I.

BIOTEHNOLOGIA ŞI CALITATEA MEDIULUI

Dezvoltarea tehnologică a secolului XX a determinat o creştere economică puternică,
însă a lăsat pe un plan secundar protecţia mediului înconjurător, echilibrul ecologic al planetei
suferind grave deteriorări şi ajungându-se astfel să fie periclitată însăşi existenţa vieţii pe
Pământ. Utilizarea materialelor de combustie în industria energetică este direct răspunzătoare
de creşterea concentraţiei de dioxid de carbon din atmosferă, având ca urmare tendinţa de
încălzire a climei la nivel global. Dependenţa agriculturii de chimicale în scopul creşterii
productivităţii a condus, la nivel mondial, la contaminarea mediului cu pesticide toxice şi cu
nutrienţi de fertilizare care au modificat ciclurile geobiochimice.
Aspecte ale degradării mediului înconjurător se manifestă în principal prin:
–defrişări;
–accelerarea consumului de resurse materiale şi energetice;
–intensificarea exploatării solului;
–sărăcirea fondului genetic prin crearea unor organisme specializate pentru anumite produse;
–introducerea de specii noi;
–intensificarea poluării mediului;
–extinderea mediilor artificiale, şi intensificarea proceselor energofage în întreaga activitate
umana;
–afectarea ciclurilor biogeochimice;
–modificările climatice la nivel global.
În plus, dezvoltarea economică actuală a dus la depăşirea a ceea ce ecologiştii numesc
“domeniu de toleranţă”, fapt care a determinat apariţia din ce în ce mai frecventă a unor boli
care, în trecut, erau extrem de rare. În cea mai mare măsură, acasta se datorează faptului că
alimentele, aerul şi apa cu care intrăm în contact diferă semnificativ din punct de vedere
structural faţă de ceea ce este favorabil organismului uman din punct de vedere biologic.
Alimentele pe care le consumăm sunt obţinute prin metode artificiale, care utilizează o
cantitate uriaşă de substanţe chimice: hormoni, antibiotice, insecticide, erbicide şi fungicide
ale căror reziduuri se regăsesc în aproape toate produsele alimentare comercializate în
prezent. De asemenea, prelucrările industriale ce se realizează în fabricile din domeniul
alimentar determină modificări structurale la nivel molecular, cel mai adesea cu mult mai
profunde decât cele la care persoana umană a fost adaptată de-a lungul evoluţiei, fiind, de
asemenea, “contaminate” cu chimicale: emulsii, conservanţi şi antioxidanţi destinaţi creşterii
perioadei de valabilitate din punct de vedere comercial.
 Apa potabilă este contaminată cu nitraţi, metale grele şi produşi chimici de sinteză de
natură organică, inclusiv pesticide, pe care metodele şi tehnologiile de purificare a apei nu le
pot elimina în totalitate.

Termenul „biotehnologie” are o vechime de aproximativ 30 de ani, însă el face parte,

deja, din vocabularul nostru curent. El exprimă imensele posibilităţi care, azi, permit
fabuloase aplicaţii economice, dar, totodată, exprimă şi numeroase temeri. Într-o manieră
rapidă, putem defini biotehnologiile ca fiind un ansamblu de tehnici şi cunoştinţe legate de
utilizarea viului în procesele de producţie, ca rezultat al progreselor recente ale biologiei
moleculare. Ele vin să favorizeze utilizarea crescândă a resurselor existente: biomasa trebuie,
astfel, să se substituie petrolului ca sursă de energie, dar şi ca materie primă pentru producerea
unor intermediari în industria chimiei organice. Înlocuind procedeele catalitice cu cele
enzimatice în industria chimică, biotehnologiile contribuie, de asemenea, la economisirea de
energie. Totodată, ele pot contribui la crearea de noi surse de microorganisme, utilizate în
procesele de depoluare a mediului şi de rezolvare a numeroase probleme ecologice.
UNESCO a fost prima institutie internationala care a subliniat importanta cercetarilor
asupra microorganismelor prin infiintarea in anul 1962 a International Cellular Research
Orgatization. Deasemeni a infiintat in 1975 o retea de centre pentru resurse microbiene.
Actiunile la acea data pe acest domeniu se axau pe prezervarea,aplicarea si folosirea
resurselor genetice ale microorganismelor, in special in diverse procese de fermentatie.
Obiectivele acestei retele constau in dezvoltarea si consolidarea colaborarii intre institutiile
sau laboratoarele de cercetare care promovau studiile pe microorganisme,constituirea de
colectii microbiene si transferul de informatii. In anii “80 conceptia generala asupra
biotehnologiilor era ca valoarea lor consta in faptul ca sunt “unelte “ aplicabile in diverse
sectoare cum ar fi: cultivarea plantelor alimentare, cresterea si ingrijirea animalelor, industria
farmaceutica,industria chimica, convesia biomasei in energie, transformarea deseurilor,
controlul poluarii si igiena mediului ambiental. Pericolele si riscurile folosirii biotehnologiilor
erau privite in contextul ec. legate de impactul asupra societatilor la nivelul competitiei pe
piata libera.
Aceasta perioada reprezinta inceputul cristalizarii ideii de biotehnologie. Numeroase
alte organizatii de pe continentul American si Asiatic si-au manifestat interesul si increderea
in viitorul biotehnologiilor. Persista si astazi intr-o masura destul de mare abordari sectoriale
reductioniste ale strategiilor de dezvoltare ale acestora. Daca in Romania biotehnologia se afla
inca la granita unei agregari a factorilor de decizie, pe plan European si mondial lucrurile se
afla in etapa de coordonare regionala. Astfel in raportul din 1996 al Comisiei pentru
Biotehnologie a UE, biotehnologia apare definita ca: aplicarea principiilor ingineresti si
stiintifice pentru procesarea materialelor cu ajutorul agentilor biologici, pentru obtinerea de
bunuri si servicii.
Deasemenea, Federatia Europeana de Biotehnologie o defineste ca : utilizarea
integrata a stiintelor naturale si ingineriei prin folosirea biosistemelor-celule
microbiene,vegetale sau animale, parti ale acestora sau analogi moleculari-in bioindustrii.

II. APLICATII ACTUALE ALE BIOTEHNOLOGIILOR

La ora actuala exista o multitudine de“clase”ale biotehnologiilor definite in principal dupa
sectoarele economice in care sunt acestea utilizate. Diferentiem astfel urmatoarele domenii:
- Biotehnologii agricole;
- Biotehnologii aplicate in alimentatie;
- Biotehnologii destinate cresterii si sanatatii animalelor;
- Biotehnologii in medicina si sanatate publica;
- Biotehnologii orientate spre producerea de energie;
- biotehnologii aplicate in controlul poluarii mediului.

Biotehnologii agricole
Acestea ar include in principal directii precum:
- microreproducerea animalelor si plantelor, prin tehnici de inginerie genetica, hibridare
somatica, selectionare, culturi in vitro, culturi celulare vegetale si animale.
- ameliorarea plantelor si animalelor, pentru obtinerea de linii inalt productive, care sa reziste
la boli daunatori si conditii climatice externe severe.In aceasta directie se inscrie obtinerea de
plante cu rate crescute de fotosinteza, plante rezistente la temperaturi scazute sau ridicate, la
seceta sau salinitate crescuta a solurilor.Se pot obtine animale cu productii crescute de lapte,
carne, oua, lana etc. Se incearca obtinerea de plante care sa fixeze azotul, altele decit
leguminoasele sau plante de cultura care sa produca biocide(metaboliti toxici pentru alte
plante sau pentru daunatori ). Se cauta deasemenea specii forestiere capabile de productii
rapide de masa lemnoasa de calitate, inalt regenerabile pentru impaduriri rapide ale zonelor
deteriorate.
-diagnosticarea si produsele de uz veterinar bazate pe biotehnologie,in special vaccinurile,
joaca deasemenea un rol foarte important in controlul bolilor la animale.
Biotehnologii aplicate in alimentatie
Prima forma de aplicatie a biotehnologiilor si anume fermentatia isi gaseste noi
aplicatii o data cu aparitia bioreactoarelor.Practic orice substanta produsa de un organism
biologic poate fi produsa teoretic in bioreactoare,prin clonarea genei/genelor care codifica
sinteza sa in in organismul parental, la vectori de expresie cum ar fi:bacterii, drojdii,
mucegaiuri.
O directie relativ noua in cadrul acestui domeniu de aplicatie a biotehnologiilor o
reprezinta, sinteza de proteine microbiene pentru alimentatia animalelor si a omului. Sursa de
energie pentru producerea acestora, poate fi mediul complex special creat sau deseuri
organice vegetale sau animale, menajere sau chiar petroliere.
O alta directie – acvacultura – cultivarea pe scara larga a algelor unicelulare in scop
alimentar si pentru extractia unei multitudini de substante chimice se inscrie aceluiasi scop.

Biotehnologii destinate cresterii si sanatatii animalelor

- Transferul de embrioni, fertilizarea in vitro si recent clonarea se inscriu in sfera

biotehnologiilor aplicate organismelor animale.
- Protectia animalelor prin vaccinare si tratament cu substante de sinteza biotehnologica
contribuie si ele la cresterea productiei si eficientei economice.
- In domeniul supravegherii encefalopatiei spongiforme bovine in UE s-a reusit cu ajutorul
metodelor biotehnologiei ca un nr. cat mai mare de monstre sa fie testat, permitand atingerea
nivelului de suprveghere impus de legislatia europeana in vigoare la ora actuala.
- Diagnosticarea prin intermediul biotehnologiei se foloseste in prezent pentru detectarea
timpurie a salmonelei.

Biotehnologii in medicina si sanatate publica

Acest domeniu detine cea nai inalta rata de crestere de la aparitia marilor descoperiri in
biologia moleculara.
- Producerea de medicamente. Datorita faptului ca decade intregi au fost folosite antibiotice
din clasa cefalosporinelor in momentul de fata a aparut fenomenul de rezistenta la aceste
antibiotice. Acest lucru impune reevaluarea strategiilor de terapie anti-microbiana spre alte
clase de antibiotice.Cea mai mare parte a medicamentelor produse si comercializate pe plan
mondial sunt produse intro forma sau alta prin biotehnologie.
Evolutiile stiintifice au impus tehnici noi in clasa biotehnologiilor medicale cum ar fi:
producerea de anticorpi monoclonari,imunomodulatori sau imunoadjuvanti.
- Producerea si sinteza de vaccinuri. Folosirea lor la ora actuala contra a numeroase boli
infectioase,virale si parazitare cunoaste in prezent o dezvoltare fara precedent.Acest lucru
reprezinta premiza fundamentala pentru eradicarea unor boli care afecteaza inca foarte grav
populatia globului.Unele incercari au avut succes cum ar fi: poliomelita eradicata in Romania
in 1980, rujeola controlata in limite stricte, gripa stabilizata sub aspectul tulpinilor circulante,
etc.
Insulina umana a fost primul produs real bazat pe biotehnologie, aceasta inlocuind treptat
insulina provenita de la boivine si porcine.
- Producerea de teste pentru diagnosticare.Astfel de teste se folosesc in cadrul clinicilor de
urgenta pentru diagnosticarea bolilor cardiovasculare acute,,pentru detectarea maladiilor cu
caracter ereditar sau a maladiilor infectioase precum HIV/SIDA.

