CAPITOLUL 1- CUNOSTINTE MINIMALE DE SPECIALITATE

1.1. Tensiuni standardizate

Valorile standardizate ale tensiunilor nominale intre faze pentru instalatiile de transport si distributie a
energiei electrice sunt: 400V; 690V; 1000V; 6000V; 10000V; 20000V; 110000V; 220000V; 400000V;
750000V.
Tensiunea de 1000V se refera la o retea trifazata cu trei fire si reprezinta tensiunea intre faze.
1.2. Sectiuni standardizate pentru conductoare si cabluri. Conductoare pentru linii electrice trifazate.
La circuite trifazate, cu conductoare de faza avand sectiuni pana la 50 mm2, sectiunea nulului se ia egala cu
sectiunea conductorului de faza.
Pentru circuite trifazate, avand conductoarele de faza cu sectiuni mai mari de 50 mm2, exista urmatoarea
corelatie:
Sectiunea conductorului de faza( mm2) Sectiunea conductorului de nul ( mm2)
70 50
95 50
120 70
150 70
185 95
240 120

Din punct de vedere al rezistentei mecanice sectiunea conductorului de nul, la liniile electrice, trebuie sa fie
de cel putin 6 mm2 Cu, sau 16 mm2 Al (funie)
Cabluri electric – sectiunea conductoarelor cablurilor electrice:

Cablu cu izolatie din cauciuc si manta de Pb. mm2 Cablu cu izolatie din hartie
impregnate, mm2
Cu-(CP) Al-(ACP) Cu-(CHP) si Al-(ACHP)
3x1,5+1
3x2.5+1.5
3x4+2.5 4x2.5
3x6 + 4 3x6 + 4
3x10 + 6 3x10+6 3x10+6
3x16+6 3x16+6 3x16+10
3x25+10 3x25+10 3x25+16
3x35+10 3x35+10 3x35+16
3x50+16 3x50+16 3x50+25
3x70+25
3x95+50
3x120+50
3x150+70
1.3. Marimi electrice si unitati de masura.

Curentul electric: - Daca la capetele unui conductor electric se aplica o tensiune, atunci in acel
conductor ia nastere un curent electric datorat deplasarii electronilor liberi din conductor.
Intensitatea curentului electric (I) - reprezinta cantitaea de electricitate (sarcina electrica) Q [C] ce
trece in unitatea de timp prin sectiunea conductorului.

Q C 
I ,
t  s 

Cantitatea de electricitate ce trece prin conductor este in functie de marimea tensiunii aplicata
conductorului precum si de rezistenta pe care o opune acesta.
Unitatea de masura a intensitatii curentului este Amperul – A.

Un Amper reprezinta cantitatea de electricitate de un coulomb care trece prin conductor in tip de o
secunda. Ca sens al curentului electric s-a fixat, conventional, sensul invers in care se deplaseaza
electronii.
Intensitatea curentului electric ce trece printr-un conductor isi mentine aceeasi valoare pe toata lungimea
conductorului.
Intensitatea curentului electric se masoara cu ampermetrul. Raportul dintre intensitatea curentului electric
(I) si suprafata sectiunii prin care acesta trece se numeste densitate de curent
I  A 

S  mm 2 

Rezistenta electrica (R) - este marimea care indica gradul de opunere a unui conductor la trecerea
curentului electric prin el. Unitatea de masura pentru rezistenta se numeste Ohm (Ω).
Un Ohm este rezistenta conductorului in care circula un curent de un Amper cand se aplica o tensiune de
un Volt.
Rezistivitatea electrica (ρ) – este marimea care da dependenta dintre natura conductorului si rezistenta
electrica.
Unitaea de masura pentru rezistivitate este  mm
2

m
Valoarea rezistentei unui conductor se calculeaza cu formula:

l l
R sau R  in care:
S  S
- R - rezistenta conductorului (Ω);
- l - lungimea conductorului (m);
- S - sectiune conductorului (mm2);
 mm 2 );
- ρ - rezistivitatea (rezistenta specifica) a materialului conductor (
m
 m 
- γ- conductivitatea materialului conductor  2 
   mm 
1
Conductivitatea (γ) – este inversul rezistivitatii 

