CURS 4 BFKTR

BAZINUL OSOS

Este o formaţiune anatomică complexă care face legătura dintre coloana vertebrală şi
membrele inferioare. Osul sacru ce se continuă cu coccigele se articulează cu cele două oase
coxale (care formează centura pelvină) şi împreună alcătuiesc bazinul sau pelvisul osos.
Bazinul are forma unui trunchi de con cu baza mare în sus şi baza mică în jos. La noul născut
bazinul este foarte mic. La pubertate el se diferenţiază în funcţie de sex. La femeie devine
mai larg, dar mai puţin înalt, cu o simfiză pubiană mai îngustă şi cu o scobitură sciatică mai
deschisă.

La nivelul bazinului se produc mişcări minime ce sunt mai accentuate la tineri. Mişcările de
basculă ale sacrului efectuate în jurul unui ax transversal ce trece prin partea sa superioară
sunt numite mişcări de nutaţie şi contranutaţie.
 Prezintă o circumferinţă superioară sau baza mare, o circumferinţă inferioară sau baza mică
şi două suprafeţe: una exterioară sau exopelvină şi alta interioară sau endopelvină.
1. CIRCUMFERINŢA SUPERIOARĂ (BAZA MARE) este formată din baza sacrului, creasta iliacă,
marginea anterioară a coxalului şi marginea superioară a simfizei pubiene. La nivelul circum-
ferinţei superioare se găsesc următoarele diametre:

- bispinos posterior ce uneşte spinele iliace posterosuperioare având valori normale

cuprinse între 8-10 cm;
- bispinos anterior ce uneşte spinele iliace anterosuperioare, având valori normale
cuprinse între 24-25 cm;
- bispinos inferior ce separă spinele iliace anteroinferioare, având valori normale de
aproxi-mativ 20 cm;

- bispinopubian ce separă tuberculii pubieni, având valori normale de aproximativ 4 cm;

