Sunteți pe pagina 1din 1

OF!

(pentru Zamfira Zamfirescu)

Dînsa își spală părul într-un lighean alb pus pe un scaun

Fără să știe că-n bucătărioară ei vine un faun

Și-i vede, din spate,

Două buci separate

Atît de frumos și de bine

Că e cît pe ce să leșine,

Dar o apucă antic de talie

Și ea se apleacă mai leneșă decît o dalie,

Dînd cu capul de tabla ligheanului larg

Și spumele-n valuri de fluturi se sparg,

Iar casa se-nalță încet către cer,

Lăsînd între brusturi taburetul stingher,

Pe care se-așează tăcut Dumnezeu

Și mănîncă dintr-o tingire jumări cu pireu

De cartof...

Of!