Sunteți pe pagina 1din 12

storia Republicii Moldova

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


Jump to navigationJump to search

Istoria Moldovei

Acest articol este parte a unei serii

Antichitatea

Războaiele daco-romane

Daci liberi

Moldova

Descălecatul Moldovei
Bătălii

Epoca fanariotă

Tratatul de la București

Basarabia

Basarabia sub ocupație rusă

Gubernia Basarabiei

Rusificarea

Colonizarea

Basarabia română

Republica Democratică Moldovenească

Unirea Basarabiei cu România

Basarabia în România Mare

Guvernământul Basarabiei

Basarabia sovietică

RASS Moldovenească

RSS Moldovenească

Moldova contemporană

Declarația de Independență
Republica Moldova

Identitate națională

Transnistria

Găgăuzia

Protestele de la Chișinău

Portal Moldova
v•d•m

Voievodatul Moldovei în comparaţie cu frontierele şi statele actuale (în roşu)

Principatul Moldovei în 1483


Ținuturile tradiționale și împărțirile succesive ale Moldovei (prima în 1775-1812, a doua în 1940

Prima republică democratică a Moldovei la 1917

Republica Moldova cuprinde o parte din teritoriile răsăritene ale vechiului Principat (voevodat) al
Moldovei, dar și mici părți din Podolia și Edisan, pe malul răsăritean al Nistrului. Totodată, istoria
Republicii Moldova ca teritoriu distinct de restul Moldovei, începe mai târziu, în 1812, când
prin Tratatul de la București ținutul dintre Prut și Nistru devine o gubernie a imperiului Rusiei, atunci
denumită gubernia Basarabiei(anterior, numele românesc «Basarabia» desemna numai regiunea
denumită de Turci «Bugeac»). Din 1812, au intrat în concurență, pentru locuitorii acestui teritoriu,
două concepții identitare potrivnice: «românismul» care promova unirea politică și culturală a tuturor
vorbitorilor graiurilor est-romanice indiferent de împărățiile ale căror supuși erau (Imperiul
Habsburgic, Imperiul Rus sau Imperiul Otoman), și «moldovenismul» susținut de autoritățile rusești,
care (fără să fie încă astfel denumit în acele vremi) promova deosebirea și despărțirea culturală și
politică a vorbitorilor graiurilor est-romanice supuși ai « Țarului tuturor Rusiilor », de ceilalți.[1] Istoria
Republicii Moldova ca stat independent începe cu 106 ani mai târziu, în 1918, când gubernia
Basarabiei se constituie ca Republică democrată moldovenească. Această istorie se prelungește ca
provincie a României (sub numele de Basarabia, 1918-1940 și 1941-1944) și ca republică unională
sovietică (RSSM, 1940-1941 și 1944-1991), în timp ce pe malul stîng al Nistrului, i se adaugă
istoria regiunii autonome moldovenești din cadrul Ucrainei sovietice(1924-1940). Populația
băștinașă, români, s-a menținut în proporție de 97 % în cele 46 % din vechiul voievodat, aparținând
astăzi României, în proporție de 62 % în cele 36 % din vechiul voievodat, aparținând
astăzi Republicii Moldova, și în proporție de 8 % în cele 18 % din vechiul voievodat, aparținând
astăzi Ucrainei.

Cuprins

 1Parte a Principatului Moldovei


 2Perioada țaristă
 3Prima independență (1918) și România Mare
 4Începuturile perioadei sovietice
 5Al Doilea Război Mondial
 6Creșterea autodeterminării
 7Secesiunea Găgăuziei și a Transnistriei
 8A doua independență (1991)
o 8.1Republica Moldova după independență
o 8.2Principalele evenimente (1991→prezent)
 9Vezi și
 10Referințe
 11Legături externe
 12Bibliografie

Parte a Principatului Moldovei[modificare | modificare sursă]


