FLEXIBILIZAREA SPAŢIULUI INTERIOR AL LOCUINŢELOR PRIN MOBILIER

MULTIFUNCŢIONAL

Când vorbesc despre problemele apartamentelor din blocurile noastre îmi vine în minte
o poveste veche. Un evreu vine la rabinul său, plângându-se că mica lui casă, în care stătea de
o viaţă, devenise neâncăpătoare pentru familia lui care se mărise substanţial cu trecerea anilor.
Rabinul stă şi se gândeşte o clipă şi spune:
-Uite ce zic eu. Ai o capra?
-Da, am, zice omul.
-Ia baga tu capra în casă o săptămâna şi apoi vino sa mă vezi.
Ţăranul nu a înţeles nimic dar a făcut cum i s-a spus. După o săptămâna vine mai mult
mort decât viu.
-Rabinule, dacă ai vrut să mă pedepseşti ai reuşit! Mama sforăie, capra face mizerie
peste tot, ăla micu plânge, nevasta-mea ţipă... ce mai ! e iad!
Rabinul se uită înţelept la om şi-i răspunde: „bine, acum poţi scoate capra din casă: să
vii să-mi spui peste 2 zile.”
Peste câteva zile vine omul la el cu o mină fericită. Este spălat, odihnit şi bine dispus.
-Cum ai ştiut rabinule ca am aşa o casă încăpătoare şi frumoasă?!
În apartamentul deja tradiţional al românului capra stă cam de multicel. Sărăcia unei ţări
prizonieră a comunismului vreme îndelungată și-a pus amprenta pe modul de viață al
românului: simțim nevoia să depozităm lucruri sau mâncare în apartamentele noastre mult prea
mici, funcțiunile sunt într-o permanentă schimbare, numărul locatarilor este mult prea mare
pentru suprafețele locuințelor. Locuințe care sunt greu de personalizat și aproape inflexibile.
Câteva dintre problemele cu care se confruntă locatarii unui apatament din blocurile construite
înainte de 89 sunt rigiditatea spațiului care face imposibilă adaptarea locuinței la schimbările
survenite în familii, suprafața încăperilor, lipsa spațiilor de depozitare.
Încă din anii ’20 au fost făcute studii de eficientizare a spaţiului locuinţei ieftine, făcute de
arhitecţi celebri ca Le Corbusier sau Mies van der Rohe. S-a ajuns la o normă de suprafață
pentru o persoană care dimensiona întreaga locuință. De exemplu un apartament de o cameră
25mp, unul pentru trei persoane are suprafața utilă de 61mp, unul cu trei dormitoare 73mp
șamd. Suprafaţa per locuitor era de cca. 20mp. Acestea sunt normele după care au fost
construite şi locuinţele colective de până în anii ’90, respectând, iată, norme europene: omul
redus la modul, fără personalitate. Individualizarea era un lux, tipizarea crea regulile.
Circulaţiile erau minime, băile adesea fără lumină naturală, ocupând centrul apartamentului din
motive funcţionaliste. Dinningul este anulat, familia servind masa în bucătărie. Spaţiile de
depozitare sunt un lux, 3 sferturi din români închizând balcoanele pentru a le spori.
În anii 90 oraşe din europa occidentală au iniţiat programe de construcţie masivă de
blocuri de locuinţe gen “10.000 apartamente în 10 ani’’ la Zurich pentru a preveni răspândirea
tipului de locuinţa suburbană, considerată neecologică deoarece ocupa spaţiu în mediu natural
necorespunzător suprafeţei de locuire efective oferite. Aceste tipuri de proiecte au dus la
cercetarea noilor funcţionalităţi ale camerelor în locuinţa contemporană.
