Planul Tezei

I. ÎNTRODUCERE.

Cap.I.Piaţa, tipurile şi funcţiile ei.

1. Esenţa şi funcţiile pieţei.

2. Principalele tipuri de piaţă.

3. Cererea şi ca categorii difinitorii ale pieţei.

Cap.II. Principalele forme de pieţe contemporane.

1. Piaţa bunurilor de consum. Bursele de mărfuri.

2. Piaţa capitalului. Bursa de valori şi mecanizmul funcţionării ei.

Cap.III. Constituirea şi problemele funcţionării pieţei hîrtiilor de valoare în Republica

Moldova.

II. CONCLUZII.

III. LITERATURA.

ÎNTRODUCERE:

Piaţa şi procesele pe piaţă se vor sfîrşi odată cu sfîrşitul omenirii. Zic astfel din motivul că atît
strămoşii cît şi noi, contemoranii sîntem preocupaţi de o mare problemă. O problemă ce vizează
viitorul pieţei, proceselor pe piaţă. Deşi s-ar părea că tema, pe care ne-am propus-o spre
cercetare, ar fi un subiect destul studiat, nu tocmai astfel stau lucrurile. Pentru că o problemă nu
poate fi considerată soluţională atît timp cît mai există contradicţii, atît timp cît mai există
economişti.

Aşadar în lucrarea de faţă am avut drept scop să demonstrez marea importanţă a pieţei.
Lucrarea conţine trei capitole, iar fiecare capitol este divizat în paragrafe. Primul capitol
conţine trei paragrafe. Al doilea capitol conţine două paragrafe. Şi al treilea capitol nu am găsit
de cuviinţă ca să-l divizez în paragrafe. În capitolul I vom încerca să determinăm cele mai
principale tipuri de pieţe şi respectiv să vedem funcţiile lor. La fel un paragraf aparte am
dedicat cererii şi ofertei ca categorii definitorii ale pieţei. În cel de al-II-lea capitol voi încerca
să difinesc principalele forme de pieţe contemporane’’ Piaţa bunurilor de consum. Bursele de
mărfuri’’ ţi cel de al II-lea capitol ’’Piaţa capitalului. Bursa de valori şi mecanizmul funcţionării
ei’’. Un capitol aparte voi încerca să dedic ’’Pieţei hîrtiilor de valori’’ din Republica Moldova,
deoarece după părerea mea cele mai mari probleme se întîlnesc anume la acest tip de piaţă.
După părerea mea aceste tipuri de pieţi necesită cea mai mare atenţie. Tema acestei lucrări este
destul de actuală, interesantă, şi sper ca conţinutul acestei lucrări să fie la un nivel cît mai înalt.
 Capitolul-I. Piaţa, tipurile şi funcţiile ei.

1. Esenţa şi funcţiile pieţei.

În mecanizmul de funcţionare a unei economii moderne piaţa ocupă un loc esenţial determinînd
într-o proporţie însemnată deciziile şi comportamentele agenţilor economici.

Categorie a economiei de schimb, în accepţiunea cea mai frecventă, piaţa desemnează un

ansamblu coerent, un sistem sau o reţea de relaţii de vînzare cumpărare între părţi contractante
care sînt pe de o parte, unite prin legături de interdependenţă şi, pe de altă parte se află în
rapoturi de opoziţie. Participanţii la aceste relaţii sînt producatorii de bunuri şi servicii,
ofertanţii de factori de producţie şi consumatorii, care reprezintă aşa cum aprecia J.K.Galbraith
şi W.Salinger, ’’Centri distincţi de decizie, care se opun unul altuia prin urmărirea propriului
interes, dar sînt legaţi în acelaşi timp printr-o solidaritate funcţională’’.

În acelaşi timp, piaţa este privită de mulţi economişti drept un mecanizm complex care
cuprinde, în principal, cererea şi oferta, concurenţa, preţurile, şi altele, care reglementează
economică, care acţionează asupra diviziunii muncii şi la schimbul de activităţi, după cum arată
F.von Hayek ’’piaţa apare pentru agenţii participanţi la schimb ca o ’’ameninţare’’, ca o ’’forţă
arbitrară’’ care le determină preţul şi implică venitul şi pe care ei caută să o influenţeze sau să o
controleze’’. Situaţia lor economică şi nu numai aceasta depinde de piaţă şi în primul rînd de
ceea ce se petrece pe piaţă.

’’Piaţa – afirmă economistul francez M.Dider-apare ca un ansamblu de mijloace de

comunicaţii prin care vînzătorii şi cumpărătorii se informează reciproc despre ceea ce ei au,
despre ceea ce aceştea au nevoie, despre preţurile pe care le cer şi pe care le propun pentru ca
tranziţiile dintre ei să se încheie. Deci, piaţa este înainte de toate ’’un contract social’’, mai mult
sau mai puţin spontan, care difineşte locul economic în ansamblul vieţii sociale’’.

Importanţa pieţei, într-un asemenea mecanizm economic derivă din funcţiile pe care ea le
îndeplineşte în economie, cu abateri mai mari sau mai mici ca urmare a condiţiilor concrete ce
există în timp sau spaţiu. În primul rînd, piaţa este cea care realizează contactul permanent
dintre producţie, respectiv dintre producătorii de bunuri şi servicii, pe de o parte şi consum,
respectiv consumatorii, nevoile şi gusturile acestora, pe de altă parte. Prin acest fapt piaţa
asigură alocarea şi utilizarea eficientă a resurselor economico-materiale, umane şi financiare,
determinînd deciziile agenţilor economici cu privire la producţie, repartiţie, schimb şi consum.
În al doilea rînd prin piaţă economică se autoreglează, îşi stabileşte independent proporţiile şi
echilibrele necesare propriei reproduceri. În acest scop în decursul veacurilor de constituire şi
maturizare ea şi-a format numeroase pîrghii ce acţionează într-o complexă angrenare(preţ,
cerere, profit, concurenţă, ect.). În al treilea rînd, piaţa asigură echilibrul economic pe termen
lung, în principal, echilibrul dintre ofertă(producţie) şi cerere(consum), realizînd ceea ce
preconizau încă economiştii clasici- transformarea intereselor proprii ale indivizlor în cea mai
bună opţiune pentru societate- cu privire la utilizarea resurselor disponibile la un moment dat.

Pentru ca piaţa să îndeplinească asemenea funcţii se impune să existe o serie de premize

necesare.

În primul rînd, condiţia fundamentală pentru existenţă şi funcţionarea pieţii este aceea a
autonomiei de decizie a agenţilor economici care apar pe piaţă, autonomiei care trebuie privită
sub toate cele trei laturi ale ei: autonomie în ceea ce priveşte dreptul de decizie în alocarea şi
utilizarea resurselor materiale, umane şi financiare, autonomia organizării şi conducerii
procesului economic şi autonomia în ceea ce priveşte modul de valorificare a rezultatelor
activităţilor economice.