Articol principal: Istoria Moldovei.
Denumirea de Moldova provine etimologic de la râul Moldova de-a lungul căruia s-a format
cnezatul Baia, nume care înseamnă „scobitură”, „mină”: în vechea germană „Molde” (veniseră mulți
meșteri mineri nemți), în documentele maghiare: „Moldvàr”.
Voievozii români din Maramureș (voievodat situat in nordul Transilvaniei): Dragoș (« Inițiatorul »)
și Bogdan I (« Întemeietorul ») întemeiază aici un nou voievodat. Miron Costin spune în lucrarea "De
neamul moldovenilor" (1686) că "lăcuitorii țării noastre, Moldovei și Țării Muntenești și românii din
țările ungurești, că tot un neam sunt și odată discălicați", și că "descălicatul ...
de Traian împăratul Râmului" a fost făcut[2]. Pe vremea lui Bogdan I, voievodatul Moldovei nu
depășea ținutul râurilor Moldova, Suceava și Siret. Urmașii săi și-au întins stăpânirea spre sud, vest,
nord și est, unind cnezatele și micile voievodate deja existente, precum Onutul sau Bârladul, până
atunci vasale ale Galiției, și Ținutul Iașilor. În timpul lui Roman I teritoriul voievodatului atinge marea
Neagră, prin trecerea cetății genoveze Montecastro(Cetatea Albă) din vasalitatea Tătarilor în cea a
voievozilor Moldoveni.[3] Stăpânirea moldoveană nu atingea Dunărea, fiindcă din 1330 gurile fluviului
erau în stăpânirea voievozilor munteni, din familia Basarab, de unde provine și numele de
Basarabia, care desemna atunci și regiunea situată în vestul râului Trotuș și în sudul râului Putna
(bunăoară, de la vărsarea râului Șușița în Siret, la sud de pasul Oituz și de Bârlad).
Alexandru cel Bun a consolidat accesul Moldovei la gurile Dunării și Nistrului, luând Cetatea Albă în
deplină stăpânire de la Genovezi și extinzându-și domnia asupra cetăților Galați, Oblucița
(azi Izmail) și Chilia. Ulterior aceasta din urmă a fost cedată regelui Matei Corvin al Ungariei, dar
luată înapoi de Ștefan cel Mare, nepot al lui Alexandru cel Bun și văr al lui Vlad Țepeș din Muntenia.
Sub domnia lui Ștefan, Moldova a ajuns la întinderea și puterea ei maximă, stăpânind vadurile
Nistrului (îndeosebi Dubăsarii) și având în Marea Neagră, până în 1484, o flotă de corăbii mulțumită
căreia făcea comerț cu Constantinopolul devenit Istanbul și ținea legătura cu principatul Crimeean,
țara soției sale Maria de Mangop.[4]

Perioada țaristă[modificare | modificare sursă]


