Sunteți pe pagina 1din 6

De ce istorie? Şi în speţă, de ce istorie antică?

De ce să nu
păstrezi un astfel de studiu la rang de hobby? Poate că răspunsul
este exclusiv pe filiera unei motivaţii epistemologice, deoarece
când cineva alege drumul ştiinţelor umaniste nu o face cu gândul
unor bonificaţii materiale serioase, ci mai degrabă deoarece crede
cu tărie în pasiunea sa.

Istoria cred că poate fi înţeleasă sau poate contribui la o schemă


explicativă asupra individului, lumii, traiectoriei generale a umanităţii, dar
nu dacă ea este asemănată cu învelişul mort pe care l-a lăsat în urmă un
organism odinioară viu, dacă ne gândim că ce a fost demult nu mai
contează astăzi, sau că trebuie privit într-un context închis. O amintire. Aşa
cum amintirea individuală ajută la înţelegerea comportamentului personal,
tot aşa am spune că memoria colectivă ajută omenirea să se
autoînţeleagă. Analogia o forţăm puţin, pentru că ea preface istoria într-un
fel de putere mitică, care în plan existenţial se imprimă cu putere în grupul
particular aşa cum amintirea individuală se imprimă în fiecare individ în
parte.

Dar pentru a pătrunde un fapt istoric, trebuie să trecem dincolo de


înţelegerea sa ca amintire, pentru că ea presupune un timp individual
infuzat cu experienţe foarte subiective. Ori ceva ce s-a petrecut demult ne
loveşte iniţial ca un obiect străin, un fel de fosilă fascinantă, care în sine
nu are o valoare de experienţă imediată. Prin urmare, noi suntem cei care
creează dinamica epocii, coerenţa ei, însemnătatea ei, spiritul ei.

Este dificil şi totodată semnificativ ce face istoricul, căci el se străduieşte


să înţeleagă faptul şi procesul istoric ca pe o chestiune existenţială,
încărcată de sens, iar pentru a face asta se detaşează mai întâi de trecut,
eliberându-l de proiecţiile prezentului, pentru a se reapropia într-o
încercare de identificare cu el, de integrare a sa în destinul umanităţii.
Istoria nu este de la sine înţeleasă, naturală ci presupune o iniţiativă
epistemică, culturală, spirituală. Intr-un fel, reconstruind-o, noi o creăm.
Determinante sunt procesele, dar poate mai determinantă este viziunea
noastră, depistarea şi prezentarea realităţilor prin filtrul conştiinţei
noastre.
În societatea de astăzi axată pe principii atât de pragmatice, poate că nu
este uşor de depistat ce rol are, mai concret, istoria. Poate nici nu există
finalităţi practice. Discuţia legată de utilitatea ei însă, de cum putem s-o
folosim în contexte practice, depinde de două idei fundamentale:este un
tezaur de întrebări şi răspunsuri, dar mai ales de întrebări, legate de
funcţionarea societăţilor şi indivizilor;şi ea este cea care ne ajută să
percepem schimbările şi cum acestea au produs prezentul. De fapt,
întelegerea oricărui domeniu depinde de cercetarea istoriei acestuia.
Pentru că istoria este un imens laborator de unde putem extrage
informaţii, cauze, consecinţe, ca dovezi ale dezvoltării speciei umane pe
toate palierele, în toată complexitatea sa. Studiind istoria învăţăm să
analizăm şi să contemplăm funcţionarea lumii umane.

Într-un fel, ea ne oferă sens, chiar dacă sensul poate că nu este decât o
iluzie colectivă care ne înzestrează cu o semnificaţie şi o ordine care este
posibil să nici nu existe. Dar măcar formulăm o schemă explicativă în care
să ne încadrăm evoluţia (sau involuţia) ca civilizaţie. Iar întorcându-ne
foarte adânc în timp putem obţine o viziune mai de ansamblu asupra
umanităţii şi modului cum se prezintă ea astăzi. Problemele contemporane
nu pot fi explicitate doar prin cauze immediate. Schimbarea, sau non-
schimbarea, jocul dintre cele două, ţin de timpul de lungă durată. De
asemenea, la fel de interesant este de urmărit ‘istoria istoriei’, adică
modul cum oamenii şi-au construit identitatea instrumentalizând istoria.