În al doilea rînd, reglementarea de către stat a economiei prin pîrghii economice, care îşi
găsesc expresia îmtr-o acţiune indirectă asupra activităţii economice, prin bugetul de stat,
impozite, taxe şi tarife, credite, investiţii de stat, ect.

Deasemenea şi statul trebuie în acelaşi timp să asigure orientarea socială a economiei, aplicînd
în acest scop sistemul garanţiilor sociale, care asigură tuturor cetîţenelor posibilităţi egale de
muncă, de realizare a veniturilor, de asigurări sociale, de ocrotirea sănătăţii, învăţămînt, cultură,
condiţii sănătoase de muncă şi de mediu de viaţă. În fapt, nicăieri în lume piaţa nu mai este cu
adevărat şi în întregime liberă. În toate ţările sînt anumite regule de funcţionare a pieţei, care de
obicei cad în competenţa statului. Iată ce spune, în legătură cu aceasta B.Reich, profesor al
universităţii Harvard:’’În lumea modernă este imposibil ca statul să nu ea decizii, privind
modul în care trebuie organizată concurenţa economică în cadrul pieţei, iar instituţiile de stat ar
trebui să-şi concetreze atenţia asupra elaborării unor reguli privind concurenţa în conformitate
cu ţelurile de ansamblu ale societăţii’’.

2. Principalele tipuri de piaţă.

Economia de schimb, în care piaţa are un rol hotărîtor în alocarea şi utilizarea resurselor ca
şi în organizarea, gestionarea şi reglarea economiei naţionalepresupune existenţa şi
respectiv funcţionarea simultană a mai multor tipuri de piaţă. În consecinţă piaţa trebuie
privită prin prisma elementelor sale componente, deoarice în realitate ea reprezintă un
sistem de pieţe, fiind formată din mai multe segmente între care există relaţii de
intercondiţionare, de dependenţă reciprocă.

Din punct de vedere al obiectului tranziţiei de vînzare şi cumpărare se disting următoarele

tipuri de pieţe:

-piaţa bunurilor şi serviciilor;

-piaţa factorilor de producţie- formată la rîndul său din: piaţa resurselor naturale(inclusiv
pămîntul), piaţa capitalului şi titlurilor de valori, piaţa forţei de muncă;

-piaţa monetară, financiară, ect.

 Aceste pieţe nu reprezintă în sine pieţe unice, ci sînt constituite la rîndul lor din alte pieţe.
De exemplu: piaţa bunurilor şi serviciilor cuprinde mai multe pieţe sectoriale ce corespund
bunurilor şi serviciilor produse şi cumpărate în societate, grupate după diverse criterii în
categorii mai generale sau specializate (piaţa bunurilor de consum, piaţa mijloacelor de
producţie, piaţa serviciilor, piaţa automombililor, piaţa rulmenţilor,ect.). Piaţa muncii nu
este o singură piaţă ci tot atîtea cîte domenii profisionale există, iar în cadrul acestora, cîte
specializări sînt, fiecare cu grad diferit.

Din punct de vedere al extinderii teritoriale există: piaţa locală, piaţa regională, piaţa
naţională şi piaţa mondială.

Aceste pieţe formează un tot întreg, ele se întrepătund, se influenţează şi se determină

reciproc. Aceasta înseamnă că evoluţia şi mutaţiile din oricare parte a pieţii se reflectă şi
afectează evoluţia şi mutaţiile din oricare parte a pieţei se reflecă şi afecteză evoluţia şi
mutaţiile din celalte segmente de piaţă, şi implict, ale pieţei pe ansamblu. La fel
dezichilibrele manifestate pe o anumită piaţă se propagă şi pe alte pieţe şi se amplifică în
funcţie de locul şi importanţa pieţei respective, în sistemul de piaţă şi în economia naţională
în ansamblul ei.

3. Cererea şi oferta ca categorii difinitorii ale pieţei.

Spre deosebire de economiile cu plainificarea centralizată în care atît cantitatea cît şi

preţurile la care produsele sau serviciile se vînd şi se cumpără sînt stabilite în mod
siubiectiv arbitrar, de către aparatul central birocratic, în economiile de piaţă, preţurile şi
cantităţile acestora sînt stabilite prin deciziile unei multitudini de agenţi economici, în
conformitate cu cerinţele obiective ale cereri şi ofertei.

Cererea şi oferta, mai exact raportul dintre acestea, fiind factori majori ai evoluţiei
preţurilor într-o economie de piaţă, sînt, alături de concurenţă elemente ale mecanismului
regulator al pieţei. Prin mişcarea preţului, relaţia dintre cerere şi ofertă exprimă în ultima
instanţă, situaţia pieţei, pe unul sau mai multe segmente ale ei. Prin semnalul cel mai
important al pieţei care este preţul, se pun în evidenţă abudentă, lipsa sau raritatea bunurilor
şi serviciilor precum şi a factorilor de producţie.

Cererea reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii pe care agenţii economici, consumatori

sau producători, sînt dispuşi să o cumpere, la un anumit preţ, într-un timp dat.

Totodată, cererea este un act individual, al unui individ unei întreprinderi sau grup social,
însă formarea preţurilor depinde de confruntarea cererii totale şi ofertei totale a bunului sau
serviciului respectiv. Cererea totală pentru un bun sau serviciu considerat, reprezintă suma
tuturor cantităţilor cerute de către toţi consumatorii individuali(n) ai acestuia

C=ci(p)

C= cererea totală a unui bun sau serviciu pentru un preţ dat.

n= numărul de consumatori

c=cererea unui consumator la un preţ dat.

 Curba cererii totale reprezintă suma ’’orizontală’’ a curbelor cererilor individuale ale unui
produs. Dacă a şi b reprezintă curbele cererii a doi consumatori pe o piaţă, pentru un preţ
dat cererile celor doi consumatori sînt Ca şi Cb , iar cererea totală C=Ca + Cb

Preţ

Cerere(c)

O C=Ca+Cb

Acelaşi principiu de lucru este şi pentru cazurile în care există un număr foarte mare de consumatori.
Între cererea pentru un produs şi preţul acestuia există o relaţie inversă care poate fi redată printr-o
curbă a cereii.

Preţ
Cerere inelastică

Cerere foarte elastică

( piaţă supranaturală)

Aceste curbe ne permit să evaluăm elascitatea consumului în raport cu venitul: cheltuielele pentru
achiziţionarea produselor agroalimentare cresc mai puţin decît proporţional faţă de elascitatea mai
mic de 1); cheltuielele cu îmbrăcăminte şi locuinţa cresc proporţional cu creşterea
venitului(coeficient de elasticitate egal cu 1), iar cheltuielele diverse cresc mai mult decît
proporţional faţă de creşterea venitului(coeficient de elasticitate mai mare de 1).