Biotehnologii orientate spre producerea de energie

- Exista la ora actuala biotehnologii utilizate pe scara larga pentru producerea de surse
auxiliare de energie:alcooli, metan, hidrogen, pe baza deseurilor orgenice rezultate din
agricultura,zootehnie,silvicultura sau industria alimentara.
Randamentul acestora depinde drastic insa de resursele tehnologice utilizate, de
disponibilitatea tulpinilor microbiene transformate, de capitalul financiar disponibil pt. a fi
investit si nu in ultimul rand de dimensiunea exploatarilor.
Ca de altfel toate biotehnologiile , cum este si cea din discutie, se pot dovedi eficiente doar in
masura in care fac parte dintr-un plan integrat de utilizare privit din prisma ecologiei
sistemice, care sa urmareasca maximizarea fluxurilor materiale si energetice mai degraba in
cadrul economic decat cresterea aportului de resurse venite din natura.Aceasta trebuie sa vina
in paralel cu acoperirea gradata dar progresiva a datoriei fata de mediu acumulata in decade
de dezvoltare ec. guvernata doar de cerintele pietei libere.

Biotehnologii aplicate in controlul poluarii

Acestea ar trebui privite mai degraba ca biotehnologii de limitare a impactului negativ
pe care il are sistemul economic asupra mediului inconjurator.Se stie faptul ca poluarea nu
este singura veriga a acestui impact, la aceasta adaugandu-se supraexploatarea resurselor
regenerebile, epuizarea acelora neregenerabile deteriorarea mediului prin extinderea spatiala a
sistemului ec.Din fericire capitalul genetic existent ofera solutii pentru managementul unor
probleme stringente legate de aceste actiuni entropice,prin intermediul biotehnologiilor. Insa,
actiuni izolate nu pot avea efectele asteptate. Redresarea – vazuta ca o reorientere a
dezvoltarii sistemului ec.spre modelul de dezvoltare durabila – putandu-se face doar prin
programe coerente de management al relatiilor sistemului ec. cu componentele mediului
inconjurator
Biotehnologiile mediului, în ansamblul lor, constituie un nou mod de a evalua şi de a
rezolva problemele date. Ele nu se constituie într-un nou sector, dar, precum informatica, se
răspândesc în ansamblul de activităţi productive existente. Tratarea poluării ca rezultat al unui
mod inadecvat de utilizare a resurselor va presupune găsirea unor soluţii optime pentru
reciclarea şi reutilizarea deşeurilor, determinând, astfel, atât reducerea gradului de poluare, cât
şi creşterea profiturilor. Biotehnologiile mediului oferă beneficiile utilizării unor combinaţii
de microorganisme selectate pentru capacităţile lor sinergetice de a îmbunătăţi calitatea apei, a
solului şi a aerului. Utilizarea acestor tehnici la nivel de sistem ecologic constă în optimizarea
unor metode de implantare şi utilizare unor structuri vii specializate, de la microbi până la
plante şi peşti, pentru îmbunătăţirea calităţii apei, solului şi aerului. Inocularea de
microorganisme pentru a obţine rezultate specifice nu este un concept nou. Asemenea metode,
cunoscute sub denumirea de bioaugmentare, se folosesc pentru producerea berii, a diferitelor
sortimente de brânză, a pâinii şi a multor altor produse alimentare. În acest context, se
recomandă stoparea utilizării substanţelor chimice pentru tratarea deşeurilor şi rezolvarea
problemelor ecologice, având în vedere că beneficiile aduse de acestea sunt adesea de durată
prea scurtă faţă de efectele secundare cu efect negativ care pot interveni, determinând, astfel,
scăderea rentabilităţii metodelor.
Ultimele cercetări în domeniul biotehnicilor mediului oferă informaţii extrem de
interesante asupra comportamentului microorganismelor, deschizând perspective noi în
utilizarea acestora pentru protecţia mediului. Astfel, s-a constatat faptul că purificarea apei
este realizată în cea mai mare parte de către comunităţi de bacterii, nu doar de către o singură
specie. O categorie de bacterii iniţiază procesul, care este apoi continuat de alte familii de
bacterii, absenţa unei specii din ansamblul de bacterii micşorând capacitatea de purificare a
întregului sistem. S-a evidenţiat activitatea unor cantităţi mici de lipază şi protează în apa
naturală, activitate care rămâne constantă luni de zile, chiar şi în cazul deversărilor poluante.
S-a demonstrat, de asemenea, că augmentarea bacteorologică poate mări rata biodegradării
hidrocarbonului.
Toate acestea implică întrebări fundamentale despre bacterii, tratamentul apei şi
producţia culturilor acvatice:
-posibilitatea unui tratament eficient şi consistent al apei, în condiţiile în care producţia de
protează şi lipază nu se desfăşoară simultan;
-posibilitatea de a obţine, la un moment dat, toate categoriile de bacterii necesare tratării apei,
în condiţiile în care apa destinată alimentarii oraşelor este sterilizată sau sistemele de colectare
sunt construite astfel încât să oprească infiltrarea apei de ploaie.
Spre deosebire de alte domenii ale biotehnologiei, în care ingineria genetică joacă un
rol important în crearea de noi structuri vii, principala preocupare a biotehnologiei mediului
este aceea de a asigura integrarea noilor structuri biologice create în sistemul ecologic, fără a-i
altera echilibrul.
O altă ramură a biotehnologiilor mediului, managementul mediului înconjurător,
urmăreşte gestionarea economică şi eficientă a resurselor biotehnologice utilizate în protecţia
mediului, ceea ce a implicat reconsiderarea unor puncte de vedere cu privire la repartiţia
structurilor vii în mediu, cum ar fi cel al generării spontane a tuturor categoriilor de bacterii
necesare în apele poluate sau în culturile acvatice, ipoteze pe care studiile experimentale şi
modelarea proceselor implicate le dovedesc nefondate.
Modelarea unui proces din domeniul biotehnologiei mediului parcurge următoarele
etape:
–stabilirea scopului tratamentului dorit (eliminarea unei hidrocarburi specifice, proces de
nitrificare sau denitrificare etc.);
–identificarea condiţiilor de mediu în care se va desfăşura procesul şi integrarea variabilelor şi
parametrilor corespunzători în ecuaţiile ce definesc modelul;
–identificarea efectelor inhibitoare sau activatoare ale diferiţilor compuşi sau ale diferitelor
categorii de microorganisme existente sau care se pot adăuga pentru îmbunătăţirea condiţiilor
de desfăşurare a procesului (o nitrificare eficientă, de exemplu, necesită un nivel scăzut al
BOD carbonic, necesitate ce poate fi îndeplinită utilizând o anumită categorie de heterotrofe).
Biotehnologiile mediului fiind, prin definiţie, destinate să amelioreze calităţile
mediului înconjurător, nu trebuie să provoace distrugeri ale mediului sau creşteri ale riscului
de mediu. Protecţia mediului înconjurător impune o abordare conservativă. Selecţia
organismelor utilizate trebuie să aibă în vedere nu numai capacitatea acestora de a îndeplini
funcţiile dorite, ci trebuie să urmărească să nu producă nici efecte secundare nedorite. În acest
context, microorganisme cum ar fi Pseudomonas aeruginosa, un microb foarte versatil, care
poate biodegrada hidrocarburile şi poate îndeplini numeroase alte funcţii, dar care poate
produce, în acelaşi timp, maladii serioase la animale sau oameni, nu ar trebui incluse sub nici
o formă în produşii dispersaţi apoi în mediu şi nici nu ar trebui lăsate la îndemâna
nespecialiştilor.
Având în vedere dezvoltarea rapidă a biotehnologiilor şi capacitatea producerii unei
varietăţi extrem de mari de produşi biologici, pentru îndeplinirea dezideratelor prezentate mai
sus, este necesara instituirea unui program de control şi asigurare a calităţii, bazat pe o serie
de standarde care sa asigure o buna integrare a noilor structuri vii create în sistemul ecologic
prin impunerea anumitor condiţii fundamentale:
–să garanteze prezenţa aceleiaşi specii cu un nivel de activitate consistent, definit pentru
fiecare lot de produşi;
–să garanteze cantitatea de celule necesară, suficient de concentrată pentru îndeplinirea unei
anumite funcţii;
–să garanteze o durată de viaţă rezonabilă;
–să garanteze absenţa patogenilor.
Aplicaţiile biotehnologiilor mediului se bazează pe comunităţi de organisme vii cărora
li se asigură condiţii de viaţă adecvate pentru îndeplinirea funcţiilor dorite.
Cunoştinţele acumulate în domeniul tratamentului apelor reziduale şi al apelor
chimice, în domeniul ecologiei acvatice şi al culturilor acvatice sunt etape importante în
stabilirea problemelor ecologice ce pot fi rezolvate prin intermediul biotehnologiilor mediului.
Se studiază, de asemenea, modul în care, cu ajutorul ingineriei fiziologice, pot fi modificate
caracteristicile fiziologice ale microorganismelor, astfel încât acestea să devină apte de a
îndeplini diferite funcţii. Pentru îndeplinirea funcţiilor de dizolvare a grăsimilor sau a
mâlurilor, de exemplu, caracteristicile fiziologice ale microorganismelor trebuie modificate
astfel încât să se optimizeze sintetizarea enzimelor necesare îndeplinirii funcţiilor menţionate.
De asemenea, dacă se urmăreşte biodegradarea anumitor hidrocarburi printr-o metodă
particulară, cu timp de retenţie mic, microorganismele trebuie să fie precondiţionate pentru a
produce substanţele necesare şi să li se asigure o creştere exponenţială înainte de introducerea
lor în biosistem.
Tehnicile de imobilizare a structurilor microbiale şi de cultivare a acestora sunt
utilizate în biotehnologiile mediului cu aceeaşi pondere ca în procesele farmaceutice,
diferenţele constând în modalităţile de adaptare a tehnicilor pentru obţinerea unui raport
eficienţă/cost optim pentru utilizatori.
Problemele complexe privind protecţia mediului, caracteristice acestui sfârşit de
mileniu, au determinat apariţia unor noi ştiinţe interdisciplinare: ingineria ecologică,
modelarea ecologică şi managementul ecologic, ce permit obţinerea unor rezultate consistente
în problemele de protecţie a mediului. Biotehnologiile mediului oferă instrumente puternice şi
eficiente din punct de vedere al costurilor, apte de a rezolva probleme de remediere şi
protecţie a mediului, ce marchează începutul secolului XXI, însă acestea devin eficiente
numai dacă în utilizarea lor se ţine cont de caracteristicile biologice ale biosistemului în care
sunt aplicate.
Utilizări ale biotehnologiilor

