8/24/2018 Catararea libera traditionala - stil si etica

Stil si etica
O persoana neavizata ar putea sa vada catararea ca pe o confruntare a cataratorului cu obstacolele aflate
pe linia traseului, care ar avea ca unic scop "cucerirea" stancii. In realitate, stanca nu este adversarul nostru,
ci este doar terenul de joc pe care incercam sa ne depasim propriile limite, rezolvand problemele pe care le
intalnim pe parcursul ascensiunii. Din aceasta cauza (desi acest lucru este aproape de neinteles pentru cei
care nu se catara), de cele mai multe ori, un catarator nu este atras de o anumita linie cu toate ca este dificila,
ci tocmai pentru ca aceasta este dificila pentru el.

Pentru a stabili conditiile in care vrem sa se desfasoare aceasta lupta cu noi insine, alegem de bunavoie
sa ne conformam unor conditii limitative. Prin urmare, atunci cand ne angajam intr-un traseu, nu incercam
doar "sa ajungem sus", ci ne impunem ca pe parcursul catararii sa utilizam doar anumite tehnici de inaintare
si de asigurare, in asa fel incat ascensiunea respectiva sa reprezinte o provocare reala.

(...si cred ca acesta poate fi un raspuns multumitor chiar si pentru privitorii necataratori care intreaba
nedumeriti: "Dar de ce va chinuiti sa urcati pe aici ? Este o poteca prin spate, care duce tot acolo !").

Stilul unei ascensiuni este definit de totalitatea regulilor pe care cataratorul le stabileste
in mod voluntar in privinta mijloacelor si metodelor folosite pentru parcurgerea traseului
respectiv.

Pentru ca aceste reguli sunt auto-impuse, aceasta chestiune il priveste doar pe cataratorul care face
ascensiunea. Prin urmare, stilul de catarare nu este o caracteristica intrinseca a traseului, ci este
alegerea personala a fiecarui catarator care parcurge linia respectiva, ceea ce inseamna ca nu exista
obligativitatea respectarii unor anumite reguli privind mijloacele si metodele folosite in ascensiune.

Totusi, cataratorii recunosc o anumita ierarhie a stilurilor din catarare si fiecare dintre noi ar trebui sa se
considere dator sa aplice un stil "mai bun" in ascensiunile lui. In acest sens, pentru noi cataratorii, calatoria -
felul in care parcurgem traseul - ar trebui sa fie mai importanta decat destinatia - finalizarea ascensiunii prin
orice mijloace.

Etica se refera la moralitatea interactiunii dintre cataratori (de exemplu limitarea

efectelor pe care le au ascensiunile proprii asupra ascensiunilor celorlalti cataratori, relatarea cinstita a
realizarilor proprii etc.) sau dintre acestia si mediu (protejarea stancii, a zonelor de catarare etc.). iar
acestea trebuie sa fie preocupari comune ale tuturor cataratorilor.

Astfel, modificarea stancii prin saparea sau ajustarea prizelor, schimbarea conditiilor de asigurare din
traseele existente (de exemplu prin adaugarea de protectii fixe) sau alte actiuni similare sunt considerate ca
fiind inacceptabile din punct de vedere etic in toate disciplinele din catarare, pentru ca prin aceste
interventii se incalca dreptul celorlalti cataratori de a se bucura de traseu in starea lui initiala, nemodificata de
ascensiunile anterioare.

Trebuie sa observam aici ca stilul si etica nu sunt notiuni interschimbabile (desi adesea
sunt folosite in acest mod eronat in conversatiile cataratorilor), dar ele se afla totusi intr-o legatura
stransa (ceea ce probabil reprezinta si cauza frecventelor confuzii).

Relatia dintre stil si etica poate fi sintetizata prin fraza: orice catarator este liber sa se catere asa
cum crede de cuviinta (stil), cu conditia ca prin actiunile sale sa nu-i afecteze pe ceilalti cataratori
sau stanca pe care se desfasoara traseul (etica).

http://www.escalada.verticon.ro/trad/stil.htm 1/20
8/24/2018 Catararea libera traditionala - stil si etica

Pentru exemplificare, sa consideram cazul in care cineva ar parcurge prin catarare artificiala (i.e.
cu scarite) un traseu echipat pentru escalada sportiva (de exemplu, in situatia banala in care respectivul
ar vrea sa invete cum sa foloseasca scaritele).

Stilul acestei ascensiuni ar fi perfect legitim daca aceasta a fost alegerea cataratorului respectiv, iar
catararea in aceasta maniera, oricat de nepotrivita ar parea, nu reprezinta o incalcare a eticii pentru ca
nu lasa urme care sa-i afecteze pe ceilalti cataratori.

Etica ar fi insa incalcata daca de exemplu, traseul de escalada ar fi parcurs in stilul "dry tooling",
datorita efectelor devastatoare pe care le au pioletii si coltarii asupra stancii, daca un catarator care a
folosit pentru inaintare cateva "spituri" ar minti in privinta stilului ascensiunii, afirmand ca a parcurs
traseul prin catarare libera, sau daca pentru a reusi ascensiunea, acesta ar schimba caracterul natural al
traseului prin saparea unor prize.

In concluzie, daca la un moment dat nu reusesti sa te ridici la nivelul unui anumit traseu, aminteste-ti ca
te afli acolo tocmai pentru a rezolva problemele pe care ti le pune stanca, iar in acest context nu are
niciun sens sa eviti dificultatile sau sa le modifici pentru a le cobori la nivelul tau.

Asadar, nu te grabi sa abandonezi stilul de catarare pe care ti-ai impus sa-l respecti si nici nu lasa
orgoliul sa te determine sa intervii asupra traseului pentru a-l face mai accesibil, ci mai curand renunta pentru
moment la ascensiune.

Antreneaza-te, capata experienta, procura-ti echipamentul necesar si vino inapoi atunci cand vei
considera ca esti pregatit sa-ti incerci puterile intr-o confruntare cinstita cu provocarile traseului respectiv,
pentru reusita careia nu va trebui sa cobori nivelul standardelor pe care ti le-ai propus si nici sa incalci etica.

Calitatea experientei si felul in care rezolvam o problema sunt mai importante decat reusita.
Trebuie sa facem intotdeauna eforturi sa nu lasam nicio urma pe peretii de stanca sau pe versantii
muntilor. (Declaratia de Etica Alpina a U.I.A.A.)

Traseul de catarare

Un traseu de catarare este un parcurs imaginar desfasurat pe un perete stancos sau pe

o structura artificiala care a fost urcat in intregime de catre unul sau mai multi cataratori pe
durata unei ascensiuni continue.

Acest parcurs poate sa urmeze anumite caracteristici morfologice ale terenului (creste, diedre, fisuri etc.)
sau poate fi dictat de anumite elemente necesare ascensiunii (posibilitati de asigurare, succesiuni de prize,
pozitii de regrupare etc.), dar la fel de bine poate sa fie arbitrar, fiind rezultatul deciziilor pe care le ia capul
de coarda pe masura ce inainteaza pe un teritoriu necunoscut.

In general, se considera ca un traseu de catarare este creatia cataratorilor care au avut viziunea
parcurgerii in premiera a liniei respective, iar masura valorii traseului este data de ingeniozitatea cu care a
fost aleasa linia acestuia si de frumusetea si dificultatea problemelor intalnite.

Un corolar al definitiei de mai sus este ca o linie oarecare devine traseu doar atunci cand este
parcursa de jos pana sus (pe durata unei singure ascensiuni !) de catre unul sau mai multi cataratori,
ceea ce inseamna ca un "traseu" pe care nu s-a catarat nimeni... nu exista, chiar daca acesta este echipat
partial sau complet cu protectii fixe.

http://www.escalada.verticon.ro/trad/stil.htm 2/20
8/24/2018 Catararea libera traditionala - stil si etica

Aceasta conditie este valabila si in escalada sportiva, in care se considera ca odata echipata, o anumita
linie este doar un "proiect" pana in momentul in care aceasta este parcursa integral prin catarare libera de un
catarator, devenind astfel "traseu". Mai mult, in unele comunitati, cataratorului care realizeaza prima
ascensiune ii revine dreptul de a da numele noului traseu de escalada, chiar daca acesta nu este echipat de el.
(In acest caz, se considera totusi ca linia respectiva este creatia echipatorului, dar viziunea acestuia trebuie sa
fie confirmata si convertita in traseu prin parcurgerea ei prin catarare libera).

Despre protectiile fixe din trasee

Potrivit definitiei traseului de catarare pe care am enuntat-o mai sus, protectiile folosite de cataratori
in timpul ascensiunii nu sunt o componenta intrinseca a traseului, acestea fiind, la fel ca si corzile sau
restul echipamentului, doar niste mijloace folosite pentru parcurgerea lui, care definesc cel mult stilul
ascensiunii, nu si natura traseului respectiv. Din aceasta cauza, in mod ideal, aceste protectii ar trebui sa nu
fie lasate in traseu, astfel incat fiecare echipa de coarda care repeta ascensiunea sa aiba libertatea de a
decide asupra conditiilor de asigurare pe care le considera necesare.

(Desigur, traseele de escalada sportiva reprezinta o exceptie, pentru ca, prin definitie, acestea trebuie sa
fie echipate cu protectii permanente solide, care modifica iremediabil natura liniei respective: odata echipat,
un asemenea traseu devine unul "de escalada", incetand sa mai fie adecvat practicarii altor stiluri de
catarare.)

