Sunteți pe pagina 1din 5

Voinicul Gheorghe

și balaurul de la Scărișoara
Dan Stănescu

A fost odată, dar și altă dată, că de n-ar fi nu v-aș povesti.


Ș-a fost odată, de mult, dar nu prea de mult, să tot fi fost pe la 1850 și
ceva, într-o țară depărtată și nu prea, pre numele ei de-atunci Țara
Românească, un țăran într-un cătun de munte, Scărișoara, pe valea Buzăului.
Se numea Stan, dar nu era Stan Pățitu', nu, el era Stan a' lu' Badea.
- Care Badea ?
- Badea' lu' Badea ăl bătrân.
- Aha !
Într-o frumoasă zi de primăvară, cam pe la-nceputul lui mai, i s-a
născut un flăcăiandru, o frumusețe de băiat.
În noaptea aceea, mama Bălașa l-a trezit din somn pe tata Stan a' lu'
Badea
- Bădie Stane, la leagănu' copilului sunt niște femei care boscorodesc. Le
aud da' nu le văd.
- Aoleu, astea-s ursitoarele.... Bre, ce chestie ! Nici io nu le văd, da' le-
aud... dar dacă-nchid un ochi, văd ceva. Uite, dacă te uiți cu ochiul drept, le
vezi ca niște umbre-ntunecate, iar dacă le privești cu ochiul stâng le vezi ca
niște năluci alburii. Io zic să-nchidem ochiul stâng și să tăcem ca să le-auzim și
noi.
- Io-i închid p'amândoi, că mie mi-e frică.
- Bine, atunci închide ochii, dar deschide urechile.
Și ce le-auziră urechile !!
- Gheorghe, frumușelule!. Gheorghe, voinicule!, c-șa te vei numi, ca și
Sfântul Gheorghe cel mare, te vei lupta toată viața cu balaurul din Scărișoara,
căci de-asta te-ai născut aici și acum. E un balaur mare, cu zeci și sute de brațe.
Te vei lupta și-l vei învinge, dar nu dintr-odată și nici în 7 zileși nici de tot ca-n
povești, ci câte puțin în fiecare zi a vieții tale, tăindu-i câte un braț-două, și așa îi
vei putea salva pe foarte mulți săteni de el, dar mai ales pe copiii lor ! Nimeni nu
l-a văzut, dar, din străvechime, el vă stăpânește mințile și sufletele. Numai tu îl
vei descoperi și-l vei arăta și celorlalți și-i vei salva de el...
Bineînțeles c-a doua zi, la crâșmă – c-acolo se dezbat toate problemele și
noutățile din viețile sătenilor - toți s-au minunat, dar au și râs de povestea
asta. Ce balaur să fie în Scărișoara, doar șerpi prin lăstăriș și șerpii casei, care
poartă norocul casei. – cum să-i omori tocmai pe ei ?!
Dar, de botezat l-au botezat Gheorghe c-așa-i obiceiul : nou-născutul să
fie botezat cu numele sfântului cel mai apropiat de ziua nașterii lui. Păi, care
să fie altul mai vestit decât Sfăntul Gheorghe, cel care s-a luptat cu balaurul,
așa că Gheorghe l-a botezat Stan a' lu' Badea pe fecioru-său. Iac-așa a mai
apărut un suflet în cătunul Scărișoara : Gheorghe a' lu' Stan a' lu' Badea
Și trecură ani și alți ani....
Pe la vreo 16-17 ani, Gheorghe a' lu' Stan a' lu' Badea, rămase orfan de
tată - fie-i țărâna ușoară ! – Se duse la ceruri Stan a' lu' Badea fără să afle
totuși unde-i balaurul din Scărișoara.
La 20 de ani, pe Gheorghe, nu l-au luat în armată, pentru că era
susținător de familie, deși a fost un război mare și sfânt pentru țară, c-a scăpat
țara de turcii asupritori, așa că, flăcău voinic, bun de-nsurătoare, a-nceput
încet-încet construcția unei case mari și frumoase, în care să se mute când s-o-
nsura, căci cam era timpul.
Dar, când să zică și el că mai e puțin până să termine casa și până la
însurătoare – că, de!, se făcuse deja ca la vreo 24 de ani – polițaiul a aranjat
