Sunteți pe pagina 1din 239

Introducere

Farmacologia este ştiinţa care studiază medicamentele în relaţie cu sistemele şi organismele vii. Ea cuprinde 6 ramuri principale, unele cu caracter fundamental, iar altele cu caracter aplicativ. Farmacocinetica studiază “soarta” medicamentelor în organism, în cele patru procese farmacocinetice, absorbţia, distribuţia, metabolizarea şi eliminarea cu modificările cantitative și calitative pe care le suferă substanța medicamentoasă. Farmacodinamia studiază mecanismele de acţiune ale medicamentelor, fenomenele care se produc în urma interacţiunii dintre medicament şi organism, respectiv efectele produse. Farmacotoxicologia studiază efectele adverse, intoxicaţiile acute şi cronice produse de medicamente, manifestările produse de administrarea greşită sau accidentală a medicamentelor şi de combaterea efectelor produse. Farmacografia stabileşte regulile de prescriere a medicamentelor. Farmacoterapia are ca obiect indicațiile terapeutice, modul de utilizare al medicamentelor în scopul vindecării, prevenirii sau ameliorării unor boli, precum şi în stabilirea diagnosticului. Farmacoepidemiologia cuprinde măsurile de precauţie menite să evite sau să diminueze posibilele efecte nedorite ale medicamentelor precum şi contraindicaţiile acestora. Aceasta mai include şi farmacovigilenţa, care are ca obiect examinarea, înregistrarea, validarea şi evaluarea reacţiilor adverse medicamentoase de către personalul medical care efectuează farmacoterapia. În funcţie de caracterul aplicativ sau general farmacologia poate fi împărțită în:

farmacologia generală şi farmacologie specială. Farmacologia generală pune bazele teoretice ale farmacologiei, se ocupă cu regulile generale privind acţiunile medicamentelor, cu relaţiile structură-activitate şi doză-efect . Farmacodinamia specială explică acţiunea medicamentelor asupra diferitelor aparate şi sisteme încadrînd substanţa într-o grupă terapeutică după criteriul anatomic, terapeutic chimic.

Farmacologia experimentală studiază mecanismele de acțiune, efectele substanțelor biologic active pe animalele de laborator, organe izolate etc. Farmacologia clinică reprezintă etapa de evaluare clinică a unui medicament care a trecut examenul evaluărilor experimentale pe animale, se execută pe voluntari sănătoşi sau pe bolnavi, respectându-se anumite principii etice.

1

Scopul lucrărilor practice de farmacologie este de a studia farmacografia, adică totalitatea regulilor de prescriere a medicamentelor tipizate, magistrale, oficinale şi de a studia efectul farmacodinamic al medicamentelor în experienţe pe animale. Farmacografia are un predominant caracter aplicativ, importanţa acestei ramuri fiind evidentă întrucât prescrierea medicamentelor este o activitate medicală curentă, cu multiple implicaţii biologice şi sociale. Formularea corectă a prescripţiilor medicale are la bază cunoaşterea acţiunii medicamentelor, a indicaţiilor, contraindicaţiilor şi a posologiei acestora. Trebuie, de asemenea, cunoscute formele farmaceutice în care medicamentele pot fi prescrise şi interacţiunile medicamentoase, în special acelea care ar putea crea incompatibilităţi. Totodată, este necesară cunoaşterea normelor şi reglementărilor legale referitoare la prescrierea, circulaţia şi utilizarea medicamentelor.

I. SUBSTANŢE ŞI

PREPARATE MEDICAMENTOASE

Noţiunea de medicament este complexă şi putem spune că – orice substanță biologic activă sau produs complex care datorită acţiunii exercitate asupra organismului poate fi folosit pentru diagnosticul, prevenirea, tratamentul şi ameliorarea bolilor poate fi definit ca medicament. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a dat pentru medicament mai multe definiţii- precum: “Medicamentele sunt substanţe sau amestecuri de substanţe biologic active care potrivit datelor ştiinţelor medicale, atunci cînd sunt folosite conform unor reguli permit, recunoaşterea, prevenirea, îndepărtarea sau atenuarea unor simptome patologice, identificarea sau influenţarea structurilor unor organe, funcţii organice sau a comportamentului cînd acestea servesc unui scop medical în medicina umană sau veterinară

Originea medicamentelor poate fi:

a. vegetală – diferite părţi ale plantelor: folium, flores, radix, semen, cortex. Exemple: morfina, atropina, digoxinul.

b. animală: hormoni (insulina porcină, bovină); enzime (tripsina, amilaza)

c. minerală: caolinul, bentonita

d. semisintetice: unele antibiotice (ampicilina)

e. sintetice: fluorochinolinele, sulfamidele antibacteriene, etc.

f. metode biotehnologice: tehnologia ADN-ului recombinant, tehnica hibridomului (pentru obţinerea anticorpilor monoclonali)

2

Drogul – este materia primă brută folosită pentru prepararea medicamentelor. Conţine una sau mai multe substanţe active care se pot extrage, izola sau reproduce şi materii balast. Principiile active: substanţe chimice, cu efect farmacodinamic. Se clasifică în funcţie de structura chimică, proprietăţile fizico-chimice şi efectele biologice în:

1. Alcaloizi – compuşi organici cu azot, baze cuaternare de amoniu, au reacţie alcalină; sărurile lor sunt hidrosolubile. Au efect farmacodinamic puternic. Ex. morfina, atropina.

2. Glicozide – au molecula formată din 2 componente – o parte neglucidică cu structură steroidică, numită aglicon sau genină, responsabilă de efectul farmacodinamic şi o parte glucidică, compusă din una sau mai multe oze. Ex. glicozidele tonicardiace, glicozidele antrachinonice.

3. Saponine – au structură glicozidică, dar agliconul are structură steroidică sau triterpenică. Au proprietăţi tensioactive, emulgatoare, producând spumă în contact cu apa. Local au efect iritant, injectate intravascular produc hemoliză. Ex. infuzia din rădăcină de Primula, cu efect expectorant.

4. Materii tanante – au structură chimică de derivaţi polifenolici condensaţi. Au acţiune astringentă (de strângere) datorită precipitării proteinelor extracelulare. Se găsesc, de exemplu în fructele de afin, care sunt folosite pentru tratamentul simptomatic al diareelor.

5. Uleiurile volatile (eterice) – sunt compuşi liposolubili, volatili cu miros aromat. Se obţin din plante prin antrenare cu vapori de apă. Ex. uleiul de mentă, de cimbrişor, de eucalipt. Au acţiune antiseptică şi spasmolitică.

6. Substanţele mucilaginoase – sunt compuşi cu structură polizaharidică, ce formează cu apa soluţii coloidale vâscoase. Formează o peliculă protectoare la suprafaţa mucoaselor. Ex. infuzia de nalbă.

I.1.Preparatele medicamentoase (forme medicamentoase) Sunt constituite din una sau mai multe substanţe medicamentoase (substanţe chimic pure, produse de extracţie, droguri), asociate cu substanţe auxiliare.

Compoziţia preparatelor medicamentoase

1. substanţa sau substanţele active principale – responsabile de efectul terapeutic.

2. substanţele adjuvante - care au rolul de a intensifica efectul substanţei active principale sau de a contracara/atenua unele efecte nedorite ale acesteia.

3. substanţele cu rol corectiv – folosite pentru ameliorarea proprietăţilor organoleptice necorespunzătoare ale substanţelor active principale şi adjuvante (ex. edulcoranţi pentru corectarea gustului, aromatizanţi pentru corectarea mirosului, coloranţi).

3

4. Excipientul – o substanţă inertă, cu rol de completare a cantităţilor şi de înglobare a tuturor celorlalte ingrediente. În cazul preparatelor lichide se numeşte vehicul.

5. Substanţe ajutătoare tehnice: conservanţi, emulgatori, antiagreganţi, stabilizanţi.

6. Materiale şi recipiente de condiţionare-ambalare - ce servesc la închiderea formei farmaceutice într-un recipient, asigurând protecţia, stabilitatea şi eficacitatea până în momentul utilizării, facilitatea de administrare şi informare asupra medicamentului.

Clasificarea preparatelor medicamentoase

a) după starea de agregare:

-

solide

-

semisolide şi moi

-

lichide

-

gazoase

b) după calea de administrare: - pentru uz extern – care se aplică pe tegumentele şi

mucoasele accesibile

- pentru uz intern - care se administrează prin înghiţire sau per os

- pentru administrare parenterală sau injectabile: injecţiile şi perfuziile Pentru a preveni unele erori, medicamentele preparate în farmacii se etichetează diferit în funcţie de calea de administrare. Etichetele preparatelor pentru uz extern au chenar roşu şi menţiunea ”extern”. Medicamentele administrate per os au etichetă cu chenar albastru şi poartă menţiunea “intern”. Pe soluţiile injectabile se aplică etichete cu chenar galben, cu inscripţia “injectabil”.

c) după modul de prescriere şi preparare

magistrale – se prepară în farmacie după prescripţia medicului,

având o compoziţie individualizată, indicată de reţetă. Sunt medicamente preparate în cantitǎţi mici, cu termen scurt de valabilitate şi utilizare imediatǎ.

oficinale - se prepară în farmacie după modul de preparare prevăzut

de farmacopee. Ex. pulberea Dower, pulberea Bourget, glicerina boraxatǎ, tinctura Davilla. Se pot elibera imediat bolnavului la cerere, cu sau fǎrǎ prescripţie medicalǎ. Pot fi folosite ca atare sau intră în compoziţia preparatelor magistrale.

tipizate (specialităţile farmaceutice) – au ponderea cea mai

mare a eliberărilor din farmacie (98%). Se prepară în formă finită

4

pe scară industrială în fabricile de medicamente, fiind eliberate bolnavilor în farmacii pe baza prescripţiei medicale sau la cerere - OTC (over the counter), care corespund automedicaţiei. Se caracterizează printr-o denumire specială – marcă sau nume comercial. Au compoziţie fixă, o acţiune determinată, aspectul exterior, ca formă, culoare şi ambalaj este constant. Au o valabilitate mare de 1, 3 sau chiar 5 ani. Se produc în cantităţi mari numite şarje sau loturi de fabricare. Formele farmaceutice au o biodisponibilitate optimǎ şi un termen de valabilitate mare 1 - 3 - 5 ani (în funcţie de stabilitatea substanţei active).

d) după intensitatea acţiunii

toxice şi stupefiante (stupefiantele sunt medicamente care pot

determina dependenţă de tipul toxicomaniilor). În Farmacopee se găsesc în tabelul cu denumirea generică “Venena”. Trebuie păstrate în dulap special, cu uşi duble, sub cheie. Recipientele care le conţin au etichete cu inscripţie albă pe fond negru.

Se eliberează cu semnul cap de mort sau menţiunea “otravă”.

puternic active în doze mici au efecte terapeutice bine definite, dar

în doze mari determină intoxicaţii primejdioase. Sunt enumerate în Farmacopee în tabelul “Separanda”. În farmacie se păstrează în dulap separat, recipientele având eticheta cu inscripţia roşie pe fond alb.

anodine (obişnuite) substanţe în general netoxice cu efecte de

intensitate mică, se păstrează în farmacii (la receptură) în recipiente etichetate cu

inscripţie neagră pe fond alb.

e) după modul de calculare a dozelor prescrise

forme divizate – se eliberează în doze parţiale (ex. comprimate, fiole, supozitoare).

forme care se eliberează nedivizat, dar se împart în doze parţiale la

administrare (ex. picături pentru uz intern, poţiuni).

forme care nu necesită divizare (ex. unguente, pudre, soluţii pentru uz

extern).

Denumirea medicamentelor

1.Denumirea chimică – indică structura chimică a produsului, conform normelor IUPAC (International Union for Pure and Applied Chemistry) De cele mai multe ori este complicată,

5

fiind folosită numai pentru compuşii cu structură simplă, de obicei anorganici. Ex. sulfatul de

magneziu.

2.Denumirea generică

Denumirea comună internaţională (DCI) – recomandată de OMS,

derivă uneori din denumirea chimică, este scurtă şi se foloseşte ca denumire

ştiinţifică a substanţelor medicamentoase. Ex. pornind de la denumirea chimică de

“metil-propil-propandiol dicarbamat” s-a stabilit denumirea comună

internaţională de “meprobamat”.

Constituirea D.C.I. rǎspunde directivelor generale O.M.S. (2002) pentru “formarea D.C.I.

aplicabilǎ substanţelor farmaceutice” conform cǎrora: “înrudirea între substanţe din aceeaşi

clasǎ farmacologicǎ va fi indicatǎ în D.C.I. dacǎ este posibil, prin utilizarea segmentelor –

cheie comune. Segmentul-cheie din D.C.I. este partea comunǎ (şi obligatorie) pentru toate

produsele din aceeaşi clasǎ farmacologicǎ. În tabelul I sunt exemplificate unele segmente-

cheie ale denumirilor comune internaţionale.

Tabel I – Segmente-cheie ale D.C.I. (listǎ non-exhaustivǎ)

Segmente-cheie

Clasa farmacologicǎ

ale D.C.I.

- azosin

alfa blocante

- bactam

inhibitor de betalactamaze (excepţie acid clavulanic) barbiturice

- barbital

- cef

cefalosporine

- cilina

derivaţi de penicilinǎ

inhibitori de ciclooxigenazǎ

- coxib

tetraciline

- ciclina

- icam

AINS grupa oxicami

- lukast

antagoniştii receptorilor pentru leucotriene

- micina

derivaţi de streptomicinǎ

- olol

beta-blocante

- oxacinǎ

chinolone

- prazol

inhibitorii pompei protonice

- parine

derivaţi de heparinǎ

inhibitorii enzimei de conversie

- pril

- sartan

antagoniştii receptorilor angiotensinei II

- setron

antagoniştii 5HT3

- tidina

antihistaminice H 2

- zepam

benzodiazepine

6

Denumirea oficinală – este prevăzută de Farmacopee în limba latină. Se foloseşte pentru prescrierea reţetelor magistrale. Uneori coincide cu DCI. 3.Denumirea comercială este înregistrată şi patentată, stabilită de compania farmaceutică producătoare. Denumirea este notată cu ® - abreviere de la engl. registered = înregistrat). Denumirile comerciale reprezintă patente referitoare la medicamentele în formă finită (substanţa activă şi forma farmaceutică). Ex. Enap ® , Dormicum ®

Medicamentul generic este un medicament industrial reprodus (copiat) după formula unui medicament original, existent deja în circulaţie care îndeplineşte următoarele condiţii:

are aceeaşi compoziţie calitativă şi cantitativă, aceeaşi formă farmaceutică, aceleaşi indicaţii terapeutice, prin studii de bioechivalenţă demonstrează aceeaşi biodisponibilitate cu produsul original, e comercializat de altă firmă decât cea inovatoare sub numele generic (stabilit) sau sub nume propriu, având un preţ mai mic. Medicamentele esenţiale sunt medicamente stabilite de O.M.S. pentru ajutorul ţărilor în curs de dezvoltare, în scopul construirii arsenalului lor terapeutic. Se pot elibera cu sau fară reţetă. Medicamentele esenţiale sunt cele ce asigură necesităţile majorităţii populaţiei în medicaţia celor mai răspândite boli. La baza selectării lor sunt: importanţa pentru sistemul de stat al ocrotirii sănătăţii, eficienţa şi inofensivitatea deja demonstrată, corelaţia comparativă cost-beneficiu-risc. Medicamentele esenţiale trebuie să fie disponibile în orice moment, în cantităţi necesare, forme medicamentoase corespunzătoare, având o calitate garantată, informaţie suficientă despre preparat, un preţ accesibil pentru fiecare pacient şi pentru întreaga populaţie. Realizarea conceptului medicamentelor esenţiale presupune flexibilitate şi capacitate de adaptare la diverse situaţii.

