simbolizată de funia pe care el trebuie să-şi găsească echilibrul.

Timpul
Acel „a fost odată ca niciodată” îl introduce pe copil în atmosfera unei „poveşti”. Este un mod de a-i
sugera copilului că pătrundem într-un spaţiu psihic, imaterial, care se referă la lumea lui interioară.
Sintagmele „într-o ţară îndepărtată" şi „cu mult timp în urmă" sînt liniştitoare, fiindcă ele ţin la distanţă
personajele pentru ca micuţul copil să se poată identifica fără să se simtă prins în capcană sau dependent
de poveste. Acestea sînt elemente liniştitoare.
Invită-l să-şi înceapă povestea cu „a fost odată ca niciodată”.

Acţiunea
Aceasta este gestionată de nevoile pe care trebuie să le împlinim. Aceste poveşti se adresează copiilor
mici care posedă încă simţul lucrurilor minunate, pentru care relaţia cu adultul care-i spune povestea este
fundamentală, acţiunea trebuie să fie simplă. Povestea este scurtă, fără prea multe înflorituri, dar poţi să-i
sugerezi copilului să se alăture eroului său. Acest stil de scriere se îndepărtează de povestea sau de
scenariul clasic cu buni şi răi, căci el se adresează copiilor mici, mai mici de 8 ani, vîrsta la care ei
dobîndesc conştiinţă morală. întrebările ar fi:
„Şi ce va face acum... (spune numele personajului ales)?”
sau: „Şi acum, ce crezi că se va întîmpla?”
„Ce vrea (menţionează-l pe erou), după părerea ta?”
„Unde se va duce?”

Sfîrşitul
Sfîrşitul trebuie întotdeauna să fie fericit, liniştitor şi deschis. Nevoile de afecţiune trebuie să fie
satisfăcute.
 De exemplu, micul mus îl regăseşte pe căpitan tăind lemne pentru a-i construi un leagăn. Nevoia de
a-şi regăsi tatăl, de a se simţi în siguranţă (tatăl munceşte, fiindcă taie lemne) şi de a avea un leagăn care
să-i permită să fie atît cu tatăl cît şi cu mama lui sînt simboluri ale liniştii.
 Micul peşte roşu îşi regăseşte dormitorul, unde este tratat ca şi ceilalţi.
 Micul marinar este legănat de palmierii care-i reprezintă pe cei doi părinţi în jurul lui.
 Pajul va reuşi să adune laolaltă toate familiile recompuse într-un sat care are o inimă.
 Micul tigru a învăţat să nu-i mai fie frică.
52
 Elevii îi acordă consimţămîntul lor învăţătorului.
 Satul recepţionează cuvîntul băieţelului şi-l acceptă în sînul lui.

Propune
„Îţi aminteşti ce voia (menţionează-l pe erou) la început? Crezi că a reuşit să obţină? Crezi că inima lui
este bucuroasă acum?”
Dacă nu, nu ezita să reiei povestea acolo unde este cazul.

Permite-i copilului să deseneze

Dacă povestea este relatată în timpul zilei, propune-i copilului să facă un prim desen, apoi un al doilea
şi încă alte cîteva. Vei vedea ce i s-a părut cel mai important la început şi aşa mai departe. Nu căuta latura
estetică a desenului. Nu-i cere să se străduiască, unii copii vor să-l facă în două secunde, altora le va face
plăcere să deseneze mai mult timp. Îndeamnă-l să-şi povestească desenul. Ascultă-l pur şi simplu.
Important este ca el să se exprime. Este liber să facă ce vrea cu desenele sale.

SFATURI

Nu uita că obiectivul este acela de a petrece un moment plăcut împreună. Copilul va avea deseori
tendinţa să-şi abată atenţia (şi pe a ta), adu-l încetişor în mijlocul poveştii spunîndu-i că este foarte
important ca micul lui erou să fie fericit la sfîrşit, prin urmare, că el trebuie să găsească soluţia pentru a-şi
atinge scopul, dar nu căuta un rezultat cu orice preţ. Este un joc şi important e acest moment pe care îl
împărtăşiţi.