Aici, în istorie, regăsim poate mai mult ca în alte domenii, atât diversitatea
naturii umane, cât şi constantele acesteia. Bogăţia sa este cea care
probabil ne atrage cel mai tare, ideea că din tot acest cufăr de vechituri
am putea afla câte ceva despre noi, despre ce am fost şi ce am ajuns. Cu
atât mai mult din istoria antică, pentru că aici valorile, problemele,
mentalităţile par a avea un grad de alteritate mai mare. Este ca o călătorie
într-o ţară străină, care ne îmbogăţeşte intelectual şi spiritual, ajutându-ne
să ne definim mai bine, prin tot felul de comparaţii, meditaţii, analogii,
diferenţieri care ne ţâşnesc în minte. O alteritate în care însă descoperim
rădăcinile modernităţii şi care confirmă că nu e nimic nou sub soare, dar o
şi infirmă, pentru că fiecare fragment de istorie reţine o doză de
originalitate.
La o privire imediată, istoria antică pare a nu contribui cu nimic la definirea
identităţii noastre, dar privind-o în ansamblul general al evoluţiei
civilizaţiei globale, constatăm că este absolut indispensabilă în peisajul
umanităţii. Nu doar din pricina argumentului mai mult sau puţin romanţios
al rădăcinilor, dar şi pentru că ne pune la dispoziţie anumite tipare,
modele de mentalitate şi funcţionare socială care pot servi la încercarea
de a recompune procesul continuu şi neîntrerupt de transformare culturală
a omului. Anticii erau parte din el, noi suntem parte din el, şi încercând să-I
înţelegem pe ei poate că afălm câte ceva şi despre propriile dezvoltări
recente. Dacă am privi istoria doar ca pe o simpă înşiruire de fragmente
politice, sociale, culturale, şi fiecare epocă am reduce-o la un glob de
sticlă, pierem din vedere că în orice ştiinţă, ca şi în întregul corpus al
cunoaşterii, există conexiuni între toate elementele. Percepând critic şi
analitic ideea că istoria este un proces neîntrerupt, ne dăm seama că
anticii, şi nu numai ei, ne ajută să dobândim înţelepciune şi maturitate.
Într-un fel, sunt printre noi, împărtăşindu-ne din propriile experienţe.

Până la urmă nu suntem izolaţi de ce s-a petrecut în umanitate, iar poate


că toată expunerea aceasta constantă la problemele istoriei ne va da (sau
nu) sens. Dar măcar ne va da de gândit, ne va stimula, ne va entuziasma.
Ne vom simţi mai puţin singuri, ne vom regăsi prin intermediul ‘celorlalţi’,
aşa cum călătorul începe să analizeze şi să se analizeze când intră în
contact cu o lume diferită, dar nu foarte diferită de a lui. Căci natura
umană este aceeaşi, nuanţele sunt diferite.

