Sunteți pe pagina 1din 72

BACTERIOLOGIA SPECIALĂ

Genul Staphylococcus

Istoric - sir Alexander Ogston – 1880.


Definiţie:
- coci Gram-pozitivi aşezaţi în grămezi; pot fi observaţi şi aşezaţi izolaţi, în perechi
sau scurte lanţuri;
- imobili;
- catalază pozitivi, oxidază negativi;
- nepretenţioşi nutritiv;
- aerobi, facultativ anaerobi;
- tolerează >7,5% NaCl.

Clasificare:
Testul coagulazei îi clasifică în:
- coagulazo-pozitivi: S. aureus;
- coagulazo-negativi: mai multe specii izolate de la om, dintre care S. epidermidis,
S. saprophyticus, S. haemolyticus, S. warneri, S. hominis, S. lugdunensis.

STAFILOCOCI COAGULAZO-POZITIVI:
- Staphylococcus aureus
Habitat: - specie umană;
- tegumente, mucoase;
- rezistent la uscăciune;
- contaminarea: - scuame, mâini, contact direct, ambient.
Caractere microscopice: - coci gram-pozitivi, dispuși izolat, în perechi, scurte lanțuri,
grămezi, imobili, nesporulați.
Caractere de cultivare: - colonii S mari, rotunde, bombate, pigmentate diferit (portocaliu,
galben, alb).
Identificare: - pe geloză-sânge;
- cresc pe medii cu sare.
Structura antigenică şi virulenţa:
- Antigene somatice:
- dispuse profund: - PG (peptidoglican) - » febră;
- acid ribitol teichoic - » induce formarea de Ac;
- dispuse superficial: - proteina A;
- antigene specifice de tip;
- proteina de legare a fibronectinei;
- receptori pentru bacteriofagi.
- Factori de virulenţă:
• Toxine proteice: - hemolizine (stafilolizine) (α, β, γ, δ);
- leucocidina - PVL;
- toxine epidermolitice (exfoliative) (A şi B) codificate plasmidic;
- enteroroxine (A, B, C1, C2, C3, D, E);
- toxina sindromului şocului toxic stafilococic – TSST-1.

1
• Enzime: - coagulaza: - liberă;
- legată (clumping – factor);
- stafilokinaza;
- lipaze;
- hialuronidaza;
- proteaze, fosfataze, β-lactamază.

Patogenitatea naturală şi patogeneza:


- Cel mai important arsenal de patogenitate.
- Condiţionat patogen.
- Relaţie între producerea de anumite toxine şi sindromul clinic.

STAFILOCOCII - boli provocate de stafilococi:


- Infecţii cutanate, subcutanate şi ale mucoaselor:
- foliculite, furuncule, carbuncul, panariţii, abcese;
- impetigo, sindromul pielii opărite, impetigo bulos.
- Infecţii ORL: - sinuzite, otite, mastoidite
- Infecţii tract respirator: - bronho-pneumopatii buloase.
- Sepsis.
- Stafilococia malignă a feţei.
- Manifestări metastatice după bacteriemii şi sepsis: – abcese viscerale, osteomielite,
meningite.
- Sindromul şocului toxic stafilococic.
- Toxiinfecţii alimentare.
- Enterocolita acută postantibiotic.

Imunitate:
- fagocitoza este mecanismul major de apărare;
- nu există o corelaţie între titrul Ac şi receptivitatea/rezistenţa la infecţia cu S. aureus;
- anticorpii au rol scăzut, cu excepţia celor anti- exfoliatină, anti-TSST-1;
- este posibil ca anticorpii anti-leucocidină să protejeze faţă de stafilocociile cronice.

Epidemiologia:
- Rezervor: - purtători sănătoşi nazali, intestinali, cutanat;
- bolnavi.
- Transmitere: - directă, indirectă.
- Izbucniri epidemice: - TIA.
- maternităţi, creşe, secţii chirurgie, ATI.

Profilaxia:
- nespecifică: - asepsie, antisepsie în serviciile medicale şi chirurgicale; igiena
individuală;
- purtători nazali de tulpini agresive (lizotip 52, 52a, 80, 81, 85a) carantinaţi faţă de
pacienţii cu risc.

2
Tratament:
- Pomezi antistafilococice cu clorhexidina, bacitracina, acid fusidic, fenotipuri de
rezistenţă faţă de β-lactamine.
- Producător de β-lactamază.
- Hiperproducător de β-lactamază.
- Prin mutaţia PLP2.

STAFILOCOCII COAGULAZO-NEGATIVI
- Potenţial de patogenitate scăzut: S. epidermidis, S. saprophyticus, S. lugdunensis, S. schleiferi.

- Staphilococcus epidermidis:
- prezent pe tegumente;
- produce glicocalix → aderenţă;
- infecţii de cateter, infecţii de pace-maker, endocardită subacută a valvelor protezate,
infecţii ale grefei vasculare, infecţii asociate cu şunturi LCR, proteze articulare,
dispozitive ortopedice, dializă peritoneală ambulatorie cronică, ITU;
- 50% tulpini rezistente la oxacilină;
- identificare: coagulază-negativ, sensibil la novobiocină.

- Staphilococcus saprophyticus:
- condiţionat pathogen;
- ITU la femei şi bărbaţi tineri, activi sexual (uretrită, prostatită, pielonefrită), infecţii
ale plăgilor, sepsis;
- coagulază-negativ, rezistent la novobiocină.

3
Genul Streptococcus
Billroth, 1874.
Pasteur, 1879.
Rosenbach, 1884.
Brown, 1919.
Rebecca Lancefield, 1933.
Minidefiniţie:
- coci Gram-pozitivi, sferici/ovali, aşezaţi în lanţuri sau perechi;
- unele specii au capsulă;
- imobili;
- pretenţioşi nutritiv (agar-sânge);
- facultativ anaerobi (↓O2) unele tulpini carboxifile în culturi primare;
- catalază negativi, oxidază negativi;
- uzual hemolitici.
Clasificare:
- după aspectul hemolizei pe geloză-sânge;
- antigenică:
- grupabili (polizaharidul C) A-H, K-W;
- negrupabili;
- după patogenitate:
- streptococi piogeni;
- condiţionat sau accidental patogeni;
- caractere biochimice: - diferenţiază specii din acelaşi grup serologic şi streptococii
negrupabili.
Utilitatea clasificării.
Clasificarea principalilor streptococi cu importanţă medicală:

Grup antigenic Hemoliza

S. pyogenes A β

A, C, F, G,
S. anginosus β (α, nonhemolitic)
Nongrupabil

S. agalactiae B β, (nonhemolitic)

S. zooepidemicus C β

S. bovis D α, nonhemolitic, (β)

Streptococi viridans (orali) Nongrupabil Α

S. pneumoniae Nongrupabil α

4
- Streptococcus pyogenes
- Patogen strict uman.
- Singura specie a grupului A.
Habitat:
- preferențial: amigdale, faringe;
- purtători sănătoşi: oro-/nasofaringe: 5-20%;
- piele, vagin, rect.
Caractere microscopice: - în produse patologice apare coc sferic gram pozitiv așezat izolat,
în perechi, lanțuri scurte (vezi CD 9-1).
Caractere de cultivare: - pe geloză-sânge de berbec sau cal, după 18 ore de incubare aerobă la
37OC, formează colonii mici (0,5 mm) înconjurate de o zonă largă de beta-hemoliză.
Rezistenţa la factori de mediu: - la adăpost de lumină și la temperatura camerei, supraviețuiește
în secreții faringiene uscate câteva săptămâni, dar prin dezhidratare pierd virulența. Mor în
30 minute la 54OC căldură umedă. Este sensibil la antisepticele și dezinfectantele uzuale.
Structura antigenică şi virulenţa:
- polizaharidul C;
- proteinele M, MAP, T, R, C5a peptidaza, FOS;
- capsula de acid hialuronic.
- Peptidoglican: - pirogen, necroza miocard, imunogen.
- Membrana citoplasmatică: - înrudiri antigenice şi reacţionează încrucişat cu sarcolema
fibrelor miocardice, membrana glomerulului renal.

Antigenele de virulenţă:
• Factori de colonizare:
- acidul lipoteichoic;
- proteina M;
- proteina F.
• Factori antifagocitari:
- proteina M;
- capsula de acid hialuronic;
- C5a peptidaza.
• Factori de invazie:
- streptokinaza: gr. A, C, G;
- streptodornaza: A, B, C, D;
- hialuronidaza;
- difosfopiridin-nucleotidaza.
• Toxine citolitice: – SLO, SLS, toxina eritrogenă.

5
Structura antigenică a Streptococcus pyogenes:

Ac implicaţi în reacţii încrucişate faţă de ţesut


Polizaharid C
conjunctiv şi glicoproteine cardiace

Specificitate Ag de tip
Proteina M
Marker epidemiologic(100 tipuri)

Ag cross-reactiv
Proteina asociată proteinei M
Patogenia RAA şi carditei reumatismale

Proteina T Marker epidemiologic

Factorul de opacifiere a serului Marker epidemiologic

Non-imunogenică
Capsula de acid hialuronic
Distrusă de hialuronidaza proprie
Efect pirogen
Peptidoglican
Leziuni cardiace granulomatoase
Reacţionează încrucişat cu fibre miocardice, MB
Membrana citoplasmică
glomerul renal

Patogenitate naturală şi patogenie:


- Infecţii acute: - nespecifice;
- specifice.
- Boli poststreptococice.
- Infecţii acute nespecifice:
- angina eritematoasă sau eritemato-pultacee;
- otite, sinuzite, adenite;
- flegmon amigdalian, celulita difuză a planşeului bucal (angina Ludwig);
- impetigo („bube dulci“);
- infecţii ale tegumentului lezat: celulită, fasciită necrozantă;
- febra puerperală;
- vaginite;
- bacteriemii;
- alte infecţii invazive: pneumonie, endocardită acută, meningită, peritonită.
- Infecţii acute specifice:
- scarlatina;
- erizipelul;
- sindromul şocului toxic streptococic.
- Bolile poststreptococice:
- RAA – reumatism articular acut;
- GNAPS – glomerulonefrita acută poststreptococică;
- coreea Sydenham;
- eritemul nodos.

6
Imunitatea:
- anticorpii anti-proteina M;
- anticorpii anti-eritrotoxină.
Diagnostic de laborator
- Examen microscopic: - preparate normal sterile.
- Detectare Ag: - exsudat faringian.
- Cultivare: - agar-sânge de berbec (β).
- Identificare:
- testul de sensibilitate la bacitracină (S);
- testul de sensibilitate la cotrimoxazol (R);
- identificarea polizaharidului cu specificitate de grup A.
- Diagnostic serologic (ASLO, anti-DNază).
Tratament:
- penicilina (P) este antibioticul de elecţie (FĂRĂ antibiogramă);
- pacienţi sensibilizaţi la penicilină: eritromicină;
- eşec terapeutic:
- administrare incorectă P;
- recontaminare anturaj;
- inactivare P prin β-lactamaze produse de bacterii din flora faringiană;
- tulpini tolerante la P.
Epidemiologie
- Rezervor de infecţie: - uman: - bolnavi / purtători sănătoşi (nasali / faringieni).
- Transmitere:
- picături Flügge, salivă;
- contact cu leziuni cutanate (impetigo scalp);
- consum alimente contaminate.
- Receptivitate: - generală (absenţa Ac anti-proteină M); risc crescut:
- copii (5-15 ani) (angină);
- copii 2-5 ani cu igienă personală deficitară (impetigo);
- copii mici, bătrâni cu infecţii respiratorii sau cutanate preexistente cu S. pyogenes
(erizipel, celulită);
- pacienţi cu bacteriemie sau infecţii masive ale ţesuturilor moi (sdr. şocului toxic
streptococic);
- copii/tineri cu angină streptococică (RAA) sau infecţii cutanate streptococice (GNA).
Preventie:
- contacţi, episod epidemic: - o doză P, apoi benzatinpeniciclină;
- profilaxia complicaţiilor poststreptococice:
- profilaxie primară: - tratament corect al infecţiilor acute (P, 10Z);
- profilaxie secundară: - pacienţi cu un puseu RAA - benzatinpenicilină la 3
săptămâni, până la 30 ani;
- GNA - fără chimioprofilaxie.

7
Streptococi de grup C, G:
C: - S. equi, S. zooepidemicus, S. equisimilis.
G: - S. canis.
Habitat: - uman/animal.
Caractere microscopice şi de cultivare, factori de virulenţă, patogenitate asemănătoare S.
pyogenes;
- infecţii similare S. pyogenes;
- rareori scarlatină/sdr. şocului toxic streptococic;
- fără complicaţii nonsupurative tardive (S. zooepidemicus poate produce GNA);
- rezistenţi la bacitracină;
- sensibili la penicilină.

Streptococii de grup D:
- S. bovis, S. suis.
- Habitat: - animale (intestin).
- S. bovis - septicemie/endocardită la pacienţi cu leziuni ale colonului (e.g., cancer).
- S. suis - (boli profesionale) septicemie, meningită.
- Ampicilină (AM) + aminoglicozid (AG).

Streptococcus agalactiae (grup B):


Habitat: - colonizare (vagin, intestin, orofaringe).
Proprietăţi: - coci gram+ în lanţuri lungi;
- colonii translucide mari, hemoliză incompletă îngustă;
- Ag polizaharidic specific de grup (B) în peretele celular şi Ag capsular cu
specificitate de tip (Ia, Ib, II-VIII).
Factori de virulenţă: - capsula polizaharidică: - antifagocitară;
- serotip III: - inf. n.n.;
- factorul CAMP: - antifagocitar (leagă Fc IgG);
- hemolizina, hialuronidaza, C5a peptidaza.
Infecţii:
- infecţii neonatale:
- precoce (Ziua 0-5): - pneumonie severă cu evoluţie septicemică;
- tardive (Săpt. 1 – Luna 3): - meningită purulentă;
- infecţiile adultului:
- endometrită (femeia gravidă peripartum);
- infecţii urinare, endocardite, meningite, celulite (DZ, vârstnici).
Diagnostic: - n.n. (sânge, nasofaringe, meconiu) + mamă (vagin);
- cultură + identificare (test CAMP, Ag B).
Tratament:
- aminopeniciline (AM) > P;
- aminopenicilină + AG: - infecţii severe;
- vancomicină (VA): - pacienţi alergici la P.

8
Epidemiologie:
- sursa de infecţie: - umană:
- portaj vaginal;
- portaj orofaringian;
- transmitere:
- verticală: - majoritatea infecţiilor n.n. sunt contractate de la mamă, în timpul
sarcinii/naşterii;
- orizontală: - familie, personal medical;
- factori de risc:
- n.n.:
- prematuritate, travaliu prelungit, infecţie maternă diseminată cu streptococ
grup B;
- mama fără Ac cu specificitate de tip şi cu nivel scăzut al C seric;
- femei cu colonizare genitală au risc crescut de sepsis post-partum;
- DZ, cancer, alcoolism.
Profilaxie:
- vaccinare în cursul sarcinii (vaccin polizaharidic capsular);
- perfuzie Ampicilină (AMP): - în cursul travaliului;
- AMP: - la n.n. cu risc.

Streptococcus pneumoniae
Habitat: - nasofaringe/orofaringe (50-70% purtători sănătoşi).
Caractere microscopice:
- diplococi gram+ ovali/lanceolaţi, sau în flacără de lumănare, cu axul longitudinal în
prelungire;
- capsulaţi.
Caractere de cultivare: - carboxifili;
- pretenţioşi nutritiv;
- α-hemolitici; autoliză centrală (aspect crateriform)

Rezistenţa la factorii de mediu:


- bacterii fragile (uscăciune, lumină, temperatura camerei).
Structura antigenică:
- polizaharid C (≠polizaharidul de grup Lancefield) poate precipita CRP, poate activa C;
- Ag capsular polizaharidic:
• 90 tipuri;
• reacţia de umflare a capsulei.
Factori de virulenţă:
- capsula (efect antifagocitar);
- pneumolizina (efect hemolitic, leucolitic, dermonecroză);
- IgA proteaza (clivează IgA1).
Infecţii: - bacterie condiţionat patogenă:
- infecţii TRI: - pneumonie, bronşită;
- infecţii cavităţi conecte TRS: - sinuzită, otită medie acută, mastoidită;
- meningită, bacteriemie, endocardită;
- peritonită, artrită, conjunctivită, infecţii peripartum şi n.n.

9
Imunitate:
- Ac anticapsulari opsonizanţi;
- specificitate de tip.
Diagnostic de laborator:
• spută, LCR, sânge, puroi;
• microscopia directă;
• izolarea (geloza sange, 5-10% CO2);
• identificare:
- testul de sensibilitate la optochin;
- testul de solubilitate în bilă;
- patogenitatea pentru şoarece;
• Ag capsulare pot fi prezente în LCR, ser, urină (latex aglutinare).
Tratament:
- Penicilina este antibioticul de elecţie pentru tulpinile sensibile, dar rezistenţa este în
creştere;
- Cefalosporine III (e.g.: ceftriaxona CRO, cefotaxima CTX), vancomicina VA,
eritromicina E, cloramfenicol C sunt utilizate la pacienţi alergici la P sau
împotriva tulpinilor rezistente la P.
Epidemiologie:
- sursă de infecţie – purtători sănătoşi de tulpini capsulate;
- transmitere – majoritatea infecţiilor sunt endogene;
- în colectivităţi închise pneumonia poate evolua epidemic în paralel cu o epidemie
de gripă;
- bătrâni – risc crescut pentru meningită.
Profilaxie:
- vaccin - 23 antigene capsulare - vârstnici, diabetici, bronşitici cronici;
- vaccinuri copii sub 2 ani – Ag capsulare + proteină purtătoare.

Streptococi viridans (orali):


- Grupe: anginosus, mitis, mutans, salivarius.
- α-hemolitici, pretenţioşi nutritiv.
- Colonizează orofaringele, intestin, tract genito-urinar, conjunctiva, tegumentul.
- Boli: - endocardită (valve lezate) → AMP profilactic înainte de intervenţie chirurgicală la
pacienţi cu risc;
- caria dentară;
- bacteriemie, septicemie la pacienţi cu terapie anticanceroasă;
- meningite după puncţii rahidiene.
- Tratament: - de regulă rezistent la Penicilina;
- Penicilina + Aminoglicozid;
- cefalosporină cu spectru larg sau VA.

10
Genul Enterococcus
• E. faecalis, E. faecium, E. durans;
• colonizează tractul gastrointestinal şi cel genitourinar;
• supravieţuieşte perioade lungi pe suprafeţe;
• coci gram+ în perechi / scurte lanţuri;
• facultativ anaerobi, α / β / nehemolitici;
• catalază-negativi;
• cresc în prezenţa a 6,5% NaCl;
• grup D Lancefield.

Infecţii:
- ITU, endocardită, meningită (singur);
- peritonită, infecţii tract biliar, abces hepatic, infecţii plăgi (împreună cu
enterobacterii/anaerobi).

Tratament:
- penicililnele au efect bacteriostatic;
- natural rezistenţi la cefalosporine, sulfamide, lincosamide;
- AG+ AMP/ VA: - endocardite;
- nitrofurantoin, fluorochinolone: - ITU;
- linezolid, daptomicina;
- rezistenţa la antibiotice este în creştere.

Epidemiologie:
- risc crescut: - pacienţi cu spitalizări prelungite, trataţi cu AB cu spectru larg
(cefalosporine).