pe la primărie să-l ia totuși la armată, armată luuuungă, de 7 ani, tocmai într-
un oraș mare și depărtat, numit Ploiești. că pe-acolo cică ar fi trăit de mult
chiar Moș Ploaie. Au plecat pe jos o întreagă ceată din sat atunci, ca la vreo
10. Nimeni nu mai ieșise din sat, așa că, atunci când au ajuns la Ploiești, li s-a
părut c-au ajuns la marginea Pământului !
Căpitanul companiei întreabă pe fiecare cum se numește, de unde e,
câtă carte știe...
- Cum te cheamă ?
- Gheorghe a' lu' Stan lu' Badea.
- Dar pe tine ?
- Ion a' lu' Gavrilă-al Gâlmeanului
Și-așa mai departe
- Măi, Gheorghe, de când domnitorul nostru Vodă Cuza a unit Țara
Românească cu țara Moldovei și, mai ales, după ce la 1877, oștenii noștri
țărani au luptat alături de ruși și l-am învins pe turc, am devenit țară
independentă ș-am intrat în rândul țărilor civilizate și trebuie ca fiecare om să
aibă doar 2 nume : unul de botez – Gheorghe - și un nume de familie. Iată,
Guvernul a făcut și o cărticică cu nume românești, din care poți să-ți alegi un
nume de familie potrivit. De exemplu, la tine putem alege de la Stan –
Stănescu, Stănoaie, Stănică...; sau de la Badea – Bădescu, Bădulescu .... Ce-
alegi ?
- E obligatoriu ?
- Da.
- Atunci, la fel ca pe tata Stan – Stănescu.
- Bine. Deci de acum te vei numi oficial Gheorghe Stănescu....
Și voinicului Gheorghe Stănescu îi era așa un dor de mândruța lui, de
casa lui, de satul lui !.... Nu știa carte, că pe-atunci nu erau școli la sate, rar
prin câte-o comună mai mare, cum era la Cislău, așa că s-a rugat de don
căprar – caporal i se zice acum – să scrie după dictare o scrisoare mândrei
rămasă în sat, la Scărișoara spunându-i că-i este foarte dor de ea și că să-l
aștepte că se va însura cu ea, așa cum i-a făgăduit, și-or să se mute în casa pe
care a ridicat-o, și-or să trăiască în ea fericiți pâââână la adânci bătrâneți, așa
cum spun poveștile.
După un timp primește o scrisoare de la mândra lui. De-acum venise alt
căprar care i-a citit-o cinstit și bietul Gheorghe a-nlemnit căci mândra îl acuza
că acolo la armată el se distrează la baluri, se plimbă duminica cu fete pe
bulevardul cu castani și altele, așa că ea nu-l mai așteaptă și se mărită cu fiul
polițaiului, care de mult îi tot ținea calea.
- Don căpitan, uite ce mi-a făcut căprarul dinainte. Eu îi ziceam una, el
scria alta și m-a părăsit mândra.
- Tu ți-ai pierdut mândruța pentru că nu știi carte, dar bunicu-meu și-a
pierdut aproape întreaga familie din cauza neștiinței de carte.
- Cum asta ?
- Când era el copil, s-a-ntâmplat că unui ursar i-a murit ursul cu care
trebuia ”să joace ursul” de Crăciun și de Anul Nou, cum îi obiceiul pe la noi la
Bogdănița, lângă Bârlad, în Moldova. Și-atunci, bunicul s-a oferit să facă el pe
ursul, dacă-i dă ursarul 3 gologani. Numai că, la o gospodărie, copiii l-au
dibuit că nu e urs și de-atunci bunicului i s-a spus Ursu Neculaiu, și de aceea
mă numesc și eu, Ursu, și-așa o să se numească și nepoții mei peste 100 de ani.
Și continuă căpitanul:
- Pentru pocinogul făcut, cu ursul, taică-său l-a trimis la Iași, ucenic la
un negustor cu care avea ceva afaceri cu țuică și vin. Acolo s-a rugat de
jupânul negustor să-l învețe și pe el să scrie și să citească pentru a putea scrie
