1.

Catedralei Maicii Domnului Bucuria tuturor celor necajiti (Holy Virgin Cathedral “Joy
of All Who Sorrow”) - sfintele moaste ale sfantului sunt in cripta (adresa 6210 Geary
Boulevard San Francisco, CA 94121 in Richmont District, între străzile 26 şi 27). Daca este
inchisa, cautati un orarul in partea stanga sa vedeti cand deschide.
Considerată a fi cea mai mare catedrală din Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei,
Catedrala Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiţi” din San Francisco adăposteşte
racla cu moaştele Sfântului Ioan Maximovici.

La scurt timp, prima biserică a devenit neîncăpătoare. Astfel a început construcţia unei noi
catedrale, mai încăpătoare. Însă, odată cu retragerea Arhiepiscopului Tihon (din cauza
problemelor de sănătate), construirea unei noi catedrale s-a oprit şi o „paralizie” a afectat
comunitatea rusească din San Francisco.
La cererea stăruitoare a mii de ruşi din San Francisco ‒ care îl cunoscuseră în Shanghai ‒, în
1962 Sinodul l-a trimis acolo pe Arhiepiscopul Ioan Maximovici, ca pe singurul ierarh
capabil să readucă pacea în comunitatea dezbinată. Majoritatea credincioşilor l-au primit deci
cu bucurie; unii însă îl considerau ciudat, nu reuşeau să înţeleagă felul lui de viaţă, iar aceşti
oameni i-au făcut mari probleme.
Sub îndrumarea lui Vlădica, pacea a fost restabilită într-o oarecare măsură, „paralizia”
comunităţii a încetat, iar zidirea catedralei a fost încheiată în anul 1965. Însă chiar şi în rolul
de făcător de pace Vlădica a fost atacat, iar asupra sa au fost aruncate acuzaţii şi defăimări.
Catedrala a fost sfinţită în luna ianuarie a anului 1977.
Catedrala, astăzi
Catedrala, cu cele cinci turle aurite, închinată Icoanei făcătoare de minuni a Maicii
Domnului „Bucuria celor necăjiţi” domină partea de nord-vest a oraşului, putând fi văzută
din multe părţi ale orașului San Francisco, ca şi de călătorii care se apropie dinspre ocean sau
dinspre podul Golden Gate.
Sfântul Ioan Maximovici a trecut la Domnul la 2 iulie 1966, în timpul unui pelerinaj cu icoana
Maicii Domnului din Kursk la parohia rusească din oraşul Seattle, şi a fost înmormântat în
cripta Catedralei Ortodoxe din San Francisco.
Cripta a fost deschisă pe data de 12 octombrie 1993, în taină, la miezul nopţii; erau de faţă
doi arhiepiscopi, un grup de preoţi şi diaconi şi un singur mirean, care în toţi anii de la
adormirea episcopului a avut în grijă cripta în care acesta era înmormântat.
Sicriul era aşezat într-un sarcofag mare din ciment. După ce au ridicat mai întâi capacul, cu
mare greutate, au descoperit că mantia episcopală a Sfântului Ioan arăta ca nouă, de parcă ar fi
fost aşezată acolo cu o zi înainte. De cum a fost deschis sicriul, au văzut că trupul era acoperit
de un praf alb, apoi au curăţat osemintele care erau nestricate. La urmă au scos osemintele din
sicriu şi le-au aşezat într-o raclă din lemn.
În ianuarie 1994, trupul Sfântului Ioan Maximovici a fost spălat şi îmbrăcat în veşminte noi.
După aceasta, sfintele moaşte au fost aşezate în noua raclă, rămasă în paraclis până la
canonizare, vreme de 6 luni. După acest răstimp, racla a fost deschisă iarăşi şi s-a făcut o
pomenire, iar apoi a fost dusă sus şi aşezată în mijlocul catedralei unde a avut loc slujba
trecerii vlădicăi Ioan între sfinţi pe data de 2 iulie 1994.
După slujba de canonizare, racla a fost aşezată în partea dreaptă a catedralei, acolo unde se
află și astăzi.

