CALCULUL STRUCTURILOR MIXTE OŢEL BETON LA

ACŢIUNEA FOCULUI – STUDIU DE CAZ

Raul Zaharia1

Rezumat

Rezistenţa la foc a construcţiilor metalice şi mixte otel-beton poate fi determinată utilizând metode
simplificate, pe bază de tabele sau formule de calcul, prevăzute în normativele europene. Pentru
situaţii deosebite, în cazul unor structuri complexe sau a unor cerinţe particulare, pot fi necesare
atât efectuarea unei analize numerice avansate utilizând programe de calcul specializate în analiza
termică şi mecanică a structurilor supuse la acţiunea temperaturilor înalte, cât şi stabilirea de
scenarii de foc pe baza modelelor de „foc natural”. Lucrarea prezintă principiile verificării
elementelor structurale la acţiunea focului, precum şi un exemplu de aplicare a normativelor
europene.

1. Introducere

Siguranţa la foc a unei structuri presupune atingerea următoarelor obiective:

- asigurarea capacităţii portante a structurii de rezistenţă a construcţiei pentru o perioadă
de timp;
- limitarea prin proiectare a generării şi răspândirii focului în construcţie;
- limitarea prin proiectare a răspândirii focului către construcţiile învecinate;
- posibilitatea părăsirii clădirii de către ocupanţi sau a salvării acestora;
- asigurarea siguranţei echipei de salvare.

Asigurarea acestor obiective se face printr-o serie de măsuri active şi pasive. Masurile active sunt
reprezentate de toate mijloacele care se activează în momentul izbucnirii unui incendiu, cum ar fi
sistemele automate de detecţie şi stingere a focului. Între măsurile pasive se pot enumera:
asigurarea corespunzătoare a căilor de evacuare funcţie de specificul şi particularităţile clădirii,
protejarea sau eliminarea surselor potenţiale de incendiu în momentul proiectării clădirii, limitarea
propagării focului printr-o compartimentare adecvată şi nu în ultimul rând asigurarea prin proiectare
a unei rezistente corespunzătoare la acţiunea temperaturilor înalte care pot apărea în cazul unui
incendiu, pentru elementele structurii portante a clădirii, pentru durata impusa de rezistenta la foc.

1
Conferenţiar, Universitatea „Politehnica” din Timişoara, Facultatea de Construcţii, Departamentul de Construcţii
Metalice şi Mecanica Construcţiilor

63
În România, normativul P118/99 [1] oferă condiţiile tehnice de proiectare şi realizare a
construcţiilor pentru protecţia la acţiunea focului şi oferă informaţii privind modul de asigurare a
masurilor enumerate mai sus funcţie de specificul clădirii. Normativul stabileşte încadrarea
clădirilor în cinci grade de rezistenta la foc, funcţie de durata minima de rezistenta la foc a
elementelor structurii portante, însă, până nu demult, în România nu au existat normative care să
stabilească o metodologie de evaluare prin calcul a rezistentei la foc a elementelor structurale aflate
intr-o anumită stare de solicitare. Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului (MLPAT)
a demarat în anul 1997 Programul „CR – Cod Roman” pentru „Elaborarea reglementărilor tehnice
pentru structuri la construcţii civile şi industriale şi armonizarea cu reglementările tehnice din
Uniunea Europeană”. În cadrul acestui program, Universitatea Politehnica din Timişoara, în
colaborare cu INCERC Bucureşti, a elaborat „Normativul pentru verificarea la foc a elementelor
structurale ale construcţiilor din otel”[2] precum şi „Ghidul pentru verificarea la foc a elementelor
structurale ale construcţiilor din otel”[3]. Normativul reprezintă varianta tradusă a versiunii
provizorii de la acea data a normei europene Eurocode 3 Partea 1.2 [4] cu adaptarea definiţiilor şi a
termenilor de specialitate în conformitate cu norma tehnică românească de proiectare şi realizare a
construcţiilor privind protecţia la acţiunea focului, P118. Ghidul de proiectare este destinat să
expliciteze normativul, prin intermediul unor tabele de calcul, nomograme, exemple reprezentative
şi comentarii.

