GENUL LIRIC

- cuprinde totalitatea creaţiilor literare, cel mai adesea în versuri, în care

predomină subiectivitatea, autorul îşi exprimă/comunică în mod direct
impresiile, gândurile, sentimentele, ideile şi atitudinile sale, cu ajutorul eului
liric şi al figurilor de stil.

Trăsături
- modurile de expunere tipice sunt descrierea şi monologul liric.
- prezenţa eului liric, ca instanţă de comunicare (transpunere simbolică
a poetului într-o anume ipostază-contemplativ, meditativ, nostalgic,
observator, îndrăgostit, revoltat, căutător al unui ideal).
- în creaţie sunt prezente mărcile lexico-gramaticale ale eului liric
(pronume şi verbe la persoana I sau a II-a, singular sau plural,
interjecţii, verbe la mod imperativ, vocativul expresiv).
- sunt utilizate numeroase procedee artistice:
- imagini artistice (vizuale, auditive, dinamice, olfactive) şi
figuri de stil (epitet, personificare, comparaţie, enumeraţie,
repetiţie, metaforă, antiteză, hiperbolă etc.), topica inversată
- părţile de vorbire predominante sunt substantivele şi
adjectivele (prezenţa grupului nominal, specific descrierii).
- textul poeziei este structurat în strofe şi versuri. Astfel, se valorifică
muzicalitatea limbajului realizată prin elemente de prozodie (rimă,
ritm, masura versului), precum şi prin figuri de stil sintactice
(repetiţii, refrene), sau fonetice (aliteraţii, asonanţe).
- verbele şi pronumele la persoana I indică prezenţa unui lirism
confesiv (confesiune lirică), iar cele la persoana a II-a cea a unui
lirism adresativ.

1
 Eul liric
Eul liric (eul poetic) este acea instanţă care comunică, prin intermediul
textului poetic, idei, gânduri, sentimente. Este un echivalent al naratorului din
operele epice şi reprezintă o ,,voce” a emiţătorului, neputându-se pune semnul
egalităţii între acesta şi persoana poetului/autorului în carne şi oase.
Eul liric reprezintă transpunerea simbolică a poetului într-o anumită
ipostază: contemplativul, meditativul, nostalgicul, observatorul, îndragostitul
etc.. Acesta comunică cu un potenţial cititor prin intermediul textului poetic
(caracterizat prin sensul figurat dat cuvintelor, prin varietatea figurilor de stil
şi a imaginilor artistice şi prin marea capacitate de sugestie a unor idei,
gânduri, sentimente).
Mărcile lexico-gramaticale ale prezentei eului liric într-un text poetic
(însemne/embleme, formate din cuvinte şi din structuri morfologice şi
sintactice) pot fi urmatoarele:

1. Confesiunea lirică/elemente de confesiune lirică (destăi-

nuire/mărturisire directă a gândurilor şi a sentimentelor)
- dacă sunt folosite în mod dominant/sporadic verbe, pronume şi
adjective pronominale de pers. I singular.
Un asemenea text poetic este obligatoriu marcat de perspectiva
subiectivă (mod propriu de a privi lucrurile, de a gândi şi de a simţi), ce se
reflectă în ideile poetice exprimate sau sugerate, în conturarea atmosferei
poetice, în preferinţa pentru anumite figuri de stil (epitet, personificare,
comparaţie, enumeraţie, repetiţie, metaforă, antiteză, hiperbolă), derivate
lexicale (diminutive, augmentative), substantivele la cazul vocativ, superlative
stilistice ale adjectivului, topica afectivă şi pentru anumite imagini artistice
(vizuale, auditive, olfactive, motorii, personificatoare, metaforice), chiar în
specificul elementelor de versificatie (strofă, vers, ritm, rima, măsură) etc.;

2. Discursul liric
- dacă apar verbe, pronume şi adjective pronominale de persoana a II-a
singular, verbe la imperativ, substantive în vocativ, interjecţii exclamative.
Discursul liric poate lua forma unui monolog adresat, atunci când nu
există replică de răspuns la ideile/întrebările/gândurile şi sentimentele
exprimate), sau poate deveni o adresare directă către un ,,personaj liric”
(exemplu: în poezia „Ce te legeni” de Mihai Eminescu, codrul joacă rolul unui
asemenea ,,personaj liric”).
2
 Perspectiva subiectivă se identifică prin aceleaşi elemente ca şi la
confesiunea lirică, cu diferenţa că pot apărea şi elemente de confesiune, de
descriere sau de evocare (prezentare a ceea ce a fost/cum a fost cândva/
undeva); de obicei, conţinutul discursului liric este organizat pe o relaţie de
tipul: eu-tu, eu-voi, atunci-acum etc.;

3. Exponent/reprezentant al unei colectivităţi

- dacă apar verbe, pronume si adjective pronominale de persoana I
plural.
În aceste condiţii, eul liric reprezintă o colectivitate în numele căreia
,,vorbeşte” în calitat de transmitator, cel mult interpret, al ideilor/al
idealurilor/al aspiraţiilor colectivităţii. O astfel de perspectivă subiectivă în
discursul liric (care presupune o relaţie de tipul: noi-voi, ale noastre-ale
voastre) pare că aparţine doar respectivei colectivităţi (perspectiva subiectivă
implică însuşi eul liric, prin selecţia şi organizarea ideilor în textul poetic, prin
mijloacele artistice prin care se susţin aceste idei, prin mesajul transmis etc.).
1+2+3  lirism subiectiv

4. Lirismul obiectiv
- daca apar verbe, pronume si adjective pronominale de persoana a III-a
(singular sau plural).
În acest caz, eul liric nu mai este perceput ca implicat afectiv. Acesta
este mascat de o ,,voce” impersonală, obiectivă, care emite idei şi/ sau descrie
un peisaj, un cadru, o situaţie. Există, totuşi, şi o perspectivă subiectivă,
numai că aceasta este implicită (ascunsă/mascată/disimulată), dar având
trăsături similare celorlalte tipuri de mărci ale eului liric.
În unele texte lirice, eul liric poate apărea în diferite ipostaze, combinate,
Astfel, putem regăsi elemente de confesiune cu elemente descriptive, de
meditatie sau de evocare, interferenţe între persoanele I, a II-a si a III-a ale
verbelor etc. In concluzie, lirismul marcat subiectiv implica persoana I si a II-
a, iar lirismul obiectiv presupune persoana a III-a.