Cel puţin învăţăm să punem întrebări şi să răsucim răspunsurile pe toate


părţile până găsim ceva ce pare măcar a oferi un mai mic sau mai mare
adevăr. Şi în fine, istoria a avut întotdeauna ceva mistic şi boem în ea,
ceva ce ne îndeamnă spre cercetarea ei. Aura aceea de mister. Ca atunci
când intri într-o casă veche sperând să descoperi ceva cu totul inedit. Căci
oricât de ‘ştiinţifici’ am deveni, o doză de utopie istorică şi de viziune
fascinantă a frumosului ne va rămâne în suflet. După cum spunea şi
Schiller în “Scrisoarea unui danez călător” din 1785, când vorbea despre
sculptura greacă:“Omul a înfăptuit ceva ce este mai mult decât era el
însuşi, un lucru care aminteşte de ceva şi mai măreţ decât specia sa –
dovedeşte oare aceasta că el este mai puţin decât va fi cândva?”.
Indiferent de motive, de consecinţe, de ce facem sau nu facem cu ea,
istoria a fost şi va fi mereu o posibilitate infinită de a cunoaşte, a înţelege
şi a contempla umanitatea în toată diversitatea sa. Jocul cu trecutul ne
poartă spre tărâmuri de poveste, o poveste care este chiar a noastră şi pe
care este păcat să nu o investigăm şi să o trăim.
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/ganduri-despre-importanta-istoriei-de-ce-sa-o-
studiem

Se ştie că istoria reprezintă o temelie importantă în viaţa oricărui individ. Ea reprezintă o


oglindă care reflectă trecutul naţiunilor. În opinia mea, cunoaşterea istoriei este necesară,
întrucât conferă sentimentul siguranței noastre în timp şi spaţiu, al continuităţii fiinţei
umane.

În primul rând, istoria ne ancorează corect în actualitate, întrucât reprezintă rezultatul


experienţelor acumulate ale trecutului. Prezentul este legat de trecut şi de aceea istoria
ajută în stabilirea unui mod de a trăi în viitor mai uşor şi fără eforturi, constituie un
avertisment şi o îndrumare pentru viitor. Sentimentul legăturii dintre prezent şi trecut ne
ajută să învăţăm şi să dobândim experienţă din trecut. Istoria este privită ca un ghid spre
viitor, iar cu ajutorul conştiinţei formate pe axa timpului se descoperă valori precum
adevărul şi dreptatea. Totodată, istoria este cauză şi efect, exprimă ceea ce suntem şi de ce
suntem...

Istoria este un domeniu al stiintei care studiaza dezvoltarea complexa si evolutiaomenirii tinand
cont de evenimentele care se petrec de-a lungul timpului si careinfluenteaza societatea. In
opinia mea, Cunoasterea istoriei reprezinta o datorie fatade stramosii nostri fara de care un am fi
existat, dar este si un element care denotacultura generala si simtul responsabilitatii.In primul rand,
prezentul si viitorul sunt dependente de trecut, prezentul nefiind posibil fara existenta generatiilor
trecute pe baza carora se dezvolta generatia maitanara. Cunoasterea istoriei ne ajuta sa ne definim
pe noi insine, sa ne cunoastem poporul si sa ne identificam cu un anumit tip de gandire, facilitand
astfel evolutia. Un bun exemplu pentru a demonstra relatia stransa dintre trecut si prezent il
reprezinta becul inventat de Thomas Edison fara de care ne-am folosi si in prezent de lampa cugaz
care producea multe accidente si care nu ar fi in conformitate cu evolutiaomenirii.In al doilea rand,
asa cum spune o zicala binecunoscuta, istoria se repeta!, iaroamenii trebuie sa invete din greselile
antecedentilor. Cunoasterea istoriei, prinraportarea la trecut, le permite tinerilor sa inteleaga evolutia
evenimentelor sociale,economice si politice ale unei natiuni si sa evalueze lucrurile care se petrec in
prezentcu mai multa obiectivitate, putand anticipa consecintele acestora. "e exemplu,intreaga
omenire cunoaste efectele devastatoare pe care le-a avut regimul totalitarist,iar dupa #evolutia din $
%&% conducatoriiconducatorii tarilor, sustinuti de popor au reintrodus pluripartidismul, intocmai
pentru a evita repetarea greselilor din trecut a carorconsencinte sunt iremediabile.In concluzie,
cunoasterea istoriei prezinta importanta datorita invataturilor care se potextrage din experientele
generatiilor trecute, a consecintelor pe care le are asupralumii din prezent, dar si pentru ca le da
oamenilor identitatea fără de care nu ar putea exista.