Articol principal: Gubernia Basarabia.
În 1792, prin Tratatul de la Iași, Imperiul Otoman a fost forțat să cedeze teritoriile deținute în
regiunea care acum se numește Transnistria către Imperiul Rus. În urma războiului ruso-turc din
1806-1812, Imperiul Rus biruitor revendică de la Turcii învinși Bugeacul, interesat fiind de gurile
Dunării. Bugeacul, teritoriu al Imperiului Otoman, apărea atunci pe hărțile europene sub numele
românesc de « Basarabia », iar restul ținutului dintre Prut și Nistru făcea parte din principatul
Moldovei, fără a avea o denumire anume (cum arată greșit multe hărți). Dibăcia negociatorului rus
Andrault de Langeron (Алекса́ндр Ланжеро́н, un francez slujnic al Țarului) și trădarea
negociatorului turc Moruzi (un fanariot) la Tratatul de la București (1812), duc la extinderea denumirii
de « Basarabia », la întreg ținutul dintre Prut și Nistru, teritoriu al Moldovei, care prin această viclenie
este cedat Rusiei în ciuda protestului voievodului moldovean Veniamin Costache și a Sfatului său.
Tratatul care sfâșie Moldova în două până în zilele noastre este semnat de mareșalul Kutuzov.
Moruzi însă a fost decapitat la Constantinopol când guvernnul otoman a aflat de trădarea sa, posibil
motivată fie de bani, fie de religia sa ortodoxă, care-l apropia mai degrabă de Țar decât de Sultan.[5]
După înfrângerea rușilor din Războiul Crimeii (1853-1856), Tratatul de la Paris stipula ca
județele Cahul, Bolgrad și Ismail să fie retrocedate Moldovei, care, împreună cu Țara Românească,
era pusă sub garanția colectivă a celor șapte puteri străine care au semnat tratatul, printre care și
Rusia. În 1859, Principatul Moldovei s-a unit cu cel al Munteniei alegând același domn pentru
ambele principate românești, în persoana lui Alexandru Ioan Cuza, și punând astfel cărămida de
temelie a statului modern România. Prin Tratatul de la Berlin din 1878, guvernul român a fost însă
nevoit să cedeze din nou județele Cahul, Bolgrad și Ismail către Imperiul Rus, în joc fiind din nou
același obiectiv: controlul gurilor Dunării.
În decursul stăpânirii rusești, care coincide cu perioada de modernizare europeană a secolului XIX,
gubernia Basarabiei, împărțită în 12 ocoluri (краи): Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Chișinău, Lăpușna,
Tighina (Бендерь), Cetatea-Albă (Aккерман), Frumoasa (Kагул), Palada (Болград), Oblucița
(измаил) și Chilia (Kилия), cunoaște un proces de urbanizare, tîrgurile moldovenești transformîndu-
se în orașe rusești mărite, legate prin calea ferată de portul Odesa prin care se exportau cerealele
produse în gubernie. În timpul stăpânirii rusești, populația guberniei a devenit mult mai pestriță din
punct de vedere lingvistic și religios, prin schimburi de populații (Turcii și Tătarii din Bugeac au
plecat în Dobrogea, de unde au venit, în locul lor, Bulgari și Găgăuzi) și prin afluxul unui mare număr
de Ruși, Ucraineni, Germani, Evrei și Armeni. În 1918 minoritățile reprezentau peste un sfert din
populația Basarabiei.
Din punct de vedere toponimic, Imperiul rus, ori de câte ori a avut de ales între un nume
moldovenesc și un nume provenind din altă limbă (cazurile Tighina/Bender sau Cetatea
Albă/Akkerman) l-a ales pe acesta din urmă; pe de altă parte, a rusificat nu numai numele orașelor
mari (Kișiniov, Orgheev...) dar și nume de târguri (Frumoasa/Cahul) și chiar de sate
(Ciubărciu/Ciobruci). Intelectualii moldoveni din Basarabia, de altfel rari fiindcă țărănimea băștinașă
era ținută în analfabetism, socoteau așadar că poporul moldovean era asuprit în propria sa patrie, și
propovăduiau eliberarea țării de sub stăpânirea rusească fie prin independență, fie prin unirea
cu România[6]. Alți intelectuali, în general provenind din minorități, propovăduiau eliberarea de sub
stăpânirea țaristă printr-o revoluție socială. Aceste două tendințe se vor manifesta cu prilejul primului
război mondial.

Stema Moldovei (varianta cu stea)

Steagul Moldovei în Evul Mediu

Steag de luptă al lui Ştefan cel Mare

Stema voievodului Moldovei în armorialul Wijnbergen

Stema voievodului Moldovei pe clopotul de la Suceava


Stema simplă a Moldovei, la mânăstirea Cetăţuia

Drapelul Republicii Democratice Moldoveneşti în sec.XX (1917)