Exemplu:
Fiul tău are ceva probleme la şcoală (vai, da, are calificative proaste!!!!), nu prea îl interesează să
înveţe şi asta riscă să fie ceva de durată (căci sistemul nu este făcut pentru el).
Tu, ca părinte, eşti îngrijorat pentru că te temi să nu se scîrbească de şcoală şi să nu urmeze un an de
repetenţie...
Prin urmare, în calitate de părinte, speri în taină că vei putea aborda această problemă cu acest băieţel
aflat în pericol să repete anul.
Primul sfat este mai ales să nu-i vorbeşti despre şcoală.
Povestea foloseşte metafora pentru a evita confruntarea cu sistemele de blocaj la nivelul la care se află
ele şi pentru a încerca să le sublimăm.
Foloseşte metoda de mai jos şi observă ceea ce este important pentru el. Problemele la şcoală pot avea
şi motive pentru care cel mai rău ar fi să facem o fixaţie...
Propune-i, de exemplu, să relateze povestea unui copil care a trăit cu mult timp în urmă, în epoca în
care şcoala nu exista. Ce şi-ar dori acest copil? Care ar fi scopul lui? Ce ar face el pentru a şi-l atinge?
Ideile sînt infinite şi micuţul poate fi coautor al poveştii sale împreună cu tine.
Iată cîteva întrebări ce îi pot fi puse:
„Despre ce vrei să fie povestea?”
„Şi ce-şi doreşte cu adevărat acel personaj, în adîncul inimii sale?”
„De unde vrei să plece acel personaj în povestea ta?"
„A fost odată ca niciodată” şi...
„Şi ce va face acum? sau „Şi acum, ce crezi că se va întîmpla?”, „Ce vrea (menţionează-l pe erou),
după părerea ta?”, „Unde se va duce?”
„Cum se termirm povestea lui?”
Rolul tău va fi acela de a reîncadra, de a propune soluţii plăcute şi pozitive. Dacă micuţul se abate spre
o situaţie care-l nelinişteşte şi mai mult, cere-i ca eroul lui să facă apel la un ajutor magic, un mic tovarăş
etc, eventual preia tu continuarea poveştii.
Şi, la sfîrşit, împreună cu el, lămuriţi bine povestea.
E rîndul vostru să vă jucaţi!