Cunoașterea unor evenimente importante din istoria națională ne ajută să înțelegem în primul rând
trecutul nostru, să înțelegem idealurile care i-au purtat în lupte timp de veacuri pe strămoșii noștri, dar în
același timp ne unește pe noi ca popor. Elevul de astăzi este patriotul de mâine; și nu putem face acest
lucru fără a ști cât de puțin din istoria nației. Ca profesor încerc să le insuflu elevilor mei o plăcere pentru
studiul istoriei, pentru înțelegerea faptelor, dar și pentru descoperirea acelei substanțe a istoriei
românești. Deși îmi dau seama că uneori este dificil ca un elev să înțeleagă toate aceste lucruri (datorate
în primul rând programei încărcate din învățământ, dar și a anilor în care se petrec unele evenimente
importante), încerc pe cât posibil să elucidez acest mister. Nu zic că este ușor, dar cer copiilor măcar să
rețină datele cele mai importante din istoria națională, dar și din cea universală. Mai sunt elevi care îmi
reproșează că istoria nu are niciun folos și niciun rol deoarece evenimentele s-au petrecut deja, eu încerc
să le explic care este rolul esențial al acestei discipline; un rezumat făcut pentru ei ar fi următorul: istoria
tinde să o repete cel care nu o știe. Învăță din greșelile trecutului pentru a nu le mai repeta în viitor. Fără
o minimă cunoștință a istoriei și a culturii naționale vom ajunge să fim universali, să existe o mondializare
a culturii și este păcat să pierdem aceste valori pe care unii le-au apărat cu prețul vieții.
Însă, întorcându-mă la subiectul început anterior, eu cer elevilor să știe și să prețuiască mai multe
sărbători importante cu caracter național, însă să nu le dea la o parte pe cele cu caracter universal.
Dintre acestea, pe primul loc situez ziua de 1 decembrie. De ce ? Ce reprezintă pentru noi această
zi ? Foarte simplu: această dată în istoria poporului nostru este o fericire un ideal împlinit cu prețul
sângelui de către eroii neamului românesc care s-au jertfit pentru ca nouă să ne fie mai bine. Au fost fii de
țărani, oameni ai patriei, oameni de diferite categorii care au dat mâna unii cu alții, au uitat diferențele
dintre ei și au luptat cu toții pentru același ideal: identitatea națională, neatârnarea de alt imperiu
și locuirea unită a tuturor fraților noștri din alte provincii asupriți și despărțiți pentru multe
veacuri.
1 decembrie, Ziua naţională a României, este o zi deosebită pentru toţi românii, mai ales
pentru că ea are o semnificaţie istorică deosebită. Unirea realizată în 1918 este una din cele mai mari
realizări istorice ale poporului nostru. Insuflarea dragostei pentru strămoşii noştri, pentru trecutul istoric al
poporului nostru, pentru realizările istorice şi culturale, precum şi pentru personalităţile pe care le-a dat
acest popor de la începuturile sale şi până azi, sunt doar câteva din subiectele pe care le abordăm cu
ocazia acestui eveniment.
Încă de la grădiniţă copiii trebuie să afle despre istoria şi strămoşii noştri tot la fel cum este
obligatoriu ca să-şi cunoască familia: părinţii, fraţii, bunicii, rudele mai apropiate sau mai îndepărtate.
Ziua Naţională este un bun prilej de a aborda astfel de subiecte pe teme de istorie, ocazie cu care
insuflăm copiilor sentimente de dragoste şi respect pentru: limba română, ţara noastră, poporul român,
strămoşii noştri, pentru obiceiurile şi tradiţiile strămoşeşti, pentru istoria şi eroii noştri, mândria că sunt
descendenţii unor oameni curajoşi şi iubitori de neam şi ţară.
La fel de importantă ca și Ziua Națională, este și evenimentul petrecut la data de 24 ianuarie
1859, o dată care va rămâne pentru mult timp în conștiința noastră și a contemporanilor noștri; vorbim
aici despre Unirea Moldovei cu Țara Românească, înfăptuită sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, o mare
personalitatea a epocii și a perioadei pașoptiste. Alexandru Ioan Cuza, născut în 1820 la Bârlad,
participant la mișcarea revoluționară din Moldova din 1848 a fost „omul potrivit la locul potrivit”. El a fost
ales de către Adunările Ad-hoc tocmai pentru calitățile acestuia. Chiar prietenul și omul de bază al
acestuia, vizionarul liberal Mihail Kogălniceanu afirma despre Cuza că este om nou la legi noi. Tinerii din
ziua de astăzi trebuie să cunoască această frumoasă pagină din istoria neamului și să aprecieze eforturile
seculare depuse de strămoșii noștri.
Același vizionar liberal, Mihail Kogălniceanu, afirma despre Cuza, după moartea acestuia,
următoarele lucruri: Veșnica lui amintire nu se va stinge din inimile noastre și ale fiilor noștri și cât va
avea țara aceasta o istorie (!!!!)…cea mai frumoasă pagină va fi aceea a lui Alexandru Ioan I.
De asemenea, tinerii elevi nu ar trebui să uite nici de ziua de 27 ianuarie, Ziua Internațională de
Comemorare a Victimelor Holocaustului. Deși este o pagină neagră din istoria lumii ea trebuie amintită și
reamintită elevilor pentru a vedea și pentru a înțelege ororile războiului dar și erorile umane care au dus
inevitabil la o exterminare a unui timp de rasă, exterminarea evreilor în lagărele naziste dă către
conducătorul Germaniei naziste, Adolf Hitler. Ei trebuie să cunoască însemnătatea acestui eveniment
pentru a nu repeta aceeașiu greșeală și în viitor și să înțeleagă că nu contează culoarea pielii, nu cotează
rasa, nu contează limba vorbită, portul purtat, toți fiind ființe pe acest pământ care ar trebui să trăiască în
pace și armonie.
În final, cu toții ar trebui să învățăm câte ceva din istorie, atât lucruri bune cât și lucruri mai puțin
bune, să gândim rațional și să cântărim faptele dar să alegem să facem doar ceea ce este bine pentru
viitorul nostrui dar și pentru viitorul patriei noastre.
Istoria are rolul de a cultiva minți, de a forma tânărul elev, viitorul cetățean al societății și de a-l
învăța cum să se comporte în societate.