Curba cererii totale pentru un bun sau curba cererii pe piaţă indică diverse cantităţii dintr-un
anumit bun cerut de toţi consumatorii, care corespund unor niveluri diferite de preţ. În general cu cît
preţul creşte cu atît cererea pentru un anumit bun este mai mică, drept urmare, cererea este funcţi
descrescînd faţă de preţ. Di reprezentarea grafică se observă că scăderea cererii nu este însă
proporţională cu creşterea preţurilor. La început cererea scade mai accentuat, apoi mai lent, pînă cînd
tinde să devină constantă.

Oferta reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii care poate fi vîndută pe piaţă la un anumit preţ.
Întrucît formarea preţurilor depinde de confruntarea ofertei totale cu cererea totală, oferta pentru un
bun sau serviciu anume reprezintă suma tuturor cantităţilor oferite de toţi producătorii individuali (n)
ai acestuia
 O=oi(p), unde

O=Oferta totală a unui bun sau serviciu la un preţ dat;

n= numărul de producători;

o= oferta unui producător al acelui bun sau serviciu la un preţ dat.

La fel ca şi cererea, curba ofertei totale pentru un anumit bun sau serviciu se obţine însumarea
¸¸orizontală’’ a curbelor ofertelor individuale ale acestui bun sau serviciu. Dacă a şi b reprezintă
curbele ofertei a doi consumatori pe o piaţă, pentru un preţ dat ofertele celor doi consumatori sînt Oa
şi Ob, iar oferta totală este: O=Oa+Ob şi respectiv C va fi traseul curbei ofertei totale.

Preţ

O Oa Ob O=Oa+Ob ofertă

Relaţia dintre preţul unei mărfi şi cantitatea din acea marfă disponibilă vînzării pe piaţă poate fi
redată prin curba ofertei.

Preţ

P3

P2
P1
Zona de inelascititate

totală

O O1 O2 O3 ofertă

Exprimînd diversele cantităţi de mărfuri pe care vînzătorii sînt sînt dispuşi să le vîndă la anumite
niveluri de preţ, această relaţie este directă, în sensul că oferta creşte pe măsură ce sporeşte ţi preţul.
Aceasta se explică prin faptul că preţul situînduse la un nivel mai ridicat, producătorii urmăresc să
ofere cît mai multe produsepentru aşi spori profiturile lor.

Între cele două categorii corelative ale pieţii-oferta şi cererea de mărfuri şi servicii- se stabileşte un
anumit raport, care reprezintă o formă specifică de exprimare a relaţiilor dintre producţie şi consum
în condiţiile producţiei de mărfuri. Raportul dintre cerere şi oferta are un caracter legic, fiind relevat
de legea cererii şi ofertei

În esenţă, legea cererii şi ofertei exprimă faptul că într-o piaţă concurenţială, toate celelalte condiţii,
rămîn constante, cererea pentru un anumit produs sau serviciu creşte pe măsură ce preţul creşte.
Preţurile şi cantităţile la care produsele sau serviciile se vînd şi se cumpără tind să fie determinate de
punctul în care cererea şi oferta sînt egale.

Într-o economie de piaţă acţiunea legii cererii şi ofertei este o problemă esenţială, întrucăt piaţa fără
rolul adecvat al acţiunii acestei legi nu este o piaţă efectivă. Există şi într-o economie cu planificare
centralizată piaţa, dar cererea şi oferta merg pe drumuri foarte distincte, care practic foarte rare ori se
întîlnesc, iar atunci cînd acest lucru are loc, se realizează în cea mai mare parte a situaţiilor în
favoarea ofertei, mai exact a unei oferte limite dirijate şi controlate, concepută, de cele mai multe ori,
fără corelaţii cu cererea. Sau, economia de piaţă în sensul cel mai bun al cuvîntului, implică o acţiune
reală a legii cererii şi ofertei. Pînă nu este creat cadrul de acţiune al acestei legi, a mecanismelor care
vor permite o întîlnire favorabilă între cerere şi ofertă, nu putem spune că avem de-a face cu o ecou
de piaţă.

În analiza acţiunii legii cererii şi ofertei trebuie să avem în vedere şi faptul că ea se exercită într-un
anumit cadru instituţional şi social şi se află sub impactul nu numai a factorilor economici ci şi a
celor psihologiei şi sociali, cum ar fi de exemplu, comportamentul individual raţional, prin care
fiecare agent economic urmăreşte maximizarea satisfacţiilor sale cu minimum de cheltuieli,
comportament ce depinde nu numai de venit ci şi de mediul social, tradiţii, concepţii. Deaceea în
cadrul pieţeii cererea şi oferta nu pot fi neglijate.

CAP.II.PRINCIPALELE FORME DE PIEŢE CONTEMPORANE

1. Piaţa bunurilor de consum. Bursele de mărfuri.

Piaţa bunurilor de consum – constă din ansamblul vînzărilor – cumpîrîrilor al ofertei şi cereri
de bunuri materiale şi servicii avînd ca destinaţie satisfacerea nevoilor personale şi colective,
precum şi dintre toate cele operaţiuni care se includ în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul.
Complexitatea şi eterogenitatea acestui esgment de piaţă sînt condiţionate în primul rînd de
diversitatea şi dinamica bunurilor de consum de uz curent şi de folosinţă îndelungată, bunuri
alimentare şi înbrăcăminte. În funcţie de starea obiectului supus vînzării – cumpărării în
momentul tranzacţiei piaţa se prezintă sub două forme:
 -piaţa reală, şi

-piaţa fictivă.

Piaţa reală exprimă cererea de bunuri sau servicii şi de factori de producţie prezentate în
momentul tranzacţiei pe piaţa dată. Piaţa fictivă care nu este altceva decît bursa de mărfuri
presupune confruntarea dintre cerere şi ofertă, care are loc sub forma circulaţiei titlurilor de
valoare.

Bursele de mărfuri sînt pieţe caracteristice ce concetrează în acelaşi loc şi în acelaşi timp o
mare parte din cererea şi oferta mondială de anumite produse pe care se desfăşoară curent
tranzacţiile de vînzare cumpărare, după o procedură specială motivate atît de nevoi reale cît şi
de intenţii speculative.

În general bursele de mărfuri sînt specializate pe produse sau grupe de produse. Obiectul
tranzacţiilor la burse îl constituie bunurile fungibile sau cu un anumit grad de standartizare
caracterizate prin omoginitate sub aspect calitativ. Printre aceste produse se înscriu îndeosebi
materiile prime şi alte produse cu caracteristici omogene, produse agroalimentare, animale vii,
produse din lemn, combustibil, cauciuc, bumbac, piei brute, ect. În afară de omoginitate şi grad
mare de standartizare pentru a deveni obiect de comercializare la burse mărfurile trebuie să
îndeplinească şi alte condiţii şi anume:

a. să fie mărfuri cu importanţă strategică mare în consumul mondial aşa încît piaţa lor să
fie de mari dimensiuni şi să angreneze un mare număr de agenţi economici.

b. Să se caracterizeze prin oscilaţii mari şi frecvente ale cereii şi ofertei şi respectiv ale
preţurilor pentru a genera interesul vînuătorilor şi cumpărătorilor.

c. Mărfurile tranzacţionale la bursă trebuie să fie depozitabile sau să ofere prin natura lor
certitudinea existenţei în stare de livrare la un moment dat.