53
GLOSAR DE SIMBOLURI PREZENTE ÎN POVEŞTI

Acvariu: simbolizează un recipient pentru elementul apă, mare şi pentru toate fiinţele care se dezvoltă
înăuntrul lui. În acelaşi timp, subliniază aspectul privirii exterioare, care observă o lume diferită.
Albastru: albastru-deschis este culoarea spaţiului, a libertăţii, a serenităţii şi a calmului.
Animale mici: simbolizează impulsuri parţiale.
Arc şi săgeţi: simbolizează un aspect masculin, activ pentru o fetiţă.
Batistă: adună în ea numeroase aspecte legate de murdăria sexuală. Cuprinde ideea de tristeţe.
Băltoacă de apă: simbolizează o apă puţină, apa fiind elementul emoţiei. A băga picioarele în ea
reprezintă voinţa de a „înmuia", de a „se înmuia" din punct de vedere emoţional.
Bătrîn: simbolizează înţelepciunea şi maturitatea.
Bibliotecă: simbolizează cunoaşterea la îndemînă.
Borcan: simbol al uterului în fragilitatea sa.
Bunic: îl simbolizează pe strămoş.
Cale ferată: simbolizează calea îngustă prin care mama îi pasează ştafeta fiicei sale de la începutul
originilor.
Casă: ea este locul de refugiu al familiei.
Castel: simbolizează casa familială idealizată.
Catrafuse: simbolizează autonomia micului copil.
Căpitan: îl simbolizează pe tată în raportul său cu mama.
Ceasornicar: simbolizează prezenţa unei autorităţi spirituale.
Colibă: este casa primitivă, la fel cum pădurea virgină trimite la familia dinainte de cuvinte, coliba
face referire şi la impulsuri.
Copac: îl simbolizează pe adultul cu rol de părinte în interiorul unei familii. Un copac este în mod
firesc bine înrădăcinat, pentru că familia are rădăcini genealogice. Copilul se poate sprijini pe el. Un
copac care se deplasează poate simboliza un părinte adoptiv. Copacul din pădure îl poate primi pe copil să
se nască sau să fie adoptat de vîrful crengilor: „El cade din cer", conform expresiei consacrate.
Costum (de scufundări): simbolizează o a doua piele protectoare care nu permite contopirea cu
universul mării.
Crab: îl simbolizează pe omul care ocupă interiorul mamei şi îl ameninţă pe băieţel.
Creangă: reprezintă o extindere a copacului, prin urmare, un membru al familiei sau o persoană care
se ocupă de copil.
Cuib: se referă la nevoia de confort primar a micului copil, la maternitate.
De-a curmezişul: a privi lucrurile dintr-un alt unghi, act de inteligenţă.
Delfini: entităţi pozitive de pe fundul mării, îi simbolizează pe bunici.
Desişuri: simbolizează multitudinea fantasmelor în care copilul se găseşte în momentul perioadei
oedipiene.
Doică: surogat de familie pentru un copil lăsat în voia sorţii.
Dulap: limbajul curent utilizează expresia „a sta în dulap", adică a fi ţinut la distanţă. Dulapul este
locul în care personajele şi obiectele sînt ţinute momentan la distanţă.
Echipaj: familia în sensul cotidianului, al muncii.
Explozie: acest simbol se regăseşte în poveştile care vorbesc despre adopţie. Explozia simbolizează
traumatismul originar al abandonului. Familia „a explodat", copilul este respins de explozie.
Faleză: simbolizează o dificultate, un obstacol.
Fantomă: face referire mai degrabă la teamă decît la o ameninţare reală.
Farfurie: reprezintă hrana pentru copilul care şi-a dobîndit autonomia.
Fluorescenţă: simbolizează o energie slabă.
Frînghie: simbolizează legătura de dependenţă, căci frînghia poate să se înfăşoare în jurul unei
persoane.
Fundul apei (mării): trimite la aspectul negativ al mamei, aspect simbiotic atotputernic.
Funie: simbolizează legătura în sens afectiv.
Furtună: face referire la mînia mamei.
Grotă: locul naşterii într-o altă stare de conştiinţă. În funcţie de alegerea de a vă pierde în profunzimile
ei sau de a-i descoperi înţelesurile, sensul ei va fi pozitiv sau negativ.
54
Gunoaie: simbolizează respingerea din cauza ruşinii.
