PREFAŢĂ

Industria electrotehnică este una din acele ramuri ale

economiei naţionale, pentru care se utilizează relativ puţină
materie primă, dar care cere multe braţe de muncă, ceea ce e
deosebit de important pentru republica noastră suprapopulată.
Deşi bazele industriei electrotehnice şi ale celei
electroencrgctice sînt dezvoltate, totuşi se simte o lipsă de
cadre bine instruite, capabile să soluţioneze diverse probleme
tehnico-ştiinţifice în producerea maşinilor eleciriec.
Lucrarea este elaborată în scopul de a contribui la
pregătirea de cadre inginereşti în electromecanică şt
electroenergetică, apte de a rezolva probleme de mare
importanţă la etapa actuală în aceste domenii. Materialul
prezentat aici constituie partea întîi a cursului de maşini
electrice ţinut de autor la facultatea de energetică a Institutului
Politehnic din Chişinău.
Lucararea conţine următoarele capitole:
– considerări generale asupra maşinilor electrice;
– transformatorul electric;
– teoria maşinilor electrice de curenl alternativ;
– maşini asincrone.
Consecuiivitatca expunerii şi volumul materialului
corespund programelor de studiu acceptate nu numai în
republica noastră, dar şi peste hotarele.
In capitolul I este dezvoltată concepţia teoriei unitare a
maşinilor electrice, referitoare la legile şi teoremele
electrotehnicii şi electromecanicii.
Teoria transformatorului expusă în cel de-al doilea
capitol se referă la transformatoarele de putere.
Teoria maşinilor de curent alternativ este prezentată
într-o formă mai matematizată pentru a înlesni studierea
capitolului respectiv.
Maşinile asincrone în lucrare sunt descrise în diverse
regimuri de funcţonare pentru a dezvălui trasâturilc
electromagnetice ale acestora. Aici au fost abordate în gcneral
3
unele elemente din teoria acţionărilor electrice pentru a
evidenţia rolul maşinii electrice în acest aspect. Datorită
însuşirilor superbe şi universale ale diagramei cercului, deseori
se recurge la această metodă grafică prin intermediul căreia
este mai uşor şi mai simplu de a înţelege comportarea maşinii
asincrone în regim de funcţionare.
Autorul lucrării aduce mulţumiri profesorului doctor
ing. N. Galon, Institutul Politehnic Bucureşti, docentului aş.t.
I.Macovci, Universitatea Agricolă Chişinău, conferenţiarului
doctor ing. A.Graur, Universitatea Ştefan cel Mare, Suceava,
colaboratorului ştiinţific al AŞ. a Moldovei A.Bîrlădeanu,
lectorului superior c.s.f. Viorica Brega, Universitatea
Pedagogică Chişinău, pentru ajutorul acordat la pregătirea
lucrării şi recenzarea ei.

4
 Întroducere
I.1. Electromecanica şi rolul ei în economia naţionala

Electromecanica ca parte componentă a fizicii moderne

a căpătat o dezvoltare fructuoasă în ultimele decenii (datorită
dezvoltării electromecanicii au fost elaborate şi construite
generatoare car produc practic toată energia eletrică în plan
mondial.
Aproximativ 70% din energia electrică este
transformată în energie mecanică prin intermediul motoarelor
electrice.
Maşinile electrice au atins performanţe tehnico-
economicc ridicate în raport cu alte maşini. În construcţia
maşinilor electrice în prezent materialul (fierul, cuprul,
izolaţia) este utilizat în cantităţi mai reduse. Din punct de
vedere ecologic, maşina electrică este neîntrecută în raport cu
alte maşini, funcţionând fără impurifiearea mediului ambiant.
Maşinilc electrice funcţionează cu siguranţă în cosmos,
la iidlncimi mari, în mine şi sub apă, în agricultură şi la staţiile
nucleare, în cabinetele stomatologice şi pe scena teatrului.
Practic e greu de a găsi un domeniu de activitate a omului unde
lipsesc maşinile electrice.
Gabaritele maşinilor electrice ating dimensiuni
fantastice. La expoziţia din Kiev, de exemplu, este expus un
motor care poate fi privit numai la microscop, el are
dimensiunile unei seminţe de mac.
Turbogeneratorul instalat la centrala de la Kostroma
atinge puterea de 1200 MW. Se proiectează în perspectivă
turbogeneratoare cu puterea de circa 2500 MW.
La hidrocentrala Saiano-Şuşinsc este instalat unul dintre
cele mai mari generatoare din lume, cu puterea de 712 MW.
Motoarele electrice sunt utilizate practic peste tot şi sunt
produse sub diverse forme. Ele au o largă utilizare în acţionarea
diverselor maşini-unelte din industria grea şi metalurgică,
transport, industria chimică, gospodăria casnică, medicină etc.
5
Fig. 1.1. Motor asincron ДАЗО4. Fig. 1.2. Motor asincron B4T5

Pentru a înlesni fabricarea şi economisi-ia materialului,

motoarele electrice se produc în serie. Peste hotare se
elaborează în serie maşini asincrone, sincrone, maşini de
curent continuu şi transformatoare, în Republici Moldova se
produc în serie motoare electrice de curent alternativ de
execuţie specială. La uzina „Electromaş” Tiraspol se produc
autotransformatoare şi motoare
sincrone (fig. 1.2 ), iar în
Chişinău asociaţia
«Moldavhidromaş»
confecţionează motoare pentru
antrenarea pompelor centrifuge
de pompare a lichidelor chimice
(fig.1.3). Aici de asemenea se
produc motoare pentru
antrenarea pompelor centrifuge
de pompare a apei de la
adîncimi mari (fig. 1.4).

Fig. 1.3. Motorul asincron ermetizat 3xГB-9A-74

6
 1.2. Clasificarea maşinilor electrice

Maşinile electrice pot fi clasificate după

mai multe criterii, care ţin cont de însuşirile şi
particularităţile lor electromagnetice.
După natura curentului electric pe care
îl produc sau care ste consumat, maşinile
electrice pot fi clasificate în:
– maşini electrice de curent continuu,
– maşini electrice de curent alternativ.
Maşinile de curent continuu
funcţionează pe baza deplasării unui conductor
în câmpul magnetic. Spre deosebire de
maşinile electrice de curent alternativ câmpul
magnetic la maşinile de curent continuu creat
de curenţii statorului sau rotorului nu este
învîrtitor.
Maşina de curent continuu în cele mai
multe cazuri reprezintă un sistem de poli,
electromagneţi, fixaţi uniform în spaţiu pe o
carcasă din material feromagnetic de oţel sau
fontă.
Dacă tălpile polare sunt aranjate bobine
prin care se închide curent continuu, atunci
maşina este de excitaţie numită
electromagnetică. Când polii sunt magneţi
permanenţi atunci o astfel de maşină este
numită maşină de curent continuu cu magneţi
permanenţi.

Fig. 1.4. Secţiune

longitudinală printr-o
pompă electrică ЭЦ
B-12-160-65

7
 Rotorul, indusul, reprezintă un miez feromagnetic în
crestăturile căruia este distribuită o înfăşurare închisă,
constituind mai multe secţii conectate în serie. Capetele tuturor
secţiilor se lipesc sau se sudează la lamelele unui colector, care
serveşte drept redresor. Colectorul are formă cilindrică şi este
compus din lamele izolate între ele şi de arbore. Suprafaţa
colectorului este călcată de un sistem de perii imobile, care
asigură legătura înfăşurării retorice (indusului) cu reţeaua
electrică exterioară.
In ultimul timp se fac încercări de a înlocui colectorul
maşinii de curent continuu, care redresează curentul, printr-un
colector sau comutator electronic, reprezentând un dispozitiv
cu semiconductoare. însă până în prezent această soluţie nu a
căpătat o utilizare largă în elaborarea şi producerea maşinilor
de curent continuu, deoarece folosirea comutatorului electronic
este mai dificilă şi de o fiabilitate mai redusă.
Transformarea energiei electrice în energie mecanică
sau invers este legată de unele obstacole, greu de depăşit din
punct de vedere tehnic. O categorie specială a maşinilor de
curent continuu care ne vorbesc de acest lucru o constituie cele
homopolare.
În maşina homopolară energia este transformată la o
tensiune extrem de joasă. Tensiunea joasă provoacă curenţi
extrem de mari şi a înfăptui legătura dintre indus (rotor) şi reţea
prin perii obişnuite este practic imposibil.
Maşinile de curentalternativ au o utilizare mai largă
decât cele de curent continuu şi sunt sincrone sau asincrone.
Principiul de funcţionare se bazează pe teoria câmpului
magnetic învîrtitor.
Maşina sincronă reprezintă un miez feromagnetic de
formă cilindrică fixat într-o carcasă metalică. Pe partea
interioară a cilindrului sunt stanţate crestături în care este
dispusă o înfăşurare monofazată sau polifazată, de cele mai
multe ori trifazată. Bornele înfăşurării se conectează la reţeaua
de curent alternativ. întrefie-rul maşinii sincrone poate fi de
mărime constantă sau variabilă. Primul caz se referă la maşinile
8
sincrone cu poli înecaţi, al doilea la maşinile sincrone cu poli
aparenţi.
Pe polii rotorului, maşinii sincrone este montată
înfăşurarea alimentată în curent continuu prin intermediul a
două inele fixate pe arbore şi izolate de el şi al unui sistem de
perii, care calcă aceste inele.
La maşinile sincrone viteza unghiulară a rotorului este
egală cu viteza unghiulară a câmpului magnetic învîrtitor
f w
W = W1 = 2p 1 = 1
p p
unde: f1, este frecvenţa curentului, p – numărul de perechi de
poli, ω1 – pulsaţia electrică. Din egalitate rezultă că viteza
unghiulară mecanică a rotorului se află în strictă dependenţă de
frecvenţa tensiunii reţelei electrice.
Deseori în practică se utilizează construcţia inversată a
maşinii sincrone. Această construcţie prevede echiparea
înfăşurării de curent continuu pe poli fixaţi pe carcasa statorică.
în crestăturile rotorului este plasată înfăşurarea polifazată de
curent alternativ, cu ieşirile legate la inelele fixate pe arborele
maşinii. Pe inele calcă un sistem de perii fixate în spaţiu.
Astfel de maşini sincrone se produc la o putere de până
la circa 10 kW. Această putere este limitată din următoarele
considerente:
în primul rînd, puterea electrică utilizată de înfăşurarea
de excitaţie constituie 2-3% din puterea nominală a maşinii;
prin urmare, această putere mică poate fi uşor transmisă prin
sistemul de contact la înfăşurarea de excitaţie, deoarece
tensiunea şi curentul au valori mici;
în al doilea rînd izolarea înfăşurării de exteilaţie la o
tensiune joasă poate fi protejată întotdeauna, în pofida acţiunii
forţelor mecanice, care apar la rotirea rotorului şi pot defecta
izolaţia.
Când înfăşurarea de curent alternativ este echipată pe
rotor, aceste avantaje nu mai pot fi realizate, pentru că în acest
caz avem curenţi şi tensiuni considerabile.