Pe lângă racla cu moaştele Sfântului Ioan Maximovici, aşezată în spre închinare catedrală,
creştinii se roagă şi la moaştele Sfântului Ioan din Tobolsk (rudă cu Sfântul Ioan
Maximovici), ale Sfântului Gherman din Alaska, ale Sfântului Iov de la Poceav şi ale
multor altor sfinţi ruşi.
2. Catedrala Veche a Maicii Domnului (adresa: 864 Fulton Street San Francisco, CA 94117
(415) 346-4952) – mantia arhiereasca a sfantului

Prima comunitate rusească din California s-a aşezat la Fort Ross în 1812. Parohia originală
rusească, aparţinând ROCOR (Biserica Ortodoxă Rusă din afara graniţelor), a fost întemeiată
la anul 1927. Pentru început, comunitatea ortodoxă rusă din San Francisco a ridicat o biserică
pe un teren de pe strada Fulton Street. Pictura a fost executată de diaconul Fiodor Zadorojny,
care a slujit aici în anii 1950-1960.
La scurt timp, prima biserică a devenit neîncăpătoare. Astfel a început construcţia unei noi
catedrale, mai întâi sub îndrumarea Arhiepiscopului Tihon, iar din 1962 sub Arhiepiscopul
Ioan Maximovici (†2 iulie 1966).
În anul 1993, racla cu moaştele Sfântului Ioan Maximovici a fost aşezată în catedrala nouă, iar
mantia de arhiereu a fost pusă pentru închinare şi binecuvântare în catedrala veche din San
Francisco. Aici, preoţii slujitori citesc rugăciuni pentru membrii parohiei şi pentru pelerini,
acoperindu-i cu mantia sfântului. Numeroase vindecări au avut loc în urma binecuvântării cu
mantia sfântului.
În apropierea vechii catedrale din San Francisco se află casa parohială rusească unde a locuit
Sfântul Ioan Maximovici şi unde a înfiinţat orfelinatul „Sfântul Tifon”.
Astăzi, biserica este cunoscută drept Catedrala Veche din San Francisco.

După trecerea la Domnul, la 2 iulie 1966, Sfântul Ioan Maximovici a fost înmormântat în
cripta Catedralei Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiţi” – Catedrala nouă din San
Francisco.
Pe 12 octombrie 1993, când s-a deschis cripta în care era înmormântat Sfântul Ioan, după ce
s-a ridicat mai întâi capacul, cei prezenţi au descoperit că mantia episcopală a Sfântului Ioan
arăta ca nouă, de parcă ar fi fost aşezată acolo cu o zi înainte. După aceasta, au scos
osemintele din sicriu şi le-au aşezat într-o raclă din lemn.
Dacă racla cu moaştele Sfântului Ioan Maximovici a fost aşezată în catedrala nouă, s-a
hotărât ca mantia de arhiereu să fie dusă pentru închinare şi binecuvântare în catedrala veche
din San Francisco. Aici, preoţii slujitori citesc rugăciuni pentru membrii parohiei şi pentru
pelerini, acoperindu-i cu mantia sfântului. Numeroase vindecări au avut loc în urma
binecuvântării cu mantia sfântului.

3. Aşezământul „Sfântul Tihon” (Parish of St. Tikhon of Zadonsk Church) din San
Francisco (adresa 598 15th Avenue San Francisco, CA 94118-3531 United States). Pentru a
verifica cand este deschis pentru vizitare orarul https://sites.google.com/site/sfzadonsk/.

