Sunteți pe pagina 1din 14

Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele

Comunicării, Bucureşti

Metode de cercetare
-Analiza de conţinut-

Stanciu Elena, anul II, Grupa 1


Definiţie:
„Analiza de conţinut este o tehnică ce vizează descrierea, cu optimă obiectivitate, precizie
şi generalitate, a ceea ce se spune despre un subiect dat, într-un loc dat, la un timp dat.”(Lasswell
et al.,1952, p. 34)Este o tehnică de cercetare nonreactivă, adică cei studiaţi nu îşi dau seama că
fac parte dintr-un proces de cercetare, şi care se bazează pe principii pozitiviste.

Această tehnică este mai ales practicată în sociologie-antropologie, studiind influenţa


mass-media, originile delicvenţei, publicitatea, iar în politologie comportamentele politice,
formarea opiniei publice, „liderul de opinie”(V. Miftode, p 352).

Datorită interesului major pentru evaluarea mesajelor mediatice, analiza de conţinut a


devenit oarecum specifică ştiinţei comunicării:

-identifică intenţii, tendinţe ale comunicării unui individ, grup sau instituţie;

-descrie răspunsurile atitudinale şi comportamentale faţă de comunicare;

-determină starea psihologică sau emoţională a persoanelor sau grupurilor;

-dezvăluie diferenţe internaţionale în conţinutul comunicării;

-detectează existenţa propagandei; (Berelson, 1952 apud M. Agabrian, 2006, p.26)

Criterii şi caracteristici ale analizei de conţinut:


Obiectivitatea: existenţa unor reguli clare şi adecvate „demersului ştiinţific” pentru a
asigura comparativitatea şi veridicitatea rezultatelor;

Sistematizarea: conţinutul informaţional trebuie ordonat în categorii stabilite, nimic nu


trebuie „lăsat pe afară”;

Cuantificarea: numărarea sau măsurarea elementelor semnificative, calcularea frecvenţei


unităţilor de analiză;

Tipurile analizei de conţinut:


A)În funcţie de tipul de cercetare:

1Analize de explorare, atunci când „universul social” vizat este unul încă neexplorat;

2Analize de verificare a unor ipoteze;

B) În funcţie de metodă sunt:

1Analiza cantitativă care urmăreşte numărarea categoriilor cheie şi măsurarea cantităţilor


distribuite pe variabile;

T. Rotariu(1968, p 133) arată că una dintre direcţiile pe care s-a mers în analiza
documentelor este analiza cantitativă, al cărei obiectiv fundamental îl constitue transformarea
informaţiei descriptiv-discursive a documentelor în unităţi numărabile sau, eventual, măsurabile,
dupa anumite însuşiri. (apud M. Agabrian, 2006, p 41)
2Analiza calitativă (analiza relaţională sau analiza semantică), „trece dincolo de
ordonarea crescătoare sau descrescătoare a conceptelor după frecvenţă şi alfabet, prin explorarea
relaţiilor dintre ele”.

C) În funcţie de conţinut:

1Analize interne

2Analize externe(prin raportarea conţinutului la context)

Cele doua analize sunt complementare şi se află în relaţii de interdependenţă.În lipsa


contextului social al unei comunicări-informaţii, analiza internă s-ar face „în vid” , nu ar putea
degaja concluzii relevante. De aceea este important ca fiecare document să conţină „date de
identificare” absolut necesare(V. Miftode).

D) În funcţie de gradul de profunzime al analizei:

1Analiza asupra conţinutului manifest(superficial) prin: clasificare informaţiilor incluse


în document, reordonarea acestora în categorii, numărarea sau măsurarea frecvenţei acestora,
corelarea categoriilor, compararea cu alte documente.

2Analiza asupra conţinutului latent(aflat în profunzime), interpretarea sensului datelor, a


„asociaţiilor de cuvinte” în funcţie de un context dat.