În prezent, este în plina desfăşurare, sub egida Asociaţiei Române de Standardizare ASRO,
Comitetul Tehnic 343 şi sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului –
MTCT, traducerea şi implementarea versiunilor finale EN ale Eurocodurilor, printre care şi EN
1993-1-2, EN 1994-1-2, pentru calculul la acţiunea focului a elementelor structurale din oţel,
respectiv mixte din oţel-beton, la care participă şi autorul lucrării de faţă.

2. Principii ale verificării elementelor structurale la acţiunea focului

Principiul care generează determinarea rezistentei unui element structural alcătuit din otel sau din
beton la acţiunea focului este ca temperaturile înalte produse în cazul unui incendiu reduc rezistenta
şi rigiditatea acestor materiale. În figura 1 este arătata variaţia factorilor de reducere pentru
rezistenta şi modulul de elasticitate a oţelului obişnuit supus temperaturilor ridicate.

În momentul în care temperaturile de pe secţiunea transversala a unui element structural au produs

reducerea rezistenţei elementului sub nivelul efortului de calcul produs de încărcări în situaţia de
incendiu, se considera ca elementul respectiv si-a epuizat capacitatea portanta sub acţiunea focului.
Normativul european EN1991-1-2 [5] descrie acţiunile termice şi mecanice care trebuie luate în
considerare pentru o structură supusă acţiunii focului, oferind modelele de foc normalizate, modelul
de foc parametric, respectiv modele de foc natural, descrise in continuare:
- Curba de foc normalizată ISO, arătata in figura 2a [9] deşi este internaţional recunoscută şi
deosebit de utilă pentru efectuarea experimentelor, reprezintă o modelare săracă a realităţii,
deoarece nu tine cont de nici un parametru fizic, considerând aceeaşi evoluţie a temperaturii
în timp pentru orice clădire si mai mult decât atât, temperatura creste continuu in timp. În
realitate, evoluţia temperaturii într-un compartiment este direct legată de o serie de
parametrii cum sunt deschiderile, sarcina termică şi viteza de propagare a focului.

64
 Figura 1. Variaţia rezistentei şi rigidităţii oţelului funcţie de temperatura

- Modelul de foc parametric oferă curba timp-temperatura funcţie de sarcina termică şi

deschiderile din pereţi si tine cont de asemenea si de faza de regresie a temperaturii (figura
2a). Modelul este insă limitat ca suprafaţa si înălţime a compartimentului de incendiu şi
presupune că temperatura este aceeaşi în întreaga clădire, pe toata înălţimea, din momentul
izbucnirii incendiului.

1200.0
Temperatura
[°C]
1000.0

800.0

600.0
Foc parametric
400.0 ISO 834

200.0

0.0
0 15 30 45 60 75 90 105 120
Timp [min]

Figura 2a. Foc normalizat si foc parametric

- Modelul de foc natural „Two Zone- One Zone” este capabil să urmărească întreaga
evoluţie a incendiului, din momentul declanşării până în faza de „flashover” şi terminând cu
regresia temperaturii si reprezintă, în acest moment, modelul de calcul cel mai avansat de
evoluţie a temperaturii intr-un compartiment de incendiu. Iniţial, înălţimea
compartimentului de incendiu este împărţită în două, o zona superioara de fum calda si o

65
 zona inferioara rece. Trecerea de la modelul cu doua zone de temperatura la modelul cu o
singura temperatura pe întreaga înălţime a compartimentului corespunde momentului
„flashover” din care se poate considera ca incendiul este generalizat in toata clădirea. Acest
fenomen se produce in anumite condiţii, spre exemplu atunci când temperatura gazelor
fierbinţi din zona superioara a atins 500oC. Având în vedere complexitatea ecuaţiilor de
echilibru ale masei şi energiei utilizate pentru a descrie mişcarea aerului cald în interacţiune
cu deschiderile şi pereţii compartimentului, este necesară dezvoltarea de programe de calcul
pentru determinarea curbelor de temperatură bazate pe acest model.

Incendiul este considerat o acţiune excepţională şi, la fel ca în cazul încărcării seismice, se
consideră coeficienţi de calcul reduşi ai acţiunilor, faţă de calculul la starea limita în combinaţia
fundamentala. Pentru a obţine încărcarea de calcul, relevantă în cazul acţiunii focului, cu care se
determină efortul de calcul la starea limită de incendiu Efi,d, se utilizează următoarea combinaţie
accidentală:

∑γ GA G k +ψ 1,1Q k ,1 + ∑ψ 2,i Q k ,i
unde:
Gk este valoarea caracteristică a încărcării permanente;
Qk ,1 este valoarea caracteristică a încărcării variabile dominante;
Qk ,i sunt valorile caracteristice ale celorlalte încărcări variabile;
γ GA este coeficientul parţial de siguranţă pentru încărcările permanente la
starea limită de incendiu, γ GA =1,0;
ψ 1,1 este coeficientul de combinare pentru încărcarea variabilă dominantă;
ψ 2,i este coeficientul de combinare pentru restul încărcărilor variabile.

Exista trei posibilităţi de verificare a capacităţii portante a unui element structural din oţel sub
acţiunea focului:

Verificarea in domeniul timpului – Se face verificarea ca timpul corespunzător ruinei

elementului tf este superior timpului cerut de rezistenta la foc treq:
tf>treq
Timpul corespunzător ruinei elementului este timpul pentru care rezistenta elementului
supus acţiunii temperaturilor înalte atinge efortul de calcul corespunzător produs de
încărcări în situaţia de incendiu.

Verificarea în domeniul încărcării – Se face verificarea ca la timpul cerut de rezistenta la

foc treq rezistenta elementului Rd,fi este superioara efortului de calcul produs de încărcări în
situaţia de incendiu:
Rd,fi > Ed,fi pentru t=treq
Aceasta verificare este metoda standard prezentata in EN1993-1-2.

Verificarea in domeniul temperaturii – Se face verificarea ca la timpul cerut de rezistenta la

foc treq temperatura pe secţiunea elementului θ este mai mica decât temperatura critică:

66
 θ < θcr pentru t=treq
Temperatura critică pentru un element structural din oţel este temperatura atinsa în secţiunea
transversala pentru care rezistenta diminuata corespunzător acestei temperaturi egalează efortul
unitar de solicitare, rezultat din combinaţia excepţionala de incendiu.

Este de subliniat că protecţia termică a unui element structural din oţel, care trebuie aleasă astfel
încât pe durata impusă de rezistenţa la acţiunea focului temperatura în secţiune să nu atingă
temperatura corespunzătoare cedării elementului, se determină în consecinţă nu doar funcţie de
masivitatea secţiunii transversale, dar şi de gradul de solicitare al elementului respectiv.

Având în vedere aspectele prezentate, considerând şi un scenariu de foc realist şi calculând

corespunzător sarcina termică, se pot atinge timpi de rezistenţă la foc de până la 30 minute şi chiar
peste aceasta valoare pentru structuri metalice neprotejate, la care în mod uzual se impune o
protecţie termică costisitoare, de cele mai multe ori în mod nejustificat.

O alternativa la utilizarea protecţiei termice pentru elementele metalice este şi utilizarea soluţiilor
constructive cu elemente cu secţiune compusa oţel-beton. Aceasta soluţie are dublul avantaj ca
betonul armat sporeşte capacitatea portanta a elementului, atât la temperatura normală cât şi în
situaţia de incendiu şi ca prin prezenta betonului secţiunea se încălzeşte mai lent, cu avantaje
directe în situaţia de incendiu.