Bursele de mărfuri se constituie şi funcţionează în principalele zone producătoare sau

consumatoare ale unor astfel de produse.

În vederea comercializării unei mărfi la bursă oferantul trebuie să depună cererea de înscriere
pe lista de cotare. La bursele cu acces limitat acestă cerere nu poate fi depusă decît de un
membru al bursei. Odată cu acesta se depune şi o garanţie de participare reprezentînd de rgulă
10% din valoarea tranzacţiei.

Tranzacţiile se negociază şi se încheie public pe aşa numitul ring al bursei care reprezintă de
regulă un perimetru circular la parterul edificiului bursei. Tranzacţiile se desfăşoară sub
supravegerea administraţiei bursei, asigurată de curtierii, ţeful curtiierilor în preună cu grupul
care alcătueşte aşa numita ’’comisie a cotei’’. Specifi burselor este faptul că cantitatea cît şi
calitatea mărfurilor sînt standartizate. Unitatea de mărfuri poartă denumirea de contract sau loc,
desemnînd o cantitate fixă din marfa respectivă.

Preţurile de bursă denumite cotaţii se stabilesc zilnic pentru toate categoriile de tranzacţii şi
se afişează public la închiderea sesiunilor de vînzare de seară sau de dimineaţă şi de seară.

Cotaţiile afişate pot fi efective sau nominale. Cotaţiile efective se stabilesc pe baza
tranzacţiilor efective încheiate în cursul zilei. Cotaţiile nominale se stabilesc pentru acele
mărfuri care se comercializează curent la burse dar pentru care nu sau încheiat tranzacţii pe
parscursul mai multor zile din lipsă de cerere sau de ofertă. După modul de determinare
cotaţiile pot fi:

-cotaţii medii, calculate ca medie zilnică;

-cotaţii limită, care se calculează ca medii ale preţurilor minime sau ale preţurilor maxime;

-cotaţii de lichidare, calculate după metodologii deosebit de compexe de casă de cliring.

Una di particularităţile comercializării prin burse, constă în faptul că marfa supusă vînzării-
cumpărării nu trebuie să fie întotdeauna prezentă, ci doar atestă existenţa ei, prin documente.
Mai mult, uneori, marfa nic nu este află încă în proprietatea vînzătorului, la data încheiri
tranzcţiei neputîndu-se nici problema atestării existenţei ei.

În funcţie de acest aspect, putem distinge mai multe tipuri de operaţiunei la bursă şi anume:

-tranzacţiei pe bani gata care livrarea mărfurilor şi plata lor au loc imediat după încheierea
contractului.

-tranzacţie la termen în care livrarea mărfurilor convenite la o dată ulterioară, uneori destul de
îndepărtată.

Operaţiunele la termen mai pot fi clasificate şi în operaţiuni ferme şi operaţiuni cu primă.

Operaţiunele ferme presupun executarea contractului prin livrare efectivă a mărfurilor şi
achitarea preţurilor la termenul convenit. Operaţiunele cu primă se mai numesc şi operaţiuni
reziliabile deoarece la termenul de încheiere a poziţiei fie vînzătorul fie cumpărătorul pot
renunţa la contract dacă nu şi-au realizat intenţiile speculative.

În primul rînd bursele sînt cele mai importante centre de recoltare prelucrare şi difuzare a
informaţiilor privind conjuctura pieţelor naţionale şi internaţionale. Bursele polarizează cele
mai diverse informaţii din toate colţurile lumii şi din toate domeniile: economic, politic, social,
tehnic, ştiinţific, ect. Zgomotul bursei este un adevărat ecou al pulsului cererii şi ofertei al
ritmului producţiei, tensiunilor monetare, grevelor, ciclurilor electorale, ect. În al doilea rînd
bursele ca formă de instituţionalizare a cererii şi ofertei se constituie într-unul din cele mai
importante mecanizme de formare a preţurilor la numeroase materii prime şi semifabrcante şi
de prospectare a evoluţiei lor. În al treila rînd bursele joacă rolul de pieţe caracteristice pentru
majoritatea produselor care constituie obiectul lor de activitate. În al patrulea rînd bursele de
mărfuri îndeplinesc funcţia de divizare şi preîntîmpinare a riscurilor.

2. Piaţa capitalului. Bursa de valori şi mecanizmul funcţionării ei.

Fără să aibă o dimensiune speculativă piaţa de capital este oarecum o suprastructură. Prin
intermediul pieţei de capital se creează resurse pentru economia reală iar instituţiile din
acest sistem pot evalua cu un grad ridicat de sensibilitate eficienţa alocării resurselor din
economie.

Economiile naţionale se caracterizeză prin existenţa şi funcţionarea unor pieţe monetare şi

de capital mai mult sau mai puţin dezvoltate. Adesea este greu să se facă o delimitare netă
între cele două tipuri de pieţe întrucît în realitate ele se întrepătrund şi se intercondiţionează.

Pieţele de capital spre deosebire de cele monetare sînt specializate în efectuarea de

tranzacţii cu active financiare cu scadenţe pe termeni medii şi lungi. Prin intermediul lor
capitalurile disponibile sînt dirijate către agenţii economici naţionali sau de pe pieţele altor
ţări unde nevoile de capital depăţesc posibilităţile monetare impun anumite resticţii privind
accesul la resursele financiare interne.

Piaţa capitalului sau piaţa activelor financiare o difinim aici ca loc de întîlnire între nevoile
de resurse băneşti ale întreprindelor şi disponibilităţile băneşti ale menajelor, ale
gospodăriilor de familie. Piaţa capitalului se referă la achiziţiile şi vînzările de titluri de
valori cu o scadenţă mai mare de un an. Aceste deplasări de capitaluri financiare de pe o
piaţă naţională către altă piaţă au condus practic la crearea şi funcţionarea în afara pieţelor
interne de capital a unei pieţe internaţionale de capital.

Una din cele mai importante funcţii ale pieţelor de capital constă în emisiunea şi plasarea
de valori mobiliare din însărcinarea emitenţilor sau debitorilor, adică vînzarea pentru prima
oară de acţiuni, obligaţiuni şi a altor titluri către deţinători de capitaluri financiare
disponibile. Pe aceste pieţe se vînd valori mobiliare emise de unele entităţi care au nevoie
de capital financiar şi se cimpără de alte entităţi care dispun de economii şi de capitaluri pe
termen mediu şi lung.

