Sunteți pe pagina 1din 8

CLONAREA UMANĂ

REFERAT

RÎPAN ELISABETA DANIELA


MEDIC REZIDENT CHIRURGIE GENERALĂ AN VI
CLONAREA UMANĂ

Clonarea umană reprezintă obținerea a una sau mai multe ființe umane care sunt identice
genetic la nivel de material ereditar nuclear cu o alta.
Clonarea reprezintă una dintre cele mai controversate realizări ale ştiinţei moderne. În
prezent sunt cunoscute două mari direcţii de realizare a clonării: reproductivă şi terapeutică,
fiecare dintre aceastea posedînd scopuri şi limite diferite. În momentul în care noul embrion este
obţinut, acesta poate evolua distinct: fie se dezvoltă în vederea obţinerii unui individ (clonare
reproductivă), fie dacă îi este extrasă informaţia genetică sau este lăsat să evouleze în direcţia
unei linii celulare (clonare terapeutică).
Metoda cea mai practicată în zilele noastre, care stă la bază, este transferul nucleului
celulelor somatice.
Aceasta reprezintă o tehnică prin care, nucleul unei celule somatice ce aparţine
organismului care se doreşte clonat este introdus într-un ovocit, din care, în prealabil, nucleul a
fost extras.
Având în vedere că nucleul conţine "aproape" toată informaţia genetică, ovocitul gazdă se
va dezvolta într-un organism cu ADN-ul nuclear identic din punctde vedere genetic cu al
organismului donor.
Tehnologia înlocuirii nucleare poate fi folosită pentru obţinerea unei clone de la o
persoană de orice vârstă (embrion, fetus sau adult) și există posibilitatea obţinerii mai multor
clone decât prin scindarea embrionului. Acesta este procesul care a fost folosit pentru a o obţine
pe oaia Dolly.
Faptul că un program de cercetare aduce beneficii nu înseamnă că îl și justifică. Scopul
nu scuză mijloacele. În acest caz, permiterea dezvoltării embrionilor umani clonali și a tehnicilor
de clonare, chiar și pentru un scop „bun” înseamnă acceptarea clonării umane, chiar dacă „doar”
a embrionilor umani.
Preocuparea se leagă de faptul că aceasta netezește calea pentru cei care doresc clonarea
reproductivă. În acest moment, este aproape universală condamnarea celor care pretind a obţine,
sau a celor care încearcă să obţină, oameni clonați. Cu toate acestea, permițând dezvoltarea și
perfecționarea tehnicilor de clonare, se va ajunge la perfecționarea și acceptarea clonării umane.
Dacă aplicarea tehnicilor de clonare terapeutică ar deveni o posibilitate reală, opinia publică este
posibil să fie „îmblânzită” și clonarea umană va avea șanse mai mari de a fi permisă, în special în
țările cu control și reglementări mai slabe asupra tratamentelor și cercetării infertilității.
Acestea toate cresc preocuparea față de evaluarea eficacității, valorii și necesității acestui
tip de cercetare. Odată începută, chiar dacă au fost identificate surse alternative de celule stem,
dovedite ca fiind chiar mult mai folositoare decât embrionii, se va încheia oare această cercetare
pe embrioni clonali? Cum ar putea fi revizuite și aplicate aceste măsuri restrictive? Cine va
decide? Pe ce baze etice? Cum ar putea fi prevenit abuzul/folosirea greșită la nivel internațional?
Mai este nevoie doar de un progres minor pentru atingerea tuturor condițiilor necesare pentru
realizarea clonării reproductive, chiar dacă aceasta nu a fost niciodată intenția cercetării
originale.
Experții și-au arătat îngrijorarea față de siguranța clonării din celulă adultă. A fost
raportat faptul că procedura este asociată cu o rată ridicată de avort spontan și moarte postnatală
timpurie. Într-adevăr, oaia Dolly, primul mamifer clonat din celulă adultă, a îmbătrânit și a murit
prematur. Nu este clar dacă toate aceste eșecuri se datorează reprogramării nucleare sau chiar
procedurii clonării; cu toate acestea, oricare dintre ele au implicații asupra siguranței și
eficacității clonării embrionilor umani. Aceste lucruri arată pericolele inerente procesul de
clonare și efectele negative pe termen lung pe care le produce clonarea.