3. Metode de calcul

Normele europene oferă, în general, trei metode de calcul al rezistentei la acţiunea focului:
Metoda tabelara – are la baza observaţiile făcute în timpul experimentelor. Este foarte
simplă de utilizat, domeniul de aplicabilitate fiind însă limitat, datorită unui ansamblu de
condiţii geometrice impuse secţiunilor. Această metodă se aplica în mod uzual în cazul
elementelor din beton sau mixte otel – beton, dar nu este prezentă în normativul EN1993-1-
2 pentru calculul elementelor din otel la acţiunea focului.
Metode simplificate de calcul – permit calculul capacităţii portante ultime pe baza unor
formule sau nomograme de calcul, calibrate pe baza a numeroase încercări experimentale.
Pentru elementele cu secţiune mixtă oţel – beton, spre exemplu, Comitetul internaţional
pentru dezvoltarea şi studiul elementelor tubulare (Comite Internaţional pour le
Developpement et l`Etude de la Construction Tubulaire - CIDECT) a editat un ghid de
dimensionare [2] care conţine 42 de nomograme de calcul pentru capacitatea portantă a
stâlpilor cu secţiune circulară sau pătrată, umpluţi cu beton, funcţie de dimensiunile
secţiunii, procentul de armare, tipul de beton şi lungimea de flambaj a stâlpului.
Modele de calcul avansate – presupun analiza numerica cu ajutorul unor programe de calcul
specializate, dedicate analizei termice şi mecanice a structurilor supuse la acţiunea
temperaturilor înalte, validate prin încercări experimentale. Modelele de calcul avansate sunt
aplicabile pentru orice tip de curba de evoluţie a temperaturii în compartimentul de
incendiu, inclusiv pentru modele de foc natural şi pot fi utilizate pentru analiza întregii
structuri, luând în considerare şi efectele indirecte ale acţiunii focului, cum ar fi dilatarea
elementelor structurale.

Schema din figura 2b prezintă succint procedura de calcul a unei structuri la acţiunea focului şi
sintetizează aspectele prezentate.

67
Figura 2b. Procedura de calcul

68
4. Studiu de caz

Într-o lucrare anterioara [8] s-a prezentat un studiu pentru determinarea rezistentei la acţiunea
focului a unei structuri metalice deosebite, pentru care analiza simplificată a elementelor, cu
ajutorul formulelor prezente în normative, nu oferă rezultate satisfăcătoare şi pentru care s-a aplicat
metoda avansata de calcul, utilizând modelul de foc natural „Two Zone – One Zone” pentru
reprezentarea acţiunii focului. Alte studii similare, precum şi precizări, recomandări şi exemple cu
privire la modul de calcul al structurilor metalice la acţiunea focului în conformitate cu normativul
european sunt date în [9].

Cu privire la structurile mixte oţel –beton, soluţia constructivă de stâlpi cu secţiune compusă din
ţeavă circulară metalică şi miez de beton armat a fost analizata de către autor în [10] şi aplicată la
diverse lucrări executate sau în curs de execuţie. În lucrarea menţionată s-a analizat rezistenta la
acţiunea focului pentru stâlpii cu secţiune compusă din ţeavă cu miez de beton armat, în
conformitate cu norma europeana EN1994-1-2, aplicând toate cele trei metode enumerate anterior.
In continuare se prezintă o aplicaţie pentru una dintre secţiunile mixte din otel-beton ale stâlpilor
unei structuri multietajate din Bucureşti [13]. Aşa cum se arata în Figura 3, stâlpii sunt realizaţi cu
secţiune dreptunghiulara din beton armat, având la interior cate doua profile laminate europene
HEB, dispuse în cruce.
1000
60 170 540 170 60
52
500