În structura pieţelor de capital se includ atît pieţele naţionale cît şi europieţilor. În funcţie
de natura valorilor mobiliare emise şi negociate piaţa de capital îmbracă în principal două
forme: piaţa acţiunelor şi piaţa obligaţiunilor, pe care circulă titluri naţionale şi stăine.

Paralel cu formarea şi extinderea pieţei acţiunelor exprimate în moneda naţională şi prin

intermediul căruia sînt atrase capitaluri financiare interne şi scopulconstituirii majorării
capitalului social a societăţilor emitente s-a cristalizat şi s-a dezvoltat o piaţă internaţională
a acţiunilor pri participarea cu active financiare în valută ale unor agenţi economici din
anumite ţări la capitalul social al unor societăţi industriale şi comerciale din alte ţări în
calitate de acţionari.

Alături de piaţa obligaţiunilor în structura acestei forme de existenţă a pieţei de capital

distingem atît piaţa obligaţiuniilor interne cît şi piaţa obligaţiunilor externe. Piaţa
obligaţiunilor interne prezintă negocierea titlurilor de credit emise în moneda naţională,
oferanţii şi investitorii fiind rezidenţii ai ţării pe teritoriul căruia funcţionează piaţa
respectivă. Piaţa obligaţiunilor străine reprezintă o formă importantă clasică a pieţei
internaţionale de capital şi constă în emisiuni internaţionale plasate în tara în a cărei
monedă se exprimă titluri respective.

Emisiunele de tlituri şi eurotitluri şi care reprezintă cererea de capital se realiueaeză de

către societăţile publice şi private, guverne, instituţii financiar-bancare naţionale şi
internaţionale, societăţi de asigurări, ect. Cererea de capital financiar este reprezentată de
sectorul public şi privat (BIRD, BEI, BAD, BERD, ect.). Oferta de capital este făcută de
către deţinătorii de capitaluri financiare, reprezentaţi de organizaţii economice, bănci, case
de economii şi asigurări, ect.

Pieţele de capital sînt formate din două segmente distincte şi interdepedente: piaţa primară
şi cea secundară. Piaţa primară serveşte la prima plasare a emisiunilor de valori mobiliare
pentru atragerea capitlurilor financiare disponibile pe termen mediu şi lung atît pe pieţele
interne cît şi pe pieţele internaţionale de capital. Piaţa secundară reprezintă titluri mobiliare
care eu fost deja puse în circulaţie. Ea oferă pe de o parte posibilitatea valorificării
acţiunilor şi obligaţiunilor înainte ca acestea să aducă dividende sau dobînzi, iar pe de altă
parte garanţia că titlurile mobiliare au valoarea şi pot fi reintroduse oricînd în circuitul
financiar.

Piaţa secundară poate fi considerată o piaţă absolută în ceea ce priveşte reglarea liberă a
cererii şi ofertei de valori, nevoia de capital şi starea economiei naţionale.

Bursele de valori sînt instituţii de o omportanţă deosebită în ansamblul mecanizmelor de

reglare a economiei de piaţă deţinînd o poziţie dominantă pe pieţele interne de capital şi pe
piaţa internaţională. Bursele de valori reprezintă pieţe de capital oficial unde se vînd şi se
cumpără valori mobiliare.

Obiectul tranzacţiilor la bursele de valori îl constituie drepturile de proprietate asupra

valorilor mobiliare, adică asupra obligaţiunilor, efectelor de comerţ, acţiunilor şi altor titluri
de proprietate.

Obligaţiunea este o hîrtie de valoare care se obţine prin acordarea unui împrumut pe o
peroadă determinată în schimbul unui procent fix de profit denumit cupon. Obligaţiunele
împlică pentru deţinătorii lor cel mai scăzut grad de risc, deoarece sumele cuvenite cu titlu
de cupone sînt garantate indiferent de rezultatele financiare ale firmei emitente. După
scurgerea perioadei de timp pentru care este emisă, obligaţiunea este răscumpărată de
emitent, iar în acest interval deţinătorul ei încasează un venit fix.

Acţiunele sînt hîrtii de valoare care atestă acordarea de împrumut pe o perioadă nedefinită
contra unui profit numit devident. În functie de mărirea devidentuli actiunile pot fi
preferentiale şi obişnuite. În cazul acţiunilor preferenţiale, procentul de profit este fix.
Acţiunile obişnuite implică un grad maimare de risc dar şi şanse mai mari de
cîştig,deoarece marimea devidentului este variabilă in funcţie de rezultatele financiare ale
firmei. Din veniturile totale ale firmei se scad cheltuielile denumite ’’ costuri de lucru’’
pentru a determina profitul de lucru. Din acestea se deduc cupoanele şi impozitele rămînînd
profitul net. Din profitul net se achită devidendele fixe, iar partea rămasa este alocată pentru
acumulări şi onorarea devidendelor la acţiuni obişnuite.

Înfiinţarea şi funcţionarea burselor de valori au loc pe baza normelor şi reglamentărilor

juridice,adoptare în fiecare ţară,cu privire la activitatea instituţiilor.

Tranzacţiile la bursele de valori se efectuează prin intermediul ,,brokerilor’’ şi a

,,jobberilor’’. Brokerii sînt agenţi de schimb care primesc şi supun spre execuţie ordinile de
vînzare cumpărare ale efectelor financiare. Ei adresează aceste ordine jobberilor. Jobberul
se află la panoul de cotaţii pe care afişează iniţial cotaţiile de deschidere. Cursul de
cumpărare ale efectelor financiare este sensibil mai mic decît cursul de vînzare.

În anul 1971 în SUA sa creat bursa informatizată NASDAQ(National Association of

Srcurities Deabers Automated Qoutations System). Este o piaţă specială ce se deosebeşte de
cele clasice atît prin modul de organizare şi funcţionare cît şi prin tehnicele de lucru
specifice folosite, este bazată pe un sistem informatic care prelucrează automat tranzacţiile
încheiate, nu există un loc fizic unde se întîlnesc cei care vînd şi cei care cumpără titluri.
Bursa NASDAQ se deosebeşte de cele clasice şi în ceea ce priveşte rolul pe care-l au –
stabilirea preţului titlurilor oferite şi solicitate de clienţi. Au un grad de lichiditate şi
competitivitate ridicate. Majoritatea titlurilor cotate la bursa NASDAQ aparţin societăţilor
tinere şi de mărime mijlocie, în principal din sectoarele de vîrf a economiei. Dar totuşi cea
mai renumită bursă din lume rămîne să fie NYSE din SUA.
 Cu tote că sînt ţări cu mult mai dezvoltate decît Republica Moldova aşa cum sînt: SUA,
Germania, Japonia unde există o piaţă de capital foarte dezvoltată, chiar cele mai dezvoltate
pieţe din lume…

În Republica Moldova există şi se dezvoltă o piaţă de capital, dar este la un nivel de

dezvoltare foarte jos în conparaţie cu alte pieţe externe. Conform celor expuse mai sus
referitor la piaţa de capital şi bursele de valori, gîndind bine şi analizînd tot ceea ce sa spus
pînă acum în acest paragraf, eu aş forma piaţa de capital în R.M. din trei sectoare:

1. Societăţile comerciale care atrag capitalul financiar şi îl învestesc în bunuri şi tehnologii

productive.

