Sunteți pe pagina 1din 1

De atata seceta

Autor: Aurora Luchian


Geme câmpul însetat,
Demult nu a mai plouat.
S-a crăpat, iarba-i uscată,
Balta din preajmă-i secată.

Obrajii-i zvâcnesc de-ncinşi.


Spinii, mărăcini învinşi
De arşiţă şi dogoare,
S-au sfărmat şi zac în soare.

Măceşul şi-a copt forţat


Fructele... şi s-a-ntristat.
Cosaşul abia respiră,
Nu mai cântă. Ce mă miră?

Moleşit şi prăfuit,
C-un copil micuţ, slăbit,
Stau sub ştiriţa-năsprită,
Gălbejită, scorogită.

Din lanul îngenuncheat


Se-nalţă un şuierat
Trist, prelung, de ciocârlie,
Plânge veşteda câmpie.

Un păianjen se sforţă
Şi o pânză înşiră,
Cu speranţa-n ziua nouă,
Să strângă un bob de rouă.

- Mi-e sete! scânci un pui,


Cătând ochii mamei lui.
Mamei, lacrima îi scapă
Şi copilul îşi adapă.