Drapelul actual al Republicii Moldova

Prima independență (1918) și România Mare[modificare | modificare


sursă]
Articole principale: Republica Democratică Moldovenească, Sfatul Țării și Unirea Basarabiei cu
România.
După ce Revoluția rusă din februarie 1917 și Declarația Drepturilor Popoarelor din Rusia au
încurajat diverse naționalități din Imperiul Rus să-și revendice suveranitatea, gubernia Basarabia a
devenit o republică independentă la 2 decembrie 1917. La 6 ianuarie 1918 a fost
proclamată Republica Democratică Moldovenească, în hotarele guberniei Basarabiei, adică de
la Hotin la Marea Neagră și la Dunăre, dar fără malul stîng al Nistrului. La cererea noii administrații
moldovene („Sfatul Țării”), pe 13 decembrie, trupe române și franceze (armata generalului Berthelot)
au intrat în Basarabia, ca să apere teritoriul jefuit de bandele de dezertori ai armatei rusești în
destrămare, și atacat de trupele bolșevice. La 27 martie1918, Sfatul Țării a votat unirea cu România,
în timp ce bolșevicii se retrăgeau conform Tratatului de la Brest-Litovsk dintre Lenin și Germani.
Cele 12 ocoluri au fost atunci reorganizate în 9 județe ale provinciei
Basarabia: Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna (capitala Chișinău), Cahul, Tighina, Cetatea-
Albă și Chilia (capitala Ismail).

Începuturile perioadei sovietice[modificare | modificare sursă]


Articol principal: Republica Sovietică Socialistă Autonomă Moldovenească.
După formarea Uniunii sovietice în decembrie 1922, guvernul sovietic a creat Oblastul Moldovean
Autonom pe teritoriile situate la est de fluviul Nistru, în cadrul Republicii Sovietice Socialiste
Ucrainene (RSS Ucraineană). Capitala se afla la Balta, un oraș în Ucraina de astăzi. Șapte luni mai
târziu, oblastul a devenit Republica Sovietică Socialistă Autonomă Moldovenească (RSSA
Moldovenească), deși populația sa cuprindea doar 30% etnici români (astfel recunoscuți, atunci, de
puterea sovietică, și a căror limbă era scrisă în litere latine). Capitala a rămas la Balta până în 1929,
când a fost mutată la Tiraspol. Trecerea la scrierea chirilică și la definirea etniei ca "moldovenească,
diferită de cea română" a avut loc la data de 27 februarie 1938. În vechile voievodate, limba se mai
scrisese în trecut în litere chirilice, dar era un alfabet greco-slavon diferit de cel adoptat în 1938, care
este o adaptare a literelor rusești.[7]
Al Doilea Război Mondial[modificare | modificare sursă]
Articole principale: Operațiunea München și Operațiunea Iași-Chișinău.
Parte a României, Basarabia a fost ocupată de Uniunea Sovietică în 1940 (cu acordul Germaniei),
mulțumită protocolului secret al pactului Hitler-Stalin din 1939. La 2 august 1940, guvernul sovietic a
proclamat Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, având capitala la Chișinău, prin
contopirea a două treimi din Basarabia cu aproximativ jumătate din RSSA Moldovenească. Nordul
Bucovinei, Bugeacul și cealaltă jumătate din RSSA Moldovenească au revenit RSS Ucrainene. La
crearea RSS Moldovenești frontiera a fost trasată în jurul zonei în care populația română, de acum
încolo « moldovenească », reprezenta atunci peste 75% din localnici. Basarabia a fost astfel
divizată, noua republică fiind lipsită de peste 11.000 km2, de accesul la Dunăre și la Marea Neagră,
de 4 porturi (Reni, Ismail, Chilia și Cetatea Albă, Belgorod-Dnestrovsky în rusă), potențialul propriu
economic și integritatea sa istorică fiind astfel periclitate « din naștere ».
În iunie 1941, trupele germane și române au atacat Uniunea Sovietică și au ocupat RSS
Moldovenească și RSS Ucraineană. România a eliberat Basarabia și Bucovina de Nord, și a luat
sub administrare Podolia, teritoriu ucrainean dintre Nistru și Bug (Pivdennyy Buh în ucraineană),
atunci numit Transnistria, unde armata română s-a dedat la crime împotriva civililor evrei și uneori
ucraineni, oficial ca « răzbunare » pentru faptul că toți ar fi susținut unanim regimul sovietic. Această
situație a rămas în vigoare până în martie-august 1944, când trupele sovietice au reocupat
întîi Transnistria și Basarabia de nord (martie) apoi Basarabia de sud (august), iar diviziunile
administrative sovietice și denumirile rusești ale teritoriilor au reintrat în vigoare. Tratatul de la
Paris din 1946 a returnat oficial Basarabia, Bucovina de Nord și Transnistria către URSS.
În timpul celui de-Al doilea război mondial, Basarabia și Transnistria au suferit distrugeri și deportări
de populație, sovieticii deportând întâi (1940-1941) pe moldovenii băștinași care lucraseră pentru
statul român (funcționari, juriști, profesori...), pe popi și pe refugiații care fugiseră de stăpînirea
sovietică, românii și germanii deportând apoi (1941-1944) pe evrei și pe toți cetățenii bănuiți că ar
susține sistemul sovietic. Deportările spre Kazahstan și Siberia au fost reluate între 1945 și 1954[8].
După moartea lui Stalin (1953) și mai ales după cel de-al XX-lea congres an P.C.U.S., deportările și
teroarea au încetat, iar procesul de sovietizare s-a continuat îndeosebi prin repartizarea băștinașilor
moldoveni departe de Republică, și prin înlocuirea lor cu lucrători veniți din restul URSS, majoritatea
ruși și ucraineni. Cu condiția de a o denumi "moldovenească" și de a o scrie în litere chirilice,
bășеinașii au putut din nou să-și dezvolte, în anumite limite, cultura și limba, chiar dacă toponimele
au fost rusificate, iar limba de comunicare interetnică era desigur cea rusă.
Odată cu inaugurarea de către Mihail Gorbaciov a politicii de străvezime (гласность) și de
restructurare (перестройка), cultura și limba republicilor sovietice au putut să se afirme cu mult mai
mare libertate față de limba și cultura rusă. În acest climat mai destins, revendicările politice s-au
manifestat și în RSS Moldovenească în 1989.