Tipul de material analizat :


1Informaţiile pre-existente: memorii, documente;

2Informaţii culese într-un scop precis: anchete;

3Material construit sau provocat de cercetarea însăşi: feed-back, reacţii(Vasile Miftode)

Modele de analiză:
1.Analiza deschisă, pentru care nu există categorii pre-stabilite, acestea urmând a fi
definite treptat, pe măsură ce apar tipuri specifice de informaţii, de „unităţi de semnificaţii”, în
funcţie de similitudinile dintre acestea;

2.Analiza închisă presupune existenţa unor categorii pre-stabilite în care vor fi clasificate
şi regrupate temele, subtemele şi semnificaţiile conţinutului; Sistemul de categorii trebuie
revizuit si verificat pâne se ajunge la un consens.

3.Analiza mixtă presupune utilizarea atât a unor categorii pre-stabilite, cât şi identificarea
altora pe parcursul analizei.

Etapele analizei de conţinut:


După Pinto şi Grawitz, avem:

-stabilirea obiectivului analizei;


-constituirea sistemului de date(texte, documente, informaţii);

-alegerea unităţilor de analiză(tema, cuvânt, idee, etc);

-cuantificarea rezultatelor(dacă este cazul) unde unităţile obţinute sunt transformate în


cantităţi matematic analizabile;

-verificarea analizei;(apud Miftode, p 355)

Dupa Mircea Agabrian(2006, p 39) avem:

1.Stabilirea temei cercetării şi a întrebării generale; formularea setului de întrebări şi a


obiectivelor. Întrebări: „cine?”, „ce?”, „care?”, „cum?”

2. Metodologia:

-Documentarea teoretică,

-Definirea universului cercetării;

-Eşantionarea;

-Luarea deciziilor cu privire la variabile; se stabileşte nivelul de măsurare şi regulile de


codare

3.Codarea:

-codare umană:se face verificarea procentului acordului intercodor sau intracodor pentru
fiecare variabilă;

-codarea pe computer cu ajutorul soft-urilor specializate;

4.Analiza datelor prin comparaţii:

-analiză statică;

-analiză calitativă

5.Redactarea raportului de cercetare:rezultatele şi semnificaţia lor statică.

Analiza de conţinut trebuie să aibă şi un titlu care să fie atât concis, cât şi informativ. El
trebuie să surprindă esenţa analizei, ce şi cum se va realiza. Ex. „problemele învăţământului
superior în cotidiene-o analiză de conţinut”

Răspunsul la întrebările cercetării orientează activităţile ei, motiv pentru care constituie
cel mai important element al său. Altfel spus, formularea întrebărilor este punctul real de plecare
în pregătirea etapelor analizei de conţinut.Întrebarea îi ajută pe analişti să descrie sau să rezume
conţinutul materialului scris, atitudinile şi percepţiile autorului textului sau efectele lui asupra
audienţei.

Exemplu: Joohoan Kim a făcut o analiză de conţinut care a pornit de la următoatea


întrebare generală: Cum sunt relatate cazurile de crimă în New Zork Times şi în New York
Newsday? Scopul studiului este înţelegerea pattern-urior folosite de cotidiene pentru a relata
problemele legate de moartea prin crimă. Pentru aceasta, analiza de conţinut a încercat să
răspundă unui set complex de întrebări.
Obiectivele sunt probleme de realizat formulate în mod precis, prin conversia întrebărilor
la care cercetătorul sau echipa unui proiect încearcă să răspundă. Obiectivele ne ajută să definim
scopul studiului şi, împreună cu întrebările cercetării, să asigure analizei o direcţie clară.

Un prim pas în stabilirea materialului pentru analiză îl reprezintă selectarea surselor de


comunicare . Din multitudinea surselor de informare, ceretătorul trebuie să aleagă acea clasă de
documente care este cea mai relevantă pentru tema de studiu. Odată luată decizia de a reţine
pentru analiză doar o anumită clasă de documente se trece la eşantionarea textelor. Prin
eşantionare se obţine o reducere considerabilă a volumului de muncă.

Colectarea şi analiza datelor sunt considerate frecvent nucleul activităţilor în cercetarea


socială. Deşi este folosită cel mai frecvent pentru analizarea materialului scris, analiza de
conţinut poate fi utilizată la studierea comunicării înregistrate, inclusiv programe de televiziune,
filme şi fotografii. Ea poate colecta şi analiza declaraţii parlamentare, legislaţia, alte documente
publice, studii de caz, rapoarte, ziare, cărţi, articole şi scrisori.