I.2. Farmacopeea

Este un cod oficial referitor la denumirea, prepararea şi controlul medicamentelor. Prima farmacopee din România a apărut în 1863, fiind redactată de farmacistul Constantin Hepites în limba latină şi în limba română. În prezent în ţara noastrǎ, este în vigoare ediţia a X-a a Farmacopeei Române (F.R.X). Farmacopeea este lucrarea principalǎ care ghideazǎ practica farmaceuticǎ, unele din prevederile ei fiind de interes şi pentru medic, iar reglementǎrile sale au caracter de lege. F.R.X este structuratǎ în trei pǎrţi:

- prima parte conţine: monografii individuale de substanţe, produse vegetale şi preparate farmaceutice şi monografii generale pentru preparate farmaceutice.

7

Monografiile individuale ale substanţelor medicamentoase sunt expuse în ordine alfabeticǎ şi cuprind: denumirea în limba latinǎ, în limba românǎ, formula chimicǎ, proprietǎţi fizico-chimice, metode pentru identificare şi determinarea cantitativǎ a substanţei, condiţii de puritate şi de conservare, doza maximǎ pentru o datǎ şi pentru 24 de ore, acţiunea farmacologicǎ şi întrebuinţǎri. - partea a doua conţine metode generale de analize folosite în laboratoarele farmaceutice:

determinǎri fizico-chimice, chimice, farmacognostice, biologice şi biochimice. - partea a treia a FRX cuprinde date referitoare la:

-

administrarea soluţiilor pe cale orală (numǎrul de picături la un gram soluţie pentru unele medicamente lichide);

-

dozele terapeutice uzuale şi maxime ale medicamentelor pentru adulţi;

-

medicamentele incluse la separanda (tabel ce conţine medicamente şi substanţe foarte active sau eroice);

-

medicamente incluse la venena ( tabel cu medicamente şi substanţe toxice şi stupefiante).

În

Farmacopee se prevede şi termenul de “perioadǎ de valabilitate” ca fiind perioada de timp

în care un produs medicamentos îşi pǎstreazǎ integral caracteristicile din monografia respectivǎ în limite admise. La medicamentele realizate în industrie perioada de valabilitate (data de fabricaţie şi data de expirare) trebuie sǎ se prevadǎ pe eticheta recipientului. Dacă

data de expirare nu este prevǎzută, se înţelege cǎ medicamentul respectiv are o perioadǎ de valabilitate de 5 ani. La medicamentele obţinute în farmacie pe eticheta recipientului trebuie

sǎ se prevadǎ data de preparare şi condiţiile de păstrare.

Un deosebit interes îl prezintă cunoaşterea dozelor maxime din FR. X .Prin doze maxime se înţeleg cantităţile maxime care pot fi prescrise de medic în scop terapeutic. Acestea se găsesc reunite într-un tabel. Dozele maxime sunt valabile pentru adulţi între 18-60 ani, fără insuficienţă hepatică sau renală. Dozele maxime pentru copii se calculează prin diferite formule :

A

x D

A + 12

G xDxF

70

A = vârsta copilului în ani,

D= doza maximă la adult G= greutatea copilului (în kg) F= factor de corecţie în funcţie de greutate :

8

2 pentru G= 10-16 kg 1,5 pentru G < 36 kg 1,25 pentru G < 56 kg 0,75 pentru G > 60 kg

Aceste formule nu sunt valabile pentru nou/născuţi şi sugari (tabele speciale).

Denumiri din Farmacopee

A) Oxizi, hidroxizi şi săruri – se indică întâi cationul în cazul Genitiv, apoi anionul

în cazul Nominativ. Ex. Magnesii oxydum, Calcii carbonas

B) Acizi anorganici – denumirea are o structură adjectivală.

Ex. Acidum salycilicum

C) Derivaţii acizilor organici – au denumire cu structură adjectivală.

Ex. Phenobarbitalum natricum

D) Drogurile vegetale - numele plantei (în cazul Genitiv) precede partea din plantă folosită (în cazul Nominativ).

Ex. Frangulae cortex

E) Preparatele oficinale – denumirea formei farmaceutice (în cazul Nominativ)

precede pe aceea a drogului vegetal (în cazul Genitiv). Ex. Extractum Belladonnae siccum

I.3.Reglementări privind introducerea medicamentelor în terapeutică Ordinul Ministerului Sănătăţii Nr. 949/1991 prevede o serie de reglementări asupra metodologiei, etapelor, cercetării, autorizarea fabricării şi înregistrarea medicamentelor şi produselor de uz uman. Pentru utilizarea în terapeutică orice medicament trebuie să fie autorizat sau înregistrat de Ministerul Sănătăţii. Autorizarea este actul prin care Ministerul Sănătăţii acordă unităţilor producătoare dreptul de a fabrica medicamente. Înregistrarea este operaţia pe baza căreia MS emite actul prin care se permite deţinerea şi eliberarea de către farmacii şi depozite farmaceutice, precum şi folosirea de către medici a unui medicament fabricat în ţară sau provenit din import. Cererea de autorizare şi/sau înregistrare a unui medicament se adresează Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM) de către persoana sau instituţia responsabilă de introducerea sa în circuitul terapeutic. Pentru produsele noi, în cazul în care în cadrul experimentărilor farmacologice clinice s-au obţinut rezultate favorabile, ANM acordă avizul terapeutic. Apoi se acordă avizul de fabricaţie şi înregistrare, iar MS

9

emite autorizaţia de fabricare şi certificatul de înregistrare. Radierea înregistrării şi anularea certificatului de înregistrare este dispusă de MS în următoarele condiţii: când medicamentul este depăşit de progresele terapeutice, are eficacitate necorespunzătoare sau prezintă un bilanţ nefavorabil beneficiu/risc; la apariţia unor reacţii adverse noi grave; când producătorul solicită oprirea fabricării medicamentului dacă prin aceasta nu se aduc prejudicii asistenţei cu medicamente a populaţiei. Cercetarea farmacologică preclinică - urmăreşte stabilirea proprietăţilor farmacodinamice şi farmacocinetice ale unui medicament la animale de laborator. Studiile de farmacodinamie preclinică urmăresc evidenţierea efectelor substanţelor sau preparatului asupra animalelor sănătoase sau cercetarea efectelor farmacoterapeutice. În cazul animalelor sănătoase se poate lucra pe animalul întreg sau pe organ izolat. Efectele farmacoterapeutice se cercetează pe modele patologice experimentale (inflamaţie, ulcer, convulsii). Studiile se efectuează comparativ cu medicamente deja existente în terapeutică, corespunzător scopului pentru care sunt destinate şi substanţele noi. Studiile de farmacocinetică preclinică urmăresc evaluarea celor mai importanţi parametri privind absorbţia, distribuţia, metabolizarea şi eliminarea medicamentelor. Rezultatele acestor studii farmacodinamice şi farmacocinetice sunt trecute în dosarul farmacologic preclinic. Vor fi indicate metodele şi animalele de experienţă utilizate. Se vor face comparaţii cantitative cu analiză statistică cu produse având aceleaşi efect sau cu date din literatură. Cercetarea toxicologică preclinică - urmăreşte stabilirea toxicităţii acute, a celei cronice, a toleranţei locale şi a altor efecte cu caracter toxic. Studiile se efectuează pe animale sănătoase, alimentate cu dietă constantă, menţinute în condiţii optime de temperatură, umiditate, iluminare şi în afara contactului cu insecticide. Stabilirea toxicităţii acute se face prin determinarea, DL 50 (doza la care sucombă 50% din animalele tratate în experiment acut). Cercetarea se face pe cel puţin 2-3 specii de animale de laborator, dintre care una nerozătoare. Loturile vor cuprinde minimum 20 de rozătoare şi un număr egal de animale femele şi masculi. Substanţa se administrează pe cel puţin 2 căi (de exemplu per os şi parenteral), dintre care una se preconizează a se utiliza la om. Fiecare animal dintr-un lot va primi o singură doză exprimată în mg/kgc. După administrare animalele sunt urmărite 7-14 zile, observate din punct de vedere al fenomenului morţii (convulsii, apnee) şi al comportamentului (mers, poziţia pleoapelor, starea de sedare sau agitaţie) şi examinate hematologic, biochimic, patologic, histopatologic. Toxicitatea cronică se studiază la acele substanţe care în urma studiilor de farmacodinamie şi toxicitate acută au dovedit perspective de utilizare la om. Se folosesc cel puţin 2 specii de animale de laborator, mamifere, dintre care una nerozătoare. Substanţa se administrează unor loturi separate în 3 doze diferite. Cea mai mare doză este

10

egală cu ½ din DL 50 sau putând produce modificări evidente clinice, hematologice, biochimice, anatomice, dar permiţând supravieţuirea majorităţii animalelor. Doza cea mai mică va fi egală cu 1/20 din DL 50 sau apropiată de doza eficace fără a produce efecte adverse. Substanţa se administrează repetat. Dacă la om se preconizează administrări zilnice, tratamentul se va face 7 zile pe săptămână. Durata administrării va fi proporţională cu durata prevăzută la om. Pentru substanţele cu una sau câteva administrări la om, se cercetează toxicitatea subacută pe o durată de minim 2 săptămîni apoi, toxicitatea cronică minimum 4 săptămâni. Evaluarea efectelor asupra procesului reproducerii se face prin studii asupra fecundităţii, dezvoltării peri- şi postnatale, efectelor teratogene. Se administrează 2-3 doze, cea mai mare fiind doza maximă tolerată. De asemenea, se mai cercetează efectele cancerigene, efectul mutagen, dacă este cazul potenţialul de dependenţă. Cercetarea farmacologică clinică se face numai la încheierea studiilor de farmacologie preclinică, dacă rezultatele acestora privind eficacitatea şi inocuitatea justifică administrarea la om. Testarea clinică a medicamentelor se face în conformitate cu “Regulile de bună practică în studiul clinic” aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătăţii Nr.858/1997. În acest caz ANM aprobă protocolul de experienţă clinică. Evaluarea farmacologică şi terapeutică la om se face în clinicile desemnate de către Ministerul Sănătăţii. Cercetările se efectuează cu consimţământul subiecţilor, experimentatorii având obligaţia de a asigura securitatea acestora. În etapa I cercetarea se efectuează pe voluntari sănătoşi, urmărindu-se în special aspecte farmacocinetice. Iniţial se administrează o doză minimă la un grup restrîns de subiecți, apoi în funcţie de rezultate se administrează substanţa şi la alţi subiecţi în doze din ce în ce mai mari până la dozele care produc efecte farmacoterapeutice. Se urmăreşte toleranţa şi se constată dacă efectele adverse observate la animal se confirmă la om. În etapa a II-a se urmăreşte precizarea efectelor terapeutice specifice pe subiecţi cu boală susceptibilă de a răspunde favorabil la tratamentul cu substanţa de cercetat. Iniţial loturile cuprind un număr redus de bolnavi (21-21), putând fi ulterior mărite (30-50). La început medicamentul se administrează de preferinţă pe cale orală. Durata administrării se corelează cu cercetările preclinice de toxicitate cronică. În etapa a III-a se urmăreşte stabilirea utilităţii substanţei testate prin compararea eficacităţii şi inocuităţii cu alte metode terapeutice: medicamente cunoscute, intervenţii chirurgicale, psihoterapie. Efectele se evaluează cantitativ prin comparaţie cu un placebo sau cu medicamente cu efect comparabil cu cel al substanţei testate. Rezultatele se prelucrează statistic. Datele privind efectele terapeutice, mecanismul de acţiune, farmacocinetica şi efectele adverse la om fac obiectul dosarului clinic.

11

I.4.Farmacovigilenţa

Orice medicament poate fi practic o otravă, iar Paracelsus afirma că “numai doza face

otrava”. Ordinul Ministerului Sănătăţii Nr. 949/1991 prevede reglementări referitoare la supravegherea medicamentelor pe tot parcursul folosirii lor terapeutice. Prin farmacovigilenţă se înţelege totalitatea activităţilor de detectare, evaluare, validare si prevenire a reacţiilor adverse la produsele medicamentoase. Reglementările privind activitatea în farmacovigilenţă se bazează pe prevederile Directivei Consiliului Europei 75/319 EEC din 20 mai 1975 şi O.M.S. Scopurile activităţii de farmacovigilenţă sunt:

- detectarea precoce a reacţiilor adverse si a interacţiunilor produselor medicamentoase; - monitorizarea frecvenţei reacţiilor adverse cunoscute; -identificarea factorilor de risc şi a mecanismelor fundamentale ale reacţiilor adverse; -estimarea aspectelor cantitative privind factorii de risc; -analiza şi difuzarea informaţiilor necesare prescrierii corecte si reglementarii circulaţiei produselor medicamentoase; -utilizarea raţională şi în siguranţă a produselor medicamentoase; -evaluarea şi comunicarea raportului risc/beneficiu pentru toate produsele medicamentoase existente pe piaţă. Agentia Naţională a Medicamentului a organizat un sistem naţional de farmacovigilenţă, având un sediu central numit Centrul National de Farmacovigilenţă, în structura ANM. Acest sistem este utilizat pentru a colecta informaţii utile privind supravegherea produselor medicamentoase, cu referire în special la reacţiile adverse la om. Centrul National de Farmacovigilenţă din cadrul ANM evaluează din punct de vedere ştiinţific aceste informaţii. Aceste informaţii trebuie corelate cu datele privind consumul produselor medicamentoase în teritoriu. Acest sistem trebuie, de asemenea, să colecteze şi să evalueze informaţii despre întrebuinţarea greşită observată frecvent si abuzul grav de produse medicamentoase. Principalii termeni utilizaţi în acest domeniu sunt definiţi după cum urmează:

a) reacţia adversă este o reacţie dăunătoare şi neintenţionată, care apare la doze utilizate în

mod normal la om pentru profilaxia, diagnosticul sau tratamentul bolii sau pentru modificarea

unor funcţii fiziologice;

b) reacţia adversă gravă este o reacţie adversă care:

- se finalizează cu deces - pune în pericol viaţa

12

- necesită spitalizarea persoanei sau prelungirea unei spitalizari deja existente -duce la infirmitate/incapacitate persistentă sau semnificativă sau la malformaţii congenitale/defecte de naştere.

c) reacţia adversă neaşteptată este o reacţie adversă a cărei natură, severitate şi/sau rezultat nu corespund cu informaţiile din rezumatul caracteristicilor produsului; d) reacţia adversă gravă şi neaşteptată este o reacţie adversă care împlineşte cumulativ prevederile de la literele b si c. Agenţia Naţională a Medicamentului de la Bucureşti are rolul de a analiza eficienţa, siguranţa şi calitatea tuturor preparatelor farmaceutice produse în ţară sau străinătate în cadrul acţiunii de farmacovigilenţă. În ţara noastră activitatea de farmacovigilenţă este organizată sub forma unei reţele naţionale. Structura acesteia este următoarea:

A) În cadrul unităţilor sanitare funcţionează nucleele de farmacovigilenţă. Acestea

organizează supravegherea tratamentului cu medicamente în unităţile sanitare pentru

detectarea reacţiilor adverse pe care apoi le consemnează în fişa de reacţii adverse, pe care apoi o înaintează forului ierarhic următor. De asemenea, semnalează telefonic colectivului de referinţă reacţiile adverse severe cauzate de medicamente şi înaintează ANM probe din medicamentele ce au provocat reacţii adverse severe.

B) Colectivele de referinţă funcţionează în cadrul universităţilor de medicină şi

farmacie. Urmăresc primirea de la unităţile sanitare a fişelor de semnalare a reacţiilor adverse

pe care le analizează, le validează şi le transmit ANM cu observaţiile respective. De asemenea, efectuează studii pe grupe populaţionale şi pe grupe de medicamente pentru a

preciza mecanismul patogenic al reacţiilor adverse. Recomandă unităţilor sanitare măsuri ce trebuie luate în prezenţa unor reacţii adverse şi propune ANM măsuri pentru reducerea nocivităţii medicamentelor.

C) Centrul Naţional de Farmacovigilenţă analizează fişele de reacţii adverse şi

propune fie includerea acestor reacţii adverse în prospectele de medicamente, fie retragerea din circulaţie a unui medicament. Acesta editează şi o revistă numită “Farmacovigilenţa”, prin care personalul medico-sanitar este informat despre riscul utilizării unor preparate medicamentoase, atât din ţară cât şi din străinătate, deoarece se află în legătură cu structuri similare din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii de la Geneva.