396
52

Conectori Ø 13
8Ø 32 (PC 52) (se vor dispune decalat)
Beton C30/37
Etrier Ø8 mm (OL37)

Figura 3. Stâlp HEB1000HEB500

Acest tip de secţiune nu se regăseşte între tipurile de secţiuni prevăzute în metoda tabelara din
EN1994-1-2 şi nu exista nici formule simplificate pentru acest tip de secţiuni. Singura modalitate de
determinare a rezistentei la acţiunea focului a secţiunii mixte rămâne metoda avansata de calcul.
Pentru aceasta s-a utilizat programul de calcul SAFIR [11], dedicat analizei termice şi mecanice a
structurilor supuse la acţiunea temperaturilor înalte, dezvoltat la Universitatea din Liege, Belgia.
Acest program, la a cărui dezvoltare a participat şi Departamentul de Construcţii Metalice şi
Mecanica Construcţiilor din cadrul Universităţii ‘Politehnica’ din Timişoara, a fost validat prin
comparaţia cu numeroase încercări experimentale, precum şi cu alte programe de profil existente.

Calculul timpului de rezistenta la acţiunea focului a stâlpului se face în doua etape. Intr-o prima
etapa a analizei numerice se determina evoluţia temperaturii pe secţiunea transversala a

69
elementului, funcţie de aceasta ţinând cont de pierderea caracteristicilor mecanice a materialelor ce
compun secţiunea transversala. Etapa a doua se refera la analiza structurala propriu-zisa, stabilind
răspunsul structurii sub acţiunea forţelor statice şi a încărcării termice. Programul SAFIR permite o
analiza structurala neliniară, în paşi de timp corespunzători creşterii temperaturii pe secţiune
transversala, sub acţiunea încărcărilor statice constante sau variabile în timp.

Prin încadrarea construcţiei în gradul I de rezistenta la foc, în conformitate cu "Normativul de

siguranţa la foc a construcţiilor - P118 -99", s-a impus pentru stâlpii structurii un timp de rezistenta
la foc de 21/2 ore (150minute). Îndeplinirea criteriului de rezistenta a stâlpului la acţiunea focului s-a
verificat sub acţiunea eforturilor rezultate din gruparea speciala de incendiu. În conformitate cu
norma europeană Eurocode 1, Partea 1.2 EN 1991-1-2 Eurocode 1 - Actions on Structures. Part 1-
2: General Actions - Actions on Structures exposed to fire precum şi in conformitate cu norma
europeană EN 1990, Eurocode: „Basis of structural design” s-au considerat ipotezele de încărcare
permanentă (P), vânt (V) şi utilă (U) în următoarele combinaţii:

C1: 1.00 × P + 0.50 × U

C2: 1.00 × P + 0.20 × V + 0.30 × U

Calculul stâlpului cu secţiune mixta a fost condus în doua etape:

- în prima etapa se determina evoluţia temperaturii pe secţiunea transversala a elementelor
(utilizând curba de foc standardizata ISO834, în conformitate cu EN 1991-1-2 şi NPO46/2000);
- în etapa a doua s-a stabilit răspunsul elementului structural, considerat izolat, sub acţiunea
încărcărilor termice şi a eforturilor statice maxime obţinute din combinaţiile de mai sus,
corespunzătoare grupării speciale de incendiu.

Pentru scopul acestei lucrări, s-a considerat doar verificarea stâlpului HEB1000HEB500 cu
secţiunea din figura 3. În figura 4 este prezentata discretizarea secţiunii transversala a stâlpului. Din
motive de simetrie, s-a reprezentat doar un sfert din secţiunea transversala. Se pot distinge cele trei
tipuri de materiale folosite: secţiunile stâlpilor din otel, armaturile (considerate în modelare cu
forma rectangulara şi având o arie echivalenta cu aria armaturii circulare) şi betonul.

În urma calculului termic, se obţine distribuţia temperaturilor pe secţiunea transversală. În figura 5

se arata valoarea temperaturilor după 21/2 ore de foc ISO (9000sec.). Se poate constata ca tălpile
stâlpilor si-au epuizat în mare măsura capacitatea portanta (având şi temperaturi de peste 1000 °C)
în timp ce inimile stâlpilor şi armaturile au o rezerva apreciabila de rezistenta, având temperaturi
mai scăzute. De asemenea, secţiunea de beton are încă un miez rece cu arie importanta. Există deci,
după 21/2 ore, o rezerva semnificativa de capacitate portantă a secţiunii.

Figura 4. Discretizarea secţiunii transversale a stâlpului

70
 Figura 5. Distribuţia temperaturilor pe secţiunea transversală după 21/2 ore de foc ISO

Îndeplinirea criteriului de rezistenţă a stâlpului la acţiunea focului pentru limita de timp de 21/2 ore
depinde gradul de utilizare a elementului structural, sub acţiunea eforturilor rezultate din gruparea
speciala de incendiu prezentate anterior. În calculul stâlpului s-a considerat elementul izolat, cu o
săgeata iniţiala corespunzătoare imperfecţiunii echivalente date de EN1993-1-1 [12] pentru secţiuni
I, asupra căruia acţionează forţa axială şi momentele încovoietoare maxime rezultate din
combinaţiile C1 şi C2. S-au considerat în calcul stâlpii cei mai solicitaţi de la parter (înălţime
5.4m), etajele 1-3 (înălţime 4.2m), respectiv superiori etajului 3 (înălţime 4m).

Figura 6 arată evoluţia în timp a săgeţii la mijlocul înălţimii stâlpului cel mai solicitat de la parter,
sub acţiunea eforturilor rezultate din gruparea specială, pe măsura creşterii temperaturii pe secţiune.
Elementul nu îndeplineşte criteriul de rezistenţă, timpul de cedare de 143 minute fiind inferior
timpului impus de 150 minute.

0.10

0.08

0.06

0.04

0.02

0.00
0 1000 2000 3000 4000 5000 6000 7000 8000 9000
Time [sec]

Figura 6. Caracteristica timp-săgeată la mijlocul înălţimii stâlpului - parter

71
Pentru stâlpii etajelor 1-3, aşa cum se observa din figura 7, care arata caracteristica timp-săgeata la
mijlocul înălţimii elementului cel mai solicitat (etajul 1), la 9000 secunde (21/2 ore) stâlpul prezintă
un comportament stabil. Elementul cedează sub acţiunea temperaturii şi a eforturilor rezultate din
gruparea speciala de incendiu după aproximativ 189 minute.

0.07

0.06

0.05

0.04

0.03

0.02

0.01

0.00
0 2000 4000 6000 8000 10000 12000
Time [sec]

Figura 7. Caracteristica timp-săgeată la mijlocul înălţimii stâlpului - etaj 1

Aşa cum se observa din figura 8, care arată caracteristica timp-săgeata la mijlocul înălţimii
elementului cel mai solicitat de la etajele superioare etajului 3, la 9000 sec (21/2 ore), stâlpul
prezintă un comportament stabil. Elementul cedează sub acţiune temperaturii şi a eforturilor
rezultate din gruparea specială de incendiu după aproximativ 256 minute.

0.045

0.040

0.035

0.030

0.025

0.020

0.015

0.010

0.005

0.000
0 2000 4000 6000 8000 10000 12000 14000 16000
Time [sec]

Figura 8. Caracteristica timp-săgeată la mijlocul înălţimii stâlpului - etaje superioare

72
În concluzie, stâlpii de tip HEB1000HEB500 de la nivele superioare parterului realizează în
totalitate timpul de rezistenta la acţiunea focului de 21/2 ore (150minute) sub acţiunea eforturilor
maxime rezultate din gruparea speciala de incendiu. Protecţia cu mijloace adecvate şi agrementate
tehnic este necesara doar pentru stâlpii parterului. Pentru celelalte tipuri de stâlpi ai structurii de
rezistenta, a rezultat un comportament similar, fiind necesara protejarea elementelor parterului şi
eventual a câtorva etaje superioare.