9
 Conversia energici în maşinile electrice are loc numai în
cazul când câmpurile magnetice sunt nemişcate unul în raport
cu altul conform uncia din legile de bază ale electromecanicii.
Câmpul magnetic la maşina inversată, creat de curentul
înfăşurării statorice de excitaţie, este nemişcat în spaţiu. Pentru
ca şi câmpul magnetic învârtitor, creat de înfăşurarea polifazată
de curent alternativ echipată pe rotor, să fie nemişcat faţă de
stator, rotorul este învîrtit în direcţie opusă cu viteza unghiulară
Ωl.
Maşinile electrice asincrone se clasifică în: maşini
asincrone fără colector şi maşini asincrone cu colector.
Maşina asincronă fără colector are statorul identic cu al
maşinii sincrone. Rotorul este de formă cilindrică şi st
despărţită de stator de întrefier de mărime constantă.
Crestăturile rotoruluui sunt umplute de conductorii înfăşurării
rotorice, care poate fi turnată sau bobinată.
Înfăşurarea scurtcircuitată de obicei este turnată dintr-
un aliaj de aluminiu, iar cea bobinată este identică cu cea
statorică. Ieşirile înfăşurării rotorice sunt sudate la inelele de
contact, călcate de perii care conectează înfăşurarea la reţeaua
externă.
Câmpul magnetic învârtitor al maşinii asincrone
dezvoltă o viteză unghiulară
2p f1
W1 =
p
constantă strict proporţională cu frecvenţă f1 a tensiunii reţelei
la care este conectată. însă rotorul maşinii asincrone dezvoltă o
viteză unghiulara
2p f
W = W1 � 2 > W1
p
unde f2 – frecvenţa curentului rotoric.
Maşinile asincrone cu colector se deosebesc de cele fără
colector, avînd un rotor identic cu cel al maşinii de curent
continuu. Avantajul maşinii asincrone cu colector constă în
faptul că o astfel de maşină are un diapazon larg în ce priveşte
10
reglarea vitezei în regim de motor şi a frecvenţei în regim de
generator. Dezavantajul maşinii asincrone cu colector se
manifestă prin masa, gabaritele mari şi construcţia complicată.
La baza funcţionării maşinii electrice poate fi pus orice
fenomen electrostatic sau electromagnetic care exercită o forţă.
În conformitate cu legile şi teoremele de bază
referitoare la densităţile de volum ale forţelor în câmp
magnetic şi electric pot fi construite diverse maşini electrice.
însă după cum demonstrează practica, în prezent se bucură de o
răspîndire largă maşinile al căror principiu de funcţionare este
bazat pe fenomenul forţei electromagnetice, care acţionează
asupra unui conductor prin care se închide un curent electric.
Sunt cunoscute maşini electrice bazate pe fenomenul
histereului sau anizotropiei, dar aceasta se utilizează în cazuri
specviale.
Maşinile electrice al căror principiu de funcţionare se
bazează pe fenoomenele de interacţiune dintre corpurile
electrizate au o utilizare foarte redusă, deoarece ele nu pot fi
realizate pe larg din punct de vedere economic.
Dupâ modul de mişcare rotorului maşinile electrice pot
clasificate in maşini rotative şi liniare. La maşinile rotative
rotorul executată o mişcare circulară, iar la cele liniare o
mişcare de translaţie.
După felul de compensare sau echilibrare a forţelor dc
atracţie dintre rotor şi stator, maşinile electrice pot fi clasificate
în maşini cu forţele de atracţie compensate acest lucru se referă
la toate maşini de formă cilindrică şi maşini cu forţele de
atracţie necompensate. Ultimele au o utilizare mai limitată, dar
datorită utilizării materialelor noi şi noilor tehnologii aceste
construcţii tot mai frecvent sunt întroduse în practică.
O categorie specială o constituie maşinile axiale cu
forţele de atracţie necompnsate. Aceste maşini au dimensiuni
axiale mult mai mici decât mişinile cilindrice. În aceste maşini
forţele axiale care apar din partea mecanismului sau maşinii dc
lucru pot fi compensate, lucru care reprezintă un avantaj.

11
Maşinile electrice cu forţele de atracţie necompensate pot fi de
curent continuu, alternativ, sincrone, asincrone ş.a.m.d.

1.3. Sistemul de unităţi fizice şi relative utilizate

Mărimile fizice sunt măsurate în unităţi care în decursul

a mai multor decenii sau chiar secole au suportat diverse
modificări. În prezent datorită progresului tehnic şi a unor
convenţii internaţionale se utilizează sistemul internaţional,
care include următoarele unităţi de bază: metrul, kilogramul,
secunda, amperul, şi reprezintă sistemul raţionalizai MKSA
(SI), fn teoria maşinilor electrice se utilizează sistemul
internaţional SI.
Pentru analiza teoretică a regimurilor staţionare şi in
special a proceselor tranzitorii o importanţă deosebită are
sistemul de unităţi relative.
Utilizarea acestor unităţi prezintă avantaje cunoscute şi
contribuie simplificarea a ecuaţiilor ce descriu procesele
tranzitorii. Unităţile relative oferă posibilitatea de a ne imagina
printr-o singură curbă tensiunea, fluxul magnetic total, inducţia
magnetică în funcţie de forţa de magnetizare sau de curentul de
excitaţie. Calculul mărimilor se realizează cu numere ce diferă
puţin de unitate. Mărimil sunt exprimate cu unul şi acelaşi
număr (de exemplu: reactanţele, inductivităţile şi inductivităţile
mutuale).
În calitate de mărimi de bază pentru înfăşurările primare
ale transformatoarelor şi înfăşurările statorice ale maşinilor
electrice în sistemul de unităţi relative se iau mărimile
nominale de fază.
Ca unitate de bază pentru tensiune şi curent se acceptă
mărimea efectivă de fază a tensiunii nominale în V şi mărimea
efectivă de fază a curentului nominal în A
Ub = U n ; Ib = I n .
Ca unitate de bază pentru impedanţă se acceptă

12
 Ub Un
Zb = = .
Ib I n
Ca unitate de bază pentru putere se accepta puterea
aparentă a celor trei faze în W
Sb = mUb · Ib = mUn · In

Ca unitate de bază pentru frecvenţa se acceptă frecvenţa

nominală în Hz
fb = fn
Ca unitate de bază pentru pulsaţia electrică se acceptă
wb = 2p fb = w1.
unde ω1 - pulsaţia electrică sincronă în radiani electrici pe
secundă.
Atunci unitatea de bază a vitezei unghiulare mecanice a
rotorului este
w
wb = 1 .
p
Ca unitate de bază pentru timp se acceptă timpul în care
clmpul rotativ magnetic se roteşte în spaţiu cu un radian
electric
1 1 1
tb = = = .
wb 2p fb w1
Relaţia pentru tb ne demonstrează că o secundă reală
este de 314 ori mai mare decât cea electrică.
Pentru cuplu avem unitatea de bază
P
Mb = b .
Wb
Pentru inductivitatea ca unitate de bază se ia
Z
Lb = b .
Wb
şi pentru fluxul total
U
Y b = b = Lb I b .
wb
13
 Unităţile relattive reprezintă raportul dintre mărimile
curente şi unităţile de bază. De exemplu, pentru mărimile
înfăşurărilor primare la transformatoare şi pentru mărimile
înfăşurărilor statorice la maşinile electrice

Z Z� In L L� w1 X �In
Z* = = ; L* = = = ;
Zn Un Zb Zn Un
r r�In I I
r* = = ; I* = = ;
Zn Un Ib I n
X X� In U U
X* = = ; U* = = .
Zn Un Ub U n
În regim tranzitoriu este mai comod de a folosi în
calitate de unităţi de bază mărimile maxime ale tensiunii şi
curentului. Prin urmare

I b = I m = 2 I n ; U b = U m = 2U n
şi
Ub Ib m m
Pb = m = Ub Ib = U m I m .
2 2 2 2
Pentru a nu deforma procesele fizice la aplicarea
unităţilor relative şi a nu complica sistemele de ecuaţii ce
descriu aceste procese c de dorit a utiliza aceleaşi unităţi de
bază şi pentru înfăşurările secundare la transformatoarele şi
pentru înfăşurările rotorice la maşinile electrice.
Din aceste considerente mărimile înfăşurărilor
secundare la transformatoare şi mărimile înfăşurărilor rotorice
la maşinile electrice se raportează corespunzător la înfăşurările
primare şi statorice, fiind îndexate cu (1). În unităţi relative
avem:

14
 Z 21 r21 X1
1
Z 2* = ; r2*1 = 1
; X 2* = 2;
Zn Zn Zn
I 21 U 21
1
I 2* = ; 1
U 2* = .
In Un

1.4. Ipotezele de bază adoptate la cercetarea

matematică a maşinilor electrice

Procesele ce au loc în maşinile electrice în regim de

funcţionare sunt complicate, încât nu este comod a le descrie
matematic fără a face un şir de simplificări. În cele mai multe
cazuri complicaţiile se manifestă prin: alura neliniară a curbei
de magnelizare; forţele de magnetizare nu sunt repartizate
sinusoidal în spaţiu şi depind de regimul de funcţionare al
maşinii electrice; parametrii maşinii depind de curenţii
înfăşurărilor, care sunt variabili.
Dacă aceşti factori ar fi luaţi în consideraţie, atunci
ecuaţiile ce descriu procesele fizice ar căpăta o formă extrem
de complicată şi soluţionarea lor ar fi incomodă. Din aceste
considerente problemele examinate se soluţionează prin
admiterea unor ipoteze ce duc la evidenţierea proceselor de
bază şi neglijarea celor suplimentare. Aceste simplificări
transformă maşina reală într-o maşină idealizată, dar destul de
apropiată de cea reală.
Ipotezele acceptate la cercetarea maşinilor electrice în
regim de funcţionare sunt următoarele: neglijarea saturaţiei
magnetice, neglijarea pierderilor în oţel, simetria deplină a
înfăşurărilor statorice, neglijarea neuniformităţii densităţii
curentului din barele înfăşurării rotorice, repartizarea sinusoidă
a forţei de magnetizare şi inducţiei magnetice din întrefier.
Ignorarea saturaţiei sistemului magnetic permite a
constata o dependenţă liniară între forţa de magnetizare şi
fluxul magnetic, în acest caz poate fi aplicată legea
superpoziţici atât la forţa de magnetizare creată de câteva
contururi, cât şi la sumarea fluxurilor create de fiecare contur
15
în parte. Neglijarea pierderilor în fier duce Ia coincidenţa de
fază a fluxului magnetic cu forţa de magnetizare, care îl
creează. Neglijarea armonicilor de grad superior simplifică cu
mult descrierea matematică la cercetarea maşinilor electrice.
Dacă este necesar a evidenţia unul dintre factorii
indicaţi, atunci el este luat în consideraţie la descrierea analitică
a procesului fizic ce are loc în maşină. Trebuie ţinut cont de
faptul că aceste ipoteze nu pot fi aplicate întotdeauna. De
exemplu, multe procese pot li descrise luînd în consideraţie
saturaţia sistemului magncuc. Acest lucru se face prin
modificarea parametrilor maşinii, care corespund stării de
saturaţie a sistemului magnetic. însă este dificil a descrie în
modul indicat procesul de autoexciaţie al maşinii electrice, sau
procesul tranzitoriu la conectarea transformatorului în reţea cu
înfăşurarea secundară deconectată. Pentru a simplifica într-o
oarecare măsură efectele datorate neuniformi-tăţii inlerfierului,
acesta este redus la un intrefier neted pentru ca procesele fizice
să nu fie deformate. Ipotezele indicate pot fi completate cu
unele ipoteze auxiliare.

