Sunteți pe pagina 1din 5

Imunologie – Cursul 1 – Celulele prezentatoare de antigen (APC)

APC sunt celule ce joaca un rol esential in declansarea/initierea in organele limfoide secundare
(ganglioni, splina) a unor raspunsuri imune umorale/celulare fata de Ag timo-dependente fie prezente
intratisular, fie din sursa endogena/exogena.
Exista 3 categorii importante de antigene:
1. haptene: antigene cu structura foarte simpla, nu genereaza niciun fel de raspuns imun singure;
2. Ag timoindependente: stimuleaza direct limfocitele B si generaza doar raspunsurile imune
umorale;
3. Ag timodependente: genereaza raspuns imun umoral/celular ca urmare a activarii intr-o prima
etapa a limfocitelor T helper;
APC sunt implicate doar in cazul raspunsului imun la Ag timo-dependente.
1. Haptenele pot activa < 5% din totalul raspunsurilor;
2. Ag timoindep. activeaza < 10% din totalul raspunsurilor;
3. Ag timodep. activeaza > 90% din totalul raspunsurilor → rolul foarte important al APC.
Raspunsurile imune, fie umorale/celulare, sunt declansate si intretinute numai in organele limfoide
secundare. Niciun RI nu se desfasoara intratisular. RI se datoreaza prezentei Ag intratisular.
Ce inseamna tesut? D.p.d.v. immunologic, 3 lucruri → parenchim, in care exista doua circulatii: o
circulatie locala sanguina (+) o circulatie limfatica a carei punct de varsare este reprezentat, in special, de
ggl. loco-regionali. In parenchimul ganglionar exista 3 zone, 2 de importanta foarte mare pt. RI:
 La periferie: corticala – arie bursodependenta pentru ca este populata de limfocite B;
 La interior: paracorticala – arie timodependenta, populata de limfocite T;
Limfocitele nu exista numai in ggl. loco-regionali, ci si in circulatie. In circulatie gasim limfocite
B, limfocite T (diverse varietati), celule NK, etc.
Cele doua circulatii nu sunt independente una de alta. Ganglionii prezinta o circulatie sanguina
capilara proprie: vase sangvine aferente si eferente: arteriole aferente + arteriole eferente, prin care pot
sa treaca diferite limfocite dintr-o parte in alta. Ei prezinta si o circulatie limfatica proprie reprezentata de
numeroase limfatice aferente, care se deschid liber in spatiile interstitiale ale tesutului local. Ag patrund
in spatiile interstitiale. Ganglionii contin si limfatice eferente care se deschid undeva pe versantul venular
al circulatiei.
Ag patrunde intratisular si este prezent initial in spatiile interstitiale. Cum reuseste un Ag sa
declanseze un RI cu activarea unor limfocite aflate la distanta mare? Contactul dintre Ag si Limfocite este
realizat ca urmare a antrenarii Ag de catre lichidul interstitial. Lichidul interstitial provine din filtrarea
apei la nivelul capatului arteriolar al vaselor locale ca urmare a fortelor Starling. Apa trece din aceste vase
intratisular, nu ramane intratisular, ci revine in circulatia sanguina pe doua cai:
 cale transparietala – apa se intoarce traversand peretii vaselor locale ca urmare a inversarii
fortelor Starling;
 cale transganglionara – duce la aparitia raspunsului imun; (!) Ag nu are niciodata contact cu
limfocitele circulante (!) Ag nu poate sa treaca transparietal (apa poate, Ag nu poate).
Limfocitele nu pot fi stimulate direct de Ag in circulatie.
Dezavantaje pt. calea transganglionara:
1. Este o cale foarte lunga;
2. Exista Ag timodependente care sunt (?) nemobilizabile: celule tumorale, celule autoimune;
Aceste dezavantaje sunt mult diminuate de prezenta si activitatea APC. Ele sunt prezente continuu
intratisular. Ele capteaza Ag, il preiau si il transporta in ganglionii loco-regionali, unde aceste APC
prezinta Ag tisular. Il prezinta fie limfocitelor B → raspuns imun umoral, fie limfocitelor T → raspuns
imun celular. Daca nu sunt prezente APC, sansele declansarii RI sunt minime.
Clasificarea APC
In functie de performanta, se impart in 2 categorii:
a. APC profesionale: macrofage, celulele dendritice, limfocitele B (ele indeplinesc functia de
APC cand sunt activate);
b. APC ocazionale: celule epiteliale, celule endoteliale, neutrofile. Functia indeplinita de ele are
intotdeauna consecinte patologice. Nu sunt APC adevarate, sunt oportuniste.
APC profesionale
Macrofagele sunt celule de origine medulara, lansate in circulatie sub forma monocitelor. Dupa
un scurt tranzit intracirculator care, de obicei, nu depaseste 48 h, monocitele trec intratisular, fiind atrase
local si activate, transformandu-se in macrofage. Macrofagele pot indeplini functia de APC care trece prin
5 etape distincte:
1. Captarea antigenelor
Are 3 caracteristici distincte:
 capteaza numai Ag corpusculate (bacterii, virusuri, paraziti unicelulari, celule tumorale, celule
autoimune); nu capteaza niciodata Ag solubile (ele sunt captate de limfocitele B);
 captarea este un proces mediat receptorial;
 este un proces imunologic nespecific;
Macrofagele capteaza Ag corpusculate foarte eficient si rapid daca ele sunt opsonizate. Ele trebuie
sa fie invelite/tapetate de catre factori imunologici solubili ce favorizeaza fagocitarea acestor particule.
Acesti factori poarta denumirea de opsonine. Exista 2 opsonine foarte importante:
♥ C3b – fragmentul mare rezultat din liza C3 → este generat permanent in cantitati mici ca urmare
a functiei permanente si cu intensitate mica a caii alterne a complementului; C3b, odata generat, nu
ramane in faza fluida, ci se depoziteaza pe suprafata membranelor celulare;
Depozitarea C3b nu se poate realiza pe membranele self (proprii) intrucat acestea sunt protejate
anticomplement; in schimb, ea se poate realiza pe membranele non-self care nu sunt protejate
anticomplement; membranele self sunt protejate anticomplement pentru ca dispun de receptori care se
opun acestei depozitari. C3b se depoziteaza molecula langa molecula formand un strat continuu pe
membrana celulelor non-self.
Macrofagul poate sa capteze foarte usor particulele opsonizate, pentru ca dispune de receptori
pentru complement, care pot angaja legaturi cu C3b depozitat pe particule.
♥ IgG – se depoziteaza pe suprafata particulelor, recunoscand determinantii antigenici.
Se depoziteaza luand contact cu determinantii prin fragmentul Fab (fragmentul de legare al
antigenului). Acesti Ac proemina in afara particulei prin fragmentul constant Fc. Macrofagele pot sa
capteze foarte usor aceste particule, pentru ca dispun in abundenta de receptori capabili sa angajeze
legaturi cu fragmentul Fc al IgG. Acesti receptori se numesc Fc gamma R.
Se pot capta si Ag neopsonizate, dar mai lent. Macrofagul poate recunoaste prin anumiti receptori
de suprafata unele oligozaharide bine reprezentate in peretele bacterian. Unele din bacterii prezinta in
perete oligozaharide de tipul manozei si altele de tipul fucozei. Macrofagul capteaza si aceste particule,
mai putin eficient. Cei mai importanti receptori sunt pentru complement si IgG (receptori opsoninici).
De ce este captarea nespecifica? Macrofagul nu are contact direct cu structurile antigenice de la
suprafata particulelor. Prin receptori, macrofagul are contact cu opsoninele, care sunt aceleasi si se
depoziteaza la fel pe orice antigen.
2. Endocitarea particulelor captate sub forma de vezicule de endocitoza;
3. Prelucrarea Ag – se desfasoara in endozom.
Antigenul nativ este prelucrat (scindat, fragmentat) in foarte multe fragmente mici. Aceste
fragmente care apar sunt diferite intre ele si toate poarta denumirea colectiva de epitopi. Din epitopii care
rezulta este selectat epitopul imunodominant (epitopul care este cel mai imunogen = cel mai capabil sa
declanseze raspunsul imun).