Redăm, pentru exemplificare o copie a unei fişe de reacţii adverse.

13

14

14

II.REŢETA SAU ORDONANŢA MEDICALĂ

II.1.Regulile generale ale formulării Majoritatea medicamentelor se eliberează pe bază de reţetă. Normele tehnice privind eliberarea medicamentelor în farmaciile cu circuit deschis prevăd 2 categorii de produse farmaceutice prescrise de medic: produse cu risc toxic care se eliberează pe bază de prescripţie care se reţine la farmacie şi produse care se eliberează pe bază de reţetă care nu se reţine, valabilă 6 luni de la data emiterii. O categorie specială este reprezentată de medicamentele stupefiante – substanţe toxice cu potenţial de dependenţă majoră - și psihotrope, care se eliberează pe bază de formulare speciale, în condiţii prevăzute de lege. Un număr relativ mare de medicamente, aşa numitele OTC – over the counter drugs- se eliberează la cerere, fără prescripţie medicală. Aceste preparate presupun în principal, eliberarea acestora de către farmacist fără prescripţie medicală sau automedicaţie a unor afecţiuni minore, fără implicarea medicului şi cuprind analgezice antipiretice şi antiinflamatoare, vitamine, minerale, antitusive, sedative vegetate (de tip valerianǎ), vasodilatatoare şi tonice venoase, unele vitamine, minerale şi oligoelemente, medicamente geriatrice, anticoncepţionale, remedii gastro - intestinale (laxative, anumite antidiareice). Sunt excluse din categoria OTC medicamentele cu risc important de reacţii adverse precum şi formele injectabile.

Reţeta (ordonanţa medicală) este un act ştiinţific medical şi oficial eliberat de către medic. Reprezintă ordinul scris al medicului către farmacist referitor la prepararea şi/sau eliberarea medicamentelor. Este un mijloc de legătură între medic şi farmacist. Este şi un document medico-legal, care implică responsabilitate juridică. Reprezintă şi un act de justificare şi contabilizare a medicamentelor (în cazul regimurilor speciale).

Forma reţetei

reţeta este un formular tipizat sau o hârtie de formă dreptunghiulară cu dimensiunile 20x10 cm. Se utilizează frecvent sistemul informatic, prin introducerea tuturor datelor în calculator şi prescriere reţetei în sistem electronic. Pe formularele simple prescrierea se face citeţ, fără corecturi sau ştersături. Două preparate scrise pe aceeaşi reţetă se separă între ele prin dublul semn al înmulţirii #. Dacă prescripţia continuă pe verso se scrie în partea dreaptă jos % VERTE! (“întoarce !”).

15

reţetele gratuite, compensate sau cele pentru prescrierea stupefiantelor şi a

substanţelor toxice, se scriu pe formulare cu regim special, conform unor reguli

oficiale, stabilite de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, care se pot

modifica şi pe care medicul are obligaţia să le cunoască;

plantele, substanţele şi preparatele stupefiante şi psihotrope sunt prescrise în regim

special conform legii nr. 339/2005 care stabileşte regimul juridic privind cultivarea,

producerea, fabricarea, depozitarea, comerţul, distribuţia, transportul, deţinerea,

utilizarea şi tranzitul pe teritoriul tării noastre acestora.

Exemple de plante, substanţe şi preparate ce conţin substanţe stupefiante şi psihotrope care prezintă interes în medicină, supuse unui control strict

STUPEFIANTE

PSIHOTROPE

Cannabis

Amfetamină

Cocaină

Dexamfetamină

Ecgonină

Dronabinol

Fentanil

Fenciclidină

Metadonă

Fenmetrazină

Morfină

Levamfetamină

Opium

Metilfenidat

Petidină

Metamfetamină

Trimeperidină

Secobarbital

Exemple de plante, substanţe şi preparate ce conţin substanţe stupefiante şi psihotrope care prezintă interes în medicină, supuse controlului

PREPARATE CU SUBTANŢE STUPEFIANTE

PSIHOTROPE

Acetildihidrocodeină

Alprazolam

Codeină

Buprenorfină

Dihidrocodeină

Catină

Etilmorfină

Diazepam

Nicocodină

Fenobarbital

Nicodicodină

Lorazepam

Norcodeină

Meprobamat

Folcodin

Midazolam

 

Pentazocin

 

Triazolam

 

Zolpidem

orice medic specialist prescriptor (medic de familie, medic de ambulatoriu sau

medic de spital) aflat în relaţii contractuale cu Casa Judeţeană de Asigurări de

Sănătate poate utiliza sistemul informatic unic integrat pentru prescrierea reţetelor în

format electronic; trebuie să existe o aplicaţie funcţională şi o semnătură electronică

16

extinsă care să autentifice legalitatea documentelor transmise în sistem. Furnizorul de servicii medicale, pentru prescrierea on-line, trebuie sa aibă o conexiune de internet care să permită comunicarea cu platforma reţetei electronice şi o imprimantă laser, pe care să tipărească versiunea pe hârtie a prescripţiei electronice, acest lucru contribuind la creşterea calităţii actului medical de prescripţie prin aplicaţia informatică de prescriere asistată a medicaţiei, reducându-se considerabil a riscul de eroare pe parcursul înscrierii medicaţiei recomandate.

considerabil a riscul de eroare pe parcursul înscrierii medicaţiei recomandate. Fig. Nr. 1. Reţeta electronică 17

Fig. Nr. 1. Reţeta electronică

17

REŢETA ELECTRONICĂ Ghid pentru medicii prescriptori Reţeta electronică oferă un format standardizat de introducere a datelor dar şi posibilitatea transmiterii directe a informaţiilor pentru decontare. Contribuie la creşterea calităţii actului medical de prescripţie prin aplicaţia informatică de prescriere asistată a medicaţiei, reducându-se considerabil riscul de eroare pe parcursul înscrierii medicaţiei recomandate. Motorul de reguli medicale (interacţiuni între medicamente, contraindicaţii, corelaţii între diagnostic, vârsta şi medicamentele prescrise, protocoale de tratament etc.), întreg cadrul tehnic al reţetei electronice, creează premiza garantării atât pentru finanţator - CNAS, cât şi pentru asigurat a siguranţei tratamentului şi reducerea riscului de complicaţii. Toate acţiunile legate de utilizarea aplicaţiei pentru medicul specialist prescriptor, indiferent care este - medic de familie, medic de ambulatoriu sau medic de spital sunt condiţionate în primul rând de relaţia contractuală care trebuie să existe între medic şi CAS. Totodată, trebuie să existe o aplicaţie funcţională şi o semnătură electronică extinsă care să autentifice legalitatea documentelor transmise în sistem. Furnizorul de servicii medicale, pentru prescrierea on-line, trebuie sa aibă o conexiune de internet care să permită comunicarea cu platforma reţetei electronice şi o imprimantă laser, pe care să tipărească versiunea pe hârtie a prescripţiei electronice.Faţă de procedura actuală, diferenţa constă în faptul că toate datele din reţetă trebuiesc urcate în sistem on-line sau cel târziu, odată cu

raportarea serviciilor la sfârşit de lună şi că aceste date sunt înscrise într-un cod 2D tipărit pe reţetă. Face excepţie situaţia reţetelor prescrise la domiciliu unde codul de bare nu conţine medicaţia recomandată. Pacientul se prezintă la medic pentru prescriere sau acesta poate beneficia de reţeta fie la domiciliu, fie la externarea sa (acolo unde este cazul). Identificarea pacientului în sistem se face, ca şi până acum. Odată cu implementarea cardului de asigurat identificarea se va face prin codul de asigurat (CID). Odată deschisă o nouă sesiune de prescriere de medicamente se completează automat :

- o nouă serie şi număr de reţetă , din calupul de serii şi numere generate din sistem ;

- datele de identificare ale unităţii medicale :

- denumirea unităţii, a furnizorului, CUI, numărul de contract sau numărul convenţiei cu

CAS - categoria unităţii - MF, Ambulatoriu, Spital, Altele, MF-MM

- data calendaristică când se efectuează prescrierea ;

18

- datele de identificare ale medicului prescriptor (nume/prenume/specialitate/cod parafa) numai dacă are semnatură electronică extinsă (a medicului). Dacă nu are va trebui să introducă manual aceste date. Seriile şi numerele reţetelor se pot prelua direct (''on-line'') din sistem, pe bază de cerere (format electronic) sau ''off-line'', de la CAS, odată cu predarea raportării din luna precedentă. Seriile şi numerele sunt împărţite în două categorii, pentru reţete care se vor prescrie în regim on-line şi separat pentru cele de prescris în regim off-line. Înscrierea pe calculator continuă cu elementele de identificare ale asiguratului (pacientului) – nume, prenume, cetăţenia, CNP (programul va printa numai CIDul -codul de asigurat), număr Paşaport, Card EU (CE). Este identificată starea de asigurat şi se înscrie. Prevederile din norme referitoare la luarea în considerare a stării celei mai favorabile pentru asigurat, nu s-au modificat. Se introduce numărul de registru de consultaţii, condica de consultaţii sau numărul foii de observaţie, numărul zilelor pentru care se face prescrierea şi, acolo unde este cazul, numărul de decizie al Comisiei PNS/Boli Cronice. Se continuă cu înscrierea diagnosticelor, mai întâi cel principal şi ulterior cele secundare (programul va printa numai codul de diagnostic, codificarea 1-999, aferent fiecărui diagnostic scris in extenso pe calculator). Fiecărui medicament trebuie să-i corespundă un cod de diagnostic, denumirea comună internaţională sau denumirea comercială (când este cazul şi aici normele nu au suferit modificări), forma, concentraţia, D.S., cantitatea (UT), procent preţ referinţă şi lista pe care se afla medicamentul. Nu se pot înscrie, pe o reţetă mai mult de 7 medicamente. Se verifică dacă reţeta este corectă prin validarea în sistemul central dacă medicul prescrie on-line, iar dacă nu este conectat cu sistemul, deci în starea off-line, validarea se face local şi parţial în cadrul aplicaţiei proprii (odată validate nu mai pot fi modificate/corectate ulterior !!!). Reţetele emise off-line trebuie transmise ulterior în sistem, la o eventuală conectare la internet (la sistem) printr-o sincronizare automată sau odată cu raportarea periodică a serviciilor la CAS. În acest caz CAS ul va prelua automat în sistem reţetele din raportarea medicului. Procedura de prescriere se încheie cu tipărirea reţetei şi semnarea, parafarea acesteia de către medic. Pe reţetă se înscrie automat un cod de bare 2D, care conţine toate datele înscrise în reţetă. Reţeta se printează în două exemplare, unul se înmânează pacientului iar celălalt se păstrează pentru arhivă, la medic. Arhivarea este opţională în cazul în care medicul are

19

semnătură digitală şi transmite reţetele electronice în sistem, dar trebuie să se ţină cont şi de prevederile din legea privind arhivarea documentelor. Cu această reţetă asiguratul se poate prezenta la orice farmacie din judeţul în care medicul prescriptor are contract cu CAS. În cazul reţetei prescrise ''la domiciliu'', medicul prescriptor trebuie sa tipărească, la cabinet, un set de reţete necompletate (pre-tipărite) în trei exemplare, înainte de deplasarea spre vizită. Acest tip de reţetă are completate automat seria şi numărul din calupul dedicat reţetelor off-line ''la domiciliu'', datele unităţii medicale şi datele de identificare ale medicului. Dacă pacientul căruia i se va prescrie reţeta este cunoscut (se află pe lista lui de pacienţi) atunci vor fi înscrise şi datele sale de identificare. Pentru eventualitatea când, cu ocazia unei vizite la domiciliu se preconizează prescrierea mai multor reţete compensate se recomandă ca medicul să-şi printeze un număr suficient de reţete completate doar seria şi numărul reţetei, datele unităţii medicale şi datele de identificare ale medicului. Aceeaşi recomandare o facem şi pentru a preîntâmpina situaţia când la cabinet sau la unitatea medicală se întrerupe temporar curentul electric. După consultul la domiciliu pacientul va primi (dacă în urma consultului este necesară eliberarea unei reţete) un exemplar pretipărit, pe care medicul l-a completat, codul de diagnostic corespunzător patologiei pentru care face prescrierea, mai întâi cel principal şi ulterior cele secundare. Medicul va continua procedura de înscriere a medicamentelor pe reţetă, ca la varianta de prescriere pe calculator la cabinet, cu menţiunea că toate datele corespunzătoare medicamentelor se scriu de mâna, citeţ, cu litere de tipar (denumirea comuna internaţională sau denumirea comercială - când este cazul şi aici normele nu au suferit modificări, forma farmaceutică, concentratia, D.S., cantitatea (UT), procent preţ referinţă şi lista pe care se afla medicamentul). Nu se pot înscrie, pe o reţetă mai mult de 7 medicamente ! Cu această reţetă asiguratul se poate prezenta la orice farmacie din judeţul în care medicul prescriptor are contract cu CAS dar nu poate ridica medicaţia şi în regim fracţionat (situaţie valabilă numai pentru reţetele emise on-line, cu semnătură digitală).

În modul de redactare al reţetei trebuie să se ţină cont de unele cerinţe de ordin psihologic - astfel aceasta trebuie scrisă în prezenţa bolnavului, ceea ce demonstrează că prescripţia îi este destinată şi astfel va creşte încrederea lui în medic şi în posibilităţile de vindecare. Trebuie scrisă fără ezitare, cu o oarecare repeziciune, demonstrând bolnavului competenţa profesională a medicului. Ştersăturile, corecturile, petele de cerneală, constituie greşeli din punct de vedere psihologic. Un obicei bun este acela de a reciti reţeta înainte de a o semna, deoarece se pot strecura greşeli, mai ales dacă atenţia medicului a fost distrasă de

20

persoanele din cabinet. Reprezintă o greşeală majoră obiceiul de a compune reţete din timp

care să poată fi aplicate în diferite situaţii clinice. Scrierea reţetelor este dreptul şi obligaţia

medicului, care nu pot fi delegate personalului medical auxiliar. Nu este admisă încredinţarea

unui cadru mediu a unei reţete parafate în alb ce urmează să fie completată după nevoile

acestuia. Nu este recomandabilă practica de a dicta reţeta unui cadru mediu, deoarece pot

interveni erori, iar bolnavul interpretează aceasta ca o lipsă de atenţie a medicului pentru

persoana şi boala sa.

Conţinutul reţetei

Reţeta are clasic 7 părţi, din care 6 revin medicului, iar una este completată de

farmacist.

1.SUPERSCRIPTIO (ANTETUL) – cuprinde date despre:

unitatea sanitară care eliberează prescripţia medicală

bolnav – nume, prenume, codul numeric personal, vârsta, adresa.

regimul (compensat, gratuit, etc).

numărul din registrul de consultaţii sau al foii de observaţie

pentru formularele speciale se va selecţiona categoria din care face

parte pacientul: elev, student, copil, gravidă, handicapat, veteran de război.

diagnosticul (în concordanţă cu conţinutul prescripţiei) bolii corect şi

complet cu menţiunea formei clinice de boală (acută/subacută/cronică) şi a

stadiului evolutiv.

2.INVOCATIO – constă în formula de politeţe prin care medicul îi adresează

farmacistului rugămintea de a elibera sau, după caz, şi prepara medicamentele

recomandate. Se reprezintă prin Rp/ o prescurtare de la “Recipe” adică “ia” (forma

imperativă a verbului a lua), se adresează farmacistului şi conferă caracter oficial

reţetei.

3.PRESCRIPTIO – este prescripţia propriu-zisă. Ea poate cuprinde :

preparate magistrale

preparate oficinale

medicamente tipizate

a) În cazul preparatelor magistrale cuprinde enumerarea ingredientelor şi cantităţile.