Creșterea autodeterminării[modificare | modificare sursă]


În anul 1989 s-a format Frontul Popular Moldovenesc, o asociație de grupări politice și culturale care
a culminat în 1990 prin recunoașterea sa oficială și participarea la alegeri. Marile demonstrații ale
etnicilor vorbitori ai limbii Daco-Romană au determinat înlocuirea șefului Partidului Comunist
Moldovenesc și trecerea de la definiția limbii ca „moldovenească” (în litere chirilice) la desemnarea
limbii ca română (în litere latine) și ca limbă oficială și de comunicare interetnică. Opoziția față de
influența crescândă a etnicilor români a crescut și ea, mai ales în Transnistria, unde în 1988 a fost
creată Mișcarea Yedinstvo-Unitatea de către majoritatea slavă, și în sud, unde a apărut
mișcarea Gagauz Halkî (poporul găgăuz), format în noiembrie 1989, pentru a-i reprezenta pe
găgăuzi, o minoritate de limbă turcică.
Primele alegeri democratice pentru Sovietului Suprem al RSS Moldovenească au avut loc pe 25
februarie 1990. Frontul Popular a câștigat majoritatea voturilor. După alegeri, Mircea Snegur, un fost
comunist, a fost ales președinte al Sovietului Suprem; în Septembrie el a devenit președinte al
republicii. Guvernul reformist care a preluat puterea în mai 1990 a făcut multe schimbări care nu au
fost pe placul minorităților, incluzând și schimbarea numelui republicii în iunie, din Republica
Sovietică Socialistă Moldovenească în Republica Sovietică Socialistă Moldova și declararea
suveranității în aceiași lună.
Secesiunea Găgăuziei și a Transnistriei[modificare | modificare sursă]
Articole principale: Conflictul din Transnistria și Conflictul din Găgăuzia.
În august etnicii găgăuzii au proclamat o republică separatistă în sud, în jurul orașului Comrat
(„Republica Găgăuză”, Gagauz-Yeri în limba găgăuză). În septembrie populația de pe malul estic a
râului Nistru (în majoritate de etnie slavă), au proclamat Republica Moldovenească Nistreană (în
limbajul colocvial „Republica Nistreană”) în Transnistria, având capitala la Tiraspol. Deși Sovietul
Suprem a declarat imediat aceste proclamații nule, în ambele republici separatiste s-au desfășurat
alegeri. Stepan Topal a fost ales președinte al Republicii Găgăuze în decembrie 1991, iar Igor
Smirnov a fost ales președinte al Republicii Nistrene în aceeași lună.
Aproximativ 50 000 de voluntari moldoveni înarmați au trecut în Transnistria, unde violența a fost
restrânsă de intervenția Armatei a 14-a Rusă. Acest corp de armată își avea cartierul general
la Chișinău sub comanda Înaltului Comandament pentru Operațiuni Militare de Sud-Vest încă
din 1956. Negocierile de la Moscova între găgăuzi, slavii transnistreni, și guvernul RSS Moldova au
eșuat, iar guvernul a refuzat să mai participe la negocieri.
În mai 1991, oficialitățile au redenumit statul în Republica Moldova. De asemenea, Sovietul Suprem
a fost transformat în Parlamentul Moldovenesc.