11
Genul Neisseria
Minidefiniţie:
- diplococi cu feţele adiacente aplatizate („boabe de cafea“);
- imobili, gram-negativi, cu tendinţă de a rezista la decolorare;
- strict aerobe, 35-37°C, oxidază +, catalază +.
Neisserii: - pretenţioase nutritiv: N. gonorrhoeae, N. meningitidis;
- nepretenţioase nutritiv.
Neisserii nepretenţioase nutritiv:
- sensibile la penicilină;
- cultivă pe medii uzuale;
- găzduite în oro şi nasofaringe;
- condiţionat patogene: - meningite: N. lactamica, N. mucosa;
- septicemii: N. lactamica, N. subflava;
- endocardite: N. mucosa, N. sicca, N. subflava, N. cinerea, N. elongata.

Neisseria gonorrhoeae
- Patogen specific uman.
- Nu există purtători sănătoşi doar pacienţi cu infecţie asimptomatică.
- Structura antigenică şi factori de virulenţă:
- proteine I - Por A;
- proteine II - Opa;
- proteine III - Rmp;
- LOS;
- pilina.
- Infecţii determinate: - genitale;
- diseminate;
- alte boli.

Factorul de virulenţă Efectul biologic


Proteină care mediază ataşarea iniţială la celulele umane neciliate
Pilina (e.g.: epiteliul vaginal, al trompelor uterine, cavitatea orală);
interferă efectul ucigaş al neutrofilelor
Porină – promovează supravieţuirea intracelulară prin împiedicarea
Proteina Por (proteina I)
fuziunii fagolizosomilor în neutrofile
Proteina Opa (prot. II) Proteina de opacitate – mediază ataşarea fermă la celulele eucariote
Proteina modificabilă prin reducere – protejează alte antigene de
Proteina Rmp (prot. III)
suprafaţă (proteina Por, LOS) de acţiunea bactericidă a anticorpilor
Proteine de legare a
Mediază achiziţionarea de fier pentru metabolismul bacterian
transferinei
Proteine de legare a
Mediază achiziţionarea de fier pentru metabolismul bacterian
lactoferinei
Proteine de legare a
Mediază achiziţionarea de fier pentru metabolismul bacterian
hemoglobinei
LOS Lipooligozaharid – are activitate de endotoxină
Proteaza IgA1 Distruge imunoglobulina A1 (rolul în virulenţă este necunoscut)
β-lactamaza Hidrolizează inelul β-lactam al penicilinei

12
Diagnosticul de laborator
- Microscopia:
- sensibil şi specific: - bărbaţi cu uretrită purulentă - frotiu colorat cu albastru de
metilen, diplococi gram-negativi, intacelulari „în boabă de cafea“;
- sensibilitate mică: - cervicita gonococice la femei simptomatice sau
asimptomatice;
- frotiu Gram: - artrita purulentă.
- Cultivarea:
- medii selective: (e.g.: mediul Thayer – Martin modificat prin adaos de
vancomicină, lincomicină şi nistatin);
- medii neselective: (e.g.: agar chocolat);
- medii preîncălzite, însămânţate imediat după recoltare;
- hemoculturi pozitive doar în prima săptămână de boală la pacienţi cu infecţie
diseminată.
- Identificarea:
- diplococi gram-negativi oxidază-pozitivi care cresc pe agar chocolat sau pe
medii selective pentru neisserii patogene;
- identificarea definitivă este realizată prin acidifierea oxidativă a glucozei, dar
nu şi a altor zaharuri;
- auxotipul AHU (dependent de arginină, hipoxantină şi uracil) - infecţii
bacteriemice, sensibil la penicilină.
- Sonde de acizi nucleici:
- sensibile, specifice şi rapide (rezultate disponibile în 2 - 4 ore);
- nu pot monitoriza rezistenţa la antibiotice.

Tratament:
- Penicilina nu mai este antibioticul de elecţie pentru tratamentul gonoreei:
- CMI crescut;
- β-lactamaze;
- rezistenţa mediată cromosomal (TE, E, aminoglicozide): - modificări ale
suprafeţei bacteriei, care împiedică antibioticul să penetreze în celulă.
- Ceftriaxona (doză unică).
- + DO/AZT: - prevenirea uretritelor post-gonococice.
- ABG: - cazuri care nu răspund la terapie (rezistenţa la antibiotice în creştere).

Epidemiologia:
- Rezervorul de infecţie - persoanele cu infecţie asimptomatică, pacienţi simptomatici:
- infecţie asimptomatică mai frecventa la femei decât la bărbaţi;
- infecţii rectale, faringiene mai frecvent asimptomatic decât cele genitale;
- Transmiterea se realizează predominant pe cale sexuală:
- la fetiţe: - în condiţii de promiscuitate sau după abuzuri sexuale;
- nou născuţii: - în cursul naşterii naturale.
- Riscul de infecţie creşte cu numărul contactelor sexuale cu parteneri infectaţi.

Profilaxia:
- vaccin eficient: - nu;
- chimioprofilaxia conjunctivitei gonococice n.n. - nitrat de argint 1%, TE1% , E
0,5%;
- educaţie sexuală, depistarea şi tratarea persoanelor infectate şi urmărirea contacţilor.

13
Neisseria meningitidis
Habitat:
- strict uman;
- nasofaringele indivizilor sănătoşi (purtători sănătoşi).
Caractere microscopice: - tipice: diplococ gram-negativ capsulat.
Caractere de cultură:
- AgarChocolat / AgarSânge: - colonii transparente, nepigmentate;
- atmosferă umedă cu 5% CO2;
- izolatele capsulate: - colonii mucoide.
Rezistenţa în mediul extern: - fragil, sensibil la temperaturi joase, uscăciune.
Structura antigenică:
- Ag polizaharidice capsulare → 13 serogrupe (A, B, C, X, Y, W135);
- Ag polizaharidic B = Ag capsular E. coli K1;
- diferenţe în proteinele membranei externe şi compoziţia în oligozaharide a LOS →
serotipuri.
Factori de virulenţă:
- pili permit colonizarea nasofaringelui;
- capsula polizaharidică cu rol antifagocitar;
- LOS mediază majoritatea manifestărilor clinice (e.g.: afectarea epiteliului vascular,
coagulare intravasculară diseminată);
- IgA proteaza.
Entităţi clinice:
- meningita cerebro-spinală;
- meningococcemia, Sdr. Waterhouse – Friderichsen;
- alte sindroame: - otită:
- conjunctivită;
- ITRI;
- rinofaringită;
- artrită, infecţii genitale.
Patogenitate naturală şi patogenie:
- poarta de intrare: – rinofaringele;
- infecţii asimptomatice;
- 1%0 din infectaţi: - septicemie sau meningită meningococică (virulenţa tulpinii,
receptivitatea gazdei).
Receptivitatea gazdei:
- absenţa anticorpilor bactericizi (specifici de grup şi serotip) IgM şi IgG, ce
acţionează în cooperare cu complementul;
- inhibiţia acţiunii bactericide a serului prin fragmente blocante de IgA (posibil
fragmente Fab rezultate sub acţiunea IgA proteazei);
- deficite congenitale în sinteza factorilor C5, C6, C7 şi C8 ai complementului
predispun la meningite meningococice recurente;
- ataşare celule columnare non-ciliate din nasofaringe (pili) → internalizaţi în
vacuolele fagocitelor (capsula) şi pot evita moartea intracelulară → X → migrare
în spaţiile subepiteliale;
- endotoxina LOS → distrucţia vasculară difuză (e.g., leziuni endoteliale, inflamaţia
pereţilor vasculari, tromboza, coagularea intravasculară diseminată).

14
Meningita cerebro-spinală (epidemică):
- complicaţia unei bacteriemii ce rămâne neobservată;
- debut brutal (cu cefalee, semne meningeale, febră, vărsături);
- mortalitatea este aproape 100% la pacienţii netrataţi; < 10% terapia corectă cu AB,
instituită prompt;
- sechele neurologice: - deficienţe auditive; tratamentul tardiv → retard mental.
Septicemia (meningococcemia) cu sau fără meningită:
- severă;
- tromboza vaselor sanguine mici → infiltrat hemoragic perivascular în tegument şi
alte ţesuturi;
- erupţie maculo-peteşială pe trunchi şi extremităţi; necroze ale tegumentului şi ale
ţesuturilor moi;
- rapid mortal prin CID cu şoc endotoxinic meningococic, împreună cu distrugerea
bilaterală a glandelor suprarenale (sindrom Waterhouse-Friderichsen);
- septicemie cronică, mai uşoară: febră moderată, artrită şi leziuni cutanate peteşiale.
Imunitate:
- absenţa anticorpilor specifici împotriva capsulei polizaharidice şi alte antigene
bacteriene;
- sugarii (<6L) protejaţi de anticorpii materni transferaţi pasiv prin laptele matern;
- imunitate stimulată de colonizarea cu N. meningitidis sau cu alte bacterii (e.g.,
colonizarea cu specii necapsulate de Neisseria; expunerea la antigen E. coli K1,
care reacţionează încrucişat cu polizaharidul capsular de grup B);
- activitatea bactericidă necesită acţiunea complementului → pacienţii cu deficienţe
în factorii C5, C6, C7 sau C8 risc crescut.

Diagnosticul de laborator:
- iniţierea terapiei specifice pentru pacient şi a profilaxiei contacţilor;
- sânge, LCR;
- examinarea frotiului colorat Gram din sedimentul LCR: - diplococi gram-negativi
intracelulari;
- izolarea: - meningococii sunt pretenţioşi nutritiv şi mor rapid atunci când sunt
expuşi la frig şi uscăciune;
- depistarea antigenelor meningococice (polizaharid capsular solubil).
Tratament:
- terapia de primă intenţie este cu cefalosporine (ceftriaxonă, cefuroxim, cefotaxim);
- etiologie stabilită: - tratamentul de elecţie penicilina G;
- rezistenţa cu nivel înalt (CMI pentru penicilină > 2 µg/mL) mediată de beta-
lactamază este foarte rară;
- rezistenţa moderată (CMI între 0.1-1 µg/mL) produsă prin alterări genetice ale
proteinelor de legare a penicilinei are incidenţă în creştere;
- C, RIF – ABG.
Epidemiologie:
- Rezervorul de infecţie este omul:
- portaj asimptomatic 1-40%;
- tranzitoriu.
- Transmiterea: - picături Pflugge (convieţuire apropiată).

15
- Receptivitate: cea mai mare incidenţă a infecţiei meningococice se observă la copii
mai mici de 5 ani, persoane instituţionalizate şi pacienţi cu deficienţe în ultimii
factori ai complementului.
- Meningita şi meningococcemia: - serogrupele B şi C.

Profilaxie:
- Sterilizarea purtătorilor (RIF) - colectivităţi închise, când apar cazuri de meningită.
- Chimioprofilaxia - tinerilor contacţi (sulfonamidă, RIF).
- Vaccinarea (vaccin purificat, polizaharid capsular): - serogrupele A, C, Y şi W135:
• vaccinuri polizaharidice conjugate cu proteine purtătoare (carrier): - copii
mai mici de 2 ani;
• focar de infecţie meningococică: - copii sub 3 luni (infecţie cu meningococ
serogrup A) şi, respectiv, copii sub 1 an (serogrup C) + chimioprofilaxie
(5-7 zile).
- Inutilă dezinfecţia în focar.

Genul Moraxella

- Subgenul Moraxella: - cocobacil groşi gram-negativi, pretenţioşi nutritiv:


- Moraxella lacunata (bacilul lui Morax): - conjunctivite, keratite;
- sensibil la peniciline, cefalosporine, aminoglicozide, tetracicline, rifampicină,
polimixine.

- Subgenul Branhamella: - diplococi gram-negativi:


- Branhamella catarrhalis;
- ITR;
- 90% tulpini produc β-lactamază.

16
FAMILIA Pasteurellaceae
Gen: - Haemophilus.
- Actinobacillus.
- Pasteurella.
Genul Haemophilus
Minidefiniţie:
- Bacili gram-negativi pleomorfi, cocobacili şi/sau bacili, uneori filamentoşi, imobili,
nesporulaţi, aerobi sau facultativi anaerobi, dependenţi de factori de creştere X
(hemina) şi/sau V (NAD) prezenţi în sânge.
- Speciile cu habitat uman: - mucoasele, tractus respirator superior, sporadic în
intestin, vagin, uretra distală.
Patogeni primari:
- H. aegyptius (biovar aegyptius al H. influenzae) - conjunctivă (Koch-Weeks);
- H. ducreyi: - organe genitale.
Specii comensale/condiţionat patogene: - H. influenzae, H. haemolyticus, H. parainfluenzae,
H. parahaemolyticus, H. aphrophilus, H. paraphrophilus.

Haemophilus influenzae
- 1892, Pfeiffer îl prezintă drept agent etiologic al gripei;
- unică gazdă omul, colonizează în număr redus TRS (faringe) la 75% copii şi 40% adulţi,
conjuctiva, tract genital;
- bacil sau cocobacil scurt, cu capete rotunjite, care se colorează slab gram negativ.
Caractere microscopice:
- Necesită recolorare prelungită.
- Frotiuri din produs LCR: - apare polimorf.
- Spută: - forme bacilare fine, dispoziţie frecventă în „bancuri de peşti”.
- Primoculturi tinere: - pot fi capsulaţi.
Caractere de cultivare:
- necesită pentru cultivare factori X şi V - geloza ciocolat 37OC, favorizat de 5-10%
CO2.
- Serotipuri: - a→f.
- Biotipuri: - I→VIII (proprietati biochimice) – biotip III H.aegyptius (Koch-
Weeks).
- Biogrupe: - biogrup aegyptiu s- febra purpurica braziliana - difera de biotip III:
- cultivare;
- proteine membrana externa.
- Pe geloza sânge cultivă în prezenţa unei surse de factor V –ex. Staphylococcus aureus.
- Aspectul coloniilor – coloniile mici (1-2 mm), rotunde, convexe, transparente, cu
miros de indol.
Identificare:
- necesitarea factorilor de creştere X,V;
- dependenţa de CO2;
- caracterul hemolitic al coloniilor (nehemolitic);
- identificarea biochimică;
- pe baza producerii de indol, urează şi ornitindecarboxilază Kilian realizează
biotipare - biotipul III, H. aegyptius.

17
Rezistenţa la mediul extern: - sensibil - moare repede la uscăciune, la 56OC în 30 minute,
la dezinfectante obişnuite, la 4OC.
Structura antigenică:
- Capsula: - 6 tipuri antigenice, a-f: capsula de tip b dă reacţii încrucişate cu
pneumococul, E. coli K1, stafilococi, enterococi.
- Fimbriile (pilii): - H. influenzae tip b din nasofaringe exprimă fimbrii (izolatele din
sânge şi LCR nu).
- LPS.
- Proteine ale membranei externe (OMP) – tipare.
Factori de virulenţă:
- Capsula – colonizare + factor major de virulenţă (protejează de fagocitoză şi de liza
mediată prin complement).
- H. influenzae tip b – LPS + fimbrii în aderenţă şi colonizare.
- Hemocina (bacteriocină).
- Tulpinile necapsulate – OMP 2 + fimbriile - factori de virulenţă.

Patogenitate naturală şi patogenie:


- Colonizarea tractusului respirator superior cu H. influenzae începe de la naştere, la 2
ani constituie 10% din microbiota indigenă faringiană.
- Adezinele mediază colonizarea orofaringelui şi epiteliului respirator, LPS afectează
funcţia cililor. Hemofilii sunt translocaţi prin celulele epiteliale şi endoteliale şi
intră în torentul circulator.
- În absenţa anticorpilor opsonizanţi specifici antipolizaharid capsular se dezvoltă
bacteriemie cu diseminare meningeană, articulară, renală.
- H. influenzae biovar aegyptius: - conjunctivită acută.

Tulpini Rata portajului Boala


- exacerbarea bronşitei cronice;
- otite medii;
Necapsulate 40-80%
- sinuzite (depresia transportului mucociliar);
- conjunctivite (adulţi).
- meningite;
- epiglotite;
Capsulate tip b 3-7% - celulite;
- pericardită osteomielită;
- artrită (copil sub 5 ani).
Capsulate tip a, c-f 1-2% - rar patogene.

Imunitatea:
- Anticorpii anti PRP (poliribitolfosfat, capsula serotip b) protectori - stimulează
fagocitoza şi activitatea bactericidă mediată de complement. Apar ca urmare a -
infecţiei naturale: - vaccinare;
- transfer pasiv de la mamă.
- Persoanele cu deficienţe ale sistemului complement sau splinei au risc crescut de a
face infecţie sistemică cu tipul b.
- Pentru tulpinile necapsulate: blocarea ataşării la mucoasa tractului respirator (IgA).

18
Diagnostic de laborator:
- Prelevate: - LCR;
- hemocultură;
- spută, lichid articular, pericardic.
- Examen microscopic: - caracterele morfotinctoriale:
- frotiu colorat Gram: - lipsa de contras între bacterii și fondul preparatului, de
aceea de folosește colorația Wayson – bacteriile apar albastru închis și
celulele inflamatorii albastru deschis sau purpurii.
- Izolarea: - pe geloză cu sânge ciocolat.
- Identificarea.
Elemente de terapie etiotropă:
- 1972 - rezistenţa la ampicilină prin producere de β-lactamază iar în 1980 prin
modificarea PLP.
- Rezistenţa la cloramfenicol prin cloramfenicolacetiltransferaza.
- Infecţii sistemice: - cefotaximă sau ceftriaxonă.
- Infecţii mai puţin severe: - ampicilina;
- ampicilina+inhibitor de β-lactamază;
- cefalosporine orale de generaţia a 2-a, a 3-a;
- azitromicină, fluorochinolonă.
Epidemiologie:
- Rezervor: - bolnavii+purtătorii sănătoşi.
- Transmiterea: - picături Flugge.
- Receptivitatea: - deficienţe răspuns imun umoral, boli pulmonare cronice,
splenectomizaţi.
Profilaxie:
- Imunoprofilaxie: vaccin conjugat - PRP+proteina carrier (anatoxina tetanică,
difterică, proteine membrana externă meningococ grup B). În acelaşi timp cu
DTP+antipoliomielitic.
- Chimioprofilaxie: rifampicină - la contacţii unui copil cu meningită cu H. influenzae.

Alte specii de Haemophilus:


Haemophilus ducreyi: - şancrul moale, transmitere sexuală, în zonele tropicale şi
subtropicale, ulceraţie genitală pe fond edematos însoţită de adenită regională
dureroasă.
Diagnostic diferenţial: - şancrul sifilitic;
- herpes simplex genital;
- limfogranulomatoza veneriană.
În şancru - cocobacil gram-negativ colorat bipolar aşezat în lanţuri.
Dependent numai de factorul X . Izolat pe geloză cu 30% sânge de iepure sau
om+mediu selectiv (vancomicină, polimixină).
Tratament: - ceftriaxonă, SXT, eritromicină.
H. haemolyticus: - infecţii beningne TRS.
H. parainfluenzae: - endocardite, uretrite;
- comensal al orofaringelui, grup HACEK.

Aggregatibacter aphrophilus (cu subspecia A. paraphrophilus) - constituent al plăcii dentare


supra şi subgingivale;
- endocardite şi pneumonii.

19
Aggregatibacter actinomycetemcomitans: constituent al plăcii dentare supra şi subgingivale;
- boala parodontală juvenilă
- asociat leziunilor actinomicotice, persistă după dispariţia Actinomyces israelii.