Denumirea – substanţele se scriu una sub alta, cu iniţială majusculă, în ordinea:

21

- substanţa activă principală

- substanţa (substanţele) adjuvantă(e)

- substanţele cu rol corectiv

- substanţele stabilizatoare

- excipientul sau vehicolul (pentru formele lichide)

Pentru reţetele magistrale se trece denumirea oficinală din Farmacopee în limba latină, în cazul genitiv partitiv.

cazul Nominativ

cazul Genitiv

-a Ex. aqua – aquae.

– ae.

-us

- i

-um

- i

-er

- i

Ex. sirupus – sirupi; acidum – acidi.

- as

- is

- ix

- is

- ex

- is

o Ex. simplex – simplicis; sulphas – sulphatis.

-

- is

Cantităţile – se trec în dreptul fiecărui ingredient în cifre arabe. Se exprimă în grame şi se scriu în sistem zecimal. Ex. 1,0 g, 10,0 g, 100,0 g, 0,10 g, 0,01 g, 0,001 g, etc. Când trebuie scrise cantităţile şi în litere (în cazul stupefiantelor şi toxicelor) termenul pentru grame este în limba latină gramma (grma) la singular, iar la plural grammata (grta). Când cantităţile se exprimă în număr de picături (pentru lichide) se folosesc cifre romane, în cazul acuzativ. La singular guttam (gtt), iar la plural guttas (gtt).

b)

preparatele oficinale se vor prescrie folosind numele din Farmacopee, în cazul genitiv partitiv, iar în dreptul substanţei cantitatea

22

c)

medicamentele tipizate se pot prescrie pe reţeta medicală în 2 moduri:

- prin folosirea denumirii comerciale, atunci când medicul doreşte ca bolnavul să primească produsul unei anumite firme. - prin folosirea denumirii comune internaţionale (denumire generică) atunci când acelaşi medicament este produs de mai multe firme farmaceutice, iar medicul nu are o preferinţă pentru un anume preparat comercial. În această situaţie urmează ca farmacistul să elibereze preparatul pe care îl are în stoc în acel moment sau care convine cel mai mult pacientului ca prezentare şi preţ de cost. Dacă medicamentul este condiţionat în doze diferite la inscripţie, pe acelaşi rând cu denumirea medicametului, se va indica şi cantitatea de substanţă activă din forma farmaceutică recomandată. Dacă preparatul farmaceutic conţine un amestec de substanţe active cu un anumit nume comercial, atunci este obligatoriu ca în reţetă să figureze cu acest nume.

Menţiuni speciale privind cantităţile:

aa - prescurtarea de la ana partes aequales(în părţi egale) – se foloseşte atunci când 2 sau mai multe substanţe se prescriu în aceeaşi cantitate. Această prescurtare se trece în dreptul ultimei substanţe prescrise, urmând cantitatea respectivă. q.s. – prescurtarea de la “quantum satis” (atât cât trebuie). Se referă la cantitatea de excipient care este stabilită de farmacist. ad - până la (pentru completarea cantităţii de excipient până la cantitatea finală). Sic volo – aşa vreau. Se foloseşte pentru depăşirea dozelor terapeutice. Cantitatea se va scrie în cifre şi în litere.

4.SUBSCRIPTIO – cuprinde forma farmaceutică, numărul de doze şi ambalajul.

a) forma farmaceutică se exprimă printr-un text convenţional prescurtat “M.f.” de la expresia în limba latină “Misce fiat” – “amestecă să fie”, după care urmează precizarea acestei forme (pulbere, pilule, supozitoare, etc).

b) Numărul dozelor se exprimă prin 2 metode: metoda dispensatoare, când se scrie Dentur

tales doses Nr. (cifre romane) - în traducere “dă asemenea doze Nr….”, prescurtat D.tal.dos.Nr…. şi metoda de divizare (sau divizatoare), când se scrie Dividetur in doses aequales Nr. - în traducere “împarte în doze egale Nr…”, prescurtat Div.in dos.aeq.Nr…. Pentru substanţe toxice şi stupefiante numărul de doze se scrie în cifre şi litere. Dacă nu avem de mentionat nimic deosebit, se poate utiliza o formulă generală “f.s.a”, adică “fiat secundum artem” (“să fie după regulile artei/profesiei”).

23

c)

Ambalajul – ex. sacculum (pungă de hârtie), capsulas amylaceas (caşete de amidon), chartam cerata (cutie pergamentată), scatula (cutie), tubulus (tub), vitrum guttatorium (sticlă picurătoare), etc.

5.INSTRUCTIO (SIGNATURA) – se adresează bolnavului, prin intermediul farmacistului şi cuprinde indicaţia privind modul de administrare :

-calea (intern, extern, în sacul conjunctival, i.m, s.c., i.v., etc); -ritmul administrării (de 3 ori pe zi, de 2 ori pe zi, etc); -cantitatea luată odată; -timpul raportat la mesele principale (înainte de mese cu 30’, între mese) -durata administrării -indicaţii speciale ( de ex. A se agita înainte de administrare) Se exprimă prin D.S. prescurtare de la Dentur signetur (“dă şi notează”), după care urmează elementele menţionate mai sus. Instrucţia se scrie citeţ, detaliat, fără prescurtări. Farmacistul copiază instrucţia pe eticheta medicamentului şi-i explică bolnavului modul de administrare. Aceste indicaţii trebuie scrise pe etichetă în limba pe care bolnavul o cunoaşte cel mai bine. Este interzis a se folosi formule ca “după aviz”, “după sfat”, etc. Se mai poate folosi la această rubrică expresia “Suo nomine” adică “în numele său” sau “cu numele său” (al medicului), când medicamentul urmează să fie administrat bolnavului personal de către medic.

6.DATA, SEMNĂTURA ŞI PARAFA MEDICULUI

Alte precizări care se pot face la sfârşitul reţetei :

STATIM imediat (farmacistul întrerupe orice activitate în farmacie şi trece la onorarea reţetei respective). CITO repede (prescripţia trebuie onorată în termen de 24 de ore). REPETETUR – când prescripţia se poate repeta. NEREPETETUR – când prescripţia nu se mai poate repeta. 7.ADNOTATIO – este formularul tipărit în partea inferioară a formularului de prescripţie medicală. Este completat de farmacist, cu informaţii legate de costuri, date de identificare a pacientului (serie act de identitate, cod numeric personal), informaţii privind farmacia care eliberează reţeta, înlocuirea unui ingredient cu altul similar, etc. Reţetele scrise confuz, indescifrabile cu ştersături şi corecturi pot atrage după sine neexecutarea lor. Prescripţiile necorespunzătoare nu se execută decât după completarea de

24

către medic a tuturor datelor şi menţiunilor legale. Toate cazurile de reţete greşit formulate se

predau conducerii unităţii sanitare pentru luarea măsurilor corespunzătoare, răspunderea

revenind medicului care a formulat prescrierea. Medicul are obligaţia de a aduce la cunoştinţa

bolnavului termenul de valabilitate a reţetei.

Exemple de prescripţii:

a) prescrierea preparatelor magistrale

Vom prescrie o pulbere divizată pentru uz intern care are următoarele ingrediente, care

au dozele unitare menţionate mai jos:

Codeini phosphas DU – 20 mg

Coffeinum DU – 50 mg

Paracetamolum şi Noraminophenasonum, ambele în DU – 250 mg

Rp/ Codeini phosphatis 0,02 g

Coffeini

0,05 g

Paracetamoli Noraminophenasoni aa 0,25 g Amyli tritici ad 1,0 g M.f. pulvis D.tal.dos.Nr.XX in caps.amylac. S. int. 3X1 caps. pe zi, după mese.

b) prescrierea preparatelor tipizate

- după invocatio, pe primul rând la prescriptio se trece denumirea comercială (din

Nomenclatorul de Medicamente sau din Agenda Medicală), urmează forma farmaceutică,

concentraţia sau cantitatea per formă. Pe rândul al doilea numărul de forme sau numărul

ambalajelor (în cifre romane). Pe rândul al treilea urmează instrucţia.

De exemplu, pentru a prescrie Diazepam, comprimate de 0,002 g :

Rp/ Diazepam, compr.0,002 g Scat.orig.Nr.I D.S. int. ½-½- 1 compr. pe zi

În cazul antibioticelor nu se recomandă prescrierea în ambalajul original, ci se scrie

exact numărul de forme (fiole, capsule, flacoane, etc), în funcţie de durata tratamentului.

De exemplu, în cazul tetraciclinei:

Rp/ Tetraciclină, caps. 0,25 g Nr. LXVI D.S. int. 4X2 caps. pe zi, cu ½ oră înainte de mese, 7 zile

c) prescrierea preparatelor oficinale – pe primul rând se trece denumirea oficinală, în limba

latină din Farmacopeea Română, cantitatea, iar pe rândul al doilea instrucţia sau signatura.

De exemplu, pentru prescrierea tincturii de Valeriana:

25

Rp/ Tincturae Valerianae 25,0 g D.S. int. 3X20 pic. pe zi

În unităţile spitaliceşti medicamentele şi materialele sanitare se pot prescrie astfel :

-pe condici pentru prescrierea medicamentelor zilnic

-pe condici de aparat (materiale sanitare – vată, feşi, seringi)

-pe condici pentru dulapul de urgenţă

-pe condici pentru stupefiante

NUMERALELE ÎN LIMBA LATINĂ

1/2 semis

1

unus, una

2

duo

3

tres

4

quattuor

5

quinque

V

6

sex

7

septem

8

octo

9

novem

IX

10

decem

X

15

quindecim

XV

20

viginti

30

triginta

40

quadraginta XL

50

qiunquaginta

L

60

sexaginta

LX

70

septuaginta

80

octoginta

90

nonaginta

XC

100 centum

 

C

150

centum et quinquaginta

200

ducenta

300

trecenta

400

quadringenta

500

quingenta

D

900

nonagenta CM

1000 mille

M

26

III.FORMELE MEDICAMENTOASE (FORMELE FARMACEUTICE)

Medicamentul este obţinut printr-un proces tehnologic complex în care substanţele medicamentoase sunt transformate cu ajutorul substanţelor auxiliare potrivite (inerte din punct de vedere farmacologic) în forma farmaceuticǎ (medicamentoasǎ) corespunzǎtoare. Forma farmaceuticǎ faciliteazǎ administrarea şi poate determina activitatea terapeuticǎ a unui medicament. Unele forme farmaceutice sunt preparate în farmacie altele în industrie (majoritatea). În ultimul deceniu au fost obţinute progrese remarcabile în elaborarea unor forme

farmaceutice care acţioneazǎ pe o perioadǎ de timp mai mare decât formele farmaceutice clasice:

sistemele terapeutice. Sistemele terapeutice (farmaceutice) sunt produse cu ajutorul unor tehnologii care le conferǎ o caracteristicǎ esenţialǎ: eliberarea substanţei medicamentoase în cantitatea şi cu viteza doritǎ pentru a pǎtrunde în organism (cu eliberare controlatǎ) sau transportul substanţei medicamentoase la organul ţintǎ unde se doreşte apariţia efectului terapeutic (sisteme vectorizate). Se disting:

1. sisteme terapeutice cu eliberare controlatǎ, care includ :

a)sisteme controlate prin difuziune

- sisteme rezervor (cu membranǎ): sisteme terapeutice oculare, sisteme terapeutice intrauterine, sisteme terapeutice transdermice (STT);

- sisteme matriceale: comprimate cu matriţǎ, comprimate cu straturi multiple;

b)sisteme activate de solvent

- de presiunea osmoticǎ: comprimate OROS (osmotice orale), minipompe osmotice, etc.

2. sisteme medicamentoase de transport şi cedare la ţintǎ (sisteme vectorizate, transportori medicamentoşi):

a)vectori medicamentoşi de prima generaţie: microsfere, microcapsule; b)vectori medicamentoşi de a doua generaţie: nanosfere, nanocapsule, lipozomi; c)vectori medicamentoşi de a treia generaţie: sunt vectori coloidali de a doua generaţie cuplaţi cu

anticorpi monoclonali. În general, pentru alegerea unei anumite forme farmaceutice medicul trebuie sǎ ţinǎ cont de anumiţi factori:

locul de acţiune şi de eliberare al substanţei: sistemicǎ (comprimate, capsule, supozitoare, fiole) sau localǎ (unguente, colire);

27

viteza necesarǎ apariţiei efectului terapeutic: în afecţiuni cronice se prescriu formele farmaceutice de uz oral/local, iar în cazul urgenţelor medico-chirurgicale se aleg formele parenterale;

riscul mai redus al apariţiei unor efecte adverse grave pentru o anumitǎ formǎ farmaceuticǎ comparativ cu alta.

Se vor studia principalele forme farmaceutice şi respectiv modul lor de prescriere în funcţie de starea de agregare (solide, semisolide şi moi, lichide, gazoase).

III.1. FORME MEDICAMENTOASE SOLIDE

1.Pulberile (pulvis, pulveres) – sunt substanţe solide dispersate în particule uniforme, cu grad de diviziune determinat, aspect omogen. Se obţin din substanţe solide uscate, mărunţite şi trecute prin site cu ochiuri de diferite dimensiuni. În Farmacopeea Română sunt prevăzute 9 tipuri de site. Clasificare:

-după compoziţie sunt pulberi simpe (cu o singură substanţă activă) şi compuse (conţin 2 sau mai multe substanţe active). -după calea de administrare există pulberi pentru uz extern sau pudre şi pulberi pentru uz intern (se înghit). Compoziţie: substanţa activă (substanţe pure, oficinale, droguri, etc) şi excipientul. Excipienţii sunt de 2 tipuri, în funcţie de calea de administrare a pulberii. -pentru uz intern: zahărul (Saccharum), lactoza (Saccharum lactis) şi amidonul din diferite specii de graminee sau din alte plante (Amylum). Ex. din grâu – triticum, din porumb – maydis, din orez – orizae, din cartof - solani. -pentru uz extern: talcul (Talcum), amidonul şi mai rar Lycopodium (o pulbere galbenă onctuoasă, foarte fină care reprezintă sporii unei specii de ferigă, fiind folosită în special pentru obţinerea pudrelor cosmetice). Rolul excipienţilor: completează cantităţile, funcţionează şi ca substanţe cu rol corector, previn apariţia reacţiilor fizico-chimice nedorite. Avantajele pulberilor: se prepară uşor; au aspect omogen, au absorbţie bună prin

diluare.

Dezavantajele pulberilor: alterare uşoară, administrare dificilă în cazul pulberilor amare, uneori se poate produce lichefierea pulberilor, în cazul amestecurilor eutectice

-

28

amestecuri de doi sau mai mulţi componenţi în astfel de proporţii, încât să se topească sau să

se solidifice la o temperatură constantă inferioară punctului de topire a fiecăruia din

constituenţi(de ex. salicilaţi cu aminofenazonă).

După modul de prescriere se cunosc 2 tipuri de pulberi magistrale:

a) pulberi nedozate

b) pulberi dozate

a).Pulberile nedozate sunt pentru uz extern şi pentru uz intern.

- pentru uz extern – se aplică pe tegumente, se mai numesc şi pudre. Pentru

prescriere este necesară concentraţia substanţei active şi cantitatea totală de pulbere, care este

cuprinsă între 20,0 şi 200,0 de grame, în funcţie de suprafaţa pe care se aplică.

De exemplu, să prescriem o pulbere cu Acidum salicylicum 3% în cantitate totală de

50,0 grame.

Rp/ Acidi salicylici

1,5 g

Talci

ad

50,0 g

M.f. pulvis D. in sacculum S. ext. interdigital

- pentru uz intern – se înghit, substanţele active au acţiune de intensitate redusă,

dozarea este imprecisă, făcându-se cu unităţi de măsură casnice (vârful de cuţit sau linguriţa

rasă). Dozele unitare variază în limite largi: 0,5-2,0 g, numărul de doze este mare (XXX, L

sau C), cantitatea totală este cuprinsă între 50,0 şi 200,0 grame. Nu conţin excipienţi,

substanţele active având şi rol de excipienţi. O linguriţă rasă cuprinde 1-3 g pentru pulberile

uşoare sau vegetale şi 3-5 g pentru pulberile grele sau minerale. Vârful de cuţit corespunde la

0,5 –1 g pentru pulberile uşoare şi 1-3 g pentru pulberile grele.

