Sunteți pe pagina 1din 22

Ministerul Educației al Republicii Moldova

Universitatea de Stat ” Alecu Russo”, Bălți


Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie și Arte
Specialitatea Psihologie

Referat
Profilaxia suicidului

Conducător: dr.hab.,prof. Aglaida Bolboceanu


Elaborat: Gadîrca Nadejda
Cuprins:

Introducere

1. Fenomenul suicidului.Noțiuni.

2. Tipurile comportamentelor suicidale

3. Persoanele predispuse la tentative de suicid

4. Cei mai puternici factori de risc pentru tentativă de suicid în populația tânără

5.Diagnosticarea depresiilor suicidale

6.Identificarea și asistența persoanelor suicidal

7.Sugestii de profilaxie a suicidului în mediul educațional

8. Ghid de intervenție post-suicid în școală


Introducere

Dat fiind faptul că în ultimele decenii în multe ţări din lume (îndeosebi în cele ex-sovietice) a
izbucnit pe neaşteptate “epidemia” suicidului şcolar, care n-a ocolit, cu regret, nici Republica Moldova,

în recomandările “Între dragoste şi viaţă. Profilaxia suicidului şcolar în mediul educaţional”, pregătite
la comanda Ministerului Educaţiei, ne propunem pentru realizare obiectivele:

 informarea părinţilor, cadrelor didactice, psihologilor, medicilor şi elevilor cu noţiuni


generale despre suicid;
 informarea lor cu cele mai semnificative însuşiri comportamentale presuicidale la elevii
stresaţi de multiplele probleme şcolare şi cotidiene cu care se confruntă, fiind afectaţi
puternic de repetate gânduri şi acţiuni suicidale;
 informarea lor cu metode de diagnosticare a depresiilor suicidale şi cu modalităţi de
profilaxie a fenomenului suicidar care poate duce la invaliditate gravă sau la curmarea
fatală şi stupidă a vieţii adolescenţilor.
Exprimăm încrederea că pregătirea psihologică oportună a adulţilor şi elevilor, în condiţii
normale de viaţă şi activitate, va contribui la înţelegerea profundă a sensului vieţii de către ei, precum şi
a faptului că toate problemele cu care se confruntă nu numai elevii, ci orice om (părinţii, profesorii etc.),
pot fi rezolvate constructiv, evitând astfel povara gândurilor şi acţiunilor suicidale.
1. Fenomenul suicidului

Sinuciderea, numită şi suicid (din latină sui caedere, a se omorî), este actul prin care cineva îşi ia
singur viaţa.

În lume suicidul ocupă locul trei la capitolul mortalitate adolescentină, după accidente, boli
incurabile şi alte nenorociri. Cele mai frecvente sinucideri printre elevi se produc toamna (în octombrie),
primăvara (în aprilie, mai) şi vara între orele 15 - 24. E de menţionat că suicidul şcolar în ultimele decenii
a luat proporţii de “epidemie” în ţările ex-sovietice.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii ne informează că în Republica Moldova conform datelor


statistice, în anul 2007, la 100.000 de persoane revin 32 de sinucideri, 28 dintre care sunt comise de
bărbaţi, iar 4 – de femei. În total în 2007 au fost înregistrate 54 de sinucideri comise de persoane între 5
şi 24 ani (9,6% din numărul total de sinucideri din acest an). Analizând datele oficiale furnizate de
Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, constatăm că în anul 2009 în ţara noastră au fost
inregistrate 32 de cazuri suicidale realizate de minori, iar în anul 2010 – 59 de cazuri. Sinuciderea se
plasează pe locul doi după decesele provocate de variate accidente şi boli incurabile în rândul
adolescenţilor şi tinerilor contemporani între vârsta de 15 şi 19 ani (anual îşi curmă viaţa prin
sinucudere câte 500 de tineri). Potrivit experţilor, unele dintre ele sunt camuflate.

Aspecte psihologice ale suicidelor

Rata este de 12 persoane la 100.000 într-un an; - încearcă să se sinucidă în jur de 250.000 de
persoane. - 25 la 100.000 de locuitori în țările scandinave - rata cea mai scăzută se înregistrează
în Spania şi în Italia - la bărbaţi sinuciderile realizate sunt de două ori mai numeroase decât la
femei.

Aspecte psihologice ale suicidelor

-femeile comit de zece ori mai multe tentative de sinucidere decât bărbaţii - bărbaţii folosesc
metode violente mai frecvent decât femeile (de ex., arme de foc, şi nu medicamente) - riscul
creşte cu vârsta (bărbaţi după vârsta de 45 de ani; la femei după 65 de ani) - după vârsta de 75 de
ani, rata sinuciderilor creşte la ambele sexe

- în prezent creşterea cea mai rapidă a ratei se înregistrează la bărbaţii tineri în vârstă de 15 până
la 24 de ani - două din fiecare trei sinucideri sunt comise de bărbaţi albi. - rata cea mai ridicată
apare la protestanţi, iar cea mai scăzută- la catolici, evrei şi musulmani - rata este mai mare la
persoanele necăsătorite, decât la cele căsătorite; este ridicată la persoanele divorţate; - boala
medicală sau chirurgicală constituie un factor de risc, în special dacă se asociază cu durere sau
dacă este vorba despre o boală cronică sau terminală.

- 50% din persoanele, care se sinucid, sunt depresive - 15% dintre bolnavii depresivi se sinucid.
- 10% suferă de schizofrenie. - tulburarea de personalitate borderline se asociază cu o rată
ridicată a comportamentul parasuicidar - demenţa, deliriumul, stările de panică cresc riscul

Din acest motiv, ar trebui de acordat atenţie specială prevenirii sinuciderilor în şcoli.

Ce trebuie să cunoască elevii, părinţii, cadrele didactice despre sinucidere? Earl Grollman,
autorul cărtii best-seller, care a abordat tema dată, menţionează că suicidul "nu este singura cauză prin
care adolescentul încearcă să-şi curme propria viaţă, factorul principal în suicidul adolescenţilor fiind
predominanţa sentimentelor de desperare şi neputinţă. În perioadele suicidale ei nu văd ieşire din
situaţie. Problemele cu care se confruntă par de neînvins. Ei nu sunt apţi să le soluţioneze şi nici să
prognozeze anumite schimbări spre bine. Tinerii care fac tentative de suicid se subestimează, trăiesc
sentimentul inferiorităţii şi al inutilităţii... Ei, de fapt, nu doresc să moară, ci doar să se debaraseze de
problemele pe care le consideră intolerabile, să evadeze din lumea sau circumstanţele insuportabile”.