4. Conservarea epitopului imunodominant
O parte mica din epitopul imunodominant este pastrata in anumite compartimente si din cota
pastrata la intervale de timp sunt eliberate mici cantitati din epitop si prin aceasta eliberare se poate
intretine raspunsul o perioada mai lunga.
5. Prezentarea epitopilor imunodominanti
Cea mai mare parte din acesti epitopi este cuplata in anumite compartimente cu moleculele MHC
(moleculele prezentatoare de antigen – moleculele complexului major de histocompatibilitate).
Complexul care rezulta (MHC−epitop) este prezentat pe membranele APC. Prezentarea se face prin
intermediul MHC I sau II, insa cele mai importante sunt moleculele MHC II, pentru ca in etapa de initiere
a raspunsurilor immune, prima celula care participa la raspunsul fata de antigen este limfocitul T helper.
(!) Limfocitele T helper recunosc doar antigenele prezentate in complex cu moleculele MHC II.
(*) Macrofagele care produc numai molecule MHC I nu sunt implicate in raspunsul imun, ci
joaca un rol important in reactia inflamatorie. Macrofagele care produc atat MHC I, cat si MHC II sunt
singurele care participa in cadrul RI.
Cele mai importante etape sunt captarea antigenica si prezentarea antigenica. O celula
prezentatoare de antigen trebuie sa aiba receptori pentru opsonine si molecule de prezentare.
Macrofagul din tesut capteaza Ag opsonizat cu CR si Fc gamma R. Apoi il transporta, iar pe drum
face etapele 2, 3, 4. In final, ajunge in contact cu limfocitele T helper in ganglioni si parcurge etapa 5.
Functia de ansamblu a macrofagelor este aceea de transport a Ag tisulare in ariile timodependente
ale organelor limfoide secundare. Arii timodependente: paracorticala din ggl. loco-regionali si o zona
care se numeste PALS intern din splina (PALS = stratul limfoid periarteriolar). (*) Atat paracorticala,
cat si PALS intern sunt populate de limfocite T.
Celulele dendritice
Sunt mai importante decat macrofagele. Sunt celule de origine medulara care, in conditii de
repaus, au ca particularitate faptul ca emit prelungiri citoplasmatice/pseudopode. Au 3 particularitati:
1. Sunt foarte numeroase per celula;
2. Sunt fine, gracile, subtiri;
3. Sunt foarte lungi, depasind de cel putin 5 ori diametrul celular;
(*) Avand aceste 3 trasaturi → aceste celule seamana cu celulele dendritice din SNC. (!) Sa nu le
incurcam;
Celulele dendritice indeplinesc functia de APC pentru ca:
 In general, ele exprima pe membranele lor receptori de captare a Ag;
 In general, elaboreaza molecule MHC II;
D.p.d.v. al distributiei si morfologiei, celulele dendritice reprezinta o clasa celulara foarte
heterogena. Se impart in 3 clase mari, fiecare clasa cu doua subclase.
Celulele dendritice nelimfoide = celule dendritice intratisulare; cuprind urmatoarele 2 subclase:
 Celulele dendritice Langerhans;
 Celule dendritice interstitiale;
1. Celulele dendritice Langerhans: localizate la nivelul tesutului cutanat, unde formeaza un strat
celular la limita dermo-epidermica. Tesutul cutanat este o poarta foarte mare de intrare pentru Ag; exista,
de asemenea, in submucoasa tractului digestiv. Aceste celule au pseudopode putine, groase si in ansamblu
celula are un aspect stelat. Functia de ansamblu este aceea de transport a Ag tisulare in ariile
timodependente ale organelor limfoide (paracorticala ganglionara si PALS intern), unde prezinta Ag
catre limfocitele T.
2. Celulele dendritice interstitiale: au o distributie ubicuitara, fiind localizate in spatiile
interstitiale. Seamana cu precedentele foarte mult, avand un aspect atipic dendritic stelat. Functia de
ansamblu seamana cu a precedentelor, transporta Ag tisulare catre ariile timodependente ale organelor
limfoide.