De exemplu, să prescriem o pulbere nedozată pentru uz intern cu substanţe antiacide:

Magnesii oxydum, Natrii hydrogencarbonas, Calcii carbonas toate în doză unitară de 0,5 g.

În total vom prescrie un număr de 50 de doze, şi cantitatea din fiecare ingredient o obţinem

prin înmulţirea numărului de doze cu doza unitară, adică 50 x 0,5g = 25,0 g din fiecare

substanţă, cantitatea totală de pulbere fiind 75,0 g.

Rp/ Magnesii oxydi Natrii hydrogencarbonatis Calcii carbonatis

aa 25,0 g

M.f. pulvis D. in sacculum S. intern 3x1 linguriţe rase pe zi, între mese

29

b)Pulberile dozate – sunt numai pentru uz intern. Conţin substanţe puternic

active, numărul de doze este mic (X-XXX). Pentru prescriere este necesar să

cunoaştem doza unitară (D.U.), greutatea unui praf este de 0,2-1,0 g şi metoda

de prescriere. Există 2 modalităţi: prin metoda dispensatoare şi metoda de

divizare.

În cazul metodei dispensatoare cantitatea prescrisă pentru fiecare substanţă este egală

cu doza unitară, iar la Subscriptio se foloseşte expresia “Dentur tales doses Nr ….” (dă

asemenea doze Nr…), prescurtat D.tal.dos. Nr….

În cazul metodei de divizare cantitatea prescrisă pentru fiecare substanţă se obţine

prin înmulţirea dozei unitare cu numărul de doze, iar la Subscriptio se foloseşte expresia

“Dividetur in doses aequales Nr….” (împarte în doze egale Nr…

Nr….

),

prescurtat Div.in dos.aeq.

De exemplu, să prescriem prin ambele metode o pulbere dozată cu Aminophyllinum

D.U. 0,2 g, Ephedrini hydrochloridum D.U.= 0,02 g şi Phenobarbitalum natricum D.U.= 0,05

g.

- prin metoda dispensatoare:

Rp/ Aminophyllini

0,2 g

Ephedrini hydrochloridi 0,02 g

Phenobarbitali natrici

0,05 g

Amyli tritici

ad

1,0 g

M.f. pulvis D.tal.dos. Nr.XX in caps. amylac. S. intern, 3X1 capsule pe zi, după mese.

- prin metoda de divizare:

Rp/

4,0 g

Ephedrini hydrochloridi 0,4 g

Aminophyllini

Phenobarbitali natrici

1,0 g

Amyli tritici

ad

20,0 g

M.f. pulvis Div. in dos. aeq. Nr .XX D. in caps. amylac. S. intern, 3X1 capsule pe zi, după mese.

2.Capsulele (capsula, capsulas) – sunt învelişuri care conţin doze unitare de substanţe active

solide sau lichide. După compoziţia lor se clasifică în :

a) amilacee (capsulas amylaceeas) – sunt preparate din amidon. Sunt formate din 2 cilindri

plaţi, turtiţi cu diametrele puţin diferite care se închid prin suprapunere şi uşoară apăsare.

30

Au un perete poros, se folosesc ca ambalaje pentru pulberile dozate, având o greutate de

0,2 –1,5 grame.

b) gelatinoase – se prepară din gelatină, pe cale industrială. După forma lor sunt de 2 tipuri:

-operculate – sunt constituite din 2 cilindri alungiţi, cu marginile rotunjite

care se închid prin îmbucare. Conţin substanţe active sub formă de

pulberi. De exemplu, unele antibiotice se condiţionează sub formă de

capsule: ampicilina, oxacilina, etc. Se prescriu după regulile de la

preparatele tipizate.

-sferice - au formă sferică, având un înveliş continuu. Se mai numesc şi

perle, având un înveliş translucid. Conţin substanţe active în stare

lichidă. Astfel se condiţionează unele vitamine liposolubile, de exemplu

vitamina E.

c) enterosolubile – se obţin prin formolizarea sau cheratinizarea celor gelatinoase. Sunt

gastrorezistente sau alcalinosolubile, rezistând la acţiunea sucului gastric.

O varietate de capsule operculate este reprezentată de spansule, care conţin substanţe

medicamentoase sub formă de granule sau microdrajeuri, unele solubile în sucul gastric, altele

în lumenul intestinal. Eliberarea se face la intervale diferite, realizându-se o absorbţie

prelungită.

Rolul capsulelor: protejează mucoasa gastrică de acţiunea iritantă a substanţelor

active; protejează substanţele active de inactivarea prin HCl din sucul gastric, dirijează

absorbţia, maschează gustul.

Capsulele se prescriu după regulile de la tipizate.

Să prescriem ampicilina, capsule de 0,25 g, în doză de 2 g pe zi, în 4 prize, timp de 7

zile.

Rp/ Ampicilină, caps. 0,25 g Nr. LVI D.S. intern 4X2 capsule pe zi, cu ½ oră înainte de mese.

3.Comprimatele (compresii, tabulettae) – se obţin pe cale industrială, prin comprimarea

substanţelor medicamentoase sub formă de pulberi împreună cu substanţe ajutătoare.

Există mai multe tipuri de comprimate :

-comprimatele

clasice

sau

neacoperite

-

care

se

administrează

pe

cale

orală,

prin

ingerare.

De

obicei,

se

caracterizează

prin

dezagregare

şi

cedare

rapidă

a

substanţelor

medicamentoase.

Majoritatea

conţin

substanţe

31

active solubile în apă, destinate să fie absorbite din tractul gastrointestinal pentru acţiune sistemică. Cedează substanţa activă în cca 30-60’. - comprimatele acoperite - sunt acoperite cu unul sau mai multe straturi de amestecuri din variate substanţe ca: rezine, gume, gelatină, ceruri, coloranţi, zaharuri, care sunt aplicate ca soluţie sau suspensie, urmată de evaporare. Au suprafaţa netedă, adesea colorată şi lustruită. Dacă învelişul este un film polimeric subţire sunt numite comprimate filmate. Acest strat de înveliş se distruge relativ repede. Comprimatele acoperite trebuie să se dezagrege în 60', iar cele filmate în 30'. -sublinguale – conţin substanţe cu acţiune generală, care se absorb rapid la nivelul mucoasei bucale foarte bine vascularizată. Medicamentele trec direct în circulaţia sangvină cu scurtcircuitarea ficatului şi fără a suferi acţiunea sucurilor digestive. Sunt în general mici şi subţiri, de formă lenticulară sau plată. Cedează substanţa activă în 3’(ex. Nitroglicerină, Bronhodilatin). -bucale – sunt plate cu margini rotunjite pentru a nu provoca iritaţii locale, au gust plăcut, fiind de obicei dulci şi uneori aromatizate, care se dizolvă în gură în contact cu saliva (ex. Faringosept). -efervescente – cedează substanţa activă în 5’. Substanţa activă este inclusă în amestecuri de acid citric sau tartric cu bicarbonat de sodiu. În contact cu apa componentele reacţionează cu degajare de CO 2 care ajută la desfacerea sau dizolvarea substanţei active. Ex. Calciu efervescent 200, preparate polivitaminice, Upsarin. Au un cost mai ridicat decât comprimatele orale. -retard (cu acţiune prelungitǎ): este forma farmaceuticǎ care asigurǎ o eliberare controlatǎ (controlled-release) sau susţinutǎ (sustained-release) a substanţei active în organism, realizând astfel o absorbţie lentǎ şi uniformǎ a medicamentului şi un efect terapeutic stabil şi prelungit, de 8 ore sau mai mult, dupǎ o singurǎ administrare. Avantaje potenţiale ale acestor forme farmaceutice sunt: reducerea frecvenţei de administrare a medicamentului comparativ cu forma farmaceuticǎ oralǎ convenţionalǎ, o complianţǎ a pacientului mai bunǎ, menţinerea unui efect terapeutic prelungit, precum şi

32

scǎderea incidenţei şi/sau intensitǎţii atât a efectelor nedorite cât şi a

concentraţiilor sanguine non-terapeutice ale medicamentului, ce apar deseori

dupǎ administrarea formelor farmaceutice cu eliberare imediatǎ. Ex.: Isoptin

RR 240 mg (antianginos), MST continus cpr. 100 mg morfinǎ sulfat

(analgezic major).

-sisteme terapeutice de uz oral: reprezintǎ perfecţionǎri ale preparatelor cu

acţiune prelungitǎ. Sistemul pompei osmotice de uz oral are mǎrimea unui

comprimat obişnuit, activat de presiunea osmoticǎ: comprimatele OROS. În

pompele osmotice de uz oral s-au încorporat: Nifedipina, Metoprolol,

Acetazolamida, etc. Sistemele comercializate pot fi caracterizate prin douǎ

cifre, de ex.: OROS 19/190. Prima cifrǎ indicǎ masa de substanţǎ

medicamentoasǎ eliberatǎ în unitatea de timp (mg/orǎ), iar a doua cifrǎ

indicǎ masa totalǎ medicamentoasǎ (mg) în unitatea osmoticǎ.

-vaginale – de formă ovoidă, cedează substanţa activă în 2’; conţin de obicei

medicamente cu acţiune locală ca antiseptice, antimicotice,

antitricomonazice. Unele preparate sunt spumogene, ceea ce facilitează

împrăştierea substanţelor active pe mucoasa vaginală.

-pentru prepararea soluţiilor de uz extern – conţin antiseptice cu care se

prepară soluţii ce se aplică la nivelul pielii şi mucoaselor (ex. Cloramina

B).

-pentru implante subcutanate sau pelete – sunt sterile, se introduc cu

ajutorul unei incizii subcutanat şi cedează lent substanţa activă. Conţin

mai ales hormoni şi reprezintă forme de depozit sau retard, eliberând

substanţa lent, timp de zile sau săptămâni. De ex. pelete cu disulfiram.

Greutatea unui comprimat este de 0,5 –1 g pentru adulţi şi de 0,05-0,1 g pentru copii

(microcomprimate).

Avantaje: preparare pe cale industrială cu randament ridicat şi la cost de preţ scăzut,

sunt uşor de mânuit, comod de administrat, se pot identifica relativ uşor (forma, mărimea,

culoarea, pot avea unele litere sau inscripţii imprimate pe suprafaţa lor); se pot diviza uşor

(pot avea unele şanţuri pe suprafaţă); gustul neplăcut se simte mai greu.

Se prescriu după regulile de la tipizate.

De exemplu, să prescriem Acidul acetilsalicilic, comprimate de 0,5 g.

Rp/ Acid acetilsalicilic compr. 0,5 g Nr.XX D.S. intern 3X1 comprimate pe zi, după mese

33

4.Drajeurile (compresii obducti) – se obţin numai pe cale industrială. Sunt comprimate

acoperite cu unul sau mai multe straturi, au formă biconvexă, suprafaţă lucioasă, sunt albe sau

colorate. Ex. Lanatozid C, Stamicin, Fenilbutazona.

După locul unde se dezagregă şi cedează substanţa activă se clasifică în:

-drajeuri gastrosolventes - care eliberează substanţa activă în stomac

în 60’.

-drajeuri enterosolventes - care eliberează substanţa activă în

intestin în 120’.

Există drajeuri cu învelişuri duble sau triple (duplex sau triplex) care cedează mai lent

substanţa activă.

Se prescriu după regulile de la tipizate.

Vom prescrie Triferment, drajeuri.

Rp/ Triferment, draj. Scat.Orig.Nr. I D.S. intern 3X2 drajeuri pe zi în timpul meselor.

5.Granulele (granulata) – se obţin pe cale industrială. Sunt formaţiuni solide cu aspect de

fragmente vermiculare, sferice, cilindrice, uniforme cu gust plăcut, albe sau colorate,

constituite din agregate de pulberi medicamentoase, zahăr şi aromatizanţi. La temperatura de

37 o C cedează substanţa activă în 15’, iar cele efervescente în 5’. Sunt preferate îndeosebi la

copii. Se dozează cu linguriţa sau cu unitatea de măsură prevăzută în ambalaj.

Se prescriu după regulile de le tipizate. Să prescriem preparatul Bromosedin, granule.

Rp/ Bromosedin, gran. Scat orig.Nr.I D.S. intern 3X1 linguriţe pe zi.

 

Alte

forme

solide

sunt:

 

pastilele,

tabletele

 

turnate

şi

ciocolatele

medicamentoase.

 
 

Pastilele

sunt

preparate

unidoză

obţinute

prin

turnare

destinate

suptului

prin dezintegrarea lentă

în

gură

în

vederea

obţinerii,

în

general,

a

unui

efect

local

în

cavitatea

bucală

sau

la

nivelul

faringelui.

Sunt

cunoscute

şi

sub

denumirea

de

lozenges

=

romb,

sau

hard

candy

lozenges

=

bomboane

tari.

O

formă

asemănătoare

sunt

acadelele

sau

lollipops,

produse solide pe băţ, care se sug (ex. Fentanil citrat).

34

 

Tabletele

turnate

sunt

preparate

de

formă

cilindrică

care

se

mestecă

în

cavitatea

bucală

şi

apoi

se

înghit

(Cavit).

Ciocolatele

medicamentoase

se

obţin

prin

amestecarea

substanţelor

active

în

principal

cu

cacao

sau

ciocolată.

Pot

conţine

substanţe

purgative,

vitamine.

III.2.FORME MEDICAMENTOASE SEMISOLIDE ŞI MOI

1) Supozitoarele (suppositorium, suppositoria) – sunt forme semisolide care la temperatura camerei sunt solide şi se topesc la temperatura corpului de 37 0 C. După calea de administrare se clasifică în :

Rectale - au formă semicilindrică sau de torpilă, cu lungimea de 2-4 cm, diametru de

5-8 mm, greutatea de 2 g la copii şi 2-4 g la adulţi. Se administrează rectal pentru efecte sistemice sau locale. Când se folosesc pentru efecte sistemice ficatul este evitat, deoarece prin venele hemoroidale medicamentele ajung direct în vena cavă inferioară. În acest scop se indică atunci când calea orală nu e abordabilă (în tulburări gastrointestinale, la bolnavii hepatici, la comatoşi, la copii mici) şi când substanţa medicamentoasă e foarte iritantă ori este distrusă sau suferă un efect de biotransformare puternic în cadrul primului pasaj hepatic. Dezavantaje: unii bolnavi refuză administrarea pe această cale, antibioticele se pot da limitat astfel, cantitatea şi viteza absorbţiei sunt mai reduse decât pe cale orală, nu

se pot administra în caz de fisuri anale, leziuni rectale, uneori la sugari mucoasa fiind foarte sensibilă permite absorbţia mărită a substanţei active, cu acţiune energică, chiar toxică.

Vaginale - sunt de 2 tipuri: ovule (ovulum) sau supozitoare vaginale propriu-zise şi globule (globulus) care se obţin prin turnări în forme speciale. Conţin de obicei substanţe destinate eliberării substanţelor active intravaginal, pentru a trata afecţiuni ginecologice, deşi există şi posibilitatea absorbţiei sistemice, mai ales a unor hormoni.

Uretrale (bujiuri, cereoli) - au formă de bastonaşe lungi, cilindro-conice, cu un capăt mai efilat, lungimea 4-5-10 cm, diametru 2 mm, greutatea 0,3-2 g. Compoziţia supozitoarelor:

1. substanţe active

2. excipienţi

Excipienţii se aleg în funcţie de natura substanţei active şi scopul urmărit (local sau

sistemic).

35

a) lipofili – sunt liposolubili. Se folosesc pentru prepararea supozitoarelor magistrale.