16
 Capitolul I
I. Legi şi modele de maşini electrice

1.1 Legile şi teoremele de bază ale electrotehnicii şi

electromecanicii utilizate în teoria maşinilor electrice.
variante constructive de maşini electrice

Fenomenele fizice ce au loc în natură se îmbină

armonios, formând un fenomen unic cosmic care contribuie la
menţinerea vieţii. Aceste fenomene fizice din natură trebuie să
se îmbine şi cu cele create de om, fără a dăuna mediului
ambiant, asigurînd concomitent o treaptă mai înaltă de
dezvoltare a vieţii pe Pămînt.
La baza fondării şi elaborării maşinilor electrice se află
fenomenele fizice concretizate în legile fundamentale ale
electromagnetismului, însuşirea şi studierea profundă a legilor
electromagnetismului contribuie la crearea noilor tipuri
constructive de maşini electrice şi la perfecţionarea celor
cunoscute.
Trebuie menţionat faptul că la studierea maşinilor
electrice este necesar a cunoaşte şi alte domenii ale ştiinţei,
inclusiv matematica, fizica, chimia, mecanica, termodinamica.
Maşinile electrice transformă energia mecanică,
termică, nucleară ctc. în energic electrică sau invers. Această
transformare este realizată în maşina electrică prin intermediul
câmpului magnetic sau electric, care constituie un aspect
deosebit al materiei.
Bazându-ne pe legile electromagnetismului, putem
studia însuşirile maşinilor electrice şi capacitatea acestora de a
funcţiona în diverse medii ambiante.
În studiul maşinilor electrice un rol deosebii îl joacă
câmpul electric, magnetic şi termic. Aceste fenomene fizice au
multe însuşiri comune şi adesea se recurge la analogie pentru a
înţelege mai profund semnificaţia acestora.

17
 Procedeele de analogie î-şi găsesc aplicaţie la descrierea
multor fenomene, însă utilizara lor trebuie făcută cu 'precauţie.
Se ştie că inducţia câmpului electric în orice punct din spaţiu
pentru o suprafaţă sferică închisă poate fi determinată cu
expresia (fig. 1.1)
q
D=
4p R 2 (1.1)
unde q – sarcina electrică;
R – distanţa de la sarcină până la punctul dat.
Prin analogie inducţia câmpului magnetic poate fi
determinată cu formula
m
B=
4p R 2 (1.2)
unde m – masa magnetică a polului liniar,
R – distanţa de la masa magnetică până la punctul dat.
Formula (1.2) este analogică cu formula (1.1), deşi în
natură nu există sarcini magnetice, sau poli magnetici separaţi.
însă formula (1.2) deseori este utilizată în calcul şi se obţin
rezultate similare satisfăcătoare.
La soluţionarea multor probleme din domeniul
maşinilor electrice se utilizează legile fenomenelor
electromagnetice într-o formă particulară, adecvată acestor
fenomene.
Maşina electrică modernă reprezintă o masă neomogenă
străpunsă în diverse direcţii de curenţi, de fluxuri magnetice, de
curenţi de gaze, de lichide, de câmpuri termice, care în mare
măsură influenţează unul asupra altuia. Cu atît mai mult că
această masă neomogenă este ncuniformă şi unele părţi ale ei
se mişcă faţă de altele cu diverse viteze. Toate acestea complică
descrierea matematică a proceselor fizice care au loc în maşina
electrică. Pentru a obţine un model matematic cât se poate de
adecvat maşinii reale deseori se permit ipoteze care contribuie
la dezvăluirea proceselor de bază. Deseori aceste ipoteze se fac
cu mare iscusinţă şi ca urmare ne permit a neglija fenomenele
suplimentare, care pentru maşina concretă şi în cazul concret
18
nu au o importanţă esenţială. Mai jos sunt expuse o parte din
legile fizicii, care au o aplicaţie nemijlocită pentru studierea
fenomenelor electromagnetice caracteristice maşinii electrice.
Se apelează şi la unele legi, care contribuie la aprofundarea
cunoştinţelor în domeniul maşinilor electrice, în domeniul
calculului şi proiectării acestora.
TEOREMA LUI COULOMB. Conform teoremei lui
Coulomb forţa de interacţiune dintre două sarcini electrice q1
şi q2 plasate la o distanţă R. este proporţională cu produsul
mărimilor acestor sarcini şi invers proporţională cu pătratul
distanţei dintre ele:
qq
F = k 1 22
R (1.3)
k – coeficientul de proporţionalitatc care depinde de sistemul
de a unităţi şi mediul ambiant în care sunt plasate sarcinile.
În sistemul SI
1
k= (1.4)
4pe 0e r
unde ε0 – permitivitatea dielectrică absolută a vidului;
εr – permitivitatea relativă a mediului încojurător.

Fig. 1.2. Interacţiunea sarcinilor electrice.

19
 Fig. 1.3. Imaginarea grafică a clmpului electric.

S-a constatat că sarcinile electrice de acelaşi semn se

resping, iar de semn opus se atrag (fig. 1.2).
Câmpul electric creat de diverse sarcini electrice poate
fi imaginat grafic prin linii (fig. 1.2). Tangenta dusă în orice
punct la orice linie indică direcţia de acţiune a intensităţii
câmpului electric, care poate fi exprimată astfel
F
E= (1.5)
q

LEGEA FLUXULUI ELECTRIC. Teorema lui Gauss

În prima jumătate a secolului al XIX-lea savantul Karol

Gauss descoperă legea fluxului electric, care contribuie la
dezvoltarea teoriei electrostaticii.
Conform teoremei electrostatice, fluxul electric total Ψs,
care străbate orice suprafaţă închisă S, este egal cu sarcina
totală Q localizată în interiorul acestei suprafeţe
Conform teoremei electrostatice, fluxul electric total %,
care străbate orice suprafaţă închisă S, este egal cu sarcina
totală Q localizată în interiorul acestei suprafeţe:

�Y s =Q. (1.6)

20
 Dacă în interiorul unei sfere cu raza de 1 metru (fig.
1.3) este localizată o sarcină electrică pozitivă de 1 coulomb,
atunci intensitatea câmpului electric va fi egală cu 1 v/m
q
E=k 2 (1.7)
R
Liniile intensităţii electrice sunt perpendiculare
suprafeţei sferei şi intersectează sfera în direcţia radială.
Legea inducţiei electromagnetice Această lege fundamentală
a fenomenelor electromagnetice se află la baza principiului de
funcţionare a majorităţii maşinilor electrice care se produc în
prezent.

Fig. 1.1. Suprafaţa sferică străpunsă de fluxul electric

Legea inducţiei elecromagnetice poate fi enunţată

astfel: tensiunea electromotoare indusă într-un contur Г închis
este egală cu viteza descreşterii în timp a fluxului Ф care
intersectează suprafaţa S cuprinsă de acest contur Г (fig.1.4, a).
Dacă fluxul magnetic înlănţuie mai multe spire, atunci
tensiunea electromotoare indusă în spire este egală cu viteza de
descreştere a fluxului total ψ=wФ, (Fig. 1.4, b):
dY wdФ
e=- =- (1.8)
dt dt

21
 Direcţia acţiunii tensiunii electromotoare induse în
contur se determină cu ajutorul regulii burghiului drept. Pentru
prima dată legea inducţiei electromagnetice a fost formulată de
savantul Fa-raday la 1831. Mai tîrziu renumitul savant englez
Kiark Maxwell aprofundează această lege, constatând că
aceasta poate fi aplicată la orice contur spaţial neconductor
(fig. 1.4,c).
Legea inducţiei electromagnetice în forma ei
diferenţială poartă denumirea de ecuaţia a doua a lui Maxwell
şi se scrie astfel:
�B
rotE = - + rot (vxB ) (1.9)
�t

Fig. 1.4. Procesuldcinducjiea l.e.m.

a – intr-o spiră, b – în multe spire c – într-un coniur neconductor.

22
 Componenta
�
B
rotEs = - (1.10)
�t

este numită tensiune electromotoare statică sau de

transformare, care depinde de frecvenţa variaţiei în timp a
inducţiei magnetice (fig. 1.5,a).
Componenta
rotEa = rot (VxB ) (1.11)

este numită tensiune electromotoare de mişcare şi depinde de

viteza de deplasare a conductorului şi valoarea inducţiei
electromagnetice (fig. 1.5,b).

Fig. 1.5. Procesul de inducţie a l.e.m.

a – in conturul imobil la variaţia inducţiei în timp. b – in contur.∂

Legea circuitului magnetic. Legătura dintre

intensitatea câmpului magnetic şi intensitatea curentului care îl
creează este determinată prin legea circuitului magnetic sau a
curentului total.
Legea enunţă că integrala de linie a intensităţii
câmpului magnetic în lungul curbei închise T este
proporţională cu suma solenaţiilor curentului dc conducţie şi

23
curentului dc deplasare iD care străbat suprafaţa ce este cuprinsă
de curba închisă
�Hdl = wi + iD (1.12)
sau la frecvenţe joase:
F = wi = � Hdl (1.13)
unde F este numit tensiune magnetomotoare sau forţă
magnetizantă (fig. 1.6).
Forma integrală a legii curentului magnetic poate fi
aplicată la câmpul magnetic simetric. Pentru determinarea
intensităţii câmpului magnetic, dc exemplu în punctul A (fig.
1.7) dispus la distanţa R de la conductorul parcurs de curentul
I, se procedează în felul următor: prin punctul A se duce un
plan perpendicular la conductorul n, iar din punctul de
intersecţie a planului cu conductorul se trasează un cerc cu
raza R. Datorită simetriei magnetice intensitatea magnetică în
toate punctele egal depărtate de la centrul cercului, aflate în
acelaşi plan, este constantă.

Fig. 1.6. Explicativă la Fig.1.7. Explicativă la circuitului

legea circuitului magnetic determinarea inlensilâjii
câmpului magnetic

Prin urmare

24
 2p

�Hdl Rda = H 2p R = I
=H� (1.14)
0

sau
I
H= (1.15)
2p R
În formă diferenţială legea circuitului magnetic poate fi
scrisă astfel

rotH = j (1.16)
unde j – vectorul densităţii curentului electric
Legea continuităţii fluxului magnetic. Această lege
este utilizată pe larg la calculul circuitelor magnetice şi se
defineşte astfel: fluxul magnetic instantanee prin orice
suprafaţă închisă S este nul (fig. 1.8).

Фs = 0 (1.17)
sau în formă integrală

�
Bds = 0
s
(1.18)

Fig. 1.8. Explicativă la legea Fig. 1.9. Nodul reţelei

Continuitătii câmpului magnetic electrice
.

25
 Formulele indicate ne demonstrează că liniile fluxului
magnetic sunt închise, iar câmpul magnetic este solenoidal.
Această lege în formă diferenţială sau locală poate fi scrisă
astfel
divB = 0 (1.19)
Divergenţa inducţiei magnetice în orice punct al
cimpului magnetic este nulă. Prin urmare, liniile fluxului
magnetic au o continuitate neîntreruptă (fără început şi sfârşit).
Teorema întâi a lui Kirchhoff. Conform legii
conservării sarcinii electrice, intensitatea curentului electric de
conducţie i printr-o suprafaţă închisă este nulă (fig. 1.9):

is = �
Jds = 0 (1.20)
s

Teorema întîi a lui Kirchhoff poate fi enunţată astfel

pentru un nod de reţea electrică. Suma algebrică a curenţilor
din laturile care se intersectează într-un nod de reţea este egală
cu zero
i1 + i2 - i3 - i4 - i5 = 0 (1.21)
sau �i
k
k =0 (1.22)
unde k= 1,2,3.....k .
Teorema lui Kirchhoff se află la baza calculului
circuitelor electrice.
Legea legăturii dintre inducţia magnetică,
intensitatea cimpului magnetic şi magnetizare.
Inducţia magnetică sau intensitatea fluxului magnetic
este egală cu produsul dintre permeabilitatea vidului μ0 prin
suma intensităţii câmpului magnetic H şi magnetizarea M

B = m 0 (H + M ) (1.23)
unde M = cm H (1.24)
χm – reprezintă susceptivitatea magnetică, care depinde de
materialul de magnetizare şi valoarea lui H şi M .