Biotehnologiile moleculare actuale se referă la utilizarea tehnicilor de inginerie genetică

pentru manipularea genomului organismelor vii sau a unor componente ale acestora, în scopul
obţinerii de noi variante cu structură genetică recombinată, utilizabile în diferite aplicaţii
specifice. În mod evident, ingineria genetică actuală a depăşit cu mult orice fel de aşteptări în
privinţa nivelului său de aplicabilitate, dat fiind faptul că specialiştii din acest domeniu au
trecut de faza de manipulare a genelor şi de cartare a genomului organismelor, ajungând să
sintetizeze „de novo” anumite componente genomice, caracteristice virusurilor şi bacteriilor.
Astfel, convergenţa operaţională dintre nano-biotehnologie, bioinformatică şi inginerie
computaţională reprezintă factorul determinant al apariţiei unei noi discipline ştiinţifice:
ingineria genetică de sinteză. În mod implicit, acest fapt va impulsiona dezvoltarea accelerată
a descoperirii de noi metode şi tehnologii de sinteză artificială a genomului organismelor.

Ingineria genetică de sinteză are drept principal scop construirea componentelor

structurale de bază ale genomului organismelor, pornind de la elementele sale de gază,
respectiv, genele. Nu este chiar o glumă exemplul devenit celebru prin care aproape oricare
individ, care posedă minimum de cunoştinţe în domeniul biologie moleculare, poate fi capabil
să sintetizeze gene sau chiar un întreg genom aparţinând unor specii virale sau bacteriene,
inclusiv acelora cu potenţial patogen recunoscut. Practic, utilizând un laptop obişnuit,
conectat la reţeaua informaţională (Internet), se pot obţine toate informaţiile necesare despre
secvenţa genelor specifice unui anumit organism, apoi probele de ADN sintetic se comandă
on-line, iar, în cele din urmă, acestea sunt introduse într-un dispozitiv destinat sintezei
computerizate a secvenţelor de gene specifice organismului respectiv.

În condiţiile actuale, cu mijloace relativ accesibile, aproape oricine poate sintetiza un

virus sau o bacterie, fără nicio restricţie de biosecuritate sau un control riguros al scopului
urmărit. Oamenii de ştiinţă preconizează că în următorii 3 – 5 ani va fi posibilă
sintezaartificială a oricărui virus. În acest context, se pare că prima bacterie sintetizată „de
novo” îşi va face debutul chiar în acest an 2007, iar în decursul următoarei perioade de 5 – 10
ani, sinteza genomului specific unor bacterii cu organizare structurală mai simplă va deveni o
activitate de rutină şi nu va exista nici un impediment pentru inserarea acestuiaîntr-o altă
celulă bacteriană al cărei genom propriu a fost excizat în prealabil. Astfel, va apărea un nou
organism viu, capabil de autoreplicare sau autoreproducere. Acest fapt este extrem de
alarmant prin potenţialele sale efecte distructive asupra sănătăţii populaţiilor umane, precum
şi asupra întregii biosfere, datorită pericolului iminent exercitat de reconfigurarea genomului
organismelor modificate genetic, ale căror structuri genetice vor fi astfel reprogramate pentru
realizarea altor funcţii metabolice, inexistente la organismele iniţiale.

În ciuda apelurilor lansate de comunitatea ştiinţifică internaţională pentru

monitorizarea permanentă a evoluţiei aplicaţiilor în care sunt utilizate organisme modificate
genetic, corporaţiile internaţionale deţin monopolul exclusiv al patentelorreferitoare la
procedeele de obţinere a produselor de genetică sintetică, precum şi unorcomponente ale
acestora.

La fel ca produsele biotehnologice, şi cele obţinute prin inginerie genetică desinteză

sunt fabricate şi comercializate numai de companiile multinaţionale. Pe măsură ce sinteza
genelor va deveni din ce în ce mai accesibilă prin prisma preţului de cost şi mult mai rapidă în
privinţa modului de utilizare, cu atât mai uşoară va fi sinteza artificială a oricărui
microorganism decât izolarea şi identificarea sa din microbiota în care se află în mediul
natural sau decât obţinerea sa dintr-o colecţie specializată de microorganisme. Probele
biologice corespunzătoare anumitor organisme, sub forma secvenţelor de gene păstrate în
formă digitală, vor circula extrem de intens pe glob şi vor putea fi revitalizate în laboratoarele
marilor companii din întreaga lume, generându-se astfel riscul erodării viitorului suport al
conservării genetice şi al apariţiei unor noi provocări privind negocierile internaţionale asupra
biodiversităţii. Ingineria genetică de sinteză este capabilă de a produce noi componente ale
organismelor biologice şi chiar reţele metabolice inexistente până în prezent în lumea vie,
precum şi de a reproiecta actualele sisteme biologice în scopul de a de a îndeplini anumite
funcţiuni.

Cunoştinţele actuale din domeniul nanobiotehnologiilor, prin intermediul cărora este

posibilă manipularea materiei la nivel molecular şi chiar atomic au contribuit la realizarea
unor performanţe nebănuite cu ceva timp în urmă. Organismele transgenice, cum sunt speciile
de soia, orez, porumb sau tomate modificate genetic sunt deja realizări de domeniul
trecutului! Sub vechea paradigmă a manipulării genetice, ingineria genetică a reprezentat o
etapă de scindare şi apoi recombinare a macromoleculei de ADN specifice unei anumite specii
biologice pentru a fi inserate în organismele altor specii. Prin contrast, ingineria genetică
actuală utilizează instrumentele computerizate de sinteză artificială a genelor deschizând larg
porţile pentru apariţia unor noi secvenţe de gene, inexistente actualmente în genomul vreunui
organism biologic cunoscut. Acesta reprezintă începutul unei noi ere în ştiinţele biologice, în
general, iar în genetică, în mod special, prin faptul că se realizează tranziţia de la faza de citire
a codului genetic la primele stadii ale scrierii unui nou cod, bazat pe programarea
computerizată. Practic, utilizând vestitele sintetizatoare de gene, se va ajunge foarte curând la
generarea unor noi structuri ale macromoleculelor de ADN, prin scrierea noului cod genetic în
care „alfabetul” de bază nu va cuprinde numai „literele” A, G, T, C, ci mult mai multe decât
acestea! Geneticienii vor utiliza noile litere ale alfabetului genetic, inexistente în prezent în
natură, pentru a le aranja în diverse combinaţii care vor constitui noile „reţele genetice” ce vor
fi integrate în cadrul unei „matriţe” sintetizate „de novo”, care are capacitatea de a se mişca şi
a se multiplica!

Utilizând concepte preluate din ingineria computaţională noii geneticieni se

specializează în domeniul producerii unor noi versiuni simplificate ale bacteriilor, prin
reprogramarea ADN întocmai ca în cazul unui microcomputer şi asamblarea sa în structura
unui nou sistem genetic care este controlat de factorul uman. Fonduri de miliarde de dolari din
partea guvernelor unor state dezvoltate şi a unor companii transnaţionale au fost investite în
laboratoarele unor renumite instituţii de inginerie genetică, care deţin actualmente, portofoliul
majorităţii patentelor înregistrate pentru sinteza artificială şi utilizarea de noi componente ale
organismelor biologice!

Se conturează, aşadar, apariţia unei adevărate industrii mondiale, destinate pentru

„sinteza” unor noi componente ale formelor actuale de viaţă! În viziunea terifiantă a celor
care în prezent lucrează în această nouă industrie, ADN este considerat ca fiind sistemul soft-
ware, care controlează ciclul de viaţă al organismului în care se află integrat, în timp ce
membrana celulară, precum şi toate organitele celulare deţin rolul de sisteme hard-ware. Nu
este deloc o glumă deplasată faptul că la firma Epoch Biolabs din Houston (Texas) cu numai o
mie de dolari se poate „confecţiona” o genă din componente complet sintetice! Astfel de
companii care produc şi comercializează secvenţe de gene sau chiar gene integrale apar de la
o zi la alta, sporind riscul apariţiei unor posibile virusuri sau bacterii cu structură genetică
necunoscută în lumea vie naturală, datorită erorilor care se produc inevitabil în sinteza
secvenţelor de nucleotide!
 Ingineria genetică de sinteză se îndreaptă vertiginos către producerea de noi forme de
viaţă programate a fi realizate la comanda! Biotehnologia modernă este adesea asociată cu
utilizarea microorganismelor modificate genetic, cum ar fi Escherichia coli sau drojdiile
pentru producerea anumitor substanţe (insulină, antibiotice etc.).

Microorganismele Modificate Genetic – o sursă inepuizabilă de produse alimentare

Conform datelor relativ recente furnizate de FAO (Food and

AgriculturalOrganization), aproximativ 25-30% din populaţia Terrei suferă din cauza bolilor
generate de malnutriţie. Soluţionarea acestei crize de alimente se află în utilizarea unor noi
surse neconvenţionale, generatoare de compuşi nutritivi, în special, de proteine alimentare.
Astfel, utilizarea microbiotehnologiilor de cultivare a unor specii de microorganisme
modificate genetic (MMG), capabile să sintetizeze proteine monocelulare de tip SCP (single-
cell protein), reprezintă una dintre alternativele viabile destinate rezolvării acestei crize.
Avantajele utilizării MMG producătoare de SCP constau în faptul că aceste microorganisme
se pot multiplica extrem de rapid, dublându-şi propria lor masă la intervale de 30-60 de
minute, au o valoare nutritivă apropiată de cea a proteinelor vegetale sau animale, iar
procesele biotehnologice de cultivare microbiană se desfăşoară în condiţii stricte de asepsie,
fiind complet automatizate şi computerizate. Prin aplicarea tot mai accentuată a unor astfel de
microbiotehnologii avansate, se produc anual importante cantităţi de alimente şi băuturi,
rezultate din procese fermentative catalizate de microorganisme utile intereselor umane, dintre
care se pot menţiona: ciupercile comestibile, pâinea şi produsele de panificaţie, vinul, iaurtul,
oţetul din vin, băuturile alcoolice şi răcoritoare, brânzeturile, mezelurile, proteinele
alimentare, acizii organici alimentari, aminoacizii şi vitaminele, edulcoranţii, aromele,
biopolimerii etc. Este evident faptul că alimentele şi băuturile fermentate au avut dintotdeauna
o importanţă deosebită în alimentaţia omenirii şi deţin în continuare un rol primordial în
societatea umană. Ele sunt obţinute prin cultivarea intensivă a diferite suşe de microorganisme
sau a unor tipuri de enzime secretate de acestea, utilizând drept substraturi de creştere diferite
produse agricole a căror structură biochimică şi ale căror proprietăţi organoleptice se
transformă în cursul proceselor fermentative induse de aceşti biocatalizatori.