Metodele de reducere a datelor transformă şirurile de date într-o formă în care să poată fi
analizate. Aceasta poate implica transformarea datelor calitative prin unele forme de codare
numerică ori recodarea datelor numerice existente deja în diferite categorii.Codarea simplifică
utilizarea datelor calitative şi cantitative, pentru care există pachete software prin care le putem
utiliza la computer.(Agabrian, 2006)

După ordonarea pe categorii a materialelor semnificative urmează atribuirea de coduri


diferitelor categorii de informaţii, în funcţie de sensurile acestora. Categoriile îşi au existenţa în
textul însuşi supus analizei şi câteodată în „experienţa şi cunoştinţele” cercetătorului.

Unitatea de înregistrare este acea parte din comunicare ce urmează a fi caracterizată şi


introdusă într-una din categoriile schemei de analiză-variază în funcţie de obiectul cercetării,
nivelul de profunzime al analizei, de timpul şi de posibilităţile materiale de care dispunem.

Cuvântul sau simbolul constituie cele mai mici unităţi de înregistrare. Introducerea
calculatorului în practica analizei de conţinut favorizează utilizarea unor unităţi de înregistrare
foarte mici, cum sunt şi acestea.

Alegerea unităţii de înregistrare are consecinţe directe în analiza conţinutului.S-a stabilit


că unităţile mai reduse de înregistrare permit sesizarea cu mai multă fineţe a modificărilor
survenite în conţinutul comunicării. Allan Grey et al(1965) au studiat consecinţele alegerii unor
unităţi de înregistrare mai extinse sau mai restrânse în textele editoriale din „New York Times”
pe perioada celui de-al doilea război mondial. S-a constatat că unităţile de înregistrare mai
restrânse (cuvânt, propoziţie) dau o frecvenţă mai mare de apariţie a temei decât unităţile de
înregistrare mai extinse (paragraful, articolul în totalitatea lui). Orientarea pozitivă sau negativă
rămâne aceeaşi indiferent de mărimea unităţilor de înregistrare, însă intensitatea atitudinilor se
modifică. Cu cât unitatea de înregistrare este mai largă, cu atat timpul necesar este mai scurt.
( Septimiu Chelcea et al, editura „Destin”)

Clasificările unităţilor de înregistrare se face:

1.La nivel semantic: teme, sub-teme, concepte, etc

2.La nivel aparent lingvistic: cuvinte, grupuri de cuvinte, frază, paragraf, etc;
Exemple: Tema este utilizată ca modalitate de înregistrare în studiile privind motivaţiile,
mentalităţile, atitudinile, valorile, credinţele, opiniile, aspiraţiile, etc(Bardin, p105, apud V.
Miftode)

Unitatea de context reprezintă acel segment al comunicării care permite a se vedea dacă
unitatea de înregistrare are o orientare pozitivă, negativă sau neutră. Deşi greu cuantificabile,
unităţile de context ne ajută să caracterizăm mai corect unităţile de înregistrare. Cuvintele sau
simbolurile ca unităţi de înregistrare pot fi reperate în contexte diferite, fapt ce le determină
sensul denotativ sau conotativ. De aceea trebuie întotdeauna precizat contextul în analiza
conţinutului.(Septimiu Chelcea et al., Editura „Destin”)

Unitatea de numărare este o unitate de măsură care permite diferenţierea elementelor


incluse într-o categorie şi poate fi şi unitatea de timp, de spaţiu fotografic, frecvenţa, etc.Pentru a
utiliza unităţile de numărare în analiză, este necesar ca fiecărui element înregistrat să i se atribuie
o valoare numerică precisă. De aceea, unităţile de numărare nu sunt adecvate tuturor tipurilor de
analiză, spre exemplu, ele nu pot fi folosite în analiza de conţinut calitativă.(V. Miftode, )

Unitatea de numărare are funcţie de cuantificare. Ea poate fi aceeaşi cu unitatea de


înregistrare, dar se preferă unităţile de numărare cu caracteristici fizice evidente ca: lungimea,
durata, suprafaţa în timp. Determinarea cantitativă a conţinutului comunicării constituie o
caracteristică definitorie a analizei de conţinut.