acasă la tată-său la Bogdănița. Când tată-său primea câte un răvaș de la fiu-
său, adică de la bunicul meu, mergea la popă să i-l citească, atunci când venea
duminica în sat la slujbă, căci la Bogdănița nu era școală. Dar, odată, s-a
pornit o zarvă mare prin Iași, că vin tătarii, și toți locuitorii au plecat în grabă
să se ascundă prin păduri și prin munți. Bunicu-meu Neculaiu Ursu i-a trimis
tatălui său un răvaș scurt și a fugit cu familia negustorului. Când tătarii s-au
retras, bunicu-meu s-a dus acasă la Bogdănița unde a găsit prăpădenie mare:
- Ce s-o-ntâmplat, tată ?
- Păi, au năvălit tătarii pe neașteptate, ne-au jefuit de animale, i-au luat pe
frații și surorile tale în robie, au dat foc la case, abia am scăpat...
- Dar ți-am trimis un răvaș să te-anunț de năvala tătarilor.
- Păi cine știe a citi aici ?, că popa n-a mai venit.
- Don căpitan, nici în satul meu, Scărișoara, nu știe nimeni carte. Da' ce
nevoie s-avem de carte? La capre, la livadă, în grajd ? Ș-apoi, cartea smintește
mintea omului cum zice și crâșmarul Tănase.
- Gheorghe, din neștiință de carte a pierit aproape toată familia
bunicului, și tot din neștiință de carte tu ți-ai pierdut mândruța. Neștiința de
carte e ca un balaur cu zeci și sute și chiar mii de brațe care apasă pe capetele
voastre și nu vă dă voie să ieșiți din satul vostru nici cu piciorul, nici cu
mintea. Balaurul ăsta vă mănâncă viitorul, ție și copiilor tăi.
- BALAUR !?? Aaaa, acuma știu care este balaurul din Scărișoara, cu
care ursitoarele mi-au ursit să mă lupt toată viața pentru salvarea mea și a
consătenilor mei !
- Care e balaurul vostru, Gheorghe Stănescu ?
- Balaurul din Scărișoara este neștiința de carte.
- Așa e! Neștiința de carte este balaurul ce-asuprește poporul nostru
- Dar, cum am să mă lupt eu cu balaurul ăsta ?
- Păi, de-aia este armata-armată, ca să-nveți cum să te lupți. Iar pentru
a lupta cu balaurul neștiinței de carte trebuie să înveți carte. Iată, eu,
căpitanul tău, am să te ajut, Gheorghe, să înveți carte, căci aici, la Gimnaziul
Sfinții apostoli Petru și Pavel din Ploiești, se organizează un curs de
alfabetizare pentru adulți. Vrei ?
- Vreau, dac-așa mi-a fost ursit.
- Dar camarazii tăi vor să-nvețe carte ?
- I-am întrebat. Nu vor. V-am zis de ce : noi așa am moștenit din moși-
strămoși...
- Iată, pân-aici ajung brațele oropsitoare ale balaurului neștiinței de
carte ! Tu, însă, deja ai început să te lupți cu el și să scapi de el. De mâine
mergi la școală. Vei fi primul știutor de carte din Scărișoara.
Și s-a școlit cu 5 clase primare.
...
S-a-ntors din armată voinicul de poveste, Gheorghe Stănescu, în sat la
Scărișoara.
- Am 33 de ani. Gata, sunt pregătit să-ncep lupta cu balaurul din
Scărișoara, balaurul neștiinței de carte..
A vorbit cu unul, a vorbit cu altul că să se facă școală aici, dar nu a găsit
sprijin nici la popă, nici la crâșmar și nici la primăria de la Cislău. A stat și a
meditat cum să lupte cu balaurul neștiinței de carte din Scărișoara. Și-odată i
s-a luminat capul și și-a zis:
- Păi o să fac ce va face John Fitzgerald Kenedy peste vreo 80-90 de ani,
când, ajungând președintele Americii, le va zice americanilor lui (vedeți,
voinicul Gheorghe, vedea și în viitor, c-așa-i în povești):