Principalul rezultat al acestor fermentaţii induse şi controlate de diferite specii de

MMG (de la bacterii lactice sau acetice până la drojdii sau fungi filamentoşi din grupul micro-
sau macromicetelor) este reprezentat ansambluproprietăţilor fizico-chimice, precum şi al celor
microbiologice şi toxicologice, cu efecte benefice asupra organismului uman, aşa cum sunt:
valoarea nutritivă, digestibilitatea, textura, caracteristicile organoleptice, puritatea
microbiologică şi lipsa toxicităţii. Este binecunoscut faptul că, de pildă, în cursul procesului
de obţinere a brânzeturilor se utilizează chimozina, o enzimă de origine fungică, cunoscută
sub denumirea populară de cheag, necesară pentru coagularea cazeinei, şi care este modificată
genetic prin tehnologia ADN recombinant, în vederea creşterii substanţiale a producţiei
acestor alimente fermentate.

Într-o accepţiune mai largă, cultivarea ciupercilor comestibile şi/sau medicinale

reprezintă una dintre biotehnologiile cu cea mai rapidă creştere economică în ultimii 20 de ani
şi se preconizează o evoluţie ascendentă semnificativă în acest prim secol al mileniului III. În
acest context, din considerente economice strategice, se prevede o sporire accentuată a
producţiei de ciuperci comestibile din următorii ani, în special, în ţările slab dezvoltate
economic sau care se află în curs de dezvoltare.

MMG – agenţi naturali pentru biosinteza de medicamente

Când Alexander Fleming a descoperit în 1928 faptul că specia de fungi filamentoşi

Penicillium notatum poate sintetiza selectiv un compus capabil să inactiveze un spectru larg
de specii bacteriene patogene pentru om şi animale, fără să producă efecte adverse
semnificative asupra organismelor de tip gazdă, nimeni nu a bănuit că această descoperire va
revoluţiona medicina şi va genera dezvoltarea unei întregii industrii farmaceutice. În acest
mod, pe parcursul deceniilor care au urmat, s-a dezvoltat o întreagă industrie producătoare de
antibiotice sintetizate de diferite specii de microorganisme, respectiv, de bacterii şi fungi, al
căror potenţial de biosinteză al compuşilor naturali cu efect inhibitor asupra altor specii
microbiene a fost permanent optimizat prin modificări genetice ale suşelor utilizate în acest
scop. Antibioticele reprezintă substanţe naturale cu efect antimicrobian, sintetizate de
microorganisme, care sunt utilizate sub forma unor produse farmaceutice pentru profilaxia şi
tratamentul multor maladii umane infecţioase.

Majoritatea antibioticelor sunt sintetizate de anumite specii bacteriene, care fac parte
din grupul actinomicetelor, şi de unele secii de fungi filametoşi. Astfel, antibioticele de
origine fungică, cum sunt penicilina şi cefalosporina, precum şi antibioticele de tip bacterian,
dintre care fac parte streptomicina, aureomicina, cloramfenicolul şi tetraciclinele au devenit
produse farmaceutice fabricate şi utilizate, pe scară tot mai largă, în tratamentul diferitelor
maladii umane provocate de microorganisme patogene, dintre care pot fi enumerate numai
câteva, şi anume: pneumonia, tuberculoza, holera, lepra, care, în unele regiuni ale globului au
fost deja eradicate. Unele dintre aceste tipuri de antibiotice, cum ar fi, de pildă,
griseofulvinele, sunt extrem de active şi eficace în terapmultor afecţiuni contagioase ale
epidermei, de tipul maladiei impetigo, produse de anumite specii de fungi patogeni. Până în
prezent au fost izolate şi identificate peste 4.000 de tipuri de antibiotice, însă nu au fost
acceptate pentru utilizare, sub formă de produse farmaceutice, decât 50 dintre acestea.
Anumite antibiotice sunt utilizate şi pentru tratamentul anumitor maladii specifice animalelor,
iar unele dintre acestea pot fi întrebuinţate în agricultură sub formă de pesticide, de tipul
bactericidelor, fungicidelor sau insecticidelor.

Vaccinurile antimicrobiene reprezintă o altă modalitate de prevenire a multor maladii

cu etiologie bacteriană sau fungică. Astfel, s-a dezvoltat în ultimii ani o adevărată industrie
producătoare de vaccinuri recombinante, pe baza utilizării de suşe microbiene modificate
genetic al căror potenţial patogen a fost atenuat prin diferite mijloace fizice sau chimice. Cu
toate acestea, nici antibioticele şi nici vaccinurile recombinante nu pot contribui decisiv la
ameliorarea sau vindecarea unor maladii umane cronice cum sunt: cancerul, afecţiunile
cardiovasculare, boala Alzheimer. Una dintre soluţiile optime pentru tratamentul unor astfel
de afecţiuni îl reprezintă producerea şi utilizarea de anticorpi monoclonali. În acest mod, un
avantaj evident al aplicării biotehnologiei de producere a anticorpilor monoclonali îl
reprezintă stabilitatea fiziologică a liniilor celulare microbiene care sintetizează permanent
acelaşi tip de anticorpi care pot fi cu uşurinţă caracterizaţi în scopul evaluării compatibilităţii
acestora pentru diferite aplicaţii specifice. Pe această bază, se pot sintetiza cantităţi însemnate
de anticorpi monoclonali, a căror aplicabilitate în diagnoza şi tratamentul diferitelor maladii
tumorale, al afecţiunilor cu transmitere sexuală, precum şi al prevenirii efectelor de respingere
imună a unor organe grefate este tot mai pronunţată.

În practica industrială farmaceutică destinată producţiei intensive de antibiotice,

vaccinuri şi anticorpi monoclonali se utilizează instalaţii biotehnologice de tipul
bioreactoarelor sau fermentatoarelor automatizate şi computerizate, care posedă vase de mare
capacitate destinate cultivării controlate a suşelor de microorganisme modificate genetic cu
rol de biocatalizatori ai proceselor de biosinteză aferente fabricării unor astfel de produse
farmaceutice.

Biotehnologie > Genetică Moleculară > Plante Modificate Genetic

Concomitent cu accelerarea ritmului de creştere demograffică, la nivel mondial, în ultimul

sfert de secol, se resimte tot mai acut necesitatea vitală pentru producerea de cantităţi
importante de biomasă provenită din specii de plante cultivate, utilizabile înalimentaţia umană
şi în furajarea animalelor. În acest context, nu este de mirare faptul că foarte multe specii de
fructe şi legume modificate genetic sunt deja prezente pe piaţa agricolă a multor ţări ale lumii,
cum ar fi, de pildă, cele din continentul nord-american şi, în mod special, Statele Unite ale
Americii.

Expansiunea vertiginoasă a culturilor de plante modificate genetic atrage, în mod

inevitabil, creşterea proporţională a cantităţilor de alimente şi furaje, obţinute prin prelucrarea
industrială a plantelor transformate genetic, ceea ce determină, în final, obţinerea de profituri
economice considerabile de către marile companii transnaţionale din industria agro-
alimentară. În mod firesc, se pune întrebarea: Cum este posibilă menţinerea unui ritm constant
al dezvoltării economico-sociale a societăţii umane, prin asigurarea resurselor alimentare
naturale, reprezentate, preponderent, de cereale, legume şi fructe, concomitent cu păstrarea
echilibrului ecologic, în limita unor variaţii fără caracter perturbator ? Un răspuns concret este
oferit de însăşi capacitatea tehnico-economică a societăţii umane dezvoltate de a integra
biotehnologia într-un proces de intensificare a producţiilor de plante destinate consumului
uman şi animal, prin utilizarea metodelor şi tehnicilor adecvate de biologie şi genetică
moleculară pentru producerea de noi soiuri competitive din punct de vedere productiv, precum
şi pentru furnizarea de material săditor cu înaltă valoare biologică.

În paralel cu dezvoltarea tot mai accelerată a biotehnologiei ca ştiinţă, genetica

moleculară, prin instrumentul său specializat, ingineria genetică, a devenit un mijloc extrem
de eficace pentru modificarea structurii genetice a oricărui sistem biologic, în vederea
obţinerii de noi specii de organisme micro- sau macroscopice, cu înalt potenţial bioproductiv,
care pot fi utilizate cu succes în agricultură, industria alimentară, industria farmaceutică,
precum şi în medicină sau în protecţia mediului.

Ce sunt Plantele Modificate Genetic? Plantele Modificate Genetic (PMG) sunt

organisme vegetale al căror genom a fost restructurat, fie prin adăugarea unor gene străine, fie
prin inactivarea sau eliminarea altora existente în organismele respective. Modificarea
genetică a plantelor se realizează efectiv prin introducerea uneia sau a mai multor gene străine
în genomul unor organisme vegetale sau prin suprimarea activităţii unei anumite gene
specifice unei plante, cu ajutorul acidului ribonucleic (ARN) de interferenţă (ARNi), în
vederea eliminării caracterelor fenotipice nedorite şi inducerii apariţiei altora noi, benefice
pentru atingerea scopului economic urmărit. Fenomenul prin care acţionează ARNi reprezintă
un mecanism manifestat frecvent în biologia celulei de tip eucariot, prin care anumite
fragmente ale moleculei dublu catenare de ARN interferă cu expresia unei gene specifice a
cărei secvenţă de nucleotide este complementară cu cea a catenelor duble de ARN.
Capacitatea ARNi de a suprima, în mod dramatic şi selectiv, sinteza unei anumite proteine, la
nivel celular, conferă acestui acid nucleic proprietatea de adevărat “exterminator” genetic,
fiind utilizat atât în experimentele efectuate atât in vitro, cât şi in vivo, pentru studierea
modului de funcţionare a genelor care determină biosinteza proteică.