Schema de categorii. Stabilirea sistemului de categorii decurge în mod logic din ipotezele
ce trebuie testate. Când nu sunt utilizate categorii standard, cercetătorul recurge la „Îcercare şi
eroare” , creând o schemă de categorii originale. Ori de câte ori avem la îndemână categorii
standard va trebui să le verificăm şi, în cazul adecvării lor la obiectivele cercetării, să le folosim,
chiar dacă originalitatea studiului are de suferit în aces tfel din punct de vedere
metodologic.Utilizarea schemei de categorii presupune însă două lucruri: categoriile să fie
exclusive, adică nicio unitate de înregistrare să nu fie introdusă în mai mult de o singură
categorie; categoriile să fie exhaustive, adică unităţile de înregistrare să poată fi introduse doar
intr-o singură categorie. (Septimiu Chelcea et al, editura „Destin”)

În stabilirea categoriilor trebuiesc evitate rigiditatea, superficialitatea, super-detalierea,


sub-detalierea. Nu există categorii standardizate, acceptate unanim de sociologi pentru astfel de
analize.”Teoretic, analiza nu are sfârşit, întrucât totdeauna este posibil de a schimba sistemul
categoriilor, de a continua interpretarea şi de a descoperi superinterpretări.” Vom opri
interpretarea atunci când se consideră că am ajuns la rezultate satisfăcătoare

Codificarea materialului reprezintă „simple operaţii tehnice” de sistematizări, clasificări,


enumerări, etc. Elementele reţinute drept unităţi de analiză pot fi variate: cuvântul, propoziţia,
fraza, paragraful, etc. Acelaşi text poate fi supus unor procedee diferite de analiză, cu sisteme
diferite de categorii. Natura şi valoarea analizei de conţinut depind de natura şi valoarea
categoriilor de analiză.((M. Agabrian, Polirom 2006)

Cu cât schema de categorii este mai clară, cu atât codificare este mai rapidă, mai fidelă şi
mai validă. Problema fidelităţii, asigurarea că unităţile de înregistrare cuprinse în categorii au
sens stabil, i-a preocupat pe analişti pentru că analiza conţinutului s-a născut ca o reacţie la
interpretarea subiectivă a textelor. Marshall S. Smith a studiat patru metode de stabilire a
fidelităţii unui sistem de categorii de conţinut:
-Fidelitatea codificatorilor: aplicarea corectă a regulilor de codificare şi de clasificare în
categorii pe baza listei cu sensul termenilor. Analiştii codifică şi clasifică acelaşi text pe baza
aceloraşi criterii iar comparând rezultatele, acestea vor corespunde, ceea ce exprimă fidelitatea.

-Consistenţa categoriilor se referă la măsura în care unităţile de înregistrare într-o


categorie au toate acelaşi sens. Cu ajutorul analizei variaţiei sau al metodei împărţirii în jumătate,
poate fi măsurată consistenţa internă a categoriei şi echivalenţa textuală a unităţilor semantice cu
elementele componente ale categoriei.

-Stabilitatea categoriilor relevă gradul de încredere acordat măsurării realizate cu ajutorul


categoriilor. Verificarea stabilităţii categoriilor poate fi făcută fie cu ajutorul „dicţionarelor de
cuvinte uzuale şi simboluri-cheie” fie prin procedeul clasificării a două texte diferite pe baza
aceleaşi scheme de categorii şi apoi calcularea coeficienţilor de corelaţie pentru perechile de
valori.

-Fidelitatea interpretării vizează măsura în care analiştii lucrând separat, cunosc scopul
cercetării şi utilizând aceleaşi procedee de analiză, ajung la aceeşi interpretare a rezultatelor.