2. Gospodăriile familiale care economisesc o parte din venituri şi le pun la dispoziţia

investitorilor.

3. Instituţiile financiare şi bancare.

O viitoare piaţă de capital va fi mult mai complexă cel puţin din următoarele II motive:

În primul rînd fiecare din cele 3 sectoare desfăşoară şi activităţi speciale, astfel societăţile
comerciale îşi vor fructifica mai multe disponibilităţi băneşti proprii în operaţiuni
financiare sau bancare: cumpărări de acţiuno şi obligaţiuni acordate de credite comerciale.

În al doilea rînd, tranzacţiile financiare între sectorul (2) şi (1) se pot face şi direct fără
apelarea la serviciile de intermediere ale instituţiilor financiar-bancare. Mai mult tilurile
cumpărate de populaţie din economiile sale pot fi mobilizate(transformate din nou în bani)
pe o piaţă secundară de capital înainte de scadenţă, piaţă ce se va dezvolta tot mai mult şi
care va determina o circulaţie intensă acestor hîrtii de valoare şi multiple fluxuri financiare
fără legătură directă cu capitalul iniţial constituit.
 CAP.III.CONSTITUIREA ŞI PROBLEMELE FUNCŢIONĂRII PIEŢII HÎRTIILOR DE
VALOARE ÎN REPUBLICA MODOVA.

Trecerea de la economia centralizată cu caracter directiv la cea de piaţă, în care astăzi se află
economia naţională a Republicii Moldova, presupune un schimb radical al relaţiior de
producere şi proprietate. Unul din elementele principale ale acestei restructurării este reforma
sistemului de finanţe şi credit al statului, formarea şi dezvoltarea pieţii financiare şi a
segmentului ce mai important al ei – piaţa hîrtiilor de valoare(PHV).

Formarea PHV are ca urmare crearea mecanismului de piaţă în loc de cel de stat cu caracter
directiv,care presupune transferarea liberă,şi totodată a capitalului dintr-o ramură sau alta prin
acumularea mijloacelor băneşti libere ale populaţiei,persoanele juridice şi statului,folosirea lor
pentru investire productivă şi neproductivă în mărimea determinată de cerinţele pieţii ce duce la
obţinerea efectului maxim pentru economie în integrime.Prin urmare,PHV este parte
componentă a circuitulaţiei atît a pieţii monetare,cît şi a pieţii capitalurilor,rolul cărora este
destul de important pentru etapa contemporană de transformare a economiei republicii.

PHV reprezintă un sistrm organiţional complex cu un nivel înalt de integritate şi

interdependenţă a tuturor elementelor structurate.De aceea dezvoltarea PHV în Republica
Moldova presupune crearea şi dezvoltarea infrastructurii corespunzătoare atît la nivelul primar
unde se efectuiază emiterea şi realizarea hîrtiilor de valoare,cît şi la nivelul secundar,unde se
efectuiază vînzarea-cumpărarea lor.

Printre cele mai importante premise ,fără de care existenţa deplină a PHV este
imposibilă,deosebim:

1. bază legislativă dezvoltată a pieţei

2. existenţa sistemului de reglare a PHV

3. prezenţa societăţilor de acţiuni ,care efectuează emisiunea hîrtiilor de valuare

4. multitudinea hîrtiilor de valuare pe piaţă şi cererea lor

5. organizarea şi funcţionarea reţelei de participanţi profesionişti la piaţa hîrtiilor de valuare

6. asigurarea cu cadre şi informaţie

Data creării formale a PHV în Republica Moldova o putem numi intrarea în vigoare în anul
1992 a lefislaţii corporative-Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi şi Legea cu
privire la societăţi pe acţiuni.

Cu totae neajunsurile, aceste legi au permis tot odată crearea elementului de bază a PHV-
societăţilor pe acţiuni, ce îşi realizează acţiunele sale prin subscripţie publică.

Totodată lipsa unui mecanizm real de funcţionare a economiei de piaţă, pregătirea slabă a
participanţilor şi lipsa unui sistem dezvoltat de reglarea pieţei au adus la crearea intensivă a
acestor întreprinderi şi emisiuni în masă a hotărîrilor de valoare. Toate societăţile pe acţiuni s-
au creat în perioada menţionată ca societăţi pe acţiuni de tip închis cu realizarea acţiunilor sale
între un număr limitat de persoane- de regulă fondatori şi ca atare nu crea posibilităţi reale
pentru dezvoltarea PHV. Nici crearea la sfîrşitul anului 1992 a Comisiei de Stat pentru PHV –
organ de reglare în condiţiile pieţei inexistente-nu a adus rezultate radicale în domenilu acesta.
Practic ca punct iniţial al formării PHV a devenit anul 1993 prin adoptarea la 18 mai a Legii
privind circulaţiia hîrtiilor de valoare şi bursele de valori, creînd baza juridică a PHV şi
determinînd noţiunele generale şi principale de funcţionare a ei şi prin începutul procesului de
privatizare şi acţionarea contra Bonuri Patrimoniale a întreprindeleor din Moldova. În acest
proces a fost inclusă majoritatea populaţiei Republicii- circa 3,5 mln, care au primit bonurile
patrimoniale. În perioada noiembrie 1993-martie 1995 în Republică au fost privatizate 654
întreprideri mici, medii şi mari ca rezultat al participării directe a populaţiei la licitaţie şi
privatizare prin fonduri speciale de invenţii şi companii de trast. Aceasta practic a hotărît din
înainte crearea PHV primare din Moldova. În timpul acesta au fost achitate 28,6% din
numărul total al bonurilor patrimoniale eliberate(sau 260,6 mlrd u. b.), şi înseamnă că contra
sumei acestea au fost cumpărate acţiunile de valuare reală a întreprinderilor de stat sau
fondurilor de investiţii. Circa 25% din populaţia Republicii au devenit deţinători reali ai
hotărîrilor de valuare.

Faptul acesta a adus la necesitatea creării pieţii secundare, care trebuie să asigure
procesul de vînzare-cumpărare a hîrtiilor de valuare. Apariţia, începînd cu mijlocul anului
1994, a noilor societăţi pe acţiuni care plasează acţiunile sale prin subscripţie publică,
emisiunea în prezent şi în viitor a hotărîrilor de valuare destinate pentru vînzare publică
de către fondurile de investiţii şi bănci , continuarea privatizării în masă în Republică
amplifică acest proces.