Prin anii 1950 s-a realizat clonarea la broască. Având în vedere că ovulele mamiferelor
sunt de o mie de ori mai mici decât ale broaştelor, de-abia după 1980 s-a realizat clonarea
mamiferelor: şobolani, oi, vaci, maimuţe, cu nuclee de embrion la stadiul de 8-16 celule, numite
în această fază iniţială blastocite. Se credea că după această fază embrionară, deci după circa 14
zile de la fecundare, clonarea nu mai este posibilă întrucât în celulele devenite somatice,
diferenţiate, pierzându-şi totipotenţialitatea, ADN-ul este definitiv şi ireversibil alterat şi, prin
urmare, nu mai posedă patrimoniul genetic care să mai dea naştere unui nou organism normal.
Dar această certitudine s-a prăbuşit la 27 februarie 1997 când revista Nature a lansat vestea că s-
a născut, prin clonare, mieluţa Dolly. Naşterea lui Dolly a costat un milion de dolari, preţul
mediu al clonării unui mamifer. Eroii acestei realizări au fost Jan Wilmut şi K.H.S. Cambel
împreună cu colaboratorii lor de la Institutul Roslin din Edimburg, Scoţia. Marea noutate şi
marea senzaţie a constat în faptul că Dolly, tradus = păpuşa (numele s-a dat în amintirea celebrei
cântăreţe Dolly Parton) a fost clonată prin introducerea în ovulul unei oi a nucleului unei celule
preluate din ugerul altei oi adulte, în vârstă de 6 ani, în ultimul trimestru al sarcinei, aparţinând
rasei Fin Dorset. De acum se poate realiza o turmă întreagă de oi Dolly, toate identice cu mama
dătătoare de celule.
Supranumită cea mai faimoasă oaie din lume, Dolly a trăit până la vârsta de șase ani,
când a fost eutanasiată ca urmare a faptului că suferea de artrită și de cancer pulmonar.
Aşadar, nu era adevărat că celulele, după prima fază de dezvoltare a embrionului, îşi
pierd totipotenţialitatea şi patrimoniul genetic. Statele care au permis avortul şi experienţele pe
embrion până în ziua a 14-a pe baza afirmaţiei savanţilor că după această zi celulele embrionului
îşi pierd totipotenţialitatea, au comis o eroare enormă. Naşterea lui Dolly a provocat mare panică,
alarmă, polemici aprinse în opinia publică mondială. Ecoul lor încă nu s-a stins. Dacă o
asemenea clonare s-a realizat la un mamifer aparţinând clasei din care face parte şi omul,
înseamnă că până la clonarea omului prin aceeaşi metodă nu mai este decât un pas, în cazul că nu
s-a făcut deja şi se ţine secret. De obicei lucrurile acestea nu se dau imediat publicităţii.
Vestea naşterii lui Dolly a provocat consternare şi groază în toată lumea şi reacţiile au
fost vehemente; de la preşedintele Clinton care a cerut încetarea experienţelor în vederea clonării
omului şi a suspendat subvenţiile de la stat, la J. Chirac, la Comitetele Naţionale de Etică, la
Consiliul European, la Parlamentul European, la Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
„Clonarea fiinţelor umane, se spune în declaraţia Parlamentului European, nu poate fi
absolut justificată şi tolerată de societate, întrucât ea reprezintă o gravă violare a drepturilor
fundamentale ale omului, e contrară principiului egalităţii dintre fiinţele umane fiindcă permite
o selecţie eugenistă şi rasistă a speciei umane, lezează demnitatea fiinţei umane…”
În 1979 L.B. Shettles de la Universitatea Columbia din New York a transferat nuclee de
celule umane germinale în ovule umane. Embrionii umani clonaţi s-au dezvoltat până la stadiul
de morulă.