Cercetarea validităţii în analiza de conţinut răspunde la întrebarea cercetătorului:


„măsoară instrumentul creat la ceea ce se presupune că măsoară?” Cu alte cuvinte, examinăm
dacă, şi în ce grad, caracteristicile textului sunt relevate pentru verificarea ipotezei în raport cu
care categoriile din schemă au funcţie de variabile explanatorii.(Chelcea et al, editura „Destin”)

Pentru a asigura validitatea analizei, trebuie respectate unele reguli de alegere şi pregătire
a materialului:

-regula exhaustivităţii: trebuie incluse toate datele colectate;

-regula reprezentativităţii: dacă materialul este prea vast, rezultatele vor fi generalizate la
întregul univers social vizat;

-regula omogenităţii: „întrevederile” introduse în analiză trebuie să fie de acelaşi tip,


privind aceeaşi temă şi realizate prin procedee asemănătoare;

-regula pertinenţei: textele şi documentele luate în atenţie trebuie să corespundă


obiectivului urmărit;

Valoarea unei analize de conţinut depinde de concordanţa dintre realitatea care este
studiată şi toate elementele ideal-conceptuale(ipoteze, variabile, etc). Analiza este înainte de
toate un răspuns care valoreaza atât cât întrebarea pusă, adică ipoteza, obiectivul urmărit.Ea
vizează verificarea unor ipoteze şi eleborarea unei imagini mai exacte asupra a ceea ce
cunoaştem superficial, intuitiv.

Criteriul fundamental de evaluare a validităţii unui model de analiză îl constituie coerenţa


internă a acestuia care asigură un loc în schema respectivă pentru toate elementele conţinutului
vizat(principiul exhaustivităţii). De regula, validitatea trebuie verificată înainte de începerea
analizei, dar se poate face şi în final, în cazul existenţei unei ipoteze ce trebuie verificată.(M.
Agabrian, Polirom 2006)

Avantaje:
-Urmăreşte direct comunicarea prin texte sau transcrieri (a interviurilor, de pildă) şi, în
consecinţă, evidenţiază trăsătura centrală a interacţiunii sociale;
-Permite atât operaţiuni calitative cât şi cantitative;

-Prin analiza textelor, oferă o valoroasă cunoaştere de profunzime din punct de vedere
istoric/cultural;

-Permite apropierea de text, care poate oscila între categorii specifice şi relaţii, şi, de
asemenea, analiza statică a formei codate a textului;

-Reprezintă un mijloc nonobstructiv de analiză a interacţiunilor;

-Oferă o cunoaştere profundă a modelelor complexe ale gândirii umane şi ale utilizării
limbajului;

În esenţă, rezultatele analizei de conţinut, îmbunătăţesc informaţia documentară absolut


indispensabilă „observatorului” faptelor sociale.

Dezavantaje:
-Este afectată de erori pronunţate, mai ales când analiza relaţională este utilizată pentru a
ajunge la un nivel ridicat de interpretare;

-De multe ori este lipsită de o bază teoretică sau încearcă în mod prea liber să conducă la
raţionamente inteligibile despre relaţiile şi consecinţele implicate într-o cercetare;

-În mod inerent este reductivă, în special când are de-a face cu texte complexe;

-Tinde prea des să se reducă pur şi simplu la numărarea unor cuvinte;

-Neglijează adeseori contextul în care s-a produs textul precum şi starea de lucruri de
după producerea lui;

-Poate fi automatizată sau computerizată cu relativă dificultate. (M Agabrian, 2006)

-Generează întotdeauna o anumită pierdere de informaţii;

-Nu va putea niciodată restitui totalitatea semnificaţiilor posibile incluse într-un


document dat;

-Accentul este pus de regulă pe conţinutul manifest, lăsându-se în afară aspectele mai
profunde şi mai complexe, în favoarea informaţiilor „imediate”;

-Nu există încă procedee general admise pentru stabilirea validităţii şi fidelităţii;

Procedeul analizei de conţinut este însă absolut necesar pentru înţelegerea realităţii
sociale, pentru identificarea unor noi dimensiuni a realităţii, evaluarea mai profundă a
modificărilor în existenţa comunităţii.

Analiza de conţinut nu poate determina valoarea de adevăr a aserţiunii sau calitatea


estetică a literaturii. Ea relevează conţinutul în text, dar nu poate interpreta semnificaţia
conţinutului respectiv.

„Analiza de conţinut poate fi considerată un supliment la, însă nu un substitut pentru


examinarea subiectivă a documentelor.”(Ole R. Holsti, 1968, p 602)
Aplicaţii: Mircea Agabrian ,Analiza de conţinut

Problemele învăţământului superior în cotidiene: o analiză de conţinut

Presa şi celelalte mijloace media reprezintă vehicule ce reuşesc să construiască imaginea


unei probleme sociale şi să o acrediteze ca atare în spaţiul public, devenind astfel o problemă de
interes social. În acest sens, analiza de conţinut este o metodă utilă care descoperă şi descrie
interesul asupra căruia se concentrează atenţia individuală, de grup, instituţională sau socială.