Orfelinatul „Sfântul Tihon” a fost înființat de Sfântul Ioan Maximovici încă de pe vremea
când se afla din Shanghai, apoi copiii l-au urmat în Filipine și, în cele din urmă, la San
Francisco.
La San Francisco, Aşezământul „Sfântul Tihon” a fost adăpostit în casa parohială rusească din
apropierea vechii catedrale.
Una dintre camerele aşezământului a fost transformată în paraclis, cu catapeteasmă adusă din
Rusia și cu vechi icoane. Între acestea se remarcă icoana Maicii Domnului „Alăptătoarea”,
icoană la care sfântul se ruga atunci când era în China, ca să-i trimită mâncare pentru orfanii
săi. De câte ori se ruga Maicii Domnului, aceasta nu întârzia să-i răspundă.
Următoarea cameră este cea „de protocol”, pe pereţii căreia sunt multe fotografii în care
Sfântul Ioan este imortalizat împreună cu oficialitățile vremii.
Cea mai impresionantă cameră din întreaga casă parohială este chilia Sfântului Ioan
Maximovici, cu biroul la care își rezolva zilnic corespondența. Foarte mică şi modestă, chilia
are numai un birou, un fotoliu şi câteva rafturi cu cărţi în mai multe limbi, printre care şi în
limba română. Pe unul dintre pereţii chiliei este așezată fotografia părinţilor Sfântului, Boris şi
Glafira, trecuți la Domnul în Venezuela, la sfârșitul anilor ’50. Sfântul îi îndemna pe
credincioşi să se roage pentru părinţii săi, promiţând că la rândul său se va ruga mai mult
pentru ei. Lângă scaunul Sfântului se află un tablou reprezentându-l pe Sfântul Ioan, în
picioare.
Sfântul Ioan Maximovici avea un program foarte strict: dormea foarte puțin în fotoliul său
pe durata nopții, se trezea foarte devreme pentru rugăciune; dimineața slujea Sfânta
Liturghie în paraclisul din orfelinat sau la catedrală; de la ora 15 se slujeau Ceasurile, apoi
avea activități în calitate de arhiereu; după-amiază târziu, lua o gustare ușoară împreună cu cei
care îl însoțeau, apoi urma slujba Vecerniei. După aceasta, de multe ori mergea la spitale,
pentru ajutorarea bolnavilor şi a celor nevoiaşi. Mânca foarte târziu, pe la 23.30 – 00.30 și
apoi se odihnea puțin. Începând cu anul intrării sale în monahism, Sfântul Ioan Maximovici a
renunțat să se odihnească în pat și, timp de 44 de ani, s-a nevoit într-un fotoliu.

San Francisco – Platina cu masina 3 ore si 43 min (231 mile) prin I-5 N. Acest traseu are taxe.

1. Mănăstirea „Sfântul Gherman” din Platina, California (10 Beegum Gorge Road,
Platina, CA 96076, United States) http://sainthermanmonastery.org/

Aşezată pe un deal înalt din apropierea cătunului Platina, din Ţinutul Shasta – California,
Mănăstirea Sfântului Gherman de Alaska a fost locul de nevoinţă al Cuviosului Serafim Rose.
Începuturile mănăstirii sunt legate întemeierea Frăţiei „Sfântul Gherman din Alaska” de către
tinerii Gleb Podmoşenski şi Eugene Rose în anul 1963, la San Francisco, cu binecuvântarea
Sfântului Ioan Maximovici, pe atunci arhiepiscopul rus al oraşului. Din anul 1965 frăţia a
început să editeze revista „The Orthodox Word” – una din primele publicaţii de acest gen din
America.
Cinci ani mai târziu, cei doi fraţi duhovniceşti au întemeiat o mănăstire lângă localitatea
Platina, în sălbăticia munţilor din nordul Californiei, iar în 1970, Gleb a devenit Stareţul
Gherman, iar Eugene – Ieromonahul Serafim. Cei doi au continuat la Platina lucrarea
misionară a Frăţiei prin publicarea lucrărilor Părintelui Serafim și a unor traduceri în engleză
din scrierile Părinţilor Bisericii.
La 2 septembrie 1982, la numai 48 de ani, Părintele Serafim a trecut la Domnul, iar obştea a
cunoscut o perioadă mai tulbure. La mijlocul anilor 1990, după o serie de schimbări de
direcţie duhovnicească, mănăstirea a intrat sub omoforul Bisericii Sârbe din America, sub
care îşi desfăşoară lucrarea misionară până în ziua de astăzi.
Biserica şi trapeza mănăstirii parcă se strecoară printre desişul copacilor. Interiorul bisericii
centrale este foarte simplu şi odihnitor. La subsol se află paraclisul de iarnă, care, datorită
dimensiunilor reduse, se încălzeşte foarte uşor în vremea iernii. În incinta mănăstirii se
păstrează mai păstrează vechea tipografie, precum și chilia şi mormântul Părintelui Serafim
Rose, loc de închinare pentru pelerini din toată lumea.
Obştea alcătuită din 14 nevoitori îl are ca stareţ pe Ieromonahul Damaschin (Christensen),
ucenic al Părintelui Serafim Rose. Comunitatea monahală se întreţine în mare parte din
traducerea şi publicarea de cărţi duhovniceşti ortodoxe. Călugării duc o viaţă aspră, fără
curent electric, fără telefon sau alt mijloc modern de comunicare la distanţă. Chiliile
vieţuitorilor se află la limita simplităţii, având un pat de lemn, o masă de scris şi citit, şi un
colţ cu icoane.
Încă de la început, visul Frăţiei era să întemeieze o mănăstire în Insula Spruce din Alaska,
acolo unde trăise Sfântul Gherman. În cele din urmă, aşezământul a fost ridicat, iar astăzi
acolo trăieşte o mică obşte de călugări. Schitul „Sfântul Mihail” este o dependinţă a Mănăstirii
din Platina.
În legătură duhovnicească cu Mănăstirea Sfântul Gherman se află şi două aşezăminte
monahale de maici: Schitul „Sfânta Xenia” de lângă Platina şi Schitul „Sfântul Nil Sorski” de
pe insula Nilus – Alaska.