În 1983, doi savanţi de la Universitatea G. Washington, Jerry Hall şi Robert Spillmann,
au produs prin scisiune, deci prin prima formă de clonare, embrioni umani. Nici aceştia nu au
ajuns la maturitate. După 6 zile de la publicarea clonării, Papa Ioan Paul al II-lea a reacţionat
energic într-un discurs în care vorbeşte despre „experienţe nepermise şi tulburătoare”, despre
„manipulări halucinante”, despre „tentaţiile unei nebunii autodistrugătoare”.
La fel de energic s-a exprimat la naşterea lui Dolly. Într-o predică în care comentează
textul evanghelic al izgonirii negustorilor din templu, Sf. Părinte spunea:
„Glasul lui Cristos se ridică cu putere şi împotriva «negustorilor din templu» din zilele
noastre, adică împotriva celor care fac din negustorie «religia» lor, până acolo încât calcă în
picioare, în numele «dumnezeului-puterea şi a dumnezeului-banul», demnitatea persoanei
umane prin abuzuri de tot felul”.
Reacţiile împotriva clonării umane s-au născut în parte şi dintr-o frică iraţională,
amplificată de o mass-media preocupată mai mult de a crea senzaţie decât de a prezenta adevărul
obiectiv. Era teama că ceea ce se citise în romanele ştiinţifico-fantastice şi ceea ce se văzuse în
filmele de ficţiune e pe punctul de a deveni realitate. Era frica, de pildă, că vreun dictator dement
se va apuca să fabrice în serie o armată de cloni uriaşi cu care să cucerească lumea. Multă lume
fusese impresionată de filmul „Copiii veniţi din Brazilia”, după piesa cu acelaşi nume, în care
este prezentat un oarecare diabolic doctor Mengele, preocupat să producă o armată de cloni ai lui
Hitler din celulele dictatorului conservate în acest scop. Mai era apoi frica de pierdere a
identităţii, a personalităţii. Persoană, cuvânt grec, tradus înseamnă mască, chip. Prin clonare,
societatea ajunge o turmă de oi sau un muşuroi de furnici fără chip, adică având toţi acelaşi chip.
Omul identic la chip cu clonatul devine dublura lui, nu mai e nici el însuşi, nici altul sau este şi el
însuşi şi altul. Desigur, clonul fiind copia clonatului şi purtând chipul lui, pierde ceva din
personalitatea lui, dar nu se poate spune că nu mai are identitate şi personalitate.
Această teamă exagerată se naşte din faptul că persoana umană este redusă la
dimensiunea ei materială, adică biologico-genetică. Ceea ce îi conferă omului unicitate şi
identitate este sufletul pe care Dumnezeu îl creează când apare o nouă fiinţă umană, indiferent
cum apare aceasta: conform naturii prin fecundare naturală sau împotriva naturii prin fecundare
artificială sau clonare. Între clon şi clonat este identitate genotipă, având acelaşi patrimoniu
genetic, dar nu şi identitate fenotipă. Între clon şi clonat nu există identitate mai mare decât între
doi gemeni, care au şi ei acelaşi patrimoniu genetic, dar fiecare îşi are identitatea sa,
personalitatea sa, destinul său, care diferă în funcţie de mediu, educaţie, cultură, de propriile
alegeri şi decizii libere, fiecare fiind dotat cu voinţă. Cu siguranţă că dintr-un laureat genial al
Premiului Nobel, dacă se clonează, nu rezultă un clon genial ca şi el.
Savanţii sunt mândri de succesele lor şi nu acceptă nici o limită în calea cercetării
ştiinţifice şi, fără îndoială, vor realiza clonarea omului, dacă nu cumva au realizat-o deja în
secret. Nici o lege şi nici o interdicţie nu-i poate împiedica, aşa cum nimic nu a putut împiedica
fabricarea armei atomice.