Din punct de vedere etic, premierele multora dintre liniile istorice din peretii alpini sau din zonele care
au reprezentat locul de nastere al catararii din Europa (Alpi, Dolomiti, falezele marine din Marea Britanie
etc.) constituie un model demn de urmat. In aceste trasee, pentru a proteja caracterul lor natural, cataratorii
nu lasau in urma protectii fixe decat in mod accidental, in cazurile in care secunzii nu mai reuseau sa le
recupereze.

De asemenea, faptul ca aceste linii nu erau materializate pe teren printr-un sir de protectii permanente
reflecta si grija autorilor traseului de a nu denatura aventura celor care aveau sa repete ascensiunile
respective, astfel incat acestia sa aiba posibilitatea de a se confrunta cu acelasi nivel de dificultate ca si
premieristii. (Pe de alta parte, data fiind lungimea traseelor respective, pitoanele necesare pentru echiparea
intregii linii ar fi cantarit mult prea mult, asadar era necesar ca acestea sa fie recuperate din urma, pentru a fi
folosite pe urmatoarele lungimi de coarda.)

Totusi, trebuie mentionat ca in zonele "istorice" in care catararea a devenit o activitate comerciala, unele
trasee mai frecventate au inceput sa fie echipate cu pitoane, iar mai tarziu chiar si cu ancore mecanice, de
multe ori chiar de catre ghizii de catarare, care "aseptizeaza" traseele pentru a-si usura munca si pentru a
oferi mai multa siguranta clientilor platitori.

Situatia din traseele din Romania

Prin comparatie cu traseele din zonele cu traditie in catarare ale Europei, asa-zisele trasee "clasice" din
peretii alpini din Romania constituie o anomalie, pentru ca la noi, contrar practicilor internationale, pitoanele
folosite la premiera erau lasate in mod deliberat in traseu. Adesea, pitoanele respective erau lasate in urma
pentru a face dovada ascensiunii liniei respective, pentru ca de regula premiera trebuia sa fie verificata si
"omologata" de catre o alta echipa trimisa de Federatia de Alpinism, care in baza acestor confirmari ale
performantelor atribuia (dupa niste baremuri) categorii sportive si indemnizatii autorilor lor.

Un alt motiv al lasarii in traseu a pitoanelor este faptul ca unele dintre "premiere" erau realizate prin mai
multe intrari in perete si cataratorii aveau nevoie de acestea pentru a ajunge la punctul cel mai inalt atins in
incercarea precedenta, nestiind totusi daca "de data aceasta" aveau sa finalizeze ascensiunea. De asemenea, o
posibila cauza a "echiparii" traseelor ar fi ca la noi pitoanele se confectionau din otel moale, ceea ce facea ca
acestea sa se indoaie in fisuri, devenind foarte greu de scos sau de refolosit.

Cu timpul, datorita perpetuarii acestei stari de fapt, dar si datorita lipsei cronice a informatiilor despre
catararea din restul lumii din timpul regimului comunist, echiparea cu pitoane „permanente” a traseelor de la
noi s-a generalizat, acestea fiind folosite pentru orientare si asigurare de catre toti cataratorii care repetau
ascensiunea. Din aceasta cauza, multi dintre cataratorii romani au ajuns sa considere in prezent ca
„pitonarea” traseelor de catarare este o conditie strict necesara, iar pentru unii dintre ei, traseul de
http://www.escalada.verticon.ro/trad/stil.htm 3/20
8/24/2018 Catararea libera traditionala - stil si etica

catarare se defineste (doar) ca un sir de pitoane sau alte protectii fixe care traseaza linia pe care trebuie sa se
desfasoare catararea, adica "daca traseul nu este echipat, el nu exista"!

In conditiile in care la noi protectiile fixe au ajuns sa reprezinte "normalitatea", nu este de mirare ca
dupa 1990, escalada sportiva, care se practica exclusiv pe trasee complet echipate, a fost adoptata cu usurinta
ca noul standard din catararea romaneasca. Odata cu proliferarea acestei discipline, din care angajamentul si
aventura au fost eliminate din cauza presupusei lor incompatibilitati cu conceptul de sport, a inceput sa se
raspandeasca si ideea ca parcurgerea unui traseu de catarare trebuie sa fie lipsita de riscuri obiective si ca
orice catarator are dreptul democratic de a se catara in deplina siguranta pe orice traseu, indiferent de
caracterul liniei respective sau de nivelul cataratorului.

Astfel, din ignoranta si/sau intoleranta fata de ideea de diversitate a disciplinelor din catarare, unii
cataratori pretind din ce in ce mai insistent ca traseele pe care ei le considera periculoase (adica cele lipsite
de protectii permanente solide, cum sunt traseele "pitonate" din peretii alpini) sa fie "reparate" prin echiparea
lor cu ancore mecanice sau chimice, pentru diminuarea riscurilor la un nivel accesibil tuturor, chiar daca linia
respectiva ar putea fi parcursa folosind doar protectii mobile si asigurari naturale.

In mod evident, aceasta perspectiva deformata a cataratorilor romani asupra traseelor de catarare
este viciata de un puternic specific national si ar trebui corectata in sensul alinierii ei cu standardele si
cu tendintele internationale.

Astfel, in cazul traseelor care pot fi parcurse in stilul traditional, in care capul de coarda isi monteaza
singur protectiile pe masura ce inainteaza, liniile respective ar trebui sa fie complet lipsite de protectii
permanente, astfel incat cataratorul sa aiba posibilitatea de a aplica nestingherit principiile acestui stil.

In acest caz, pentru cataratori nu exista o cale de mijloc: fie sunt pregatiti tehnic si mental sa-si asume
nivelul de risc pe care il presupune parcurgerea traseului in acest stil de catarare, fie trebuie sa renunte la
ascensiune.

De asemenea, in traseele deschise pe peretii alpini ar fi bine ca protectiile fixe sa fie reduse la minimul
necesar, pentru ca de regula cataratorii care se angajeaza in ascensiunea acestora cauta sa fie autonomi si
prefera sa aiba libertatea de a-si alege singuri conditiile de asigurare din traseu.

In 2012 U.I.A.A. a emis un document prin care avertizeaza asupra necesitatii ca stanca
adecvata pentru catararea curata sa fie pastrata in starea ei naturala, sustinand totodata diversitatea
disciplinelor din catarare:

UIAA Policy on the Preservation of Natural Rock for Adventure Climbing (PDF, eng. - 757 kB)

Stilurile de catarare
La inceput, catararea era doar... catarare. In timp, diversificarea mijloacelor si metodelor folosite de
cataratori in ascensiunile lor a determinat definirea unor stiluri de catarare distincte, bazate pe niste seturi de
reguli specifice.

Probabil ca prima divizare a catararii in stiluri diferite a fost facuta dupa modul in care se realizeaza
contactul dintre catarator si stanca pe care se catara acesta. Conform acestui criteriu, un anumit traseu
este parcurs prin:

catarare libera, atunci cand cataratorul se afla in contact direct (nemijlocit) cu stanca, iar
echipamentul este folosit exclusiv pentru asigurare. In acest caz, atarnarea sau caderea in coarda a
cataratorului sau folosirea de catre acesta a protectiilor pentru odihna sau pentru inaintare
"invalideaza" ascensiunea.

http://www.escalada.verticon.ro/trad/stil.htm 4/20
8/24/2018 Catararea libera traditionala - stil si etica

catarare artificiala, in cazul in care contactul dintre catarator si stanca se realizeaza indirect, prin
intermediul unor piese de echipament, ceea ce inseamna ca protectiile si/sau alte "scule" (de ex.
diferite tipuri de carlige) sunt folosite pentru inaintare sau pentru odihna.

Pana pe la inceputul anilor '80, practica uzuala era ca fiecare cap de coarda sa isi monteze el insusi
protectiile pe masura ce avansa, iar acestea - atat protectiile mobile cat si eventualele pitoane - erau
recuperate de catre secund. Odata cu aparitia escaladei sportive, in care cataratorii folosesc pentru asigurare
exclusiv protectiile permanente cu care traseul este deja echipat, a devenit necesara o noua diferentiere a
stilurilor:

Catararea libera practicata pe trasee complet echipate cu protectii fixe (de regula ancore mecanice
sau chimice), amenajate astfel incat sa se elimine orice pericol obiectiv, a inceput sa fie considerata
"catarare moderna" si a devenit noul standard.
Stilul de catarare care constituia standardul "detronat", in care capul de coarda isi monta el insusi
protectiile pe masura ce se catara, a fost denumit prin antiteza "clasic" sau "traditional".

Este interesant ca la inceputurile escaladei sportive exista o reminiscenta a regulii "capul de

coarda isi monteaza singur protectiile": cataratorul trebuia sa-si puna singur buclele de asigurare in
ancorele de pe traseu pe masura ce inainta, iar daca buclele erau deja montate, calitatea ascensiunii era
oarecum stirbita ("pink point" in loc de "red point"). In prezent, buclele sunt deja atarnate de ancore
pentru facilitarea asigurarii, care nu mai este privita ca o componenta a ascensiunii, ci mai mult ca o
formalitate.

Chiar daca nu a mai fost "la moda" dupa aparitia stilului modern, catararea traditionala a continuat sa
se dezvolte, atat datorita constientizarii progresive a cataratorilor in privinta nevoii de protejare a mediului,
cat si datorita evolutiei spectaculoase a echipamentului folosit.