Datorită noilor descoperiri tehnologice, cu ajutorul pachetelor software specializate a


devenit mai uşor să studiem producerea termenilor specifici într-un număr mare de texte. Aşadar,
pentru cercetătorii care doresc să examineze textele mai mult decât prin simpla numărare a
frecvenţelor cuvintelor, analiza de conţinut a devenit acum un proces laborios de realizare a unor
scheme de codare credibile şi de aplicare a raţionamentelor umane.

Scopul şi întrebările studiului

Scopul studiului este de a identifica problemele învăţământului superior pe care două cotidiene
neţionale-Adevărul şi Curentul-le abordează prioritar în paginile lor. Analiza de conţinut
urmăreşte astfel să stabilească problemele învăţământului universitar românesc ce devin publice
şi care, probabil constituie un set de teme asupra cărora putem să reflectăm, să luăm decizii şi să
întreprindem acţiuni.

Analiza de conţinut încearcă să răspundă la următoarele întrebări:

• Care sunt problemele învăţământului superior pe care ziarele aleg să le trateze?


• Care sunt caracteristicile articolelor în termenii dimensiunii lor şi a categoriilor de
subiecte pe care le abordează?
• Care sunt formele relatărilor prezentate opiniei publice?
• Ce atitudine manifestă ziarele faţă de subiectele abordate?
• Care sunt relaţiile dintre variabilele menţionate mai sus?

Alegerea eşantionului şi mărimea lui:

După ce am studiat gradul de interes al cotidienelor faţă de problema aflată în studiu, ne-
am oprit la doar două ce publică relativ constant articole despre învăţământul superior. Din
păcate, nu există un set de criterii acceptate pentru alegerea dimensiunii eşantionului. Oricum,
sunt tehnici suficient de bune pentru determinarea corespunzătoare a mărimii acestuia. De pildă,
G.H. Stempel (1952) a găsit că pentru studierea unei populaţii formate din apariţiile unui ziar de-
a lungul unui an este suficient să identificăm articolele din două săptămâni, selectate în mod
sistematic. Raportându-ne într-un fel la această procedură, am ales anul 2001 şi am constatat că
două cotidiene- Adevărul şi Curentul- publică constant articole semnificative referitoare la
învăţământul superior. Ne-am oprit la luna ianuarie unde am ales un eşantion de 33 de articole
dintre care 21 publicate în Adevărul şi 12 în Curentul. Dimensiunea redusă a eşantionului
produce limite inerente analizei, dar abordarea unei cercetări pe baza unui eşantion de
dimensiuni mari, este dificilă şi necesită timp îndelungat.

Metoda
Articolul reprezintă unitatea de analiză a studiului.Pentru analiza de conţinut a articolelor
din eşantion, am identificat 15 variabile: dimensiunea articolelor(numărul total de cuvinte,
numărul cuvintelor unice şi rata celor două cantităţi), forma prezentării, atitudinea exprimată şi
opt teme ce sunt abordate prioritar de cotidiene, definite fiind de frecvenţa termenilor cheie.

Unele variabile pot fi măsurate obiectiv, cum ar fi dimensiunea articolelor şi frecvenţa


termenilor cheie. Alte variabile reclamă o codare bazată pe ceea ce K.A. Neuendorf(2002, p 10)
numeşte „obiectivitate intersubiectivă”, cum sunt atitudinea exprimată(pozitivă, neutră, negativă)
şi forma de prezentare a informaţiilor opiniei publice(dramatizat sau narativ, relatare obiectivă,
analiză critică).

Analiza

Este clar că problemele care se întrepătrund în sistemul de învăţământ superior au faţete


multiple şi sunt abordate din puncte de vedere diferite. De aceea poate fi dificil să decidem
aprioric asupra temelor fundamntale relatate de cotidiene. Pentru a depăşi acest obstacol, primul
pas a fost alegerea termenilor-cheie care generează temele(variabilele), adică termenii ce se
asociază şi crează un înţeles, o reprezentare coerentă a unei probleme sau a unei poziţii faţă de
ea. Termenii cheie sunt folosiţi frecvent şi constant pentru a indica semnificaţii pline de înţeles.