26
 Pentru materiale izotrope şi Ia magnetizare temporară
χm îşi păstrează valoarea constantă. Magnetizarea sau
polarizarea magnetică M poate fi considerată ca rezultatul
acţiunii unui câmp magnetic creat de curenţii elimentate.
Ampere necompensaţi la periferia corpului supus magnetizării
(fig. 1.10). Curenţii necompensaţi formează o pînză amperică
de grosimea τ. Valoarea curentului de pînză I m = jt , unde j
este densitatea de volum a curentului.

Fig. 1.10. Curenţii necompensanji la

periferia corpului feromagnetic magnet izal.

LEGEA LUI OHM. Legea conducţiei electrice pentru

circuite care conţin surse de câmp electric se scrie sub forma:
J = g (E + Ei ) (1.25)
unde E este intensitatea timpului, E i – intensitatea câmpului
electric imprimat, γ –conductivitatea conductorului.
Componenta Ei apare în cazul când în circuit asupra
purtătorilor de sarcină acţionează forţa de natură neclectrică,
creînd surse electrice suplimentare.
Pentru conductoarele lipsite de surse de curent electric
imprimat, forma integrală a legii lui Ohm este:
u = R�i (1.26)
l
R=r (1.27)
s
unde ρ – rezistivitatea conductorului.

27
 Teorema a doua a lui Kirchhoff. Suma algebrică a
tensiunilor electromotoare din laturile unui ochi de reţea
electrică este egală cu suma algebrică a căderilor de tensiune
prin laturile ochiului
�Ek = �ik rk , (1.28)
unde ik şi rk – curenţii şi respectiv rezistenţele laturilor (fig.
1.11).
Teorema densităţii de volum a energiei magnetice.
Dacă un sistem de circuite prin care se închide curenţi electrici
se află într-un sistem magnetic liniar, atunci expresia pentru
energia magnetică excitată de acest sistem în formă generală
poate fi scrisă:

1 n
Wm = �ik Y k ,
2 k =1
(1.29)

unde k = 1,2,3...n.

Fig. 1.11. Explicativă la teorema Fig. 1.12. Graficul funcţiei liniare

a doua a lui Kirchhoff. dintre flux şi curent

Pentru un singur circuit plasat într-un mediu magnetic

liniar, ţinînd seama de proporţionalitatea dintre Ψ şi i (fig. 1.12)
obţinem:
i
1 1
Wm = � Lidt = Li 2 = Y i , (1.30)
0
2 2

28
iar pentru un sistem de circuite plasate într-un mediu magnetic
neliniar:
Y
1 n
Wm = �� ik d Y k . (1.31)
2 k =1 0
Dacă dependenţa dintre Ψ şi i este neliniară (fig. 1.13).
atunci energia magnetică pentru un singur circuit poate fi
calculată cu formula
Y
1
Wm = � ik d Y k . (1.32)
20

Fig. 1.13. Graficul functiei neliniare dintre flux şi curent.Ψ

Densitatea de volum a energiei este egală cu

1 1 B2
wm = B �H= . (1.33)
2 m 2
Teorema forţelor generale în câmpul magnetic.
Conform legii conservării energiei, bilanţul energetic poate fi
exprimat astfel
dWs = dWm + dA, (1.34)

unde: dWs este energia de alimentare a sistemului

electromagnetic, dWm – creşterea energiei câmpului magnetic,
29
dA – elementul de lucru mecanic produs de sistemul dat în
mişcare.
În această egalitate nu se iau în consideraţie alte forme
de energie ca de exemplu energia care se transformă în căldură,
cunoscută prin efectul Joule-Lenz.
În formă desfăşurată ecuaţia bilanţului energetic poate fi
dată cu expresie
� Ws � Wm
= + fs (1.35)
� x �x
Dacă energia de alimentare nu este furnizată în sistem,
atunci ea este nulă şi

�Wm
fs = - . (1.36)
�x
Rezultă, deci, că sub acţiunea forţei fs se efectuează un
lucru mecanic. Această forţă este egală cu viteza descreşterii
energiei acumulate de sistem.

Teorema densităţii de volum a forţei în câmpul

magnetic. Densitatea dc volum a forţei/„ aplicate asupra
corpurilor plasate în câmpul magnetic depinde de mulţi factori,
care caracterizează câmpul magnetic şi mediul de localizare, şi
poate fi exprimată astfel:
1 2 1 � 2 dm �
B - H grad m + grad �H t
fv = j � � . (1.37)
2 2 � dt �
sau f v = f i + f m + ft. (1.38)
Termenul f i = J x B reprezintă densitatea de volum a
forţei exercitate asupra conductoarelor prin care închid curenţi;
plasate în câmpul magnetic (fig. 1.14). Pe baza acestor forţe se
poate explica principiul de funcţionare a maşinilor electrice.

30
 Fig. 1.14. Densitatea de volum a forţelor exercitate asupra
conductorului parcurs de curent
1 2
Componenta f m = H grad m este orientată în direcţia
2
creşterii mărimii μ. Densitatea de volum a forjei acţionează în
mediul magnetic neomogen, de exemplu asupra pereţilor
crestăturilor la maşinile electrice (fig. 1.15).

Fig. 1.15. Densitatea de volum a forţelor aplicate la frontiera de

separare a două medii cu diverse permeabilităţi
Al treilea termen
2 dm
ft = H t . (1.39)
dt

31
poartă denumirea de densitate de volum a forţei de magneto-
stricţie, care apare în regiunea mediului, unde μ depinde de
densialea de masă τ. Aceste forţe de obicei provoacă zgomot în
transformatoare şi în maşinile electrice.
Teorema densiăţii de volum a forţei în câmpul
electric. Un anumit interes practic reprezintă forţele ce
acţionează asupra dielectricilor aflaţi în câmpul electrostatic.
Expresia pentru densitatea de volum a forţei ce este excitată
asupra dielec-tricului plasat în câmpul electrostatic se scrie
astfel
1 2 1 � 2 de �
f v = r E - E grad e + grad �E t �. (1.40)
2 2 � dt �
Primul termen ( r E ) exprimă densitatea de volum a
forţei, care este exercitată asupra dielcctricului ce conţine
sarcini electrice adevărate.
1 2
Al doilea termen, E grad e , reprezintă forţa ce
2
acţionează în zona lipsită de sarcini adevărate şi are o acţiune
locală orientată după variaţia maximă a mărimii ε, în sensul
descreşterii valorii acesteia.
1 � 2 de �
Al treilea termen, grad �E t �, reprezintă forţa
2 � dt �
care acţionează în zona din dieleetricii în care e variază în
funcţie de densitatea de volum a forţei de electrostricţie.

I.2. Legile electromecanicii

În electromecanică obiectul de cercetare este maşina

electrică cu principiul de funcţionare bazat pe legea inducţiei
electromagnetice. La funcţionarea maşinii electrice are loc
transformarea energiei mecanice aplicată la arbore în energie
electrică disponibilă la bornele şi invers. Maşina electrică, care
constituie un sistem închis de corpuri, care se mişcă reciproc,
se supune legii conservării energiei. Conform legii,

32
transformarea energiei în maşina electrică nu este posibilă fără
pierderi. Prin aceasta se exprimă una din legile
electromecanicii. Energia consumată de maşina electrică este
întotdeauna mai mare decât cea restituită după transformare.
Pierderile de energie sunt provocate datorită fenomenelor
electromagnetice şi mecanice care au loc la funcţionarea
maşinii electrice. Trebuie de menţionat că în comparaţie cu alte
tipuri de maşini, maşinile electrice au pierderi foarte reduse şi
de aceea randamentul la unele maşini electrice atinge valoarea
de 99-99,8%.
Actualmente maşina electrică pune în acţiune
majoritatea mecanismelor şi maşinilor de lucru. Maşina
electrică este convertibilă, adică poate funcţiona ca motor şi ca
generator electric, şi prin urmare se supune legii
convertibilităţii, care este recunoscută ca lege a
electromecanicii. Această însuşire a maşinii electrice constituie
performanţa principală în comparaţie cu alte tipuri de maşini.

Fig.. 1.16. Modelul maşinii electrostatice.

Dacă maşina electrică este utilizată în acţionarea

electrică, adică, de exemplu, pune în mişcare troleibuzul, atunci
la accelerarea lui va consuma din reţea energie electrică, iar la
frânare va restitui în reţea energia cinetică dezvoltată.
O altă lege a electromecanicii poate fi formulată în felul
următor: transformarea energiei în maşina electrică are loc
numai în cazul când, câmpurile magnetice ce iau parte Ia
33
această transformare sunt reciproc nemişcate. În maşina
sincronă câmpul magnetic produs de inductor se învîrteşte cu
aceeaşi viteză unghiulară ca şi câmpul magnetic învîrtitor al
indusului, şi prin urmare câmpurile magnetice sunt reciproc
nemişcate.
În maşina asincronă câmpul magnetic învârtitor al
statorului se învârteşte cu aceeaşi viteză cu care se învârteşte
câmpul magnetic al rotorului.

1.3. Variante constructive ale maşinilor electrice

bazate pe legile electrodinamicii şi electromecanicii

Procesele provocate de fenomenul electrodinamic în

maşina electrică se reduc la deplasarea relativă a corpurilor
componente ale maşinilor electrice.
Legile studiate în cursul „Bazele electrotehnicii" ne
vorbesc, că natura fenomenelor ce generează forţele necesare
pentru a asigura funcţionarea maşinii electrice pot fi de natură
electrică magnetică, electromagnetică.

1.3.1 Mmodelul maşinii electrice electrostatice

Maşina electrică bazată pe acţiunea densităţii de volum
a forţei electrostatice reprezintă un condensator compus din
două blocuri fiecare fiind alcătuit din semidiscurile 1 alternate
mobile şi discurile 2 imobile (fig. 1.16). Blocul 1 se roteşte
împreună cu axul 3 şi rotirea lui este limitată de resortul 4. La
alimentarea în curent alternativ a condensatorului, sub acţiunea
forţelor electrostatice dintre semidiscurile încărcate, blocul
mobil seva roti. La deconectarea condensatorului de la sursă
blocul revine în poziţia iniţială.
Maşina indicată transformă energia electrică în energie
mecanică. Pe baza acestui principiu funcţionează voltmetrul
electrostatic.

34
 Fig. 1.17 Modelul maşinii inductive capacitive

1.3.2. Modelul maşinii electrice inductive capacitive

Schema unui convertizor electromagnetic care
transformă energia mecanică în energie electrică prin
intermediul câmpului electric şi magnetic este ilustrat în fig.
1.17.
Maşina electrică considerată este compusă dintr-un
electromagnet, 1, excitat în curent continuu. în deschizătura
electromagnetului este plasat un miez feromagnetic, 2, rigid
unit cu un corp dielectric, 3, de formă paralelipipedică plasat
între două plăci, 4, ale unui condensator. Plăcile
condensatorului sunt conectate în serie cu înfăşurarea de
excitaţie a electromagnetului.
Dacă asupra miezului fieromagnetului şi a dielectricului
acţionează o forţă mecanică Pmec pulsatoare, atunci la bornele
maşinii electrice apare o tensiune electromotoare e ca rezultat
al variaţiei câmpului magnetic şi electric. Maşina electrică
considerată îmbină din punct de vedere funcţional fenomenul
electric şi cel magnetic.
O astfel de maşină până în prezent nu şi-a găsit o
aplicaţie răspândită, deoarece cele două componente
constructive (electrică şi magnetică) ale maşinii dimensional se
află într-un raport de aproximativ 1 la 10 mii.