- Americani, înainte să întrebați ce poate face țara pentru voi, întrebați-
vă ce puteți face voi pentru țară !
- Exact, dacă țara încă nu poate face școală aici la Scărișoara pentru că
n-are bani și n-are oameni cu carte pentru a fi învățători, am să fac eu școală
cu cât am învățat a scrie, citi și socoti !
Și-a terminat casa și în ea a deschis școală de 3 clase primare. Să tot fi
fost pe la 1890.
- Lăsați copiii să vină la mine! Fac școală la mine-acasă. Îi învăț să
citească, să scrie, să socotească... Veniți și voi, părinții. Și pe voi vă voi învăța
ce-i învăț pe copiii voștri.
Mulți săteni au admirat acest fapt și și-au trimis copiii la școală, în
special pe cei mici, dar și mai răsăriți, fete și băieți de la 7 la 15 ani.
Și s-a dus vestea că Gheorghe Stănescu s-a luat la trântă cu balaurul
neștiinței de carte, din Scărișoara.
Cu fiecare zi ce trecea, tot mai mult obosea balaurul, tot mai mulți copii,
în special băieți, absolveau școala și brațele balaurului se uscau și cădeau.
Bineînțeles, voinicul Gheorghe s-a gândit că, în primul rând, el trebuie
să fie exemplu, așa că s-a însurat cu Cîrstina, fata lui Dumitru Cabel din
Viperești și, împreună au avut 5 copii ți toți au învățat carte, ba chiar fiu-său
Simion, deși abia împlinise 15 ani, i-a ținut locul la școală un an întreg, când
Gheorghe a fost mutat la Cislău.
La început, Gheorghe Stănescu a ținut școală deschisă fără plată, dar
fapta lui vrednică a ajuns la cunoștința Guvernului și școala lui a fost
recunoscută oficial la 1 aprilie 1895, așa că, din toamna acelui an 1895, a
primit salariu, precum și cataloage pe care le-am găsit păstrate la Arhivele
Buzău, ca dovadă că povestea este adevărată..
Atât de mult s-a înverșunat Gheorghe contra balaurului neștiinței de
carte, încât a sprijinit deschiderea unei școli și la Buda, prilej de a prezenta
acolo o frumoasă conferință la 15 februarie 1904 cu titlul Foloasele Școalei.
La fiecare sfârșit de an școlar, voinicul-învățător Gheorghe organiza o
serbare școlară și le raporta sătenilor și fruntașilor satului rezultatele luptei
cu balaurul, în care el era conducătorul, iar elevii săi – ostașii.
Voinicul Gheorghe Stănescu a îmbătrânit frumos și fericit – așa cum se
spune în povești - luptând aproape 30 de ani cu balaurul neștiinței de carte, pe
care l-a învins secătuindu-l de puteri, iar acum abia mai mișcă.
Iac-așa s-a-nființat școala din Scărișoara.

Voi, dragi copii, simțiți apăsarea balaurului pe capetele voastre ? Nu ?


Asta înseamnă că profesorii voștri continuă lupta voinicului Gheorghe
Stănescu cu balaurul neștiinței de carte, făcând să i se usuce brațele în fiecare
zi, bucată cu bucată. La această luptă cu balaurul neștiinței de carte
contribuiți și voi dacă mergeți la școală în fiecare zi și nu chiuliți, nu absentați,
nu abandonați școala. Numai așa îl puteți învinge pe balaur.

Dar, oare la ce-i bună știința de carte ?


Ei, bine, dacă nu l-ați aflat încă, învățați din ce în ce mai mult și veți afla
răspunsul. Și nu unul, ci multe, multe ....
.......

Ș-am încălecat pe-o șa


și v-am spus povestea-așa;
Ș-am încălecat pe-o roată-două
și v-am spus povestea toată vouă;
Și, dac-ați încăleca și voi,
mulți afla-vom povești noi de la voi!

.......