3
 Argumentare apartenenţă la genul liric - plan

Genul liric cuprinde totalitatea operelor literare în care autorul își

exprimă gândurile, ideile și sentimentele în mod direct, prin intermediul eului
liric și al mijloacelor de expresivitate artistică.
Opera literară “……” de .… aparține acestui gen, întrucât prezintă toate
particularitățile sale la nivel formal și de conținut.
În primul rând, autorul percepe realitatea în mod subiectiv, filtrând ceea
ce simte prin propria sensibilitate. Eul liric, aflat în ipostaza …
îndrăgostitului/contemplatorului/creatorului/nostalgicului etc., își exteriorizea-
ză sentimentele puternice de …. (sentimentele care se desprind din text - de
exemplu: iubire, admirație, încântare, exuberanță, optimism, tristețe,
melancolie, nostalgie etc. ), generate de …. (de exemplu : trecerea ireversibilă
a timpului, frumusețea unui cadru natural, o dragoste trecută etc.). Acesta își
semnalează prezența prin formele verbale și pronominale de persoana I
(exemple din text), interjecțiile … etc. . În plus, modalitatea principală de
expunere este …. (descrierea şi/sau monologul liric de tip confesiv/adresativ.
Dacă apare monologul liric adresativ  apar şi forme de verbe şi pronume la
persoana a II-a).
Tema poeziei este …. iar titlul, ca element paratextual, se alcătuiește
din…. (părțile de vorbire componente titlului) și se află în perfectă
concordanță cu mesajul poetic, sugerând/simbolizând …
(NOTA BENE!!! Tema unei opere literare este aspectul esențial care se
desprinde din text. În literatura română și universală cele mai frecvente teme
sunt: dragostea, natura, trecerea implacabilă a timpului ).
În al doilea rând, limbajul se caracterizează prin expresivitate, rezultată
din utilizarea figurilor de stil. Dintre acestea, se remarcă: epitetele ….(cel
puțin 2 exemple din text şi felul lor), personificările … ( exemple ) etc.
Acestea compun sugestive imagini artistice vizuale (exemple), auditive
(exemple), olfactive (exemple), care emoționează cititorul. De asemenea,
muzicalitatea versurilor, dată de rima … (se precizează tipul de rimă), de
măsura versurilor de … silabe (se precizează numărul de silabe) și de ritmul
… (tipul de ritm), sporesc valoarea artistică a limbajului.
În concluzie, deoarece prezintă toate elementele generale caracteristice,
se poate afirma că opera literară “…..” de ….. aparţine genului liric.

4
 Argumentare apartenenţă gen liric
“Din valurile vremii…”, de Mihai Eminescu

Genul liric cuprinde totalitatea operelor literare, în care autorul își exprimă
gândurile, ideile și sentimentele în mod direct, prin intermediul eului liric și al
mijloacelor de expresivitate artistică. Opera literară ” Din valurile vremii… ” de M.
Eminescu aparține acestui gen, întrucât prezintă toate particularitățile sale la nivel
formal și de conținut.
În primul rând, autorul percepe realitatea în mod subiectiv, filtrând ceea ce
simte, prin propia sensibilitate. Eul liric, aflat în ipostaza îndrăgostitului, iși
exteriorizează sentimentele puternice de tristețe generate atât de o dragoste
pierdută, cât și de scurgerea ireversibilă a timpului. Acesta își semnalează prezența
prin formele verbale și pronominale de persoana I (”mea”, ”mei” , ”mă uit”,
”plâng”, ”întind”), prin construcția în cazul vocativ ”iubita mea, …” și prin
enunțuri exclamative (”Slăbită e de umbra duioaselor dureri!”). În plus, principalul
mod de expunere este monologul liric de tip adresativ, care implică apariția, în text,
a persoanei a II-a (”Și fața mea în lacrimi pe fața ta s-o plec”).
Tema operei este dragostea, căreia i se asociază motive, precum trecerea
implacabilă a timpului. Poezia este construită simetric, astfel prima și ultima strofă
reprezentând realitea dură petnru ființa poetică, lucru sugerat prin verbul la
persoana I ”plâng”, iar a doua strofă reprezintă aspirația îndrăgostitului la
întânlirea ideală cu persoana iubită. Faptul că este vorba doar de un vis este dovedit
prin folosirea verbelor la modul conjunctiv, mod al imaginarului (”să te rump” , ”să
te ridic”). Titlul, ca element paratextual, se alcătuiește din două substantive
comune, dintre care unul în cazul acuzativ, precedat de o prepoziția simplă (”din
valurile”), iar celălat în cazul genitiv (”vremii”). Acesta se află în perfectă
concordanță cu mesajul liric, sugerând melancolía eului poetic.
În al doilea rând, limbajul se caracterizează prin expresivitate, dobândită prin
utilizarea figurilor de stil. Dintre acestea se remarcă: epitetele (”părul lung, bălai”,
”fața străvezie”, ”mâna friguroasă”), metaforele (”din valurile vremii” ,”femeie
între stele și stea între femei”), comparația ”ca fața albei ceri” și oximoronul
”umbra duioaselor dureri”. Acestea compun sugestive imagini artistice,
predominante fiind cele vizuale: ” Cu zâmbetul tău dulce tu mângâi ochii mei” , ”În
ochii fericirii mă uit pierdut”. De asemenea, muzicalitatea versurilor, dată de rima
împerecheată, de măsura versurilor de 13-14 silabe și de ritmul iambic, sporesc
valoarea artistică a limbajului.
În concluzie, toate argumentele prezentate mai sus justifică apartenența la
genul liric a operei literare citate.

5
 PASTELUL

Definiţie: opera lirică în care autorul îşi exprimă gândurile şi

sentimentele în mod direct, descriind un tablou din natură (privelişte, moment
al unei zile sau al unui anotimp, aspecte din floră sau faună), cu ajutorul eului
liric şi al imaginilor artistice şi figurilor de stil.

Trăsături
- apartenenţa la genul liric: autorul îşi exprimă în mod direct gândurile
şi sentimentele
- prezenţa eului liric, ca instanţă de comunicare, în diferite ipostaze
(contemplativ, meditativ, nostalgic, observator, îndrăgostit, extaziat,
admirativ).
- în creaţie sunt prezente mărcile lexico-gramaticale ale eului liric
(pronume şi verbe la persoana I sau a II-a, singular sau plural,
interjecţii, verbe la mod imperativ, vocativul expresiv).
- modurile de expunere: descrierea (tip tablou) şi monologul liric
adresat.
- eventualele personaje apar doar pentru completarea tabloului
- sunt utilizate numeroase procedee artistice (aliteraţie, asonanţă, epitet,
personificare, comparaţie, enumeraţie, repetiţie, metaforă, topica
inversată), pentru realizarea unor imagini artistice (vizuale, auditive,
dinamice, olfactive).
- de obicei, tabloul este construit pe mai multe planuri, care alternează
între ele (cosmic, terestru, uman)
- prezenţa grupului nominal, specific descrierii.
- textul poeziei este structurat în strofe şi versuri.
- muzicalitatea limbajului este realizată şi prin elemente de prozodie
(rimă, ritm, masura versului).
- titlul este simplu şi în strânsă legătură cu tema pastelului.
- în majoritatea pastelurilor, apare ideea comuniunii omului cu natura.
- natura este personificată, umanizată, în multe pasteluri luând
înfăţişarea unei fete (alegorie).