Existenţa pe PHV a diferiţilor emitenţi şi a acţionarilor cu interese diverse crează

problema asigurării reglării şi echilibrării pieţii. Pentru soluţionarea acestei probleme este
prevăzută Bursa de Valori (BV)-formă superioară de organizare a pieţei secundare a hîrtiilor
de valoare, nucleul profesional, normativ, tehnologic şi comercial a PHV.

În piaţa normală cu investirea mijloacelor în hîrtiile de valori, capitolul nu se socoate din

circulaţie, investiţiile în orice ramură a economiei poartă practic acelaş caracter lichid, ca şi
bani în numerar în conformitate cu posibilitatea de a vinde la Bursă în orice moment.

Astfel conform datelor statistice din 1-06-2000 putem aduce la cunoştinţă următoarele date,
putem deosebi astfel numeroase date din anul 1999 şi 2000. Datele prezentate mai jos ne
reliefează starea pieţii hîrtiilor de valuare.
 Controlul de stat şi reglimentarea activităţii pe piaţa hîrtiilor de valuare în Republica Moldova
este eefectuat de către Comisia de stat pentru piaţa hîrtiilor de valoare(CSPHV), creată la
26.10.92.

Comisia este alcătuită di 10 persoane, 5 dintre care în frunte cu preşedintele sînt salariaţi
permaneţi, restul fiind funcţionari ai ministerilor de finanţe, economice, privatizare, cancelarieri
de stat şi Bănci Naţionle.

În baza datelor CSPHV volumul total al valorii nominale a hîrtiilor de valoare emise de către
stat şi alşi intenşi, la data 01.04.1995, constituţia 1336 mln cote asociative, dintre care 1247
mln (91%) – hîrtii de valoare corporative (acţiuni), 106 mln, cote asociative(8%) – hîrtii de
valore, emise de bănci şi 13 mln cote asociative(1%)- hîrtii de valoare, emise de stat.

În conponenţa h]rtiilor de valoare corporative – 1241 mln constituie acţiunele întreprindelor

privatizate; 3,5 mln – acţiunele SA nou-create şi 2,5 mln – acţiunele fondurilor de investiţii.

Acest proces de privatizare, în masă în continuă dezvoltare reprezintă un motiv care ne face să
afirmăm, că numărul hîrtiilor de valoare corporative, ce aparţin întreprindelor privatizate şi
fondurilor de investiţii, tinde să se mărească.

Majoritatea hîrtiilor de valoare, în număr de 105,1 mln emise de către bănci prin subscripţie
închisă, care nu vor circula liber pe piaţa hîrtiilor de valoare. Tot odată apare o evidenţă tedinţă
din partea băncilor, de a efectua imiterea de tip deschis, inclusiv a altor hîrtii de valoare:
cambii, certificate bonare, ect.

Hîrtiile de valoare de stat includ de asemenea şi obligaţiuni ale tezaurului de stat, care
constituie 7,1 mln lei (55%), apoi certificatele de stat-4,4 mln lei(34%), şi oligaţiunele
înprumuturilor interne de stat- 1,49 mln (11%) cu termene de rambursare şi rate ale dobînzii
diferite.

În conformitate cu datele bugetului de stat pe anul 1995 se prevedea mărirea cantităţii hîrtiilor
de valoare pînă la 40 mln lei. La licitaţiile organizate pe data de 11 mai 1995 a fost organizată
vînzarea suplimentară certificatelor de stat la un preţ de 1,5 mln lei. Astfel volumul pieţei
hîrtiilor de valoare începînd cu acestă dată a fost într-o creştere continuă.
 Reeşind din cele spuse mai sus putem afirma că la momentul dat premisele principale în
formare apieţei secundare sa înfăptuit şi se simte o acută necisitate de a activiza în cel mai
urgent mod mecanizmul puteri în cerculaţie şi redestribuiri hîrtiilor de valoare, cu scopul
asigurări eficacităţi invenţiilor în economie. Astfel, emitent de bază al infrastructurii piaeţei
hîrtiilor de valoare devine bursa de valori din Moldova care joacă rolul unei pieţe organizate
instituţional de către operatorii acesteia cu scopul efectuării vînzărilor cu hîrtiile de valoare de
calitate înaltă deasemenea joacă rolul unui indice şi regulator al pieţei secundare hîrtiilor de
valoare(deja ceva menţionat).

Bursa de valori din Moldova a fost înfiinţată la 7 ianuarie 1994 de către 34 participanţi
profeseonişti la piaţa hîrtiilor de valoare în calitate de societate pe acţiuni de tip închis în
conformitate cu Legea privind circulaţia hîrtiilor de valoare şi burse de valori. La momentul
actual bursa de valori întrunşte 53 participanţi profeseonişti la piaţ hîrtiilor de valoare. Organele
de conducere ale bursei de valori sînt Adunarea generală a acţiunilor, iar între perioada
convocărilor acestuia – consiliul bursei compus din 16 membri. Organul administrativ de
conducere constituie cîrmuirea bursei de valori în frunte cu preşedintele.

Sistemul de vînzări la bursa de valori di Modova va aplica sistemele automatizate de

comparare a cererilor pentru cumpărare şi vînzare a hîrtiilor de valoare cu lichidarea lor
ulterioară. Operaţile la bursa în baza cererilor depuse, vor fi efectuate în exclusivitate de căte
brokeri sau de firmele de brokeri, care la rîndul lor sînt membri ai bursei de valori. Prin
intermediul firmelor indicate mai sus orice posesor al hîrtiilor de valoare poate înfăptui
vînzarea – cupărarea acestora, doar dacă hîrtiile de valoare, pe care le posedă sînt cotate la
bursă. În caz dacă hîrtiile de valoare în cauză nu se cotează la Bursă, cumpărarea-vînzarea se
efectueză prin intermediul firmelor de brokeri care operează pe piaţa bursei, tranzacşia fiind
înregistrată la bursă. Stabilirea preţurilor hîrtiilor de valoare cotate la bursă se va efectua în
baza fixingului- confruntării cererii cu oferta.

Achitările pentru tranzacţiile la bursă de valori se va efectua reieşind din utilizarea sistemelor
de clearing şi a achitărilor, prin intermediul recurgeri la prima etapă la registratorii menţionaţi
mai sus, şi în continuare – cu folosirea Depozitului central şi al Camerii de clearing. Următorul
grafic ne reprezintă tranzacţiille efectuate la Bursa de Valori a Moldovei:

În urma tranzacţiilor încheiate a căror efectuare este înfăptuinţa de către firmele de brokeri
pentru a acoperi cheltuielele parvenite în urma comiterii greşelilor sau în urma neîndeplinirii la
timp a operaţiilor de achitare, se crează Fondul de Garanţie, care activează în baza cotizaţiilor
membrilor Bursei. Listingul hîrtiilor de valoare la Bursa de valori din Moldova, în baza
hotărîrilor Cîrmuirii Bursei , urmează să se efectueze conform anumitor scheme.