In acest proces, stilului traditional a trecut prin cateva etape evolutive, diferentiate in special prin natura
protectiilor folosite:

catarare cu protectii distructive - vechiul stil, in care capul de coarda monteaza "de jos in sus"
protectii distructive: pitoane, care se monteaza si se recupereaza prin batere cu ciocanul, dar si diferite
tipuri de ancore care se fixeaza in gauri forate in stanca. In prezent, acest stil este folosit din ce in ce
mai rar, de regula doar in catararea artificiala "big wall" si in alpinism, dar chiar si acolo pierde teren
in favoarea catararii curate: gradele "aid" (A1, A2, A3...) au inceput sa fie inlocuite cu grade "clean"
(C1, C2, C3...).
catarare hibrida, in care capul de coarda se asigura cu protectii mobile, dar foloseste si protectii
distructive - montate de el sau fixe (existente pe linia traseului, de exemplu in zonele in care primul
ascensionist a considerat ca nu exista posibilitati pentru montarea protectiilor mobile). Imi place sa
cred ca acest fel de catarare reprezinta doar o etapa de tranzitie catre catararea curata, pe care
cataratorii vor reusi sa o depaseasca in viitorul apropiat.
catararea curata - ipostaza cea mai evoluata a catararii traditionale, in care se folosesc exclusiv
protectii provizorii nedistructive, care sunt montate de capul de coarda pe parcursul ascensiunii si sunt
demontate atunci cand nu mai sunt necesare, fara sa ramana urme pe stanca. In catararea de acest fel
nu se foloseste ciocanul !

http://www.escalada.verticon.ro/trad/stil.htm 5/20
8/24/2018 Catararea libera traditionala - stil si etica

In multe zone de catarare din lume exista anumite linii de catarare libera care sunt echipate cu
protectii fixe, dar care in prezent sunt greu de incadrat intr-un stil anume, datorita schimbarii de
paradigma care s-a produs in catarare in intervalul care a trecut de la aparitia acestora.

In majoritatea cazurilor, traseele la care ma refer au mai multe lungimi de coarda si parcurg zone in
care stanca nu ofera posibilitati pentru montarea protectiilor mobile. Premierele lor au fost facute de jos
in sus, in spiritul catararii "traditionale" (capul de coarda si-a montat singur protectiile), dar autorii
traseelor au folosit cu preponderenta (sau chiar in exclusivitate) ancore montate in gauri forate, care
sunt protectii fixe specifice catararii "moderne".

Totusi, ancorele au fost amplasate numai acolo unde capul de coarda a considerat ca este absolut
necesar sau doar in rarele situatii in care stanca i-a permis sa gaseasca o pozitie favorabila pentru
forarea gaurii (cu dalta!), ceea ce explica oarecum caracterul "angajat" al liniilor respective, care din
aceasta cauza sunt adesea privite ca fiind "trasee de trad".

Ca exemple, pot fi enumerate traseele lui Beat Kammerlander din Ratikon, Elvetia, unele trasee din
Yosemite - de exemplu celebrul traseu urcat de Bachar si Yerian in Tuolumne Meadows in 1981
(imaginea alaturata) - sau liniile echipate de germani pe turnurile de conglomerat din Meteora, in
Grecia sau din Belogradchik, in Bulgaria.

Totusi, conform definitiei stilului traditional, doar prima ascensiune poate fi considerata
"traditionala", pentru ca la repetarea traseului, cataratorii nu isi mai monteaza propriile protectii "de jos
in sus", ci folosesc protectiile fixe montate deja pe traseu de autorii premierei.

Pe de alta parte, nici aceste ascensiuni ulterioare nu sunt chiar "de escalada sportiva", chiar daca
sunt asigurate integral cu protectii fixe, pentru ca asigurarile sunt dispuse atat de rar, incat o cadere a
capului de coarda poate fi extrem de periculoasa. Din aceasta cauza, cred ca denumirea cea mai
potrivita pentru catararea pe aceste trasee ar fi "catarare de aventura" (adventure climbing).

Din pacate, in Romania sunt adesea folosite exemple de trasee de acest fel ca argumente in
favoarea montarii de "spituri" in traseele care pot fi parcurse cu protectii mobile, fara a se tine cont de
contextul istoric si geografic al aparitiei lor, de mijloacele tehnice existente in perioada respectiva sau
de specificul cultural al comunitatii de cataratori din care faceau parte primii ascensionisti.

http://www.escalada.verticon.ro/trad/stil.htm 6/20
8/24/2018 Catararea libera traditionala - stil si etica

Catararea curata
Catararea in care capul de coarda isi monteaza singur protectiile pe masura ce inainteaza este numita
"traditionala", dar asta nu inseamna ca acest stil este si traditionalist. Din contra, catararea traditionala a
trecut in ultimele decenii printr-un proces continuu de evolutie, datorita caruia forma practicata in prezent a
ajuns sa fie in anumite privinte mai avansata chiar si decat ceea ce se considera a fi catararea "moderna".

In prezent, scopul unei ascensiuni in stil traditional nu mai este cucerirea prin orice mijloace a varfurilor
muntilor, ca in alpinismul originar, ci rezolvarea problemelor pe care le pune stanca, la fel ca in escalada
sportiva actuala. Totusi, in comparatie cu aceasta, complexitatea catararii "trad" este mult mai ridicata, pentru
ca la problemele legate de dificultatea miscarilor se adauga si cele legate de descoperirea posibilitatilor de
asigurare si de montarea protectiilor pe parcursul ascensiunii, iar spre deosebire de cataratorii sportivi,
practicantii stilului "trad" poarta intreaga raspundere pentru siguranta lor si a echipei lor de coarda, in
conditiile in care catararea de acest fel presupune confruntarea cu multe pericole obiective.

Un alt element care ii da stilului trad actual o nota de modernitate este echipamentul folosit. In ultimele
decenii, progresul tehnologic a dus la diversificarea si perfectionarea continua a protectiilor mobile, care au
devenit din ce in ce mai functionale, mai usoare, mai rezistente si mai specializate (dar si mai scumpe...),
astfel incat in prezent, cataratorii care practica stilul traditional au posibilitatea - si cei mai multi dintre ei fac
toate eforturile in acest sens - sa renunte complet la protectiile distructive (pitoane si ancore mecanice sau
chimice), astfel incat stanca pe care se catara sa nu fie deteriorata, iar experienta urmatorilor cataratori sa nu
fie afectata de urmele ascensiunilor anterioare.

Datorita acestei preocupari pentru protejarea stancii pe care se bazeaza stilul actual, rezultat in urma
transformarilor evolutive prin care a trecut catararea traditionala, acesta este numit catarare curata (eng.
"clean climbing").

"Exista un cuvant pentru asta si acel cuvant este curat. Catararea in care se folosesc pentru
protectie doar nuci si bucle este catarare curata. Curata, pentru ca nimic nu este batut cu ciocanul in
stanca si apoi batut afara spargand stanca si facand experienta urmatorului catarator mai putin naturala.
Curata, pentru ca protectiile cataratorului lasa putine urme ale ascensiunii sale. Curat inseamna sa te
cateri pe stanca fara sa o modifici."

Doug Robinson - The Whole Natural Art of Protection (PDF, eng. - 131 kB)

Articolul din care a fost extras citatul de mai sus a aparut in catalogul Chouinard din 1972, care
incepe cu "A word...", o pledoarie in favoarea catararii curate scrisa de Yvon Chouinard si de Tom
Frost. Cele doua articole (care pot fi descarcate in format PDF la link-ul de mai sus) au marcat
inceputul curentului "clean climbing" in Yosemite Valley, USA.

Interesului practicantilor acestui stil de catarare pentru folosirea in exclusivitate a mijloacelor curate de
asigurare si pentru rezolvarea problemelor intalnite pe parcursul ascensiunilor face ca multe dintre traseele
moderne "de trad" sa nu mai continue pana la capatul liniei logice (sfarsitul peretelui, creasta, varf etc.), ci sa
se opreasca adesea acolo unde se termina posibilitatile naturale de asigurare, acolo unde obstacolele devin
insurmontabile sau din contra, acolo unde dificultatile catararii se diminueaza si nu mai prezinta interes.

Din aceasta cauza, traseele de catarare traditionala pot avea mai multe lungimi de coarda, caz in care
ascensiunea se face in echipa (cap - secund), dar la fel de bine pot avea doar cateva zeci de metri, iar capul de
coarda este asigurat de la sol, la fel ca in escalada sportiva. Nu lungimea traseului conteaza, ci dificultatea
miscarilor si metodele de asigurare folosite, care limiteaza efectele catararii asupra stancii prin
eliminarea protectiilor distructive.

http://www.escalada.verticon.ro/trad/stil.htm 7/20
8/24/2018 Catararea libera traditionala - stil si etica

Catararea libera curata (forma moderna a catararii libere traditionale) presupune

respectarea cu strictete a urmatoarelor trei principii:

se folosesc exclusiv asigurari naturale sau protectii provizorii nedistructive care se

pozitioneaza in fisuri cu mana (in acest stil de catarare nu se foloseste ciocanul). Ulterior,
protectiile sunt recuperate, astfel incat stanca sa ramana in aceeasi stare in care se afla inainte de
ascensiune.
capul de coarda isi monteaza el insusi asigurarile pe masura ce inainteaza (traseul nu este
"echipat" inainte de ascensiune, ca in escalada sportiva).
asigurarile au doar rolul de a opri eventualele caderi (nu sunt folosite pentru inaintare sau
pentru odihna).