Cel mai utilizat este untul de cacao (Butyrum cacao), un ulei gras cu consistenţă

solidă, care se topeşte foarte repede la temperatura corpului, extras din seminţele

arborelui Theobroma cacao prin prăjire şi presare. Conţine trigliceride ale acizilor

palmitic, stearic, oleic şi acizi graşi liberi. Are dezavantajul că râncezeşte foarte

uşor.

b) hidrofili - sunt hidrosolubili. Se utilizează pentru obţinerea supozitoarelor pe cale

industrială. Sunt 2 reprezentanţi: masa gelatinoasă - un amestec de gelatină şi

glicerină, precum şi apă, care la cald este fluidă, la rece are consistenţă solidă

(gelatina se extrage din ţesuturile animale ce conţin colagen prin hidroliză). De

asemenea se mai folosesc macrogoli sau PEG-uri (din punct de vedere chimic

sunt polimerizate de etilenglicol, care rezultă din condensarea oxidului de etilen cu

apa). În funcţie de greutatea moleculară (GM) au consistenţă solidă sau lichidă

(cei cu GM sub 600 sunt lichizi, iar cei cu GM peste 600 sunt solizi). Pentru

prepararea supozitoarelor tipizate se folosesc cei cu GM 1500-4000. Nu râncezesc,

nu irită, dar la administrarea supozitoarelor este necesară umectarea acestora

pentru a favoriza alunecarea.

Prescrierea supozitoarelor magistrale – este necesar să cunoaştem dozele unitare ale

substanţelor active, numărul de doze care este mic (V-X-XV), excipientul este întotdeauna

Butyrum cacao care se adaugă q.s. (quantum satis), metodele de prescriere fiind cele

cunoscute: metoda dispensatoare sau metoda de divizare.

Să prescriem prin ambele metode supozitoare cu Noraminophenasonum D.U.=0,5 g,

Phenobarbitalum natricum D.U.= 0,05 g.

- prin metoda dispensatoare:

Rp/ Noraminophenasoni

0,5 g

Phenobarbitali natrici 0,05 g

Butyri cacao

q.s.

M.f. supp D.tal.dos. Nr. VI in chartam cerata

S.intrarectal un supozitor seara

- prin metoda de divizare:

Rp/ Noraminophenasoni

3 0 g

Phenobarbitali natrici 0,3 g

Butyri cacao

q.s.

M.f. supp Div in dos.aeq. Nr. VI D. in chartam cerata S.intrarectal un supozitor seara

36

Prescrierea supozitoarelor tipizate:

Rp/ Scobutil compus, sup. pentru adulţi Scat.Orig.Nr. I D.S. intrarectal, un supozitor în colică

2.Unguentele (unguentum, unguenta) – sunt preparate farmaceutice de consistenţă moale,

care se aplică pe tegumente şi mucoase în scop de protecţie sau terapeutic.

Compoziţia: substanţa sau substanţele active şi excipienţi. Aceştia se mai numesc şi

baze de unguente.

Clasificare:

a) după locul de aplicare: dermice, oftalmice, nazale, pentru plăgi (sterile).

b) după tipul acţiunii: de protecţie, epitelizante, cosmetice, revulsive,

dezinfectante.

c) după capacitatea de pătrundere: epidermice, endodermice, diadermice

(acestea din urmă au capacitate resorbtivă, la distanţă).

d) după baza de unguent şi modul de includere a substanţei active: unguente-

soluţii când substanţa activă se dizolvă în baza de unguent, unguente-suspensii

când substanţa activă este insolubilă în baza de unguent, fiind suspendată şi

unguente-emulsii care conţin două faze nemiscibile, una apoasă şi una uleioasă

care se amestecă cu ajutorul emulgatorilor. Emulgatorii sunt de 2 tipuri: A/U

amestecă picăturile de apă în ulei şi U/A amestecă picăturile de ulei în apă.

Cerinţe generale pentru unguente:

să aibă aspect omogen

să-şi menţină consistenţa la 36 0 C

să adere de tegumente sau mucoase

să nu râncezească

să aibă pH 4,5 – 8,5

să cedeze uşor substanţa activă

să penetreze uşor

Bazele de unguente sunt de 2 tipuri :

a) hidrofobe

b) hidrofile

a) Bazele de unguente hidrofobe – sunt liposolubile, produc stază de căldură, au

efect de protecţie.

37

1.Geluri de hidrocarburi – sunt hidrocarburi saturate superioare care se obţin la

rafinarea petrolului. Nu râncezesc, nu irită tegumentele, produc stază de căldură. Ex.

Vaselinum album, Paraffinum liquidum.

2.Lipogeluri – sunt trigliceridele acizilor graşi superiori (grăsimi neutre). Ex. Oleum

cacao, Ol.helianthi (ulei de floarea soarelui), Ol.olivarum (ulei de măsline), Ol.ricini, Ol.lini

(ulei de in), Ol.jecoris (ulei de peşte).

3.Baze emulsive tip A/U : grăsimea de pe lâna oilor - lanolina (Adeps Lanae anhidri),

Adeps Lanae hydrosus (conţine 25% apă), Alcoholes lanae. Lanolina poate emulsiona o

cantitate mare de apă. Alte baze A/U: Cetaceum – un produs ceros obţinut din cavităţile

pericraniene ale caşalotului; cerurile – Cera alba, Cera flava. În prescripţiile magistrale se

foloseşte Unguentum simplex, prevăzut de Farmacopeea Română care conţine 90% vaselină şi

10% lanolină.

b)Bazele de unguente hidrofile – sunt hidrosolubile, se usucă la aplicarea pe

tegumente şi permit evaporarea apei, au efect răcoritor.

1.Hidrogelurile – formează cu apa coloizi vâscoşi, cu efect răcoritor, se spală cu apă,

sunt alterabile datorită invadării de către microorganisme. Ex. Unguentum gliceroli

(glicerolatul de amidon), Methylcelulosum (macromolecule care cu apa dau soluţii sub formă

de geluri).

2.PEG (macrogolii) – baze hidrosolubile neiritante, neivadate de microorganisme cu

GM de 400, 1500, 4000, utilizate în diferite amestecuri. Ex. PEG 1540 aa cu PEG 400

(Macrogolum), PEG 400 aa cu PEG 4000 (Unguentum macrogoli).

3.Baze emulsive tip U/A – sunt lavabile, au efect răcoritor. Ex. Tween 80 (Sorbi

macrogoli oleas 300), cetilstearilsulfat de sodiu, alcool cetilic în amestec cu alcool stearilic,

Unguentum emulsificans, Unguentum emulsificans aquosum.

Prescrierea unguentelor magistrale – este necesară cunoaşterea concentraţiei

substanţei active şi cantitatea totală, în funcţie de suprafaţa pe care se aplică. Astfel, se

prescriu 10 g pentru unguentele oftalmice, 30 –50 g pentru faţă, 80-100 g pentru membrele

superioare sau inferioare şi 300 g pentru toată suprafaţa corpului.

Să prescriem unguentul Mikulitz, cu efect antiseptic şi epitelizant pentru escare.

Conţine 1% azotat de argint (Argenti nitras) şi 10% Balsamum Peruvianum (benzoatul de

benzil).

Rp/ Argenti nitratis

1,0 g

Balsami Peruviani

10,0 g

Unguenti simplicis ad M.f. ung. D.S. extern, pe escare

100,0 g

38

3.Pastele (pasta, pastae) – sunt unguente ce conţin între 50-60% din compoziţie substanţe

inerte, împreună cu substanţe active, care se aplică pe tegumente în scop sicativ (favorizând

fenomenul de uscare a tegumentelor) sau de protecţie. Excipientul este vaselina albă

(Vaselinum album), care păstrează stază de căldură. Efectul sicativ se datorează pulberilor

inerte: Talcum, Zincii oxydum, Amylum.

Să prescriem o pastă cu acid salicilic 2%.

Rp/ Acidi salicylici Talci Zincii oxydi Vaselini albi

Rp/ Acidi salicylici Talci Zincii oxydi Vaselini albi

2,0 g

aa 25,0 g ad 100,0 g

M.f. pasta D.S. extern, pe tegumente

4.Săpunurile (sapo, sapones) – sunt sărurile alcaline ale acizilor graşi superiori. Săpunurile

de sodiu sunt solide iar cele de potasiu sunt lichide. Au efect de curăţire sau degresare; pot fi

folosite pentru pătrunderea unor substanţe active prin tegumente; există şi săpunuri

medicinale, care încorporează substanţe antiseptice: sulf, gudron, borax, resorcinol.

5.Emplastrele (emplastrum, emplastra) – sunt amestecuri de săpunuri, rezine, ceruri,

substanţe grase, cauciuc şi substanţe medicamentoase. După destinaţie se clasifică în

emplastre terapeutice şi adezive. Cele terapeutice conţin substanţe medicamentoase. Plasturii

adezivi pentru absorbţie transdermică (de tip TDDS - transdermal drug delivery system) se

aplică pe piele şi cedează lent substanţa activă în vederea absorbţiei transcutanate şi a

efectului sistemic. Exemple: cele cu nitroglicerină folosite pentru efectul antianginos sau cu

nicotină. Efectul este prelungit şi poate fi terminat cu uşurinţă prin înlăturarea plasturelui,

complianţa este superioară, dar pot exista inegalităţi în cadrul procesului de absorbţie. Cele

adezive se găsesc sub formă de rulouri de ex. leucoplast (folosit pentru fixarea

pansamentelor), sub formă de dreptunghiuri (include şi o substanţă activă antiseptică) de ex.

Romplast cu rivanol, URGO; dar şi sub formă de lichide adezive, constituite din soluţii de

răşini în eter, cloroform şi benzen de exemplu mastisolul (galifix).

Sistemele terapeutice transdermice

Sunt forme farmaceutice de diferite mǎrimi care aplicate pe tegumentul integru în

anumite regiuni anatomice (torace, abdomen, retroauricular), permit eliberarea şi difuzia

substanţei medicamentoase în circulaţia sistemicǎ dupǎ traversarea barierei cutanate.

Tipuri de dispozitive transdermice:

1. Dispozitive transdermice cu membranǎ au urmǎtoarele elemente constitutive:

39

o membranǎ protectoare externǎ, impermeabilǎ pentru substanţa medicamentoasǎ (ex.:

nitroglicerina);

un rezervor medicamentos;

o membranǎ polimericǎ de control a vitezei de cedare a substanţei medicamentoase;

o membranǎ adezivǎ care este acoperitǎ de o folie protectoare ce este îndepǎrtatǎ înainte de

momentul utilizǎrii. Ex.:

a)sistemul terapeutic Transderm-Nitro cu nitroglicerinǎ în scopul prevenirii crizelor de anginǎ pectoralǎ. Plasturele este acoperit cu o membranǎ (laminat de aluminiu şi plastic) care împiedicǎ volatilizarea substanţei. Cantitatea de nitroglicerinǎ eliberatǎ în 24 ore este de 5 – 10 mg, iar suprafaţa dispozitivului este între 10 – 32 cm 2 . ATENŢIE! Se recomandǎ administrarea dicontinuă a plasturelui cu nitroglicerinǎ (10 – 12 ore/zi) întrucât administrarea continuǎ prezintǎ incovenientul instalării rapide a toleranţei şi deci scăderea efectului antianginos. În intervalul rǎmas neacoperit pacientul va utiliza un beta-blocant sau un blocant de

calciu.

Reguli de utilizare a plasturelui cu nitroglicerinǎ

-

plasturele se aplicǎ pe pielea netedǎ, nelezatǎ în regiunea precordialǎ (obişnuit), timp de 12 ore/zi;

-

pacienţii cu anginǎ de efort vor folosi plasturele cu nitroglicerinǎ preferabil în timpul zilei în timp ce pacienţii cu angor nocturn îl vor utiliza numai în timpul nopţii;

-

doza minimǎ recomandatǎ de nitroglicerinǎ pe zi la pacienţii coronarieni este 5 – 10 mg.

b)

Dispozitivul transdermic pe bazǎ de estradiol

Ex.: Estraderm aplicat pe fese asigurǎ cedarea controlatǎ a unei doze de estradiol pe o duratǎ de

3-4 zile în scopul corectǎrii carenţelor estrogenice legate de menopauzǎ.

c) Dispozitivul transdermic pe bazǎ de scopolaminǎ Scopoderm TTS este utilizat în scopul

prevenirii greţurilor şi vǎrsǎturilor din rǎul de mişcare pe o duratǎ de 3 zile; plasturele se aplicǎ

retroauricular. d) Duragesic, conţinând Fentanil, un analgezic opioid este un sistem transdermic utilizat în combaterea durerii cronice severe.

e) Niquitin Clear este un sistem transdermic care conţine nicotinǎ; este utilizat la persoane

dependente de nicotinǎ pentru combaterea simptomelor care apar la încercǎrile de a se lǎsa de fumat.

40

2.

Dispozitiv transdermic de tip matriceal

În acest tip de sistem cu cedare controlatǎ preprogramatǎ substanţa medicamentoasǎ este dispersatǎ în matriţǎ polimericǎ lipofilǎ sau hidrofilǎ care controleazǎ viteza de cedare.

Cedarea moleculelor substanţei medicamentoase din acest tip de sistem farmaceutic este realizatǎ prin:

- controlul dozei de încǎrcare;

- solubilitatea substanţei medicamentoase în polimer;

- difuziunea substanţei medicamentoase în polimer.

Ex.: sistemele Nitro-Dur sau Deponit (cu efect antianginos)

3. Sisteme transdermice cu microrezervoare (microcompartimente)

În aceste sisteme difuzia poate avea loc din microcompartimente (microrezervoare) hidrofile închise într-o matrice lipofilǎ siliconicǎ şi prin membrane de acoperire a sistemului. Ex. sistemul transdermic Nitrodisc cu nitroglicerinǎ, dispozitiv transdermic cu levonorgestrel şi estradiol cu efect contraceptiv, pe o duratǎ de acţiune de 7 zile, etc. Avantajele sistemelor terapeutice transdermice:

-evitarea degradǎrii substanţei medicamentoase la nivel intestinal sau hepatic; -realizarea unui efect farmacologic similar celui obţinut dupǎ administrarea în perfuzie i.v. a substanţei medicamentoase : o concentraţie plasmaticǎ constantǎ şi cu vitezǎ controlatǎ a principiului activ pe un interval de minimum 24 de ore.

III.3.FORME MEDICAMENTOASE LICHIDE

Definiţie: sunt forme farmaceutice constituite dintr-un mediu de dispersie fluid (solvent) în care se găsesc dispersate substanţe active solide lichide sau gazoase. Clasificare – după complexitate sunt simple cu o singură substanţă activă şi compuse sau amestecuri, mixturi. -după gradul de omogenitate sunt soluţii omogene şi dispersii eterogene. -după modul de preparare: soluţii, emulsii, suspensii şi soluţii extractive. -după natura solventului: apoase, alcoolice şi uleioase. -după calea de administrare :

1. forme lichide pentru uz extern

2. forme lichide pentru uz extern cu întrebuinţări speciale

3. forme lichide pentru uz intern

4. forme lichide pentru administrare parenterală

5. ceaiuri, soluţii extractive, extracte

41

Avantajele formelor lichide: efect terapeutic prompt, administrare controlabilă, este o

formă accesibilă copiilor.

Dezavantajele formelor lichide: gustul, mirosul neplăcut se simt mai uşor, volumul

mare, pot apare reacţii de incompatibilitate (precipitare, efervescenţă, de culoare).

1.Forme lichide pentru uz extern

1.1.Soluţii pentru uz extern (solutio) - sunt utilizate pentru aplicare pe tegumente şi

mucoase pentru badijonare, comprese, fricţiuni, spălături. Conţin substanţe active dizolvate în

următorii solvenţi: apă distilată (Aqua destillata), alcool diluat (Alcoholum dilutum) şi ulei de

floarea soarelui (Oleum Helianthi).

Uneor se poate adăuga şi glicerol pentru a creşte aderenţa de tegumente.

Prescrierea formelor lichide magistrale – este necesar să cunoaştem concentraţia

substanţei active şi cantitatea totală (în funcţie de suprafaţa pe care se aplică): 30-50 g pentru

faţă, 100-150 g pentru frecţii, 200 g pentru comprese, 300-1000 g pentru spălături.

Să prescriem soluţie apoasă de Rivanol 1 ‰ în cantitate de 500,0 g pentru spălarea

plăgilor infectate şi o soluţie alcoolică cu Acidum salicylicum 3% pentru badijonarea

leziunilor micotice, în cantitate de 50,0 g.