Plantele transgenice – un regn aparte?

Plantele transgenice (PT) sunt organisme vegetale modificate genetic, al căror genom
conţine una sau mai multe gene, care au fost transferate de la alte specii. Asemenea modificări
de natură genetică pot apărea, pe cale naturală, prin polenizare încrucişată, datorată atât
factorilor biotici (insecte polenizatoare, mamifere erbivore, etc), cât şi celor abiotici (curenţi
de aer, precipitaţii, etc.), sau, pot fi induse artificial, prin intermediul tehnicilor de hibridizare,
utilizând tehnologia ADN recombinant. În prezent, această nanobiotehnologie de vârf este
utilizată, pe scară tot mai largă, în institutele de inginerie genetică din întreaga lume, fiind
considerată, fără nicio rezervă, una dintre tehnologiile care au revoluţionat genetica
moleculară, prin obţinerea de noi specii de organisme vegetale, al căror genom este, în foarte
multe cazuri, atât de diferit de cel al altor specii cunoscute până în prezent, încât nu pot fi
încadrate în Regnul Plantae. Această situaţie fără precedent poate părea oarecum paradoxală,
însă datele ştiinţifice înregistrate până în prezent, demonstrează elocvent faptul că amprenta
genetică a noilor PT, obţinute prin aplicarea nanobiotehnologiei ADN recombinant, este
complet diferită de cea a speciilor de plante care populează biocenozele terestre sau acvatice
şi care nu reprezintă altceva decât rezultatul unei evoluţii a materiei vii, de-a lungul a peste 4
miliarde de ani. Exemple concludente pentru argumentarea includerii tuturor acestor PT într-
un regn aparte sunt oferite de numărul foarte mare de specii noi de organisme vegetale care
conţin în genomul lor gene provenite de la organisme complet diferite şi neînrudite din punct
de vedere sistematic, cum sunt: bacteriile, din grupul procariotelor, sau peştii dintre
organismele eucariote.

Astfel, a devenit deja „celebru” cazul plantelor de soia modificate genetic, prin
introducerea în genomul acestora a unor gene provenite de la specia bacteriană
Bacillusthuringiensis, care le conferă rezistenţă la acţiunea pesticidelor, în special, a
erbicidelor. Un asemenea fapt poate părea paradoxal deoarece, în mod natural, aceste gene de
origine bacteriană induc sinteza unei substanţe entomopatogene, numită toxină Bt
(prinabrevierea denumirii acestei specii), al cărei efect se manifestă prin distrugerea unor
specii de insecte aflate în diferite etape de dezvoltare, şi care se menţine în stare inactivă până
în momentul ingestiei de către insecte când se activează, exercitându-şi efectul insecticid.
Datorită existenţei acestor gene în culturile de soia modificate genetic, toxina Bt este produsă
în fiecare organ al plantelor respective. Drept consecinţă, după încheierea recoltării seminţelor
de soia, acele părţi ale plantelor rămase în câmp se vor descompune eliberând astfel
importante cantităţi de toxine care se vor acumula în sol şi vor avea un efect distructiv
neselectiv, exercitat asupra majorităţii speciilor aparţinând entomofaunei terestre. Asadar,
genele care iniţial aveau un efect insecticid, prin introducerea lor în genomul unei plante,
capătă efect erbicid!

Un alt exemplu arhicunoscut este cel al tomatelor denumite generic Flavr Savr, care
sunt genetic modificate prin introducerea genelor prelevate de la un peşte, respectiv, Calcanul
arctic. Aceste tomate modificate genetic au fost produse, prin utilizarea tehnologiei ADN
recombinant, pentru a reduce pierderile înregistrate în timpul păstrării acestor legume, în
condiţii de refrigerare, şi de a le prelungi perioada de conservare, precum şi pentru a le
îmbunătăţi calităţile de gust şi a le menţine turgescenţa, din momentul recoltării până la
utilizarea lor de către consumatori.

În ultimele decenii, evoluţia studiilor şi cercetărilor în domeniul biotehnologiilor cu

aplicabilitate la nivel molecular, respectiv, a metodologiei de recombinare genetică prin
transferul unor gene de la anumite specii (în special, microorganisme) către altele neînrudite
din punct de vedere taxonomic, cum sunt speciile de plante cultivate a determinat apariţia unei
noi strategii privind dezvoltarea agriculturii mondiale. Plantele modificate genetic (PMG)
ocupă un loc primordial în cadrul acestor Plantele modificate genetic (PMG) ocupă un loc
primordial în cadrul acestor strategii de transformare pe baze genetice a tehnologiilor agricole.
Cu toate avantajele de ordin economic pe care le generează promovarea PMG în agricultura
actuală, există permanent riscul apariţiei unor perturbaţii imprevizibile în menţinerea
echilibrului necesar în relaţiile trofice dintre populaţiile de organisme specifice fiecărei
biocenoze.

Aceste dezechilibre majore, generate de imixtiunea necontrolată a factorului uman în

structura genetică a producătorilor în ecosistemele agricole, vor determina, în mod implicit,
agravarea procesului de „eroziune genetică”, declanşat odată cu lansarea primelor culturi de
PMG, în urma căruia varietăţile tradiţionale de plante cultivate, care se caracterizează printr-o
mare diversitate genetică, vor fi îndepărtate şi, cel mai frecvent, chiar eradicate din biocenoza
agroecosistemelor în care acestea au constituit componente de bază. În acest mod, datorită
agresiunii factorului uman asupra structurii genetice a speciilor de plante din ecosistemele
agricole, se produce o reducere vizibilă a numărului de specii de plante cu variabilitate
genetică, fapt ce va determina o scădere corespunzătoare a biodiversităţii din aceste sisteme
ecologice. Variaţii genetice naturale vs. variaţii genetice artificiale

Procesul natural de recombinare genetică, în urma căruia rezultă noi biotipuri, varietăţi
sau chiar noi specii, se desfăşoară pe parcursul a sute şi chiar mii de ani de evoluţie continuă a
sistemelor biologice, în care rolul preponderent îl deţine selecţia naturală, în calitate de
„filtru” perfect riguros şi constant al genotipurilor optime ce aparţin tuturor speciilor de
organisme biologice existente pe Terra. Chiar dacă există o anumită limită superioară de
recombinare genetică naturală, până la care este posibilă producerea şi, ulterior, stabilizarea
unei variaţii naturale în genomul unei plante, actualele biotehnologii cu aplicaţii în agricultură
exercită un rol extrem de important în intensificarea, controlul şi, mai ales, direcţionarea
anumitor tipuri de variaţii genetice. Asemenea variaţii sunt produse prin înlocuirea unor gene
cu altele provenite de la organisme neînrudite taxonomic şi care pot avea efectele scontate de
promotorii acestora, cum ar fi, de pildă, rezistenţa la pesticide, în special, la erbicide. Este
deosebit de alarmant faptul că un mare număr de specii de plante destinate culturilor agricole,
datorită modificărilor genetice provocate prin transferul intra- sau intergeneric, capătă
proprietatea de a persista în arealele de graniţă dintre agroecosistemele învecinate, având, în
acelaşi timp, capacitatea de a se propaga extrem de rapid, prin intermediul grăuncioarelor de
polen.

Riscul diseminării transgenelor între specii diferite

Pentru evaluarea riscului diseminării transgenelor între diferite specii neînrudite taxonomic au
fost elaborate metode de cuantificare a gradului de dispersare a polenului, în condiţii naturale.
Fluxul de gene poate fi evidenţiat cu ajutorul unor capcane artificiale sau naturale (plante
androsterile) instalate sau cultivate la anumite distanţe faţă de sursa de polen. Detectarea
hibrizilor se poate face cu ajutorul markerilor biochimici (izoenzime) sau genetici (transgena
însăşi, culoarea sau forma seminţelor). Pentru evaluarea riscului de “evadare” a transgenelor
prin intermediul hibrizilor au fost efectuate şi hibridări artificiale directe, reciproce şi
retroîncrucişări între diferite varietăţi transgenice de rapiţă (Brassica napus) şi specii mai mult
sau mai puţin înrudite cu această specie vegetală. Rezultatele evaluării fluxului intergeneric au
evidenţiat faptul că, deşi hibridarea este posibilă, introducerea în genomurile speciilor
aparţinând unor genuri diferite este puţin probabilă, deoarece plantele rezultate prin
retroîncrucişare nu supravieţuiesc din cauza incompatibilităţii citoplasmatice. În schimb,
există posibilitatea introduceriitransgenelor în genomul unor specii aparţinând genului
Brassica, şi care pot creşte ca simple buruieni. Rapiţa este considerată o plantă de cultură la
care riscul producerii unui flux de gene mediat de polen este destul de ridicat, atât la diferitele
varietăţi, cât şi la rudele ei sălbatice. La nivelul unei ferme, pentru menţinerea ratei de
polenizare încrucişată sub pragul de 0,5%, se recomandă păstrarea unei distanţe de protecţie
de 100m între culturile de rapiţă modificată genetic şi culturile de rapiţă convenţională.

Selecţia naturală versus recombinarea genetică artificială

Una dintre legile fundamentale ale ecologiei evidenţiază rolul determinant al selecţiei
naturale în desfăşurarea procesului de adaptare a organismelor biologice la variaţiile factorilor
biotici şi abiotici ai mediului natural. În conformitate cu această lege, structura unui organism
biologic, integrat într-un ecosistem natural, reprezintă varianta optimă din punct de vedere al
organizării sale structurale şi funcţionale, fiind, în egală măsură, rezultatul unui îndelungat
proces evolutiv, în cursul căruia toate componentele care manifestă un efect negativ asupra
altor sisteme biologice, au fost eliminate treptat.

În ciuda acestor considerente ştiinţifice, evoluţia actuală a biotehnologiilor aplicate în

practica zootehnică din anumite state dezvoltate din punct de vedere economic, în special, din
S.U.A., demonstrează cu prisosinţă faptul că manipularea genetică a majorităţii speciilor de
animale domestice, destinate creşterii intensive în ferme specializate, reprezintă o modalitate
tot mai frecvent utilizată pentru creşterea vertiginoasă a cantităţilor de alimente obţinute prin
prelucrarea acestor organisme. Tehnicile de recombinare genetică artificială a genomului
animal se impun tot mai mult în plan economic, în scopul obţinerii unui număr cât mai mare
de exemplare ale unor rase sau varietăţi de animale cu însuşiri morfologice şi fiziologice utile
intereselor umane.

