Sunteți pe pagina 1din 3

Noile case de marcat electronice

Termen
Dotarea cu aparate de marcat cu jurnal electronic, se aplică în cazul contribuabililor mari
sau mijlocii începând cu 1 septembrie 2018, iar în cazul contribuabililor mici începând
cu 1 noiembrie 2018.

Cine?
Conform OUG nr.28/1999 actualizată toți operatorii economici care încasează, integral
sau parţial, cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit/ debit sau a
substitutelor de numerar contravaloarea bunurilor livrate cu amănuntul, precum şi
a prestărilor de servicii efectuate direct către populaţie sunt obligaţi să utilizeze
aparate de marcat electronice fiscale. De la această obligație sunt exceptate:
 comerţul ocazional cu produse agricole din producţie proprie efectuat de către
producătorii agricoli individuali, autorizaţi în condiţiile legii, în pieţe, târguri,
oboare sau în alte locuri publice autorizate;
 vânzarea de ziare şi reviste prin distribuitori specializaţi;
 transportul public de călători în interiorul unei localităţi pe bază de bilete sau
abonamente tipărite conform legii, precum şi cu metroul;
 activităţile pentru care încasările se realizează pe bază de bonuri cu valoare fixă
tipărite conform legii - bilete de acces la spectacole, muzee, expoziţii, târguri şi
oboare, grădini zoologice şi grădini botanice, biblioteci, locuri de parcare pentru
autovehicule, bilete de participare la jocuri de noroc şi altele similare;
 activităţile de asigurări şi ale caselor de pensii, precum şi activităţile de
intermedieri financiare, inclusiv activităţile auxiliare acestora. Nu sunt exceptate
activităţile de schimb valutar cu numerar şi substitute de numerar pentru persoane
fizice, altele decât operaţiunile efectuate de punctele de schimb valutar din incinta
instituţiilor de credit, aparţinând acestor instituţii;
 activităţile desfăşurate ca profesii libere sub toate formele de organizare care nu
implică crearea unei societăţi comerciale;
 vânzarea obiectelor de cult şi serviciile religioase prestate de instituţiile de cult;
 comerţul cu amănuntul prin comis-voiajori, precum şi prin corespondenţă, cu
excepţia livrărilor de bunuri la domiciliu efectuate de magazine şi unităţile de
alimentaţie publică, pe bază de comandă;
 serviciile de instalaţii, reparaţii şi întreţinere a bunurilor, efectuate la domiciliul
clientului;
 vânzarea pachetelor de servicii turistice sau de componente ale acestora de către
agenţiile de turism, definite potrivit legii;
 încasarea contravalorii energiei electrice şi termice, a gazelor naturale, a apei şi
canalizării, a serviciilor de telefonie, inclusiv de telefonie mobilă, de poştă şi
curier, de salubritate, de televiziune, inclusiv prin cablu, de internet
 efectuarea lucrărilor de construcţii, reparaţii, amenajări şi întreţinere de locuinţe;
 serviciile de transport feroviar public de călători în trafic intern şi internaţional,
prestate de societăţi comerciale persoane juridice române, pe bază de bilete sau
abonamente tipărite conform legii;
 activităţile de jocuri de noroc desfăşurate cu mijloace tehnice de joc ce
funcţionează pe baza acceptatoarelor de bancnote sau monede;
 serviciile de parcări auto a căror contravaloare se încasează prin automate ce
funcţionează pe baza acceptatoarelor de bancnote sau monede;
 livrările de bunuri sau serviciile efectuate prin automatele comerciale ce
funcţionează pe bază de acceptatoare de bancnote sau monede şi conţin un sistem
de contorizare electronic şi/sau mecanic, ca parte integrată constructivă din
automat, care să permită înregistrarea, evidenţierea şi controlul sumelor încasate,
cu excepţia livrărilor de produse energetice;
 comerţul de tip cash and carry desfăşurat de comercianţii care vând mărfuri prin
sistemul de autoservire către persoane fizice înregistrate în baza de date a
vânzătorului, în scopul utilizării acestora ca produse consumabile.
Concluzie: daca incasati numerar de la persoane fizice si nu va regasiti in exceptiile
enumerate, aveti obligatia de a va achizitiona casele de marcat electronice, pana la
data mentionata.
ATENTIE! Timpul necesar de dotare/fiscalizare/punere in functiune poate dura
chiar mai mult de 2 saptamani. Datorita apropierii termenului, furnizorii caselor de
marcat o sa intampine greutati la fiscalizarea/punerea in functiune a caselor de
marcat. Va sugerez sa incepeti demersurile cel tarziu la inceputul lunii octombrie.

Ce urmeaza?
Toate societatile au obligatia de a incheia un contract de service/mentenanta a caselor de
marcat, de regula, cu furnizorul autorizat al acestora.
Initial, scopul dotarii acestor case de marcat electronice era de a asigura conectarea la
distanta a aparatelor de marcat electronice fiscale, in vederea transmiterii de date catre
ANAF, in momentul emiterii unui bon fiscal. (sa poate vedea daca dintr-un ABC cand
iesim cu un kg. de cartofi, acesta a emis sau nu bon  )
Datorita faptului ca in acest moment ANAF nu dispune de tehnologia necesara (servere,
retea, etc.) pentru preluarea „directa” a datelor din casa de marcat, au regandit modul de
transmitere a acestor informatii.
Cum se declara?
Toate societatile vor depune o declaratie/raport, pana la data de 20 a lunii urmatoare, care
v-a contine toate informatiile din casa de marcat (ora deschiderii/inchiderii, fiecare bon in
parte cu data/ora/baza de calcul si TVA, etc.).
Cine depune?
Unii furnizori de mentenanta/service accepta si introduc in contractul de mentenanta
(pentru un + de 50-100 lei/luna/casa de marcat) si obligatia de a depune aceasta
declaratie/raport. Daca nu, revine administratorului obligatia sa depuna aceasta
declaratie/raport lunar. Daca nu doreste nici administratorul sa depuna, sarcina ramane
pentru contabil (moasa comunala  ) de a depune aceasta declaratie, contra cost (50
lei/luna/casa de marcat).
Cum se depune?
Din casa de marcat se salveaza/exporta pe un mediu de stocare extern ( memorie USB,
hard extern, etc.) un fisier (sau mai multe fisiere, in functie de tipul casei de marcat) cu
extensia xml (sau p7b) aferent perioadei de raportare. Modul de export este explicat de
furnizorul de service. In unele cazuri, doar ei pot exporta din casa de marcat aceste
fisiere.
Dupa exportarea fisierului se foloseste un program al ANAF-ului (Dukintegrator - se
poate descarca de pe site), cu ajutorul careia se genereaza o declaratie/raport
A4200/A4203, care se transmite online la Anaf.
Am atasat fisierele:
 „InstructiuniDepunereA4200.pdf”,
 „Procedura export xml, validare si generare declaratie a4200”
 „Procedura_ANAF_A4203 - Case Datecs”.
Aceste fisere au fost descarcate de pe facebook, grupul „TaxAdvisors”, multumiri
colegilor care l-au incarcat.

Pe scurt:
 analizati daca aveti obligatia de a achizitiona casa de marcat cu jurnal electronic
 achizitionati de la furnizorii autorizati casa de marcat in functie de nevoile
societatii
 incheiati contract de mentenanta, in care furnizorul de casa de marcat depune si
raportul/declaratia lunara pana la 20 a lunii urmatoare.
 daca in luna august sau septembrie ati achizitionat si fiscalizat casa de marcat cu
jurnal electronic, dar inca nu l-ati folosit, aveti obligatia de a raporta in "F4109-
Declaraţiei privind aparatele de marcat electronice fiscale neutilizate"
 in cazuri exceptionale, daca furnizorul autorizat nu doreste transmiterea
declaratiei, solicitati din timp descarcarea fisierelor din casa de marcat, ca sa le
puteti trimite catre anaf in termen.
 in cazul in care nu aveti certificat digital, pentru a putea depune online acest
raport/declaratie, este necesar achizitionarea acestuia.
 In cazuri „si mai exceptionale”  daca nici furnizorul de casa de marcat nu
doreste sa depuna, nici administratorul societatii, sarcina – contra cost - v-a
ramane a firmei de contabilitate.

S-ar putea să vă placă și