Cardiobacterium hominis: - găzduite în nasofaringe şi orofaringe.


Eikenella corrodens: - infecţii traumatice ale capului şi gâtului.
Kingella spp. (K. kingae): -bacteriemii cu localizări metastatice osteoarticulare ori viscerale,
endocardite.

Toate speciile – sunt bacili sau cocobacili facultativ anaerobi, carboxifili (Kingella nu
dependentă de concentraţii crescute de CO2)
Pretenţioşi nutritiv, creştere relativ lentă în primoculturi. Nu cresc pe medii uzuale.
Reunirea lor pragmatică subliniază capacitatea de a produce endocardite infecţioase (valve
cardiace native sau protezate).
Izolarea chiar în hemocultură unică a uneia dintre aceste specii de la pacienţii cu
endocardită are semnificaţie clinică.
Terapie: - ceftriaxona, ampicilina+gentamicina.

Genul Pasteurella
- Louis Pasteur descrie agentul etiologic al holerei găinilor (P. haemolytica) şi prepară vaccin
împotriva acestei boli (Trevisan, 1887).
Definiţie:
- Cocobacili gram-negativi polimorfi, nesporulaţi, imobili.
- Aerobi facultativi anaerobi cresc pe medii uzuale la 37OC.
- Importanţi patogeni ai animalelor.
Specii de interes medical:
- Pasteurella multocida.
- P. dagmatis.
- P. canis, P.stomatis.

Pasteurella multocida
Colonizează la animale căile aero-digestive superioare şi intestinal.
Persoanele care vin în contact strâns cu acestea devin purtători nasofaringieni.
Rezistenţa în mediul extern: - puţin rezistentă, moare la 60OC în câteva minute.
Structura antigenică: - capsula: - 5 tipuri antigenice (A, B, C, D, E). La om: A, D.
Factori de virulenţă: - capsula ± citotoxină dermonecrotică.
Patogenitate naturală şi patogenie:
- La om infecţii accidentale:
- infecţii ale plăgilor muşcate sau zgâriate de animale;
- infecţii ale căilor respiratorii (sinuzite, bronşite, pneumonii);
- meningite şi abcese cerebrale după intervenţii ORL la purtători sau bolnavi
(sinuzite, otite medii).

20
Diagnostic de laborator:
- Prelevat - după localizarea infecţiei - în plaga muşcată - aspirat sau chiuretaj (nu
tampon).
- Izolare pe geloză cu 5% sânge de berbec (incubare 72 ore în atmosferă cu 3-5%
CO2).
- Izolarea prin inoculare la şoarece - rapidă şi sensibilă (infecţie letală în 24 ore).
Diagnostic serologic: - în formele subacute sau cronice - intradermoreacţia la pasteurelină
- filtratul culturii în bulion după 8 zile - pozitivă după 8-10 zile.
Elemente de terapie etiotropă: - pentru izolatele umane - tulpinile rar rezistente la
antibiotice:
- peniciline, tetracicline (minociclina);
- macrolide, fluorochinolone (infecţii sistemice).

Genul Bordetella
Mici cocobacili gram-negativi imobili sau mobili, nesporulaţi, strict aerobi, metabolism
respirator.
- B. pertussis: - principalul patogen uman.
- B. parapertussis.
- B. bronchiseptica.
- B.hinzii.
- B.holmesii.
- Bordetella pertussis.
Găzduită numai de om ca agent etiologic al tusei convulsive.
Caractere microscopice: - cocobacili gram-negativi dispuşi izolat sau în perechi, coloraţi
bipolar.
Caractere de cultivare:
- mediile trebuie să fie lipsite de peptone, să conţină amidon, cărbune activat, sânge
sau răşini schimbătoare de ioni;
- mediul clasic: - Bordet-Gengou;
- azi: - agar cu cărbune activat şi sânge de cal – cultivă mai repede.
Rezistenţa în mediul extern: - redusă, moare în 2 ore la temperatura camerei.
Structura antigenică: - aglutinogene cu specificitate de gen, specie, serotip.
Factorii de virulenţă:
I. - 5 factori sunt codificaţi de locusul bgv (Bordetella virulence genes) aflat sub
controlul unor proteine reglatoare care răspund la stimuli externi (toxigeneză la
37O, dar nu la 28OC):
- hemaglutinina filamentoasă – adezivitatea la cilii epiteliului respirator ;
- toxina pertussis – toxină A-B. Polipeptidul A – activator al adenilat ciclazei
membranare;
- sensibilizare la histamină şi hipersecreţie de insulină;
- polipeptidul B – ligand la receptori membranari;
- mitogen nespecific al limfocitelor T citotoxice şi T supresoare;
- adenilat ciclaza calmodulin- dependentă:
- stimulează secreţia epiteliului respirator;
- permeabilizarea lui pentru toxina pertussis;
- inhibă fagocitele;

21
- dermotoxină necrotică;
- hemolizină.
II. Codificate de gene din afara locusului bgv - fimbriile + citotoxină traheală - inhibă
sinteza ADN în celulele ciliate:
- are efect citotoxic;
- determină staza cililor.
III. LPS - lezează celulele epiteliului respirator

Patogenitate naturală şi patogeneză:


- inhalată B.pertussis aderă prin:
- fimbrii la epiteliul respirator;
- hemaglutinina filamentoasă;
- toxina pertussis;
- Pertactin (proteina P69).
- Toxina pertussis+adenilat ciclaza calmodulindependentă - contracarează sistemul
imun.
- Citotoxina traheală - lezează epiteliul respirator.
- Infecţia rămâne localizată.

Incubaţia: - aprox. 2 săptămâni:


- 3 stadii:
- cataral: - catar respirator+tuse, necaracteristice - f. contagioşi;
- convulsiv:
- tuse spasmodică, epuizantă, asociată cu cianoză, congestie conjunctivală,
vărsături;
- expectorează greu cantitate redusă de spută vâscoasă;
- leucocitoză cu limfomonocitoză;
- convalescenţa: - descreşterea intensităţii tusei şi frecvenţei paroxismelor.
Complicaţii:
- Suprainfecţii cu condiţionat patogeni care se coafează cu hemaglutinina
filamentoasă (piraterie de adezine), H. influenzae, S. aureus.
- În timpul tusei: - hemoragii subconjunctivale, peteşii, epistaxis, hemoragii SNC.
- Encefalită: - fatală.
Imunitate: - Anticorpii protectori - IgA secretorii anti-HF şi anti-toxină pertussis.
Diagnosticul de laborator:
- Izolarea: – tampon nasofaringian.
- Detecţia produşilor săi.
- Diagnostic serologic: - anticorpii protectori după 3 săptămâni de boală;
- util în diagnosticul diferenţial.
Elemente de terapie etiotropă: - eritromicina - tratament+profilaxie, alternativă SXT.
Epidemiologie:
- Sursa: - bolnavul.
- Calea de transmitere: - aerogenă.
- Receptivitatea: - generală.
Profilaxie: - vaccin DTP - 3 luni - 9 luni, 3 administrări - 2 rapeluri, după 6-9 luni şi 18 -
24 luni.

22
Alte bordetele cu interes medical:
- B. parapertussis (om)+ B. bronchiseptica (animale): - sindroame beninge de tuse convulsivă,
nu produc toxina pertussis.
- Hemoculturi pozitive cu B. holmesii - imunodeficienţi.
- SIDA - hemoculturi pozitive B. bronchiseptica+B.hinzii.

Francisella tularensis
- agent etiologic al tularemiei;
- numele genului - Edward Francis, 1919, stabileşte principalele date epidemiologice şi
rolul vector al unor insecte;
- numele speciei: - Tulare Country, California – descrisă prima dată în acest oraş, epizootie
a rozătoarelor;
- 1945, regiunea Iaşi, Petre Condrea semnalează primele cazuri din ţară.

Definiţie:
- cocobacil gram-negativ, pleomorf;
- strict aerob;
- fără pili;
- posedă capsulă lipidică;
- profil de acizi graşi unic.
Habitat: - largă răspândire în natură: mamifere, păsări, artropode, apă, noroi.

Consideratii taxonomice.

23
Familia Francisellaceae

Gen Francisella
- 2 specii:
- F. tularensis (subspecii);
- F. philomiragia.
Caractere microscopice:
- Se colorează electiv prin metoda Giemsa, cu fucsină fenicată dificil de observat.
- Cocobacili coloraţi bipolar, capsulaţi pe frotiuri din prelevate sau medii lichide.
- Coloraţia imunofluorescentă evidenţiază şi identifică rapid.
Caractere de cultivare:
- nu cultivă pe medii uzuale;
- medii speciale, cu gălbenuş de ou, cistină, sânge, glucoză;
- în condiţii aerobe, la temperatura optimă de 37OC (20-37OC).
Rezistenţa în mediul extern:
- persistă săptămâni în apă, noroi, carcase de animale în putrefacţie;
- supravieţuieşte şi se înmulţeşte în interiorul amoebelor, ca şi Legionella, îi asigură
supravieţuirea în apă sau noroi;
- moare în 10 minute la 55-60OC.
Structura antigenică: - are înrudiri antigenice cu Brucella - atenţie la interpretarea
serodiagnosticului.
Factori de virulenţă: - bacterie facultativ intracelulară.
Patogenitate naturală şi patogenie:
- doza infectantă cca. 50 UFC;
- incubaţia în medie 3 zile (14 ore-10zile);
- Poarta de intrare poate fi:
- cutanată (cea mai frecventă): - forma ulceroganglionară:
- inoculată transcutan de căpuşe, dar poate trece prin tegument intact după
simplă fricţiune;
- la locul de inoculare apare o papulă care devine pustulă şi ulcerează;
- limfangită+adenită regională = bubon tularemic.
- Conjuctivală: - forma oculo-ganglionară;
- conjunctivită unilaterală cu adenită preauriculară;
- respiratorie sau digestivă: - mai grave:
- forma orofaringiană - angina cu limfadenită cervicală;
- pneumonică „tularemia tifoidică”;
- intestinală (dureri abdominale, vomă, diaree).
Imunitatea: - celulară, de durată, înalt protectivă.
Diagnosticul de laborator:
- Raclat din ulcere cutanate, aspirat ganglionar, spută, spălătură gastrică, sânge.
- Momentul prelevării - cât mai precoce, când apare ulceraţia cocobacilul dispare
rapid.
Diagnosticul direct: - numai în laborator cu securitate antiepidemic - microscopia direct în
prelevat - coloraţia imunofluorescentă.
Izolarea: - pe medii de cultură dificilă;

24
- inocularea prelevatului la şoarece sau cobai;
- sacrificarea după 6-10 zile de supraveghere - la necropsie evidenţiată pe frotiuri din
sânge, amprente de splină, ficat, colorate Giemsa. Poate fi izolată pe medii de
cultură.
Diagnosticul serologic:
- Indicat când nu poate fi utilizat cel direct sau când cultura rămâne negativă.
- Reacţii utilizate: - aglutinare;
- hemaglutinare;
- ELISA.
Boală profesională: - vânători, paznici de vânătoare, măcelari.
Marea infecţiozitate: - armă biologică.
Profilaxie:
- vaccinarea cu vaccin viu atenuat numai la cei cu risc crescut: - ex. persoanele din
laborator;
- clorinarea apei;
- în zone endemice - mănuşi, mască la manipularea animalelor moarte sau
muribunde.

25
Familia Brucellaceae

Genul Brucella
David Bruce, 1887.
Minidefiniţie:
- Cocobacili gram-negativi, imobili, nesporulaţi, strict aerobi, catalazo şi oxidazo-
pozitivi.
- Patogeni primari ai animalelor. De interes medical:
- B. melitensis – infectează caprele;
- B. abortus – vitele;
- B. neotomae;
- B. suis – porcii;
- B. canis – câinii;
- B. ovis – oi.
Caractere de cultivare:
- bacterii fastidioase mai ales în primoculturi, necesită medii special îmbogăţite ;
- strict aerobi, B. abortus singura carboxifilă.
Consideratii taxonomice.
Studii genetice: 2 cromozomi (cu excepţia B. suis biovar - 3).
Rezistenţa în mediul extern: - mare:
- supravieţuiesc 2-3 luni în gunoiul de grajd;
- săptămâni în apă;
- 3-60 zile în brânzeturi;
- 15-40 zile în pulberi;
- pasteurizarea laptelui le omoară eficient;
- sensibile la dezinfectantele uzuale.
Structura antigenică:
- au 2 antigene lipopolizaharidice, A şi M, prezente în proporţii variabile la cele 4
specii;
- identificate prin reacţii de adsorbţie a aglutininelor.
Patogenitate naturală şi patogenie:
- Metabolizează electiv eritritolul, carbohidrat prezent în placenta şi ţesuturile fetale
ale animalelor receptive (absent la om) - explică avortul la animalele gestante.
- După avort infecţia se localizează în glanda mamară şi se elimină timp îndelungat
prin lapte.
- Serul animalelor receptive conţine o globulină + o lipoproteină care inhibă creşterea
formei R şi o favorizează pe cea S.
- La om, bruceloza, are poarta de intrare:
- digestivă;
- escoriaţii;
- respiratorie;
- conjunctivală;
- de la poarta de intrare ajung în ganglionii limfatici regionali, prin ductul toracic în
sânge şi apoi în sistemul monocito-macrofagic din splină, ficat, medulara
oaselor.

26
- Bacterie facultativ intracelulară induce reacţie inflamatorie cu noduli granulomatoşi
care evoluează spre abcedare.
- Perioada de incubaţie: - 1-6 săptămâni.
- Debut: - frisoane, febră, astenie, transpiraţii nocturne, dureri musculare.
- Urmat de instalarea progresivă a unui tablou clinic proteiform legat de răspândirea
difuză a leziunilor - spenomegalie, hepatomegalie (±icter), limfadenite,
osteomielite etc.
- Stadiul septicemic al brucelozei durează 2-4 luni.
- Urmează un stadiu subacut sau cronic în care descărcările bacteriemice în prezenţa
anticorpilor bactericizi anti-Brucella pot genera descărcări masive de endotoxină
responsabilă de şoc.

B. melitensis (febra de Malta, ondulantă) - infecţii severe.


B. abortus şi B. canis – forme uşoare.
B. suis – cronicizare cu leziuni supurative.

Imunitatea:
- Mediată celular.
- Încrucişată între speciile de Brucella.
- Dependentă de persistenţa infecţiei latent.
- Vaccinurile atenuate dau rezultate mai bune.
Diagnosticul de laborator:
- În stadiul acut septicemic - hemoculturi.
- Stadiul subacut şi cronic funcţie de simptomatologie - măduvă osoasă, biopsii
ganglionare, LCR etc.
Examen microscopic direct: - negativ ( inclusiv coloraţia imunofluorescentă)
Izolarea: - cultivarea pe medii special:
- incubarea la 37OC, în atmosferă cu 5-10% CO2;
- urmărite 4-6 săptămâni (inocul bogat);
- hemoculturile: - medii difazice.
Diagnostic serologic:
- în toate stadiile brucelozei;
- identificarea aglutininelor anti-Brucella prin reacţia Wright:
- anticorpii Ig M apar precoce, în infecţia latentă persistă la titruri mici;
- anticorpii Ig G apar după 3 săptămâni, ajung la titrul maxim la 6-8 săptămâni,
persistă pe durata infecţiei latente şi în cursul acutizărilor secundare;
- I.d.r. la brucelină (filtrat de cultură de Brucella în formă S în vârstă de 15 zile)
depistează sensibilizarea de tip întârziat – se pozitivează după 1 lună şi persistă
până la vindecarea bacteriologică.
Epidemiologie:
- Sursa: - animalele cu bruceloză - zooantroponoză;
- Calea de transmitere: - contactul direct cu animalele bolnave sau cu produse
contaminate, consum de lapte contaminat şi nepasteurizat;
- Receptivitatea: - 50 - 80% persoane expuse la infecţia cu B. melitensis;
-50% cu B. abortus.
Profilaxia:
- Depistarea şi sacrificarea animalelor infectate.
- Vaccinarea şeptelului.

27
- Echipament de protecţie la asistenţa avorturilor sau naşterilor la animale.
- Pasteurizarea laptelui. Vaccinarea personalului cu risc (fermier etc).
Elemente de terapie etiotropă:
- Faza acută şi subacută: - doxiciclină + streptomicină;
- doxiciclină + rifampicină;
- SXT+ gentamicină;
- durata – 4-6 săptămâni.

LEGIONELELE
Minidefiniţie:
- Bacili gram-negativi fini, filamentoşi în culturi bătrâne.
- Mobili prin unul sau mai mulţi flageli polari sau bipolari, exprimaţi inconstant în
funcţie de temperatură.
- Fixează greu coloranţii de anilină – peretele lor este bogat în acizi graşi ramificaţi.
De elecţie coloraţiile prin impregnare argentică.
- Cultivă pe medii suplimentate cu L-cisteină şi săruri de fier, în aerobioză, lent la
37OC (2-4 zile).
De interes medical:
- Legionella pneumophila.
- L. micdadei, L. feelei, L. anisia.
Habitat:
- Bacterii acvatice.
- Se dezvoltă în rezervoarele naturale sau artificiale de apă în simbioză cu
microbiocenozele existente în acestea.
- Protozoarele le ingeră, dar nu le omoară – în medii sărace nutritiv devin gazde de
amplificare - când se închistează le protejează de uscăciune şi le favorizează
transmiterea.
- A fost izolată din instalaţii de umidifiere şi răcire a aerului condiţionat (hotel
Philadelphia, 1976), din apa de ploaie scursă prin burlane.
- Prezenţa în apa menajeră sau din spital a fost corelată cu temperatura scăzută a apei
calde.

Rezistenţa la mediul extern:


- Supravieţuiesc în apa de robinet la 40OC cca. 1 an, în apa distilată 4 luni.
- Rezistă la pH acid 30 minute.
- În aerosoli mor repede dacă nu sunt protejate de chiştii protozoarelor.
- Sensibile la acţiunea dezinfectantelor.
Structura antigenică:
- Studiată pentru L. pneumophila.
- Antigen flagelar cu specificitate de gen.
- LPS: - 13 serogrupe, serogrupul 1 divizat în subtipuri 8 marcheri epidemiologici.
- Proteina membranei externe – specifică pentru L. pneumophila.

28
Factori de virulenţă:
- glicocalixul secretat de legionele - ligand la cele mai variate suprafeţe - metal, sticlă,
cauciuc, mase plastice, mucoasa respiratorie.
- Endotoxina.
- Exotoxine.
- Proteaze.
- Facultativ intracelulare.
Patogenitate naturală şi patogenie:
- Poarta de intrare - respiratorie+ocazional cutanată (contaminarea plăgilor).
- Infecţiile cu Legionella le clasificăm în:
- boala non pneumonică;
- boala legionarilor;
- boala extrapulmonară.

Boala non pneumonică: – febra de Pontiac:


- incubaţie 1-2 zile ;
- manifestarea clinică asemănătoare gripei: febră, mialgii, tuse uscată. Nu este evidenţiată
pneumonie sau abces pulmonar.

Boala legionarilor:
- incubaţie: 2-10 zile;
- pneumopatie severă: - leziuni de alveolită fibrinoasă şi supurative extinse la unul sau mai
mulţi lobi, uni sau bilateral;
- legionele se multiplică în fagolizozomi;
- febră, tuse uscată apoi productivă, pleurezie;
- afectare renală, hepatică;
- tract gastrointestinal: - diaree, dureri abdominale, greţuri, vărsături;
- SNC: - somnolenţă, delir, dezorientare, obnubilare.
- Mortalitate: - 10-30%.