Din păcate, în ţara noastră, deşi normativul pentru verificarea la foc a elementelor structurale ale
construcţiilor din oţel NP 046-200 si ghidul pentru verificarea la foc a elementelor structurale ale
construcţiilor din oţel GP 055-200 s-au publicat de câţiva ani şi există câteva aplicaţii realizate pe
baza prevederilor din normativ, există încă reţineri la proiectarea prin calcul a soluţiilor de protecţie
pasiva la acţiunea focului, în condiţiile in care in tarile UE, in SUA, Australia, Japonia, etc., această
practică a devenit curentă în ultimele două decenii.

5. Bibliografie

[1] Norme tehnice de proiectare şi realizare a construcţiilor privind protecţia la acţiunea focului,
indicativ P118.
[2] NP 046-2000 Normativ pentru verificarea la foc a elementelor structurale ale construcţiilor
din oţel. Universitatea `Politehnica` din Timişoara – INCERC Bucureşti. Contract MLPAT
191/20.12.1995.
[3] GP 055-2000 Ghid pentru verificarea la foc a elementelor structurale ale construcţiilor din
oţel. Universitatea `Politehnica` din Timişoara – INCERC Bucureşti. Contract MLPAT
328/09.09.1997.
[4] ENV 1993-1-2: Eurocode 3 - Design of steel structures - Part 1-2: General rules - Structural
fire design, European Committee for Standardization, Brussels, 1993.
[5] EN 1991-1-2: Eurocode 1 – Actions on structures - Part 1-2: Actions on structures exposed to
fire, European Comittee for Standardisation, Brussels.
[6] CEC Agreement 7210-PA/PB/PC/PD/PE/PF/PR-060, Natural Fire Safety Concept – Full
Scale Test, Implementation în the Eurocodes and Development of an Userfriendly Design
Tool, 2001.
[7] EN 1990 Eurocode: Basis of Design, European Comittee for Standardisation, Brussels.
[8] D. Pintea, R. Zaharia, D. Dubina, Proiectarea construcţiilor metalice la acţiunea focului în
conformitate cu normele europene ‘Eurocode’ Revista Asociaţiei Inginerilor Proiectanţi de
Structuri AICPS, ISSN 1454 928X, No. 3, p. 39, 2001.
[9] J.M. Franssen, R. Zaharia, Design of Steel Structures subjected to fire – Background and
design guide to Eurocode 3, Editions de l’Universite de Liege, ISBN 2-930322-99-3, 2005.
[10] R. Zaharia, A. Stratan, D. Dubina, Stâlpi cu secţiune mixta din ţeava de oţel şi miez de beton
armat: aplicaţie şi studiu de caz privind rezistenţa la foc, Revista Asociaţiei Inginerilor
Proiectanţi de Structuri AICPS, ISSN 1454-928x, nr. 3/2001, pag. 45.
[11] User Manual for SAFIR. A computer program for analysis of structures subbmited to the fire.
J. M. Franssen, V. K. R. Kodur, J. Mason, University of Liege, Department 'Structures du
genie civil' Service 'Ponts et charpentes'.
[12] EN 1993-1-1 Eurocode 3:Design of Steel Structures. Part 1-1: General Rules: General Rules
and Rules for Buildings, European Comittee for Standardisation, Brussels.
[13] Zaharia R., Dubina D. Aspecte specifice calculului si proiectării structurilor din oţel şi mixte
otel-beton la acţiunea focului în contextul prevederilor din normele Eurocode, Revista
Asociaţiei Inginerilor Proiectanţi de Structuri AICPS, ISSN 1454 928X, No. 2, p. 148, 2006.

73
74