2. Chilia Părintelui Serafim Rose din Platina

Deşi Părintele Serafim Rose a trecut la Domnul în anul 1982, chilia în care s-a nevoit cuviosul
se păstrează şi astăzi la Mănăstirea „Sfântul Gherman de Alaska”, din localitatea Platina,
California.
Mănăstirea din Platina a fost întemeiată în anul 1969 de către Părintele Serafim Rose, ca o
continuare a lucrării Frăţiei „Sfântul Gherman din Alaska”.
Înconjurată de pădure, chilia în care s-a nevoit Părintele Serafim Rose între anii 1969-1982
este o cabană din lemn ce seamănă mai mult a magazie de depozitat unelte, decât a spaţiu de
locuit. Deşi Părintele Serafim a trecut la Domnul din anul 1982, chilia în care s-a nevoit
cuviosul arată şi astăzi ca atunci când trăia părintele.
Interiorul chiliei este la fel de simplu şi odihnitor precum exteriorul. Sunt aşezate doar câteva
lucruri de trebuinţă: un pat mic din scânduri, o masă şi un dulăpior cu sertare. Pe pereţi sunt
aşezate mai multe icoane.
Pelerinii care ajung la Platina îşi îndreaptă mereu paşii pe cărarea din pădure, ce duce către
chilia Părintelui Serafim, pentru a primi odihnă sufletească.

3. Schitul „Sfânta Xenia” din Wildwood, California (St. Xenia's Skete) (adresa 40770 CA-36,
Platina, CA 96076, United States)

La 20 de kilometri vest de Mănăstirea Sfântul Gherman din Platina, în apropierea localităţii