Hans Ionas, unul dintre părinţii geneticii, dădea in 1997, lista cu avantajele clonării
umane. Citez cateva “avantaje” descries de acesta:
– Posibilitatea de a produce indivizi geniali, frumoşi, cu calităţi excepţionale, ceea ce va
îmbunătăţi rasa umană.
– Se vor produce indivizi sănătoşi, evitându-se riscurile bolilor ereditare care există în
înmulţirea pe cale sexuală.
– Toate familiile sterile vor putea să aibă copii.
– Oricine va putea să aibă un copil aşa cum îl doreşte, băiat sau fată, cu celule luate de la
o celebritate pe care o admiră, o actriţă, un cântăreţ, o rudă, un prieten; un tată se poate
multiplica pe el însuşi, o mamă pe ea însăşi, clonându-se cu celule din propriul organism.
Familiile de lesbiene vor putea şi ele să aibă copii cu celule somatice luate una de la alta.
– Părinţii cărora le moare copilul vor putea să-l reproducă cu celule păstrate de la copil
înainte de a muri.
– Apoi, utilizarea clonului, a dublurii în scopuri terapeutice. Dublura, clonul este păstrat
ca rezervă, în stare embrionară şi la nevoie aceasta poate furniza material biologic, ţesuturi,
organe pentru transplant. În prezent e greu de obţinut organe de transplant şi ele sunt costisitoare.
Se folosesc organe de la animale transgenice, adică la care s-au injectat gene umane, foarte
folosit fiind în acest scop porcul. Însă nu se reuşeşte întotdeauna transplantul şi există riscul unor
infecţii. Organele umane de transplant de la accidentaţii mortali sunt puţine. Inimile cumpărate
de la chinezii condamnaţi la moarte costă 30.000 de dolari; rinichii pe care îi vând indienii şi
filipinezii costă 5.000 de dolari. Mai ieftin se cumpără de la români. Sunt ţigani care-şi vând
copii pe 100.000 de lei, neştiind ce se întâmplă cu aceşti copii. Problema se rezolvă mult mai
simplu şi mai eficient cu organe preluate de la clon. Cu organe preluate de la propria dublură se
exclude incompatibilitatea, fenomenul respingerii.
Mai sunt şi alte avantaje. Se pot forma echipe de cloni folosiţi în timp de pace şi de
război, fabricaţi la comandă în funcţie de necesităţi: cloni mari şi puternici pentru anumite munci
grele, pentru a forma echipe de sportivi şi a câştiga la olimpiade, cloni mici pentru zborurile
spaţiale, cloni speciali pentru spionaje, ş.a.m.d..
Savantul nu uită să amintească faptul că pentru a-i pune la punct pe chinezi şi pe ruşi,
care sunt o permanentă ameninţare pentru omenire prin numărul lor mare, nu este o altă soluţie
decât o armată de cloni. Multe persoane, în special femei, au cerut deja să fie clonate.
Desigur, nu toţi savanţii sunt entuziasmaţi de marile progrese ale ştiinţei şi optimismul cu
privire la binefacerile pe care le vor aduce descoperirile genetice omenirii, în viitor, mai ales
după Hiroshima, Nürenberg, Cernobîl, este mai reţinut. Totuşi cercetările vor continua, aşa cum
am amintit, şi e foarte probabil că se va trece la clonarea omului, indiferent care vor fi urmările
pentru omenire, fiindcă ştiinţa, mai exact oamenii de ştiinţă, nu mai ţin cont de valorile etice.
Protestele, condamnările, luările de poziţie împotriva clonării umane care vin din partea capilor
de state, a parlamentelor, a organizaţiilor internaţionale, sunt lipsite de substanţă, de motivaţie
etică şi, deci, vor fi absolut ineficiente.
În declaraţiile lor toţi vorbesc de încălcarea drepturilor fundamentale şi de lezarea
demnităţii omului. Care om? Omul adult, bineînţeles. Dar în cazul clonării, nu este vorba de
omul adult, ci de embrion: de dreptul embrionului de a fi conceput aşa cum a orânduit Dumnezeu
în natura lucrurilor, de lezarea inviolabilităţii şi sacralităţii persoanei umane care trebuie
recunoscută în embrionul uman din prima clipă a existenţei. Or, nici Clinton, nici Chirac, nici alţi
capi de state, nici parlamentele, nici organizaţiile mondiale nu se gândesc la aşa ceva de vreme
ce aprobă avortul, fecundarea artificială, de vreme ce 50 de milioane de embrioni umani sunt
produşi în eprubetă şi ucişi în fiecare an pe planetă cu binecuvântarea lor. De ce clonarea omului
ar fi interzisă?
Nu există nici o legislaţie care să protejeze omul de pericolul clonării. S-a afirmat că, sub
acest aspect, bovinele sunt mai protejate decât omul. Urmările clonării, – nu este vorba de
clonarea animalelor care poate fi foarte folositoare pentru producţia de lapte şi de carne, sau
pentru salvarea unor specii pe cale de dispariţie, deşi ecologiştii au mari rezerve şi sunt
îngrijoraţi pentru viitorul ecosistemului planetei, ci este vorba de clonarea umană -, urmările
clonării nici măcar nu pot fi bănuite pentru viitorul omenirii după cum prin anii 1935, când s-a
descoperit posibilitatea fisiunii atomului de uraniu prin bombardarea cu neutroni, nimeni nu
bănuia Hiroshima şi tona de exploziv pe care o avem pe cap de locuitor, cu posibilitatea de a
distruge în prezent de 300 de ori întreaga populaţie a globului.
Totuşi, câteva urmări ale acestei revoluţii radicale le putem cunoaşte cu certitudine.
Mai întâi este distrugerea familiei, dispariţia legăturilor de rudenie, de consangvinitate:
soţ-soţie, tată-fiu sau fiică, mamă-fiu sau fiică. Prin acest sistem de reproducere asexuată pot
apărea combinaţiile cele mai stranii: un copil, de pildă, poate fi tatăl sau mama fratelui sau
surorii sale sau un fiu, o fiică, poate fi frate sau soră cu mama sau cu tatăl.
La un moment dat, femeile, multiplicându-se prin clonare, ar putea să se dispenseze de
bărbaţi şi să-i elimine de pe faţa pământului, reproducându-se pe ele însele sau reciproc. Mitul
amazoanelor, acea populaţie formată exclusiv din femei războinice de pe ţărmul Pontului Euxin
(Marea Neagră) practic, prin autoclonare, sau clonare reciprocă, poate deveni realitate. Este
expresia absolută a egoismului şi narcisismului. Femeia, spre deosebire de bărbat, se poate
autocrea, făcându-şi o copie identică.
Preşedintele Bill Clinton, în declaraţia sa de dezaprobare a clonării umane făcută după
naşterea lui Dolly, i-a avertizat pe oamenii de ştiinţă „să nu se joace de-a Dumnezeu„. Aici e
toată gravitatea faptului. Îndărătul clonării se ascunde aceeaşi tentaţie luciferică a omului de a fi
ca Dumnezeu, de a se substitui lui Dumnezeu, de a-i sustrage lui Dumnezeu prerogativele, de a-
şi afirma autonomia totală faţă de Dumnezeu. Omul consideră că poate deveni stăpânul vieţii
creând fiinţe umane sau autocreându-se, în alt mod decât o face Dumnezeu; se consideră
nemuritor şi veşnic perpetuându-şi propria fiinţă în clonii somatic identici pe care îi creează. Ca
şi Dumnezeu care creează omul după chipul şi asemănarea sa, omul creează şi el oameni după
chipul şi asemănarea sa.
„Am furat din nou zeilor focul” – scria Aldo Schiavone în ziarul italian Repubblica,
imediat după ce s-a născut Dolly.
Biserica condamnase clonarea umană deja cu zece ani înainte de a veni pe lume Dolly, în
documentul Donum vitae, întrucât ea este o negare totală a demnităţii procreării umane. Clonarea
nu este o procreare, ci o reproducere la nivel zootehnic. E un atentat la demnitatea persoanei
obţinute prin clonare. Un clon nu are un tată şi o mamă, nu e rodul unui act de iubire dintre
părinţi, ci un produs de laborator, obţinut cu ajutorul unei maşini de fabricat fiinţe umane în
serie, un obiect făcut la comandă.
„Tentativele sau ipotezele făcute pentru a obţine fiinţe umane fără nici o legătură cu
sexualitatea, trebuie considerate ca fiind contrare moralei, deoarece se împotrivesc demnităţii
atât a procreării umane cât şi a unirii conjugale” (Donum vitae).
Parlamentul României a votat în anul 1998 o lege prin care este interzisă la noi în ţară
clonarea.
În Martie 1997, Parlamentul European a votat o rezoluție pentru interzicerea clonării
ființelor umane. Cu toate acestea, rezoluția nu are putere legală întrucât această arie este de
competența statelor membre.
În decembrie 1997, UNESCO a publicat Declarația Universală asupra Genomului Uman
și Drepturilor Omului. Art. 11 interzice „practicile care sunt contrare demnității umane, ca de
exemplu clonarea reproductivă a ființelor umane...”
La Strasbourg, Consiliul Europei, cu 47 de state membre, a adoptat un protocol
interzicând clonarea umană care a fost adăugat în Convenția privind Drepturile Omului și Bio-
medicina (Convenția de la Oviedo), semnată în 1998.
România a semnat această convenție și protocolul adițional. Acestea sunt un bun început;
realist vorbind, însă, chiar și un asemenea tratat internațional nu va putea preveni ignorarea lui de
către un om de știință (sau de către o țară), în special deoarece culturile diferite au și sisteme de
valori diferite.
În Marea Britanie, o lege votată în 1990 autoriza doar crearea de embrioni pentru
cercetare în cadrul luptei împotriva problemelor de fertilitate.
În ianuarie 2001, camera Lorzilor, din Marea Britanie, a adoptat legea care autorizează
clonarea embrionului uman în scopuri terapeutice. Noua lege autoriza clonarea embrionului
uman într-un cadru mult mai larg, dar în special în cel al luptei împotriva cancerului și a bolii
Alzheimer.
Există un acord cvasigeneral asupra faptului că este eronată din punct de vedere
etic clonarea umană reproductivă. Totuși, aceasta nu este o convingere universală și de aceea
va continua să se manifeste interesul pentru clonarea umană al celor care susțin, de exemplu,
libertatea și „dreptul de a alege”, ca metodă de depășire a infertilității, sau alte aplicaţii potenţiale
ale clonării.
Toți indivizii au o identitate genetică unică, pe care clonarea reproductivă o
compromite. Clonarea umană reproductivă va însemna renunțarea la protecția indispensabilă
împotriva predeterminării identității genetice umane de către o terță parte. Unei clone i se va
nega dreptul la diversitate genetică, la identitate și individualitate unică, drept pe care îl
furnizează doar procrearea naturală.
Clonarea afectează integritatea familiei. Obţinerea unei fiinţe umane prin reproducere
asexuată dintr-o singură celulă (spre deosebire de tehnicile actuale de reproducere asistată) ne-ar
permite să „facem” oameni, mai degrabă decât să-i concepem. Ba mai mult, relațiile sociale vor
fi grav perturbate. De exemplu, un „fiu” clonal creat de un bărbat ar fi de fapt, genetic, geamănul
tatălui său, nu fiul.
Ființele umane nu ar trebui să fie subiectul experimentelor fără cunoștința și permisiunea
lor și nici nu ar trebui ca ființele sau caracteristicile lor să fie în mod intenționat selectate și alese
în scopul îndeplinirii dorințelor și potrivit voinței altora. Procedând astfel, viața omului ar fi de
fapt tratată ca o „marfă” sau ca un „produs”, subminând valoarea intrinsecă și demnitatea
fiecărui individ.
Au fost deja clonați "înlocuitori umani" în viața obișnuită, de zi cu zi americană?
De câțiva ani au existat zvonuri din partea unor insideri respectați că unii politicieni, șefi
de corporații și diverși artiști au fost clonați și înlocuiți rapid.
In ultima perioadă a alegerilor prezidențiale din 2016, unii cercetători au observat câteva
apariții diferite ale lui Hillary Clinton, sugerând utilizarea dublurilor (a fost vizibilă, dacă studiați
toate fotografiile făcute). Există un om de vârf din Informații, care spune că :"poate că a murit și
a fost clonată". Nu puteam spune dacă glumea sau nu. Unii au reacționat la boala bruscă a lui
Hillary de la comemorarea de la 9/11/ 2001, unde asistenții ei au aruncat-o în jeep-ul ei
(transformat în ambulanță) ca pe o pungă de cartofi. Hillary în acea zi părea diferită și mai tânără
decât de obicei. Apariția ei s-a schimbat atât de mult în timpul dezbaterilor și mitingurilor încât a
fost greu de spus care era dublura sa. În după-amiaza aceea, după comemorare, când a apărut în
public "vindecată", o privire mai atentă a arătat că era mult mai subțire și nu arăta prea
asemănătoare cu Hillary cea originală, plus că nu avea agenți de pază cu ea.
A existat un e-mail DNC scurs de Huma Abedin (asistenta sa personală), care a susținut
că Hillary Clinton avea convulsii frecvente și era bolnavă. Ar fi putut să moară și ar fi fost
înlocuită de o clonă care arăta și acționa ca ea, dar ar fi avut niște greșeli grave ale sistemului
nervos central, de genul celor despre care se presupune că suferă clonele? Sau îi era atât de rău
încât nu putea merge prea mult și se trimitea clona? Probabil că niciodată nu vom putea afla
sigur.
Este clonarea rapidă umană (CRU) acum făcută în baze militare subterane (DUMB)?
Odată cu dezvoltarea rapidă a tehnologiei de inginerie genetică în lumea medicală a
consumatorilor, atât de evidentă, se așteaptă ca clonarea umană să fie în curând posibilă. Adică
dacă statul și autoritățile federale existente o permit (în SUA). Până în prezent, au adoptat legi
care să o împiedice; iar societățile medicale au stabilit standarde etice care le limitează.
Cei care ați studiat DUMB/s și Programul Spațial Secret și care sunt bine pregătiți în
secretul masiv al contractorilor din apărare, realizează că aceste subiecte sunt protejate de așa-
numita "securitate națională" legiferată drastic. Ei înțeleg, de asemenea, că un Guvern Secret din
Umbră a îngropat această cercetare extrem de clasificată, care este cu cel puțin 20-50 de ani
înaintea tehnologiei disponibile pentru consumatori (iar tehnologia de pe piață, gen telefon
mobil, GPS, TV digitală, etc, cu sute sau poate chiar mii de ani, n.b.).
Nu vă așteptați ca Guvernul SUA sau Guvernul Secret din Umbră să vină în curând și să
recunoască public toate acestea. Prima lor îngrijorare este că potențialii dușmani ar putea obține
informații importante despre astfel de cercetări. A doua lor îngrijorare este că după 60 de ani de
minciuni flagrante și monstruoase ce le-au spus poporului american și lumii întregi, masele nu i-
ar ierta niciodată și nu ar mai avea încredere în ei niciodată. Și se așteaptă ca aceasta să ducă
actualul Guvern și Guvern Secret la prăbușire.

BIBLIOGRAFIE:
https://www.veteranstoday.com
http://www.descopera.ro/stiinta/930372-rasaritul-clonelor
http://www.provitabucuresti.ro/bioetica/clonarea-umana
https://ro.wikipedia.org/wiki/Clonare
https://www.prostemcell.ro/stiinta-cercetare/bioetica-vs-clonare.html
http://www.chsjournal.org/archive/vol37-no3-2011/for-practitioner/ethical-
considerations-on-human-cloning
http://www.culturavietii.ro/2015/11/24/clonarea-umana/