35
 În prezent cea mai răspândită construcţie a maşinii
electrice moderne este construcţia bazată pe fenomenul
inducţiei magnetice. Această maşină este cea mai econoamă şi
cu cele mai reduse dimensiuni. Acest lucru poate fi dovedit
prin raportul
Wm B 2 / 2m 0
=
We E 2e 0 / 2
(1.41)
unde Wm este energia magnetică, We – energia electrică.
Valorile maxime care pot fi obţinute pentru B şi E cu
ajutorul mijloacelor moderne sunt respectiv B=1T în întrefier
v
-7
10-12.
şi E=3·106 m pentru izolaţie, m0 = 4p 10 ; e 0 = 8,85 �
Substituind aceste valori în raportul indicat, obţinem
Wm
= 104
We
Prin urmare, este imposibil de a crea în prezent maşini
de acest tip.

1.3.3. Modelul maşinii electrice unipolare

Conform legii inducţiei electromagnetice tensiunea

electromotoare conţine două componente (pentru corpuri în
mişcare)
�B
e=� B )d s - � d s.
rot (V �
�
t (1.42)
Primul termen reprezintă tensiunea electromotoare
indusă prin fluxul magnetic, ca urmare a mişcării conturului,
inducţia magnetică fiind invariabilă. Pe baza acestui fenomen
funcţionează maşina electrică homopolară. În această maşină,
spre deosebire de celelalte maşini electrice de curent continuu,
tensiunea electromotoare indusă în rotor este de un singur sens,
deoarece câmpul magnetic în acest caz este homopolar şi nu
variază în timp şi spaţiu.

36
 În fig. 1.18 este prezentată maşina homopolară în
secţiune, compusă din inductorul, 1, imobil şi indusul, 2,
mobil. Bobina, 3, este alimentată în curent continuu, care
excită fluxul magnetic Фе, închis prin circuitul magnetic.
Antrenând arborele, 4, din exterior cu o viteză unghiulară, în
indusul maşinii se induce o tensiune electromotoare de mărime
constantă:
e = B� R� V (1.43)
unde: B este inducţia în întrefier, R – raza inclusului. V – viteza
liniară medie pe suprafaţa indusului.
Sub acţiunea tensiunii electromotoare se naşte un
curent care se închide în circuitul exterior prin intermediul
periilor 5. Maşinile homopolare se utilizează în calitate de
generatoare de curent continuu pentru alimentarea instalaţiilor
de electroliză, şi a acceleratoarelor electromagnetice. Utilizarea
lor limitată se exeplică pentru puteri mari creşte considerabil
curentul (până la 105 - 106 A).

Fig. 1.18. Modelul maşinii

electrice unipolare.
Astfel de valori considerabile ale curentului fac imposibilă
transmiterea lui prin perii simple de contact. De aceea ele se
înlocuiesc deseori cu perii confecţionate din metal lichid
(natriu, kaliu), însă acest lucru complică esenţial construcţia
maşinii homopolare.
O altă maşină unipolară în calitate de motor
magnetohidrodinamic este ilustrată în fig. 1.19. în câmpul

37
unipolar N, S se montează o ţeava 1 metalică. Prin electrodul,
2, şi şina de compensaţie, 3, elemente alimentate de la o sursă
de curent continuu de tensiune joasă, se închide curentul I.
Ţeava este umplută cu metal lichid. Asupra volumului
elementar dV de lichid străbătut de curent acţionează forţa
F e = J BdV .

Fig. 1.19. Pompa hidroelectromagnetică déçurent continuu.

Lichidul din ţeava în acest caz dezvoltă o viteză V, în

direcţia indicată în desen. Maşinile electrice homopolare în
regim de motor magnetohidrodinamic se utilizează în calitate
de pompe electromagnetice. Prioritatea acestor maşini constă în
asigurarea simplă a ermetizării ţevii hidraulice. Lipsa
contactelor de conectare sporesc fiabilitatea funcţionării acestei
maşini.
Datorită construcţiei indicate aceste motoare se folosesc
la pomparea metalelor lichide, care asigură evacuarea căldurii
de la reactoarele nucleare.
Alimentarea cu energie electrică de tensiune joasă poate
fi asigurată în acest caz de generatoarele homopolare.
După cum s-a menţionat, în maşinile electrice unipolare
câmpul magnetic este constant în timp şi spaţiu. Ca urmare,
tensiunea electromotoare e este constantă în timp.

38
 1.3.4. Modelul maşinii electrice de curent alternativ
monofazate

Pentru a obţine o tensiune electromotoare variabilă în

timp câmpul magnetic unipolar poate fi transformat în câmp
magnetic heteropolar. Aceasta se realizează prin deformarea
geometrică a întrefierului maşinii unipolare.
Pe partea interioară (fig. 1.20, a) a cilindrului exterior 1
al maşinii unipolare sunt fixaţi, de exemplu, doi poli aparenţi 2,
care prezintă doi magneţi permanenţi. în spaţiul dintre poli se
introduce un cilindru fieromagnetic 3 pe care este montată o
spiră din cupru 4. Capelele spirei a x sunt lipite sau sudate la
două inele 5 pe care calcă două perii 6, conectate la voltmetrul
7.
Dacă rotorul este rotit din exterior, atunci în spiră se
induce o tensiune electromotoare variabilă în timp, prezenţa ei
fiind indicată de voltmetru. Conectând la perii un consumator,
maşina produce un curent alternativ, funcţionând în regim de
generator de curent alternativ monofazat.
Presupunem că repartiţia inducţiei magnetice radiale în
lungul pasului polar i reprezintă o curbă dată în fig. 1.20, b.
Dacă viteza de rotaţie a spirei în câmpul magnetic este
constantă, atunci tensiunea electromotoare indusă în spiră şi
variaţia ci în timp va reproduce forma curbei inducţiei
magnetice în spaţiu. Dacă repartiţia inducţiei este sinusoidală,
atunci si tensiunea electromotoare indusă este de asemenea
sinusoidală e = Emsinω1 şi are perioada T.

39
 Fig. 1.20. Modelul generatorului de curent alternativ monofazat
La rotirea spirei tensiunea electromotoare indusă în
spiră î-şi schimbă direcţia de două ori pe parcursul unei rotaţii
complete. Timpul 7 în decursul căruia spira face o rotaţie se
numeşte perioadă. Numărul de perioade într-o secundă se
numeşte frecvenţă
1
f1 =
Tt
Unei rotaţii îi corespund 2π radiani electrici. Prin
urmare viteza unghiulară electrică este egală cu cea mecanică.
Pentru maşina cu doi poli, adică când 2p=2, această
relaţie este justă. Maşina cu p perechi de poli face într-o rotaţie
2πp radiani electrici, adică
2p
w1 = = 2p f = W1
Tt
Rezultă că viteza unghiulară mecanică este invers
proporţională cu numărul de perechi de poli p şi proporţională
cu viteza unghiulară electrică ω1.

Fig. 1.21. Modelul maşinii electrice trifazate: a – maşina

electrică, b – curbele t.e.m.

40
 Fig. 1.22 Schemele de conexiune a înfăşurărilor maşinii
electrice: a – în stea, b – în triunghi

1.3.5. Modelul maşinii electrice trifazate

Dacă pe rotorul 3 al maşinii electrice se vor plasa sub

un unghi de 2π/m radiani electrici m spire care se vor conecta la
m inele, atunci vom obţine o maşină m fazată. În practică se
utilizează mai des maşinile de curent alternativ cu m=3, adică
trifazate. înfăşurările de fază 4, la maşina trifazată,
convenţional prezentată în fig. 1.21, a conţin trei spire decalate
sub un unghi de 2π/3 capetele de sfârşit ale fazelor se leagă
împreună şi constituie punctul nul N, iar capelele de început se
lipesc sau se sudează la inelele 5 pe care calcă periile 6
conectate la bornele 7 (A,B,C).

Fig. 1.23. Diagramele fazoriale t.e.m.: a – în stea, b – în triunghi

ECA EAB=EL EBC
Tensiunile eleiromotoare eA , eB, eC induse în fazele
maşinii, ilustrate grafic în fig. 1.21,b, sunt defazate în timp
41
între ele cu radiani electrici. Variaţia în timp a tensiunilor
electromotoare eA, eB, ec induse în înfăşurările fazice este
sinusoidală la o repartiţie sinusoidală a inducţiei magnetice pe
pasul polar. Înfăşurările fazice pot fi conectate în stea sau în
triunghi (fig. 1.22 a, b). La o variaţie sinusoidală a tensiunilor
electromotoare ele pot fi imaginate în complex.
Cu ajutorul diagramelor fazoriale prezentate în fig.
1.23 pot fi deduse relaţiile dintre tensiunile electromotoare de
linie şi fază. La conexiunea în stea El = 3E f , iar la
conexiunea în triunghi El = Ef,. Maşina trifazată indicată
reprezintă o maşină sincronă cu magneţi permanenţi cu
întrefierul neuniform şi indusul compus din trei înfăşurări
fazice echipate pe rotor şi legate la trei inele. Maşinile de acest
tip numite maşini sincrone inversate se produc mai rar şi nu au
o utilizare largă.
De obicei, la maşinile sincrone, utilizate în calitate de
generatoare sau motoare, înfăşurarea trifazată este echipată pe
stator, iar inductorul reprezintă rotorul echipat cu o înfăşurare
de excitaţie parcursă de curent continuu. Alimentarea cu curent
continuu a înfăşurării de excitaţie este realizată prin
intermediul a două inele şi a două perii.

Fig. 1.24. Modelul maşinii electrice Fig. 1.25. Curbele variaţiei în timp
de curent continuu. a – curba t.e.m., b – curba tem. A
generatorului cu două bobine

1.3.6. Modelul maşinii electrice de curent continuu

42
 Maşina electrică de curent alternativ poate fi
transformată în maşină electrică de curent continuu. O astfel de
transformare poate fi realizată prin înlocuirea inelelor la maşina
de curent alternativ cu două scmiinele la care sunt lipite sau
sudate capetele a x ale spirei echipate pe rotor (indus).
În fig. 1.24 este prezentată o astfel de maşină.
Semiinelele 5 freacă două perii 6 legate la voltmetrul 7.
Antrenînd indusul 3 cu viteza unghiulară Ω în direcţia indicată,
în conductorul plasat sub polul nord se induce o t.e.m. a cărei
direcţie poate fi determinată aplicând regula mîinii drepte.
Tensiunea electromotoare indusă în conductorul superior este
orientată de Ia semiinelul superior. Direcţia de acţiune a t.e.m.
induse în conductorul plasat sub polul sud este opusă şi este
orientată spre semiinelul inferior conform legii mîinii drepte.
Nu e greu de observat că direcţia t.e.m. în conductoare
se schimbă la 180°, după fiecare jumătate de rotaţie, însă
polaritatea periilor rămînc aceeaşi. Prin urmare, în circuitul
exterior va circula un curent pulsant, de o singură direcţie. în
fig. 1.25, a este indicată curba variaţiei în timp a tensiunii
electromotoare, obţinută la periile maşinii electrice de curent
continuu, funcţionând în regim de generator.

Fig. 1.26. Curba t.e.m. la maşinile cu mullc bobine.

43
F i g. 1.27. însumarea grafică a t.e.m.: a – pentru curbele sinusoidale,
b – pentru curbele de formă triunghiulară
După cum se vede, pulsaţiile t.e.m. culese la periile
generatorului sunt considerabile. Pentru micşorarea pulsaţiei,
pe rotor se instalează mai multe bobine, iar semiinelele se
divizează în mai multe părţi numite lamele. Capetele fiecărei
bobine se sudează la două lamele izolate între ele. În fig. 1.25,
b este indicată curba de variaţie a t.e.m. în timp, la periile unui
generator cu două bobine pe rotor, decalate în spaţiu la π/2
radiani şi sudate la lamele. Pulsaţia t.e.m. se micşorează
considerabil la mărirea numărului de bobine montate pe rotor şi
a lamelelor, iar valoarea medic Emed a tensiunii electromotoare
evident sporeşte.
Ansamblul lamelelor izolate între ele constiluic
colectorul maşinii de curent continuu, care serveşte pentru
redresarea curentului alternativ în curent continuu. Maşinile
moderne de curent continuu au un număr mare de bobine
plasate în crestăturile indusului, sudate la un număr
corespunzător de lamele, care contribuie la atenuarea
pulsaţiilor (fig. 1.26).