Conductivitatea electrică (numită şi conductibilitatea electrică specifică) este mărimea fizică prin care se
caracterizează capacitatea unui material de a permite transportul sarcinilor electrice atunci cînd este plasat
într-un cîmp electric
Conductibilitatea electrică este proprietatea materialelor de a permite trecerea curentului electric.
Valoarea rezistentei pentru un circuit monofazat (doua conductoare) se determina luandu-se in
calcul lungimea ambelor conductoare (dus si intors).
Rezistenta metalelor creste cu temperatura, iar a carbunelui si a apei scade cu cat temperatura lor creste.
Variatia cu temperatura a rezistentei se determina cu relatia:
R2=R1[1+α(t2-t1)], in care:
- R1 - rezistenta cunoscuta a conductorului la o anumita temperatura;
- α - coeficientul de temperatura reprezinta variatia rezistentei de 1Ω a conductorului la cresterea
temperaturii sale cu 1 0C;
- t2 - temperatura pentru care dorim sa aflam rezistenta conductorului;
- t1 – temperatura pentru care cunoastem resistenta R1
Rezistenta se masoara cu Ohmetrul
Conductanţa electrică (G) - este mărimea care exprimă capacitatea a unui conductor sau circuit dat de a
conduce curentul electric. Conductanţa se măsoară în siemens (S) şi este mărimea inversă rezistenţei
electrice măsurate în ohmi (Ω).

Tabelul 1
Rezistivitatea, Coeficientul de topire la 20 0C si punctual de topire al unor materiale din care se fabrica conductoarele
electrice
( Se considera 1m de material avand S= 1 mm2)
Tensiunea electrica – numeric este egala cu lucrul mecanic efectuat pentru a transporta unitatea de
sarcina pozitiva de-a lungul intregului circuit.
In intreriorul surselor de energie electrica (al masinilor generatoare rotative, al elementelor galvanice, al
acumulatoarelor etc), unde se produce o transformare a energiei mecanice, chimice, etc., in energie
electrica, ia nastere o forta electromotoare.
In momentul in care la bornele acestor surse se racordeaza receptoare electrice, ia nastere un current
electric de o anumita intensitate (I), current care este debitat in exterior, in conductorul liniei pana la
receptoare.
La borna sursei - datorita pierderilor din interior - forta electromotoare are o valoare mai mica acesteia i
s-a dat denumirea de tensiune electrica (U)
U= E- rI, unde:
- E – forta electromotoare care ia nastere in interiorul sursei de energie;
- rI – pierdere de tensiune interioara.
Unitatea de masura pentru tensiune este Voltul.(V)
Tensiune electrica scade in lungul conductoarelor prin care trece curentul electric cu atat mai mult cu cat
rezistenta electrica a conductoarelor este mai mare, producandu-se asa numita pierdere de tensiune din
conductoare (ΔU).

1.4. Clasificarea materialelor

Corpul sau materialul care conduce curentul electric se numeşte conductor electric; metalele sunt buni
conductori electrici, iar dintre acestea conductivitatea cea mai mare o are argintul (63,0·10 6 S·m −1), urmat
la mică distanţă de cupru (59,6·10 6 S·m −1). De asemenea plasma (gaz ionizat) este în general un bun sau
foarte bun conductor electric, în multe cazuri conductivitatea plasmei se poate considera infinită. Tot în
clasa conductorilor intră şi unele lichide care conţin mulţi ioni, de exemplu apa sărată conduce curentul
electric cu atît mai bine cu cît concentraţia de sare este mai mare.
Un corp sau material care nu permite în mod semnificativ trecerea sarcinilor electrice se numeşte izolator
(de exemplu sticla, vidul, apa deionizată etc.).
O valoare a conductivităţii electrice între cea a conductorilor şi cea a izolatorilor o au semiconductorii.
Adesea conductivitatea semiconductorilor poate fi ajustată în limite largi, atît permanent prin procesul de
fabricaţie, de obicei prin dopare, cît şi dinamic prin aplicarea unor cîmpuri electrice exterioare, prin variaţia
temperaturii, prin iluminare, prin expunere la radiaţie ionizantă etc.