Wildwood, într-o zonă retrasă, se află Schitul „Sfânta Xenia” – mlădiţă duhovnicească a
aşezământului de la Platina.
n 1968, anticipând canonizarea Fericitei Xenia din Sankt Petersburg, părinţii Serafim Rose şi
Gherman Podmoşenski au publicat slujba ei în versiunea originală slavonă. Totodată au
început să consemneze minunile ce se făceau prin mijlocirea ei. În 1971, pe când tipăreau cele
mai recente minuni ale Fericitei Xenia în The Orthodox Word, Părintele Serafim se întreba ce
ar putea face Frăţia Sfântului Gherman pentru a le inspira pe femeile americane căutătoare de
Dumnezeu să ducă o viaţă de nevoinţă în Biserica Ortodoxă.
Surorile Sfintei Xenia
În anul 1975, când asemenea femei au început să vină la schitul de la Platina, s-au rugat cu
osârdie Fericitei Xenia ca să le ajute. După hirotonia Părintelui Serafim, Mary şi Solomonia
au continuat să stea în arhondaricul aflat mai jos de mănăstire. La Platina îşi aflaseră un loc
mult mai apropiat originii lor americane şi cu accent mai mare pus pe misiunea adresată
americanilor convertiţi. Erau foarte mulţumite să rămână pe loc şi să-i ajute pe părinţi în
munca editorială, transcriind înregistrările de pe casete audio. Ascultarea lor principală era să
ajute la editarea Vieţilor Noilor Mucenici din Rusia, mai întâi în revista The Orthodox Word,
iar apoi într-un volum de sine stătător. În tot acest timp, Barbara a rămas în pustie, venind la
mănăstire periodic.
Cu toate acestea, părinţii erau conştienţi că situaţia femeilor, chiar dacă pentru moment erau
binevenite şi folositoare, nu putea să dureze la infinit, mai ales odată cu venirea mai multor
fraţi la mănăstire. Femeile aveau nevoie de un loc al lor, ceva mai departe de mănăstire, unde
puteau vieţui şi lucra împreună pentru Dumnezeu. Poate că, la fel ca Schitul
„Sfântul Gherman”, şi această obşte de nevoitoare laice avea să devină cândva un schit de
călugăriţe.
Ridicarea schitului
În ianuarie 1978, părinţii au început să se intereseze de un teren unde să se stabilească
femeile. Cu ajutorul unui agent imobiliar, au găsit un loc în zona Wildwood, ceva mai departe
de sat. Părinţii s-au dus acolo pe 11 februarie şi au văzut că era exact ceea ce-şi doreau.
Aflându-se la o altitudine mai mare decât Platina, locul acesta retras avea cedri şi brazi înalţi,
în loc de pini şi stejari. Apa se putea lua de la un izvor şi de la un pârâu din apropiere.
Terenul a fost cumpărat. Surorile s-au mutat acolo chiar din acea vară, trăind sub cerul liber şi
gătind la un foc de tabără, până ce au construit o casă-paraclis în care să locuiască. Un luminiş
înconjurat de brazi servea drept altar în aer liber, unde părinţii săvârşeau ocazional
dumnezeiasca Liturghie. Cu timpul, s-a pus şi fundaţia pentru biserică.
Surorile petreceau la Wildwood o viaţă semi-monahală, cu o rânduială a slujbelor abia puţin
scurtată, îşi tăiau singure lemnele pentru foc şi aveau o grădină, găini şi capre. Curând li s-
a alăturat şi Nina, o femeie tânără care venea tot din Gospel Outreach şi care se convertise la
Ortodoxie urmând pilda lui Mary şi Solomonia.
Primele monahii
În 1979, când Părintele Gherman s-a dus la Muntele Athos, unul dintre scopurile sale era
acela de a vorbi cu Părintele Nicodim despre surori şi de a-i cere sfatul pentru monahismul
feminin din America. Auzind relatarea Părintelui Gherman, Părintele Nicodim l-a încurajat să
pună temelie vieţii călugăreşti la noul schit. El a spus că schitul maicilor ar fi bine să rămână
sub forma unei simple colibe athonite.
În august 1980, a doua zi după praznicului Adormirii Maicii Domnului, a avut loc tunderea în
monahism a Barbarei McCarthy. Tunzând-o ca maică (stavroforă), Părintele Gherman i-a dat
numele de Brighita, după numele primei călugăriţe sanctificate din pământul strămoşilor ei
irlandezi. În cadrul aceleiaşi slujbe, Nina a fost tunsă şi ea ca rasoforă. Părintele Serafim a
devenit duhovnicul noilor călugăriţe de la Schitul „Sfânta Xenia”.
Sub conducerea Maicii Brighita şi având un ţel călugăresc bine stabilit, schitul
a înflorit. Maicile au terminat de construit o biserică de lemn, după tradiţia Thebaidei
Nordului din Rusia, unde se ţineau slujbele zilnice, iar Părintele Serafim şi Părintele Gherman
veneau să slujească Liturghia.
Misiunea obştii
Atât în timpul vieţii Părintelui Serafim, cât şi după aceea, Schitul „Sfânta Xenia” a publicat
scrieri ascetice, între care şi o serie de cărţi intitulată Materikon modem: vieţi de femei
pustnice, nebune pentru Hristos, călugăriţe îmbunătăţite şi întemeietoare de mănăstiri.
În deceniile ce au urmat adormirii Părintelui Serafim, multe dintre călugăriţele intrate în
monahism la Schitul „Sfânta Xenia” au întemeiat ele însele obşti monahale în alte părţi ale
ţării: Alaska, Missouri, Indiana şi Arizona. Tinerele femei americane continuă să intre în
aceste mănăstiri, primesc o formare monahală şi tunderea în călugărie şi se alătură surorilor de
la „Sfânta Xenia” în dăruirea întregii lor vieţi lui Dumnezeu.