In aceste conditii, ascensiunea implica evaluarea si acceptarea unor riscuri obiective, iar
cataratorul trebuie sa isi asume pe deplin responsabilitatea pentru actiunile sale.

Subtilitati stilistice

In catararea libera traditionala, in functie de informatiile cunoscute despre traseu, de modul in care
acestea au fost obtinute si de numarul de incercari efectuate pentru urcarea traseului, o ascensiune reusita
poate fi:

la vedere (on-sight) - traseul este urcat la prima incercare, fara a vedea un alt catarator urcand linia
respectiva si fara a primi din alte surse informatii despre catarare sau despre protectiile necesare
(pentru planificarea ascensiunii, cataratorul va folosi doar detaliile care pot fi obtinute prin studierea
vizuala a traseului).
flash - traseul este urcat la prima incercare, dar dupa observarea prealabila a ascensiunii altui catarator
sau dupa aflarea de informatii despre traseu sau despre posibilitatile de asigurare de la alti cataratori,
din descrieri, filme, reviste etc. sau prin studierea in rapel a liniei respective (dar fara incercarea
pasajelor !)
ground-up (de jos in sus) - ascensiunea este finalizata dupa una sau mai multe incercari nereusite de
catarare in cap de coarda a traseului (echivalentul red-point-ului din escalada). Dupa fiecare cadere,
capul de coarda se intoarce la sol, recupereaza coarda si daca este posibil, demonteaza si protectiile pe
care le-a montat pe parcursul incercarii precedente (totusi, datorita dificultatii acestei operatiuni, care
de regula se face in rapel, uneori cataratorii prefera sa lase pe pozitie protectiile deja montate).
head-point - traseul este lucrat cu asigurare de sus, apoi este urcat in cap de coarda, atunci cand
cataratorul considera ca este pregatit. In general, aceasta abordare este folosita atunci cand traseul este
foarte periculos (de ex. datorita posibilitatilor reduse de asigurare), iar dificultatea tehnica este foarte
ridicata. In acest caz, lucrarea traseului poate include si exersarea montarii protectiilor necesare, dar
acestea nu sunt lasate in traseu, ci vor fi montate pe parcursul ascensiunii in cap de coarda.

http://www.escalada.verticon.ro/trad/stil.htm 8/20
8/24/2018 Catararea libera traditionala - stil si etica

Multi dintre cataratorii romani cred ca prima ascensiune a unui traseu de catarare libera
traditionala se face in mod obligatoriu in acelasi stil in care se fac premierele alpine, adica "de jos in
sus" (ground-up) si eventual "la vedere" (on-sight).

Desi in principiu acesta este stilul cel mai pur, in multe dintre zonele cu potential pentru asemenea
trasee de la noi, vegetatia si pamantul din fisuri si roca friabila ar face ca inaintarea sa devina o munca
de "gradinarit", care nu prea mai are nimic in comun cu ideea de catarare libera in stil traditional.

Mai mult, daca dificultatea tehnica a catararii depaseste un anumit nivel, de cele mai multe ori este
practic imposibil sa cureti prizele si amplasamentele protectiilor fara a recurge la diferite metode de
catarare artificiala, ceea ce anuleaza caracterul de "catarare libera" al ascensiunii.

In astfel de cazuri, chiar si in tarile in care etica si stilul catararii sunt luate foarte in serios (cum ar
fi Anglia), se obisnuieste ca acolo unde unde este necesar (si posibil...), traseele sa fie curatate inainte
de parcurgerea lor prin catarare libera, la fel ca traseele de escalada sportiva. Chiar daca in acest fel
deschizatorul traseului va pierde ocazia unei ascensiuni libere "la vedere", catararea ulterioara pe un
traseu curat va fi mult mai agreabila.

Dificultatea traseelor de trad

Prin definitie, in escalada sportiva riscurile obiective sunt inexistente. Cataratorul poate sa cada in
coarda in totala siguranta din orice pasaj al traseului (desigur, in conditiile in care nu se fac greseli grosolane,
iar linia respectiva este echipata corect), iar asigurarea corzii in spiturile montate pe traseu este considerata o
preocupare secundara a capului de coarda.

Din aceasta cauza, aceste aspecte sunt complet ignorate atunci cand se apreciaza dificultatea traseelor:
indiferent de sistemul de cotare a dificultatii folosit, gradul unui traseu de escalada sportiva arata doar cat de
dificile sunt miscarile si eventual cat de sustinuta este succesiunea acestora pe parcursul catararii.

In catararea libera curata, pe langa rezolvarea problemelor pe care le pune catararea propriu-zisa,
capul de coarda trebuie sa caute posibilitati de asigurare, iar montarea protectiilor si asigurarea corzilor
necesita timp si consuma energie. In plus, cataratorul trebuie sa evalueze cat mai obiectiv nivelul de
protectie pe care i-l ofera asigurarile montate si sa puna permanent in balanta natura si severitatea
riscurilor pe care si le asuma si capacitatea sa de a se confrunta cu acestea, in conditiile in care liniile de trad
parcurg adesea zone in care consecintele caderii ar putea fi destul de grave (pasaje in care "n-ai voie sa cazi")
sau in care posibilitatile de asigurare nu sunt atat de solide sau de frecvente pe cat si-ar dori capul de coarda.

Solicitarile mentale resimtite in timpul parcurgerii acestor trasee pot duce la cresterea dificultatii
percepute a catararii. Din aceasta cauza, este evident ca sistemele de apreciere a dificultatii traseelor de
escalada sportiva nu functioneaza si pentru catararea curata (trad), care necesita un sistem de cotare
specific. Cu toate acestea, multe dintre sistemele folosite in prezent pun accentul pe dificultatea tehnica, fara
sa ia prea mult in calcul frecventa si calitatea posibilitatilor de asigurare sau angajamentul necesar in traseul
respectiv.

Dupa parerea mea, cel mai complet sistem de cotare a dificultatii traseelor de catarare traditionala este
cel englezesc, care tine cont atat de dificultatea miscarilor cat si de riscurile asumate, de calitatea asigurarilor
sau de nivelul de solicitare mentala.

In imaginea alaturata este diagrama gradelor de dificultate pentru traseele trad din U.K.intocmita
de Rockfax.com, in care se observa utilizarea concomitenta a doua sisteme diferite:

gradele adjectivale - de la Moderate la Hard Very Severe, urmate de Extreme de la 1 la 11 - care dau
o masura a angajamentului necesar in traseu
dificultatea tehnica, pentru care se foloseste scala UK, care desi arata ca si cea frantuzeasca - o cifra
urmata de litera a, b sau c - difera destul de mult de aceasta (de ex. 5a UK este cam F6a+).

http://www.escalada.verticon.ro/trad/stil.htm 9/20
8/24/2018 Catararea libera traditionala - stil si etica

Pentru a obtine o imagine cat mai completa a dificultatii

unui traseu, gradul adjectival (apreciat pentru intregul traseu)
se citeste impreuna cu gradul de dificultate tehnica
(caracteristic fiecarei lungimi de coarda) si cu descrierea
traseului (publicata in ghidul zonei de catarare), care de
obicei este extrem de succinta, dar sugereaza totusi natura
traseului (o singura miscare dificila, dificultati sustinute etc.)
si eventualele protectii mai neobisnuite care ar putea fi
necesare (friend-uri mari, micro-nuts etc.).

Gradele din diagrama se suprapun destul de mult, iar

confuzia este marita si de faptul ca unui anumit grad adjectival
ii corespunde un interval destul de larg de dificultati tehnice.
Totusi, odata ce sistemul devine familiar, totul capata sens.

In principiu, intr-un traseu cu dificultatea tehnica la limita

superioara a intervalului corespunzator unui grad adjectival
(zona marcata "Safe" - in siguranta) exista suficiente
posibilitati de asigurare, iar riscurile asumate sunt destul de
mici. In schimb, daca gradul tehnic este destul de redus pentru
un anumit grad adjectival (zona marcata "Bold" - indraznet,
angajat), trecerea crux-ului se va face cel mai probabil la
distanta mare de la ultima protectie sau deasupra unei asigurari
de calitate indoielnica.

Un aspect important al scalei U. K. este ca dificultatea

traseelor este apreciata pentru catararea "la vedere", chiar daca
traseul nu a fost niciodata urcat in acest fel. Din aceasta cauza,
pentru ca ascensiunea sa fie cotata cat mai corect, in ultimul
timp unii dintre cataratorii de top au inceput sa foloseasca
gradele "H" pentru traseele care au fost urcate "head-point"
(dupa lucrul cu asigurare de sus) in loc de gradele "E"
(extreme) care sunt folosite pentru "on-sight".

Pentru exemplificarea sistemului de cotare

britanic, voi compara doua dintre traseele pe care le-am
urcat in mai 2010, cand am participat la BMC International
Sea Cliff Climbing Meet in Cornwall, U.K.: Suicide Wall,
E1 5c, 65 m, pe faleza Bosigran si traseul Finesse, E4 5c ,
36 m, aflat pe faleza St. Loy.