Materialele electroizolante prezintă o rezistivitate electrică ρ cu valori cuprinse între 108 şi 1018 [Ω cm].
Oricare dintre proprietăţile electrice şi neelectrice ale materialelor electroizolante poate servi drept criteriu
de clasificare a acestor. S-au impus totuşi criteriile cu caracter general cum sunt: natura chimică, starea de
agregare, stabilitatea termica, forma şi caracteristica esenţială a materialelor componente la care se mai
adaugă eventual, starea finală şi transformările necesare pentru obţinerea produsului finit. Astfel, după
natura lor chimică, materialele electroizolante se pot clasifica în materiale organice, anorganice şi siliconice.
Materialele de natură organică prezintă proprietăţi electroizolante foarte bune, având însă o rezistenţă
redusă la solicitările termice şi mecanice. Materialele de natură anorganică (marmura, azbestul etc.) au o
comportare inversă materialelor organice. Materialele de natură siliconică îmbină în mod favorabil cele mai
bune proprietăţi ale materialelor organice şi anorganice. Luând în considerare starea de agregare a
materialelor electroizolante vom distinge materiale: solide, lichide şi gazoase. Folosind drept criteriu de
clasificare stabilitatea termică, materialele electroizolante se împart în clase de izolaţie şi au caracteristica
comună temperatura maximă la care pot fi utilizate timp îndelungat. Pentru determinarea stabilităţii termice,
pe lângă temperatură, se pot utiliza şi mărimi electrice (constante de material) ca de exemplu scăderea
rigidităţii dielectrice cu creşterea temperaturii, mărimi fizice sau mărimi mecanice. O clasă de izolaţie
cuprinde materialele care au o stabilitate termică comparabilă, la o temperatură de serviciu dată.
Clasificarea materialelor în clase de izolaţie este în prezent nesatisfăcătoare deoarece se referă la grupe de
materiale ce pot intra în constituţia unui sistem de izolaţie, dar nu oferă posibilitatea alegerii unui material
pentru condiţiile impuse de un anumit scop sau loc de utilizare. Ca urmare este căutat un alt criteriu de
clasificare a materialelor adoptat de CEI (Comisia Electronică Internaţională). Această clasificare cuprinde
în fiecare grupă materiale de aceeaşi formă şi stare finală, care necesită pentru utilizare acelaşi mod de
prelucrare. Din punctul de vedere al proprietăţilor lor electrice, materialele semiconductoare se situează
între materialele conductoare şi materialele electroizolante.
Materialele semiconductoare au o rezistivitate electrică ρ cuprinsă în intervalul (10-3 ÷1010)[Ω cm].
Caracteristicile de bază ale materialelor semiconductoare sunt următoarele:
- rezistivitatea materialelor semiconductoare variază neliniar cutemperatura; rezistivitatea lor scade odatăcu
creşterea temperaturii;
- prin suprafaţa decontact între doi semiconductori sau un semiconductor cu un metal, conducţia electrică
este unilaterală;
- natura purtătorilor de sarcină dintr -un semiconductor depinde de natura impurităţilor existente în
semiconductor. Materialele semiconductoare se pot clasifica, la rândul lor, după mai multe criterii. Astfel
după gradul de puritate distingem:
- Semiconductori intriseci. Aceştia sunt perfect puri şi au o reţea cristalină perfect simetrică;
- Semiconductori extrinseci. Aceştia sunt impurificaţi şi natura conductibilităţii lor depinde de natura
impurităţilor.
După felul impurităţilor pe care le conţin, semiconductorii extrinseci pot fi: donori, dacă impuritatea are
valenţa mai mare decât cea a semiconductorului; acceptori, dacă impuritatea are valenţa mai mică decât cea
a semiconductorului.
Materialele conductoare au o rezistivitate care nu depăşeşte 10-5÷10-3[Ω cm].
După natura conductibilităţii electrice materialele conductoare se pot clasifica în:
- Materiale conductoare de ordinul I. Aceste materiale prezintă o conductibilitate de natură electronică,
rezistivitatea lor creşte odată cu creşterea temperaturii, iar sub acţiunea curentului electric ele nu suferă
modificări de structură. Materialele conductoare de ordinul I sunt metale în stare solidă şi lichidă. Dacă
luăm în considerare valoarea conductivităţii lor, materialele conductoare de ordinul I se pot împărţi în:
- materiale de mare conductivitate, cum sunt: Ag, Cu, Al, Fe, Zn, PB, Sn etc.
- materiale de mare rezistivitate, care sunt formate de obicei din aliaje şi se utilizează pentru rezistenţe
electrice, elemente de încălzire electrică, instrumente de măsură etc.
- Materiale conductoare de ordinul II. Aceste materiale prezintă o conductibilitatea de natură ionică,
rezistivitatea lor scade odată cu creşterea temperaturii, iar sub acţiunea curentului electric ele suferă
transformări chimice. Din categoria materialelor conductoare de ordinul II fac parte sărurile în stare solidă
sau lichidă, soluţiile bazice sau acide, soluţiile de săruri (deci toţi electroliţii).
1.5. Legea lui Ohm
Legea lui Ohm stabileste o legatura intre cele trei marimi de baza: intensitate, tensiune si rezistenta, dintr-un
circuit electric inchis.
Intensitatea curentului electric care trece printr-un circuit este direct proportionala cu tensiune electrica
aplicata acelui circuit si invers proportionala cu rezistenta electrica a circuitului.
U
I  , in care:
R
- I – intensitatea curentului electric ( A);
- U - tensiunea electrica( V);
- R – rezistenta electrica(Ω).
Daca la un circuit electric se cunosc doua din cele trei marimi de baza se poate afla a treia
U
R sau U  RI
I
Legea lui Ohm este valabila atat pentru un circuit inchis cat si pentru portiuni din circuitul respectiv
A B