6
 Apartenenţa lucrării la specia “pastel” – plan (1)

Pastelul este o specie literară aparţinând genului liric constând într-o

descriere literară în versuri care înfăţişează un tablou din natură, un peisaj, un
element sau un fenomen al naturii, un anotimp sau un moment al zilei, aspecte
din viaţa plantelor sau a animalelor, în strânsă legătură cu care sunt exprimate
direct şi discret sentimentele prin intermediul eului liric şi al unui limbaj
artistic, figurat.
Opera literară “…….” de …. este un pastel, întrucât prezintă toate
particularitățile sale la nivel formal și de conținut.
Eul liric
Eul liric, aflat în ipostaza de contemplativ / fin observator al naturii /
fiinţă meditativă îşi exprimă / dezvăluie / prezintă în mod direct sentimentele
de încântare / dragoste / admiraţie / melancolie / regret /nostalgie / resemnare /
optimism / nelinişte / fiorul / frică / îndoială / dezamăgire / dor / bucurie /
exuberanţă / optimism / linişte etc. faţă de tabloul de natură descris.
Prezenţa sa este sugerată în text prin mărci lexico-gramaticale (verbe si
pronume la persoana I sau a-II-a, adj. pron. posesive de pers I sau a II-a –
ilustrează cu citate din text) şi stilistice specifice (verbe la imperativ,
substantive vocative, interjecţii, propoziţii exclamative şi interogative –
ilustrează cu citate din text).
Tabloul naturii
Textul citat este un pastel al primăverii / verii / autumnal / hibernal / al
dimineţii / al înserării / al amurgului / montan / marin etc. în care este înfăţişat
un tablou de natură / o privelişte / un peisaj diurn sau nocturn / un element al
naturii / un fenomen al naturii, după cum sugereză şi titlul poeziei care indică
tema textului (de identificat ideile poetice din fiecare strofă).
Modul principal de expunere este descrierea literară subiectivă de tip
tablou, fapt sugerat prin frecvenţa mare a structurilor de tip
substantiv+adjectiv. Prin intermediul substantivelor sunt prezentate elementele
naturii descrise, care pot fi grupate pe două planuri: terestru (ilustrează cu
citate din text) şi cosmic (ilustrează cu citate din text).
Adjectivele au rolul de a înfăţişa trăsăturile caracteristice peisajul descris
(ilustrează cu citate din text).
Natura este surprinsă atât în detaliile ei semnificative, cât şi în imaginea
ei de ansamblu (identifică în text detalii sau imagini de ansamblu). Momentul
surprins de eul liric spectator este ......, anotimp / timp al ....., iar atmosfera
7
creată este de vrajă / de visare / sumbră / întunecată / apăsătoare / luminoasă /
caldă etc.
Limbaj expresiv, sugestiv, bogat în figuri de stil şi imagini artistice
Pentru exprimarea directă a sentimentelor eului liric şi realizarea
tabloului de natură, sunt utilizate figurile de stil: metaforă / personificare /
epitet / comparaţie / enumeraţie / repetiţie etc. (fiecare cu citate din text).
Acestea sunt create/realizate prin intermediul a numeroase imagini
artistice: vizuale / auditive / olfactive / dinamice / statice etc. (fiecare cu citate
din text).
Astfel, un rol esenţial în realizarea sensului şi transmiterea mesajului
poetic îl au metaforele (citat din text şi interpretează figura de stil cea mai
sugestivă), cărora li se alătură personificarea / comparaţiile etc. (citat din text
şi interpretează figura de stil), prin care se sugerează atmosfera specifică
tabloului descris.
Elementele de versificaţie: rimă, măsură, ritm
Opera are un caracter liric, deoarece este organizată în versuri care
alcătuiesc x strofe (catrene, distihuri, terţine etc.) cu rimă ….(monorimă,
împerechetă, încrucişată, îmbrăţişată), măsura fixă / variabilă şi ritm trohaic /
iambic care conferă un spor de expresivitate textului.
În concluzie, ţinând cont de demonstrate mai sus, se poate afirma că
opera literara “..….” de …... este un pastel.

Ritm trohaic  troheu = picior de vers alcătuit dintr-o silabă

accentuată și una neaccentuată
Ritm iambic  iamb = picior de vers alcătuit dintr-o silabă
neaccentuată și una accentuată

Formule de utilizat
- poezia, creaţia, doina, pastelul, elegia, imnul etc. evocă, surprinde, dezvăluie,
prezintă, înfătişează... etc.
- scriitorul, poetul, autorul etc. descrie, exprimă, creează, înfătişează… etc.
- epitetul, personificarea etc. sugerează, potenţează, amplifică, creează impresia,
accentuează, pune în lumină, reliefeaz, semnifică… etc.
- sentimente: singurătatea, melancolia, regretul, nostalgia, resemnarea, optimismul,
revolta, neliniştea, fiorul, frica, îndoiala, dezamăgirea, dorul de..., bucuria, exuberanţa,
exaltarea, optimismul, liniştea…etc.
- tonul fundamental al poeziei este unul: elegiac, trist, expansiv, exuberant… etc.
- atmosfera creată: de vrajă, de visare, sumbră, întunecată, luminoasă, caldă… etc.

8
 Apartenenţa lucrării la specia “pastel” – plan (2)

Pastelul este o specie literară aparţinând genului liric constând într-o

descriere literară în versuri care înfăţişează un tablou din natură, un peisaj, un
element sau un fenomen al naturii, un anotimp sau un moment al zilei, aspecte
din viaţa plantelor sau a animalelor, în strânsă legătură cu care sunt exprimate
direct şi discret sentimentele prin intermediul eului liric şi al unui limbaj
artistic, figurat.
Opera literară “…….” de …. este un pastel, întrucât prezintă toate
particularitățile sale la nivel formal și de conținut.
Un prim argument este… /În primul rand,…/ Pe de o parte, poezia are ca
temă natura, în fond fiind prezentat un tablou hibernal/de primavară/al unei
dimineţi/al unui răsărit etc. prin intermediul descrierii literare, faţă de care
autorul îşi exprimă în mod direct sentimentele.
Poezia este construită pe trei planuri: terestru (exemple din text), cosmic
(exemple din text) şi uman (exemple din text).
Traiectoria privirii eului liric se deplasează dinspre o perspectivă
panoramică (exemple din text) spre cele mai fine detalii, în final prezentând o
imagine focalizată. În plus, modalitatea principala de expunere este descrierea,
realizată, la nivel gramatical, cu ajutorul substantivelor şi al adjectivelor,
organizate/utilizate ca grup nominal. (exemple din text ).
Al doilea argument este că…/ În al doilea rand,.. / Pe de altă parte,
poetul percepe realitatea în mod subiectiv, filtrând ceea ce vede prin
sensibilitatea sa. Eul liric, aflat in ipostaza contemplatorului, îşi exteriorizează
sentimentele de … ( uimire / admiraţie / bucurie / fericire / nostalgie / tristeţe /
melancolie etc.) generate de tabloul înfăţişat, folosind imagini artistice,
predominante fiind cele vizuale (exemple din text). Acestora li se adaugă şi
câteva auditive (exemple), olfactive (exemple) şi motorii (exemple). Având un
caracter descriptiv, epitetele sunt prezente în tot textul (exemple). Se remarcă
şi …..(metafore/personificări/enumeraţii etc., cu exemple din text).
Cromatica este dominată de culoarea …. , ceea ce redă/sugerează …. .
În concluzie, ţinând cont de demonstrate mai sus, se poate afirma că
opera literara “..….” de …... este un pastel.

9
 Model argumentare apartenenţă la specia “pastel”

“Lacul”, de Mihai Eminescu

Pastelul este o specie literară aparţinând genului liric constând într-o

descriere literară în versuri care înfăţişează un tablou din natură, un peisaj, un
element sau un fenomen al naturii, un anotimp sau un moment al zilei, aspecte
din viaţa plantelor sau a animalelor, în strânsă legătură cu care sunt exprimate
direct şi discret sentimentele prin intermediul eului liric şi al unui limbaj
artistic, figurat.
Opera literară “Lacul” de Mihai Eminescu este un pastel, întrucât
prezintă toate particularitățile sale la nivel formal și de conținut.
Titlul este unul simplu (substantivul comun articulat “lacul”), ilustrând
un element al cadrului natural descris. Natura nu este numai spaţiul în care se
trăieşte iubirea, ci şi unicul martor al acesteia.
Eul liric este surpins în ipostaza de îndrăgostit, dominat de dorinţa
intensă de împlinire a visului de iubire. Prezenţa eului liric este explicită, prin
mărcile gramaticale specifice (pronume şi verbe la persoana I: eu, -mi, trec,
ascult, aştept, să sărim, să plutim), dar şi implicită, prin emoţia generală pe
care o degajă textul.
Trăirile interioare ale îndrăgostitului sunt surprinse în mai multe
momente: aşteptarea (“parc-ascult şi parc-aştept”), visul de iubire (strofele 3 şi
4) şi spulberarea visului (ultima strofă).
Sentimentele de iubire şi extaz sunt exprimate în mod direct, în final ele
transformându-se în sentimente de regret, melancolie şi tristeţe.
Ideile poetice sunt susţinute de figurile de stil şi de imaginile artistice.
Textul creează un tablou al naturii transfigurat de iubire şi de viziunea
romantică a eului liric. Monologul liric de tip confesiv, ca mod predominant
de expunere, este ajutat de descriere, imaginile artistice completându-se
reciproc prin intermediul juxtapunerii.
Descrierea lacului este încărcată de emoție, elementele telurice (lacul,
nuferii, malurile) şi celeste (luna) alcătuiesc decorul imaginat pentru întâlnirea
celor doi îndrăgostiţi.
Din punct de vedere compoziţional, autorul foloseşte natura ca suport,
peste care suprapune conceptul de iubire ideală.
Pe de altă parte, figurile de stil întâlnite sunt prezente din abundenţă.

10
 Epitetele cromatice (“lacul albastru”, „nuferi galbeni”, “cercuri albe”),
imaginile artistice vizuale şi auditive cu rol personificator pentru natură („sub
lumina blândei lune”, “unduioasa apă sune”, “vântu-n trestii să foşnească”)
sporesc şi mai mult senzaţia că spaţiul natural, exterior, este transformat într-
un ocrotitor al iubirii.
Starea de tensiune (repetiţia “parc-ascult şi parc-aştept”) este dublată de
aspiraţia de împlinire a visului de iubire (verbe la modul conjunctiv-“să
răsară”, „să sărim”, “să plutim”-acţiuni dorite, dar nerealizate în final).
Muzicalitatea textului este susţinută la nivel fonetic prin aliteraţii
(“suspin şi sufăr”-transmit suferinţa profundă din sufletului poetului) şi
asonanţe (“unduioasa apă sune”).
Elementele de prozodie sunt cele specifice pastelului: strofa (catren),
rima (încrucişată), ritmul (trohaic) şi măsura (8 silabe).
În concluzie, deoarece prezintă toate elementele generale caracteristice
genului liric, dar şi elementele particulare ale speciei, se poate afirma că opera
literară "Lacul", de Mihai Eminescu, aparţine genului liric şi este un pastel.

11
 Model argumentare apartenenţă la specia “pastel”

“Pădurea”, de Al. Macedonski

Pastelul este o specie a genului liric, ce prezintă un tablou de natura, față

de care autorul își exprimă gândurile, ideile și sentimentele, în mod direct,
prin intermediul eului liric și al mijloacelor de expresivitate artistică. Opera
literară ”Pădurea” de Al. Macedonski aparține acestei specii, întrucât prezintă
toate particularitățile sale la nivel formal și de conținut.
În primul rând, tema poeziei este natura. Eul liric, aflat în ipostaza
contemplatorului, își exteriorizează sentimentele de admirație și încântare
generate de tabloul înfățișat, trădându-se în text prin formele verbale și
pronominale de persoana I (”al meu”, ”să simt” ), substantivul în cazul vocativ
”pădure, …” și interogația retorică ”Cine nu iubește suava ta melancolie ?”.
Poezia este construită pe mai multe planuri, care alternează între ele:
terestru (”potece”, ”câmpul” ), cosmic (”ceruri” , ”soarele”), acvatic (”marea
cu talazul”) și uman (”ciobanul dacă se zărește” , ”poetul dacă se așează”).
Între acestea se stabilește o legătură specială, comuniunea om-natură
fiind un motiv frecvent întâlnit în lirica noastră. Traiectoria privirii eului liric
contemplator se deplasează dinspre o perspectivă panoramică (”în lumea-
ntreagă” , ”muntele” , ”câmpul” , ”marea”), spre cele mai fine detalii. În plus,
modalitatea principală de expunere este descrierea, care se realizează cu
ajutorul substantivelor și al adjectivelor, astfel remarcând prezența grupului
nominal (”visele frumoase”, ”locul sălbatic”).
În al doilea rând, limbajul se caracterizează prin expresivitate, car
rezultat al utilizării figurilor de stil. Dintre acestea se remarcă: epitetele, care
particularizează colțul de natură (”marea liniștită” , ”talazul răzvrătit”, ”suava
melancolie”), personificările, care umanizează natura (”muntele... fruntea lui
semeață”, ”ridică vocea orice frunză”) și comparația ”ca și o mare de
verdeață”, care pune în evidență frumusețea câmpului înverzit. Acestea
compun sugestive imagini artistice, predominante fiind cele vizuale, ca în
orice text descriptiv (”frumos e muntele”, ”frumos e câmpul” , ”frumoasă,
mare liniştită” etc.), dar sunt prezente și câteva auditive (”Ridică vocea orice
frunză” , ”Vorbește cu izvoru-albastru”).
În concluzie, deoarece prezintă toate elementele generale caracteristice
genului liric, dar şi elementele particulare ale speciei, se poate afirma că opera
literară ”Pădurea” de Al. Macedonski aparţine genului liric şi este un pastel.
12
 DOINA

Definiţie: creaţie lirică populară, care poate fi şi cântată, caracteristică

folclorului românesc, în care autorul anonim exprimă în mod direct, cu
sinceritate şi cu căldură sau cu vehemenţă, prin intermediul eului liric,
sentimente (de dragoste, de dor, de jale, de revoltă, de nemulţumire) şi
convingeri faţă de unele probleme ale vieţii, faţă de natură sau faţă de sine
însuşi.