44
 Pulsaţia mai depinde şi de forma curbei t.e.m. şi poate fi
exclusă, dacă forma curbei t.e.m. reprezintă un triunghi (fig.
1.27, b).
La maşinile moderne câmpul magnetic heteropolar este
creat prin intermediul electromagneţilor 2, echipaţi cu
înfăşurarea de excitaţie 6, care la maşinile de curent continuu
se fixează pe statorul 1 şi sunt imobili (fig. 1.28). Rotorul 3
echipat cu înfăşurarea 4 de curent alternativ se roieşte în
câmpul magnetic heteropolar. în fig. 1.29 este prezentată curba
variaţiei câmpului magnetic de excitaţie în spaţiul din
întrefierul maşinii.

Fig. 1.29. Curba cimpului heteropolar la maşina de curent continuu.

1.3.7. Modelul maşinii sincrone

Modelul maşinii sincrone cu poli aparenţi este

reprezentat în fig. 1.30. Acest model conţine statorul 1,
înfăşurarea trifazată 2, aşezată în crestăturile 4.
Rotorul 3 are doi poli aparenţi pe care se află
înfăşurarea de excitaţie 5, alimentată în curent continuu.
Maşina sincronă indicată este un prototip al maşinii de curent
continuu. Curba variaţiei câmpului magnetic în spaţiul din
întrefier la maşina sincronă nu se deosebeşte de curba câmpului
magnetic al maşinii de curent continuu, decât prin faptul că
unda magnetică la maşina sincronă se învârteşte, iar la cea de
curent continuu este imobilă faţă de stator (fig. 1.31).

45
 Fig. 1.30. Modelul maşinii sincrone cu poli aparenţi

1.3.8. Modelul transformatorului electric

În maşinile rotative de curent alternativ un rol deosebit

revine câmpului magnetic învîrtitor produs de curentul
pulsatoriu.
La transformatoare rolul de bază îl joacă câmpul
magnetic pulsatoriu (alternativ).
Câmpul magnetic alternativ variabil în timp şi invariabil
în spaţiu este creat de curentul bobinei 1 (fig. 1.32) înfăşurate
pe miezul feromagnetic închis 2 cu secţiunea transversală S
constantă. Bobina este străbătută de curentul electric
i = 2 I sin w1t (1.46)

Fig. 1.32. Miez magnetic înfăşurat de o bobină

46
 Intensitatea câmpului magnetic în lungul liniei medii
conform legii circuitului magnetic va fi egală cu lm
2 Iw
H= sin w1t (1.47)
p Dm

unde w este numărul de spire ale bobinei aranjate pe miez,

Dm – diametrul mediu al miezului feromagnetic.
Inducţia magnetică, în secţiunea S la neglijarea
saturaţiei şi pentru un diametru Dm mult mai mare decât
dimensiunile secţiunii transversale ale miezului fieromagnetic
va fi
2 Iw
B=m sin w1t (1.48)
p Dm
fiind constantă în spaţiu.
Pentru miezul magnetic saturat dependenţa dintre μ si B
nu mai este liniară şi prin urmare repartizarea inducţiei
magnetice în secţiunea miezului nu va fi constantă.

Fig. 1.33. Curbele variaţiei câmpului magnelic în miez: a – în timp,

b – în spaţiu

Teoria câmpului magnetic alternativ este aplicată la

studierea şi cercetarea transformatorului electric, care
reprezintă acelaşi miez feromagnetic din fig. 1.32 echipat cu
47
mai multe bobine sau înfăşurări. Curbele variaţiei inducţiei
magnetice în timp şi spaţiu sunt indicate în fig. 1.33.
Conform celor expuse în paragrafele de mai sus,
modelele construite ale maşinilor electrice rotative care stau la
baza maşinilor electrice moderne pot fi clasificate în maşini
unipolare, maşini de curent continuu şi maşini de curent
alternativ. Transformarea energiei în aceste maşini se produce
prin intermediul câmpului magnetic concentrat în întrefierul
maşinii.

1.4. Producerea câmpului magnetic învîrtitor

Producerea câmpului magnetic învârtitor circular, după

cum se ştie din cursul „Bazele electrotehnicii", presupune
existenţa unui sistem de înfăşurări plasate în spaţiu într-un
anumit mod şi parcurse de un sistem de curenţi alternativi.
Se consideră doi cilindri feromagnetici (fig. 1.34)
concentrici de lungimea lδ, cu întrefierul uniform, de mărimea
δ. Pe suprafaţa interioară a cilindrului exterior este dispusă o
înfăşurare cu spirele repartizate după legea sinusului (sinγ).
Când înfăşurarea este străbătută de un curent alternativ
cosinusoidal
i = 2 I cos w1t (1.49)

solenaţia la un moment dat av va fi egală cu

Qt ,g = -i1w sin g (1.50)

unde γ = πx/τ, fiind repartizată în spaţiu în lungul pasului polar

al întrefierului după legea sinusului. Prin aplicarea legii
circuitului magnetic pentru un contur arbitrar Г, obţinem

48
expresia pentru intensitatea câmpului magnetic din spaţiul
întrefierului. Integrând expresia (1.50) în limitele 0 – γ

g d
-i1w sin g d g = �
� H (t ,g ) d d (1.51)
0 0

Obţinem
wi1 cos g = H (t ,g ) 2d (1.52)
de unde
i1w
H (t ,g ) = cos g (1.53)
2d

Fig. 1.34. Repartizarea sinusoidală a înfăşurăriislalorice tn spaţiu.

Înmulţind părţile dreaptă şi stângă ale relaţiei (1.53) cu

μ0, obţinem
m iw
m0 H (t ,g ) = 0 1 cos g (1.54)
d 2

Expresia pentru mărimea inducţiei din întrefier va fi

egală cu
m iw
B(t ,g ) = 0 1 cos g (1.55)
d 2

49
 De observat că dacă repartizarea densităţii liniare a
solenaţici în spaţiu este sinusoidală, atunci intensitatea
câmpului magnetic H(t,γ) şi inducţia magnetică se repartizează în
spaţiu după legea cosinusului.
În fig. 1.35 sunt prezentate curbele variaţiei în spaţiu ale
densităţii liniare a solenaţici Θ(t,γ), intensităţii H(t,γ) şi inducţiei
magnetice B(t,γ). Substituind în (1.54) şi (1.55) valoarea lui i din
1.49, obţinem:
1 2I
H (t ,g ) = cos w1t cos g = H m1 cos w1t cos g (1.56)
d 2
şi
m 2I
B(t ,g ) = 0 cos w1t cos g = m0 H m1 cos w1t cos g (1.57)
d 2
Prin urmare, în afară de variaţia în spaţiu, intensitatea
câmpului magnetic şi inducţia magnetică variază şi în timp cu
pulsaţia ω1. Prin transformarea expresiei (1.57) din produsul
cosinusurilor în semisuma cosinusurilor, obţinem că:
1 1
Bm1 cos w1t cos g = Bm1 cos ( w1t - g ) + Bm1 cos ( w1t + g ) =
2 2
= Bm1 cos ( w1t - g ) + Bm1 cos ( w1t + g )
' "

(1.58)
Este evident că unda pulsatoare s-a descompus în două
1
unde magnetice cu amplitudinile egale cu Bm1 , care se rotesc
2
în direcţii opuse cu aceeaşi viteză unghiulară.
Cele două unde învârtitoare se deosebesc de cea
pulsantă prin faptul că unda pulsantă variază în timp cu
pulsanţa ω1 şi este nemişcată în spaţiu, iar undele magnetice
1
rotative au amplitudini constante, egale cu Bm1 , şi se
2
învârtesc în spaţiu în direcţii opuse cu o viteză unghiulară
constantă. Descompunerea grafică a undei pulsante este

50
prezentată în fig. 1.36 petru w1t1 = 0 şi
p p
g1 = , g 2 = , g 3 = 0 ,
2 3
Unda
1
Bm' 1 cos ( w1t - g ) = Bm1 cos ( w1t - g ) (1.59)
2
se învârteşte spre dreapta cu viteza unghiulară ω1, iar unda
1
Bm" 1 cos ( w1t + g ) = Bm1 cos ( w1t + g ) (1.60)
2
se învârteşte spre stânga.
Aşadar, teoretic câmpul magnetic învârtitor circular se
obţine prin descompunerea câmpului magnetic pulsant. În acest
caz se obţin două unde magnetice învârtitoare cu amplitudini şi
viteze unghiulare constante, dar care se învârtesc în direcţii
opuse.

51
Fig. 1.36. Descompunerea grafică a undei inducţiei magnetice pulsante.
Câmpul magnetic învârtitor circular stă la baza
funcţionării maşinilor de inducţie. Aceste maşini, şi în special
motoarele asincrone monofazate, nu dispun de un cuplu de
pornire, lucru care constituie un dezavantaj esenţial pentru
aceste motoare. Pentru a lichida acest dezavantaj motoarele
asincrone au pe armătura statorică trei înfăşurări, iar pe
armătura rotorică una scurtcircuitată sau trei fazice.
Să examinăm producerea câmpului magnetic învârtitor
circular, luînd ca model un stator al unei maşini sincrone sau
52
asincrone trifazate (fig. 1.37). În crestăturile armăturii statorice
este montată o înfăşurare cu trei faze A-X, B-Y, C-Z, decalate în
2p
spaţiu sub un unghi de . Înfăşurarea statorică este
3
alimentată de fa o reţea de curent alternativ trifazat. Graficele
curenţilor fazici ce străbat cele trei înfăşurări statorice sunt
2p
arătate în fig. 1.38, fiind defazaţi in timp cu un unghi .
3

Fig. 1.37. Exemplificare privind producerea câmpului magnetic

învârtitor.

p
Pentru w1t1 = curentul din faza A-X este maxim şi
2
pozitiv, iar în fazele B-Y şi C-Z sunt negativi şi au valori egale
cu jumătate din amplitudine.

53
 2p
Fig. 1.38. Curbele curenţilor de fază defazaţi la
grad.
3
Convenţional acceptăm că intensitatea curentului din
faza A-Xesie îndreptată de la A spre X, fiind marcată cu �
pentru A şi cu e pentru X. Pentru fazele B-Y şi C-Z, respectiv
se înseamnă: pentru B cu e şi Y cu � , iar pentru C cu O şi Z
cu �. Direcţia indicată a curenţilor produce o forţă de
magnetizare F care creează fluxul magnetic total, a cărui axă
coincide cu axa fazei A.
7p
Pentru w1t2 = curentul din faza B-X este maxim şi
6
pozitiv, iar în fazele AX şi C-Y curenţii sunt negativi şi au
valori egale cu jumătate din amplitudine. Procedînd ca şi în
cazul precedent, observăm că forţa de magnetizare produce
fluxul magnetic total care se decalează la un unghide de
7p p 2p
- = . În mod analog se construiesc şi celelalte poziţii
6 2 3
ale fluxului total care se învîrteşte în spaţiu.