A doua independență (1991)[modificare | modificare sursă]

Fostele unităţi administrative (judeţele) cu Regiunea Autonomă Găgăuzia (UTAG)

În timpul loviturii de stat de la Moscova din august 1991, comandanții Comandamentului de sud-vest
au încercat să impună starea de urgență în Moldova, dar au fost învinși de guvernul moldovenesc,
care și-a declarat sprijinul față de președintele rus Boris Elțîn. Pe 27 august 1991, după eșuarea
loviturii de stat, Moldova și-a declarat independența față de Uniunea Sovietică.
În octombrie, Moldova a început să-și organizeze forțele armate. Uniunea Sovietică se destrăma
rapid, iar Moldova nu se putea baza decât pe forțele sale, pentru a putea preveni escalarea
violențelor din „Republica Nistreană” și în restul țării. Alegerile din decembrie ale lui Stepan Topal și
ale lui Igor Smirnov ca președinți a republicilor separatiste și dizolvarea oficială a Uniunii Sovietice la
sfârșitul anului, a condus la creșterea tensiunilor din Moldova.
Flacăra violenței s-a reaprins din nou în Transnistria în 1992. Un acord de încetare a focului a fost
negociat de președinții Snegur și Elțîn în iulie. O linie de demarcație urma să fie menținută de o forță
de pace tripartită (compusă din forțe moldovenești, ruse și transnistrene), iar Moscova s-a angajat
să-și retragă Armata a 14-a dacă se stabilea o constituție pentru Transnistria. De asemenea,
Transnistria urma să aibă un statut special în cadrul Moldovei, prin care își rezerva dreptul la
secesiune în cazul unirii Moldovei cu România.
Republica Moldova după independență[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Republica Moldova după independență.
Unităţile administrative actuale (raioane)