Comportamentul suicidal se întâlneşte în normă, în psihopatii şi în accentuare.


2. Tipurile comportamentelor suicidale

 comportament demonstrativ: se recurge la tăierea venelor, consumul preparatelor neotrăvitoare,


reprezentarea spânzuratului – tendinţe de auto-vătămare corporală (autoagresiune);
 comportament afectiv: se manifestă tendinţe de strangulare, intoxicare cu preparate toxice şi
puternice;
 suicid real: în cele mai frecvente cazuri se recurge la strangulare.
3. Persoanele predispuse la tentative de suicid
Categoriile persoanelor predispuse la suicid sunt:
• tinerii care au probleme în relaţiile interpersonale, fac abuz de alcool sau droguri,
manifestă comportamente deviante sau penale, inclusiv violenţa fizică;

• persoanele exagerat autocritice;

• persoanele umilite sau care au suferit pierderi tragice;

• persoanele frustrate de neconcordanţă între succesele aşteptate şi realizările obţinute;


• persoanele bolnave ori abandonate;
• persoanele care au mai încercat să se sinucidă sau au fost martore oculare la sinuciderile
din familie.

4. Factori de risc pentru tentativă de suicid în populația tânără

Cei mai puternici factori de risc pentru tentativă de suicid în populația tânără sunt :

prezența depresiei, - abuz de alcool sau droguri, - comportament agresiv sau distrugător și - o
tentativă de suicid în antedendente (American Psychiatric Association 2005). ∗Alți factori de risc
include: - epizoade dese de fugă, - întemnițare, - instabilitate familială sau peirdere în familie,
probleme semnificative cu părinții, - evocarea de gânduri suicidale sau discuții despre moarte sau
despre viața de apoi pe parcursul momentelor de tristețe sau plictiseală, - izolare de prieteni și
familie, dificultăți în a face față orientării sexuale, - interes scăzut în activități plăcute și - sarcină
neplanificată.

5.Diagnosticarea depresiilor suicidale

1. Interviu diagnostic (anamneza familială).


2. Testul Licko (Личко “ПДО”). Prin aplicarea testului Licko se determină tipul accentuat de
comportament. În combinaţie cu cel hipoteroid, emoţional labil, schizoid, epileptoid şi isteroid poate
servi ca indice direct de risc sporit în aprofundarea conflictului autodistructiv.

Riscul dezadaptării sociale şi al dezvoltării comportamentului autodistructiv depinde de disfuncţiile


personalităţii:

 accentuarea caracterului;
 variante extreme ale conduitei comportamentale cu devieri serioase de la normă;
 tulburări non-psihotice de personalitate;
 tulburări psihotice de personalitate.
3. Testul lui Rosenzweig pentru investigarea toleranţei frustrării.
4. Testul lui Bass pentru determinarea orientării personalităţii.
5. Testul lui Temml, Dorky şi Amen pentru determinarea anxietăţii şcolare.
Sinuciderile pot fi prevenite

Există o serie de măsuri care pot întreprinse la nivel general și la nivel individual pentru a
preveni suicidul și tentativele de sinucidere. Acestea includ:

– reducerea accesului la mijloacele de suicid (pesticide, arme de foc, anumite medicamente);

– informarea de către mass-media într-un mod responsabil;

– introducerea unor politici privind consumul de alcool, pentru a reduce abuzul acestuia;

– identificarea precoce, tratamentul și îngrijirea persoanelor cu tulburări psihice, durere cronică


și suferință emoțională acută;

– instruirea lucrătorilor din domeniul sănătății în evaluarea și gestionarea comportamentului


suicidar;

– îngrijirea persoanelor care au încercat sa se sinucidă și furnizarea de sprijin comunitar.

6.Identificărea şi asistenţa persoanelor suicidale (după Earl Grollman)

1. Prevenirea sinuciderilor constă nu numai în grija, supravegherea, implicarea prietenilor în viaţa


persoanelor afectate, dar şi abilitatea lor de a recunoaşte semnele pericolului iminent. Cunoştinţele
privind principiile acestor persoane şi dorinţa de a poseda informaţiile respective, ar putea salva viata
cuiva. Împărtăşindu-vă cu alţii, sunteţi în stare să distrugeţi miturile şi concepţiile greşite ale persoanelor
afectate. Depistaţi şi nu rămâneţi indiferenţi la primele semnale de alarmă ale unui eventual pericol de
suicid: ameninţări şi tentative repetate de sinucidere, depresii suicidale, schimbări semnificative
comportamentale sau de personalitate, precum şi pregătirile pentru o nouă tentativă de suicid.
Surprindeţi manifestările de neputinţă şi desperare şi determinaţi măsura în care o persoană este
însingurată şi izolată. Cu cât mai mulţi oameni vor sesiza aceste primejdii, cu atât mai mari vor fi şi
şansele lichidării suicidului ca unul din multiplele motive de deces al adolescenţilor şi tinerilor.

2. Trataţi persoanele cu risc suicidal ca pe niște personalități. Admiteţi, împăcaţi-vă cu gândul că


omul este într-adevăr o persoană sinucigaşă. Nu presupuneţi că el nu ar putea şi nu ar fi în stare să
decidă realizarea intenţiei de care este absorbit. Uneori este periculos de a nega posibilitatea opririi unui
om de la sinucidere. De aceea mii de oameni de diverse vârste, rase şi grupuri sociale reuşesc, totuşi, să
se sinucidă. Nu permiteţi altora să vă inducă în eroare privind neseriozitatea situaţiei suicidale concrete
apărute. Dacă simţiţi că viaţa unei anumite persoane este amenințată de riscul sinuciderii, acţionaţi în
conformitate cu propriile convingeri. Nu vă lăsaţi pradă sentimentelor de neputinţă, implicați-vă activ şi
constructiv în rezolvarea situaţiei create. Subapreciind o pierdere potenţială, puteţi rata şansa de a salva
viaţa unui om aflat în primejdie de moarte sigură.