Totodată cotarea hîrtiilor de valoare va fi efectuată în trei etape, fiecare din ele avînd
cerinţele sale privitor la: schimbul activilor, termenul de activitate a companiei, numărul
posesorilor acţiunilor, volumul pachetului de acţiuni şi termenul listingului la etapele
precedente. La fel cerinţele faţă de hîrtiile de valoare, care se vor cota la prima etapă, vor fi
maxime şi cele de la etapa a treia- minime. În caz dacă vor interveni schimbări în starea
financiară a emitentului, hîrtiile lui de valoare pot să trecă de la cotarea unui nivel la altul.

Cu toate că în Moldova au fost create elementele de bază ale Pieţilor hîrtiilor de valoare
întrun termen foarte scurt, fapt care deja este dovada unei realizări considerabile, există totuşi
probleme externe şi interne a pieţei şi bursei de valori.

Printre problemele de bază enumăr următoarele:

1. Criza generală a economiei, căreia aparţin şi fondurile de investiţii, fapt care frînează
considerabil cererea la hîrtiile de valoare.

2. Nelichiditatea şi nivelul scăzut al calităţilor investiţionale la momentul actual al majorităţii

hîrtiilor de valoare.

3. Problemele referitoare la funcţionarea legislaţiei, ce reglementează piaţa hîrtiilor de

vcaloare şi anume contradicţiile legislative, normele învechite, ect., de asemenea lipsa
totală a legislaţiei pieţei nebursiere.

4. Dezvoltarea joasă a tehnologiei vînzărilor hîrtiilor de valoare, a infrastrucurii bursei de

valori din Moldova şi pieţii hîrtiilor de valoare în general.

5. Dificultatea progonizării mişcărilor ratelor hîrtiilor de valoare şi a volumului pieţei, mai cu

seamă la prima etapă a vînzărilor la bursa de valori.

6. Lipsa deprindelor practice la efectuarea vînzărilor hîrtiilor de valoare, şi a operatoriilor

pieţei, lipsa principiilor unei etici de muncă, dezvoltarea joasă a sistemului de învăţămînt şi
de pregătire a cadrelor.

7. Nivelul ridicat al riscului asumat în legătura cu hîrtiile de valoare.

8. Componenţa nereuşită a operatorilor pieţei.

9. Lipsa planificării pe termen lung a dezvoltării pieţei hîrtiilor de valoare şi bursei de valori.

10. Necesitatea întrării protecţiei investitorilor individului pe piaţa hîrtiilor de valoare.

Rezolvarea problemelor în cauză constituie unul din scopurile premordiale a pieţei pentru
hîrtiile de valoare din Moldova. Astfel, hotărîrea unora din aceste probleme se datorează
doar timpului, iar soluţionarea altor probleme necesită o strictă coordonare a activităţii
organelor de stat a bursei de valori di Md. a activităţii operatorilor pieţei şi organizaţiilor de
autocontrol a acestor, militante pentru dezvoltarea şi conducerea progresivă a pieţei pentru
hîrtiile de valoare din ţară. Tendinţele de bază în această privinţă sînt:

- Continuarea procesului de privatizare şi a acţionării întreprindelor, crearea concepţiilor

de bursă la acţionarea întreprindelor.

- Stimularea emiterii diverselor feluri de hîrtii de valoare, însoţită de stabilirea unui

control riguros asupra calităţii, creşterii volumului, inclusiv cele cotate la listing cu
 scopul atingerii nivelului pieţelor în creare, nivel stabilit de către Corporaţia
internaţională financiară.

- Crearea pieţei extrabursiere şi menţinerea corespondenţii ei cu piaţa hîrtiilor de valoare.

- Orientarea activităţii pieţei hîrtiilor de valoare la investiţii.

- Perfecţionarea pieţei care să contribuie la crearea unei pieţi de autocontrol sau a pieţei
europene, pornind de la particularităţile locale.

- Perfecţionarea operatorilor pieţei.

- Orientarea activităţii bursiere nu numai la vînzarea – cumpărarea hîrtiilor de valoare dar

şi la aprecierea stării pieţei, în general, prin intermediu implantării principiilor de
analiză pluralistă a folosirii metodelor matematice şi de indeci.

Consider, că o astfel de coordonare progresistă cu activitatea pieţei hîrtiilor de valoare în alianţa

cu stabilizarea situaţiei economice în Republica Moldova, trebuie să contribuie la progresarea
pieţei hîrtiilor de valoare şi perfecţionarii ei conform standardelor internaţionale.
 II. CONCLUZII

În lucrarea dată am încercat a confirma mare importanţă a pieţei în dezvoltarea economică ,

precum şi locul diferitor pieţe în sistemele economice.

Am citit părerele celor mai autoritari economişti, savanţi ai neamului şi nu numai. Prin ele am
încercat să aduc şi eu nişte argumente ce vizează-piaţa. Acestă lucrare este după părerea mea
destul de actuală deoarice am adus apre atenţia tuturor date cît se puteau de concrete referitor la
activităţile ce se desfăşoară zi de zi pe piaţă. În concluzie eu aş remarca că piaţa a avut un rol
important de-a lungul timpului, adică din cele mai vechi timpuri şi pînă în prezent. Am abordat
toate problemele care se confruntă piaţa la etapa actuală şi după părerea mea am propus cele
mai eficiente propuneri pentru soluţionarea problemelor. În concluzie după părerea mea cele
mai mari probleme se întîlnesc pe piaţa hîrtiilor de valori, după părerea mea asta din cauză că
piaţa hîrtiilor de valori este mai tîrziu înfiinîată în comparaţie cu celelalte tipuri de pieţe la fel
gradul de dezvoltare economică la un nivel foarte jos. Concluzia este unică, viitorul ne aparţine
nouă, dacă în trecut nu s-au luat măsurile necesare, atunci noi în prezent trebuie să participăm
la crearea de noi condiţii favorabile. Piaţa a fost şi este sursa de eşire din criza a multor
familii… Piaţa este a fost şi va rămîne catalizatorul principal în economia ţării.

III. LITERATURA
1. J.K. Galbraith, W.Salinger- Almost Everyone’s Guide to Economics, Boston, Houghton
Miffin Co, 1978.

2. F.von Hayek – Law, Legineation and Liberty, Routledge and Keagan Paul, vol. II, 1976.

3. Paul heyne, Modul economic de gîndire, mersul economiei de piaţă. Editura didactică şi
pedagogică, 1991 Bucureşti.

4. R.B.Reich, citat după – Tranziţia spre economia de piaţă – Dizbatere în Tribuna Economică
nr. 15/1976.

5. Revista ,, Tribuna Economică’’, nr. 3/1995. P. 23.

6. Adam Smit, ,, Avuţia naţiunilor’’. ,V-I.

7. Macovei. J., Puiu Al., ş.a. ,,’’