Pentru a identifica, măsura şi compara termenii cheie care generează temele conceptuale
ce reprezintă variabilele care urmează să fie studiate, am folosit un program specializat
(CATPAC, ConcApp, VBPro, Text Smart, Concordance 2.0, etc). Desigur că procedura
computerizată de alegere a termenilor–cheie se bazează mai mult pe valoarea informaţiei
matematice decât pe înţelesul lor subiectiv. Ea presupune că un cuvânt este indicatorul unei teme
într-un text în măsura în care acesta are o frecvenţă relativă ridicată.

Programul de computer automatizează această logică şi construieşte un dicţionar care


cuprinde opt variabile master, fiecare cu un număr de termeni-cheie.Aceste variabile sunt: actori
sociali, organizaţii şi instituţii, viaţa academică, proces de învăţământ, acreditare, cercetare,
finanţare şi management.

Pe baza dicţionarului construit, programul a generat frecvenţa termenilor-cheie pentru


fiecare unitate de analiză, iar în final prezintă totalul termenilor din propoziţii şi cazuri, precum
şi procentul lor, aşa cum putem observa în exemplul de mai jos. Procedura presupune ataşarea de
etichete în textele cu numele categoriei sub care se colectează frecvenţa termenilor-cheie.
Rezultatele au fost introduse apoi în programul SPSS.

Etichete, Termeni Căutaţi şi Frecvenţa:

Organizaţii şi instituţii:

Parlament*:2

Guvern*:3

MEC:30

CNEAA:23

CNFIS:3

CNR:7
Institut*:48

Minister*:7

Universit*:111

Facultat*:23

....

Total found, capitals significant..:1280

Total sentences..............................:451

Number containing search terms..:364

Percent containing search terms:80.71

Total cases...................................:33

Number containing search terms :33

Percent containing search terms: 100.00

Rezultate

Pentru analiza corelaţiei, variabila nominală „atitudinea” a fost recodată într-o variabilă ordinală
(1-negativa, 2-neutră, 3-pozitivă), iar variabila „forma prezentării” într-o variabilă dihotomocă(1-
analiză critică, 0-toate celelalte). Cotidienele au servit ca variabile independente, iar categoriile
cluster au constituit variabile dependente. De asemenea, am făcuta analiza corelaţiei folosind
dimensiunea articolelor ca variabilă independentă şi variabilele „forma prezentării” şi
„atitudinea” ca variabile dependente. Pentru analiza variabilelor nominale am utilizat tabele
încrucişate. În sfârşit, am încercat o analiză de regresie folosind ca predictori variabilele
„dimensiunea articolelor” şi „analiza critică” pentru a explica variabila dependentă „atitudinea”,
dar semnificaţia indicatorilor statici a arătat că modelul a eşuat.

Dimensiunea articolelor

În general, există deferenţe între articole privind dimensiunea lor, lucru ce era de aşteptat.
Constatăm că articolele publicate în „Curentul” au dimensiune mai mare, lucru ce poate sugera
că abordează problemele mai consistent. Intuiţia poate fi validată prin analiza de conţinut
calitativă.

Pe lângă numărarea tuturor cuvintelor din fiecare unitate de analiză a eşantionului, softul
folosit numără şi cuvintele unice şi calcutează raportul dintre cele două cantităţi. În cazul
studiului nostru, rezultatul a fost următorul:

The file contains:

3156 Types

11564 Tokens

Type/Token ratio=2729
Occurence rates of tokens

208 occured 8 or more times

42 occured 7 times

53 occured 6 times

68 occured 5 times

132 occured 4 times

206 occured 3 times

520 occured 2 times

1921 occured 1 time

Există 3.156 de cuvinte tipice(unice) şi 11.560 de cuvinte care se repetă până la mai mult
de 8 ori. Raportul dintre cele două cantităţi este de 0,2729. Analiza corelaţiei dintre variabila
„dimensiunea articolelor” şi oricare dintre variabilele master ne arată că toţi coeficienţii calculaţi
folosind numărul cuvintelor unice (mai puţin numeroase) sunt mai mici decât atunci când îi
calculăm folosind numărul total de cuvinte în fiecare caz. Prin urmare, ipoteza formulată de H.P.
Luhn se verifică, adică se justifică măsurarea prin folosirea frecvenţei pentru a afla „un aspect al
subiectului”.