Ce sunt Animalele Modificate Genetic (AMG) ?

Animalele Modificate Genetic (AMG) reprezintă acel grup de organisme animale în al căror
genom au fost inserate gene străine, elaborate prin tehnologia ADN recombinant. Acest tip de
ADN conţine, de regulă, pe lângă genele structurale de bază, şi anumite secvenţe de
nucleotide care permit atât încorporarea acestui tip de acid nucleic, cât şi integrarea sa corectă
în genomul celulei receptoare. Astfel, prin perfecţionarea acestei metodologii s-a reuşit
obţinerea primelor exemplare de animale transgenice care aparţin anumitor rase de ovine,
caprine, porcine şi chiar de păsări domestice, din grupul galinaceelor.

Asemenea animale transgenice au fost concepute cu scopul de a obţine un anumit tip

de proteine umane, care sunt sintetizate şi se acumulează în laptele secretat de aceste
organisme modificate genetic sau pentru asigurarea rezervei de organe necesare pentru
efectuarea operaţiilor de transplant la om. Mai mult decât atât, în iulie 2000, cercetătorii care
au reuşit obţinerea celebrei oiţe, numite Dolly, au repurtat un alr succes deosebit prin
producerea unor miei transgenici în care transgena inserată într-un situs specific al genomului
acestora a funcţionat conform aşteptărilor.

Perspectiva aplicării acestor metode şi tehnici de modificare genetică a organismelor

animale cu scopul nedisimulat al exploatării avantajelor strict economice, generate de
amplificarea anumitor însuşiri morfologice sau fiziologice ale acestora, este pe cât de
costisitoare la ora actuală, pe atât de riscantă în privinţa potenţialelor efecte negative asupra
biodiversităţii mediului natural. Potenţiala introducere în ecosistemele acvatice a unor specii
de peşti modificate genetic generează serioase probleme privind impactul asupra mediului
natural. Datorită capacităţii lor de a migra pe distanţe foarte mari în cuprinsul unor întinderi
imense de ape dulcicole sau marine, peştii modificaţi genetic pot să invadeze alte ecosisteme
acvatice decât cele în care au existat iniţial, unde pot să se multiplice şi, ulterior, să concureze
speciile piscicole autohtone în competiţia acerbă pentru resursele de hrană. În acest mod,
resursele trofice se vor reduce semnificativ într-o anumită perioadă delimitată în timp, fapt
care va influenţa, în mod negativ, evoluţia biocenozelor specifice anumitor ecosisteme, prin
scăderea alarmantă a biodiversităţii şi creşterea proporţională a pericolului apariţiei unor
pandemii cauzate de potenţialele dezechilibre generate în structura trofică a sistemelor
ecologice respective.

Pericolul iminent al extincţiei unor specii din fauna domestică

Un raport al cercetătorilor din cadrul Agenţiei Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi

Alimentaţie din anul 2006 a relevat faptul că numărul varietăţilor de animale de fermă,
destinate producţiei de carne a scăzut vertiginos în ultimii ani, respectiv, în proporţie de 1/5
din totalul de bovine, cabaline, ovine şi caprine, iar evoluţia de perspectivă a acestora se
conturează extrem de sumbru prin potenţiala dispariţie a unui număr impresionant de 1.500 de
alte rase şi varietăţi animaliere. Acest pericol iminent de extincţie a numeroase exemplare de
animale din fauna domestică specifică anumitor regiuni ale globului, care ameninţă permanent
biodiversitatea şi variabilitatea genetică a biocenozelor agricole, este provocat preponderent
de perpetuarea acelor mecanisme imorale din practica agricolă, menite să asigure obţinerea de
profit economic imediat, concomitent cu neglijarea şi chiar ignorarea deplină a conservării
bioresurselor naturale.

Cum se poate defini Clonarea?

Într-o accepţiune simplistă, clonarea este procesul de inducere artificială a descendenţei unor
organisme vii, prin generarea de exemplare identice din punct de vedere genetic aparţinând
unui anumit genitor, excluzând total reproducerea sexuată. În esenţă, pentru realizarea
procesului de clonare, macromoleculele de acid dezoxiribonucleic (ADN) sunt prelevate din
celulele animalelor născute prin reproducere sexuată şi sunt introduse într-un ovul nefecundat,
al cărui ADN a fost îndepărtat în prealabil, prin tehnici de inginerie genetică. Ulterior, acest
ovul modificat genetic va fi inoculat artificial în uterul unei femele aparţinând aceluiaşi grup
de animale.

AMG » Creşterea producţiei de carne » Sporirea neîncrederii consumatorilor

În cazul speciilor de animale, clonarea constituie, în prezent, un factor extrem de important în

procesele de creştere şi dezvoltare economică a marilor firme producătoare de alimente
fabricate prin prelucrarea animalelor domestice, crescute în ferme specializate. Problema cea
mai importantă este generată de neîncrederea publicului consumator referitoare la siguranţa
alimentară a produselor obţinute din astfel de clone ale diverselor specii de animale
domestice. O astfel de percepţie negativă cum este cea privitoare la clonarea animalieră se
manifestă şi în cazul animalelor care au fost tratate cu diverse substanţe stimulatoare (hormoni
de stimulare a creşterii masei corporale sau a secreţiei de lapte) efectul final fiind, practic,
acelaşi, respectiv, cel de neîncredere sau suspiciune faţă de posibilele reacţii adverse
consecutive consumului de produse alimentare preparate din asemenea organisme manipulate
genetic.

Spre exemplu, industria de fabricare a laptelui şi a produselor lactate din S.U.A. a avut
de înfruntat o puternică reacţie de refuz din partea consumatorilor, datorităproducerii şi
comercializării unor cantităţi imense de lapte, obţinut de la animale care au fost tratate cu
hormoni bovini de stimulare a creşterii. Aceşti hormoni, produşi prin recombinare genetică,
reprezintă o versiune artificială a hormonilor naturali de creştere a bovinelor, care au drept
principal efect stimularea secreţiei lactate a animalelor tratate cu aceste substanţe.

Conform datelor furnizate de Administraţia federală pentru Medicamente şi Alimente

(Food and Drug Administration - FDA), foarte multe companii de biotehnologie şi inginerie
genetică din Statele Unite ale Americii sunt pregătite să producă şi să comercializeze pe piaţa
nord-americană produse din carne, obţinute prin prelucrarea exemplarelor adulte de bovine,
porcine şi caprine, care au fost clonate prin tehnici de inginerie genetică. Cu toate acestea,
actualmente, nu există nicio metodă sau tehnică, prin care să se poată determina originea sau
provenienţa produselor obţinute din animale clonate. În mod practic, nu a fost pusă la punct o
metodologie standardizată privind verificarea provenienţei produselor alimentare din animale
clonate, drept pentru care se impune adoptarea unor măsuri legislative extrem de severe
pentru protecţia publicului consumator

Una dintre măsurile impuse de legislaţia comunitară, care se aplică, în mod

consecvent, în ţările membre ale Uniunii Europene se referă, cu precădere, la interzicerea
producerii şi comercializării de produse alimentare obţinute din animale modificate genetic,
datorită unei insuficiente cunoaşteri a posibilelor efecte biologice şi ecologice ale introducerii
acestora în consumul uman.

O altă măsură extrem de importantă pentru asigurarea siguranţei alimentare a

consumatorului este privind etichetarea alimentelor, prin inscripţionarea de menţiuni speciale
prin care sunt furnizate informaţiile necesare pentru identificarea originii produselor
respective. Spre exemplu, pentru un anumit produs alimentar obţinut din carne este
obligatorie etichetarea acestuia cu menţiunea: „Produs obţinut din carne de animal clonat” …

Pentru cea mai parte a societăţii umane actuale, o astfel de ipostază poate să pară mai degrabă
desprinsă dintr-un scenariu ştiinţifico-fantastic, decât din realitatea cotidiană. Oricum, este
evident faptul că reacţia publicului consumator la orice produs nou, care nu este obţinut ppe
cale naturală va fi întotdeauna una foarte reticentă faţă de calitatea acelui produsÎn consecinţă,
testarea efectelor biologice pe termen lung ale acestor produse obţinute din animale clonate
trebuie să se desfăşoare în condiţii strict monitorizate pentru înregistrarea şi evaluarea riguros
ştiinţifică a rezultatelor semnificative şi concludente.

Probleme de bioetică declanşate de clonarea animalelor

 Clonarea, considerată ca un proces de modificare genetică şi multiplicare necontrolată a
organismelor vii pentru obţinerea unor descendenţi identici din punct de vedere genetic,
declanşează în lumea întreagă controverse extrem de aprinse, datorită aspectelor morale
determinate de modificarea patrimoniului genetic natural prin omogenizarea acestuia şi
scăderea dramatică a biodiversităţii. Majoritatea fermierilor americani care sunt tentaţi să
producă şi să comercializeze animale de fermă care au fost obţinute prin clonare, se întreabă
oarecum retoric: „Oare clonarea este calea pe care trebuie să o urmăm pentru o alimentaţie
mai sănătoasă şi un trai mai sigur?” Un răspuns corespunzător acestor frământări vine aproape
de la sine: „Nu ştim care sunt consecinţele clonării şi, prin urmare, suntem nebuni atunci când
sfidăm şi încălcăm cu bună ştiinţă legile nescrise ale vieţii, pe care Mama Natură le-a generat
şi experimentat pe parcursul unei evoluţii de câteva milioane de ani!”