Hamac: simbolizează odihna şi legănarea.
Hublou: simbolizează pasajul prin care privirea poate trece dintr-un spaţiu într-altul.
Iarbă: simbolizează pielea Gaiei, pămîntul, mama tuturor fiinţelor. Ea poate fi moale şi mîngîietoare
sau aspră şi înţepătoare.
Insulă: pămînt în mijlocul mării, insula subliniază necesitatea de a „atinge pămîntul", de a se
întruchipa în toate sensurile termenului.
Izvor: simbol important în aceste poveşti făcînd referire la originea vieţii, la concepere.
Lanţ: simbolizează o legătură limitată.
Leagăn: simbolizează mişcările dus-întors ale copilului între părinţi în cazul unei despărţiri.
Lemn: simbol foarte frecvent, pentru că reprezintă sprijinirea. În calitate de trunchi, el este soliditatea
părintelui pe care copilul va putea să se sprijine; în termeni de scîndură, este „scîndura de salvare"; în
termeni de împrejmuire, înconjoară şi protejează. In calitate de stîlp, reprezintă un părinte ieşit din
entitatea „familie", un părinte despărţit de partenerul său de viaţă.
Liane: legătura dintre copaci, prin urmare, legăturile inconştfente şi împletite ale familiei.
Lingură: simbol care permite introducerea hranei.
Lună: simbolizează chipul feminităţii, al emoţiei şi al blîndeţii.
Mare: unul dintre simbolurile cele mai importante, marea face întotdeauna referire la mamă, la
originea noastră şi la matricea noastră. Ea ne-a conţinut, ne-a purtat, ne-a înecat uneori. Ea s-a supărat
(furtuni), ea a scufundat sau a zgîlţîit vapoare (avorturi spontane sau necazuri), ea se poate transforma în
val seismic cînd este furioasă, ea poate fi albastră şi profundă şi ne poate legăna, ea este infinitul aşa cum
poate fi şi relaţia cu mama, fără limite.
Matroană: simbolizează aspectul feminin activ, autoritar şi matur.
Mătură: simbol falie sub aspectul său utilitar. Mătura este, de asemenea, ceea ce se vîră în dulap,
adică la distanţă, cum se mai spune: „La mătură!”.
Meduze: simbolizează elementele care încearcă să te ţină prizonier, exercitînd asupra ta o influenţă,
precum drogurile, alcoolul etc.
Micul mus: îl simbolizează pe copilul care încearcă să „navigheze” în interiorul familiei sale.
Motan blînd: aici, el reprezintă animalul familiar şi blînd.
Muşchi: muşchiul simbolizează bogăţia cînd este abundent şi verde, în schimb, cînd este rar şi închis
la culoare, reprezintă sărăcia. El poate să apară în poveşti despre adopţie în care personaje din familie
răzuiesc muşchiul pe o scîndură putrezită, însemnînd că resursele (scîndurile) familiei sînt foarte sărace.
Naiadă: entitate feminină aparţinînd lumii apei.
Naufragiu: înseamnă pierderea speranţelor în privinţa unui anumit lucru (embrion sau familie) care
conta pentru mamă ca să poată duce sarcina.
Nisip uscat (sau surplus de apă): ceea ce rămîne cînd marea-mamă s-a retras sau a plecat.
Noapte: simbolizează o perioadă în care imaginarul, departe de lumina solară a mentalului, poate
deforma realitatea.
Nor: ascunde soarele, prin urmare, ceea ce poate aduce lumina. Norul este asociat cu proasta dispoziţie
şi cu ameninţarea.
Obscuritate: este momentul în care orice se poate ascunde sau poate fi ascuns.
Ochelari: subliniază aspectul excesiv al mentalului.
Oglindă: simbolizează posibilitatea de reflectare.
Paj: îl simbolizează pe copilul aflat în căutarea identităţii.
Palmier: copac simbolizînd blîndeţea.
Pantalon: atunci cînd apare termenul în poveşti, simbolizează controlul reflexelor de urinare şi de
defecare.
Pădure virgină: simbolizează familia dinainte de cuvinte, familia în aspectul ei inconştient,
transmiţînd „genele psihologice”.
Pădure: simbolizează familia în sensul protector, pentru că pădurea are rădăcini. Aceasta poate fi şi o
familie adoptivă solidă. Acest simbol revine cu regularitate şi oferă informaţii despre tipul familiei.