Am găsit că variabila „dimensiunea articolelor” este corelată semnificativ cu variabila


„analiza critică” şi corelată negativ cu variabila „atitudinea”. Dimensiunea articolelor nu are nici
o relaţie semnificativă cu variabila „forma de prezentare”.

Teme:

Aici se răspunde la întrebarea cercetării: care sunt problemele învăţământului superior pe


care ziarele aleg să le trateze? Observăm că interesul articolelor se concentrează aspra actorilor
sociali şi implicit, asupra organizaţiilor şi instituţiilor sistemului de învăţământ, cele două
variabile cumulând 43,7%. Variabila „proces de învăţământ” deţine şi ea o pondere
semnificativă, cu 23,3%. Cele opt variabile master sunt similare în câteva aspecte: măsoară
entităţi asemănătoare, unităţile de măsură sunt identice, la fel şi scalele de măsură.

Expresia atitudinii:

Prin recodarea variabilei nominale „atitudinea”, am construit o variabilă ordinală ce


exprimă orientarea atitudinală a emitentului, tendinţa latentă a mesajului, care poate fi negativă,
pozitivă sau neutră. Se aplică o formulă care ia în calcul frecvenţa de apariţie a unei aprecieri,
urmărind să depisteze orientarea(atitudinea) emitentului.

Aplicând formula, ajungem la un coeficient atitudinal negativ, AT=-0,212. Acest lucru


arată orientarea defavorabilă a sursei faţă de temele din articole.Evident, aici se manifestă
influenţa limitelor impuse de eşantionul redus, pentru că formula are nevoie de cazuri numeroase
pentru a produce un rezultat cu acurateţe.
Concluzii:

Studiul a încercat să identifice un set de teme ce pot fi considerate, în limitele impuse de


eşantionul cercetat, un pattern al articolelor din cotidiene care abordează problemele sistemului
de învăţământ superior din România.

În urma analizei statice a datelor s-au detaşat trei teme majore: actorii sociali ai
sistemului, organizaţiile şi instituţiile acestuia si procesul de învăţământ care cumulează
împreună 67% din termenii-cheie folosiţi în articolele din cele două cotidiene în legătură cu
problema vizată.Procentele rămase se distribuie între :acredtare 9,4%, finanţare 8,7%, viaţa
academică 8,4&, management 4,1%, cercetare 2,4%. Putem observa preocuparea redusă faţă de
managementul specific domeniului, precum şi faţă de cercetarea ştiinţifică.

Termenii-cheie cu cea mai mare frecvenţă în cele 33 de articole ale eşantionului sunt:
unuversitate 111, student 84, învăţământ 74, examene 66, profesor 60, acreditare 52, specializare
48. În schimb, sunt utilizaţi mai rar termeni care se pot utiliza pentru a trata şi temele mai puţin
utilizate.

Tendinţa atitudinală a enunţurilor exprimată în tratarea diverselor probleme ale


învăţământului superior este defavorabilă, iar articolele prezintă informaţia care ajunge la opinia
publică în cea mai mare parte sub formă critică.
Bibliografie:

John Fiske, Introducere în ştiinţele comunicării, Polirom 2003

Mircea Agabrian ,Analiza de conţinut ,Polirom 2006

Septimiu Chelcea, Metodologia cercetării sociologice-Metode calitative şi cantitative, Editura


economică 2001

Septimiu Chelcea, Ioan Mărginean, Ion Cauc, Cercetarea Sociologică-metode şi tehnici, Editura
„DESTIN”

Stefan Titscher, Michael Meyer, Ruth Wodak and Eva Vetter, translated by Bryan Jenner,
Methods of text and discourse analysis, SAGE Publications, London, 2002

Vasile Miftode, Metodologia Sociologică, Editura Porto-Franco, Galaţi 1995