Boli extrapulmonare:
- uzual ale plăgilor, inclusiv operatorii;
- L. pneumophila.
- L.micdadei.
Imunitatea:
- celulară;
- anticorpii circulanţi, opsonizanţi, dispar după câteva luni şi au rol modest în
imunitate;
- Legionelozele - pot evolua ca infecţii latent.

Diagnosticul de laborator:
- direct - dificil;
- prelevate: - exsudate prelevate invaziv;
- amprente pulmonare biopsice ori necropsice.
- examen microscopic: - direct: - puţin sensibil: - coloraţia imunofluorescentă
pentru frotiuri (reacţii încrucişate cu pseudomonade, Bordetella, Bacteroides)
+ impregnare argentică pentru secţiuni histopatologice Izolarea - mediul
BYCE.
- indirect: - reacţii de microaglutinare:
- ELISA;

29
- anticorpii apar după 1 săptămână de la debutul bolii, ating maximum la 1
lună, dispar după 2-3 luni (12-18 luni);
- semnificaţie clinică – seroconversie, dinamica semnificativă.
Elemente de terapie etiotropă: - macrolidele, rifampicina, fluorochinolone.
Epidemiologie: - sursa: - acvatică, rezervoare de apă.
Calea de Transmitere: - aerosoli: - instalaţii de condiţionare a aerului, aerosoli etc.
Receptivitatea:
- Mai mare după vârsta de 50 ani, la imunodeprimaţi, tabagici, alcoolici, diabetici.
- Infecţii sporadice / epidemii explozive când sunt aerosolizate dintr-o sursă cu mare
densitate bacteriană - e.g. sisteme de aclimatizare, distrubuţie a apei calde în
hoteluri, spitale.
Nu există transmitere interumană.
Profilaxia:
- Controlul + dezinfecţia periodică a rezervoarelor de apă care generează aerosoli la
utilizare.
- Furnizarea apei menajere la temperaturi care omoară legionelele.

30
Familia Enterobacteriaceae

Definiţie: - bacili gram-negativi, mobili prin flageli peritrichi, unele specii imobile, cresc pe
medii cu peptonă în prezenţa bilei, fermentează glucoza, oxidază negativi, catalază pozitivi,
reduc nitraţii la nitriţi.

Caractere generale: - 28 de genuri, 23 implicate în patologia umană:

Clasificare:
- după patogenitate: - patogene, condiţionat sau accidental patogene;
- reprezentare în microbiota indigenă: - în microbiota tuturor, la unele persoane, flora
flotantă;
- caractere de cultivare, biochimice;
- fenotipuri de rezistenţă la antibiotice.

Habitat:
- Escherichia coli: - 90% din microbiota facultativ anaerobă din colon.
- Klebsiella, Enterobacter, Serratia, Proteus, Morganella, Providencia, Citrobacter: - variabil
prezente, 2% din microbiota facultativ anaerobă a colonului.
- Shigella: - patogen uman.
- Salmonella: - doar bacilul tific patogen specific omului, restul prezente la animale şi
ocazional la om (microbiota flotantă).
- Yersinia: - gazde: rozătoare, păsări, carnivore.
Toate enterobacteriaceele contaminează solul şi apa menajeră, de suprafaţă, de băut, de scăldat.

Structura antigenică:
> 150 antigene termostabile O: - specificitate de grup.
> 100 antigene K (capsulare): - specificitate de tip.
> 50 antigene H (flagelare).
- Antigen F.
- Antigenul O: - partea cea mai distală a LPS, unităţi zaharidice repetitive:
- induc formarea de anticorpi Ig M;
- identificat prin reacţie de aglutinare;
- fiecare gen are antigene O specifice de grup. Un singur microorganism poate avea
mai multe antigene O. E.g: Shigella are antigene comune cu E.coli , care are
antigene comune cu Salmonella, Klebsiella, Proteus.
- Prin mutaţii - pierderea antigenului O - demascare antigen R.
- Antigenul K: - distal de antigenul O:
- polizaharidic;
- cantitate crescută poate interfera identificarea antigenului O;
- K (E. coli, Klebsiella), Vi (Salmonella, Citrobacter);
- au specificitate de tip.
- Antigen H: - structura proteică, formează aglutinate laxe cu anticorpii specifici
(predominant IgG) - variaţie de fază.
Clasificarea antigenică indică prezenţa fiecărui tip de antigen: e.g. E. coli - O75 K100 H15.

31
Escherichia coli:
- singura specie a genului de interes medical major;
- asemănătoare genetic cu specii Shigella;
- constituent al florei comensale intestinale;
- poate determina infecţii intra-abdominale (colecistite, abcese hepatice, peritonite) sau
extradigestive (infecţii ale plăgilor, pneumonii, endometrite după avort septic), care pot
evolua cu şoc endotoxinic;
- unele tulpini posedă factori particulari de patogenitate codificaţi de gene plasmidice sau
bacteriofagi, responsabile de 3 sindroame clinice:
- boală diareică acută;
- infecţii ale tractusului urinar;
- meningite neo-natale.
Patotipuri diareigene:
- E. coli enterotoxigen ETEC:
- factori de patogenitate (codificaţi plasmidic):
- enterotoxina termolabilă de tip A-B, asemănătoare structural şi
funcţional cu toxina holerică, activează adenilatciclaza cu creştera
secreţiei de apă şi electroliţi;
- enterotoxina termolabilă activează guanilatciclaza, cu efect asemănător;
- adezine fimbriale;
- determină o diaree apoasă, cu caracter autolimitat, în special la sugari din ţări
subdezvoltate economic; reprezintă unul din agenţii etiologici ai bolii
diareice a voiajorilor.
- E. coli enterohemoragic EHEC:
- factori de patogenitate:
- verotoxina 1 (asemănătoare structural şi funcţional cu toxina Shiga) şi
verotoxina 2, citotoxine codificate de gene fagice, cu tropism particular
pentru endoteliul vascular;
- adezine reprezentate de proteine din membrana externă (intimina);
- tulpinile corespund anumitor serotipuri, cel mai cunoscut fiind O157 H7
prezent în flora intestinală la animale;
- determină boală diareică hemoragică, la vârstele extreme putând să survină o
complicaţie severă: sindromul hemolitic uremic.
- E. coli enteroinvaziv EIEC:
- factori de patogenitate:
- proteine Ipa (Invasion Plasmid Antigens) codificate plasmidic,
responsabile de penetrarea, multiplicarea intracitoplasmatică, liza
celulei şi extinderea la enterocitele din vecinătate;
- adezine non-fimbriale;
- determină o reacţie intensă inflamatorie cu leziuni ulcerative la nivelul
mucoasei colonului;
- clinic evoluează cu manifestări digestive acute de tip dizenteriform: febră,
tenesme, scaune cu mucus şi sânge.
- E. coli enteropatogen EPEC:
- factori de patogenitate: - adezine fimbriale şi proteine din membrana externă
(intimina) ce determină aplatizarea microvililor de la nivelul intestinului
subţire şi modificări de infrastructură celulară, cu răspuns inflamator local;
- primul fenotip diareigen descris, aparţinând anumitor serotipuri;

32
- cauzează diaree apoasă la copilul sub vârsta de 2 ani, uneori cu evoluţie
prelungită;
- poate fi la originea unor episoade epidemice nosocomiale.
- E. coli enteroagreagtiv EAEC:
- factori de patogenitate:
- adezine fimbriale (AAF I şi II);
- citotoxine care determină necroza microvililor şi răspuns inflamator în
submucoasă;
- cauzează diaree apoasă cu caracter persistent la sugari şi imunodeprimaţi
(SIDA);
- incriminat în manifestări de diaree apoasă la copii de vârstă mai mare.
- E. coli aderent difuz:
- factori de patogenitate: - adezine fimbriale care determină alungirea
microvililor ce includ aceste bacterii.

Diagnostic de laborator:
- tehnicile de identificare în probele de scaun a patotipurilor diareigene de E.coli nu
sunt accesibile laboratorului clinic (culturi de celule, metode imunologice sau
moleculare, teste de patogenitate pe animale).

Tratament:
- esenţială este reechilibrarea hidro-electrolitică a bolnavului;
- tratamentul cu antibiotice de obicei nu este necesar.

Profilaxie:
- măsuri nespecifice comune pentru infecţiile cu transmitere digestivă;
- în studiu vaccinuri pentru profilaxia infecţiilor cu ETEC şi EHEC.

Patotipul uropatogen:
- factori de patogenitate:
- fimbrii de tip P;
- adezine din membrana externă;
- capsula polizaharidică (anumite serotipuri capsulare);
- siderofori;
- hemolizine;
- colonizează intestinul, regiunea periuretrală şi uretra distală;
- determină > 90% din infecţiile urinare necomplicate, mai frecvente la sexul feminin;
infecţiile urinare înalte pot evolua bacteriemic.

Patotipul bacteriemic:
- Ag capsular K1 constituie factorul major de patogenitate;
- poate coloniza mucoasa vaginală şi contamina la naştere nou-născutul;
- reprezintă unul din agenţii etiologici ai meningitelor neo-natale, în cadrul unor
infecţii bacteriemice cu punct de plecare intestinal.

33
Genul Shigella

Include 4 specii prezente numai la om (diferenţiate pe baza Ag O):


- S. dysenteriae;
- S.flexneri;
- S. boydii;
-S. sonnei.
Factori de patogenitate:
- proteine Ipa asemănătoare celor descrise la EIEC;
- S. dysenteriae serotip 1 (bacil Shiga) posedă gene cromozomale care codifică o
citotoxină identică Ag şi ca efecte biologice cu VT1 a ETEC O157H7.
Patogenitate naturală și patogenie:
- determină leziuni ulcerative la nivelul mucoasei colonului;
- reprezintă agenţii etiologici ai dizenteriei bacteriene: scaune frecvente iniţial apoase,
apoi cu mucus şi striuri de sânge, febră, colici abdominale, tenesme.
Diagnostic de laborator:
- prezenţa leucocitelor în frotiul din materii fecale;
- izolare de colonii lactozo-negative pe medii selective (Hektoen, MacConkey);
- identificare la nivel de specie pe baza de:
- criterii biochimice;
- structură Ag.
Tratament:
- reechilibrare hidroelectrolitică;
- antibioterapie în formele severe de boală (fluorochinolone).

34
Genul Salmonella
Salmonella enterica subspecia enterica determină majoritatea infecţiilor la om.
Include numeroae serotipuri pe baza Ag O şi H cu denumire binominală, notate cu
majusculă fără caractere italice; un număr restrâns de serotipuri posedă în plus Ag Vi (Typhi,
Paratyphi C, Dublin).

Factori de patogenitate:
- bacterii facultativ intracelulare capabile să inhibe fuzionarea fago-lizozomală;
- posedă invazine care mediază aderarea şi penetrarea celulelor epiteliului intestinal;
- Ag Vi de înveliş la S.Typhi are proprietăţi antifagocitare;
- enterotoxine-like la serotipuri non-tifice (?).
Tipuri de infecţii la om:
- Febre enterice:
- determinate de S. Typhi (febra tifoidă), mai rar S. Paratyphi A, B sau C (febre
paratifoide);
- mecanisme patogenetice:
- pătrundere pe cale digestivă, cu depăşirea barierei acide gastrice;
- bacteriemie primară după translocarea mucoasei intestinale cu multipli-
care în sistemul monocito-macrofagic din ficat, splină, măduvă osoasă;
- a doua bacterimie (corespunde debutului clinic) urmată de eliminarea
bacteriilor prin bilă şi urină;
- în cursul celei de a doua prezenţe în intestin, poate determina leziuni
inflamatorii cu necroză şi hemoragii la nivelul plăcilor Peyer.

Manifestări clinice:
- după incubaţie de aprox. 14 zile, apar primele manifestări nespecifice de boală;
- perioada de stare: febră în platou, stare generală influenţată, erupţie lenticulară
tegumentară, bradicardie relativă, hepato-splenomegalie;
- eventual compliaţii după perforaţii intestinale;
- vindecarea clinică poate fi urmată de portaj intestinal.
Imunitate:
- mecanismele celulare au importanţă majoră în apărarea specifică;
- Ac serici au un rol adiţional.
Tratament etiotrop:
- antibiotice active, cu o bună penetrabilitate intracelulară (fluorochinolone,
ceftriaxona au înlocuit în ultimele decenii cloramfenicol sau cotrimoxazol);
- aminopeniciline cu o bună eliminare biliară sunt folosite în sterilizarea purtătorilor
fecali.
Profilaxie specifică:
- vaccin inactivat administrat pe cale injectabilă;
- vaccin viu atenuat cu administrare orală;
- polizaharid Vi purificat cu administrare injectabilă.
Diagnostic de laborator:
Ø diagnostic bacteriologic:
- hemoculturi pe medii uzuale, cu randament maxim în prima săptămână de
boală;

35
- coproculturi pe medii de îmbogăţire (bulion selenit de Na) şi selective (Hektoen,
MacConkey etc) din a doua săptămână de boală;
- uroculturi din sediment pe aceleaşi medii, din a treia săptămână de boală;
Ø diagnostic serologic:
- evaluarea în dinamică a Ac specifici anti-O şi anti-H prin reacţia de aglutinare
Widal.
Toxiinfecţii alimentare/gastroenterite acute:
• evoluiază de regulă după consum de alimente contaminate, la nou-născuţi şi sugari
fiind posibilă transmiterea fecal-orală;
• după depăşirea barierei acide gastrice invadează celulele mucoasei intestinale,
declanşează un răspuns inflamator local cu activarea adenilatciclazei;
• evoluţie clinică cu caracter autolimitat: după 10-48 ore de incubaţie apare febra,
colici abdominale, scaune frecvente apoase;
• cu excepţia infecţiilor la sugari, se recomandă numai reechilibrare hidro-electrolitică,
antibioterapia fiind contraindicată (nu influenţează durata manifestărilor clinice,
putând prelungi portajul fecal);
• diagnosticul etiologic se bazează pe izolarea şi identificarea unui serotip Salmonella în
coprocultură;
• caracterul epidemic impune o anchetă cu evidenţierea aceluiaşi serotip în probe de
alimente şi la personalul implicat în manipularea şi prepararea acestora.

Bacteriemii cu sepsis sever determinate de salmonele non-tifice:


• pot evolua la sugari, persoane vârstnice, imunodepresaţi;
• pot determina localizări secundare la nivelul meningelui, os, articulaţii, plăci de aterom;
• fenomenele digestive pot să lipsească;
• antibioterapie de urgenţă, orientată după rezultatele antibiogramei.

Klebsiella, Enterobacter, Serratia, Hafnia


- Reacţia Voges-Proskauer +.
- Saprofite, comensale colon, orofaringe (Klebsiella).

Klebsiella
- Habitează TRS, colon.
- K1, 2: - pneumonii bacteriene.
- K8, 9, 10, 24: - ITU.
- Toate serotipurile: - bacteriemii.
Klebsiella pneumoniae +K. oxytoca = frecvent infecţii nozocomiale.
K. ozenae – ozena, K. rhinoscleromatis – rinosclerom.
Tratament:
- Proteus: - natural rezistent: - tetracicline+polimixine;
- Proteus vulgaris+ Providencia = rezistente la Aminopen şi cefalosporine I, II.
- Plasmide de rezistenţă: - cefalosporinază f. activă.
Citrobacter:
- ITU, septicemii.
- Natural rezistent: - aminopeniciline, cefalosporine I, II.

36
Genul Yersinia
- Y. pestis.
- Y. pseudotuberculosis.
- Y. enterocolitica.
Complicaţii: - sensibilizare: - artrite, eritem nodos;
- rar: - pneumonii, meningite.
- Y. pseudotuberculosis: - adenite mezenterice.
Tratament:
- Y. enterocolitica: - rezistenta la peniciline şi cefalosporine de gen. I;
- fluorochinolone.
- Y. pseudotuberculosis: - exereza ggl, apendiculară.

Y. pestis:
- Rozătoare sălbatice, domestice - purici - om.
- Contaminează solul - supravieţuiesc şi se X.
Morfologie, cultivare:
- Cocobacil gram-negativ, capsulat, colorat bipolar.
- Facultativ anaerob, creste pe agar –sânge, mai repede la 300C.

Structura antigenică:
- Endotoxină.
- Capsula.
- Agenele V şi w (plasmid).
- Coagulaza.
- Exotoxine.
Patogenitate naturală:
Formă bubonică: - 2-5 zile de la înţepătură – adenită inghinală sau cervicală cu
periadenită - bubon pestos - septicemie - 70% deces fără tratament.
Forma pulmonară: - inhalarea aerosoli infectanţi (˂4 zile).
- poate fi şi secundară septicemiei.
Epidemiologie:
- Pesta silvatică - biotopuri, între rozătoare prin purici sau sol contaminat.
- Invazii de rozătoare sălbatice - purice de şobolan - pesta de rozătoare peridomestice.

37
Genul Vibrio
Minidefiniţie:
- Bacili gram-negativi foarte mobili (flagel unic polar/flageli laterali).
- Catalaza+oxidaza pozitivi.
- Nepretenţioşi nutritiv, fermentează zaharurile fără producere de gaz.
- Cresc optim la pH alcalin.
Habitat:
- Microorganisme acvatice.
- Unele specii sunt halofile (V. parahaemolyticus, V.vulnificus): - ape marine, estuare, delte,
porturi.
- Altele nonhalofile- V. cholerae – şi în ape dulci (prezenţa tranzitorie).
- În apele marine - 3 forme:
- liberă;
- epibiotică - forma simbiontă asociată cu zooplanctonul, cu scoici, fructe de mare;
- dormantă - microvibrioni + celule viabile necultivabile în condiţii obişnuite.
V. cholerae, serogrupe holerigene : O:1, O:139.
Caractere de cultivare:
- Medii uzuale, preferenţial aerob, optim 370 C şi pH 8.
- Rezistenţa la pH alcalin (9,5) + toleranţa la bilă + relativă salinitate = medii
selective.
Caracterele biochimice: - 2 biovaruri: clasic şi El Tor.
Structura antigenică şi biovaruri:
- segrup O:1 – 3 serotipuri definite prin factorii antigenici A, B, C – Ogawa (AB),
Inaba (AC), Hikojima (ABC), O:139 – mutantă O a biovarului El Tor.
Substanţe elaborate:
- Enterotoxină termolabilă.
- Neuraminidaza – favorizează fixarea pe microvili.
Patogenitate naturală şi patogeneză:
- Holera TIA umană - 3 etape:
- Ingestia şi depăşirea barierei acide gastrice – 108- 10 9 vibrioni.
- Intervenţia neuraminidazei (hidrolizează învelişul mucos protector eliminat prin
materii fecale) + aderenţa vibrioni la enterocite.
- Enterotoxina termolabilă (TL) codificată cromosomal– peste 95% omologie
structurală şi imunochimică cu TL produsă de ETEC (plasmidic) – stimulează
excreţia clorului.

HOLERA:
- Incubaţia 2-5 zile:
- Diaree apoasă, vărsături, pierdere hidro-electrolitică (1 L/oră) – „fiertură de orez“
cu flocoane de mucus – materii fecale apoase, clare, cu resturi de mucus (NA),
fără reacţie inflamatorie.
- Forme clinice: - hipertoxică (holera sicca);
- moderate;
- inaparente.