U1
C
U2

R2 R1

R
E D

U
a) pentru intreg circuitul ABCDE avem : U= RI sau I 
R
U
b) pentru portiunea de circuit BCD avem U1=R1I sau I  1 ;
R1
U1  U 2 U
c) Pentru portiunea de circuit ABDE avem: U-U1=R2I sau I  
R2 R2
U-U1 = ΔU reprezinta pierderea de tensiune pe distanta AB a circuitului.
Pe baza legii lui Ohm se poate determina pierderea de tensiune pe diferite protiuni ale unui circuit daca
cunoastem curentul respectiv precum si rezistenta electrica a portiunii considerate.

Exemplu: Tensiunea electrica de alimentare a unui circuit este de 24 V, iar rezistenta circuitului este de 6Ω.
Sa se determine valoarea curentului I ce trece prin circuit.

U 24
Rezolvare: I    4A
R 6
Gruparea rezistoarelor - Rezistoarele electrice se pot lega in series au paralel
Legarea in serie se face legand rezistoarele unul de altul in continuare astefel incat acelasi curent trece prin
fiecare.
Fig.1 Legarea serie a rezistoarelor

Rezistenta echivalenta (totala) RT a unui grup de rezistoare (R1,R2,R3) legate in serie se calculeaza cu
relatia:
RT= R1+R2+R3.
Legarea rezistoarelor in paralel se face prin conectarea capetelor acestora astfel ca prin fiecare dintre ele
trece numai o parte din curentul total din circuitul electric in care au fost legate rezistoarele.

Fig.2 Legarea rezistoarelor in paralel

Rezistenta echivalenta se determina cu relatia:

1 1 1 1 R1  R2  R3
   ; RT 
RT R1 R2 R3 R1  R2  R2  R3  R3  R1
In cazul a numai doua rezistoare (Divizorul rezistiv)

R1  R 2
RT 
R1  R 2
Rezistenta echivalenta ce inlocuieste un grup de rezistoare legate in paralel este mai mica decat cea mai
mica rezistenta din grup.
Rezistoarele se mai pot lega si mixt. Rezistenta echivalenta se detremina afland pe rand rezistentele legate
in serie separat si cele legate in paralel separate dupa care aflam rezistenta totala.

1.6. Legile lui Kirchhoff.

Legile lui Kirchhoff stabilesc modul in care circula curentul electric prin conductoarele electrice legate intre
ele (ramificat si buclat)
Legea I – Daca mai multe conductoare prin care circula curenti electrici se intalnesc intr-un puct (nod),
suma curentilor care intra in acel punct este egala cu suma curentior care pleaca din acel punct.
Conventional se noteaza cu:
+ curentii care intra in nod;
- curentii care pleaca din nod.