Celulele dendritice limfoide – distribuite in organele limfoide secundare; cuprind urmatoarele 2
subclase:
 Celulele dendritice interdigitate;
 Celulele dendritice foliculare;
1. Celulele dendritice interdigitate: prezente in ariile timodependente ale organelor limfoide
secundare (doar in paractorticala ganglionar si PALS intern). Ca aspect morfologic, arata tipic
dendritic: numeroase pseudopode, lungi si subtiri;
2. Celulele dendritice foliculare: prezente in foliculii limfoizi din ganglioni si splina;
Foliculii limfoizi sunt arii bursodependente (populate de limfocite B care se prezinta sub forma
de aglomerari celulare). Sunt prezente in corticala ganglionara si PALS extern. Seamana foarte bine cu
precedentele, avand aspect tipic dendritic.
Celulele dendritice intracirculatorii: prezente in circulatie.
 Celulele dendritice sanguine;
 Celulele dendritice valuroase;
1. Celulele dendritice sanguine: prezente in circulatia sanguina;
D.p.d.v. morfologic si functional, seamana cu monocitele din periferie;
2. Celulele dendritice valuroase: prezente in circulatia limfatica;
Pe flancuri prezinta niste ondulatii ca „valul de la rochia de mireasa (ati vrea voi fetelor sa va
casatoriti, doar la asta va sta mintea).
Tip CR Fc gamma R MHC II
CD Langerhans +++ +++ −
CD interstitiale +++ +++ −
CD interdigitate − − ++++
CD foliculare ++++ ++++ −
CD sanguine − − −
CD valuroase − − −

(!) Plot twist: Toate celulele astea sunt, de fapt, una singura care isi modifica morfologia si functia
in functie de sectorul pe care il parcurge.
Celulele dendritice sunt produse de maduva drept celulele dendritice sanguine si sunt lansate in
circulatie. Urmeaza doua trasee:
 patrund in tesuturi: tesut cutanat (devenind celule dendritice Langerhans) + organe (devenind
celule dendritice interstitiale);
 patrund in organele limfoide (devenind celule dendritice interdigitate si celule dendritice
foliculare).
Traficul intratisular al celulelor dendritice
CD sangvine patrund din sange in tesutul cutanat, unde se stabilesc la limita dermo-epidermica
si isi modifica foarte mult aspectul morfologic, devenind celule stelate Langerhans. Aceste CD dispun
numai de receptori de captare a Ag prin care pot sa fixeze Ag corpusculate opsonizate. Ele capteaza Ag,
se activeaza si incep sa migreze, transportand Ag catre ggl. locoregionali. Ele patrund initial in limfaticele
aferente si isi modifica aspectul morfologic devenind niste celule valuroase, transportand Ag pe calea
limfaticelor aferente. In final, ajung in ggl. loco-regionali, unde se stabilesc strict in paracorticala, unde
isi modifica foarte mult aspectul morfologic, devenind CD adevarate, numite CD interdigitate. Intre
multele lor pseudopode se inclaveaza foarte multe limfocite T helper, care se aduna local pentru
recunoasterea Ag prezentat. CD interdigitate elaboreaza cantitati foarte mari de MHC II.
CD sangvine patrund in diverse organe si se stabilesc in interstitii. Isi modifica aspectul
morfologic, devenind celule stelate pe care le numim CD interstitiale. Ele capteaza eventualele Ag
corpusculate opsonizate. Ca urmare a captarii, ele se activeaza metabolic si urmeaza aceeasi cale ca si
precedentele: preiau Ag si il transporta in ggl. loco-regionali, luand calea limfaticelor aferente. Se
transforma in CD valuroase si de aici ajung in paracorticala ganglionara, devenind celule interdigitate.
Traficul limfoid: CD sanguine patrund ori in ggl. ori in splina;
 In ggl. se stabilesc in corticala ggl. la nivelul foliculilor limfoizi. De aici poarta denumirea de
CD foliculare, care dispun de receptori de captare prin care capteaza local diversele Ag
solubile (un fel de filtre locale).
 In splina: o parte se stabilesc in PALS intern si devin CD interdigitate. O parte se stabilesc in
PALS extern, la nivelul foliculilor limfoizi. Aici retin local Ag solubile.