38
- Imunitatea: - Ig A scretori.
- Epidemiologie:
- Rezervor: - bolnavi, purtători asimptomatici, apa contaminată (forma epibiotică şi
dormantă pot persista ani de zile în ape dulci şi salmastre).
- Transmitere: - fecal-orală (apă, alimente, mâini).
- Manifestare în populaţie:
- Epidemic - zone uscate, populaţie lipsită de imunitate; cazuri de import prin
pelerinaje, emigrare + 50%.
- Endemic – zone umede (delte, estuare, litoral marin).
- Profilaxia:
- Regim internaţional de carantină.
- Măsuri de igienă individuală şi colectivă.
- Vaccinare antiholerică:
- clasic inactivat;
- administrare orală - o fracţiune saturează receptorii, alta stimulează formarea
IgA secretori.
- Chimioprofilaxie: - nitrofurani, sulfamide nerezorbabile, tetracicline.

- Diagnosticul de laborator:
- Diagnosticul direct: - urgenţă.
- Coprocultura: - materii fecale, tampon rectal.
- Microscopie directă a preparat umed, frotiu colorat gram sau din bulionul de
îmbogăţire după câteva ore de incubare: vibrioni mobili, gram-negativi.
- Cultivare: - mediu selectiv+ mediu de îmbogăţire.
- Colonii suspecte aglutinate cu ser anti O:1 - + identificare prezumtivă:
- teste biochimice confirmă diagnosticul specie, biovar;
- aglutinarea cu seruri monospecifice - precizează serotipul.
- Tratament
- Reechilibrare hidro-electrolitică - primară.
- Doxiciclină, sulfamide nerezorbabile.

V. cholerae, non-holerigen (VNH, NAG), non O:1:


- Sindroame holeriforme benigne, infecţii ale plăgilor.
- Sursa – ape nonsaline, bolnavi.

Vibrioni halofili:
- Specii marine: - V. Parahaemolyticus - TIA - peşte, scoici, crustacee; septicemii.
- V. vulnificus - infecţii ale plăgilor.

39
SPIRILI

Genul Campylobacter

Grupul Kampylos - încurbat.

Minidefiniţie:
• Bacili gram-negativi încurbaţi până la helicoizi, mobili prin flageli mono-, amfi -
rar lofotrichi.
• Pretenţioşi nutritivi, microaerofili, carboxifili.
• Cresc relativ lent la 37-420C, oxidazo+.
• Generează forme cocoide, necultivabile.
Habitat: - tub digestiv (mamifere, păsări).

Campylobacter jejuni:
- specie foarte mobilă, monotrichă;
- 2 antigene importante: - termolabil, flagelar;
- LPS.
- Patogenitate naturală:
- Factori de virulenţă: - capacitate enteroinvazivă - inflamaţie;
- enterotoxine.
- Poate ajunge în sânge , este foarte sensibil la acţiunea bactericidă a serului -
excepţional septicemii.
- Uzual determină diaree acută de tip invaziv (asemănătoare EIEC).
- La nou-născut şi sugar evoluiază epidemic în creşe.
- Copii mari sdr. Pseudoapendicular.
- Complicaţii - artrite, sdr. Guillain-Barre.
- Imunitate: - infecţii repetate determină imunitate - explică portajul asimptomatic în ţările
tropicale.
- Epidemiologie:
- În ţări dezvoltate - infecţia cu rotavirus+ Campylobacter jejuni - principala cauză
BDA.
- Consum crescut de carne de pasăre.
- Lapte nepasteurizat+apă = epidemie.
- În spitale a 2-a cauză de BDA după Salmonella.
- Diagnostic:
- Cultivare: - mediu selectiv, incubare microaerofilă, 420C.
- Identificare: - caractere de cultivare, morfologice, biochimice, sensibilitatea la
antibiotice (acid nalidixic, cefalotin).
- Diagnostic serologic: - de interes în complicaţii (artrite).
- Tratament:
- Macrolide.
- Înfecţii sistemice: aminoglicozide, amoxicilină+acid clavulanic.

40
Campylobacter coli:
- 1/5 din campilobacteriozele diareigene.
- Rezervor: - porcii.

Campylobacter fetus:
- Poate fi izolat din materii fecale dar infecţia intestinală este doar un fenomen.
- Determină septicemii la imunodeprimaţi.
- La gravide: - avort.
- Tratament asemănător Campylobacter jejuni.

Genul Helicobacter
- 1982.
- Gazde: - om şi animale.
- Morfologie: - asemănătoare Campylobacter, este lofotriche.
- Cultivare: - 370C pe medii îmbogăţite.
- Patogenitate:
- Factori de virulenţă:
- ureaza - eliberează amoniu liber, neutralizează aciditatea gastrică;
- citotoxine şi enzime cu acţiune directă asupra celulelor epiteliale;
- mediatori ai inflamaţiei.
- Infecţia cronică determină gastrită, frecvent asimptomatică, una din principalele
cauze ale ulcerului recidivant - favorizat de tabagism, factori genetici, terapie cu
antiinflamatorii nesteroidiene.
- Semnificativ asociat adenocarcinomului gastric şi limfoamelor gastrice.
- Imunitate: - inoperantă.
- Epidemiologie:
- Rezervor: - stomac uman.
- Izolare: - materii fecale şi gură. Nu a fost găsit în apă şi alimente.
- Transmitere: - fecal orală, oral-orală.
- Infecţia contractată precoce în copilărie şi evoluează cronic.
- Prevalenţa infecţiei în relaţie directă cu condiţiile socio-economice.
- Diagnosticul de laborator:
- Metode invazive: - biopsia mucoasei gastrice - testul ureazei;
- frotiu colorat Gram;
- cultivare + antibiogramă;
- PCR.
- Metode noninvazive: - testul respirator cu uree marcată.
- Tratament:
- Niciun antibiotic nu are eficienţă suficientă in vivo;
- Amoxicilină+claritromicină/tetraciclină+metronidazol, la care se adaugă un
inhibitor al secreţiei acide gastrice (Omeprazol). Cură de 15 zile - definitivă
dacă absenţa bacteriei la controlul după 1 lună de la terminarea tratament.

41
PSEUDOMONADE, ACINETOBACTERII

Pseudomonas.
Burkholderia.
Stenotrophomonas.

P SEUD O M O NAD E :
- Bgn drepţi sau uşor încurbaţi , mobili, nepretenţioşi nutritiv, strict aerobi.
- Metabolism oxidativ.
- Catalazo-pozitivi, oxidazo-pozitivi.
Habitat:
- larg răspândiţi în natură – adaptaţi la o mare varietate de compuşi organici ca unică
sursă de carbon şi energie, chiar şi în cantităţi minime aceşti compuşi permit
creşterea în medii cu pH-neutru la temperaturi 5-420C.
- Prezenţi - în apă de suprafaţă, subsoluri umede:
- pe vegetale;
- în alimente.
- Fac parte din: - microbiota indigenă a omului;
- fondul microbian de spital, fiind izolaţi din apa distilată, soluţii saline, soluţii
de coloranţi, antiseptice şi dezinfectante, medicamente, soluţii
perfuzabile, coliruri, instalaţii tehnico-sanitare, apa florilor etc.

Cel mai frecvent izolat:


Pseudomonas aeruginosa:
- Bgn monotrich sau lofotrich, mobil.
- Unele tulpini produc o substanţă extracelulară mucoasă, alginat, asemănătoare unei
capsule.
- Caractere de cultivare:
- Strict aerob, optim 30-370C.
- Disociază spontan intraclonal cu formare de colonii de la mici la mari cu tendinţa
de invadare a mediului.
- Tulpinile care produc alginat formează colonii mucoide.
- Formează 2 pigmenţi difuzibili:
- piocianina (albastru);
- pioverdina ( galben-verde sau galben brun), dau coloniilor şi progresiv
mediului culoare verde strălucitoare. Ambii pigmenţi sunt fluorescenţi.
- Coloniile mucoide sunt nepigmentate.
- Alţi pigmenţi hidrosolubili sunt produşi mai rar - piuorubina, piomelanina.
- Pe agar sânge - multe tulpini hemolitice, colorează tardiv mediul în brun.
- Tipic culturile au luciu metalic, degajă aromă caracteristică ( tei, iasomie) şi frecvent
presărate cu plaje de liză.
- Structura antigenică:
- Membrana externă conţine un complex LPS-proteic - suportul antigenului O
somatic - defineşte 16 serogrupe şi acţionează ca endotoxină.
- Receptori specifici pentru bacteriofagi (suport al lizotipiei) şi bacteriocine (suport al
bacteriocinotipiei), markeri epidemiologici.
- Antigenul flagelar H defineşte serotipuri.
- Unele tulpini produc un exopolizaharid numit alginat.

42
- Substanţe elaborate şi factori de virulenţă: - în afară de pigmenţi elaborează numeroase
substanţe difuzibile:
- exotoxina A - inhibitor al sintezei proteice similar cu toxina difterică, efect
necrozant şi letal la animal de experienţă;
- important factor de virulenţă, anticorpii antitoxina A protectori;
- numeroase enzime extracelulare: proteaze, hemolizine cu activitate proteolitică şi
lipolitică;
- bacteriocine (piocine);
- enterotoxină;
- pili - liganzi la epiteliul respirator;
- alginatul - barieră contra fagocitelor, complementului, antibioticelor.
- Patogenitatea naturală:
- Bacterie oportunistă puţin virulentă faţă de gazda normoreactivă
- Colonizează şi infectează pacienţi:
- cu apărarea antiinfecţioasă dezorganizată prin soluţii de continuitate ale
barierelor externe;
- imunodepresie;
- cancer;
- mucoviscidoză.
- Infecţiile pot fi endogene sau exogene.
- Infecţii locale:
- Majoritatea ulcerelor bacteriene ale corneei.
- Infecţii plăgi şi arsuri.
- Infecţii după intervenţii urologice.
- Osteoartrite.
- Meningite.
- Otita externă, otita cronică la sugar.
- Colonizează: - progresiv căile aeriene ale pacienţilor cu traheostomie şi respiraţie asistată;
- căile respiratorii ale pacienţilor cu mucoviscidoză sau bronşiectazie (tulpinile
producătoare de alginat).
- Septicemii: - pot complica infecţiile localizate sau evolua aparent primitiv după
translocare intestinală a bacteriei la pacienţi cu hemopatii maligne.
- Epidemiologie:
- Piocianicul nepretenţios nutritiv, multi rezistent la agenţi antimcrobieni (creşte în
soluţiile de lucru ale antisepticelor şi dezinfectantelor), psihrofil (creşte în
soluţiile perfuzabile sau sângele conservat la frigider).
- Importantă bacterie a fondului microbian de spital, implicat în numeroase infecţii
nosocomiale.
- Profilaxia:
- Controlul măsurilor de igienă în spital.
- Vaccin corpuscular omorât sau cu lipopolizaharide purificate - la pacienţi cu risc
(arşi) - diminuă numărul complicaţiilor septicemice.
- Elemente de terapeutică:
- Rezistenţa naturală la gamă largă de antibiotice.
- În general este sensibilă: carboxipeniciline (ticarcilina), ureidopeniciline (azlocilina,
piperacilina), unele cefalosporine (cefsulodina, cefoperazona, ceftazidima).
- Dar dezvoltă multirezistenţă - mai ales tulpinile de spital.

43
- Situaţie în care se pot utiliza - imipenem,aztreonam, fluorochinolone.
- Într-o infecţie gravă: - asociere beta-lactamină cu aminoglicozid antipseudomonas
(gentaminicina, tobramicina, amikacina, netilmicina) - dar după testare in
vitro.

Alte pseudomonade:
B. cepacia.
Burkholderia mallei şi B. pseudomallei.
Stenotrophomonas maltophilia.

Ca şi piocianicul sunt prezenţi în medii umede, în mediul de spital fiind vehiculaţi prin apă
(robinete, dializă, instalaţii de umidifiere etc.) sau mai rar prin soluţii (antiseptice, soluţii
injectabile, perfuzabile) deja contaminate.
Virulenţa lor mai redusă decât a piocianicului, exprimată la gazde imunocompromise.
Problema: - marea rezistenţă la antibiotice.
Stenotrophomonas: - rezistenţă naturală şi la imipenem.

Genul ACINETOBACTER

- Bacili gram-negativi, groşi, frecvent capsulaţi, strict aerobi, oxidazo-negativi.


- 19 specii prezente în fondul microbian de spital - A. baumannii.

- Habitat:
- Saprofite în sol şi apă dar pot să apară şi în flora flotantă a omului sănătos
(tegument, TR, TG).
- În mediul spitalicesc: - aer, instalaţii sanitare, instrumentar medical; natural
rezistentă la multiple antibiotice - infecţii nosocomiale.
- Patogenitate:
- Oportunist - gazda imunocompromisă (ITR, ITU, septicemii).
- Infecţie nosocomială - secţii arsuri, ATI - pneumopatiile cele mai frecvente
localizări.
- Epidemiologie:
- Epifenomen al spitalului modern.
- Circulaţia în spital evidenţiată prin cercetarea markerilor epidemiologici (serotipul,
lizotipul).

- Tratament:
- Rezistent la β- lactamine, aminoglicozide.
- Cu acţiune - ceftazidima, imipenem, amikacina.
- Tratament - β- lactamine+aminoglicozid (după antibiogramă).

44
Mycobacterium
• bacili acido-alcoolo-rezistenţi (baar);
• imobili;
• necapsulaţi;
• nesporulaţi;
• uneori ramificaţi;
• cultivă lent, foarte lent sau sunt necultivabili in vitro;
• aerobi sau microaerofili;
• degradează zaharurile oxidativ;
• au o compoziţie particulară a peretelui celular.

Particularităţi: Conținut mare în lipide și ceruri ale peretelui celular!

• acido-alcoolo-rezistenţa;
• rezistenţa la tratamentul cu alcali;
• rezistenţa relativă la antiseptice şi dezinfectante;
• sensibilitate la o gamă restrânsă de AB şi chimioterapice;
• supravieţuirea şi multiplicarea în fagolizosomi:
→ bacterii facultativ i.cel.;
→ infecţii latente;
• caracter cronic şi granulomatos al infecţiilor;
• coloraţia diferenţială Ziehl-Neelsen;
• baar fini, uneori ramificaţi, cu aspect de litere unghiulare;
• culturi tulpinilor virulente ale bacililor tuberculozei - dispoziţia în corzi;

- Caractere de cultivare:
- medii complexe - mediul Löwenstein-Jensen (LJ);
- mai repede în medii lichide decât pe medii solide;
- agar Middlebrook - colonii minuscule;
- 5-10% CO2;
- creştere lentă (7-28 Z) sau foarte lentă (28-96 Z);
- creştere rapidă (<7 Z);
- Mycobacterium leprae nu cultivă in vitro.

- Identificare preliminară:
- caractere microscopice;
- caractere de cultivare;
- producere de catalază.

• Caractere biochimice: - 3-21 de zile.


• Analiza cromatografică: - acizi graşi din peretele bacterian.
• Sonde de acizi nucleici.
• Reacţia de amplificare genică (PCR).

- Clasificare:
• Micobacterii patogene agenţi etiologici ai tuberculozei şi leprei:
- Mycobacterium tuberculosis.
- Mycobacterium africanum.

45
- Mycobacterium bovis.
- Mycobacterium leprae.
• Micobacterii atipice:
- condiţionat patogene - complexul M. avium - M. avium;
- M. intracelulare;
- M. marimun;
- M. kansasii;
- saprofite – M. smegmatis, M. gastri, M. gordonae.

- Habitat:
- om;
- animale de agrement.
- Caractere microscopice:
- baar subţiri;
- corzi flexuoase.
- Caractere de cultivare:
- pretenţioşi nutritiv;
- creştere lentă (2-4 S).
- Rezistenţa la factorii de mediu:
- relativ rezistenţi în mediul extern;
- produse patologice uscate - un an la întuneric;
- lapte - 5 minute la 1000C;
- fenolul 2% şi lizolul;
- NaOH 4% - supravieţuiesc minim 15-30 minute.
- Structura antigenică:
• tuberculolipide:
- acizi micolici, ceruri şi alcooli superiori;
- fosfatidilcolina → Mf se metaplaziază în celule epitelioide;
- acizi micolici → Mf se metaplaziază în celule gigante multinucleate (celule
Langhans);
- „cord-factor”→ cultivarea sub formă de corzi;
• polizaharide – formare de Ac circulanţi;
• tuberculoproteine:
- sensibilizare de tip anafilactic;
- răspuns imun predominant celular.
- Factori de virulenţă:
• bacterie facultativ intracelulară;
• cord-factor:
- inhibă migrarea polimorfonuclearelor;
- induce formarea granulomului;
- eliberat intracelular → lezarea mitocondriilor;
• sulfatidele: - inhibă formarea fagolizosomului (supravieţuirea i.cel. în macrofage).

- Patogenie:
• poarta de intrare - 90% respiratorie (picături Flügge, nuclei de picături, pulberi
contaminate);
• baar → Mf alveolare neactivate → X în fagosomi;
• fagocite infectate distruse → fagocitoză de către Mf, X, liză celulară;

46
• metaplazierea Mf în celule Langhans, celule epitelioide;
• Mf infectate → ggl. limfatici regionali, sânge, ţesuturi;
• răspunsul imun al gazdei la infecţie.
- Infecţia primară:
• inflamaţie nespecifică (exsudat fibrinos, PMN, baar) → răspuns imun celular →
inflamaţie specifică, granulomatoasă;
• primoinfecţia tuberculoasă inaparentă - cicatrizarea leziunilor, infecţie latentă;
• tuberculoza primară subclinică – necroza de cazeificare → tuberculom → calcificare →
evoluţie latentă;
• primoinfecţia manifestă necomplicată:
- gazde cu reactivitate deficitară;
- simptome clinice, semne radiologice;
- diseminare hematogenă;
- evoluţie funcţie de reactivitatea gazdei;
• primoinfecţia complicată:
- propagare limfatică retrogradă spre pleură;
- diseminare în plămâni, sistemic → tuberculoza miliară sau granulia
tuberculoasă;
• consecinţe:
- sensibilizare de tip întârziat la tuberculină;
- imunitate relativă antituberculoasă.
- Infecţia tuberculoasă latentă: – bacili dormanzi.
- Tuberculoza secundară:
• reinfecţii masive;
• reactivarea unor focare latente („reinfecţie endogenă”).
- Imunitate şi sensibilizare
• imunitate de infecţie, mediată celular;
• eficienţă dependentă de capacităţile funcţionale ale macrofagelor;
• imunitate relativă:
- întârzie multiplicarea bacililor;
- reduce diseminarea limfatică;
- creşte capacitatea organismului de a delimita leziunile;
- insuficientă pentru vindecarea leziunilor în TB secundară;
• sensibilizarea tuberculinică este un corolar al imunităţii;
• cele două fenomene pot fi disociate.
- Diagnostic de laborator:
• sugerat de semnele radiografice;
• spută, spălătură bronşică, exsudat pleural, articular, lichid cefalo-rahidian
(LCR), urină, probe biopsice, puroi ş.a.;
• 3 produse patologice, în 3 zile consecutive, dimineaţa;
• concentrare prin centrifugare (urină, LCR ş.a.).
• Baciloscopia:
- depistează baar fără indicaţii referitoare la specie;
- rapid (1-2 ore);
- rezultat pozitiv - valoare diagnostică în cazul prelevatelor necontaminate sau
sputei;
- baciloscopia negativă nu exclude diagnosticul de tuberculoză.