Deși independentă de URSS din 1991, forțe rusești au rămas în teritoriul de la est de Nistru pentru a
apăra populația slavă, în principal formată din ucraineni, ruși și bulgari, care și-a declarat
republica Transnistria pe teritoriul RSS Autonomă Moldovenească.
Noi alegeri parlamentare au avut loc în Moldova pe 27 februarie 1994. Deși alegerile au fost
descrise de observatorii internaționali ca fiind libere și corecte, autoritățile din Transnistria au refuzat
să numere voturile și au făcut eforturi pentru a descuraja populația să participe la vot. Doar 7,500 de
locuitori au votat pe malul drept al Nistrului, în Moldova.
Noul Parlament, având ca majoritate reprezentanți ai Partidului Agrar din Moldova, nu s-a lovit de
același blocaj care a caracterizat vechiul Parlament cu majoritatea naționalist-dură a Frontului
Popular: legislația reformatoare a fost adoptată, și s-au produs schimbări. Președintele Snegur a
semnat Parteneriatul de Pace cu Tratatul Atlanticului de Nord (NATO/OTAN) în martie 1994, iar în
aprilie Parlamentul a aprobat participarea Moldovei ca membru a Comunității Statelor
Independente (CSI) la o uniune economică. Pe 28 iulie, Parlamentul a ratificat noua constituție, care
a intrat în vigoare 27 august 1994, și care prevedea o substanțială autonomie a Transnistriei și
Găgăuziei.
Rusia și Moldova au semnat un tratat în octombrie 1994 privind retragerii trupelor ruse din
Transnistria, dar guvernul rus s-a oprit înaintea ratificării tratatului. Deși armistițiul de încetare a
focului era încă în vigoare la începutul anului 1995 iar negocieri ulterioare urmau să includă
și Conferința de Securitate și Cooperare în Europa și Națiunile Unite, speranțele de liniștire a
disputelor și de retragere a armatelor rusești în viitorul foarte apropiat, se situau la nivel foarte
scăzut.
În martie și aprilie 1995, studenții și elevii moldoveni au inițiat o serie de greve și demonstrații în
Chișinău pentru a protesta împotriva politicii guvernamentale cu privire la cultură și educație.
Studenților li s-au alăturat reprezentanți ai intelectualității și mai târziu muncitori, pensionari care
protestau împotriva guvernului din motive economice. Problema emoțională pusă în discuție era cea
limbii naționale: ar trebui să fie moldovenească, așa cum era numită în constituția din 1994, sau
română așa cum se pronunțau majoritatea experților.
În discursul din 27 aprilie către Parlament, președintele Snegur a cerut Parlamentului să amendeze
Constituția și să schimbe numele limbii naționale în „română”. Decizia finală a guvernului a fost
amânată până în toamnă din cauza articolului din Constituție care stipula că înaintea unei modificări
a Constituției trebuie să treacă 6 luni. Demonstrațiile studențești au fost amânate până pe 6
septembrie.
Republica Moldova, după obținerea independenței, devine un stat suveran și independent. Odată cu
obținerea independenței din 1991 apar și o mulțime de probleme și conflicte soldate cu pierderi de
vieți omenești și vărsări de sânge.
Principalele evenimente (1991→prezent)[modificare | modificare sursă]
Această listă include principalele evenimente politice în Republica Moldova de-a lungul ultimilor 23
de ani[9]:

 Declararea independenței RM. Moldova și-a declarat independența pe data de 27 august 1991,
iar aceasta a permis stabilirea relațiilor diplomatice cu alte țări, precum și a legăturilor de
colaborare cu cele mai importante organisme internaționale.

 Adoptarea Declarației a țărilor-membre ale CSI de la Alma-Ata. În 1991, la 21 decembrie are loc
adoptarea Declarației țărilor-membre ale Comunității Statelor Independente din Alma-Ata, prin
care se proclamă încetarea definitivă a existenței URSS.

 Republica Moldova devine membru al OSCE. În 1992, la 30 ianuarie, Republica Moldova devine
membru al OSCE.

 Republica Moldova devine membru al ONU. Acest eveniment important are loc în 1992, la 2
martie, zi care coincide cu declanșarea conflictului armat de pe Nistru.

 Declarația șefilor de state din CSI din 20 martie 1992. La 20 martie 1992, la Kiev, are loc
adoptarea, de către șefii statelor membre ale CSI, a Declarației cu privire la situația în raioanele
din stînga Nistrului a Republicii Moldova.

 Moldova devine membru al BERD. Pe data de 5 mai 1992, Republica Moldova devine membru
al Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare.

 Semnarea Acordului cu privire la încetarea focului la Nistru. La 1 iulie 1992, are loc semnarea
Acordului cu privire la încetarea focului în zona conflictului de pe Nistru.

 Semnarea Tratatului cu privire la principiile reglementării pașnice în Transnistria. La data de 21


iulie 1992, Președintele Republicii Moldova, Mircea Snegur și Președintele Federației
Ruse, Boris Elțin semnează Tratatul cu privire la principiile reglementării pașnice în Transnistria.

 Moldova aderă la BM. La 28 iulie 1992, Republica Moldova aderă la structurile Băncii Mondiale.

 Moldova devine membru al FMI. La 12 august 1992, Republica Moldova devine membru al
Fondului Monetar Internațional.

 Obținerea statutului de invitat special al Consiliului Europei. În 1993, la data de 5 februarie,


Republica Moldova obține statutul de invitat special al Consiliului Europei.