Pentru maşina polifazată căreia îi aparţin m faze

străbătute de m curenţi avem:

54
 �
i1 = 2 I cos w1t ;
�
� � 2p �
i2 = 2 I cos �
� w1t - �;
� � m �
� (1.63)
...
�
� � 2p �
im = 2 I cos �
� w1t - (m - 1) � ;
� � m�

Aceşti curenţi, parcurgînd înfăşurările distribuite

periodic în întrefier la periferia internă a statorului, creează
respectiv inducţii magnetice care se scriu astfel:

�B1 = Bmax cos w1t cos pg ;

�
�B2 = Bmax cos � 2p � � 2p �
�w1t - �cos �pg - ;
�
� � m� � m�
� (1.64)
�...
� � 2p � � 2p �
�Bm = Bmax cos �w1t - (m - 1) �cos �pg - (m - 1) � ;
� � m� � m�
m 2 Iw
unde Bmax = 0 .
d 2

Pentru orice fază n din sistemul de ecuaţii indicat

obţinem:
� 2p � � 2p �
Bn = Bmax cos �w1t - (n - 1) �cos �pg - ( n - 1) � ; (1.65)
� m� � m�
Prin descompunerea produsului cosinusurilor rezultă:
1 �� 2p � � 2p �
�
Bn = Bmax cos �� w1t - ( n - 1) �- �pg - (n - 1) � �+
2 �� m�� m�
1 �� 2p � � 2p �
�
w1t - (n - 1) �+ �pg - (n - 1) �
+ Bmax cos �� �
2 �� m�� m�

55
 Bn = 0,5Bmax cos ( w1t - pg ) + 0,5Bmax �
� 2p � (1.66)
w1t + pg - ( n - 1) �
�cos �
� m�
Urmează că inducţia magnetică rezultantă în întrefier
este
m m
1
B = �Bn = � Bmax cos ( w1t - pg ) +
n =1 n =1 2
m
1 � 2p �
+ � Bmax cos � w1t + pg - (n - 1) �= (1.67)
n =1 2 � m�
m
= Bmax cos ( w1t - pg )
2

Unghiul spaţial dintre termenii primei sume este nul. De

aceea prima sumă prezintă inducţia câmpului magnetic rotativ
rezultant, a cărui undă spaţială Bd se roteşte în dreapta şi are o
m
amplitudine de ori mai mare decât amplitudinea inducţiei
2
magnetice de fază
m
Bd = Bmax cos ( w1t - pg ) (1.68)
2

Unghiul spaţial dintre fazorii tensiunii magnetice a celei

2p
de a doua sume este egal cu (n - 1) pentru m �2 această
m
sumă reprezintă o stea de vectori decalaţi la un unghi
2p
(n - 1) , care se rotesc în stânga şi sumaţi dau o valoare
m
nulă. Aşadar, a fost obţinută o singură undă rotativă circulară
cu amplitudinea constantă care se roteşte într-o singură direcţie.
Să ne închipuim că urmărim un punct care aparţine
undei. Desigur că acestui punci imobil faţă de undă îi
corespunde o mărime constantă a funcţiei

56
 cos ( w1t - pg ) = const (1.69)
de unde reiese că şi w1t - pg = const . Prin diferenţiere obţinem
dg
w1 = p (1.70)
dt
sau
d g w1 2p f1
= = = W1 (1.71)
dt p p
Rezultă că viteza unghiulară spaţială (mecanică) Ω1 este
direct proporţională cu frecvenţa reţelei şi invers proporţională
cu numărul de perechi de poli.

1.5. Materiale utilizate în construcţia maşinilor

electrice

Partea maşinii electrice unde au loc procesele de bază

ale transformării energiei electrice se numeşte activă. Această
parte include miezul feromagnetic şi înfăşurările maşinii.
Elementele de construcţie menite de a asigura rezistenţă
mecanică, răcirea maşinii, fixaţia în fundaţie, circulaţia
curenţilor de aer sau ulei etc. poartă denumirea de parte
constructivă.
Pentru confecţionarea părţii active a maşinii electrice se
utilizează materiale denumite active. Din aceste materiale se
produc miezurile fieromagnelice, înfăşurările maşinilor şi
transformatoarelor.
Miezul feromagnetic serveşte pentru închiderea (luxului
magnetic principal: prin urmare, materialul din care este produs
trebuie să posede o anumită rezistenţă magnetică şi pierderi
magnetice reduse. Concomitent miezul feromagnetic trebuie să
aibă şi o duritate mecanică considerabilă pentru a asigura
siguranţă funcţionării maşinii electrice, atât în regim staţionar
cât şi tranzitoriu. Deoarece forţele electromagnetice, care apar
în regim tranzitoriu, depăşesc cu mult cele din regimul
staţionar, calculul la duritatea mecanică este făcut luând în
considerare valoarea acestor forţe.
57
 Înfăşurările maşinilor electrice se confecţionează din
conductoare electrice din cupru, alamă, aluminiu.
Conductoarele electrice servesc drept căi de închidere pentru
circuitele electrice şi trebuie să posede o rezistenţă cât mai
mică. Materialele izoiante protejează conductoarele la
scurtcircuit între ele sau între ele şi alte părţi metalice ale
maşinii electrice. Materialele izolante îndeplinesc de asemenea
şi funcţii suplimentare, asigurând duritatea mecanică şi fixarea
unor elemente constructive ale părţii active a maşinii electrice.
Conductoarele magnetice şi electrice împreună cu materialele
izolante formează grupa materialelor electrotehnice.
Materialul din care se confecţionează părţile
constructive ale maşinii electrice este din oţel, fontă, aluminiu,
masă plastică etc. Aceste părţi constructive asigură transmiterea
cuplurilor mecanice, susţinerea şi consolidarea materialelor
active şi izolante.

1.5.1. Materiale magnetice

Pentru confecţionarea miezului feromagnetic se

utilizează oţel electrotehnic, oţel-foi de construcţie, oţel turnat,
mai rar fontă, magneţi permanenţi.
Oţelul electrotehnic reprezintă grupa de bază a
materialelor magnetice, care este produsă în formă de foi sau
tole cu grosimea de 0,15-2mm.
Pentru micşorarea pierderilor provocate de curenţii
turbionari în componenţa chimică a oţelului electrotehnic este
introdus un anumit procent de siliciu. De exemplu, oţelul masiv
conţine (0,8– 1,8% Si), iar tabla silicioasă mediu aliată conţine
(1,8-2,9% Si). După conţinutul siliciului oţelul electrotehnic se
împarte în şase grupe.
Calitatea oţelului electrotehnic depinde în mare măsură
dc tehnologia de prelucrare. Oţelul electrotehnic poate fi
clasificat în funcţie de structura metalului şi felul de laminare,
în oţelul izotrop laminat la cald, izotrop laminat la rece,
anizotrop laminat la rece.
58
 In industria electrotehnică o utilizare largă la construcţia
transformatoarelor are oţelul anizotrop laminat la rece, cu
permeabilitatea magnetică mai mare în direcţia laminării şi
pierderi reduse faţă de oţelul laminat la cald. De asemenea se
produce oţel izotrop laminat la rece, care dispune de o calitate
înaltă magnetică, atît în direcţia laminării câtşiîn direcţia
perpendiculară laminării. Standardul reglementează producerea
foilor subţiri de oţel izotrop laminat la rece. Conform STAS
aceste sorturi de tablă se notează prin 4 cifre, din care prima
indică felul dc laminare şi structura oţelului, a doua –
conţinutul de siliciu, a treia – grupul normativului
caracteristicii de bază. Ultima cifră indică numărul de ordine al
sortului. Spre exemplu, avem următoarele sorturi de oţel a
căror notare este standardizată astfel: 2011, 2012, 2013, 2111,
2112,2211,2212,2312,2411,2412. Sorturile indicate mai sus
prin cifre se referă Ia sortul de oţel izotrop laminat la rece.
Oţelul electrotehnic se produce în formă de foi. înainte
de a fi utilizate ele sunt prelucrate termic. Pentru maşinile
electrice asincrone de putere medie sau mare de obicei se
utilizează foi cu grosimea 0,5 mm izotrope, laminate la cald. în
ultimul timp se utilizează şi foi laminate la rece.
Confecţionarea miezului magnetic este realizată din foi de oţel
anizotrope laminate la rece cu grosimea de 0,35–0,5 mm. Polii
maşinilor de curent continuu şi ai maşinilor sincrone se
confecţionează din oţel electrotehnic cu grosimea de 1–2 mm.
Oţelul izotrop laminat la cald este croit din foi cu
lăţimea de 1000 mm şi lungimea de 2000 mm. Oţelul laminat
la rece anizotrop se roluicşte în suluri, conform STAS 21427-
83. Acest oţel poartă denumirea sortului respectiv şi se notează
astfel: 3411, 3412,3413,3415,3416,3404,3405,3406.
Oţelul electrotehnic cu grosimea mai mare de 2 mm se
utilizează la producerea carcaselor maşinilor de curent
continuu, la producerea obezilor maşinilor sincrone.

59
Fig. 1.39. Caracteristicile dc magnetizare pentru diverse sorturi de oţel
electrotehnic.
Fonta în ultimul timp are o utilizare din ce în ce mai
redusă. În fig. 1.39 sunt arătate curbele variaţiei inducţiei
magnetice în funcţie de intensitatea câmpului magnetic pentru
oţeluri de diverse sorturi.

1.5.2. Materiale electrice

Din material electroconductor se produc înfăşurările

maşinilor electrice şi cele ale transformatoarelor, bornele şi
lamelele colectoarelor maşinilor de curent continuu. Cele mai
răspândite materiale sunt cuprul, aluminiul şi alama. Din
materialele indicate cuprul se află pe locul întîi, deoarece
majoritatea înfăşurărilor electrice se confecţionează din acest
material. Cuprul este un material cu rezistibilitate joasă şi
maleabilitate ridicată. Din acest material se obţin conductori
electrici în formă de sîrmă, bare sau benzi de dimensiuni
standardizate. Cuprul utilizat pentru producerea lamelelor
colectoarelor conţine cadmiu, care ridică duritatea mecanică a
60
colectorului, iar la frecarea suprafeţei exterioare a colectorului
da periile de contact, se formează o peliculă subţire care
contribuie la ameliorarea comutaţiei.
Aluminiul se utilizează foarte des drept conductor în
industria electrotehnică. însuşirile de bază ale aluminiului sunt
rezistibilitatea joasă, densitatea mică, temperatura de topire
relativ joasă, plasticitatea ridicată, duritatea peliculei de oxid.
Toate aceste însuşiri asigură aluminiului un loc favorabil între
materialele active utilizate la construcţia maşinilor electrice.
Conductoarele de aluminiu se produc din aliaj de
aluminiu de sortul AE care conţine 99,5% aluminiu pur şi
0,05% fier şi siliciu. Pentru turnarea înfăşurărilor rotorice ale
maşinilor asincrone se utilizează aliajele: AK3, AKM, AKU, cu
o rezistibilitate mai ridicată.
Conductorii produşi din cupru sau aluminiu au o
secţiune transversală circulară sau profilată.