Ambele trasee (pe care le-am urcat "on sight") au gradul tehnic 5c UK (F6b+), asa ca dupa
sistemul de cotare pentru escalada sportiva, traseele ar avea aceeasi dificultate.

Totusi, in Suicide Wall (E1) pasul cheie de 5c (UK) - o fatza verticala cu prize mici - se trece chiar
la plecarea de pe pragul pe care se regrupeaza, avand ca asigurare o nuca solida, iar in aceste conditii
consecintele unei caderi sunt neglijabile.

In Finesse (E4) crux-ul este o ridicare incerta "la echilibru", cu piciorul drept pe o priza inalta si
"scursa" pana la limita aderentei si fara absolut nicio priza de mana. Miscarea se face la vreo 3-4 m
deasupra singurei asigurari posibile in zona respectiva: cablul unei nuci agatat pe dupa un cristal de
quartzit de 2 cm (asigurarea este specificata si in descrierea traseului din ghid). Asigurarea precedenta,
aflata cu 3 m mai jos, este tot una "de incredere": o bucla Dyneema de 8 mm pusa peste un colt de
granit de cativa centimetri si lestata cu un friend, ca sa n-o smulga coarda.

http://www.escalada.verticon.ro/trad/stil.htm 10/20
8/24/2018 Catararea libera traditionala - stil si etica

In aceste conditii, dificultatea traseelor nu mai pare de loc aceeasi, iar capul de coarda intelege pe
deplin diferenta dintre E1 si E4 !

Cotarea traseelor de trad din Romania

Incercand sa stabilesc nivelul de dificultate al traseelor de trad pe care le-am urcat in premiera in ultimul
timp, mi-am dat seama ca ar fi timpul sa incepem sa folosim un sistem de cotare mai potrivit cu specificul
catararii traditionale, dar sunt convins ca sistemul englezesc explicat mai sus este mult prea complicat si n-ar
avea nicio sansa in Romania.

Prin urmare, pentru ca la noi cataratorii sunt familiarizati cu sistemul frantuzesc pentru cotarea
traseelor de escalada sportiva, care este folosit din ce in ce mai des, cred ca ar fi bine sa aplicam acelasi
sistem si pentru aprecierea dificultatii tehnice a miscarilor din traseele de trad, cu conditia ca acesta sa fie
completat cu niste indicii asupra conditiilor de asigurare din trasee.

In acest scop, cel mai potrivit mi se pare sistemul american, care de asemenea nu le este complet strain
cataratorilor romani. Acest sistem de cotare a expunerii consta in adaugarea unor sufixe la gradul de
dificultate tehnica:

G (good) – posibilitati suficiente pentru montarea de protectii solide (starea implicita - in general,
acest sufix nu mai este adaugat)
PG (pretty good) – protectii "destul" de bune
PG13 - protectii destul de bune, dar sunt posibile caderi mai lungi
R (runout) – distante mari intre asigurari
X - pericol de accidentare grava in caz de cadere

De fapt, acest sistem a fost adaptat (cu mult umor) de americani dupa sistemul de “rating” al
programelor TV:

G: General audiences – all ages admitted;

PG: Parental guidance strongly suggested – most material may not be suitable for children;
PG-13: Parents strongly cautioned – some material may be inappropriate for children under 13;
R: Restricted – under 17 requires accompanying parent or adult guardian;
X: No one under 17 admitted

In acest caz, un traseu in care pasul cheie are dificultatea 6b si in care exista frecvente posibilitati de
montare a unor protectii solide ar fi cotat 6b G, iar daca protectiile nu sunt "ideale" sau se monteaza din
pozitii dificile, gradul ar deveni 6b PG.

In schimb, daca pasul cheie se trece la 5 m deasupra ultimei protectii, dificultatea traseului ar fi 6b R
daca protectia este solida si caderea ar fi "curata" sau 6b X daca prin cedarea protectiei (care are rezistenta
mica, de ex. o nuca "micro") sau datorita conformatiei traseului, in cadere ai putea lovi un obstacol sau ai
putea ajunge pe (sau in...) pamant.

La acest sistem de cotare s-ar putea adauga (dupa modelul englezesc) si indicii subtile incluse in
descrierea traseului din topo. Astfel, pe langa descrierea succinta a directiei generale a traseului, autorul
topo-ului poate sugera ca parcurgerea liniei respective implica un efort sustinut sau ca traseul are un singur
pas cheie care-i defineste dificultatea tehnica fara in acest fel sa afecteze incercarea de "on-sight" a
cataratorilor.

De asemenea, descrierea liniei ar putea contine si indicii despre protectiile mai neobisnuite care ar fi
necesare in traseu (friend-uri de marimi neuzuale, Big Bro, nuci "micro" etc.).

Consideratii etice

http://www.escalada.verticon.ro/trad/stil.htm 11/20
8/24/2018 Catararea libera traditionala - stil si etica

Escalada sportiva nu este singura forma de catarare

In mod regretabil, in frenezia amenajarii de trasee de escalada sportiva manifestata in ultimii douazeci si
cinci de ani in Romania, multe dintre liniile in care s-ar fi putut folosi protectii mobile au fost transformate
intr-un fel de alternativa outdoor la panoul de catarare din sala, ignorandu-se complet pluralismul
disciplinelor din catarare.

In mod similar, caracterul multora dintre traseele "clasice" din peretii alpini a fost schimbat radical prin
reechiparea acestora cu ancore chimice sau mecanice (retro-bolting), sub pretextul "repararii" lor.

In cele mai multe cazuri, comunitatile de cataratori din zonele respective au capatat niste trasee de
escalada sportiva mediocre, lipsite de interes, dar au pierdut niste posibile provocari pentru generatiile
actuale si viitoare, care ar fi avut astfel la dispozitie un teren pe care sa invete tehnicile de asigurare cu
protectii mobile, sa redescopere aventura si sa-si formeze un nou fel de a privi catararea.

In aceasta actiune de securizare excesiva a traseelor, care urmareste "democratizarea" catararii prin
transformarea ei intr-o activitate sportiva lipsita de riscuri, se pierde din vedere impactul acestui proces
asupra stancii, care este sacrificata in mod iresponsabil, desi aceasta este o resursa limitata care ar trebui
protejata.

O alta consecinta negativa a tendintei de protejare cu orice pret a cataratorului este reducerea
complexitatii catararii prin eliminarea unora dintre componentele ei esentiale: aventura, angajamentul,
responsabilitatea. In absenta factorului mental, intensitatea efortului fizic depus devine unica masura a valorii
unei ascensiuni, iar ideea de stil ajunge sa-si piarda semnificatia.

In aceste conditii, revizuirea sistemului nostru actual de valori a devenit o necesitate stringenta.
Reconsiderarea modului in care interactionam cu stanca, a motivelor pentru care ne cataram si a relatiei pe
care o avem cu ceilalti cataratori ar putea duce in timp la recuperarea spiritului pierdut al catararii, la
impiedicarea distrugerii stancii prin montarea extensiva a protectiilor fixe si la dezvoltarea unor stiluri pure
de catarare, care sa fie in ton cu practica moderna internationala.

In acest context catararea traditionala si escalada sportiva nu se exclud reciproc. Din contra, cele doua
discipline pot coexista - avand fiecare propriul teren de desfasurare - singura conditie fiind ca
practicantii lor sa se respecte unii pe altii si impreuna sa respecte stanca pe care se catara.

Locul pitoanelor este la muzeu, nu in traseele de catarare

Pitoanele se impaneaza fortat intre peretii fisurii prin baterea cu ciocanul, ceea ce duce la degradarea
stancii prin spargerea marginilor fisurilor, fisurarea rocii din jur sau chiar dislocarea de bolovani. Din aceasta
cauza (dar si pentru ca pitoanele si ciocanul necesar pentru baterea lor cantaresc destul de mult), in ultimele
decenii cataratorii au renuntat treptat la aceste mijloace de asigurare primitive in favoarea protectiilor mobile,
care sunt mai usor de folosit si nu deterioreaza stanca.

Chiar si in catararea "big wall", in care se foloseau intensiv pitoanele, curentul "clean
climbing" (catarare curata, fara pitoane) aparut la inceputul anilor '70 in State a devenit etica actuala. In
Yosemite se urca acum "hammerless" (fara ciocan) trasee in care inainte nu s-ar fi intrat fara un sac de
pitoane, iar in locul gradelor "A" (aid - artificial) au aparut gradele "C" (clean - curat, cu protectii
nedistructive), cu care se coteaza dificultatea traseelor urcate in acest stil.

In descrierile traseelor "clasice" din muntii nostri, publicate acum multe decenii de E. Cristea, W. Kargel
s. a., lista echipamentului recomandat pentru ascensiuni cuprindea intotdeauna ciocanul si cateva pitoane.

Probabil ca acesta este motivul pentru care multi dintre cataratorii care se angajeaza in zilele noastre
intr-un asemenea traseu inca mai considera ca pitoanele sunt absolut necesare pentru parcurgerea in siguranta
a liniilor respective, chiar daca intre timp evolutia spectaculoasa a echipamentul de catarare a facut ca aceste
mijloace de asigurare primitive sa devina anacronice.

http://www.escalada.verticon.ro/trad/stil.htm 12/20
8/24/2018 Catararea libera traditionala - stil si etica

Dealtfel, pentru ca arhaicele pitoane inca mai sunt

folosite in rarele premiere care se mai fac prin peretii
alpini (desigur, acolo unde nu se monteaza spituri
conform modei actuale...), in Romania inca se mai spune
"cataratorul X a pitonat (sau a batut) un traseu nou" in loc
de "X a urcat un traseu in premiera".

Mai mult, in aceste trasee, in temeiul unei traditii

anacronice, pitoanele sunt de obicei lasate in urma ca
protectii fixe (sau ca o dovada a ascensiunii, pentru
satisfacerea orgoliului cataratorului respectiv), desi
acestea nu au nicio utilitate pentru cataratorii care vor
repeta traseul, pentru care este practic imposibil sa
evalueze rezistenta pitoanelor intalnite pe parcursul
catararii.

In concluzie, atunci cand te pregatesti pentru

catararea pe un traseu "in teren de aventura", cel mai
bine ar fi sa renunti la pitoane, iar in locul lor sa folosesti protectii mobile, astfel incat pe stanca sa
ramana cat mai putine urme al trecerii tale.

Daca totusi vei considera ca nu te poti dispensa de pitoane pentru ascensiunea respectiva,
incearca macar sa folosesti pitoane "de firma" din otel aliat, care sunt mai putin susceptibile sa ramana
intepenite prin indoirea lor in interiorul fisurii si sa faci tot posibilul sa nu le lasi in traseu (oricum, la
cat costa pitoanele bune, e destul de putin probabil ca o sa vrei sa le abandonezi...).

De asemenea, pentru ca adesea scoaterea pitoanelor este o

operatiune mai distructiva decat baterea lor, trebuie sa-i ceri
secundului sa le recupereze cu mare atentie, pentru a nu strica si
mai mult fisura.

In cazul pitoanelor batute in fisuri verticale, poti aplica o

metoda "constructiva" de recuperare, astfel incat, chiar daca
fisura a fost largita prin baterea pitonului, macar gaura ramasa
dupa scoaterea acestuia sa aiba sansa sa capete o forma care sa
permita pe viitor montarea unei nuci.

Pentru aceasta, mai intai bate pitonul cat mai mult in sus, in
lungul fisurii, iar apoi bate-l inapoi cu grija, fara sa depasesti in
jos pozitia lui initiala. Dupa ce ai slabit pitonul, bate-l usor in sus
pana la jumatatea cursei, apoi bate-l in afara folosind un cablu
special prins de urechea pitonului si de ciocan.

(Cablul din imaginea alaturata este fabricat de Cassin, dar acesta poate fi confectionat si intr-un
atelier - daca stii persoana potrivita - prin sertizarea a doua bucle la capetele unui cablu de 4-5 mm
diametru si cca. 60 cm lungime si echiparea acestuia cu doua carabiniere "de sacrificiu").

Conceptii gresite despre protectiile fixe din traseele de catarare curata

Pentru a-si ascunde incapacitatea de a se ridica la nivelul traseului sau pur si simplu din ignoranta, unii
cataratori distorsioneaza principiile simple ale catararii traditionale, inventand tot felul de exceptii ale
acestora sau invocand in mod convenabil reguli specifice altor stiluri de catarare sau argumente rupte din
contextul lor istoric si geografic care sa le permita montarea de protectii fixe (considerate "mai sigure") in
traseele in care se pot folosi protectii mobile.

http://www.escalada.verticon.ro/trad/stil.htm 13/20
8/24/2018 Catararea libera traditionala - stil si etica

Din pacate, aceste rastalmaciri ale "restrictiilor" stilului traditional se propaga in mod folcloric printre
cataratori si prin forta repetarii - si in absenta altor surse credibile de informatii - ajung adesea sa fie adoptate
ca reguli valide, care legitimeaza abdicarea de la normele de etica si de la standardele stilului de catarare
intentionat pentru o anumita ascensiune.

Rezultatul acestor compromisuri este in cel mai bun caz un traseu hibrid (o linie echipata partial cu
protectii fixe, dar in care este necesara si montarea de protectii mobile), iar un asemenea traseu nu reuseste
sa-i atraga nici pe practicantii escaladei sportive, pentru care spiturile sunt prea putine, nici pe cei care
prefera catararea curata, pentru care existenta protectiilor permanente este inacceptabila.

Singura situatie din catararea curata in care montarea de "spituri" mi se pare acceptabila este
amenajarea de ancore de rapel pentru traseele frecventate care nu au o retragere "pe sus".

Pentru coborarea din asemenea trasee, cataratorii ar fi pusi in situatia sa amenajeze ancore de rapel
cu protectii mobile pe care sa le abandoneze in perete sau ar trebui sa lase in urma bucle de chinga sau
de cordelina legate dupa copaci, colti de stanca sau clepsidre.

In aceste conditii, doua ancore permanente prevazute cu inel si vopsite astfel incat sa fie cat mai
putin vizibile par sa se potriveasca mult mai bine cu ideea de protejare a stancii pe care se bazeaza acest
stil de catarare decat materialele ramase in perete dupa trecerea cataratorilor.

Se afirma adesea ca "montarea de protectii fixe pe traseu sau in regrupari ramane la alegerea
cataratorului care face premiera traseului", dar ideea ca un catarator are libertatea sa distruga stanca dupa
bunul lui plac nu are nimic in comun cu spiritul actual al catararii traditionale.

De fapt, aceasta regula functiona la inceputurile "alpinismului eroic" sau ale catararii big-wall, pe
vremea cand singurele protectii posibile erau pitoanele sau unele modele rudimentare de ancore mecanice
(i.e. pitoane cu expansiune), dar astazi ea este perimata. Inca din anii '70, odata cu raspandirea protectiilor
mobile, in aceste discipline au fost adoptate normele eticii "clean climbing" care promoveaza protejarea
stancii prin eliminarea protectiilor distructive, iar in prezent cei care mai recurg la mijloacele de asigurare
care afecteaza stanca sunt acuzati de "bad style" (la fel ca in catararea trad).

O alta idee foarte vehiculata este ca "protectiile distructive (i. e. ancorele montate in gauri forate si
pitoanele) sunt permise, daca au fost montate de jos in sus de catre capul de coarda, in timpul premierei
traseului". Intr-adevar, in catararea traditionala capul de coarda monteaza asigurarile necesare pe masura ce
se catara, dar in forma de "trad" practicata in prezent (catararea curata) protectiile folosite pot fi doar cele
mobile sau naturale. Din aceasta cauza, protectiile permanente care deterioreaza stanca au devenit
anacronice si nu mai au ce cauta in traseele in care se pot folosi protectii curate.

In plus, o ancora permanenta inseamna acelasi lucru pentru cel care va repeta traseul, indiferent daca
pentru montarea ei cataratorul respectiva folosit o coarda legata de sus, a stat suspendat intr-un carlig cliff
sau a facut eforturi sa-si mentina echilibrul pe prize, dupa cum nu are importanta daca a gaurit stanca
folosind o masina de gaurit roto-percutanta sau daca a muncit o jumatate de ora cu dalta si ciocanul.

Singurul lucru care conteaza este rezultatul actiunii: o protectie fixa montata de un catarator depasit de
nivelul traseului, pe care orgoliul l-a impins sa recurga la asemenea mijloace, in loc sa renunte pentru
moment la ascensiune.

Adesea, cei care monteaza "spituri" de-a lungul fisurilor (cum este cel din imaginea alaturata)
argumenteaza ca "daca nu vrei protectiile montate de mine n-ai decat sa nu le asiguri", dar orice catarator stie
ca simplul fapt ca ai posibilitatea de a folosi protectiile fixe existente in traseu, indiferent daca le asiguri sau
nu, va scadea substantial provocarea si implicit nivelul ascensiunii.

Uneori, montarea de protectii fixe in traseele de trad este justificata in mod ipocrit prin grija fata de
ceilalti: "am vrut ca traseul sa fie mai sigur pentru cataratorii care vor repeta traseul" sau "am batut niste
http://www.escalada.verticon.ro/trad/stil.htm 14/20
8/24/2018 Catararea libera traditionala - stil si etica

pitoane si le-am lasat acolo ca sa vada cataratorii pe unde merge

traseul".

Totusi, grija fata de ceilalti trebuie manifestata mai curand prin

preocuparea de a pastra stanca in forma ei naturala, neafectata de
ascensiuni (ceea ce constituie regula esentiala a catararii traditionale
curate).

In definitiv, cel care vrea siguranta totala in catarare are la

dispozitie structuri artificiale si nenumarate trasee de escalada sportiva
complet echipate, in timp ce practicantul catararii curate va prefera
angajamentul si libertatea de a fi el insusi responsabil pentru siguranta
lui si a echipei de coarda in locul confortului mental oferit de
protectiile permanente montate de altii.

Afirmatia ca "ancorele permanente sunt justificate, daca nu

exista alta solutie" este o alta scuza lamentabila pentru coborarea
traseului la nivelul cataratorului. Atunci cand dificultatile intalnite
intr-un traseu care poate fi totusi asigurat cu protectii mobile (dar
poate nu "suficient" de dese sau de solide ...) il depasesc, cataratorul
are intotdeauna solutia renuntarii la ascensiune, in loc sa modifice
natura traseului prin adaugarea de protectii fixe .

Cu siguranta, mai devreme sau mai tarziu se va gasi un alt

catarator care va fi capabil sa urce traseul respectiv fara sa distruga stanca, folosind doar posibilitatile de
asigurare existente. Nu-i strica acestuia placerea unei ascensiuni curate!

Fisura in care tu vrei sa bati un piton poate fi amplasamentul perfect pentru o nuca "micro" sau pentru
un Ball-nut, in care tu nu ai incredere, dar care pentru un alt catarator poate constitui o protectie
suficient de buna.
In pasajul pe care tu vrei sa te asiguri cu un "spit", un catarator mai bun decat tine ar putea sa gaseasca
posibilitati naturale de asigurare, dar la fel de bine ar putea sa nu simta nevoia de protectie sau ar fi
dispus sa-si asume riscuri mai mari decat cele care pe tine te paralizeaza.
In locul ancorei de regrupare cu protectii fixe pe care vrei sa o montezi "pentru ca traseul sa fie mai
sigur", un catarator mai experimentat ar putea gasi posibilitati pentru o regrupare perfect sigura
folosind doar protectii mobile.

" Nu orice traseu este pentru toti cataratorii; cele mai bune trasee nu sunt democratice. (...)
Asteptarea este si ea necesara; fiecare traseu are timpul lui, care nu trebuie neaparat sa fie astazi."

Doug Robinson - The Whole Natural Art of Protection (The 1972 Chouinard Catalog) (PDF, eng. -
131 kB)

Invatarea catararii libere traditionale

Elementul definitoriu al stilului de catarare traditionala curata este folosirea protectiilor mobile, care
sunt montate (cu mana, fara ciocan!) de capul de coarda pe masura ce se catara. Spre deosebire de escalada
sportiva, descoperirea posibilitatilor de asigurare si montarea protectiilor necesita timp si consuma resurse
fizice importante, iar calitatea asigurarilor si distantele dintre ele determina nivelul de angajament fizic si
mental al cataratorului. Din aceasta cauza, folosirea cat mai eficienta a protectiilor mobile este o abilitate
importanta a cataratorului, care trebuie antrenata in aceeasi masura ca si forta, rezistenta, capacitatile mentale
sau tehnica de catarare.
http://www.escalada.verticon.ro/trad/stil.htm 15/20
8/24/2018 Catararea libera traditionala - stil si etica

Ce motive ai avea sa folosesti protectii mobile ?!

Unii cataratori sunt motivati de rezolvarea problemelor pe

care le ofera traseele de catarare. Pentru acestia, cu cat sunt mai
multe si mai complicate problemele intalnite pe parcursul unei
linii, cu atat este mai mare satisfactia ascensiunii respective.

Din aceasta perspectiva, catararea traditionala curata poate fi

un stil extrem de atragator pentru un asemenea catarator, pentru
ca o ascensiune in care se folosesc exclusiv asigurari cu protectii
mobile poate fi asimilata cu parcurgerea simultana a doua trasee
diferite: unul in care cataratorul trebuie sa rezolve problemele
ridicate de catararea propriu-zisa - depasirea obstacolelor de pe
stanca - si inca unul in care problemele de rezolvat constau in
descoperirea posibilitatilor de asigurare existente pe linia
respectiva si integrarea lor intr-un sistem de asigurare cat mai
eficient.

Alti cataratori sunt motivati de curiozitatea care ii indeamna

sa exploreze noi teritorii, de placerea de a face incursiuni in afara
zonei lor de confort sau de alte imbolduri asemanatoare, care de
regula sunt catalogate sub eticheta "aventura".

Pentru acestia, autonomia pe care o ofera mijloacele de

asigurare folosite in catararea curata este o conditie esentiala pentru obtinerea libertatii de care are nevoie
spiritul lor aventuros, pentru ca atunci cand foloseste protectii mobile sau naturale, un asemenea catarator
poate sa hotarasca el insusi linia pe care o va urma, riscurile pe care este dispus sa si le asume, cantitatea si
calitatea asigurarilor care sa-i ofere nivelul de protectie de care are nevoie si orice alt asemenea element
important pentru finalizarea in siguranta a ascensiunii.

O alta categorie de cataratori pentru care competenta in utilizarea protectiilor mobile s-ar putea dovedi
benefica este formata din cei care prefera parcurgerea traseelor "clasice" din muntii nostri sau din anumite
zone istorice de catarare din lume (de exemplu Dolomiti, Alpi etc.), care de multe ori nu urmaresc
performante deosebite, ci doar placerea unor ascensiuni memorabile.

Traseele de acest fel au de regula mai multe lungimi de coarda, se desfasoara intr-un cadru natural
exceptional si parcurg linii foarte logice si clare, care insa nu sunt echipate cu protectii fixe sau in care au
mai ramas doar cateva pitoane ruginite si slabite de ciclurile de inghet-dezghet, care nu mai pot fi folosite in
siguranta.

Totusi, de cele mai multe ori in aceste trasee exista numeroase fisuri care pot fi folosite pentru montarea
de protectii mobile, iar acestea ii pot oferi cataratorului care le foloseste o siguranta la care autorii traseului
respectiv nici nu indrazneau sa viseze. Aceste asigurari cu protectii mobile pot fi intercalate printre punctele
de asigurare existente in traseu sau pot constitui un sistem de asigurare distinct, iar rezultatul ar fi o crestere
simtitoare a confortului mental al cataratorilor, care astfel se pot bucura pe deplin de ascensiune fara sa se
confrunte cu riscuri mai mari decat ar fi capabili sa-si asume.

De asemenea, sa nu uitam ca protectiile mobile sunt absolut indispensabile pentru parcurgerea traseelor
din multe zone de catarare celebre din lume: Dolomiti, Alpi, Yosemite si multe altele. Daca vrei sa te cateri
acolo si nu vrei sa te limitezi la doar cateva trasee "de escalada", trebuie sa te inarmezi cu un rack de nuci si
friend-uri si cu o pricepere solida in folosirea acestora.

Invatarea utilizarii protectiilor mobile

In catararea traditionala curata, invatarea este un proces continuu. Unele lucruri trebuie sa le stii inca de
la inceput, inainte de a incepe catararea in cap de coarda pe trasee, dar cele mai multe cunostinte le vei
acumula in timp, pe masura ce capeti experienta in acest stil de catarare si ajungi sa te confrunti cu situatii
mai complexe.

http://www.escalada.verticon.ro/trad/stil.htm 16/20
8/24/2018 Catararea libera traditionala - stil si etica

Din aceasta cauza, este bine sa nu sari etape: indiferent de nivelul pe care il ai in escalada sportiva,
primele tale ascensiuni curate trebuie sa fie facute pe trasee mai scurte si mai putin dificile, in care sa te simti
confortabil cu nivelul de protectie pe care ti-l ofera asigurarile mobile pe care le montezi. Pe masura ce
acumulezi experienta, devii eficient in montarea protectiilor si capeti incredere in acestea, poti creste treptat
dificultatea si lungimea catararii.

Inainte de a te angaja in catararea in cap de coarda a traseelor, trebuie sa inveti cum sa folosesti
protectiile. Nu este un moment bun sa incerci sa descoperi cum se monteaza corect un hex sau un friend
atunci cand ai antebratele "in flacari" si simti cum te scurgi de pe prize, in timp ce faci eforturi disperate sa
"inventezi" o asigurare.

Pentru a te familiariza cu protectiile pe care le vei folosi in trasee, la inceput trebuie sa exersezi
utilizarea lor la nivelul solului, in siguranta. Gaseste o zona la baza stancii in care sa fie suficiente fisuri si
experimenteaza pozitiile in care se monteaza protectiile, directiile in care pot fi solicitate, stabilitatea lor in
fisuri, felul in care se comporta protectiile atunci cand le incarci cu greutatea corpului (folosind o scarita sau
un anou) si felul in care se recupereaza din fisura. Roaga un catarator cu experienta sa verifice felul in care ai
montat protectiile si discuta cu el eventualele greseli pe care le-ai facut si modul in care acestea pot fi evitate.

In timpul catararii, daca trebuie sa

montezi o protectie dintr-o pozitie dificila,
fiecare incercare nereusita de a gasi tipul
si marimea potrivita pentru fisura
respectiva iti va risipi energia si iti va
creste exponential sansele de a cadea
inainte de a reusi sa asiguri. Din aceasta
cauza, pentru a reduce numarul de
incercari pentru gasirea protectiei
adecvate, trebuie sa stii exact ce protectii
pot fi folosite pentru diferitele forme si
dimensiuni de fisuri.

Pentru aceasta, in timp ce inveti

utilizarea protectiilor trebuie sa faci
asocieri intre forma si dimensiunea fisurii
(pe care le poti aprecia vizual sau in
functie de felul in care iti intra degetele
sau mana in fisura) si tipul, marimea,
forma si/sau culoarea protectiei care poate
fi montata in locul respectiv (de exemplu,
"daca degetele intra in fisura pana la a
doua articulatie si fisura se ingusteaza in
jos, folosesc nuca albastra, numarul 8, iar
daca pot sa fac o cheie de palma intre
peretii paraleli ai fisurii folosesc friendul
#2, care este cel galben").

Fixarea in memorie a acestor asocieri

necesita exercitiu, dar in final poti ajunge sa ai nevoie doar de o privire sau de o cheie in fisura, dupa care sa
apuci fara ezitare de pe ham exact protectia cea mai potrivita pentru fisura respectiva.

O alta metoda eficienta pentru a invata utilizarea protectiilor este sa urci ca secund pe trasee traditionale
si sa observi felul in care capul de coarda a montat asigurarile.