Pălărie: scoate în evidenţă aspectul mental, cînd „controlează" emoţiile şi instinctele.
Peşte roşu: simbolizează embrionul.
Piţigoi: simbolizează un aspect vesel şi jucăuş pentru o fetiţă.
55
Plajă: spaţiu între mare şi pămînt, însemnînd că micul copil are capacitatea de a-şi închipui diverse
lucruri.
Planetă: simbolizează un spaţiu care aparţine unei alte lumi. Se spune, de asemenea, „a trăi pe două
planete diferite".
Porcuşor: îl simbolizează pe copil în aspectul său impulsionai. Termenul nu este peiorativ.
Prăpastie: simbolizează o ruptură adîncă în pămînt, soclu universal pentru toate fiinţele. Este o
fractură dinainte de cuvinte.
Prinţesă: simbol cunoscut al fetitei idealizate.
Rază: simbolizează proiecţia soarelui, simbol al tatălui. Ea participă la strălucirea acestuia. Cînd
aceasta este ameninţată, raza poate fi reprezentată deteriorată.
Rege: simbolizează funcţia paternă.
Regină: o simbolizează pe mamă în aspectul ei glorios şi puternic.
Ruine: simbolizează un trecut cultural foarte vechi pe care se construieşte ceea ce este nou. In aceste
poveşti, sensul este unul pozitiv.
Sat: simbolizează grupul social compus cel puţin din două familii. El apare deseori în aceste poveşti ca
scopul spre care se îndreaptă copilul pentru a se integra (familie recompusă, şcoală). Simbolizează
aspecte referitoare la schimbările economice şi afective.
Soare: simbol al strălucirii masculine şi paterne.
Spaţiu sideral: dincolo de limitele pe care le are cultura, deschidere, dar şi pericol.
Statuie: veche, simbolizează o civilizaţie sau o religie străveche, dar încă activă.
Stîlp: din lemn, simbolizează un sprijin, o susţinere, dar lipsit de valorea lui afectivă, căci el nu are
scoarţa şi frunzele unui copac.
Steag: simbol de tărie militară. Stadiul înalt la care ajunge „batista”.
Submarin: simbolizează embrionul în aspectul său activ. El poate să navigheze fără riscuri în marea-
mamă.
Şarpe: simbolizează aspectul vitalitate şi, de asemenea, poate semnifica insinuarea.
Tavan: înseamnă limita superioară protectoare a casei. Cînd acesta se prăbuşeşte, casa-familie nu mai
are nicio protecţie.
Templu: simbol al înţelepciunii antice. Reprezintă spiritualitatea.
Tigru: simbolizează curajul.
Tobă: a bate toba folosea întotdeauna pentru a strînge lumea laolaltă. Un copil care bate toba încearcă
să-i aducă din nou împreună pe părinţii lui care se ceartă.
Trunchi de copac: lemnul, care face parte din simbolistica sprijinului, este aici înrădăcinat, aşadar
vitalizat şi protector. El simbolizează un părinte pe care copilul se poate sprijini.
Umbră: simbolizează o parte a fiinţei umane care nu îndrăzneşte să se arate. În funcţie de context,
poate face parte din expresii precum: „a face umbră” sau „a fi propria umbră”, „a-i fi teamă de umbra lui”
etc.
Urs: simbolizează o călăuză în aspectul său de „gardian al pragului", căci el protejează Eul de
expansiuni ale conştientului foarte periculoase. Fiecare fiinţă umană este structurată în jurul unui Eu mai
mult sau mai puţin solid, în funcţie de istoricul psihologic. Orice tentativă de a explora alte stări de
conştienţă (de exemplu, drogul) riscă să facă să explodeze un Eu fragil şi să conducă la o psihoză.
Vale verde: reprezentare a paradisului.
Vapor: simbol puternic şi frecvent întîlnit. În sensul larg al termenului, el reprezintă o entitate care
pluteşte pe mare, adică pe mamă: „A fi în acelaşi vapor” înseamnă a fi codependent... de dispoziţia
mamei. Vaporul poate lua mai multe forme. În această carte, ni se înfăţişează sub formele cele mai
simple: micul vapor de pescuit şi barca.
Zînă: entitate protectoare şi dătătoare de sfaturi. Zîna aparţine lumii aerului, aşadar, a gîndirii.
Zid: simbolizează o oprire, un blocaj.