Fig. 3 Curentii electrici intr-un nod

Legea I Kirchhoff: I1+I2+I4= I3+I5 sau I1+I2- I3+I4- I5 =0

Legea a II-a – Intr-un circuit electric inchis, suma algebrica a fortelor electromotoare este egala cu suma
algebrica a pierderilor de tensiune.
Adica:
 E  R I
Acesta regula se aplica tinand seama de urmatoarele:
- forta electromotoare este pozitiva daca sensul ales pentru parcurgerea circuitului pargurge sursa
de la borna negativa la borna pozitiva;
- pierderile de tensiune au semnul plus cele la care sesul curentului este acelasi cu sensul ales
pentru parcurgerea circuitului in caz contrar ele vor fi cu minus.
Fig.4. Circuit electric inchis

-E1+E2=R1I+R2I
In cazul in care la calculul curentului se obtine o valoare cu semnul minus inseamna ca sensul real al
circuitului este invest celui ales.
1.7. Puterea electrica. Energia electrica

Energia dezvoltata in unitatea de timp la bornele unui consummator se numeste putere electrica.
Unitarea de masura pentru puterea electrica este Wattul [P]SI =1 W.
In cazul curentului continuu puterea electrica se poate calcula cu relatiile:
P U I ;
P R I 2 - puterea electrica disipata de un consummator cu rezistenta R sub forma de caldura;

In cazul curentului alternativ monofazat

a) puterea activa: Pa=UI cosφ.
b) Puterea reactiva: Pr= UI sinφ

In cazul curentului alternativ trifazat:

a) puterea activa : Pa = 3 UI cos
b) puterea reactiva: Pr  3 UI sin
Puterea electrica se masoara cu Wattmetrul
Intre puterea mecanica si puterea electrica exista urmatoarea relatie: 1CP=736W.

Pierderea de putere
Odata cu pierderea de tensiune din conductoare se produce simultan si o pierdere de putere.
Aceasta se exprima prin relatia generala:
ΔP=RTI2 , in care:
- ΔP - este pierderea de putere;
- RT - rezistenta tuturor conductoarelor circuitului sau ale liniei electrice considerate;
- I - intensitatea curentului ce strabate circuitul sau linia electrica.
In general, pentru circuite sau linii electrice scurte nu se tine seama de pirderea de putere din conductoare.
Pierderea de putere devine importanta la liniile electrice lungi si de ea se tine seama la dimensionarea
conductoarelor, deoarece, procentual pierderea de putere este mai mare decat pierderea de tensiune.
Puterea pierduta in conductoare se transforma in caldura.
Randamentul (η) - este raportul dintre puterea utila si puterea absorbita.
Randamentul este mai mic dacat unitatea.
P P P
 u  u  u  1 , in care:
Pa Pu P Pu RI
2

Pu – este purerea utila – puterea obtinuta dupa transportul sau dupa transformarea ei se mai numeste
si puterea la arbore
Pa - este puterea de transport sau puterea absorbita efectiv de electroreceptoare
RI2 – pierderi prin effect Joule (caldura)
In afara de pierderile prin efect Joule, la transportul si transformarea energiei electrice se mai produc si alte
pierderi cum ar fi cele electromagnetice. La electromotoare se produc pierderi mecanice (frecare in lagare).
Daca se ia in considerare numai pierderile prin efect Joule atunci se obtine randamentul electric (ηe), daca
se iau in considerare toate pierderile se obtine randamentul total (η). La electromotoare puterea inscrisa pe
placuta lor precum si cea trecuta in prospecte reprezinta puterea utila (la arbore).
Coeficientul de cerere - reprezinta raportul dintre puterea maxima absorbita de o instalatie electrica si
puterea totala instalata in receptoarele acelei instalatii, el este subunitar (< 1)
Pa
Cc  1
Pi
Intr-un atelier sau fabrica sunt receptoare de tot felul. Acestea nu lucreaza simultan si nici toate incarcate
la plina sarcina. In aceasta situatie puterea absorbita de toate receptoarele fabricii/ atelierului este mai mica
decat puterea instalata in receptoare.
Coeficientul de cerere se calculeaza dupa formula:

C c  K s K i , unde:
m  r
-Ks este coeficientul mediu de simultaneitate al functionarii motoarelor (in masura in
care acestea functioneaza simultan);
-Ki este coeficientul mediu de incarcare a motoarelor electrice din instalatia
cosiderata, aflate in functiune (in masura in care motoarele sunt incarcate la sarcina nominala);
-ηm este randamentul mediu general al electromotoarelor, corespunzator Ki;
-ηr este randamentul mediu general al retelelor care alimenteaza electromotoarele.
Tabel 2.
Valori ale coeficientilor de cerere pentru diferite receptoare electrice (valori informative)

Energia electrica - produsa, transportata sau consumata se poate determina facand produsul dintre dintre
puterea electrica respectiva si timp.
W  P t
Energia electrica este de doua feluri:
- energie electrica activa;
- energie electrica reactiva.
Energia electrica activa – este energia de baza care se foloseste in toate activitatile unde energia electrica
este solicitata ea putandu-se transforma in energie mecanica, luminoasa, calorica.
Energia electrica reactiva - este o energie complementara, care serveste la magnetizarea bobinajelor
diverselor receptoare inductive (transformatoare, motoare, etc.) racordate la reteaua electrica.
Se urmareste permanent ca circulatia acestei energii reactive prin retelele electrice de transport, distributie si
utilizare sa fie cat mai mica, dandu-se posibilitatea energiei electrice active sa circule pana la capacitatea
maxima a retelelor.
In general energia electrica are simbolul W.
U 2
Energia electrica in curent continuu: W U I t ; W RI t ; W 
2 t
R
Energia electrica in curent alternativ:

a) Energia activa in curent monofazat si trifazat:

Wa  U  I  cos   t ; Wa  3  U  I  cos   t
b) Energia reaciva in curent monofazat si trifazat:
Wr  UI sin   t ; Wr  3UI sin   t
Unitatea de masura pentru energie electrica activa este – Wattora (Wh) sau multiplul sau kilowattora (kWh).
Unitaea de masura pentru energia reactiva este - Voltamper reactiv - ora (Varh) sau multiplul sau
kilovoltamper reactiv-ora (kVarh)
Energia electrica se masoara cu contoarul electric (de energie activa, respectiv energie reactiva).

1.8. Pierderea de tensiune (ΔU).

Tensiunea scade in lungul unui conductor prin care trece curent electric, producadu-se ceea ce numim o
pierdere de tensiune, notata cu ΔU.
Aceasta pierdere este direct proportionala cu rezistenta conductorului (pe portiunea considerate) si cu
intensitatea curentului electric ce trece prin acel conductor.
Pierderea de tensiune dintre doua puncte ale unui conductor reprezinta diferenta de tensiune dintre acele
puncte.
Pentru determinarea ei se aplica legea lui Ohm (ΔU=RI).
Pierderile de tensiune sunt cu atat mai mari cu cat conductorul are o lungime mai mare si cu cat sectiunea
este mai mica.
Daca pentru acelasi conductor creste intensitatea curentului care trece prin el vom avea pierderi de tensiune
mai mari.

Pentru buna functionare a receptoarelor trebuie sa avem la bornele acestora o tensiune de alimentare cat mai
apropiata de tensiunea lor nominala. Pentru aceasta, pierderile de tensiune admise, atat in retele de transport
si distributie a energiei electrice, cat si in instalatiile de utilizare, sunt limitate la anumite procente maxime.
Astfel, in retelele electrice de distributie ele pot fi maxim 0,5%, in coloanele bransamentelor electrice
individuale (portiune de bransament de la intrarea in cladire pana la contor) de 1% , la coloanele principale
collective din blocuri de 0,5% etc. Pierderile de tensiune maxime admise in instalatiile de utilizare, de la
tabloul general al instalatiilor si pana la ultimul receptor (lampa, motor etc.), pentru sarcina maxima la care
au fost proiectate instalatiile sunt urmatoarele:
a) In cazul alimentarii instalatiilor prin bransarea directa la retelele electrice de joasa tensiune:
- 3% pentru instalatii de iliminat;
- 5% pentru restul instalatiilor de orice fel.
b) In cazul alimentarii instalatiilor printr-o centrala proprie sau post de transformare:
- 8% pentru instalatiile de iluminat;
- 10% pentru restul instalatiilor de orice fel.
c) In cazul alimentarii lampilor cu tensiuni reduse (sub 42 V), pierderea de tensiune maxima
admisa in conductoare este de 10%.