47
• Izolarea:
- indispensabilă diagnosticului de certitudine al tuberculozei;
- decontaminare chimică (NaOH 4%) a prelevatelor contaminate;
- mediul Lowenstein-Jensen - urmărire săptămânală 2-3L;
- cultura negativă nu exclude diagnosticul de tuberculoză (leziuni închise sau
care elimină intermitent cantităţi mici de bacili) → examene repetate.
• Identificarea: - caractere de cultură, microscopice şi biochimice.
- Intradermoreacţia (i.d.r.) la tuberculină:
• se bazează pe imunitatea mediată celular dezvoltată împotriva M. tuberculosis;
• PPD (Purified Protein Derivative): 2 UT/0,1 ml şi 10UT/0,1 ml;
• rezultate citite la 48-72 ore de la injectare:
• + zonă eritematoasă indurată ≥ 10 mm;
• - → retestare cu 10 UT în < 15 zile.
• Interpretare:
• + = primoinfecţie tuberculoasă (vaccinare);
• tuberculoza/ evoluţia virtual nefavorabilă a primoinfecţiei:
- reacţie pozitivă foarte intensă la 2 UT (flictenă, necroză);
- virajul reacţiei de la negativ la pozitiv la copii nevaccinaţi BCG;
- saltul tuberculinic (creşterea diametrului reacţiei cu peste 8 mm între 2
testări, la intervale de 6 luni).
• Reacţii fals-pozitive - reacţie încrucişată cu alte micobacterii.
• Reacţii fals-negative - anergie (e.g., infecţie cu M. tuberculosis generalizată,
imunosupresie).

- Tratament:
• testarea sensibilităţii izolatelor la antituberculoase;
• antituberculoasele de primă linie: izoniazida (HIN), rifampicina, etambutol,
pirazinamida, streptomicina;
• antituberculoase de a doua linie: cicloserina, etionamida, fluorochinolone,
capreomicina, kanamicina, acidul para-aminosalicilic (PAS), rifabutin,
viomicina;
• asocierea a 4 medicamente în iniţierea terapiei antituberculoase:
HIN+RIF+PYZ+ETM;
• 6-12 luni, funcţie de gravitatea bolii;
• complianţa pacientului este esenţială pentru a minimaliza emergenţa tulpinilor
rezistente.

- Epidemiologie:
• Rezervor de infecţie: - bolnavi cu leziuni deschise.
• Transmiterea: - aerogenă, contact direct cu leziuni deschise.
• Receptivitatea: - generală, influenţată de vârstă şi factorii de mediu.
• Incidenţă > 130%ooo (RO); mortalitate 11%ooo.

- Profilaxie:
• Măsuri nespecifice:
- depistarea activă şi precoce a surselor de infecţie;
- izolarea, tratarea şi educaţia sanitară a pacienţilor;
- dezinfecţia în focarul de tuberculoză.
• Măsuri specifice:
- Vaccinarea antituberculoasă:

48
• vaccin atenuat BCG, i.dermic n.n. (Z4);
• revaccinări - i.d.r. la tuberculină negativă (selectiv);
• reduce cu 80% frecvenţa globală a tuberculozei.
- Chimioprofilaxia:
• HIN, timp de un an:
- n.n. din mame tuberculoase;
- contacţilor tuberculino-negativi din focare de tuberculoză;
- copiilor la care s-a surprins virajul tuberculinic neexplicat prin vaccinare
BCG;
• previne primoinfecţia tuberculoasă cu tulpini virulente.

Complexul Mycobacterium bovis:


• M. bovis, M. africanum, BCG.
• Mycobacterium bovis:
- TB bovină;
- consum lapte vacă crud (mamită TB), inhalare aerosoli (vite TB pulmonară) → TB
om;
- LJ - creştere săracă, lentă, colonii S, nepigmentate, f. mici.
• Mycobacterium africanum:
- Africa de Vest şi centrală.
- LJ - creştere săracă, lentă, colonii plate, R.
• BCG:
- tulpină M. bovis cu virulenţă atenuată;
- LJ - creştere abundentă, colonii R;
- avirulent pentru persoane normoreactive; infecţii postvaccinale manifeste la copii cu
imunodeficienţă celulară.
• Sensibilitate la chimioterapice ~ M. tuberculosis; M. bovis R la PYZ.
• Profilaxie - pasteurizarea laptelui; sacrificarea vitelor reactive la tuberculină.

Micobacterii atipice:
• Specii cu caractere de cultivare, habitat, patogenitate şi sensibilitate la AB diferite de ale
bacililor tuberculozei.
• Caractere de cultivare:
- grup I fotocromogen;
- grup II scotocromogen;
- grup III noncromogen;
- grup IV creştere rapidă (<7 Z).
• Patogene pentru animale, condiţionat patogene pentru om / saprofite ale ambientului.
• Persoane imunoreactive – infecţii localizate, infecţii latente; persoane imunocompromise
(SIDA) – infecţii generalizate grave.
• Semnificaţie clinică - în lipsa bacililor tuberculozei, izolarea repetată coincide cu evoluţia
bolii.

M. kansasii Infecţii pulmonare RIF+ETM+HIN


M. avium-intracellulare Pacienţi cu SIDA: inf. sistemice CLR/AZT+ETM+RIF+CFZ

M. fortuitum-chelonae Abcese s.c. AK+CFX+PRB 2-6S, SXT/DO 2-6L

49
Mycobacterium leprae
- Caractere microscopice: baar drept sau uşor încurbat, dispus izolat, în mici grămezi sau,
caracteristic, în „globi”, cel mai frecvent i.cel. în Mf.
- Caractere de cultură:
- nu poate fi cultivat pe medii de cultură acelulare;
- cultură de celule cultivare foarte lentă, la 300C;
- tatuul cu nouă brâie.
- Patogenie:
- lepra (boala Hansen);
- incubaţie de 2-4 ani;
- evoluţie foarte lentă, cronică;
- două forme majore de lepră.
1. Lepra tuberculoidă:
- macule sau plăci extinse pe trunchi, faţă şi membre;
- leziuni granulomatoase cu o margine eritematoasă elevată şi un centru uscat,
care poate fi hipopigmentat, fără fire de păr;
- leziuni paucibacilare;
- M. leprae invadează nervii senzitivi → anestezie regională;
- reacţie de hipersensibilizare întârziată la lepromin.
2. Lepra lepromatoasă:
- evoluează bacteriemic;
- leziuni mari, difuze, granulomatoase şi multibacilare;
- nervi senzitivi implicaţi difuz → anestezia regională;
- leziuni cu precădere în regiunile corpului cu temperatură relativ scăzută, e.g.,
tegumentul feţei şi extremităţilor ş.a.;
- facies caracteristic, leonin;
- anergici la lepromin.
- Diagnostic de laborator: - depistarea microscopică în exsudatul nasal (forma
lepromatoasă) sau în biopsii din leziuni cutanate (forma tuberculoidă) a baar
necultivabili.
- Tratament: - dapsonă + clofazimină + RIF (2-4 ani).
- Epidemiologie:
- sursa de infecţie – bolnavii (lepră lepromatoasă > lepră tuberculoidă);
- transmitere:
- contact direct cu leziuni tegumentare;
- inhalare de pulberi contaminate.
- Profilaxia:
- depistare, izolare şi tratament antilepros;
- vaccinare BCG;
- educaţia sanitară.

50
Nocardia: - N. asteroides, N. brasiliensis, N. Farcinica.
- Habitat: - distribuţie cosmopolită în soluri bogate în materie organică.
- Caractere microscopice:
- bacili filamentoşi gram-pozitivi, parţial acido-alcoolo-rezistenţi;
- peretele celular conţine acizi micolici.
- Caractere de cultivare:
- strict aerob;
- creşte pe majoritate mediilor neselective;
- incubare prelungită (≥7Z) pentru majoritatea tulpinilor.
- Factori de virulenţă:
- insuficient cunoscuţi.
- bacterie condiţionat patogenă.
• N. asteroides:
- pacienţi imunocompetenţi cu boli pulmonare cronice (bronşită, emfizem,
bronşiectazie);
- pacienţi imunocompromişi cu deficienţe ale celulelor T (pacienţi transplantaţi, cu
tumori, HIV+, sub terapie cu corticosteroizi);
- infecţii bronhopulmonare (pneumonie cu cavitaţie) → diseminare SNC, ţesut s.c.;
- inhalare → colonizare orofaringe → aspirarea secreţiilor orale în TRI.
• N. brasiliensis:
- pacienţi cu leziuni cutanate prin care microorganismele pot fi introduse în ţesutul s.c.;
- localizare secundară după diseminare din infecţie pulmonară primară;
- necroză, formare de abces;
- infecţii cronice cu formare de fistulă;
- micetoame, infecţii limfocutanate, celulită, abcese s.c.
• Probe de spută multiple.
• Anunţă laboratorul despre suspiciunea de nocardioză.
- Microscopie:
- bacterii ramificate, parţial acido-rezistente;
- sensibilă, relativ specifică.
- Cultivare:
- lentă (incubare 1S);
- medii selective (agar BCYE) – produse patologice contaminate.
- Tratament:
- SXT, sulfamide (doză mare), ≥ 6S;
- tratament chirurgical al plăgii;
- N. farcinica cea mai rezistentă la AB.
- Epidemiologie:
- infecţii exogene;
- transmitere – inhalare (pulmonară), introducere traumatică (cutanată);
- pacienţi cu risc – HIV+, transplantaţi.
- Profilaxie:
- imposibil de evitat expunerea la Nocardia;
- îngrijire adecvată a plăgilor.

51
S PIRO CH ETE
Treponema:
• Eubacteria.
- Ordinul Spirochetales.
- Familia Spirochetaceae.
- Genul Treponema.
- Specie Treponema pallidum.
- Subspecie pallidum.
- Treponemele (gr. trepo, a învârti; gr. nema, fir ) sunt spirochete subţiri, 0,1-0,3 μm/5-20
μm lungime.
- Endoflagelii periplasmici – mobilitate unică şi posibilitatea de deplasare în medii
vâscoase.
- Strict anaerobe sau microaerofile (fără citocromi, catalază, SOD).
- Necultivabile in vitro.
- Fraser (1994) comunică secvenţializarea întregului genom al T. pallidum.
• Minidefiniţie:
- spirochete subţiri;
- mobile (fibre axiale periplasmice);
- microaerofile;
- pretenţioase nutritiv (nu pot fi cultivate pe medii artificiale);
- Treponema pallidum - 3 subspecii;
- Treponema carateum;
- PROS (Pathogen Related Oral Spirochetes) – parodontită, gingivită ulcerativă.

Treponema pallidum:
- Habitat: - uman.
- Caractere microscopice:
- spirochete subţiri, capete efilate, spire regulate;
- nu poate fi observată în coloraţia Gram sau Giemsa;
- observată prin microscopie pe fond întunecat.
- Caractere de cultivare: - nu poate fi cultivată in vitro, cu excepţia unor culturi de celule
(iepure).
- Rezistenţa în mediul extern:
- extrem de fragilă (uscăciune, dezinfectante);
- virulentă 24h în sânge, 4°C;
- 1h la 42°C;
- Hg2+, As3+, Bi.
- Structura antigenică:
- cardiolipin - comun treponemelor patogene şi ţesuturilor animale;
- Ag proteic - comun treponemelor patogene şi nepatogene;
- Ag proteice şi poliozidice - caracteristice treponemelor patogene.
- Factori de virulenţă:
- proteinele membranei externe - aderenţă;
- hialuronidaza - infiltrat perivascular;
- acoperirie cu fibronectina - protecţie împotriva fagocitozei;
- bacterii facultativ i.cel.;
- distrucţie tisulară - datorită răspunsului imun al gazdei la infecţie.

52
Patogenia sifilisului:
• Sifilis primar:
- leziune unică sau multiplă (şancru) - la locul de inoculare, după incubare 3S;
- ulcer nedureros, pe bază infiltrativă, cu margini ridicate;
- limfadenopatie nedureroasă după 1-2S;
- numeroase spirochete;
- diseminare limfatică/sanguină;
- vindecare spontană, fără cicatrice, în 2L.
• Sifilis secundar:
- 2-12 S de la debutul şancrului;
- sdr. gripal;
- erupţie cutaneo-mucoasă diseminată (inclusiv palme, tălpi), meningite,
hepatite, nefrite etc.;
- leziuni bogate în treponeme;
- vindecare spontană. fără cicatrice/ recidivante → vindecare microbiologică/
sifilis latent/ sifilis terţiar.
• Sifilis terţiar:
- precoce (după 2-3 ani) sau tardiv (după 10-20 ani);
- sensibilizare de tip IV;
- gome osoase/cutanate;
- scleroze: neurosifilis, sifilis cardiovascular.
• Sifilis congenital:
- transmitere transplacentară;
- infecţie latentă, malformaţii multiorganice, moarte fetală;
- lipsa tratamentului → distrucţie osoasă tardivă, sifilis cardiovascular.
- Imunitatea:
- pacienţii cu infecţie latentă/activă sunt rezistenţi la reinfecţie;
- imunitate de infecţie (Lf T specific sensibilizate).
- Diagnostic de laborator:
- examen microscopic:
- pe fond întunecat;
- IF directă;
- cultivare: - necultivabilă;
- serologie:
- teste nespecifice:
- VDRL (Venereal Disease Research Laboratory);
- RPR (Rapid Plasma Reagin);
- teste specifice:
- FTA-ABS (Fluorescent treponemal antibody absorption);
- MHA-TP (Microhemagglutination test for Treponema pallidum);
- Western blot.

- Metode de diagnostic in sifilis:


- Examenul microscopic direct: - atunci când sunt prezente leziuni.
- Teste nontreponemice: - pentru screening si controlul eficienţei terapiei.
- Teste treponemice: - pentru screening şi confirmare.
- Metode de detecţie directă (antigenice, biologie moleculară): - utilizate în scop
de cercetare, goldstandardul în diagnostic.

53
- Examenul microscopic direct:
- Când leziunile din sifilisul primar, secundare sau congenital sunt prezente.
- Avantaje:
- rapid şi simplu;
- cel mai specific test de diagnostic;
- pozitiv cu zile sau săptămâni înainte de pozitivarea serologiei.
- Dezavantaje:
- sensibilitate redusă;
- un test negativ nu exclude diagnosticul - leziuni în curs de vindecare,
tratament general sau topic, probe cu sange, puroi, detritusuri celulare.
- Metode:
- microscopie pe câmp întunecat;
- imunfluorescenţă directă.
Ø Microscopie pe camp întunecat:
- Prelevate: exudat din leziuni ulcerate, aspirat ganglionar.
- Treponemele apar ca spirochete fine, cu 4-14 spire regulate, uniforme,
adânci, strânse.
- Prezintă mişcări caracteristice de înşurubare şi translaţie lentă.
- Dezavantaje:
- necesită examinare imediată;
- rezultatul depinde de calitatea prelevatului şi de experienţa examinatorului;
- nu pot fi examinate prelevatele orale.
Ø Imunfluorescenţă directă (DFA-TP):
- Permite diferenţierea treponemelor patogene de cele nepatogene prin
utilizarea anticorpilor specifici marcaţi fluorescent.
- Prelevate: exudate genitale, orale, rectale, intestinale.
- Nu este necesară mobilitatea bacteriilor, preparatele pot fi conservate si
examinate ulterior sau expediate laboratoarelor de referinţă.
- Tehnica poate fi adaptată şi pentru probe de ţesut (cordon ombilical,
placentă, piele, creier).
- Se utilizează două tipuri de conjugate:
- FITC-Imunoglobulină policlonală anti-T. pallidum;
- FITC-anticorpi monoclonali anti-T. pallidum.
Ø Tehnici de imunhistochimie: - utile pentru probe de ţesut, mai ales la cei
HIV pozitivi cu serologie negativă.
- Diagnosticul serologic:
- Teste nontreponemice:
- Depistează anticorpii IgM şi IgG apăruţi împotriva antigenelor lipodice din
celulele distruse, moleculelor lipoprotein-like, posibil şi a antigenelor
lipoidice eliberate de treponeme (markeri de infecţie).
- Antigenele utilizate:
- VDRL - Antigen cardiolipin, lecitină, colesterol.
- USR - Antigen VDRL, cholină, EDTA pentru stabilizarea antigenului
(Portnoy 1961).
- RPR - adaugare de cărbune pentru evidenţierea reacţiei (Portnoy 1957).
- TRUST- modificare a RPR (Pettit 1983).
- RPR - carbon este cel mai utilizat test nontreponemic: - sunt utilizate ca:
- teste calitative pentru screeningul iniţial;
- teste cantitative pentru monitorizarea eficienţei terapeutice.

54
- Avantaje:
- rapide;
- sensibilitate mare;
- ieftine şi uşor de realizat;
- utilizează ser, plasmă sau LCR.
Seroreversie după tratament este dependentă de stadiul bolii şi de titrul anticorpilor înainte
de terapie fără să fie influenţat de sex,vârstă sau rasă
- Probleme:
1. Reacţii fals pozitive:
- acute (<6luni): hepatite virale, mononucleoză infectioasă, pneumonie virală,
malarie, imunizare, sarcină, erori de tehnică;
- cronice (>6luni): boli de colagen, imunoglobuluine anormale, bătrâni, dependenţi
de droguri, boli maligne.
2. Fenomenul de prozonă - reacţii fals negative la cei cu sifilis secundar prin exces de
anticorpi.
3. Interpretarea rezultatelor - depinde de testul utilizat şi de populaţia studiată.
- Teste treponemice:
- Depistează anticorpii IgM şi IgG apăruţi împotriva antigenelor treponemice.
- Sunt utilizate pentru:
- confirmarea serurilor reactive la testele nontreponemice;
- confirmarea suspiciunii clinice de sifilis cu teste nontreponemice negative;
- screening.
- Titrul anticorpilor antitreponemici nu se corelează cu evoluţia bolii - nu sunt utile
pentru aprecierea eficienţei terapiei.
- FTA-ABS:
- Metodă de imunfluorescenţă directă ce foloseşte ca antigene tulpina Nichols de T.
pallidum iar ca absorbant pentru anticoorpii nespecifici din ser antigenele tulpinii
Reiter de T. phagedenis.
- Avantaje:
- este o metodă sensibilă si specifică, fiind primul test serologic care se
pozitivează;
- poate determina anticorpii de tip IgM, markeri de infecţie recentă sau de
infecţie congenitală;
- poate fi utilizată pentru diagnosticul neurosifilisului.
- Dezavantaje:
- tehnică laborioasă, rezultate dependente de calitatea reactivilor;
- rezultate subiective dependente de experienţa examinatorului;
- reacţii echivoce (posibile la pacienţii cu lupus).
- TPHA:
- Metodă de aglutinare indirectă a hematiilor sensibilizate cu material antigenic
ultrasonat din tulpina Nichols de T. Pallidum (Rathlev 1965).
- Avantaje:
- rapid, ieftin, simplu de efectuat;
- sensibilitate şi specificitate bună;
- util pentru confirmarea testelor nontreponemice şi ca test de screening (banci
de sânge, clinici ITS).
- Dezavantaje:
- erori legate de placi refolosite, pipetare defectuoasă, vibraţii;
- rezultate dependente de calitatea reactivilor.