II. APLICATII ALE BIOTEHNOLOGIEI MODERNE IN DOMENIUL

TRATARII APELOR REZIDUALE
BIOTEHNOLOGII UTILIZATE DREPT METODE ALTERNATIVE DE EPURARE A
APELOR POLUATE
1. FACTORI POLUANŢI
Exista putini poluanti naturali. Solul contine anumiti fertilizatori, cum ar fi nitratii
care in timpul aratului pasunilor sau in decursul iernilor pot iesi la suprafata. In sol se mai
gaseste si aluminiul care poate ajunge in apele curgatoare prin diferite reactii chimice. In
timpul inundatiilor luncilor, in apa poate patrunde magneziul care provoaca dezastre in randul
pestilor. Insa aceste scurgeri naturale sau semi-naturale de poluanti sunt insignificante in
comparatie cu cele produse de om.
Fermierii introduc in mediu o gama intreaga de substante chimice si deci si in
rezervele de apa potabila. Printre acestea se numara erbicidele, insecticidele, acaricidele,
fungicidele si deparazitantii pentru bovine, fosfati, nitrati pentru a stimula dezvoltarea
plantelor si exista scurgeri semnificative de lichide toxice din silozuri sau din fermele de
animale. Produsele farmaceutice utilizate in agricultura,pot si ele polua alaturi de
dezinfectanti.
Odata cu epurarea apei prin care aceasta devine potabila se fac anumite masuratori chimice
care lasa si ele anumite resturi in apa. Trihalometanul, o substanta chimica compusa care se
presupune ca provoaca cancerul,este un produs rezultat in urma clorurarii apelor. Utilizarea
sulfatului de de aluminiu pentru curatirea apei a fost in centrul atentiei in 1988 cand mai
multe tone au fost deversate in retelele de alimentare din Camelford, Cornwall(Anglia),
cauzand diverse boli printre localnici.
Factorii care conduc la poluarea apei (variaţi şi numeroşi) pot fi grupaţi astfel:
 factori demografici , dependenţi de numărul locuitorilor dintr-o anumită zonă, poluarea
fiind proporţională cu densitatea populaţiei;
 factori urbanistici, corespunzători dezvoltării aşezărilor umane, care utilizează cantităţi
mari de apă pe care le scot din circuitul hidrologic local sau le întorc în natură sub formă de
ape uzate intens impurificate;
 factori industriali sau economici, reprezentaţi de nivelul de dezvoltare economică şi cu
precădere industrială al unei regiuni,în sensul creşterii poluării în paralel cu dezvoltarea
industriei.
2. SURSE DE POLUARE
Poluantii ajung in apa printr-o serie de surse, direct sau indirect , invariabil prin actiuni
umane, fie ele acide , deversari deliberate , revarsari sau infiltrari .
Sursa cu cel mai mare numar potential de poluare este agricultura. Reziduurile
netratate de la fermele zootehnice sunt imprastiate pe terenuri si o parte isi croiesc drum pana
la cursurile de apa . Milioane de tone de azotati, fosfati si alte ingrasaminte si o parte din
acesti fertilizatori ajung in apa . Unii sunt compusi organici care persista in mediu mai multi
ani , patrunzand in lantul alimentar si cauzand probleme ecologice . Compusii organici
clorurati , care au proliferat in anii 1950 , sunt astazi complet interzisi in Marea Britanie .
Ecosistemele apelor curgatoare sunt tot mai amenintate de reziduurile care se scurg din
fermele piscicole, din cauza produselor farmaceutice folosite aici pe scaralarga pentru a
preveni raspandirea bolilor .
Silvicultura si sistemele de imbunatatiri funciare cauzeaza si ele deversarea unor
substante toxice in apele curgatoare , mai ales fier, aluminiu si cadmiu. Cu imbatranirea
padurii , solul devine mai acid, iar in timpul ploilor torentiale cantitati mari de acid se preling
pe pante ucigand flora si fauna din jur .
Reziduurile de la animale sunt de 100 de ori mai toxice decat apele reziduale tratate
rezultate din instalatiile de canalizare si deversate in cursurile de apa , cauzeaza catastrofe
ecologice majore. După provenienţă respectiv sursa de poluare ,apele uzate se pot grupa
astfel:
 Ape uzate menajere, poluanţii fiind resturi alimentare, dejecţii, săpun, detergenţi,
microorganisme, ouă de paraziţi şi provin în general de la populaţie, din activitatea casnică.
 Ape uzate zootehnice în care poluanţii sunt resturi de furaje, aşternut, dejecţii, substanţe
utilizate la spălare şi dezinfecţie, microorganisme, ouă de paraziţi, antibiotice, biostimulatori
şi rezultă din activitatea de creştere intensivă, industrială a animalelor.
 Ape uzate industriale, care au efectul poluant major şi sunt reprezentate de către:
- ape de răcire, poluantul fiind căldura;
- ape uzate de spălare şi transport, rezultate din condiţionarea materiilor prime;
- ape provenite din secţiile de producţie, utilizate direct în procesul de fabricaţie ca mediu de
dizolvare sau de reacţie, poluanţii fiind substanţe provenite din materiile prime.

3.PROTECŢIA CALITĂŢII APELOR

Protecţia calităţii apelor este reglementată, împreună cu ceilalți factori de mediu, prin
Ordonanța de urgență privind protecția meiului 195/2005cu completările ulterioare, aprobată
prin Legea nr.265/2006 privind protecţia mediului în articolele 35,36,37,38 şi 39 din capitolul
III, secţiunea1 a legii. Protecţia apelor de suprafaţă şi subterane şi a ecosistemelor acvatice are
ca obiect menţinerea şi ameliorarea calităţii şi a productivităţii naturale ale acestora, în scopul
evitării unor efecte negative asupra mediului, sănătăţii umane şi bunurilor materiale (cf.
LEGII PROTECŢIEI MEDIULUI)
Gestionarea eficientă a surselor de apă, în scopul îmbunătăţirii calităţii şi bilanţului
apei, presupune în principal epurarea apelor uzate din industrie, evitarea pierderilor de apă în
agricultură, amenajarea complexă a bazinelor hidrografice, crearea de stocuri de apă în lacuri
de acumulare şi armonizarea folosinţelor. O modalitate eficientă de creştere a resurselor
hidrice ale unei ţări o reprezintă asigurarea protecţiei calităţii apelor respectiv protecţia
mediului înconjurător. Principalele căi de protecţie a calităţii apelor le reprezintă:
-dotarea surselor de poluare cu staţii de epurare şi asigurarea funcţionării acestora;
-readucerea în circuitul economic a unor cursuri de apă degradate şi exploatarea lor
corespunzătoare;
-aplicarea legislaţiei în vigoare privind protecţia calităţii apelor
-optimizarea amplasării obiectivelor care poluează, în raport cu capacitatea râurilor de a primi
ape uzate;
-crearea unor zone de protecţie, în special în zonele de munte şi pe cursurile superioare ale
apelor (NEGULESCU, 1982).

4. METODE ALTERNATIVE SAU EXTENSIVE DE EPURARE

4.1. Fosele septice
Desi nu este o metoda de epurare, bazinul de colectare adica fosa septica reprezinta
totusi o solutie corespunzatoare în multe situatii pentru îndepartarea apelor uzate.
Fosa septica este un recipient din beton, fibra sticla, pvc sau polipropitilena construit sub
forme diversificate, utilizate pentru colectarea apelor uzate menajere, acestea neavand contact
cu solul.
Fosele septice reprezinta o metoda de epurare alternativa. Odata cu extinderea localitatilor,
acolo unde nu sunt sisteme de canalizare, fosele reprezinta o solutie optima pentru colectarea
si tratarea apei uzate . In functie de modul in care sunt construite , fosele pot fi:
-fose septice de separare servesc la decantarea apei uzate, pe fundul lor se depun sedimentele
grele.
Aflat sub un strat gros de apa, sub actiunea bacteriilor, sedimentele intra într- o usoara
fermentare anaeroba cu producere de biogaz. In fosa se formeaza o crusta pe suprafata apei ce
trebuie sparta în permanenta pentru asigurarea evacuarii libere a gazelor produse din
fermentare. Namolul fermentat trebuie evacuat o data sau de doua ori pe an prin vidanjare.
Montarea a doua sau trei fose septice in serie duce la o eficienta marita a sedimentarii si
fermentatiei anaerobe (doua sau trei etape).
Utilizarea foselor de separare se recomanda pentru casele de vacanta, unde nu se locuieste
permanent.
-fosele biologice se deosebesc prin compartimentarea speciala. În primul compariment se
produce decantarea apei, iar în a doilea depozitarea si fermentarea namolului (sedimentelor).
Aflat sub un strat gros de apa, sub actiunea bacteriilor, namolul intra în fermentare anaeroba
criofila, cu producere de biogaz. (Anaerob - conditii cu lipsa de oxigen, iar criofil se refera la
faptul ca, fermentarea se desfasoara la temperatura apei uzate din bazin, de 5-15 oC, fara
încalzire.) Biogazul este un amestec de gaze, în proportie de cca. 60 % metan (CH4), cca. 39
% bioxid de carbon (CO2), în rest hidrogen (H2), hidrogen sulfurat (H2S) si altele. Din cauza
metanului, fosele septice si fosele biologice prezinta pericol de explozie ! Ele trebuie
prevazute cu aerisire pentru evacuarea gazelor acumulate.
Hidrogenul sulfurat cauzeaza mirosul întepator de oua clocite. Cu o buna întretinere
însa, ca si la fosa septica, acest miros este abia perceptibil. Ca si în cazul fosei septice, si aici
se formeaza o crusta pe suprafata apei deasupra spatiului de fermentare, ce trebuie sparta în
permanenta pentru asigurarea evacuarii libere a gazelor produse. Namolul fermentat trebuie
evacuat o data sau de doua ori pe an prin vidanjare, dar nu mai repede de 8 luni. Pentru o
eficienta marita, se recomanda montarea in amonte a unui degresor sau a unei fose septice si
in aval a unui filtru percolator anaerob. Aceasta solutie este indicata locuintelor permanente
cu pana la 10 locuitori.
-fose cu sedimente active : instalatiile compacte de epurare biologica se bazeaza pe procese
biologice aerobe, în care conditiile optime pentru activitatea microorganismelor aerobe se
asigura prin diferite solutii cu ajutorul unui echipament mecanic (compresor sau suflanta) cu
consum redus de energie electrica. Aceste instalatii se numesc compacte din motivul ca, ele
asigura epurarea mecano-biologica a apelor uzate într-un spatiu foarte mic. Instalatiile
compacte de epurare biologica locale (individuale) pot primi direct apa uzata, fiind
recomandat totusi sa fie precedate de un separator de grasimi (pentru ape gri provenite de la
chiuvete, bucatarii, etc.), o fosa de sedimentare si urmate de un filtru percolator aerob pentru a
sporii eficienta epurarii.
Eficienta microbiologica a acestor procedee este de numai cca. 90-95 %. Tehnologia
de epurare cu namol activ consta din amestecarea si aerarea amestecului de apa uzata cu
sedimente active recirculate, urmata de separarea apei uzate de namol. Prin introducerea
aerului se creeaza conditii favorabile pentru înmultirea bacteriilor aerobe existente în apa
uzata, care adera la suprafata materiilor în suspensie sub forma de flocoane uniform dispersate
în bazin.
Pentru introducerea aerului, în instalatiile mici se utilizeaza preponderent aerarea cu
bule fine.