Pentru a putea sa recuperezi protectiile, trebuie sa-ti dai seama de felul in care acestea au fost montate.
Incearca sa intelegi cum au fost introduse in fisura, cum si de ce au fost pozitionate in directia respectiva,
felul in care se realizeaza contactul cu peretii fisurii, de ce a fost folosita o bucla de asigurare mai lunga sau
mai scurta.

http://www.escalada.verticon.ro/trad/stil.htm 17/20
8/24/2018 Catararea libera traditionala - stil si etica

De asemenea, poti invata sa montezi protectii urcand artificial (cu scarite), o portiune de traseu care
ofera multe posibilitati pentru montarea protectiilor. Incarcand cu scaritele protectiile montate vei intelege
modul in care functioneaza acestea si vei afla cat de bine sunt montate. In timpul catararii poti fi asigurat de
sus (dar cu o bucla mai larga) sau poti urca in cap de coarda, asigurand din loc in loc si in nodurile opt facute
pe o coarda dinamica ancorata de sus si pozitionata in lungul traseului.

Atunci cand folosesti protectiile pentru inaintare, acestea sunt in general solicitate doar in jos. Pentru a
putea observa cum se modifica directiile solicitarilor datorita actiunii corzii, daca esti asigurat de sus este
indicat sa tragi dupa tine o alta coarda, pe care sa o asiguri in protectiile montate folosind bucle de lungimi
adecvate (ca si cum te-ai catara in cap de coarda), astfel incat sa limitezi frecarile si solicitarile spre exterior
asupra protectiilor.

La sfarsitul traseului, tensioneaza coarda respectiva pentru a observa cum ar fi fost solicitate asigurarile
in cazul unei caderi reale si pentru a verifica daca ai ales corect lungimile buclelor de asigurare.

Dupa ce ai acumulat cunostintele de baza, poti incepe sa urci in cap de coarda trasee mai usoare (cateva
grade sub nivelul tau obisnuit), cu posibilitati de asigurare evidente si cu destule locuri de odihna, astfel incat
sa-ti permiti sa aloci suficient timp montarii protectiilor, fara teama ca obosesti (roaga un catarator
experimentat sa-ti recomande cateva asemenea trasee).

Pentru a evita asumarea de riscuri inutile, trebuie sa corelezi tot timpul dificultatea si
lungimea traseului in care te angajezi cu nivelul tau de experienta in folosirea protectiilor mobile.
Regula de baza este: "Nu-ti solicita niciodata la limita in acelasi timp abilitatea de a te catara pe pasaje
dificile si capacitatea de a monta protectii mobile sigure".

De asemenea, poti experimenta montarea protectiilor si catarandu-te pe trasee de escalada cunoscute, cu

dificultatea sub nivelul tau, care sa permita si folosirea protectiilor mobile (din pacate, asemenea trasee sunt
destul de frecvente...). Asigurand spiturile aflate sub protectiile pe care le montezi, te vei putea catara
oarecum in siguranta, adica la adapost de consecintele greselilor pe care ai putea sa le faci in procesul de
invatare.

In aceste conditii, este indicat sa exersezi caderi in coarda in protectiile pe care le-ai montat, stiind ca
daca acestea nu rezista, spitul aflat imediat mai jos o sa opreasca totusi caderea. Prin aceste exercitii vei
capata incredere in protectiile mobile si in capacitatea ta de a le monta corect.

Tranzitia de la escalada sportiva la catararea traditionala

Initierea in catarare a multora dintre cataratorii din noile generatii a avut loc cel mai probabil in mediul
controlat al unei sali de escalada, pe un panou cu prize artificiale, iar mai tarziu, primele ascensiuni pe stanca
ale acestora s-au desfasurat pe trasee de escalada sportiva amenajate in asa fel incat sa se elimine (pe cat
posibil...) orice risc de accidentare.

Desigur, in aceste conditii, daca totusi cataratorul se accidenteaza, vina nu poate fi a lui, ci este atribuita
dupa caz, fie personalului salii de escalada care n-a luat toate masurile pentru prevenirea accidentului, fie
echipatorului traseului, care n-a avut grija de siguranta sportivilor, fie celui care fila coarda (care in treacat
fie spus, nu este privit ca un coechipier ci mai degraba ca un fel de accesoriu al cataratorului, care
"presteaza" serviciul de a-l asigura pe acesta).

Pe parcursul unei asemenea evolutii, cataratorul sportiv capata convingerea ca traseul de catarare este un
spatiu lipsit de pericole, in care capul de coarda nu are nicio responsabilitate in privinta sigurantei proprii,
singura lui preocupare trebuind sa fie rezolvarea problemelor pe care le pune catararea propriu-zisa.

Mai mult, chiar si conditiile de utilizare in siguranta a echipamentului necesar sunt bagatelizate, pentru
ca in principiu, tot ce ai nevoie sa stii este cum sa-ti pui hamul, cum sa te legi in coarda si cum sa treci
coarda in sensul corect prin carabinierele buclelor montate pe traseu (si oricum, daca faci vreo greseala, este
de datoria partenerilor tai de catarare s-o observe si sa-ti atraga atentia).

http://www.escalada.verticon.ro/trad/stil.htm 18/20
8/24/2018 Catararea libera traditionala - stil si etica

In acest fel, catararea ajunge sa inseamne doar executarea unor succesiuni de miscari gimnastice a caror
complexitate este sintetizata abstract in "gradul de dificultate al traseului", iar angajamentul cataratorului se
raporteaza doar la improbabilitatea perceputa de acesta pentru reusita anumitor actiuni de pe parcursul
ascensiunii.

Din aceasta cauza, pentru ca un catarator format in

spiritul escaladei sportive sa inceapa sa practice stilul
traditional, el va trebui sa treaca printr-o perioada de
tranzitie, care presupune transformari radicale ale felului in
care priveste catararea.

Un asemenea catarator va trebui sa-si asume pe deplin

responsabilitatea pentru siguranta sa si a echipei de coarda, in
loc sa o transfere catre cel care a amenajat traseul, asa cum era
obisnuit din escalada. In aceste conditii, el va fi pus in situatia sa
evalueze pericole obiective pe care inainte nu avea motive sa le
ia in considerare si va trebui sa se confrunte cu riscuri care prin
definitie nu exista in escalada sportiva.

Pentru parcurgerea in siguranta a traseelor de catarare

traditionala, cataratorul va trebui sa invete sa foloseasca diferite
piese de echipament specifice acestui stil (numeroase tipuri si
modele de protectii mobile, bucle din chinga si din cordelina,
semicorzi etc.) pentru care va trebui sa cunoasca temeinic
caracteristicile constructive, domeniul de utilizare, calitatile si
limitele lor, pentru a le putea integra in mod eficient in sistemul
de asigurare.

De asemenea, cataratorul care abordeaza stilul traditional va

trebui sa invete sa-si distribuie atentia intre dificultatile catararii -
singurul lucru asupra caruia trebuia sa se concentreze in escalada
- si descoperirea posibilitatilor de asigurare, alegerea protectiilor
adecvate si montarea corecta a acestora, dirijarea corzilor si alte
asemenea elemente care conditioneaza siguranta si eficienta
catararii.

Toate acestea afecteaza si caracterul catararii propriu-zise: daca in escalada sportiva catararea este
continua si rapida, iar ascensiunea unui traseu de 20 - 25 m inseamna in general cateva minute de eforturi
intense, in catararea traditionala, parcurgerea aceleiasi distante poate dura chiar si cateva zeci de minute,
datorita timpului necesar pentru descoperirea liniei traseului si pentru montarea asigurarilor.

In acest caz, rezistenta si anduranta, tacticile si strategiile folosite si capacitatea de economisire a

energiei printr-o tehnica de catarare cat mai eficienta devin extrem de importante pentru reusita ascensiunii,
iar antrenamentul cataratorilor de trad va trebui sa fie modelat in consecinta pentru dezvoltarea acestor
abilitati specifice.

O alta etapa necesara in procesul de tranzitie spre stilul traditional este invatarea tehnicilor de catarare
pe fisuri. Acestea sunt folosite foarte rar in catararea sportiva, dar sunt absolut necesare in traseele de trad,
care de cele mai multe ori urmeaza sisteme de fisuri care ofera posibilitati pentru montarea protectiilor
mobile si pentru inaintare.

Toate aceste transformari necesare (si multe altele, pe care nu le-am enumerat aici) pot constitui tot
atatea obstacole care sa impiedice iesirea din confortul mental si siguranta oferite de spiturile din traseele de
escalada sportiva spre aventura, angajamentul si libertatea catararii traditionale. La aceste obstacole se
adauga dificultatea procurarii protectiilor mobile, pretul ridicat al acestora si procesul de invatare necesar
pentru utilizarea lor in siguranta.

Nu toti cataratorii sunt capabili sa gaseasca motivatia puternica si resursele mentale, fizice si materiale
necesare pentru tranzitia la stilul traditional, dar cei care reusesc (sau macar incearca...) nu vor intarzia sa
http://www.escalada.verticon.ro/trad/stil.htm 19/20
8/24/2018 Catararea libera traditionala - stil si etica

descopere satisfactii nebanuite pe masura ce acumuleaza experienta si devin responsabili pe deplin pentru
siguranta si actiunile lor.

http://www.escalada.verticon.ro/trad/stil.htm 20/20