Una din primele şi esenţialele schimbări care au avut loc este creşterea suprafeţei
aferente fiecărui membru al familiei. De la acest minim de 20mp per locatar, locuinţa
contemporană medie ajunge să dubleze aproape acest quantum, normele la care se ajunge
depinzând de clasa rezidenţei. O altă schimbare remarcabilă se petrece în rolul efectiv pe care-l
joacă astăzi adăpostul nostru în intimitatea, protecţia, viaţa socială, practic concepţiile
locuitorului contemporan asupra acestor teme.
Să luam camera de zi, de exemplu. Livingul are suprafeţe care depăşesc norma de
10mp/pers şi capătă funcţiunea de reprezentare a familiei. Dacă înainte livingul era zona unde
se întâlneau membrii familiei şi interacţionau, acum livingul capătă rol preponderent de
reprezentare socială a statutului familiei. Dinningul începe să devină o parte individualizată,
devenind un spaţiu tampon între el şi bucătărie. Dinningul are o parte importantă în
reprezentare, având în vedere că socializarea se face la masă. De asemeni, toţi membrii
familiei se reunesc la masă, în dinning. Ambele funcţiuni capătă suprafeţe din ce în ce mai mari,
cu o aşezare foarte aproape de intrarea în apartament, într-o zonă luminată. Bucătăria devine,
un spaţiu multifuncţional integrat în zona de zi. Din cauza noii amplasări faţă de punctul central
al casei, bucătăria va primi mobilier care integrează aparatura electrocasnică, al cărei design a
căpătat o importanţă sporită în ultimii ani. De asemeni faptul că este semiintegrată în zona de
zi, face ca mobilierul sa fie asemănător la design şi materiale de finisaj cu cel al livingului.
Dormitoarele devin nişte mici studiouri, având cuplată o baie şi conţinând şi alte funcţiuni
cum ar fi zona de lucru, care invadează tot mai mult locuinţa contemporană. Ele depăşesc ca
suprafaţa 14mp din cauza acestei multifuncționalități.
Baia glisează din zona centrală către zona de lumină şi aerisire; explodează ca
suprafaţă şi capătă un rol deosebit, putând să stabilească standardul de preţ al apartamentului.
Spaţiul de lucru este individualizat datorită faptului că omul contemporan lucrează acasă
într-o proporţie din ce în ce mai mare. El se poate alătura deseori de dormitor sau de living,
devenind fie o alveolă fie un spaţiu individualizat. Biroul sau biblioteca,prezente odată ca
funcţiuni în locuinţele de lux, apar din ce în ce mai mult în locuinţa colectivă contemporană.
Depozitarea este o funcţiune ce necesită azi din ce în ce mai mult spaţiu. Vechea
debara evoluează în dressinguri supertehnologizate ca mobilier şi cămări cu condiţii speciale de
umiditate şi temperatură.
Camera tinerilor este şi ea un mic studio, cu baie proprie, de cele mai multe ori, loc de
reprezentare – întâlnire cu prietenii- loc de odihna şi de studiu. Ea excede de mult cei10mp de
odinioară.
Toate aceste schimbări sunt rezultate de fapt din schimbări ale vieţii cotidiene şi
cerinţelor acesteia. Locuinţa de tip stup - un sertar identic cu altele în care omul muncii venea
obosit acasă să se odihnească şi doar atât - a revenit la habitatul complex care-l reprezintă pe
omul complex contemporan: un loc în care se îmbină intimitatea cu relaţionarea socială, munca
cu odihna, relaxarea cu hobiurile. Astfel încât problema spinoasă pe care o pune reabilitarea
apartamentelor din blocurile de locuinţe este tocmai adaptarea acestor nuclee cu flexibilitate şi
individualizare minimă la condiţiile vieţii de astăzi.