Platina - Arizona cu masina 15 ore si 24 min (1012 mile) prin I-5 S și I-10 E

1. Mănăstirea „Sfântul Antonie” (Saint Anthony's Greek Orthodox Monastery) – Arizona

(adresa 4784 N St Joseph's Way, Florence, AZ 85132, United States)
Are ca stareț pe Părintele Efrem Filotheitul, ucenic al lui Gheron Iosif Isihastul, al cărui
Cinstit Cap se află în această mănăstire

În vara anului 1995, șase călugări au ajuns în sudul deşertului Arizona pentru a întemeia
Mănăstirea Sfântul Antonie, aducând cu ei tradiţia sacră, milenară a Sfântului Munte Athos.
Din primele veacuri ale creştinismului, această peninsulă abruptă și stâncoasă din nordul
Greciei s-a dovedit a fi un refugiu pentru monahii din Egipt, Capadocia și Constantinopol.
Astfel, Athosul s-a bucurat de o legătură directă cu cele mai mari aşezăminte monahale ale
creștinismului timpuriu, păstrând întreagă înțelepciunea sfinților părinți și tradiția sfântă a
Bisericii primare. Astăzi, Sfântul Munte este alcătuit din 20 de mănăstiri independente,
dar și numeroase schituri și chilii, în care vieţuiesc monahi creștini ortodocși din
întreaga lume.
Părintele Efrem, ucenic al lui Gheron Iosif Isihastul, care a refăcut și repopulat patru
mănăstiri athonite și a întemeiat mai multe comunităţi de maici şi călugări în Grecia și
America de Nord, a mutat șase călugări athoniți în deșertul Sonoran pentru a începe o nouă
mănăstire. La sosirea lor, părinții au început lucrările de construcție necesare: în primul rând
construirea bisericii principale, a unor chilii pentru călugări, a trapezei şi a arhondaricului. O
grădină de legume, o mică vie, livezi de citrice, precum și o livadă de măslini au fost puse la
punct. Un sistem elaborat de grădini, alei, foişoare şi cu fântâni arteziene fac cu adevărat din
aşezământ o oază în deșert.
Mănăstirea este închinată Sfântului Antonie cel Mare, părintele monahismului, renumitul
pustnic din secolul al treilea. Există paraclise închinate Sfinților Serafim de Sarov, Dimitrie
din Tesalonic, Ioan Botezătorul, Mare Mucenic Gheorghe, Nicolae Făcătorul de Minuni,
și Pantelimon Tămăduitorul. Biserica principală este închinată Sfinților Antonie și Nectarie
din Eghina.
Mănăstirea urmează regula cenobitică de viață monahală (de obşte): o comunitate de monahi
şi fraţi începători care dețin toate lucrurile în comun, urmează un program zilnic de rugăciune
și fac ascultare de stareț, părintele lor spiritual. Programul zilnic al monahilor începe la miezul
nopții, cu rugăciunea personală și lectura duhovnicească, urmate de Miezonoptică, Utrenie,
Ceasuri și Sfânta Liturghie. După un mic dejun ușor și o perioadă de repaus, călugării încep
ziua de lucru, participând la rugăciune și ascultările lor până seara. Ascultările includ, printre
altele, construcții, grădinărit, prelucrarea lemnului, prepararea hranei, activități editoriale și
primirea vizitatorilor. Ziua se încheie cu Vecernia, urmată de cină și Pavecernița.