e foarte multe ori m-am trezit la clasă cu o întrebare : „De ce să învăţăm istorie? Pe noi ne interesează
viitorul! Istoria înseamnă trecut.”
Cunoştinţele istorice constituie o necesitate imperativă pentru individ sau istoria a fost redusă la stadiul
de hobby în societatea actuală?
Observând „progresul” sistemului educaţional din România îmi vine greu să cred că s-ar mai interesa
cineva în mod activ de istorie. A ajuns să fie un obiect de studiu de umplutură, în care participanţii să
debusoleze profesorii prin câte un căscat sincer şi dezinvolt.
Dezvoltarea tehnologiilor în ritm exponenţial ne face dificilă formarea unei imagini obiective de
ansamblu asupra prezentului. Ce să mai vorbim de trecut… Chiar avem nevoie să ştim ce s-a întâmplat
acum zeci, sute sau mii de ani? Unde trebuie trasată graniţa între sinteză şi monografie? Detaliile sunt
importante în soluţionarea unei probleme explicite, însă total irelevante în procesul de familiarizare cu
anumite etape din dezvoltarea economico-socialo-culturală a unei civilizaţii.
Din punct de vedere practic, utilitatea acumulării unei mari cantităţi de date istorice s-a voalat
considerabil. Mai prezintă interes doar pentru cei care au ales să predea această materie şi pentru
eventualii călători în timp.
Din punct de vedere teoretic, istoria poate oferi baza necesară argumentării unei dezbateri, poate
furniza informaţii necesare altor ramuri ştiinţifice (psihoistorie, antropologie) ori încadrării în context a
anumitor realizări, evenimente.
Istoria e cea care ne aşează pe noi ca naţie şi popor într-un context global. Cunoscând-o vom ştii şi
înţelege specificul nostru romano-balcanic, cu toate valenţele sale.
În zilele noastre, când curentul globalizarii e tot mai puternic, necunoşterea istoriei, poate determina
ruperea individului de locul natal, de ţara mamă, pană la pierderea identităţii naţionale.
Se spune că o naţie care nu-şi cunoaşte şi respectă istoria, e sortită pieirii.
Istoria este foarte importantă. Asta pentru că putem învăţa din unele greşeli fără să fim nevoiţi să le
facem. Şi putem învăţa şi să fim oameni de caracter, încurajaţi de unele gesturi şi momente marcate
adânc în istorie.
Ca să poţi trăi prezentul, iar apoi să construieşti un viitor mai bun, trebuie să-ţi cunoşti istoria. Istoria
este printre primele materii care definesc cultura generală a unui individ. Ea îţi dezvoltă capacitatea de
a gândi şi de a percepe evenimentele importante prin care a trecut omenirea.
Istoria reprezintă lucrul cel mai de preţ în personalitatea fiecărui popor. Fără ea n-am mai fi azi ceea ca
suntem. Ea este cartea de vizită a unui neam, în ea ne identificăm.
Istoria este o ştiinţă fascinantă şi foarte utilă pe care trebuie să o cunoască orice om, deoarece îi oferă
posibilitatea de a-şi descoperi rădăcinile din care se trage şi de a se mândri cu realizările strămoşilor,
mai ales în ceea ce priveşte păstrarea identităţii neamului. Prin cercetarea ei se poate constata că, de-
a lungul veacurilor, au dăinuit credinţa, limba, obiceiurile, datinile, adică prerogativele care asigură
perpetuarea neamului. Şi dacă este adevărat vechiul dicton „Istoria se repetă”, cunoaşterea ei ajută şi
la explicarea unor fenomene care se petrec în actualitate. Pe scurt, istoria este o analiză a trecutului cu
scopul de a înţelege prezentul şi de a ne călăuzi comportamentul în viitor.