Rp/ Rivanoli

0,5 g

Aquae destillatae ad 500,0 g M.f. sol. D.S. extern pentru spălături

şi

Rp/ Acidi salicylici

1,5 g

Alcoholi diluti ad 50,0 g M.f. sol D.S. extern, pentru badijonare

1.2.Suspensii pentru uz extern (suspensio) – conţin substanţe insolubile, care se

dispersează în apă sau ulei. Mai conţin şi agenţi de vâscozitate (metilceluloza, gelatina,

glicerina, macrogoli). Necesită agitare înainte de aplicare, numindu-se mixturi agitande.

Substanţele insolubile care intră în compoziţie sunt oxidul de zinc, amidonul, talcul.

Se prescriu ca şi soluţiile pentru uz extern.

Să prescriem o suspensie pentru uz extern cu talc şi oxid de zinc aa 25%.

Rp/ Talci

Zincii oxydi

aa 25,0 g

Gliceroli Aquae destillatae

aa

ad 100,0 g

M.f. susp. D.S. ext pe tegumente ( A se agita înainte de întrebuinţare!)

42

1.3.Emulsii pentru uz extern (emulsio) – sunt preparate cu aspect lăptos obţinute

prin dispersarea a 2 lichide nemiscibile, unul apos şi altul uleios, cu ajutorul emulgatorilor de

tip A/U sau U/A. Se agită înainte de aplicare.

2.Forme lichide pentru uz extern cu întrebuinţări speciale

2.1.Picăturile pentru ochi (colire, oculoguttae) – se pot prezenta sub formă de soluţii,

emulsii sau suspensii care se aplică în sacul conjunctival, câte 1-3 picături odată în

tratamentul conjunctivitelor, iridociclitelor sau pentru examenul fundului de ochi. Trebuie să

îndeplinească următoarele condiţii: să fie sterile şi să fie izotone şi izohidre cu lichidul

lacrimal (pH slab alcalin 7,35-7,45).

Pentru prescrierea colirelor magistrale trebuie să cunoaştem concentraţia substanţei

active, cantitatea totală care este de 100,0 g. faptul că se adaugă acid boric, tetraborat de sodiu

si soluţie de fenilmercuriborat 0,2% ca şi conservanţi şi solventul, care este apa distilată.

La Subscriptio totdeauna vom scrie “M.f. oculoguttae” pentru a fi preparat steril.

Exemple:

1. Picături pentru ochi cu sulfat de atropină 1%

Preparatul se foloseste pentru actiunea midriatică in scop de diagnostic pentru examinarea fundului de ochi sau în scop terapeutic pentru tratarea unor cheratite, irite, iridociclite.

Rp/

Atropini sulfas

1,00 g

Acidum boricum

1,50 g

Natrii tetraboratis

0,15 g

Solutio phenylhydrargyri boratis 0,2%

1,00 g

Aqua destillata

q.s.ad.

100,00 g

M.f. oculoguttae D.S. în sacul conjunctival o picătură pentru examenul fundului de ochi.

2. Picături pentru ochi cu nitrat de pilocarpină 2%.

Preparatul se foloseste pentru actiunea miotică în tratamentul glaucomului.

Rp/

Pilocarpini nitratis

2,00 g

Acidum boricum

1,50 g

Natrii tetraboratis

0,15 g

Solutio phenylhydrargyri boratis 0,2%

Aqua destillata

M.f. oculoguttae D.S. în sacul conjunctival 3x1 picătură pe zi.

1,00 g

100,00 g

q.s.ad.

2.2. Picăturile pentru nas (rhinoguttae) se administrează în fiecare nară pentru

decongestionarea mucoasei nazale în rinite sau sinuzite. De obicei, se folosesc substanţe

43

vasoconstrictoare (cu excepţia nou-născuţilor la care în scop decongestionant se prescrie

întotdeauna ser fiziologic). Pentru prescriere este necesar să se cunoască concentraţia

substanţei active, cantitatea totală care este de 100 g, solventul este apa distilată.

Să prescriem soluţie de efedrină 1% pentru decongestionarea mucoasei nazale.

Rp/ Ephedrini hydrochloridi 0,1 g Dinatrii hydrogenophosphatis 0,72g

Natrii dihydrogenophosphatis 0,22g

Natrii chloridi

Solutio phenylhydrargyri boratis 0,2% 1g

0,6g

Aquae destillatae

M.f. rhinoguttae D.S. în fiecare nară 3x1 pic/zi.

q.s. ad 100g

Să prescriem o soluţie cu nafazolină 1% pentru decongestionarea mucoasei nazale.

Rp/Naphazolini hydrochloridi 0,1g

Dinatrii hydrogenophosphatis 0,72g Natrii dihydrogenophosphatis 0,22g

Natrii chloridi

Solutio phenylhydrargyri boratis 0,2% 1g

0,6g

Aquae destillatae

M.f. rhinoguttae D.S. în fiecare nară 3x1 pic/zi.

q.s. ad 100g

2.3.Picăturile pentru urechi (otoguttae) pot fi preparate cu apă, ulei sau amestecuri,

cu sau fără glicerină. Trebuie să aibă un pH de 5-7,5. Există soluţii pentru urechi tipizate

Boramid., Otocalm.

2.4.Gargarismele sau apele de gură – forme lichide, care după întrebuinţare se

expulzează fără să fie înghiţite. Sunt soluţii care conţin substanţe active cu acţiune antiseptică,

dezinfectantă, dezodorizantă dizolvate în apă, alcool sau amestecuri. Există preparate tipizate,

fie gata preparate, fie concentrate care se diluează în momentul utilizării. De obicei din

acestea se dizolvă 1-2 linguri în ½ pahar cu apă. Ex.Ticiverol.

Alte forme lichide asemănătoare sunt: duşurile buco-faringiene - soluţii apoase

administrate în jet sub presiune cu ajutorul unui dispozitiv adecvat (pară de cauciuc, seringă,

canulă pusă în legătură cu un irigator). Colutoriile sunt soluţii de consistenţă siropoasă,

vâscoasă pentru badijonarea cavităţii bucale, gingiilor, faringelui. Excipientul este un amestec

hidroglicerinat. Aceste soluţii formează un înveliş protector, ce favorizează contactul

prelungit al substanţelor medicamentoase cu mucoasa pe care au fost aplicate (ex. glicerina

boraxată 10%).

44

2.5. Clismele - sunt preparate farmaceutice lichide administrate endo-rectal sub formǎ de spǎlǎturi sau irigaţii. Clismele au un volum cuprins între 4 – 1000 ml; se numesc microclisme cele cu volumul de 4 – 10 ml. Se clasificǎ în funcţie de scop:

clisme cu efect mecanic (evacuator): clismele purgative se utilizeazǎ la bolnavi cu constipaţie

cronicǎ sau preoperator. Conţin: apǎ sau soluţie de sǎpun 10%. sulfat de sodiu 2 – 5%, la care se pot asocia şi agenţi tensioactivi pentru accelerarea peristaltismului intestinal. Volumul unei administrǎri este de 250 – 1000 ml.

clisme pentru radiodiagnostic: conţin suspensii cu sulfat de bariu 40%, substanţǎ insolubilǎ în

apǎ cu proprietǎţi radioopace excelente destinate explorǎrii rectului şi colonului. Volumul unei administrǎri este de 50 – 100 ml.

clisme medicamentoase: formele farmaceutice lichide ce conţin diferite substanţe medicamentoase cu acţiune localǎ sau generalǎ (antiseptice, sedative, antihelmintice, antiinflamatoare, anestezice). Volumul unei administrǎri este de 100 – 150 ml. Microclismele: sunt clisme care conţin substanţe puternic active sau toxice într-un volum mic de lichid de la 4 – 10 ml. Sunt preparate moderne condiţionate într-un recipient din plastomer suplu prevǎzute cu un tub rigid.

3.Forme lichide pentru uz intern După natura solventului sunt apoase, uleioase sau alcoolice. După modul de preparare sunt soluţii, emulsii şi suspensii. 3.1. Picături pentru uz intern (gutta, guttae) – sunt soluţii care conţin substanţe active dizolvate într-un solvent adecvat. Se introduc într-o linguriţă cu zahăr, compot dulceaţă, miere sau pe un cub de zahăr sau pe un miez de pâine, pentru a masca gustul neplăcut al substanţelor active. Pentru prescriere trebuie să cunoaştem numărul de picături dintr-un gram de soluţie.

Doza unitară a substanţei active se include în 1 g sau 0,5 g de soluţie. Cantitatea totală este cuprinsă între 10,0 şi 30,0 g . Numărul de picături dintr-un gram de soluţie diferă în funcţie de natura solventului. Pentru soluţiile apoase (cu apă distilată) 1 g soluţie are 20 picături, iar pentru soluţiile alcoolice 55-60 de picături.

1 g sol

sau 0,5 g sol …………10 pic…………

………….20 pic………… D.U.

45

Să prescriem picături pentru uz intern cu Atropini sulphas D.U. = 0,0005 g.

1 g sol …………20 pic…………….0,0005 g

10 g sol …………………………… X

X= 10x 0,0005 g = 0,005 g Atropini sulphas

Rp/ Atropini sulphatis Aquae destillatae

0,005 g (miligrammata quinque) ad 10,0 g

M.f. sol D.S. intern, 3X20 pic/zi pe un cub de zahăr

S-a scris cantitatea şi în litere, deoarece atropina este o substanţă toxică !

Dacă includem doza unitară în 10 picături, vom avea următoarele calcule :

0,5 g sol………10 pic………….0,0005 g Atropini sulphas

10 g sol …………………………… X’

X’ = 10 x 0,0005 / 0,5 = 0,01 g Atropini sulphas

Rp/ Atropini sulphatis Aquae destillatae

0,01 g (miligrammata decem) ad 10,0 g

M.f. sol D.S. intern, 3X10 pic/zi pe un cub de zahăr

3.2.Poţiunile – sunt forme destinate administrării pe cale orală cu lingura la adulţi şi

cu linguriţa la copii. În afară de substanţa sau substanţele active conţin edulcoranţi în

proporţie de 10-30% din cantitatea totală, iar solventul este apa distilată. Pentru prescriere

trebuie să cunoaştem că doza unitară D.U. se include într-o linguriţă la copii şi într-o lingură

la adulţi. O linguriţă conţine 5 g soluţie, iar o lingură 15 g soluţie. Se prescriu 10-20 linguri la

adult şi 20 linguriţe la copii.

Edulcoranţii sunt substanţe cu rol corectiv, folosite pentru ameliorarea gustului

necorespunzător al substanţelor active. Se folosesc:

a) ape aromatice – soluţii diluate de uleiuri volatile, reprezentând reziduurile care

rămân la distilarea plantelor ce conţin uleiuri volatile. Ex.apă de mentă, de

scorţişoară.

b) Siropurile - sunt soluţii dulci. Se folosesc Sirupus simplex, adică apă cu zahăr

67%, siropuri aromate: Sirupus citrici (de lămâie), Sirupus aurantiorum (de

portocale), Sirupus codeini (un sirop medicamentos).

c) Limonadele gazoase – soluţii care conţin compuşi gazoşi, efervescenţi. Se folosesc

în cazul prescrierii bromurilor. Ex. Solutio effervescens, Solutio magnesii citras.

46

d)

Mucilagiile – sunt soluţii coloidale vâscoase cu rol corectiv şi de protecţie. Din

punct de vedere chimic sunt glucide cu structură poliuronică. Formează o peliculă

fină pe suprafaţa mucoasei tubului digestiv, protejând-o de efectul iritant al

substanţei medicamentoase. Ex. Mucilago gummi arabici – un lichid gălbui

opalescent, produs natural de exsudaţie al arborilor din specia Accacia; Mucilago

gummi arabici diluti, Mucilago methylcelulosi. Sunt necesare când se prescrie

cloralhidrat.

e) Glicerolul sau glicerina – se foloseşte pentru prescrierea poţiunilor cu ioduri.

Să prescriem o poţiune pentru copii cu Paracetamolum D.U.= 0,1 g şi

Phenobarbitalum natricum D.U.= 0,01 g.

Rp/ Paracetamoli

2,0 g

Phenobarbitali natrici 0,2 g

Sirupi simplicis

30,0 g

Aquae destillatae ad 100,0 g M.f.solutio D.S. intern. o linguriţă la 6 ore.

Calculele :

1 linguriţă …….5 g sol…….0,1 g Paracetamolum……0,01 g Phenobarbitalum

20 linguriţe …

X= 20 x 0,1 g = 2,0 g Paracetamolum

Y = 20 x 0,01 g = 0,2 g Phenobarbitalum

100

g sol……………

X…………………………….Y

Un exemplu de poţiune pentru adulţi cu Natrii bromidum, Kalii bromidum, Ammonii

bromidum aa D.U. = 0,3 g. Fiind vorba de bromuri vom folosi ca edulcorant întotdeauna o

limonadă gazoasă.

Rp/

Natrii bromidi Kalii bromidi Ammonii bromidi

Solutionis effervescentis

aa 3,0 g 15,0 g

Aquae destillatae

M.f.solutio D.S. intern 3X1 linguri pe zi.

ad 150,0 g

Calculele :

1

lingură…

15

g sol…………0,3 g NaBr/ KBr / NH 4 Br

10

linguri…

150

g sol ………….X

X

= 10 x 0,3 g = 3,0 g NaBr/ KBr / NH 4 Br

47

3.3.Suspensii pentru uz intern – se prescriu ca şi poţiunile. Conţin substanţe

insolubile în solvent, dar şi agenţi de vâscozitate ca metilceluloza, mucilagul de gumă arabică.

Necesită agitare înainte de întrebuinţare.

3.4.Emulsii pentru uz intern – sunt preparate cu aspect lăptos obţinute prin

dispersarea a 2 lichide nemiscibile. Omogenizarea se obţine cu ajutorul emulgatorilor.

Emulgatorii sunt substanţe tensioactive care reduc tensiunea superficială la nivelul suprafeţei

de contact între cele 2 faze şi permit o bună omogenizare a preparatului. Aceste emulsii mai

conţin şi agenţi de vâscozitate, de ex. mucilag de gumă arabică. Emulsiile pentru uz intern

sunt totdeauna de tip U/A, ca emulgatori folosindu-se Sorbi macrogoli oleas, PEG-uri.

4.Forme lichide pentru administrare parenterală : injecţiile şi perfuziile.

Denumirea “parenteral” provine din limba greacǎ, de la cuvintele “par‘’ = în afarǎ de şi

“enteron” = intestin, desemnând medicamentele care ocolesc tractul gastrointestinal.

4.1.Injecţiile - sunt preparate farmaceutice sterile şi apirogene, obţinute pe cale

industrială. Prin filtrare şi sterilizare se îndepărtează impurităţile din soluţie şi

microorganismele. Soluţia injectabilă este condiţionată în fiole, flacoane sau seringi

preumplute. Fiolele sunt recipiente de sticlă prevăzute cu o prelungire în care se introduce o

singură doză dintr-un medicament. Substanţele active conţinute se prezintă ca soluţii

adevărate, emulsii sau suspensii. Ca solvenţi se folosesc apa distilată sau bidistilată, uleiuri

vegetale, solvenţi sintetici, rareori solvenţi anhidri (propilenglicol). Pentru preparatele cu

acţiune prelungită se folosesc solvenţi anhidri, miscibili cu apa sau uleiul, soluţii de

macromolecule - gelatină, carboximetilceluloză sodică, polivinilpirolidona, dextran, alginat de

sodiu. Flacoanele sunt recipiente de sticlă prevăzute cu un dop de cauciuc şi uneori armătură

metalică. Pot conţine soluţii, emulsii, suspensii sau substanţe active sub formă de pulbere

care se dizolvă extemporaneu.

Se prescriu după regulile de la preparatele tipizate.

De exemplu, vom prescrie Xilină fiole 1% pentru anestezia prin infiltraţie.

Rp/ Xilină f 1% a 10 ml Nr. II D.S. suo nomine

Cînd prescriem flacoane care conţin pulberi ce se dizolvă extemporaneu (ex tempore),

trebuie să precizăm şi dizolvantul.

