3 ÎNTREPRINDEREA - SISTEM ORGANIZAŢIONAL

3.1. CONSIDERAŢII PRIVIND CONCEPTUL DE SISTEM

3.2. ABORDAREA SISTEMICĂ A ÎNTREPRINDERII
 3.1. CONSIDERAŢII PRIVIND CONCEPTUL DE SISTEM

DEFINIŢII

Noţiunea de sistem provine din limba greacă de la cuvântul

“systema” care înseamnă:
- a plasa,
- a adăuga,
- a reuni diferite elemente într-un tot organizat.

Sistem:
 un grup de elemente care formează un întreg,
 care interacţionează
 şi funcţionează
 în scopul realizării unui obiectiv comun
(C. Bărbulescu, C. Bâgu, 2002)

Sistem
 un ansamblu de subsisteme şi,
 la rândul său, face parte dintr-un sistem complex de ordin
superior
(I. Unguru, 1998)

Sistem de producţie
 un ansamblu de elemente
 caracterizate prin interconexiune şi interacţiune,
 capabil să realizeze,
 sub acţiunea a diverşi stimuli,
 un anumit obiectiv,
 cu anumite performanţe
 în vederea desfăşurării unei activităţi de producţie
(P. Vâgu, coordonator, 1985)
 ELEMENTE DE BAZĂ:

intrări (I)
proces de transformare (PT)
ieşiri (E)

Intrarea - totalitatea elementelor necesare funcţionării unui sistem

Ieşirea - totalitatea elementelor rezultate
Procesul de transformare (stare) - ansamblul de variabile ale căror
valori la un moment dat determină comportarea ulterioară a sistemului

I E
P.T.

Elementele de bază ale unui sistem

Conceptual un sistem are următoarele caracteristici:

- are un set de obiective interconectate;
- are un mod organizat de acţiune;
- are o totalitate organizată de cunoştinţe;
- are mărimi şi concepţii.

In principal există două tipuri mari de sisteme:

 sisteme naturale
 sisteme create de om
 COMPORTAMENTUL UNUI SISTEM

- sistemul condus (reuniune de subsisteme care se dirijează

coordonat, ţinându-se seama de intercondiţionarea lor);
- structura sistemului (conţine feed-back-uri, puncte de
informare, centre de prelucrare a datelor, puncte de decizie, locuri de
finalizare a acţiunilor declanşate prin decizii);
- subsistemele componente (care au domenii proprii pentru
datele de intrare-ieşire şi comportă în structura lor procese de
autoconducere);
- sistemul conducător (reprezintă reunirea de subsisteme
care dirijează sistemul condus)

I E
Proces de
Comparaţ Decizi transformare
ie e
Feed-back

Suma relaţiilor care determină comportarea unui sistem

 CLASIFICAREA SISTEMELOR:

1) după origine, sistemele pot fi:

naturale şi elaborate (create de om)

2) din punct de vedere al stării, se disting:

sisteme stabile şi sisteme instabile

3) după modul de funcţionare, sistemele pot fi:

deschise şi închise

4) după dependenţa în timp, sistemele se grupează în:

statice (staţionare sau invariabile în timp) şi dinamice

5) după relaţiile existente între sisteme, pot fi:

deterministe, probabilistice şi vagi sau fuzzy

6) în raport cu variaţia în timp a mărimilor de stare şi de ieşire,

sistemele se grupează în:
continue, discrete şi hibride

7) după interacţiunea cu mediul exterior, sistemele se clasifică în:

mecanice şi adaptive şi inventive

8) după complexitate, sistemele se pot încadra în trei categorii:

„de clasă S1” „de clasă S2” „de clasă S3”

9) după tipul integrării, se disting:

sisteme integrate genetic
sisteme integrate prin constrângere
sisteme integrate prin dependenţă
sisteme integrate la alegere
 sisteme întâmplătoare
3.2. ABORDAREA SISTEMICĂ A ÎNTREPRINDERII

Abordarea sistemică a întreprinderii evidenţiază faptul că aceasta

este constituită din subsisteme şi în acelaşi timp face parte ca subsistem
din sistemul ramurii sau al economiei naţionale.