Istoria reprezinta ramura cunoasterii care sta la baza aprofundarii fiintei umane, prin studiul
evenimentelor si personalitatilor care au avut drept consecinta lumea contemporana. De asemenea,
literatura ,prin componenta sa, se poate asocia cu istoria ,avand ca obiect de studiu tot fiinta
umana,interpretarea tipologiilor diverse ale personajelor, fapte, intamplari prezentate in naratiuni, si
profunzimea sentimentului transmis de creatiile lirice. Astfel, istoria si literatura pot fi considerate
inrudite, intre ele existand o relatie de complementaritate.
In primul rand, atat istoria, cat si literatura prezinta fapte concrete care au avut un impact asupra
omenirii. De exemplu, in istorie se vorbeste despre Al Doilea Razboi Mondial, factorii care l-au
determinat si consecintele sale, iar acelasi eveniment este prezentat in literatura prin numeroase
opere, cum ar fi: “Alexandra si Infernul” de Laurentiu Fulga, “Amenmaria” de Ladislav Tazky sau
“Pe frontul de vest nimic nou” de Erich Maria Remarque.
In al doilea rand, intre istorie si literatura exista o relatie de interdependenta , prin simplul fapt ca
unele opere literare au la baza fapte istorice. De exemplu, “Istoria ieroglifica” ,opera lui Dimitrie
Cantemir, este constituita din intamplari si personaje care au corespondent in lumea reala,
personalitati importante ale vremii, prezentate sub forma alegorica.
In concluzie, istoria si literatura depind una de cealalta, intre ele existand atat o relatie de
complementaritate, cat si una de interdependenta.