 Semnarea actului de aderare la CSI. La 26 aprilie 1993, Republica Moldova semnează Actul de
intrare în componența Comunității Statelor Independente.

 Antrenarea RM în programul NATO „Parteneriat pentru pace”. În 1994, la 16 martie, are loc
antrenarea Republicii Moldova în Programul Blocului Nord-Atlantic (NATO) „Parteneriatul pentru
pace”.

 Ratificarea Acordului privind crearea CSI. La 8 aprilie 1994, Moldova ratifică Acordul privind
crearea Comunității Statelor Independente.

 RM este admisă în APCE. La 14 iulie 1995, Republica Moldova este admisă în Adunarea
Parlamentară a Consiliului Europei.

 Semnarea Memorandumului Primakov. La 8 mai 1997, la Odesa, are loc semnarea


Memorandumului privind normalizarea relațiilor dintre Moldova și Transnistria, cunoscut ca și
Memorandumul Primakov.
 Ratificarea Protocolului de la Paris privind forțele armate în Europa. În 1997, la 15 mai,
Republica Moldova ratifică Protocolul de la Paris privind forțele armate în Europa din 19
noiembrie 1990.

 Ratificarea Cartei Europene a Autonomiei Locale. La 16 iulie 1997, Republica Moldova ratifică
Carta Europeană de Autoadministrare Locală.

 Crearea GUAM. În 1997, pe 11 octombrie, are loc crearea Uniunii


statelor Georgia, Ucraina, Azerbaidjan, Republica Moldova (GUAM) temporar
și Uzbekistan (GUUAM).

 Intrarea în vigoare a Acordul cu privire la parteneriat și colaborare dintre RM și UE. La 1


iulie 1998, intră în vigoare Acordul cu privire la parteneriat și colaborare între Uniunea
Europeană și Republica Moldova.

 Ratificarea Cartei OCEMN. În 1999, la 22 aprilie, Parlamentul Republicii Moldova ratifică Carta
Organizației de Colaborare Economică a țărilor din bazinul Mării Negre.

 Decizia Summit-ului OSCE de la Istanbul. În 1999, la 22 noiembrie, Summit-ul OSCE de la


Istanbul obligă Rusia să evacueze, pînă la 1 ianuarie 2003, forțele sale militare
și armamentul din Transnistria.

 Moldova devine membru al OMC. La 8 mai 2001, Republica Moldova devine membru al
Organizației Mondiale a Comerțului.

 Moldova devine membru al PSESE. La 28 iunie 2001, Republica Moldova devine membru cu
drepturi depline al Pactului de Stabilitate în Europa de Sud-Est.

 Semnarea Planului de acțiuni RM-UE. În februarie 2005, Republica Moldova a semnat, prima
dintre statele CSI, la Bruxelles, Planul de Acțiuni UE-Moldova, recomandat pentru implementare
în cadrul celei de-a VII-a reuniuni a Consiliului de Cooperare Republica Moldova – Uniunea
Europeană.

 Lansarea Parteneriatului Estic. Parteneriatul Estic este lansat oficial pe 7 mai 2009, în cadrul
Summit-ului de la Praga și este adresat celor 16 vecini din sud și est ai UE. Ulterior, Moldova
devine lider în acest parteneriat, ceea ce-i permite să se apropie mult de UE.

 Lansarea negocierilor pe marginea Acordului de Asociere RM-UE. Negocierile pe marginea


Acordului de Asociere RM-UE sînt lansate pe data de 12 ianuarie 2010 și finalizate în toamna
anului 2013.

 Lansarea negocierilor pe marginea liberalizării regimului de vize. Negocierile pe marginea


liberalizării regimului de vize sînt lansate pe 15 iunie 2010 și finalizate în toamna anului 2013.

 Summit-ul de la Vilnius. În cadrul Summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius, Moldova


parafează Acordul de Asociere cu UE.

 Liberalizarea regimului de vize cu UE. Liberalizarea regimului de vize cu UE intră în vigoare la


data de 28 aprilie 2014.