Sunteți pe pagina 1din 6

SCUFIŢA ROŞIE” DE CHARLES PERRAULT

Povestea ,, Scufiţa Roşie’’ de Charles Perrault aparţine speciei epice.


Formula introductivă localizează acţiunea şi prezintă în acelaşi timp o parte din personajele
poveştii precum şi trăsături de caracter ale personajului principal: ,, fetiţă zglobie şi drăgălaşă’’.
,, Fetiţa zglobie şi drăgălaşă’’, eroina poveştii este o fetiţă simplă, din popor fără puteri
supranaturale aşa cum suntem obişnuiti să intâlnim în basme şi poveşti, este harnică, ascultătoare,
modestă, cinstită şi dreaptă aşa cum sunt mai toţi protagoniştii acestei specii literare.
In general tema poveştilor este lupta dintre bine şi rău cu deosebirea că fantasticul ocupă un
loc secundar sau chiar lipseşte fiind înlocuit de diferite forme ale supersitiţiei. Tema poveştii în
cazul nostru o constiuie prezentarea urmărilor tragice ale naivităţii şi ale credulităţii, iar mesajul
subliniază necesitatea cunoaşterii realităţii.
Ca în majoritatea poveştilor valoarea educativă a poveştii ,, Scufiţa Roşie’’ constă în
contribuţia pe care o aduce la formarea unei atitudini de combatere a manifestărilor negative din
comportamentul copiilor: lenea, lăcomia, îngâmfarea, neglijenţa.
Poveştile, dupa Charles Perrault, insuflă copiilor,, dorinţa de a fi asemănători cu cei buni care
ajung fericiţi şi, în acelaşi timp, se naşte în sufletul lor teama faţă de nenorocirile ce li s-ar putea
întâmpla dacă i-ar urma pe cei răi...’’
Povestea ,, Scufiţa Roşie’’ este una dintre poveştile cele mai îndrăgite de cei mici având o
naraţiune simplă, plăcută, uşoară de înţeles pentru ei.
Scufiţa Roşie este trimisă de mama ei la bunica. Neavertizată asupra pericolelor, Scufiţa
Roşie nu se fereşte de lupul întâlnit în cale şi îi spune chiar unde se duce. Acesta va ajunge
înaintea ei la casa bunicii şi le va mânca pe amândouă.
Naraţiunea se încheie cu o morală în versuri, parte specifică în structura compoziţionlă a
basmelor şi poveştilor publicate de Charles Perrault.
Scriitorul foloseşte unele mijloace pentru realizarea structurii etice a personajelor ca faptele
acestora, epitete caracterizatoare: ,, blânda bunicuţă’’, biata fetiţă’’. Personajele apar asfel ca
simbolizând anumite trăsături esenţiale. Scufiţa Roşie este ascultătoare, naivă, credulă, bună,
veselă, sensibilă la frumuseţile naturii. Lupul reprezintă răutatea, viclenia, lăcomia. Mama este
iubitoare, dar imprudentă, iar bunica este blândă şi bună.
Finalul tragic desprinde povestea ,, Scufiţa Roşie’’ din şirul celor încadrate într-o schemă
tip, în care binele învinge răul. Morala în versuri explică această atitudine a scriitorului prin
faptul că povestea se adresează şi vârstelor în care raţiunea trebuie să devină latura dominantă, cu
menirea de a ne cenzura faptele.
Povestirea este una dintre activităţile de educarea limbajului cele mai plăcute copiilor,
întrucât le satisface nevoia de cunoaştere şi de afectivitate, le stimulează imaginaţia şi constituie
cadrul optim de exersare a capacităţii de comunicare.
Ca activitate specifică învăţământului preşcolar povestirea dezvolta gândirea logică, memoria
voluntară, imaginaţia, limbajul. Povestirea contribuie de asemenea la dezvoltarea atenţiei datorită
căreia copiii memorează numele personajelor, fragmente de povestiri şi poveşti, reţin succesiunea
întâmplărilor, trăsături şi comportamente ale personajelor acestea constituind uneori un model.
Receptarea atenta a povestirilor contribuie la familliarizarea copiilor cu structura limbii,
cu bogatia si expresivitatea limbjului; ei îşi însuşesc cuvinte cu sensuri proprii si figurate, expresii
poetice, formule specifice acestor creaţii literare, construcţii ritmate si rimate, zicale, proverbe,
structuri gramaticale.
Poveştile au atât valoare formativa, cat si etica, contribuind la formarea conştiinţei
morale; copiii descoperă trăsături de caracter, îşi aleg modele de viaţa, cunosc întruchipări si
manifestări ale binelui si ale răului ( de exemplu, in Scufiţa Roşie de Charles Perrault, Punguţa
cu doi bani, Capra cu trei iezi si Ursul păcălit de vulpe de Ion Creanga, Povesti de Hans
Christian Andersen s.a.)
Valoare formativă a povestilor constă în faptul că ele stimulează procesele cognitive şi afective
ale copiilor, contribuind la formarea trăsăturilor de voinţă şi caracter.. Citindu-le copiilor povesti
îşi formează reprezentări şi noţiuni despre dreptate, cinste, curaj, vitejie, perseverenţă, hărnicie.
Desfăşurarea evenimentelor dintr-o poveste le dezvoltă atenţia şi memoria, imaginaţia şi spiritul
de observaţie. În poveste, ca şi în joc copilul îşi satisface nevoia de acţiune. De multe ori în lumea
din povesti copilul caută şi găseşte un mediu compensatoriu, în care evenimentele şi personajele
îi fac să fie fericit.
ANEXA 1