Cuprins

PROLOG ...1
INTRODUCERE ...2
Cum se nasc poveştile
56
Care sînt obiectivele acestei cărţi?
Scopul acestei cărţi este acela de a-l atinge
pe copil în realitatea sa
Cum se citeşte această carte?
Crearea de poveşti
A spune o poveste este o adevărată poveste
Simbolul
1. SOMNUL ...5
Povestea 1: Vaporul micuţului marinar...7
Povestea...
Explicaţie
Dinamica poveştii
Simbolurile importante de reţinut
Povestea 2: Micul tigru şi ceasornicarul viselor...8
Introducere
Povestea
Explicaţie
Dinamica poveştii
Simbolurile importante de reţinut
2. DESPĂRŢIREA PĂRINŢILOR...12
Povestea 1: Căpitanul şi meduzele...12
Introducere
Povestea
Explicaţie .
Dinamica poveştii
Simbolurile importante de reţinut
Povestea 2: Piţigoiul echilibrist...14
Introducere
Povestea
Explicaţie
Dinamica poveştii
Simbolurile importante de reţinut
3. LIMITELE...16
Florent şi toba
Introducere
Povestea
Explicaţie
Dinamica poveştii
Simboluri importante de reţinut
4. ADOPŢIA...22
Povestea 1: Călătoria lui Louis Glisse...22
Introducere
Povestea
Explicaţie
Dinamica poveştii
Simbolurile importante de reţinut
Povestea 2: Un copac atît de mare...24
Introducere
Povestea
Explicaţie
Dinamica poveştii
Simbolurile importante de reţinut
5. CONTROLUL SFINCTERELOR ...26
Moa, farfuria şi lingura ei ...26
57
Introducere...
Povestea
Explicaţie
Dinamica poveştii
Simbolurile importante de reţinut
6. EXCLUDEREA...28
Borcanul spart...28
Introducere
Povestea
Explicaţie
Dinamica poveştii
Simbolurile importante de reţinut
7. FAMILIE BICULTURALĂ...30
Muntele alb....30
Introducere
Povestea
Explicaţie
Dinamica poveştii
Simbolurile importante de reţinut
8. FRUSTRAREA...33
Cuibul strîmb...33
Introducere
Povestea
Explicaţie
Dinamica poveştii
Simbolurile importante de reţinut
9. DIFICULTĂŢILE ŞCOLARE...35
Povestea 1: Sătenii invizibili....35
Introducere
Povestea
Explicaţie
Dinamica poveştii
Simbolurile importante de reţinut
Povestea 2: Colina vulpii....37
Introducere
Povestea
Explicaţie
Dinamica poveştii
Simbolurile importante de reţinut
10. REGRESUL ....39
Porcuşorul care ştia tot ...39
Introducere
Povestea
Explicaţie
Dinamica poveştii
Simbolurile importante de reţinut
12. FAMILIA RECOMPUSĂ...40
Povestea 1: Crabul uriaş ....40
Introducere
Poveste
Explicaţie
Dinamica poveştii
Simbolurile importante de reţinut
Povestea 2: Pajul şi prinţesa....43
58
Introducere
Poveste
Explicaţie
Dinamica poveştii
Simbolurile importante de reţinut
13. COPILUL Şl MOARTEA ...45
Grota cu două capete
Introducere
Poveste
Explicaţie
Dinamica poveştii
Simbolurile importante de reţinut
14. ABUZURILE ...47
Batistuţa ...47
Introducere
Poveste
Explicaţie
Dinamica poveştii
Simbolurile importante de reţinut
PAS CU PAS TU Şl COPILUL TĂU ...50
Eroul
Căutarea
Punctul de plecare
Timpul
Acţiunea
Sfîrşitul
Propune
Permite-i copilului să deseneze
SFATURI ....53
GLOSAR DE SIMBOLURI PREZENTE ÎN POVEŞTI ...54

59