3. Stabiliţi relaţii grijulii. Nu există răspunsuri atotcuprinzătoare la o astfel de problemă gravă ca


sinuciderea. Puteţi însă face un pas uriaş înainte, dacă veţi accepta un om desperat. Mult depinde de
calitatea relaţiilor Dumneavoastră viitoare cu el. Empatia trebuie s-o exprimaţi nu numai verbal, ci şi prin
acţiuni nonverbale. Mai eficiente în astfel de cazuri sunt acţiunile de sprijin, dar nu cele de moralizare.
Persoanele afectate, la rândul lor, trebuie să-şi analizeze şi să-şi înţeleagă profund sentimentele proprii.
Receptivitatea, atitudinea grijulie şi de securitate, precum şi implicarea directă în viaţa persoanelor care
se simt nevaloroase, inutile, neplăcute, sunt mijloace colosale de stimulare şi de susţinere a lor. Aceasta
este calea cea mai accesibilă de a pătrunde în sufletul unui om desperat.

4. Fiţi un ascultător atent. Sinucigaşii sunt persoane deosebit de afectate de un puternic sentiment
de înstrăinare. Din acest motiv este prea posibil să fie predispuse să nu vă asculte sfaturile. Mult mai
mult ele au nevoie să vă comunice despre suferinţa, durerea, frustrarea lor. Simţindu-se inutile, deseori
spun: "Nu am nimic important, care m-ar ţine în viaţă". Dacă o persoană suferă de depresie, ea trebuie
să-şi descarce sufletul, vorbind despre sine totul. Dialogul cu el nu are sorţi de izbândă. Vă puteţi simţi
uneori ofensat, frustrat, când persoana afectată nu vă răspunde conform aşteptărilor. Înţelegând însă
faptul că ele sunt absorbite de intenţia de sinucidere, nu vă retrageţi acţiunile de ajutor şi susţinere,
chiar dacă nu vă răspund imediat adecvat la solicitări. Ţineţi minte că ele nu se pot concentra la alceva
decât la problema dezolării personale. Ele vor să scape de durere, dar nu pot găsi o soluţie vindecătoare.
Nu acuzaţi persoana care recunoaște slăbiciunea de a se sinucide. Străduiţi-vă să rămâneţi calmi,
înţelegători, empatici. Spuneţi-i: "Apreciez mult sinceritatea şi curajul tău". Nu contează conţinutul şi
caracterul confesiunilor clientului: e o mărturie a tristeţii cu care se confruntă, a geloziei, a
sentimentului de vinovăţie, de teamă, de furie etc. Îi puteţi oferi asistenţă de nepreţuit, ascultându-l
atent ori privindu-l tăcut, compătimitor şi îngrijorat. Indiferenţa îl poate ucide cu adevărat. Ca psihologi
şi nespecialişti trebuie să vă dezvoltaţi arta de a "asculta cu urechea a treia" – capacitate importantă de
a pătrunde în sensul celor relatate nonverbal: expresii comportamentale, pofta de mâncare, dispoziţia,
mimica, gesturile, dereglările de somn, tendinţa spre fapte impulsive într-o situaţire de criză acută etc..

Deși principalele simptome ale suicidului sunt adesea ascunse, camuflate, ele, totuşi, pot fi uşor
depistate sau recunoscute de un ascultător receptiv.

5. Nu polemizaţi. Confruntându-vă cu un pericol de sinucidere, nu-i reproşaţi celui suferind în felul


următor: "Gândeşte-te, tu doar trăieşti cu mult mai bine decât alţi oameni, s-ar cuveni să fii
recunoscător destinului!" Acest reproş imediat blochează continuarea discuţiei. Deseori părinţii vin şi cu
alte reproşuri, cum ar fi: "Îţi dai seama ce ruşine şi ce nenorocire aduci familiei tale?!” Astfel de obiecţii
aprofundează depresia, persoana devenind şi mai deprimată, iar dorinţa de a o ajuta obţine efect opus.

Categoric nu se recomandă ca părinţii şi prietenii să-şi exprime deschis zguduirea, zbuciumul


sufletesc pentru cele întâmplate în prezenţa celor afectaţi de depresia sinuciderii, precum nu sunt
eficiente nici manifestările de agresivitate faţă de suferinzi. Ele aprofundează, accentuează şi mai mult
starea de deprimare şi intenţia de sinucidere.

În impactul cu persoanele afectate, puteţi pierde şi discuţia, şi copilul, persoana dragă, dacă nu
ştiţi cum să-l influenţaţi pozitiv.

6. Puneţi întrebări. În soluţionarea problemei apărute nu se recomandă a strecura aluzii de tipul:


”Sper să nu pui la cale sinuciderea ta?”. Nu va soluţiona criza răspunsul negativ "Nu!"

Cel mai bun mod de a interveni pozitiv într-o criză suicidală este adresarea sinceră a unor întrebări
directe:”Te gândeşti la sinucidere?” Ea nu-l va conduce spre gândul de a se sinucide, dimpotrivă, atunci
când este absorbit de acest gând şi întâlneşte o persoană interesată de problemele sale, care exprimă
liber dorinţa de a discuta cu el această temă închisă, deseori simte uşurare, se eliberează parcă spontan
de durerea care-i sfâşie sufletul. În rezultat reuşeşte să-şi înţeleagă sentimentele şi să atingă starea de
eliberare - catharsis.

Se mai recomandă, în astfel de situaţii, conversaţii deschise şi sincere, cum ar fi: ”De cât timp
consideri că viaţa ta nu mai are sens? De ce ţi-au apărut astfel de gânduri? Ai gânduri de sinucidere? Ce
te-a oprit să nu realizezi această tentativă?” Uneori pot fi repetate cele mai semnificative răspunsuri
obţinute în discuţie ("Cu alte cuvinte, spui. . . "), pentru a spori eficienţa ajutorului acordat.
Cu atât mai mult că aceste persoane mai au şi frica să nu fie judecate nedrept şi, pregătite fiind să
plece într-o lume mai bună, discuţia sinceră cu scopul de a le descoperi motivele suferinţei, dar şi de a le
acorda ajutorul aşteptat, le va aduce, în sfârşit, eliberare de stres.

7. Nu oferiţi mângâieri nejustificate. Unul dintre cele mai importante mecanisme de apărare
psihologică este faptul de a gândi just. Numai un dialog constructiv, cu o atitudine adevărat grijulie,
sinceră şi competentă poate reduce tentativele şi dorinţa adolescentului de a se sinucide, pentru a pleca
în altă lume.

În caz contrar, persoanele deprimate vor fi conduse spre suicid prin aplicarea procedeelor banale
de consolare şi a clişeelor anume în momentele de vârf ale depresiei, când, fiind foarte desperate, au
nevoie de coparticipare sinceră, grijulie, pentru a le schimba destinul spre bine.

Nu sunt constructive în discuţiile cu ei nici îndrumările de tipul ,,Toţi au aceleaşi probleme ca şi


tine”. Ele minimalizează, îi distrug simţurile, impunându-le situaţia de risc şi inutilitate.

8. Propuneţi abordări constructive. Rugaţi-l să mediteze asupra variantelor de alternativă, care,


posibil nu le-au trecut prin minte, în loc de a le spune:”Gândeşte, ce durere poate aduce moartea ta
familiei?”

Unul dintre cele mai importante obiective ale profilaxiei siucidale constă în acordarea ajutorului
privind depăşirea izvorului disconfortului psihologic. Identificarea lui poate fi dificilă, dat fiind faptul că
,,mediul alimentar” al suicidului este o taină.

Întrebările mai potrivite la începutul dialogului ar putea fi: ,,Ce s-a întâmplat cu tine în ultimul
timp? Când te-ai simţit mai rău? Ce shimbări s-au produs în viaţa ta din acel moment? Cine este omul
care te-a jignit?”

Important este ca persoana potenţial sinucigaşă să identifice problema cu care se confruntă şi să


determine, cu mare precizie, ce anume o complică.

Persoana va fi încurajată să vorbească fără constrângere, fără a se sfii despre sentimentele sale,
precum şi despre emoţiile negative precum ura, amărăciunea, dorinţa de răzbunare. Dacă subiectul nu
se va deschide, poate fi condus spre răspuns printr-un lanţ de afirmări: ,,Mi se pare că eşti indispus”.
“După părerea mea, vrei să plângi”. ,,Totuşi eşti emoţionat”. ,,Dacă îmi vei mărturisi problemele, mă voi
strădui să te ajut”.

Dacă situaţia va rămâne acută şi emoţiile accentuate, va fi necesar de clarificat cum a rezolvat în
trecut astfel de probleme, procedeu care se defineşte ca ,,aprecierea mijloacelor de soluţionare a
problemelor, pe care subiectul le posedă deja”.
Pentru stimularea răspunsului, i se va pune apoi întrebarea: ”Ai mai avut în trecut trăiri similare?”
Obţinerea răspunsului va fi o şansă unică de descoperire a procedeelor utilizate în trecut de soluţionare
a problemelor critice, procedee care ar putea fi de folos şi în rezolvarea conflictului actual.

Este important de clarificat apoi ce valori semnificative apreciază conlocutorul, înregistrând


semnele înviorării emoţionale, când va povesti despre clipele fericite din trecut. Este important de aflat
ce scop important a atins în viaţă şi cine sunt oamenii care continuă să-l traumeze.

După ce situaţia de viaţă a fost analizată, poate fi îndrumat să căute variante alternative de
soluţionare a problemei cu care se confruntă şi să vadă raza de speranţă pe care i-o oferă destinul.

9. Semănaţi speranţă încurajatoare. În situaţiile critice de genul suicidului, nu are sens de spus
,,Totul va fi bine!”, când viaţa nu e deloc simplă. Speranţa nu trebuie să se sprijine pe iluzii deşarte, ea
trebuie să aibă rădăcini concrete în realitate. Eficiente ar putea fi alternativele descoperite împreună
onest, convingător şi uşor.

Ar fi foarte important să consolidaţi forţele şi posibilităţile persoanelor deprimate, insuflându-le


ideea că problemele critice sunt, de regulă, trecătoare, dar sinuciderea – irevocabilă (prin sinucidere
viaţa se întrerupe).

Sensul vieţii nu se pierde, dacă viața ne face uneori să suferim. În pânza existenţei umane
întunericul şi lumina, bucuriile şi tristeţea, fericirea şi suferinţa sunt fibre strâns împletite între ele.
Trebuie să-i învăţaţi pe potențialii sinucigași cum să învingă dificultăţile vieţii. Trebuie să-i învăţaţi să
lupte, deoarece viaţa fără luptă nici n-ar fi atât de interesantă. Numai luptând şi învingând, omul simte
că trăieşte cu adevărat. Aşadar, învăţaţi persoanele deprimate şi stresate să înceapă lupta pentru viaţa
proprie, învingând toate dificultăţile ei.

10. Evaluaţi gradul riscului de sinucidere. Străduiţi-vă să determinaţi gradul de severitate al unei
sinucideri posibile. Fiţi prudenţi şi reţineţi că intenţiile pornesc de la gânduri vagi, fulgerătoare,
trecătoare despre această ,,oportunitate” şi finisează cu elaborarea planului de sinucidere prin otrăvire,
de săritură de la înălţime, de utilizare a armei de foc sau a frânghiei. Este foarte important să se
identifice şi alţi factori, cum ar fi alcoolismul, consumul de droguri, gradul de dezechilibru emoţional şi
de comportament, sentimentele de desperare şi neputinţă. Indiscutabil, de netăgăduit este faptul că
riscul unui suicid potenţial sporeşte, când persoana afectată programează metoda de sinucidere. Nu mai
rămân îndoieli cu privire la gravitatea situaţiei în cazul când adolescentul deprimat donează pe
neaşteptate obiectul personal preferat. În astfel de situaţii trebuie neapărat de îndepărtat, de ascuns
medicamentele, armele, cuţitele, sporind concomitent supravegherea şi vigilenţa.

11. Nu lăsaţi singură persoana deprimată în situaţiile de risc suicidal accentuat. Sprijinul
Dumneavoastră va fi colac de salvare pentru adolescentul deprimat. Veţi avea responsabilitate
deosebită pentru viaţa lui, dacă aflând despre astfel de intenţii, veţi ezita. În caz de necesitate chemaţi
medicul, rugaţi pe cineva să-l supravegheze. Puteţi încheia cu el un contract suicidal, luând promisiunea
de a vă contacta inainte de a decide cu privire la o nouă tentativă de sinucid ori când va mai avea
gânduri sumbre de omor. Luaţi-i cuvântul că vă va pune la curent cu noua sa tentativă de sinucidere. Un
astfel de acord ar putea fi foarte eficient, chir dacă pare ciudat.

12. Solicitaţi urgent un specialist.Cine Vă poate ajuta?

 Un preot empatic cu experienţă duhovnicească considerabilă.


 Un psihoterapeut, un psihiatru.
 Familia (sprijinul, atenţia, empatia şi dragostea membrilor ei).
 Spitalizarea. Ea însă nu trebuie privită ca un panaceu, deoarece persoana deprimată poate realiza
planul său de sinucidere şi în spital ori imediat după externare. E deosebit de periculos de spitalizat
persoanele deprimate, atât tip cât spitalul de psihiatrie este conceput de ele ca ,,închisoare”. În
astfel de situaţii sporeşte riscul de suicid.
13. Acordaţi-i sprijin şi empatie, supravegheaţi-l, nu aveţi mare încredere în el după traversarea
perioadei de criză. Este de menţionat că persoanele deprimate au nevoie de sprijinul şi empatia celor din
preajmă. De regulă, ele se confruntă cu mari dificultăţi în căutarea omului empatic, precum şi în
acceptarea sprijinului de care au nevoie.

Fiţi prudenţi! Riscul unui suicid va rămâne până când persoanele deprimate nu se vor adapta la
viaţă. Termenul maximal de repetare a tentativei de omor poate dura cca trei luni, când continuă
presiunea asupra lui, când nu-i este acordat ajutor calificat.

Cum se identifică o persoană cu comportament suicidar:

– comportament retras, incapacitatea de a se raporta la familie și prieteni;

– afecțiuni psihice;

– alcoolismul;

– anxietate sau panică;

– schimbarea de personalitate, iritabilitate, pesimism, depresie sau apatieSchimbarea în


obiceiurile de a dormi sau de a mânca;

– tentative de suicid anterioare;

– ura de sine, sentimentul vinovăţiei, sentimentul lipsei de valoare;

– o recentă pierdere majoră – moartea unei persoane dragi, divorț etc.;


– istoricul familial de suicid;

– dorința bruscă de a pune în ordine afacerile personale, scriind o voință etc.Sentimentul de


singurătate, neputință, disperare;

– ia act şi se informează despre sinucidere;

– sănătate fizică precară;

– menţiuni în mod repetat despre moarte sau suicid.

Potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii:

∗ Fiecare sinuciderea este o tragedie personală, care prematur ia viața unei persoane și are un
efect de unda continua, care afectează în mod dramatic viața de familii, prieteni și comunități. ∗
În fiecare an, mai mult de 800 000 de oameni mor prin suicid o persoană la fiecare 40 de
secunde. ∗ Este o problemă de sănătate publică, care afectează comunitățile, regiuni și țări
întregi.

Potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii:

∗ Tinerii sunt printre cei mai afectati; ∗ Sinuciderea este acum a doua cauza de deces pentru cei
cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani la nivel global. ∗ Cifrele diferă de la țara la tara, dar sunt
țări cu venituri mici și medii, care suportă cea mai mare parte a poverii sinuciderii la nivel
global, cu o valoare estimata de 75% din totalul sinucideri au loc în aceste țări.

Potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii:

- o încercare de sinucidere apare aproximativ la fiecare trei secunde, - un act de sinucidere –


aproximativ în fiecare minut… - Ceea ce ar însemna că, mai multe persoane decedează ca
urmare a actului de sinucidere, decît din cauza participării la conflictele armate. - În consecinţă,
problema suicidului şi necesitatea stringentă de reacţionare în vederea reducerii cazurilor de
astfel de gen, a devenit un obiectiv important de sănătate la nivel internaţional.

Suicidul se plasează pe locul 11 in topul cauzelor de mortalitate în lume.

Prevalența și letalitatea sinuciderii diferă pe grupe de vârstă.

∗ De exemplu, deși tentativele de sinucidere sunt mult mai dese la persoanele de vârsta 15-34
ani, letalitatea este mult mai înaltă la populația mai în vârstă. ∗ Printre tinerii adulți cu vârsta
cuprinsă între 15 și 24 ani, sinuciderea este pe locul trei din top cauze a morții, însumând circa
12% din toate cauzele de deces în acest grup per an, și este pe locul doi pentru adulți de 25-34
ani (CDC 2009a).
Republica Moldova

- nu rămîne în urmă, aflîndu-se printre primele 22 de ţări la nivel mondial, cu cele mai multe
cazuri de suicid. - Potrivit datelor statistice, numărul celor decedaţi de suicid în anul 2008 a
constituit 620 de cazuri, - în anul 2009 – 651 de cazuri, - în anul 2010 – 712 de cazuri, - în anul
2011 – 502 cazuri (circa 16,3% din numărul total de cauze de deces a populaţiei în Republica
Moldova), - în anul 2012 – 571(circa 18,5% din numărul total de cauze de deces a populaţiei în
Republica Moldova), în anul 2013 – 576.

- Circa 20% din populație o constituie copiii, si in acest context devine alarmantă statistica
fenomenului de suicid/tentativă de suicid juvenil. - Astfel în anul 2010 au fost înregistrate 12
cazuri de suicid și 47 cazuri de tentativă de suicid printre minori, - în 2011 - 18 cazuri suicid și
28 tentative, - 2012 – 26 cazuri de suicid și 105 tentative., - 2013 – 17 cazuri de suicid și 87
tentative. - Datele operative pentru primul semestru a anului 2014 relevă 14 cazuri de suicid și 44
tentative.

Actiuni de prioritizare a prevenirii suicidului

∗ În luna mai 2013, a 66 Adunare Mondială a Sănătății a adoptat în mod oficial primul plan de
acțiune pentru Sanatate Mintala a Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS). ∗ Planul de acțiune
invită toate statele membre, să demonstreze angajamentul lor crescut de sănătatea mintală prin
atingerea obiectivelor specifice. ∗ Prevenirea sinuciderii este o componentă integrantă a planului
de acțiune de Sanatate Mintala, cu scopul de a reduce rata de sinucidere în țările cu 10% până în
2020.

7.Sugestii de profilaxie a suicidului în mediul educational

1. Să se promoveze ore de clasă şi întruniri părinteşti, consacrate problemei abordate.

2. Părinţii şi cadrele didactice vor fi informaţi cu:

 recomandări concrete de diagnosticare a comportamentului suicidal;


 motivele, factorii, dinamica comportamentului suicidal:
 problemele comportamentului dezadaptativ, inclusiv suicidal:
 măsurile de psihoprofilaxie şi psihocorecţie şi de tratament.
3. Elevii vor lua cunoştinţă despre suicid şi sinucigaşi, reieşind din faptul că, de regulă, în situaţii
critice rezolvă, în primul rând, problemele apărute cu colegii şi prietenii.
Vor avea la dispoziţie numerele telefoanelor persoanelor de încredere, posibilitatea de a solicita şi
apela la ajutorul psihologului şcolar, a cadrelor didactice, a managerilor instituţiei de învăţământ, a
părinţilor, prietenilor, bunicilor, fraţilor, surorilor, vecinilor etc.

Atenţie! Calea cea mai sigură de prevenire a unei catastrofe suicidale ar putea fi posedarea
informaţiei despre sensibilitatea sufletului uman, evitând din start crearea unor probleme grave,
violenţa, relaţiile tensionate, conflictele în comunicare, în activitatea psihologică, în familie etc.

4.Ajutorul va fi acordat prin conversaţii individuale, crearea grupelor de sprijin, solicitarea urgentă
a specialiştilor, părinţilor şi prietenilor preferaţi în condiţii de manifestare a atenţiei şi îngrijorării față de
destinul adolescentului, supravegherii şi afecţiunii sincere, deschise faţă de problemele cu care se
confruntă.

5. În coridoarele instituţiei de învăţământ vor fi instalate panouri colorate în care adolescenţii ar


vedea, cum pot interveni urgent în situaţiile dificile, ce ajutor pot acorda colegilor, prietenilor (când este
cineva afectat de insucces, de abandonul unuia din părinţi, de decesul unui părinte sau al unui coleg,
fan, etc., de acostarea în stradă, de viol, etc.)

Adolescenții în discuțiile cu psihologul, pot fi adesea auziți spunând că preferă să nu discute


cu părinții despre gândurile suicidale cu care se confruntă în mintea lor. Mai mult de atât,
unii adolescenți în genere aleg să nu spună nimic despre aceasta părinților lor.
Există mai multe cauze pentru care adolescenții aleg să-și încuie ușa lumii lor interioare în
fața părinților.

Primul motiv al reticenței lor ce servește ca argument, este convingerea că părinții se vor
speria. În timp ce frica extremă, tristețea și îngrijorarea (ceea ce adolescenții numesc ”a se
speria”) sunt reacții naturale ale părinților când află că copiii lor se gândesc să-și pună capăt
zilelor – adolescenții au nevoie să știe că ei sunt în siguranță și chiar bineveniți să-și
împărtășească gândurile cele mai intime legate de această temă importantă.

În cele ce urmează, găsiți expuse alte 10 motive pentru care adolescenții ar putea evita să
apeleze la părinții lor după ajutor în momentele când ei de fapt au cea mai mare nevoie de
susținerea lor.

Această listă se referă la părinții al căror adolescent se gândește la suicid, dar nu se află în
pericol imediat de a da curs gândurilor suicidale. Dacă un adolescent se află în pericol imediat,
pericol extrem, este necesară apelarea serviciului de urgență 112 pentru a le putea fi asugurat
ajutor și siguranță.
De asemenea, e necesar de reținut faptul că în momentul în care un adolescent spune părintelui
despre gândurile sale suicidale, aproape oricine face unul sau mai multe din lucrurile menționate
aici. Multe din aceste reacții sunt instinctive și ușor de înțeles.

Și totuși, în același timp ele nu sunt de nici un ajutor pentru un adolescent ce are nevoie disperată
să fie în primul rând ascultat, înțeles și abia apoi sa îi fie acordat vre-un ajutor de oricare fel.

Realitatea e că unii părinți se grăbesc să ofere asigurări sau încurajări fără a asculta mai întâi ce
are de spus copilul lor. Părinții pot spune imediat ceva de genul ”Tu nu ai nici un motiv să te
gândești la suicid”. Adolescenții auzind aceasta, ajung să se simtă adesea și mai singuri și
neânțeleși. Iar unii părinți devin atât de copleșiți de tristețe și teamă încât copilul însuși sfârșește
prin ai consola fară a reuși să se facă auzit.

Unii părinți devin furioși pe copilul lor pentru faptul că s-a gândit la suicid ori pentru că a avut o
tentativă de suicid. ”Cum ai putut să-mi faci una ca aceasta?” – ar putea întreba ei.

Unii părinți abordează în mod personal gândurile suicidale ale copilului lor: ”Dacă m-ai fi iubit
cu adevărat, niciodată nu te-ai fi gândit la suicid”.

Unii părinți nu realizează ca gândurile și comportamentul suicidal pot fi în mod frecvent un


simptom de boală mentală, astfel ca depresia spre exemplu. În acest mod ei ajung să-și blameze
mai curând propriul copil pentru aceste gânduri și comportamente suicidale decât boala ca factor
declanșator.

Unii părinți nu iau în serios criza de vârstă prin care trece adolescentul lor. În acest fel, ei evită
posibilitatea unei consultații la psiholog, ori în cazul când situația devine foarte gravă – evită să
se adreseze la spital. Tot aici se referă și riscurile deținerii unei arme de foc în casă. Această lipsă
de acțiuni, îl poate determina pe adolescent să se simtă neglijat sau neimportant.

La celălalt capăt al spectrului se situiază părinții care exagerează cu reacțiile lor. Ei imediat își
grăbesc copilul spre spital pentru examinare și evaluare fără a-l asculta mai întâi ce are de spus
despre durerea și planurile lui.

Unii părinți categorisesc acțiunile copilului ca fiind manipulative. ”Tu doar cauți atenție”, ar
putea spune ei. (Uneori afirmațiile suicidale sau tentativele pot fi în esență manipulative.
Necătând la aceasta, totuși exprimarea gândurilor și acțiunilor suicidale sunt un mod periculos de
a provoca schimbarea în alții, iar alegerea de a proceda în acest mod, indică prezența nevoii de
ajutor.)
Unii părinți devin nerăbdători. Ei își pot întreba adolescentul în repetate rânduri pe parcursul
întregii zile dacă el se mai gândește la suicid. Aceasta l-ar putea determina să spună ”Nu, nu, nu
sunt” doar pentru ca aceștia să înceteze al mai întreba.

Unii părinți devin hiperprotectivi. După ce adolescentul lor își destănuie gândurile suicidale cu
care se confruntă, părinții nu doresc sa-l scape din priviri. Aceste acțiuni ar putea fi potrivite
totuși în cazul în care adolescentul lor se află în pericol iminent (desi dacă ei sunt într-un risc atât
de mare, un spital ar putea fi mai sigur).

Cum ar trebui să procedeze un părinte dacă copilul lui dezvăluie gânduri suicidale?

În primul și primul rând, este important să asculți. Să asculți cu adevărat!

Este un răspuns natural să dorești să vorbești cu adolescentului tău despre suicid, să reacționezi
cu teamă și neliniște, să faci orice pentru ca copilul tău să fie în siguranță. Totuși, toate acestea
au un timp și un loc aparte.

Dar ceea de ce adolescentul are nevoie în primul rând, este ascultarea fără prejudecăți și însoțită
de acceptare, apoi explorarea împreună în timp ce discutați a sentimentelor și experiențelor
dureroase prin care trece.

Sinuciderea este o problemă complexă și, prin urmare, eforturile de prevenire a sinuciderii
necesită o coordonare și colaborare între mai multe sectoare ale societății, inclusiv sectorul
sănătății și alte sectoare, cum ar fi, educația, munca, agricultura, justiția, dreptul, apărarea,
politica și mass-media. Aceste eforturi trebuie să fie cuprinzătoare și integrate, având un impact
asupra unei probleme la fel de complexe ca sinuciderea.

Stigma, în special în jurul tulburărilor mintale și suicid, îi împiedică pe mulți oameni, care au
avut tentative de suicid, să caute ajutor și, prin urmare, rămân singuri în faţa problemelor.
Prevenirea sinuciderii nu a fost abordată în mod adecvat din cauza lipsei de conștientizare a
suicidului ca o problemă majoră de sănătate publică și tabu în multe societăți, pentru a fi
discutată în mod deschis. Până în prezent, doar câteva țări au inclus prevenirea sinuciderii printre
prioritățile de sănătate și doar 28 de țări raportează o strategie națională de prevenire a
sinuciderii.

Ce poate proteja persoanele de la riscurile suicidului?

*Relatii personale puternice


∗ Riscul comportamentului suicidar creste atunci cind persoanele sufera de un conflict relational
sau pierderea relatiei.

∗ cel mai apropiat cercul social al persoanei - partenerii, membrii familiei, colegii, prietenii și
alte persoane importante - au cea mai mare influență și se pot fi suportivi în timpul crizelor.

∗ Relatiile sunt in special importante si protective pentru adolescenti si batrini , care au un nivel
inalt de dependenta.

Violența, sărăcia, umilința și sentimentul de inutilitate pot spori riscul dezvoltării problemelor de
sănătate mintală la minori. Măsurile de bază pentru prevenirea actelor suicidale comune la copii
și adolescenți constau în întreprinderea măsurilor psihoprofilactice, educaționale și psihosociale.

Ce poate proteja persoanele de la riscurile suicidului?

∗ Un stil de viata sanatos si strategii de cooping pozitive si bunastare

∗ Bunastarea omului este construita partial de catre caracterul persoanei care determina nivelul
de vulnerbilitate si rezistenta in fata stresului si a traumei.

∗ Stabilitatea emotionala si viziunea optimista dezvolta autoidentitatea pentru a face față


dificultăților vieții.

∗ O buna stima de sine, auto-eficacitate și posibilitatea eficienta de a soluționa problemele,


inclusiv si abilitatea de a cauta ajutor atunci când este nevoie, pot mitiga impactul stresorilor din
copilarie.

Pentru a fi eficiente, obiectivele naționale de prevenire a suicidului ar putea fi concepute astfel


încit

∗ Sporirea monitorizarii și cercetarii;

∗ Să identifice și să vizeze grupurile vulnerabile;

∗ Îmbunătățirea evaluarea și gestionarea comportamentelor suicidare;

∗ Promovarea pactorilor protectivi individuali si de mediu;

∗ Sporirea constientizarii prin educarea publica;

∗ improve societal attitudes and beliefs and eliminate stigma towards people with mental
disorders or who exhibit suicidal behaviours;
∗ reducerea accesului la posibilitati suicidare;

∗ Incurajarea mediei sa adopte politici si practici mai bune de ilucidare a fenomenului de suicid;
∗ suport individual pentru evitarea suicidului.

∗ Suicidul poate fi prevenit. Pentru actiuni naționale eficiente este nevoie de o strategie
cuprinzătoare de prevenire a sinuciderii multisectorială.

∗ Accesul restrins la mijloacele utilizate pentru suicid: o strategie efectiva nationala include in
sine restrictia accesului la diverse mijloace asa ca pesticidele, arme de foc si medicamente.

Mesaje cheie

∗ Servicii de sanatate trebuie sa includa in sine actiuni de prevenire a suicidului ca parte


componenta de baza. ∗ Tulburarile mintale asociate cu utilizarea alcoolului contribuie la sporirea
actelor suicidare in context local si global. Identificarea precoce si un management eficient sta la
baza asistentei adecvate de care este nevoie. ∗ Comunitatea joaca un rol extrem de important in
actiunile de prevenire a suicidului. Ea trebuie sa presteze suport social la persoane vulnerabile si
includerea acestorain servicii de follow-up, sa combata stigma si sa sustina actiunile pentru
eliminarea suicidului.

Sinuciderile pot fi prevenite

Există o serie de măsuri care pot întreprinse la nivel general și la nivel individual pentru a
preveni suicidul și tentativele de sinucidere. Acestea includ:

– reducerea accesului la mijloacele de suicid (pesticide, arme de foc, anumite medicamente);

– informarea de către mass-media într-un mod responsabil;

– introducerea unor politici privind consumul de alcool, pentru a reduce abuzul acestuia;

– identificarea precoce, tratamentul și îngrijirea persoanelor cu tulburări psihice, durere cronică


și suferință emoțională acută;

– instruirea lucrătorilor din domeniul sănătății în evaluarea și gestionarea comportamentului


suicidar;

– îngrijirea persoanelor care au încercat sa se sinucidă și furnizarea de sprijin comunitar.


8.Ghid de intervenție post-suicid în școală

Recunoaștem că școlile, autoritățile au subestimat mereu amploarea și impactul crizelor. Ori


evaluarea impactului crizei în cazul suicidului sau tentativelor de suicid în școală este crucială.
Cercetările arată că aproximativ 20% dintre cei expusi tragediei vor avea probleme
semnificative. De aceea este importantă intervenția largă în cazul suicidului sau tentativei de
suicid în instituția de învățămînt sau în comunitate la general

Nu subestimați impactul tragediei!!!

Revedeți următoarele:

1. Cât de bine a fost cunoscut decedatul? Vor fi mai multe emoții și stări de afect ca urmare
a decesului unui elev popular și iubit.

2. Care a fost cauza morții? Decese cauzate de omucidere, accident sau suicid sunt bruște și
neașteptate, și puteți să vă așteptați la un nivel mai ridicat de implicare emoțională și stări
de affect.

3. Unde a avut loc decesul? Decesele survenite pe teritoriul școlii sunt deosebit de
traumatizante atât pentru elev, cît și pentru personal.

4. Există tragedii anterioare care au afectat comunitatea școlară? Probleme și emoții din
pierderile anterioare vor ieși suprafață probabil, complicând și mai mult eforturile de
depășire a situației.

Cîteva sugestii:
1. Notificați imediat poliția și verificați realitățile în jurul morții. Convocăm echipa școlară,
raională de intervenție în criză. Contactăm administrația centrală pentru a primi sprijin și
îndrumare. Invitați profesioniștii de la Linia Antisuicid să vă asiste în proces.
2. Contactați familia persoanei decedate prin suicid și oferiți asistența necesară. Dacă
persoana a avut frati care frecventează școala, le oferim sprijin și le izolăm de presă și de
ceilalți elevi pentru a le asigura reunirea cu familia.
3. Assistați profesorii în primul rind ca să fie in stare să ajute elevii.
4. Identificați cei mai afectați elevi. Este de așteptat ca prietenii apropiați a persoanei
decedate și cei ce au fost suicidari anterior chiar și fără a avea o relație apropiată cu
decedatul vor fi cei mai afectați. Reacțiile tipice ale elevilor la tragedie sunt următoarele:
probleme cu somnul și coșmaruri, griji legate de viitor, regresia atât comportamentală, cât
și academică. Gândurile de sinucidere la elevi vor fi mai insistente după o sinucidere în
școală. Expunerea la sinucidere este un factor de risc, mai ales la cei cu istorie de
tentativă.
5. Fiți sinceri și folosiți un limbaj în dezvoltare corespunzător vîrstei elevilor.
Nu facem încercări de a explica de ce el / ea a murit, ci în loc ne concentrăm pe sprijinirea
elevilor să își exprime și să își proceseze durerea, șocul, confuzia, furia si le spunem despre
semnele presuicidale. Sunt recomandate discușii în grup mic sau clasă, și nici într-un clas la
careu.
Nu învinovățiți pe nimeni!!!
Pentru a menține atitudinea sănătoasă și de respect față de decedat, utilizați un minut de
reculegere timp de citeva zile, înainte de acesta încurajați-i să se gîndească la viață, la depășirea
sănătoasă a suferinței pierderii, la susținere și atenție pentru familia decedatului, mai ales copiii.
Evitați să trimiteți pe toți copiii acasă, ci căutați să le oferiți spațiu pentru discuție și susținere.
Elevii și profesorii, care au fost expuși traumei fizic, vor avea nevoie de mai mult ajutor, separate
de ceilalți.
Dacă școala este în vacanță, sau dacă decesul are loc după ore de școală sau în week-end,
personalul trebuie să fie notificat imediat prin sunet pentru a le oferi:
 Timp pentru a procesa informația și a primi sprijin de la prieteni, rude, specialiști
 Timp pentru a face față cu propriile probleme personale legate de criză și pierdere sau și
probleme personale pentru a se pregăti să ajute elevii în următoarea zi de școală.
 Includeți neapărat profesorii în procesarea situației mai degrabă decât să fie excluși
Bibliografie selectivă

1. Earl Grollman. Suicide: Prevention, Intervention, Postvention. 1988.


2. Şarpe V. Caracteristica medico-legală, structura şi etiopatogenia fenomenului suicidal
printre copii şi adolescenţi. Autoreferat al tezei de doctor in ştiinţe medicale, Chişinău, 2005.

3. Вроно Е.М. Предотвращение самоубийства. Руководство для подростков. 2001.


4. Вроно Е. М. Поймите своего ребенка. 2002.
5. Моховиков А.Н. Суицидология: Прошлое и настоящее: Проблема самоубийства в трудах
философов, социологов, психотерапевтов и в художественных текстах. 2001.
6. Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Prevenirea sinuciderilor. Manual pentru consultanţi. 2006 -
http://www.who.int/publications/list/9241594314/ru/index.html (în rusă).
7. Organizaţia Mondială a Sănătăţii – statistica pentru Republica Moldova -
http://www.who.int/entity/mental_health/media/repmol.pdf (în engleză).
8. Jana CHIHAI. Suicidul ca fenomen si masuri utile de prevenire.

S-ar putea să vă placă și