- bicret (transvers maxim) ce separă punctele cele mai îndepărtate ale crestei iliace, având
valori normale de aproximativ 29 cm;
- bitrohanterian, cu valori normale cuprinse între 31-32 cm. Ansamblul de măsurători ce
vizează aceste diametre se numeşte pelvimetrie externă.
- Măsurarea acestor diametre face parte din practica obstetricienilor şi este foarte necesară
pentru a prognostica o desfăşurare normală a sarcinii.
2. CIRCUMFERINŢA INFERIOARĂ (BAZA MICĂ) mai este cunoscută şi sub numele de strâm-
toarea inferioară a bazinului. Este formată anterior de marginea inferioară a simfizei pubiene,
lateral de cele două tuberozităţi ischiadice şi posterior de vârful coccigelui. Simfiza pubiană
este legată de tuberozităţile ischiadice prin ramurile ischiopubiene, în timp ce tuberozităţile
ischiadice sunt legate de sacru şi coccige prin ligamentele sacrotuberale şi sacrospinoase.
Ramurile ischiopubiene alcătuiesc arcul pubian.
Axul strâmtorii inferioare uneşte sacrul de la nivelul primei vertebre sacrate cu un punct
situat înaintea anusului.
Planul strâmtorii inferioare trece prin vârful coccigelui şi marginea inferioară a simfizei
pubiene. Formează cu orizontala un unghi de 10 grade, unghi ce se anulează în decubit
dorsal.
La nivelul circumferinţei inferioare se găsesc următoarele diametre:
- coccisubpubian (anteroposterior) ce uneşte vârful coccigelui cu marginea inferioară a
simfi zei pubiene, cu valori normale de aproximativ 9,5 cm;
- biischiadic (transversal) ce uneşte feţele mediale ale celor două tuberozităţi ischiadice;
cu valori normale de aproximativ 11 cm;
- oblice, drept respectiv stâng, ce unesc mijlocul ligamentului sacrospinos cu mijlocul
ramurii ischiopubiene de partea opusă, cu valori normale cuprinse între 11-12 cm.
3. SUPRAFAŢA EXOPELVINĂ (EXTERIOARĂ) este formată anterior de faţa anterioară a simfi-
zei pubiene, unghiurile pubelui şi găurile obturate, lateral de feţele laterale ale coxalelor (cu
faţa gluteală, acetabulul şi tuberozitatea ischiadică de partea dreaptă respectiv stângă) şi
posterior de feţele dorsale ale sacrului şi cocigelui, marginile posterioare ale oaselor coxale
precum şi de scobiturile sacroischiadice.
4. SUPRAFAŢA ENDOPELVINĂ (INTERIOARĂ) conţine linia terminală ce delimitează strâm-
toarea superioară a pelvisului. Linia terminală este formată din promontoriu, marginea
anterioară a aripioarelor sacrului, liniile arcuate, crestele pectineale, marginea superioară a
simfizei pubiene.
Strâmtoarea superioară are forma unui as de cupă. La nivelul său se găsesc următoarele
diametre:
- sagitale reprezentate de:
a) diametrul promontosuprapubian, cu valori normale de aproximativ 11 cm;
b) diametrul promontoretropubian, cu valori normale de aproximativ 10,5 cm;
c) diametrul promontosubpubian cu valori normale de 11,5 cm, ce este măsurat cu ajutorul
tuşeului vaginal.
- transversale reprezentate de:
a) diametrul transversal maxim, cu valori normale de 13,5 cm;
b) diametrul transversal clinic (util), de aproximativ 12,5 cm;
c) diametrul transversal anterior, cu valori normale de aproximativ 11,5 cm.
- oblice (diameter oblique) reprezentate de:
a) diametrul oblic drept, cu valori normale de aproximativ 12,5 cm;
b) diametrul oblic stâng, cu valori normale de aproximativ 12,5 cm.
Strâmtoarea superioară împarte suprafaţa endopelvină într-o porţiune situată deasupra ei
numită pelvisul mare şi una situată dedesubtul ei numită pelvisul mic.
Axul strâmtorii superioare este reprezentat de o perpendiculară ce cade în centrul planului
strâmtorii, oblic în jos şi înapoi, unind ombilicul cu coccigele.
Planul strâmtorii superioare este orientat dinapoi înainte şi de sus în jos trecând prin pro-
montoriu şi marginea superioară a simfizei pubiene.
Promontoriul este situat la 9-10 cm deasupra simfizei pubiene. În staţiune verticală planul
strâmtorii superioare formează un unghi de 60º cu orizontala ce trece prin marginea infe-
rioară a simfizei pubiene numit unghiul de înclinaţie a pelvisului. În decubit dorsal unghiul de
înclinaţie se reduce la 45º.
PELVISUL MARE situat deasupra strâmtorii superioare este format din cele 2 fose iliace şi de
aripioarele sacrului. Este mărginit în sus de circumferinţa superioară.
Topografic pelvisul mare aparţine abdomenului.
PELVISUL MIC (EXCAVAŢIA PELVINĂ; CANALUL PELVIAN) este situate între strâmtoarea
superioară şi strâmtoarea inferioară.
Este format posterior de faţa anterioară a sacrului şi a coccigelui, lateral de suprafeţele
plane ce răspund acetabulului şi găurilor obturate din dreapta respectiv stânga şi anterior din
faţa posterioară a simfizei pubiene.
Prezintă relieful strâmtorii mijlocii.
Strâmtoarea mijlocie este formată posterior de o linie transversală ce trece între vertebrele
4 şi 5 ale sacrului, lateral de marginile superioare ale ligamentelor sacrospinoase şi spinelor
ischiadice din dreapta respective stânga, şi anterior de o linie curbă ce se întinde de la spinele
ischiadice la 1/3 inferioară a feţei posterioare a simfizei pubiene.
Strâmtoarea mijlocie răspunde liniei de inserţie a diafragmei pelvine.
Axul pelvisului mic uneşte centrul planurilor strâmtorii superioare respective strâmtorii
inferioare la egală distanţă de pereţii excavaţiei. Axul este curb şi paralel, cu concavitatea
feţei anterioare a sacrului îmbrăţişând simfiza în concavitatea lui.
În staţiune verticală pelvisul mic apare foarte înclinat faţă de coloana vertebrală deoarece
planul strâmtorii superioare aşa cum am amintit anterior este orientat dinapoi înainte şi de
sus îm jos trecând prin promontoriu şi marginea superioară a simfizei pubiene.
În mod normal pereţii pelvisului măsoară posterior aproximativ 16 cm, lateral 9-10 cm şi
anterior 4,5-5 cm.