Ca sistem întreprinderea este formată dintr-un ansamblu de

elemente în interacţiune, având relaţii cu ambientul şi fiind orientat către
rezolvarea unui obiectiv.

Subsistemele care intră în structura sistemului întreprindere pot

fi dezvăluite şi cercetate în raport cu criteriul folosit. Spre exemplu, dacă
întreprinderea este analizată din punct de vedere al conducerii atunci
sistemul întreprindere este constituit din subsistemele conducător şi condus

ÎNTREPRINDEREA

Sistem conducător

Principii Metode

Instrumentar Procese şi procedee

Tehnici şi tehnologii

Sistem condus

Analiza sistemului întreprindere

 Întreprinderea ca sistem prezintă o serie de caracteristici:

- are un caracter complex – reuneşte un tot unitar de factori între care

se stabilesc multiple legături conferind funcţionalitate întreprinderii;

- are un caracter dinamic – întreprinderea îşi adaptează necontenit

activitatea sa sub impulsul progresului tehnico-ştiinţific, fiind receptivă la
influenţele din interior şi din exterior;

- are un caracter probabilistic – deoarece ansamblul întreprinderii

este supus unor factori aleatori care-i perturbă echilibrul;

- are stabilitate – dispunând de mijloace materiale şi financiare

proprii, personal permanent de execuţie şi conducere, întreprinderea este
capabilă să-şi menţină funcţionarea între anumite limite;

- are un caracter cu reglare proprie – permite întreprinderii să-şi

organizeze singură activitatea, respectiv să se autoconducă, autofinanţeze,
autogestioneze şi în felul acesta să se integreze în ansamblul economiei
naţionale;

- are o finalitate – se concretizează în realizarea obiectivelor

stabilite, prin fabricarea unor produse sau executarea unor lucrări/servicii,
ceea ce presupune integralitatea elementelor componente şi a obiectivelor
parţiale ale unităţii.
 Pornind de la caracteristicile de mai sus întreprinderea poate fi
considerată ca fiind un proces sau o procedură prin care se transformă
un set de intrări într-un specific de elemente, numite ieşiri. Din acest
punct de vedere întreprinderea este formată din următoarele elemente
componente: intrări, ieşiri şi procesul de transformare.

Intrările sunt constituite din materii prime, materiale, forţă de

muncă, energie, etc. şi constituie acele elemente care de regulă formează
costurile variabile. In unele situaţii şi intrările pot constitui puncte de
plecare în proiectarea sistemelor de producţie: ex. descoperirea unui nou
material pentru fabricarea unor produse poate conduce la executarea
acestora într-un nou sistem de producţie.

Ieşirile sunt formate din bunuri, lucrări sau servicii care constituie
de regulă punctele de plecare în proiectarea sistemelor de producţie.
Studierea pieţei şi a evoluţiei acesteia evidenţiază o anumită
necesitate a consumatorului. Existenţa unui capital sau dispunerea de un
capital suplimentar de către întreprindere, orientează acţiunea acesteia spre
crearea unor noi sisteme de producţie sau dezvoltarea celor existente, cu
care să se execute produsele cerute pe piaţă.

Procesul de transformare, care asigură transformarea intrărilor în

produse, lucrări sau servicii (ele constituind de fapt ieşirile), determină
anumite elemente generate de tehnologia de fabricaţie (clădiri, maşini,
utilaje, instalaţii), exploatarea cărora generează anumite cheltuieli care în
general sunt invariabile în anumite limite faţă de volumul producţiei. O
descoperire tehnologică legată de proces poate conduce la un nou procedeu
de obţinere a unor produse cu caracteristici superioare, care să satisfacă în
mai bune condiţii cerinţele consumatorilor.