1.5.3. Materiale electroizolante

Pentru ca maşinile electrice să funcţioneze normal timp

îndelungat (15–20 ani) trebuie echipate cu material izolant,
care să corespundă cerinţelor tehnologice moderne de
producere. Materialele izolante trebuie să dispună de
următoarele însuşiri: rigiditate electrică, trăinicie mecanică,
conductibilitate termică ridicată. Afară de aceasta, procesele
fizice ce au loc în materialele izolante nu trebuie să influenţeze
asupra stării chimice, deoarece aceasta provoacă îmbătrînirea
timpurie termică a materialului.
Materialul izolant utilizat la confecţionarea înfăşurărilor
asigură o rigiditate electrică mai înaltă între secţii şi faze, între
secţii şi miezul feromagnetic. De calitatea şi grosimea
materialului izolant depind masa şi gabaritele maşinii.
Conductibilitatea şi duritatea termică ale materialului
izolant determină temperatura admisibilă a părţilor maşinii
electrice, mărimea solenaţiei şi cea a inducţiei magnetice din
întrefier.
61
 Afară de materialul izolant utilizat în stare solidă, în
unele construcţii sunt utilizate materiale izolante în stare
lichidă şi gazoasă cum este uleiul destinat pentru
transformatoare şi hidrogenul destinat pentru turbogeneratoare.
Caracteristica de bază a materialului electroizolant este
temperatura admisibilă la care poate funcţiona timp îndelungat
fără a-şi modifica parametrii electrici şi mecanici. în
dependenţă de valoarea temperaturii admisibile materialele
electroizolante se împart conform STAS 8865-70 în şapte clase.
Clasei Y îi corespunde limita de 90° C şi îi aparţin
următoarele materiale electroizolante: hîrtia, mătasea naturală,
ţesăturile din bumbac, clorura de polivinil, cartonul, lemnul,
masa plastică ş.a.
Clasei A îi corespunde limita de 105° C şi îi aparţin
toate materialele electroizolante ale clasei Y impregnate cu lac
pe bază de răşini naturale, de ulei izolant sau în soluţii de eter.
Clasei E îl corespunde limita de 120° C şi-i aparţin
pelicule şi fire de tereftalat de polietilenă, materiale pe bază de
electrocarton, emailurile pe bază de răşini formal-polivinilice,
epoxidice ş.a.
Clasei B îi corespunde limita de 130° C şi-i aparţin
materialele electroizolante pe baza substanţelor neorganice: fire
şi ţesături în sticlă, azbest, produsele de mică, şerlacul, răşinile
sintetice, epoxidice, mase plastice din componente neorganice
etc. Materialele electroizolante care aparţin clasei B sunt
utilizate pe larg la producerea maşinilor electrice de putere
medie şi mare.
Clasei F îi corespunde limita de 155°C şi-i aparţin
materialele produse pe baza ţesăturilor din sticlă, azbest,
produse de mică impregnate cu răşini aldehidice,
silicoanaldehidicc. Materialele acestei clase nu trebuie să
conţină hîrtic, bumbac, celuloid şi şerlac.
Clasei H îi corespunde limita de până la 180°C. Clasa H
cuprinde următoarele materiale electroizolante: ţesăturile din
fire de sticlă, azbestul, produsele de mică impregnate cu răşini
siliconice selecţionate. Materialele electroizolante cuprinse în
62
clasa H se utilizează în producerea maşinilor electrice ce
funcţionează în condiţii extrem de grele.
Clasei C îi corespunde limita de temperatură de peste
180°C. Materialele care fac parte din clasa C sunt: porţelanul,
cuarţul, mica ş.a.
Materialele indicate mai sus nu epuizează diversitatea
materialelor folosite în maşinile electrice.
Pentru a ridica duritatea, a asigura cimentarea secţiilor,
a mări factorul conductibilităţii termice înfăşurările maşinilor
electrice sini îmbibate cu lac şi alte materiale izolante lichide.
În perspectivă vor căpăta utilizare materialele
electroizolante sub formă de peliculă cu grosimi extrem de
mici, de ordinul micronilor. Utilizarea acestor materiale va
duce la micşorarea considerabilă a masei şi dimensiunilor
maşinilor electrice.

1.5.4. Materiale constructive

Materialele constructive utilizate în construcţia

maşinilor electrice sunt diverse. Datorită întrebuinţării corecte
a acestor materiale maşina electrică capătă o formă perfectă din
punct de vedere ecologic, estetic şi cel al fiabilităţii.
Dintre materialele constructive fac parte oţelul turnat,
fonta, diferite aliaje din aluminiu, materiale izolante sub formă
de benzi, de plăci etc. Oţelul turnat este folosit cu succes ca
material constructiv şi în acelaşi timp ca material magnetic.
Din acest material se confecţionează jugurile maşinilor de
curent continuu, butucii maşinilor sincrone ş.a. Din materiale
constructive se confecţionează carcasele, scuturile, lagărele,
cutiile cu borne, arborii, diversele piese de susţinere şi
consolidare a părţilor active ale maşinilor electrice. Piesele
indicate pot fi confecţionate din oţel turnat sau fontă. Pentru
confecţionarea diverselor piese de construcţie o deosebită
63
utilizare au căpătat în prezent aluminiul, aliajele aluminiului şi
masa plastică. Aceste materiale se folosesc la confecţionarea
părţilor constructive ale maşinilor electrice de putere mică.
Progresul în dezvoltarea maşinilor electrice depinde în mare
măsură de utilizarea noilor materiale active şi constructive.

1.6. Construcţiile de bază ale maşinilor electrice

moderne

În etapa actuală, independent de natura curentului de

alimentare, maşinile moderne electrice elaborate şi produse pot
fi împărţite în două grupuri mari: cu poli aparenţi şi cu poli
înecaţi, indiferent unde sunt montaţi, pe stator sau rotor.
Pentru maşinile cu polii aparenţi este caracteristică
neuniformitatea întrefierului. Din această grupă de maşini
electrice fac parte: maşinile sincrone cu mulji poli,
hidrogeneratoarele şi motoarele sincrone cu viteza unghiulară
redusă şi maşinile de curent continuu. Din grupa a doua fac
parte motoarele asincrone şi maşinile sincrone cu o pereche de
poli sau turbogeneratoarele. Aproximativ 60% din toate
motoarele electrice sunt motoare asincrone, care se produc cu
întrefierul uniform. Ele se caracterizează prin construcţie
simplă şi fiabilitate ridicată. Motoarele asincrone se execută cu
rotorul bobinat şi în colivie (scurtcircuitat), mai răspîndite fiind
cele cu rotorul scurtcircuitat.
Motoarele asincrone se produc în limita seriei AI cu
puterea de la 0.025W până la 400 kW, cu înălţimea axei de
rotaţie de la 45 mm până la 355 mm, cu turaţia de la 500 până
la 3000 rot/min.
Datorită utilizării noilor materiale constructive, noilor
soluţionări constructive şi a tehnologiilor moderne seria AI
posedă o fiabilitate înaltă şi oferă comoditate în exploatare fn
fig. 1.40 este ilustrată construcţia motorului asincron IP 54.

64
Fig. 1.40. Motorul asincron seria AI cu gradul de proiecţie IP54:
1 – arborele, 2 – rulmenţii, 3 – scuturile, 4 – înfăşurarea rotorică,
5 – carcasa. 6 - miezul statoric, 7– rotorul, 8 – inelele de scurtcircuitare,
9 – paletele de ventilare, 10 - ventilatorul interior, 11 – ventilatorul
eserior, 12 – carcasa ventilatorului. 13 – nervurile carcasei, 14 – tălpile
de fundaţie, 15 - cutia cu borne, 16 – cârligul de transport.
O serie de modificări sunt elaborate în cadrul
interelectro: cu valoarea alunecării ridicată, cu multe
viteze,monofazate, cu rotor bobinat, cu frînă electromagnetică.
Gradul de protecţie se notează cu simbolul IP şi cu două
cifre, care indică protecţia. Cele mai răspîndite execuţii sunt IP
54 şi IP 44. Prima cifră indică că învelişul protejează maşina de
pătrundere în ea a corpurilor de dimensiuni mai mari de 1 mm,
şi de atingerea părţilor străbătute de curent sau mobile cu
obiecte ale căror dimensiuni depăşesc 1 mm. Prima cifră 5
corespunde securităţii depline a personalului de deservire de a
atinge părţile străbătute de curent sau mobile. A doua cifră 4
indică că apa, stropind sub orice unghi maşina, nu acţionează
negativ asupra funcţionării ei. La motoarele cu înălţimea axei
mai mare de 200 mm este acceptată execuţia IP 23. învelişul
protejează motorul de pătrundere în ea a corpurilor cu
dimensiuni mai mari decât 72,5 mm. Apa, căzînd în formă de

65
stropi pe maşină sub un unghi nu mai mare de 60°, nu trebuie
să influenţeze negativ asupra funcţionării maşinii.
Procedeul de răcire se notează cu simbolul IC urmat de
cifre. Motoarele cu gradul de protecţie IP 54, IP 44 sunt
executate cu procedeul de răcire IC0141. Primele cifre 01
înseamnă că suprafaţa exterioară a motorului este suflată de
ventilator. Cifrele 41 indică că aerul din interiorul motorului
este antrenat de rotor.

1.6.1. Execuţia constructivă după procedeul de montaj

Conform ST-446-76, execuţia constructivă a maşinii se

notează cu simbolul IM, după care urmează patru cifre.
Prima cifră determină grupa execuţiei constructive.
Seria AI este divizată în trei grupe de execuţie:
– cu tălpi de fundaţie şi scuturi cu lagăre (cifra 1);
– cu tălpi de fundaţie şi scuturi cu lagăre cu flanşe pe
scuturi (cifra 2);
– fără tălpi de fundaţie şi scuturi cu lagăre cu flanşe pe
unul din scuturi (cifra 3).
A doua şi a treia cifră semnifică procedeul de montaj, a
patra cifră – execuţia capătului arborelui. Majoritatea
motoarelor seriei AI se produc cu un singur capăt cilindric de
arbore (cifra 1), în cazuri speciale se produc motoare asincrone
cu două capete cilindrice (cifra 2).
Maşinile sincrone se folosesc în majoritatea cazurilor
drept generatoare şi motoare, mai rar compensatoare. Turaţia
60 f1
sincronă n1 = asigură frecvenţa standardă f1 = 50 Hz la
p
generatoare şi frecvenţa f1 asigură turaţia n1 la motoarele
sincrone.
Generatoarele sincrone instalate la staţiile electrice
termice se numesc turbogeneratoare şi au turaţia de 1500-3000
rot/min. Generatoarelc instalate la staţiile electrice hidraulice se
numesc hidrogeneratoare şi au turaţia sincronă mai mică de

66
1500 rot/min. Turbogeneratoarele sunt executate cu arborii
orizontali, hidrogeneratoarele – cu arborii orizontali sau
verticali. Motoarele sincrone se produc în serie cu puterea de Ia
100 kW până la zeci de mii de kW.
Compensatoarele sincrone se produc cu puterea de la 15
până la 160 MW, cu turaţia de 750-1000 rot/min.
La creşterea puterii creşte şi randamentul. Pentru
hidrogeneratoare şi turbogeneratoare de mare putere
randamentul atinge 0,97–0,99. Maşinile de curent continuu
sunt utilizate ca motoare şi generatoare. Motoarele de curent
continuu posedă caracteristici electromagnetice de performanţă
înaltă. Ele posedă o vastă gamă de reglare a turaţiei: de aceea
în pofida faptului că sunt de 2–3 ori mai scumpe se utilizează
cu succes în locul motoarelor asincrone, când este necesar a
asigura în procesul tehnologic reglajul de turaţie. în acest caz
însuşirile motorului de curent continuu joacă un rol dominant.
Motoarele de curent continuu sunt utilizate la tracţiunea
electrică (tramvai, troleibuz, metrou, tren electric), la macarale,
la corăbii etc. În fig. 1.41 este reprezentat motorul de curent
continuu seria П.

67
Fig. 1.41. Motorul de curent continuu seria III: 1 – arborele, 2 –
rulmenţii, 3 – scuturile, 4 – înfăşurarea indusului, 5 – înfăşurarea
inductorului, 6 – miezul indusului, 7– polii de ecitaţie, 8 – colectorul, 9 –
periile, 10 – portperiile, 11 – cutia cu borne, 12 – cîrligul de transport,
13 – colierul, 14 – tălpile de fundaţie, 15 – capacele rulmenţilor.

68