Sunteți pe pagina 1din 4

ARTROZELE INTERVERTEBRALE

Leziunile degenerative ale coloanei sunt foarte frecvente. Coloana este un ansamblu
unitar alcatuit din vertebre, care sunt solidarizate intre ele printr-un sistem de articulatii si
ligamente.

Intre corpurile vertebrale se gasesc discurile intervertebrale, alcatuite dintr-o portiune


centrala (nucleu pulpos) si una periferica (inel fibros), prin care discul este despartit de portiunile
sub si supraiacente.

La nivelul arcului neural, solidarizarea interverteb 444x2312e rala este asigurata de


articulatiile posterioare.

Ligamentele ce mentin stransele legaturi intre vertebre sunt: ligamentul longitudinal


anterior; ligamentul longitudinal posterior; ligamentele galbene (intre apofizele spinoase).

Anatomie patologica: procesele de uzura la nivelul coloanei afecteaza atat discul


intervertebral (discartroza), cat si articulatia interapofizara (artroza posterioara, artroza
interspinoasa).

• Discartroza este destul de precoce (chiar de la 10 ani); discul vertebral incepe sa prezinte
unele semne de uzura la nivelul inelului fibros, care se fisureaza ca urmare a leziunilor
degenerative si sub influenta traumatismelor si solicitarilor zilnice.

Nucleul pulpos se deshidrateaza si se altereaza, se turteste si tinde sa migreze


prin fisurile inelului fibros.

Discul diminua in inaltime, iar materialul discal se poate deplasa inainte si inapoi
impingand ligamentul longitudinal anterior sau posterior (acesta din urma este mai sensibil si mai
putin rezistent, astfel incat distensia sa este mai frecventa si mai dureroasa).

Nucleul pulpos poate strabate si platoul cartilaginos, facandu-si loc in structura osoasa a
corpului vertebral: herniile intrasomatice (noduli Schmorl).

In cazul discartrozei, la alterarea discala se asociaza si rasunetul osos: osteoscleroza


platourilor vertebrale si osteofitoza reactionala.

Osteofitoza se dezvolta anterior, sub ligamentul vertebral anterior, si mai rar posterior si
lateral. Osteofitele apar uneori in vecinatatea unui disc degenerat, dar mai frecvent apar difuz, de-a
lungul coloanei vertebrale, cu proeminenta la nivelul unui anumit segmentosteofitoza
vertebrala difuza sau spondiloza. Termenul de spondiloza este folosit gresit ca fiind sinonim cu
cel de artroza intervertebrala, el definind de fapt osteofitoza vertebrala difuza.

• Artroza interapofizara este caracterizata prin leziuni identice celor de la nivelul


articulatiilor membrelor. Artroza interspinoasa (sindromul Baastrup) este consecinta punerii in
contact, in mod anormal, a 2 apofize spinoase vecine, cu remodelaj reciproc. Se intalneste in cazul
unor hiperlordoze.
• Uncartroza este o forma particulara de artroza vertebrala. Se intalneste la nivelul coloanei
cervicale unde exista articulatii adevarate intre corpii vertebrali.
Aceste articulatii sunt laterale, de o parte si de alta a discului, si se numesc articulatii
uncovertebrale. Ele sunt mici articulatii diartroidiale, cu suprafete articulare acoperite de
fibrocartilaj si o capsula. Osteofitoza la nivelul lor se poate face: inapoi (irita radacina nervoasa);
in afara (irita plexul simpatic ce inconjoara artera vertebrala).

Uncartroza se localizeaza frecvent la nivelul spatiului C5-C6; C6-C7; C7-D1. Artrozele


interapofizare sunt situate mai sus, la nivelul C2-C3 si C3-C4.

• Discartroza lombara: la nivelul coloanei vertebrale lombare; discurile cele mai afectate sunt
L4-L5 si L5-S1. La aceste nivele nucleul pulpos patrunde prin fisurile inelului fibros si, rupand
fibrele ligamentului longitudinal posterior, poate comprima radacinile nervoase corespunzatoare.
Aceasta inseamna hernia de disc.

Tot la nivelul coloanei vertebrale se pot intalni alunecari vertebrale (spondilolistezis).

Regional:

-discartroza: entitate variata intalnita mai ales la nivelul segmentului cervical si


lombar;

-artroza interapofizara este cervicala, dorsala, lombara, putand avea un rasunet


clinic deosebit datorita vecinatatii unui element anatomic important (radacina
nervoasa)frecventa mare a nevralgiilor de articulatie interapofizara;

-spondiloza (osteofitoza vertebrala difuza): modificare degenerativ cu mare


frecventa de obicei asimptomatica; prezenta unor simptome la un bolnav cu spondiloza poate tine
de o alta leziune concomitenta (discartroza, artroza interapofizara) sau de insuficienta musculaturii
dorsale si sacrolombare+osteoporoza.

Etiopatogenie: artroza intervertebrala creste paralel cu varsta. In etiopatogenie


intervin toti factorii implicati in artroze, in special:

-microtraumatismele si traumatismele (determina luxatii, entorse, fracturi, hernii


discale);

-boli vertebrale anterioare (boala Scheurman ce favorizeaza producerea artrozei


dorsale);

-tulburari de statica (scolioze, cifoze, hiperlordoze) si malformatiile congenitale;

-surmenaj profesional si sportiv.