55
- TP-PA:
- Reacţie de aglutinare indirectă ce utilizează particule de gelatină ca suport pentru
antigenele treponemice
- Avantaje:
- rapid, uşor de realizat, nu necesită absorbţie;
- sensibilitate şi specificitate similare FTA-ABS, inclusiv în sifilisul primar.
- Latexaglutinare:
- utilizează particule de latex ca suport pentru antigene clonate de T. pallidum;
- sensibilitate şispecificitate similare cu FTA-ABS sau TP-PA.
- EIA:
- Metoda imunoenzimatică (Veldekamp 1975) ce utilizează antigene sonicate sau
clonate pentru depistarea anticorpilor treponemici în ser.
- Metoda are avantajul ca se pretează la automatizare, fiind posibilă prelucrarea unui
număr de probe, cu eliminarea subiectivităţii la citire.
- Sensibilitate şi specificitate comparabile cu FTA-ABS în sifilisul secundar şi latent
- Este din ce în ce mai mult utilizat ca test de screening, având sensibilitate
superioara VDRL în sifilisul primar.
- Western-blot:
- Metodă utilizată pentru sifilis in 1992 de Hanff poate determina anticorpi IgM sau
IgG.
- Criteriul acceptat de diagnostic pentru sifilis: depistarea a cel puţin trei benzi din
cele 4 urmărite: -15,5, 17, 44,5, 47 kDa.
- Metoda este cel puţin la fel de sensibilă ca FTA-ABS şi cu specificitate maximă,
elimina reacţiile falspozitive sau echivoce.
- Depistarea anticorpilor IgM pare sa fie cel mai specific test pentru diagnosticul de
sifilis congenital.
- Se fac eforturi pentru standardizarea testului şi pentru realizarea kit-urilor cu
antigene clonate.
- Metode de detecţie antigenică si moleculară:
- Sunt evaluate comparativ cu inocularea la iepure, animalul de experienţă sensibil,
tehnica cu cea mai mare sensibilitate în depistarea treponemelor în prelevate.
- Nu există kit-uri comerciale pentru depistarea treponemelor patogene direct in
prelevate prin hibridizare, metoda fiind utilizată în scop de cercetare pentru
subtiparea T. pallidum.
- Este raportată o tehnică de RT-PCR (Centurion-Lara 1997) cu mare sensibilitate
pentru depistarea treponemelor in prelevate ca sange sau LCR.

- Tratament:
- penicilina;
- reacţie Jarisch-Herxheimer;
- TE, E sau C pentru pacienţi alergici la P.
- Epidemiologie:
- sursa de infecţie - pacientul;
- transmitere - contact sexual/congenital.
- Profilaxie:
- sex protejat;
- tratarea partenerilor sexuali ai pacienţilor infectaţi.

56
Alte specii de Treponema:
• T. pallidum subsp. endemicum - sifilis endemic (bejel).
• T. pallidum subsp. pertenue - pian.
• Treponema carateum - pinta (carate).
- Transmitere: - contact direct cu leziunile.
- Infecţii congenitale rare.
- Diagnostic - microscopie pe fond întunecat (pian, pinta), teste serologice pentru sifilis.
- P, TE, C.
- Persoane cu risc crescut - copii/ adulţi în contact cu leziunile infecţioase.
• Sifilis endemic (bejel) Africa de Nord, Asia, Australia (deşert).
• Pian - Africa Ecuatorială, America de Sud, Asia SE (zone tropicale sau deşert).
• Pinta - zone tropicale din America Centrală şi de Sud.

Genul Borrelia
Boreliile: - spirochete groase, 0,2-0,5µm diametru, care au 3-10 spire laxe, mobile prin 7-
20 fibrile axiale periplasmice, - sunt menţinute în natură printr-un ciclu de viaţă care implică
animale sălbatice/omul şi artropode hematofage.
Boreliile:
- structura de perete de tip gram-negativ, se colorează slab;
- au afinitate pentru coloranţii de anilină - coloraţia Giemsa şi Wright;
- sunt microaerofile;
- au necesităţi nutritive complexe, greu de cultivat;
- diagnosticul de laborator se bazează pe examen microscopic în febrele recurente şi
examen serologic în boala Lyme.
- Clasificare:
- patogenitate;
- gazda naturală;
- vectori implicaţi.
- Rezervor:
- Borrelia recurrentis;
- Febra recurentă epidemică;
- 15 specii de Febră recurentă endemică;
- Complex B. burgdorferi;
- Boala Lyme.
- Vector:
- omul;
- rozătoare / excep. B. duttonii (om);
- rozătoare: căprioare, animale domestice.
- Răspândire:
- Pediculus humanus: - pe tot Globul;
- Ornithodoros - căpușă fără scut: - Glob fără Europa;
- Ixodes: - America de Nord, Eurpa, Asia.

- Epidemiologie:
- B. recurrentis este preluată de păduche în timpul prânzului sanguin şi supravieţuieşte
în acesta câteva luni (boala apare în condiţii de calamităţi).

57
- Cazuri numeroase în Africa Centrală, America de Sud.
- O diferenţiem de febra recurentă endemică care este o zoonoză:
-> artropodul întreţine rezervorul pentru că realizează transmiterea transovariană;
- istoricul de înţepătură de căpuşă lipseşte, doarece Ornithodoros se hrăneşte
noaptea şi rămâne ataşată câteva minute;
- contaminarea cu Borrelia se face prin saliva/fecalele căpuşei.
- În boala Lyme căpuşa cu scut are 3 stadii:
- larvă;
- nimfă;
- adult.
- Larva de Ixodes se contaminează cu B. burgdorferi când ia prânzul sanguin de la
şoarece.
- Larva → nimfă primăvara, stadiu în care îşi serveşte al 2-lea prânz sanguin de la
rozătoare - omul poate fi înţepat accidental - deşi borelia se transmite prin
saliva căpuşei în timpul unui prânz prelungit (48 ore) majoritatea pacienţilor
nu-şi amintesc incidentul.
- Nimfa → adult (sfârşit vară - toamnă): - adultul poate muşca cervidele şi omul
(transmitere de la cervid la om).
- 90% din cazurile de boală Lyme sunt transmise de nimfe - număr crescut de cazuri
mai-august.
- Structura antigenică:
- Proteine ale membranei externe - Osp A şi C.
- Osp A - sintetizată de borelie înainte de a fi preluată de căpuşă.
- Osp C - când borelia este în căpuşă.
- Vaccinul obţinut prin recombinare se adresează proteinei Osp A care induce
anticorpi protectori.
- Imunitatea:
- asigurată de IgG şi crioglobuline(IgM);
- 75% dintre pacienţii netrataţi în ciuda prezenţei anticorpilor şi a limfocitelor T
specific sensibilizate, apar manifestări tardive ale bolii.
- Factori de virulenţă:
- B. recurrentis suferă variaţie antigenică (26 gene care codifică proteine variabile
majore, PVM) scapă clearance imun.
- Multiplicarea unei tulpini noi mutante produce o recurenţă.
- Patogenitate naturală şi patogenie:
- persoană expusă la artropode infectate

- borreliile răspândite hematogen

- după formarea IgM specifici aglutinare cu liză mediată de complement -
îndepărtate rapid din sânge.
Microorganismele rămase în ţesuturi - modificarea proteinelor membrane externe - borrelii
antigenic noi.

Clinic:
- În febrele recurente epidemice şi endemice manifestări identice, deşi în cea endemică
uneori la locul muşcăturii căpuşei poate fi prezentă o escară pruriginoasă.
- Incubaţia: - 7 zile.

58
- Debut - brusc - febră, mialgii, cefalee, hepatosplenomegalie (corespunde fazei
bacteriemice) dispar în aproximativ 1 săptămână.
- Reapar după o perioadă de afebrilitate (7 zile):
- în febra recurentă epidemică 1 dată – evoluţia mai gravă, mortalitate 40%;
- febra recurentă endemică – mai multe recăderi, mortalitate 5%.

Boala Lyme:
- 1977, focar de artrită la copii în Lyme, Connecticut.
- 1982, Burgdorfer – izolează şi caracterizează borelia.
- Manifestări cutanate, reumatologice, neurologice, cardio-vasculare.
- Incubaţia: 3-30 zile.
- La locul muşcăturii - erupţie caracteristică - marker diagnostic clinic:

eritema migrans - iniţial papulă/maculă mică →
→ se măreşte în următoarele săptămâni → 5 cm - 50 cm - apare ca un inel
eritematos, de obicei cu centru clar ± necroză centrală/vezicule.
- Leziune unică/multiplă.
- Leziunile dispar în câteva săptămâni, deşi tranzitor pot apare altele noi.
- Alte simptome la debut - oboseală, cefalee, mialgii, artralgii, adenopatie – durează ≈1
lună.
- 80% din pacienţii netrataţi prezintă o fază tardivă de boală - 2 stadii:
1. durează luni:
- manifestări neurologice (meningită, encefalită, neuropatie periferică);
- manifestări cardiace (blocuri, miocardită, pericardită, IC congestivă);
2. durează luni, ani: - artrite.
- IgG apar după 6 luni de boală şi persistă în manifestările tardive ale bolii.
- Anticorpii pot fi detectaţi şi în LCR la pacienţii cu manifestări neurologice.
- Reacţii fals pozitive:
- pacienţi cu sifilis;
- infecţii cu alte borelii;
- lupus eritematos diseminat;
- mononucleoza infecţioasă (tranzitor).
- Tratament:
- Febre recurente - tetraciclina, alternativă Eritromicina.
- Atenţie: – dozele tatonate, fenomen Jarish- Herxheimer.
- Boala Lyme: - doxiciclină, amoxiciclină;
- fazele tardive: - ceftriaxonă, cefuroxim, amoxicilină, doxiciclină.
- Profilaxie:
- Prevenirea expunerii la păduchi, căpuşe – repelenţi pe haine, echipament de protecţie.
- Pentru boala Lyme vaccin – anticorpii ajung în căpuşă şi inactivează borelia; problema
variabilităţii antigenice a Osp A.

59
Leptospira
- Minidefiniţie:
- spirochete fine, cu spire regulate, puţin adânci;
- unul/ambele capete încârligate;
- mobile (axistil – flageli periplasmici).
- Leptospira interrogans (tulpini patogene):
- L. icterohaemorrhagiae.
- L. canicola.
- L. pomona.
- L. autumnalis.
- Leptospira biflexa (tulpini nepatogene).

- Habitat:
- bacterii ubicuitare;
- în apă/asociate cu infecţii renale la animale (şobolani, şoareci - gazde de
întreţinere);
- gazde accidentale: - câine, om.
- Caractere microscopice:
- tipice;
- microscopie pe fond întunecat - mişcări de translaţie şi rotaţie.
- Caractere de cultivare:
- strict aerobe;
- 28-30°C;
- pH 7,2-7,6;
- medii îmbogăţite, 7-10 Z.
- Rezistenţa în mediul extern:
- supravieţuieşte 6S în ape de suprafaţă;
- sensibilă la uscăciune, lumină solară, temperatura <14/>28°C, pH acid acid/f.
alcalin;
- etanol, cloramină.
- Structură antigenică:
- Ag somatic (specific de gen): - reacţii de aglutinare, fixarea complementului;
- Ag de suprafaţă (specific de grup, tip): - imunogene; reacţii de aglutinare.
- Factori de virulentă:
- invazie directă şi replicare în ţesuturi;
- gradul de încovoiere a capetelor/factorul Vi;
- virulenţa depinde de mediul biologie şi std. Bolii.
- Patogenie:
- bacteriile penetrează mucoasele intacte/pielea cu leziuni minime;
- răspândire (inclusiv SNC) prin sânge - sânge/LCR în cursul bolii, urină în faza
tardivă;
- L. interrogans X rapid - lezează endoteliul vaselor mici;
- unele manifestări se pot datora reacţiilor imunologice încrucişate;
- incubaţie 1-2S;
- formă pseudogripală (remitere 1S);
- leptospiroză sistemică cu meningită aseptică;

60
- localizare organică (meninge, ficat, rinichi) (boala Weil) cu colaps vascular,
trombocitopenie, hemoragii;
- faza bacteriemică, faza organică.
- Imunitate:
- imunitate umorală;
- reacţii de hipersensibilizare (meningita după ce au dispărut leptospirele din LCR;
detectarea CI în leziuni renale).
- Diagnostic de laborator:
- microscopie:
- microscopie pe fond întunecat, impregnaţie Ag, IF directă;
- sensibilitate redusă;
- cultivare:
- sânge: - pozitivă în primele 10Z;
- LCR: - pozitivă în primele 10Z;
- urină: - pozitivă după 1S;
- biologie moleculară:
- hibridizare directă: - insensibilă;
- amplificare (PCR): - sensibilă;
- serologie:
- hemaglutinare indirectă, aglutinare pe lamă, ELISA – insensibile, nespecifice;
- reacţia de aglutinare microscopică - sensibilă, specifică, specificitate de
serovar, laborator de referinţă.
- Tratament:
- infecţii severe: - P, AM i.v.;
- severitate medie: - AM, AMO, DO orale.
- Epidemiologie:
- cosmopolite;
- rezervor de infecţie - rozătoare (şobolani), câini, animale domestice/sălbatice (gazde
de menţinere);
- om - gazdă accidentală finală (nu se transmite epidemic);
- gazde de amplificare - infecţia se transmite epidemic;
- omul se contaminează cu leptospire prin expunere la apă contaminată cu urina unui
animal infectat sau prin manipularea de ţesuturi de la animale infectate;
- poarta de intrare piele lezată, mucoasa conjunctivală, mucoasa nazală;
- risc crescut - persoane expuse la apă contaminată cu urină; boală profesională
pentru fermieri, măcelari, veterinari.
- Profilaxie:
- Doxiciclina, nu Penicilina;
- vaccinarea şeptelului şi a animalelor de companie;
- deratizare.

61
CHLAMYDIACEAE
Gen Chlamydia: - C. trachomatis.
Gen Chlamydophila: - C. pneumoniae.
- C. psittaci.

- Definiţie:
- minuscule bacterii cocoide;
- intracelulare;
- total dependente energetic de gazdă - parazitism intracelular;
- au ciclu reproductiv deosebit:
- CE (perete rigid multilaminat, forma extracelulară infecţioasă, 300nm)

- fagocitat, în fagozom → CR (d=1,5μm)→diviziuni repetate→microcolonie
(incluziune) → maturare → CE metabolic inerţi (24-48 ore).
- Consecinţele parazitismului:
- Patogenetic: - sensibilizări de tip IV.
- Diagnostic: - cultivă doar în sacul intravitelin al embrionului de găină sau în culturi
de celule - tratate înainte de inoculare cu răşini schimbătoare de ioni,
centrifugarea inoculului pe filmul celular, inactivarea unor inhibitori proteici
care inhibă demararea ciclului evolutiv.
- Terapeutic: - antibiotice cu bună penetrabilitate intracelulară.

- Structura antigenică:
- lipopolizaharidul, termostabil, fixator de complement, specific familiei;
- antigen proteic (proteina majoră a membranei externe), termolabile, cu specificitate
de specie şi de serovar.

Chlamydia trachomatis:
- Bacterie patogenă, găzduită de om, şoareci, porci.
- Rezervor: - omul, pe mucoase.
- Factori de virulenţă:
- Heat shock protein - hsps - de înveliş;
- responsabile de pătrundere în celulă;
- stimulează răspunsul imun celular.
- Macrophage Infectivity Potentiator protein - MIP - reacţia cu anticorpii omologi are
efect slab neutralizant al infecţiozităţii.
- 3 grupe după bolile pe care le produc:
1- Serovarurile A, B, Ba, C - trahomul:
- Conjunctivită foliculară acută cu evoluţie cronică şi formare de panus -
invadarea corneei cu capilare prelungite din reţeaua conjunctivală.
- Cea mai frecventă cauză de orbire în ţările subdezvoltate.
- Hiperendemic – Asia, Africa, bazinul Mediteranei.
- Contactată în copilărie prin – mâini murdare, prosop, batistă contaminate.
- În lume 20 mil. ajung la orbire.
2- Serovarurile D,F,G,H,K – transmitere sexuală:
- La bărbaţi: - uretrită mucopurulentă;

62
- netratată: - epididimită sau sdr. Reitter,
- artrită+conjunctivită+uretrită

sensibilizare.
- La femeie: - cervicită sau inaparent;
- complicaţii - salpingită acută sau subclinică - sterilitate, sarcină
ectopică.
- Bărbaţi+femei: - conjunctivite foliculare prin autoinoculare, se vindecă fără
sechele.
- Nou-născut: - contaminat în canalul de naştere - conjunctivită foliculară
benignă, pneumonie interstiţială.
- Endemice în zone cu promiscuitate sexuală
- Rezervor: - persoane cu infecţie genitală manifestă sau inaparentă
- Transmitere: - sexual;
- mâini contaminate cu secreţii genitale.
- Infecţia neonatală: - asistenţa gravidei+carenţe ale asistenţei la naştere.
3- Serovarurile L1-L3 - limfogranulomatoza veneriană inghinală (LGV):
- Transmitere: sexuală.
- Incubaţie: 10-15 zile.
- Mic şancru - gland:
- labii, vulvă;
- vagin;
- anus.
- Poliadenopatie care fistulizează.
- Rar propagare hematogenă: - articulaţii, meninge, pericard.
- Fără tratament: - evoluţie cronică, scleroze, obstrucţie limfatică: - penis, scrot, vulvă.
- Transmitere: - sexuală în condiţii de promiscuitate.
- Diagnostic de laborator:
- Infecţii superficiale: - uretrită - tampon endouretral - 3-5 cm;
- cervicite - tampon endocol;
- conjunctivita - raclat conjunctival;
- nou-născut - tampon nasofaringian.
- LGV - aspirat ganglionar/puroi din fistulă.
- Tehnici rapide: - microscopie directă - incluzii intracelulare - IF, Giemsa,
Lugol - utilă doar pentru campaniile de depistare a trahomului în ţări
subdezvoltate;
- sonde ADN, PCR - infecţii genitale.
- Cultivare: - tampon imersat în mediu special de transport;
- linii celulare - HeLa;
- sac vitelin embrion de găină.
- Infecţii profunde: - serodiagnostic - microimunofluorescenţă - >1/64 dg de specie
- ELISA.
- Tratament: - Tetracicline, macrolide/fluorochinolone.
- Profilaxie:
- depistare+tratament corect;
- educaţie sanitară, sexuală;
- creşterea nivelului socio-economic.

63
Genul Chlamydophila
- Chlamydophila pneumoniae:
- Gazde: om, cai.
- Infecţia evoluează asimptomatic sau benign, rar grav.
- Manifestările clinice nespecifice.
- Infecţii TRS: - faringite;
- sinuzite;
- otite medii.
- Infecţii TRI: - pneumonie atipică;
- 5-20% din tineri.
- Posibil rol în ateromatoză.
- Diagnostic de laborator
- Tampon faringian, sânge.
- Examen microscopic direct - insuficientă sensibilitate.
- Cultivarea dificilă.
- Serologic: - microimunofluorescenţă cea mai sensibilă metodă;
- seroconversia după 3 săptămâni - primoinfecţia nu lasă imunitate durabilă;
- titru semnificativ: - >1/16 IgM;
- >1/512 IgG.
- Epidemiologie:
- Rezervor: - om.
- Transmitere: - aerogenă.
- Receptivitate: - generală.
- Tratament: - tetracicline, macrolide, fluorochinolone

- Chlamydophila psittaci
- Rezervor:
- păsări: - sălbatice: - pescăruşi, egrete;
- agrement: - papagali, canari, porumbei;
- domestice: - curcani, raţe, găini;
- mamifere: - ovine, bovine, pisici;
- la om: - infecţie accidentală cu tulpini aviare – psitacoză/ornitoză.
- Patogenitate:
- inhalare → multiplicare în plămân → sânge;
- la gravide tulpini ovine - avort prin multiplicarea în placentă.
- Manifestări clinice:
- infecţii inaparente;
- pseudogripale;
- pneumonie atipică severă.
- Epidemiologie:
- Păsările sunt infectate cronic şi asimptomatic, elimină prin materii fecale;
manifestare în condiţii de stres - diaree.
- Transmitere: - inhalarea pulberilor de dejecte uscate;
- rar interuman.
- Diagnostic:
- serologic de elecţie: - ELISA - probă unică >1/32 sugestiv, certitudine dinamica
semnificativă;
- microimunofluorescenţă: - specia.