4.2. Tehnici ecologice de epurare alternativa

În epurarea alternativă a apelor uzate, se folosesc următoarele produse:
4.2.1.Solutie optima ecologica si biologica pentru tratarea apelor din lacuri, iazuri și
lagune
Acest produs, sub formă de pudră, se livrează gata de utilizare pentru tratarea apelor,
reduce resturile organice, nebulozitatea și algele din sistemele acvatice.Avantaje:
-Elimină operațiunea de curățare a lacurilor, iazurilor si lagunelor manual sau mecanic,
anulează mirosurile neplăcute create de fermentația algelor și menține echilibrul
ecosistemului, rezultând o apă de o calitate superioară.
-Nu afecteaza fauna acvatică, din contră ajută la prelungirea vieții acesteia, mărind nivelul de
oxigenare al apei.
-Formula bilogic activă conținand un amestec patentat de tulpini bacteriene, selectate pentru a
distruge excesul de materie organică din lacuri, reducand cantitatea de fosfor existent.
-Bacterii nepatogene (nu creează infecții).
-Aplicarea produsului reduce semnificativ dezvoltarea algelor parazite, reduce fosforul și
nebulozitatea apei.
Concentratia Minim Garantata de Bacterii: 4 miliarde CFU/g produs. Acesta conține specii
multiple de Bacili, aerobe si facultativ anaerobe, cu mobilitate ridicata. Se asigură producerea
enzimelor bacteriene Amilaza, Proteaza, Lipase, Esterase, Urease, Cellulase, Xylanase; nu
conține Salmonella; este nepatogenic, necontaminant. Acționează în interval pH: 5.0 - 10.0 ,
la o temperatura optima pentru aplicare:5°C - 55°C. Cantitatea utilizată este în funcție de mp
suprafata luciu apa de tratat.
4.2.2. Solutie optima ecologica si biologica pentru tratarea apelor reziduale
Este un produs recomandat pentru tratarea si indepartarea deseurilor organice si a mirosurilor
rezultate din apele reziduale, in mod eficient si natural, care prezintă următoarele avantaje:
-Descompunerea eficienta a proteinelor, carbohidratilor si grasimilor, materiilor solide in
suspensie si concentratiilor de amoniac.
-Anuleaza operațiunea de curățare a apelor uzate manuala sau mecanica.
-Nu afecteaza negativ solul sau apa.
-Culturi unice nemodificate genetic in laborator, de bacterii si enzime, livrate sub forma de
spori, care asigura stabilitatea pe termen lung si o durata extinsa de valabilitate.
-Conține bacterii nepatogene (nu creează infecții).
-Aplicarea produsului functioneaza in diverse conditii ambientale si ofera cea mai completa
digestie a deseurilor organice si a mirosurilor provocate de acestea din intregul sistem
depurativ al apelor reziduale din statiile de epurare municipale si industriale, canalelor de
scurgere, bazinelor şi rezervoarelor septice. Recomandat pentru industria alimentara, bauturi,
tutun si a sistemului de colectare municipal al apelor uzate.
Concentraţia bacteriană minimă garantată este 50 miliarde CFU/g (unităţi formatoare
de colonii per gram de produs). Se poate folosi în: stații de epurare municipale si industriale
întreţinerea canalelor de scurgere din sistemul municipal , bazine şi rezervoare septice,
toalete, portabile şi săpate, toalete de pe vapoare şi rulote Conține multiple genuri Bacillus ,
obţinute din surse naturale, nemodificate în laborato, de tip aerob şi facultativ anaerob , cu
înaltă mobilitate, chemotaxie pozitivă, spori bacterieni 100% stabilizaţi. Asigură producerea
de enzime bacteriene: Amilază, Protează, Lipază, Esterază, Urează, Celulază, Xilanază. Nu
conţine genul Salmonella, este non-patogenic, necontaminant, Se aplică la interval eficace al
ph-ului: 5.0 - 10.0 , intervalul de temperatura eficace:5°C - 55°C. Tratarea apei se face in
functie de rezultatele analizei acesteia. Tratamentul general recomandat este 100 gr.la 10 mc
debit de apa reziduala
4.2.3. Solutie optima ecologica si biologica pentru tratarea grasimilor organice
Este un produs recomandat pentru indepartarea grasimilor si a mirosurilor, care:
-Descompune grasimile solide, atenueaza si elimina mirosurile neplacute, avand un
randament ridicat in medii cu pH scazut.
-Anuleaza operațiunea de curățare manuala și mecanica a separatoarelor de grasimi, bazinelor
septice, canalizarilor si a canalelor colectoare.
-Nu afecteaza solul sau apa.
-Formula bilogic activă conținand un amestec patentat de tulpini bacteriene care au fost
selectate pentru a digera cu rapiditate materiile grase organice si uleiurile vegetale.
-Bacterii nepatogene (nu creează infecții).
Aplicarea produsului ofera cea mai completa digestie a grasimilor organice si a
mirosurilor provocate de acestea. Este recomandat pentru: industria alimentara, bauturi si
tutun (produse din carne şi carne de pasăre, produse din peşte, procesarea fructelor şi
legumelor, uleiuri şi grăsimi, produse lactate, sector morărit si panificaţie, zahăr şi produse pe
bază de zahăr, vin, bere, băuturi alcoolice, ape minerale, produse din tutun) si alimentatie
publica ( restaurante, fast food-uri, catering).
Concentratia Minim Garantata de Bacterii în produse este de 4 Miliarde CFU/g (1.8
Trilioane CFU/pound). Se utilizează în separatoare de grăsimi, întreţinerea canalizarilor si
canalelor de scurgere, statii de epurare municipale si industriale , bazine si rezervoare septice
Conține Multiple genuri Bacillus, obţinute din surse naturale, nemodificate în laborator, de tip
aerob şi facultativ anaerob, cu înaltă mobilitate, chemotaxie pozitivă, spori bacterieni 100%
stabilizaţi care asigură producerea de enzime bacteriene: Amilază, Protează, Lipază, Esterază,
Urează, Celulază, Xilanază. Nu conţine genul Salmonella, este non-patogenic, necontaminant.
Acționează într-un interval eficace al pH-ului: 4.25 - 10.0, la 5°C - 55°C.
Tratarea apei se face in functie de analizele apelor reziduale; tratament general
recomandat 100 gr.la 10 mc debit de apa reziduala
4.2.4. Solutie optima ecologica si biologica pentru tratarea solurilor si apelor
contaminate cu hidrocarburi pe baza de petrol
Este un produs gata de utilizare pentru tratarea solurilor si apelor contaminate cu
hidrocarburi, formula pentru degradarea deseurile organice si petroliere, care anuleaza
operațiunea de curățare a solului sau a apelor manual sau mecanic, și menține echilibrul
ecosistemului și nu afecteaza solul sau apa.
Produsul este o formula bilogic activă conținand un amestec patentat de tulpini
bacteriene nepatogene, (Bacili Multipli si Specii Pseudomonas) care au fost selectate pentru a
distruge hidrocarburile. Aplicarea produsului functioneaza in diverse conditii ambientale si
ofera cea mai completa fermentare a petrolului si a produselor secundare degradabile
provenite din petrol. Concentratia Minim Garantata de Bacterii: 4 Miliarde CFU/g (1.8
Trilioane CFU/pound) . Se utilizează pentru:
-Remedierea solului in caz de contaminare cu hidrocarburi
-Ape contaminate accidental cu hidrocaruri
-Ape reziduale contaminate cu petrol
-Service-uri auto
-Spalatorii auto: autoturisme /camioane
-Statii de carburanti
-Tratarea malurilor rezultate din rafinarea petrolului.
Produsul asigiură producerea Enzimelor Bacteriene Amilaza, Proteaza, Lipase, Esterase,
Urease, Cellulase, Xylanase, si o serie de enzime care descompun hidrocarburile. Acționează
la o plaja efectiva a ph-ului: 5.0 - 10.0 și temperatura optima pentru aplicare: 5°C - 55°C.
4.2.5. Accelerator pentru biodegradarea resturilor si reziduurilor organice in obtinerea
compostului
Este un produs recomandat pentru a accelera descompunerea reziduurilor organice si
resturilor vegetale, in mod eficient si natural. Acesta:
-Produce un compost pentru fertilitatea solului, accelerand procesul de descompunere si
transformare a resturilor vegetale.
-Nu afecteaza solul sau apa.
-Culturi de bacterii si enzime utilizate pentru obtinerea unui teren fertil, ideal pentru
ingrasarea profunda a suprafetelor cu gazon, gradinilor de zarzavat, pamanturilor arabile si
livezilor.
-Produs ecologic. Nepatogen. Biodegradabil peste 98%.
Produsul accelereaza distrugerea resturilor vegetale din gradina (iarba, flori, verdeata,
fructe, frunze uscate), reziduurile vegetale de la bucatarie (resturi fructe, verdeata, zat de
cafea), hartii, cartoane faramitate. Acționează în intervalul eficace al PH-ului:6.8 – 8.0 ,
intervalul de temperatura eficace: 0- 45°C
4.2.6. Solutie optima ecologica si biologica pentru tratarea apelor uzate menajere
Este un produs recomandat pentru tratarea apelor reziduale din fose septice, ministatii
de epurare, canalelor colectoare, haznalelor, care prezintă următoarele avantaje:
-Reduce in proportie de 90% interventiile de desfundare sau curatare a foselor septice, nu mai
necesita vidanjarea.
-Este biodegradabil peste 98%, permite un echilibru optim biologic.
-Elimina reziduurile, suprima in totalitate mirosurile, dizolva materia plutitoare (fecaliera) si
urina; dizolva celuloza (hartie igienica sau absorbanti igienici); resturi menajere, detergenti,
grasimi, amidon sau substante aminoacide.
-Este un produs ecologic, nu este toxic, nu este coroziv, nu este daunator mediului
inconjurator, nu contine fosfati sau acizi.
-Produsul contine bacterii si enzime selectionate, anaerobe, nepatogene, recomandat pentru
obtinerea unui rezultat optim in curatarea foselor septice, bazinelor colectoare si a intregului
sistem depurativ al apelor reziduale provenite de la moteluri, restaurante, scoli, vile, case de
vacanta, etc.
Se folosește în ministatiii de epurare, fose septice, întreţinerea canalelor de scurgere
Toalete săpate ( wc-uri in curte).
Structura produsului: conține bacterii si enzime selectionate, nepatogene; nu conţine
genul Salmonella. Este non-patogenic, necontaminant; acționează la un intervalul eficace al
pH-ului 6.0 – 9.0 și interval de temperatura eficace -18°C - +40°C
4.2.7. Epurarea mecano-biologică naturală
Metoda epurării mecano-biologică naturală presupune trecerea apei tratate, după
treapta de epurare mecanică, într-un bazin de înmagazinare de unde aceasta va fi folosită în
fertilizarea terenurilor agricole: