Curs 10- 15.12.

2011

Imputarea liberalităților

Imputarea liberalităților este reglementată de art. 1099, articol ce trebuie aplicat în strânsă
legătură cu art. 1096.

În legătură cu imputarea liberalităților, distingem 3 ipoteze:

1. Beneficiarul liberalității nu este moștenitor rezervatar;

2. Beneficiarul liberalității este moștenitor rezervatar, iar liberalitatea nu este raortabilă;

3. Beneficiarul liberalității este moștenitor rezervatar, iar liberalitatea este raportabilă

Dacă liberalitatea este făcută unei persoane care nu este moștenitor rezervatar, se va imputa
numai asupra Cotității disponibile (Cd). Dacă epuizează Cd, liberaliatea va fi supusă, la cerere,
reducțiunii.

Dacă liberalitatea este făcută unui moștenitor rezervatar, dar nu este supusă raportului (deci este
vorba despre un legat sau despre o donație scutită de raport) înseamnă că decuius-ul a dorit să
procure beneficiarului liberalității peste ceea ce el ar fi primit în calitate de moștenitor legal. Ori
câte ori avem de-a face cu o liberalitate care nu este supusă raportului, pornim de la ideea că
decuius-ul a dorit să facă în mod definitiv această liberalitate, liberalitatea urmând a se imputa
mai întâi asupra asupra cotității disponibile, ulterior dacă o epuizează, liberalitatea se va imputa
asupra rezervei sale. Numai în masura în care ar epuiza și rezerva, s-ar pune problema de
reducțiune a liberalității. Dacă donația neraportabilă epuizează Cd și o parte din rezervă,
donatarul care este moștenitor rezervatar, va primi și diferența din rezervă.

Dacă donația neraportabilă epuizează toată Cd, donatarul care este și moștenitor rezervatar va
primi și rezerva sa. Dacă donația neraportabilă epuizează doar o parte din cotitatea disponibilă,
restul din Cd se va împărți în mod egal între moștenitori, urmând ca donatartul să primească
donația sa, rezerva sa și parte din restul Cd care se împarte potrivit regulilor de la moștenirea
legală.

Dacă sunt făcute mai multe liberalități una în favoarea unui moștenitor rezervatar și una în
favoarea unui terț, liberalitatea făcută moștenitorului rezervatar se va imputa mai întâi asupra
liberalității făcute terțului, iar dacă o epuizează se va imputa asupra cotității disponibile (Cd),
apoi dacă epuizează și Cd, se va imputa asupra rezervei sale, iar dacă o epuizează și pe aceasta
liberalitatea făcută moștenitorului rezervatar va fi supusă reducțiunii.

De exemplu la moștenirea lui D vin cei doi copii C1 și C2. D a făcut în timpul vieții o donație
neraportabilă lui C2.

110100g100 Cd R10010
C1= 100

50

50 R C2 = 100
Mc = 400

Donația (D) C2 = 100

C1 = 100 (R C1) + 50 = 150

C2 = 100 (D) + 100 (R C2) + 50 = 250

Dacă liberalitatea este făcută unui moștenitor rezervatar și este supusă raportului (numai
donațiile făcute descendenților și cele făcute Ss atunci când acesta din urmă vine în concurs cu
descendenții), trebuie avut în vedere faptul că donația raportabilă este concepută ca fiind un
simplu avans al moștenirii. La origine, atunci când s-a folosit expresia de avans asupra moștenirii
s-au pus ghilimelele de rigoare. Acest lucru s-a întâmplat până când s-au format anumite reflexe
ale mentalității juriștilor. Această expresie presupune că decuius-ul a făcut un prim pas făcând
una sau mai multe donații raportabile, apreciind că moștenitorii săi au nevoie de bunurile ce fac
obiectul donațiilor raportabile și înainte de data decesului său, respectiv data deschiderii
succesiunii, urmând ca la această din urmă dată, moștenitorii să primească și lichidarea
moștenirii. Trebuie făcute anumite nuanțe, pornind de la rațiunea donațiilor raportabile aceasta
fiind intenția de a da o mână de ajutor unuia dintre descendenți și nu intenția de a crea un
dezechilibru între moștenitori, așa cum se întâmplă în cazul donațiilor neraportabile. O altă
nuanță ce trebuie făcută este cea potrivit căreia, nu întotdeauna moștenitorul care a primit o
doanție raportabilă urmează ca la data deschiderii succesiunii să primească și lichidarea, mai mult
este posibil ca el să și dea înapoi o parte din ceea ce a primit.

În privința donațiilor raportabile, regula care se aplică presupune că donațiile raportabile se

impută întâi asupra rezervei celui gratificat, iar dacă o epuizează excedentul se impută asupra
cotitții disponibile (Cd).

Decuius avea 2 copii, C1 și C2

C1- a primit o donație raportabilă

Mc= 400 =( (Ab-P)+D)= 100+300

Cd= 200

RC1= 100

RC2= 100

R C1 = 100

Cd = 200

R C2 = 100
Dacă donația făcută lui C1 este mai mică sau egală cu 100, se va imputa asupra rezervei sale,
avantajul fiind că va putea păstra bunul primit ca donație în natura sa. El urmând să primească
donația raportabilă în valoare de 100 și bunuri din activul net până la 200, pentru că în final el
trebuie să primească 200. C2 va primi bunuri în valoare de 200 numai din Activul net.

Dacă donația făcută lui C1 este mai mare decât rezerva lui C1, dar în același timp este mai mică
decât cuantumul cumulat al Cd cu rezerva lui C1, donația se impută întâi asupra rezervei apoi
asupra Cd. Acest lucru are importanță în situația în care decuius a făcut și alte liberalități, de
exemplu un legat de 50. Dacă donația epuizează Cd, în situația aceasta legatul devine ineficace,
el neavând asupra a ce să se impute, Cd fiind epuizată. Copilul C1 poate păstra donația numai în
limita a 200, urmând a-l indemniza pe C2 cu bunuri în valoare de 100, astfel încât să se păstreze
echilibrul între ei, fiecare urmând să primească 200.

Noutatea adusă de N.C.Civ. este partea a 2 a tezei I de la alin. (2) a art1099. Această situație de
excepție s-a impus numai în urma unor dezbateri cu privire la posibilitatea decuius-ului ca
donația să se impute cu prioritate asupra rezervei globale, iar dacă ar epuiza-o și asupra Cd.
Scopul urmărit de decuius în această situație este de a păstra Cd sau parte din Cd pentru a face și
alte liberalități.

De exemplu la motenire vin cei doi copii C1 și C2. Avem o Mc= 400. C1 primește o donație
raportabilă de 100 și se mai face un legat unui terț în valoare de 50. Legatul se impută asupra
restului de Cd care este în valoare de 100, legatul executându-se. C1 și C2 vor împărți după
regulile de la moștenire legală 300 (donația raportabilă făcută lui C1) + 50 (restul 2 de cotitate
disponibilă, după ce s-a executat legatul). În final C1 trebuie să primească 175, iar C2 trebuie să
primească 175.

În ultimul alin. al art. 1099, se prevede că dacă avem mai multe liberalități, trebuie să se țină cont
de ordinea în care se reduc liberalitățile (legatele se reduc înaintea donațiilor, legatele se reduc
toate deodată și proporțional, donațiile se reduc succesiv, în ordinea inversă a datei lor, începând
cu cea mai nouă).

Dreptul de opțiune succesorală

Prima noutate care apare în N.C.Civ. este aceea potrivit cu care actul juridic al actului de opțiune
succesorală poate fi ori actul de acceptare ori actul de renunțare. Deci nu mai există acceptarea
pură și simplă a moștenirii, ci potrivit art. 1142 alin. (2) avem, cu o singură excepție (acceptarea
forțată a moștenirii art. 1119), numai acceptare sub beneficiu de inventar. Moștenitorii legali sau
legatariii universali sau cu titlu universal răspund pentru datoriile și sarcinile moștenirii numai cu
bunurile moștenirii. O altă noutate adusă de N.C.Civ, constă în definirea noțiunii de succesibil.
Astfel potrivit art. 1100 alin. (2) prin succesibil se înțelege persoana care îndeplinește condițiile
prevăzute de lege pentru a putea moșteni, dar care nu și-a exercitat încă dreptul de opțiune
succesorală.
Potrivit art. 1101 se păstrează caracterele juridice ale opțiunii succesorale. Astfel, actul de opțiune
succesorală nu poate fi afectat de condiții, sarcini sau termene și are, sub sancținea nulității
absolute, caracter indivizibil.

Potrivit art. 1102 alin. (1) moștenitorul care, în baza legii sau a testamentului, cumulează mai
multe vocații la moștenire are, pentru fiecare dintre ele, un drept de opțiune distinct. Potrivit alin.
(2) al acestui articol, legatarul chemat la moștenire și ca moștenitor legal își va putea exercita
opțiunea în oricare dintre aceste calități. Dacă, deși nu a fost încălcată rezerva, din testament
rezultă că defunctul a dorit să diminueze cota ce i s-ar fi cuventit legatarului ca moștenitor legal,
acesta din urmă poate opta doar ca legatar.

Noțiunea de dezmoștenire avea înainte înțelesul de înlăturare de la moștenire. Potrivit N.C.Civ.

prin dezmoștenire se înțelege și reducerea cotei succesorale.

Termenul de opțiune este, potrivit art. 1103, de 1 an de la data deschiderii succesiunii. Prima
noutate este că nu mai avem termen de 6 luni. În al doilea rând se pune problema de a ști care
este natura juridică a termenului de un an. Reglementarea anterioară a consacrat că termenul era
un termen de prescripție. În art. 1103 alin.(3) se prevede că termenului de 1 an i se aplică
prevederile din materia prescripție extinctive. Nu spune nimeni că este un termen de prescripție,
este doar un termen căriua i se aplică regimul juridic al prescripției. Potrivit alin. (1) termenul de
opțiune curge, ca regulă, de la data deschderii moștenirii. Alin. (2) reglementează situațiile de
excepție când termenul curge de la o altă dată.

Art. 1104 reglementează prorogarea termenului de opțiune succesorală. Această dispoziție

urmărește să-i favorizeze pe acei moștenitori care nu au o imagine clară asupra componenței
masei succesorale. Nu trebuie să înțelegem că dacă posibilul moștenitor cerut întocmirea
inventarului, acesta a și acceptat moștenirea. El doar a vrut să afle starea moștenirii.

În privința modului în care se întocmește acest inventar art. 1115 și următoarele reglementează
procedura.

Art. 1105 reglementează instituția retransmiterii dreptului de opțiune. Spre exemplu avem
următoarea ipoteză: la data de 15.05.2011 decedează D. El avea doi copii, C1 și C2. C1
decedează înăuntrul termenului de opțiune succesorală pe data de 14.12.2011, fără să-și fi
exercitat acest drept. C1 avea la rândul său doi copii, pe N1 și N2.

+ 15.05.2011 D

+ 14.12.2011 C1 ½ C2 ½

N1 ¼ N2 ¼
În această materie N.C.Civ. aduce câteva elemente de noutate, în sensul că în alin. (1) al art. 1105
se prevede că moștenitorii celui care a decedat fără a fi exercitat dreptul de opțiune succesorală îl
exercită separat, fiecare pentru partea sa, în termenul aplicabil dreptului de opțiune privind
moștenirea autorului lor. Altfel spus, fiecare dintre N1 și N2 are propriul lui drept de opțiune
succesorală. Deci este posibil ca, de exemplu N1 să accepte și N2 să renunțe. Această soluție nu
era posibilă sub incidența vechiului Cod. Potrivit art. 1105 alin. (2) în cazul prevăzut la alin. (1),
partea succesibilului care renunță profită celorlalți moștenitori ai autorului său. Astfel, dacă N2 va
renunța, partea lui îi va reveni lui N1.

Acceptarea moștenirii

Potrivit art.1107 din N.C.Civ. creditorii succesibilului pot accepta moștenirea, pe cale oblică, în
limita îndestulării creanței lor. Această soluție se desprinde și din art. 1560 și art. 1561.

Art. 1113 reglementează reducerea termenuui de opțiune. Potrivit acestui text, pentru motive
temeinice, la cererea oricărei persoane interesate, un succesibil poate fi obligat să își exercite
dreptul de opțiune succesorală înăuntrul unui termen stabilit de instanță judecătorească, mai scurt
decât termenul de 1 an. Sucesibilul care nu optează în termenu stabilit de instanța judecătorească
este considerat că a renuțat la moștenire.

Art. 1112 reglementează prezumția de renunțare, fiind vorba de o prezumție relativă. Acest articol
instituie o excepție de la regula prevăzută în art. 13 din N.C.Civ. potrivit căreia renunțarea la un
drept nu se prezumă.

Art. 1114 reglementează efectele acceptării moștenirii. În alin. 3 al acestui articol se prevede că
legatarul cu titlu particular nu este obligat să suporte datoriile și sarcinie moștenirii. Prin execpție,
el răsunde pentru pasivul moștenirii, însă numai cu bunul sau bunurile ce formează obiectul
legatului dacă:

a) Testatorul a dispus în mod expres în acest sens;

b) Dreptul lăsat prin legat are ca obiect o universalitate, cum ar fi o moștenire culeasă de
către testator și nelichidată încă; în acest caz, legatarul răspunde pentru pasivul acelei
universalități;

c) Celelalte bunuri ale moștenirii sunt insuficiente pentru plata datoriilor și sarcinilor
moștenirii.

Legatele se reduc și atnci când există creditori și nu doar atunci există moștenitori rezervatari.