64
Genul Mycoplasma
- Face parte din clasa Mollicutes - eubacterii cu înveliş moale.
- Familia Mycoplasmataceae - eubacterii cu formă de fungi.
- Proprietăţi definitorii:
- Delimitate doar de o membrană trilaminată, le lipseşte peretele rigid şi orice
posibilitate de a sintetiza perete celular.
- Se deosebesc de formele L bacteriene.
- Au dimensiuni foarte reduse, mare polimorfism şi plasticitate.
- Au exigenţe nutritive particulare care impun cultivarea pe medii îmbogăţite cu
factori de creştere dintre care colesterolul nu poate lipsi.
- Anticorpii specifici inhibă cultivarea lor.
- Sunt rezistente la ß-lactamine şi alţi inhibitori ai sintezei peretelui bacterian.
- Sursa de carbon: - glucoza pentru Mycoplasma - produşi finali pH acid;
- ureea pentru Ureaplasma - produşi finali pH alcalin.
- Habitat: - mare afinitate pentru mucoase: orofaringiană, urogenitală.

- Mycoplasma pneumoniae: - specie patogenă găzduită în căile respiratorii.


- Morfologie şi caractere de cultivare:
- Bacterie polimorfă cu forme filamentoase ramificate care se fragmentează în forme
cocoide (< 200nm) de la care porneşte ciclu evolutiv prin alungirea lor.
- Puţin colorabile, nu pot fi evidenţiate prin coloraţii uzuale, în microscopia optică
doar în contrast de fază.
- Cultivă lent 5-21 zile pe medii special îmbogăţite, anaerobă şi carboxifilă.
- Colonii , microcolonii (250-300nm) aspect de „ou prăjit”.
- Identificare – caractere biochimice:
- proprietatea de hemadsorbţie;
- inhibarea creşterii în prezenţa anticorpilor.
- Structura antigenică:
- Antigene proteice - cel mai important proteina P1 - adezină la receptorii celulari,
care e dispusă în aglomerări sub formă de bonetă pe membrana citoplasmatică
la extremitatea formelor filamentoase.
- Antigen glicolipidic – utilizat în RFC, dar nu e strict specific şi reacţionează şi cu
anticorpi faţă de alte micoplasme.
- Determinanţi antigenici comuni cu antigene tisulare umane din muşchi, creier,
plămân, limfocite, hematii - leziuni şi complicaţii.
- Patogenitate naturală şi patogeneză:
- Prin P1 penetrează mucusul şi aderă la epiteliul respirator:

- ciliostază, cilionecroză, exfolierea celulelor epiteliale →contaminarea TRI
+iritaţie mecanică=tuse persistentă.
- Acţionează ca superantigen:

- stimulează migrarea celulelor inflamatorii + eliberarea de citokine TNF-α, IL-
1, IL-6;
- stimulează limfocitele T şi B şi induce formarea de autoanticorpi care
reacţionează cu antigenul I eritrocitar – producerea de aglutinine la rece.

65
- Infecţia rămâne superficială - M. pneumoniae nu invadează ţesuturile, micoplasma
doar se cufundă în membrana citoplasmatică dar prin efect citotoxic determină
infiltrate limfoplasmocitare peribronşice.
- Manifestări clinice:
- Frecvent benigne: - angină, traheo-bronşite.
- Forma caracteristică, dar rară: - pneumonia atipică primară.
- Extindere prin contiguitate: - sinuzite, otite, meningite.
- Complicaţii: - anemia hemolitică, cutanate, neurologice, cardiace, pancreatice.
- Imunitatea:
- Tranzitorie asigurată de IgA secretorii.
- Reinfecţii posibile.
- Diagnostic de laborator:
- Direct:
- utilitate redusă datorită fragilităţii bacteriei şi a creşterii lente;
- sputa redusă cantitativ – prelevatul de elecţie – spălătura bronhoalveolară, periaj
endobronşic, acceptabil exsudat nasofaringian;
- mediu selectiv cu acetat de taliu/penicilină;
- tehnici biologie moleculară - PCR.
- Indirect:
- larg folosit;
- RFC - 1/64 prezumtiv, certitudine dinamica semnificativă, seroconversia;
- mai sensibile ELISA, latexaglutinatrea - probă unică, diferenţiază IgM de IgG.
- Tratament:
- de elecţie: - tetraciclina, macrolide - rezistenţa la macrolide excepţională;
- noile fluorochinolone - utile.
- Epidemiologie:
- endemic, mai frecvent toamna şi iarna, la copii şi adolescenţi;
- nu este foarte contagioasă, trebuie contact strâns pentru transmitere.
- Micoplasme genitale:
- Habitează tractul urogenital, infecţiile au aceeaşi poartă de intrare:
- Ureaplasma urealyticum;
- Mycoplasma genitalium;
- Mycoplasma hominis;
- ± M. penetrans;
- M. fermentans;
- Ureaplasma urealyticum;
- Mycoplasma genitalium: - uretrite nongonococice;
- Ureaplasma urealyticum: - sdr.uretral acut la femei;
- calculi urinari;
- Mycoplasma hominis: - 5% din pielonefritele acute;
- implicată în dismicrobismul vaginozelor;
- vaginite prepubertare;
- salpingite (şi M.genitalium);
- septicemii după manipularea chirurgicală a organelor genitourinare;
- U. urealyticum+M. hominis: - bacteriemii postpartum, postabortum;
- infecţii neonatale, prematuri, subponderali- infecţii pulmonare cronice,
meningite.

66
- Diagnostic de laborator:
- Exclusiv direct: - cultura în 24-48 ore:
- identificare caractere de cultivare şi biochimice;
- semnificaţie clinică izolatele din prelevate necontaminate;
- în urină dacă >104unităţi de virare a pH-ului mediului de cultură diferenţial.
- Tratament:
- De elecţie: tetracicline, macrolide.
- U. urealyticum, M. hominis – unele tulpini rezistente la tetraciclină – noile macrolide.
- M. hominis – tulpini rezistente la eritromicină – clindamicina, noile fluorochinolone.

Familia RICKETTSIACEAE

- Howard Taylor Ricketts, 1911.


- Stanislas von Prowazek, 1914.
- Definiţie:
- bacterii mici pleomorfe ( bacili, cocobacili) cu perete de tip gram-negativ;
- obligat intracelulare – incapabile să fosforileze glucoza, numai glutamatul;
- se înmulţesc prin diviziune;
- creşterea lor favorizată de sulfamide – sulfamidele agravează evoluţia rickettsioselor.
- După multiplicarea în celula gazdă şi rezistenţa în mediul extern:
- Genul Rickettsia:
- fragile în mediul extern, se transmit prin vectori biologici (artropode hematofage);
- din fagozom→citoplasmă, se înmulţesc unele invadează şi se înmulţesc în nucleu.
- Gen Coxiella:
- produce endospori - se transmite prin aerosoli, pulberi contaminate, secundar prin
artropode hematofage;
- rezistă la enzimele lizozomale→se divide în fagolizozom.
- Gen Ehrlichia:
- foarte sensibile în mediul extern, se transmit prin vectori biologici.
- inhibă formarea fagolizozomului → se multiplică în fagozom → morule.

Rickettsia
- Mici bacili nu-i observăm în coloraţia Gram.
- Coloraţia Machiavello, Gimenez.
- Au şi acizi graşi în perete → oarecare acido-rezistenţă la soluţiile de tampon fosfat →
apar ROŞII pe fond albastru/verde.
- Cultivă doar în gazde vii - ou embrionat, culturi de celule, la 320C - creşterea
temperaturii scade rata de multiplicare.
- Gazde: - cobai, şoarece.
- Caracter clinico-epidemiologic+biologice (localizare în celula gazdă, structura antigenică) 3
biogrupuri:
- I. Grupul tifosului:
- R. prowazekii:
- tifos epidemic } rezervor;
- tifos de recădere } omul;

67
- tifos silvatic- rezervor - veveriţa zburătoare (SUA);
- vectori: - Pediculus humanus capitis şi corporis - păduchii fac toxiinfecţie cu
enterită, transmiterea- prin dejecte – inoculare prin leziunile de grataj -
excepţional prin inhalare de pulberi
- R. typhi:
- tifos endemic (murin);
- rezervor: - rozătoare (şobolani);
- transmitere prin purici de şobolani.
- Determinanţi antigenici comuni cu Proteus Ox19.
- Cele 2 specii imunizează încrucişat.
- II. Grupul febrelor pătate:
- mai mult de 20 specii cu circulaţie limitată în zone cu gazde vertebrate
(rozătoare, canine, marsupiale, păsări);
- vectori – căpuşe;
- determinanţi antigenici comuni cu Proteus Ox2.
- R. rickettsii: - febra pătată a Munţilor Stâncoşi
- R. conorii: - febra butonoasă (Dobrogea), escară la locul înţepăturii d=1cm;
- transmitere: - căpuşa câinelui

Rhipicephalus
Haemaphisalis
I+II: - localizate în citoplasmă, mai ales perinuclear;
- au peretele format din peptidoglican;
- membrană externă;
- LPS;
- microcapsulă cu aspect cristalin;
- au - un antigen solubil extras cu eter, specificitate de grup - corpuscular - specific
de specie.
- III. Grupul tifosului de lăstăriş:
- R. tsutsugamushi: - rezervor - organismul unor rozătoare;
- transmiterea prin artropode - Trombiculide - se hrănesc cu celule ale
epidermei din straturile superficiale; la om accidental;
- nu are peptidoglican, LPS, microcapsula cristalină;
- inconstant reacţionează încrucişat cu Proteus OX K;
- noul gen Orientia - O. tsutsugamushi.
- Factori de virulenţă. Patogenitate naturală şi patogenie:
- Inhibă activitatea enzimelor care inactivează radicalii de oxigen activ care rezultă
din explozia respiratorie.
- Leziunile: - endotelită trombozantă cu inflamaţie periadventicială a vaselor mici
(nodulii Frankel) - tegument, miocard, creier, alte viscere;
- diseminarea leziunilor determină simptomatologia bolii şi formele clinice -
mortalitate >50% peste 45 ani, 1-2% la copii.
- Forme cutanate cu erupţie discretă.
- Forme grave cu miocardită, afectare cerebrală.
- Evoluţie ciclică cu febră, exantem maculo-peteşial, stare tifică.
- Febrele pătate şi tifosul de lăstăriş: - simptomatologie asemănătoare tifos exantematic:
- diferenţe: - peteşii mari/mici;
- erupţie veziculară;
- erupţie la locul de inoculare.

68
- Imunitatea:
- celulară, menţinută de infecţia latentă, care ocazional se reactivează

tifos exantematic de recădere – Brill-Zinser

rickettsiemie discretă+fără exantem - şi după 50 ani de la infecţia primară.
- Diagosticul de laborator:
- Direct: - izolarea dificilă pentru că e periculoasă;
- rickettsia prezentă în sânge până în ziua 12 de boală

- se injecteazăsânge sau mojarat de cheag sanguin, intraperitoneal la cobai sau şoareci masculi

- febra+leziuni inflamatorii ale scrotului - peteşii+necroză;
- dacă doar febră/inaparent - serologie.
- Serologic:
- Reacţie istorică - Weil- Felix - primoinfecţie.
- RFC cu antigen solubil cu specificitate de grup.
- Reacţie de microaglutinare cu antigen corpuscular.
- Imunofluorescenţă, ELISA - sensibile, diferenţiază anticorpii IgM de IgG.
- Reacţia de hemaglutinare pasivă - foarte sensibilă, anticorpii hemaglutinanţi
ajung la titruri nesemnificative (sub 1:1000) în 3 luni.
- Test de elecţie pentru boala Brill-Zinser.
- Tratament: - tetracicline/cloramfenicol.
- Epidemiologie:
- Ciclul biologic al păduchilor:
- Păduchii trăiesc 2 luni
- Femela depune 120 ouă → 4000-5000 de păduchi:

- incubare 6 zile la 32-350C; 8-10 zile la 25-300C;

- larvele năpârlesc de 3ori (după 9 zile de la eclozare);

- la 10 ore de la ultima năpârlire gata de împerechere.
- Concluzie:
- Un ciclu reproductiv: - 15-20 zile;

- schimbarea, spălarea, fierberea rufelor la 14 zile, tuns, bărbierit;

- întreruperea ciclului evolutiv.
- După 4-6 ore de la prânzul sanguin păduchele se poate îmbolnăvi;

- transmite boala 14 zile cât supravieţuieşte.

69
Genul Coxiella
- H. R. Cox - izolat şi cultivat în sacul vitelin, SUA.
- F. Mac Farlane Burnet - australian - C. burnetti.
- Spre deosebire de celalte rickettsii produce endospori:
- subcultivată în sacul vitelin al embrionului de găină suferă o variaţie de fază analogă
variaţiei S→R;
- tulpinile izolate de la animale infectate sunt în faza I (~ formeiS);
- prin subcultivare - faza II ~formei R, pierde virulenţa;
- cele 2 forme au antigene distincte.
- Răspândire: - cosmopolită.
- Gazde: - capre, oi, vite, pisici.
- Determină o infecţie cronică sau latentă care se reactivează în cursul gestaţiei:
- placentă+glanda mamară → eliminare prin urină, materii fecale, lapte

- contaminează sol, vegetale.
- Transmitere: - aerosoli sau pulberi contaminate, consum lapte proaspăt nefiert, prin
căpuşă excepţional la om.
- Apare sporadic:
- izbucniri epidemice la veterinari;
- îngrijitori de animale;
- lucrători abatoare.
- Forme clinice:
- Infecţie inaparentă/manifestă = febra Q (query):

- pneumonie interstiţială + hepato-splenomegalie (tifos pulmonar);
- boală febrilă asemănătoare gripei, hepatită, encefalită;
- exantem maculopapular, peteşial;
- la unii pacienţi se cronicizează - persistă luni sau ani;

- 1/3 din ei fac endocardită favorizată de leziuni valvulare preexistente;
- mortalitatea sub1%.
- Imunitatea:
- Eficientă, de durată.
- Imunitatea celulară+citotoxicitatea celulară anticorp dependentă.
- Diagnostic de laborator:
- Serologic:
- ELISA;
- Endocardita - suspectată la pacienţi cu hemoculturi negative, confirmare -
microaglutinarea cu suspensii de Coxiella în fază I - titru peste 1/200.
- Tratament:
- Forme manifeste: - tetraciclină+rifampicina (forme grave);
- SXT.
- Profillaxie:
- Vaccin: - îmbolnăviri profesionale;
- corpuscular: - incidente la persoane sensibilizate;
- componente antigenice purificate: - lipsit de riscuri.

70
Genul Ehrlichia
- E. senestu: - Extrem Orient.
- E. chaffeensis: - SUA, Europa, Africa: - rezervor căprioara cu coadă albă (SUA), vector
căpuşa Amblyoma:
- afinitate pentru monocite;
- sdr. asemănător febrei pătate a Munţilor Stâncoşi – frisoane, febră, cefalee, mialgii,
greţuri, vărsături, trombocitopenie;
- în ehrlichioze însă - leucopenia+anemia;
- unii adenopatii + monocite şi limfocite atipice în periferie;
- mortalitate 2-5%.
- EUG – Ehrlichioza granulocitară umană:
- mortalitate 7-10%;
- localizare în polimorfonucleare;
- vector: - Ixodes, Dermacentor.
- Diagnostic: - imunofluorescenţă indirectă - dinamica anticorpilor.
- Tratament: - tetracicline.

Genul Bartonella
- A. L. Barton, 1909.
- Minusculi bacili gram-negativi aerobi, microaerofili, care cresc lent pe medii special
îmbogăţite, fixează greu coloranţii de anilină şi au metabolism redus.
- 4 specii de interes medical:
- B. bacilliformis;
- B. quintana;
- B. henselae;
- B. elisabethae.

- B. bacilliformis:
- Circulă în Munţii Anzi, 600-2400 m unde trăieşte vectorul ei flebotomul Lutzomia
verrucarum.
- 2 forme clinice – febra de Oroya - sindrom febril cu hemoliză, 40% mortalitate,
supravieţuitorii pot face - verruga peruviană - mici tumorete de angiogeneză.

- B. henselae:
- Găzduită de pisici.
- Transmisă: - zgârietura, muşcătura, purici, căpuşe.
- La gazda normoreactivă: - boala zgârieturii de pisică, autolimitată, incubaţia de 2
săptămâni.
- La poarta de intrare: - papulă/pustulă, adenită regională, conjunctivită, meningită
aseptică cu evoluţie bacteriemică.
- Diagnostic:
- Circumstanţa clinico-epidemiologică:
- reparate histopatologice leziuni granulomatoase – impregnare argentică- mici
bacili;
- imunofluorescenţă indirectă - titru de 1/64 sugestiv, certitudinea dinamica
semnificativă;
- i.d.r pozitivă la antigenul extras din B. henselae - criteriu de diagnostic.

71
- B. quintana:
- Clasic cunoscută ca agent etiologic al febrei de tranşee, febra de 5 zile, febra tibialgică,
febra de Wolhinia.
- Poarta de intrare – leziuni de grataj, vehiculate de păduchi, Sarcoptes.
- Incubaţia de 5-30 zile, evoluează benign cu accese febrile care se repetă la 5 zile cu dureri
tibiale, splenomegalie moderată, exantem maculopapulos.
- Evoluează apoi latent şi recidive sunt posibile mulţi ani după vindecare.
- Diagnostic: – izolare în hemocultură, identificare antigenică în coloraţia imunofluore-
scentă.
- La gazda imunocompromisă:
- B. quintana, rar determină un sindrom asemănător bolii zgârieturii de pisică.
- Prin PCR şi analiza secvenţială a ADN în probe de ţesut din leziuni de
angiomatoză bacilară şi pelioză bacilară la cei cu SIDA - B. quintana sau B.
henselae.
- Angiomatoza bacilară: - leziuni de vasoneoformaţie şi inflamatorii ale pielii, ţesutului
subcutanat, ficat, splină, conjunctivă, trahee, bronşii, creier.
- Pelioza bacilară: - vasoneoformare în ficat şi splină - apar formaţiuni chistice pline cu
sânge, cuprinse într-o matrice fibro-mixoidă care conţine bartonelele.
- La pacienţii HIV pozitivi: - B. quintana poate determina bacteriemii şi endocardită.
- La alcoolici B. quintana: - boală febrilă, bacteriemii, endocardite.

- B. elisabethae:
- Nu se cunoaşte sursa.
- Izolată de la pacienţi cu bacteriemii şi endocardită.

- Concluzii:
- Tropismul bartonelelor pentru endoteliul vascular.
- Evoluţia spre infecţie cronică sau latentă.
- Patomorfoza remarcabilă.
- Antibiotice eficiente: - eritromicina, doxiciclina+gentamicina (cazuri grave).

72