La pornirea electromotoarelor se produce o pierdere de tensiune foarte pronuntata in circuitul de alimentare

datorita curentului mare absorbit la pornire de catre electromotor pentru un timp foarte scurt (socul de
pronire).
Pierdere maxima de tensiune admisa in momentul pornirii electromotoarelor se indica de catre constructorul
acestora si de ea trebuie sa se tina seama la dimensionarea circuitelor electrice de alimentare.
Pastrarea tensiunii la o valoare cat mai apropiata de valoarea nominala este de mare importanta, deoarece
la valori mai scazute ale acesteia electromotoarele trifazate pierd din puterea lor mecanica, fierbatoarele
si incalzitoarele electrice nu mai produc caldura prescrisa, iar becurile electrice pierd in si mai mare
masura din intensitatea lor luminoasa.

1.9. Relatii folosite in electrotehnica; Marimi electrice si unitati de masura.

Marimi electrice si unitati de masura. Multipli si submultiplii unitatilor de masura.

Nr. Denumirea marimii Simbolul Denumirea unitatii de Simbolul unitatii de
crt marimii masura in S.I. masura
1 Curentul electric I; i Amper A
2 Sarcina electrica Q Coulomb C
3 Tensiunea. Diferenta de potential U; u Volt V
4 Forta electromotoare E; e Volt V
5 Rezistenta electrica R; r Ohm Ω
6 Reactanta X; x Ohm Ω
7 Impedanta Z; z Ohm Ω
8 Conductanta G Siemens S
9 Capacitatea electrica C Farad F
10 Energia electrica activa Wa Joule; Wattora J; Wh
11 Energia electrica reactiva Wr Volt-amper-reactiv-ora Varh
12 Putere electrica activa P Watt W
13 Putere electrica reactiva Q Volt-amper- reactiv Var
14 Putere electrica aparenta S Volt-amper VA
15 Frecventa f Hertz Hz
16 Factor de putere cosφ fara dimensiune -
17 Randamentul η fara dimensiune -

Multipli si submultiplii unitatilor de masura

Prefix Nr. Care multiplica unitatea de Exemplificarea pentru unitatea Watt
Denumirea Simbol masura
terra T 1000000000000 1012 terawatt
109
MULTIPLI

giga G 1000000000 giga watt

mega M 1000000 106 megawatt
kilo k 1000 103 kilowatt
hecto h 100 102 hectowatt
deca da 10 10 decawatt
- - 1 1 watt
deci d 0,1 10-1 decieatt
SUBMULTIPLI

centi c 0,01 10-2 centiwatt

mili m 0,001 10-3 miliwatt
micro μ 0,000001 10-6 microwatt
nano n 0,000000001 10-9 nanowatt
pico p 0,000000000001 10-12 picowatt
Principalele relatii fundamentale folosite in electrotehnica.
Relatii intre curent, tensiune, putere.
Marimea Curent continuu si Curent alternativ
de monofazat Monofazat inductiv Trifazat
determinat ne inductiv Neinductiv Inductiv
I ;
Curentul U P R  cos  P P
I  ;I  I I
R U P 3 U 3 U  cos 
I
U  cos 
P U  R  I  cos  P
Tensiunea U R I ; U  P
I P U U
U 3I 3  I  cos 
I  cos 
Pierderea de
tensiune (volti)
(R=rezistenta  U v 2  R I U v  2  R  I cos  U v  3  R  I U v  3  R  I cos 
unui conductor)
Puterea P U I P U I cos P  3 U  I P  3 U  I cos 
activa
Puterea Q  U  I  sin  Q  3 U  I  sin 
reactiva - -
Q  P  tg Q  P  tg
Puterea
- S U I - S  3 U  I
aparenta
S  P Q 2 2
S  P2  Q2

Rezistenta, reactanta, inductanta

Marimea de determinat Relatia folosita
l l
Rezistenta R ;R 
S  S
Reactanta inductiva( inductanta ) X L  L
1
Reactanta capacitiva ( capacitanta ) XC 
C
1
Reactanta totala X  L 
C
2
 1 
Impedanta Z  R  X ; Z  R   L 
2 2 2

 C 