O prima soluţie ar fi să ne aliniem pe cât posibil la suprafeţele locuinţei contemporane
aferente unei persoane. Având în vedere însă faptul că blocurile noastre au mici posibilităţi de
flexibilzare, fiind construite în mare majoritate pe structuri de pereţi portanţi, există o posibilitate
minimă de recompartimentare. Deci soluţia care rezultă este de a schimba anumite funcţiuni de
camere şi de a mari efectiv spaţiul aferent unui locuitor. Astfel un apartament de 2 camere va
lua locul garsonierei pentru maxim 2 persoane, iar cel de 2 dormitoare va fi doar pentru 2
persoane, spaţiile eliberate de funcţiunea de dormitor putând fi ocupate de alte funcţiuni
contemporane: birou, dinning etc.
Dacă acest lucru nu este posibil trebuie să luam în considerare flexibilizarea sa prin
schimbarea funcţiunii spaţiului respectiv cu ajutorul mobilierului multifuncţional. Un exemplu
unei camere de la socializare la odihnă. Companiile producătoare de mobilă ne oferă o gamă
larga de mobilier multifuncţional şi retractabil, care prin tehnici ingenioase îşi schimbă
funcţiunea. Japonezii care se confruntă cu probleme de minim şi minimal au inventat birouri,
dormitoare sau bucătarii care se pot închide în nişte mici geamantane.
Camerele de copii și tineret sunt o provocare pentru designerul de interior pentru că
includ o multitudine de funcțiuni: loisir, lucru, odihnă, socializare. Nu există perioadă în viaţă în
care schimbăile să nu fie atât de dramatice, de importante, de radicale, de intense, ca în
perioada copilăriei. În zece, doisprezece ani devenim, dintr-un bulgăraş drăgălaş, dependent în
totalitate de părinţii lui, într-o efervescenţă de personalitate şi energie. Activităţile, cunoştiinţele,
modificările, se petrec cu o intensitate şi complexitate care nu se mai întâlneşte în nici o altă
perioadă din viaţă. Teoretic aceste schimbări se pot grupa în trei perioade majore care sunt
date de gradul de evoluţie psihică şi fizică, ceea ce determină activităţile sale: bebeluşul, copilul
mic, preşcolar, copilul şcolar. De aceea cei patru pereţi oferiţi de căminul părinţilor nu poate fi
decât sărac şi insuficient. De la 2 la 5 ani activitatea copiilor glisează puţin câte puţin către
studiu dar în toţi aceşti ani este nevoie de spaţiu. Singura soluție pentru flexibilizarea spațiului
fiind mobilierul multifuncțional. Soluții există. Dulapuri sau comode compacte care se desfac si
conțin un întreg aparat funcțional: birou, suport de calculator, rafturi de cărți. tehnologia permite
ca patul poate fi modificat în lungime şi are şi alte funcţii complementare, de depozitare de
exemplu.. De asemeni sunt foarte eficiente paturile suspendate care au dedesubt dulapuri sau
birouri, cele rabatabile pe perete sau cele care glisează unul sub celălat. Canapelele pot
adăposti mese, scaune sau spații de depozitare. Măsuţa de lucru se poate înălța de la 50 la 70
cm, cutia cu jucării poate primi cărţi de poveşti şi articole sportive. Din fericire, cu noile
mecanisme oferite de producătorii de accesorii de gen, toate aceste modificări sunt uşor de
făcut. Mai este un aspect, al preţului. Este adevărat că accesoriile care permit o complexitate
funcţională cresc preţul dar, în perspectivă, o singură cameră care să permită schimbări de
acest gen costă mai puţin decât trei, câte ar fi necesare în această perioadă de circa 10-12 ani.
Pe de altă parte un design inteligent poate să scutească o folosire excesivă a accesoriilor. De
exemplu Ikea a pus la punct un sistem modular de mobilier care se bazează pe flexibiliatea
combinaării pieselor componente. Un cadru, o cutie de 60 cm pe 120, de exemplu poate fi o
comoda cu sertare așezată pe verticală. Se pot îndepărta sertarele, pune polițe și deveni o
etajeră de bibliotecă. Această comodă poate fi fără uși sau cu uși, de sticlă, și devine o vitrină,
cu uși opace și devine un dulap de depozitare pentru dosare. Se poate pune orizontal și devine
parte integrantă dintr-o bibliotecă, comoda de televizor. Se poate suspenda la fel de bine, în
același tip de combinație pentru living. Culorile se pot varia permițînd personalizarea
mobilierului. Ca designer de mobilier, am pus la punct un program întreg de mobilă cu aceste
principii. Am proiectat 6 tipuri de module, care combinate între ele, puteau să constituie mobila
pentru living, dormitor și cameră de tineret. Programul a fost premiat la un târg național de
mobilă pentru ingeniozitatea funcțională.
Tot flexibilitatea rezolvă şi problema spaţiului atât de acută în apartamentele noastre.
Ce să mai vorbim de situaţia în care numărul membrilor familiei se măreşte!
În alt câmp funcțional existența omniprezentă a spațiului liber în clădirile de birouri a
dezvoltat un tip de compartimetări pe de-o parte flexibil-amovibil, pe de altă parte multifunțional,
estetica nefiind neglijată. Firmele specializate în utilarea spaţiilor de birouri au dezvoltat un
sistem complex de compartimentări prin mobilier integrat de depozitare sau panouri sandwish
din prefabricate din lemn, plexiglass, sticlă, metal sau plastic. Este vorba de dulapuri
demontabile, cu înălțimea egală cu cea a spațiului de mobilat, care sunt prevăzute cu prinderi
etanșeizate de profile din cauciuc sau silicon, cu sisteme de colț și de continuitate cu uși de
interior. Din astfel de dulapuri poți realiza compartimenări complete fără a fi nevoi să ai
elemente fixe, având prevăzute, atât componente de funcționalitate cât și cele estetice.
Materialul din care sunt realizate este pe bază lemnoasă, de la PAL-uri până la PANEL-uri. O
altă modalitate propusă este folosirea tâmplăriei din pvc sau aluminiu, cu panouri modulate. Ele
pot fi opace, transparente sau translucide, în general din termopan ca să ofere izolații termice.
Aceste sisteme de compartimentare integrată pot înlocui cu succes pereţii nestructurali
din locuinţele aflate în blocuri cu structură pe cadre, sporind confortul și aduncând un plus de
funcționalitate. Materialele folosite pot fi cele ecologice sau reciclabile. De exemplu peretele
dintre living şi bucătărie poate deveni o compartimentare din mobilier integrat care, pe de-o
parte să cuprindă spaţiu de depozitare şi sa înglobeze aparatele electrocasnice, chiuveta, plita
etc, iar pe cealaltă poate avea aparenţa unui perete elegant lambrisat din fâşii de pal melaminat
pe care se pot suspenda diferite rafturi şi poliţe. La fel de bine, pereţii dintre camere şi hol pot
deveni încăpătoare spaţii de depozitare, garderobe, cuiere etc.
Iată că soluții există și noile tehnologii din industria mobilei ne ajută. Trebuie doar o
interconectare între câmpurile de cunoaștere și dorința de a schimba lucrurile. Habitatul este o
mixtură complexă între nevoie şi aspiraţie, între necesitatea fizică de a fi protejat şi de adânc-
înrădăcinata aspiraţie la un spaţiu care sa fie identificabil şi individual. Problemele reabiltării
locuinţelor au multe coordonate, pornind de la relaţia cu mediul, mediu care poate fi urban dar şi
natural, şi terminând cu noile relaţii psiho-sociale care s-au schimbat atât de mult în ultimii 20
de ani în România.
EXEMPLE DE MOBILER MULTIFUNCȚIONAL

O simplă cutie
poate adăposti
funcțiunile unei
camere întregi.
EXEMPLE DE PEREȚI DE COMPARTIMENTARE EXECUTAȚI
DIN MOBILIER SAU TÂMPLĂRIE

PROGRAM DE MOBILIER PENTRU LOCUINȚE REALIZAT

DIN MINIMUM DE PIESE INTERȘANJABILE