Trăsături
- are caracter anonim, autorul fiind necunoscut
- are caracter colectiv și oral, fiind transmisă prin viu grai
- are caracter sincretic, întrucât poate fi însoțită şi de acompaniament
muzical
- de cele mai multe ori, titlul este dat de primul vers
- se deschide cu o formulă tipică, ce se poate relua pe parcursul textului
(ex.: ”foaie verde măr rotat”)
- prezenţa eului liric, a figurilor de stil şi a imaginilor artistice
- termeni lexicali cuprinşi în limbajul popular (diminutive cu valoare
afectivă)
- cuprinde motive literare folclorice, precum: comuniunea om-natură,
motivul codrului, motivul haiducului, motivul dorului etc.
- elemente specifice de versificaţie-structură astrofică/monobloc,
ritmul- trohaic, rima - împerecheată sau monorimă, măsura versurilor
– 7/8 silabe
- elementele prozodice contribuie la crearea muzicalității:
- oralitatea textului este redată de: construcţii în vocativ, interogații și
exclamații retorice, începutul unor versuri cu conjuncția ”să / și”,
forme pronominale la persoana a II-a

Feluri
În funcție de sentimentele dominante, doinele se clasifică în: doine de
haiducie, de cătănie, de dragoste, de dor, de jale, de înstrăinare, de noroc,
păstoreşti, satirice.

13
 Apartenenţa lucrării la specia “doină” – plan

Doina este o creaţie lirică populară, care poate fi şi cântată, caracteristică

folclorului românesc, în care autorul anonim exprimă în mod direct, cu
sinceritate şi cu căldură sau cu vehemenţă, prin intermediul eului liric,
sentimente (de dragoste, de dor, de jale, de revoltă, de nemulţumire) şi
convingeri faţă de unele probleme ale vieţii, faţă de natură sau faţă de sine
însuşi.
Opera literară “…..” (eventual, culeasă de ..) este o doină, întrucât
prezintă toate particularitățile sale la nivel formal și de conținut.
În primul rând, este o creaţie lirică populară. Prin intermediul ei, sunt
transmise în mod direct sentimente puternice. Are caracter oral (evidenţiat
prin limajul specific) şi anonim (autorul este necunoscut). Retransmiterea prin
viu grai, de-a lungul mai multor generaţii, face ca lucrarea să fie, practic,
rezultatul contribuţiei mai multor autori (caracterul colectiv al doinei).
Totodată, are şi caracter sincretic, ea putând fi interpretată şi prin
adaptarea unei melodii la text.
Modul principal de expunere este monologul liric de tip confesiv
(prezenţa persoanei I) / adresativ ( persoana a II-a), care se îmbină în ţesătura
lirică cu descrierea, redusă la cateva elemente. Figurile de stil sunt
reprezentate de ….(epitete, comparaţii, personificări etc.-exemple din text).
Întregul discurs liric poate fi transmis prin viu grai, datorită unor
elemente precum expresiile populare (exemple din text), expresia introductivă
(exemplu), începutul unor versuri cu conjunctia “şi/să”, interjectii (exemple),
dar şi prin utilizarea unor construcţii retoric-exclamative/retoric-interogative
sau în vocativ (exemple).
Pe de altă parte, opera este o doină populară de
haiducie/dragoste/dor/cătănie. Vocea lirică exprimă în mod direct sentimentele
determinate de dorinţa ....., iar subiectivitatea discursului este marcată de …...
(verbe şi pronume la persoana I-exemple din text ).
Sub raportul versificaţiei, se remarcă monorima/rima împerecheată,
ritmul trohaic şi măsura de 7 – 8 silabe, elemente specifice literaturii populare.
Toate acestea conferă textului expresivitate şi o muzicalitate aparte.
În concluzie, deoarece prezintă toate elementele generale caracteristice
genului liric, dar şi elementele particulare ale speciei, se poate afirma că opera
literară “…..” (eventual, culeasă de ...) aparţine genului liric şi este o doină.

14
 Argumentare apartenenţă la genul liric, specia doină

"Frunză verde magheran", autor anonim, culeasă de V. Alecsandri

Doina este opera lirică populară, în versuri, specifică poporului român, prin
care sunt exprimate cele mai puternice şi mai variate sentimente de dor, de jale, de
regret, de revoltă etc, fiind însoţită, de obicei, de o melodie adecvată.
Doina "Frunză verde magheran", parte a colecţiei de poezii populare ale
românilor publicată de Vasile Alecsandri, figurând cu titlul "Mehedinţeanul", este o
doină de haiducie în care autorul anonim îşi exprimă în mod direct admiraţia faţă de
curajul şi vitejia haiducului şi faţă de dorinţa acestuia de a se alătura celor care
luptă pentru libertate.
"Frunză verde magheran" se încadrează în specia doină, deoarece are toate
caracteristicile acesteia, respectiv caracterul anonim, oral şi popular. Ea este
transmisă prin viu grai, din generaţie în generaţie, având un autor anonim, care îşi
exprimă direct sentimentele şi trăirile, dorinţa de libertate şi de dreptate. Aceste
sentimente sunt deosebit de puternice, iar profunzimea lor este accentuată de
folosirea exclamaţiei retorice: "Aoleo!", care se repetă si este însoţită de alte
expresii care arată sentimentele exprimate: "ce fac de dor!", "mă arde focul!", "de
rău, de bine". Caracterul popular al acestei doine este dovedit şi de prezenţa unor
cuvinte şi expresii populare:"Frunză verde magheran", "frunzi", "maica", "badea",
"să cerc" etc., precum şi de elementele de versificaţie specifice creaţiei orale.
Doina este structurată în două părţi. Prima parte începe cu expresia populară
"Frunză verde magheran", iar cea de-a doua este marcată tot de o expresie
populară, "Frunza verde păducel".
Doina este localizată prin câteva elemente lexicale: "mehedinţean", "Olt",
"Dunarea", "Mehedinţi", "Tudor", "mehedinţel".
În prima parte a poeziei, eul liric se confesează, dezvăluindu-şi originea
marcată de o latură reală: "Sunt născut pe frunzi de fag", dar şi de una legată de
credinţe şi de ritualuri menite să-i ofere copilului puteri magice: "Şi-s scăldat de
mic în Olt,/ Să mă fac viteaz de tot/ Şi-s frecat cu busuioc,/ Să am zile cu noroc".
Comuniunea cu natura se va continua firesc şi după ce voinicul va mai creşte, se va
maturiza şi se va întoarece în spaţiul acela ocrotitor al codrului. Traseul voinicului
se va îndrepta spre vale: "Apoi m-am lăsat în vale", el fiind pregatit să lupte alături
de tovarăşii lui. El este conştient că acum este pregătit: "Şi-am ajuns un voinicel/
Cu inima de oţel", curajul lui fiind subliniat prin metafora "inima de oţel".
Trecerea spre partea a doua a poeziei se face prin intermediul unui catren în
care exclamaţia retorică "Aoleo! Ce fac de dor" accentuează dorinţa eului liric de a
se alatura cetelor lui Tudor Vladimirescu, cete prezentate prin intermediul epitetului
"mândre".

15
 Prin adeziunea sa la mişcarea lui Tudor, eul liric îşi va evidenţia toate
calităţile si aptitudinile lui: curajul, priceperea în mânuirea puştii, rapiditatea în
lupta şi spiritul de sacrificiu: "Un şoiman mehedinţel,/ Care ştie să chitească/
Rândunica s-o lovească,/ Şi mai ştie de călare/ Să se lupte-n fuga mare./ Şi mai ştie
să înoate/ Vâslind Dunărea din coate". Datorită acestor calităţi şi priceperi ale
voinicului, acesta va fi demn pentru a obţine dreptatea şi libertatea socială şi
naţională.
Doina se încheie prin dorinţa arzătoare a haiducului de a-şi împlini menirea,
dorinţa sugerată de exclamaţia retorică populară şi repetiţia: "Aoleo! mă arde focul"
(…) "Aoleo! de rău, de bine". Haiducul se va considera norocos dacă va reuşi să
facă dreptate: "Ca să-mi cerc şi eu norocul", chiar dacă acest fapt va presupune
sacrificiul suprem. Ultimul vers "Ţipă sufletul în mine!" exprimă starea de revoltă a
românilor răzvrătiţi împotriva nedreptăţilor şi însetaţi de libertate.
Toate sentimentele şi însuşirile haiducului sunt exprimate printr-o diversitate
de procedee artistice. Astfel, întâlnim forme de superlativ absolut ("viteaz de tot",
"ce fac de dor"), repetiţia exclamaţiei retorice: "Aoleo!", metafora "cu inima de
oţel", forma inversă a verbului "a veni" la viitor: "veni-va", substantivul comun
"badea", asociat celui propriu "Tudor", creându-se astfel impresia unei atmosfere de
comunicare intimă.
Prezenţa eului liric este remarcată prin folosirea verbelor la persoana I:
"sunt", "să fiu", "să ma fac" etc., şi a pronumelor personale şi reflexive la persona I:
"mă", "-m", "-mi" etc.
Elementele de versificaţie din doina "Frunză verde maagheran" sunt specific
populare, aceasta având rimă împerecheată, ritmul fiind trohaic, măsura variind
între 7 şi 8 silabe.
Prin simplitatea formei şi prin sinceritatea şi profunzimea sentimentelor,
această doină dovedeşte valoarea şi originalitatea literaturii noastre populare.
În concluzie, deoarece prezintă toate elementele generale caracteristice
genului liric, dar şi elementele particulare ale speciei, se poate afirma că opera
literară ” Frunză verde magheran” aparţine genului liric şi este o doină populară.

16
 Titlul operei lirice. Semnificaţie
Titlul operei literare - element sugestiv și rezumativ, care orientează
lectura cititorului, creând un orizont de așteptare.
În textele lirice, titlul îndeplinește mai multe roluri:
- anticipează tema (dacă poezia se numește ”Dragoste” –
tema=dragostea), motivele centrale ( dacă poezia se numește ”Trecut-
au anii…” - motivul trecerii ireversibile a timpului) și starea
dominantă a eului liric (”Melancolie”).
- face trimitere la o anumită specie literară. De ex., o secvență ce
constituie coordonatele spațiale sau temporale anunță un text
descriptiv și specia pastelului (”Seara pe ape”, ”Noapte de iulie” ).
- poate avea sens propriu (” Dimineața” ) sau figurat (” Noptea albă”)
- se află în perfectă concordanță cu mesajul poetic.

INTRODUCERE
În introducere se formulează opinia despre titlul operei literare. Aceasta
trebuie să conţină circa 4-5 rânduri.
CUPRINS
În partea de cuprins trebuie să explicaţi structura morfologică a titlului şi
să precizaţi sensul cuvântului sau cuvintelor din titlu (sens propriu / sens
figurat, realizează o figura de stil / imagine). Aceasta trebuie să ocupe circa 3-
4 rânduri.
De asemenea, trebuie să încadraţi textul într-un gen literar, accentuând
eul liric, sentimentele exprimate şi tema poeziei şi să alegeţi figuri de stil şi
imagini artistice care pun în valoare titlul, cu exemple şi comentarea acestora.
Trebuie să identificaţi şi un camp lexical care este sugerat prin titlu –
aprox. 15 randuri
ÎNCHEIEREA
Încheierea va fi de fapt o concluzie care va relua ideea că titlul este unul
potrivit şi bine ales, sugestiv pentru mesajul transmis.

17
 Semnificaţia titlului unei opere lirice – opinie (plan)

Titlul unei opere literare este un element sugestiv și rezumativ, care

orientează lectura cititorului, creând un orizont de așteptare.
Titlul operei literare “….” de …. se află în strânsă corelație cu mesajul
poetic, indicând tema și motivele centrale ale poeziei.
În primul rând, titlul este sintetic (alcătuit dintr-un cuvânt) / analitic
(alcătuit din mai multe cuvinte), fiind compus din…. (părțile de vorbire). La
nivel stilistic formează o figură de stil (precizezi care este aceasta şi ce
sugerează) / nu formează o figură de stil, cuvântul/cuvintele fiind
folosit/folosite cu sensul/sensurile propriu/proprii (poate face trimitere la o
specie literară – titlu gen „Pastel”)
În al doilea rând, titlul se află in perfectă concordanță cu mesajul poetic,
indicând tema poeziei și motivele centrale, fapt vizibil prin folosirea mai
multor termini din câmpul semantic al ..… (precizezi tema în jurul căreia se
centrează textul: anotimp, moment al zilei, perioadă a vieţii, sentiment etc.),
dar și prin reluarea titlului în poezie (dacă e cazul). Acestora li se adaugă și
procedeele artistice, astfel remarcându-se epitetele (exemple), enumerațiile
(exemple) etc. Metafora (exemplu)…. sugereză faptul că ….., iar
personificarea .… creează senzaţia de …. . Acestea se compun în imagini
artistice vizuale (exemple din text), auditive (exemple) şi olfactive (exemple).
În concluzie, titlul operei literare citate concentrează/sintetizează
conținutul poeziei, aflându-se în perfectă concordanță cu acesta și constituind
cheia spre descifrarea vibratiei lirice.

18
 Semnificaţia titlului unei opere lirice – opinie

“Lacul”, de Mihai Eminescu

Titlul unei opere literare este un element sugestiv și rezumativ, care

orientează lectura cititorului, creând un orizont de așteptare.
Titlul operei literare “Lacul” de Miahi Eminescu se află în strânsă
corelație cu mesajul poetic, fiind şi cuvântul cheie care indică tema și
motivele centrale ale poeziei, .
Titlul operei este alcătuit dintr-un substantiv comun, articulat cu articolul
hotarat "-l" (Lacul), folosit cu sensul lui propriu de bază, realizând imaginea
artistică vizuală care înfăţişează locul desfăşurării imaginarei întâlnirii dintre
eul liric şi iubita sa.
Textul de faţă se încadrează în genul liric, având în vedere faptul că
sentimentele sunt exprimate în mod direct prin intermediul vocii eului liric,
precum în pasajele: "Şi eu trec de-a lung de maluri"; "Şi să scap din mână
cârma/Şi lopeţile să-mi scape", precum şi datorită faptului că modul de
expunere predominant este descrierea, folosită cu ajutorul limbajului artistic.
Tema de iubirii, împletită cu admiraţia pentru natură, este creată prin
alternanţa sentimentului de iubire cu cel de regret şi tristeţe, ajutată fiind şi de
limbajul artistic folosit la realizarea cadrului natural. De asemenea, titlul
textului şi prezenţa apei sunt sugerate în aproape toată poezia, prin figuri de
stil şi imagini artistice (“Lacul codrilor albastru”, “…lacul cel abastru”, “glas
de ape”, “Unduioasa apă sune”, “Tresărind în cercuri albe”). În acelaşi scop
sunt folosite şi elemente aparţinând câmpului lexical al lacului, precum cârmă,
lopeţi (vâsle), luntre, trestii, maluri, nuferi.
În concluzie, titlul textului "Lacul" este sugestiv şi respectă relaţia
conţinut - titlu, potrivindu-se cu mesajul de romanţă tristă, lacul fiind
elementul care, deşi “amăgeşte" eul liric prin decor şi iluzii, tot lacul este
elementul care îl consolează la final, când eul liric suspină şi suferă, realizând
că totul a fost doar un vis.

19
 Semnificaţia mesajului textului – genul liric

Mesajul unei poezii reiese din ideile poetice transmise în mod direct de
eul liric. În funcţie de tema şi motivele discursului, precum şi de postura eului
poetic, pu tem descifra semnificaţiile/simbolismul mesajului.
În primul rând, tema poeziei “……”, de ……, este ……, aşa cum
ilustrează termenii ce aparţin câmpului semantic al acesteia (exemple) şi cum
anticipează şi titlul, ce deschide orizonturi de aşteptare cititorului. Mesajul
textului transmite în mod direct sentimente de …… (nostalgie, tristeţe,
melancolie, bucurie etc.), provocate de …… (trecerea timpului, contemplarea
naturii, aşteptarea cuiva etc.) printr-un discurs artistic de mare expresivitate.
Majoritatea cuvintelor îşi pierd sensul propriu, constituind un adevarat
spectacol al figurilor de stil. Astfel, …… (exemple de figuri de stil diverse,
reprezentative pentru temă şi se comentează). Pe lângă acestea, se remarcă şi
imagini artistice ce sugerează/conturează/creionează/descriu în linii graţioase
planul cosmic/terestru (se comentează).
În al doilea rând, prezenţa eului liric în text este concretizată prin diverse
mărci lexico-gramaticale (se dau exemple). În text predomină grupurile
nominale substantiv-adjectiv, specifice descrierii artistice. Substantivele fac
parte din câmpul semantic al …... şi sunt însoţite de adjective ce evidenţiază
elemente de detaliu, precum forma, starea, culoarea etc. (se dau exemple).
Acestea au rolul de a particulariza aspectul descris. Modurile de expunere
utilizate în text sunt monologul liric/descrierea de tip tablou/portret, cu un
important un rol estetic.
Nu în ultimul rând, la nivel prozodic se evidenţiază o structură
clasică/modernă, textul fiind alcătuit din ….. (distih, terţina, catren, cvintet,
strofă polimorfă etc.), cu rimă ….. şi masură constantă/variabilă de ……
silabe. Toate aceste aspecte de versificaţie conferă poeziei o sonoritate
armonioasă.
În concluzie, semnificaţiile textului se leagă de sentimentele de …… şi
de trăirile eului liric. Se conturează, astfel, un mesaj poetic sensibil care
impresionează cititorul.

20
 Mesajul operei lirice

„Toamna”, de Şt. O. Iosif

Opera literară „Toamna”, de Şt. O. Iosif, este un text liric care are ca
temă moartea naturii în anotimpul autumnal cu implcaţii asupra spiritului
uman.
Poezia debutează cu o constatare: sosirea toamnei „cu aiureli de vânt”.
La nivel semantic, sintagma are sensul expresiei populare de „vânt rău” care
paralizează mediul înconjurător şi îmbolnăveşte omul.
Vocea lirică îşi face prezenţa în ultimele două versuri ale strofei I.
Pronumele personal de persoana a II-a singular „tu” şi verbul la persoana
a II-a singular „te-nfiorezi” indică prezenţa monologului adresat şi a unui
personaj liric, sufletul „plin de griji şi de-ndoieli”. Spre acest „personaj” se
îndreapătă confesiunea lirică subiectivă marcată de sentimentul de melancolie,
de incertitudine şi de nelinişte: „Te-nfiorezi de tristele poveşti”.
În strofele a II-a – a V-a şi în primele două versuri ale ultimei strofe, eul
liric adoptă o perspectivă aparent neutră, obiectivă, sub masca unei voci
impersonale.
Aflat în ipostaza de observator, poetul descrie, având ca element central
vântul, moartea în natură. Personificat, fenomenul natural „goneşte” frunzele,
„strânge” florile, „frânge” ramurile, „hohotă” şi „geme”. Mesajul poetic
transpare în vizunea originală şi expresivă în care este zugrăvit peisajul:
personificarea este însoţită de comparaţie („Abia suspină/Ca plânsul violinei
în surdină”) şi enumeraţie („Şi şuieră, şi fluieră, şi vuie”). Accentul cade pe
imagini artistice adresate auditivului care impun un tablou de natură dezolant,
perceput într-un moment al extincţiei realităţii exterioare („moarte foi”).
Amploarea fenomenului în timp afectează spiritul uman.
Ultimele două versuri transmit, cu ajutorul exclamaţiei retorice, un
sentiment de nostalgie. Interjecţia exclamativă „ah”, adjectivul-epitet
„potolită”, cu valoare de superlativ, evocă imaginea unei vremi calme, fără
intemperii, plăcute omului.
În concluzie, semnificaţia poeziei conturează ideea că sosirea toamnei
tulbură cugetul fiinţei umane. În alt plan, lirismul obiectiv, pe care îl
presupune discursul liric, sugerează trecerea nemiloasă a timpului şi
apropierea de pragul morţii.

21
 GENUL LIRIC

Genul liric reuneşte operele literare care se constituie pe baza categoriei estetice a
liricului, ca text monologic, cu intensificare a funcţiei stilistice/poetice şi a celei emotive /
expresive. Lumea sonoră şi ritmică a poeziei se alcătuieşte ca discurs autonom, în care
reprezentările, ideile, gândurile şi sentimentele autorului sunt exprimate în mod direct,
fără intermediul personajelor.
Trăsăturile intrinseci prin care se defineşte caracterul poetic al unui text sunt:
• Caracterul subiectiv al discursului;
• Organizare formală specifică (principiul versificaţiei);
• Caracter autotelic (care conţine în sine scopul comunicării);
• Caracterul ficţional al referentului.
Strategiile discursive care conferă unicitate limbajului poetic sunt:
• Ambiguizarea;
• Sugestia;
• Simbolizarea;
• Devierea (de la normele limbii literare şi de la uzanţele comunicării pragmatice) ca
mecanism de metaforizare şi de producere a unor semnificaţii noi.
Imaginarul poetic este autonom în raport cu realitatea, el există numai în lumea
semantică a textului, este construit pe repere spaţio-temporale psihice (chiar şi atunci
când creează iluzia realităţii) şi reuneşte temele, motivele şi simbolurile pe care se
structurează viziunea poetică, ideile, sentimentele şi reprezentările comunicate de eul
poetic.
Tipurile de lirism
Tipurile de lirism sunt generate de modalitatea de exprimare a ideilor poetice, a
stărilor afective asumate sau nu de eul liric. Deosebim următoarele tipuri de lirism:
a. Lirismul subiectiv este expresia cea mai directă a comunicării poetice, realizat ca
lirică a eului rostitor (poetul se identifică cu eul care vorbeşte). Tipurile discursive
specifice lirismului subiectiv sunt:
• monologul liric;
• monologul adresat (invocaţia retorică);
• monologul autoadresat;
• discursul dialogat;
• discursul evocator.
• Indicii textuali ai lirismului subiectiv sunt: mărci lexico-gramaticale ale persoanei I
şi/sau a II-a (pronume şi adjective pronominale la persoana I şi/sau a II-a, singular şi/sau
plural; verbe la persoana I şi/sau a II-a); mărci ale afectivităţii (interjecţii); adverbe
deictice (care întăreşte un sens, de loc sau de timp); aserţiuni (enunţuri date ca adevărate),
reflecţii, judecăţi de valoare asumate etc.
b. Lirismul obiectiv disimulează prezenţa eului liric, substituind-o cu alte prezenţe lirice,
cum sunt:
• lirica măştilor, care presupune exprimarea ideilor şi sentimentelor sub o formă străină;
• lirica rolurilor, în care poetul, identificându-se cu un personaj, exprimă sentimente care
22
nu sunt propriu-zis ale sale;
• lirica gnomică, care conţine meditaţii pe teme filosofice, care pot fi formulate la
persoana a III-a sub aparenţa obiectivităţii, chiar dacă reflecţiile sunt, de fapt, ale
poetului;
• lirica descriptivă (de tip tablou sau de tip portret) disimulează perspectiva subiectivă a
poetului sub aparenţa unei viziuni nonfocalizate, chiar dacă prin epitete calificative se
evidenţiază percepţia subiectivă a poetului respectiv.
c. Lirismul narativ este caracteristic liricii contemporane şi are ca premise ipostazele
omului modern, care nu mai este contemplativul romantic, izolat orgolios în himerica
sferă a visului, ci o prezenţă esenţial activă, dinamică, traversând experienţe existenţiale,
aventuri ale cunoaşterii, confruntându-se cu sine însuşi şi cu ceilalţi, cu iubirea, cu
moartea.
Clasificarea creaţiilor lirice
Clasificarea creaţiilor lirice în specii literare este determinată de multe criterii:
a. După criteriul tematic avem:
• lirică erotică (idilă, eglogă, romanţă, elegie erotică);
• lirică peisagistă (pastel);
• lirica cetăţii (poezia patriotică şi poezia socială:imn, odă, meditaţie, satiră);
• lirică filosofică (artă poetică, meditaţie filosofică, elegie existenţială etc.).
b. După criteriul formal avem:
• poezii fără formă fixă;
• poezii cu formă fixă (sonet, gazel, rondel, glosă, haiku etc.);
c. După criteriul dominantei afective avem: imn, odă, doină, elegie, satiră, parodie etc.

Concepte specifice genului liric. Specii lirice

Pastel
Termenul denumeşte numai în literatura română o specie a genului liric, o poezie
descriptivă în care se conturează un tablou din naturăîntr-o viziune relativ obiectivă
clasică.

Elegie
Specie a liricii în care sentimente dominante sunt tristeţea, melancolia, nostalgia,
regretul, dorul după ceva.

Meditaţie
Specie a liricii filosofice în care lirismul se ridică la o treaptă de contemplaţie
intelectuală.

Idilă
Specie a liricii pastorale, având ca subiect viaţa rustică (bucolică, arcadică), naiv
sentimentală

23
 Imn
Specie solemnă a genului liric, cântec de slavă consacrat unui eveniment sau unei
personalităţi exemplare.

Odă
Specie a genului liric, care exprimă o stare de jubilare spirituală, un elan admirativ
pentru o idee, o persoană sau pentru un eveniment.

Satiră
Termenul are două accepţii:
1. Operă literară cu caracter satiric.
2. Specie lirică în versuri, în care se ridiculizează sau se condamnă vehement fenomene
negative ale vieţii sau defecte umane.
Elemente definitorii.
Atitudine de dezaprobare, marcată de dispreţul autorului;
Limbaj ironic sau chiar sarcastic pentru exprimarea atitudinii de distanţare a autorului.

Psalm
Specie a liricii religioase, cu caracter de rugăciune sau de odă religioasă, sacră.
În lirica modernă psalmii sunt meditaţii filosofice pe tema raportului dintre om şi
divinitate, pe tema condiţiei existenţiale a omului.

Doină
Denumeşte cântecul popular elegiac şi creaţiile culte de tipar prozodic folcloric.

24