Rp/ Oxacilină, flac. 0,25 g Nr.XX D.S. i.m. 4X1 flac. pe zi

#

48

Rp/ Apă distilată , f 10 ml Nr.XX D.S. pentru dizolvare

4.2.Perfuziile - sunt soluţii sterile, apirogene care se administrează intravenos în

cantitate mare (250, 500, 1000 ml), în ritm lent, picătură cu picătură, cu ajutorul aparatului de

perfuzie. Nu pot fi decât soluţii adevărate, deoarece emulsiile provoacă embolie. Se

condiţionează în flacoane sau pungi de plastic. Se întrebuinţează pentru restabilirea

echilibrului hidroelectrolitic, ca înlocuitori de plasmă, pentru introducerea unor medicamente

care se elimină prea repede, în scop nutritiv.

Perfuziile medicamentoase pot conţine:

electroliţi;

preparate de sânge şi înlocuitori de plasmǎ (Dextran 40-Rheomacrodex, Dextran 70 –

Macrodex);

substanţe energetice (alimentaţia parenteralǎ): glucide (glucozǎ, fructozǎ, sorbitol), lipide (ulei

vegetal);

substanţe utile în terapia afecţiunilor hepatice (arginina, sorbitol);

substanţe cu acţiune asupra echilibrului acido-bazic.

ATENŢIE! La administrarea perfuziilor se vor avea în vedere douǎ aspecte importante:

incompatibilitǎţile substanţelor asociate în perfuzie;

riscul apariţiei tromboflebitei şi septicemiei (la acest risc contribuie canulele, soluţia

administratǎ, locul injecţiei, menţinerea cateterului, flacoanele).

5.Ceaiuri, soluţii extractive, extracte

5.1.Ceaiurile se numesc oficinal Species. Sunt amestecuri de plante uscate şi mărunţite

din care bolnavul îşi prepară singur medicamentul. Se comercializează prin unităţile PLAFAR,

se eliberează la cerere. Într-un ambalaj există 50-100 g de produs, din care se utilizează o

lingură (conţine 5 g) la ¼ l apă (250 ml). Se consumă ad libitum (după plac). Plantele conţin

principii active cu efect slab. Exemple: Ceai hepatic. Ceai laxativ, Ceai gastric, etc.

5.2.Soluţiile extractive – sunt preparate lichide obţinute prin extracţie unor droguri

vegetale cu ajutorul unui solvent. Din punct de vedere al solventului pot fi apoase şi alcoolice.

Soluţiile extractive apoase – după modul de preparare se clasifică în 3

grupe: infuzii, decocturi şi macerate.

-Infuziile (Infusum) se prepară conform modului prevăzut de farmacopee astfel:

plantele uscate şi mărunţite se amestecă cu apă clocotită, se lasă în contact 30’ sub un capac,

49

apoi se filtrează. Soluţia călduţă obţinută este o infuzie. Infuzarea este o metodă de obţinere a

prerparatelor oficinale cu efect expectorant.

Ex. infuzie din Ipecacuanhae radix - se folosesc 0,5 g plantă la 150,0 g apă. Se

administrează 3-4 linguri pe zi.

Rp/ Infusii Ipecacuanhae radicis 0,5 g/150,0 g D.S. intern 3 X 1 linguri pe zi.

O altă infuzie este din Primulae radix, din care se folosesc 4,0 g la 150,0 g apă.

Rp/ Infusii Primulae radicis 4,0 g/150,0 g D.S. intern 3 X 1 linguri pe zi.

Întrucât aceste soluţii pot provoca greaţă, se poate adăuga un edulcorant. Se foloseşte

soluţia de clorură de amoniu cu ulei de anason (ultimul având efect antiseptic la nivelul căilor

respiratorii, dar şi gust plăcut, aromat) în cantitate de 5,0 g.

Rp/ Infusii Ipecacuanhae radicis

0,5 g/150,0 g

Solutionis ammonii chloridi anisati 5,0 g M.D.S. intern 3X1 linguri pe zi.

-Decocturile (Decoctum) se prepară conform farmacopeei astfel: plantele uscate şi

mărunţite se fierb 30’, apoi se filtrează şi se reconstituie cu apă până la volumul iniţial de

soluţie. Se foloseşte această metodă pentru extragerea principiilor active din plante mai

cornoase.

-Maceratele (Maceratum) sunt soluţii extractive apoase care se obţin prin contactul

plantei cu apa la temperatura camerei timp de ore sau zile. Pentru extragerea mucilagiilor

extracţia durează câteva ore.

b)Soluţiile extractive alcoolice sunt tincturile şi vinurile medicinale. Tincturile sunt

soluţii hidroalcoolice obţinute din plante uscate şi mărunţite. Se obţin prin macerare sau

percolare (ultimul procedeu permite obţinerea picătură cu picătură într-un vas special numit

percolator, prin care de sus în jos circulă alcoolul). Se pot utiliza ca atare sau pentru obţinerea

altor medicamente. Prescrierea se face după regulile de la oficinale.

De ex. Tinctura de Opiu Preparare: Opium pulveratum

11,4 g

Acidum fosforicum 500 g/l

Alcoholum dilutum

q.s.

Rp/ Tincturae Opii 1,5 g D.S. int. câte 5 pic. odată

50

Vinurile medicinale – se obţin prin fermentarea alcoolică a glucozei. Conţinutul în alcool este redus (12-16%). Se folosesc la convalescenţi, pentru stimularea apetitului. Ex. Vin tonic, cu efect roborant (tonifiant). 5.3.Extractele sunt forme oficinale care se obţin prin concentrarea soluţiilor extractive până la o anumită consistenţă, prin evaporarea solventului. Pot avea diferite consistenţe în funcţie de cantitatea de solvent rămasă. Ex. - fluide (fluidum) sunt asemănătoare cu tincturile. Extractum Seccalis cornuti fluidum se foloseşte ca hemostatic uterin în tratamentul meno– şi metroragiilor. - moi ( spissum) conţin 20 % solvent. Ex. Extractum Valeriane spissum folosit pentru prepararea pilulelor cu efect sedativ. - uscate (siccum) conţin numai 5% solvent. Ex. Extractum Belladonnae siccum se foloseşte pentru efect antispastic, antisecretor, intrând în compoziţia pilulelor, supozitoarelor, pulberilor dozate.

III.4.FORMELE MEDICAMENTOASE GAZOASE

Sunt gaze, lichide volatile şi aerosoli. Gazele se administrează inhalator cu ajutorul aparatului de narcoză. De ex. protoxidul de azot se livrează în cilindri de oţel sub presiune (54 atm). Are punct de fierbere – 89 0 C. Lichidele volatile sunt anestezicele generale (halotan, eter etilic) sau uleiuri volatile (ulei de mentă, eucalipt) Aerosolii (spray-urile) sunt dispersii ale unor picǎturi sau particule foarte fine (diametrul mediu 50m) în aer, obţinute cu ajutorul unor dispozitive speciale, sunt constituite dintr-un mediu de dispersie gazos în care se dispersează substanţe active lichide sau solide. Sunt de 2 tipuri: aeroemulsii sau ceţuri (substanţa activă este lichidă) - ex. Codecam, Berotec şi aerosuspensii sau fumuri (substanţa activă este solidă) - ex. Cromoglicat disodic. Constau din :

-recipiente presurizate de condiţionare şi preparare; -dispozitive de preparare a unor aerosoli lichizi (nebulizatoare); -dispozitive de aerosolizare a unor pulberi. Aerosolii sunt destinaţi tratamentului unor afecţiuni ale cǎilor respiratorii (aerosoli de inhalaţie) sau aplicǎrii pe mucoase (nazalǎ, vaginalǎ, rectalǎ) sau pe tegument. Aerosolii nebulizaţi sunt tot mai folosiţi în terapia unor afecţiuni: astmul bronşic, BPCO, mucoviscidozǎ, etc.

51

Componenţii unui aerosol medicamentos sunt: propulsorul, recipientul, valva şi actuatorul (butonul pentru eliberarea medicamentului) precum şi concentratul, soluţia sau suspensia medicamentoasǎ. Tipuri de dispozitive pentru aerosoli de inhalaţie

dispozitive de aerosolizare cu valvǎ dozatoare (MDI = “metered – dose inhalers”) sunt cele mai utilizate, eliberând o dozǎ mǎsuratǎ de substanţǎ medicamentoasǎ cu efect

bronhodilatoator sau antiinflamator; conţin aproximativ 200 de doze unitare. Dezavantajele sistemului MDI sunt:

- eficacitatea terapeuticǎ dependentǎ de coordonarea între eliberarea pufului şi a inhalǎrii mai greu de realizat de cǎtre unii pacienţi (copii, bǎtrâni, etc.);

- propulsorul o hidrocarburǎ clorofluoruratǎ (freon) a fost incriminatǎ în ipoteza depleţiei de

ozon. Se preconizeazǎ înlocuirea sa în prima etapǎ, cu hidrocarburi fluorurate;

- substanţa medicamentoasǎ este suspendatǎ într-un solvent (acidul oleic) responsabil de apariţia

bronhospasmului şi a tusei;

- depunerea principiului activ preferenţial în cavitatea bucalǎ şi orofaringe poate favoriza apariţia

candidozei orofaringiene (la corticoizii inhalatori).

Tehnica corectǎ de utilizare a MDI cuprinde:

agitarea recipientului întodeauna înainte de utilizare;

recipientul se plaseazǎ între buze;

se înclinǎ uşor capul în spate;

se asigurǎ o sincronizare între inspirul profund şi eliberarea pufului; (în caz contrar majoritatea particulelor de medicament rǎmân în gurǎ);

se va menţine o apnee postinspir de peste 10 secunde, apoi se respirǎ încet. Dispozitivul de expansiune (“spacer”) ataşat la flaconul presurizat dozator, are rolul de a selecţiona pentru inhalare doar particulele mai mici capabile sǎ ajungǎ în alveolele pulmonare; în plus este înlǎturatǎ şi necesitatea coordonǎrii între eliberarea pufului şi inspir.

dispozitive pentru inhalarea oralǎ a pulberilor (sistemele de tipul: spinhaler, rotahaler, diskhaler) reprezintǎ o altǎ variantǎ prin care problema coordonǎrii inspirului cu eliberarea pufului este evitatǎ. Principiul activ condiţionat sub formǎ de pudrǎ este eliberat şi aspirat în cazul unui inspir profund deci eficienţa sistemului depinde de capacitatea bolnavului de a aspira doza. O perfecţionare a dispozitivelor de acest tip o reprezintǎ sistemul carusel (diskhaler) cu 8 doze, utilizate pe rând. Sunt reduse astfel numǎrul de operaţii pe care bolnavul trebuie sǎ le efectueze, iar în caz de crizǎ astmaticǎ bolnavul are la îndemânǎ dozele necesare.

52

Medicamente utilizate sub formǎ de aerosoli:

a) în astmul bronşic şi BPCO:

- simpaticomimetice beta 2 cu duratǎ lungǎ de acţiune: Salmeterol, Formoterol;

- simpaticomimetice beta 2 cu duratǎ scurtǎ de acţiune: Salbutamol, Fenoterol;

- steroizi de inhalare: Beclometazona, Budesonida, Fluticasona;

- bronhodilatatoare anticolinergice: Ipratropiu, Oxitropiu;

- bronhodilatatoare antialergice: Cromoglicat, Nedocromil. b)în mucoviscidozǎ: fusafungina, spray cu efect antibacterian.

53

IV.PRESCRIEREA MEDICAMENTELOR DIN DIFERITE GRUPE TERAPEUTICE

IV.1.MEDICAŢIA SISTEMULUI NERVOS VEGETATIV

Grupa de medicamente

 

Denumirea

Forma şi compoziţia

 

comercială

A.PARASIMPATOMIMETICE

 

I.Cu acţiune directă

 

Pilocarpina clorhidrat

f

cu 1 mg, colir 10 mg/ml

 
 

Pilogel

ung. oftalmic 2 %, gel 4% pilocarpina

 

nitrică

II.Cu acţiune indirectă

 

Miostin

0,5 mg; 2,5 mg neostigmină metilsulfat, compr.15 mg neostigmină bromură

f

III.

Reactivator

de

Toxogonin

f

250 mg obidoximă clorură

 

colinesterază

 

B.PARASIMPATOLITICE

 

I.Naturale

Atropina sulfat

f

1 mg; 0,25 mg atropină

 

Bromhidrat de

f

0,25 mg scopolamină

 

scopolamină

 

II .Semisintetice

 

Scobutil, Buscopan

f

compr.,

sup.

10

mg

bromură

de

 

butilscopolamoniu, supp. 7,5 mg

 

Scobutil compus

f

20 mg scobutil şi 2,5 g

 

noraminofenazonă, sup. 10 mg scobutil şi

1 g noraminofenazonă

 

Ipravent

aerosol

cu

bromură

de

ipratropiu

200

mcg/doză

 

Spiriva

caps. pulb. inhal.18 mcg tiotropium

 

III. Sintetice

 

Propantelina

draj.15 mg propantelină bromură

 
 

Antrenyl, Oxifen

compr. 5 mg oxifenoniu

 

Gastrozepin

compr. 25 mg pirenzepină

 

Bretaris Genuair

pulb.

inhal.

322

mcg/doză

aclidinium

bromidum

 

IV. Midriatice

 

Atropinol

sol.oftalmică 1% atropină

 
 

Mydrum

sol.oftalmică 0,5% tropicamidă

 

C. ANTISPASTICE

 

I.Musculotrope

 

Papaverina

compr. 50, 100 mg papaverină clorhidrică

 

No-spa

compr.40

mg,

80

mg;

f.

40

mg

drotaverină

 
 

Duspatalin

draj. 200 mg mebeverină

 

II. Compuse

 

Lizadon P

compr.papaverină, atropină, fenobarbital, propifenazonă, supp.cu papaverină, atropină, fenobarbital

 
 

Piafen

compr., f, sup.cu metamizol, pitofenonă, fenpipramidă

 

54

Grupa de medicamente

Denumirea

 

Forma şi compoziţia

 

comercială

 

D.SUBSTANŢE CONTRA

Zyban

compr.

film.

elib.

prel.

150

mg

DEPENDENŢEI

LA

bupropion

 

NICOTINĂ

Nicorette freshmint

gumă medic.mast. 2 mg, 4 mg nicotină

 

Niquitin Clear

plasture transdermic 7 mg, 14 mg, 21

mg

 

Champix

compr. filmate 1 mg vareniclină

 

E.

CURARIZANTE

a)Antidepolarizante

 

Tubocurarin

f.

15 mg/1,5 ml

 

Pavulon

f.

2 mg/ml; 4 mg/2 ml pancuroniu

 

Alloferin

f. 10 mg/2 ml alcuroniu

 

Norcuron

flac.pulb.inj. 4 mg, 10 mg vecuroniu

 

Tracrium

f.

25 mg/2,5 ml atracurium

 

Mivacron

f.

20 mg/10 ml mivacurium

 

Esmeron

flac. 10 mg/ml a 2,5; 5; 10 ml rocuroniu

Nimbex

f

sol.inj./perfuz.2,5;

5;

10;

25

mg

cisatracurium

 

Flaxedil, Relaxan

f.

40 mg/2 ml ; 80 mg/2 ml galamina

 

b) Depolarizante

 

Lystenon, Myorelaxin

f.50 mg/ml; 100 mg/ml, flac.inj. 500 mg

 

suxametoniu

 

F.ALTE RELAXANTE CU ACŢIUNE PERIFERICĂ

Vistabel

pulb.pt.sol.inj 4 U Allergan/0,1 ml Toxină botulinică tip A

Neurobloc

sol.inj.5000 UI/ml Toxină botulinică tip

 

B

G.

SIMPATOMIMETICE

 

I. Alfa şi betastimulatoare

Adrenalină

f.

1 mg/ml epinefrină

 

Thomasin

compr. 10 mg, fiole buvabile 15 mg/ml

etilefrină

 

Efedrină