Aspecte clinice: artrozele intervertebrale raman clinic latente, evidentiindu-se printr-


un examen radiologic efectuat de rutina sau pentru explorarea altei suferinte (pulmonare,
urologice).

Simptome: frecvent determina radiculalzii, impotenta functionala; rar determina


complicatii dintre care cele mai frecvente sunt sindroamele radiculare.

Durerile vertebrale (in afara sindroamelor radiculare) sunt difuze, vag localizate, cu
deteriorare insidios si evolutie indelungata, de intensitate moderata. Sunt de tip mecanic,
accentuandu-se la oboseala, ortostatism si mers pe jos, transport de obiecte grele. Se amelioreaza
(chiar dispar) in repaus. Pot fi localizate doar la unul dintre cele 3 segmente
vertebralecervicalgii, dorsalgii, lombalgii.

Pe acest fond cronic pot apare “crize dureroase” de cateva zile (saptamani) caracterizate
prin dureri foarte intense ce determina impotenta functionala si contractura musculara antalgica.
Ex.: criza de torticolis acut la bolnavul cu artroza cervicala; criza de lumbago acut la bolnavul cu
artroza lombara.

Crizele dureroase acute sunt favorizate de expuneri la frig si pot surveni in urma unor
miscari fortate, bruste sau a ridicarii de greutati.

Uneori, artroza intervertebrala imbraca aspectul sindroamelor radiculare: nevralgie


cervicobrahiala (in artroze cervicale); nevralgie intercostala (in artroza dorsala); nevralgie sciatica
si crurala (in artroza lombara).

Semne: starea generala este buna, frecvent bolnavul fiind hiperponderal. Se remarca: un
grad oarecare de limitare a miscarii coloanei vertebrale (mai frecvent segmentar); anomalii de
statica vertebrala (uneori datorita unei atitudini antalgice); prezenta de puncte dureroase mediane
sau latero-vertebrale evidentiate la palpare.

Examenul neurologic: normal.

Explorari paraclinice:

-examene biologice-hemoleucograma; VSH; electroforeza…; nu evidentiaza


sindromul inflamator;

-examen radiologic-principalul mijloc de precizare al diagnosticului; radiografia


evidentiaza discartroza, artroza interapofizara, osteofitoza vertebrala difuza (spondiloza).

In discartroza apar: pensarea spatiului intervertebral; neregularitatea platourilor


vertebrale adiacente; uneori osteoporoza corpilor vertebrali; osteofitoza de vecinatate.

Artroza interapofizara: radiografie de profil-pensarea spatiului articular, osteoscleroza,


osteofitoza regionala.

Spondiloza se caracterizeaza prin prezenta dfuza a osteofitelor (inserate la cativa


milimetrii de marginea platoului vertebral); prezinta o concavitate externa (cioc de papagal) si se
dezvolta orizontal.

Diagnostic:

-diagnostic pozitiv: se pune pe baza examenului clinic (durerii vertebrale) si a


examenului radiologic;

-diagnostic diferential: afectiuni viscerale ce pot produce dureri vertebrale


(litiaza biliara sau renala, metroanexita…); afectiuni vertebrale grave in stadiul initial (SA,
neoplasm vertebral primitiv sau secundar…).
Evolutie-complicatii: evolutia este lenta, leziunile degenerative ale coloanei vertebrale
accentuandu-se cu varsta. Prognosticul bolii este favorabil in general. Complicatiile nervoase sunt
cele mai importante si sunt realizate prin compresiune medulara sau radiculara.

a).Compresiunile radiculare apar in artrozele cervicale si lombare, cand se reduc


gaurile de conjugare si se restrange spatiul de emergenta a a radacinilor nervoase compresiune.
Clinic apar nevralgii cel mai adesea cervicobrahiale si sciatice.

b).Sindroamele de compresie medulara sunt determinate de artroza cervicala. Clinic


se traduc prin hipertonie si deficit motor (semne primordiale) la nivelul membrelor inferioare si
printr-o diminuare a sensibilitatii profunde , iar la membrele superioare printr-un tablou
amiotrofic sau senzitivomotor.

Tratament:

1. Tratament profilactic (cel mai eficient): consta in corectarea tulburarilor de statica (scolioza,
cifoza) prin kinetoterapie; evitarea microtraumatismelor; evitarea surmenajului profesional
sau sportiv.
2. Tratamentul curativ poate fi conservator sau chirurgical (rezervat complicatiilor nervoase-
sindromul radicular de compresie medulara).
3. Tratamentul conservator beneficiaza de:
-mijloace igieno-dietetice: urmareste diminuarea travaliului mecanic vertebral prin
repaus, dieta;
-mijloace medicamentoase: imbunatatirea troficitatii cartilaginoase (iozinol, rumalon;
antiinflamatoare analgetice (aspirina, indometacin);
-mijloace fizicale: diatermie, infrarosii, roentgenterapie;
-crenoterapia: in afara puseelor acute (2 cure/an; mai multi ani la rand);
-kinetoterapie: obiectivementinerea/recastigarea mobilitatii coloanei vertebrale;
decomprimare medulara prin manipulari vertebrale; scaderea treptata in greutate