Liviu Rebreanu

(1885 - 1944)

Liviu Rebreanu (n. 27 noiembrie 1885, comuna Târlişua, judeţul Bistriţa-Năsăud – d. 1

septembrie 1944, Valea Mare, judeţul Argeş) a fost un prozator şi dramaturg român, membru al
Academiei Române.

Liviu Rebreanu s-a născut la 27 noiembrie 1885 în satul Târlişua (din fostul comitat Solnoc
Dăbâca - azi judeţul Bistriţa-Năsăud), fiind primul din cei 14 copii ai învăţătorului Vasile Rebreanu şi
ai Ludovicăi (născută Diuganu). În tinereţe, mama sa (1865/1945) era pasionată de teatru, fiind
considerată "primă diletantă" pe scena Becleanului de baştină. Ambii părinţi constituie modelele
familiei Herdelea care apare în Ion, Răscoala, Gorila, etc.
În anul 1889 familia Rebreanu s-a mutat în comuna Maieru, pe valea Someşului.
A început cursurile şcolii primare în 1891. A urmat în anul 1895 două clase la Gimnaziul
grăniceresc din Năsăud. În 1897 s-a transferat la Şcoala de băieţi din Bistriţa, unde a urmat încă trei
clase.
În anul 1898, îndrăgostit fiind, liceanul de clasa a IV-a, scrie "întâia şi ultima poezie". Fascinat
de o tânără actriţă dintr-o trupă ambulantă ungurească, scrie un vodevil după modelul celui văzut. Mai
târziu, aflat în Budapesta, a cultivat, fără succes, acelaşi gen dramatic.
În 1900 a început să urmeze Şcoala Reală Superioară de Honvezi din Sopron (Ödenburg, în
nord-vestul Ungariei, lângă graniţa cu Austria). La sfârşitului anului I, a obţinut calificativul
"eminent". Ca şi la Bistriţa, a manifestat o înclinaţie deosebită pentru studiul limbilor străine. La
Braşov, a apărut povestea Armeanul neguţător şi fiul său Gherghel, folclor prelucrat de Vasile
Rebreanu (într-o colecţie pentru copii). În 1902, după abateri de la regulamentul şcolii, a fost
retrogradat din funcţia de chestor. La sfârşitul celui de-al doilea an de şcoală reală, a primit doar
distincţia simplă. În cel de-al treilea an a pierdut şi distincţia simplă, din cauza mediei scăzute la
"purtare". Din 1903 până în 1906 a urmat Academia militară "Ludoviceum" din Budapesta (deşi s-a
simţit atras de medicină, ale cărei cursuri presupuneau cheltuieli inacceptabile pentru familia lui
Rebreanu). Din nou, în primul an, a primit distincţia de eminent.
La 1 septembrie 1906 a fost repartizat ca sublocotenent la regimentul al doilea de honvezi
regali din Gyula, în sud-estul Ungariei. Aici, pe lângă îndeletniciri cazone, Rebreanu a avut numeroase
preocupări literare: lecturi, conspecte, proiecte dramaturgice. În 1907 a conspectat numeroase opere
din literatura universală. S-au adăugat câteva proiecte de literatură dramatică: Vetélytársak - Örveny
(Rivalii - Vâltoarea); Valkó föhadnagy (Locotenentul Valkó); Gigi (Ghighi), ultimul cu personaje
inspirate din viaţa "intelighenţei" năsăudene.
La Budapesta şi Gyula a scris şi transcris cinci povestiri, în limba maghiară, din ciclul
Szamárlétra (Scara măgarilor), satire cu caracter anticazon (volum nepublicat). Sub presiunea unor
încurcături băneşti, a fost forţat să demisioneze din armată; în prealabil, scriind în "arest la domiciliu",
s-a hotărât să se dedice literaturii.
 A revenit în Prislop.
La începutul anului 1910 era funcţionar la primăria din Vărarea. În luna ianuarie 1910, pe baza
convenţiei cu Austro-Ungaria, guvernul budapestan cere autorităţilor româneşti extrădarea gazetarului.
În februarie Rebreanu a fost arestat şi deţinut la Văcăreşti. Într-un Memoriu adresat autorităţilor
româneşti în luna mai, tânărul scriitor a menţionat că adevărata pricină a cererii de extrădare constă în
activitatea sa publicistică pe care, anterior, a desfăşurat-o în slujba românilor de peste munţi. În
închisoarea Văcăreşti, a terminat nuvela Culcuşul.
După o lungă detenţie la închisoarea Văcăreşti, este întemniţat la Gyula. Aici scrie Golanii şi
începe să traducă volumul de povestiri Lelki kalandok (Aventuri spirituale, Budapesta, 1908) al
scriitorului maghiar Szini Gyula. Autorul îi era prieten şi – după mărturisiri datând din acele zile –
împreună ar fi scris mai multe lucrări. Câteva titluri din volum, îndeosebi din ciclul Tablouri
Biedermeier vor fi publicate, peste ani, la Bucureşti, în paginile Universului literar (1913) şi în
Almanahul Adevărul (1914). A întocmit un proiect sumar al romanului Zestrea, datat în închisoarea
din Gyula. La 16 august, eliberat din închisoare, Curtea tribunalului de Apel consideră că delictul a
fost ispăşit după cele şase luni de temniţă.
S-a angajat ca ajutor de notar în Măgura Ilvei, apoi în Nimigea. Din Bucureşti a primit vestea
că piesa Osânda va fi pusă în citire, ulterior, însă, a fost respinsă.
La Bucureşti a întâmpinat greutăţi financiare.
A fost angajat la Ordinea. Anul 1911 şi l-a dedicat teatrului. Până în 1912, a avut îndeletniciri diverse:
de la întocmirea repertoriului la reclama publicitară; de la traducerea unor piese (Hoţii de Schiller şi
Ofiţerul de Franz Molnar) la pregătirea revistei bilunare Teatrul. O lună mai târziu la teatrul din
Craiova a sosit şi Ştefana (Fanny) Rădulescu (viitoarea soţie a scriitorului); ca artistă, va debuta pe
scena teatrului din localitate în spectacolul cu piesa Rapsozii de Victor Eftimiu (9 octombrie). Fanny,
mai fusese căsătorită şi avea o fiica, Puia-Florica, pe care el a îndrăgit-o imediat. La sfârşitul anului
1911 o cerea în căsătorie pe Fanny şi în luna mai 1912 avea loc cununia lor, în Craiova. Rebreanu i-a
înfiat fiica.
În data de 15 ianuarie 1912, presat de acute nevoi materiale, începe să publice în revista
craioveană Ramuri, condusă de Constantin Şaban-Făgeţel.
"Dezangajarea" soţiei de la Teatrul Naţional din Craiova pe data 1 mai 1912 l-au determinat să
părăsească localitatea, stabilindu-se la Bucureşti. Artista a fost angajată la Teatrul Naţional, la
intervenţia lui Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti. În Capitală a avut colaborări sporadice la ziare şi
reviste, fiind copleşt de greutăţi materiale. Familia rămasă in Prislop îi cere ajutorul cu disperare, deşi
învăţătorul Vasile Rebreanu mai lucrează "ca cancelarist" la avocatul Tudor Moisil.
Din luna iulie 1913, după intrarea României în cel de-al doilea război balcanic (10 iulie), s-a
angajat ca reporter la Adevărul (la sfârşitul războiului a fost concediat).
În data de 27 august 1916 România a declarat război Austro-Ungariei. Fiind fost ofiţer, s-a
oferit voluntar în armata română, dar nu i s-a aprobat cererea. În 6 decembrie armatele germane ocupă
Bucureştiul. Rebreanu se află într-o situaţie dificilă. Închis în casă, continuă să scrie la romanul Ion.
Între 12/13 mai1917, fratele său Emil Rebreanu, ofiţer în armata austro-ungară, este acuzat de
dezertare şi spionaj, fiind condamnat la moarte. În primăvara anului 1918 a fost arestat şi anchetat de
autorităţile de ocupaţie, dar Liviu a reuşit în cele din urmă să fugă. În luna mai, ajutat de socialişti, a
trecut în Moldova şi a locuit o vreme la Iaşi. În luna noiembrie a revenit în Bucureşti. În vacanţa din
vara anului 1918 a călătorit cu soţia în Transilvania, Rebreanu documentându-se atent în legătură cu
sfârşitul tragic al lui Emil. Reîntors la Bucureşti, prozatorul a încercat să scrie la Pădurea
spânzuraţilor, fără să reuşească să finalizeze romanul.
În decembrie 1929 a fost numit director al Teatrului Naţional din Bucureşti, funcţie pe care a
deţinut-o timp de un an. În 1929, la însărcinarea primului ministru, a lucrat la proiectele de organizare
a Direcţiei Educaţiei Poporului, al cărei conducător a devenit la începutul anului următor. Pe 19
noiembrie 1930, în urma unor cumplite dezamăgiri înregistrate în conducerea treburilor publice,
Rebreanu a demisionat din conducerea Direcţiei Educaţiei Poporului. A cumpărat o casă şi o vie la
Valea Mare, lângă Piteşti, unde au fost scrise majoritatea cărţilor sale de acum încolo.
La începutul anului 1941 a fost numit din nou director al Teatrului Naţional. A acceptat
numirea de director al cotidianului Viaţa. În luna ianuarie 1942, a luat parte la un turneu de conferinţe
despre cultura românească la Berlin, München, Stuttgart, Leipzig, Dresda, Görlitz, Breslau, Viena. În
luna martie a călătorit la Zagreb şi Weimar, călătorii prilejuite de constituirea societăţii culturale pan-
europene.
La 4 aprilie 1944 fiind grav bolnav, s-a retras la Valea Mare, fără să mai revadă vreodată
Bucureştiul.
La 1 septembrie 1944 la Valea Mare, Liviu Rebreanu a încetat din viaţă la vârsta de 59 de ani.
Peste câteva luni a fost deshumat şi reînhumat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.

Opere:

Nuvele
 Catastrofa (1921)
 Norocul (1921)
 Cuibul visurilor (1927)
 Cântecul lebedei (1927)
 Iţic Ştrul, dezertor (1932)
 Golanii

Romane sociale
 Ion (1920)
 Crăişorul (1929)
 Răscoala (1932)
 Gorila (1938)

Romane psihologice
 Pădurea spânzuraţilor (1922)
 Adam şi Eva (1925)
 Ciuleandra (1927)
 Jar (1934)

Romane poliţiste
 Amândoi (1940)

Teatru
 Cadrilul (1919)
 Plicul (1923)
 Apostolii (1926)

Note de călătorie
 Métropoles, 1931, editee par Paralela 45 et Editions Autres Temps, traduction et preface de Jean-
Louis Courriol, 2001. Versiunea în limba română a rămas inedită.

Jurnal intim
 Liviu Rebreanu, Jurnal I, text ales şi stabilit de Puia Florica Rebreanu, note şi comentarii de
Nicolae Gheran, Bucureşti, Minerva, 1984
 Liviu Rebreanu, Jurnal II, text ales şi stabilit de Puia Florica Rebreanu, note şi comentarii de
Nicolae Gheran, Bucureşti, Minerva, 1984